REFERAT

Responsabilitatea socială a firmei

Societatea actuală se află în tranziţie. În contextul globalizării, al extinderii companiilor

multinaţionale pe pieţele ţărilor în curs de dezvoltare are loc o trecere a centrului de greutate al
economiei şi societăţii dinspre stat spre sectorul privat şi în special corporaţii multinaţionale.
Puterea acestora a devenit enormă însă în aceeasi măsură creşte şi impactul lor asupra societăţii.
În aceste condiţii paleta responsabilităţilor pe care o companie multinaţională o are în societate s-
a diversificat şi s-a extins.
Responsabilitatea socială a corporaţiilor sau CSR (Corporate Social Responsibility) se
referă la modul în care afacerile îşi pun de acord valorile şi comportamentul cu aşteptările şi
nevoile celor interesaţi - nu doar ale clienţilor şi acţionarilor, dar şi ale angajaţilor, furnizorilor,
comunităţilor, autorităţilor şi ale societăţii în ansamblu ei. Echilibrarea tuturor acestor interese,
abilitatea companiei de a răspunde tuturor aşteptărilor şi de a aduce soluţii trebuie să se facă în
mod organizat prin integrarea totală a conceptului de responsabilitate socială în sistemele de
management şi deci în toate activităţile companiei, în cultura organizaţională, în esenţa afacerii.
Acest proces de integrare se realizează în timp şi conform unor principii directoare, unor modele
manageriale şi adesea în cadrul unor acorduri pe care companiile le semnează la nivel global cu
organisme internaţionale. Se impun astfel norme şi standarde internaţionale pentru a asigura
măsurarare şi comparabilitatea performanţelor atinse de companii în materie de CSR.
 Responsabilitatea sociala a firmelor reprezintă preocuparea managerilor de a
întreprinde acţiuni care protejează şi îmbunătăţesc atât bunăstarea societăţii, cât şi
interesele organizaţiei . Această preocupare este demonstrată de către managerii care consideră
atât interesul pe termen lung al firmei lor cat şi relaţiile firmei cu mediul (societatea) în care
operează. În general, firma se consideră responsabilă nu doar faţă de proprietari/acţionari, ci şi
faţă de clienţi, furnizori, angajaţi, organisme guvernamentale, creditori, comunităţi locale, opinie
publică.
Astăzi o firma nu mai este suficient sa-si îndeplinească obiectivele legate de profit, ea
trebuie sa dezvolte programe de protecţia mediului, să ofere şanse egale de angajare, sa creeze
locuri de muncă sigure, să producă produse sigure şi multe altele. Responsabilitatea socială a
organizaţiilor economice apare atunci când se trece de la modelul economic al businessului la cel
socio-economic. Primul model pune accent pe procesul de producţie, pe exploatarea resurselor,
pe interesele individuale, pe business ca un sistem închis. Cel de-al doilea model presupune că
businessul este un sistem deschis, se pune accent pe conservarea resurselor, pe interesele întregii
societăţi.
Exista mai multe tipuri de control asupra activităţii firmei. Printre acestea vom numi:
însăşi piaţa, legile şi reglementările guvernamentale, control din partea sindicatelor şi influenţa
grupelor de interese. Încă o formă de control, mai exact, de autocontrol, este responsabilitatea
socială a firmei. „Conceptul de responsabilitate socială a firmei presupune o formă de
autocontrol, mai mult decât una de constrângere a unor tipuri de comportare din surse externe.”
„Responsabilitatea socială a firmei este noţiunea prin care se desemnează obligaţiile firmelor faţă
de grupurile constituite în societate, altele decât acţionarii şi decât cele prescrise de lege şi de
sindicate.”  „În viziunea modernă, conceptul de responsabilitate socială, văzut ca un concept
cheie al eticii afacerilor, este o noţiune morală care coagulează atât ideea unor virtuţi particulare
implicate în această sferă a vieţii (onestitatea, reciprocitatea, interesul mutual, utilitatea), cât şi
ideea că există capacităţi şi disponibilităţi sociale şi morale pe care le are corporaţia însăşi.”
Responsabilitatea socială a întreprinderii se referă la strategiile de afaceri care permit
obţinerea performanţelor economice prin mijloace legale, dar şi asumând un comportament etic,
protejarea mediului ambiant, considerarea necesităţilor şi intereselor tuturor grupurilor
cointeresate.
Responsabilitatea socială a întreprinderii presupune acţiuni etice, filantropie, dar spre deosebire
de filantropie, care este o acţiune de ajutor, din responsabilitatea socială, firma are de câştigat.
Responsabilitatea socială include adoptarea unei poziţii de sprijin pentru problemele publice,
acţiuni în favoarea grupurilor defavorizate, anticiparea nevoilor viitoare ale societăţii şi acţiuni
pentru satisfacerea lor, conlucrarea cu guvernul în privinţa legislaţiei existente şi anticiparea
legislaţiei dezirabile.
Cu toate că situaţia economică în republica noastră este complet diferită, totuşi putem
menţiona de acţiuni din domeniul responsabilităţii sociale. Astfel, istoria ne indică că încă la
sfârşitul secolului XIX Princesa Dadiani finanţează construcţia liceului pentru oameni săraci,
unde până nu demult era amplasat un bloc a Conservatorului. În prezent, tot mai multe
întreprinderi se încadrează în această activitate. De exemplu, programul municipal din oraşul
Chişinău „De la inimă la inimă” prevede atragerea agenţilor economici spre finanţare şi
patronarea familiilor cu mulţi copii, bătrânilor. Peste 240 de agenţi economici din municipiul
Chişinău au acceptat să ia parte la implementarea acestui program, acordând patronaj de lungă
durată la circa 4000 de persoane nevoiaşe din municipiu.
Un exemplu de răspundere socială servesc evenimentele de la fabrica Sara Lee Bakery
din New Hampton, Iowa, SUA. Mulţi salariaţi din firmă au început să sufere de sindromul
deficienţei carpiene, o afecţiune a încheieturii determinată de mişcările repetate ale mâinii. În loc
să-i trimită pe salariaţi să urmeze şedinţe de fizioterapie – şi, în calitate de principal angajator din
oraş să analizeze modul în care scade morala oraşului – managerii de la Sara Lee au investigat în
profunzime problema.
Managerii au ascultat sugestiile lucrătorilor din fabrică şi le-au solicitat inginerilor să proiecteze
uneltele în aşa fel încât să elimine pe cât posibil efectele acestei probleme. Drept rezultat s-a
obţinut o eliminare a sindromului deficienţei carpiene din fabrică într-o perioadă foarte scurtă de
timp. La această acţiune au răspuns aproximativ câte o întreprindere din zece la care s-au adresat.
Mult mai receptive sunt întreprinderile mari, care activează pe parcursul unei perioade mai lungi
de timp şi au reuşit să-şi formeze o cultură organizaţională puternică. Esenţial contribuie la
realizarea acestei programe întreprinderile: „Piaţa Centrală”, ”Carmez”, ”Tutun CTC”,
”Moldtelecom”.
Totuşi, tratarea acestei responsabilităţi la nivelul unităţilor economice este încă
superficială. Aceasta poate fi explicat printr-un nivel jos al profitabilităţii firmelor, precum şi prin
necunoaşterea rolului responsabilităţii sociale în cadrul activităţii firmelor.
Analiza impactului economic al responsabilităţii sociale, în termeni de riscuri şi oportunităţi,
este o etapă necesară, prealabilă oricărui angajament managerial înainte în direcţia
responsabilităţii sociale a corporaţiilor. Implicaţiile responsabilităţii sociale a corporaţiilor se
manifestă ca şi constrângeri fie prin reglementări, fie prin cererea manifestată de consumatori, fie
prin necesitatea integrării costurilor externe în preţ. Este important ca modelul de
responsabilitate socială a corporaţiei să fie adecvat riscurilor la care aceasta este expusă; astfel
compania va efectua un bilanţ strategic ce îi va permite să cunoască gradul de risc şi să îşi
stabilească modalităţi de angajament şi actiune.
 Costurile şi beneficiile asumării responsabilităţii sociale. Marea majoritate a
companiilor resping în mod spontan costurile externe ce nu sunt impuse de reglementările în
vigoare. Această reacţie poate fi explicată printr-o tendinţă de economisire a resurselor pe termen
scurt, care însă pe termen lung generează costuri mai mari decât ar fi presupus o atitudine
proactivă în sensul integrării responsabilitaţii sociale în cadrul corporaţiei. Să luam spre exemplu
problemele de mediu: anumite corporaţii se mulţumesc a cumpăra dispozitivele anti-poluare cele
mai ieftine de pe piaţă, în locul investiţiilor în cercetare-dezvoltare prin care ar putea descoperi
metode de producţie mai puţin poluante ( abordare “end of pipe”) şi care ar genera reducerea
costurilor pe termen lung, sau chiar un avantaj competitiv deci implicit venituri.

• Pe termen scurt responsabilitatea sociala a corporaţiilor generează costuri suplimentare prin:

• Alinierea la normele/ reglementările din ce în ce mai exigente;
• Investiţii de precauţie şi provizioane voluntare, pentru riscuri diverse, ce ţin de
aspectele sociale şi de mediu;
• Asumarea de către întreprindere a noilor exigenţe calitative ale clienţilor, ale
angajaţilor şi ale autorităţilor publice (costuri de exploatare); programe corective;
• Cheltuieli specifice privind elaborarea şi finanţarea iniţiativelor.
• Pe termen mediu şi lung, responsabilitatea socială creează noi venituri pentru corporaţie:
▪ Cucerirea de noi pieţe prin adaptarea ofertei ;
• Lansarea pe piaţă a produselor care urmăresc să satisfacă o cerere crescăndă de
produse ecologice/ etice;
• Economisirea resurselor prin practici de eco-eficienţă sau fidalizare, prin
modificarea proceselor capabile să genereze reduceri nete ale costurilor de
producţie.