Sunteți pe pagina 1din 7

Imunologie curs nr.

Imunologie curs 9
Răspunsul imun celular(RIC)

Definiţie : este unul din mecanismele imune efectorii de primă importanţă, implicat în
3 condiţii majore de patologie:
1. eliminarea celulelor infectate cu microorganisme, cu habitat intracelular:
viruşi, mycobacterii, Lysteria, Brucella
2. apărarea antitumorală
3. respingerea grefelor de ţesut sau organe
RIC – recunoaşte şi distruge două categorii importante de celule ţintă:
- celule singenice devenite antigen (sunt celulele self devenite antigen
pentru că sunt infectate cu microorganisme sau pentru că s-au
metaplaziat)
- celule allogenice = celule străine şi care ne parvin ca urmare a
transplantului de ţesut sau organ
RIC – are 3 celule efectorii ce realizează funcţiile sale
1. Limfocitele (Ly)
2. Celulele natural killer (NK)
3. Celulele killer (K)
Toate celulele prezintă 2 particularităţi:
a) recunosc celulele ţintă (sin/allogenice) prin mecanisme diferite
b) distrug celulele ţintă prin mecanisme comune ⇒ citotoxicitate extracelulară

a) Ly Tc recunosc imunologic specific celulele ţintă după Ag prezent pe membrana


acestora:
1. recunoaşterea este MHC I – dependentă (recunosc Ag membranar numai
dacă sunt prezentate în complex cu MHC I, recunoaştere posibilă prin
TCR)
2. e o recunoaştere clonotipic specifică: fiecare varietate de Ag poate să fie
recunoscută strict doar de o singură clonă de Ly Tc
3. Ly Tc reprezintă o populaţie celulară clonotipic diversificată : într-un
organism normal există multe clone care pot să recunoască o diversitate
foarte mare de Ag
b) NK = Ly mari granuloase (LGL), recunoaşterea e imunologic specifică: NK
recunosc celulele ţintă fără ca NK să aibă contact direct cu Ag de pe membrana
celulei ţintă.
1. recunoaşterea făcută de NK este MHC I independentă: nu recunosc
niciodată Ag prezentat în complex cu MHC I, pentru că celulele NK nu au
TCR.
2. Dar celulele NK recunosc prin receptorul lor de suprafaţă NKR, un ligand
NKL de pe toate celulele somatice ale organismului numai când celulele
somatice devin celule Ag
c) celulele K : nu iau contact direct cu Ag celulelor ţintă; recunosc complexele
imunologice prezentate accidental la suprafaţa membranei celulei ţintă: Complexul
Imunologic = Ag + Ig G. Recunoaşterea complexului imun se realizează prin
receptorul Fcχ R3 sau CD16.
Ly Tc, NK şi K eliberează u mediator cu rol distructiv (perforina) care alterează
profund structura membranei celulare, distrugând celulele ţintă prin liza osmotică
(citotoxicitate extracelulară).

1
Imunologie curs nr. 9

Cele mai importante celule sunt Ly Tc pentru că reprezintă o populaţie celulară


foarte diversificată clonotipic astfel încât ele pot recunoaşte orice Ag expus pe
molecula MHC I.

Limfocitele T citotoxice (Ly Tc)

Fenotipic prezintă pe suprafaţa membranei lor cele 3 categorii de receptori:


1. receptorii de recunoaştere Ag (recunoaştere asociată) : TCR, CD3 şi CD8.
prin aceşti receptori se realizează o recunoaştere imunologică dublu asociativă
intrareceptorială(TCR) şi extrareceptorială(TCR, CD8) – declanşează stimuli
activatori ce vor duce la activarea Ly Tc. Această activare e doar o activare parţială,
se definitivează doar dacă Ly Tc sunt stimulate prin IL2.
2. receptorii cu rol în activarea Ly Tc sunt CD25, CD28 şi CD45.
3. receptorii de adeziune intercelulară: sunt foarte importanţi pentru că Ly Tc
trebuie să aibă contact intim cu celula ţintă pentru a le distruge: CD2 care
angajează legături cu LFA3, formează un cuplu de adeziune de linia I;
LFA1 care are legături cu ICAM pe suprafaţa celulei ţintă formează un
cuplu de adeziune de linia a II a .
VLA sunt antigenele foarte târzii (Very-late Ag). receptorii din clasa VLA permit
migrarea Ly Tc în ţesuturile imunologice, sunt receptori pentru proteinele matricei
extracelulare. Sunt 6 tipuri de VLA.
De exemplu: VLA¤, VLA% sunt receptori pentru fibronectină, VLA6 este
receptor în special pentru laminină

Clasificarea Ly Tc

I - 90-92% sunt celule CD8+ (clasa majoritară) – celule cu rol efector,


distrugător
II - restul sunt celule CD4+ (asemănătoare cu Ly Th ), au capacitate citotoxică
redusă, rolul lor fiind de imunomodulare, adică în maturaţia Ly Thp în Ly Th1 – celulele
care amplifică RIC.

Dinamica şi etapele RIC

Trăsătura fundamentală a RIC este declanşarea intraganglionară a sa şi RIC


se desfăşoară intratisular, fapt ce presupune acumularea la locul contactului
antigenic (în focarul antigenic) a Ly T Ag specifice.
Cum reuşesc Ly Tc, care sunt celule intens recirculate să recunoască şi să se
acumuleze în focarul imunologic când pur şi simplu aceste celule patrulează în tot
organismul ?

2
Imunologie curs nr. 9

Ly Tx nu poate trece decât prin dreptul Agx, aderând la endoteliul vascular plat
(EVP).
Răspuns: Ly Tc se acumulează în focarul Ag pentru că, fiind deja sensibilizate ca
urmare a primului lor contact cu Ag, ele sunt Ly cu memorie.
Memoria imunologică înseamnă:
- recunoaşterea în general a focarelor imunologice
- aceste Ly recunosc în final, din mai multe focare, focarul specific care conţine AG
pentru care Ly Tc au fost create.
Ly Tx pătrunde în focarul cronic (Agy), caută Agx şi negăsindu-l, părăseşte
foarte rapid focarul Y.
Ly Tx pătrunde în focarul acut în care se află Agx. Îl caută, îl găseşte, îl
recunoaşte şi staţionează foarte mult timp. În acest timp Ly Tc cooperează cu diverse
celule (macrofage), se activează, suferă o proliferare şi apoi distruge Agx pentru care
a fost creat.
Ly T se împart în 2 categorii mai importante:
1. Ly T naive (Ly Tc şi Ly Th) – nu au mai întâlnit niciodată în existenţa lor Ag
pentru care au fost programate genetic (preformate).
2. Ly T cu memorie (Ly Tc şi Ly Th) – sunt celule care au avut contacte repetate cu
Ag pentru care ele sunt preformate.
Caracteristici:

- au caracteristici diferite (cele T naive sunt diferite fenotipic de cele T cu memorie)


- parcurg un circuite(traficuri) diferite în organism
- au distribuţie diferită fenotipic (au „HOMINGURI” diferite)

Traficul şi homingul Ly T naive (LTN)

În ţesuturi există o circulaţie sanguină şi o circulaţie limfatică. Ly T naive


circulă prin vasul sanguin şi iau calea arteriolelor aferente, pătrund foarte adânc în
parenchimul ganglionar, ajung în reţeaua capilară paracorticală a ganglionului. Aici
Ly T naive sunt oprite de endoteliul vascular local (HEV=endoteliu vascular înalt):
celule cuboide ce protruzionează mult în lumenul capilar, îngustându-l. Ly T naive
aderă la HEV – trec din va în paracorticală unde staţionează foarte mult timp (câteva

3
Imunologie curs nr. 9

luni de zile) cu rolul de a creşte şansele Ly T naive de a veni în contact cu Ag


specifice ajunse în paracorticală cu ajutorul APC-urilor.
După o lungă staţionare, nevenind în contact cu Ag, părăsesc paracortexul,
iau calea vaselor limfatice eferente până în circulaţia sanguină (versantul venular)
apoi se reia ciclul.
Ly T naive au un trafic în exclusivitate circulator, şi un homing predominat
intraganglionar.

Traficul şi homingul Ly T cu memorie(LTM)

Ly T cu memorie pot trece direct în focarul Ag, dacă acesta există.


LTM circulă prin vasele sanguine, iar când vin în contact cu endoteliul vascular
plat din dreptul focarului Ag, aderă de acesta şi trec direct în focar, unde stau foarte
mult:
- recunosc Ag, se activează, cooperează cu diversa celule şi se şi
divid
- în final LTM distrug total/parţial Ag recunoscut
- după distrugerea Ag, LTM părăsesc focarul, iau calea vaselor
limfatice aferente, ajung în ganglionul local/regional, îl tranzitează
rapid prin paracortex şi îl părăsesc pa calea vaselor limfatice
eferente, revenind în circulaţia sistemică ca LTM
Deci LTM au un trafic şi homing predominant intratisular.
LTM şi LTN au traficuri şi hominguri diferite pentru că au caractere fenotipice
distincte care le permit să adere la diferite tipuri de endotelii vasculare.
LTM aderă la EVP, iar LTN aderă la HEV, pentru că au receptori de adeziune
de suprafaţă diferiţi.
LTM au pe suprafaţa lor receptorii: LFA1 ce se leagă de molecula ICAM de pe
EVP; VLA4 ce se leagă de contraligandul VCAM (molecula de adeziune ale celulei
vasculare prezente pe EVP din dreptul focarului AG); CD4 ce se leagă de un
contraligand numit adresină.
Receptorii ICAM, VCAM şi adresina nu sunt prezenţi în mod continuu pe
suprafaţa celulei vasculare. Prezenţa lor e indusă de citokinele eliberate în focarule
Ag ca urmare a declanşării unui proces inflamator acut.
Citokinele (IL1, TNF şi IFNχ ) cresc expresia de ICAM, VCAM şi adresină
zonal (doar în dreptul focarului Ag) o modificare fenotipică zonală a EVP-ului ce
atrage atenţia LTM.
LTN exprimă pe suprafaţa lor un receptor numit LAM-1/2 (molecula de
adeziune limfocitară) prin care aderă la un contraligand de pe HEV.

Schema de principiu a desfăşurării RIC

I Etapa de inducţie a RIC

- are loc în cea mai mare parte intraganglionar


- constă în prezentarea Ag declanşator către LTN
- constă în maturarea LTN ce devin LTM
II Etapa de desfăşurare propriu-zisă

4
Imunologie curs nr. 9

- are loc strict în ţesuturi


- cooperarea LTM cu diverse celule

I Etapa de inducţie

Este declanşată prin pătrunderea în ţesuturile organismului a Ag declanşator.


Ag este recunoscut imunologic specific şi captat de APC = monocitele-macrofagele
rezidente (prezente în mod continuu în ţesuturi); sunt recunoscute mai ales dacă Ag
sunt opsonizate prin complement şi Ig.
Unele monocite încep să se activeze progresiv până devin capabile să
elaboreze şi să elibereze local diverse IL şi citokine: IL1, TNF, IFNχ , deci induc
modificarea fenotipică zonală a EVP din dreptul focarului Ag=expresia crescută a
celor 3 tipuri de receptori (ICAM, VCAM, adresina).
Alte monocite părăsesc focarul Ag, trec în ganglionii loco-regionali aducând în
ganglion Ag captat. Ag e transportat în ganglion şi monocitele se stabilesc în
paracortex unde stau un timp îndelungat. Aici monocitele prezintă Ag către Ly T ce
tranzitează în mod curent paracorticala (LTN). LTN trec prin dreptul EVP, nu
recunosc modificarea fenotipică locală, ajung în ganglionii loco-regionali, apoi în
arteriolele aferent, în paracorticala ganglionilor unde staţionează: vin în contact cu
APC. Există receptori prin care LTN se activează, se maturează în LTM. Părăsesc
paracorticala, ajung în limfaticele eferente, apoi în circulaţia sistemică unde se
încheie etape de inducţie.
II Etapa desfăşurării RIC

- concentrarea LTM în focarul imunologic


- LTM ajuns în dreptul EVP din faţa focarului Ag, recunosc
modificarea fenotipică locală şi aderă la EVP, unde prin diapedeză
trec în ţesutul antigenic şi devin LTM AG specifice ce vin în contact
cu monocitele rezidente, se desfăşoară o cooperare celulară şi are
loc desfăşurarea propriu-zisă a RIC are la bază o cooperare celulară
la care participă 4 tipuri de celule: APC (monocitele din focar), Ly Tc
CD8+ care pătrund în organ, Ly Tc CD4+ , Ly Th1
a) recunoaşterea celulelor ţintă de către Ly Tc CD8+ cu memorie :
- celulele ţintă – singenice/allogenice, sunt celule Ag . Ag sunt prezentate în complex
cu MHC I; multe Ag sunt recunoscute de Ly Tc CD8+ rezultând o activare doar
parţială a Ly Tc CD8+, celulele începând să se dividă şi să prolifereze local.
Macrofagele prezente intratisular sunt activate şi preiau Ag celulelor ţintă, le
endocitează, le prelucrează şi le exprimă pe membrana lor în complex cu MHC II.
Aceste complexe Ag- MHC II sunt prezentate către Ly Tcm CD4+ şi Ly Thp unde
are loc o cooperare celulară şi maturaţia completă a Ly Thp în Ly Th1 ce amplifică RIC
prin Il elaborate şi eliberate local: IL2- stimulează în special Ly Tc CD8+ cu memorie
– activarea completă a celulelor CD8+ duce la eliberarea unor cantităţi crescute de
mediatori citotoxici: perforina ce alterează profund structura celulei ţintă, perforând
membrana.
Ly Th1 elaborează şi cantităţi crescute de IFNχ ce stimulează mai ales
macrofagele din focarul Ag. IFNχ stimulează expresia pe membrana macrofagelor a
moleculelor MHC II, deci creşte foarte mult capacitatea de APC a
macrofagelor(monocite), cooperarea se intensifică ; IFNχ stimulează şi funcţiile
efectorii ale macrofagelor:

5
Imunologie curs nr. 9

1. creşte mult expresia pe membrana macrofagelor a receptorilor de adeziune


celulară LFA1 ce se leagă de ICAM (de pe suprafaţa celulelor ţintă)⇒ macrofagele
aderă strâns de suprafaţa celulelor ţintă.
2. stimulează foarte mult capacitatea fagocitară a lor
3. stimulează foarte mult capacitatea citotoxică a lor: creşte foarte mult citotoxicitatea
O2 – dependentă, eliberează mulţi radicali liberi de O. Este stimulată şi citotoxicitatea
O2 – independentă : eliberarea de enzime – hidrolaze, proteaze - ce contribuie la
dezintegrarea celulei ţintă.
Efectorii RIC: ⇒Citotoxici: Ly TcmCD8+
⇒Auxiliari: macrofagele(monocitele)

Celulele NK

Reprezintă circa 15% din totalul limfocitelor periferice, sunt limfocite non B
non T, cu aspect morfologic de LGL (au diametre mari şi prezintă în citoplasmă multe
granulaţii citotoxice). Pe suprafaţa lor se află aceleaşi categorii de limfocite:
1. receptori de adeziune celulară CD2 şi LFA1
2. receptori cu rol activator al celulelor NK: CD25(pentru
IL2), receptor pentru IFNχ
3. receptorii de recunoaştere antigenică:
a) NK-R ce recunoaşte contraligandul NK-L distribuit uniform pe suprafaţa tuturor
celulelor somatice din organism. În organismul normal, această recunoaştere are loc
pentru că pe suprafaţa celulelor somatice normale NL-K este mascat de moleculele
MHC I. Poate fi recunoscut doar în condiţii patologice: demascarea NK-L ca urmare
a scăderii sintezei şi a scăderii expresiei MHC I pe celulele somatice, în situaţiile
când celulele sunt canceroase şi când celulele somatice sunt colonizate viral (viruşi)
eliberând o proteină ce sechestrează MHC I intra RER(reticul endoplasmatic rugos).
Prin demascare, NK-L este recunoscut de NK-R şi celulele NK sunt implicate
în apărarea antivirală şi antitumorală (apărare nespecifică).

Celulele K

Sunt tot LGL, dispun pe suprafaţa lor din abundenţă de receptori


CD16(Fcχ R3) prin care recunosc complexele imune membranare de pe celulele
ţintă.
Toate cele trei tipuri de celule (Ly Tc, NK, K) distrug celulele ţintă prin acelaşi
mecanism comun: citotoxicitatea extracelulară.
Ele distrug celulele ţintă fără a le fagocita, ci doar prin eliberarea de mediatori
care determină: leziuni membranare grave, leziuni grave ale nucleului celulei ţintă,
produse ca urmare a eliberării perforinei.
Perforina este un factor citotoxic ce seamănă foarte bine cu componenta C9
a complementului. Se prezintă ca lanţ peptidic unic, iar în lichidul interstiţial sub
formă de plăcuţe.
- se organizează spontan în lichidul interstiţial în structuri tubuliforme
ce se inseră în membrana celulelor ţintă producând liza osmotică a
celulelor ţintă: fagocitarea fragmentelor
- este eliberată spontan de Ly Tc, NK, K cu o singură condiţie – după
activarea lor completă:
- activarea se face în urma recunoaşterii Ag

6
Imunologie curs nr. 9

- activarea se face prin IL2


- deşi perforina este eliberată prin fanta dintre cele 2 celule, se inseră
numai în membrana celulei ţintă pe care o alterează. Acest lucru se
datorează faptului că celulele citotoxice eliberează şi
proteoglicani(PG) o dată cu perforina, PG sub formă de filament
protector pentru membrana proprie.
Leziunile nucleare rezultă din fragmentarea ADN(acid
dezoxiribonucleic- pt. cei ce nu suportă prescurtările) celulelor ţintă, ca urmare
a activării unor endonucleaze a celulelor ţintă⇒moartea celulelor ţintă prin
apoptoza, indusă prin inductorii de endonucleaze:
- TNFα produs de Ly Tc şi macrofage
- TNFβ produs de Ly Th1 (mari producătoare la hectar de TNFβ )
The End(că mi s-a acrit şi mie)
P.S. : citiţi monocite-macrofage şi viceversa, persoana de la
care am luat cursul(mea culpa) foloseşte aceeaşi
prescurtare!!!!!!!!