Curs 2

Curs 3

Apararea nespecifica
Privind din punct de vedere filogenetic, prima forma de aparare a organismului unan
este apararea nespecifica; apararea specifica, adica imunitatea, apare ulterior, dupa
apararea nespecifica.
Apararea imuna reprezinta una din functiile adaptative de cea mai mare importanta,
fara de care existenta vietuitoarelor nu ar fi posibila.
Asa cum o demonstreaza comportamentul indivizilor tuturor speciilor, fiintele nu pot
exista decat in interiorul schemei lor de alcatuire; nu tolereaza structuri alcatuite dupa alte
planuri de organizare, deci structuri care incorporeaza alta informatie genetica.
Planurile proprii de organizare realizeaza ceea ce numim " self".
Planurile straine de organizare realizeaza ceea ce numim " nonself".
Apararea nespecifica înnăscutaeste realizat prin:

 factori pasivi (tisulari)

 factori umorali

 factori celulari

Factorii pasivi sunt reprezentati de structuri anatomice de invelis a caror integritate

anatomica opreste patrunderea structurilor nonself. Astfel, tegumentele, prin procesul de
descuamare, ph, secretia glandelor sebacee si sudoripare, precum si mucoasele prin
productia de mucus si ph acid sunt elemente importante ale apararii pasive. In acelasi
timp, microbiocenozele locale (amestecuri de populatii bacteriene comensale care
colonizeaza diferite zone din organism) reprezinta alte forme de aparare pasiva. Ex.
microbiocenoza cavitatii bucale, tegumentara, digestiva, conjunctivala, vaginala) in timp
ce alte zone raman necolonizate (in conditii fiziologice fiind sterile): cai urinare
superioare, sange, sistem meningeal. Antagonismul bacterian este o alta modalitate
pasiva de aparare - populatiile bacteriene care intra in componenta microbiocenozelor se
gasesc intr-o stare de echilibru (eubioza); ele ocupa receptorii de pe suprafata celulelor
epiteliale si astfel este impiedicata aderarea si multiplicarea bacteriilor patogene. In
anumite situatii se rupe echilibrul si apare starea de disbioza, astfel incat este posibila
inlocuirea florei normale cu flora patogena (de exemplu candidoza bucala si vaginala
dupa tratament local sau general cu antibiotice). Exemple de actiuni benefice produse de
flora comensala (organism care se hraneste de pe urma altui organism fara a-l afecta)
sunt: Propionibacterium acnes produce lipide cu actiune antimicrobiana care limiteaza
popularea tegumentelor cu stafilococi si streptococi patogeni; Streptococcus viridans
inhiba dezvoltarea lui Streptococcus pneumoniae (pneumococilor) la nivelul cailor
respiratorii superioare, iar Streptococcus salivarius din cavitatea bucala elibereaza H2O2
cu efect bactericid inhiband in acelasi timp si flora strict anaeroba.

Factorii celulari - apararea celulara intervine in cazul celulelor infectate cu virusuri,

microoganisme cu multiplicare intracelulara, paraziti intracelulari, celule tumorale. Cei
mai importanti factori celulari sunt:

1. Sistemul monocito-macrofagic. Fagocitoza reprezintã ingestia, digestia şi distrugerea

elementelor străine de către celulele fagocitare, reprezentate de: polimorfonucleare
neutrofile (granulocite), monocite (macrofage circulante) şi macrofage fixe aparţinând
sistemului reticulo-endotelial. Celulele reticuloendoteliale selectează şi distrug bacteriile,
virusurile şi alte particule străine, precum şi celule şi ţesuturi îmbătrânite sau anormale.
Majoritatea monocitelor se fixează în ţesuturi, unde se transformă în celule de dimensiuni
mai mari, numite macrofage care au diferite aspecte, în funcţie de localizare. O parte
dintre aceste celule se deplasează prin sistemul circulator şi în spaţiile interstiţiale, putând
fuziona şi forma o singură celulă în jurul unui corp străin pe care, ulterior, îl ingerează.
Celulele macrofage provin din măduva osoasă hematogenă, având drept precursori
promonocitele care, după ce se diferenţiază în monocite, se stabilizează la nivelul
ţesuturilor ca macrofage mature, constituind sistemul monocit-macrofag (mononuclear
fagocitar). Sunt prezente in densitate mare in sistemul nervos central, ficat (celule
kupffer) alveole, tesut osos (osteoclaste) si cunoscute ca celule "gunoier" pentru efectul
de asanare a focarelor de infectie. Ele fagocitează nu numai bacterii, ci şi hematii
îmbătrânite, resturi celulare, fibre degradate. De asemenea, ele pot prezenta antigene
limfocitelor T, jucând astfel un rol important în apărarea imună specifică (rol de celule
APC). Au capacitatea de a secreta substante cu rol in aparare: citokine (IL1, IL6, TNF,
INF gama), componente ale sistemului complement, factori ai coagularii (V, VII, IX, X)
si au functie imuna intervenind in digestia antigenelor cu protejarea epitopilor care apoi
vor fi expusi la exteriorul macrofagelor.

Leucocitele PMN intervin în apărarea nespecifică împotriva bacteriilor extracelulare, pe

care le fagocitează şi le digeră datorită echipamentului enzimatic conţinut în lizozomi.

Eozinofilele au rol in apararea antiparazitara si sunt implicate in procesele inflamatorii

prin efectele citotoxice ale granulatiilor; prin eliberare de mediatori chemotactici atrag
alte celule la locul inflamatiei.

Mastocitele stimuleaza afluxul de PMN si elibereaza din granulatii mediatori ce intervin

in socul anafilactic. Sunt bine reprezentate cantitativ in tesutul conjunctiv; sunt prezente
in procesele inflamatorii cronice ale gingiilor.

Trombocitele contin granulatii alfa si beta bogate in enzime proteolitice si amine

vasoactive (HISTAMINA, SEROTONINA); se leaga pe endoteliile lezate si elibereaza
substante chemotactice pentru PMN. Participa indirect in apararea imuna prin reglarea
productiei de IL1, IL2 si in reactiile de hipersensibilitate de tip I.

Celulele NK - ucid celulele tumorale, celulele infectate viral, bacterii, fungi, paraziti.

Din punct de vedere morfologic seamana cu limfocitele si monocitele, dar sunt lipsite de
markeri limfocitari.
Factorii umorali

Sunt factori activi care asigura rezistenta naturala si sunt prezenti in: sange, limfa, lichid
interstitial, saliva, lacrimi, lapte matern, lichid cefalorahidian.

1. Lizozimul

Este mucoproteină formată din 129 de aminoacizi produsa de glandele salivare, mai ales
de glandele submandibulare, dar şi de unele leucocite (monocite, granulocite), celulele
Paneth din tubul digestiv. Lizozimul se găseşte în diverse umori ale organismului, mai
ales în salivă şi lacrimi; este o enzimă care distruge peretele bacterian, prin hidroliza
specifică a legăturilor glucidice dintre radicalii N-acetilglucozamină şi acidul N-
acetilmuramic. De aceea lizozimul are efect bactericid asupra multor bacterii gram
pozitive: streptococi (inclusiv Streptococcus mutans, implicat în cariogeneză), stafilococi.

2. Sistemul complement

Componentele sistemului sunt produse in special in ficat, dar si de macrofage si de alte

celule ale sistemului imunitar. Activarea sistemului complement este una dintre cele mai
impresionante functii ale corpului. Rolul sistemului complement este directionat spre
opsonizarea bacteriilor, chemotactism si in final, liza patogenilor.

3. Properdina

Este o glicoproteina cu actiune preponderent antibacteriana pe bacterii gram negative.

Deasemenea, s-a demonstrat ca properdina are efect antiviral si antineoplazic.

4. Proteina C reactivă ( PCR )

Este sintetizată în ficat şi iniţiază opsonizarea şi fagocitoza antigenelor corpusculate
(bacterii). Totodată, PCR este capabilă să fixeze şi să neutralizeze substanţele toxice
endogene provenite din leziunile celulare. Este un marker precoce al inflamaţiei si
activeaza sistemul complement.

5. Opsoninele

Sunt componente serice, respectiv anticorpi si elemente ale sistemului complement; sunt
substanţe care aderă de suprafaţa unui microorganism făcându-l accesibil fagocitozei.
Cele mai importante opsonine sunt IgG şi C3b.

6. Interferonii

Interferonii au rol: ANTIVIRAL, ANTIPROLIFERATIV, ANTITUMORAL,

IMUNOMODULATOR. Interferonii asistă răspunsul imun prin inhibarea replicării virale
în celulele gazdă, activarea celulelor NK şi a MF, determinând rezistenţa celulelelor
gazdă la infecţii virale. Interferonul nu are actiune directa de omorare a virusurilor, ci de
blocare a inmultirii lor. Sediul de sinteza pentru cele mai importante forme de interferon
sunt:
– Leucocite -interferonul alfa;
– Fibroblasti – interferonul beta;
– Limfocite – interferonul gamma.

7. Proteazele tubului digestiv - pepsina gastrica, proteazele intestinului subtire

8. Spermina, spermidina - distruge cocii gram pozitivi si gram negativi, BK prezenti in

tesutul renal, lichidul seminal.

9. Lactoferina, transferina - proteine care leaga fierul aflate in competitie cu celule

neoplezice, celule embrionere.