IMUNOLOGIE SUBIECTE EXAMEN

ORGANE

1.Care sunt organelle limfoide primare /centrale?

R:Maduva osoasa si timusul;la pasari echivalentul pt. maduva osoasa este bursa lui Fabricius.

2.Care sunt organele limfoide secundare /periferice?

R:Ganglioni limfatici,splina sitesuturile limfoide asociate mucoaselor (MALT)

3.Care sunt ariile/zonele T dependente?

Zona corticală profundă denumită şi paracortex este imprecis delimitată între cortex şi zona
medulară. Este o arie T – dependentă în care predomină limfocitele T
-sunt situate la nivel de ganglion limfatic; organele limfoide se pozitioneaza la nivel central, se educa

4.Care sunt ariile B dependente?

Zona medulară corespunde zonei centrale din limfocentrii şi conţine o populaţie celulară mixtă,
predominată de limfocitele B, asociate cu plasmocite, macrofage şi limfocite T.
-sunt situate la nivel de splina; aceste organe reprezintă locul de stocare ale celulelor imunităţii.
R:-este tesut limfatic secundar – cel in care se declanseaza raspunsului imun

Ganglionii limfatici reprezintra sediul de filtrare al limfei.

există două clase de celule :

 celule mieloide - granulocitele (neutrofile, eozinofie, bazofile), monocito-macrofage şi celulele
dendritice ;
 celule limfoide - limfocitele T, limfocitele B şi celulele NK

In funcţie de rolul lor în organism, celulele sistemului imunitar pot fi :

 celule fagocitare, reprezentate de monocito-macrofage, neutrofile, eozinofile şi celulele

dendritice ;
 celule citotoxice, reprezentate de monocito-macrofage, limfocitele T citotoxice şi celulele NK ;

 celule reglatoare, reprezentate de limfocitele T helper, limfocitele B şi macrofage ;

 celule de memorie, reprezentate de limfocitele T şi limfocitele B.

LIMFOCITELE

Populatii
LIMFOCITE T - POPULAŢII ŞI SUBPOPULAŢII
Din punct de vedere funcţional limfocitele T formează o populaţie eterogenă în cadrul căreia se
disting mai multe subpopulaţii.
Astfel, se disting două mari grupe de Limfocitele T:
-limfocitele T reglatoare
- limfocitele T efectoare.

Subpopulaţiile de limfocite sunt identice din punct de vedere morfologic, dar se deosebesc din
punct de vedere funcţional şi antigenic.

Care sunt limfocitele T REGLATOARE?

Sunt:
- limfocite T ajutătoare,
- limfocitele T amplificatoare,
- limfocitele T supresoare
- limfocitele T contrasupresoare .

Care sunt lifocitele T efectuare?

Sunt:
- limfocitele T citotoxice
- limfocitele T de hipersensibilitate de tip întârziat.

CARE SUNT MOLECULELE DE SUPRAFATA?

Limfocitele prezintă la suprafaţa celulară o serie de molecule specifice de tip antigene de
suprafaţă - semnale de recunoaştere care permit limfocitelor să facă distincţie între self şi non-self -
sau receptori de membrană - molecule particulare aflate la originea activităţii funcţionale a
limfocitelor.

Limfocitele T ajutătoare, numite şi limfocite T helper (LTh) Acest tip de limfocite secretă
interleukine prin intermediul cărora pot realiza următoarele funcţii:
- stimulează diferenţierea limfocitelor B spre plasmocit
- stimulează funcţia citolitică a celulelor NK
- stimulează activitatea macrofagelor

CE REPREZINTA LIMFOCITUL T de memorie?

O parte dintre LTh care au venit în contact cu antigenul constituie substratul material al memoriei
imunologice prin transformare în limfocite T de memorie, celule cu viaţă lungă, care pot declanşa
un răspuns imun rapid şi amplificat la recontactul cu antigenul inductor.

Limfocitele T citotoxice (LTc) sunt celule capabile să exercite efect letal asupra celulelor care
exprimă antigene străine pe suprafaţa lor
În condiţii naturale limfocitele T citotoxice sunt celule efectoare cu rol important în controlul
infecţiilor virale.

MARKERII LIMFOCITELOR T
Termenul de marker desemnează o structură chimică particulară, un tip de « semnătură biochimică
Markerii antigenici sunt glicoproteine prezente la nivelul membranei celulare.
Pot exista:
markeri antigenici comuni mai multor tipuri de celule
markeri specifici unei populaţii sau subpopulaţii celulare.
Denumiţi şi antigene de membrană, markerii antigenici reprezintă instrumente de identificare a
unor seturi de limfocite T.

RECEPTORII DE MEMBRANĂ AI LIMFOCITELOR T

Receptorii de membrană sunt molecule cu rol în transmiterea unor semnale intercelulare şi în
recunoaşterea celulară.
-Receptorii pentru ecotaxie (homing)
-Receptorii pentru antigen.
-Receptorii pentru citokine
- Receptorii hematopoetici includ majoritatea receptorilor pentru interleukine. Structural, sunt
glicoproteine implantate în membrana celulară, cu extremitatea amino terminală orientată
extracelular şi cu un domeniu transmembranar hidrofob. - Receptorii imunoglobulinici includ
receptori pentru interleukina 1, receptori pentru interleukina 6 şi receptori pentru factori de
stimulare a coloniilor celulare (CSF-R)

LIMFOCITUL B de stiut diferente

în derularea răspunsului imun au evidenţiat existenţa a două populaţii distincte de limfocite:
limfocitele T - implicate preponderent în reacţii mediate celulare ;
- şi limfocite B - implicate în reacţii mediate umoral.
Recunoaşterea antigenului de către limfocite la nivelul organelor limfoide secundare iniţiază
derularea răspunsului imun.

limfocitele Th reprezintă principalele celule care stimulează mecanismele de răspuns imun.

Limfocitele T amplificatoare (LTa) sunt celule evidenţiabile doar în primele două-trei săptămâni de
viaţă. Ele activează selectiv diferenţierea şi multiplicarea limfocitelor B care exprimă anumiţi
receptori de membrană pentru antigene.
Limfocitele T supresoare (LTs) diminuează intensitatea răspunsului imun prin inhibarea
activităţii limfocitelor T helper. Totodată, LTs intervin în inducerea stării de toleranţă faţă de
antigenele exogene şi faţă de moleculele self.
LIMFOCITE B - POPULAŢII ŞI SUBPOPULAŢII
Limfocitele B reprezintă cea de a doua clasă majoră a populaţiei limfocitare. Ele derivă tot din
celula matcă şi sunt educate în măduva osoasă la mamifere sau în bursa lui Fabricius la păsări.
Sunt celule responsabile de reacţiile imune mediate umoral şi se caracterizează prin prezenţa
receptorilor pentru antigen

După contactul cu antigenul, limfocitul B poate evolua spre stadiul de plasmocit, sau poate devenii
o celulă de memorie.

Limfocitul B exprimă la suprafaţă o gamă largă de receptori pentru citokine şi receptori pentru
lectine, care au în mare măsură caracteristici comune cu receptori de acelaşi tip prezenţi şi la
limfocitele T

CE REPREZINTA LIMFOCITUL B DE MEMORIE?

Limfocitele B reprezintă o populaţie eterogenă alcătuită din subpopulaţii celulare selectate evolutiv
pentru a devenii celule care secretă anticorpi sau celule care asigură memoria imunologică a
organismului.
Sedii de selecţie a populaţiilor de limfocite B pot fi considerate măduva osoasă, patul vascular şi
organele limfoide secundare:
- prima selecţie are loc la nivelul măduvei osoase, unde precursorii limfocitelor B sintetizează
intracitoplasmatic lanţuri polipeptidice care alcătuiesc receptorii imunoglobulinici de tip IgM şi
IgD.
-a doua selecţie se produce atunci când celulele care au exprimat aceşti receptori ajung în circulaţie
sub formă de limfocite B virgine,
-a treia selecţie se produce atunci când celulele întâlnesc antigenul pentru care au receptori şi suferă
intense mutaţii somatice, care permit evoluţia către plasmocit sau celule de memorie.

CUM ARATA LIMFOCITUL B ?

LIMFOCITUL B de memorie dupa ce au intalnit antigenul ramane ani de zile in corp si
recunoaste microbul –asa se declanseaza raspunsul imun.
Limfocitele B de memorie sunt celule cu viaţă lungă.
Limfocitele B sunt gata educate si pleaca spre organele limfoide SECUNDARE.

PLASMOCITul ce reprezinta?
Raspuns:
PLASMOCITUL este MATURITATEA - ultimul stadiu de evolutie ale limfocitelor B- si celula
producatoare de anticorpi.

Cum arata PLASMOCITUL?

Plasmocitele sunt celule voluminoase care au pierdut receptorii de membrană, dar dezvoltă foarte
mult organitele celulare de sinteză, respective:
- reticulul endoplasmic;
- aparatul Golgi.
Sunt celule care sintetizează şi secretă molecule de imunoglobulină cu funcţie de anticorp.

MARKERII LIMFOCITELOR B
Termenul de marker desemnează o structură chimică particulară, un tip de « semnătură biochimică
»
Markerii antigenici ai limfocitelor B sunt ca şi în cazul limfocitelor T glicoproteine de membrană
cu funcţii în recunoaşterea celulară sau în transmiterea intracelulară a unor diferite semnale
biochimice.
RECEPTORII DE MEMBRANĂ AI LIMFOCITELOR B
Receptorii de membrană sunt structuri moleculare cu rol în recunoaşterea specifică sau
nespecifică a unor componente străine de celulă denumite generic de liganzi.

Majoritatea limfocitelor au ca receptor de antigen, molecula de IgM şi IgD. Doar 10% dintre
limfocitele B au pe suprafaţă molecule de IgG exprimate sub formă de receptori pentru antigen. La
nivelul mucoaselor digestive şi respiratorii majoritatea limfocitelor au ca receptori pentru antigen
molecule de IgA sau IgE.

Receptorii pentru complement (CR) sunt structuri de pe membrana limfocitelor B capabile să

interacţioneze cu proteinele rezultate din clivarea sistemului complement

PLASMOCITELE DIN PUNCT DE VEDERE

Morfologic: plasmocitele sunt celule voluminoase, ovoidale cu diametrul de 12 - 15 μm. Nucleul
este plasat excentric şi colorat inegal, de unde şi aspectul unor spiţe de roată. Citoplasmă este
abundentă şi intens bazofilă. Ea conţine numeroase organite celulare specializate în funcţii de sinteză
şi secreţie.

Diferentele dintre plasmocit si limfocitulT

MACROFAGE
MONOCITE - MACROFAGE
După o evoluţie scurtă la nivelul măduvei osoase prin stadiile de monoblast şi promonocit, fagocitele
mononucleare trec în circulaţia sanguină sub formă de monocit. Rămân în acest stadiu
aproximativ 20-24 de ore, în căutarea unui focar inflamator. În absenţa acestuia, ele migrează
aleatoriu într-un ţesut, unde devin macrofage.

Cum se numesc populatiile de Macrofage?

Macrofagele au denumiri diferite funcţie de ţesutul în care are loc maturarea celulei:
- macrofagele din splină şi limfonoduri reprezintă macrofage libere şi fixe
- macrofagele din ficat sunt reprezentate de celulele Kupffer
- macrofagele de la nivelul epiteliilor sunt denumite celule Langerhans
- macrofagele din ţesutul osos sunt numite osteoclaste
- macrofagele din sistemul nervos reprezintă celulele microgliale
- macrofagele de la nivelul peritoneului şi al plămânului sunt denumite macrofage peritoneale şi
alveolare.
Macrofagele asigură alături de granulocite prima linie de apărare la invadarea organismului de
structuri non-self, majoritatea de natură microbiană.

Cele 4 functii ale macrofagelor:

-functie fagocitara antixemica
-functie citostatica citotoxica
-functie reglatoare
-functie de sinteza

1.Funcţii fagocitare (antixenice)

Macrofagele asigură alături de granulocite prima linie de apărare la invadarea organismului de
structuri non-self, majoritatea de natură microbiană.

2.Funcţii secretorii
Funcţia secretorie a monocitelor şi macrofagelor constă în sinteza şi eliberarea în mediul
înconjurător a peste 50 de compuşi de secreţie, cu structură chimică foarte variată, care
îndeplinesc funcţii multiple în derularea răspunsului imun.

ENZIME implicate în realizarea răspunsului imun - lizozim, lipaze, fosfolipaze, hidrolaze

acide, etc. Lizozimul are efect antineoplazic, prin acţiunea sa directă asupra membranei celulelor
tumorale. Nivelul lizozimului seric reprezintă o reflectare a activităţii fagocitare a macrofagelor.

3.Funcţii citotoxice-citostatice
Activitatea citostatică se manifestă prin blocarea multiplicării unei celule ţintă ca un prim efect al
acţiunii macrofagelor, în general asupra celulelor canceroase. Efectul citostatic este de scurtă durată
(10-20 ore) şi este înlocuit de activitatea citotoxică. Pentru declanşarea funcţiei citostatice este
necesar un contact direct între celula ţintă şi macrofag.
Macrofagele îşi pot exprima activitatea citotoxică diferenţiat, fapt ce a permis evidenţierea a două
mecanisme - citotoxicitate specifică şi citotoxicitate nespecifică
.
4.Funcţii reglatoare
Macrofagele păstrează intacţi EPITROPII antigenelor fagocitate şi îi prezintă limfocitelor într-o
formă înalt imunogenă. În acest fel se creează stocuri de epitopi care la o anumită concentraţie
permit declanşarea răspunsului imun.
EPITROPII dau caracterul de NON-SELF!
Pentru a fi un ANTIGEN COMPLET trebui sa aiba :
- Epitrop;
- Curier.
Exemple de cateva molecule macrophage:
Molecule de C3a, C3b
Cele mai active opsonine sunt moleculele specifice de imunoglobulină din clasele IgG, IgM şi IgA
precum şi peptidele derivate din fixarea complementului.
MACROFAGELE SUNT fagocite
Macrofagele sunt cellule prezentatoare de ANTIGEN.
GRANULOCITE
Celulele sistemului fagocitar polimorfonuclear denumite şi granulocite reprezintă o populaţie
celulară capabilă să fagociteze particule non-self de dimensiuni mai reduse. Numele acestor celule
este determinat de prezenţa în citoplasmă a unor granulaţii observabile la miscroscop, ce conţin
substanţe toxice pentru agenţii patogeni.

Neutrofile,Euzinofile,Bazofile
Granulocitele sunt divizate în trei populaţii distincte - neutrofile, eozinofile şi bazofile
Ce contin granulatiile acestor celule?
Raspuns:au în citoplasmă două tipuri de granulații:
- granulații primare nespecifice, comune tuturor celulelor polinucleare, bogate în hidrolaze și
peroxidaze
- granulații secundare specifice pentru fiecare tip de celule, cu proprietăţi sau afinităţi tinctoriale
diferite, pe baza cărora pot fi diferenţiate şi identificate granulocitele

Care este functia granulocitelor:

1.NEUTROFILELE
Citoplasma neutrofilelor include două tipuri de granulaţii:
granulaţiile primare, azurofile care conţin mieloperoxidază, hidrolaze acide, lizozim şi proteine
cationice;
granulaţiile secundare specifice, de dimensiuni mici (0,3 - 0,8 μm), împrăştiate în citoplasmă,
bogate în lactoferitină, lizozim şi o proteină liant la vitamina B12.
Rezervele mari de glicogen intracitoplasmatic permit neutrofilului o bună funcţionare în condiţii de
anaerobioză.

Funcția neutrofilelor este de apărare nespecifică a organismului, fiind implicate în lupta

antibacteriană (ele constituie prima barieră de apărare împotriva unui agent patogen invaziv).
Această funcție este activată de proprietățile neutrofilelor: mobilitate, diapedeză (migrare in afara
vaselor de sânge închise), chimiotaxie și fagocitoză:

2.EUZINOFILE:
Citoplasma include granulații specifice, voluminoase cu o matrice granulară care în prezenţă de
eozină se colorează roșu-portocaliu, astfel încât sunt numite şi granulaţii eozinofile. Granulațiile
conțin o peroxidază (diferită de mieloperoxidaza neutrofilelor sau monocitelor), glucoronidază,
ribonuclează și hidrolaze acide.

Funcția eozinofilelor este de a participa împreună cu alte celule la reacțiile de hipersensibilitate

imediată și întârziată.

3.BAZOFILELE:
Bazofilele au nucleu bilobat, mascat de numerooase granulaţii specifice omogene, formate din mici
granule dense, de culoare violet, care conţin histone, peroxidază, dehidrogenază şi alte enzime cu
rol de mediatori implicaţi în declanşarea unor stări de hipersensibilitate.

BAZOFILUL este si celula FAGOCITARA.

ATENTIE!!Granulocit plus BAZOFILUL este si celula fagocitara

FAGOCITOZA
FAGOCITOZA este cea mai importanta functie a macrofagelor si constitue ingerarea
agentului invadator de catre celula (motiv din care se mai numesc si fagocite).
Fagocitoza este un mecanism complex derulat în mai multe etape, prin care sistemul imunitar
interpune o barieră de apărare în calea agenţilor microbieni pătrunşi în organism. Cel mai bine
cunoscut mecanism de fagocitoză este cel realizat în cazul bacteriilor.
-fagocitoza permite neutrofilelor să distrugă agenți străini, în special bacteriile. Acțiunea
mieloperoxidazei din granulațiile azurofile conferă neutrofilelor activitate bactericidă, care le
permite să distrugă bacteriile fagocitate.
Fagocitoza bacteriilor se realizează în două momente distincte:
- realizarea unei prime bariere fagocitare cu acţiune imediat după invazia germenilor dincolo de
poarta de intrare în organism, în care intervin în principal neutrofilele.
- realizarea celei de a doua bariere de apărare prin mecanisme fagocitare asigurate ulterior de către
magrofage care au rolul de a elimina germenii ce au supravieţuit după intervenţia neutrofilelor.
Procesul de fagocitoză realizat de către ganulocitele neutrofile este în linii mari asemănător cu cel
realizat de macrofage. Recunoaşterea şi fagocitarea materialului non-self, în special al bacteriilor
poate fi structurată în următoarele etape: chemotaxia, aderarea, ingestia (endocitoza) şi digestia.

Mecanisme oxygen-dependente legate de MIELOPEROXIDAZA si formula chimica?

Mieloperoxidaza este o enzima lizozomala care catalizeaza reactia dintr-e apa oxigenata si ionul de
clor cu formarea hipocloritului-un produs cu efect intens bactericid.

Bacilul KOCH rezistent la digestia lizozomala si rezista partial la efectul bactericid al neutrofilelor si
macrofagelor.

Sistemul antimicrobian dependent de mieloperoxidază. Mieloperoxidaza este o proteină bazică

eliberată în cursul degranulării în vacuolele fagocitare. Asocirea mieloperoxidazei cu peroxidul de
hidrogen (agent puternic oxidant) şi cu in halogen (clor în exces faţă de necesarul de mieloperoxidază
sau iod adsorbit ca atare sau din deiodarea hormonului tiroidian), determină formarea în fagolizosom
a unui sistem microbicid foarte activ.
Acţiunea bactericidă în sistemul antimicrobian independent de mieloperoxidază este mai lentă.

Intrebare
Care dintr-e urmatoarele substante nu sunt implicate in sistemul antimicrobian?
Raspuns: MIELOPEROXIDAZA

Mai sunt cellule care functioneaza la periferia sistemului nervos -diferenta intre celula K si NK
Sunt cellule kiler si nonkiller
 Celulele NK (Natural Killer - ucigaşe native) sunt celule prezente în principal în circulaţie şi în
organele limfoide. Au ca origine o populaţie limfocitară distinctă, denumită limfocite mari
granulate (LGL - large granular lymphocytes).
Principala caracteristică morfologică a acestor celule este prezenţa în citoplasmă a granulaţiilor
azurofile.
Celulele NK se aseamănă cu limfocitele mari. Nucleul este sferic iar citoplasma abundentă, cu
numeroase granulaţii azurofile.
Celulele NK prezintă markeri comuni cu limfocitele T (CD2, CD8), cu mielomonocitele (CD11) şi
celulele LGL (CD3). De asemenea, celulele NK prezintă receptori pentru Fc şi receptori pentru
eritrocitele de oaie.
FUNCŢII
Celulele NK recunosc şi leagă spontan celula ţintă, pe care o distrug printr-un mecanism litic
asemănător celui existent la limfocitele T citotoxice.

MORFOLOGIE
Din punct de vedere morfologic, nu se poate face o distincţie între celulele NK şi K. Celulele K sunt
celule mari, cu citoplasmă abundentă, bogate în granulaţii azurofile. Ele exprimă net la suprafaţă
receptorul pentru Fc.

FUNCŢII
Celulele K sunt prezente în circulaţie şi în organele limfoide secundare la indivizi neimunizaţi.
Ele pot liza prin mecanisme citotoxice celule ţintă care au fixat pe suprafaţa lor molecule anticorp.
Fenomenul se numeşte citotoxicitate mediată celular dependentă de anticorp sau ADCC
(Antibody - Dependent - Cellular - Cytotoxicity).

CARACTERISTICILE CELULELE DENDRITICE:

Sunt celule care prezinta antigen (celule accesorii) si functia lor principala este de a procesa
materialul antigen.Acestia actioneza ca mesageri intre sistemul imunitar inascut si cel adaptativ. Sunt
cellule prezente in acele tesuturi care sunt in contact cu mediul extern -pielea – si mucoasa interioara
a nasului, plamanilor, stomacului si intestinelor.
Celulele dendritice, odata activate migreaza catre ganglionii limfatici unde interactioneaza cu
celulele T si celulele B pentru a initia si modela raspunsul imun adaptative.

SUNT 2 TIPURI DE CELULE:

-celula dendritica conventionala – asmanatoare cu monocitele – secreta INTERLEUKINA 12 (IL 12)
si IL 6, TNF si chemokine;
-celula dendritica plasmocitoida – arata ca celulele plasmatice – produce cantitati mari de interferon
alfa.
MORFOLOGIA celulelor dendritice : - celula dendritica are o suprafata foarte mare in comparatie cu
volumul total al celulei.

CARACTERISTICILE MASTOCITELOR
Sediul de generare este măduva osoasă şi odată ajunse în circulaţie mastocitele migrează în diferite
ţesuturi unde se diferenţiază în mastocite ale ţesutului conjunctiv şi mastocite ale mucoaselor.
-Mastocitele de tip conjunctiv conţin granulaţii bogate în heparină şi histamină, ceea ce
sugerează implicarea lor în reacţii de hipersensibilitate.
Morfologic - mastocitele sunt celule ovale sau alungite cu nucleu sferic şi citoplasmă abundentă. În
citoplasmă se găsesc granulaţii care maschează nucleul. Când celula este activată, granulaţiile sunt
dispuse în formă de grilaj. Mastocitele prezintă la suprafaţă receptori pentru moleculele de IgE şi
IgG, precum şi receptori pentru diferite fragmente ale complementului ( C3a, C3b etc.). Funcţii.
Mastocitele sunt distribuite în diferite ţesuturi şi sunt prezente chiar în circulaţia sanguină. Ele se
găsesc în mucoasele căilor respiratorii şi digestive, în piele dar mai ales în endoteliile
postcapilare în zonele unde se produce permeabilizarea vasculară. Această distribuţie permite
mastocitelor să asigure protecţie organismului la apariţia unor focare inflamatorii.

Care este structura imunoglobulinei?

Imunoglobulinele sunt macromolecule de natură proteică - glicoproteine - sintetizate în organismul
animal de către celulele plasmatice ca răspuns la pătrunderea unui antigen, macromolecule care
funcționează ca anticorpi.

STRUCTURA DE BAZĂ A IMUNOGLOBULINELOR (Ig)

Structura de baza a Ig este MONOMERUL – este o unitate tetrapeptidica formata prin
asocierea a doua lanturi grele (H) si doua lanturi usoare (L). Monomerul tetrapeptidic
tridimensional are forma de T sau de Y
Sursa naturală de imunoglobuline identice din punct de vedere structural a reprezentat-o mielomul
multiplu sau plasmocitomul, o afecţiune de tip tumoral, iniţiată în măduva osoasă şi care produce
molecule de imunoglobulină identice.
Unitatea structurală de bază a moleculei de imunoglobulină este de tip monomeric. Ea este un
tetrapeptid cu formula H2L2, rezultat prin asocierea a patru lanţuri polipeptidice: două lanţuri grele
H (Heavy) identice şi două lanţuri uşoare L (Light) identice.
Fiecare tip de lanţ este o secvenţă de aminoacizi care prezintă o extremitate amino (–NH 2) şi o
extremitate carboxil (–COOH).

Regiuni
În funcţie de variabilitatea secvenţei de aminoacizi constituenţi, pe fiecare lanţ sunt regiuni variabile
amplasate spre extremitatea -NH2 a lanţurilor polipeptidice, în care secvenţa de aminoacizi este
diferită de la o structură la alta şi regiuni constante, în care secvenţa de aminoacizi are o
variabilitate foarte scăzută.
Astfel- fiecare lanţ uşor L are :
-o regiune variabilă VL ;
- o regiune constantă CL .
Astfel- fiecare lanţ greu H are:
- o regiune variabilă VH ;
- trei până la patru regiuni constante, notate CH1, CH2, CH3 şi C4.

REGIUNE BALAMA -toate resturile de cisteina ce formeaza punti S -S intercatenare

LA IgM si IgE regiunea balama lipseste.
Între regiunile contante CH1 şi CH2 de pe lanţurile grele există o secvenţă de 15 aminoacizi care
reprezintă regiunea balama.
Regiunea balama este amplasată la jumătatea fiecărui lanţ greu, în zona în care braţele moleculei de
imunoglobulină au forma Y. Ea include legături disulfidice intercatenare şi asigură o mare
flexibilitate moleculei de imunoglobulină şi o geometrie variabilă care condiţionează
funcţionalitatea moleculei.
Domenii
-zone compacte cu aspect globular tip buclă, numite domenii.
Domeniile sunt regiuni globulare ale moleculei, legate intre ele prin secvente lineare scurte
Catena L are 2 domenii:
Pe fiecare lanţ uşor sunt două domenii:
- un domeniu variabil VL corespunzător regiunii variabile ;
-un domeniu constant CL corespunzător regiunii constante.

Pe fiecare lanţ greu sunt patru până la cinci domenii:

- un domeniu variabil VH corespunzător regiunii variabile ;
-trei sau patru domenii constante CH 1, CH2, CH3, C4 corespunzătoare regiunilor constante de pe
lanţ.

Fragmente
Papaina scindează molecula de imunoglobulină la nivelul regiunii balama formându-se două
fragmente identice notate Fab (Fragment antigen binding) şi un fragment notat Fc (Fragment
cristalizabil).
Fragmentele Fab şi Fc reprezintă sediul dualităţi funcţionale a moleculei de imunoglobulină,
deoarece Fab leagă specific antigenul, iar Fc prezintă antigenul fixat celulelor specializate pentru
neutralizarea lui. În plus, fragmentul Fc permite interacţiunea moleculei de imunoglobulină cu
proteinele sistemului complement,

Care sunt proprietatile claselor de imunoglobulina?

Cele 5 clase de la IgG la IgT
SUNT cinci clase principale de imunoglobuline, care sunt desemnate prin abrevierile: IgG (lanț
greu gama, γ), IgA (lanț greu alfa , α), IgM (lanț greu miu, μ), IgD (lanț greu delta, δ) și IgE (lanț
greu epsilon, ε).

Ce caracteristici are fiecare clasa in parte?

1.Clasa IgG este clasa majoritară de gama-globuline plasmatice, imunoglobulina G reprezentând 70-
80% din totalul imunoglobulinelor serice.
- Imunoglobulinele G sunt molecule tip monomer, constituite din două lanţuri grele de tip γ
(gamma) identice şi două lanţuri uşoare identice de tip κ (kappa) sau de tip λ (lambda).
La om sunt identificate patru subclase de imunoglobuline, IgG1, IgG2, IgG3 şi IgG4.
Proprietăţi. Clasa IgG
-constituie majoritatea anticorpilor antibacterieni şi antivirali;
-fixează şi activează sistemul complement (cu excepţia moleculei de IgG4);
- moleculelede IgG opsonizează, aglutineză sau precipită antigenul şi structurile non-self sub
acţiunea cărora s-au sintetizat;
- inurma reacţiilor specifice antigen - anticorp rezultă complexe imune, care pot fi îndepărtate din
organism prin mecanisme specifice desfăşurate în cursul unui răspuns imun: fagocitoză,
citotoxicitate mediată celular anticorp dependentă, citoliză mediată de sistemul complement,
etc).
- pot traversa bariera placentară, proprietatea importantă în protejarea fătului în timpul dezvoltării
sale și după naștere.
2.CLASA IMUNOGLOBULINELOR M (IgM)
2. Clasa IgM pentamer constituie cea mai mare parte a anticorpilor naturali, fiind primele
imunoglobuline apărute în evoluţia filogenetică; molecula IgM pentamer are o structură
caracteristică în stea.
-moleculele de IgM pot traversa barierele vasculare alterate fiind principala imunoglobulină ce
apare în procesele inflamatorii;
-Datorită structurii pentamerice, molecula clasa IgM fixează şi leagă bine complementul
-IgM este prima imunoglobulină biosintezizată de făt, precum și prima imunoglobulină produsă
de limfocitele B « naive » după ce au fost stimulate de antigen.
eficient în apărarea faţă de bacterii şi toxinele bacteriene;
-este considerată cea mai eficientă clasă de imunoglobuline;
-moleculele de IgM participă la opsonizarea antigenului;
-MoleculeleIgM nu pot traversa bariera placentară, dar apar în concentraţii reduse în colostru,
preluând o parte dintre funcţiile imunoglobulinelor de tip IgA.

3.CLASA IMUNOGLOBULINELOR A (IgA)

Clasa IgA se găseşte în serul sanguin unde reprezintă a doua imunoglobulină ca abundenţă, fiind
totodată principalele imunoglobuline din salivă, lacrimi, colostru, lapte matern, mucus, secreții
nazale, bronșice, genitale și gastrointestinale.
-Molecula IgA monomer -numită şi IgA plasmatică;
-Molecula IgA dimer se numește IgA secretorie și se găsește în secreții;
-Piesa secretorie numită şi piesă de transport este de natură neimunoglobulinică, fiind secretată de
celule epiteliale şi de limfocite. Ea are şi rol de receptor celular facilitând transportul
transmembranar al molecule;
-Rezistenţa la proteoliză a moleculei de IgA se datorează conformaţiei speciale dobândită după
lagarea lanţului J şi a piesei secretorii, precum şi datorită capacităţii sale de a se lega de mucinele
din secreţii.
-IgA secretorie are o puternică activitate antibacteriană și antivirală datorită unei puternice
capacităţi de aglutinare.
- Pe baza unor diferenţe de structură moleculară (numărul punţilor disulfidice, secvenţa
aminoacizilor în regiunea balama), au fost descrise două subclase de IgA : IgA1 şi IgA2.

4.CLASA IMUNOGLOBULINELOR D (IgD)

Clasa IgD se găsește la niveluri scăzute în ser, unde reprezintă mai puțin de 1% din toate
imunoglobulinele serice.
-Imunoglobulina D a fost identificată pentru prima dată la persoane care prezentau mieloame
multiple, din cauza cărora producţia acestei imunoglobuline era anormal de mare.
-Experimental s-a demonstrat funcţia de anticorp faţă de o serie de antigene (anticorpi specifici
dirijaţi contra insulinei, penicilinelor sau faţă de o serie de proteine existente în lapte);
-ipotezei că acestea joacă rolul unor receptori pentru antigen.

5.CLASA IMUNOGLOBULINELOR E (IgE)

Clasa IgE se găsește la cel mai redus nivel în ser, sub formă de urme (în medie 0,004% din totalul
imunoglobulinelor serice). Distribuţia acestui tip de imunoglobuline este predominant tisulară.
-IgE joacă un rol important în mecanismele imunologice, având capacitatea de a se fixa la
suprafața bazofilelor și a mastocitelor ;
-Molecula de IgE are numai rolul de a reuni receptorii segmentului Fc (prin domeniul CH4);
-Prin prezenţa lor moleculele de IgE atrag eozinofilele în focarul de parazitoză şi totodată
determină o creştere a permeabilităţii vasculare;
- Au proprietati de a se combina cu antigene particulare denumite alergene.Formarea cuplului IgE-
alergen duce la eliberarea de catre bazofile si mastocyte a numerosi mediatori chimici.
- Este o molecula CITOTROPA.

CITOKINE
INTERLEUKINE -sunt 6 IL importante:
Interleukinele (IL) sunt un grup de citokine, numite astfel pentru că primele observații (1979)
păreau să arate că acestea au fost exprimate de celule albe din sânge (leucocite, de unde -leukină) ca
mijloc de comunicare (de unde inter-). Ulterior s-a descoperit că interleukinele erau produse de o
mare varietate de țesuturi și celule.

Interleukina 1 (IL-1) numită anterior LAF (Lymphocyte Activating Factor), este o citokină care
joacă rol important în sistemul imunitar înnăscut, o citokină inflamatorie sintetizată de monocitele
şi macrofagele activate.

Interleukina 2 (IL-2) este o citokină cu rol important în sistemul imunitar adaptativ, produsa de
limfocitele T helper stimulate antigenic sau mitogenic. Este prima interleukină care a fost obtinuta
prin sinteza genetica, celula producatoare fiind Escherichia coli.

Interleukina 3 (IL-3) este o glicoproteină de 15 kDa sintetizata de limfocitele T helper, stimulate

antigenic sau mitogenic, sau de unele celule tumorale.

Interleukina 4 (IL-4) este o glicoproteină de 20 kDa sintetizată de limfocitele T helper, bazofile şi

mastocite, alături de o serie de fibroblaste existente în stroma maduvei osoase. Sinteza IL-4 este
inhibata de interferonul γ.
Este considerată un agent antitumoral deoarece stimulează acţiunea citotoxica a limfocitelor T
citotoxice şi a macrofagelor.

Interleukina 5 (IL-5) numită anterior EDF (Eosinophil Differentiation Factor) este o glicoproteină
de 14 kDa sintetizată de limfocitele T helper.

Interleukina 6 (IL-6) este o proteină de 20 kDa sintetizată de macrofage, de anumite linii de

limfocite T, limfocite B, mastocite şi celule endoteliale sau tumorale.

FACTORUL DE NECROZĂ TUMORALĂ

TNF (Tumor Necrosis Factor) este o moleculă complexă cu două subtipuri:
-TNF-α (cachectină) o proteină non-glicozilată de 17 kDa;
-TNF-β (limfotoxină) o glicoproteină de 25 kDa.
Celulele producătoare de TNF-α sunt macrofage stimulate și celule NK.
Pentru TNF β, celulele producătoare sunt limfocite T auxiliare sau limfocite T citotoxice, active de
către mitogeni sau prin stimularea antigenului.
Activitatea antitumorală a TNF nu are o anumită specificitate -mecanismele de acţiune sunt
îndreptate asupra oricărui tip de celulă tumorală.

SISTEMUL COMPLEMENT

Sistemul complement este un set de peste 30 proteine serice și membranare organizate în 9 grupe
funcţionale distincte, care formează un sistem biologic complex și cu rol major în apărarea umorală
anti-infecțioasă.
-cele nouă componente native (grupe funcţionale biologic inactive) sunt reprezentate de litera C şi un
număr de la 1 la 9, corespunzător ordinii de activare (C1- C9)

Care sunt caracteristicile sistemului complement?

Componentele sistemului complement sunt sintetizate în principal de monocite şi macrofage, de
celule hepatice, sau, în cazul lui componentei C1, de epiteliile gastrointestinale şi urogenitale.

Mecanismul de activare pe cale clasica

Calea clasică este un mecanism inițiat de complexe imune antigen-anticorp (Ag-Ac) - antigenele
de suprafaţă ale celulelor infecţioase şi anticorpii reprezentaţi de IgM sau IgG.- liza celulară.

Mecanismul de activare pe cale alternativa

Calea alternă este activată în absența complexului imun Ag-Ac (o cale independentă de anticorpi)
de diferite particule și substanțe biologice: bacterii gram-negative, celule infectate cu viruși,
lipopolizaharide, endotoxine bacteriene și o anumite structuri prezente pe suprafața bacteriilor și a
virușilor.
Deficiențele componentelor căii clasice sunt în general asociate cu anomalii autoimune (de
exemplu: lupus), comparativ cu deficiențele componentelor căii alterne asociate cu infecții
bacteriene.

INTREBARI DIN TIMPUL CURSULUI

1.Care dintr-e urmatoarele celule produc ANTICORPI?

Raspuns: limfocitele B produc anticorpi.

2.Care este celula care produce ANTICORPI in organismal uman?

Raspuns: celula B in stadiul de PLASMOCIT.

3.Care este ultimul stadiu al limfocitului B?

Raspuns: PLASMOCIT

4.Limfocitele B au la suprafata:
Raspuns: -receptori de membrana si markari.

5. Ce reprezinta receptorii pentru ANTIGEN?

Raspuns: permit recunoasterea de antigen de catre celula.

6.Cum se numesc macrofagele care sau diferentiat in tesut?

Raspuns:
-macrofage in FICAT – cellule KUPFFER;
-macrofage in tesut OSOS – OSTEOCLASTE;
-macrofage in SPLINA – LIBERE si FIXE;
-macrofage in EPITELIU – cellule LANGERHOUS;
-macrofage in sistemul NERVOS – cellule MICROGLIALE;
-macrofage in PERITONEU si PLAMANI – cellule PERITONALE si ALVEOLARE.

7.FUNCTII antixemice;
Raspuns: -functie fagocitara.

8.MACROFAGE FURIOASE (MAF) :

Raspuns: - factor de activare macrofag ;
- armate -molecule de anticorpi la suprafata sa.

9.Stocurile de EPITROPI din macrofag:

Raspuns: -functie reglatoare.

10.EOZINOFILELE = ALERGII:
Raspuns: -proteina BAZICA majora.

11.Sistemul ANTIMICROBIAN cu MPO:

Raspuns: -cu MPO (mieloperoxidaza) este mai puternic decat fara MPO.

12.Care dintre urmatoarele cellule indeplinesc functii FAGOCITARE?

Raspuns: mastocitul

13.Sistemul ANTIMICROBIAM fara MPO:

Raspuns:lizozim, lactoferitina, proteine cationice (catepsina G), protease neuter (elastaze)

14.Pentru analiza functionala a celulelor de sange proba poate fi recoltata cu?

Raspuns:- heparina

15.SEPARAREA PRIN ADERENTA:

Raspuns: separarea se face prin aderenta la FIBRA DE NAILON – se separa limfocitele T de
limfocitele B.

16.Ce tip de celula produce… tip de toxina ajutata de anticorpi?

Raspuns: celulele K
17.Ce functii au celulele D(dendritice)?
Raspuns: au funcitii de cellule prezentatoare de ANTIGENI.

18.Care dintre urmatoarele componenete ale GRANULATIILOR primare si secundare se gasesc la

ambele tipuri?
Raspuns: LIZOZIMUL este comun (circulanta si marginala)

19,In ce manifestare patologica se produce sinteza redusa de IL 1?

Raspuns: cand este cantitate redusa (ex.PSORIAZISUL)

20.Care este INTERLEUKINA care genereaza raspuns PARAZITAR?

Raspuns:INTERLEUKINA 5 (IL 5)

21.Care dintre urmatoarele LEUKINE actioneaza sinergic?

Raspuns: IL 3 cu IL 6.

22.INTERFERONUL stimuleaza:
Raspuns: ( functii)
-fagocitoza de macrophage;
-IL I sinteza;
-activitatea citotoxica a celulelor NK
-incetineste cresterea celulelor hormonale.

23.Cine alcatuieste converteaza C3?

Raspuns:C 4b si C 2a????

24.Complexul de atac al membranei in “bomba ce distruge”?

Raspuns: este alcatuit de la C5 la C9

25.Care……. cand nu sunt anticorpi?

Raspuns: C 4d si C 2a ????

26.Care sunt elementele care definesc caile de activare?

Raspuns: NU -cuplul MICROB.

!!!!
IgM -primul contact
IgG contacte multiple

27.Reactii serologice ANTIGENA:

Raspuns: NU -anticorpi

28.Reactia Asscoli este o reactie?

Raspuns
- reactie de tip CALITATIV (inca se face in laborator) – pentru boala ANTRAX
-este o reactie de precipitare in mediu lichid
-elementul cunoscut este ANTICORPUL.
29.SEROFLOCULARE- reactia RAMON
-este o reactie cantitativa
-prima reactie cu ANTICORPI ANTITOXICI pentru ANTITETANOS

30.DIFUZIE RADIALA SIMPLA -tehnica MANCINI

Reactie de tip cantitativ
!!!
PE BAZA GRADIENTULUI DE DENSITATE se separa aproape toate tipurile de cellule.

NOU!!!
FLAUCITOMETRUL -citometrie flux pentru analiza sangelui.

1.TEHNICI DE SEPARARE A CELULELOR IN MEDIU FICOLL

REZULTA : LIMFOCITE

2.TEHNICI DE SEPARARE A CELULELOR IN MEDIU PERCOL

REZULTA: separa tot – limfocite, monocite, neutrofile, bazofile

Tehnicile se bazează pe capacitatea

diferită de aderenţă spontană a unor
populaţii celulare (monocite, macrofage,
limfocite B) la un anumit substrat:
plastic, fibre de nylon, bile magnetice,
sticlă, etc.
3.TEHNICI DE SEPARARE A CELULELOR CU MEDIU DEXTRAN
REZULTA: GRANULOCITE

4.TEHNICI DE ROZETARE
EVIDENTIEREA RECEPTORILOR CD2
Stabileste raportul dintre limfocitele T helper si T supresor.
-limfocitele care rozetează la temperaturi ridicate şi în prezenţa unor concentraţii scăzute de hematii
se numesc limfocite de mare afinitate, respectiv rozete E de mare afinitate -aparţin subpopulaţiei de
limfocite T helper
-reprezintă numărul de rozete de mică afinitate pentru limfocitele de mică afinitate care aparţin
subpopulaţiei de limfocite T supresor.
5.TEHNICI DE EVALUARE A CAPACITATII DE LOCOMOTIE LA FAGOCITE:

Cele mai utilizate tehnici pentru

evaluarea capacităţii de locomoţie sunt
bazate pe migrarea celulelor
fagocitare în sisteme de filtrare prin:
a.-strat filtrant
b.-Sub strat de agaroză

6.REACTIILE DE AGLUTINARE:
a.Aglutinarea pasivă (indirectă)
Aglutinarea pasivă permite şi detectarea
antigenelor; Tehnica presupune o inversare a
procesului, prin «codificarea» particulelor de
latex cu anticorpi.
b.Aglutinare activă include reacțiile în care
antigenele sunt prezente natural la
suprafaţa membranei celulare şi sunt direct
accesibile anticorpilor → antigenele
particulate sunt aglutinate direct prin
anticorpi specific.
c.Test de aglutinare rapidă pe lama
-în paralel se lucrează un martor negativ.
d.Test de aglutinare lentă în
tuburi/plăci cu godeuri
Testele de aglutinare pot fi utilizate şi în
analiză cantitativă, pentru a măsura
cantitatea de anticorpi dirijaţi împotriva unui
antigen particulat.
-Lipsa aglutinării la concentrații mari de
anticorpi se numește efect prozonă şi este
determinată de excesul de anticorpi, care
duce la formarea de complexe prea mici
pentru a fi vizibile ca aglutinare
7.Cele 4 tehnici de IMUNODIFUZIE
a.Imunodifuzia verticală
simplă
Tehnica iniţiată de Oudin (1946) este
numită şi difuzie simplă
unidimensională, deoarece difuzează
un singur reactant, în general
antigenul.
b.Imunodifuzia verticală dublă
Tehnica iniţiată de Oakley şi Fulthrope
este numită şi difuzie dublă
unidimensională, deoarece difuzează
ambii reactanţi, unul spre celălalt.
c.Imunodifuzia orizontală
simplă
Numită şi difuzie radială simplă sau
tehnica Mancini, metoda se bazează pe
difuzia unui reactant aflat în faza lichidă
(Ag) într-un gel în care este încorporat
(imobilizat) celălalt reactant (Ac). În zona
de echivalenţă se formează un inel de
precipitare, al cărui diametru este
proporţional cu concentraţia antigenului.
d.Imunodifuzia orizontală
dublă
tehnica Ouchterlony, metoda se
bazează pe difuzia ambilor reactanţi (Ag
şi Ac) plasaţi în godeuri separate
ştanţate într-un strat de agaroză.
Moleculele de Ag şi de Ac difuzează în
stratul de gel, iar la locul de întâlnire, în
zona de echivalenţă, se formează o linie
de precipitare.
CELE 3 TEHNICI DE IMUNOELECTROFOREZA ????

Electroimunodifuzia
monodimensională
(imunoelectroforeza rachetă) o
adaptare a imunodifuziei radiale, este o
metodă elaborată de Laurell care permite
determinarea cantitativă a antigenelor
proteice prezente în concentraţii mici în
diferite lichide biologice.

-Electroimunodifuzia bidimensională
(imunoelectroforeza încrucişată) este o
metodă care se bazează pe separarea
electroforetică a proteinelor în funcţie de
sarcina electrică şi de masa lor
moleculară în timpul a două migrări
perpendiculare succesive.

Electroimunodifuzia dublă
(contraimunoelectroforeza) este o
metodă derivată din tehnica de
imunodifuzie dublă Ouchterlony şi implică
o dublă difuzie accelerată în câmp
electric.
VARIANTELE TEHNICII ELISA

•Tehnica Elisa direct utilizează un

anticorp specific sau anticorp primar,
conjugat cu enzima pentru detectarea
antigenelor din probe.
Rezultatul testului poate fi pozitiv
(modificarea culorii mediului de reacţie)
sau negativ (culoarea mediului de
reacţie nu se schimbă), în funcţie de
prezenţa sau absenţa antigenului în
probele testate, adică în funcţie de
formare sau nu a complexelor imune
Ag-Ac.
TESTUL ELISA DIRECT DETECTEAZA ANTIGENE

Tehnica Elisa indirect este utilizată

pentru detectarea anticorpilor specifici
prezenţi într-o probă de ser, pe baza
unei reacţii încrucişate cu un anticorp
secundar conjugat cu enzima.
TESTUL ELISA INDIRECT
DETECTEAZA ANTICORPI.

Tehnica Elisa snadwich este utilizată

pentru detectarea antigenelor, folosind
doi anticorpi diferiţi care recunosc şi
se leagă de epitopii diferiţi ai aceluiaşi
antigen ţintă.
Se observă dezvoltarea culorii specifice
interacţiunii dintre Enzimă şi substrat,
ceea ce confirmă prezenţa Ag în probele
de ser testate → reacţie pozitivă
Tehnica Elisa sanwich indirect