SNC „PARTICULARITĂȚILE CONTABILITĂȚII ÎN AGRICULTURĂ”:

CĂLĂUZĂ PRACTICĂ SAU SUBIECT DE DISCUȚII

Prof. univ., dr. hab., Alexandru FRECĂUȚEANU, UASM
The NAS „Accounting for agriculture” is the main methodological support for farms aimed to
regulate the systemic reflection of specific economic facts in the rural sector. This objective is fulfilled
with great difficulty, since most of the provided examples and explanations are wrong or do not
correlate with the applicable legal documents. Therefore, this standard should be improved.
Key words: agriculture, costs, inventories, products, yield.
Printre cele 16 noi Standarde Naţionale de Contabilitate, care au intrat în vigoare de la 1
ianuarie 2014 şi au devenit obligatorii pentru toţi subiecţii economici începând cu anul 2015, un rol
important îi revine SNC „Particularităţile contabilităţii în agricultură” [3].
De menţionat că, în plan conceptual, noile standarde (inclusiv SNC ramural) se prezintă într-o
lumină mult mai favorabilă dec\t cele vechi. Astfel, în opinia persoanelor iniţiate, avantajele principale
ale actelor normative în cauză rezidă în următoarele:
a) abandonare, de regulă, a metodelor alternative de recunoaştere şi evaluare a elementelor
contabile;
b) expunerea mai reuşită, mai simplă şi mai accesibilă a subiectelor abordate pentru contabilii
practicieni, omiterea expresiilor stângace şi confuze, focalizarea atenţiei asupra aspectelor de
reflectare sistemică (cu ajutorul corespondenţei conturilor) a faptelor economice;
c) ilustrarea prevederilor expuse prin exemple convenţionale, destul de numeroase şi grăitoare.
În îmbinare cu o redacţie mai bună a textului (care a fost menţionată mai sus), prezenţa
exemplelor, calculelor şi explicaţiilor facilitează substanţial utilizarea standardelor noi în
practică, contribuie la reducerea erorilor şi incertitudinilor, iar, în fine, la o realizare mai
eficientă a obiectivelor şi funcţiilor contabilităţii într-o perioadă istorică atât de complicată şi
cu o decepţie totală.
Pe de altă parte, nici noile Standarde Naţionale de Contabilitate nu sunt ideale şi conţin
numeroase inexactităţi sau chiar erori, unele din acestea fiind destul de semnificative.
Cu părere de rău, acest neajuns se referă în deplină măsură şi la SNC „Particularităţile
contabilităţii în agricultură”, unicul standard de orientare ramurală din totalitatea noilor reglementări
contabile naţionale. Astfel, în tabelul 1, în calitate de exemplu de active biologice, pe lângă specii
(grupuri) concrete de animale şi plante, este numită şi piscicultura, adică creşterea peştilor. Dar aceasta
nu corespunde realităţii, deoarece creşterea peştilor reprezintă o ramură (direcţie) specifică a
zootehniei care, de asemenea, este cunoscută sub denumirea de „acvacultură”. Activitatea de creştere
a peştilor nu trebuie confundată cu activele biologice propriu-zise asupra cărora sunt direcţionate
eforturile colectivelor de piscicultori, adică cu larvele, alevinii, peştii de-o vară şi alte populaţii
ihtiologice ale heleşteielor.
În punctul 7, se indică faptul că facilitatea transformărilor biologice se efectuează în gospodării
prin asigurarea regnului vegetal şi animal cu … „temperatură”. Este o expresie nereuşită, deoarece
plantele şi animalele se asigură nu cu temperatură, ci cu căldură (de exemplu, în cazul creşterii
tineretului avicol în perioada rece a anului, producerii legumelor sau florilor în sere de iarnă etc.).
În punctul 14, în calitate de exemplu de plantaţii perene mature serveşte sintagma „fâşii
forestiere de protecţie”. Dar termenul „fâşii” este incorect şi reprezintă o traducere mecanică (directă)
din limba rusă. În cazul dat, trebuie operat cu terminologia Codului silvic nr. 887 din 21 iunie 1996.
Iar aici, în articolul 5 alineatul (1), se foloseşte nu noţiunea de „fâşii”, ci de „perdele forestiere de
protecţie” amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă [1].
În exemplul 1 din punctul 17, sunt comise două gafe ridicole, care pun la îndoială nu atât
pregătirea contabilă a elaboratorilor standardului în cauză sau a comisiei de experţi (dacă asemenea
comisie, în genere, a existat), cât gradul de familiarizare al acestora cu bazele viticulturii sau a
fitotehniei în ansamblu. Printre altele, în standard, se afirmă că, la sfârşitul primului an de vegetaţie,
din cauza condiţiilor climaterice, în plantaţia viticolă, au fost depistaţi butaşi uscaţi. Dar persoanele
competente câtuși de puţin în domeniul agriculturii ştiu că, la finele anului (adică în toiul iernii),
plantele cultivate în ţară, în câmp deschis (inclusiv butaşii), se află în repaus vegetativ, sunt lipsite de

  30
 
aparatul foliar şi nu au nici măcar lăstari verzi sau mlădioşi în baza cărora s-ar putea judeca despre
starea fiziologică a acestora. În plus, solul poate fi acoperit cu un strat de zăpadă, ceea ce complică şi
mai mult examinarea plantelor şi aprecierea stării acestora (vii, vătămate, uscate parţial, pierite etc.).
De asemenea, se afirmă că plantaţia viticolă, care a fost înfiinţată în anul 201X şi pentru care anul în
cauză reprezintă primul an de vegetaţie, a fost transferată în categoria plantaţiilor pe rod abia în anul 201X+6,
adică cu o întârziere enormă (de doi ani) şi absolut nemotivată (în condiţiile exemplului, nu se menţionează
nimic despre clauze de forţă majoră, lucrări de reconstrucţie sau restabilire forţată etc.). Doar în condiţii
agrotehnice normale, plantaţiile viticole urmează să fie transferate în componenţa activelor biologice mature
(adică a plantaţiilor exploatate), la începutul celui de-al cincilea an de vegetaţie. Aşa prevede şi articolul 5 din
Legea viei şi vinului nr. 57 din 10 martie 2006 [2]. Neglijarea acestor cerinţe fireşti şi legiferate conduce la
denaturarea (diminuarea) inevitabilă a costurilor de producţie în fitotehnie şi a valorii producţiei agricole
globale, la completarea neconformă a raportului statistic (anual) nr. 29-AGR „Producţia obţinută la culturile
recoltate de pe toată suprafaţa însămânţată” şi apariţia riscului de sancţionare financiară a entităţilor de către
organele fiscale teritoriale.
Nu este reprezentativ nici exemplul privind calculaţia costului efectiv unitar al produselor
obţinute la cultivarea grâului de toamnă din anexa 2.
În acest exemplu, este expusă, în mod greşit, consecutivitatea contabilizării operaţiunilor
economice, iar însăşi prima operaţiune este prezentată într-un mod foarte ciudat. Doar în practică, la
etapa iniţială (când se efectuează treieratul poloagelor sau recoltarea prin metoda directă), se obţin
boabe necondiţionate (în masă fizică) şi paie cu pleavă1. Boabele sunt transportate pe făţare. Aici ele
se cântăresc şi se trec la intrări în stare fizică (adică cu umiditate excesivă şi diverse impurităţi).
Menţionăm că, în momentul cântăririi (determinării greutăţii) boabelor treierate şi stocării lor
temporare pe făţare, deşeuri cerealiere încă nu există. Ele vor apărea mai târziu (deopotrivă cu
deşeurile neutilizabile sau gunoiul mort şi scăzământul natural), după efectuarea condiţionării (uscării
şi purificării). Prin urmare, la descărcarea boabelor (sau recoltei) pe făţare, gospodăriile dispun de date
numai despre greutatea (sau masa fizică) acestora. Greutatea (cantitatea) în cauză se înmulţeşte la
costul planificat al unui kilogram de cereale (grâu de toamnă, orz de toamnă sau de primăvară etc.) şi
se înregistrează ca majorare a stocurilor şi diminuare a costurilor activităţilor de bază. În pofida
acestor lucruri evidente şi atotcunoscute, elaboratorii standardului ramural propun ca, la etapa iniţială,
să fie contabilizate (trecute la intrări) atât boabele transportate din câmp (ceea ce-i corect), cât şi
deşeurile cerealiere (sau furajere) (ceea ce-i absolut incorect). În plus, asemenea abordare majorează
artificial recolta obţinută. De aceea, la prima operaţiune, suma de 16650 lei şi cantitatea de 555
chintale de deşeuri cerealiere trebuie excluse.
În sfârşit, la dezvăluirea conţinutului articolului de costuri „Întreţinerea mijloacelor fixe” din
anexa 4, se indică greşit că el include cota-parte a valorii anvelopelor tractoarelor, combinelor şi
maşinilor agricole. Autorii standardului sunt convinşi că anvelopele menţionate trebuie contabilizate în
acelaşi mod ca şi anvelopele pentru automobile, adică prin utilizarea conturilor pentru evidenţa
cheltuielilor anticipate pe termen lung şi curente. Dar aceasta nu este corect, întrucât, în cazul
anvelopelor pentru alte mijloace tehnice autopropulsate (tractoare, greidere, combine etc.) sau
remorcate (semănători, maşini de stropit ş.a.), nu există niciun fel de baze de date privind parcursul lor
statistic mediu. Iar tentativa de a stabili parcursul efectiv al anvelopelor invocate (mai cu seamă, la
combine şi semănători) poate fi calificată de sceptici sau pedanţi drept o bizarerie, drept un joc de cifre
care nu are nicio valoare aplicabilă. Prin urmare, rămâne ca valoarea anvelopelor utilizate de parcul de
maşini şi tractoare să fie reflectată conform regulilor generale stabilite în punctul 42 din SNC
„Stocuri”, adică drept majorare a costurilor/cheltuielilor curente şi diminuare a stocurilor.
Bibliografie:
1. Codul silvic nr. 887 din 21 iunie 1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1997, nr. 4-5.
2. Legea viei şi vinului nr. 57 din 10 martie 2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
2006, nr. 75-78.
3. Standardul Naţional de Contabilitate „Particularităţile contabilităţii în agricultură”. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2013, nr. 233-237.

                                                            
1
În multe gospodării, paiele nu se colectează, ci se mărunţesc nemijlocit de combină şi se dispersează pe
suprafaţa solului.

  31