Sunteți pe pagina 1din 27

Identificarea soluţiilor optime de intervenţii sociale în cadrul comunităţilor de Roma

REGULAMENT AL COMPETIŢIEI DE IDEI DE AFACERI

“Economia socială ca soluţie a dezvoltării comunităţilor Roma din


Titlul proiectului:
România”

Numar proiectului: POSDRU/69/6.1/S/34922

Durata: Martie 2011 – Februarie 2014


Beneficiar: Fundaţia Centrul pentru Analiză şi Dezvoltare Instituţională - Eleutheria
(CADI)
Parteneri: Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare România (UNDP);
Departamentul pentru Relaţii Interetnice – Guvernul României (DRI); Alianţa
Civică a Romilor din România (ACRR).

I. INTRODUCERE
În cadrul proiectului “Economia socială ca soluţie a dezvoltării comunităţilor Roma din România”,
partenerii din proiect abordează stadiul de dezvoltare a comunităţilor de romi, utilizând practici ale
Economiei Sociale (ES) ca soluţie inovatoare. Astfel, proiectul promovează ES ca fiind un instrument de
dezvoltare integrată prin: (1) realizarea unei analize a potenţialului de aplicabilitate a practicilor ES în
cadrul comunităţilor de romi, dintr-o perspectivă socială, economică şi instituţională; (2) formarea
specialiştilor în înfiinţarea întreprinderilor sociale, în susţinerea acestor iniţiative şi în dezvoltarea unor
instrumente specifice; (3) promovarea ES şi a proiectului în cadrul comunităţilor de romi şi a publicului
larg.

Prin acţiunile propuse în cadrul activităţii “Identificarea soluţiilor optime de intervenţii sociale în cadrul
comunităţilor de Roma”, partenerii din proiect îşi propun să mărească eficienţa întreprinderilor sociale
care lucrează cu/pentru comunităţile de romi, prin susţinerea antreprenorilor sociali în procesul de creare
a unor noi întreprinderi sociale şi/sau de dezvoltare a celor deja existente.

Pag.1
Specific, în cadrul proiectului va fi acordată asistenţă tehnică şi financiară pentru dezvoltarea a 2
întreprinderi sociale şi pentru crearea a 10 locuri de muncă în cadrul acestor întreprinderi.

În accepţiunea proiectului, întreprinderile sociale sunt entităţi care:


 au o misiune economică, socială, culturală ce urmăreşte un beneficiu public sau comunitar;
 comercializează produse sau servicii pentru a-şi îndeplini misiunea;
 obţin cea mai mare parte a venitului din comerţul de bunuri sau servicii;
 reinvestesc majoritatea profitului în programe sociale care duc la îndeplinirea misiunii.

Procesul de înfiinţare a întreprinderilor sociale se va centra în principal pe analiza critică a planului de


afaceri prezentat, a viabilităţii acestui plan în contextul pieţei locale sau naţionale şi a capacităţii
organizaţiei/instituţiei de a realiza acest plan de afaceri.
II. OBIECTIVELE COMPETIŢIEI
Scopul acestei competiţii de idei de afaceri este de susţinere a înfiinţării şi dezvoltării a două întreprinderi
sociale care se adresează comunităţilor de romi din România. Specific, această competiţie urmăreşte
identificarea și premierea a două idei de afaceri care să permită ulterior:
 Comercializarea de produse şi/sau servicii folosind resursele locale (umane, financiare, materie
primă etc) pentru a întâmpina nevoile comunităţii locale în care îşi vor desfăşoară activitatea
economică cele două întreprinderi.
 Crearea a 10 locuri de muncă în cadrul celor două întreprinderi sociale dezvoltate în/pentru
comunităţile de romi și dezvoltarea unor activităţi generatoare de venit care să permită
menţinerea celor 10 locuri de muncă pentru o perioada de minim trei ani.
 Dezvoltarea relaţiilor economice dintre producătorii locali şi cumpărători.

III. GRUPUL ŢINTĂ


Femei
Formatori implicaţi în economia socială
Persoane de etnie romă
Specialişti implicaţi în economia socială

IV. ACTIVITĂŢI ELIGIBILE ŞI FORME DE FUNCŢIONARE PROPUSE


Ideile de afaceri propuse pentru înfiinţarea unei întreprinderi sociale în/pentru comunităţile de romi pot
activa în diverse sectoare economice, incluzând, fără să se limiteze la: producţie, servicii din industria
alimentară, servicii din industria turismului, servicii de curăţenie, servicii de amenajare şi întreţinere spaţii
verzi, activităţi agricole, reciclarea deşeurilor, activităţi meşteşugăreşti etc.
Sunt de asemenea încurajate aplicaţiile care includ idei de afaceri bazate pe francize sociale sau cele
care fac parte dintr-un grup asociativ de întreprinderi sociale.
În vederea dezvoltării propunerilor, recomandăm consultarea „Compendiului de idei de afaceri şi
modele de bună practică”, disponibil la
http://www.economiesocialapentruromi.ro/files/files/fis_230.pdf

Propunerile de idei de afaceri trebuie să constea în înfiinţarea unei întreprinderi sociale în care să fie
dezvoltate minim 5 locuri de muncă ce vor fi menţinute pe o perioadă de cel puţin 3 ani de la înfiinţarea

Pag.1
întreprinderii. Întreprinderile sociale propuse se pot înfiinţa în una dintre următoarele forme:
- organizaţie non-guvernamentală care desfăşoară activităţi economice;
- societăţi cooperative;
- unitate protejată autorizată;
- societate cu răspundere limitată (SRL) a căror asociaţi fac parte din grupul ţintă sau lucrează în
beneficiul grupului ţintă şi care angajează în mod voluntar persoane vulnerabile din punct de
vedere social sau desfăşoară o activitate economică în beneficiul unei colectivităţi. De asemenea,
bugetul propus arată că profitul realizat este reinvestit în proporţie de minim 35% în dezvoltarea
întreprinderii sociale sau în alte activităţi sociale.

V. DESCRIEREA COMPETIŢIEI

Perioada de derulare a compeţiei de idei de afaceri:


Termenul limita de depunere a aplicatiilor: 29 aprilie 2013
Propunerile vor fi transmise în format electronic la adresa: roma@cadi.ro Toţi participanţii vor primi un
mesaj electronic de confirmare a recepţiei propunerii.

Aplicaţiile incomplete şi/sau aplicaţiile primite după termenul limită nu vor fi luate în considerare.

Nota: recomandăm ca mesajele să nu depăşească limita de 5MB. Pentru oferte mai mari de 5 MB, vă
rugăm să utilizaţi un instrument de transfer al fişierelor, cum ar fi http://www.sendspace.com/ şi să
solicitaţi confirmarea primirii ofertei la aceeaşi adresa de email - roma@cadi.ro

Participanţii eligibili:
Trebuie să fie persoane fizice aparținând grupului țintă așa cum a fost definit mai sus, cu domiciliul pe
teritoriul oricăreia dintre cele 8 regiuni de dezvoltare din România: Bucureşti-Ilfov, Sud, Sud-Vest, Vest,
Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est.

Premii:
Competiţia va avea doi câştigători finali. Fiecare premiu este în valoare de 73.950 RON.

Premiul se acordă în tranşe, după cum urmează:

- 14.790 RON, reprezentând 20% din premiul total vor fi virați nu mai târziu de 5 zile de la data prezentării
de către câștigători a copiilor conforme cu originalul a actului constitutiv/statutului și certificatului de
înmatriculare (sau de înregistrare în registrul asociațiilor și fundațiilor, în cazul ONG-urilor) a întreprinderii
sociale nou înființate, precum si dovada existenței spațiului pentru sediul social funcțional (documente
probatorii si raport);

- 36.975 RON, reprezentând 50% din valoarea totală a premiului vor fi virați nu mai tarziu de 5 zile de la
prezentarea extrasului REVISAL care probează angajarea de către întreprinderea socială nou înființată a
5 persoane cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată si depunerea primului Raport de Progres.

- câte 11.092,5 RON reprezentând câte 15% din valoarea premiului total vor fi virați nu mai târziu de 5
zile de la datele aprobării de către Finanțator a Rapoartelor de Progres 2 și 3.

Pag.1
Condiţii de participare:
Pentru a intra în competiţie este nevoie ca participanţii să trimită anterior termenului limită o propunere
completă şi eligibilă care include următoarele documente:

Etapa I:
a. Formular de grup țintă completat (Anexa1 ) însoțit de Notă de informare privind protecţia datelor
cu caracter personal (Anexa 1a)
b. Aplicație – Plan de afaceri conform Anexei 2
c. Curriculum vitae (română) însoțit de documente justificative care să probeze cele menționate în
CV (contracte munca, recomandari, diplome de studiu, certificări, etc.)
d. Cazier juridic
e. Copie dupa cartea de identitate
f. Scrisoare de recomandare sau adeverință (în cazul specialiștilor în economie socială, urmând
modelul din Anexa 3) din partea unei instituţii publice/ organizaţii non-guvernamentală/ companii
private care desfăşoară activităţi sociale
g. Copii după diplome și certificate care să dovedească apartenența la grupul țintă (de exemplu, în
cazul formatorilor în economie socială)
h. Declarație pe proprie răspundere care să ateste apartenența la grupul țintă (de exemplu, în cazul
persoanelor de etnie romă)

Etapele competiţiei:
Prima etapă a competiţiei include ca prim pas verificarea completitudinii ofertelor. Aplicanţii care nu
trimit formularul de grup țintă (Anexa 1), Aplicația – Planul de afaceri (Anexa 2) completat integral, CV-ul
însoțit de documente justificative, cazierul juridic, copie după CI și documentele care dovedesc
apartenența la grupul țintă vor fi descalificaţi.

Aplicanţii care au trimis Aplicația – Planul de afaceri (Anexa 2) completat integral şi documentele de
suport vor fi admişi pentru etapa de jurizare a propunerilor. Aplicaţiile vor fi analizate pe baza unei grile
de evaluare care va urmări o serie de criterii:

 misiunea socială şi impactul social - măsura în care investiţia în întreprinderea socială se reflectă
pozitiv asupra comunităţii în care se desfăşoară;
 planificarea afacerii – măsura în care aplicantul propune o idee de afaceri realistă şi practică,
având de asemenea capacitatea de a o dezvolta;
 sustenabilitatea – măsura în care există o piaţă pentru ideea de afaceri propusă şi potenţialul
întreprinderii sociale de a se autosusţine pe o perioadă de minim 3 ani de la închierea asistenţei
financiare şi tehnice primite; raportul dintre investiţie şi rezultat – afacerea socială propusă este
fundamentată pe un set de previziuni financiare realiste care justifică impactul social urmărit.
 capacitatea instituţională – propunerea include o schemă de personal care poate îndeplini atât
cerinţele administrative, cât şi cele de dezvoltare ale întreprinderii; organizaţia aplicantă are un
fond financiar de dezvoltare care poate asigura contribuţia proprie la înfiinţarea şi operarea
întreprinderii (achiziţii materii prime, instruire personal, distribuţie etc); există un sistem eficient de
management al riscului; constituie un avantaj experienţa anterioară a personalului implicat in
dezvoltarea oricărui tip de proiecte generatoare de venit.

Pag.1
Tabel 1: Jurizarea din punct de vedere tehnic
Criterii de jurizare Punctaj maxim
Capacitatea aplicantului 25
- Aplicantul a propus o schemă de personal adecvata pentru scopul social 9
şi pentru a susţine dezvoltarea ideii de afaceri propuse
- Experienţa anterioară în lucrul cu grupurile vulnerabile este bine ilustrată 8
- Aplicantul are o capacitate financiară adecvata pentru a co-finanta 8
dezvoltarea ideii de afaceri propusă
Misiunea socială a ideii de afaceri propuse 25
- Ideea de afaceri propusă are un scop social bine definit şi este relevant 10
pentru comunităţile de romi
- Cei 5 noi angajati ai intreprinderii sociale nou infiintate sunt de etnie roma 8
- Regiunea şi comunitatea de romi selectate reflectă scopul social al ideii 7
de afaceri propuse
Planificarea afacerii sociale propuse 25
- Procesul de producţie este bine evidenţiat 4
- Avantajele competitive sunt bine evidenţiate 4
- Canalele de distribuţie sunt clar specificate 4
- Cererea identificată justifică realizarea produselor/serviciilor 4
- Produsele/serviciile finale sunt descrise in detaliu 3
- Resursele implicate (materie primă, echipamente, resurse umane) sunt 3
corect integrate în procesul de producţie
- Profilul competitorilor identificaţi este bine corelat cu avantajele 3
competitive ale produselor/serviciilor realizate
Sustenabilitatea afacerii sociale propuse 25
- Valoarea si structura investiţiei iniţiale e corect reflectată în bugetul 8
prezentat
- Propunerile pentru reinvestirea profitului susţin continuitatea afacerii pe o 7
perioadă de minim 3 ani
- Aplicaţia include o strategie clară de atragere a finanţării complementare 5
(prezentarea unei scrisori de intentie din partea unei autoritati a
administratiei publice locale de a intra in parteneriat cu intreprinderea
sociala nou infiintata constituie un avantaj)
- Potenţialul de replicabilitate a afacerii (exemplu: în sistem de franciză 5
socială) este clar evidenţiat în aplicaţie
TOTAL 100

NOTĂ: Se acordă 0 puncte în cazul absenţei elementului vizat din aplicaţie şi 1 punct pentru
simpla menţionare a elementului în documentul evaluat. Punctajul minim pentru trecerea în a II-a
etapă de evaluare este de 60 de puncte.

În urma acestei etape se va face o ierarhizare a propunerilor în ordinea descrescătoare a punctajelor.


Ideile de afaceri care se vor situa în urma jurizării tehnice pe primele 5 poziţii, vor trece în a doua etapă a
competiţiei. Organizatorii vor notifica toți aplicanţii cu privire la rezultatele jurizării, indicând punctajele
obținute, în nu mai târziu de 10 zile de la data limită de depunere a aplicațiilor.

Pag.1
În cazul în care în prima etapă nu s-au înscris cel puțin 5 aplicanți care să asigure o competiție
semnificativă, organizatorii vor prelungi termenul limită de primire a aplicațiilor cu 10 zile. Dacă nici în
urma acestei prelungiri nu vor fi primite cel puțin 5 aplicații, atunci jurizarea se va realiza pentru aplicațiile
existente.

În a doua etapă, aplicanţilor care s-au situat pe primele 5 poziţii si au obtinut pragul minim de 60 de
puncte în urma jurizării tehnice li se vor solicita stabilirea unui interviu faţă în faţă sau telefonic cu
reprezentanţii comisiei de evaluare. Interviul are ca scop validarea jurizării tehnice. Interviurile vor fi
realizate în baza unui ghid de interviu care va evalua planul de afaceri propus, în termen de max 5 de zile
de la data anunțului selectării în etapa a II-a.

Vor fi declaraţi câştigători participanţii care au întrunit cel mai mare punctaj combinat din punct de vedere
tehnic şi în urma interviului. Premiile se acordă în limita fondului de premiere specificat mai sus.
Eventualele contestații se vor depune la adresa de e-mail roma@cadi.ro , sau pe fax, la numărul
021.316.02.51. Acestea vor fi soluționate iar deciziile aferente publicate pe pagina web
http://www.economiesocialapentruromi.ro/ în termen de max. 5 zile de la data înregistrării acestora.

Cei doi câștigători vor fi invitați la semnarea contractului de finanțare în termen de 5 zile de la publicarea
anunțului final privind rezultatele concursului. Data estimativă de semnare a contractului de finanțare
este 14 mai 2013, iar durata implementării contractului va fi de 8 luni.

VI. Anexe ale regulamentului:


Anexa 1 – Formular grup țintă
Anexa 1a – Notă de informare privind protecţia datelor cu caracter personal
Anexa 2 – Aplicație – Plan de afaceri
Anexa 3 – Model adeverință pentru probarea calității de specialist în economie socială
Anexa 4 – Model Contract de finanțare

Pag.1
Anexa 1

Investeşte în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”
Domeniul major de intervenţie 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale”
Titlul proiectului: Economia Socială ca Soluție a Dezvoltării Comunităților Roma din România
Contract nr. POSDRU/69/6.1/S/34922

FORMULAR ÎNREGISTRARE A GRUPULUI ŢINTĂ


Formular individual de înregistrare

Cod proiect: 34922


Titlu proiect: Economia Socială ca Soluție a Dezvoltării Comunităților Roma din România
Reprezentant legal/Coordonator proiect: Bogdan Lăzărescu
Axa Prioritară: 6 „Promovarea incluziunii sociale”
Domeniu Major de Intervenţie: 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale”

Notă: Datele cuprinse în acest formular vor fi tratate confidenţial, în conformitate cu prevederile Directivei
CE/95/46 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal
şi libera circulaţie a acestor date, transpusă prin Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu
privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi prevederile Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor cu
caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, transpusă prin Legea nr.
506/2004.

I. Informaţii personale:
I.1. Nume participant (nume şi prenume) ________________________________________ CNP
____________________ , adresa: __________________________________________

Pag.7
Telefon: ________________________ E-mail: ____________________________________

I.2. Gen: Masculin Feminin


I.3. Naţionalitate: română alta(specificaţi)_________________
I.4. Vârstă (vârsta în ani împliniţi):

sub 15 ani
15 – 24 ani
25 – 45 ani
45 – 54 ani
55 – 64 ani
I.5. Locul de reşedinţă: rural urban

II. Nivelul de instruire (nivelul ultimei instituţii de învăţământ absolvite):

Instituţie de învăţământ superior


Licenţă
Master
Doctorat
post-doctorat
Unitate de învăţământ terţiar non-universitar1
 Şcoală post-liceală
 Şcoală de maiştri
Unitate de învăţământ secundar
Învăţământ secundar superior
o Ciclul superior al liceului2
- Filiera teoretică
- Filiera tehnologică
- Filiera vocaţională
Învăţământ secundar inferior
o Ciclul inferior al liceului3
- Filiera teoretică
- Filiera tehnologică
- Filiera vocaţională
o Anul de completare4
- Filiera tehnologică – ruta progresivă
o Şcoala de arte şi meserii5
- Filiera tehnologică – ruta progresivă de calificare
o Ciclul gimnazial6
 Învăţământ primar7
Fără şcoală absolvită8

III. Statutul pe piaţa muncii:

Persoană activă9
 Persoană ocupată10
-salariat (angajat)11

1
Ciclu de învăţământ non-universitar care asigură o calificare superioară celei obţinute prin învăţământ

Pag.7
secundar şi la care au acces absolvenţii de învăţământ secundar superior, cu sau fără diplomă de bacalaureat.
2
Cuprinde clasele XI – XII/XIII, care se organizează şi funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ cu
clasele I – X, V – X, I – XII/XIII, V – XII/XIII sau IX – XII/XIII. În învăţământul liceal sunt cuprinşi şi
absolvenţii fostelor şcoli medii de cultură generală, şcolilor medii de specialitate, precum şi absolvenţii liceelor
care au funcţionat cu 10 clase.
3
Cuprinde clasele IX – X, care se organizează şi funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ cu clasele I –
X, V – X, I – XII/XIII, V – XII/XIII sau IX – XII/XIII
4
Perioadă de pregătire urmată şi absolvită de absolvenţii şcolilor de arte şi meserii cu certificat de absolvire şi
cu certificat de calificare profesională nivel 1. Absolvenţii anului de completare pot fi certificaţi pentru nivelul 2
de calificare şi au acces în ciclul superior al liceului
5
În şcolile de arte şi meserii se organizează învăţământ pentru profesionalizare, în scopul calificării de nivel 1
(profil tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului, servicii). Şcolile de arte şi meserii pot funcţiona
independent sau în cadrul unităţilor de învăţământ cu clasele I – X, I – XII/XIII, V – X, V – XII/XII sau IX –
XII/XII.
6
Cuprinde clasele V – VIII care se organizează şi funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ cu clasele I –
VIII, V – VIII, V – X, I – X, I – XII/XIII sau V – XII/XIII. De asemenea, în această categorie se înscriu şi
absolvenţii ciclului gimnazial din cadrul unităţilor de învăţământ special pentru copii cu deficienţe.
7
Învăţământul primar se organizează şi funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ cu clasele I – IV, I –
VIII, I – X sau I – XII/XIII. De asemenea, în această categorie se înscriu şi absolvenţii unităţilor de învăţământ
special pentru copii cu deficienţe
8
În această categorie sunt incluse persoanele care declară că ştiu să citească şi să scrie deşi n-au absolvit nici
o şcoală, cele care ştiu doar să citească, precum şi persoanele care declară că nu ştiu să scrie şi să citească.
Dintre persoanele fără şcoală absolvită, cele care nu ştiu să scrie şi să citească sau numai citesc sunt
considerate persoane analfabete.
9
Această categorie cuprinde toate persoanele apte de muncă în vârstă de 14 ani şi peste care constituie forţa
de muncă disponibilă pentru producerea de bunuri şi servicii.
-întreprinzător privat (patron)12
-lucrător pe cont propriu13
-membru al unei societăţi agricole/cooperative14
-lucrător familial în gospodăria proprie15
-altă situaţie16 (de specificat) voluntariat
 Şomeri17, din care:
-şomeri înregistraţi, din care:
-şomeri de lungă durată
-şomeri neînregistraţi, inclusiv persoane în căutarea unui loc
de muncă, din care:
-şomeri de lungă durată

10
Această categorie cuprinde persoanele în vârstă de 14 ani şi peste care au o ocupaţie aducătoare de venit
pe care o exercită într-o activitate economică sau socială, în baza unui contract de muncă sau în mod
independent (pe cont propriu); au lucrat cel puţin o oră într-o ramură neagricolă sau cel puţin 15 ore în
activităţi agricole, în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salariu, plată în natură, câştig sau beneficii,
indiferent dacă la momentul înregistrării erau prezente sau lipseau temporar de la lucru (fiind în concediu - de
odihnă sau fără plată, de studii, de boală, de maternitate etc.-, la cursuri de calificare, recalificare sau
specializare, în grevă sau nu lucrau datorită întreruperii temporare din diverse motive a activităţii unităţii).
11
Această categorie cuprinde persoanele care îşi exercită activitatea într-o unitate economică sau socială
(indiferent de forma ei de proprietate) pe baza unui contract de muncă, în schimbul unei remuneraţii sub
formă de salariu plătit în bani sau în natură, sub formă de comision etc. În această categorie se includ
persoanele care:
sunt încadrate permanent într-o unitate economică sau socială, pe baza unui contract (angajament) de muncă
sau lucrează în mod independent, chiar dacă la momentul înregistrării lipsesc temporar de la lucru;
nu sunt încadrate permanent într-o activitate economică sau socială, dar în ultima lună înaintea înregistrării au
lucrat, în mod excepţional sau ocazional, cel puţin o oră (respectiv 15 ore în activităţi agricole), pentru
obţinerea unui venit sau au ajutat un membru al gospodăriei sau o rudă în activitatea pe care aceasta o
desfăşura în unitatea proprie, chiar dacă nu au fost remunerate pentru aceasta;
sunt încadrate în muncă pe baza unei convenţii civile;
elevii, studenţii, persoanele casnice, precum şi pensionarii care în momentul înregistrării desfăşoară o
activitate economico-socială în mod regulat, ocazional sau excepţional;
12
În această categorie se includ persoanele care îşi exercită activitatea în unitatea proprie având unul sau mai

Pag.7
mulţi salariaţi (angajaţi).
13
În această categorie se includ persoanele care îşi exercită activitatea în unitatea proprie sau în mod
independent ca meseriaşi, liber profesionişti, comercianţi etc., fără a angaja nici un salariat, putând fi ajutate
în activitate doar de membrii gospodăriei sau de rude, care nu sunt, însă, remunerate.
14
În această categorie se includ persoanele care sunt membri ai unei societăţi agricole, ai unei cooperative
meşteşugăreşti, de consum sau de credit şi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora, realizând venituri
nesalariale.
15
În această categorie se includ persoanele care, în mod obişnuit, ajută un membru al gospodăriei, fie că
acestea lucrează în societatea comercială proprie, fie că lucrează pe cont propriu şi care nu primesc o
remuneraţie pentru activitatea desfăşurată (ajutor familial neremunerat).
16
Persoanele active care nu au putut fi încadrate în niciuna din situaţiile anterioare.
17
În conformitate cu Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă, cu modificările şi completările ulterioare, art. 5:
-persoană în căutarea unui loc de muncă - persoana care face demersuri pentru a-şi găsi un loc de muncă,
prin mijloace proprii sau prin înregistrare la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială
îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condiţiile legii;
-şomer - persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor
de pensionare;
starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii,
venituri mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare;
este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă.
-şomer înregistrat - persoana care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 5 pct. IV şi se
înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după
caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în
III. Statutul pe piaţa muncii (continuare):

Persoană inactivă18, din care:


-elevi19
-studenţi20
-persoane casnice21
-întreţinuţi de alte persoane22
-întreţinuţi de stat sau de alte organizaţii private 23
-alte situaţii24 (de specificat)

IV. Apartenenţa la un grup vulnerabil:


Persoane de etnie roma
Persoane cu dizabilităţi
Tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a
copilului
Familii care au mai mult de 2 (doi) copii
Familii monoparentale
Copii în situaţii de risc
Persoane care au părăsit timpuriu şcoala
Femei

vederea obţinerii unui loc de muncă.


18
În această categorie sunt incluse toate persoanele, indiferent de vârstă, care declară că nu desfăşoară o
activitate o activitate economico-socială.
19
În această categorie se includ elevii care în momentul înregistrării nu exercită o activitate economică sau
socială şi care declară că frecventează o unitate de învăţământ de stat sau particulară, în vederea instruirii,
sau dobândirii unei profesii sau meserii, indiferent de nivelul şi felul unităţii de învăţământ. În această
categorie se includ şi elevii care se întreţin numai din pensia de urmaş sau din bursă. Nu se includ în această
categorie, fiind considerate persoane ocupate, persoanele de 14 ani şi peste care urmează cursurile unei
instituţii de învăţământ şi care, în acelaşi timp, desfăşoară o activitate economică sau socială din care
realizează un venit.
20
În această categorie se includ studenţii care în momentul înregistrării nu exercită o activitate economic ă sau

Pag.7
socială şi care declară că frecventează o instituţie de învăţământ de stat sau particulară, în vederea instruirii,
sau dobândirii unei profesii sau meserii, indiferent de nivelul şi felul unităţii de învăţământ. În această
categorie se includ şi studenţii care se întreţin numai din pensia de urmaş sau din bursă. Nu se includ în
această categorie, fiind considerate persoane ocupate, persoanele de 14 ani şi peste care urmează cursurile
unei instituţii de învăţământ şi care, în acelaşi timp, desfăşoară o activitate economică sau socială din care
realizează un venit.
21
În această categorie se includ persoanele în vârstă de 14 ani şi peste care în momentul înregistrării
desfăşoară numai activităţi casnice (prepararea hranei, menţinerea curăţeniei, îngrijrea şi educarea copiilor) în
gospodăria proprie sau a unei rude (de exemplu: soţiile casnice sau părinţii care nu sunt pensionari şi fac
menajul în gospodăria copiilor sau îngrijesc nepoţii), neavând o sursă proprie de venit.
22
În această categorie se includ persoanele care în momentul înregistrării nu aveau o ocupa ţie aducătoare de
venit, nu beneficiau de pensie sau de altă sursă de existenţă, fiind în întreţinerea unor persoane fizice (a
părinţilor, rudelor sau altor persoane fizice), nu urmau o instituţie de învăţământ şi nu se încadrau în rândul
persoanelor casnice. În această categorie sunt incluşi: copiii preşcolari (chiar dacă nu primesc pensie de
urmaş), bătrânii, persoanele cu disabilităţi şi invalizii aflaţi în întreţinerea unor persoane fizice. De asemenea,
sunt incluse şi persoanele de vârstă şcolară de sub 14 ani, care nu urmează o instituţie de învăţământ, nu
beneficiază de pensie de urmaş dar desfăşoară activităţi casnice.
23
În această categorie se înscriu persoanele aflate în întreţinerea unor instituţii publice (cămine de bătrâni,
cămine – spital, case de copii etc.) sau a unor organizaţii private (O.N.G.-uri), precum şi persoanele a căror
singură sursă de existenţă era ajutorul social (de exemplu persoanele cu dizabilităţi întreţinute de rude sau de
alte persoane şi pentru care statul plăteşte o alocaţie sau un salariu celor care le întreţin). În această categorie
nu sunt incluşi: copiii şcolari din casele de copii; elevii/studenţii care se întreţin numai din bursa de stat;
persoanele din cămine care beneficiază de o pensie sau o altă sursă de venit.
24
În această categorie se include persoanele care în momentul înregistrării nu exercitau o activitate economică
sau socială şi care au declarat ca unică sursă de existenţă veniturile provenite din închirieri, dobânzi, rente,
dividende, arendă. În această categorie au fost incluse şi persoanele care la momentul înscrierii se aflau în
detenţie precum şi persoanele care nu s-au încadrat în nici una din categoriile anterioare.
Persoane aflate în detenţie
Persoane anterior aflate în detenţie
Delincvenţi juvenili
Persoane dependente de droguri
Persoane dependente de alcool
Persoane fără adăpost
Victime ale violenţei în familie
Persoane afectate de boli care le influenţează viaţa profesională şi
socială (HIV/SIDA, cancer etc.)
Imigranţi
Refugiaţi
Persoane care solicită azil
Persoane care trăiesc din venitul minim garantat
Persoane care locuiesc în comunităţi izolate
Victime ale traficului de persoane
Persoane afectate de boli ocupaţionale
Altele (de specificat)

Subsemnatul (Nume Prenume) .............. Subsemnatul (Nume Prenume)............ de legea


cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit de penală, conform prevederilor Articolului 292 din
legea penală, conform prevederilor Articolului 292 Codul Penal, declar pe propria răspundere că
din Codul Penal, declar pe propria răspundere că datele din prezentul formular au fost completate în
datele completate în prezentul formular corespund prezenţa mea.
cu realitatea.

Nume prenume
Nume prenume Semnatura
Semnatura

Pag.7

Anexa 1a
Investeşte în oameni !
“Economia socială ca soluţie a dezvoltării comunităţilor Roma din România”
Proiect co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”
Domeniul major de intervenţie 6.1 „Dezvoltarea Economiei Sociale”
Proiect ID: POSDRU/69/6.1/S/34922
Beneficiar: Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala – Eleutheria

Notă de informare privind protecţia datelor cu caracter personal

Conform cerinţelor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu
caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, modificată şi completată şi ale Legii nr. 506/2004
privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor
electronice, Fundaţia CADI-Eleutheria are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai
pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizaţi despre dumneavoastră, un membru al
familiei dumneavoastră ori o altă persoană. Scopul colectării datelor este participarea dumneavoastră la
proiectul derulat de Fundaţia CADI Eleutheria, finanţat din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013. Fundația CADI-Eleutheria este operator de date cu caracter personal
înregistrat la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu nr.
2294 din 08.02.2011.
Vă rugăm să aveţi amabilitatea de a ne furniza aceste date, în caz contrar, participarea dumneavoastră în
proiect nu va fi posibilă.
Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator şi sunt comunicate numai următorilor
destinatari: Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, OIRPOSDRU Regiunea Vest, Autorității
Naționale pentru Calificări.
Vă mulţumim şi vă stăm la dispoziţie pentru orice informaţii suplimentare consideraţi necesare.
Prin semnarea formularului de înscriere sunt de acord cu utilizarea datelor mele cu carater personal de
către Fundaţia CADI-Eleutheria, în scopul înscrierii mele în proiect.

Nume şi prenume Data

Pag.7
Anexa 2

Identificarea soluţiilor optime de intervenţii sociale în cadrul comunităţilor de Roma


APLICAȚIE – PLAN DE AFACERI

Înaintea completării acestui formular, vă rugăm să parcurgeţi regulamentul de participare. În


completarea formularului vă rugăm să fiți cât mai conciși și să încercați să răspundeți criteriilor de
jurizare din regulament. Acolo unde este posibil, vă rugăm să folosiți date statistice și să
cuntificați în termeni cantitativi resursele pe care le veți utiliza și rezultatele pe care le veți obține.
Aplicațiile neclare sau/și considerate nerealiste vor primi un punctaj comparativ mai scăzut.

Dacă aveţi nevoie de clarificări cu privire la completarea formularului de participare, vă rugăm să


ne scrieţi la adresa de email roma@cadi.ro până la data limită de 29 aprilie 2013. Vă urăm succes.

PARTEA 1 – INFORMAŢII DESPRE APLICANT

1.1 Detaliile aplicantului


Numele şi prenumele
aplicantului

Adresa poştală
Cod poştal

Telefon/Fax

E-mail

Principalul domeniu în
care activează

Pag.7
1.2 Informaţii privind experienţa anterioară a participantului în lucrul cu grupurile dezavantajate

2010 – 2011
Tipul de grup vulnerabil deservit

Scurtă descriere a activităţilor


realizate cu/pentru grupuri
dezavantajate

Surse de finanţare şi bugetul


alocat proiectelor in care
aplicantul a lucrat (vă rugăm
adaugaţi numele proiectelor
relevante, a sursei de finanţare şi
sumele totale alocate)
PARTEA 2 – IDEEA DE AFACERE SOCIALĂ

2.1 Scopul social al ideii de afaceri propusă

2.2 Regiunea propusă pentru implementarea ideii de afaceri:


 Bucureşti-Ilfov  Regiunea Sud  Regiunea Sud-Vest  Regiunea Vest

 Regiunea Nord-Vest  Regiunea Centru  Regiunea Nord-Est  Regiunea Sud-Est

2.3 Comunitatea (judeţ, oraş, comună, sat) în care va fi realizată ideea de afaceri:

Instrucţiuni: vă rugăm să limitaţi răspunsurile pentru întrebările din paginile care urmează la un
maxim de 500 de cuvinte.

Pag.7
2.4 Vă rugăm să descrieţi pe scurt ideea de afaceri propusă. Vă rugăm să descrieţi
produsele/serviciile realizate, să explicaţi cum veti comercializa aceste produse/servicii,
care vor fi clienţii, care sunt principalii competitori la nivel local şi care sunt avantajele
competitive ale ideii propuse?
2.5 Care este problema socială pe care o adresează ideea de afaceri propusă? Vă rugăm să
explicaţi beneficiile sociale asupra comunităţii unde va fi dezvoltată afacerea socială şi
care va fi impactul acestei activităţi asupra membrilor comunităţii.

2.6 În această secţiune, vă rugăm să oferiţi toate detaliile legate de afacerea socilă propusă.
Tipul de informaţie inclusă va fi în mod evident adaptat afacerii sociale pe care o propuneţi,
dar este important să includeţi informaţie concisă şi suficientă despre planificarea acesteia.
Vă rugăm să includeţi şi informaţii despre:
- (1)Locaţie – unde se va desfăşura afacerea; dacă locaţia unde se va desfăşura activitatea este
proprietatea aplicantului sau este închiriată; dacă locaţia are nevoie de renovare şi/sau adaptare
pentru a oferi un spaţiu adecvat pentru desfăşurarea afacerii propuse.

Pag.7
- (2)Echipament – descrierea echipamentelor necesare; ce achiziţii sunt necesare pentru
funcţionarea adecvată a afacerii propuse.
- (3)Producţie (acolo unde este cazul) – care sunt metodele de producţie propuse, care sunt
principalii furnizorii, care sunt aranjamentele de supervizare a procesului de producţie, perioada
propice de producţie şi caracterul sezonier
2.7 Vă rugăm să descrieţi planul de implementare al ideii de afaceri propusă

Activitate Descrierea activităţii Perioadă propusă de implementare

2.8 Vă rugăm să descrieţi echipa de care aveţi nevoie pentru dezvoltarea ideii de afaceri
propusă (funcţii, număr de persoane, descrierea sarcinilor). Minim 5 persoane angajate.

Pag.7
2.7 Informaţii privind bugetul solicitat pentru dezvoltarea ideii de afaceri propusă

Notă: Vă rugăm detaliaţi fiecare linie de buget, pe o durata de 3 ani.

Anul An I An II An III
A= B C A= B C A= B C
B+C Contrib Contrib B+C Contri Contri B+C Contrib Contri
Buget uţie uţie Buget buţie buţie Buget uţie buţie
neces premiu proprie neces premiu propri necesar premiu propri
ar ar e e
Resurse umane

Ex: Administrator
întreprindere socială
Ex: Angajat 1
.....
Cheltuieli determinate
de înfiinţarea
întreprinderii sociale
Ex: Taxe
.....
Cheltuieli determinate
de funcţionarea
întreprinderii sociale,
altele decât resurse
umane şi cheltuieli de
administraţie
Ex: Materie primă
Ex: Distribuţie produse
......
Echipament necesar
Ex: maşină de cusut
Ex: computer
.....
Cheltuieli generale de
administraţie

Ex: electricitate
Ex: telefon
....
TOTAL
Venituri previzionate
din activitatea IS

Pag.7
2.8 Care este planul de dezvoltare propus care va permite afacerii să funcţioneze pe o perioadă de
minim 3 ani cu un număr de minim 5 angajaţi? Acest plan ar trebui să includă propuneri
pentru reinvestirea profitului, aplicaţii pentru alte tipuri de finanţări rambursabile sau
nerambursabile, planuri de replicabilitate a afacerii etc.
PARTEA 3 – PLANUL DE MARKETING

3.1 Vă rugăm să prezentanţi pe scurt profilul cumpărătorilor, competiţia la nivel local, modalitatea
de promovare a produselor/serviciilor oferite etc.

Pag.7
3.2 Vă rugăm specificaţi modul propus de desfacere al produselor/serviciilor realizate şi
care este principala piaţă pe care o vizaţi prin această afacere socială – piaţa locală,
naţională, internaţională. Care este principalul avantaj competitiv al afacerii propuse pentru
piaţa unde va funcţiona afacerea?
3.2 Numiţi partenerii cu care aveţi deja o colaborare şi explicaţi modalitatea în care se desfăşoară
aceasta. Care sunt planurile de extindere a parteneriatelor astfel încât să creşteţi accesul
afacerii dumneavoastră pe piaţă, accesul la diferite tipuri de resurse etc.

3.3 Descrieţi pe scurt planul de promovare al afacerii pe care doriţi să îl implementaţi pentru
a creşte vizibilitatea afacerii şi pentru a creşte numărul clienţilor. Vă rugăm să includeţi
şi strategia de creştere a credibilităţii afacerii dumneavoastră.

Pag.7
Anexa 3

Instituție……………………………..
Adresă…………………………………..

Nr……………/data……………….

ADEVERINȚĂ

Prin prezenta certificăm faptul că dl/dna (nume și prenume)……………………………………………… a


activat în cadrul companiei/instituției/organizatiei noastre ………………………………………… în perioada
……………………………………. având funcția de …………………………………………………………… și
calitatea de specialist în domeniul incluziunii sociale dovedită prin următoarele responsabilități
…………………………………………………………………………………………………………………………
Reprezentant legal
……………………………………………..
(Semnătura și ștampila)

Pag.7
Anexa 4
CONTRACT DE FINANȚARE

Nr. contractului ………….


Data contractului …………………

Preambul
Baza legală pentru acordarea finanțării:
 Proiectul “ Economia socială ca soluție a dezvoltării comunităților Roma din România”
– Număr de contract – POSDRU/69/6.1/S/34922, derulat de Fundația Centrul pentru
Analiză și Dezvoltare Instituțională – Eleutheria (CADI) în parteneriat cu Programul
Națiunilor Unite pentru Dezvoltare România (UNDP), Departamentul pentru Relații
Interetnice – Guvernul României ( DRI ), Alianța Civică a Romilor din România
(ACRR).
 Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, aprobat
prin Decizia CE nr.5811/22.11.2007, denumit în continuare POSDRU;
În baza proiectului nr. POSDRU/69/6.1/S/34922 în cadrul activității “Identificarea soluțiilor
optime de intervenții sociale în cadrul comunităților de Roma” , partenerii din proiect își propun să
mărească eficiența întreprinderilor sociale care lucrează cu/ pentru comunitățile de romi, prin
susținerea antreprenorilor sociali în procesul de creare a unor noi întreprinderi sociale și/ sau de
dezvoltare a celor deja existente. În acest sens în cadrul proiectului nr.
POSDRU/69/6.1/S/34922, partenerii implicați în proiect acordă asistență tehnică și financiară
pentru dezvoltarea a două întreprinderi sociale și pentru crearea a 10 locuri de muncă în cadul
acestor întreprinderi.
În acest context, părțile :
1. Fundația Centrul pentru Analiză și Dezvoltare Instițutională – Eleutheria
(CADI) cu sediul în București, str. Dr. Nicolae Staicovici, nr. 2, având numârul de înregistrare în
Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Ministerul Justiției 7/25.11.2004, având CUI
17029974, reprezentată prin Horia Terpe, în calitate de beneficiar în cadrul Proiectului nr.
POSDRU/69/6.1/S/34922 și denumită în continuare FINANȚATOR ,
si
2. Dl./ D-na. …………………….cu domiciliul în orașul………., str…………., nr……
județ….………….., legitimat cu C.I seria ……….nr. ………….., eliberat la data de …………..de
…………………….având CNP ……………………… în calitate de câștigător al Competiției Idei de
Afaceri organizată în cadrul Proiectului POSDRU/69/6.1/S/34922, denumit în continuare
BENEFICIAR,

au convenit următoarele :

Art. 1. Obiectul contractului

1) Obiectul acestui contract îl reprezintă acordarea unui premiu pentru Beneficiar în valoare de
73.950 lei de către FINANȚATOR, în cadrul Proiectului “ Economia socială ca soluție a dezvoltării
comunităților Roma din România” – Număr de contract – POSDRU/69/6.1/S/34922, având ca destinație
înființarea unei întreprinderi sociale din următoarele categorii ( prevăzute în cadrul procedurii de
derulare a concursului, constituită ca anexă la prezentul contract ) :
- organizaţie non-guvernamentală care desfăşoară activităţi economice;
- societăţi cooperative;
- unitate protejată autorizată;

Pag.7
- societate cu răspundere limitată (SRL) ai cărei asociaţi fac parte din grupul ţintă sau lucrează în
beneficiul grupului ţintă şi care angajează în mod voluntar persoane vulnerabile din punct de
vedere social sau desfăşoară o activitate economică în beneficiul unei colectivităţi.
2) Beneflciarului i se va acorda premiul în termenii /condițiile stabilite în prezentul contract și
anexele acestuia, pe care Beneficiarul declară că le cunoaște și le acceptă.
3) Planul de afaceri ( aplicația ) depus de Beneficlar, aprobat ca urmare a procesului de
evaluare și selectie, devine Anexa 1, Ia prezentul contract.
4) Beneflciarul acceptă premiul și se angajează să implementeze Planul de afaceri (aplicația) pe
propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract, cu lnstrucțiunile din
regulamentul competiției și cu legislația comunitară națională.

Art. 2. Conditii fiscale și de eligibilitate

1) Premiul acordat Beneficiarului respectă prevederile de eligibilitate stabilite prin Hotărârea


Guvernului nr. 759 /2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor
finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului Ministrului
muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului economiei și finanțelor nr. 3/185/2008 pentru
stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin
programul operațional sectorial “ Dezvoltarea resurselor umane 2007 – 2013 “ ( cu modificările ulterioare).
2) Premiul acordat Beneficiarului se încadrează în prevederile Anexei 6, pct. 7.9 din Ordinul
Ministrului muncii , familiei și protecției sociale nr. 1117 / 2010.
3) Premiul acordat Beneficiarului se încadrează în prevederile art. 42, lit. a din Legea 571 /2003
(Codul Fiscal), cu modificarile și completările ulterioare ( actualizare 2012).
Art. 3. Durata contractului

1) Prezentul contract de finanțare intră în vigoare Ia data semnării de către părți și încetează Ia
data executării integrale a oricăreia și a tuturor obligațiilor pe care Contractul și/sau legislația aplicabilă
le stabilesc în sarcina părților contractante, în legătură cu/sau decurgând din implementarea planului de
afaceri.
2) Perioada de implementare a contractului este de 8 ( luni ) de la data semnării contractului de
finanțare, dar nu mai târziu de 01.02.2014.
3) Dupa expirarea perioadei de implementare a contractului se reține obligația beneficiarului de a
păstra întreprinderea socială înființată cu respectarea condițiilor din prezentul contract pe o perioadă de
cel puțin 3 ani și de a pune Ia dispoziția Finanțatorului, precum și oricărui alt organism abilitat, să
efectueze verificări asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile, toate documentele
corespunzătoare utilizării finanțării.

Art. 4 Finanțarea planului de afaceri

1) Finanțatorul va acorda Beneficiarului un premiu în valoare de 73.950 lei , care vor fi utilizați
exclusiv pentru înființarea unei întreprinderi sociale în/pentru comunitățile de romi , prin implementarea
planului de afaceri prezentat în cadrul competiției “ Idei de afaceri “ organizată în cadrul Proiectului
“Economia socială ca soluție a dezvoltării comunităților Roma din România “.
2) Conform regulamentului de concurs , întreprinderea socială înființată va putea să activeze în
diverse sectoare economice , precum : producție , servicii din industria alimentară , servicii din industria
turismului , servicii de curățenie, servicii de amenajare și întreținere spații verzi, activități agricole,
reciclarea deșeurilor , activități meșteșugărești , etc .
3) În cadrul întreprinderii sociale înființate trebuie dezvoltate minimum 5 ( cinci ) locuri de muncă
care vor fi menținute pe o perioadă de cel puțin 3 ani de la înființarea întreprinderii. Finațarea se va
acorda în 4 ( patru ) etape după cum urmează :
a) Etapa 1 – 20 % din valoarea premiului , respectiv 14.790 lei , la momentul înființării
întreprinderii sociale. În termen de 20 zile lucrătoare de la data semnării contractului , Beneficiarul este
obligat să prezinte Finanțatorului, Certificatul de Înmatriculare al întreprinderii sociale, precum și o copie a
actului constitutiv în baza căruia s-a facut înmatricularea . Totodată Beneficiarul trebuie să prezinte
dovada existenței spațiului pentru sediul social (contract de închiriere, contract de comodat, etc.) precum

Pag.7
și un raport referitor la dotările acestuia. Raportul va conține minim următoarele informații: stare generală
imobil, existența și funcționalitatea echipamentelor de comunicare, precum și fotografii care să probeze
cele menționate. Beneficiarul are obligația în cadrul prezentului contract, de a pregăti sediul social al
întrepronderii sociale nou înființate, în felul următor:
- renovare spațiu pentru derularea în bune conditii a activității întreprinderii;
- dotare minime funcțională pentru derularea activității (mobilier, birotică);
- conexiune la minim un mijloc de comunicare de tip telefon, fax, internet;
b) Etapa 2 – 50 % din valoarea premiului , respectiv 36.975 lei, la momentul angajării celor 5
(cinci ) persoane care se încadrează în obligațiile de angajare ale Beneficiarului prevăzute în prezentul
contract. Termenul pentru îndeplinirea obligației de angajare a personalului este de 20 de zile lucrătoare
de la data înființării întreprinderii sociale. Pentru eliberarea acestei tranșe, Beneficiarul va prezenta
următoarele documente :
- Copie a contractelor individuale de muncă încheiate pe perioada nedeterminată sau pe cel puțin
3 ani;
- Dovada înregistrării Contractelor individuale de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă;
- Extras din REVISAL prin care se atestă angajarea celor 5 (cinci) persoane;
- Organigrama întreprinderii care să cuprindă evidențierea celor 5 locuri de muncă create în
conformitate cu prevederile contractului;
- Raportul 1 de progres al implementării planului de afaceri, întocmit în conformitate cu
prevederile prezentului contract;
Etapa a doua de finanțare se va derula după primul trimestru de activitate al întreprinderii sociale.
Dupa prezentarea documentelor și verificarea acestora , în termen de 5 (cinci) zile de la data
predării documentelor , Finanțatorul va asigura eliberarea sumelor din cadrul Etapei a –II-a .
c) Etapa 3 - 15 % din valoarea premiului , respectiv 11.092,5 lei, la momentul prezentării
Raportului 2 ( doi ) de progres al implementării planului de afaceri (trimestrul doi de activitate) , întocmit în
conformitate cu prevederile prezentului contract . Raportul de Progres nr. 2 va fi însoțit de următoarele
documente :
- Extras din REVISAL prin care se atestă menținerea posturilor și a persoanelor angajate din
grupul țintă precizat .
- Copie a contractelor individuale de muncă (înregistrate la ITM) a noilor persoane angajate în
cadrul întreprinderii sociale , în cazul în care în cadrul celor 5 ( cinci ) locuri de muncă înfiintate conform
contractului au fost angajate alte persoane decât cele prezentate inițial , în etapa a-II-a.
- Copie a contractelor individuale de muncă (înregistrate la ITM) nou încheiate , în cazul în care
sunt altele decât cele angajate inițial .
- Copie a ultimei situații financiare depuse la Ministerul Finanțelor , dacă există .
Dupa prezentarea documentelor și verificarea acestora , în termen de 5 ( cinci ) zile de la data
predării documentelor , Finanțatorul va asigura eliberarea sumelor din cadrul Etapei a –III-a .
d) Etapa 4 - 15 % din valoarea premiului , respectiv 11.092,5 lei, la momentul prezentării
Raportului 3 ( trei ) de progres al implementarii planului de afaceri ( trimestrul trei de activitate ) , întocmit
în conformitate cu prevederile prezentului contract . Raportul de Progres nr. 3 va fi însotit de următoarele
documente :
- Extras din REVISAL prin care se atestă menținerea posturilor și a persoanelor angajate din
grupul țintă precizat .
- Copie a contractelor individuale de muncă ( înregistrate la ITM ) ale noilor persoane angajate, în
cazul în care în cadrul celor 5 ( cinci ) locuri de muncă înființate conform contractului au fost angajate alte
persoane decât cele prezentate inițial , în etapa a-II-a.
- Copie a contractelor individuale de muncă ( înregistrate la ITM ) nou încheiate , în cazul în care
sunt altele decât cele angajate inițial .
- Copie a ultimei situații financiare depuse la Ministerul Finanțelor , dacă există .
După prezentarea documentelor și verificarea acestora , în termen de 5 ( cinci ) zile de la data
predării documentelor, Finanțatorul va asigura eliberarea sumelor din cadrul Etapei a –IV-a .
4) Premiul va fi acordat de către finanțator prin intermediul unui cont bancar de tip escrow , deschis
pe numele Beneficiarului. Beneficiarul va avea acces la sumele aferente etapelor de finanțare doar în
baza aprobării finanțatorului și în condițiile de utilizare ale acestui tip de cont . Beneficiarul nu va putea
utiliza premiul decât în vederea implementării planului de afaceri prezentat și în condițiile de utilizare a
contului bancar de tip escrow.

Pag.7
Art. 5 Drepturile și obligațiile părților

5.1 Drepturile și obligațiile Beneficiarului


a) Beneficiarul trebuie să asigure implementarea contractului prin înființarea unei întreprinderi
sociale în conformitate cu prevederile acestui contract, ale legislației comunitare naționale, cu
maximum de profesionalism, eficiență și în conformitate cu cele mal bune practici în domeniu .
b) Beneflciarul va fi singurul răspunzator în fața finanțatorului sau a organelor de control ale
statului roman, după caz, pentru implementarea planului de afaceri și respectarea prezentului contract,
atât pentru acțiunile sau inacțiunile sale, cât ale partenerului / partenerilor sai.
c) Beneficiarul are obligația de a înființa întreprinderea socială în condițiile prezentului contract.
La înființarea întreprinderii sociale Beneficiarul va fi asociat unic sau deținătorul a cel puțin 51 % din
părțile sociale, asigurându-se faptul că acesta va deține toate mijloacele de dispoziție și control pentru
implementarea planului de afaceri pe toată perioada contractuală. Beneficiarul nu va putea
renunța/vinde/ceda părțile sale sociale din cardul întreprinderii sociale înființate pe toată perioada de
valabilitate a contractului. De asemenea, Beneficiarul va conduce activitatea întreprinderii sociale pe
toată perioada derulării contractului, acesta fiind răspunzător de buna implementare a planului de
afaceri prezentat.
d) Beneficiarul are obligația de a solicita punctul de vedere al Finanțatorului cu privire
Ia aspectele survenite în implementarea Planului de afaceri, de natură să afecteze buna
implementare a acestuia, precum în orice situație în care apar neclarități cu privire Ia
clauzele prezentului contract.
e) Beneficiarul are obligația utilizării premiului acordat în condițiile prezentului contract, exclusiv
pentru înființarea unei întreprinderi sociale în condițiile agreate și prezentate în Planul de afaceri
câștigător și în prezentul contract. Utilizarea premiului în alte scopuri va conduce la pierderea premiului
primit și implicit la returnarea integrală a sumelor primite până în acel moment în cadrul acestui contract
(sume la care se vor adăuga dobânzile legale).
f) Beneficiarul are obligația înființării în cadrul întreprinderii sociale a 5 (cinci) locuri de muncă
pentru care va angaja personal încă de la deschiderea întreprinderii sociale. Cele 5 (cinci) locuri de
muncă se vor păstra pe o perioadă de minimum 3 (trei) ani de la înființarea întreprinderii sociale .
g) Beneficiarul are obligația de a prezenta finanțatorului toate documentele justificative care
atestă îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul contract și prin planul de afaceri declarat
câștigător . De asemenea, Beneficiarul va asigura accesul reprezentanților Finanțatorului la sediul
social al întreprinderii sociale înființate , precum și la punctele de lucru ale acesteia, acordând
permanent ajutor în vederea identificării elementelor care atestă respectarea contractului și ale planului
de afaceri.
h) Beneficiarul are dreptul de a beneficia de premiul primit în condițiile prezentului contract.
i) Beneficiarul este obligat să țină o contabilitate analitică în conformitate cu prevederile legale
în vigoare , asigurând ținerea unor conturi analitice prin care se evidențiază utilizarea premiului primit în
scopul îndeplinirii obiectului prezentului contract și al planului de afaceri anexat la acesta. Toate
documentele întreprinderii individuale înființate se vor arhiva în conformitate cu prevederile legale în
vigoare dar nu mai puțin de 3 ani de la data înființării acesteia.
j) Beneficiarul are obligația de a anunța în scris Finanțatorul , în termen de 10 zile de la data
apariției evenimentului notificat (termenul se calculează de la data înregistrării documentelor în
evidențele oficiale , de la data semnării sau de la prima dată care poate fi determinată de către părți ca
fiind data apariției evenimentului notificat), cu privire la următoarele:
- modificări aduse actului constitutiv al întreprinderii sociale;
- modificări aduse organigramei întreprinderii sociale;
- schimbarea structurii asociațiilor;
- modificarea sediului social al întreprinderii sociale înființate;
k) Beneficiarul are obligația de a notifica Finanțatorul în termen de 72 de ore de la data apariției
oricărui eveniment care ar putea să ducă întârzierea sau imposibilitatea implementării planului de
afaceri sau a înființării întreprinderii sociale .

Pag.7
l) Beneficiarul are obligația de a raporta implementarea planului de afaceri prin întocmirea și
transmiterea a 3 ( trei ) rapoarte de progres al implementării contractului. Rapoartele se vor face
trimestrial, începând cu data semnării contractului de finanțare . Rapoartele de progres vor cuprinde cel
puțin următoarele informații și anexe :
- stadiul respectării planului de afaceri declarat câștigător ;
- prezentarea tuturor cheltuielilor făcute (precum și destinatia acestora, cu evidențierea clară a
achiziției echipamentelor necesare pentru derularea activității) din sumele primite ca premiu în cadrul
prezentului contract de finanțare ;
- stadiul activității – perspective de dezvoltare , principalele probleme întâmpinate în
implementarea planului de afaceri , principalele contracte încheiate, etc ;
- extras din REVISAL referitor la personalul angajat în cadrul întreprinderii sociale;
- certificat constatator eliberat de la Oficiul Registrului Comerțului cu informații complete privind
întreprinderea socială ;
- certificat fiscal care să ateste plata la zi a datoriilor către stat;
- informații privind impactul social al întreprinderii sociale înființate în cadrul comunității Roma din
zonă;
m) Beneficiarul are obligația ca în cazul în care nu respectă destinația utilizării sumelor acordate
ca premiu în cadrul prezentului contract, să returneze integral cuantumul primit de la Furnizor până în
momentul respectiv, sumele urmând a fi majorate cu rata inflației calculată de la data acordării
premiului. Premiul va fi returnat integral în termen de 15 zile de la data notificarii încălcării contractului
emisă de Finanțator . Notificarea se va face în scris aceasta având putere de titlu executoriu, Furnizorul
putând să o utilizeze în caz de neplată pentru executarea silită a tuturor bunurilor mobile și imobile
aflate atât în patrimoniul întreprinderii sociale cât și în patrimoniul personal al beneficiarului . Pentru
executarea silită a bunurilor nu mai este necesară o hotărâre judecătorească, prezentul contract și
notificarea transmisă fiind titluri executorii cu puteri depline.
n) Beneficiarul își va asuma întreaga răspundere pentru respectarea legislației în vigoare cu
privire la derularea activității întreprinderii individuale . De asemenea, beneficiarul va răspunde pentru
toate prejudiciile aduse terților în cadrul implementării planului de afaceri și pe perioada derulării
prezentului contract.
o) Beneficiarul este obligat să asigure derularea activității întreprinderii sociale înființate pe o
perioadă de cel puțin 3 (trei) ani de la data semnării prezentului contract. Beneficiarul nu are dreptul să
solicite închiderea întreprinderii sociale înființate sau insolvența acesteia pe perioada stabilită prin
acest articol. Beneficiarul are obligația de a evita ajungerea întreprinderii sociale în insolvență, acesta
având oligația returnării integrale a premiului primit în condițiile în care întreprinderea socială înființată
intră în insolvență sau în procedura de reorganizare, indiferent de cauzele ce au condus la acestea,
într-un termen mai scurt de 3 (trei) ani de la data încheierii prezentului contract .

5.2 Drepturile și obligațiile Finanțatorului


a) Finanțatorul are obligația de a respecta acordarea premiului din cadrul programului doar în
baza respectării condițiilor impuse prin prezentul contract, cu condiția respectării de către Beneficiar a
clauzelor contractuale.
b) Finanțatorul are obligația de a înștiința Beneficiarul cu privire la orice împrejurări care ar putea
să conducă la nerespectarea etapelor de finanțare conform prezentului contract.
c) Finațatorul are dreptul să facă vizite de monitorizare în vederea controlului implementării
planului de afaceri .
d) Finanțatorul va elibera sumele aferente fiecărei etape de finanțare în termen de 5 (zile) de la
data constatării corectitudinii documentelor justificative depuse în conformitate cu prezentul contract.
e) Finanțatorul va răspunde solicitărilor Beneficiarului în legătură cu implementarea planului de
afaceri și derularea prezentului contract, în termen de cel mult 20 de zile de la data primirii acestora în
scris.

Art. 6. Vizita de monitorizare și raportări

1)Finațatorul va face o vizită de monitorizare pe perioada derulării contractului la sediul social al


întreprinderii sociale și la punctele de lucru ale acesteia, pentru a verifica stadiul implementării planului
de afaceri.

Pag.7
2)Perioada în care se va efectua această vizită se va stabili de către Finanțator, acesta neavând
obligația notificării Beneficiarului cu privire la acesta.
3)În cadrul vizitei de monitorizare , Beneficiarul este obligat să asigure accesul Finanțatorului la
toate spațiile sediului social și ale punctelor de lucru ale întreprinderii sociale , de asemenea acesta are
obligația de a pune la dispoziția reprezentanților Finanțatorului toate documentele solicitate .
4)Beneficiarul va depune trimestrial câte un raport de progres aferent etapelor de finanțare.
Formatul raportului trimestrial va fi pus la dispoziție de Finanțator .

Art. 7. Nereguli

1) Prin “neregulă“ se înțelege orice abatere de Ia legalitate, regularitate și conformitate în


raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile prezentului contract ori
ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază derularea prezentului
contract și implementarea planului de afaceri .
2) Constatarea neregulilor și recuperarea sumelor plătite necorespunzător se realizează de către
Finanțator prin întocmirea de notificări privind încălcarea prevederilor contractului de finanțare și prin
transmiterea acestora către Beneficiar și către executorul judecătoresc sau orice altă instituție este
necesar în vederea demarării procedurilor de recuperare a prejudiciului.
3) În cazul constatării utilizării sumelor primite ca premiu în cadrul prezentului contract, Beneficiarul
are obligația de a restitui sumele respective în termen de 15 (cincisprezece) zile de Ia data primirii
notificării de la Finanțator . Sumele nereturnate în acest termen se vor recupera prin executare silită în
conformitate cu prevederile legale și ale prezentului contract . Pentru toate sumele constatate ca fiind
cheltuite cu încălcarea prevederilor prezentului contract se vor calcula majorări de întârziere în procentul
stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare Ia data respectivă pentru fiecare zi de întârziere a returnării
acestora.
4) În cazul constatării de nereguli, Finanțatorul are dreptul să suspende orice plăți ale premiului,
până la data rezolvării acestora. Suspendarea plăților se poate face pe termen nedefinit .

Art. 8. Modificări și completări ale contractului

1) Orice modificare a clauzelor prezentului contract se va face prin act adițional semnat de
ambele părți. În cazul în care modificările survin ca urmare a modificării legislației naționale , părțile se
vor întâlni pentru semnarea unui act adițional de modificare . Până la data semnării actului adițional
părțile vor respecta legislația națională în vigoare , contractul considerându-se actualizat implicit cu
modificările legislative apărute .

Art. 9. Forța majoră

1)Prin forța majoră se înțelege acel eveniment imprevizibil, insurmontabil și imposibil de


înlăturat independent de voința părților intervenit după data semnării contractului, care împiedică
executarea în tot sau în parte a contractului și care exonerează de răspundere partea care o invocă.
2) Pot constitui cauze de forță majoră evenimente cum ar fi : calamitățile naturale(cutremure,
inundații, alunecări de teren), război, revoluție, embargo .
3) Partea care invocă forța majoră are obligația de a notifica cealaltă parte de cazul de Forță
majoră, în termen de 5 (cinci) zile de Ia data apariției, și de a dovedi existența situației de forță majoră,
în termen de cel mult 15 (cincisprezece ) zile în baza unui certiflcat eliberat de autoritățile competente .
De asemenea, are obligația de a comunica data încetării situației de forță majoră, în termen de 5 (cinci)
zile.
4) Părțile au obligația de a lua orice măsuri care le stau Ia dispoziție în vederea limitării
consecințelor situației de forță majoră .
5)Dacă partea care invocă forță majoră nu procedează Ia notificarea începerii/ încetării cazului de
forță majoră, în condițiile și termenele prevăzute, va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin
lipsa de notificare .
6)Executarea Contractului va fi suspendată de Ia data apariției cazului de forță majoră pe perioada
de acțiune a acesteia, fără a prejudicia drepturile ce se cuvin părților.
7)În cazul în care forță majoră sau efectele acesteia obligă la suspendarea executării prezentului

Pag.7
Contract pe o perioadă mai mare de 3 (trei) luni, părțile se vor întâlni într-un termen de cel mult 10
(zece) zile de Ia expirarea acestei perioade, pentru a conveni asupra modului de continuare, modificare
sau reziliere a contractului.

Art. 10. Încetarea și suspendarea contractului

1) Contractul de finantare va inceta in urmatoarele conditii :


a) La terminarea perioadei de valabilitate a contractului ;
b) Prin acordul părților ;
c) În situația în care Beneficiarul din motive imputabile acestuia nu a demarat implementarea
planului de afaceri în termen de 45 de zile de la data semnării contractului. În această
situație contractul se consideră reziliat de drept , fără a fi necesare alte formalități sau
intervenția instanțelor de judecată. Pentru încetarea contractului în această situație va fi
necesară doar notificarea emisă de Finanțator prin care se anunță invocarea prezentului
articol.
d) În situația în care se constată falsuri în declarațiile Beneficiarului cu privire la
implementarea planului de afaceri sau cu privire la respectarea prevederilor prezentului
contract . În această situație contractul se consideră reziliat de drept , fără a fi necesare
alte formalități sau intervenția instanțelor de judecată. Pentru încetarea contractului în
această situație va fi necesară doar notificarea emisă de Finanțator prin care se anunță
invocarea prezentului articol.
e) În cazul constatării încălcării de către Beneficiar din culpa sa a prevederilor prezentului
contract, în sensul prejudicierii în orice formă a Finanțatorului prin acțiunile sau inacțiunile
sale, în cadrul derulării prezentului contract. În această situație contractul se consideră
reziliat de drept , fără a fi necesare alte formalități sau intervenția instanțelor de judecată.
Pentru încetarea contractului în această situație va fi necesară doar notificarea emisă de
Finanțator prin care se anunță invocarea prezentului articol.
2) Contractul de finanțare va fi suspendat în următoarele condiții :
a) La cererea Finanțatorului prin transmiterea unei notificări în acest sens către Beneficiar;
b) La invocarea unei situații de forță majoră.

Art. 11. Legea aplicabilă și rezolvarea litigiilor

1) Prevederile prezentului contract vor fi interpretate , înțelese și aplicate în conformitate


cu prevederile legislației comunitare și naționale în vigoare.
2) Orice litigii apărute în cadrul prezentului contract se vor judeca de către instanțele de
judecată competente din București .

Art. 12. Dispoziții finale

1) Prezentul contract constituie titlu executoriu, orice obligatii decurgand din acesta
putand fi executate direct, fara interventia instantelor de judecata .
2) Prezentul contract a fost încheiat astăzi …………………în două exemplare originale, în
limba română , câte unul pentru fiecare parte .

Finanțator , Beneficiar ,
Fundația Centrul pentru Analiză și Dezvoltare
Instituțională – Eleutheria (CADI)

Horia Terpe

Pag.7

S-ar putea să vă placă și