Tema 6.

RESPONSABILITATEA
SOCIALĂ CORPORATIVĂ

6.1. Dimensiunile responsabilităţii sociale

corporative
6.2. Abordări responsabilităţii sociale
corporative
6.3. Motivele pentru implicarea companiilor în
acţiuni responsabile social
6.4. Tipuri de răspuns corporativ la problemele
de ordin social
 6.1. Dimensiunile responsabilităţii
sociale corporative

 În general, există mai multe perspective pe care

societatea le are în legătură cu responsabilităţile pe care
i le atribuie unei organizaţii de afaceri.
 Conform lui Archie B. Carroll, responsabilitatea
socială corporativă vizează întreaga gamă de obligaţii
de ordin social pe care organizaţiile de afaceri le au faţă
de societate în ansamblul său: responsabilităţile
economice, legale, etice şi discreţionare (filantropice)
(prezentate în ordine crescătoare a gradului lor de
complexitate).
1. Responsabilităţile economice („Obţine profit!”)
sunt cele mai importante obligaţii de ordin social
ale unei organizaţii de afaceri, care stau la baza
celorlalte trei categorii.
 Orice companie are principala responsabilitate
de a produce bunuri şi servicii cerute de
societate şi de a le vinde cu un profit
(acceptabil).
 Profitul reprezintă un mijloc şi un scop al
existenţei şi funcţionării eficiente a unei
companii. Responsabilitatea economică mai
vizează şi crearea de locuri de muncă şi
generarea creşterii economice.
Componentele economice ale RSC sunt:
a acţiona pentru maximizarea
randamentului acţiunilor;
a obţine un profit cât mai mare;
a menţine o poziţie competitivă pe piaţă;
a păstra un nivel ridicat de eficienţă
operativă;
a obţine profit în mod constant pentru a
dobândi o poziţie de succes pe piaţă.
2. Responsabilităţile legale („Respectă legea!”) sunt
direct şi intim corelate cu cele de ordin economic şi ele
reflectă aşteptările societăţii cu privire la îndeplinirea
activităţilor de bază ale companiei într-un cadru
guvernat de lege, reguli şi reglementări clare.
Componentele legale ale RSC sunt:
 a acţiona conform cerinţelor guvernamentale şi
legale;
 a respecta diversele reglementări locale şi naţionale;
 a fi un cetăţean corporativ ce respectă legea;
 a îndeplini obligaţiile de ordin legal pentru a avea
succesul scontat;
 a furniza bunuri şi servicii ce respectă cel puţin
cerinţele legale minimale.
3. Responsabilităţile etice („Fii etic!”) ale unei
companii vizează acele activităţi şi practici care
sunt aşteptate sau interzise de către membrii unei
societăţi, chiar dacă nu sunt codificate în cadrul
unor legi.
 În general, o organizaţie de afaceri are obligaţia
de a evita răul şi de a face ceea ce este bine,
corect şi just. (Exemple: corectitudine faţă de
consumatori şi salariaţi, onestitate în relaţiile
firmei cu partenerii săi etc.).
Componentele etice ale RSC sunt:
 a acţiona în conformitate cu cutumele sociale şi
normele morale;
 a recunoaşte şi a respecta normele morale noi
adoptate de către societate;
 a preveni compromiterea normelor etice în cadrul
desfăşurării activităţilor economice;
 a îndeplini aşteptările de ordin moral sau etic pentru
a putea fi considerat un bun cetăţean corporativ;
 a recunoaşte că integritatea corporativă şi
comportamentul etic presupun asumarea unor
obligaţii superioare respectării legilor şi
regulamentelor.
4. Responsabilităţile discreţionare (filantropice)
(„Fii un bun cetăţean corporativ!”) sunt acele obligaţii
cu privire la care societatea nu are o idee clar
conturată; ele sunt lăsate la latitudinea companiilor,
dar se aşteaptă din partea organizaţiilor de afaceri să
contribuie financiar şi uman la dezvoltarea comunităţii
şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii.
 Rolurile pe care companiile trebuie să şi le asume sunt
pur voluntare, iar decizia asumării lor este ghidată doar
de dorinţa unei organizaţii de afaceri de a se implica în
aspectele de ordin social care nu sunt dictate de
motivaţii economice, nu sunt impuse prin lege şi nici
măcar nu sunt solicitate companiilor din punct de vedere
etic. (Exemple: programe de instruire a şomerilor,
programe filantropice de sprijinire a comunităţii etc.)
Componentele discreţionare ale RSC sunt:
a acţiona în conformitate cu aşteptările de ordin
filantropic pe care societatea le are la adresa
companiilor;
a contribui la dezvoltarea artelor;
a implica managerii şi angajaţii companiei în activităţi
voluntare şi caritabile în cadrul comunităţilor în care îşi
desfăşoară activitatea;
a asigura asistenţă instituţiilor de învăţământ publice
şi private;
a contribui în mod voluntar la dezvoltarea acelor
proiecte care duc la îmbunătăţirea calităţii vieţii în
cadrul anumitor comunităţi.
 Deşi toate cele patru tipuri de responsabilităţi au
existat simultan ca obligaţii sociale pentru
companii, istoria teoriei organizaţionale arată că,
la început, accentul s-a pus mai degrabă pe
aspectele economice şi legale, iar abia ulterior
obligaţiile etice şi discreţionare au început să ia
amploare şi să fie considerate responsabilităţi
sociale corporative.
 În prezent, principala arie de dezbatere şi
dezacord este legată tocmai de aceste
responsa-bilităţile etice şi discreţionare.
 6.2. Abordări responsabilităţii sociale
corporative
 În continuare vor fi prezentate principalele trei
abordări ale RSC, fiecare abordare incluzând-o
şi depăşind-o ca arie de acoperire pe cea
anterioară ei:
1. Abordarea responsabilităţii corporative ca
obligaţie doar faţă de acţionari
2. Abordarea responsabilităţii corporative ca
obligaţie faţă de toţi stakeholderii
3. Abordarea responsabilităţii corporative ca
obligaţie faţă de societate în ansamblu
1. Abordarea responsabilităţii corporative ca obligaţie
doar faţă de acţionari :
Această perspectivă ar putea fi considerată drept
abordarea clasică sau „îngustă” a responsabilităţii sociale
corporative, sintetizată de către Milton Friedman în deja
celebra sintagmă „singura responsabilitate socială a
afacerilor este de a contribui la creşterea profiturilor”
acţionarilor, fără a apela la „înşelătorie sau fraudă”.
Friedman asociază ideea de responsabilitate corporativă
cu cea a contractului social dintre manageri şi acţionari,
afirmând că managerii, în calitate de agenţi (angajaţi) ai
proprietarilor afacerii, nu sunt responsabili decât faţă de
aceştia.
2. Abordarea responsabilităţii corporative
ca obligaţie faţă de toţi stakeholderii :
 A doua perspectivă asupra responsabilităţilor
corporative afirmă că organizaţiile de afaceri nu
sunt responsabile doar faţă de acţionarii sau
proprietarii lor, ci trebuie să ţină cont, în egală
măsură, şi de interesele adesea divergente ale
stakeholderilor lor – grupuri sociale influenţate
de activitatea companiei sau care pot influenţa,
la rândul lor, îndeplinirea obiectivelor corporative
3. Abordarea responsabilităţii corporative ca
obligaţie faţă de societate în ansamblu:
Ultima abordare prezentată este, de fapt,
perspectiva „extinsă” asupra RSC, cea care
consideră că organizaţiile de afaceri sunt
responsabile faţă de societate în ansamblul său,
deoarece companiile sunt părţi componente ale
mediului social.
Ideea fundamentală din spatele celei de-a treia
viziuni privind RSC este aceea că organizaţiile de
afaceri funcţionează prin consimţământ public,
tocmai pentru a servi eficient nevoile sociale.
 Această abordare societală a RSC, o
perspectivă consacrată mai recent în literatura
de specialitate, se prezintă ca un răspuns
strategic la noile provocări interne şi externe ce
se manifestă la nivelul companiilor.
 Astfel, ţinând cont de nevoile sociale, aflate într-
o continuă transformare şi rafinare, companiile
îşi reconsideră fundamental poziţia lor pe piaţă
şi acţionează în conformitate cu contextul social
tot mai complex din care fac parte.
 Prima abordare – RSC ca obligaţie manifestată doar faţă
de acţionari, cunoscută şi sub denumirea de RSC
îngustă, corespunde modelului economic al firmei, cel
care pune accentul numai pe obţinerea de profituri şi pe
interesele individuale, considerând că singura raţiune
pentru existenţa unei organizaţii de afaceri este aceea
de a produce bunuri şi servicii cât mai eficient cu putinţă.
 Sistemul de afaceri este perceput ca un sistem închis,
iar analiza RSC se realizează la un nivel microeconomic.
 Această primă viziune este una liberală (de dreapta) şi,
în general, reprezintă un argument pentru susţinerea
economiei de piaţă. În prezent, această teorie clasică a
afacerilor este depăşită.
 Celelalte două abordări – RSC văzută ca
obligaţie faţă de toţi stakeholderii sau faţă de
societate în ansamblul său, consacrate drept
RSC extinsă, par a răspunde mai bine cerinţelor
moderne ale unui mediu de afaceri global.
 Aceste două abordări corespund modelului
socio-economic al firmei, cel care consideră
că organizaţiile de afaceri ar trebui să îşi asume
responsabilităţi superioare maximizării
profiturilor pentru acţionari şi care include în
parteneriat problemele sociale, alături de cele
economice.
 RSC extinsă se bazează pe argumentul conform căruia
companiile trebuie să promoveze, în mod eficient,
bunăstarea socială, datorită faptului că ele există drept
un răspuns la o nevoie socială şi au un rol financiar
privilegiat în cadrul societăţii.
 Adepţii modelului socio-economic percep afacerile ca pe
un sistem deschis, aflat într-o relaţie directă cu cel
social; analiza responsabilităţilor sociale corporative se
realizează la un nivel macroeconomic.
 Abordarea care corespunde acestei viziuni este una
social-democrată (de stânga), dar nu la modul radical,
dat fiind faptul că sistemul de afaceri are propria sa
moralitate.
 6.3. Motivele pentru implicarea
companiilor în acţiuni responsabile
social
 Relaţia dintre RSC şi etica în afaceri, ca şi
principalele abordări ale RSC sau corelaţiile cu
modelele economice, sunt analizate şi funcţie de
motivele care ghidează iniţiativele sociale ale
unei companii:
- Motivul pragmatic sau raţional,
- Motivul deontologic,
- Motivul presiunii sociale.
 Motivul pragmatic sau raţional, întâlnit în literatura de
specialitate consacrată eticii în afaceri şi sub denumirea
de egoismul „luminat” corporativ (enlightened self-
interest) (Compania doreşte să se implice în RSC):
 Acesta este, fără îndoială, motivul cel mai puternic din
spatele comportamentului social al unei companii:
organizaţiile de afaceri îşi asumă responsabilităţi din ce
în ce mai sporite şi se implică activ în proiecte sociale
pentru a câştiga în termeni de imagine şi a-şi consolida
profiturile pe termen lung.
 De regulă, acţiunile responsabile social induc companiei
iniţiatoare un avantaj competitiv şi reflectă o situaţie
avantajoasă atât pentru societate, în ansamblul său, cât
şi pentru companie.
 Motivul deontologic (Compania se simte obligată să se
implice în RSC): Literatura de specialitate de sorginte
kantiană porneşte de la premisa că afacerile au o datorie
de ordin moral faţă de societate şi faţă de comunitatea în
care îşi desfăşoară activităţile; aceste obligaţii
corporative nu se reduc la simpla maximizare a
profiturilor, ci vizează acţiuni voluntare ale companiilor
pentru bunăstarea societăţii în ansamblu.
 Raţionamentul din spatele acestui argument este
următorul: societatea este cea care permite afacerilor să
existe – deoarece activităţile economice şi comerciale
apar ca urmare a existenţei ex-ante a unei nevoi sociale,
ce trebuie satisfăcută în mod corect şi raţional – drept
pentru care afacerile au o datorie morală faţă de
societate, datorie concretizată într-un comportament etic
şi responsabil social.
 Motivul presiunii sociale (Compania este
forţată să se implice în RSC): Un alt motiv
pentru care companiile îşi asumă
responsabilităţi sociale este reprezentat de
faptul că trebuie să răspundă cerinţelor sociale
din ce în ce mai accentuate.
 Societatea ca întreg respinge companiile care
nu dau dovadă de un comportament responsabil
şi are anumite aşteptări cu privire la implicarea
corporativă în aspectele de ordin social.
 O analiză empirică a mediului global
demonstrează că organizaţiile de afaceri ale
lumii îşi asumă iniţiative sociale din motive
mixte, reprezentând o combinaţie a celor trei de
mai sus.
 Deşi, în general, companiile afirmă că acţiunile
lor responsabile social sunt dictate de
raţionamente deontologice, în realitate motivul
raţional sau cel al presiunii sociale este cel care
determină companiile să îşi reconsidere şi să îşi
actualizeze continuu politica de RSC.
 6.4. Tipuri de răspuns corporativ la
problemele de ordin social
 Ţinând cont de gradul de implicare a companiilor
în problemele de ordin social (niciun fel de
implicare – implicare reactivă – implicare
proactivă) şi de modul în care firmele se
poziţionează faţă de diferitele responsabilităţi
sociale, se poate evidenţia o serie întreagă de
răspunsuri sociale corporative, ce au evoluat de-
a lungul timpului în concordanţă cu relaţia dintre
mediul de afaceri şi societate.
 Spre diferenţă de RSC, răspunsul social
corporativ vizează doar aspectele
manageriale specifice reacţiei companiilor
la problemele de ordin social:
- planificarea şi previziunea socială,
- organizarea răspunsului social,
- controlul activităţilor sociale,
- luarea deciziei sociale,
- elaborarea politicii sociale corporative.
 În literatura de specialitate, se prezintă cinci
stadii de dezvoltare morală corporativă, care pot
fi asociate cu cinci tipuri de răspuns
corporativ la problemele de ordin social:
1. Organizaţia amorală,
2. Organizaţia legalistă,
3. Organizaţia reactivă,
4. Organizaţia etică în formare,
5. Organizaţia etică.
 Organizaţia amorală (Amoral organization) –
„Câştigă cu orice preţ” (Win at all costs) este
condusă de un pragmatism exacerbat şi de o
orientare pe termen scurt.
 O astfel de organizaţie consideră că acţiunile
sale sunt etice dacă grupurile sociale afectate
nu reuşesc să demonstreze contrariul, iar
sancţiunile care i se impun pentru încălcarea
normelor etice le percepe ca pe un cost strict
legat de desfăşurarea afacerilor.
 O companie aflată într-un prim stadiu de
dezvoltare morală nu deţine un cod etic
semnificativ şi nici alte documente similare.
 Organizaţia legalistă (Legalistic organization) –
„Respectă legea” (Obey the law) pune accentul pe
considerentele de ordin economic şi apelează la o
politică solidă de relaţii publice pentru a controla
apariţia şi amplificarea problemelor sociale.
 O astfel de organizaţie abordează în mod reactiv
aspectele etice, considerând că îndeplinirea
normelor legale duce automat la îndeplinirea
obligaţiilor sale sociale.
 Organizaţia legalistă va evita să emită coduri de
etică, deoarece acest lucru ar putea genera ulterior
probleme de ordin legal; totuşi, dacă există un cod
de etică, acesta este mai degrabă un regulament de
ordine interioară şi nu un manifest destinat
grupurilor sociale din exterior.
 Organizaţia reactivă (Responsive organization) – „Etica
este profitabilă” (Ethics pays) este caracterizată de o
atenţie tot mai mare acordată relaţiei biunivoce dintre
profituri şi acţiuni etice, ţinând cont şi de interesele altor
grupuri de stakeholderi, înafară de cele ale acţionarilor.
 În această fază a dezvoltării morale corporative,
managementul companiei înţelege importanţa includerii
unor criterii suplimentare celor legale ca bază de luare a
deciziilor, deşi abordarea corporativă cu privire la etică
este una destul de cinică, pornind de la profiturile pe
care acţiunile morale le pot genera la nivelul companiei.
 De data aceasta, codul de etică este orientat mai mult
spre exterior şi reflectă un interes crescut pentru toate
grupurile afectate de activitatea companiei.
 Organizaţia etică în formare (Emerging ethical
organization) – „Fă ceea ce este corect” (Do the right
thing) demonstrează o preocupare constantă şi susţinută
pentru aspectele de ordin moral, deşi îi lipsesc
planificarea pe termen lung şi organizarea eficientă a
activităţilor în conformitate cu criteriul etic.
 În acest stadiu al dezvoltării morale, valorile etice
comune oferă, în anumite circumstanţe, soluţii pentru
situaţiile conflictuale, iar cultura corporativă este mai
puţin reactivă şi mai mult proactivă la apariţia
problemelor sociale.
 Codurile de etică reprezintă documente care ghidează
întreaga activitate a companiei.
 Organizaţia etică (Ethical organization) – „Integrează
etica cu economia” (Integrate ethics with economics)
asimilează, în mod profund, aspectele etice în cadrul
strategiei în derulare, oferind o imagine consecventă de
integritate organizaţională.
 O astfel de organizaţie dă dovadă de un comportament
complet etic, bazat pe valori morale atent alese în
conformitate cu interesele primordiale ale societăţii.
Codul de conduită corporativă se bazează pe
comportamentul etic şi pe valorile morale ale companiei.
 Aceasta este forma cea mai avansată de dezvoltare
morală a unei companii (rar întâlnită în practică în formă
pură).
Vă mulţumim pentru atenţie !