VARICELA– VARSATUL DE VANT

DEFINIŢIE / ETIOLOGIE
• Boala infecto-contagioasă acută a copilului determinată de virusul
varicelo-zosterian şi manifestată prin erupţie polimorfă, maculo-papulo-
veziculo-crustoasă apărută în valuri.

• Virusul varicelo-zosterian determină varicela ca infecţie primară la

indivizii susceptibili şi herpes zoster ca infecţie persistentă localizată.
PROCESUL EPIDEMIOLOGIC
• În ultimii ani s-a observat o menţinere a unui nivel constant,
ridicat, al morbidităţii prin varicelă.

• In ultimii ani incidenţa la nivel naţional la 100 000 locuitori a

fost:
• 246,1 - în anul 2011
• 187.9 - în anul 2012
• 209.3 - în anul 2013

• Afecţiunea evoluează sporadic sau în epidemii,

contagiozitatea fiind de peste 95%.
• Sursa de infecţie este reprezentată de omul bolnav cu varicelă sau
herpes zoster.
• Calea de transmitere este aerogenă (prin secreţii nazofaringiane)
sau prin contactul cu lichidul din vezicule (mai rar).
• Poarta de intrare este mucoasa nazofaringiană şi cea conjunctivală.
• Receptivitatea este foarte mare, indicele de contagiozitate fiind
apreciat la valori de 80-95%.
• Durata perioadei de contagiune începe cu 1-2 zile înainte de apariţia
erupţiei şi durează aproximativ 6 zile după apariţia ultimului val eruptiv.
• Contagiozitatea se poate prelungi la imunodeprimaţi.
• Imunitatea după boală este suficient de durabilă pentru a preveni
reîmbolnăvirile de varicelă, dar insuficientă pentru prevenirea
herpes zoster.
 TABLOU CLINIC
• Incubaţia variază între 10 - 21 de zile, în medie fiind de 14 - 15 zile.

• Perioada de debut (preeruptivă)

• poate lipsi la copilul mic;
• la copiii mai mari şi la adulţi durează 1 - 8 zile.
• Simptomele pot fi minore (febră moderată, cefalee, mialgii) la copii şi mai bine exprimate la
adulţi.
• În perioada prodromală poate să apară o erupţie scarlatiniformă pasageră (rash preeruptiv).

• Perioada de stare (eruptivă) durează 7 - 10 zile.

Erupţia este precedată de febră (care este concomitentă cu viremia).
Primele elemente eruptive apar pe corp, apoi erupţia se extinde şi pe faţă şi
membre.
• Elementele eruptive sunt bine individualizate şi apar sub formă de macule
congestive rotunde sau ovalare, inegale, cu diametre cuprinse între 2 şi 6 mm.
• Maculele evoluează în câteva ore luând aspect de papule, iar acestea se transformă
în vezicule.
• Veziculele sunt rotunde sau ovalare, uniloculare, înconjurate de o areolă (halou)
congestivă.
• Veziculele sunt superficiale, au un conţinut clar, transparent şi se aseamănă cu
picaturile de rouă.
• În timp, pereţii veziculari suferă transformări, lichidul se resoarbe treptat şi se
concentrează luând un aspect uşor tulbure.
• Acoperisul veziculei se deprimă în centru, fenomen cunoscut ca "ombilicarea"
veziculei.
• De la acest nivel începe şi formarea crustei care înlocuieşte, în 3 - 4 zile, vezicula.
• Crustele se detaşează uşor în ziua 7 - 10, lăsând o zonă de tegument depigmentată.
• Valurile de viremie sunt urmate de tot atâtea valuri eruptive, ceea ce
explică parţial polimorfismul erupţiei din varicelă (erupţie reprezentată
simultan de macule, papule, vezicule şi cruste).
• Un alt fapt ce contribuie la aspectul polimorf al erupţiei este:
• evoluţia particulară a fiecărui element eruptiv: poate trece din maculă direct în
veziculă sau se poate opri în stadiu de maculă sau papulă;
• pe de altă parte durata de timp în care o maculă devine papulă şi apoi veziculă
este de asemenea diferită de la un element la altul.
• Numărul de elemente eruptive este, în general, redus şi variază de la
câteva zeci la câteva sute.
• Erupţia este mai bogată la adulţi şi la persoane imunodeprimate (prin
boală sau prin tratamente imunodepresoare: cortizonice, antitumorale,
etc).
EXANTEM

VEZICULOS
• Repartiţia erupţiei are un caracter centripet, cele mai multe
elemente eruptive găsindu-se pe trunchi şi la rădăcina
membrelor, în axilă.
• Dar, elementele eruptive se găsesc şi pe faţă, pielea păroasă a capului,
palme, plante.

• O caracteristică a varicelei o reprezintă şi prezenţa erupţiei la

nivelul mucoaselor (buco-faringiană, laringiană, conjunctivală,
ano-genitală).
• La acest nivel veziculele se ulcerează uşor, sunt foarte dureroase şi se
pot suprainfecta cu germeni piogeni.
 COMPLICAŢII
Determinate de virusul varicelo-zosterian
• Respiratorii:
• Pneumonia variceloasă primară: este mai frecventă la adulţi şi la gravide,
are aspect de pneumonie interstiţială, poate fi uneori severă cu dispnee,
cianoză şi spută hemoptoică;
• Laringită, crup varicelos.
• Neurologice:
• Encefalita variceloasă: apare mai frecvent la copii; are o evoluţie, de
obicei, benignă; uneori pot apare sechele neuropsihice.
• Meningită, mielită, polinevrite, nevrite periferice.
Complicaţii prin suprainfecţie bacteriană

• Sunt variate şi anume:

• pulmonare (pneumonii, bronhopneumonii),
• cutanate (abcese, flegmoane, erizipel),
• renale (glomerulonefrită acută difuză, nefrită de focar),
• scarlatină,
• sepsis etc.
 
• Alte complicaţii:

• oculare (keratită, ulceraţii conjunctivale),

• genitourinare (glomerulonefrită, orhită),
• Sindrom Reye (encefalopatie acută asociată cu infiltaţie grasă a
ficatului şi insuficienţă hepatică; poate apare la copiii ce au primit
aspirină în timpul bolii).
• Virusul varicelo-zosterian fiind un virus teratogen, poate fi cauza unor
malformaţii fetale prin varicelă maternă în primele săptămâni de
sarcină.
 DIAGNOSTIC POZITIV
• Date epidemiologice: absenţa varicelei în antecedente, contact infectant.
• Date clinice: erupţie generalizată (pe tegumente şi mucoase), polimorfă
(apare în valuri succesive), pruriginoasă, fenomene generale uşoare
• Date de laborator: sunt necesare doar în formele atipice, datele clinice
fiind de obicei suficiente pentru diagnosticul de varicelă.
• Nespecifice: leucopenie.
• Specifice:
• Diagnostic citologic (Tzanck): este cea mai practică metodă de diagnostic şi permite
evidenţierea efectului citopatic al virusului în celulele epiteliale (apariţia de celule
gigante multinucleate cu incluzii intranucleare eozinofilice).
• Se practică pe frotiuri clorate Giemsa, recoltate de la baza unor vezicule proaspete.
• Ac Ig M – prin metoda ELISA.
DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL
• Se poate face cu următoarele boli:
• herpes zoster generalizat la imunodeprimaţi,
• infecţia cu virus Coxsackie,
• rickettsioze,
• prurigo,
• impetigo,
• eritem polimorf,
• vaccina generalizată,
• scabia,
• sifilisul secundar.
 TRATAMENT
• Bolnavul cu varicelă este izolat la domiciliu 14 zile, spitalizându-se
cazurile severe sau complicate.
• În formele uşoare şi medii sunt suficiente măsurile de prevenire a
suprainfecţiei bacteriene şi calmarea pruritului prin aplicări locale sau
tratament cu antihistaminice. Dintre antitermice trebuie evitată aspirina
pentru a preveni un eventual sindrom Reye.
• Formele severe de varicelă, apărute mai ales la bolnavi cu
imunodeficienţe, necesită tratament antiviral, rezultate bune fiind
obţinute prin administrare de Acyclovir (30 mg/kgc/zi).
• În absenţa acestui antiviral se poate administra:
• Isoprinosina – imunomodulator.
Profilaxie şi combatere
1. Măsuri faţă de izvorul de infecţie
• depistare precoce: epidemiologic, clinic, laborator;
• izolare la domiciliu, 2 săptămâni; numai cazurile grave, care apar mai
frecvent la adult, necesită spitalizare. În spital, pe cât posibil, cazurile
vor fi izolate, datorită riscului crescut de diseminare a infecţiei.
• În colectivităţile de copii, carantina este de 21 de zile.
• declarare numerică, periodică.
• Focarele cu peste 5 cazuri vor fi declarate în ziua depistării.
2. Măsuri faţă de căile de transmitere
• aerisirea încăperilor, curăţenie.

3. Măsuri faţă de receptivi:

• imunizare activă (cu vaccin viu atenuat), recomandată copiilor;
• imunizare pasivă cu imunoglobuline specifice antivaricelă, care se
administrează în primele 3-4 zile de la contactul infectant, mai ales celor
cu imunosupresie;
• contacţii, copii, vor fi supravegheaţi timp de 21 de zile, eventual li se
administrează imunoglobuline specifice.