Imunologie curs 3

POPULAŢIILE LIMFOCITARE
MARKERII DE SUPRAFAŢĂ
Limfocitele reprezintă 25-35%, aproximativ 1500-3000 de elemente pe mm3, din totalul elementelor
figurate sanguine. Din punct de vedere morfologic ele pot fi împărţite în:
 Limfocite mici, care sunt populaţia limfocitară majoritară, 80-85%, cu diametre de 6-9 µ m,
raportul nucleu / citoplasmă mai mare ca 1. În această categorie se includ limfocitele B şi T
 Limfocite mari, 15-20% din total, au diametrul de 10-15 µ m, raportul nucleu / citoplasmă
mai mare ca 1, dar citoplasma este mai bine reprezentată, conţine granulaţii azurofile
evidente în microscopie: se numesc LGL (Large Granular Lymphocytes). În această
categorie includem celulele NK (natural killer).
Distincţia dintre Ly T şi Ly B nu se face pe criterii morfologice, ci cu ajutorul unui test funcţional:
testul rozetării.
Principiu: punând în contact limfocitele, separate într-o etapă anterioară prin gradient, cu eritrocite
de berbec sau oaie, singurele care formează conglomerări celulare şi reacţionează sunt limfocitele T,
formând „rozete”.
Limfocitele T rozetează pentru că ele prezintă pe suprafaţă receptori de adeziune celulară, cel mai
important fiind CD2.
Limfocitele T nu sunt omogene ca clasă celulară, ci este vorba de o populaţie heterogenă, cu patru
subtipuri mari:
 limfocitele T helper (Ly Th)
 limfocitele T supresoare (Ly Ts)
 limfocitele T contrasupresoare (Ly Tcs)
 limfocitele T citotoxice (Ly Tc).
Nu sunt diferite morfologic, distincţia se face prin metoda de flaucitometrie, sau citometrie în flux:
evidenţierea cu ajutorul anticorpilor monoclonali a unor receptori ce sunt markerii definitorii la
suprafaţa Ly T.

Limfocitele T şi Markerii de suprafaţă

Caractere generale
Limfocitele T reprezintă populaţia limfocitară majoritară, 60-80% din limfocitele aflate în sângele
periferic, au durata de viaţă lungă sau foarte lungă, de rândul anilor sau zecilor de ani. Sunt celule
intens recirculante, parcurg anumite circuite în căutarea antigenelor pentru care sunt genetic construite.
Testul rozetării permite identificarea Ly T, numărătoarea globală a Ly T, separarea de alte Ly prin
centrifugare.

Markerii de suprafaţă ai receptorilor definitorii

CD este nomenclatura de catalog a receptorilor de suprafaţă şi înseamnă „clasă de diferenţiere”.
Alte titulaturi descriptive sunt:
 LFA = antigen asociat funcţiei leucocitare
 ICAM = molecule de adeziune intercelulară
 VLA = antigen cu apariţie foarte târzie

1
Imunologie curs 3

Receptorii de recunoaştere antigenică

Caracterele recunoaşterii antigenice efectuate de Ly T:
 Ly T recunosc Ag numai după structura şor primară
 Ly T recunosc Ag după secvenţa amino-acidică a epitopilor, nu recunosc Ag după
conformaţia în spaţiu
 Ly T recunosc doar Ag prezentate în complex cu moleculele MHC pe suprafaţa APC
 Ly T nu recunosc niciodată Ag în stare solubilizată
 Recunoaşterea este asociativă

Complexul TCR-CD3
Pe membrana unui Ly T aflat în repaus se află între 60 şi 100 de mii de asemenea complexe.
TCR
Este un heterodimer, are două lanţuri diferite ce se asociază între ele: un lanţ α cu greutatea de 45
kd, genele ce codifică acest lanţ se află pe cromozomul 7 şi un lanţ β , cu greutatea de 40 kd, genele ce
codifică acest lanţ se află pe cromozomul 14.
Lanţurile α şi β sunt transmembranare, capetele C (carboxi-terminale) se află în interiorul celulei,
astfele se separă 3 segmente cu funcţii distincte: extracelular, transmembranar, intracitoplasmatic.
Segmentul extracelular: are dispoziţie Ig-like, cu două bulcle şi două domenii, cu aproximativ 110
aminoacizi. Cele două bulcle sunt constituite din secvenţe aminoacidice hipervariabile şi se numesc
Vα (variabil α ) şi respectiv Vβ , iar celelalte două bucle (situate spre membrană) au secvenţe
constante, numindu-se Cα şi Cβ . Vα şi Vβ sunt alcătuite dintr-o cavitate ce se mai numeşte şi
situsul combinativ pentru Ag.

Figura 1
Domeniile Vα , Vβ nu angajează legături prin întreaga lor secvenţă, ci doar prin mici segmente de
8-15 aminoacizi ce provin în urma plicaturării Vα , Vβ şi protruzionând către interiorul cavităţii,
această secvenţă se combină cu Ag prin potrivire: regiuni determinante ale complementarităţii = CDR.

2
 Imunologie curs 3

Figura 2

Cele 6 CDR angajează legături diferenţiate cu moleculele de antigen, cooperează cu APC ce

prezintă un epitop pe moleculele MHC.
CDR 1 şi CDR 2 angajează legături cu moleculele MHC, recunoscând doar domeniile polimorfe
(din MHC 1 domeniile α 1, α 2, din MHC 2 domeniile α 1, β 1). CDR 3 angajează legături cu epitopul.
Prin TCR se recunosc şi MHC şi epitopul, deci se face o recunoaştere antigenică asociativă
intrareceptorială.

Figura 3
Lanţurile α şi β se asociază cu legături disulfurice, de aceea se formează heterodimerul, şi rezultă
o porţiune dotată cu maximum de mobilitate (baleiere), ce favorizează recunoaşterea antigenică,
numită zona balama (hinge engl.).
Segmentul transmembranar are 22-25 de aminoacizi, dispoziţie helicoidală.
Segmentul intracitoplasmatic este extrem de scurt, are 5-12 aminoacizi.
TCR are rol în recunoaşterea antigenică, este responsabil pentru generarea unor semnale
activatoare, centripete, către centrul celulei, către sistemele enzimatice. Transducţia semnalului se face
prin complexul CD 3.

3
Imunologie curs 3
CD 3

Figura 4

Este un complex pentameric, cu 5 lanţuri transmembranare, dintre care 3 lanţuri scurte cu 20-25 kd
greutate, genele codificatoare pe cromozomul 11, denumite χ , δ , ε şi două lanţuri identice, foarte
subţiri, efilate, lungi, ce pătrund mult în Ly T, cu greutatea de 16 kd, genele codificatoare pe
cromozomul 1, numite ξ (zeta).
În realitate , prin asocierea TCR-CD3 se formează un complex heptameric, cu CD 3 responsabil de
transducţia semnalelor către sistemul enzimatic de profunzime.

CD 4
Este distribuit caracteristic pe Ly Th , care se mai numesc de asta şi Ly T CD 4+. Este o
glicoproteină transmembranară, exprimată pe cromozomul 12, cu capul N (amino-terminal)
extracelular. Segmentul extracelular are 4 bucle de aminoacizi, are segment transmembranar şi
intracelular foarte lung.
Funcţiile:
 Prin segmentul extracelular se produce cooperarea dintre Ly Th şi APC, CD4 angajând
legături cu molaculele MHC II şi recunpscând domeniul monomorf MHC II (α 2).
 Prin segmentul intracitoplasmatic are rol în activarea Ly Th, are contact fizic cu o enzimă
importantă: protein kinaza p56 (PK56), sau se mai numeşte şi kinaza specifică leucocitelor
(lck).

CD 8
Este prezent pe suprafaţa Ly Tc, Ly Ts, celule CD8+.
Este o glicoproteină transmembranară, heterodimerică, cu greutate de 72 kd, genele codificatoare
sunt pe cromozomul 2, lanţurile se numesc α , β , cu segmente intracelulare foarte lungi.
Funcţiile:
Segmentul său extracelular, cu două bucle α , β , face cooperarea dintre Ly Tc sau Ly Ts, şi APC,
realizându-se legături cu moleculele MHC I prerzente la suprefaţa APC, se recunoaşte domeniul
monomorf α 3.

4
 Imunologie curs 3

Figura 5

Recunoaşterea asociativă

Figura 6
Recunoaşterea asociativă este dublă, intrareceptorială şi interreceptorială: prima este între TCR şi
CD3, iar a doua este între TCR şi CD4 sau CD8.

5
Imunologie curs 3
Complexul angajează un număr de 2 legături cu Ag: prin TCR cu CDR3 Vα , CDR 3 Vβ ; 4
legături prin TCR cu CDR 1 Vα , Vβ , cu CDR 2 Vα , Vβ şi încă o legătură cu CD4 sau CD8 deci 5
legături.
În concluzie Ly T este mai interesat de structurile prezentatoare de Ag decât de Ag.
În realitate Ly T recunosc doar Ag membranare, iar din totalitatea lor doar anumite categorii.

Figura 7
Concluzii:
 Ag ataşate sunt recunoscute de Ac
 Ag constitutive sunt recunoscute de Ac, celule NK
 Ag prezentate de MHC sunt recunoscute doar de Ly T
 Ly T recunosc numai Ag prezentat de MHC
 În funcţie de MHC se dau răspunsuri imune diferite: MHC I ⇒ RIU; MHC II şi MHC II ⇒
RIC

Receptorii cu rol accesor în activarea Ly T

CD28

Figura 8
Se află pe suprafaţa Ly Th şi Ly Tc, este o glicoproteină transmembranară, cu greutatea de 50 kd,
homodimer.
Poatre fi activat în momentul în care angajează legături cu un contraligand prezent pe suprafaţa
APC: CD80, rezultând semnale activatoare. Cd 28 este responsabil de stimularea interleukinelor,
citokinelor, Ly Th, Ly Tc .
Rezultatul stimulării CD28 este creşterea stabilităţii ARN mesager pentru interleukine şi citokine.

6
 Imunologie curs 3

CD45
Este o glicoproteină transmembranară, cu greutate de 180-240 kd, prezent pe membrana tuturor
celulelor de origine hematogenă, cu excepţia eritrocitelor şi a plachetelor.
Pe membrane Ly T este foarte bine reprezentat, ca suprafaţă atinge cam 10% din membrană.
Se află în complex cu lanţurile ξ din CD3, deci se activează în urma activării CD3 şi devine o
protein fosfatază ce împreună cu protein kinaza formează un cuplu foarte activ (protein tirozin
fosfatază).

Receptori de adeziune intercelulară

Au ca funcţie majoră stabilirea de contacte între APC şi Ly T , fapt important pentru
cooperările dintre aceste celule.

Figura 9

CD2
Este prezent pe toate Ly T, este prezent şi pe celulele NK.
Este o glicoproteină transmembranară, cu greutatea de 50 kd, în segmentul extracelular are 2 bucle,
un segment intracelular foarte lung.
Funcţiile segmentului extracelular sunt acelea de contact cu un contraligand reprezentat de LFA3
(CD58) o legătură prin complementaritate.
Are contribuţie în pregătirea activării Ly T, prin segmentul intracelular ce se află în contact cu
fosfolipaza C.
Activarea se face astfel: modificarea conformaţională de segment intracelular CD2 ce produce
alunecarea PLC spre suprafaţa membranei unde activează cascada inozitol hexafosfat(IP6) şi aşa mai
departe.
CD2 este prezent pe suprafaţa Ly T numite naive, adică cele care nu au întâlnit încă antigenul.
Cuplul CD2-LFA3 este considerat un cuplu de adeziune celulară de linia I, adică sunt primele
legături celulare între APC şi Ly T, având o foarte mare afinitate între receptori.

LFA1
Este un heterodimer, cu un lanţ α (CD11a), cu greutate de 95 kd şi un lanţ β (CD18) cu greutatea
de 180 kd; cele două lanţuri prezintă câte 2 bucle aşezate simetric
Funcţia:
LFA1 are legături cu moleculele din clasa ICAM, este un receptor de adeziune larg întâlnit: pe Ly
T, mai ales pe cele cu memorie, Ly B, celule Nk, membrana PMN.
Cuplul de adeziune LFA1 – ICAM este un cuplu de linia a doua, sunt legături instabile, LFA1 are
afinitate scăzută pentru ICAM dacă Ly T este neactivat.

7
Imunologie curs 3
Funcţiile receptorilor de adeziune:
 Receptorii de adeziune permit contacte intime între membranele celulare permiţând
cooperarea intercelulară, sunt învinse forţele de respingere electrostatică.
 Aceste cupluri realizează un efect de fermoar, apoziţie intimă pe suprafeţe foarte mari,
permite o cooperare intimă, favorizează net recunoaşterea Ag.
 Datorită apoziţiei receptorii MHC şi TCR difuzează prin membrană până ajung faţă în faţă.

Clasificarea fenotipică a Ly T

Ly T CD3 CD4 CD8 CD28

Ly Th + + - +

Ly Tc + - + +

Ly Ts + - + -