Sunteți pe pagina 1din 3

2.1.

Eficiența economică
Eficienţa economică este un concept general teoretic nu doar cantitativ, ci de exprimare a calităţii
activităţii economice care utilizează în mod raţional factorii de producţie. Eficienţa este înainte
de toate un termen de evaluare, un concept valoric. Eficienţa economică înseamnă
obţinerea unor efecte economice utile, în condiţiile cheltuirii într-un mod raţional şi
economicos a unor resurse materiale, umane, financiare, folosindu-se pentru aceasta
metode ştiinţifice deorganizare a activităţii. Nivelul eficienţei este cu atât mai ridicat
cu cât este mai mare efectul util  pe unitate de efort cheltuit sau cu cât este mai mic
efortul consumat raportat la o unitate de efect util.
Făcând o analiză a noţiunii de eficienţă economică a investiţiilor 
s e constată că aceasta este o sumă de factori calitativi, fapt ce îi conferă acesteia un caracter
complex, vizând perfecţionarea activităţii în domeniul în care are
loc  p u n e r e a   î n   f u n c ţ i u n e   a   i n v e s t i ţ i e i   r e s p e c t i v e ,   c a r e   p o a t e   f i   d e   m
o d e r n i z a r e , retehnologizare, reconstrucţie sau dezvoltare. Studiul eficienţ
ei economice ainvestiţiilor presupune în fond o analiză cauzală a
f a c t o r i l o r c a r e d e t e r m i n ă decizia în mediul de risc aferent. În esenţă, prin eficienţa
economică a investiţiilor trebuie să se înţeleagă f a p t u l c ă p r i n c o n s u m a r e a u n o r
f o n d u r i d e i n v e s t i ţ i i s e i m p u n e o b ţ i n e r e a d e rezultate maxime.O e x p r e s i e l a
m o d u l g e n e r a l a e f i c i e n ţ e i e c o n o m i c e e s t e d a t ă d e r e l a ţ i a dintre efectele utile
obţinute dintr-o anumită activitate economică şi
cheltuielile,a d i c ă   e f o r t u r i l e ,   r e a l i z a t e   î n   a c t i v i t a t e a   r e s p e c t i v ă .   Î n   e x p r e s i e   m
a t e m a t i c ă , eficienţa economică se exprimă sub forma:
BUNA GUVERNANȚĂ
În przent, în literature de specialitate nu există o definție unică a “bunei guvernări”. În funcție de
context și de obiectivul determinat, buna guvernare cuprinde respectarea totală a drepturilor
omului, asigurarea supremației legii, participarea eficientă, parteneriatele mai multor actori,
sectorul public eficient și efectiv, legitimitatea, accesul la cunoștințe, informațiile și educația,
acordarea atribuțiilor politice oamenilor, echitatea, dezvoltarea durabilă, atitudinile și valorile
care promovează responsabilitatea, solidaritatea și toleranța.
Buna guvernare are următoarele caracteristici: se bazează pe respectarea legilor și aplicarea
regulamentelor, presupune asumarea deplină a răspunderii față de membrii societății, permite
participarea echitabilă a tuturor factorilor interesați în elaborarea și formularea politicilor și
deciziilor politice, permite participarea cetățenilor la buna funcționare a instituțiilor publice, este
transparentă, asigură integritatea reprezentaților administrației publice, livrează servicii publice
în mod eficient.
Aceste caracteristici garantează: opiniile minorităților sunt luate în considerare, vocile celor
vulneraili sunt auzite în procesul de luare a deciziei, corupția este minimizată.
Buna guvernare presupune că procesele și instituțiile produc rezultate ce întrunesc nevoile
societății, asigurând, concomitent, utilizarea în modul cel mai efficient posibil a resurselor puse
la dispoziția lor.
CSR pe piața produselor de telefonie mobile
Conceptul de responsabilitate socială corporatistă se referă la modul în care companiile își pun
de acord valorile, misiunea și comportamentul cu așteptările și nevoile celor interesați: clienți,
furnizori, comunități locale, autorități și ale societății în ansamblul ei. Echilibrarea intereselor
tuturor acestor categorii de public, depinde de abilitatea companiei de a răspunde tuturor
așteptărilor și de a aduce soluții la problemele identificate. Acest process este complex și trebuie
să se facă în mod organizat prin integrarea totală a conceptului de responsabilitate socială în
sistemele de management ale companiei și activitățile acesteia, în cultura organizațională, în
esența afacerii. Întreg procesul de integrare se realizează în timp și conform unor modele,
principia și acorduri cu părțile interesate aplicate. În timp s – a ajuns la concluzia că sunt
necesare o serie de norme și standarde internaționale pentru a asigura măsurare și
compatibilitatea performanțelor atinse de companii în materie de responsabilitate socială
corporatistă.
Corporate Social Responsibility (CSR) este un angajament asumat de către companii de a se
comporta etic și responsabil față de societate, îmbunătățind în diverse moduri viața comunității.
De cele mai multe ori  o companie care alege să fie responsabilă social integrează în acţiunile şi
în strategiile ei problemele sociale şi de mediu legate sfera sa de activitate.
Într-o lume competitivă, companiile se străduiesc să-și construiască brandul care să aibă un
impact pozitiv pentru a atrage clienți, investiții și pentru a crește cifra de afaceri. CSR-ul este
parte integrată a strategiei companiei și reflectă filosofia acesteia. O strategie de CSR este
definită, în primul rând, de imaginea și valorile cu care compania se identifică. Astfel, prin
promovarea valorilor în care crede, compania câștigă încrederea clienților, a furnizorilor și a
partenerilor.
Cercercetarea de piață are un rol important în definirea abordării CSR. Un studiu de piață te va
ajuta să construiești o strategie de CSR care să fie în acord cu valorile brandului tău, care să
motiveze echipa și angajații și care, pe termen lung, să aibă un impact pozitiv asupra comuității,
dar și asupra reputației companiei.
Studiul de piață folosește diverse intstrumente pentru a măsura dorințe ale consumatorilor tăi și
percepții asupra brandului. Aceste informații dacă sunt puse în armonie cu valorile companiei pot
genera o strategie de CSR autentică.
O cercetare de piață îți va oferi informații despre cum percep clienții compania, cât de mult se
identifică cu valorile companiei tale. Mai mult, cerecetarea de piață te va ajuta să identifici cauze
punctuale, realiste, care vor aduce rezultate concrete.
Cu ajutorul unui studiu de piață, vei obține informații privind competitorii și abordările lor în
materie de CSR. Vei putea măsura opinii și percepții despre propria ta afacere, de-a lungul
timpului.
Pentru viitor, orice companie care urmărește obținerea de rezultate durabile și nu doar beneficii
de imagine pe termen scurt va considera responsabilitatea socială ca fiind un element de bază în
creșterea abilității de inovare și învățare, precum și ca un instrument eficient pentru
managementul riscului, îmbunătățirea relațiilor cu clienții, autoritățile și alte categorii de
colaboratori importanți.
În categoria factorilor care pot contribui la crearea unei atitudini responsabilă socială la nivelul
organizațiilor putem enunța:
 Nevoia organizațiilor de a obține pe lângă performanțe în plan economic și financiar și a
unor performanțe de ordin social care pot constitui un atuu în evaluarea investitorilor
 Exigențele consumatorilor, autorităților, publicului larg față de rezultatele activității
firmelor
 Efectele negative ale activităților firmelor asupra mediului înconjurător
 Creșterea transparenței activităților economice prin întocmirea și difuzarea de rapoarte
atât celor interesați în mod special cât și publicului larg.
Motivele în virtutea cărora își asumă responsabilitatea socială sunt:
 Interese economice, respectiv: creșterea eficienței și sporirea profitului
 Păstrarea și atragerea forței de muncă calificate
 Reputația și tradițiile companiei
 Cultura de afaceri și scopurile morale
Unii operatori de afaceri au început să ia măsuri pentru a-și îndeplini responsabilitatea socială
față de angajați. Acestea pot include:

 oferirea unor beneficii adecvate angajaților, cum ar fi asigurări de sănătate și planuri de


pensii;
 asigurarea unui mediu de lucru sigur și sănătos pentru angajați;
 oferirea unor oportunități de formare și dezvoltare profesională pentru angajați;
 asigurarea unui echilibru adecvat între viața profesională și cea personală pentru angajați.

În concluzie, responsabilitatea socială corporativă este importantă atât pentru societate, cât și
pentru afaceri. Companiile care își asumă o responsabilitate socială importantă pot beneficia de
o mai bună imagine în rândul consumatorilor și pot avea un impact pozitiv asupra reputației lor
în rândul investitorilor. De asemenea, contribuie la îmbunătățirea societății în general și la
conservarea mediului înconjurător. Cu toate acestea, realizarea unui proiect de responsabilitate
socială poate fi o provocare pentru companii. Însă, prin stabilirea obiectivelor clare și alocarea
resurselor necesare, acestea pot face o diferență importantă în comunitățile în care activează.

S-ar putea să vă placă și