PLANUL:

1. Definiție
2. Etiologia
3. Epidemiologia
4. Manifestările clinice
5. Diagnosticul de laborator
6. Diagnosticul diferențial
7. Principiile de tratament și îngrijire
8. Profilaxia
 Infecţia herpetică este o boală infecţioasă determinată de virusul herpetic,
caracterizată prin persistenţa şi latenţa infecţiei, cu multiple reactivări, manifestată
clinic prin erupţii pe piele şi mucoase, grupate în vezicule mici pe fondal
hiperemiat.

Etiologie

Maladia este provocată de virusurile herpetice, care fac parte din familia Her-
pesviridae. în prezent sunt cunoscute opt tipuri de virusuri herpetice, dintre care
două sunt responsabile de infecţia herpetică la om.
— Tipul I produce erupţii în regiunea superioară a corpului (pe faţă, ochi, sistem
nervos central);
— Tipul II provoacă erupţii pe partea inferioară a corpului (genitale, fese, regi-
unea sacrală).
Virusurile herpetice au dimensiuni de circa 180 nm, nucleul conţine ADN bica-
tenar, se multiplică predominant în nucleul celulelor, se cultivă pe ou embrionat.
Virusurile herpetice sunt rezistente în mediul extern la temperaturi joase, la
uscăciune şi la acţiunea antibioticelor. Sunt sensibile la temperaturi ridicate,
substanţe dezinfectante în concentraţii uzuale şi remedii antivirale (Vidarabină,
Aciclovir, Interferon alfa).

Epidemiolgie

Infecţia herpetică are o răspândire universală. Infecţia herpetică cu tipul I de

virus se realizează din prima copilărie (de regulă după primele trei luni de viaţă).
Infecţia cu tipul II de virus apare în adolescenţă, fiind condiţionată mai frecvent de
lipsa de igienă.
Sursa de infecţie este omul bolnav şi purtător de germeni. Virusul herpetic poa-
te fi izolat din lichidul veziculelor, din salivă, de pe mucoase (secreţii genitale la
femei), din spermă.
Transmiterea se realizează pe următoarele căi:
— Contact direct prin pielea deteriorată ori mucoase (contact sexual, sărut);
— Contact indirect, ca factori de transmitere servesc lenjeria de pat şi de corp,
vesela, jucăriile, tetinele etc.;
 — Aeriană, prin picături de mucus (mai rar);
— Verticală rar transplacentar, mai frecvent în timpul naşterii.
în colectivităţile de copii herpesul simplu poate apărea sub formă de epidemii de
stomatită herpetică, iar în cazul când nu se respectă regulile de dezinfecţie a in-
strumentarului stomatologic sau ginecologic, sub formă de infecţie nozocomială.
Perioada de contagiozitate este dificil de definit, deoarece infecţia frecvent trece în
forme latente de boală. S-a stabilit că 2—8% din persoanele sănătoase elimină
intermitent sau continuu tipul I de virus. Receptivitatea este generală, începând cu
vârsta de 3 luni, după reducerea cantităţii de anticorpi transmişi în mod pasiv de la
mamă. Imunitatea se instalează după 7—14 zile de la debutul bolii, dar anticorpii
specifici nu influenţează recidivele. S-a constatat că infecţia prealabilă cu tipul I,
reduce riscul de infecţie cu tipul II de virus herpetic.

Patogenie

Herpesul simplu evoluează sub 2 forme:

— Infecţie primară — Herpes simplu primar
— Infecţie recidivantă — Herpes simplu recidivant
Infecţia primară mai frecvent se întâlneşte la copii, în 90% cazuri evoluează
asimptomatic, pe neobservate, având ca rezultat formarea şi apariţia în sânge a
anticorpilor specifici. Instalarea imunităţii umorale nu duce la eliberarea
organismului de virusuri. Virusul herpetic persistă intracelular în stare latentă în
ganglionii nervoşi trigeminali şi în ganglionii nervoşi senzitivi paravertebrali.
Reactivarea virusurilor şi apariţia recidivelor de herpes simplu pot fi declanşate de
diferiţi factori şi condiţii (boli de răceală, insolaţie, hipotermie, situaţii de stres,
traumatisme, menstre etc.), care diminuează rezistenţa organismului şi favorizează
apariţia herpesului, chiar în prezenţa anticorpilor specifici în sânge. Recidivele
apar pe fondul unei cantităţi suficiente de anticorpi specifici în sânge, deoarece
imunitatea umorală în herpesul simplu are un rol puţin important.

Tabloul clinic
Spectrul clinic al infecţiei herpetice este foarte variat.
Herpesul simplu primar (HSP) mai frecvent se întâlneşte la copii şi mai rar la
adulţii, care nu au contactat cu virusul şi este determinată mai frecvent de virusul
de tip I. De obicei infecţia herpetică primară evoluează sub forme clinice manifeste
uşoare sau inaparente.
Perioada de incubaţie durează de la 2 până la 12 zile.
 Erupţia herpetică evoluează în trei stadii:
 Stadiul preeruptiv în care bolnavul acuză prurit, arsură sau senzaţie de ten-
siune locală în regiunea viitoarei erupţii. Acest stadiu durează câteva ore.
 Stadiul eruptiv, iniţial apare o pată eritematoasă, congestivă, pe care se re-
liefează curând elemente papuloase ce se transformă rapid în vezicule cu
conţinut limpede, veziculele sunt aranjate în grup.
 Stadiul de cruste apare după ulcerarea veziculelor. În ziua a 6—8-a crustele
sunt superficiale, iar după îndepărtarea lor rămâne o maculă pigmentată
care cu timpul dispare.
Erupţia poate fi însoţită de fenomene generale de intoxicaţie, febră, mărirea
ganglionilor limfatici. Formele manifeste de boală evoluează sub aspect de:
 Gingivo-stomatită herpetică, erupţiile apar pe mucoasa cavităţii bucale,
mucoasa gingivală. Veziculele se ulcerează rapid, determină durere intensă,
însoţită de hipersalivaţie, halenă fetidă, tulburări de masticaţie, adenopatie
cervicală. Frecvent leziunile se suprainfectează.
 Herpes genital, produs de tipul II de virus herpetic. La femei infecţia se
localizează cel mai frecvent pe colul uterin sau sub formă de vulvo-
vaginită. La bărbaţi erupţiile apar pe gland sau prepuţ, mai rar la nivelul
scrotului.
 Kerato-conjunctivita herpetică, este o manifestare a infecţiei primare care
debutează cu erupţii de vezicule pe conjunctiva palpebrală şi bulbară,
leziuni ulceroase pe cornee, care pot duce la opacifiere şi pierderea vederii.
 Herpesul neonatal, este o infecţie generalizată, produsă de tipul II de virus
herpetic, contactată de nou-născut în cursul travaliului, de la mama cu
herpes genital. După o perioadă de incubaţie de 4—8 zile la nou-născut
apare o erupţie eritemo-veziculoasă, febră înaltă, hepatomegalie, sindrom
meningoencefalitic, afectare pulmonară, semne de insuficienţă renală,
sindrom hemoragie, insuficienţă cardio-respiratorie şi deces în câteva zile.
Au mai fost înregistrate cazuri de herpes primar al faringelui, laringelui,
pavilionului urechii, panariciu herpetic (la lucrători medicali).
Herpesul simplu recidivant (HSR) — este foarte răspândit, se prezintă sub forme
clinice uşoare, cu localizare diversă a erupţiilor pe piele şi mucoase. Recidivele pot
fi declanşate de diferiţi factori interni şi externi. Cel mai frecvent erupţiile se
localizează la acelaşi nivel, unde s-a produs infecţia primară. Herpesul simplu
recidivant poate fi însoţit de fenomene toxice generale moderate, mărirea moderată
a ganglionilor limfatici, foarte rar limfangită.
Forme atipice de herpes simplu: forma hemoragică, forma hemoragico-necrotică,
forma eritematoasă, forma papuloasă, forma pruriginoasă.

Diagnosticul pozitiv
Date clinice
Diagnosticul pozitiv se bazează pe date clinice, care în majoritatea cazurilor sunt
suficiente, dar unele forme clinice necesită examene de laborator pentru precizarea
diagnosticului.
Date de laborator
Produsele patologice recoltate de la bolnav pot fi: lichid din vezicule sau ulceraţii,
cruste, sânge, fragmente de organe la necropsie, LCR.
 Metoda microscopică. Testul citologic, examinarea la microscop a
lichidului din vezicule ori frotiu-amprentă, în care se observă celule gigante
polinucleare (celule Tzank ++ sunt prezente şi în Herpes Zoster);
 Reacţia de imunofluorescenţă (RIF);
 Teste serologice: RFC, RIHA, RN;

 Testul imunoenzimatic ELISA;

 RPL.
Diagnosticul diferenţial
Se face cu varicela, herpesul Zoster, piodermite, exeme, stomatita aftoasă, angina
herpetică, angina Vincent etc.

Tratamentul şi îngrijirea bolnavilor

Internarea în staţionar nu este obligatorie.

Regimul de activitate este limitat.
Dieta nr. 15, menajată la gustul bolnavului. Bolnavii vor fi asiguraţi cu veselă şi
obiecte de îngrijire individuale. După fiecare folosire vesela, batistele, şervetele,
jucăriile, vor fi supuse dezinfecţiei termice sau chimice. Încăperea unde se găseşte
bolnavul va fi aerisită, iar suprafeţele vor fi prelucrate cu soluţii dezinfectante de
câteva ori pe zi. Persoanele care îngrijesc bolnavii vor purta măşti şi vor respecta
regulile de igienă personală.
Tratamentul specific include remedii cu acţiune antivirală Aciclovir (Zovirax,
Virolex) câte 200 mg (5 comprimate) în 24 ore timp de 5 zile. În formele severe
Aciclovirul se administrează intravenos. Vidarabina este indicată precoce în
encefalită herpetică, la persoanele imunodeprimate, se indică zilnic câte 15
mg/kilocorp, pe cale intravenoasă timp de 10 zile. Local se indică unguente
antivirale cu Gossipol, Florenal, Herpevir, Lachinal, Zovirax (Lamivudină),
Epigen, Idoxuridină, soluţie alcoolică de Eozină de 2%. În herpesul local cu
suprainfecţii bacteriene se indică unguente cu antibiotice. Tratamentul antalgic se
va face cu Algocalmină, Nurofen, Fortral etc. În herpesul recidivant rezultate bune
au fost obţinute la administrarea de Rodilemid intramuscular, câte 10 zile/lună, 3
luni consecutiv acţiune antivirală, antiinflamatoare, imunomodulatoare).

Profilaxie
Măsurile nespecifice vor include:
 Izolarea nou-născuţilor şi a persoanelor imunodeprimate de persoanele
bolnave cu herpes;
 Dezinfecţia şi sterilizarea instrumentarului ginecologic, stomatologic,
otolaringologic etc;
 Dezinfecţia jucăriilor, veselei, tetinelor în colectivităţile de copii;
 Operaţie cezariană în cazul când gravida suferă de herpes genital;
 Administrarea profilactică de Aciclovir sau imunoglobuline specifice nou-
născuţilor din mame bolnave de herpes genital;
 Utilizarea prezervativului în timpul raportului sexual cu un partener bolnav
de herpes genital;
 Evitarea factorilor declanşatori de herpes recidivant.