INFECŢIILE VIRALE

CUTANATE
INFECŢIILE CUTANATE
CU
PAPILOMAVIRUSURILE
UMANE (HPV)
 Virozele cu papilomavirusuri

 ≈200 de genotipuri de HPV diferenţiate de

secvenţa ADN.
 HPV au un tropism exclusiv pentru epiteliul
malpighian.
 Infecţiile cu HPV sunt foarte frecvente cauzând
apariţia de leziuni benigne ale pielii sau
mucoaselor (veruci şi condiloame), dar pot
conduce uneori şi la apariţia de neoplazii (cancerul
de col uterin).
 Virozele cu papilomavirusuri

 Virusurile HPV sunt transmise prin contact direct

sau indirect cu pielea sau mucoasele persoanei
infectate, urmând a pătrunde în epiderm la nivelul
unei leziuni a stratului cornos.
 Incubaţia HPV variază între 3 săptămâni şi mai
multe luni în funcţie de starea de imunitate a
organismului.
Virozele cu papilomavirusuri

 Verucile vulgare
 Verucile plane
 Verucile plantare
 Condiloamele acuminate
 Verucile vulgare (negii)

 Incidenţa - 7-10% în populaţia generală

 Mai frecvente la copii şi adultul tânăr
 Transmitere directă prin heteroinoculare sau
autoinoculare favorizatǎ de un microtraumatism al
epidermului.
 Transmitere indirectă prin obiecte: pieptene,
foarfece, ace de tatuaj, instrumente de manichiură
şi pedichiură, instrumente de ras.
 Verucile vulgare sunt contagioase putând chiar exista
mici focare familiale sau în colectivitǎţile de copii.
 Manifestări clinice
 Papule cu diametrul de 3-4 (10) mm, de culoarea pielii,
gălbuie sau cenuşie, a căror suprafaţă hemisferică sau
aplatizată este neregulată, keratozică, brăzdată de şanţuri
 Numărul lor variază de la câteva  la zeci de veruci, uneori
putând conflua.
 Localizare:
 Oriunde pe tegument dar de obicei pe palme, dosul
mâinilor, degetelor, picioarelor, genunchi şi gambe.
 Localizările periunghiale şi subunghiale sunt dureroase,
putând cauza modificări unghiale.
 La nivelul pielii pǎroase, pleoapelor şi gâtului verucile iau
un aspect filiform, cu lungimea de 3-5 mm şi extremitatea
keratozică.
 Evoluţie

 Strâns corelată cu reactivitatea imună

celulară a individului
 La copil verucile vulgare au o tendinţă de
regresie spontană.
 În unele cazuri verucile vulgare pot să apară
sau să dispară după şocuri emoţionale.
 Verucile plane

 Întâlnite la copii, mai rar la adolescenţi şi femei

tinere
 Clinic:
 mici papule plane, rotunde sau poligonale, cu
diametrul de câţiva milimetri, de culoare galbenă
sau a pielii normale, cu suprafaţa netedă
 localizare pe faţă şi dosul mâinilor

 Evoluţie: în general dispar în câteva săptămâni sau

luni
 Verucile plantare
 Întâlnite la adulţi şi la copii
 Transmitere:
 Cale directă de la persoana cu veruci plantare

 Cale indirectă prin încălţăminte, de la sălile de sport,

terenurile de sport, bazinele de înot, sălile de baie, dușuri
 Clinic:
 veruca plantară profundă, leziune keratozică lenticulară,
de coloraţie galben-cenuşie, cu diametrul de până la 1 cm,
dureroasă la presiune, unică sau uneori multiple dar niciodată
confluente
 verucile plantare superficiale şi multiple sunt grupate
într-un placard keratozic bombat, dând aspectul de mozaic.
 Localizare frecventă: baza degetului mare şi călcâi
 Tratamentul verucilor

 Nu există nici un tratament medicamentos specific,

 Constă în distrugerea leziunilor macroscopic vizibile
 Distrugerea chimică prin substanţe keratolitice: acid
salicilic, acid lactic, uree
 Crioterapia cu azot lichid este metoda cea mai utilizată

 Electrodesicarea/electrocoagularea - necesită
anestezie locală cu xilina, lasă cicatrici
 Laserterapia - lasă cicatrici, necesită anestezie locală,
mult mai scumpă
 Dinitroclorbenzenul unguent - utilizat în tratamentul
verucilor multiple îndeosebi la copii
 Condiloamele acuminate
(vegetaţiile veneriene)
 Cea mai frecventă afecţiune cu transmitere sexuală
(portaj asimptomatic)
 Incidenţă într-o continuă creştere în ţările
dezvoltate
 Afectează cu predilecţie vârstele de 16-25 ani
 Etiologie:
 de obicei HPV 6 şi 11,
 uneori de tipurile HPV 16, 18, 31, 33 şi 45 care au un
potenţial oncogen
 CONDILOAMELE ACUMINATE

 Transmitere:
 Sexuală

 Nesexuală
 prin lenjeria umedă contaminată
 în timpul naşterii dacă mama prezintă condiloame
(papilomatoza laringiană a copilului)
 Manifestări clinice

 Mici papule roz, netede sau cu excrescenţe filiforme,

cu tendinţă la dezvoltare verticală luând aspectul
unor tumorete superficiale, sesile sau pediculate, de
consistenţă moale, catifelate.
 Suprafaţa este neregulată, cu formaţiuni filiforme
ascuţite, cu aspectul de „creastă de cocoş” sau de
tumoră conopidiformă
 Manifestări clinice

 Localizare
 la bărbat: prepuţ, fren, şanţul balano-prepuţial, gland,
teaca penis
 la femei: labiile mari şi mici, clitoris, vestibul, vagin

 În formele extensive se întind la vagin, perineu şi regiunea

perianală, impunând un examen ginecologic şi anal complet.
 Diagnostic diferenţial: condiloma lata din sifilisul
secundar
Condilomatoza giganta Buschke-Lowenstein
Condilomatoza giganta Buschke-Lowenstein
Condilomatoza giganta Buschke-Lowenstein
Condilomatoza giganta Buschke-Lowenstein
 Condiloamele acuminate

 Frecvenţa ridicată şi riscul de transformare

malignă a condiloamelor colului uterin impune
depistarea lor prin efectuarea:
 Genotipare HPV
 Frotiu cervical (testul Papanicolau) la toate
femeile în perioada de activitate genitală, în
particular celor expuse bolilor cu transmitere
sexuală
 Tratamentul condiloamelor

 Tratamentul preventiv
 protecţia cu prezervativ a raporturilor sexuale cel
puţin pe durata tratamentului până la vindecarea
celor doi parteneri
 examinarea sistematică a partenerului/partenerei,
cunoscându-se că incubaţia este variabilă, iar
frecvenţa portajului latent este foarte ridicată
 Cautarea altor BTS (HIV, sifilis, hepatita de tip B,
Chlamydia)
 Vaccinarea HPV (Cervarix )
 Tratamentul condiloamelor

 Tratamentul curativ
 Crioterapia cu azot lichid

 Electrocoagularea - necesită anestezie locală

 Laserterapia

 Aplicaţii de substanţe citotoxice:

 podofilina 25%,
 podofilotoxină (Condyline, Wartec),
 5-fluoro-uracilul (Efudix),
 imiquimodul (Aldara)
Papiloame virale
INFECŢIILE CUTANEO-
MUCOASE CU
VIRUSURILE HERPETICE
 Infecţia cu
virusul herpes
simplex
 Infecţia cu virusul herpes simplex

 Etiologie: virusul herpes simplex cu cele două

serotipuri HSV-1 şi HSV-2
 Transmitere prin contact direct mucos sau cutaneo-
mucos cu un pacient care excretă virusul
 HSV-1 produce de obicei herpesul labial şi herpesul cu
alte localizări cutanate
 HSV-2 produce herpesul genital

 Actualmente însă HSV-1 este responsabil de 40-50%

din totalitatea infecţiilor genitale!!!
Infecţia cu virusul herpes simplex (HSV)

 Primoinfecţia herpetică reprezintă primul

contact infectant, mucos sau cutanat,
simptomatic sau asimptomatic, cu HSV-1 sau cu
HSV-2
 Herpesul recidivant este expresia clinică a
reactivării virale la un pacient infectat prealabil
prin acelaşi tip viral
 Primoinfecţia herpetică orofacială

 Primoinfecţia cu HSV-1 se produce de obicei (>50% din

cazuri) la copilul mic pînă la vârsta de 3-4 ani
 De cele mai multe ori este asimptomatică
 Clinic: gingivo-stomatită sau angină acută
 disfagie, hipersialoree, cu stare generală afectată, febră 39°
 mucoasa bucală şi gingiile sunt inflamate, cu prezenţa de
vezicule care dau naştere la eroziuni dureroase cu contur
policiclic, acoperite de un strat albicios
 sunt asociate vezicule şi cruste localizate peribucal
 adenopatii cervicale, submaxilare şi submandibulare

 Evoluţia este favorabilă, durerile dispar după o

săptămână, iar leziunile se vindecă în 2-3 săptămâni
 Primoinfecţia herpetică genitală

 Primoinfecţia cu HSV-2
 apare cel mai frecvent la adolescent sau adultul tânăr
odată cu începerea vieţii sexuale,
 rar neonatală.

 Primoinfecţia herpetică cu HSV-1 şi respectiv HSV-

2 prezintă aceleaşi manifestări clinice
 Infecţia simptomatică este mai frecventă şi adesea
mai severă la femei
 Primoinfecţia herpetică genitală

 Clinic
 La femeie – vulvovaginita acută - Labiile mari şi
mici sunt inflamate, cu prezenţa de vezicule care
se sparg rapid dând naştere unor eroziuni aftoide,
confluente, foarte dureroase însoţite de disurie
 La bărbat – balano-postita - veziculo-pustule pe
un fond eritematos care evoluează rapid spre
ulceraţii confluente înconjurate de un halou
inflamator
 Herpesul recidivant
 După vindecarea primoinfecţiei herpetice se instalează
o imunitate persistentă doar la 1% din cazuri
 Se trece într-o stare de infecţie latentă, urmată de
infecţii recurente în momente de scǎdere tranzitorie a
imunitǎţii celulare
 Ritmul de apariţie a recidivelor este variabil de la un
individ la altul
 Recidivele sunt mai frecvente în cazul localizărilor
genitale
 Apariţia recidivelor este favorizate de infecţii febrile,
stress, emoţii, menstruaţie, lumina solară,
traumatisme, raporturi sexuale (herpes genital)
 Herpesul recidivant
 Tabloul clinic este mai puţin sever decât în cadrul
primoinfecţiei şi are o durată mai scurtă
 Debut: prurit, arsură, mai rar durere, cu câteva ore
înaintea apariţiei erupţiei
 Placă eritematoasă  în câteva ore vezicule mici cât o
gǎmǎlie de ac, grupate în buchet pot conflua formând o
bulă, se pot transforma în pustule sau se rup  eroziuni
 se acoperă de cruste care vor cădea în câteva zile 
pete eritematoase sau pigmentate ce se atenueazǎ
progresiv
 Vindecarea spontană apare în 1-2 săptămâni
 Recidivele apar de obicei în acelaşi loc cu primoinfecţia!!
 Herpesul genital şi sarcina

 Herpesul neonatal este foarte grav putând conduce

la moarte sau sechele neuropsihice.
 Infecţia neonatală este dată în două treimi din
cazuri de HSV-2.
 În cazul unei primoinfecţii herpetice genitale la o
femeie gravidă se impune naşterea prin cesariană.
 O recidivă de herpes genital în săptămâna care
precede naşterea impune de asemenea cesariana
 Complicaţii

 Uneori leziunile herpetice se pot suprainfecta

 Apariţia eritemului polimorf la 10-14 zile
după o recidivă herpetică
 La persoanele imunodeprimate:
 Meningo-encefalită herpetică
 Hepatită herpetică
 Afectare bronho-pulmonară
 Tratamentul herpesului simplex

 Sistemic
 Virustatice: aciclovir, famciclovir, valaciclovir,
foscarnet
 au acţiune de blocare a replicării virusului
 nu distrug rezervorul viral aflat în stare de latenţǎ în
organism
 Imunomodulatoarele: isoprinosine
 Vaccinurile scad numărul recidivelor şi severitatea
puseelor
 Local
 Antivirale topice: aciclovir cremă
 Aciclovirul sistemic
 În primoinfecţia herpetică:
 5 x 200 mg/zi per os la orele 8, 12, 16, 20, 24 - 10 zile
 La imunodeprimaţi poate fi administrat şi intravenos - 5
mg/kgc/8 ore, timp de 5 zile
 În herpesul recidivant:
 5 x 200 mg/zi per os (8, 12, 16, 20, 24) timp de 5 zile
 Aciclovirul scurtează durata puseului, dar nu
influenţează semnificativ apariţia recidivelor
ulterioare
 Recidive foarte frecvente (>6 recidive pe an) sau chiar
dacǎ sunt <6 recidive pe an dar cu afectare oculară 
 800 mg/zi (2 x 400 mg) timp de un an sau mai mult
 Aciclovirul topic

 Tratamentul local cu unguent cu aciclovir este

indicat în orice formă de herpes ca tratament adjuvant
sau ca tratament unic
 Nu este indicat tratamentul local în localizarea genitalǎ,
unde poate cauza dermatite de contact
 În recidivele rare este suficient doar tratamentul local
cu aciclovir imediat ce apar semnele prodromale, prin
aplicaţii din 2 în 2 ore ale unguentului cu aciclovir,
putându-se obţine scurtarea sau chiar evitarea puseului
 Herpesul zoster

 Etiologie: virusul varicelo-zosterian (HSV-3)

 Primoinfecţia  varicela

 Recidiva  herpesul zoster

 Varicela
 Afecţiune a copilăriei - 90% din cazurile de varicelă
apar la copiii sub vârsta de 10 ani
 Varicela poate să fie sau nu manifestă clinic
 În urma varicelei apar anticorpi specifici ce conduc la
dispariţia manifestărilor clinice dar nu înlătură
complet virusul din organism
 Acesta migrează pe traiectul nervilor senzitivi până
în ganglionii nervoşi, unde rămâne în stare de
latenţă pentru tot restul vieţii pentru a se reactiva în
anumite condiţii, în special de scădere a imunităţii
celulare a organismului  herpesul zoster sau
zona zoster
 Herpesul zoster

 Apare îndeosebi la adulţi şi în special peste vârsta

de 50 ani
 Incidenţă mai crescută la persoanele care prezintă
o imunitate celulară alterată:
 persoanele în vârstă, persoanele infectate cu HIV sau
alte cauze de imunosupresie (transplante de organe,
neoplasme, intervenţii chirurgicale, radioterapie)
 În general afecţiunea apare o singură dată în viaţă, dar
poate recidiva la persoanele sever imunocompromise
 Manifestări clinice
 Durerea precede în aproximativ 90% din cazuri
apariţia erupţiei cutanate
 Erupţia cutanată
 Eritem unilateral pe traiectul unui dermatom sub formă de
macule şi papule pe fondul cărora apar într-un interval de
12-24 ore vezicule perlate, iniţial mici, cu conţinut
serocitrin, izolate sau în ciorchine
 Veziculele se transformă după 3-4 zile în pustule care se
crustifică în 7-10 zile.
 Căderea crustelor va lăsa macule hipopigmentate sau
hiperpigmentate reziduale.
 Localizare: intercostală, cervico-brahială, lombo-
abdominală, sacrată, lombo-sciatică, oftalmică
 Nevralgia postzosteriană (NP)
 Durerea care persistentă şi după căderea crustelor.
 Durerea acută dispare în mod normal în momentul
căderii crustelor.
 NP întâlnită la 10-15% din pacienţii cu herpes zoster.
 Apare predominant la persoanele în vârstă fiind
neobişnuită la pacienţii cu vârste sub 50 de ani
(incidenţă >50% la pacienţii peste 60 ani şi >75% la cei
peste 70 de ani).
 Nevralgia scade în intensitate cu trecerea timpului, dar
uneori rămâne intensă şi persistentă, chiar toată viaţa,
împiedicând efectuarea activităţilor normale şi
tulburând somnul.
Tratamentul herpesului zoster

 Tratament antialgic
 Tratament virustatic
 Aciclovir

 Valaciclovir

 Famciclovir

 Brivudine

 Vitamine B
 Tratamentul herpesului zoster

 Principalul obiectiv este reducerea durerii acute şi

prevenirea nevralgiei postzosteriene
 În faza acută se administrează antialgice-antinflamatorii
obişnuite: paracetamol (eventual asociat cu codeină,
tramadol), algocalmin sau piafen.
 În nevralgia postzosteriană persistentă care nu cedează la
antialgicele uzuale se recurge la anticonvulsivante
(carbamazepina), la antidepresive triciclice
(amitriptilina sau doxepin) sau la pregabalin (Lyrica)
sau gabapentin (Gabaran) antialgice neuropate
 Tratamentul virustatic
 Aciclovir - 5 x 800 mg timp de 7-10 zile per os.
 Aciclovirul scurtează timpul necesar vindecării
leziunilor cutanate şi diminuă severitatea durerii acute.
 Influenţează favorabil şi nevralgia postzosteriană numai
dacă este administrat încă din primele 24-36 (72) ore de
la apariţia primelor leziuni cutanate.
 Indicaţii
 pacienţii peste 50 de ani.

 pacienţii cu vârsta sub 50 de ani

 cu durere foarte intensă,
 cu afectare oftalmică
 la imunodeprimaţi.
 Tratamentul herpesului zoster

 Vitamine din complexul B (B1, B6, B12)

 Tratamentul local
 nu este necesar deoarece nu influenţează
favorabil vindecarea
GATA !