I.

Introducere
Faţă de ultimi ani ai secolului trecut, economia în general, şi companiile, în special,
înregistrează în prezent caracteristici fundamental diferite. Globalizarea mediului de afaceri,
liberalizarea econoamică tot mai accentuată şi proliferarea acordurilor intemaţionale, accentuarea
concurenţei, transformările rapide din domeniul tehnologic şi informatic, trecerea de la o
economie industrială la o economie bazată pe cunoştiinţe şi informaţii, schimbările de ordin
demografic, provocările de ordin ecologic cauzate de poluare şi epuizarea resurselor,
modificările intervenite la nivelul sistemelor de valori ale tuturor categoriilor de stakeholdeii şi,
de dată foarte recentă, criza financiară mondială ce afectează economia, în ansamblul său,
reprezintă elementele specifice ale noii economii globale.
Odată cu trecerea la un nou tip de economie, au început să se modifice să se nuanţeze nu
doar cerinţele de ordin structural ale organizaţiilor de afaceri, ci şi responsabilităţile acestora fată
de societate şi faţă de economie, în ansamblul său. Întreaga gamă de stakeholderi ai unei
organizaţii de afaceri a devenit interesată de modul în care activitatea desfăşurată de compania
respectivă o poate influenţa pe plan economic sau social. Astfel, pentru a putea face faţă
cerinţelor unui mediu de afaceri tot mai competitiv, companiile, în general, şi societăţile
multinaţionale, în special, au fost nevoite să accepte o nouă categorie de obligaţii, cunoscută sub
denumirea de responsabilitate socială corporativă — o forma modernă şi pragmatică de
manifestare a eticii în afaceri.
Responsabilitatea socială corporativă este percepută ca o nouă formă de cooperare între
guverne, mediul de afaceri şi societatea civilă, iar promovarea obiectivelor sociale de către
companii are implicaţii în plan economic (pentru afaceri, care îşi sporesc puterea în cadrul
comunităţii), politic (pentru guveme, care îşi intensifică controlul asupra companiilor, deşi nu
întotdeauna în mod direct) şi social (pentru diversele grupuri de stakeholderi, care nu au doar de
câştigat din reglementarea privată a companiilor, comparativ cu cea publică a guvernelor).
Sistemul de interdependenţe care se creează între afaceri şi, societate, în ansamblul său,
legitimitatea aspectelor de responsabilitate socială corporativă şi, mai ales, efectele unei astfel de
politici la nivelul companiei responsabile sunt numai câteva dintre aspectele ce îşi caută încă un
răspuns.
Responsabilitatea socială corporativă în contextul globalizării şi al dezvoltării durabile
este o sintagmă de a devenit obiectiv strategic, atât la nivel naţional, cât, mai ales la nivel global,
1
pornind de la necesităţile concrete manifestate în mediul economic, social, politic, şi chiar
cultural.

II. Definiţia responsabilităţii sociale corporative

Responsabilitatea socială corporativă (engl. Corporate Social Responsibility – CSR) este
o concepţie pe care trebuie să o aibă companiile faţă de toate părţile implicate în desfăşurarea
acţiunilor propuse de activitatea lor economica la dezvoltarea societăţii moderne.
De-a lungul timpului, această contribuţie a fost teoretizată diferit de mai multe curente de
gândire, iar iniţiativele „responsabile social” ale companiilor au fost denumite printr-o varietate
de termeni şi sintagme: responsabilitate corporativă, cetăţenie corporativă, filantropie
corporativă, sustenabilitate corporativă, marketing social corporativ, afaceri şi probleme
comunitare, dezvoltare comunitară, etc.1
Conceptul de responsabilitate socială corporativă a început să fie utilizat după 1970, cu
abordări diferite de la un continent la altul şi chiar de la o ţară la alta.
Conceptul de responsabilitate socială este pus în slujba realizării intereselor acelor afaceri
sensibile la problemele sociale cu care se confruntă societatea. Generic, prin responsabilitate
socială a firmelor comerciale se înţeleg obligaţiile care acestea le au faţă de grupurile constituite
în societate, altele decât cele prescrise de lege şi de sindicate.2
Pentru a fi realizată într-un mod benefic pentru întreaga societate responsabilitatea
socială trebuie să fie voluntară şi nu impusă de lege.3
Cele mai importante instituţii care sau implicat în elaborarea unui cadru care să
definească CSR şi să stabilească indicatorii prin care poate fi evaluat în mod transparent sunt:
Naţiunile Unite, Uniunea Europeană, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

III. Dimensiunile responsabilităţii sociale corporative

În general, există mai multe perspective pe care societatea le are în legătură cu
responsabilităţile pe care i le atribuie unei organizaţii de afaceri.

1
http://www.responsabilitatesociala.ro/ce-este-csr.html
2
Ionescu Gh. Gh., „Dimensiunile culturale ale managementului”, Editura Economică,
Bucureşti, 1996, p. 236
3
Manoela Popescu Nistor, Cultura afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 2003,pag. 282
2
 Responsabilitatea socială corporativă vizează întreaga gamă de obligaţii de ordin social
pe care organizaţiile de afaceri le au faţă de societate în ansamblul său: responsabilităţi
economice, legale, etice şi de discreţionare.4
a) Responsabilităţi economice („Obţine profit!") sunt cele mai importante obligaţii de
ordin social ale unei organizaţii de afaceri, care stau la baza celorlalte trei categorii.
Orice companie are principala responsabilitate de a produce bunuri şi servicii cerute
de societate şi de a le vinde cu un profit (acceptabil). Profitul reprezintă un mijloc şi
un scop al existenţei şi funcţionării eficiente a unei companii. Responsabilitatea
economică mai vizează şi crearea de locuri de muncă şi generarea creşterii
economice. Componentele economice ale RSC sunt: a acţiona pentru maximizarea
randamentului acţiunilor; a obţine un profit cât mai mare; a menţine o poziţie
competitivă pe piaţă; a păstra un nivel ridicat de eficienţă operativă; a obţine profit în
mod constant, pentru a dobândi o poziţie de succes pe piaţă.

b) Responsabilităţi legale (,,Respecta legea!") sunt direct şi intim corelate cu cele de

ordin economic şi reflectă aşteptările societăţii cu privire la îndeplinirea activităţilor
de bază ale companiei într-un cadru guvernat de lege, reguli şi reglementări clare.
Componentele legale ale RSC sunt: a acţiona conform cerinţelor guvernamentale şi
legale; a respecta diversele reglementări locale şi naţionale; a fi un cetăţean corporativ
ce respectă legea; a îndeplini obligaţiile de ordin legal pentru a avea succesul scontat;
a furniza bunuri şi servicii ce respectă cel puţin cerinţele legale minimale.

c) Responsabilităţile etice („Fii etic!") ale unei companii vizează acele activităţi şi
practici care sunt aşteptate sau interzise de membrii unei societăţi, chiar dacă nu sunt
codificate în cadrul unor legi. În general, o organizaţie de afaceri are obligaţia de a
evita răul, şi de a face ceea ce este bine, corect şi just (exemple: corectitudine faţă de
consumatori şi salariaţi, onestitate în relaţiile firmei cu partenerii săi etc.).
Componentele etice ale RSC sunt: a acţiona în conformitate cu cutumele sociale şi

4
Irina-Eugenia Imandi, Responsabilitatea socială corporativă în companiile multinaţionale, Editura
Economică,Bucureşti, 2010, pag. 29

3
 normele morale; a recunoaşte şi a respecta normele morale noi adoptate de către
societate; a preveni compromiterea normelor etice în cadrul desfăşurării activităţilor
economice; a îndeplini aşteptările de ordin moral sau etic pentru a putea fi considerat
un bun cetăţean corporativ, a recunoaşte că integritatea corporativă şi
comportamentul etic presupun asumarea unor obligaţii superioare respectării legilor şi
regulamentelor.

d) Responsabilităţile discreţionare (filantropice) („Fii un bun cetăţean corporativ”) sunt

acele obligaţii cu privire la care societatea nu are o idee clar conturată; ele sunt lăsate
la latitudinea companiilor, dar se aşteaptă din partea organizaţiilor de afaceri să
contribuie financiar şi uman la dezvoltarea comunităţii şi la îmbunătăţirea calităţii
vieţii. Rolurile pe care companiile trebuie să şi le asume sunt pur voluntare, iar
decizia asumării lor este ghidată doar de dorinţa unei organizaţii de afaceri de a se
implica în aspectele de ordin social care nu sunt dictate de motivaţii economice, nu
sunt impuse prin lege şi nici măcar nu sunt solicitate companiilor din punct de vedere
etic (exemple: programe de instruire a şomerilor, programe filantropice de sprijinire a
comunităţii, acţiuni de prevenire şi corectare a degradării mediului, sprijinirea
reînnoirii şi reconstrucţiei urbane etc.). Componentele discreţionare ale RSC sunt: a
acţiona în conformitate cu aşteptările de ordin filantropic pe care societatea le are
adesea companiilor; a contribui la dezvoltarea artelor; a implica managerii şi
angajaţii companiei activităţi voluntare şi caritabile în cadrul comunităţilor în care îşi
desfăşoară activitatea; a asigura asistenţă instituţiilor de învăţământ publice şi private;
a contribui în mod voluntar la dezvoltarea acelor proiecte care duc la îmbunătăţirea
calităţii vieţii în cadrul anumitor comunităţi.

Deşi toate cele patru tipuri de responsabilităţi au existat simultan ca obligaţii sociale
pentru companii, istoria teoriei organizaţionale arată că, la început, accentul s-a pus mai degrabă
pe aspectele economice şi legale, iar abia ulterior obligaţiile etice şi discreţionare au început să ia
amploare şi să fie considerate responsabilităţi sociale corporative. În prezent, principala arie de
dezbatere şi dezacord este legată tocmai de aceste responsabilităţi etice şi discreţionare.

4
 Ţinând cont de importanţa fiecăreia dintre cele patru dimensiuni în cadrul activităţilor de
afaceri, responsabilităţile sociale corporative s-ar putea reprezenta grafic sub forma unei
piramide. Piramida responsabilităţilor sociale corporative), având la bază responsabilităţile
economice şi la vârf pe cele filantropice; în plus, dimensiunile relative ale ariilor aferente celor
patru tipuri de responsabilităţi ar trebui să indice o atenţie predilectă acordată aspectelor de ordin
economic şi o atenţie mai scăzută celor de ordin filantropic (discreţionar). Cele patru tipuri de
responsabilităţi corporative nu se exclud unele pe celelalte şi nici nu trebuie analizate ca
segmente distincte ale responsabilităţii sociale corporative, deoarece orice acţiune sau practică a
unei companii se poate baza simultan pe raţiuni de ordin economic, legal, etic sau discreţionar,
una dintre cele patru dimensiuni fiind preponderentă într-o anumită situaţie şi într-un context dat.

IV. Principalele abordări strategice ale responsabilităţii sociale

corporative
În ceea ce priveşte conceptele şi definiţiile responsabilităţii avem trei abordări5 ale RSC
din literatura de specialitate, fiecare abordare incluzând-o şi depăşind-o ca arie de acoperire pe
cea anterioară ei:
a) Abordarea responsabilităţii sociale corporative ca obligaţie doar faţă de
acţionari (engl.: shareholder approach). Această perspectivă ar putea fi,
considerată drept abordarea clasică sau „îngustă" a responsabilităţii sociale
corporative, sintetizată de către Milton Friedman în deja celebra sintagmă
„singura responsabi1itate socială a afacerilor este de a contribui la creşterea
profiturilor" acţionarilor, fără a apela la „înşelătorie sau fraudă”. Friedman
asociază ideea de responsabilitate corporativă cu cea a contractului social dintre
manageri, şi acţionari, afirmând că managerii, în calitate de agenţi ai
proprietarilor afacerii, nu sunt responsabili decât faţă de aceştia. Abordarea
clasică porneşte de la premisa că maximizarea profiturilor pentru acţionari
reprezintă preocuparea centrală a oricărei companii şi contribuţia acesteia la
bunăstarea şi prosperitatea de ansamblu a societăţii, în timp ce activităţile şi

5
Irina-Eugenia Imandi, Responsabilitatea socială corporativă în companiile multinaţionale,
pag. 36- 37
5
 iniţiativele responsabile social nu ţin de datoria firmelor, ci constituie principala
sarcină a guvernelor naţionale.
b) Abordarea responsabilităţi sociale corporative ca obligaţie faţă de toţi
stakeholderii. A doua perspectivă asupra responsabilităţilor corporative afirmă,
că organizaţiile de afaceri nu sunt responsabile doar faţă de
acţionarii/proprietarii lor, ci trebuie să ţină cont, (în egală, măsură) şi de
interesele adesea divergente ale stakeholderilor lor - grupuri sociale influenţate
de activitatea companiei sau care pot influenţa, la rândul lor, îndeplinirea
obiectivelor corporative.
c) Abordarea responsabilităţii sociale corporative ca obligaţie faţă de societate în
ansamblu (engl,: societal approach). Ultima abordare prezentată este, de fapt,
perspectiva „extinsă" asupra responsabilităţii sociale corporative, cea care
consideră că organizaţiile de afaceri sunt responsabile faţă de societate în
ansamblul său, deoarece companiile sunt părţi componente ale mediului social.
Ideea fundamentală din spatele celei de-a treia viziuni privind RSC este aceea
că organizaţiile de afaceri funcţionează prin consimţământ public, tocmai
pentru a servi eficient nevoile sociale. Această abordare societală a RSC, o
perspectivă consacrată mai recent de către literatura de specialitate, se prezintă
ca un răspuns strategic, la noile provocări interne şi externe ce se manifestă la
nivelul companiilor. Astfel, ţinând cont de nevoile sociale, aflate într-o continuă
transformare şi ratificare, companiile îşi reconsideră fundamental poziţia lor pe
piaţă şi acţionează în conformitate cu contextul social tot mai complex din care
fac parte.
Prima abordare — responsabilitatea socială corporativă ca obligaţie manifestată doar faţă
de acţionari, cunoscută şi sub denumirea de RSC îngustă corespunde modelului economic al
firmei, cel care pune accentul numai pe obţinerea de profituri şi pe interesele individuale,
considerând că singura raţiune pentru existenţa unei organizaţii de afaceri este aceea de a
produce bunuri şi servicii cât mai eficient cu putinţă. Sistemul de afaceri este perceput ca un
sistem închis, iar analiza RSC se realizează la un nivel macroeconomic. Această primă opţiune
este una liberală şi, în general, reprezintă un argument pentru susţinerea economiei de piaţă. În
prezent această teorie clasică a afacerilor este depăşită.

6
 V. Argumente pro şi contra responsabilitate socială
corporativă
Literatura de specialitate consacră un spaţiu amplu prezentării argumentelor pro şi contra
RSC, pornind de la diversele abordării sau viziuni asupra acestuia.
1. Argumentele pro abordare maximalista a responsabilităţi sociale corporative:
a) Argumentul apelului la cetăţenie: companiile, în calitate de membri instituţionali ai
societăţii, sunt cetăţeni, iar cetăţenii au datorii şi responsabilităţi civice.
b) Argumentul bazat pe datoria de recunoştinţă: corporaţiile beneficiază de pe urma
societăţii, deci ele au anumite datorii de recunoştinţă faţă de societatea pe care le
permite să existe şi să funcţioneze; afacerile trebuie să se comporte conform dorinţei
publicului larg.
c) Argumentul responsabilităţii puterii sociale: responsabilitatea socială corporativă
derivă din puterea socială a companiei; resursele financiare sporite ale corporaţiilor ar
trebui utilizate, în mod inteligent şi în mare măsură, pentru rezolvarea unor probleme
sociale imperioase. Deci afacerile trebuie să-şi utilizeze puterea de care beneficiază în
scopuri bune din punct de vedere social.
2. Argumentele contra abordare maximalistă a responsabilităţii sociale corporative:
a) Obligaţiile corporaţiilor de a face bine nu pot fi extinse la nesfârşit; datoriile
sporite ale companiilor de a ajuta la rezolvarea unor probleme de ordin social ar
putea duce la imposibilitatea obţinerii profiturilor de către companii sau refuzul
acestora de a contribui la rezolvarea respectivelor probleme sociale.
b) Nu există o autoritate morală care să definească criteriile de judecată morală, în
momentul în care companiile îşi îndeplinesc responsabilitatea socială maximală.
Managerii companiilor, obişnuiţi cu decizile de management, bazate pe criterii
economice şi financiare, se vor afla în postura de a lua decizi etice, bazate pe
considerente de ordin moral. Astfel, afacerile vor influenţa priorităţile sociale,
care trebuie să rămână la latitudinea guvernului şi a reprezentanţilor aleşi.
c) Acţionarii vor fi privaţi de o parte din profituri, care vor fi alocate de manageri
după bunul lor plac. Acest lucru vine în contradicţia contractului social ipotetic
încheiat între manageri, şi acţionari.
7
 d) Responsabilitatea socială sporită a unei companii confundă obligaţiile sale sociale
cu acţiunile discreţionare, asumate de firmă în mod liber. Afacerile nu au
responsabilitate morală de a face bine. Relaţia dintre etică şi afaceri trebuie să fie
una realistă: în definitiv, scopul final al afacerilor este de a aduce profit, chiar
dacă pentru aceasta trebuie să îndeplinească şi obligaţii morale şi sociale
suplimentare.
Ionescu6 consideră că argumentele pro şi contra responsabilităţii social corporative
extinse sunt în funcţie de poziţia de pe care se analizează organizaţia de afaceri, respectiv dacă
aceasta este considerată un sistem economic responsabil numai faţă de acţionari, sau dacă este
privită ca un sistem economic-social răspunzător faţă de o mulţime diferită de grupuri de
interese.
Deşi companiile lumii conştientizează importanţa RSC, doar o mică parte din acestea
integrează principiile de responsabilitate socială şi dezvoltare durabilă în strategiile lor de afaceri
şi în relaţiile cu diferitele categorii de stakeholderi. O abordare strategică a RSC ar conduce la o
optimizare a obiectivelor economice, sociale şi ecologic, cu beneficii directe, atât asupra
societăţii în ansamblul său.

VI. Formele responsabilităţii corporative

Formele responsabilităţii sociale corporative sunt şase iniţiative sociale corporative prin
care se concretizează activităţile întreprinse de o companie pentru a susţine cauze de ordin social
şi pentru a-şi îndeplini angajamentele de RSC asumate, şi acestea sunt7:
1. Promovarea corporativă a unor cauze sociale

6
Gh. Gh. Ionescu, Cultura afacerilor: Modelul american, pag. 177-178
7
Irina-Eugenia Imandi, Responsabilitatea socială corporativă în companiile multinaţionale,
pag. 64- 80
8
 O companie contribuie cu resurse financiare, materiale sau de altă natură şi sprijină
strângerea de fonduri şi implicarea voluntară pentru a atrage atenţia asupra unor probleme
sociale reale.
Elementul principal al efortului din spatele unei astfel de iniţiative este unul proporţional
iar strategiile utilizate vizează în special comunicarea cu rol presuasiv.
Exemplu
Aproximativ 16 milioane de americani călătoresc anula în Europa. Şansele sunt mari ca
la întoarcere să le rămână prin buzunare monede străine, pe care nu le vor mai folosi.
British Airways s-a gândit să folosească acest fapt, devenind în 1994 partener cu
UNICEF, ân cadrul programului „Change for Good”. Prin intermediul programului, British
Airways încearcă să îi convingă pe pasagerii curselor sale să doneze monedele şi bancnotele
străine pentru un fond al UNICEF destinat ajutorării copiilor defavorizaţi. Pentru a face asta,
călătorii găsesc la urcare plicuri speciale, pe scaunele lor.
Programul a fost încă de la început un succes: în doar 5 săptămâni de la lansare, s-au
strâns 100.000 de lire. Până în 2005 British Airways a colectat 21 milioane de lire pentru
UNICEF, adică jumătate din totalul fondurilor strânse în cadrul programului „Change for
Good”.8
2. Marketingul asocial unor cauze sociale
O companie se angajează să doneze o parte din încasările sale pentru a sprijini o anumită
cauză socială; de obicei, această ofertă din partea companiei se derulează pe o anumită perioadă
determinată de timp, vizează încasările rezultate din vânzare unui anumit produs şi este destinat
soluţionării unei anumite probleme sociale.
Această iniţiativă corporativă se bazează pe existenţa unor aranjamente formale şi a unor
sisteme pentru măsurarea şi monitorizarea respectivei cauze sociale, iar, în majoritatea cazurilor,
programul caritabil este administrat de către departamentul de marketing al firmei.
Exemplu de marketing asociat unei cauze sociale:
Pentru Dell, reciclarea este o tema importantă, datorită presiunii pe care o fac atât
autorităţile cât şi organizaţiile de mediu. De aceea au dezvoltat un program care asigură
(contra cost) transportul echipamentelor pe care clienţii doresc să le recicleze, de la adresa
acestora până la centrul de reciclare.

8
http://www.responsabilitatesociala.ro/promovarea-unei-cauze.html
9
 În 2003, pentru a-şi stimula clienţii să participe în programul de reciclare, compania le-
a propus următoarea ofertă: dacă reciclau maxim trei echipamente primeau în schimb o
reducere cu 50% a preţului de reciclare şi un cupon care le permitea să achiziţioneze online
softuri sau periferice Dell, cu 10 % reducere. Rezultatele iniţiale au arătat o creştere cu 200% a
comenzilor pentru programul de reciclare.9
3. Marketingul social corporativ
O companie sprijină dezvoltarea timpurie şi implementarea unei campanii de modificare
a comportamentului social destinată să îmbunătăţească sănătatea sau siguranţa publică, calitatea
mediului înconjurător sau bunăstarea comunităţii.
Exemplu de marketing social corporativ:
Pampers este lider de piaţa pe segmentul scutecelor folosite în maternităţile din SUA.
Compania a crezut că este de datoria ei să răspundă la preocuparea exprimată de un forum al
experţilor în pediatrie şi îngrijirea copilului care a avut loc în 1999. De aceea s-a alăturat
campaniei “Back to Sleep”, iniţiată de Naţional Institute of Child Health and Human
Development. Scopul acesteia era să îi înveţe pe părinţi să îşi culce copiii pe spate, deoarece
studiile arătaseră că dormitul cu faţa în jos creşte riscul mortalităţii la nou-născuţi.
Pampers a devenit partener al acestei campanii, anunţând că va pune logo-ul “Back to
Sleep” pe scutecele sale. De asemenea, le-a distribuit părinţilor pachete educaţionale cu
ajutorul clinicilor de pediatrie sau prin intermediul scrisorilor directe. Anual, informaţia care
putea salva vieţi a ajuns la aproximativ 2,5 milioane de mame10.
4. Filantropia corporativă
O companie susţine, în mod direct, o acţiune caritabilă sau o cauză socială, cel mai
adesea sub forma donaţiilor financiare, materiale sau de servicii.
Exemplu :
Pentru Microsoft pieţele din ţările în curs de dezvoltare au o importanţă deosebită. Mai
devreme sau mai târziu aceste pieţe vor face o alegere în privinţa platformelor software pe care
le vor adopta, iar Microsoft vrea să le demonstreze încă de acum că este un partener de
încredere. Compania a lansat în 2003 programul “Unlimited Potential”, prin care acordă anual
granturi în bani, programe software şi asistenţă tehnică unor ONG-uri din 45 de ţări în curs de

9
http://www.responsabilitatesociala.ro/marketingul-legat-de-o-cauza.html
10
http://www.responsabilitatesociala.ro/marketingul-social.html
10
dezvoltare. Finanţările sunt destinate centrelor de pregătire IT, care îşi propun să crească
nivelul de pregatire al forţei de muncă din pieţele respective. Până în 2004, Microsoft acordase
peste 50 de milioane de dolari în bani şi programe software. Suma totală pe care compania şi-a
propus să o investească până în 2010 este de 1 miliard de dolari.11
5. Voluntariatul comunitar
O companie îşi sprijină sau îşi încuranjează angajaţii şi partenerii de afaceri să se implice
voluntar în susţinerea unor cauze sociale şi a unor organizaţii comunitare legale.
Voluntariatul comunitar şi sprijinul pe care companiile îl oferă acesteia iniţiative sunt
considerate, în accepţiunea generală, drept formă de implicare corporativă cea mai pură şi
benefică din punct de vedere social. deşi implicarea voluntară în problemele comunităţii este o
iniţiativă de sine stătătoare, în practică există o tendinţă a marilor companii de a integra eforturile
specifice acestea în cadrul altor iniţiative sociale corporative deja existente.
Exemplu :
Pentru Shell Australia, problema acuzatiilor in privinta mediului este una foarte serioasa. De aceea
compania si-a propus sa-si demonstreze preocuparea pentru acest subiect in fata comunitatilor si a grupurilor de
activisti. Pe langa alte initiative, a lansat in 2001, in parteneriat cu organizatia Conservation Volunteers Australia,
programul “Shell Coastal Volunteers”.

In cadrul programului, angajatii Shell lucreaza ca voluntari alaturi de membrii organizatiilor locale pentru a proteja
regiunile de coasta ale Australiei impotriva poluarii. Pana acum, eforturile echipelor de voluntari s-au concretizat in
peste 13.000 de ore de munca. S-au curatat 80 de km de plaja, s-au colectat 2 tone de gunoaie si s-au plantat
47.000 de copaci. Asa cum a spus si directorul general al Shell Australia:“rezultatele voluntarilor nostri sunt cea mai
buna dovada ca suntem o companie care ia in serios responsabilitatea sociala si care e preocupata de problema
mediului”.

6. Practicile corporative responsabile social

O companie adoptă şi chiar preia iniţiativa unor practici discreţionare şi a unor investiţii
sociale pentru a contribui la bunăstarea comunităţii şi la protejarea mediului înconjurător.
Exemplu:
Pentru a-si demonstra angajamentul fata de protectia mediului Nike a lansat, in 1993, programul “Reuse A
Shoe”. Acesta presupune colectarea pantofilor vechi si reciclarea lor. Materialele obtinute au fost folosite de Nike
pentru a fabrica suprafete pentru terenuri de sport de inalta performanta.

Suprafetele au fost realizate in mod gratuit, in beneficiul unor comunitati care altfel nu si le-ar fi putut permite. In

11
http://www.responsabilitatesociala.ro/actiuni-filantropice.html
11
acest fel, compania a adus si mai multa valoare programului sau “NikeGO”, care urmareste sa-i convinga pe copii sa
faca sport. Pana in 2005, peste 170 de terenuri de sport din scoli au beneficiat de ajutorul materialelor refolosite
oferite de Nike.

VII. Concluzie
Prezenta lucrare urmăreşte o translaţie firească de la general la particular, iar prima parte
a acesteia Abordarea teoretică a responsabilităţii sociale corporative, a avut drept obiectiv
principal determinarea locului şi rolului pe care responsabilitatea socială corporativă îl ocupă în
cadrul literaturii de specialitate.
Astfel aspectele reliefate au vizat: definirea responsabilităţii sociale corporative,
evidenţierea progresivă a dimensiunilor care compun responsabilitatea socială corporativă
(economică, legală, etică şi discreţionară), prezentarea principalelor argumente pro şi contra
RSC, în funcţie de nivelul micro- sau macroeconomic şi de orizontul de timp pentru care se
interprinde analiza, formele responsabilităţii sociale corporative.
În vederea consolidării unei viziuni integrate cu privire la conceptele prezentate şi pentru
a putea trasa cadrul teoretic utilizat ulterior, prima parte a lucrării a încercat să răspundă la una
dintre principalele provocări asociate responsabilităţii sociale corporative în literatura de
specialitate, şi anume determinarea domeniului –moral sau economic – căruia i se subscrie acest
concept, deoarece părerile sunt foarte segmentate pe respectiva direcţie de analiză. Pentru a
răspunde la această provocare, demersul ştiinţific a fost iniţiat de la componenta sa deontologică,
trecând prin cea utilitaristă ( ambele abordări ale filozofiei morale) şi s-a concentrat, în final
asupra celei pregmatice.
Dat fiind faptul că s-a demonstrat potenţialul RSC de a contribui la bunăstarea de
ansamblu a societăţii, dar şi la consolidarea rezultatelor financiare ale companiei iniţiatoare,
consider că nu este necesară o separare a planurilor morale şi economic, ci dimpotrivă, o
integrare a lor în cadrul unei abordări unice. Această concluzie, care nu se bucură de sprijinul
etici deontologice, porneşte de la premisa esenţială conform căreia companiile sunt sau devin
responsabile social din motiv de ordin pragmatic, deoarece, în esenţă, scopul lor ultim este de a
produce profituri. O strategie prin care companiile câştigă în termeni economici prin
îmbunătăţirea mediului social şi ecologic în care îşi desfăşoară activitatea este, cu siguranţă, o
abordare bună şi corectă.

12
 Responsabilitatea socială corporativă, aflată la confluenţa dintre etică şi economie, se
justifică teoretic atât din punct de vedere filozofic, cât şi din punct de vedere pragmatic.

Bibliografie

1. Gh. Gh. Ionescu, Cultura Afacerilor. Modelul american, Editura Economică,

Bucureşti, 2007

2. Gh. Gh. Ionescu, Dimensiunile culturale ale managementului, Editura Economică,

Bucureşti, 1996

3. Irina-Eugenia Imandi, Responsabilitatea socială corporativă în companiile

multinaţionale, Editura Economică,Bucureşti, 2010

4. Manoela Popescu Nistor, Cultura afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 2003

13
5. http://www.responsabilitatesociala.ro/ce-este-csr.html

6. http://www.responsabilitatesociala.ro/promovarea-unei-cauze.html

7. http://www.responsabilitatesociala.ro/marketingul-legat-de-o-cauza.html

8. http://www.responsabilitatesociala.ro/marketingul-social.html

9. http://www.responsabilitatesociala.ro/actiuni-filantropice.html

14