Vol 27 Contabilitate 2010

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTRIEI
ALIMENTARE
UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA
LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
VOLUMUL 27
CONTABILITATE
CHIŞINĂU
26 mai 2010
CZU 657:378.663(478) (082) = 135.1 = 111 = 161.1
U 56
Redactor-şef – Gh. CIMPOIEŞ, m. c. al AŞM, doctor habilitat, profesor universitar

Redactor-şef adjunct – Veronica PRISĂCARU, doctor, conferenţiar universitar
Membrii colegiului de redacţie:

A. Frecăuţeanu – dr. hab., prof. univ.;
V. Bucur – dr. hab., prof. univ.;
G. Baltag – dr., conf. univ. inter.
Se editează conform deciziei

Senatului universităţii
din 19 octombrie 2010, proces verbal Nr.1
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Lucrări
ştiinţifice / Univ. Agrară de Stat din Moldova. red.-şef Gh.
Cimpoieş. – Ch.: Centrul ed. al UASM, 2010. –
ISBN 978-9975-64-125-8
Vol. 27: Contabilitate / col. red.: A. Frecăuţeanu, V. Bucur,
G. Baltag – 2010. – 285 p. – Texte: lb. rom., rusă, engl. – Rez.:
lb. engl. – Bibliog. la sfârşitul art. – 50 ex. – ISBN 978-9975-
64-196-8
657:378.663(478)(082)=135.1=111=161.1
U 56
Volumul 27 include materialele Simpozionului ştiinţific internaţional „Reali-

zări şi perspective în gestionarea eficientă a resurselor economice din zona
rurală” dedicat aniversării a 5 ani ai facultăţii Contabilitate
EVIDENŢA CONTABILĂ
PERFECŢIONAREA CONTABILITĂŢII CONSUMURILOR PRIVIND
CONDIŢIONAREA RECOLTEI
A. FRECĂUŢEANU, VERONICA BULGARU, ANGELA CHIŞLARU

Universitatea Agrară de Stat din Moldova
Abstract. Plant harvesters must satisfy certain requirements by quality and

commercial aspects. Therefore it is often subject to compliance, in the farms which bear
certain inputs. Currently these inputs is reflected in depersonalized, along with the basic
consumption of annual or perennial plant growing. But this approach is questionable
because compliance related consumption occurring after separation of biologically active
products and therefore does not relate to plant growing. Therefore the article proposes to
open the account 811 „Core activities” an additional sub Conditioning harvest. In this sub-
flow to be reflected in consumption related to compliance and cost of field crop input
provided and the cost of credit-quality products and various wastes.
Key words: Vegetal yield, Conditionning, Consumptions, Products, Offals, Cost
planned, Cost effective.
INTRODUCERE
Conform paragrafului 49 din S.N.C. 6 „Particularităţile contabilităţii la
întreprinderile agricole” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000) consumurile
aferente condiţionării recoltei vegetale reprezintă consumuri de bază repartizabile ale
fitotehniei care urmează a fi contabilizate separat pe fiecare grupă sau tip de elemente omogene
(de exemplu, uzura maşinilor staţionare, reparaţia acestor maşini etc.) şi repartizate la finele
anului proporţional cu baza selectată de întreprindere. Însă asemenea abordare este discutabilă
şi nu ţine cont de specificul activităţii agricole. Ca transformare direcţionată a activelor
biologice sub formă de culturi anuale şi perene acest tip de activitate se finalizează în mod
firesc cu operaţiunile de recoltare (cosit, treierat, cules, săpat etc.). Lucrările de condiţionare a
produselor care se efectuează în continuare pe făţare, la uscătorii sau în alte locuri n-au nimic
comun cu fitotehnia, întrucât se desfăşoară fără implicarea factorilor naturali (sol, precipitaţii,
lumină ş. a.) şi nu influenţează dezvoltarea plantelor. De aici rezultă că consumurile aferente
condiţionării necesită un tratament contabil special axat pe conţinutul economic, locul apariţiei
şi destinaţia acestora.
MATERIAL ŞI METODĂ
Cercetările în domeniu au fost efectuate în baza generalizării problemelor, discordanţelor
şi inercitudinilor legate de reflectarea în evidenţă a consumurilor aferente condiţionării recoltei
vegetale într-un şir de entităţi din sectorul agroalimentar al Republicii Moldova (S.R.L.
„Focaro-Agro” din raionul Ştefan Vodă, staţiunea tehnologico-experimentală „Paşcani” din
raionul Criuleni, colhozul „Pobeda” din raionul Taraclia ş. a.). Experienţa entităţilor în cauză a
fost evaluată prin prisma corelării ei cu cerinţele contabilităţii de gestiune (identificarea
consumurilor pe centre de responsabilitate, selectarea obiectelor de evidenţă şi obiectelor de
calculaţie în concordanţă cu tehnologiile aplicate, supremaţia economicului asupra juridicului ş.
a.) şi cu caracteristicile calitative ale informaţiei de sinteză. Preferinţă s-a acordat metodei
studiului monografic cu aplicarea elementelor de analiză şi sinteză, inducţie şi deducţie.
3
REZULTATE ŞI DISCUŢII
Valorile materiale care rezultă din transformarea direcţionată a activelor biologice
reprezintă produse ale muncii cu o destinaţie anumită şi trebuie să corespundă cerinţelor
prevăzute de standardele sau reglementările tehnice în vigoare. Astfel, loturile de sfeclă de
zahăr expediate fabricilor pentru păstrare în stivuri şi prelucrare nu trebuie să conţină rizocarpi
mumificaţi, putrezi şi atinşi de ger, ponderea maximă a rizocarpilor cu leziuni mecanice
semnificative constituie 12 %, iar ponderea rizocarpilor înfloriţi se admite în proporţie de până
la 1 %. Pentru seminţele oleaginoase de floarea soarelui colectate de întreprinderile de produ-
cere a uleiului sunt stabilite următoarele norme de restricţie: umiditatea - până la 15 %,
conţinutul de gunoi – până la 10 %, prezenţa impurităţilor oleaginoase – până la 7 %, indicele
acetic – până la 3 mg КОН. Merele în stare proaspătă destinate procesării urmează a fi
racordate următoarelor cerinţe: ponderea substanţelor uscate solubile în sucul de fructe – nu
mai puţin de 10 % pentru merele de categoria întâi şi nu mai puţin de 9 % - pentru merele de
categoria a doua; în loturile de categoria întâi fructe strivite nu se admit, iar în loturile de
categoria a doua ponderea acestora poate constitui până la 10 %; calibrul fructelor conform
diametrului maxim al secţiunii ecuatoriale - nu mai puţin de 6 cm pentru merele de categoria
întâi, iar pentru categoria a doua acest indicator nu se normează.
De menţionat că cerinţe exigente se înaintează nu numai faţă de produsele destinate
procesării, dar şi faţă de furaje, seminţe, butaşi şi alte valori materiale de provenienţă
agricolă utilizate pe teren pentru necesităţile de producţie. Astfel, fânajul ca furaj de
perspectivă, obţinut prin uscarea fiziologică a masei verzi de culturi graminee şi
păstăioase, trebuie să corespundă următoarelor caracteristici: conţinutul de substanţe uscate
– 40 - 60 %, ponderea proteinei brute în masa uscată – 8 - 15 %, prezenţa carotinei în masa
uscată – nu mai puţin de 30 – 55 mg/kg etc. Însă din cauza nerespectării tehnologiilor
recomandate şi nivelului redus al intensificării producţiei agricole, precum şi sub influenţa
condiţiilor climaterice nefavorabile din unii ani (de exemplu, seceta din anul 2007,
inundarea luncilor din preajma râurilor Prut şi Nistru din anii 2008 şi 2010 etc.) calitatea
produselor recoltate poate ceda semnificativ parametrilor optimi, ceea ce complică sau face
nerentabilă utilizarea acestora după destinaţie, generează probleme în procesul păstrării sau
reduce termenul ei etc. De aceea pentru atenuarea consecinţelor negative menţionate
producătorii agricoli sunt nevoiţi să efectueze operaţiuni tehnologice suplimentare de
condiţionare a recoltei, să consume resurse materiale şi financiare considerabile care, în
final, conduc la majorarea costului produselor de bază, conjugate şi secundare. De obicei,
nomenclatorul operaţiunilor suplimentare include:
· la producerea boabelor de grâu, seminţelor oleaginoase de floarea soarelui şi de
rapiţă de toamnă – uscarea şi curăţarea recoltei în mod manual sau mecanizat cu scopul
reducerii umidităţii şi înlăturării impurităţilor excesive;
· la cultivarea sfeclei de zahăr – selectarea rizocarpilor putrezi, necondiţionaţi sau
afectaţi de favus, înlăturarea resturilor pedologice şi vegetale de pe rădăcinile săpate,
aşezarea rizocarpilor în stivuri temporare şi acoperirea acestora cu un strat de pământ;
· la obţinerea fructelor, legumelor şi pomuşoarelor – calibrarea şi sortarea recoltei
cu scopul formării unor loturi omogene distincte de producţie - marfă;
· la producerea fânajului – laminarea şi întoarcerea poloagelor, precum şi
mărunţirea masei vegetale în particule cu lungimea de până la 40 mm, ceea ce favorizează
comprimarea calitativă a nutreţului şi evită activizarea proceselor aerobice nocive etc.
Deşi operaţiunile tehnologice de condiţionare a recoltei sunt necesare pentru menţi-
nerea sau ameliorarea calităţii acesteia, ele totuşi nu conduc la crearea unor tipuri noi de
valori materiale, nu majorează masa iniţială a recoltei şi nu au o semnificaţie independentă.
4
Tabelul 1
Consumurile aferente condiţionării recoltei de grâu, orz şi floarea soarelui la unele întreprinderi din Republica Moldova
S.R.L. „Focaro -Agro”, Staţiunea tehnologico - Colhozul „Pobeda”, raionul
raionul Ştefan Vodă experimentală „Paşcani”, Taraclia
Articolul de consumuri raionul Criuleni
2007 2008 2007 2008 2007 2008
lei % lei % lei % lei % lei % lei %
A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Consumuri directe de materiale, total 7244 2,6 50268 7,2 136921 19,3 5650 0,4 35893 5,6 81313 11,1
inclusiv:
motorină - - - - - - - - 25683 4,0 42110 5,7
piese de schimb 7244 2,6 50268 7,2 136921 19,3 5650 0,4 10210 1,6 39203 5,4
Consumuri directe privind retribuirea muncii 100301 36,0 176569 25,6 172225 24,4 387172 27,9 310326 49,2 390015 53,1
Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii şi
prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală 22568 8,1 40611 5,9 38751 5,5 89050 6,4 69823 11,1 89704 12,2
Servicii, total 90205 32,4 247610 35,9 292093 41,3 526511 37,9 116446 18,5 91597 12,5
inclusiv:
5
ale parcului auto 34413 12,4 79801 11,6 90108 12,7 224449 16,1 26118 4,1 15989 2,2
ale parcului de tractoare 25406 9,1 100429 14,6 167953 23,7 168005 12,1 45661 7,2 27994 3,8
ale aprovizionării cu energie electrică 26129 9,4 67380 9,7 34032 4,9 110365 7,9 44667 7,2 46735 6,4
ale terţilor 4257 1,5 - - - - 23692 1,8 - - 879 0,1
Întreţinerea mijloacelor fixe 44045 15,8 47580 6,9 60900 8,6 98839 7,1 24301 3,9 22542 3,1
Alte consumuri 14193 5,1 127474 18.5 6992 0,9 282586 20,3 74043 11,7 58971 8,0
Total 278556 100 690112 100 707252 100 1389808 100 630832 100 734142 100
Notă. Cu scopul asigurării comparabilităţii şi ilustrativităţii datelor articolele de consumuri aferente condiţionării recoltei în entităţile examinate au fost
ajustate la nomenclatorul articolelor de consumuri din anexa 1 la S.N.C. 6 „Particularităţile contabilităţii la întreprinderile agricole”.
Tabelul 2
Recolta unor culturi de câmp şi rezultatele condiţionării acesteia la unele întreprinderi din Republica Moldova
Masa fizică Rezultatele condiţionării recoltei
Cultura agricolă (iniţială) a recoltei, produse valoroase deşeuri furajere deşeuri neutilizabile scăzământ natural
q q % q % q % q %
A 2 3 4 5 6 7 8 9 10
S.R.L. „Focaro -Agro”, raionul Ştefan Vodă
anul 2007
· Grâu de toamnă 14058 12781 91,0 681 4,8 596 4,2 - -
· Orz de toamnă 3910 3417 87,4 347 8,9 146 3,7 - -
· Floarea soarelui 1226 852 69,5 - - 374 30,5 - -
anul 2008
· Grâu de toamnă 29864 26224 87,8 2983 10,0 610 2,1 41 0,1
· Orz de toamnă 12351 11445 92,3 574 4,6 292 2,4 40 0,3
· Floarea soarelui 11640 10621 91,2 817 7,0 200 1,7 2 0,1
Staţiunea tehnologico - experimentală „Paşcani”, raionul Criuleni
6
anul 2007
· Grâu de toamnă 9249 8637 93,4 - - 612 6,6 - -
· Orz de toamnă 1183 1089 92,1 - - 94 7,9 - -
anul 2008
· Grâu de toamnă 20768 19470 93,7 - - 1298 6,3 - -
· Orz de toamnă 2573 2426 94,3 - - 147 5,7 - -
Colhozul „Pobeda”, raionul Taraclia
anul 2007
· Grâu de toamnă 39962 37304 93,3 2388 6,0 - - 270 0,7
· Orz de toamnă 10178 9737 95,6 373 3,7 - - 68 0,7
· Floarea soarelui 6199 3242 52,4 2904 46,8 - - 53 0,8
anul 2008
· Grâu de toamnă 46410 43418 93,6 2478 5,3 140 0,3 374 0,8
· Orz de toamnă 2861 2589 90,5 259 9,1 10 0,3 3 0,1
· Floarea soarelui 13840 11588 83,7 1539 11,1 346 2,5 367 2,7
Pe de altă parte, în procesul condiţionării au loc modificări cantitative şi calitative
care pot fi administrate, măsurate şi evaluate în mod credibil. De exemplu, în rezultatul
uscării artificiale pe făţare a unui lot de boabe de grâu de toamnă în cantitate de 100 tone
umiditatea boabelor se poate reduce de la 20 până la 16 %, ceea ce conduce la diminuarea
æ 100 % - 20 % ö
masei fizice a recoltei cu 4,8 tone ( 100 t - çç ÷÷ ´ 100 t ).
è 100 % - 16 % ø
În continuare în tabelul 1 sunt prezentate date privind mărimea şi structura
consumurilor suportate de unele întreprinderi agricole în procesul condiţionării recoltei de
grâu, orz şi floarea soarelui în anii 2007 şi 2008, iar în tabelul 2 – date privind rezultatele
acestei condiţionări.
Din tabelul 1 rezultă că la entităţile examinate în structura consumurilor aferente
condiţionării recoltei predomină consumurile directe privind retribuirea muncii (24,4 –
53,1 %), serviciile (12,5 – 41,3 %) şi alte consumuri (0,9 – 20,3 %). Totodată ponderea
înaltă a consumurilor privind retribuirea muncii nicidecum nu poate fi apreciată pozitiv,
întrucât ea denotă nivelul redus de mecanizare a lucrărilor respective şi, ca urmare,
posibilităţile limitate ale colectivelor de muncă în domeniul ameliorării calităţii recoltei
după separarea ei de activele biologice.
La rândul său, datele din tabelul 2 confirmă faptul că în cazul culturilor cerealiere şi
oleaginoase operaţiunile de condiţionare a recoltei sunt necesare şi benefice, iar valorile
obţinute din condiţionare indiferent de factorii climaterici şi tehnologiile aplicate diferă
considerabil de recolta în masă fizică (iniţială). Lipsa sau ponderea nesemnificativă a
scăzământului natural în anul 2007 se explică prin temperaturile înalte şi precipitaţiile
atmosferice extrem de limitate la etapa finală de dezvoltare a culturilor nominalizate, iar
ponderea sporită (în comparaţie cu anul 2008) a deşeurilor neutilizabile în S.R.L. „Focaro-
Agro” şi staţiunea tehnologico-experimentală „Paşcani”- prin abandonarea lucrărilor de
protecţie a plantelor sau efectul redus al acestora în condiţii de secetă.
După cum s-a menţionat anterior, S.N.C. 6 „Particularităţile contabilităţii la
întreprinderile agricole” tratează consumurile legate de condiţionarea recoltei (uzura
maşinilor de curăţat boabe, consumurile aferente reparaţiei acestor maşini ş. a.) ca
consumuri de bază repartizabile care ţin de cultivarea câtorva tipuri de culturi (grupe de
culturi omogene) sau creşterea câtorva specii (grupe) de animale şi păsări, urmând a fi
contabilizate separat de consumurile de bază directe ale fitotehniei şi sectorului zootehnic
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000). Astfel de abordare rezultă din faptul că
operaţiunile de condiţionare a recoltei sunt considerate drept o verigă logică şi naturală a
activităţii agricole. Însă, în opinia noastră, deşi operaţiunile de condiţionare derulează
imediat după separarea recoltei de activele biologice şi deseori se efectuează nemijlocit în
câmp, livadă sau la fermă, ele totuşi nu pot fi tratate ca elemente indispensabile ale
fitotehniei sau sectorului zootehnic, întrucât nu sunt legate de modificarea cantităţii sau
calităţii plantelor şi animalelor (majorarea numărului sau a masei acestora, sporirea
conţinutului de grăsimi, proteine sau alte substanţe utile, fortificarea meritului genetic etc.)
şi nici de crearea condiţiilor pentru desfăşurarea normală a acestor modificări (irigare,
fertilizare, afânarea solului etc.). Obiectul condiţionării, după cum s-a menţionat anterior, îl
constituie nu activele biologice mature pe termen lung (de exemplu, viile şi livezile pe rod)
sau activele biologice curente (grâul, sfecla de zahăr ş. a.), ci recolta obţinută care este
parte componentă a stocurilor de mărfuri şi materiale. Plus la aceasta, condiţionarea diferă
de activitatea agricolă şi prin componenţa mijloacelor de producţie utilizate în procesul
muncii. Prima se efectuează, de regulă, cu ajutorul diferitor maşini şi instalaţii staţionare,
7
iar cea de-a doua se desfăşoară cu antrenarea terenurilor, seminţelor, furajelor, mijloacelor
de protecţie a plantelor şi animalelor etc. Circumstanţele menţionate influenţează inevitabil
atât structura consumurilor, cât şi modul lor de contabilizare.
Incertitudinile generate de caracterul specific al operaţiunilor de condiţionare, precum şi
evoluţia mai lentă a metodologiei contabilităţii în comparaţie cu soluţionarea practică a
problemelor apărute la întreprinderi conduc la aceea că entităţile sunt nevoite să decidă de sine
stătător ce conturi sintetice sau analitice să utilizeze pentru reflectarea consumurilor ce ţin de
sortare, uscare sau curăţare, cum să grupeze aceste consumuri pe articole şi centre de
responsabilitate, ce criterii să selecteze pentru repartizarea şi includerea lor în costul diferitor
produse în funcţie de parametrii calitativi ai acestora. Totodată sondajele efectuate pe teren au
demonstrat că modalităţile de evidenţă elaborate de unii producători agricoli nu totdeauna sunt
argumentate, iar formulele contabile întocmite deseori contravin conţinutului economic al
faptelor săvârşite şi complică considerabil perceperea realităţii.
Astfel, în gospodăria agricolă „Antelis-Agro” S.R.L. din raionul Ştefan Vodă consu-
murile aferente condiţionării recoltei de culturi cerealiere şi oleaginoase se acumulează
într-un cont analitic distinct al activităţii de bază cu gruparea pe următoarele articole:
„Retribuirea muncii cu contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii şi prime de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală”, „Uzura maşinilor staţionare”, „Servicii de
aprovizionare cu energie electrică” etc. În acelaşi timp consumurile care în momentul
constatării pot fi localizate pe tipuri concrete de produse condiţionate (în primul rând,
retribuirea muncii şi valoarea energiei electrice) se includ direct în costul obiectelor de
calculaţie, iar consumurile comune (de exemplu, uzura maşinilor staţionare) se
repartizează proporţional cu masa fizică a recoltei transportate din câmp.
În societatea cu răspundere limitată „Focaro-Agro” din acelaşi raion consumurile
privind condiţionarea recoltei se sistematizează în contul analitic „Făţarea mecanizată”,
deschis la contul sintetic de acumulare şi repartizare 813 „Consumuri indirecte de
producţie”. Drept bază de repartizare a consumurilor respective serveşte masa produselor
înregistrată după uscare şi curăţare. Recolta recepţionată pe făţare se trece la intrări în mod
tradiţional (adică în debitul contului 216 „Produse” din creditul contului 811 „Activităţi
de bază”), iar deşeurile neutilizabile şi scăzământul natural se decontează în expresie
cantitativă şi valorică la cheltuielile perioadei prin debitarea contului 714 „Alte cheltuieli
operaţionale” şi creditarea contului 216 „Produse”.
O altă modalitate de evidenţă este acceptată la întreprinderea agricolă „Crocmaz–Agro”
S.R.L. din raionul specificat mai sus. La această entitate o parte din recolta condiţionată sub
formă de deşeuri neutilizabile (gunoi) şi scăzământ natural se decontează prin formule
contabile de stornare în debitul contului 216 „Produse” din creditul contului 811 „Activităţi
de bază”. Ulterior boabele calitative obţinute se reflectă în contul analitic „Boabe valoroase”
(de exemplu, de grâu de toamnă, de orz de toamnă ş. a.), iar deşeurile furajere, evaluate în
funcţie de conţinutul de boabe, se înregistrează într-un cont analitic distinct deschis suplimentar
în acest scop. În ambele cazuri se creditează contul 216 „Produse” cu abordarea conturilor
analitice pentru evidenţa recoltei în masă iniţială şi se debitează acelaşi cont, dar cu implicarea
conturilor analitice menţionate mai sus. În final, diferenţa dintre valoarea planificată a
deşeurilor furajere, determinată prin vizorul utilităţii economice a bunurilor respective
(ponderea boabelor în deşeuri) şi valoarea planificată a aceleiaşi cantităţi de produse de bază se
decontează din creditul contului 216 „Produse” în debitul contului 811 „Activităţi de bază”.
Ca urmare, conturile analitice care reflectă masa iniţială a recoltei se închid, la contul 216
„Produse” rămân în sold doar bunurile utile obţinute din condiţionare (boabe valoroase
destinate vânzării, boabe semincere sau furajere şi deşeuri utilizabile), iar consumurile aferente
8
culturilor respective se majorează cu diferenţa dintre valoarea planificată a unei părţi din
produsele de bază şi valoarea planificată a cantităţii totale de deşeuri utilizabile.
Însă în opinia noastră, majorarea în cauză a consumurilor nu este justificată şi are un
caracter artificial. Doar deşeurile utilizabile reprezintă un rezultat al condiţionării recoltei,
un produs al muncii prestate de personalul entităţii. De aceea ele nu pot fi tratate
concomitent şi ca factor material (respectiv ca consumuri) al procesului de producţie care
l-au generat şi care deja s-a finisat.
În staţiunea tehnologico-experimentală „Paşcani” din raionul Criuleni consumurile
ce ţin de condiţionarea recoltei se acumulează pe articole în debitul contului 812
„Activităţi auxiliare”, iar la finele anului se repartizează proporţional cu volumul produ-
selor de bază şi secundare obţinute din condiţionare. Altminteri, la această întreprindere
operaţiunile de sortare, uscare şi curăţare a recoltei nu sunt calificate drept o continuare a
procesului tehnologic din fitotehnie, ci ca un tip distinct de activitate, nelegat de
transformarea plantelor în produse agricole şi/sau active biologice suplimentare.
De asemenea prezintă interes experienţa de contabilizare a consumurilor aferente
lucrărilor executate pe făţare în „Pohoarna–Agro” S.R.L. din raionul Şoldăneşti. Pentru
evidenţa acestor consumuri în gospodărie sunt deschise două conturi de gradul II: 8113
„Condiţionarea produselor” şi 8124 „Făţarea mecanizată”. În debitul contului 8113
„Condiţionarea produselor” se acumulează consumurile care lunar pot fi decontate direct la o
cultură sau alta (motorina, energia electrică, retribuirea muncii persoanelor care deservesc
maşinile staţionare etc.). Consumurile comune care nu pot fi localizate nemijlocit pe tipuri
distincte ale recoltei condiţionate (în special, uzura şi reparaţia mijloacelor fixe de pe făţare) se
reflectă în contul 8124 „Făţarea mecanizată” şi la finele anului se repartizează proporţional cu
masa iniţială (fizică) a recoltei condiţionate. În gospodărie este acceptată următoarea
succesiune de înregistrare a recoltei şi a rezultatelor condiţionării acesteia pe făţare: 1.
Reflectarea costului planificat al cerealelor şi seminţelor de culturi oleaginoase transportate din
câmp pe făţare - debit contul 216 „Produse”, credit contul 811 „Activităţi de bază”; 2.
Decontarea valorii recoltei supusă condiţionării – debit contul 811 „Activităţi de bază”,
subcontul 3 „Condiţionarea produselor”, credit contul 216 „Produse”; 3. Înregistrarea
costului planificat al boabelor valoroase şi deşeurilor utilizabile - debit contul 216 „Produse”,
credit contul 811 „Activităţi de bază”, subcontul 3 „Condiţionarea produselor”; 4. Stornarea
scăzământului natural şi a deşeurilor neutilizabile - debit contul 216 „Produse”, credit contul
811 „Activităţi de bază”, subcontul 3 „Condiţionarea produselor”. În opinia noastră,
asemenea modalitate de contabilizare relevă mai adecvat esenţa faptelor economice şi
contribuie la sporirea eficacităţii informaţiei prin luarea unor decizii manageriale mai
argumentate. În acelaşi timp termenul „produse” din denumirea contului de gradul II 8113
urmează a fi adus în concordanţă cu obiectul condiţionării.
În final, în colhozul „Pobeda” din raionul Taraclia consumurile privind condiţionarea
recoltei de cereale şi seminţe oleaginoase de floarea soarelui se acumulează în contul
analitic „Făţarea mecanizată” din cadrul contului de acumulare şi repartizare 813
„Consumuri indirecte de producţie”. La finele anului consumurile menţionate se
raportează la obiectele de calculaţie corespunzătoare proporţional cu sumele retribuirii
muncii lucrătorilor antrenaţi în activitatea de bază a entităţii. Recolta transportată din
câmp, produsele obţinute din condiţionare şi scăzământul natural se reflectă în evidenţă
conform metodologiei în vigoare, prin formule contabile obişnuite sau de stornare în
debitul contului 216 „Produse” şi creditul contului 811 „Activităţi de bază”.
Diversitatea abordărilor aplicate de producătorii agricoli în domeniul contabilizării
consumurilor aferente condiţionării recoltei demonstrează elocvent existenţa problemei care
9
este generată atât de factori obiectivi, cât şi subiectivi. La primii se referă, în special, caracterul
specific al activităţii agricole (transformarea direcţionată a activelor biologice, dependenţa
semnificativă de condiţiile climaterice etc.) şi imposibilitatea recoltării multor produse în
corespundere cu exigenţele stocării şi utilizării ulterioare. Grupa a doua de factori ţine de
perfecţionarea lentă a metodologiei contabilităţii în domeniu care, la rândul său, se datorează în
mare măsură perceperii parţiale sau neglijării semnificaţiei factorilor obiectivi, armonizării
insuficiente a prevederilor conceptuale corecte din S.N.C. 6 cu nomenclatorul conturilor
contabile şi normele de utilizare a acestora (Contabilitate şi audit, 1998).
Considerăm că problema reflectării corecte a consumurilor aferente condiţionării
recoltei poate fi soluţionată prin separarea acestora de consumurile propriu-zise ale
fitotehniei sau sectorului zootehnic şi deschiderea unui subcont suplimentar
„Condiţionarea recoltei” în cadrul contului de calculaţie 811 „Activităţi de bază” (A.
Frecăuţeanu, V. Bulgaru, A. Chişlaru, 2009). În aşa caz evidenţa analitică se organizează
pe tipuri distincte de produse supuse condiţionării (de exemplu, prelucrarea primară a
pielicelelor de miei, frunzelor verzi de tutun ş. a.), grupe omogene de consumuri comune
(reparaţia maşinilor de curăţat boabe, uzura suprafeţei asfaltate a făţarei etc.) sau centre de
responsabilitate (uscătoria de cereale, punctul de sortare şi calibrare a legumelor şi fruc-
telor ş. a.). Consumurile aferente condiţionării recoltei (cu excepţia cazurilor când pentru
fiecare grupă omogenă sau tip de consumuri se deschide un cont analitic aparte) pot fi
grupate pe următoarele articole: 1. Consumuri aferente recoltei; 2. Consumuri directe
privind retribuirea muncii; 3. Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii şi prime de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală; 4. Servicii (cu divizarea acestora pe tipuri); 5.
Întreţinerea mijloacelor fixe; 6. Consumuri indirecte de producţie; 7. Alte consumuri.
Totodată pentru evidenţa mişcării recoltei se propune de a deschide un cont sintetic
suplimentar (de exemplu, 218) cu aceeaşi denumire. În debitul acestui cont în corespondenţă cu
creditul contului 811 „Activităţi de bază” (subcontul „Fitotehnie” sau „Sectorul zootehnic”)
se reflectă intrarea recoltei în masă fizică (brută), iar în credit în corespondenţă cu debitul
contului 811 „Activităţi de bază” (subcontul „Condiţionarea recoltei”) – eliberarea ei pentru
condiţionare. Dacă recolta (de exemplu, de fructe sîmburoase sau struguri) poate fi
comercializată sau utilizată pe teren fără condiţionare prealabilă, atunci ea se transferă în
categoria produselor sau stocurilor de producţie prin creditarea contului 218 „Recolta” şi
debitarea contului 216 „Produse” sau 211 „Materiale”.
În articolul „Consumuri aferente recoltei” se include valoarea recoltei supusă
condiţionării pe parcursul anului cu estimarea acesteia la costul planificat al unei unităţi de
calculaţie (chintal, bucată etc.). La finele anului consumurile acumulate în acest articol se
corectează (se majorează sau se diminuează) cu diferenţele de calcul dintre costul efectiv şi
cel planificat al recoltei eliberată pentru condiţionare. Evaluarea curentă a produselor şi/sau
stocurilor de producţie obţinute din condiţionare de asemenea se efectuează la costul
planificat1 cu corectarea la finele anului până la costul efectiv. De menţionat că costul
efectiv unitar al produselor condiţionate (mai cu seamă de origine vegetală), de regulă, este
mai înalt decât costul similar al recoltei la momentul separării de activele biologice.
Această majorare este cauzată, în primul rând, de reducerea masei recoltei în procesul
condiţionării pe seama evaporării umidităţii excesive, înlăturării impurităţilor, selectării
componentelor necalitative (de exemplu, fructe strivite sau afectate de dăunători, ouă
1
Pentru simplificarea calculelor legate de planificare costul unitar al recoltei în masă fizică (de
exemplu, de cereale) şi al produselor de bază obţinute din condiţionare (de exemplu, boabe
valoroase destinate comercializării) poate fi acceptat în una şi aceeaşi mărime.
10
stricate sau mărunte etc.), iar în al doilea rând, de consumul anumitor resurse în procesul
aducerii recoltei până la normele sau restricţiile de bază în vigoare.
În acelaşi timp este necesar de accentuat că deşi recolta condiţionată nu se distinge
prin caracterul său material de cea necondiţionată (parvenită de la culegători, combineri
sau crescătorii de animale), totuşi din punct de vedere economic ea preia un conţinut nou,
plasându-se în categoria produselor sau stocurilor de producţie. De aceea după perfectarea
documentară a procesului de condiţionare şi stabilirea direcţiilor de utilizare ulterioară
produsele valoroase (boabele curăţate şi uscate, seminţele calibrate, fructele şi ouăle sortate
etc.) se estimează la costul planificat care, de regulă, trebuie să fie mai înalt decât costul
planificat al recoltei necondiţionate şi se trec la intrări în debitul contului 216 „Produse”
sau 211 „Materiale” din creditul contului 811 „Activităţi de bază”, subcontul
suplimentar „Condiţionarea recoltei”. Deşeurile care pot fi utilizate pentru necesităţi
interne sau comercializate contra plată se evaluează în funcţie de utilitatea lor economică
(conţinutul de boabe, de seminţe ş. a.) şi se înregistrează prin analogie cu produsele
valoroase obţinute din condiţionarea recoltei. Expresia cantitativă a scăzământului natural,
gunoiului şi a elementelor necalitative înlăturate în procesul condiţionării se reflectă într-
un rând separat al documentului centralizator de profil şi ulterior serveşte pentru
verificarea autenticităţii datelor aferente modificării recoltei în procesul condiţionării.
Modalitatea de contabilizare a recoltei şi a consumurilor aferente condiţionării
acesteia pe făţare poate fi ilustrată prin următorul exemplu.
Admitem că în anul 2010 la întreprinderea agricolă „Speranţa” S.R.L. s-au
înregistrat următoarele date privind mărimea şi destinaţia recoltei obţinute în masă fizică,
costul planificat şi costul efectiv al unui chintal determinat în baza consumurilor aferente
cultivării plantelor de câmp:
· boabe de grâu de toamnă destinate vânzării – respectiv 10000 q, 110 lei şi 125 lei;
· paie destinate întreţinerii animalelor – respectiv 8000 q, 14,75 lei şi 16, 76 lei;
· seminţe de floarea soarelui destinate vânzării – respectiv 7348 q, 220 lei şi 205 lei;
· castraveţi destinaţi vânzării – respectiv 800 q, 230 lei şi 240 lei;
· castraveţi destinaţi procesării pe teren – respectiv 400 q, 230 lei şi 240 lei.
Boabele de grâu şi seminţele de floarea soarelui au fost supuse condiţionării pe făţare, iar
suma consumurilor respective (valoarea recoltei în masă fizică, salariile calculate, uzura
maşinilor staţionare etc.) a constituit 2933290 lei. Informaţia privind modificările cantitative şi
calitative ale recoltei în consecinţa condiţionării este prezentată în tabelul 3.
Tabelul 3
Modificările cantitative şi calitative ale recoltei unor culturi de câmp în
consecinţa condiţionării acesteia pe făţare
S-a obţinut din condiţionarea recoltei
Masa fizică a
umiditatea boabelor
recoltei, q
deşeuri utilizabile
Denumirea boabe (seminţelor), % scăză-
gunoi,
recoltei (seminţe) până la după conţinutul mânt
q
calitative, q condiţi- condiţi- masa, q de boabe natural, q
onare onare (seminţe), %
A 1 2 3 4 5 6 7 8
Boabe de grâu
10000 8950 17,2 15,2 714 35 100 236
de toamnă
Seminţe de
floarea soarelui 7348 5950 18,0 15,5 1030 26 150 218
11
Conform politicii de contabilitate a entităţii consumurile aferente condiţionării (cu
excepţia valorii acesteia) se repartizează pe tipuri distincte de produse calitative şi deşeuri
utilizabile proporţional cu masa fizică a recoltei eliberată pentru condiţionare. Valoarea
fiecărui tip de recoltă (de exemplu, boabe de grâu) se include în cost în mod direct.
Operaţiunile economice şi formulele contabile care rezultă din condiţiile acestui
exemplu sunt reflectate în tabelul 4.
Formulele contabile şi calculele din tabelul 4 confirmă faptul că metoda recomandată
de evidenţă a consumurilor aferente condiţionării recoltei în comparaţie cu metoda
existentă este mai argumentată şi are următoarele priorităţi:
· asigură delimitarea clară a consumurilor aferente activităţii agricole de consumurile
altor tipuri de activităţi operaţionale care nu sunt legate de transformarea direcţionată a
activelor biologice;
· oferă posibilitatea determinării nemijlocite, fără selectări sau grupări
suplimentare, a costului efectiv al recoltei, lucrărilor legate de condiţionare şi al produselor
finite sau stocurilor de producţie obţinute din condiţionare. Astfel, conform datelor din
exemplul prezentat costul condiţionării unui chintal de boabe şi seminţe în masă fizică a
constituit 10,19 lei [176855 lei : (10000 q + 7348 q)];
· simplifică evidenţa procesului de condiţionare a recoltei pe seama omiterii
formulelor contabile de stornare a deşeurilor utilizabile, gunoiului şi scăzământului natural;
· extinde componenţa consumurilor care pot fi localizate pe tipuri distincte de
produse şi respectiv sporeşte veridicitatea determinării costului datorită reducerii
convenienţelor la repartizarea consumurilor între produsele de bază, conjugate şi
secundare. De exemplu, în conformitate cu metoda recomandată de evidenţă consumurile
legate de uscarea şi curăţarea boabelor de grâu pe făţare se includ direct doar în costul
cerealelor şi deşeurilor furajere, dar nu şi în costul paielor;
· facilitează gestionarea mai eficientă a resurselor pe seama identificării unor
relaţii de interdependenţă suplimentare dintre factorii de producţie şi consumurile suportate
de entitate la diferite etape ale procesului tehnologic.
Concomitent cu implementarea metodei recomandate de evidenţă a recoltei şi
consumurilor legate de condiţionarea acesteia este necesar de a opera modificări şi în
dezvăluirea informaţiei respective pentru utilizatorii interni şi externi. Actualmente
informaţia generalizatoare privind rezultatele transformării activelor biologice, consumu-
rile suportate şi costul obiectelor de calculaţie se include în formularele statistice speciali-
zate pe activitatea întreprinderilor agricole nr. 9 - CAI „Producţia şi costul producţiei
vegetale” şi nr. 13 – CAI „Producerea şi costul producţiei animaliere” care se completează
în baza registrelor de evidenţă analitică a consumurilor din fitotehnie şi sectorul zootehnic.
Însă formularele în cauză au un şir de neajunsuri şi anume:
· datele privind produsele secundare (strujani, paie, gunoi de grajd etc.) sunt
omise, ceea ce diminuează artificial randamentul transformării activelor biologice şi
complică verificarea autenticităţii costului produselor finite şi al activelor biologice
suplimentare;
· conţinutul formularelor reflectă informaţii fuzionate şi incompatibile care se
referă la două tipuri de activităţi diferite: datele aferente cultivării plantelor şi creşterii
animalelor ţin de activitatea agricolă, iar datele privind condiţionarea recoltei – de
activitatea neagricolă. Doar, după cum s-a menţionat anterior, sortarea, uscarea, curăţarea
şi alte operaţiuni de condiţionare se desfăşoară în exclusivitate după separarea recoltei de
activele biologice şi n-au nimic comun cu transformarea acestora;
12
Tabelul 4
Formule contabile aferente operaţiunilor de condiţionare a recoltei
Nr. Suma, lei Conturi
crt. Conţinutul operaţiunilor economice corespondente
debit credit
A B 1 2 3
1. Înregistrarea masei brute a recoltei cu evaluarea acesteia la costul 3110560 218 811
planificat - total
inclusiv:
boabe de grâu de toamnă (10000 q × 110 lei) 1100000
paie (8000 q × 14,75 lei) 118000
seminţe de floarea soarelui (7348 q × 220 lei) 1616560
castraveţi (1200 q × 230 lei) 276000
2. Casarea masei brute a recoltei eliberată pentru condiţionare pe făţare - total 2716560 811 218
inclusiv:
3. Raportarea după destinaţie a consumurilor aferente condiţionării recoltei 531, 533,
pe făţare 176855 811 535 etc.
4. Înregistrarea produselor calitative (valoroase) obţinute din condiţionarea 2293500 216 811
recoltei pe făţare cu evaluarea acestora la costul planificat - total
inclusiv:
5. Înregistrarea deşeurilor utilizabile obţinute din condiţionarea recoltei pe 86405 211 811
făţare cu evaluarea acestora la costul planificat în funcţie de conţinutul de
boabe (seminţe) - total
inclusiv:
deşeuri de grâu de toamnă (714 q × 35 % : 100 × 110 lei) 27489
deşeuri de floarea soarelui (1030 q × 26 % : 100 × 220 lei) 58916
6. Transferarea recoltei de paie în componenţa materialelor cu destinaţie
agricolă în conformitate cu bugetul operaţional precizat 118000 211 218
7. Transferarea recoltei de castraveţi în componenţa unor tipuri distincte de stocuri 276000 218
în conformitate cu bugetul operaţional precizat - total
inclusiv:
în componenţa producţiei - marfă (800 q × 230 lei) 184000 216
în componenţa materiei prime (400 q × 230 lei) 92000 211
8. Decontarea după destinaţie la finele anului a diferenţei dintre costul 67860 811
efectiv şi cel planificat al recoltei înregistrate - total
inclusiv:
boabe de grâu de toamnă supuse condiţionării 150000 811
[(125 lei – 110 lei) × 10000 q]
paie [(16,76 lei -14,75 lei) × 8000 q] 16080 211
seminţe de floarea soarelui supuse condiţionării (110220) 811
[(205 lei – 220 lei) × 7348 q]
castraveţi destinaţi vânzării [(240 lei – 230 lei) × 800 q] 8000 216
castraveţi destinaţi procesării [(240 lei – 230 lei) × 400 q] 4000 211
9. Decontarea după destinaţie la finele anului a diferenţei dintre costul 553385 811
efectiv şi cel planificat al produselor şi deşeurilor utilizabile obţinute din
condiţionare - total
inclusiv:
boabe calitative de grâu [(146,96 lei – 110 lei) × 8950 q] 330792 216
deşeuri utilizabile de grâu [(51,46 lei – 38,50 lei) × 714 q] 9253 211
seminţe de floarea soarelui [(254,31 lei – 220 lei) × 5950 q] 204145 216
deşeuri de floarea soarelui [(66,17 lei – 57,20 lei) × 1030 q] 9195 211
13
· nu se respectă principii unice la determinarea unor indicatori interdependenţi.
Astfel, productivitatea culturilor în raport la un hectar se calculează în baza recoltei în
masă fizică, iar costul unitar efectiv – în baza recoltei în masă după condiţionare care, de
regulă, este mai mică. În consecinţa acestei discordanţe practic devine imposibil de a
efectua analiza modificării costului unitar sub influenţa a doi factori – sumei consumurilor
la un hectar şi productivităţii plantelor exprimată în chintale la o unitate de suprafaţă.
Pentru a înlătura neajunsurile nominalizate şi a asigura omogenitatea informaţiei
prezentate se propune de a exclude din formularele specializate nr. 9 – CAI şi nr. 13 – CAI
toate datele aferente condiţionării recoltei cu includerea acestora într-un formular distinct
(de exemplu, nr. 14 - CAI „Condiţionarea recoltei şi costul produselor vegetale şi
animaliere condiţionate”). Totodată denumirile formularelor existente urmează a fi expuse
astfel: „Producerea şi costul recoltei vegetale” şi „Producerea şi costul recoltei animaliere
şi al activelor biologice suplimentare”.
CONCLUZII
1. Condiţionarea recoltei (uscarea, curăţarea, sortarea, calibrarea etc.) reprezintă
o totalitate de lucrări manuale sau mecanizate care se desfăşoară fără antrenarea factorilor
naturali (sol, lumină, precipitaţii atmosferice ş. a), nu influenţează dezvoltarea activelor
biologice şi nu se referă la activitatea agricolă.
2. Consumurile legate de condiţionarea recoltei urmează a fi separate într-un
subcont suplimentar „Condiţionarea recoltei” deschis la contul de calculaţie 811
„Activităţi de bază”. Asemenea abordare asigură un şir de priorităţi şi anume: fortificarea
controlului asupra utilizării eficiente a resurselor, calcularea mai corectă a costului
produselor obţinute, lărgirea posibilităţilor de bugetare, analiză şi previziune etc.
3. Informaţia privind condiţionarea recoltei trebuie exclusă din formularele
specializate nr. 9 – CAI şi nr. 13 – CAI cu includerea ei într-un formular distinct (de
exemplu, nr. 14 – CAI „Condiţionarea recoltei şi costul produselor vegetale şi animaliere
condiţionate”).
BIBLIOGRAFIE
1. Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor. În:
Contabilitate şi audit. 1998, nr. 2-3, p. 2-278
2. Standardul Naţional de Contabilitate 6 „Particularităţile contabilităţii la întreprinderile
agricole”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2000, nr. 163-165
3. FRECĂUŢEANU, A.; BULGARU, V.; CHIŞLARU, A. Aspecte metodologice privind
contabilitatea condiţionării recoltei vegetale. În: Analele Universităţii Libere Internaţionale din
Moldova. 2009, vol. 9, p. 164-169
14
IMPLEMENTAREA STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE
CONTABILITATE ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE
A REPUBLICII MOLDOVA
V. ŢURCANU
Academia de Studii Economice din Moldova
Abstract. Pour que la compatibilité dans la République de Moldova soit en

concordance avec e' IFRS il faut effectuer constamment des modifications concernant les
standards comptables nationaux conformément aux changements qui ont lieu dans les
standards internationaux. C'est ainsi qu'on peut affirmer d'une harmonisation entière de la
comptabilité.
Key words: Compatibilité, Concordance, Standards internationaux, Harmonisation
INTRODUCERE
Întru executarea prevederilor Legii contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007) şi în scopul obţinerii unei informaţii
financiare care ar corespunde cerinţelor acceptate de practica internaţională Guvernul
Republicii Moldova a decis punerea în aplicare a Standardelor Internaţionale de
Raportare Financiară (IFRS). Totodată pentru a asigura trecerea deplină şi ireversibilă a
entităţilor de interes public la metodologia contabilităţii prevăzută de standardele
internaţionale s-a adoptat decizia de a prelungi perioada de implementare a IFRS de la
3până la 5 ani, adică până în anul 2012. în această perioadă urmează a fi efectuate
numeroase lucrări pregătitoare de ordin conceptual, economic şi organizatoric, ceea ce va
contribui în fine la accelerarea proceselor de integrare europeană, afluxul de capitaluri
străine şi revitalizarea economiei naţionale.
Cercetările în domeniu au fost efectuate în baza generalizării problemelor, dificultăţilor
şi incertitudinilor condiţionate de unificarea informaţiilor financiare prezentate de diferite ţări,
armonizarea acestora prin aderarea la IFRS şi includerea prevederilor din practica
internaţională în normele contabile autohtone. Experienţa ţărilor care au pus la baza sistemului
informaţional contabil prevederile IFRS a fost evaluată prin prisma corelării ei cu cadrul
juridic în vigoare al Republicii Moldova şi cu caracterul distinctiv al economiei naţionale. În
procesul cercetărilor preferinţă s-a acordat metodei monografice de descriere a obiectelor
contabile cu aplicarea elementelor de comparaţie şi deducţie.
Globalizarea economiei şi integrarea europeană necesită unificarea la maximum a
informaţiilor financiare prezentate de diferite ţări. În contabilitate se numeşte armonizare
care se asigură, în primul rând, prin aderarea la IFRS şi includerea prevederilor acestora în
normele contabile locale.
În mod similar a procedat şi Republica Moldova când din anul 1998 a aderat la IAS,
elaborând Standardele Naţionale de Contabilitate (S.N.C.) care au la bază standardele
internaţionale. În legătură cu aceasta se poate oare de afirmat că există o armonizare
deplină a contabilităţii din Republica Moldova cu IAS? Este evident că răspunsul va fi
negativ, întrucât o astfel de armonizare deplină inevitabil prevede:
· cuprinderea de către S.N.C. a tuturor IAS, precum şi a modificărilor acestora;
· coincidenţa conţinutului actelor normative naţionale şi internaţionale din punct de
vedere metodologic;
· dezvăluirea informaţiei în corespundere cu principiile de bază şi cerinţele
fundamentale ale contabilităţii.
15
Specificăm că în Republica Moldova contabilitatea este reglementată de stat, iar
actul suprem al acestei reglementări îl constituie Legea contabilităţii. Prima lege din acest
domeniu a fost adoptată de Parlament încă în anul 1995, adică până la reforma sistemului
contabil, implementarea Planului nou de conturi şi a standardelor naţionale.
În anul 2007 a fost adoptată o nouă lege de profil – mai progresivă şi mai
funcţională. La elaborarea ei s-au luat în considerare nu numai cerinţele IFRS, dar şi ale
Directivelor Uniunii Europene în domeniul contabilităţii. Noul act legislativ, pe lângă
regulile contabile principale, prevede şi unele măsuri de finalizare a procesului de trecere
la standardele internaţionale şi anume:
· instituţiile publice şi cele cu capital străin, precum şi instituţiile financiar-
bancare vor utiliza la direct prevederile IFRS;
· entităţile care nu fac parte din componenţa întreprinderilor mici se vor conduce
de Standardele Naţionale de Contabilitate care vor fi prelucrate şi aduse în concordanţă
deplină cu prevederile standardelor internaţionale;
· întreprinderile mici vor aplica un sistem redus de contabilitate, conducându-se
de regulile stipulate într-un standard special.
Însă, cu regret, din cauza lipsei de mijloace financiare elaborarea Standardelor
Naţionale de Contabilitate în variantă nouă nu se realizează. Ca urmare, se creează
situaţia când o parte din întreprinderi vor ţine contabilitatea în corespundere cu cerinţele
IFRS, iar altă parte – conform Standardelor Naţionale de Contabilitate învechite (adică
depăşite conceptual). În legătură cu aceasta informaţiile prezentate de diferite entităţi nu
vor fi comparabile nici în interiorul ţării, nici pe plan internaţional. De aceea actualmente
Ministerul Finanţelor se confruntă cu o problemă dificilă, dar foarte strugentă – realizarea
cerinţelor Legii contabilităţii în vederea trecerii depline la metodologia contabilităţii
prevăzută de standardele internaţionale. Deja s-a adoptat decizia de a prelungi perioada de
trecere la IFRS de la 3 până la 5 ani, adică până în anul 2012.
Pentru a determina reperele principale în vederea trecerii mai operative şi eficiente la
IFRS la finele anului 2009 – începutul anului 2010 echipe de specialişti din republică au
vizitat Estonia, Slovenia, Croaţia şi Slovacia, unde s-au familiarizat cu experienţa acestor
ţări în domeniul contabilităţii şi raportării financiare.
În rezultatul interpretării informaţiilor acumulate s-au constatat următoarele:
· entităţile de interes public şi întreprinderile ale căror valori mobiliare sunt
cotate la bursă utilizează în direct IFRS;
· pentru întreprinderile mici şi mijlocii sunt elaborate Standarde Naţionale de
Contabilitate într-o formă succintă şi accesibilă care corespund principiilor şi cerinţelor
IFRS.
Referitor la prima constatare se poate menţiona că în Republica Moldova s-a
procedat în mod similar. Însă direct la IFRS în ţară urmează să treacă doar circa 1,8 % din
toate entităţile care desfăşoară activitate de întreprinzător. În privinţa întreprinderilor mici
şi mijlocii încă nu s-a decis în ce mod ele vor fi asigurate cu acte normative contabile.
Problema constă în aceea că ţările menţionate mai sus au elaborat standardele sale
naţionale, deoarece la momentul elaborării pentru întreprinderilor mici şi mijlocii nu
existau standarde internaţionale speciale. Însă în anul 2009 Consiliul pentru IFRS a pus
în aplicare un set de standarde contabile de uz limitat destinate în exclusivitate
întreprinderilor mici şi mijlocii. Dar, în opinia multor specialişti, şi aceste standarde sunt
complicate după conţinut, sofisticate după interpretări şi dificile pentru perceperea de către
practicieni. Până în prezent Ministerul Finanţelor încă n-a decis ce variantă a cadrului
16
normativ să selecteze întreprinderilor mici şi mijlocii: implementarea directă a IFRS sau
elaborarea standardelor naţionale.
Considerăm că nu numai entităţile de interes public, dar şi întreprinderile mici şi
mijlocii trebuie să aplice în mod direct prevederile Standardelor Internaţionale de
Raportare Financiară (IFRS). Însă pentru a asigura o înţelegere mai bună a acestora
trebuie elaborate materiale explicative pentru practicieni.
O altă problemă majoră constă în determinarea structurii şi conţinutului situaţiilor
financiare care, după cum se ştie, reprezintă instrumentul principal de informare a investi-
torilor şi altor utilizatori de informaţii. În prezent în Republica Moldova contabilitatea este
strict reglementată, iar formele situaţiilor financiare sunt unificate: în variantă redusă –
pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi în variantă desfăşurată – pentru celelalte
întreprinderi. Apare întrebarea: cum de procedat în cazul trecerii depline la IFRS care se
bazează pe principii mai liberale? Suntem de părerea că trebuie de găsit un compromis
bazat pe unificare, dar numai la nivel de structură generală a bilanţului şi raportului de
profit şi pierdere. Pentru bilanţul contabil urmează de stabilit în mod centralizat doar
denumirile compartimentelor şi consecutivitatea amplasării lor. Aceste compartimente pot
fi următoarele:
1. Active pe termen lung;
2. Active curente;
3. Capital propriu;
4. Datorii pe termen lung;
5. Datorii pe termen scurt.
Pentru raportul de profit şi pierdere pot fi benefici următorii indicatori:
1. Venitul din vânzări;
2. Costul vânzărilor;
3. Profitul brut;
4. Rezultatul operaţional;
5. Alte venituri;
6. Alte cheltuieli;
7. Rezultatul până la impozitare;
8. Impozitul pe venit;
9. Profitul net.
De asemenea trebui acordată o atenţie sporită (mai cu seamă în condiţiile crizei
financiare) asigurării calităţii informaţiei contabile şi sporirii credibilităţii acesteia. Prima
cerinţă depinde de profesionalismul şi cultura generală a contabilului, precum şi de nivelul
tehnic al modului de prelucrare a datelor. Cea de-a doua sarcină poate fi realizată cu
ajutorul auditului financiar, dar experienţa nefastă din acest domeniu demonstrează că şi el
trebuie supravegheat.
În sfârşit, la începutul secolului XXI se modifică şi procedeul de prezentare a
informaţiilor financiare. Astfel, în Republica Moldova este deja legiferată prezentarea
rapoartelor financiare în formă electronică. concomitent se preconizează crearea unui
Registru a bazelor de date din situaţiile financiare prezentate de către entităţi care pot fi
oferite solicitanţilor pentru uz personal sau corporativ contra plată.
CONCLUZII
1. Cu scopul integrării economice a Republicii Moldova în structurile europene
trebuie de accelerat trecerea entităţilor de interes public şi altor subiecţi economici la
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).
17
2. Pentru întreprinderile mici şi mijlocii care vor implementa prevederile IFRS
urmează de elaborat ghiduri şi îndrumări practice speciale, menite să faciliteze
interpretarea corectă a faptelor economice de către practicieni şi reflectarea lor adecvată în
sistemul de conturi.
3. Structura generală a bilanţului contabil şi raportului de profit şi pierdere trebuie
să fie unică pentru toate entităţile, indiferent de forma de proprietate şi apartenenţa
ramurală, dar conţinutul lor concret (de exemplu, numărul posturilor de bilanţ, denumirile
şi codurile lor) urmează să fie stabilit de fiecare întreprindere aparte.
BIBLIOGRAFIE
1. Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. 2007, nr. 90-93
2. Standardele Internaţionale de Raportare Financiară. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. Ch.: Moldpres, 2008. 736 p. ISBN 978-9975-78-704-8
3. ŢURCANU, V.; GOLOCEALOVA, I.; ŞTAHOVSCHI, A. Contabilitatea
internaţională. Ch.: ASEM, 2008. 736 p. ISBN 978-9975-78-704-8
ION IONESCU DE LA BRAD – PROMOTOR AL INTRODUCERII

CONTABILITĂŢII ÎN AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ
N. TABĂRĂ, ALINA RUSU
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, România
Abstract. Ion Ionescu de la Brad lived during a period of intensive socio-

economic changes in Romania, thus, his opera – a feather written reality – illustrates his
inmost erudition. His work can be characterized as a combination of creative assimilation
of economic and agronomic knowledge up until that time and the originality steaming out
of the realities of those times and places. Through his theoretical and practical activity in
the accounting area, he is one of the pioneers of applying accounting calculation in the
economic activity. De la Brad is the first Romanian author interested in implementing
accounting principles in agriculture, having an important contribution in developing the
science of accounting.
Key words: Ion Ionescu de la Brad, Agriculture, Accounting, Great ledger,
Accounting ledger .
INTRODUCERE
Agronomul şi economistul român Ion Ionescu de la Brad (născut la 24 iunie 1818 în
oraşul Roman) se numără printre personalităţile importante ale secolului al XIX-lea.
Acesta a studiat în ţară, la Academia Mihăileană din Iaşi, apoi a urmat în Franţa
agronomia, ştiinţele naturii şi ştiinţele economice.
A participat activ la revoluţia din 1848 în calitate de vicepreşedinte al Comisiei
proprietăţii, alcătuită din deputaţi, ţărani şi boieri sprijinind, prin intervenţiile sale, cererile
pe care le formulau ţăranii. După întoarcerea în 1857 din exilul în Turcia, impus de
înăbuşirea revoluţiei, Ion Ionescu de la Brad a fost primul director al statisticii din
Moldova, apoi profesor de contabilitate, economie politică şi financiară la Iaşi. Pentru
susţinerea drepturilor ţărănimii el a înfiinţat patru ziare, cel mai cunoscut fiind ziarul
„Ţeranul român” (1861-1863).
18
Bun cunoscător al problemelor rurale, Ion Ionescu de la Brad a fost consultat de
Alexandru Ioan Cuza la redactarea Legii pentru reforma agrară şi a fost numit inspector
general al agriculturii pentru toată ţara (1864-1869).
O bună parte a vieţii sale, timp de 22 de ani, el a condus ferma-şcoală de la Brad, unde a
practicat o agricultură model, aplicând metode dintre cele mai avansate pentru acele timpuri.
Din studierea întregii activităţi sociale şi economice desfăşurate de acest economist şi
agronom român, într-o perioadă de peste o jumătate de secol, se desprind aspecte importante
privind aportul său în domeniul teoriei şi practicii ştiinţelor economice din ţara noastră.
Încă din anul 1845, în lucrarea sa „Calendar pentru bunul gospodar” tipărită la Iaşi, Ion
Ionescu de la Brad trata în paragraful intitulat „Despre socotele” probleme de contabilitate.
Astfel, el oferă o definiţie a contabilităţii ca „Isvoade de socotele ce arată toate schimbările
banilor întrebuinţaţi la gospodăria de câmp, la meşteşuguri şi la neguţătorie” şi remarcă faptul
că atunci era utilizată atât contabilitatea în partidă simplă, cât şi cea în partidă dublă: „Sunt
două feluri de contabilităţi: una numită simplă, în care între luaturi şi daturi nu se află nicio
legătură, şi alta dublă (en partie double) în care orice articul este alcătuit din două părţi: din
datornic şi creditor, sau din luaturi şi daturi şi se reazămă pe temeiul că nime nu primeşte decât
aceea ce dă cineva” (I. Ionescu de la Brad, 1845).
Dovedind o bună cunoaştere a tehnicii contabile existente pe plan european în
perioada respectivă, Ion Ionescu de la Brad sublinia încă din 1845 că: „Temeliile
contabilităţii sunt: 1. Jurnalul, în care pe toată ziua se înseamnă toate lucrările gospodăriei
şi ne arată feluritele prefaceri ce pătimeşte capitalul în fiecare zi; 2. Cartea cea mare este
menită a primi toate articulele din jurnal într-o rânduială din care deodată vedem orice
lucru cât ne ţine şi ce folos aduce, aşa cât adunând de o parte toate sumele creditorilor să
fie deopotrivă cu toate sumele datorinicilor, de unde esă aceea ce se numeşte «bilanţul în
aer»” (I. Ionescu de la Brad, 1845). Prin bilanţ în aer atunci se subînţelegea balanţa de
verificare a evidenţei sintetice, care se întocmea pe baza registrului sistematic de evidenţă
denumit Cartea mare. De la Brad a sesizat rolul balanţei de verificare în cunoşterea
mişcărilor de valori care au loc într-o unitate economică sau instituţie: „Cu acesta
(„bilanţul în aer”) în tot minutul putem vide cum stă gospodăria şi în ce stare îi capitalul”
(I. Ionescu de la Brad, 1845).
Activitatea desfăşurată de Ion Ionescu, în timpul exilului ce i s-a impus, în domeniul
organizării şi conducerii producţiei agricole pe moşiile Marelui Vizir Mustafa Reşid Paşa,
a fost sintetizată de el într-o interesantă dare de seamă cu un bogat conţinut de idei privind
practica şi teoria contabilităţii.
Autorul relatează faptul că a ţinut, pe domeniile administrate de el, contabilitatea dublă şi
că expunerea sa se bazează pe datele din jurnal şi Cartea mare. Primul oglindeşte toate
modificările pe care le cunosc valorile în mişcarea lor, în ordinea cronologică a datelor la care
s-au produs, iar cea de-a doua grupează operaţiunile în aşa fel încât să reflecte acţiunea lor
asupra beneficiului. Din studierea acestei lucrări se desprinde concluzia că Ion Ionescu era nu
numai un bun cunoscător al problemelor practice de contabilitate, dar şi un gânditor profund în
domeniul acestei ştiinţe (D. Rusu, 1991). El atribuia contabilităţii atât rolul de a reflecta
rezultatele activităţii economice desfăşurate în prezent, cât şi pe acela de a orienta pe
producători în activitatea lor viitoare. „Cu cifrele rezultatelor generale furnizate de contabilitate
— scria el în darea de seamă — se pot face numeroase calcule pentu a obţine învăţăminte
asupra celor petrecute în anul expirat, precum şi indicaţii asupra ceea ce trebuie făcut în viitor
pentru creşterea veniturilor producţiei”.
În bibliografia românească de specialitate această lucrare este considerată „ ... cea
19
dintâi lucrare de analiză economică în care se pun, într-un fel deosebit, probleme practice
şi teoretice de contabilitate” (D. Rusu, 1970).
Mereu prezent cu scrisul şi fapta în viaţa social - economică a ţării, după ce publică în
primele numere ale ziarului „Tribuna Română” în anul 1859 articole privitoare la credit şi
bancă, materiale de un real interes documentar, Ion Ionescu se oferă să ţină un curs public de
contabilitate, economie politică şi finanţe, în mod gratuit, pentru ca prin expunerile sale să
răspundă necesităţii pregătirii cadrelor care lucrau în administraţia de stat, în instituţiile şi în
ministerele din Iaşi şi care nu aveau suficiente cunoştinţe pentru a înţelege şi aplica noile
reforme ce urmau a fi introduse potrivit Convenţiei din 7/19 August 1858.
Programa cursului de contabilitate pe care l-a conceput Ion Ionescu de la Brad în
1859 prezintă nu numai un interes documentar pentru istoria învăţământului economic
românesc, ci reflectă şi strădania sa de a adapta teoria şi practica acestei ştiinţe la condiţiile
şi necesităţile economiei româneşti din perioada respectivă. În acest sens, prezentăm
structura cursului de contabilitate conceput de Ion Ionescu, sistematizat în 15 lecţii:
Lecţia a I-a. Ţinerea socotelilor; ochirea generală asupra contabilităţii.
Lecţia a II-a. Inventariul, jurnalul, Cartea cea mare şi libertatea agiutătoare, casa,
borderoul.
Lecţia a III-a. Contabilitatea în părţi duble. Chipul trecerii articlilor.
Lecţia a IV-a. Înformarea registrelor.
Lecţia a V-a. Scrierea în registre.
Lecţia a VI-a. Facerea bilanţului în aeru.
Lecţia a VII-a. Încheierea socotelilor.
Lecţia a VIII-a. Facerea bilanţului, activul şi pasivul.
Lecţia a IX-a. Sămile.
Lecţia a X-a. Exerciţiul.
Lecţia a XI-a. Metoda ţinerii socotelilor după regulament, critica ei şi propunerea de
înlocuit prin cele obicinuite în Francia.
Lecţia a XII-a. Legea din 1831 pentru ţinerea socotelilor în Francia.
Lecţia a XIII-a. Socotelile telegrafului, poştelor, Ministerului Public, armatei şi Eforiilor.
Lecţia a XIV-a. Socotelile vămilor.
Lecţia a XV-a. Socotelile Curţii de Conte (V. Slăvescu, 1942).
Lecţiile de contabilitate expuse de către Ion Ionescu de la Brad în 1859 în cadrul cursului
special de economie politică, finanţe şi contabilitate atestă nu numai cunoştinţele solide
deţinute de el în domeniu, ci şi convingerile sale despre marea utilitate a acestei ştiinţe în viaţa
economică a unei ţări: „Nu numai comunele rurale, dar mai vârtos vistieria unei ţări cu toate
casele publice şi cu toate serviciile rezemate pe manipulaţia fondurilor în armată, în poşte, în
vămi etc. simţesc neapărată trebuinţă de a ţine o contabilitate regulată şi sistematică, căci numai
printr-o contabilitate regulată poate cineva a-şi da seama de întrebuinţarea fondurilor publice şi
numai printr-însa pot contribuabilii a cerceta şi a se încredinţa despre buna administrare a
veniturilor şi cheltuielilor publice” (V. Slăvescu, 1942).
În opinia lui Ion Ionescu de la Brad, obiectul contabilităţii este reprezentat de
ansamblul mişcărilor de valori exprimate în bani. Contabilitatea nu consemnează numai
mişcările de valori, ci permite şi analiza economică, oferind producătorului cunoaşterea
situaţiei economice prezente şi perspectiva dezvoltării. „Contabilitatea arată producătorului
starea lui prezentă, dându-i înlesnirea de a şti cum se află şi ce face, cât are să dea şi cât are
să ieie... Contabilitatea, puind calculul şi ordinea în locul hazardului şi a confuziei, dă
producătorului adevăruri exprimate prin cifre, care îl povăţuiesc în toate întreprinderile
sale". De asemenea el semnala utilitatea contabilităţii sub aspectul prevenirii şi descoperirii
20
pagubelor care s-ar produce în cadrul unor activităţi economice sau administrative :
„...dacă paguba ar urma, contabilitatea dă o lumină care arată a se înlătura."
Referindu-se la conturi, Ion Ionescu de la Brad arată că : „... fiecare contă este împărţită
în două părţi: în stânga se trece tot ce ia, sau încărcăturile, intrările, şi în dreapta, tot ce dă sau
descărcăturile,... încărcăturile şi descărcăturile se arată prin două cuvinte foarte puternice, adică
dare şi avere, debit şi credit sau datornici şi creditori, sau aceea ce ia şi aceea ce dă fiecare”.
Aşadar, el privea contul ca mijloc de calcul contabil pentru evidenţă curentă, fiecare cont fiind
destinat să oglindească mişcările obiectului de evidenţă pentru care este deschis, adică
mişcările fiecărui mijloc şi proces economic şi ale fiecărei resurse.
Sesizând faptul că o dată cu dezvoltarea societăţii se îmbogăţesc şi practica şi teoria
cu noi cuceriri, că „ştiinţa a făcut mari progrese", Ion Ionescu de la Brad a elaborat în 1861
o nouă ediţie a lucrării „Calendar pentru bunul cultivator", în care în paragraful intitulat
„Socotelile” el reia şi dezvoltă unele probleme de contabilitate.
Referindu-se la funcţia de cunoaştere a contului de pagubă şi câştig care se întocmeşte la
finele unei anumite perioade de calcul contabil şi în care se concentrează toate rezultatele
unităţii respective, Ion Ionescu consemna următoarele : „Cu socoteala pagubei şi a câştigului
încheiem toate conturile ce au dat cîştig sau pagubă şi în această socoteală avem de o parte
pagubele şi de alta câştigurile. Aice se vede rezultatul lucrărilor unui an...”
Preocupările Iui Ion lonescu de la Brad în domeniul teoriei şi practicii contabilităţii
au fost sintetizate de el în cursul de ştiinţe agricole şi economice pe care 1-a expus în
calitate de profesor la Şcoala normală-primară din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat
activitatea între anii 1867—1870. În cursul intitulat „Lecţiuni elementarii de agricultură"
editat la Bucureşti în 1870 el publica „Un mic tratat de contabilitate” (I. Ionescu de la
Brad, 1968) care cuprindea trei capitole şi anume: I. Principiile generale ale contabilităţii
în parte simplă; II. Contabilitatea simplificată specială. Pentru cultura mică şi de mijloc;
III. Trecerea în parte dublă a contabilităţii simple ţinută cu registrul unic.
Ion lonescu a subliniat rolul inventarierii în cunoaşterea exactă a situaţiei activului şi
pasivului unei unităţi economice şi administrative: „Mai înainte de a începe ţinerea
regulată a registrelor, cel dintâi lucru de făcut este inventarul. A face inventarul este a
dresa un stat de tot ce posedă cineva estimat în bani, a cărui valoare totală compune
Activul; după dânsul se face asemenea stare şi de tot aceea ce datoreşte cineva şi a cărui
total se numeşte Pasivul”. Totuşi, deşi folosea expresia „Activ" cu accepţiunea de totalitate
a mijloacelor exprimate în bani şi aflate la dispoziţia unei unităţi economice sau
administrative şi expresia „Pasiv" cu sensul de totalitatea resurselor exprimate în bani, el
nu avea în vedere necesitatea ca între suma totală a valorii posturilor inventariate la activ şi
suma totală a valorii posturilor inventariate la Pasiv să fie egalitate, aşa cum se cere în
lumina metodologiei specifice ştiinţei contabilităţii (D. Rusu, 1991).
Ion Ionescu de la Brad a sesizat necesitatea unei contabilităţi simplificate pentru cultura
mică şi mijlocie, mai ales în condiţiile în care numărul gospodăriilor mici şi mijlocii s-a mărit
considerabil după reforma agrară din anul 1864. Totodată, ţinând seama de realităţile social-
economice existente în satele ţării noastre în perioada respectivă, de starea de incultură a
ţărănimii, el propunea ca forma de contabilitate simplificată să se realizeze cu ajutorul unui
singur registru — Registrul unic al cultivatorului. Acesta „... va ţine locul în cultura mică a
tuturor registrelor de contabilitate. El este deodată şi registru de casă, ţinând contabilitatea de
bani şi un memorial de contabilitatea materialelor, şi în fine, un registru de conturi curente sau
maestru”. De la Brad arăta necesitatea ca la sfârşitul anului producătorul agricol să efectueze
calcule contabile simple, folosind un număr mic de conturi. El propunea un număr de opt
conturi în care să fie reflectate mişcările principalelor obiecte de evidenţă specifice micii
21
producţii agricole, iar rezultatul final al tuturor operaţiunilor economice şi gospodăreşti pe care
le efectuează micul producător să se oglindească în „contul nr. 9, rezumatul conturilor sau
contul pagubelor şi a câştigurilor”. El funcţionează astfel: „prezintă rezultatul final al tuturor
conturilor; Creditul se compune din toate câştigurile scoase din cele opt conturi precedente şi
care se suie la... Debitul cuprinde toate cheltuielile sau pagubele din conturile acele opt, care se
suie la... Diferenţa între totalul beneficiului brut şi acel al cheltuielilor şi al pagubelor este
beneficiul curat, care este de...".
În capitolul al III-lea al micului său „Tratat de contabilitate" lonescu de la Brad îşi
propune să prezinte „principiile pe care se reazemă contabilitatea dublă". Deşi a sesizat
esenţa contabilităţii duble, el n-a înţeles că prin intermediul conturilor se fac două serii de
calcule, una interesând dinamica activului şi alta interesând dinamica pasivului; totuşi,
ţinând seama de perioada în care a scris lucrarea mai sus menţionată, se poate aprecia că a
reuşit, în bună parte, să prezinte principiile contabilităţii duble, cel puţin sub aspectul
formei de realizare.
CONCLUZII
Din studierea lucrărilor sale se desprinde concluzia că în concepţia lui Ion lonescu de
la Brad se cristalizaseră problemele principale ale contabilităţii simplicate necesare micilor
producători din agricultură, că el avea o viziune clară asupra contabilităţii duble ca mijloc
de control şi supraveghere integrală a mişcărilor de valori care au loc în cadrul unităţilor
economice şi administrative. Astfel, se poate afirma cu certitudine că el este un pionier al
gândirii contabile şi al aplicării contabilităţii în agricultura ţării noastre”.
Ion Ionescu de la Brad privea contabilitatea şi prin prisma rolului ei în cultivarea şi
educarea unor principii morale de conduită socială: cinstea şi corectitudinea care trebuie să stea
la baza relaţiilor dintre oameni. Gândirea sa progresistă şi preocuparea sa de a introduce
contabilitatea în agricultură, aşa încît calculul contabil simplificat să poată fi folosit de micii
producători agricoli, erau animate de convingerile sale asupra rolului educativ al contabilităţii.
În acest sens el a susţinut necesitatea şi utilitatea introducerii contabilităţii ca disciplină de
învăţământ — atât în şcolile normale, cât şi în şcolile primare.
Ion Ionescu de la Brad vedea încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea în
contabilitate un mijloc educativ pentru ridicarea ţărănimii, adică o metodă care să-i arate
producătorului agricol nivelul cheltuielilor şi rezultatele muncii sale.
BIBLIOGRAFIE
1. IONESCU DE LA BRAD, I. Calendar pentru bunul gospodar. Iaşi, 1845
2. IONESCU DE LA BRAD, I. Opere agricole. Bucureşti: Editura Academiei, 1968
3. RUSU, D. Fea Luca di Borgo şi doctrinele contabilităţii în cultura românească. Iaşi: Editura
Junimea, 1991
4. RUSU, D. Contabilitate generală. Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1970
5. SLĂVESCU, V. Ion Ionescu de la Brad, profesor de economie politică. Bucureşti: Cartea
Românească, 1942
22
SUBVENŢIILE PENTRU IMOBILIZĂRILE NECORPORALE ŞI
CORPORALE EVALUATE LA COST ŞI DEPRECIEREA ACESTORA
V. BUCUR, NATALIA CURAGĂU

Abstract. In the present article it is mentioned the discrepancy between the subsidy
values and intangible and tangible assets. In order to eliminate this disadvantage there is
analyzed the necessity to modify the subsidy values in the effect of the depreciation of the
above - mentioned assets, and the mode of accounting of these modifications.
Key words: Subsidy, Intangible assets, Tangible assets, Depreciation, Subsidy value
modification the accounting of subsidy value decrease.
INTRODUCERE
Examinarea profundă şi multilaterală a prevederilor Standardelor Internaţionale de
Contabilitate (IAS) ne demonstrează că o bună parte din ele nu prezintă un adevăr absolut,
iar unele – nici măcar un adevăr relativ. Pentru a ne convinge de această este suficient să
supunem unei analize obiective prevederea respectivă a oricărui standard de contabilitate
prin prisma implementării ei practice să comparăm această prevedere cu alte cerinţe similare
din standardele conexe pentru a stabili interconexiunea şi interdependenţa acestora.
Afirmaţiile de mai sus sunt valabile totalmente şi pentru IAS 20 „Contabilitatea
subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor legate de asistenţa
guvernamentală” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008). Aceasta poate fi
ilustrat elocvent prin examinarea problemei legate de interconexiunea deprecierii
imobilizărilor necorporale şi corporale subvenţionate.
Cercetările în domeniu au fost efectuate în baza generalizării problemelor şi discor-
danţelor generate de implementarea prevederilor Standardelor Internaţionale de Contabilitate în
ansamblu, precum şi a fiecăruia din acestea în parte. Unei examinări mai profunde a fost supus
IAS 20 „Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor legate
de asistenţa guvernamentală” în contextul căruia a fost abordată problema interconexiunii
deprecierii imobilizărilor necorporale şi corporale subvenţionate. În calitatea de material iniţial
au servit două exemple convenţionale şi calculele conexe.
Metodele de cercetare s-au axat pe legătura dialectică dintre cauze şi urmări, dintre
esenţa economică a proceselor şi aspectul lor juridic, luându-se în considerare de asemenea
cerinţele procedeelor avansate de studiere a realităţii (analiza, sinteza, inducţia, deducţia ş. a.)
Investigaţiile efectuate ne demonstrează că IAS 20 din cauza sistematizării şi
expunerii nereuşite a subiectului abordat diferă semnificativ de celelalte standarde.
Deosebirile rezidă în următoarele:
· la capitolul structurii – lipsesc compartimentele aferente evaluării la recunoaşterea
iniţială şi cea ulterioară;
· la capitolul sistematizării materialului – modul de recunoaştere a subvenţiilor, de o
potrivă cu reglementări este inclus în titlul „Subvenţiile guvernamentale”, deşi urma să
fie identificat în mod separat;
23
· la capitolul criteriilor de recunoaştere – nu este stipulat în ce caz subvenţia poate fi
evaluată credibil şi cum de procedat în cazul când subvenţia guvernamentală nu poate fi
evaluată rezonabil;
· la capitolul plenitudinii subiectului abordat – lipsesc totalmente sugestii şi raţiona-
mente aferente subvenţiilor în cazul deprecierii unor imobilizări corporale sau necorporale
etc.
Problema evaluării corecte a subvenţiilor nu poate fi examinată obiectiv fără a se lua
în considerare deprecierea şi evaluarea ulterioară a imobilizărilor pentru care subvenţiile au
fost acordate. Dacă în S.N.C. 13 „Contabilitatea activelor nemateriale”, S.N.C. 16
„Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”, IAS 16 „Imobilizări corporale”
şi IAS 38 „Imobilizări necorporale” evaluarea ulterioară a imobilizărilor necorporale şi
corporale subvenţionate este prevăzută de a fi efectuată conform costului sau metodei
reevaluării, atunci despre evaluarea ulterioară a subvenţiilor respective în IAS 20 şi S.N.C.
20 nu se specifică nimic. Ca urmare a disconcordanţelor dintre aceste acte normative nu
este clar cum trebuie de procedat cu subvenţia în cazul:
a) evaluării ulterioare la cost a imobilizărilor necorporale şi corporale
subvenţionate, amortizabile dacă acestea sunt depreciate conform cerinţelor IAS 38
„Deprecierea activelor”. Actualmente prevederile standardelor menţionate se referă
numai la situaţia în care imobilizările necorporale şi corporale subvenţionate sunt evaluate
la cost şi nu sunt testate la depreciere. Dacă, însă, activul amortizabil subvenţionat este
depreciat, iar valoarea subvenţiei se modifică, atunci apare o diferenţă dintre valoarea
subvenţionată a activului după depreciere şi subvenţia evaluată în cazul recunoaşterii
iniţiale. Dar asemenea evoluţie a evenimentelor în standard este omisă;
b) evaluării la cost a activelor subvenţionate neamortizabile cu deprecierea lor
ulterioară conform politicii de contabilitate adoptată la entitate;
c) reevaluării (deprecierii) activelor amortizabile subvenţionate. În asemenea
situaţii diferenţa dintre valoarea activului subvenţionat neamortizabil după depreciere
şi/sau reevaluare, pe de o parte, şi valoarea subvenţiei determinată la recunoaşterea ei
iniţială, pe de altă parte, poate avea o semnificaţie diferită (favorabilă sau nefavorabilă);
d) reflectării modificării valorii subvenţiei în interconexiune cu înregistrarea
rezultatelor din deprecierea şi/sau reevaluarea imobilizărilor necorporale şi corporale.
Să examinăm în continuare variantele posibile de soluţionare a problemelor apărute.
Astfel, dacă pe parcursul utilizării sale o imobilizare necorporală sau corporală
subvenţionată amortizabilă este evaluată la cost şi apoi depreciată, atunci valoarea
subvenţiei devine mai mare decât valoarea contabilă a acestei imobilizări după depreciere.
Ca urmare, suma amortizării acumulate nu va acoperi valoarea subvenţiei.
Exemplu. La 1 aprilie anul 2008 entitatea a pus în funcţiune un utilaj la costul de
100000 lei, inclusiv costul subvenţionat – 80000 lei. Durata de funcţionare utilă a
obiectului dat constituie 5 ani, iar valoarea probabilă rămasă este nulă (la această convenţie
se recurge în scopul simplificării calculelor). La finele anului 2009 valoarea recuperabilă a
activului de asemenea s-a micşorat până la 58000 lei, iar pierderile din depreciere au
devenit egale cu 7000 lei. Admitem de asemenea că până la expirarea duratei de exploatare
a utilajului în valoarea subvenţiei şi valoarea contabilă a activului nu s-au produs
modificări (tabelul 1).
După cum se ştie, deprecierea mijlocului fix micşorează cu una şi aceeaşi mărime
atât costul acestuia la recunoaşterea iniţială (93000 lei = 100000 lei – 7000 lei), cât şi
valoarea lui contabilă (58000 lei = 85000 lei – 20000 lei – 7000 lei). Suma amortizării
anuale a activului calculată de la valoarea contabilă totală după depreciere constituie 17846
24
lei [(58000 : 39) × 12], iar determinată de la valoarea subvenţionată – 14277 lei [(46400 :
39) × 12].
Tabelul 1
Calculul valorii contabile, amortizării activului
şi soldului subvenţiei neamortizat, lei
Costul activului Suma amortizării Valoarea contabilă
Perioada de
inclusiv inclusiv inclusiv
gestiune total totală totală
subvenţionat subvenţionată subvenţionată
2008 100000 80000 15000 12000 85000 68000
2009 93000 74400 20000 16000 58000 46400
2010 93000 74400 17846 14277 40154 32123
2011 93000 74400 17846 14277 22308 17846
2012 93000 74400 17846 14277 4462 3569
2013 93000 74400 4462 3569 0 0
Total – – 93000 74400 – –
Astfel, pe parcursul celor cinci ani ai duratei de funcţionare utilă a utilajului conform
principiilor concordanţei şi periodicităţii urmează de întocmit formulele contabile care sunt
prezentate în continuare.
1. Calcularea amortizării2 utilajului subvenţionat în mărimea diferenţei dintre
valoarea totală a utilajului (93000 lei) şi valoarea subvenţionată a acestuia (74400 lei):
debit conturile 811 "Activităţi de bază", 812 "Activităţi auxiliare", 813
"Consumuri indirecte de producţie" etc. – în sumă de 18600 lei (93000 - 74400),
credit contul 124 "Uzura mijloacelor fixe" – în sumă de 18600 lei.
2. Calcularea amortizării utilajului subvenţionat în mărimea valorii subvenţionate:
debit contul 722 "Cheltuieli ale activităţii financiare" – în sumă de 74400 lei,
credit contul 124 "Uzura mijloacelor fixe" – în sumă de 74400 lei.
3. Înregistrarea venitului din activitatea financiară în mărimea amortizării
determinate de la valoarea subvenţionată a utilajului:
debit contul 342 "Subvenţii" – în sumă de 74400 lei,
credit contul 622 "Venituri din activitatea financiară" – în sumă de 74400 lei.
4. Înregistrarea pierderii din deprecierea utilajului:
debit contul "Pierderi din deprecierea activelor pe termen lung"3 – în sumă de 7000 lei,
credit contul 123 "Mijloace fixe" – în sumă de 7000 lei.
Din tabelul 1 şi formulele contabile de mai sus rezultă că după expirarea duratei de
utilizare a utilajului subvenţionat în creditul contului 342 "Subvenţii" va rămâne un sold
neamortizat în mărime de 5600 lei (80000 – 74400). Bineînţeles, el urmează să fie decontat
de către entitate şi recunoscut ca venit. Însă în asemenea situaţii este dificil de determinat
natura acestui venit, întrucât activul subvenţionat a fost deja casat, iar principiul
concordanţei veniturilor şi cheltuielilor, precum şi cel al periodicităţii nu se respectă.
În scopul înlăturării acestui neajuns se propune ca concomitent cu deprecierea
imobilizărilor necorporale sau corporale subvenţionate amortizabile să fie micşorată
(decontată parţial) şi subvenţia respectivă. Cu alte cuvinte, la finele anului 2009
concomitent cu recunoaşterea pierderii din depreciere a utilajului este necesar de diminuat
şi valoarea subvenţiei, întocmind pentru aceasta formula contabilă:
2
Conform IAS 16 şi IAS 38 la activele pe termen lung (imobilizările corporale) se calculează
amortizarea, dar nu uzura.
3
Asemenea cont nu există în planul de conturi în vigoare şi este propus pentru utilizarea de către autori.
25
credit contul "Venituri din diminuarea valorii subvenţiilor"4 – în sumă de 5600 lei.
Datorită abordării metodologice de mai sus după casarea utilajului la scoaterea din
uz a acestuia în contul sintetic al subvenţiilor nu va rămâne nici un fel de sold neutilizat.
În prezent de asemenea nu este clar cum de procedat cu valoarea subvenţiei în cazul
deprecierii unui activ subvenţionat neamortizabil. Doar se ştie că imobilizările necorporale
sau corporale cu durata de exploatare incertă, precum şi activele biologice care la ieşirea
din gestiune îşi pot recupera valoarea de intrare nu se amortizează. În aşa situaţie este
imposibil de a respecta principiul concordanţei, deoarece amortizarea, nu se calculează. Cu
alte cuvinte, în cazul dat cheltuieli nu se recunosc, ci numai venit.
Actualmente statul stimulează procurarea animalelor de prăsilă şi menţinerea
fondului genetic, stabilind totodată termenul minim de exploatare a unor specii de active
biologice. Acest termen minim reprezintă principala condiţie a subvenţiei pe care entitatea
este obligată să o respecte, deşi amortizarea animalelor productive adulte nu se calculează.
În cazul dat condiţia impusă de subvenţie va determina şi modul de contabilizare a
acesteia cu recunoaşterea pe baza sistematică a:
· veniturilor anticipate pe termen lung şi veniturilor anticipate curente;
· sau a veniturilor curente numai după expirarea termenului normat (stabilit) de
exploatare a animalelor.
Exemplu. Admitem că la 1 aprilie 2009 întreprinderea agricolă a importat 5 vaci de
prăsilă mulgătoare donatoare de embrioni cu greutatea de 2010 kg şi valoarea de 145500
lei. La 1 iulie 2009 gospodăria a beneficiat de o subvenţie pentru acoperirea parţială a
costului animalelor procurate în mărime de 130650 lei. La 31 decembrie 2010 entitatea a
depreciat valoarea vacilor cu 15% sau cu 21825 lei (145500 × 0,15) din care valorii
subvenţionate le revin 19598 lei.
Dacă gospodăria în conformitate cu politica sa de contabilitate va aplica prima
variantă de reflectare a subvenţiei cu recunoaşterea veniturilor anticipate pe termen lung şi
celor curente, atunci ea va calcula:
· în anul 2009 – venitul anticipat curent în sumă de 16331 lei (130650 × 6 : 48);
· în anii 2010 - 2013 – venitul anticipat pe termen lung în mărime de 114319 lei
(130650 × 42 : 48). În calculele de mai sus 6,48 şi 42 reprezintă numărul de luni. Începând
cu 1 iulie 2009 lunar se va recunoaşte venitul curent în mărime de 2721,87 lei (130650:48).
Formulele contabile aferente venitului provenit din subvenţionare şi pierderilor din
deprecierea activelor biologice mature pe termen lung pot fi prezentate astfel.
1. Recunoaşterea veniturilor anticipate la 1 iulie 2009:
credit contul 422 "Venituri anticipate pe termen lung" – în sumă de 114319 lei,
credit contul 515 "Venituri anticipate curente" – în sumă de 16331 lei.
2. Înregistrarea venitului lunar provenit din subvenţia obţinută:
debit contul 515 "Venituri anticipate curente" – în sumă de 2721,87 lei,
credit contul 622 "Venituri ale activităţii financiare" – în sumă de 2721,87 lei.
3. Transferarea unei părţi a venitului anticipat pe termen lung în venit componenţa
venitului anticipat curent la sfârşitul anului 2009:
debit contul 422 "Venituri anticipate pe termen lung" – în sumă de 32662 lei
[32662 lei (130650 × 12 : 48) sau (114319 × 12: 42)],
4
26
credit contul 515 "Venituri anticipate curente” – în sumă de 32662 lei [32662 lei
(130650 × 12 : 48) sau (114319 × 12: 42)].
Notă. La sfârşitul anului 2010 această formulă contabilă şi suma ei se vor repeta.
4. Reflectarea deprecierii activelor biologice mature subvenţionate la sfârşitul anului
2010:
debit contul "Pierderi din deprecierea activelor pe termen lung"5 – în sumă de
21825 lei,
credit contul 123 "Mijloace fixe" – în sumă de 21825 lei.
Totodată se propune de a diminua suma subvenţiei din cauza deprecierii valorii activelor
biologice procurate cu 12248,55 lei [(130650 – 16331 – 32622) × 0,15)]. Soldul contului 422
„Venituri anticipate pe termen lung” la finele aceluiaşi an va constitui 48995 lei (114319 –
65324), iar al contului 515 „Venituri anticipate curente” – 32662 lei.
Prin urmare, suma veniturilor anticipate urmează a fi diminuată din cauza deprecierii
activelor biologice subvenţionate:
· cu 7349,25 lei (48995 × 0,15) – în cazul veniturilor anticipate pe termen lung;
· cu 4899,30 lei (32662 × 0,15) – în cazul veniturilor anticipate curente.
Această diminuare a venitului anticipat (sau a subvenţiei transferate în componenţa
venitului anticipat) va condiţiona formula contabilă:
debit contul 422 "Venituri anticipate pe termen lung" – în sumă de 7349,25 lei,
debit contul 515 "Venituri anticipate curente" – în sumă de 4899,30 lei,
credit contul "Venituri din diminuarea valorii subvenţiilor" – în sumă de
12248,55 lei.
După această operaţiune economică se propune de recalculat suma venitului
anticipat curent conform situaţiei la finele anului 2010. Ea va constitui 27762,70 lei (32662
– 4899,30). Suma venitului provenit din subvenţia obţinută şi recunoscută lunar va fi egală
cu 2313,56 lei (27762,70 : 12), iar soldul veniturilor anticipate pe termen lung se va
micşora până la 41645,75 lei (48995 – 7349,25).
Dacă entitatea va decide să nu transfere subvenţia în componenţa veniturilor
anticipate pe termen lung şi curente, atunci această subvenţie urmează a fi contabilizată pe
parcursul termenului limită stabilit de organul de stat în componenţa capitalului propriu.
Lunar până la deprecierea activelor biologice entitatea va întocmi formula contabilă:
debit contul 342 "Subvenţii" – în sumă de 2721,83 lei,
credit contul 622 "Venituri ale activităţii financiare" – în sumă de 2721,83 lei.
Dar în aşa caz nu se va respecta gradul de exigibilitate a pasivelor (în cazul dat – a
veniturilor).
Concomitent cu deprecierea activelor biologice se recomandă să fie diminuată şi
valoarea subvenţiei aferente prin formula contabilă:
debit contul 342 "Subvenţii" – în sumă de 12248,55 lei,
credit contul "Venituri din diminuarea valorii subvenţiilor" – în sumă de
12248,55 lei.
După deprecierea valorii activelor biologice mature pe termen lung soldul subvenţiei
va constitui 69408,45 lei [130650 – (2721,83 × 18) – 12248,55].
Suma venitului lunar condiţionat de decontarea valorii subvenţiei din baza recalculată va
constitui 2313,62 lei (69408,45 : 30), unde 30 reprezintă numărul de luni rămase până la
încheierea termenului stabilit de exploatare a activelor biologice subvenţionate.
5
27
CONCLUZII
1. În cazul deprecierii imobilizărilor necorporale sau corporale subvenţionate
amortizabile care iniţial au fost evaluate la cost este necesar concomitent de decontat şi cota-
parte a valorii subvenţiei aferente, recunoscând-o ca venit al perioadei de gestiune. Aceasta va
asigura concordanţa şi egalitatea dintre mărimea amortizării activelor subvenţionate
recunoscută ca cheltuieli şi mărimea subvenţiei aferente recunoscută ca venit.
2. În cazul deprecierii imobilizărilor necorporale sau corporale subvenţionate
neamortizabile este raţional concomitent de decontat şi cota-parte a venitului anticipat pe
termen lung şi venitului anticipat curent ca urmare a reportării parţiale a subvenţiei la
contul pentru evidenţa deprecierii activelor. Drept termen limită de atribuire a subvenţiei la
venitul curent poate servi termenului stabilit de organul guvernamental care a acordat
subvenţia, dar nicidecum durata incertă de utilizare a activului neamortizabil.
3. După deprecierea valorii activului subvenţionat este necesar de recalculat soldurile
conturilor pentru evidenţa veniturilor anticipate pe termen lung şi veniturilor anticipate
curente. Dacă, însă, entitatea nu transferă subvenţia în componenţa veniturilor anticipate,
atunci ea urmează a fi contabilizată în componenţa capitalului secundar, cu decontarea
treptată după destinaţie.
BIBLIOGRAFIE
1. IAS 20 „Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor legate de
asistenţa guvernamentală”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Ch.: Moldpres, 2008. 736
p. ISBN 978-9975-78-704-8
2. Standardul Naţional de Contabilitate 20 "Contabilitatea subvenţiilor şi dezvăluirea
informaţiilor privind asistenţa guvernamentală". În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2002,
nr.75/187
3. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea modului de utilizare a
mijloacelor fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli (extras). În: Contabilitate şi audit.
2010, nr. 3, p. 91-100
PARTICULARITĂŢILE CREĂRII
ŞI EVIDENŢEI PROVIZIOANELOR CONFORM IFRS
LILIA GRIGOROI, MARIA DIMA

Abstract. This article examines how provisions are created, evaluated and
accounted according to the IAS requirements. Also through examples the article explains
complicated and unused in Republic of Moldova issues.
Key words: Provision, Measurement, Liability, Recogniion.
INTRODUCERE
Sistemul contabil din Republica Moldova nu rămâne imun şi fără reflexe la
provocările internaţionale din ultimul timp. Datorită eforturilor depuse s-a înregistrat un
progres vădit în vederea racordării la cerinţele globalizării şi convergenţei internaţionale,
însă preocupările din acest domeniu urmează a fi continuate. Intrarea în vigoare a Legii
contabilităţii care prevede implementarea Standardelor Internaţionale de Raportare
Financiară (IFRS) determină o nouă etapă în derularea reformelor economice. Adoptarea
IFRS reprezintă mai mult decât o modificare a reglementarilor contabile. Ea este, de fapt,
un nou sistem de evaluare a performanţelor sau un nou sistem de proceduri care trebuie
28
adoptat la nivelul întregii societăţi. Trecerea la IFRS va schimba modul de lucru şi,
mentalitatea aparatului contabil, va impune necesitatea perfecţionării managementului
strategic şi celui contabil. În acest context se înscrie armonios şi IAS 37 „Provizioane,
datorii contingente şi active contingente” care necesită abordări netradiţionale la
capitolul constituirii, utilizării reevaluării şi inventarierii provizioanelor ca caracter de
datorii pe termen scurt.
Cercetările în domeniul constituirii, evaluării şi reflectării în evidenţă a
provizioanelor au fost efectuate în baza studierii prevederilor IAS, lucrărilor savanţilor de
notoriu din România (L. Feleaga, N. Feleaga, 2007; M. Nichita ş. a., 2007), Ucraina şi
Federaţia Rusă, precum şi a experienţei acumulate la acest capitol de întreprinderile
autohtone. Problemele, dificultăţile şi incertitudinile identificate în consecinţa
necunoaşterii sau aplicării eronate a prevederilor IAS şi IFRS au fost estimate şi analizate
prin prisma tangenţei lor cu raportarea financiară şi respectarea cerinţelor fiscale, cu
aplicarea procedeului studiului monografic şi a elementelor de bază ale metodei dialectice
de cunoaştere a proceselor economice.
Provizionul reprezintă o datorie a cărei mărime şi scadenţă sunt nesigure. Această
afirmaţie poate fi ilustrată prin următorul exemplu. Admitem că o întreprindere din sfera de
producţie acordă cumpărătorilor garanţia de rambursare a contravalorii bunurilor necalitative.
Politica sa este cunoscută pe piaţă. Statisticile demonstrează că anual cumpărătorii returnează
circa 0,5% din volumul produselor vândute. Volumul vânzărilor în perioada de gestiune
curentă a constituit 1000000 lei. Ca urmare, entitatea poate evalua suma provizionului spre
constituire în mărime de 5000 lei (1000000 x 0,5 %). Suma rambursărilor efective ale
contravalorii produselor necalitative livrate unor astfel de rambursări pot fi aflate cu siguranţă
doar în viitor. Cu toate acestea provizionul va fi constituit. Astfel, provizioanelor le este
inerentă nesiguranţa valorii şi a exigibilităţii, adică a scadenţei.
IAS 37 „Provizioane, datorii contingente şi active contingente” defineşte datoria
ca o obligaţiune curentă a unei entităţi rezultată din evenimente anterioare, a cărei stingere
se soldează cu o reducere a resurselor concretizate în beneficiile economice ale entităţii. În
conformitate cu cerinţele acestui standard provizionul trebuie să fie contabilizat şi
prezentat în bilanţul contabil, dacă:
· entitatea are obligaţia actuală (legală sau implicită) care rezultă dintr-un
eveniment trecut;
· pentru stingerea obligaţiei, este necesară o ieşire de resurse care să reprezinte
avantaj economic;
· mărimea obligaţiei poate să fie stabilită în mod fiabil.
IAS 37 „Provizioane, datorii contingente şi active contingente” nu abordează
modul de determinare a corespondenţei conturilor şi nici formulele contabile ce urmează a
fi întocmite la constatarea provizionului. De asemenea standardul nu interzice şi nici nu
cere capitalizarea cheltuielilor legate de crearea provizioanelor. În acest context,
considerăm că pentru reflectarea provizioanelor poate fi utilizat contul de pasiv 538
„Provizioane”.
Valoare provizionului trebuie să reprezinte estimarea optimă a costurilor necesare
pentru stingerea obligaţiei actuale la data întocmirii bilanţului contabil. Pentru estimarea
acestor costuri entitatea trebuie să ţină cont de elementele incerte care sunt proprii
provizionului şi să acţioneze în diferite moduri, în conformitate cu circumstanţele
existente, după cum urmează:
29
· utilizarea noţiunii„valoarea preconizată” care se exprimă prin ponderea
rezultatelor posibile în posibilităţile totale de realizare a fiecăruia din ele. Această metodă
se utilizează în cazul când provizionul în cauză implică o gamă largă de elemente, (de
exemplu, provizionul pentru realizarea garanţiilor acordate clienţilor);
· în cazul când se evaluează un provizion pentru o singură obligaţie rezultatul
individual cel mai probabil poate constitui cea mai bună estimare a datoriei.
La determinarea şi recunoaşterea mărimii provizionului este necesar de a lua în
calcul efectul valorico-temporar al banilor. De asemenea poate fi necesară actualizarea
cheltuielilor estimate pentru stingerea obligaţiei, iar în calitate de rată de actualizare poate
fi preluată rata înainte de impozitare care reflectă evaluările curente pe piaţă ale riscurilor
specifice datoriei. Alegerea ratei de actualizare este una din cele mai complicate şi
anevoioase probleme care depinde în mare măsură de raţionamentul profesional. Să
ilustrăm această afirmaţie printr-un exemplu.
Admitem că entitatea este în proces de judecată cu un client permanent. La data
întocmirii bilanţului contabil (31 decembrie 2009) avocaţii entităţii consideră că aceasta va
pierde procesul, va fi considerată vinovată şi peste 2 ani (adică în anul 2011) va trebui să
plătească despăgubiri în sumă de 600000 lei. Întrucât efectul valorico-temporar al banilor
este semnificativ, entitatea este nevoită să formeze un provizion, utilizând rata anuală de
actualizare de 10 %. Datorită efectului valorico-temporar al banilor provizioanele aferente
unor ieşiri de resurse care apar la scurt timp de la data întocmirii bilanţului contabil sunt
mult mai oneroase decât cele aferente unor ieşiri de resurse cu valoare identică, dar care
apar mai târziu. De aceea la determinarea mărimii provizionului este necesar de actualizat
fluxul de mijloace băneşti. În cazul efectuării actualizării valoarea contabilă a
provizionului se măreşte în fiecare perioadă. Această creştere este recunoscută în
contabilitate ca cost al îndatorării (tabelul 1).
Tabelul 1
Actualizarea valorii provizionului
Calculul valorii Valoarea actualizată, Majorarea
Anul de gestiune
actualizate lei provizionului, lei
2009 600000/(1.1)2 495868 -
2010 600000/1.1 545455 49587
2011 - 600000 54545
În conformitate cu datele tabelului 1 la entitatea în cauză se vor întocmi

următoarele formule contabile:
1. Constituirea provizionului conform situaţiei la 31 decembrie 2009:
debit contul 714 „Alte cheltuieli operaţionale” - în sumă de 495868 lei,
credit contul 538 „Provizioane” - în sumă de 495868 lei.
Entitatea nu trebuie să recunoască obligaţiile care se referă la pierderile viitoare. În
conformitate cu cerinţele în vigoare ale standardelor naţionale întreprinderea poate forma
şi recunoaşte provizioane aferente reparaţiei capitale a mijloacelor fixe. Dar deoarece
30
acestea sunt interzise de IFRS, cheltuielile respective necesită a fi recunoscute în raportul
de profit şi pierdere pe măsura apariţiei lor.
Cheltuielile legate de constituirea unui provizion urmează a fi prezentate în raportul de
profit şi pierdere la valoarea acestuia diminuată cu valoarea recunoscută pentru
rambursare. Să ilustrăm această cerinţă printr-un exemplu.
Admitem că o entitate producătoare de frigidere a pierdut procesul în instanţa de
judecată în legătură cu livrarea unui lot de frigidere rebutate. Cumpărătorul a solicitat
recuperarea daunei în sumă de 150000 lei. Piesele de schimb pentru asamblarea
frigiderelor au fost procurate de la un furnizor care a recunoscut calitatea redusă a acestora
şi si-a asumat obligaţia să recupereze entităţii producătoare de frigidere 130000 lei.
În evidenţa contabilă a entităţii producătoare de frigidere constituirea provizionului
se va recunoaşte prin formulele contabile de mai jos:
1. Constituirea provizionului pe seama cheltuielilor perioadei de gestiune:
2. Constituirea provizionului pe seama creanţei furnizorului pieselor de schimb:
debit contul 229 „Alte creanţe pe termen scurt” - în sumă de 130000 lei,
În cazul când se consideră că o parte sau toate cheltuielile necesare pentru stingerea
unui provizion vor fi rambursate de o persoană terţă, atunci rambursarea trebuie
recunoscută ca element contabil numai în momentul apariţiei certitudinii ferme privind
primirea acesteia. Rambursarea se recunoaşte ca un activ separat, iar suma recunoscută
spre rambursare nu trebuie să depăşească valoarea provizionului. Să ilustrăm aceasta prin
următorul exemplu.
Admitem că entitatea producătoare de frigidere din exemplul precedent poate primi
de la furnizor ca recompensă suma de 150 000 lei pentru piesele defectate şi amenda în
mărime de 5% din suma respectivă. Furnizorul a confirmat că va rambursa entităţii suma
de 157500 lei (150000 + 150000 x 5 %). Entitatea urmează să recunoască provizionul
aferent procesului de judecată pierdut în sumă de 150000 lei. Diferenţa în mărime de 7 500
lei (157500 - 150000) va fi recunoscută ca profit al perioadei de gestiune. Acest fapt
economic complex se reflectă în evidenţă prin formula contabilă compusă de mai jos:
debit contul 229 „Alte creanţe pe termen scurt” - în sumă de 157500 lei,
credit contul 538 „Provizioane” - în sumă de 150000 lei,
credit contul 612 „Alte venituri operaţionale” - în sumă de 7500 lei,
Provizioanele urmează a fi revizuite cu prilejul întocmirii fiecărui bilanţ contabil şi
ajustate pentru a reflecta cea mai bună estimare curentă. Totodată fiecare provizion utilizat
numai în scopul pentru care a fost iniţial constituit. Să ilustrăm aceasta prin următorul exemplu.
Admitem că la finele anului 2009 entitatea se află în proces de judecată cu doi
cumpărători permanenţi. Avocaţii entităţii consideră că procesul cu cel de-al doilea
cumpărător poate fi câştigat, de aceea nu este necesar de a constitui provizion pentru acest
litigiu. Dimpotrivă, procesul cu primul cumpărător, în opinia avocaţilor entităţii, poate fi
pierdut. În legătură cu aceasta s-a creat un provizion în sumă de 100000 lei. În anul 2010 în
consecinţa modificării circumstanţelor entitatea a fost nevoită să plătească celui de-al doilea
cumpărător 80000 lei. Procesul de judecată cu primul client se va finaliza în anul 2011, iar
cheltuielile pentru compensarea daunei au fost precizate şi reduse până la 60000 lei.
Formulele contabile care rezultă din datele acestui exemplu se prezintă astfel.
1. Constituirea provizionului la finele anului 2009 pentru acoperirea pierderilor
posibile rezultate din litigiul cu primul cumpărător:
31
debit contul 714 „Alte cheltuieli operaţionale” - în sumă de 100000lei,
2. Anularea la finele anului 2010 a unei parţi din provizionul constituit pentru litigiul
cu primul cumpărător în legătură cu modificarea circumstanţelor:
debit contul 538 „Provizioane” – în sumă de 40000 lei,
credit contul 612 „Alte venituri operaţionale” – în sumă de 40000 lei.
3. Recunoaşterea cheltuielilor aferente procesului pierdut cu cel de-al doilea
cumpărător:
Să examinăm în continuare unele aspecte ce ţin de recunoaşterea şi evidenţa
provizioanelor pentru contrate oneroase. Dacă o entitate are un contract oneros, obligaţia
contractuală curentă va fi recunoscută şi evaluată ca un provizion. Se consideră contract
oneros acel contract în care costurile legate de îndeplinirea obligaţiilor contractuale
depăşesc beneficiile economice rezultate din contract. Costurile inevitabile ale unui
contract reflectă cel puţin costul net aferent rezilierii contractului care reprezintă valoarea
cea mai mică dintre costul îndeplinirii contractului şi orice compensaţie sau penalitate
generată de neîndeplinirea contractului. Să ilustrăm aceasta printr-un exemplu.
Admitem că entitatea a semnat cu altă întreprindere un contract de arendă a unei părţi
dintr-o clădire pe o perioadă de 4 ani. Plata anuală de arendă constituie 100000 lei şi urmează
să fie achitată la finele fiecărui an. După un an entitatea a sistat procesul de producţie în spaţiul
arendat şi a decis ca acest spaţiu să fie subînchiriat de alt beneficiar contra unei plăţi anuale de
70000 lei. Penalizările pentru rezilierea contractului de arendă au constituit 50000 lei. Rata
anuală de actualizare bazată pe valoarea capitalului entităţii este egală cu 10 %. În legătură cu
aceste evenimente trebuie să constituie un provizion şi să ia în considerare costurile inevitabile,
compensaţiile şi penalităţile generate de neîndeplinirea contractului.
Valoarea actualizată a plaţii de arendă viitoare constituie 67618 lei [(100 000 –
70000) x 3/(1,1)3].
Întrucât penalizarea generată de rezilierea prematură a contractului în mărime de
50000 lei este valoarea cea mai mică, entitatea trebuie să creeze provizion anume în
această mărime prin formula contabilă de mai jos:
debit contul 714 „Alte cheltuieli operaţionale” – în sumă de 50000 lei,
credit contul 538 „Provizioane” – în sumă de 50000 lei.
Să examinăm de asemenea unele aspecte aferente provizioanelor pentru
restructurare. Restructurarea reprezintă un program planificat şi monitorizat de conducere
şi care modifică semnificativ sfera activităţii sau modalitatea în care este condusă
activitatea. Un provizion pentru restructurare este recunoscut numai dacă sunt îndeplinite
criteriile generale de recunoaştere a provizioanelor, prevăzute de IAS 37. Obligaţiunea
implicită de restructurare apare doar în cazul când:
• entitatea dispune de un plan formalizat şi detaliat de restructurare care să precizeze
cel puţin activitatea vizată, principalele zone afectate, localizarea, funcţia şi numărul
aproximativ al angajaţilor spre disponibilizare etc.;
• entitatea a informat terţii implicaţi că va realiza o restructurare prin începerea
executării unui plan, anunţându-le caracteristicile principale.
Să ilustrăm aceasta printr-un exemplu. Admitem că entitatea, estimând pierderile din
desfăşurarea activităţii sale, a decis la 2 octombrie 2009 să lichideze o subdiviziune. În
decursul următoarelor două luni entitatea nu a anunţat public despre decizia primită şi nu a
întreprins acţiuni de lichidare. La 5 decembrie 2009 consiliul de administraţie a aprobat un
32
plan detaliat privind închiderea subdiviziunii care a fost comunicat angajaţilor şi
principalilor parteneri de afaceri afectaţi. Conform estimărilor conducerii entităţii
lichidarea acestei subdiviziuni va genera costuri provenite din plata sancţiunilor aferente
neîndeplinirii contractelor încheiate cu cumpărătorii în sumă de 5000 000 lei şi costuri
legate de salarizarea angajaţilor în sumă de 4000000 lei.
Astfel, din datele existente la momentul adoptării deciziei despre lichidarea
subdiviziunii (2 octombrie 2009) rezultă la întreprindere lipsesc obligaţii provenite din
evenimentele anterioare. Decizia de lichidare a unei subdiviziuni nu este suficient pentru
constatarea datoriei sub formă de provizion. De aceea în cazul dat provizionul nu se
recunoaşte şi nu se formează.
Pentru recunoaşterea unui provizion conducerea entităţii trebuie să procedeze la
implementarea planului de restructurare sau să-i convingă pe parteneri că entitatea va
implementa procesul de restructurare. Deoarece entitatea a comunicat angajaţilor şi tuturor
partenerilor de afaceri decizia despre lichidare pe data de 5 decembrie 2009, costurile
aferente lichidării sunt inevitabile(9000000 lei), ceea ce demonstrează necesitatea constituirii
provizionului respectiv. Pentru reflectarea acestuia se va întocmi formula contabilă:
debit contul 714 „Alte cheltuieli operaţionale” – în sumă de 9000000 lei,
credit contul 538 „Provizioane” – în sumă de 9000000 lei;
CONCLUZII
1. IAS 37 „Provizioane, datorii contingente şi active contingente” nu abordează
corespondenţa conturilor şi nici formulele contabile care urmează a fi întocmite la
constituirea sau utilizarea provizioanelor. În aceste scopuri poate fi utilizat contul de pasiv
existent atribuind-ui o denumire mai simplă – „Provizioane”.
2. Entitatea nu trebuie să recunoască obligaţiile care se referă la pierderile viitoare.
În conformitate cu cerinţele actelor normative în vigoare entitatea poate forma şi
recunoaşte provizioane aferente reparaţiei capitale a mijloacelor fixe. Dar întrucât acestea
sunt interzise de SIRF, cheltuielile respective necesită a fi recunoscute în raportul de profit
şi pierdere pe măsura apariţiei lor.
3. La determinarea şi recunoaşterea mărimii provizionului este necesar de a lua în
calcul efectul valorico-temporar al bunurilor cu actualizarea cheltuielile pentru stingerea
obligaţiei contractuale şi evaluarea riscurilor specifice datoriei.
BIBLIOGRAFIE
1. FELEAGA, L.; FELEAGA, N. Contabilitate financiară: o abordare europeană şi
internaţională. Bucureşti: Editura economică, 2007. 370 p. ISBN 978-973-709-337-0
2. NICHITA, M.; PITULICE, I.; JIANU, I.; POPA, A. Studii practice privind aplicarea
Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară în România. Bucureşti: editura Contaplus,
2007. 285 p. ISBN 978-973-970-337-0
33
CONTABILITATEA CONSTITUIRII CAPITALULUI
STATUTAR ÎN SOCIETĂŢILE PE ACŢIUNI
A. FRECĂUŢEANU, ANGELA CHIŞLARU
VIORICA STICI
Institutul de Finanţe, Economie şi Statistică al AŞM
Abstract. The current methodology of accounting for economic transactions related
to capital formation statutory newly created joint stock companies is imperfect, generating
many uncertainties and is not harmonized with the Law on joint stock companies.
Proposals authors to address the classification of accounts are dubious accounting effect,
since it is based on an economic support and neglect argued the fundamental principles of
accounting. Therefore the article proposes to open a new synthetic account 315
„Contributions of purchasers of shares likely legalization” to be used to register the shares
issued by the National Commission of Financial Market. After recording that account 315
is debited account in return for credit 311 „Statutary capital”.
Key words: Company shares, The shares placed, Contributions of the founders,
Statutary capital, The State Register.
INTRODUCERE
Constituirea capitalului statutar al unei societăţi comerciale este o etapă importantă şi de
responsabilitate majoră pentru orice subiect economic nou-creat. Actualmente mărimea
minimă a capitalului statutar, condiţiile şi consecutivitatea formării acestuia sunt reglementate
de un şir de acte legislative şi normative, cerinţele cărora urmează a fi respectate necondiţionat
şi reflectate în mod adecvat în sistemul de conturi. Modalitatea de utilizare a contului de pasiv
311 „Capital statutar” şi a conturilor conexe este expusă în Planul de conturi contabile al
activităţii economico-financiare a întreprinderilor (Contabilitate şi audit, 1998) şi denotă
doar aspectele generale aferente fluxului acestui capital, fără, însă, a lua în considerare
particularităţile unei sau altei forme juridice de organizare. Astfel, în conformitate cu articolul
40 alineatul (3) din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1997) capitalul statutar constituit de acţionarii fondatori se consideră format şi
legiferat doar după achitarea integrală a tuturor acţiunilor şi înregistrarea acestora de către
Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Aceasta înseamnă că până la evenimentele nominalizate
este prematur de a credita contul 311 „Capital statutar”. Pentru realizarea obiectivelor
preconizate nu poate fi acceptată nici utilizarea altor conturi din grupa 31, întrucât ele au altă
destinaţie şi conţinut economic. De aici rezultă că metodologia contabilă existentă nu relevă
particularităţile constituirii capitalului statutar al societăţilor pe acţiuni, este armonizată
insuficient cu legea organică în cauză şi necesită perfecţionare.
Cercetările în domeniu au fost efectuate în baza generalizării problemelor, dificultăţilor
şi incertitudinilor condiţionate de reflectarea în evidenţă a operaţiunilor economice legate de
constituirea capitalului statutar într-un şir de societăţi pe acţiuni din sectorul agroalimentar al
Republicii Moldova (S.A. „Orhei-Vit”, S.A. „Elevator Kelley Grains”, S.A. „Cereale-Flor” ş.
a.). Experienţa întreprinderilor nou-create a fost evaluată prin prisma corelării ei cu cadrul
juridic în vigoare şi principiile fundamentale ale contabilităţii (prudenţa, prioritatea conţinutului
asupra formei, relevanţa etc.). Preferinţă s-a acordat metodei monografice de descriere a
obiectelor contabile cu aplicarea elementelor de comparaţie, inducţie şi deducţie.
Investigaţiile efectuate au demonstrat că pentru a reflecta corect în sistemul de
conturi operaţiunile legate de formarea capitalului statutar al societăţilor pe acţiuni trebuie
de avut o concepere clară a modului de înregistrare a emisiunii de acţiuni condiţionată de
34
crearea entităţilor în cauză. Acest mod este expus detaliat în compartimentul II „Crearea şi
înregistrarea societăţii” din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 2
aprilie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997). În continuare în tabelul 1
sunt prezentate etapele principale ale emisiunii de acţiuni de care trebuie de ţinut cont la
întocmirea formulelor contabile aferente formării capitalului statutar în cazul constituirii
unei societăţi pe acţiuni.
Tabelul 1
Etapele principale ale emisiunii de acţiuni în cazul
constituirii unei societăţi pe acţiuni
Nr. Etapa emisiunii de acţiuni Suportul juridic
crt.
1 2 3
1 Încheierea contractului de constituire sau adoptarea declaraţiei de Articolul 30 din Legea cu pri-
constituire a societăţii vire la societăţile pe acţiuni
2 Desfăşurarea subscrierii închise la acţiuni (adică numai în cadrul Articolul 34 din Legea cu
fondatorilor) cu depunerea mijloacelor băneşti pentru acţiunile privire la societăţile pe
achiziţionate contra bani în contul bancar provizoriu acţiuni
3 Aprobarea statutului şi a valorii aporturilor nepecuniare (în natură) Articolul 36 din Legea cu
la adunarea de constituire a societăţii care se desfăşoară în termenul privire la societăţile pe
prevăzut de contractul de constituire acţiuni
4 Înregistrarea de stat a societăţii de către întreprinderea de stat Articolul 37 din Legea cu
„Camera Înregistrării de Stat” privire la societăţile pe acţiuni
5 Transmiterea aporturilor nepecuniare de către fondatori organului Articolul 34 din Legea cu
executiv al societăţii în termen de o lună din momentul înregistrării de privire la societăţile pe
stat a întreprinderii nou-create. Aceste aporturi se transmit ca plată acţiuni
pentru acţiunile subscrise contra bunuri materiale sau active nemateriale
6 Înregistrarea bunurilor mobiliare şi imobiliare (terenuri, clădiri, Articolul 37 din Legea cu
mijloace de transport etc.) transmise de fondatori ca aporturi privire la societăţile pe
nepecuniare. Înregistrarea se efectuează în termen de două luni acţiuni
după înregistrarea de stat a societăţii
7 Aprobarea de către emitent a rezultatelor emisiunii şi recunoaşterea Articolul 9 din Legea cu privire
emisiunii drept valabilă sau nevalabilă la piaţa valorilor mobiliare
8 Prezentarea actelor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare pentru Articolul 38 din Legea cu
înregistrarea acţiunilor plasate. Actele se prezintă în termen de 15 privire la societăţile pe
zile din momentul: acţiuni
· înregistrări de stat a societăţii în cazul când toate acţiunile au
fost achitate doar contra bani
· înregistrării bunurilor mobiliare şi imobiliare transmise de
fondatori ca plată în natură pentru acţiunile subscrise
9 Înregistrarea de stat a acţiunilor de către Comisia Naţională a Pieţei Articolul 38 din Legea cu
Financiare în termen de 15 zile din momentul prezentării actelor privire la societăţile pe
necesare acţiuni
10 Transferarea mijloacelor băneşti din contul bancar provizoriu în Punctul 10 din Hotărârea
contul curent în valută naţională a societăţii Comisiei de Stat pentru
Piaţa Valorilor Mobiliare
„Cu privire la modul de
emisiune şi înregistrare de
stat a valorilor mobiliare”
11 Efectuarea primelor înscrieri în registrul acţionarilor în termen de Articolul 38 din Legea cu
15 zile din momentul înregistrării acţiunilor de către Comisia privire la societăţile pe
Naţională a Pieţei Financiare acţiuni
35
Din tabelul de mai sus rezultă că capitalul statutar al societăţii pe acţiuni nou-create
poate fi reflectat în creditul contului 311 „Capital statutar” doar după obţinerea
Certificatului privind înregistrarea de stat a valorilor mobiliare eliberat de către Comisia
Naţională a Pieţei Financiare.
De obicei în literatura de specialitate (A. Nederiţa, 2007; A. Nederiţa ş. a., 2003 etc.)
formarea capitalului statutar al societăţilor pe acţiuni şi societăţilor cu răspundere limitată
se reflectă prin una şi aceeaşi formulă contabilă compusă şi anume:
debit contul 242 „Conturi curente în valută naţională” – la suma mijloacelor
băneşti vărsate ca aporturi pecuniare în capitalul statutar,
debit contul 313 „Capital nevărsat” – la suma aporturilor subscrise (în bani, bunuri
materiale sau active nemateriale), dar nevărsate de către fondatori la momentul înregistrării
de stat a întreprinderii nou-create,
credit contul 311 „Capital statutar” – la valoarea nominală a acţiunilor sau cotelor
de participaţie subscrise.
Însă asemenea abordare, justificată totalmente în cazul constituirii societăţilor cu
răspundere limitată, nu poate fi acceptată pentru societăţile pe acţiuni, întrucât contravine
legislaţiei în vigoare. Într-adevăr, în conformitate cu Legea cu privire la societăţile pe
acţiuni (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997) capitalul statutar al unei
asemenea societăţi se formează din valoarea aporturilor primite ca plată pentru acţiuni şi
trebuie să fie egal cu valoarea nominală a acţiunilor plasate. Totodată articolul 12 alineatul
(5) din aceeaşi lege prevede că acţiunile se consideră plasate doar în cazul când simultan
sunt respectate trei condiţii, după cum urmează:
· achitarea deplină a tuturor acţiunilor de către primii achizitori (adică de către
fondatori);
· înregistrarea de stat a acţiunilor de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
· înregistrarea acţiunilor în registrul acţionarilor societăţii nou-create.
Aceasta înseamnă că până la obţinerea Certificatului privind înregistrarea de stat a
acţiunilor şi a listei achizitorilor de acţiuni din emisiunea de constituire, autentificată pe
fiecare filă cu ştampila Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, este prematur şi nelegitim
de a reflecta capitalul statutar al societăţii nou-create în creditul contului de pasiv 311
„Capital statutar”. De aceea pentru a evita această încălcare şi fiind conştienţi de
caracterul dubios al formulei contabile de mai sus (debit conturile 242 „Conturi curente
în valută naţională” şi 313 „Capital nevărsat”, credit contul 311 „Capital statutar”),
unii autori (A. Frecăuţeanu, A. Ştahovschi, A. Chişlaru, 2009) preferă să selecteze alte
modalităţi de reflectare a formării capitalului statutar în societăţile pe acţiuni. Cea mai
frecventă dintre ele este deschiderea unui subcont special „Acţiuni simple (sau, în caz de
necesitate, privilegiate) care n-au trecut înregistrarea de stat” la contul 311 „Capital
statutar”. Atunci în continuare, după obţinerea Certificatului privind înregistrarea de stat a
valorilor mobiliare, la suma egală cu valoarea nominală a acţiunilor înregistrate se
întocmeşte formula contanilă:
debit contul 311 „Capital statutar”, subcontul „Acţiuni simple (sau privilegiate)
care n-au trecut înregistrarea de stat”,
credit contul 311 „Capital statutar”, subcontul „Acţiuni simple (sau privilegiate)
care au trecut înregistrarea de stat”.
Dar nici modalitatea de evidenţă axată pe deschiderea şi utilizarea subconturilor
suplimentare de mai sus nu este optimă, întrucât ea nu influenţează asupra soldului
contului sintetic în cauză din raportul financiar anual.
În afară de aceasta, forma bilanţului contabil şi a raportului privind fluxul capitalului
36
propriu nu prevede deschiderea unor rânduri suplimentare pentru reflectarea soldului
contului 311 „Capital statutar” pe subconturi care ar putea furniza informaţii autentice
corelate cu etapa legiferării acţiunilor (adică până la înregistrarea lor de către Comisia
Naţională a Pieţei Financiare sau după această înregistrare).
De asemenea unii specialişti propun de a reflecta valoarea acţiunilor subscrise şi
achitate parţial sau complet până la înregistrarea lor de către Comisia Naţională a Pieţei
Financiare în creditul contului 537 „Datorii faţă de fondatori şi alţi participanţi”, iar
după obţinerea certificatului respectiv de la această comisie de a deconta suma înregistrată
ca datorie pe termen scurt din debitul contului nominalizat în creditul contului 311
„Capital statutar”. Însă şi această abordare nu este perfectă, deoarece confundă sursele de
finanţare proprii cu datoriile pe termen scurt faţă de fondatori. Astfel de datorii pot să
apară la întreprinderea nou-creată doar atunci când adunarea generală a acţionarilor va
recunoaşte emisiunea de constituire drept nevalabilă. Respectiv până la acest eveniment
(care în mod obligatoriu urmează a fi perfectat cu proces-verbal al adunării generale) nu
există argumente de ordin economic şi juridic de a reflecta aporturile depuse de fondatori
în creditul contului 537 „Datorii faţă de fondatori şi alţi participanţi”.
În sfârşit, este dubioasă şi reflectarea aporturilor pecuniare ale fondatorilor în debitul
contului 242 „Conturi curente în valută naţională”. Conform legislaţiei în vigoare
mijloacele băneşti în contul achitării acţiunilor se varsă de către fondatori într-un cont
bancar provizoriu care este destinat în exclusivitate acumulării aporturilor subscrise. Prin
urmare, destinaţia acestui cont bancar este strict limitată şi nu are nimic comun cu conturile
curente în valută naţională în care se încasează creanţele sau din care se sting datoriile
condiţionate de activitatea economico-financiară a oricărei întreprinderi. De aceea nu este
corect de a înregistra aporturile băneşti în capitalul statutar prin intermediul contului de
activ 242 „Conturi curente în valută naţională”.
Luând în considerare toate discordanţele de mai sus, doctorul în economie N. Ţiriulinicova
(Contabilitate şi audit, 2010) a propus următoarea modalitate de reflectare în sistemul de conturi a
operaţiunilor legate de formarea capitalului statutar în societăţile pe acţiuni.
1. Încasarea în contul bancar provizoriu a aporturilor pecuniare efectuate de către
fondatori ca plată pentru acţiunile subscrise:
debit contul 244 „Conturi speciale la bănci”, subcontul 4 „Cont bancar
provizoriu”,
credit contul 312 „Capital suplimentar”, subcontul 3 „Acţiuni simple (sau
privilegiate) care n-au trecut înregistrarea de stat”.
Notă. Această formulă contabilă se întocmeşte în baza extrasului de cont şi a
Certificatului de înregistrare a persoanei juridice eliberat de către întreprinderea de stat
„Camera Înregistrării de Stat”.
2. Reflectarea creanţei fondatorilor la capitolul aporturilor nepecuniare (în natură)
nevărsate la momentul înregistrării de stat a întreprinderii nou-create:
debit contul 313 „Capital nevărsat”, subcontul 1 „Capital nevărsat privind cotele
neachitate de fondatori”,
credit contul 312 „Capital suplimentar”, subcontul 3 „Acţiuni simple (sau
privilegiate) care n-au trecut înregistrarea de stat”.
Notă. Această formulă contabilă se întocmeşte în baza actului de evaluare a
aporturilor nepecuniare (în natură) de către un evaluator independent, extrasului din
procesul-verbal al adunării de constituire cu privire la aprobarea valorii acestor aporturi şi
a Certificatului de înregistrare a persoanei juridice eliberat de către întreprinderea de stat
„Camera Înregistrării de Stat”.
37
3. Înregistrarea aporturilor nepecuniare (în natură) vărsate de către fondatori ca plată
pentru acţiunile subscrise:
debit conturile 111 „Active nemateriale”, 123 „Mijloace fixe”, 211 „Materiale” etc.,
credit contul 313 „Capital nevărsat”, subcontul 1 „Capital nevărsat privind cotele
neachitate de fondatori”.
Notă. Această formulă contabilă se întocmeşte în baza facturilor, actelor de evaluare
a aporturilor nepecuniare, proceselor-verbale de primire-predare a mijloacelor fixe şi altor
documente justificative.
4. Reflectarea formării capitalului statutar al societăţii pe acţiuni:
debit contul 312 „Capital suplimentar”, subcontul 3 „Acţiuni simple (sau
privilegiate) care n-au trecut înregistrarea de stat”,
credit contul 311 „Capital statutar”, subcontul 2 „Acţiuni simple” şi subcontul 3
„Acţiuni privilegiate”.
Notă. Această formulă contabilă se întocmeşte în baza Certificatului privind
înregistrarea de stat a valorilor mobiliare (în cazul dat – a acţiunilor) eliberat de către
Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi listei achizitorilor de acţiuni, autentificată pe
fiecare filă cu ştampila comisiei în cauză.
De menţionat că în articolul său N. Ţiriulinicova propune de a accentua în denumirea
subconturilor faptul că acţiunile simple sau privilegiate au trecut înregistrarea de stat.
Considerăm, însă, că această precizare este de prisos, întrucât potrivit legislaţiei în vigoare
capitalul statutar al unei societăţi pe acţiuni se formează în exclusivitate doar din valoarea
nominală a acţiunilor plasate care au trecut înregistrarea de stat. Cu alte cuvinte, dacă
acţiunile plasate n-au fost înregistrate de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare,
atunci nici capitalul statutar nu poate fi recunoscut ca obiect contabil.
5. Transferarea mijloacelor băneşti din contul bancar provizoriu în contul curent al
societăţii pe acţiuni nou-create care a trecut toate etapele înregistrării de stat:
debit contul 242 „Conturi curente în valută naţională”,
credit contul 244 „Conturi speciale la bănci”, subcontul 4 „Cont bancar
provizoriu”.
Totodată dacă adunarea generală a acţionarilor va recunoaşte emisiunea de
constituire drept nevalabilă, atunci, în opinia doctorului în economie N. Ţiriulinicova,
urmează de întocmit astfel de formule contabile:
1. Apariţia datoriei societăţii pe acţiuni nou-create faţă de fondatori la capitolul
recuperării (returnării) aporturilor vărsate ca plată pentru acţiunile subscrise:
debit contul 312 „Capital suplimentar”, subcontul 3 „Acţiuni simple (sau
privilegiate) care n-au trecut înregistrarea de stat”,
credit contul 537 „Datorii faţă de fondatori şi alţi participanţi”, subcontul 1
„Datorii aferente aporturilor în capitalul statutar”.
Notă. Această formulă contabilă se întocmeşte în baza extrasului din procesul-verbal
al adunării generale a acţionarilor.
2. Recuperarea (returnarea) aporturilor vărsate de către fondatori ca plată pentru
acţiunile subscrise:
debit contul 537 „Datorii faţă de fondatori şi alţi participanţi”, subcontul 1
„Datorii aferente aporturilor în capitalul statutar”,
credit conturile 244 „Conturi speciale la bănci” (subcontul 4 „Cont bancar
provizoriu”), 111 „Active nemateriale”, 123 „Mijloace fixe”, 211 „Materiale” etc.
Notă. Această formulă contabilă se întocmeşte în baza extrasului de cont, facturilor,
proceselor-verbale de primire-predare a mijloacelor fixe şi altor documente justificative.
38
Considerăm că modalitatea de evidenţă a operaţiunilor legate de formarea capitalului
statutar al societăţilor pe acţiuni nou-create, propusă de N. Ţiriulinicova, este mai reuşită
decât abordările altor autori sau varianta expusă în Normele metodologice de utilizare a
conturilor contabile, aceasta explicându-se prin corelarea mai deplină cu prevederile
Legii cu privire la societăţile pe acţiuni. Esenţa modalităţii recomandate constă în aceea
că contul 311 „Capital statutar” se creditează numai după înregistrarea acţiunilor plasate
(adică achitate integral) de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare, iar până la acest
eveniment valoarea nominală a acţiunilor urmează a fi reflectată în alt cont din clasa 3
grupa 31 (în cazul dat este vorba despre contul 312 „Capital suplimentar”).
Însă, în opinia noastră, nici utilizarea contului 312 „Capital suplimentar” pentru reflec-
tarea etapelor de formare a capitalului statutar al societăţilor pe acţiuni nou-create nu reprezintă
cea mai bună soluţie. Doar în conformitate cu esenţa economică şi destinaţia lui capitalul
suplimentar nu se formează din aporturile fondatorilor în sumă egală cu valoarea nominală a
acţiunilor subscrise sau plasate şi nici nu poate servi ca sursă de constituire (ci doar de majorare) a
capitalului statutar. Actualmente, de fapt, nici unul din conturile existente din grupa 31 nu poate fi
acomodat pentru reflectarea autentică a particularităţilor legate de formarea şi recunoaşterea
capitalului statutar al societăţilor pe acţiuni. Această incertitudine poate fi depăşită doar prin
includerea cu avizul Ministerului Finanţelor a unui cont nou de gradul I în nomenclatorul
conturilor contabile. Funcţiile necesare pot fi exercitate, de exemplu, de contul de pasiv 315
„Aporturi ale achizitorilor de acţiuni pasibile legalizării”. În aşa caz etapele de formare a
capitalului statutar al societăţilor pe acţiuni vor fi reflectate prin astfel de formule contabile:
a) etapa înregistrării societăţii pe acţiuni de către întreprinderea de stat „Camera
Înregistrării de Stat” cu includerea subiectului economic nou-creat în Registrul de Stat al
Persoanelor Juridice:
debit conturile 244 „Conturi speciale la bănci” şi 313 „Capital nevărsat”,
credit contul 315 „Aporturi ale achizitorilor de acţiuni pasibile legalizării”;
b) etapa înregistrării acţiunilor de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare cu
includerea acţiunilor plasate ale societăţii pe acţiuni nou-create în Registrul de Stat al
Valorilor Mobiliare:
debit contul 315 „Aporturi ale achizitorilor de acţiuni pasibile legalizării”,
credit contul 311 „Capital statutar”, subcontul 2 „Acţiuni simple” şi subcontul 3
„Acţiuni privilegiate”.
CONCLUZII
1. La reflectarea operaţiunilor economice legate de formarea capitalului statutar al
societăţilor pe acţiuni nou-create trebuie de condus atât de legislaţia în vigoare şi cerinţele
pieţei financiare, cît şi de principiile fundamentale ale contabilităţii (prudenţa, prioritatea
conţinutului asupra formei, relevanţa etc.).
2. Conturile existente din grupa 31 a nomenclatorului de conturi contabile sunt
incapabile să releve autentic particularităţile formării capitalului statutar al societăţilor pe
acţiuni, iar atribuirea funcţiilor respective contului 312 „Capital suplimentar” la o etapă
anumită a emisiunii de acţiuni nu este argumentată din punct de vedere economic.
3. Perfecţionarea metodologiei contabile în vigoare şi racordarea ei la exigenţele
cadrului juridic în domeniu poate fi efectuată prin includerea unui cont suplimentar de
pasiv 315 „Aporturi ale achizitorilor de acţiuni pasibile legalizării” care iniţial (la
momentul înregistrării subiectului economic de către întreprinderea de stat „ Camera
Înregistrării de Stat”) se creditează, iar la etapa finală (după includerea acţiunilor plasate în
Registrul de Stat al Valorii Mobiliare) se debitează în contrapartidă cu creditul contului
311 „Capital statutar”.
39
BIBLIOGRAFIE
1. Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 2. aprilie. 1997. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova. 1997, nr. 38-39
3. FRECĂUŢEANU, A.; ŞTAHOVSCHI, A.; CHIŞLARU, A. Contabilitatea pasivelor şi
cheltuielilor la întreprinderile sferei de producţie. Chişinău: CE UASM, 2009. 286 p. ISBN 978-
9975-64-168-5
4. NEDERIŢA, A. Corespondenţa conturilor contabile conform prevederilor S.N.C. şi
Codului fiscal. Chişinău: Contabilitate şi audit, 2007. 640 p. ISBN 978-9975-9546-4-8
5. NEDERIŢA, A. ş. a. Contabilitate financiară. Chişinău: ACAP, 2003. 640 p. ISBN 9975-
9702-1-4
6. CIRÛL’NIKOVA, N. Procedury audita ustavnogo kapitala akcionernogo obŝestva. În :
Contabilitate şi audit. 2010, nr. 3, p. 65-79
CРАВНИТЕЛЬНАЯ ОЦЕНКА БИОЛОГИЧЕСКИХ АКТИВОВ ПО

МСБУ 41 «СЕЛЬСКОЕ ХОЗЯЙСТВО» И НСБУ 6 «ОСОБЕННОСТИ
УЧЕТА НА СЕЛЬСКОХОЗЯЙСТВЕННЫХ ПРЕДПРИЯТИЯХ»
ЛЮДМИЛА ТОДОРОВА
Государственный аграрный университет Молдовы
Г. КИРЕЙЦЕВ
Государственный аграрный университет Украины
Abstract. In the International Standard of Book Keeping 41 «Agriculture»

biological actives at the moment of an initial recognition, and also at representation about
them in financial reports are estimated at fair market cost behind a minus of selling
expenses. Their items of recognition of increase in alive weight and increase in cost current
biological actives have been certain. In the National Standard of Book Keeping 6
«Features of the account in the agricultural enterprises» an estimation of biological
actives at an initial recognition are expedient for reflecting at historical cost.
Key words: Biological actives, Fair market cost behind a minus of selling expense,
Increase in alive weight, The additional biological actives.
ВВЕДЕНИЕ
При определении справедливой рыночной стоимости биологического актива во
внимание берутся все показатели, характеризующие его физическое состояние (вес,
категория упитанности, возраст, порода, сорт, урожайность, жирность, содержание
сухих веществ, сахаристость и т. д.). Согласно МСБУ 41 «Сельское хозяйство»
биологические активы в момент первоначального признания, а также при
представлении информации о них в финансовых отчетах оцениваются по справедливой
рыночной стоимости за минусом сбытовых расходов (Международные стандарты
финансовой отчетности, 2005). При этом может быть признана чистая прибыль или
убыток. Однако более целесообразной является оценка биологических активов при их
первоначальном признании по исторической стоимости. С экономической точки зрения
историческая стоимость отражает фактическую величину затрат на покупку или
создание биологических активов в конкретных условиях деятельности того или иного
40
предприятия. Однако историческую (первоначальную) стоимость биологических
активов, основанную на фактических затратах, невозможно определить в течение года
при их получении в результате изменений (трансформаций). Поэтому в текущем учете
их оценивают по плановой (нормативной) себестоимости, а в конце года эту оценку
доводят до фактической. В результате у предприятий появляется возможность полу-
чения информации как о плановой (нормативной), так и о фактической себестоимости
всех видов биологических активов, являющихся результатом биологических изменений
(трансформаций).
МЕТОДИКА И МАТЕРИАЛЫ ИССЛЕДОВАНИЯ
Проведенное исследование методов оценки биологических активов базируется на
данных трех сельскохозяйственных предприятий района Штефан Водэ: «Crocmaz-Agro»
S.R.L., «Zăvoiul Mare» S.R.L. и колхоз «Путь Ленина». Изучение экономических
фактов и бухгалтерских элементов на примере указанных хозяйств выявило
существенные недостатки в порядке отражения прибыли и убытков в момент
признания или при последующей оценке биологических активов. Сделанные выводы
исходят из диалектического метода познания, использованного в сочетании с
приемами анализа и синтеза, индукции и дедукции, сравнения и др.
РЕЗУЛЬТАТЫ И ОБСУЖДЕНИЯ
Оценка биологических активов – сложная и противоречивая проблема. В
МСБУ 41 «Сельское хозяйство» ей посвящено около 40 % всего объема стандарта.
Сопоставив оценку биологических активов по справедливой стоимости за
минусом сбытовых расходов с положениями других стандартов и основными
принципами бухгалтерского учета, можно сделать вывод, что МСБУ 41 «Сельское
хозяйство» противоречит положениям МСБУ 18 «Доход» и НСБУ 18 «Доход» в
части признания и оценки дохода. Он требует признать прибыль и убытки до
момента сбыта биологических активов. Но такой доход еще не заработан и нет
объективной основы для его признания. Подобные нарушения происходят в случае
покупки и оприходования активов от продуктивного и рабочего скота.
Проиллюстрируем это утверждение на следующем примере.
Допустим, что предприятие купило 5 бычков общим живым весом 1000 кг,
заплатив за них 16000 леев. Сбытовые расходы за вычетом транспортных издержек
составили 300 леев, а расходы по доставке поголовья – 1000 леев.
В таком случае в соответствии с положениями МСБУ 41 «Сельское хозяйст-
во» справедливая стоимость бычков за минусом сбытовых расходов составит 14700
леев (16000 – 1000 – 300), а первоначальная стоимость будет равна 17000 леям
(16000 + 1000). Разница между справедливой рыночной стоимостью и первоначаль-
ной стоимостью в размере 2300 леев (14700 – 17000) должна быть признана как
убыток, что, однако, является крайне спорным.
Противоречивость положений МСБУ 41 «Сельское хозяйство» можно
продемонстрировать также на следующем примере. Допустим, что в апреле 2010
года предприятие оприходовало от молочного стада коров 40 телят живым весом
1080 кг по справедливой рыночной стоимости за минусом сбытовых расходов на
сумму 19440 леев. До конца отчетного года по данным взвешивания
зарегистрирован прирост живой массы этих животных в количестве 6720 кг
(0,700 х 30 х 8 х 40), а справедливая рыночная стоимость данного прироста за
вычетом сбытовых расходов составила 141120 леев. При расчете количество
прироста руководствовались такими данными:
0,700 – среднесуточный прирост живой массы, кг;
41
30 – количество дней в одном месяце;
8 – количество месяцев в расчетном периоде;
40 – количество телят.
Общий живой вес телят на 31 декабря 2010 года составил 7800 кг,
справедливая рыночная стоимость – 179400 леев, сбытовые расходы – 5382 лея,
транспортные расходы – 4000 леев.
Если руководствоваться положениями МСБУ 41 «Сельское хозяйство», то по
данным этого примера предприятие должно отразить:
· в апреле текущего года – оприходование телят и признание прибыли на
сумму 19440 леев;
· в течение года – прирост живой массы и признание прибыли на сумму
141120 леев;
· на 31 декабря текущего года – увеличение справедливой рыночной
стоимости телят с признанием прибыли в размере 18840 леев (179400 – 19440 –
141120).
Прибыль (доход) от увеличения справедливой рыночной стоимости телят за
вычетом сбытовых и транспортных расходов составит 9458 леев (18840 – 5382 – 4000).
Предположим далее, что плановая себестоимость полученного за год приплода
составила 15120 леев при их фактической себестоимости 14500 леев, а плановая
себестоимость прироста живой массы составила 107520 леев при его фактической
себестоимости 115000 леев. В то же время надо отметить, что показатели
фактической себестоимости в МСБУ 41 «Сельское хозяйство» не предусмотрены.
Следовательно, без реального сбыта биологических активов в течение года при
их первоначальном признании (отеле) и физическом изменении (росте) необходимо
признать прибыль, которая по всем разумным критериям является фиктивным
финансовым результатом. Такой результат не покрыт денежными средствами или
какими-либо другими формами компенсации.
В продолжение с помощью таблицы 1, основанной на данных приведенного
выше примера, сравним оценку телят и прироста их живой массы согласно поло-
жениям МСБУ 41 «Сельское хозяйство» и НСБУ 6 «Особенности учета на
сельскохозяйственных предприятиях».
Как видно из таблицы 1, при оценке биологических активов и их изменений по
справедливой рыночной стоимости за вычетом сбытовых расходов (то есть по
методике МСБУ 41) информация о плановой и фактической себестоимости телят и
результатов их роста отсутствует. В связи с этим возникает вопрос: как управлять
трансформацией биологических активов (в данном случае – телят) без сведений о
показателях, посредством которых измеряются процессы трансформации?
Очевидно, что подобное просто невозможно. Поэтому предпочтение следует отдать
оценке биологических активов на основе принципа исторической стоимости.
В Республике Молдова благодаря использованию НСБУ 6 «Особенности
учета на сельскохозяйственных предприятиях» проведена четкая грань между
оценкой биологических активов при первоначальном признании и последующей
их оценкой с подразделением на долгосрочные и текущие (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2000). В основу оценки указанных активов при первона-
чальном признании положен принцип исторической (первоначальной) стоимости.
Он, на наш взгляд, отражает реальную величину затрат при их покупке, полу-
чении в результате биологических трансформаций (рождении, росте, выращи-
вании и т. д.). При этом исключается возможность признания незаработанных
42
Таблица 1
Сравнительная оценка телят и прироста их живой массы согласно требованиям
МСБУ 41 «Сельское хозяйство» и НСБУ 6 «Особенности учета на
сельскохозяйственных предприятиях», леев
Оценка согласно
Показатель
МСБУ 41 НСБУ 6
А 1 2
Справедливая рыночная стоимость за вычетом сбытовых расходов:
· телят 19440 -
· прироста живой массы 141120 -
Плановая (нормативная) себестоимость:
· телят - 15120
· прироста живой массы - 107520
Доход (прибыль) от признания:
· телят 19440 -
· прироста живой массы 141120 -
Увеличение справедливой рыночной стоимости живого веса телят 18840 -
Плановая себестоимость:
· одного теленка - 378
· одного центнера прироста живой массы - 1600
· одного центнера живой массы - 1572,31
Фактическая себестоимость:
· одного теленка - 362,50
· одного центнера прироста живой массы - 1711,31
· одного центнера живой массы - 1660,26
доходов или любых других финансовых результатов, обеспечивается единство

подходов при оценке биологических активов и остальных видов материальных
средств. Ведь в действительности нет никакого экономического обоснования для
оценки, например, купленных животных по справедливой рыночной стоимости, а
купленного оборудования – по первоначальной стоимости. Тот факт, что
животные являются биологическими активами, а оборудование – нет, не может и
не должен служить аргументом для изменения подходов при их первоначальном
признании.
Для сравнения отметим, что в Российской Федерации биологические активы
оценивают по принципу исторической себестоимости с подразделением их на
основные средства и текущие активы (М. Pizengol’c, 2002).
Другие противоречия или недостатки, присущие МСБУ 41 «Сельское
хозяйство», заключаются в следующем:
1. Прибыль и убыток признаются, хотя перехода права собственности на био-
логические активы от одного лица к другому не было. Получается, что в случае
покупки таких активов сам покупатель должен признать финансовые результаты,
хотя в нормальных условиях это должен сделать продавец;
2. Нарушаются принципы соответствия и периодичности. В каждом случае
признания дополнительных биологических активов должна быть признана прибыль
или убыток без соответствующего признания расходов;
43
3. Отсутствуют различия в оценке долгосрочных и текущих биологических
активов;
4. Отсутствует ясность в том, как оценивать текущие биологические активы
при выбытии из хозяйства;
5. Оценка биологических активов при их первоначальном признании не
отличается от последующей оценки;
6. Если незавершенное производство в растениеводстве и животноводстве
также оценивать по справедливой рыночной стоимости за минусом сбытовых
расходов, то в таком случае сельскохозяйственные предприятия никогда не смогут
определить реальную (фактическую) себестоимость сельскохозяйственной про-
дукции и дополнительных биологических активов. При таком подходе менеджеры
лишаются важных данных, которые необходимы для эффективного управления
процессами снабжения, производства и реализации.
ВЫВОДЫ
1. В НСБУ 6 «Особенности учета на сельскохозяйственных предприя-
тиях» в основу оценки биологических активов при их первоначальном признании
положен принцип исторической (первоначальной) стоимости. Такой подход
экономически оправдан, так он отражает фактическую величину затрат и позволяет
в случае необходимости выявить резервы их оптимизации.
2. Согласно МСБУ 41 «Сельское хозяйство» биологические активы в момент
первоначального признания, а также при представлении информации о них в
финансовых отчетах оцениваются по справедливой рыночной стоимости за минусом
сбытовых расходов. При этом может быть признана чистая прибыль или убыток,
что, однако, является дискуссионным и порождает массу неопределенностей.
3. Положения МСБУ 41 «Сельское хозяйство» в части оценки биологических
активов невозможно использовать на практике до устранения противоречий с
положениями других НСБУ и МСБУ.
ЛИТЕРАТУРА
1. MSBU 41 «Sel’skoe hozâjstvo». B: Международные стандарты финансовой
отчетности. Ростов на Дону: ASKERI, 2005. 281 c. ISBN 5-222-05715-1
2. NSBU 6 «Osobennosti učeta na sel’skohozâjstvennyh predpriâtiâh». În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova. 2000, nr. 163-165
3. PIZENGOL’C, M. Buhgalterskij učet v sel’skom hozâjstve. Москва: Финансы и
статистика, 2002. 480 с. ISBN 5-279-02460-0
EVALUAREA ŞI RECUNOAŞTEREA LUCRĂRILOR AGRICOLE CA

ELEMENT DISTINCT AL EVIDENŢEI OPERATIVE
V. COJOCARI
Abstract. One of the improvement directions of the consumption accounting

concerning the cultivation of the agricultural crops consists in the documents adaptation to
the internal control requirements of the performed works. As the quality of the indicators is
not measured in monetary unities but it is done only by coefficients, degrees or percent
points the afferent information of the agricultural work quality should be accumulated and
44
in the tehnical operative bookkeeping. In these goals it is recommended to utilise o special
document – The bookkeeping sheet of the agricultural work quality.
Key words: Consumptions, Internal control, Quality, Agricultural work, Document.
INTRODUCERE
Una din direcţiile de perfecţionare a contabilităţii consumurilor ce ţin de cultivarea
culturilor agricole constă în adaptarea documentelor la cerinţele controlului intern al
calităţii lucrărilor executate. Totodată pentru ca evaluarea calităţii lucrărilor agricole să
exercite un impact pozitiv şi să nu se transforme într-o simplă manipulare de cifre
indicatorii respectivi urmează a fi înregistraţi, acumulaţi şi grupaţi. Deşi în consecinţa
reformei contabile din anul 1998 în sistemul de înregistrare şi prelucrare a informaţiei au
survenit modificări esenţiale, totuşi documentele primare şi modul de utilizare a acestora
au rămas, în fond, aceleaşi, caracterizându-se prin numeroase imperfecţiuni şi lacune.
Veridicitatea datelor furnizate de evidenţa primară este extrem de importantă,
deoarece în baza lor se ţine evidenţa analitică şi sintetică, se întocmesc rapoartele
financiare şi se efectuează planificarea activităţii economice a întreprinderilor. Totodată
perfecţionarea documentelor primare trebuie să contribuie la reducerea manoperei pentru
perfectarea şi prelucrarea lor.
La elaborarea unor specimene noi de documente primare în schimbul celor existente
trebuie de ţinut cont de destinaţia lor. Totodată capacitatea informaţională a documentelor
şi posibilităţile prelucrării lor automatizate sînt condiţionate de coraportul dintre volumul
semnelor numerice şi celor textuale. Cu cât mai multe semne numerice conţine
documentul, cu atât este mai înaltă capacitatea lui informaţională.
Cercetările în domeniu au fost efectuate în baza generalizării incertitudinilor
condiţionate de adaptarea documentelor la cerinţele controlului calităţii lucrărilor agricole,
iar ca bază empirică au servit datele societăţilor cu răspundere limitată „Roşiori-Lux” din
raionul Sîngerei, „Vastadum” şi „Agră-Popuros” din raionul Făleşti. Suportul metodologic al
investigaţiilor îl constituie principiile fundamentale ale contabilităţii, prevederile Legii
contabilităţii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007), ale S.N.C. 6 “Particula-
rităţile contabilităţii la întreprinderile agricole” (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2000), precum şi publicaţiile în domeniu ale savanţilor autohtoni (A. Frecauţan,
1988). Preferinţă s-a acordat metodei studiului monografic cu aplicarea elementelor de
observare, selectare, inducţie şi deducţie.
La obţinerea produselor vegetale participă numeroşi salariaţi care efectuează diferite
lucrări: aratul, semănatul, afînarea solului între rânduri etc. Eforturile fizice şi consumurile
de muncă vie ale agrotehnicienilor se măsoară în om-ore şi se materializează în anumite
lucrări care, la rândul lor, au o estimare calitativă concretă, măsurarea şi administrarea
căreia constituie sarcina primordială a specialiştilor serviciilor contabil, economic,
agronomic etc. În fitotehnie din cauza longevităţii procesului de producţie (care poate dura
până la un an şi mai mult) volumul muncii prestate nu corelează direct cu cantitatea de
produse obţinute. Forţa de muncă se foloseşte, de regulă, la operaţii tehnologice iniţiale,
intermediare sau finale ce ţin de cultivarea şi dezvoltarea activelor biologice (de exemplu,
la formarea densităţii optime a plantelor la un metru liniar, stropitul plantaţiilor contra
bolilor şi dăunătorilor, înlăturarea manuală a rămăşiţelor vegetale şi pedologice în cazul
recoltării rizocarpilor cu ajutorul combinelor ş. a.). De aceea până la recoltare şi
înregistrarea produselor finite calitatea muncii depuse de personalul de bază poate fi
estimată obiectiv şi univoc doar prin calitatea lucrărilor executate de acesta.
45
Pentru a organiza un control eficient şi o estimare argumentată a calităţii lucrărilor
agricole este important de a selecta corect nivelul de bază (iniţial) al parametrilor măsuraţi.
Acest nivel nu poate fi prea înalt, rămânând accesibil doar pentru lucrătorii de calificare
performantă şi dotaţi din punct de vedere fizic, dar nici moderat. În primul caz ar trebui
nejustificat de frecvent de apelat la coeficienţi de reducere. În al doilea caz, dimpotrivă, deja în
sistemul de evaluare se implantează un element conservativ, o tentativă de a fixa nivelul obţinut
fără eforturi al calităţii. De aceea nivelul de bază al calităţii urmează a fi, pe de o parte,
tensionat, necesitând eforturi fizice şi intelectuale suplimentare, iar pe de altă parte, el trebuie să
rămână accesibil pentru majoritatea agrotehnicienilor din statele întreprinderii.
Cu regret, atât în lucrările ştiinţifice din domeniu, cât şi la întreprinderile investigate se
acordă o atenţie insuficientă calităţii lucrărilor agricole. În documentele primare tipizate privind
consumurile de muncă şi retribuirea ei informaţii despre calitatea lucrărilor efectuate se conţin
doar în patru formulare: foaia de evidenţă a tractoristului-maşinist, foaia de evidenţă a
tractoristului-maşinist (în cazul antreprizei colective şi avansarea pe unitate de timp), ordinul de
lucru în acord (pentru brigadă) şi ordinul de lucru în acord (individual). Plus la aceasta, în
documentele nominalizate estimarea calităţii lucrărilor are un caracter general, neconcret şi nu
se bazează pe un sistem bine chibzuit de măsurare a parametrilor respectivi.
Una din cauzele lacunelor existente constă în aceea că pentru întreprinderile agricole
nu-s elaborate actele normative menite să reglementeze într-un mod unic indicatorii
calităţii lucrărilor efectuate şi modul lor de determinare. Ca urmare, acestea sînt nevoite să
soluţioneze problema de sine stătător, recurgând, de regulă, la procedee subiective. Pentru
înlăturarea neajunsului menţionat este necesar de a stabili nişte cerinţe unice de executare a
lucrărilor pentru toţi producătorii agricoli dintr-o zonă (raion sau sferă de deservire a
staţiunii tehnologice de maşini) cu condiţii pedoclimaterice şi dotare tehnică asemănătoare.
Cu alte cuvinte, este necesar de a elabora standardele respective cu testarea şi aprobarea
acestora la întreprinderile-pilot.
Revitalizarea lucrărilor de elaborare a standardelor republicane sau zonale la
capitolul calităţii lucrărilor tehnologice este un obiectiv de mare importanţă şi convenabil
din toate punctele de vedere. Implementarea lor treptată şi benevolă la întreprinderile
agricole va contribui la crearea unor sisteme similare sau compatibile de evaluare a calităţii
muncii şi lucrărilor executate, va spori nivelul motivării morale şi materiale a salariaţilor,
facilitând în cele din urmă aprecierea corectă a rezultatelor obţinute de colective concrete
de angajaţi. Pe de altă parte, soluţionarea acestei probleme nu trebuie forţată sau efectuată
în mod administrativ (după cum s-a procedat, de exemplu, în cazul privatizării pământului
cu divizarea lanurilor de proporţie în numeroase parcele mici, nereceptive la realizările
progresului tehnico-ştiinţific), evitând apariţia litigiilor nejustificate.
Totodată pentru ca evaluarea calităţii lucrărilor să exercite un impact pozitiv şi să nu
se transforme într-o simplă manipulare de cifre indicatorii respectivi urmează a fi
înregistraţi, acumulaţi şi grupaţi. Însă, documentele primare existente nu sînt adaptate
pentru soluţionarea acestei probleme. De asemenea nu este raţională nici modificarea
arhitectonicii lor cu includerea unor rânduri, boxe şi coloniţe suplimentare pentru
elucidarea calităţii lucrărilor (de exemplu, adâncimea arăturii, uniformitatea încorporării
seminţelor în sol etc.). Aceasta necesită timp şi anumite cheltuieli băneşti. Inevitabil vor
apărea probleme şi în procesul prelucrării automatizate a informaţiei contabile cauzate de
necesitatea modificării programelor şi algoritmilor respectivi.
Pe de altă parte, se ştie că în contabilitate pot fi elucidate doar acele evenimente sau
procese care se soldează cu modificări în componenţa activelor şi pasivelor exprimate în
etaloane valorice. Indicatorii calităţii (de exemplu, rectitudinea şi adâncimea arăturii,
46
uniformitatea încorporării seminţelor în sol etc.) nu se conformează cu această cerinţă. Ei se
exprimă doar prin coeficienţi, grade, puncte procentuale etc. Prin urmare, nemijlocit în sistemul
contabil este imposibil şi chiar iraţional de a efectua un control riguros al acestor indicatori.
În opinia noastră, informaţia aferentă calităţii lucrărilor agricole poate fi acumulată şi
gestionată în cadrul evidenţei tehnico-operative. În aceste scopuri poate fi utilizat un
document special – Foaia de evidenţă a calităţii lucrărilor agricole, destinată înregistrării şi
interconexiunii datelor vizând calitatea lucrărilor executate cu datele evidenţei primare la
capitolul consumurilor de muncă şi remunerării personalului. Specimenul acestui
document este prezentat în tabelul 1.
Tabelul 1
Specimenul documentului “Foaia de evidenţă a calităţii lucrărilor agricole”
Subdiviziunea Numele,
Întreprin- Numărul
Anul Luna prenumele
derea Brigada Echipa Foaia de evidenţă a de pontaj
angajatului
calităţii lucrărilor
S.R.L. agricole nr. 16
2010 august "Roşiori- 2 1 Rusu Ion 142
Lux"
Semnătura Denumirea
Indicatorii verificaţi
Unitatea de măsură
Denumirea culturii
Volumul lucrărilor
Numărul câmpului
controlorului şi numărul
Data verificării
documen-
Estimarea generală a calităţii

şi a lucrării
executate
calităţii
Numărător - semnificaţia indicatorului Andronic tului

justificativ
Numitor - coeficientul calităţii

Foaia de
Semnătura evidenţă a
brazdelor,cm
Arătură sub sfecla
neuniformi-
rectitudinea
adâncimea,
stratului de
întoarcerea
crestei, cm
adâncimea
angajatului tractoris-
înălţimea
tatea, %
sol, %
total
tului-
cm
de zahăr
maşinist
nr. 48
30 2 Ha 10 33 25 da 8 16 93 x
0,9 Rusu
1 0,7 1 0,9 1 0,8 5,4
etc.
De menţionat, însă, că implementarea acestui document necesită anumite lucrări

pregătitoare. Astfel, toţi mecanizatorii, agrotehnicienii şi alţi angajaţi din componenţa
personalului de bază trebuie iniţial informaţi în mod detaliat despre conţinutul şi cerinţele
standardelor tehnologice. Acest lucru urmează să-l efectueze brigadierul, şeful de echipă,
agronomul sau unul din lucrătorii mai calificaţi. Apoi în procesul executării lucrărilor se
determină volumul acestora şi se verifică respectarea cerinţelor prevăzute de standarde.
Prezenţa executantului la determinarea calităţii lucrărilor agricole este obligatorie. Aceasta
îi oferă posibilitatea de a identifica personal lacunele şi abaterile comise, dezvoltând la el
deprinderi de autocontrol.
Parametrii calităţii şi rezultatele estimării lor se înscriu în foaia de evidenţă a
calităţii lucrărilor agricole. Înscrierile se efectuează în condiţii de câmp, iar pentru calcule
pot fi utilizate microcalculatoare portative. Executantul prin semnătura sa confirmă
veridicitatea datelor indicate în document.
În contabilitate foile de evidenţă sînt verificate minuţios după esenţă şi în aspect formal,
iar apoi potrivit regulamentului adoptat în gospodărie în baza lor se calculează salariul
47
suplimentar pentru calitatea înaltă a lucrărilor verificate. Lucrările efectuate necalitativ urmează
a fi repetate (dacă aceasta este posibil), însă fără calcularea retribuirii muncii.
CONCLUZII
1. Luînd în considerare capacitatea informaţională a documentelor şi posibilităţile
prelucrării lor automatizate, la elaborarea unor specimene noi de documente primare în
schimbul celor existente trebuie de ţinut cont de destinaţia acestora, de cerinţele articolului 19
din Legea contabilităţii, de coraportul dintre volumul semnelor numerice şi celor textuale.
2. Deoarece pentru întreprinderile agricole nu-s elaborate actele normative menite să
reglementeze într-un mod unic indicatorii calităţii lucrărilor agricole executate şi modul lor
de determinare, este necesar de a elabora standarde republicane sau zonale la capitolul
calităţii lucrărilor tehnologice cu aprobarea acestora la întreprinderile-pilot.
3. Întrucît indicatorii calităţii nu se măsoară în unităţi monetare, ci doar prin
coeficienţi, grade sau puncte procentuale, informaţia aferentă calităţii lucrărilor agricole
urmează a fi acumulată şi gestionată în cadrul evidenţei tehnico-operative. În aceste
scopuri se recomandă de a utiliza un document special – Foaia de evidenţă a calităţii
lucrărilor agricole.
BIBLIOGRAFIE
1. Legea contabilităţii nr. 113–XVI din 27 aprilie 2007. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. 2007, nr. 90–93
3. FRECAUCAN, A. Sistemnyi učеt cačеstva produkcii v sel’skom hozâjstve. Кišinev: Kartea
moldovenâsce, 1988. 220 s. ISBN 5-362-00230-9
СОБСТВЕННО-СЛУЧАЙНЫЙ ОТБОР – ОДИН ИЗ СПОСОБОВ

ИЗВЛЕЧЕНИЯ ВЫБОРОК В АУДИТЕ
И. БАЛАН
Abstract. In order to generate valid conclusions on which the audit opinion

expressed in the opinion, the auditor should obtain appropriate and adequate audit
evidence. To gather audit evidence the auditor in developing the audit procedures to
determine the appropriate methods for selecting items for testing, the main ones being:
100% - ing the study, the selection of individual elements and audit sampling. The decision
regarding the use of one or a combination of several methods always depends on the
particular circumstances and is accepted on the basis of audit risk and the effectiveness of
the audit. One of the most effective methods to provide sufficient appropriate audit
evidence to achieve the objectives of testing is, in our opinion, the audit sample.
Key words: Audit sampling, Kinds of data carriers, Population, Random selection,
Sampling units, Statistical sampling, Volume of the sampling, Way of selection.
ВВЕДЕНИЕ
В целях формирования обоснованных выводов, на которых основывается
выраженное в аудиторском заключении мнение, аудитор должен получить уместные
и адекватные аудиторские доказательства. Для сбора аудиторских доказательств при
разработке аудиторских процедур аудитор должен определить соответствующие
методы выбора элементов для тестирования, основными из которых являются: 100 %
- ное исследование, выбор отдельных элементов и аудиторская выборка. Одним из
наиболее эффективных методов в предоставлении достаточных и уместных
48
аудиторских доказательств для достижения целей тестирования является, по нашему
мнению, аудиторская выборка. Одновременно наиболее простой метод извлечения
выборки в аудите является собственно-случайный отбор. Главное преимущество
данного метода отбора состоит в том, что он не требует предварительного
упорядочения единиц наблюдения (например, первичных документов, учетных
регистров и др.), а единственное предявляемое требование — это обеспечение
равенства вероятностей их попадания в выборку.
В процессе исследования был использован разнообразный инструментарий
научного познания сущности экономических явлений: системный и диалектический
подходы познания материи, методы синтеза и анализа, индукции и дедукции, а
также основные принципы и положения национальных и международных
стандартов аудита. В качестве теоретической и методологической базы послужили
признанные международным сообществом экономические концепции и
фундаментальные труды ведущих зарубежных авторов по проблемам развития и
совершенствования аудита, а также Положения по аудиторской практике, принятые
Международной федерацией бухгалтеров (IFAC).
РЕЗУЛЬТАТЫ И ОБСУЖДЕНИЕ
Аудиторская выборка – применение аудиторских процедур в отношении менее чем
100 % элементов тестируемой совокупности таким образом, что все элементы выборки
имеют равную возможность быть отобранными (I. Balan, A. Romanciuc, 2007).
Согласно положениям НСА 530 «Аудиторская выборка и другие процедуры
выборочного тестирования» аудиторская выборка может быть применена с
использованием статистического или нестатистического метода. Решение относи-
тельно использования статистического или нестатистического метода является пред-
метом профессионального суждения аудитора относительно наиболее эффективного
способа получения достаточных и уместных аудиторских доказательств в кон-
кретных обстоятельствах. Например, в случае тестирования внутреннего контроля
анализ характера и причин ошибок, проведенный аудитором, часто важнее
статистического анализа наличия ошибок. В такой ситуации нестатистическая
выборка может быть наиболее уместной.
В процессе применения статистической выборки объем выборки может быть
определен с использованием теории вероятности или на основе профессионального
суждения. Необходимо отметить, что на практике часто возникают ситуации, когда
несмотря на то, что применяемый метод не соответствует определению статистической
выборки, в его рамках используются элементы статистического метода. Один из
основных элементов данного метода является отбор единиц наблюдения в выборку,
который производится различными способами. В этом отнощении прежде всего следует
различать случайный и направленный отбор (E. Chetyrkin, N. Vasilyeva, 2003).
Случайный отбор по своей сущности свободен от субъективных суждений аудитора
и предпологает равную вероятность для каждой единицы наблюдения (например,
первичные документы, учетные регистры, договора и др.), из которых состоит
совокупность попадания в выборку. Это означает, что ни одна единица наблюдения не
должна иметь каких-либо преимуществ при извлечении из тестируемой совокупности, а
полученные при выборке параметры – доли (например, доля документов с
обнаруженными ошибками) или средние стоимостные характеристики (например,
средняя сумма остатков на счетах дебиторской задолженности) – распространяется на всю
проверяемую совокупность. В экономической литературе такие выборки называют также
49
репрезентативными, потому что полученая в ходе выборочного тестирования информация
может быть распространена без больших погрешностей на всю генеральную
совокупность (A. Arens, J. Loebbecke, 2003).
Необходимо отметить, что там, где целесообразно и возможно применение
случайной выборки, необходимо наличие следующих условий:
· проверяемая совокупность должна быть более или менее однородной по содер-
жанию;
· совокупность должна быть достаточно большой;
· ожидания ошибок должны быть незначительны;
· единицы наблюдения легко различимы и одинаково доступны для контроля.
Основное требование случайного отбора (равенство вероятностей попадания в
выборку для каждой единицы тестируемой совокупности) обеспечивается различными
методами извличения выборок. Наиболее простой вид выборки представляет собой
собственно-случайный отбор. Главное преимущество данного метода отбора состоит в
том, что он не требует предварительного упорядочения единиц наблюдения, а
единственное предявляемое требование — это строгое соблюдение основного требования
случайного отбора.
Данный способ извлечения выборок в аудите предусматривает, что
подлежащая тестированию совокупность сведений фиксируется на различного вида
носителях информации – первичных документах, учетных регистрах, договорах и
др. или на электронных носителях. Как правило, хранение этих документов обычно
каким-то образом упорядочено (например, нумеруются в порядке поступления или
регистрации). В противном случае упорядочнение (нумерацию) придется выполнить
аудитору самостоятельно.
Для обеспечения случайности попадания документа в выборку и соответсвенно для
исключения субъективности в отборе аудиторы должны применять таблицы случайных
чисел. Даныее таблицы, как правило, общедоступны и публикуются в различных
статистических справочниках и тематических сайтах в Интернете. Они содержат n-
значные (n = 2, …, 5) случайные числа. Ниже приведена таблица 1, содержащая шесть
столбцов равномерно распределенных пятизначных случайных чисел, составленная на
основе электронной таблицы Excel.
Равномерно распределенные случайные числа могут быть получены и непос-
редственным их генерированием с помощъю электронной таблицы Excel с соблю-
дением последовательности следующих действий:
1. Выделяют в таблице Excel ячейку для первого случайного числа;
2. Последовательно вызывают: fx → Математические → СЛЧИС();
3. В диалогове окно вводят параметры, характеризующие диапазон
последовательных номеров, из которого производится отбор:
· если случайные числа отбираются в диапазоне от нуля до, скажем, 350, то в
окно вводится СЛЧИС()*350;
· если диапазон начинается не с нуля, а с какой-либо положительной величины,
допустим, с 45, то в окне указывается СЛЧИС()*45+350;
4. Первое случайное число автоматически показывается в выделенной ячейке
таблицы. Это число округлятся до целочисленного значения;
5. Остальные числа столбца или строки получают, копируя данную ячейку стан-
дартным путем.
Для применения таблиц случайных чисел необходимо, чтобы носители информации
имели сквозную нумерацию, которая в свою очередь не должна быть связана с размерами
50
Таблица 1
Таблица случайных чисел
Строки Столбцы
1 2 3 4 5 6
1 25004 81784 75721 16766 08532 69024
2 53095 42087 40548 29755 88902 13763
3 98625 40930 42859 91540 18468 05590
4 01872 16290 94369 06025 98919 76436
5 84254 37701 48958 12558 58293 48644
6 84689 83969 82126 14658 07056 60084
7 56811 61586 01603 84277 93561 98399
8 05394 41420 64914 75710 26602 50830
9 68458 45774 57369 65537 85729 45338
10 39387 54019 66331 00972 52426 71788
11 73908 09180 12442 50513 93486 13244
12 91864 14843 71306 80781 69979 59001
13 45233 15541 94888 40441 86236 75488
14 11399 46145 33075 36026 62022 35489
15 06610 93248 92707 59095 16173 14224
16 43457 66930 06918 88421 63626 86849
17 85191 24892 23389 77671 60448 58990
18 84568 03132 17277 88453 74429 70171
19 12030 12391 23856 43764 50598 04860
20 95019 01117 89806 63045 96766 05618
21 72180 99252 92982 25860 23522 16485
22 37267 34153 07414 44536 58163 19085
23 91192 79276 46427 37158 83201 24556
24 27971 85002 48067 42809 91836 10312
25 52519 27159 07240 78046 32864 71399
26 71770 20237 09133 56989 61311 69936
27 98325 26034 72305 72656 78500 68807
28 51710 79863 81423 84173 22774 78811
29 24372 19377 40902 66014 74610 85363
30 80966 11563 52855 13087 09571 43019
31 84607 34443 30273 64261 37159 47319
32 77001 47506 92804 34505 59079 81513
33 98550 92463 15932 12035 66652 79498
34 81454 31174 92782 00089 74145 52638
35 41109 67765 83347 35227 18442 99908
36 52559 70811 26112 53559 94535 25147
37 25334 85918 49879 20836 71031 48096
38 31751 52979 70230 75537 07347 71672
39 17610 83851 62189 20949 13705 56816
40 01928 86771 77657 76546 33831 13747
41 92179 30442 29285 13920 68872 81738
42 62250 48299 12252 58486 04504 60379
43 35387 15998 86722 19994 38356 10988
44 16810 49516 99575 27816 86835 42670
45 80147 28241 46931 71075 07346 58170
46 70434 91808 84887 40542 56106 58511
47 97754 97523 34739 90043 01310 54432
48 83060 34616 65280 35636 85838 83023
51
49 36948 62775 51710 83314 14883 64636
50 78601 33455 73232 02907 94652 48170
признака, представляющего интерес для аудитора. При отборе на базе таблицы случайных
чисел установленного заранее количества документов (объема выборки) поступают
следующим образом:
· определяют направление отбора (например, по столбцу или по строке);
· произвольно выбирают столбец, строку и стартовое случайное число;
· из выбранного столбца (строки) последовательно отбирают числа с нужным
количеством цифр (например, если отбирают двузначные числа из таблицы с четырех-
значными случайными числами, то выбираются первые или последние две цифры).
Также необходимо отметить, что если какое-либо случайное число втречается
дважды, то второй раз оно в расчет не берется.
Далее на условном примере рассмотрим практическое применение метода
собственно-случайного отбора извлечения выборок в аудите.
Пример. Предположим, что согласно программе аудиторской проверки обяза-
тельств персоналу по оплате труда сельскохозяйственного предприятия «Белшуг» ООО
аудитору необходимо случайным образом отобрать 50 из 500 учетных листов
тракториста-машиниста, составленных за отченый период. Учетные листы тракториста-
машиниста имеют сквозную нумерацию от 1 до 500. Для этого аудитору необходимо
определить 50 случайных чисел в пределах от 1 до 500 по таблице случайных чисел
(таблица 1). Эти числа могут быть отобраны, например, из второго столбца таблицы
случайных чисел (первая строка, первые три цифры) – 42087, 40930, 16290, 37701, 41420,
45774, 09180, 14843, 15541, 46145, 24892, 03132, 12391, 01117, 34153, 27159, 20237, 26034,
19377, 11563, 34443, 47506, 31174, 30442, 48299, 15998, 49516, 28241, 34616, 33455.
Таким образом, в выборку попадут учетные листы тракториста-машиниста со
следующими номерами: 011, 031, 091, 115, 123, 148, 155, 159, 162, 193, 202, 248, 260, 271,
282, 304, 311, 334, 341, 344, 346, 377, 409, 414, 420, 457, 461, 475, 482, 495.
ВЫВОДЫ
1. Одним из наиболее эффективных методов выбора элементов для тестирования
при разработке аудиторских процедур является аудиторская выборка. Одновременно
наиболее простой метод извлечения выборки в аудите является собственно-случайный
отбор единиц наблюдения (например, первичных документов, учетных регистров,
договоров и др.).
2. Случайный отбор по своей сущности свободен от субъективных суждений
аудитора и предпологает равную вероятность для каждой единицы наблюдения. Однако
для его применения необходимо соблюдение определенных условий (проверяемая
совокупность должна быть однородной по содержанию, достаточно большой, ожидания
ошибок должны быть незначительны, а единицы наблюдения легко различимы и
одинаково доступны для контроля).
3. Аудиторы при осуществлении отбора для обеспечения случайности попадания
документа в выборку и соответсвенно для исключения субъективности должны
применять таблицы случайных чисел, которые публикуются в различных статистических
справочниках или могут быть получены с помощъю электронной таблицы Excel.
4. Рассмотренный способ извлечения выборок в аудите, несмотря на то что
представляет собой наиболее простой вид выборки, имеет существенное преимущество
— позволяет оперативно и с минимальными затратами отбирать из подлежащей
тестированию совокупности необходимые сведения, что часто имеет решающее значение.
52
1. ARENS, A.; LOEBBECKE, J. Audit. O abordare integrată. Chişinău: ARC, 2003. 972
p. ISBN 9975-61-290-3
2. BALAN, I.; ROMANCIUC, A. Dicţionar explicativ de audit financiar. Chişinău:
UASM, 2008. 79 p. ISBN 978-9975-64-144-9
3. Nacional’nyj standart audita 530 „Auditorskaâ vyborka i drugie procedury
vyborocnogo testirovaniâ”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2000, nr. 91–93
4. ČETYRKIN, E.; VASIL’EVA, N. Vyboročnye metody v audite. Moskva: Delo, 2003.
144 s. ISBN 5-7749-0321-4
CONTABILITATEA PIERDERILOR AGRICOLE

SPRE RECUPERARE
A. FRECĂUŢEANU, ADA ŞTAHOVSCHI, ANGELA CHIŞLARU
Abstract. Currently there is no formal method for determining the size of

agricultural losses incurred by households in relation to disposal of land for mining
companies to conduct business of scraping, extraction of useful minerals and recultivation.
The paper proposes to calculate these losses as the product yield crops, profit land disposal
area and duration in years. If these lands were obtained before feed products, their trading
price is calculated according to the price of animal products in question. Agricultural
losses for recovery are recognized as revenue and are reflected in the credit account 612
„Other operating incomes”.
Key words: Agricultural losses, Ceded lands, Marketing price, Other operating
incomes.
INTRODUCERE
Un element specific al altor venituri operaţionale îl constituie plăţile întreprinderilor
extractive (cariere, mine etc.) pentru recuperarea pierderilor suportate de subiecţii
economici din sectorul agrar în cazul retragerii unor terenuri din circuitul agricol şi
atribuirii acestora prin hotărâre de Guvern întreprinderilor extractive pentru desfăşurarea
lucrărilor de decopertare, de extracţie şi de refacere (recultivare). Actualmente metoda de
calculare a mărimii acestor pierderi nu este reglementată oficial, generează anumite
incertitudini şi necesită precizare. Problema principală constă în elaborarea unui mecanism
simplu, aplicabil şi argumentat în plan economic care să ţină cont de particularităţile
activităţii agricole şi de faptul că nu pentru toate produsele vegetale există o piaţă activă.
Una din soluţiile posibile se axează pe dependenţa directă a volumului de produse
animaliere obţinute de cantitatea şi calitatea nutreţurilor administrate.
condiţionate de determinarea mărimii pierderilor agricole în cazul lipsei preţurilor de
comercializare la unele produse vegetale (de exemplu, la fân, siloz, masa verde de lucernă
etc.), iar în calitate de cadru empiric au servit datele cooperativei agricole de producţie
„Ciobalaccia” din raionul Leova. Suportul metodologic al investigaţiilor îl constituie
principiile fundamentale ale contabilităţii, prevederile Standardului Naţional de
Contabilitate 18 „Venitul” (Contabilitate şi audit, 1998) şi publicaţiile la temă ale
savanţilor autohtoni. Preferinţă s-a acordat metodei studiului monografic cu aplicarea
elementelor de analiză, observare, selectare, inducţie şi deducţie.
53
Deseori în rezultatul lucrărilor de explorare şi prospecţiune geologică pe
terenurile agricole aflate în proprietatea subiecţilor economici din sectorul agrar sau
arendate de aceştea sunt descoperite zăcăminte industriale de piatră brută, nisip, pietriş şi
alte minerale utile. În continuare prin hotărâre de Guvern terenurile în cauză sunt atribuite
întreprinderilor extractive care activează în bază de licenţă şi efectuează lucrări de
decopertare, de extracţie şi de refacere a solului. Ca urmare a retragerii unor loturi din
circuitul agricol gospodăriile suportă pierderi considerabile care se manifestă prin
micşorarea volumului producţiei globale, diminuarea veniturilor din vânzări şi reducerea
solvabilităţii. Pentru a atenua aceste consecinţe nefaste întreprinderile extractive sunt
obligate să recupereze pierderile suportate de către producătorii agricoli. Recuperarea se
efectuează în baza unor calcule argumentate şi coordonate reciproc de plăţile cointeresate.
Însă în astfel de situaţii inevitabil apar litigii, întrucât entităţile urmăresc scopuri diferite:
gospodăriile agricole tind cu orice preţ să majoreze sumele spre recuperare, iar
întreprinderile extractive, dimpotrivă, pledează pentru micşorarea lor. Problema se
agravează şi din cauza că actualmente nu există o metodă universală de determinare a
mărimii pierderilor agricole, iar investigaţiile savanţilor în domeniu nu sunt exhaustive şi
nu relevă adecvat unele particularităţi ale activităţii agricole.
În plan conceptual mărimea totală a pierderilor agricole pasibile recuperării depinde
de productivitatea medie a culturilor agricole, preţul mediu de comercializare a produselor
vegetale, costul efectiv mediu al unui kilogram sau unui chintal de produse, suprafaţa
terenului (lotului) exclus din circuitul agricol şi durata utilizării suprafeţei respective
(inclusiv în scopul recultivării) de către întreprinderea extractivă.
În opinia noastră, această mărime poate fi determinată conform relaţiei:
SRPA = Pm × (PCm – CEm) × S × N, (1)
unde SRPA – suma totală a pierderilor agricole spre recuperare, lei;
Pm – productivitatea culturii agricole conform datelor medii din ultimii 2-3 ani, q/ha
sau kg/ha;
PCm – preţul mediu de comercializare a produselor vegetale din anul care precedează
anul retragerii terenului din circuitul agricol, lei;
CEm – costul efectiv mediu al produselor vegetale din ultimul an, lei;
S – suprafaţa terenului retras din circuitul agricol, ha;
N – numărul de ani pe parcursul cărora terenul va fi exclus din circuitul agricol.
Utilizarea relaţiei (1) permite de a determina cu exactitate mărimea pierderilor
agricole care pentru gospodării reprezintă o parte componentă a venitului. Totodată ea
corespunde integral celor două criterii de recunoaştere a venitului stipulate în paragraful 13
din S.N.C. 18 „Venitul”.
De menţionat că în literatura de specialitate (V. Bucur, T. Şevciuc, 2009) se propun
alte două relaţii pentru determinarea pierderilor agricole spre recuperare care, de fapt, se
bazează pe principii comune şi asigură obţinerea unor rezultate identice. Prima relaţie este
următoarea:
Pa = [(Vv × P u) – (Vv × C u)] × N, (2)
unde Pa – suma totală a pierderilor agricole spre recuperare pe toată perioada de atribuire a
terenului, lei;
Vv – volumul anual al produselor care este posibil să fie recoltat de pe lotul atribuit,
kg sau q;
P u – preţul unitar mediu al 1 kg sau 1q de produse, lei;
54
C u – costul unitar mediu al 1 kg sau 1q de produse, lei;
N – numărul de ani ai perioadei de calcul pe parcursul căreia lotul este scos din
utilizarea agricolă.
Cea de-a doua relaţie se prezintă astfel:
Pa = Vv × ( P u – C u) × N. (3)
Dacă produsele vegetale recoltate în anul precedent de pe terenul (lotul) cedat prin
hotărâre de Guvern întreprinderii extractive au fost comercializate, atunci utilizarea
relaţiilor (1) – (3) de mai sus nu prezintă nici o dificultate. Însă la unele produse nu există
preţuri de vânzare, întrucât ele se consumă integral pentru necesităţile interne ale
gospodăriilor agricole. Aceasta se referă, în special, la siloz, fân, rizocarpii furajeri şi alte
tipuri de nutreţuri verzi, suculente sau grosiere. În aşa caz preţul de comercializare a
produselor respective se determină în mod indirect, prin calcule suplimentare, pornind de
la preţul de vânzare a produselor zootehnice (lapte, spor de masă vie, ouă etc.) pentru
obţinerea cărora s-au consumat nutreţurile în cauză.
După cum se ştie, destinaţia primordială a furajelor constă în asigurarea animalelor cu
energie metabolică care este necesară pentru obţinerea produselor sau majorarea masei vii a
activelor biologice. Energia în cauză se elimină în consecinţa oxidării (arderii) hidraţilor de
carbon, grăsimilor şi proteinelor. Conţinutul şi coraporatul acestora variază în funcţie de tipul
furajelor, iar valoarea lor de consum este determinată de conţinutul unităţilor nutritive.
Astfel, într-un chintal de siloz de porumb se conţin 0,2 chintale de unităţi nutritive, într-un
chintal de fînaj preparat din lucernă – 0,35 chintale de unităţi nutritive etc. Totodată o parte
din energie se consumă pentru menţinerea unei temperaturi constante a corpului animalului,
pentru funcţionarea organelor interne şi a muşchilor, pentru creşterea şi dezvoltarea fătului în
perioada gestaţiei, precum şi în alte scopuri. De asemenea cercetările ştiinţifice în domeniul
optimizării nutriţiei animalelor au demonstrat că eficienţa utilizării energiei metabolice
depinde de vîrsta şeptelului, productivitatea lui, starea de îngrăşare a animalelor, perioada şi
modul de administrare a nutreţurilor şi numeroşi alţi factori. Însă gradul şi consecinţele
acestei dependenţe la momentul actual sunt studiate insuficient, iar rezultatele publicate ale
investigaţiilor în domeniu sunt controversate şi nu pot servi drept suport metodologic veridic
pentru determinarea valorii de piaţă (preţului de comercializare) a furajelor de uz intern. Plus
la aceasta, este necesar de ţinut cont şi de posibilităţile informaţionale ale sistemului contabil
contemporan, adică de diversitatea datelor care sunt sistematizate în documentele
centralizatoare, registrele de evidenţă sintetică şi analitică, formularele specializate pe
activitatea întreprinderilor agricole şi alţi agenţi de informaţii.
Prin urmare, în plan conceptual poate fi considerată optimă şi acceptată pentru
aplicare practică acea metodă de deducere a valorii de piaţă (preţului de comercializare) a
furajelor din valoarea de piaţă a produselor zootehnice respective care se bazează pe
informaţii înregistrate şi relevă în mod complex influenţa însuşirilor cantitative şi calitative
ale nutreţurilor. Interconexiunea acestor factori poate fi exprimată prin relaţia:
PCm = PCz × Pcf × K × VN, (4)
unde PCm – preţul mediu de comercializare a unui tip concret de nutreţuri, lei;
PCz – preţul mediu de comercializare a produselor zootehnice pentru obţinerea
cărora s-a consumat tipul dat de nutreţuri, lei;
Pcf – ponderea tipului dat de nutreţuri în structura costului produselor zootehnice
obţinute, %;
K – coeficientul utilizării energiei metabolice a tipului respectiv de nutreţuri pentru
sinteza (obţinerea) produselor zootehnice;
55
VN – valoarea nutritivă a nutreţurilor, unităţi nutritive.
Preţul mediu de comercializare a produselor zootehnice (PCz) poate fi preluat din
contractul de vânzare-cumpărare, iar dacă acesta lipseşte, atunci el se determină prin calcul
în baza informaţiei din formularul nr. 7 – CAI „Vânzarea producţiei agricole, prestarea
lucrărilor şi serviciilor”. Pentru aceasta datele aferente unui cod concret (de exemplu, 0300
– lapte integral, 0330 - ouă etc.) din coloniţa 3 se împart la datele din coloniţa 1.
Ponderea unui anumit tip de nutreţuri în structura costului produselor zootehnice
(Pcf) se calculează cu ajutorul datelor din registrele analitice respective (registrul de
evidenţă a nutreţurilor consumate, raportul de producţie al fermei ş. a.) sau în baza
informaţiei din formularele specializate nr. 13 - CAI „Producerea şi costul producţiei
animaliere” şi nr. 16 – CAI „Balanţa producţiei”.
Coeficientul utilizării energiei metabolice (K) variază în funcţie de specia animalelor
(păsărilor) şi tipul produselor obţinute. Astfel, în cazul sintezei (obţinerii) laptelui de vacă
acest coeficient este egal cu 0,62.
În sfârşit, valoarea nutritivă a nutreţurilor (VN) este o mărime constantă pentru
fiecare tip de furaje şi poate fi aflată din ghiduri, îndrumare practice sau alte ediţii
informative.
Prin urmare, dacă admitem că preţul mediu de comercializare a unui chintal de lapte
de vacă constituie 400 lei, ponderea silozului de porumb în structura costului laptelui –
28,8 %, iar conţinutul de unităţi nutritive într-un chintal de siloz – 0,2 q, atunci preţul de
comercializare a unui chintal de siloz de porumb calculat cu ajutorul relaţiei (4) va fi egal
cu 14,28 lei [(400 × 28,8 × 0,62 × 0,2) : 100].
Calculul pierderilor agricole spre recuperare se întocmeşte împreună cu întreprinderea
extractivă, iar la el se anexează toate documentele justificative (hotărârea Guvernului cu privire
la suprafaţa atribuită, formularul nr. 9 – CAI „Producţia şi costul producţiei vegetale”,
contractul de vânzare-cumpărare a produselor vegetale etc.). Aceasta este necesar pentru
evitarea litigiilor şi incertitudinilor. Totodată se negociază şi luna sau trimestrul în care vor fi
efectuate plăţile anuale. În sfârşit, conform articolului 95 din Codul fiscal suma pierderilor
agricole nu reprezintă obiect al impozitării cu taxa pe valoarea adăugată. De aceea la reflectarea
creanţei întreprinderii extractive T.V.A. nu se calculează.
Să ilustrăm în continuare printr-un exemplu modul de determinare şi de evidenţă a
pierderilor agricole spre recuperare.
Admitem că prin hotărâre de Guvern întreprinderea agricolă „Speranţa” S.R.L. a
cedat întreprinderii de extracţie a pietrei brute 2 hectare de plantaţie viticolă pe rod.
Recolta medie de struguri la hectar din ultimii 3 ani a constituit 45 chintale, preţul mediu
de comercializare a strugurilor – 400 lei pentru un chintal, iar costul efectiv mediu al unui
chintal – 180 lei. Conform acordului încheiat cu întreprinderea extractivă plata pentru
recuperarea pierderilor agricole se calculează şi se achită prin virament o dată în an (de
exemplu, în luna august).
Din datele acestui exemplu rezultă următoarele calcule, operaţiuni economice şi
formule contabile.
1. Determinarea plăţii anuale pentru recuperarea pierderilor agricole de către
întreprinderea extractivă:
SRPA = 45 q × (400 lei – 180 lei) × 2 ha = 19800 lei.
2. Calcularea creanţei întreprinderii extractive pentru recuperarea pierderilor
agricole:
debit contul 229 „Alte creanţe pe termen scurt” – în sumă de 19800 lei,
credit contul 612 „Alte venituri operaţionale” – în sumă de 19800 lei.
56
3. Încasarea plăţii de la întreprinderea extractivă în contul curent în valută naţională:
debit contul 242 „Conturi curente în valută naţională” – în sumă de 19800 lei,
credit contul 229 „Alte creanţe pe termen scurt” – în sumă de 19800 lei.
CONCLUZII
1. Pierderile agricole spre recuperare (sau profitul ratat de gospodării) sunt
condiţionate de transmiterea terenurilor în folosinţa întreprinderilor extractive, iar mărimea
lor poate fi determinată ca produsul dintre productivitatea culturilor respective, profitul în
raport la o unitate de produse, suprafaţa terenului cedat şi durata cedării.
2. Preţul de comercializare a produselor vegetale de uz intern poate fi determinat ca
produsul dintre preţul de vânzare a produselor animaliere, ponderea nutreţurilor în suma
totală a consumurilor pentru întreţinerea şeptelului, coeficientul utilizării energiei
metabolice şi valoarea nutritivă (de consum) a furajelor.
3. La recunoaşterea pierderilor agricole spre recuperare urmează a debita contul 229
„Alte creanţe pe termen scurt” în contrapartidă cu creditul contului 612 „Alte venituri
operaţionale”, fără calcularea obligaţiilor faţă de buget la capitolul taxei pe valoarea adăugată.
BIBLIOGRAFIE
1. Standardul Naţional de Contabilitate 18 „Venitul”. În: Contabilitate şi audit. 1998, nr. 1,
p. 130-138
2. BUCUR, V.; ŞEVCIUC, T. Modul de determinare şi de contabilizare a pierderilor
agricole rezultate din cedarea unui teren pentru extracţia mineralelor utile. În: Contabilitate şi
audit. 2009, nr. 12, p. 58-63
CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA MODUL DE CALCULAŢIE A

COSTULUI PRODUSELOR MINIERE
TATIANA ŞEVCIUC
Abstract. In the article were approached diverse methods of cost calculation of the
mining products, as well as multiple visions afferent to the mode of estimation of the cost
by applying the global method. They were exposed conventional examples and effectuated
corresponding conclusions.
Key words: Consumptions, Costs, Methods, Useful minerals, Value.
INTRODUCERE
În scopul obţinerii unor informaţii veridice şi relevante privind costul producţiei în
curs de execuţie şi al produselor finite care să se conformeze integral cu prevederile S.N.C. 3
„Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii” şi ale S.N.C. 2 „Stocurile de
mărfuri şi materiale” întreprinderea extractivă trebuie să selecteze una din următoarele
metode de calculaţie a costului: metoda globală; metoda pe faze (cu sau fără semifabricate);
metoda pe comenzi; metoda standard-cost; metoda normativă. La etapa actuală entităţile care
se ocupă cu extracţia mineralelor utile se confruntă cu dificultăţi majore la capitolul
soluţionării problemei date, întrucît în literatura de specialitate şi actele normative în vigoare
calculaţia costului mineralelor utile este abordată insuficient. De aceea este necesar de
examinat suplimentar această problemă şi de exclus incertitudinile existente.
Investigaţiile în domeniu au fost efectuate în baza generalizării problemelor, discor-
danţelor şi inercitudinilor legate de calculaţia costului produselor miniere într-un şir de
57
întreprinderi extractive din Republica Moldova (S.R.L. „Pietriş” din municipiul Chişinău,
S.A. „Cariera Micăuţi” din raionul Străşeni, S.R.L. „Topograf” din raionul Floreşti etc.).
Drept bază metodologică a cercetărilor a servit metoda dialectică de cunoaştere a materiei
cu componentele principale ale acesteia: analiză, sinteză, legătura reciprocă dintre primar
şi secundar, manifestarea particularului în general ş.a. Suplimentar s-au luat în considerare
convenţiile fundamentale şi principiile de bază ale contabilităţii, actele legislative în
vigoare şi lucrările savanţilor autohtoni dedicate optimizării contabilităţii manageriale.
Teoria şi practica actuală a costurilor din Republica Moldova necesită o
perfecţionare permanentă a metodelor de calculaţie, procedeelor de repartizare a
consumurilor comune, nomenclatorul de articole şi centre de responsabilitate etc.
perfecţionare a calculaţiei costurilor pe baza concepţiilor ştiinţifice. În acest context,
cercetările în cauză ne prezintă o tentativă de abordare complexă a problemei costurilor la
întreprinderile extractive, bazate pe realizările din domeniu şi cerinţele economiei de piaţă.
În literatura de specialitate (T. Gherasim, M. Carauş, 1993), se specifică că în
industria extractivă este necesar de aplicat metoda globală de calculaţie a costului care
relevă autentic particularităţile acestei ramuri a economiei naţionale.
Metoda în cauză poate fi realizată prin doua forme:
· prima formă prevede determinarea costului în baza consumurilor directe şi
indirecte cu separarea acestora pe elemente economice şi articole de calculaţie;
· cea de-a doua formă prevede calcularea costului produselor fabricate (Q) în baza
consumurilor directe, iar a produselor vîndute (Qv) – în baza consumurilor directe şi celor
indirecte.
Pentru aceasta poate fi folosită relaţia de mai jos:
n n n n
C di C ii
C= å +å = å cdi + å cii , (1)
i =1 Q i =1 Qv i =1 i =1
unde Cdi – consumurile totale directe de un gen oarecare „i”;
Cii – costurile totale indirecte de un gen oarecare „i”;
Cdi – costurile unitare directe de un gen oarecare „i”;
Cii – costurile unitare indirecte de un gen oarecare „i”;
„i” – indicatorul genurilor de consumuri.
Însă în opinia noastră, conţinutul relaţiei (1) este discutabil şi necesită următoarele
precizări.
În primul rînd, nu este clar din ce cauză prin indicatorul „i” se exprimă tipul şi genul
unui cost (consum). Din formula în cauză rezultă că se calculează costul unitar al unui gen
de consumuri „i”. În realitate, lucrurile sunt de altă natură. În al doilea rînd, simbolul
n
åi =1
nu poate fi comun concomitent şi pentru Q, şi pentru Qv. Cantitatea produselor
fabricate sau vîndute reprezintă volumul acestora exprimat în unităţi fizice (metri cubi,
n
tone). Însă în aşa caz simbolul åi =1

nu poate fi folosit. Aplicarea lui este argumentată
doar la numărător:
58
n n
åC
i =1
di åC
i =1
ii
şi respectiv (2)
Q Qv
În al treilea rînd, nu este clar ce tip de cost „C” se calculează prin relaţia de mai sus
– de producţie sau complet (comercial)? În plan economic relaţia (1) este eronată. Doar nu
se poate aduna costul unitar al unui produs fabricat cu costul unitar al aceluiaşi produs
vîndut. Acestea sunt noţiuni incompatibile.
Inconsistenţa relaţiei (1) poate fi demonstrată prin următorul exemplu. Admitem că în
luna de gestiune consumurile directe au constituit 1200000 lei, iar cele indirecte – 100000 lei.
În aceeaşi perioadă au fost fabricate 2000 unităţi de produse, iar 1600 de unităţi au fost vîndute.
Costul unitar al produselor în cauză conform relaţiei menţionate va constitui:
1200000 100000
C= + = 600 + 62,50 = 662,50 lei.
2000 1600
Este complicat de explicat ce relaţii exprimă acest cost unitar (662,50 lei), care-i conţi-
nutul economic, destinaţia şi importanţa lui în luarea deciziilor manageriale. În afară de aceasta
nu sunt luate în considerare cheltuielile generale şi administrative precum şi cele comerciale.
Fără aceste elemente importante nu poate fi stabilit corect preţul de vînzare al produselor.
Dacă excludem lacunele depistate, atunci costul complet (Ccfj) al unui produs fab-
ricat „i” (unde i = 1, 2, ... n), poate fi calculat cu ajutorul relaţiei:
n n n n n
å Cdij + å Ciij + å C gij + å Ccij åC dij +Ciij + C gij + Ccij

Ccfj =
i =1 i =1 i =1 i =1
= i =1 ,
(3)
Qij Qij
unde Cdij - consumurile directe generale aferente produsului „i”;
Ciij – consumurile indirecte comerciale aferente produsului „i”;
Cgij – cheltuielile generale şi administrative aferente produsului „i”;
Ccij – cheltuieli comerciale aferente produsului „i”.
Costul complet al produselor vîndute (Ccvi) poate fi exprimat prin produsul dintre
costul complet unitar şi volumul de unităţi vîndute:
Ccvi = Ccfi ´ Qvij , (4)
unde Qvij – volumul fizic al produselor vîndute;
Utilizarea relaţiei (1) generează şi alte probleme de ordin metodologic, conceptual şi aplicativ.
Astfel, neincluderea consumurilor indirecte de producţie în costul produselor fabricate contravine
principiilor concordanţei şi periodicităţii. Acest neajuns devine mai pronunţat în cazul când o parte din
produsele fabricate nu sunt comercializate şi la finele perioadei de gestiune rămân în stoc.
De asemenea fără oarecare motive se modifică raportul dintre mărimea veniturilor şi mărimea
cheltuielilor recunoscute în perioada de gestiune. În plus, unii autori acordă preferinţă metodei
globale de calculare a costului datorită simpleţei aparente a calculelor. Cu alte cuvinte, procedeul
tehnic (sau modul de calculare) pentru aceşti autori este mai important decît conţinutul economic al
costului de producţie. În realitate trebuie să fie invers.
În sfârşit, în cazul aplicării relaţiei (1) informaţia privind soldul producţiei în curs de execuţie
şi al produselor finite din bilanţul contabil şi alte rapoarte financiare nu va exprima fidel realitatea.
Ca urmare, întreprinderea nu va fi în stare să aplice prevederile S.N.C. 2 „Stocurile de mărfuri şi
materiale” legate de evaluarea ulterioară a stocurilor la cea mai mică mărime dintre costul efectiv
al acestora şi valoarea realizabilă netă.
Metoda de calculaţie a costului produselor cu includerea consumurilor directe şi indirecte
(sau variabile şi constante) este numită de unii autori metoda costului absorbant (V. Ţurcanu, 2001;
C. Horngren, S. Datar, G. Foster, 2006). Alţi savanţi de notoriu o definesc ca metoda absorbţiei
59
consumurilor sau calculaţiei integrale a costului (B. Needles, H. Anderson, Y. Caldwell, 2000).
Pentru soluţionarea diferitor probleme aferente managementului consumurilor şi costului pot
fi aplicate următoarele metode de determinare a costului:
· metoda direct-cost care pe lîngă consumurile fixe ia în considerare şi consumurile
variabile;
· cea de-a doua formă a metodei globale care operează în calcule dor cu consumurile directe;
· metoda ABC care prevede calcularea costului pe procese sau tipuri de activităţi
(aprovizionarea producţiei, desfacerea etc.);
· metoda target-cost care precede calculaţia costului reducerea consumurilor standardizate în
condiţiile unei concurenţe dure.
Este evident că întreprinderea va calcula costul produselor conform uneia din metodele
bazate pe suma totală a consumurilor directe şi indirecte, asigurîd prin aceasta o autenticitate mai
înaltă a informaţiilor din rapoartele financiare.
CONCLUZII
1. Costul efectiv al produselor calculat conform relaţiei (1) nu corespunde
prevederilor din standardele de contabilitate. Această relaţie nu numai că este sofisticată,
dar şi conduce la obţinerea unor rezultate dubioase fără natură economică consistentă.
2. În cazul selectării metodelor de calculaţie a costului produselor (inclusiv a costului
mineralelor utile) preferinţă trebuie acordată acelor metode care prevăd determinarea costului
în baza consumurilor de producţie directe şi indirecte, cu raportarea cheltuielilor generale şi
administrative la rezultatul financiar total. În funcţie de caz pot fi aplicate şi alte metode.
Fiecare dintre ele contribuie la soluţionarea anumitor probleme economice, aprofundarea
analizei consumurilor şi costului, luării unor decizii mai argumentate.
3. Pentru a asigura veridicitatea informaţiei din rapoartele financiare poate fi aplicată
orice metodă de calculaţie a costului. Principala cerinţă constă în ceea ca calculele să se
bazeze pe date reale privind consumurile de producţie.
BIBLIOGRAFIE
1. GHERASIM, T.; CARAUŞ, M. Calculaţia costurilor. Chişinău: Universitas, 1993. 192 p.
ISBN 5-362-010379
2. HORNGREN, C.; DATAR, S.; FOSTER, G. Contabilitatea costurilor: o abordare
managerială. Chişinău: ARC, 2006. 976 p. ISBN 978-9975-61-343-9
3. NEEDLES, B.; ANDERSON, H.; CALDWELL, Y. Principiile de bază ale contabilităţii.
Chişinău: ARC, 2000. 1240 p. ISBN 978-9975-78-704-8
4. ŢURCANU, V. Calculaţia costurilor (lucrare didactică). Chişinău: CE ASEM, 2001. 115
p. ISBN 978-9975-47-033-9
ОСОБЕННОСТИ УЧЕТА СТОИМОСТИ

ГУДВИЛЛА (ЦЕНЫ ФИРМЫ)
ЛЮДМИЛА ТОДОРОВА
В. БУКУР
Молдавская экономическая академия
Abstract. In operation of purchase and sale of the enterprise can arise goodwill,
characterizing prestige and a good character of the purchased enterprise. Assets of the
purchased enterprise should be credited on balance of the enterprise-buyer for a
commercial value.
Key words: Agreement, Balance, Commitment, Cost goodwill, Long-term actives,
Market value.
60
ВВЕДЕНИЕ
На основании договора купли-продажи предприятия может возникнуть
гудвилл (goodwill), характеризующий престиж и хорошую репутацию покупаемого
субъекта. Данная репутация является экономической категорией и имеет
определенную стоимость. Статьи 817 – 822 Гражданского кодекса Республики
Молдова определяют правовые нормы, регламентирующие условия купли-продажи
предприятия (Гражданский кодекс Республики Молдова, 2002). В частности, при
продаже предприятия продавец обязан передать в собственность покупателя
предприятие в целом как имущественный комплекс, за исключением неотчуж-
даемых прав и обязанностей. На практике при определении величины пассивов
покупатель может допустить ошибку, уменьшив одновременно рыночную стоимость
активов за счет распределения сумм обязательств при помощи расчетного коэффи-
циента. Существующие нормативные акты не содержат указаний о том, как опреде-
лить величину гудвилла, как отразить в учете операции, связанные с приобретением
другого предприятия, какие при этом оформить документы и т. д. Этот пробел
отрицательно сказывается на достоверности информации и обоснованности
составляемых бухгалтерских записей.
В соответствии с законодательными и нормативными актами Республики
Молдова гудвилл (цена фирмы) включается в состав нематериальных активов и
подлежит амортизации в течение определенного периода. Исследование сущности и
особенностей учета данного вида активов основано на диалектическом методе
познания явлений, на использовании приемов анализа, сравнения, оценки и др. В
качестве материала послужили данные коммерческих сделок, учетных регистров и
годовых финансовых отчетов ряда экономических субъектов страны.
Гудвилл – это право пользования совокупностью неидентифицированных
факторов приобретаемого предприятия, которые приводят к получению
экономических выгод сверх среднего уровня по группе предприятий такого же
профиля. В свою очередь под стоимостью гудвилла подразумевают разницу между
суммой к оплате за покупаемое предприятие и рыночной стоимостью его чистых
активов. Если за покупаемым предприятием числятся обязательства перед другими
юридическими или физическими лицами, то сумму этих обязательств вычитают из
рыночной стоимости его активов.
Когда за приобретаемое предприятие покупатель платит больше, чем рыночная
стоимость всех его активов при условии их раздельной покупки, тогда стоимость
гудвилла подлежит отражению на счете 111 «Нематериальные активы», субсчет
1112 «Цена фирмы (гудвилл)».
Проиллюстрируем данное положение на следующем примере. Допустим, что
общество с ограниченной ответственностью «Вектра» приобрело столярный цех, за-
регистрированный в качестве индивидуального предприятия «Дарес», путем
перечисления денежных средств с текущего счета в национальной валюте в раз-
мере 1500000 леев. Купленное предприятие стало частью предприятия-покупателя.
Рыночная стоимость активов предприятия «Дарес» в случае их раздельной
продажи составляет 1550000 леев, в том числе:
· производственное помещение – 870000 леев;
· подсобное помещение – 120000 леев;
· земельный участок – 125000 леев;
61
· неустановленное оборудование – 385000 леев;
· запасы сырья и материалов – 50000 леев.
Кроме того, за данным предприятием числятся обязательства по торговым счетам
на общую сумму 93000 леев.
В данном случае стоимость гудвилла приобретенного предприятия составит
43000 леев [1500000 – (1550000 – 93000)], а все обязательства купленного
предприятия «Дарес» в сумме 93000 леев переходят к предприятию-покупателю
«Вектра» для последующего погашения.
Бухгалтерские записи, составленные обществом с ограниченной
ответственностью «Вектра» в связи с приобретением индивидуального предприятия
«Дарес», приведены в таблице 1.
Таблица 1
Корреспонденция счетов по приобретению другого
предприятия и отражению гудвилла
Корреспонденция
Сумма,
Содержание экономического факта счетов
леев
дебет кредит
1. Оприходованы активы в оценке по рыночной
стоимости купленного предприятия, всего 1 593 000 521
в том числе:
· производственное помещение 870 000 123
· подсобное помещение 120 000 123
· земельный участок 125 000 122
· неустановленное оборудование 385 000 121
· запасы сырья и материалов 50 000 211
· гудвилл 43 000 111
2. Обязательства приобретенного предприятия
зачислены в состав обязательств покупателя 93 000 521 521
3. Оплачен долг за купленное предприятие 1 500 000 521 242
Если у предприятия-покупателя возникают какие-либо расходы, связанные с

приобретением другого предприятия (например, оплата услуг за юридические
консультации, перерегистрацию предприятия, изменения устава и др.), они учиты-
ваются по дебету счету 713 «Общие и административные расходы» в корреспон-
денции с кредитом счетов 227 «Краткосрочная дебиторская задолженность персона-
ла», 229 «Прочая краткосрочная дебиторская задолженность», 532 «Обязательства
персонала по прочим операциям», 539 «Прочие краткосрочные обязательства» и др.
Операции, связанные с приобретением другого предприятия, оформляют
следующими документами:
· договор купли-продажи предприятия;
· отчет независимого эксперта об оценке активов по рыночной стоимости;
· акт приема-передачи активов;
· акт приема-передачи основных средств;
· акт приема в пользование нематериальных активов;
· авансовый отчет;
· платежное поручение и выписка с соответствующего счета в банке и др.
Срок полезного использования каждого нематериального актива (в том числе
гудвилла) и метод начисления амортизации устанавливаются предприятиями
62
самостоятельно на основании положений НСБУ 13 «Учет нематериальных активов»
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000).
Согласно Каталогу основных средств и нематериальных активов, утвержденному
Постановлением Правительства № 338 от 21 марта 2003 г. (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2003), для гудвилла рекомендуется установить срок полезного функциони-
рования не более 10 лет. В то же время выбранный предприятием метод начисления
амортизации должен базироваться на схеме получения экономической выгоды от
данного вида нематериальных активов. Если данную схему невозможно определить,
тогда целесообразно использовать прямолинейный метод.
Как известно, в ближайшее время предприятия Республики Молдова должны
перейти на международные стандарты бухгалтерского учета. При этом субъекты
публичного интереса с 1 января 2011 года должны учитывать гудвилл в соответствии
с положениями МСБУ 36 «Обесценение активов» (Standardele Internaţionale de Сonta-
bilitate, 2001). Это значит, что гудвилл является неамортизируемым нематериальным
активом, то есть он подлежит учету без начисления амортизации. Поэтому впредь
предприятия должны запланировать снижение стоимости гудвилла в случаях, когда
его балансовая стоимость существенно отклонится от стоимости возмещения. Все
убытки от такого обесценивания будут отражены в составе собственного капитала.
Кроме того, в Методических рекомендациях по переходу от национальных
стандартов бухгалтерского учета к Международным стандартам финансовой
отчетности (Contabilitate şi audit, 2009) отмечено, что балансовую стоимость
гудвилла, признанную согласно НСБУ, на дату перехода на МСФО корректируют
следующим образом:
· увеличивают на стоимость нематериальных активов, которые признают
впервые согласно МСФО;
· уменьшают на стоимость нематериальных активов, которые были
признаны согласно НСБУ, но которые не признают согласно МСФО;
· увеличивают или уменьшают на условные суммы, которые влияют на
стоимость приобретения филиала.
На практике бывают случаи, когда покупатель предлагает, а продавец хотя и не
сразу, но соглашается на сумму, которая меньше рыночной стоимости активов.
Подобные сделки приводят к образованию отрицательного гудвилла. Например, если
в рассмотренном ранее примере за покупаемый столярный цех предприятие «Вектра»
заплатит 1360000 леев, а все остальные показатели не изменятся, тогда в результате
подобной сделки возникнет отрицательный гудвилл в сумме 97000 леев [1360000 –
(1550000 – 93000)].
Отрицательный гудвилл снижает стоимость долгосрочных активов, за исклю-
чением долгосрочных инвестиций в ценные бумаги (В. Букур, 2002). Следовательно,
текущие активы, долгосрочные инвестиции в ценные бумаги и обязательства
отражаются по их рыночной цене, а отрицательный гудвилл на них не распреде-
ляется. Сумму отрицательного гудвилла распределяют между долгосрочными
материальными активами покупаемого предприятия пропорционально удельному
весу каждого из них в общей рыночной стоимости (таблица 2).
Таким образом, предприятие-покупатель «Вектра» отразит долгосрочные
материальные активы купленного предприятия «Дарес» по скорректированной
рыночной стоимости на соответствующую сумму отрицательного гудвилла.
Согласно приведенным данным предприятие «Вектра» при покупке предприятия
«Дарес» составит следующую бухгалтерскую запись:
63
Таблица 2
Распределение отрицательного гудвилла покупаемого предприятия «Дарес»
Рыночная стоимость Рыночная стоимость
Долгосрочный Распределяемый
активов за минусом
материальный сумма, удельный отрицательный
отрицательного
актив леев вес, % гудвилл, леев
гудвилла, леев
Незавершенные
материальные активы 385 000 25,7 24 929 360 071
Земельные участки 125 000 8,3 8 051 116 949
Основные средства 990 000 66,0 64 020 925 980
Итого 1 500 000 100,0 97 000 1 403 000
дебет счета 121 «Незавершенные материальные активы» − на сумму 360071 лей,

дебет счета 122 «Земельные участки» − на сумму 116949 леев,
дебет счета 123 «Основные средства» − на сумму 925980 леев,
дебет счета 211 «Материалы» − на сумму 50000 леев,
кредит счета 521 «Краткосрочные обязательства по торговым счетам» − на
сумму 1453000 леев.
Погашение обязательств за приобретенное предприятие путем перечисления
денежных средств с текущего счета в национальной валюте будет отражено такой
бухгалтерской записью:
дебет счета 521 «Краткосрочные обязательства по торговым счетам» − на
сумму 1360000 леев,
кредит счета 242 «Текущие счета в национальной валюте» − на сумму 1360000 леев.
ВЫВОДЫ
1. Активы покупаемого предприятия следует отразить в бухгалтерском балансе
предприятия-покупателя по рыночной стоимости.
2. Покупка предприятия на сумму меньше рыночной стоимости активов ведет
к образованию отрицательного гудвилла. Поэтому предприятие-покупатель отра-
жает долгосрочные материальные активы купленного предприятия в оценке по
скорректированной рыночной стоимости на соответствующую сумму отрица-
тельного гудвилла.
3. Балансовую стоимость гудвилла, признанную согласно требованиям НСБУ,
корректируют во вступительном бухгалтерском балансе по МСФО путем увели-
чения стоимости нематериальных активов.
4. Отрицательный гудвилл, признанный согласно правилам НСБУ, корректи-
руют во вступительном бухгалтерском балансе по МСФО путем уменьшения собст-
венного капитала.
1. Graždanskij kodeks Respubliki Moldova № 1107-XV от 6 июня 2002 г. Chişinău:
Еditura Iulian, 2004. 276 c. ISBN 9975-922-57-0
2. Katalog osnovnyh sredstv i nematerial’nyh aktivov № 338 от 21 марта 2003 г. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2003, nr. 62, p. 58-70
3. MSBU 36 «Obesceneniâ aktivov». În: Standardele Internaţionale de Сontabilitate.
Bucureşti: Editura Economică, 2001. 1543 p. ISBN 973-590-517-5
4. Metodičeskie rekomendacii po perehodu ot Nacional’nyh standartov buhgalterskogo učeta k
Meždunarodnym standartam finansovoj otčetnosti. În: Contabilitate şi audit. 2009, nr. 10, р. 76-94
5. NSBU 13 «Učet nematerial’nyh aktivov». În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
2000, nr. 163-165
6. BUCUR, V. Učet nematerial’nyh aktivov. Chişinău: Edituгa Cartier, 2002. 313 р. ISBN
9975-79-175-1
64
PERFECŢIONAREA CONTABILITĂŢII UTILIZĂRII
FERTILIZANŢILOR DE CĂTRE PRODUCĂTORII AGRICOLI
Abstract. Unlike other types of materials incorporated into soil fertilizers can not
fully exercise the functions of fertilization, because some nutrients are lost inevitably.
Fertilizers also influence the productivity of crops not only in administration but also
during the next administration. But legislation in force does not take account of these
features, and value is attributed entirely to the consumption of fertilizers fitotehniei since
incorporation in soil. Therefore it is proposed that a part of the cost of fertilizers to be
settled and the other part be attributed to consumption in stages, over 2-3 years.
Key words: Mineral and organic fertilizers, Consumption of fitotehniei, Expenses in
the period, Prolonged action.
INTRODUCERE
Fertilizanţii reprezintă un element important al consumurilor din fitotehnie,
contribuind la ameliorarea fertilităţii solului şi sporirea productivităţii culturilor agricole.
În conformitate cu prevederile S.N.C. 6 „Particularităţile contabilităţii la întreprin-
derile agricole” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000) îngrăşămintele minerale
administrate pe terenuri distincte se reflectă în expresie naturală (cantitativă şi recalculată
în substanţă activă) şi valorică, iar cele organice - în expresie cantitativă şi valorică.
Casarea lor se efectuează în baza actelor privind utilizarea îngrăşămintelor, chimicalelor şi
erbicidelor prin debitarea contului 811 „Activităţi de bază” şi creditarea contului 211
„Materiale”. Valoarea îngrăşămintelor se atribuie integral la consumurile perioadei de
gestiune, influenţează direct asupra costului efectiv al produselor vegetale obţinute în
această perioadă şi indirect - asupra rezultatului financiar total al întreprinderii. Totodată
nu se ia în considerare faptul că îngrăşămintele îşi exercită impactul favorabil asupra
fertilităţii solului şi productivităţii culturilor anuale sau perene doar parţial, că o parte din
cantitatea administrată se pierde inevitabil (prin denitrificare, spălare, eroziune etc.), că ele
au o acţiune îndelungată (de câţiva ani) asupra dezvoltării plantelor şi formării recoltei pe
câmpurile (sectoarele) fertilizate. Circumstanţele menţionate au un caracter obiectiv,
consecinţele lor pot fi determinate cu un grad înalt de certitudine şi, prin urmare, ar trebui
să influenţeze asupra modalităţii de casare a îngrăşămintelor şi de includere a valorii
acestora în costul produselor vegetale.
Cercetările în domeniu au fost efectuate în baza generalizării problemelor şi
discordanţelor generate de reflectarea în evidenţă a operaţiunilor economice legate de
utilizarea fertilizanţilor într-un şir de entităţi din sectorul agroalimentar al Republicii
Moldova (staţiunile didactico-experimentale „Criuleni” şi „Chetrosu”, staţiunea tehnolo-
gico-experimentală „Paşcani” ş. a.). Experienţa acumulată de către producătorii agricoli a
fost evaluată prin prisma concordanţei acesteia cu particularităţile îngrăşămintelor ca
materiale cu acţiune îndelungată şi principiile fundamentale ale contabilităţii (supremaţia
economicului asupra juridicului, reflectarea consumurilor şi avantajelor economice în
conformitate cu relaţia „efort-efect”, relevanţa etc.). Preferinţă s-a acordat metodei
studiului monografic cu aplicarea elementelor de analiză şi sinteză, inducţie şi deducţie.
Experienţa ţărilor cu o agricultură intensivă şi rezultatele înregistrate de gospodăriile
performante din Republica Moldova confirmă necondiţionat faptul că administrarea
65
oricăror tipuri de îngrăşăminte minerale sau organice se soldează cu sporirea recoltei
culturilor agricole. Însă gradul de utilizare sau coeficientul de valorificare a substanţelor
active din aceste îngrăşăminte este diferit şi niciodată nu constituie 100 % (sau 1). Astfel,
în baza generalizării rezultatelor obţinute în cadrul unor experienţe de câmp îndelungate s-
a stabilit că gradul de utilizare de către plante a azotului din îngrăşămintele minerale
variază între 65 şi 75 %. Cealaltă parte a acestui element (sau 25-35 % din cantitatea
totală) sub influenţa diferitor factori obiectivi care nu pot fi gestionaţi de către colectivele
de muncă se pierde inevitabil. De exemplu, sub acţiunea bacteriilor şi altor microorga-
nisme din sol care consumă nitriţii sau nitraţii în scopul obţinerii oxigenului necesar pentru
respiraţia lor o parte din azot este supus procesului de denitrificare. Studiile în domeniu
efectuate în România (M. Volf, 2008) au demonstrat că prin denitrificare poate fi afectat,
în funcţie de caz, de la 5 (în condiţii optime) până la 50 % (în condiţii extremale) din
azotul administrat în sol. Totodată experienţele bazate pe utilizarea izotopului de azot care
se caracterizează printr-un grad de precizie mai înalt au înregistrat pierderi din denitrificare
în mărime de circa 30 %.
O parte din azot de asemenea se pierde prin spălare, adică prin percolarea profilului
solului de către apele de infiltraţie. Mărimea absolută a acestui gen de pierderi depinde
direct de proporţiile dozelor administrate de fertilizanţi şi tipul solului sau componenţa lui
mecanică. Astfel, în cazul dozelor moderate (N 50-80) pierderile de azot prin spălare
oscilează de la 1-6 kg/ha în solurile argiloase (grele) până la 16-18 kg/ha – în solurile
nisipoase (uşoare).
Gradul de utilizare a fosforului de către plante este mai redus şi nu depăşeşte 50 %
din cantitatea de substanţă activă administrată în sol (D. Davidescu, V. Davidescu, 1981).
La potasiu, spre deosebire de azot şi fosfor, se constată un grad de utilizare sporit
(65-85 %), ceea ce se explică prin solubilitatea lui mai rapidă şi mai înaltă. Ca urmare, în
anii favorabili, cu precipitaţii atmosferice suficiente şi în termene optime, potasiul
încorporat în sol devine accesibil pentru plante deja în primele zile după încorporare. Însă
această particularitate a potasiului (solubilitatea lui rapidă şi înaltă) generează şi consecinţe
negative sub formă de pierderi sporite din spălare, mărimea medie a cărora oscilează de la
10-20 kg/ha în solurile argiloase până la 46-60 kg/ha – în cele nisipoase (V. Efimov, I.
Donskih, V. Carenco, 2003). De menţionat că în condiţiile agriculturii intensive pierderile
nominalizate cresc proporţional cu normele de irigare. Acest fapt impune substituirea
sistemelor de irigare tradiţionale (de exemplu, prin stropire sau scurgere liberă) cu sisteme
mai performante şi cu un consum de apă mai redus (de exemplu, irigarea prin picurare).
Din cele expuse mai sus rezultă că îngrăşămintele minerale şi organice, spre
deosebire de alte tipuri de materiale (combustibil, piese de schimb, materiale de construcţie
etc.), în rezultatul casării (încorporării în sol) sunt incapabile de a-şi exercita în mod
integral funcţiile de fertilizare, întrucât o parte semnificativă din elementele nutritive sub
influenţa factorilor eterogeni se pierd, se distrug sau degradează în joncţiuni inutile, fără a
contribui la dezvoltarea culturilor sau sporirea recoltei. În aspect agronomic partea
neutilizată a elementelor nutritive reprezintă o componentă indispensabilă a procesului
tehnologic de cultivare a plantelor anuale sau perene. În plan economic, însă, cota
nevalorificată a îngrăşămintelor se manifestă, de fapt, ca pierderi sau ieşiri de mijloace cu
caracter neproductiv (care nu generează avantaje economice). De aceea este firesc ca
partea neutilizată a fertilizanţilor casaţi să nu fie atribuită la consumuri, după cum se
procedează actualmente, ci la alte cheltuieli ale activităţii operaţionale a producătorilor
agricoli. Totodată trebuie de menţionat că pierderile în cauză sunt suportate în cadrul
activităţii de întreprinzător, nu pot fi evitate şi practic nu pot fi reduse. De aceea ar fi logic
66
ca în conformitate cu articolul 24 din Codul fiscal (Contabilitate şi audit, 2010) aceste
pierderi să fie considerate cheltuieli ordinare şi necesare cu deducerea lor din venituri la
determinarea venitului impozabil.
Rezultatele investigaţiilor efectuate de savanţi în domeniul agrochimiei au
demonstrat de asemenea că îngrăşămintele minerale şi organice exercită o influenţă
benefică asupra productivităţii culturilor agricole nu numai în anul încorporării în sol, dar
şi în perioadele de gestiune următoare. Astfel, în al doilea an după administrarea
îngrăşămintelor organice culturile agricole asimilează următoarele cote procentuale din
totalul substanţelor active: azot – 15, fosfor – până la 20, potasiu – minimum 10. Cu
rezultate identice sau asemănătoare s-au soldat studiile realizate şi de alţi cercetători de
notoriu (B. Âgodin, Û. Žukov, V. Kobzarenko, 2002; È. Muravin, 2003 etc.).
În continuare sunt prezentate date privind gradul mediu de utilizare a substanţelor
active din îngrăşămintele minerale şi organice pe parcursul întregii perioade de acţiune
asupra productivităţii culturilor agricole.
Tabelul 1
Gradul de utilizare a substanţelor active din fertilizanţi de
către culturile agricole, %
Perioada de acţiune a Substanţe active
fertilizanţilor N P2O5 K2O
A 1 2 3
Îngrăşăminte minerale
Totală 70 43 75
inclusiv:
în primul an 63 20 50
în al doilea an 7 13 13
în al treilea an - 10 12
Îngrăşăminte organice
Totală 55 55 80
inclusiv:
în al treilea an 10 5 10
Datele din tabelul 1 confirmă faptul constatat anterior şi anume: substanţele active
din îngrăşăminte se asimilează de către plante parţial, în proporţie de circa 63 %. Acest
indicator a fost calculat astfel:
· pentru îngrăşămintele minerale .........(70 + 43 + 75) : 3 × 100 = 62,6 %;
· pentru îngrăşămintele organice...........(55 + 55 + 80) : 3 × 100 = 63,3 %.
Cealaltă parte a substanţelor active (circa 37 %) se pierde inevitabil şi nu contribuie
la sporirea recoltei culturilor agricole.
Din datele tabelului 1 rezultă şi altă concluzie, nu mai puţin importantă: acţiunea
îngrăşămintelor se manifestă nu numai în anul încorporării în sol, dar şi în perioadele de
gestiune următoare. Totodată proporţiile postacţiunii în anii al doilea şi al treilea sunt
măsurabile, se bazează pe cercetări ştiinţifico-experimentale şi au un caracter relativ
constant. Dealtfel, efectul eşalonat (de lungă durată) din administrarea îngrăşămintelor a
fost constatat cu certitudine şi de către savanţii autohtoni. În particular, s-a demonstrat că
datorită acţiunii îndelungate a îngrăşămintelor în al doilea an după administrare se obţine
un spor al recoltei de cereale de circa 7-10 q/ha (K. Zagorča, 1990).
67
Faptul că îngrăşămintele minerale şi organice exercită o influenţă benefică asupra
transformării direcţionate a activelor biologice în fitotehnie pe parcursul câtorva perioade
de gestiune confirmă elocvent că fertilizanţii reprezintă materiale cu acţiune îndelungată,
iar casarea lor la consumuri urmează a fi efectuată altfel, decât se procedează în prezent.
Întrucât îngrăşămintele încorporate în sol au un efect de lungă durată şi contribuie la
obţinerea avantajului economic sub formă de spor al recoltei timp de câţiva ani, valoarea
lor nu poate fi decontată în mărime integrală la consumurile culturii agricole sub care ele
au fost administrate nemijlocit. De aceea în conformitate cu principiul concordanţei
această valoare urmează a fi reflectată ca cheltuieli anticipate pe termen lung prin
următoarea formulă contabilă:
debit contul 141 „Cheltuieli anticipate pe termen lung”,
credit contul 211 „Materiale”, subcontul 9 „Materiale cu destinaţie agricolă”.
La finele anului de gestiune o parte din valoarea îngrăşămintelor încorporate în sol se
raportează la cheltuielile anticipate curente prin formula contabilă:
debit contul 251 „Cheltuieli anticipate curente”,
credit contul 141 „Cheltuieli anticipate pe termen lung”.
Formulele contabile de mai sus se întocmesc în cazul când îngrăşămintele au fost
administrate toamna, sub arătura de zăble, iar acţiunea lor urmează să se manifeste
începând cu anul următor. În asemenea situaţii contul de calculaţie 811 „Activităţi de
bază” nu se abordează, întrucât semănatul de primăvară va fi efectuat mai târziu (în altă
perioadă de gestiune) şi tot atunci va fi cunoscut nomenclatorul exact al culturilor agricole
care vor beneficia de efectul substanţelor active din fertilizanţi.
Însă în prezent din cauza posibilităţilor financiare reduse majoritatea întreprinderilor
agricole au micşorat esenţial consumul de îngrăşăminte şi preferă de a le administra doar
primăvara, concomitent cu semănatul sau pe parcursul dezvoltării plantelor. În aşa caz la
cota-parte a valorii îngrăşămintelor aferentă anului curent se întocmeşte formula contabilă:
debit contul 251 „Cheltuieli anticipate curente”,
credit contul 211 „Materiale”, subcontul 9 „Materiale cu destinaţie agricolă”.
Cealaltă parte a valorii fertilizanţilor aferentă anilor următori se reflectă cu ajutorul
primei formule contabile.
Repartizarea valorii îngrăşămintelor pe anii de acţiune a substanţelor active (sau pe
perioadele de gestiune) se propune de a efectua în baza proporţiilor respective care se
determină aparte pe fiecare grupă de îngrăşăminte minerale (tabelul 2) sau în ansamblu pe
îngrăşămintele organice, indiferent de provenienţa lor.
Tabelul 2
Proporţiile recomandate pentru repartizarea valorii îngrăşămintelor minerale pe anii
de acţiune a substanţelor active, %
Perioada de acţiune a Substanţe active
îngrăşămintelor N P2O5 K2O
A 1 2 3
Totală 100 100 100
inclusiv:
în al treilea an - 24 16
Proporţiile (sau cotele procentuale) de repartizare a valorii îngrăşămintelor pe anii

de acţiune a substanţelor active din tabelul de mai sus au fost determinate în baza datelor
din tabelul 1 prin împărţirea indicatorilor particulari (pe ani concreţi) la indicatorul total al
68
gradului de utilizare a substanţelor active şi înmulţirea rezultatului obţinut la 100. Astfel,
pentru îngrăşămintele de azot proporţia de repartizare în primul an a constituit 90 % (63 :
70 x 100), iar în al doilea an 10 % (7 : 70 x 100).
Proporţiile de repartizare a valorii îngrăşămintelor organice pe anii de gestiune se
calculează în mod similar, dar în formă comasată, întrucât aceste îngrăşăminte au un
caracter mixt şi conţin toate tipurile de substanţe active. Proporţiile în cauză constituie:
æ 25 + 40 + 50 ö æ 55 + 55 + 80 ö
· pentru primul an.......... ç ÷ :ç ÷ × 100 = 60 %;
è 3 ø è 3 ø
æ 20 + 10 + 20 ö æ 55 + 55 + 80 ö
· pentru al doilea an....... ç ÷:ç ÷ × 100 = 27 %;
è 3 ø è 3 ø
æ 10 + 5 + 10 ö æ 55 + 55 + 80 ö
· pentru al treilea an....... ç ÷ : ç ÷ × 100 = 13 %.
è 3 ø è 3 ø
Cotele procentuale care exprimă gradul de acţiune a îngrăşămintelor pe ani se
aprobă de către conducătorul întreprinderii şi se includ în politica de contabilitate.
După recunoaşterea cheltuielilor anticipate curente ca element de activ al perioadei
de gestiune se procedează la raportarea lor după destinaţie. O parte din aceste cheltuieli în
mod firesc se decontează la consumurile ce ţin de cultivarea plantelor. În acest scop se
debitează contul 811 „Activităţi de bază” şi se creditează contul 251 „Cheltuieli
anticipate curente”. Suma totală pasibilă decontării se află ca produsul dintre valoarea
îngrăşămintelor încorporate în sol şi gradul de utilizare a substanţelor active în primul an
de acţiune. Cealaltă parte a cheltuielilor aferente substanţelor active neutilizate reprezintă
pierderi inevitabile şi se decontează în debitul contului 714 „Alte cheltuieli operaţionale”
din creditul contului 251 „Cheltuieli anticipate curente”. Suma respectivă se deduce ca
diferenţa dintre suma înregistrată a cheltuielilor anticipate curente şi suma acestor
cheltuieli decontată la consumurile fitotehniei. În sfârşit, la finele anului de gestiune (sau
de administrare a îngrăşămintelor) o parte din cheltuielile anticipate pe termen lung se
transferă în componenţa cheltuielilor anticipate curente. Suma care urmează a fi decontată
pe parcursul următoarelor 12 luni se află ca produsul dintre valoarea îngrăşămintelor şi
proporţia recomandată pentru al doilea an de acţiune a substanţelor active. Modul de
determinare a sumelor ce ţin de înregistrarea şi decontarea cheltuielilor anticipate poate fi
ilustrată prin următorul exemplu.
Admitem că valoarea îngrăşămintelor fosfatice (fără T.V.A.) administrate în
procesul semănatului sau în perioada de vegetaţie a culturilor agricole este egală cu
100000 lei. Atunci sumele necesare vor fi următoarele:
· pentru recunoaşterea
cheltuielilor anticipate curente............. 100000 lei × 46 % : 100 % = 46000 lei;
· pentru recunoaşterea
cheltuielilor anticipate
pe termen lung.........................100000 lei × (30 % + 24 %) : 100 % = 54000 lei
(sau 100000 lei – 46000 lei = 54000 lei);
· pentru decontarea cheltuielilor
anticipate curente la
consumurile fitotehniei...........................100000 lei × 20 % : 100 % = 20000 lei;
· pentru decontarea cheltuielilor
anticipate curente la
alte cheltuieli operaţionale...............................46000 lei – 20000 lei = 26000 lei;
69
· pentru transferarea cotei-părţi
cheltuielilor anticipate pe
termen lung în componenţa
cheltuielilor anticipate curente................... 100000 × 30 % : 100 % = 30000 lei.
Totodată trebuie de menţionat că decontarea cotei-părţi a cheltuielilor anticipate
curente la consumurile fitotehniei şi cheltuielile perioadei de gestiune se efectuează treptat
– lunar sau trimestrial, în dependenţă de politica de contabilitate a întreprinderii. Însă ar fi
logic ca durata decontării să nu depăşească durata ciclului agricol care la majoritatea
culturilor constituie 6-9 luni, iar la culturile spicoase de toamnă – circa 11 luni. Această
cerinţă rezultă din faptul că consumurile directe de materiale (în cazul dat – valoarea
îngrăşămintelor casate) şi pierderile conexe pot fi suportate de întreprinderi doar pe
parcursul transformării direcţionate a activelor biologice.
Evidenţa analitică a cheltuielilor anticipate pe termen lung aferente valorii
îngrăşămintelor administrate se ţine pe tipuri şi grupe distincte de îngrăşăminte, câmpuri
(sau sectoare) fertilizate şi ani de administrare. De exemplu, în registrul selectat sau
elaborat de către întreprinderea agricolă pot fi deschise astfel de conturi analitice:
„Îngrăşăminte de azot administrate pe câmpul nr. 3 în anul 2009”, „Îngrăşăminte organice
administrate pe câmpul nr. 5 în anul 2010” etc. În acest caz denumirea culturii agricole nu
se indică, deoarece cheltuielile nominalizate nu se decontează direct la consumurile
fitotehniei şi se referă la mai multe culturi, nomenclatorul şi rotaţia cărora nu pot fi
cunoscute din timp. Valoarea îngrăşămintelor casate se reflectă în conturile analitice în
baza actelor privind utilizarea îngrăşămintelor, chimicalelor şi erbicidelor.
Evidenţa analitică a cheltuielilor anticipate curente se ţine pe tipuri şi grupe distincte
de îngrăşăminte, ani de acţiune a substanţelor active şi culturi agricole sau tipuri de
producţie în curs de execuţie (de exemplu, „Îngrăşăminte de azot cu primul an de acţiune
aferentă sfeclei de zahăr”, „Îngrăşăminte organice cu al doilea an de acţiune aferentă
grâului de toamnă sub recolta anului 2010” etc.).
Să ilustrăm în continuare în baza exemplului de mai sus metoda recomandată de reflectare
a valorii îngrăşămintelor administrate cu utilizarea conturilor pentru evidenţa cheltuielilor
anticipate. Suplimentar admitem că îngrăşămintele fosfatice au fot încorporate în anul 2009 pe
câmpul nr. 2, iar pe acest câmp au fost cultivate următoarele culturi agricole: în anul 2009 –
porumb pentru boabe, în anul 2010 – mazăre verde, iar în anul 2011 – sfeclă de zahăr.
După cum rezultă din conţinutul tabelului 3, metoda recomandată de casare a
îngrăşămintelor şi de reflectare a acţiunii acestora este mai complicată decât metoda existentă,
întrucât necesită calcule suplimentare şi întocmirea unui număr mai mare de formule contabile.
Însă această lacună generează anumite incomodităţi şi sporeşte manopera personalului contabil
doar în condiţiile înregistrării şi prelucrării informaţiei în mod manual. Pe măsura implemen-
tării formei automatizate de evidenţă, bazată pe utilizarea computerelor şi programelor
informatice ajustate la politica de contabilitate a întreprinderilor agricole, neajunsul menţionat
se depăşeşte cu uşurinţă şi nu trebuie luat în considerare sau exagerat.
Pe de altă parte (şi anume în aceasta constă avantajul incontestabil al metodei
recomandate), varianta alternativă de evidenţă propusă de autori este mai corectă şi mai
argumentată în plan economic, întrucât, în primul rând, reflectă adecvat particularităţile
îngrăşămintelor (acţiunea îndelungată şi imposibilitatea utilizării integrale a substanţelor
active de către plante), iar în al doilea rând, se bazează pe principiul concordanţei
veniturilor şi cheltuielilor generate de unele şi aceleaşi operaţiuni care în cazul utilizării
sistemului contabil complet sau simplificat în partidă dublă urmează a fi respectat atât în
contabilitatea financiară, cât şi în scopuri fiscale.
70
Tabelul 3
Formule contabile aferente operaţiunilor de casare a îngrăşămintelor şi
de reflectare a acţiunii îndelungate a acestora
Nr. Conţinutul operaţiunilor economice Conturi

crt. Suma, lei corespondente
debit credit
A 1 2 3 4
anul 2009 (primul an de acţiune)
1. Reflectarea cheltuielilor anticipate curente ale perioade de gestiune
(100000 lei × 46 %) 46000 251 211
2. Reflectarea cheltuielilor anticipate pe termen lung ale perioadei de
gestiune [(100000 lei × 54 %) sau (100000 lei – 46000 lei)] 54000 141 211
3. Decontarea cotei-părţi a cheltuielilor anticipate curente care se
referă la consumurile privind cultivarea porumbului pentru boabe
(100000 lei × 20 %) 20000 811 251
referă la partea neutilizată (pierdută inevitabil) a substanţelor
active în primul an de acţiune (46000 lei – 20000 lei) 26000 714 251
5. Transferarea cheltuielilor anticipate pe termen lung în componenţa
cheltuielilor anticipate curente în mărimea cotei-părţi care urmează a fi
decontată pe parcursul următorului ciclu agricol (100000 × 30 %)
30000 251 141
Notă la operaţiunea 5. Formula contabilă la operaţiunea 5 se întocmeşte la finele anului 2009.
anul 2010 (al doilea an de acţiune)
6. Decontarea cotei-părţi a cheltuielilor anticipate curente care se referă
la consumurile privind cultivarea mazării verzi (100000 lei × 13 %) 13000 811 251
referă la partea neutilizată (pierdută inevitabil) a substanţelor
active în al doilea an de acţiune (30000 lei – 13000 lei) 17000 714 251
8. Transferarea cheltuielilor anticipate pe termen lung în componenţa
cheltuielilor anticipate curente în mărimea cotei-părţi care urmează a fi
decontată pe parcursul următorului ciclu agricol (100000 lei × 24 %) 24000 251 141
Notă la operaţiunea 8. Formula contabilă la operaţiunea 8 se întocmeşte la finele anului 2010.
anul 2011 (al treilea an de acţiune)
9. Decontarea cotei-părţi a cheltuielilor anticipate care se referă la
consumurile privind cultivarea sfeclei de zahăr (100000 lei × 10 %) 10000 811 251
referă la partea neutilizată (pierdută inevitabil) a substanţelor active
în al treilea an de acţiune (24000 lei – 10000 lei) 14000 714 251
Metoda recomandată de casare a îngrăşămintelor necesită de asemenea revizuirea

conţinutului formularului existent al actului privind utilizarea îngrăşămintelor minerale,
organice şi bacteriene, chimicalelor şi erbicidelor. În prezent acest act se întocmeşte o singură
dată, după încheierea lucrărilor de fertilizare sau de protecţie a plantelor pe un câmp (sector)
sau altul şi reuneşte informaţii despre materiale care, de fapt, sunt incompatibile după
destinaţie, durata acţiunii şi consecinţele acesteia. Astfel, chimicalele şi erbicidele (sau
mijloacele de uz fitosanitar) se utilizează pentru combaterea dăunătorilor, bolilor şi buruienilor,
au o acţiune curentă limitată (de cel mult 1-2 luni) şi favorizează doar protejarea plantelor, fără
a contribui la sporirea recoltei. Îngrăşămintele, dimpotrivă, au o acţiune îndelungată şi
71
generează avantaj economic sub formă de spor al recoltei pe parcursul a 2-3 ani. Prin urmare,
utilizarea îngrăşămintelor trebuie perfectată documentar în mod periodic printr-un act distinct
menit să reflecte integral spectrul de operaţiuni interconexate (casarea îngrăşămintelor din
decontul brigadierului, agronomului sau altui gestionar, recunoaşterea cheltuielilor anticipate în
funcţie de acţiunea substanţelor active în anul curent şi/sau în anii următori etc.). În legătură cu
aceasta se propune de utilizat un formular nou de document (Actul de casare şi/sau de
reflectare a acţiunii îngrăşămintelor) care relevă mai autentic esenţa faptelor economice şi poate
înlocui cu succes formularul depăşit al actului existent.
CONCLUZII
1. Îngrăşămintele minerale şi organice, spre deosebire de alte materiale cu destinaţie
agricolă, exercită o influenţă favorabilă îndelungată (de 2-3 ani) asupra fertilităţii solului şi
productivităţii culturilor de câmp sau perene. Însă ele nu pot fi valorificate integral de către
plante, întrucât o parte din cantitatea administrată sub influenţa diverselor procese naturale
se pierde inevitabil.
2. Modalitatea actuală de reflectare a utilizării îngrăşămintelor este imperfectă în plan
metodologic, nu ţine cont de particularităţile acestui tip de materiale şi contravine principiului
concordanţei veniturilor şi cheltuielilor generate de unele şi aceleaşi operaţiuni economice.
3. Casarea îngrăşămintelor şi atribuirea valorii acestora la consumurile fitotehniei şi
cheltuielile perioadei de gestiune urmează a fi efectuate în mod diferenţiat, în funcţie de
durata acţiunii fertilizanţilor, termenul încorporării în sol şi gradul de utilizare a
substanţelor active de către plante.
4. Varianta optimă de contabilizare a îngrăşămintelor administrate constă în
abordarea suplimentară a conturilor 141 „Cheltuieli anticipate pe termen lung”, 251
„Cheltuieli anticipate curente” şi 714 „Alte cheltuieli operaţionale” menite să reflecte
specificul obţinerii avantajelor economice din lucrările de fertilizare.
BIBLIOGRAFIE
1. Codul fiscal. În: Contabilitate şi audit. 2010, nr. 1, p. 4-118
3. DAVIDESCU, D.; DAVIDESCU, V. Agrochimia modernă. Bucureşti: Editura Academiei
Republicii Socialiste România, 1981. 559 p.
4. VOLF, M. Agrochimie. Bucureşti: Renaissance, 2008. 348 p.
5. EFIMOV, V. N.; ДONSKIH, I. N.; CARENKO, V. P. Sistema udobreniâ. М.: Кolos,
2003. 320 s.
6. ZAGORČA, К. L. Optimizaciâ sistemy udobreniâ v polevyh sevooborotah. Кišinev:
Štiinca, 1990. 288 s.
7. МURAVIN, È. А. Аgrohimiâ. М.: Кolos, 2003. 373 s.
8. ÂGODIN, B. А.; ŽUKOV, Û. P.; КOBZARENKO, V. I. Аgrohimiâ. М.: Кolos, 2002. 584 s.
72
EVIDENŢA PIERDERILOR DIN DIMINUAREA
MASEI FIZICE ŞI A CALITĂŢII RIZOCARPILOR
INDUSTRIALI PE ETAPE DE MIŞCARE A ACESTORA
V. COJOCARI
Abstract. The qualitative estimation of the harvest to its reception by the buyers has
un undiscussed importance. But the accounting efficiency and internal control may be
much more higher if one ensures the increasing of the level quality during of the entire
movement segment of the harvested products beginning with the field and finishing with
the buyer. I with this purpose one should organise for example, the losses bookkeeping
from the diminution of the physical mass and products quality by stages. Such a
bookkeeping is necessary in the first place for taking of concrete measures destined to
avoid the degradation of the qualitative indicators or of the technological processes of the
harvest at different sectors of the chain “producer-consumer”.
Key words: Accounting, Account, Loses, Quality, Harvest, Sugar beet.
INTRODUCERE
Pe măsura constituirii şi dezvoltării în Republica Moldova a formaţiunilor agricole de tip
nou bazate pe proprietatea privată, majoritatea cărora se orientează spre arenda operaţională a
terenurilor agricole, un rol semnificativ îi revine organizării controlului privind plenitudinea
înregistrării recoltei obţinute. Actualmente pentru conducătorii întreprinderilor agricole este
mai convenabil nu de exagerat, ci dimpotrivă, de diminuat recolta globală, creându-se prin
aceasta surplusuri nescontate. Ca urmare, devine posibilă efectuarea operaţiunilor de barter
neînregistrate, eschivarea de la plata impozitelor, comercializarea produselor necontabilizate cu
delapidarea mijloacelor încasate etc. În afară de aceasta, multe gospodării arendează terenuri de
la pensionari sau persoane terţe care nu locuiesc în localitatea dată. Deşi aceşti proprietari
funciari sînt cointeresaţi în evidenţa veridică şi plenitudinea înregistrării recoltei (doar de
aceasta depinde mărimea plăţii de arendă), totuşi ei nu pot exercita nici o influenţă asupra
datelor contabile. Aceasta generează necesitatea elaborării unui sistem de control complex al
produselor recoltate la toate etapele mişcării acestora.
condiţionate de estimarea calitativă a recoltei pe parcursul întregului segment de mişcare a
produselor recoltate, începând cu câmpul şi terminând cu cumpărătorul, iar ca bază
empirică au servit datele societăţilor cu răspundere limitată “Coriandro-Agro” din raionul
Sîngerei, “Plaiul Bîrlădean” din raionul Ocniţa, “Abilitate Agro” din raionul Făleşti etc.
Suportul metodologic al investigaţiilor îl constituie principiile fundamentale ale
contabilităţii, prevederile S.N.C. 6 “Particularităţile contabilităţii la întreprinderile
agricole” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000) şi publicaţiile în domeniu ale
savanţilor autohtoni. Preferinţă s-a acordat metodei studiului monografic cu aplicarea
elementelor de analiză, observare, selectare, inducţie şi deducţie.
Estimarea calitativă a recoltei la recepţionarea ei de către cumpărători are o
importanţă indiscutabilă. Dar eficienţa contabilităţii şi a controlului intern poate fi cu mult
mai înaltă, dacă s-ar asigura verificarea nivelului calităţii pe parcursul întregului segment
de mişcare a produselor recoltate, începând cu câmpul şi terminând cu cumpărătorul. Cu
acest scop s-ar putea de organizat, de exemplu, evidenţa pierderilor din diminuarea masei
fizice şi a calităţii produselor pe etape. Asemenea evidenţă pe etape este necesară, în
73
primul rând, pentru luarea unor măsuri concrete, menite să evite degradarea indicatorilor
calitativi sau a proprietăţilor tehnologice ale recoltei la diferite sectoare ale lanţului
„producător-consumator”.
În cazul sfeclei de zahăr drept moment iniţial al evidenţei pe etape poate să devină
determinarea recoltei potenţiale şi a conţinutului de zahăr în rădăcini în ajunul lucrărilor de
recoltare. Acest procedeu derulează cu 1-2 luni înainte de începerea lucrărilor de recoltare,
folosindu-se metoda selectivă, bazată pe extragerea probelor, măsurările şi calculele respective.
Astfel, recolta potenţială a sfeclei de zahăr poate fi determinată cu ajutorul relaţiei:
Q = D ´ (q1 ´ z1 + q 2 ´ z 2 + q3 ´ z 3 + q n ´ z n ) , (1)
unde Q – recolta potenţială, q/ha;
D – densitatea plantelor, buc/ha;
q – sporul mediu lunar al unei rădăcini, g;
z – durata lunii, zile calendaristice.
Rezultatele probelor extrase se înscriu într-un proces-verbal, la întocmirea căruia de
rând cu agronomul şi contabilul întreprinderii pot participa de asemenea reprezentanţii
fabricii de zahăr, primăriei, arendatorilor, companiei de asigurări, băncilor comerciale şi
altor terţi cointeresaţi.
Sînt posibile diverse modalităţi de înregistrare a recoltei potenţiale, fiecare din ele
având priorităţi şi neajunsuri. Astfel, T. Abu Taber pledează pentru utilizarea unui cont
suplimentar al contabilităţii de gestiune 823 „Recolta crescută (cultivată)” (T. Taber,
2002). În debitul acestui cont se poate înregistra recolta potenţială de sfeclă evaluată la cost
planificat în contrapartidă cu contul 811 „Activităţi de bază”. Contul special al recoltei
potenţiale reflectă o etapă obiectivă de transformare orientată a culturilor agricole, când
mijloacele consumate se materializează în rezultate concrete ale muncii care pot fi
măsurate, monitorizate şi perfectate documentar într-o perioadă anumită de timp. De aceea
din punct de vedere metodologic de rând cu deschiderea unui cont nou trebuie de păstrat şi
contul tradiţional al contabilităţii financiare 216 „Produse”, prin intermediul căruia se
reflectă cantitatea efectivă de rizocarpi recoltaţi din câmp. Cantitatea şi valoarea acestora
se înregistrează prin debitarea contului 216 „Produse” şi creditarea contului recoltei
potenţiale [adică a contului 823 „Recolta crescută (cultivată)”].
De menţionat că contul 823 „Recolta crescută (cultivată)” poate fi util atât pentru
utilizatorii interni ai întreprinderii (de exemplu, cu ajutorul lui aparatul contabil poate
determina volumul producţiei posibil de obţinut, care conform paragrafului 62 din S.N.C. 6
urmează a fi folosit pentru repartizarea consumurilor indirecte de producţie constante), cât şi
pentru utilizatorii externi (de exemplu, pentru proprietarii cotelor echivalente de terenuri
agricole care tind cu orice preţ să verifice plenititudinea înregistrării recoltei şi corectitudinea
calculării plăţii de arendă în natură conform contractelor încheiate cu subiecţii economici). Însă
pentru proprietari, colectivele de muncă şi societatea în ansamblu recolta crescută reprezintă, de
fapt, un rezultat intermediar, întrucît faţă de ea nu pot fi aplicate prevederile paragrafelor 13 şi
17 din S.N.C. 6 la capitolul criteriilor de constatare a activelor biologice şi produselor agricole
în calitate de active independente. Aceasta se explică prin faptul că, în primul rând, produsele
în cauză încă nu-s recoltate (nu-s separate de activele biologice de consum) şi nu sunt incluse în
categoria activelor, iar în al doilea rând, aici este vorba nu despre un avantaj economic obţinut
efectiv, ci doar despre posibilitatea obţinerii unui astfel de avantaj şi numai în cazul unui
concurs favorabil de împrejurări într-un viitor apropiat.
Desigur, introducerea unui cont special pentru evidenţa recoltei crescute (dar încă
aflate în cîmp) într-o măsură oarecare este discutabilă. În afară de aceasta, prin majorarea
numărului de înregistrări contabile ea poate să complice într-o măsură anumită ţinerea
74
evidenţei sintetice şi analitice. De aceea este posibilă o modalitate alternativă de
înregistrare a recoltei potenţiale (inclusiv la capitolul sfeclei de zahăr) care constă în
utilizarea unui cont extrabilanţier suplimentar (de exemplu, 954 “Recolta potenţială”).
Utilizarea unui cont extrabilanţier este mai simplă în aspect aplicativ şi totodată exclude
problema înregistrării duble a recoltei potenţiale. Ca urmare, se reduce numărul de înscrieri
(operaţiuni) din contabilitatea financiară şi de gestiune, se asigură respectarea principiului
prudenţei care prevede ca activele şi veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile şi
cheltuielile – subevaluate.
Înregistrarea recoltei efective de sfeclă de zahăr în contul contabilităţii financiare (se
are în vedere contul 216 “Produse”) reprezintă, în opinia noastră, etapa a doua de evidenţă
şi control a produselor agricole6.
Diferenţa dintre indicatorii absoluţi ai primei şi celei de-a doua etape, determinată în
baza datelor procesului-verbal de expertiză a recoltei de sfeclă de zahăr, agendelor
înregistrării produselor agricole şi/sau ale altor documente primare şi generalizatoare, va
indica pierderile de produse generate de recoltarea necalitativă, transportarea neglijentă,
organizarea nesatisfăcătoare a pazei etc. Cu cât mai mult diferă rezultatele celor două
etape, cu atât mai semnificative sînt pierderile din reducerea masei şi a calităţii rădăcinilor.
Actualmente, când la multe întreprinderi agricole recolta se ia la evidenţă doar din
momentul parvenirii ei la punctul de recepţie sau păstrare, determinarea mărimii acestor
pierderi este practic imposibilă, ceea ce este convenabil numai conducătorilor inconştienţi.
La etapa a treia se determină cantitatea şi calitatea produselor expediate din
gospodărie, iar la etapa a patra – a produselor recepţionate de cumpărători.
În tabelul 1 sînt prezentate cauzele cele mai frecvente ale diminuării masei fizice şi a
calităţii rizocarpilor industriali la întreprinderile agricole din Republica Moldova la diferite
etape ale fluxului produselor.
Tabelul 1
Cauzele diminuării masei fizice şi a calităţii rizocarpilor industriali
la întreprinderile agricole ale Republicii Moldova
Etapa de evidenţă Cauza diminuării
şi control masei fizice calităţii
1. Determinarea · condiţiile climaterice nefavorabile · condiţiile climaterice nefavorabile
recoltei biologice · nerespectarea cerinţelor agrotehnice · nerespectarea cerinţelor agrotehnice
2. Înregistrarea · nerespectarea termenelor optime de · nerespectarea termenelor optime de
recoltei din câmp recoltare recoltare
· transportarea neglijentă a recoltei din câmp · longevitatea păstrării rizocarpilor în
· longevitatea păstrării rizocarpilor în stivuri temporare în câmp
stivuri temporare în câmp
· lipsa controlului riguros privind recoltarea
şi păstrarea temporară a rizocarpilor
3. Expedierea · tărăgănarea expedierii recoltei la · tărăgănarea expedierii recoltei la
rizocarpilor din prelucrător prelucrător
întreprindere · amenajarea nesatisfăcătoare a caroserii-
lor şi remorcilor mijloacelor de transport
4. Recepţionarea · diminuarea intenţionată a masei fizice a · diminuarea intenţionată a para-
rizocarpilor de rizocarpilor metrilor calitativi ai rizocarpilor
cumpărător
(prelucrător)
6
La prima etapă se înregistrează recolta potenţială prin una din modalităţile de mai sus.
75
Toate cauzele care conduc la diminuarea masei fizice şi a calităţii rizocarpilor
industriali pot fi divizate în cauze obiective (de exemplu, condiţiile climaterice
nefavorabile) şi cauze subiective (de exemplu, nerespectarea cerinţelor agrotehnice,
longevitatea păstrării rizocarpilor în stivuri temporare în câmp, diminuarea intenţionată a
masei fizice şi parametrilor calitativi ai rizocarpilor etc.). Bineînţeles, la lichidarea sau
prevenirea cauzelor subiective gospodăriile suportă, de regulă, consumuri suplimentare
care, deşi majorează costul rizocarpilor industriali, asigură în fine un venit sporit. De aceea
aceste consumuri, reducînd pierderile din diminuarea masei fizice şi a calităţii rizocarpilor
la toate etapele de evidenţă şi control al recoltei, se vor recupera din plin pe seama
veniturilor din comercializarea rădăcinilor de o calitatea mai înaltă.
CONCLUZII
1. Drept moment iniţial pentru organizarea evidenţei şi controlului pe etape poate
servi determinarea recoltei potenţiale şi a conţinutului de zahăr în rădăcini în ajunul
lucrărilor de recoltare, folosindu-se în acest scop metoda selectivă, bazată pe extragerea
probelor, măsurările şi calculele respective.
2. În scopul reducerii numărului de înscrieri în registrele contabilităţii financiare şi
de gestiune, excluderii înregistrării duble a recoltei potenţiale, precum şi asigurării
respectării principiului prudenţei este oportun de a reflecta recolta crescută a sfeclei de
zahăr în contul extrabilanţier suplimentar 954 “Recolta potenţială”.
3. Întrucît la multe întreprinderi agricole recolta de rizocarpi industriali este luată la
evidenţă doar din momentul parvenirii acesteia la punctul de recepţie sau de păstrare
temporară, pierderile din reducerea masei şi a calităţii rădăcinilor generate de recoltarea
necalitativă, transportarea neglijentă sau organizarea nesatisfăcătoare a pazei urmează a fi
decontate la cheltuielile perioadei doar în expresie cantitativă, ceea ce va permite
respectarea cerinţelor fiscale şi calcularea corectă a costului produselor.
BIBLIOGRAFIE
3. ТАBЕR, Т. Učеt zatrat na proizvodstvo v sel’skohozâjstvennyh predpriâtiâh Respubliki
Moldova i Korolevstva Jordanii. Кišineu, 2002. 27 s.
ELABORAREA RAPOARTELOR FINANCIARE CONSOLIDATE ÎN

CONTEXTUL STANDARDELOR INTERNAŢIONALE
DE RAPORTARE FINANCIARĂ
NATALIA CURAGĂU
Abstract. In present times groups of companies have a great economic importance.

Several dozens of them secure a considerable amount of the business sectors of the main
industrialized European countries and elsewhere in the world. The companies called
„multinational” have branches in various parts of the world, and their economic and
financial strength may sometimes exceed that of a government.
The consolidation of financial reports is a consequence (an effect) of the process of
concentration and centralization of capital, the incorporation of subsidiaries, branches
within concerns and groups of companies within the limits of some national frontiers of
several governments on an international scale.
76
The establishment of translational companies (TNC) which carry out their business
on the territory of various countries, the establishment of companies containing foreign
capital, the utilization of various forms of commercial, industrial and financial ties between
companies have imposed for the disclosure of information about their business in the form
of consolidated financial reports.
Key words: Consolidated financial statements, consolidation perimeter, elimination
of equity interest and sharing of own capital, elimination of mutual business transaction
and their internal result, Global integration method, Proportional integration method.
INTRODUCERE
Consolidarea este o tehnică care permite reprezentarea de conturi unice pentru un
ansamblu de entităţi, independente juridic, dar legate financiar sau dependente de un centru
de decizie comun. Această procedură permite prezentarea situaţiei financiare şi a
rezultatelor de ansamblu ale acestor unităţi economice ca pentru o singură entitate.
În general, concentrarea reprezintă gruparea sau regruparea societăţilor economice,
activităţilor, forţei economice bunurilor şi patrimoniul, considerate în desfăşurarea sau
realizarea lor. Concentrarea este determinată de necesitatea sporirii eficienţei economice,
capacităţii agenţilor economici de a acţiona pe pieţe tot mai mari care se mondializează şi
concurentei. Ea poate avea loc prin acumulare de capital, acorduri, convenţii etc. şi are ca
efect principal formarea marilor firme şi capitalurilor concentrate, centrelor industriala sau
agricole ş. a. Odată cu aceasta are loc însă dispariţia unor firme mai mici şi/sau mai slabe,
precum şi restrângerea unor activităţi.
Grupurile de întreprinderi au în prezent o importanţă economică mare. Câteva zeci
dintre ele asigura o mare parte a activităţii comerciale din principalele ţări dezvoltate din
punct de vedere industrial. Aşa-numitele întreprinderi multinaţionale au numeroase filiale
în diverse ţări, iar puterea lor economică şi financiară depăşeşte uneori pe cea a unui stat .
Consolidarea rapoartelor financiare este o consecinţă logică a procesului de
concentrare şi centralizare a capitalului, constituirii entităţilor–fiice, filialelor în cadrul
concernelor şi grupurilor de entităţi în limitele unor frontiere naţionale a câtorva state sau
pe scară internaţională .
Modul de întocmire şi de prezentare a rapoartelor financiare consolidate ale unui grup de
entităţi, precum şi de reflectare în rapoartele financiare distincte ale entităţii - mamă a
investiţiilor în entităţile - fiice sunt reglementate de Standardul Naţional de Contabilitate 27
„Rapoartele financiare consolidate şi contabilitatea investiţiilor în întreprinderile fiice”
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999) şi IAS 27 „Situaţii financiare consolidate şi
individuale” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008). Însă aceste acte normative au
un şir de lacune şi discordanţe care complică aplicarea lor practică.
Studiul în domeniu a fost efectuat în baza conştientăzării şi generalizării
particularităţilor de derulare a proceselor de consolidare cu estimarea acestora prin prisma
experienţei mondiale şi cerinţelor legislaţiei în vigoare din Republica Moldova. La
expunerea procedurilor legate de elaborarea, aprobarea, prezentarea şi utilizarea situaţiilor
financiare consolidate preferinţă s-a acordat metodei monografice de descriere a faptelor
economice cu aplicarea elementelor de comparaţie, inducţie şi deducţie.
Rapoartele financiare consolidate dau o imagine mai completă asupra situaţiei reale a unui
grup, decât o pot face situaţiile individuale ale fiecărui agent economic din cadrul grupului.
Pentru a se ajunge la întocmirea situaţiilor consolidate este necesară parcurgerea a
mai multor etape care în mod conceptual pot fi rezumate astfel:
77
· Determinarea perimetrului de consolidare în baza metodelor utilizate care
presupun existenţa controlului exclusiv, controlului comun sau o influentă notabilă;
· Selectarea perimetrului de consolidare cu identificarea societăţilor grupului care
vor participa la întocmirea rapoartelor (situaţiilor) financiare consolidate de către entitatea-
mamă;
· Ajustarea sau corectarea conturilor în dependenţă de modalităţile de obţinere a
titlurilor de participaţie a entităţilor grupului analizat;
· Retratarea conturilor individuale, ceea ce înseamnă că conturile întocmite de
fiecare entitate inclusă în perimetrul de consolidare trebuie să fie evaluate şi prezentate pe
baza principiilor şi metodelor reţinute de grup, conversia conturilor entităţilor aflate în
străinătate în moneda de consolidare (moneda entităţii-mamă). Această conversie poate să
se efectueze înainte sau după omogenizarea conturilor;
· Cumularea conturilor individuale retratate şi convertite;
· Eliminarea tranzacţiilor economice dintre entităţile din cadrul grupului, adică a
operaţiilor reciproce şi rezultatelor interne;
· Excluderea titlurilor de participaţie în dependenţă de investiţia entităţii-mamă în
capitalul propriu al entităţilor-fiice membre ale grupului şi partajul capitalurilor proprii ale
acestora cu alţi fondatori sau participanţi în baza cotelor de participaţie;
· Elaborarea modalităţilor de întocmire a balanţei de verificare a conturilor
sintetice ca procedeu eficient de sinteză a datelor societăţilor din cadrul grupului;
· Întocmirea, aprobarea şi prezentarea rapoartelor (situaţiilor) financiare consoli-
date care actualmente includ bilanţul contabil consolidat, raportul consolidat de profit
pierdere, raportul consolidat privind fluxul mijloacelor băneşti, raportul consolidat privind
fluxul capitalului propriu, anexele la raportul financiar consolidat şi nota explicativă.
Obligaţia întocmirii rapoartelor financiare consolidate intervine din momentul în
care o entitate controlează, de manieră exclusivă sau comună, una sau mai multe entităţi
sau de când ea exercită o influentă notabilă asupra acestora. În consolidare sunt reţinute
numai entităţile – persoane juridice.
Consolidarea contribuie la apariţia noţiunii de „grup de entităţi”, iar perimetrul de
consolidare este constituit din ansamblul entităţilor luate în considerare pentru stabilirea
conturilor consolidate.
Ansamblul consolidat include întreprinderile:
· din cadrul grupului constituit din entitatea-mamă şi societăţile la care ea exercită
un control exclusiv;
· sub controlul comun al mai multor grupuri (entităţi multi-grup) la care entitatea-
mamă exercită un control concomitent;
· din afara grupului (întreprinderi asociate) la care entitatea-mamă exercită o
influenţă notabilă.
Reglementările europene şi internaţionale prevăd posibilitatea excluderii entităţilor
din consolidare (integrare sau punere în echivalenţă) în următoarele cazuri:
· deţinerea provizorie de titluri;
· neafectarea imaginii fidele a ansamblului consolidat;
· informaţiile necesare stabilirii conturilor consolidate necesită cheltuieli excesive
şi termene contabile depăşite.
O filială sau participaţie poate fi lăsată în afara consolidării când acţiunile sau părţile
sale nu sunt deţinute decât provizoriu, fiind supuse cedării lor ulterioare (Iu. Babaev, A.
Petrov, 2007).
78
Normele IAS 27 „Situaţii financiare consolidate şi individuale” reglementează
această situaţie de excludere din consolidare, fiind prevăzute următoarele două cazuri:
1. Când titlurile au fost cumpărate exclusiv în vederea cedării lor ulterioare,
excluderea din consolidare referindu-se în această situaţie la:
a) titluri cuprinse în bilanţ printre valorile mobiliare de plasament (investiţii pe
termen scurt);
b) titluri deţinute cu caracter de transmitere terţilor;
c) titluri care fac obiectul unui contract de procurare de mijloace financiare pe
termen scurt şi vânzarea titlurilor pentru o durată determinată, entitatea care a achiziţionat
aceste titluri nefiind în stare să includă această participaţie în consolidare.
2. Când a fost luată o decizie irevocabilă rezultată dintr-un acord în scris de cedare a
titlurilor ce antrenează pierderea controlului, de rezultatele realizate de întreprinderea ale
cărei titluri continuă să fie deţinute trebuind să beneficieze entitatea deţinătoare de titluri –
situaţie în care se poate aplica consolidarea prin punerea în echivalenţă.
Pentru fiecare entitate care pretinde de a intra în perimetrul de consolidare trebuie
examinat procesul de luare a deciziei de a fi sau nu consolidată şi de selectare a metodei de
consolidare aplicabilă (metoda integrării globale, metoda integrării proporţionale sau
punerea în echivalenţă). În continuare se determina drepturile de vot deţinute de entitatea-
mamă ca bază a procesului de consolidare pentru societăţile care nu sunt nici sub control
comun, nici sub control contractual (M. Vahrušina, L. Mellnicova, N. Plascova, 2006).
Documentele consolidate trebuie să respecte principiile contabilităţii financiare.
Definirea principiilor contabile şi a metodelor de evaluare specifice grupului trebuie să
aibă în vedere următoarele:
1. Reglementările legale care impun un anumit număr de principii;
2. Reglementările aferente principiilor contabile aplicate de fiecare entitate din
cadrul grupului;
3. Elementele legate de principiile reţinute pentru comunicare a grupului cu
exteriorul şi cu organele de conducere a politicii grupului;
4. Reglementările care se referă la noţiunea de imagine ideală.
Prin analogie cu contabilitatea financiară în contabilitatea consolidată se utilizează
următoarele principii: continuitatea activităţii, permanenţa metodelor, contabilitatea de
angajamente (principiul calculării), prudenţa, prioritatea conţinutului asupra formei,
importanţa relativă etc. Suplimentar la aceasta se conduc de principiul omogenităţii.
Principiul în cauză se aplică exclusiv în cazul situaţiilor consolidate. El prevede omoge-
nizarea informaţiilor prezentate de entităţile - fiice cu informaţiile entităţii - mamă, a
regulilor de evaluare a indicatorilor economici, eliminarea incidenţelor juridice şi fiscale
pentru anumite operaţii economice etc. (V. Munteanu, A. Ţurcan, 1998).
Omogenizarea regulilor de evaluare şi aplicarea unor astfel de reguli este necesară când
o situaţie similară este întâlnită la mai multe întreprinderi consolidate. Aplicarea acestor reguli
omogene are şi limite în cazul când anumite entităţi exercită activităţii în sectoare sau regiuni
geografice care prezintă caracteristici economice proprii. În ambele cazuri alegerea regulilor de
evaluare trebuie să fie motivată şi să corespundă principiului permanenţei metodelor.
Conturile consolidate sunt stabilite prin agregarea informaţiilor de la sfârşitul perioadei
de gestiune ale întreprinderilor incluse în perimetrul de consolidare. Pentru obţinerea unui
ansamblu consolidat semnificativ se procedează la reuniunea datelor fiecărui agent economic
din cadrul grupului după anumite reguli omogene de evaluare (O. Agheeva, 2008).
În baza generalizării experienţei avansate a ţărilor care de mai mult timp practică
consolidarea rapoartelor financiare anuale se atestă prezenţa unor diferenţe frecvente şi
79
deseori semnificative între regulile de evaluare şi prezentare aplicate la diferite
întreprinderi. Aceasta situaţie rezultă, pe de o parte, din existenţa regulilor opţionale în
cadrul dispoziţiilor legale, iar pe de altă parte, din divergenţele între modalităţile de
aplicare a principiilor şi metodelor definite în legislaţie.
De regulă, legislaţia stipulează prezenţa aceloraşi principii şi metode aplicabile
rapoartelor agenţilor economici, cu excepţia existenţei regulilor specifice privind tehnica de
consolidare (de exemplu, operaţii economice intra-grup, diferenţe de la prima consolidare etc.),
precum şi posibilitatea utilizării anumitor metode de evaluare interzise la nivelul conturilor
entităţilor. Ca urmare, apar numeroase surse de discordanţă a regulilor contabile atât între
întreprinderile din cadrul perimetrului de consolidare, cât şi între acestea şi ansamblul
consolidat. De aceea se impun în prealabil operaţii specifice consolidării care au drept scop
exercitarea procedurii de omogenizare ale diferitelor reguli şi metode privind conturile
agenţilor economici în scopul prezentării rapoartelor financiare consolidate.
CONCLUZII
1. Rapoartele financiare consolidate trebuie să respecte principiile şi metodele de
evaluare ale contabilităţii financiare specifice grupului, luându-se în vedere reglementările
legale care impun un anumit număr de principii contabile aplicate de fiecare întreprindere
din cadrul grupului, elementele legate de principiile reţinute pentru comunicare a grupului
cu exteriorul şi cu organele de conducere a politicii grupului.
2. La elaborarea rapoartelor financiare consolidate este necesar de a utiliza
principiului de omogenizare care este specific numai grupurilor de întreprinderi. Acest
principiu prevede omogenizarea informaţiilor prezentate de întreprinderile - fiice cu
informaţiile întreprinderii-mamă, a regulilor de evaluare a indicatorilor economici,
eliminarea incidenţelor juridice şi fiscale pentru anumite operaţii economice etc.
3. Situaţiile consolidate se întocmesc şi se publică periodic, adică în conformitate cu
prevederile S.N.C. 27 „Rapoartele financiare consolidate şi contabilitatea investiţiilor
în întreprinderile-fiice”, iar entitatea-mamă prezintă raportul financiar consolidat cel
puţin o dată pe an.
BIBLIOGRAFIE
1. Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. 2007, nr. 90-93/399
2. Legea cu privire la grupurile financiar-industriale. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. 2001, nr.27-28 (751-752)
3. IAS 27 „Situaţii financiare consolidate şi individuale”. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova. 2008, nr. 237-240/692
4. Standardul Naţional de Contabilitate 27 „Rapoartele financiare consolidate şi
contabilitatea investiţiilor în întreprinderile fiice”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
1999, nr. 35-38/70
5. MUNTEANU, V.; ŢURCAN, A.. Grupurile de societăţi. Consolidarea contabilă.
Bucureşti: Editura economică, 1998. 239 p. ISBN 973-590-032-7
6. AGEEVA, О. А. Mejdunarodnye standarty finasovoj otčetnosti. M.: Izdatel'stvo
„Buhgalterskij učet”, 2008. 464 s. ISBN 5-85428-190-2
7. BABAEV, A.; PETROV, А. B. Mejdunarodnye standarty finasovoj otčetnosti, Učebnik.
М.: Izdatel'stvo „Prospect”, 2007. 352 s. ISBN 978-5-482-01432-5
8. VAHRUŠINA M. A.; MEL'NICOVA L. A.; PLASCOVA N. M. Mejdunarodnye
standarty finasovoj otčetnosti. M.: Izdatel'stvo „Omega-L”, 2006. 568 s. ISBN 5-365-00268-7
80
СРАВНИТЕЛЬНАЯ ХАРАКТЕРИСТИКА И ОЦЕНКА СУЩНОСТИ
РЕВИЗИИ И ВНУТРЕННЕГО АУДИТА
И. БАЛАН
Abstract. Of a market economy in the Republic of Moldova led to division of labor

between traditional and new forms of financial and economic con trol. This in turn
required the highlight of the forms and types of control that contribute to accurate
assessment of financial results and financial condition of companies, harmonization of the
interests of consumers with effective use of capital and resources, creation of conditions
aimed at achieving the economic benefits and its objectives. At present, the responsible
entities is to transition from the traditional passive monitoring for ascertaining the ego
active forms, in particular, to control and analytical support of information management,
forecasting and justification of the institutional and economic decisions. In this regard, we
consider it necessary to consider the economic substance, the main similarities and
differences between these forms of financial control as: audit and internal audit.
Key words: Audit coverage, Control method, Government control, Forms of
financial control, Internal audit, Management goal, Revision, Subject audit.
ВВЕДЕНИЕ
Становление рыночной экономики в Республике Молдова обусловило
разграничение сфер деятельности между традиционными и новыми формами
финансово-хозяйственного контроля. Это в свою очередь потребовало выдвижения на
первый план тех форм и видов конроля, которые способствуют достоверной оценке
финансовых результатов и финансового состояния предприятия, согласованию
интересов потребителей с эффективным использованием капитала и ресурсов, созданию
условий направленных на достижение экономических выгод и решении поставленных
задач. В настоящее время перед ответсвенными структурами стоит задача перехода от
традиционного пассивного констатирующего контроля к его активным формам, в
частности, к контрольно-аналитическому обеспечению управления информацией,
прогнозированию и обоснованию организационных и экономических решений. В связи
с этим считаем необходимым, рассмотреть экономическую сущность, основные
сходства и отличия между такими формами финансового контроля как ревизия и
внутренний аудит. Внедрение национальных стандартов и дальнейшее развитие вну-
треннего аудита требует критического осмысления зарубежного опыта, углубленных
исследований в области теории и, прежде всего, разработки национальной концепции
данного вида аудита.
В процессе исследования был использован разнообразный инструментарий
научного познания сущности экономических явлений: системный и диалектический
подходы познания материи (природы и общества), методы синтеза и анализа, индукции
и дедукции, группировки и др., а также основные принципы и положения национальных
стандартов аудита. В качестве теоретической и методологической базы послужили
признанные международным сообществом экономические концепции и фундаменталь-
ные труды ведущих зарубежных ученных по проблемам развития и совершенствования
аудита внутреннего аудита, а также Международные профессиональные стандарты и
Инструментарий по внутреннему аудиту принятые Институтом внутренних аудиторов
(The Institute of Internal Auditors, USA).
81
На современном этапе развития рыночных отношений при разнообразии форм
собственности, дезинтеграции и диверсификации отраслей экономики возрастают
требования к повышению эффективности управления, которые обусловливают не-
обходимость функциональной активизации и реформирования контроля как
составной части управления. Нормально функционирующий контроль в условиях
предпринимательской деятельности способствует согласованию интересов
потребителей с эффективным использованием капитала и ресурсов, обеспечивает на
определенном отрезке времени сочетание доходов с перспективами устойчивого
роста организации, создает условия для осуществления комплексных действий,
направленных на достижение различных преимуществ в конкурентной борьбе и
решении специфических задач. В связи с этим формы, организация, методы и
техника контроля должны непрерывно развиваться и совершенствоваться с тем,
чтобы постоянно и полно соответствовать хозяйственным условиям, ми-
нимизировать риски предпринимательской деятельности.
В Республике Молдова активно действуют взаимосвязаные системы
государственного (ревизия), управленческого (внутренний аудит) и независимого
(внешний аудит) контроля. Одновременно, в условиях активной интеграции
производственных объектов, формирования вертикально и горизонтально
интегрированных корпоративных структур, активизации иностранного капитала
вопросы разграничения и рациональной организации данных систем контроля
становятся важнейшим условием их функциональности, достаточности и
уместности. Как бизнес, так и государство также выдвигает на передний план
необходимость полного выявления и использования резервов повышения
эффективности хозяйствования, сбережения и приумножения собственных
оборотных средств, что может быть осуществлено на основе детальной разработки
теоретических и методологических аспектов с обобщением международного опыта.
Одной из действенных форм финансово-хозяйственного контроля считается
ревизия. В экономической литературе распространен взгляд на ревизию как на метод
контроля. Однако, известно, что метод в философском значении представляет собой
средство познания, средство достижения цели исследования. Для метода характерно
изучение явлений хозяйственной жизни, но он не выражает содержания, цели и
задач. Такое утверждение ошибочно, так как, представляя собой метод контроля,
сама ревизия не может иметь собственный предмет и метод. В связи с этим
существенную роль играет определение границ и пределов ревизии, чтобы составить
представление об объектах ревизии в целом. В качестве объектов ревизии могут
выступать отдельные отрасли экономики, хозяйственные процессы на предприятиях
и в организациях, фактическое наличие и сохранность различных видов имущества.
Ревизия представляет собой систему обязательных контрольных действий по
проверке законности, целесообразности и эффективности совершенных в
проверяемом периоде хозяйственных и финансовых операций, а также законности и
правильности действий должностных лиц (V. Andreev, 2003).
На протяжении десятилетий среди ученых ведется дискуссия об ограничении
или расширении объектов, а следовательно, и предмета ревизии. Этот спор не
потерял свою актуальность и в настоящее время. Европейская практика считает
действенным средством проверку по существу не только фактов, отраженных в
учете, но, смотря по обстоятельствам, и таких, которые не получают отражения в
балансе. Мы разделяем точку зрения тех авторов, которые утверждают, что ревизор
82
не может обладать универсальными знаниями. В связи с этим считаем
обоснованными рекомендации, согласно которым при проведении контроля
необходимо рассматривать только те вопросы и обстоятельства, которые в той или
иной связаны с бухгалтерским учетом и могут служить базой и объектом для
анализа, проверки и установления фактов, подлежащих освещению и выводов. Все
объекты ревизии в экономике взаимосвязаны, поэтому разделять и противопостав-
лять их можно с известной долей условности. Объекты ревизии необходимо
рассматривать применительно к конкретным условиям.
Внутренний аудит является деятельностью по предоставлению независимых и
объективных гарантий и консультаций, направленных на совершенствование
деятельности организации, то есть это одна из служб экономического агента,
занимающаяся экспертизой его деятельности. В функции внутреннего аудита, среди
других, входят изучение, оценка и мониторинг адекватности и эффективности
систем бухгалтерского учета и внутреннего контроля (I. Balan, A. Romanciuc, 2007).
Предметом внутреннего аудита считается совокупность различных объектов,
явлений и фактов, происходящих в процессе управления предпринимательской
деятельностью, отраженных в системе административного и бухгалтерского кон-
троля, нефинансовых документах и системно оцениваемых с позиций соблюдения
законности, экономичности и эффективности совершенных операций, результатив-
ности достижения поставленных целей.
В настоящее время происходит разграничение сфер деятельности систем
финансового контроля с одновременным возрастанием взаимосвязи между ними с
целью уменьшения дублирования в работе и функциональных направлениях
деятельности. При этих обстоятельствах внутренний аудит следует рассматривать
как элемент системы внутреннего контроля, необходимый для крупных хозяйствую-
щих субъектов в основном частного сектора экономики, чтобы с его помощью
успешно конкурировать на рынке за счет роста качества, снижения себестоимости
продукции, знания потребностей рынка и, таким образом, повышения эффективно-
сти работы. В условиях предпринимательской деятельности изыскиваются все
средства для получения прибыли, оптимальной траектории развития экономического
субъекта, поэтому многочисленные собственники заинтересованы в качественной
работе службы внутреннего аудита.
Главные преимущества внутреннего аудита заключаются в его доступности,
меньших затратах в сравнении с внешним аудитом, востребованности данных услуг
в любой момент, глубоком знании внутренними аудиторами ситуации в организа-
ции, стиля работы и управления, культуры и политики, привлечении через
аудиторов к проверкам высококвалифицированных специалистов подразделений, а
также гарантии постоянного соблюдения законодательства.
Как было омечено выше, в отношении сущности внутреннего аудита существуют
различные мнения. Исходя из того, что некоторые авторы понимают его в достаточно
узком смысле и отождествляют его с ревизией, далее, в таблице 1, представлено
сравнительная характеристика ревизии и внутреннего аудита.
Исходя из выше отмеченного, можно утверждать, что внутренний аудит
необходимо понимать достаточно широко, как функцию управления, форму
внутреннего контроля, который использует в качестве инструмента комплексные
ревизии, тематические, аналитические, сквозные и другие виды проверок. При этом
внутренний аудит не только обеспечивает детальную всестороннюю проверку
финансово-хозяйственной и производственной деятельности, но и разрабатывает
83
предложения по оптимизации хозяйственной деятельности, рационализации рас-
ходов и увеличению прибыли, оказывает различные консультационные услуги для
управления. Осуществляя проверки по различным направлениям деятельности и
компетентно системно исследуя и оценивая работу организации, опираясь на
достоверную информацию, аудит дает внутренним пользователям обоснованные
предложения для принятия управленческих решений.
Таблица 1
Сравнительная характеристика ревизии и внутреннего аудита
Отличительный Форма финансового контроля
признак ревизия внутренний аудит
1 2 3
Цель Информационное обеспечение вышестоя- Информационное обеспечение собственни-
щего органа в рамках действующей ков в рамках предприятия и защита их
хозяйственной системы имущественных интересов.
Способ оценки Оценка преимущественно прошлой деяте- Оценка текущей деятельности, надежности и
совершенных льности предприятия, выполнение плановых стабильности работы предприятия.
операций показателей
Применяемые Документальные и комплексные ревизии, Применение риско- и системно-ориентиро-
виды проверок выборочные проверки сохранности активов и ванного аудита, изучающего не только
достоверности отчетности предприятие, но и окружающую его среду
Основные Контрольная и информационная функции Контрольно-аналитическая, информационная
функции и консультативная функции
проверяющих
Главные Контрольные действия и процедуры, Контрольные действия и процедуры, связан-
направления связанные с обеспечением сохранности ные с обеспечением сохранности активов,
проверок активов, документальной и фактической правовая проверка, расчет экономических
проверкой законности, эффективности и показателей и консалтинг по различным
целесообразности совершенных операций вопросам
Анализ деятель- Анализ используют для выявления Анализ используют для определения
ности предприятия отклонений от плана, сметы, изучения критических целей и методов проверки,
текущей отчетности оценки финансового состояния и выработки
прогнозов развития
Оценка Проверка законности и правильности Проникновение в функции менеджмента и
управленческой действий должностных лиц при осущест- организационную деятельность предприятий
деятельности влении хозяйственных операций с последующей оценкой качества управления
и выработкой предложений по ее
совершенствованию
Методические Документальные и фактические приемы Фактические, документальные, оценочные и
приемы ревизии, направленные в основном на про- компьютерные приемы, направленные на
верку сохранности активов и организации получения аудиторских свидетельств и
производства проверки сохранности активов
Организация и Жесткая централизация и дисциплина труда, Строгая регламентация деятельности на
управление применение отраслевых инструкций по уровне организации и контроль качества
контроля проведению ревизий аудиторской работы
Одновременно, несмотря на отличие внутреннего аудита от ревизии, при

различных подходах к решению часто одних и тех же проблем аудит, являясь
продолжением контроля, при этом не отменяет, а дополняет ревизию, представляет
собой важную функцию управления. Необходимо также отметить, что вместе с
отмеченными преимуществами внутренний аудит имеет и некоторые недостатки,
связанные с использованием выборочного метода и свойственных ему ограничений.
84
Это не позволяет внутреннему аудиту давать полную гарантию, что системы
бухгалтерского учета и внутреннего контроля не содержат существенных ошибок,
отсутствуют невыявленные злоупотребления, а также подвергнуть проверке
события, которые не зафиксированы в документах, если отсутствуют контрольные
процедуры, призванные обеспечить полноту проверки записей.
ВЫВОДЫ
1. Становление рыночной экономики в Республике Молдова обусловило переход
от традиционного пассивного констатирующего контроля к эго активным формам, в
частности, к контрольно-аналитическому обеспечению управления информацией,
прогнозированию и обоснованию организационных и экономических решений.
2. Одной из действенных форм финансового контроля считается ревизия,
котораяпредставляет собой систему обязательных контрольных действий по
проверке законности, целесообразности и эффективности, совершенных в
проверяемом периоде хозяйственных и финансовых операций, а также законности и
правильности действий должностных лиц. Однако оно не имеет собственный
предмет и метод, а в качестве объектов выступают отдельные отрасли экономики,
хозяйственные процессы, фактическое наличие и сохранность различных видов
имущества на предприятиях.
3. При разграничении сфер деятельности систем финансового контроля особая
роль, как элементу системы внутреннего контроля, отводится внутреннему аудиту.
Главное преимущество внутреннего аудита заключаются в том, что он не имеет
ретроспективный характер, а предназначен для предоставления независимых и
объективных гарантий и консультаций, направленных на совершенствование
деятельности организации в целом. Основные характерные недостатки внутреннего
аудита связанны в основном с использованием в аудиторском процессе выборочного
метода исследования, а также свойственных ему ограничений.
4. Несмотря на отличие внутреннего аудита от ревизии, при различных
подходах к решению часто одних и тех же проблем аудит, являясь продолжением
контроля, при этом не отменяет, а дополняет ревизию, представляет собой важную
функцию управления.
1. ANDREEV, V. Vnutrennij audit. Moskva: Finansy i statistika, 2003. 464 p. ISBN 5-279-
02452-X
2. BALAN, I.; ROMANCIUC, A. Dicţionar explicativ de audit financiar. Chişinău: UASM,
2008. 79 p. ISBN 978-9975-64-144-9
UNELE ASPECTE ALE CONTABILITĂŢII EXPLORĂRII ŞI

EXTRACŢIEI RESURSELOR MINERALE
TATIANA ŞEVCIUC
Abstract. In the given article they were examined multiple aspects of the accounting
of the natural resources taking into account the previsions of the Financial Reporting
International Standards as well as the I.F.R.S. 6 „The exploration and evaluation of the
mineral resources”. The examples presented by the author make evident the empirical
character of the researches.
Key words: Mineral resources, Exploration, Extraction, Consumptions.
85
INTRODUCERE
Contabilitatea consumurilor aferente lucrărilor de explorare este determinată de
particularităţile tehnologice ale acestor lucrări. Sursele bibliografice din domeniu şi
activitatea întreprinderilor extractive din Republica Moldova denotă o gamă vastă şi
diversă a resurselor naturale. Pentru organizarea corectă a evidenţei la întreprinderile
extractive este necesar de determinat cine suportă cheltuielile de explorare. După cum se
ştie, pentru extracţia mineralelor utile întreprinderea trebuie să procure licenţa respectivă.
Pentru efectuarea lucrărilor de explorare de asemenea este nevoie de licenţă. Pe de altă
parte, însuşi resursele naturale se află în proprietatea statului. În cazul procurării dreptului
de extracţie a resurselor naturale cheltuielile în cauză pot fi suportate nemijlocit şi de
întreprinderea extractivă. Ca urmare, este necesar de separat în evidenţă consumurile pe
tipuri de lucrări: studiul geografic al subsolului; decopertarea solului; extracţia resurselor
naturale; refacerea terenului din care s-au extras resursele naturale.
Cercetările efectuate se bazează pe problemele şi incertitudinile legate de reflectarea
în evidenţă a operaţiunilor economice aferente explorării şi extracţiei resurselor minerale
într-un şir de entităţi specializate din Republica Moldova (S.R.L. „Nirom-Roz”, S.R.L.
„Larensia-Com”, S.R.L. „Romadon”, S.A. „Cariera de granit şi pietriş” etc.). În procesul
realizării studiului preferinţă s-a acordat metodei monografice cu examinarea concomitentă
a uni cerc vast de surse bibliografice ale autorilor din Republica Moldova, România şi
Federaţia Rusă. De asemenea s-a ţinut cont de prevederile Standardelor Internaţionale
de Raportare Financiară; atenţie majoră fiind acordată IFRS 6 „Explorarea şi
evaluarea resurselor minerale”.
Pentru a identifica existenţa unor resurse naturale pe terenul contractat este necesar
de efectuat studiul geologic al subsolului care, de regulă, se derulează în trei etape:
· lucrările de prospecţiune generală a subsolului;
· prospectarea şi evaluarea zăcămintelor;
· cercetarea şi valorificarea zăcămintelor.
Lucrările de prospecţiune generală a subsolului au drept scop elaborarea bazei
geologice fundamentale pentru pronosticarea bogăţiilor subterane, asigurarea organelor
abilitate cu informaţie de profil îngust în vederea soluţionării problemelor în domeniul
explorării şi al altor lucrări.
La efectuarea lucrărilor de prospectare şi evaluare a zăcămintelor se studiază
bazinele, raioanele şi terenurile cu resurse şi se elaborează anumite prognoze. În funcţie de
rezultatele evaluării economico-geologice a manifestărilor identificate se adoptă decizia cu
privire la oportunitatea şi succesiunea studierii în continuare a zăcămintelor.
Lucrările legate de cercetarea şi valorificarea zăcămintelor au drept scop studierea
geologică şi evaluarea sub aspect geologico-economic a manifestărilor de zăcăminte
minerale, excluderea manifestărilor lipsite de valoare industrială.
În literatura de specialitate se menţionează că consumurile suportate de întreprinderi
la efectuarea lucrărilor de explorare se atribuie, de regulă, la cheltuieli sau consumuri (V.
Răducanu, M. Bulearcă, 2002). Însă, în opinia noastră, asemenea abordare nu poate fi
definitivă. Dacă după executarea lucrărilor de explorare întreprinderea va descoperi
resursele naturale, iar consumurile aferente acestor lucrări vor fi recunoscute ca cheltuieli
ale perioadei de gestiune, atunci se încalcă principiul costului istoric şi cel al concordanţei.
Doar costul resurselor naturale în acest caz va include numai consumurile de decopertare şi
de extracţie. Din aceste considerente este necesar ca consumurile de executare a lucrărilor
86
de prospecţiune geologică să fie recunoscute drept cheltuieli ale perioadei numai în cazul
în care nu s-au depistat resurse naturale.
Conform paragrafului 9 din IFRS 6 „Explorarea şi evaluarea resurselor minerale”
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008) consumurile de explorare urmează a fi
atribuite la valoarea de intrare a resurselor naturale. În componenţa lor se includ sumele spre
plată pentru achiziţia dreptului de a explora, pentru efectuarea studiilor topografice, geologice,
geochimice şi geofizice, pentru forarea de explorare şi alte activităţi ce ţin de evaluarea
fezabilităţii tehnice şi a viabilităţii comerciale a extracţiei resurselor minerale.
În paragraful 10 al standardului de mai sus se indică că cheltuielile legate de valorificarea
resurselor minerale nu pot fi recunoscute drept active de explorare şi valorificare. De aceea ar fi
raţional ca şi consumurile de valorificare să fie incluse în costul resurselor naturale, deoarece
ele au o tangenţă directă la volumul resurselor ce urmează a fi recunoscut.
În continuare vom aborda unele probleme aferente contabilităţii explorării resurselor
naturale în stare solidă cum ar fi granitul, piatra brută, pietrişul, nisipul, argila etc. De asemenea
vom admite că întreprinderea procură dreptul de extracţie a resurselor naturale fără a le
înregistra în evidenţă ca elemente patrimoniale. De regulă, licenţa care oferă asemenea drept se
procură pe un termen de cinci ani. În literatura de specialitate licenţa procurată se califică drept
activ nematerial (V. Bucur, 2004). De asemenea se consideră că dreptul în cauză are o
destinaţie generală, deoarece în baza lui întreprinderea îşi desfăşoară activitatea de producţie. În
afară de aceasta, dreptul nominalizat nu este interconexat cu alte active nemateriale şi/sau
materiale. De aceea este necesar ca el să fie recunoscut şi reflectat în componenţa activelor
nemateriale al întreprinderii extractive în momentul procurării. Începînd cu luna următoare
lunii de procurare a licenţei întreprinderea va calcula amortizarea acesteia, atribuind sumele
amortizării la cheltuielile generale şi administrative indiferent de faptul dacă acest drept a
contribuit la obţinerea avantajelor economice în mod direct sau nu. Amortizarea se va calcula
pe întreaga perioadă de valabilitate a licenţei.
În opinia noastră, asemenea modalitate de soluţionare a problemei este corectă în
cazul oricăror altor întreprinderi, dar numai nu a întreprinderilor care intenţionează să
extragă resurse naturale. Pentru aceşti subiecţi economici abordarea de mai sus este
dubioasă din următoarele cauze:
· în primul rând, dreptul oferit de licenţa procurată are o destinaţie directă, bine
conturată – de a extrage o resursă naturală concretă (de exemplu, pietriş, piatră brută etc.);
· în al doilea rînd, calcularea amortizării licenţei urmează să fie începută din luna în
care va fi iniţiată exploatarea acestor resurse, ţinîndu-se cont de principiile concordanţei şi
periodicităţii. Aceasta înseamnă următoarele: dacă în perioada de gestiune activul a
contribuit la obţinerea unui venit, atunci şi consumurile sau cheltuielile ce ţin de
întreţinerea acestui activ de asemenea trebuie să fie recunoscute;
· în al treilea rând, în momentul procurării licenţei nu există nici un temei economic
pentru recunoaşterea dreptului cumpărat în componenţa activelor nemateriale antrenate în
circuitul economic al întreprinderii, deoarece această întreprindere încă nu obţine venituri
(încă nu extrage resurse).
În acest context, este raţional ca până la începerea lucrărilor de exploatare a
zăcământului din subsol de către întreprindere dreptul de extracţie a resurselor naturale
oferit de licenţă să fie recunoscut în componenţa activelor nemateriale în curs de execuţie.
În continuare, din momentul iniţierii lucrărilor de extracţie a resursei naturale dreptul
enunţat urmează a fi transferat în componenţa drepturilor în stare de utilizare. Din această
lună este necesar de a calcula amortizarea dreptului în cauză, fiind atribuită nu la
cheltuielile generale şi administrative, ci la consumurile de extracţie a resurselor obţinute.
87
Considerăm că asemenea modalitate de contabilizare a dreptului de exploatare a resurselor
naturale de către întreprinderile extractive şi a amortizării acestui drept corespunde
totalmente naturii economice şi destinaţiei elementului dat de active nemateriale. În plus,
se vor respecta mai strict cerinţele principiului concordanţei.
De asemenea este necesar de abordat şi altă latură a problemei discutate – despre
durata dreptului de utilizare a licenţei care în plan juridic este egală cu 5 ani. Amortizarea
acestui drept este necesar să fie calculată în raport cu volumul de resurse efectiv extrase pe
parcursul a 5 ani. Volumul potenţial de resurse trebuie să fie determinat în funcţie de
perioada rămasă, luîndu-se în considerare luna iniţierii lucrărilor de extracţie şi luna
expirării termenului licenţei. Dacă în procesul de exploatare a resursei naturale se obţin
două sau mai multe produse, atunci suma amortizării poate fi repartizată în funcţie de
volumul produselor obţinute, exprimat în metri cubi sau tone. Să ilustrăm cele expuse mai
sus printr-un exemplu.
Admitem că în luna aprilie 2010 o întreprindere care intenţionează să extragă piatră
brută în mod deschis a procurat licenţa respectivă pe o perioadă de 5 ani (adică pînă în
martie 2015), achitînd o taxă de 2500 lei.
Lucrările de explorare şi de decopertare a primului sector au durat 2 ani (aprilie 2010
–martie 2012). Din aprilie 2012 pînă în martie 2015 întreprinderea planifică să extragă:
· piatră brută în corp solid – 462000 m3,
· pietriş – 510000 m3.
Suma amortizării dreptului de utilizare a licenţei în raport la 1000 m3 de resurse
planificate pentru extracţie constituie 2,57 lei [2500 lei : (462000 m3 +510000 m3)].
În aprilie 2010 s-au extras 12800 m3 de piatră brută în corp solid şi 14200 m3 de
pietriş. Astfel, suma amortizării dreptului de utilizare a licenţei în mai 2010 va fi egală cu
32,90 lei (12800 m3 ´ 2,57 lei : 1000) pentru piatra brută în corp solid, cu 36,49 lei (14200
m3 ´ 2,57 lei :1000) - pentru pietriş, iar în total – cu 69,39 lei (32,90 lei + 36,49 lei).
Conform acestor date în aprilie 2010 întreprinderea urmează să întocmească astfel de
formule contabile.
1. Procurarea licenţei care oferă dreptul de extracţie a resurselor:
debit contul 112 „Active nemateriale în curs de execuţie” – în sumă de 2500 lei,
credit contul 539 „Alte datorii pe termen scurt” – în sumă de 2500 lei.
2. Transferarea licenţei în componenţa activelor nemateriale aflate în folosinţă:
debit contul 111 „Active nemateriale” – în sumă de 2500 lei,
credit contul 112 „Active nemateriale în curs de execuţie” – în sumă de
2500 lei.
Notă. Această formulă contabilă se întocmeşte în luna aprilie 2012.
3. Calcularea amortizării licenţei:
debit contul 811 „Activităţi de bază” – în sumă de 69,39 lei,
credit contul 113 „Amortizarea activelor nemateriale” – în sumă de 69,39
lei.
Cînd întreprinderea extractivă va procura dreptul de utilizare a licenţei după
expirarea termenului acesteia (5 ani), suma datorată va fi reflectată în componenţa
activelor nemateriale aflate în folosinţă prin formula contabilă:
debit contul 111 „Active nemateriale”,
credit contul 539 „Alte datorii pe termen scurt”.
Considerăm că şi în cazul extracţiei închise a altor resurse naturale (de exemplu
apelor minerale potabile sau curative) este necesar de procedat în mod similar.
88
CONCLUZII
1. Dreptul de utilizare a licenţei pentru extracţia resurselor naturale trebuie să fie
recunoscut în componenţa activelor nemateriale în curs de execuţie pînă la momentul cînd
întreprinderea va începe lucrările de extracţie a zăcămintelor din subsol. Această
modalitate de contabilizare corespunde naturii economice şi destinaţiei elementului dat de
active nemateriale, asigurînd totodată respectarea cerinţelor principiului concordanţei.
2. Operaţiunile de procurare sau de prelungire a termenului licenţei pentru extracţia
resurselor minerale urmează a fi reflectată sistemic cu ajutorul conturilor 111 „Active nemate-
riale”, 112 „Active nemateriale în curs de execuţie” şi 539 „Alte datorii pe termen scurt”.
3. Consumurile legate de explorare trebuie să fie atribuite la valoarea de intrare a
resurselor naturale, iar dacă nu s-au depistat minerale utile, acestea urmează să fie
recunoscute drept cheltuieli ale perioadei de gestiune.
BIBLIOGRAFIE
1. Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor. In:
2. IFRS 6 „Explorarea şi evaluarea resurselor naturale”. In: Standarde Internaţionale de
Raportare Financiară. Chişinău, 2008. p. 118-123
3. BUCUR, V. Aspecte problematice aferente criteriilor de recunoaştere a activelor. In:
Revista ştiinţifico-didactică. 2004, nr. 4, p. 80-85
4. RĂDUCANU, V.; BULEARCĂ, M. Eficienţa utilizării resurselor naturale în industrie.
Bucureşti, 2002. 103 p
ASPECTELE EVIDENŢEI PRIMARE ALE PROCESELOR

DE INCUBARE A OUĂLOR
TATIANA ŢAPU
Abstract. Technological processes of production in poultry enterprises (industrial

production base) were determined with certainty specificity of primary information
carriers. The timeliness, completeness and accuracy of depends largely "reflects" the cost
of production in line with operational and management decisions are traced further.
Indigenous entities currently in poultry consumption caused by technological processes
and recording of agricultural products, and additional biological assets is made using old-
style documents or accommodated on the ground, often executed in Russian and in the
best, drawn to the computer without taking into account the needs and requirements
outlined in the production process creates prerequisites for distortion and omission of some
indicators, such failure elements required and these processes so specific.
Key words: Documentation, Incubation, Hatching Quality, Asset Cost.
INTRODUCERE
Perfecţionarea evidenţei primare constituie o etapă importantă în sporirea calităţii
informaţiei primare, precum şi rezultative. Direcţiile principale de perfecţionare a docu-
mentelor primare sunt influenţate de mai muţi factori care implică:
• adaptarea agenţilor de informaţie primară la necesităţile evidenţei computerizate;
• introducerea elementelor suplimentare ce vizează înregistrarea calităţii
produselor obţinute în corespundere cu standardele în vigoare;
• excluderea elementelor învechite ce nu corespund cerinţelor actuale;
• utilizarea terminologiei stipulate de standardele internaţionale şi naţionale de
contabilitate etc.
89
Totodată formularele elaborate trebuie să fie compacte şi comode în utilizare,
precum şi în prelucrarea ulterioară în scopurile evidenţei sintetice şi analitice.
Drept suport metodologic al investigaţiilor în domeniu a servit metoda dialectică
de cunoaştere a fenomenelor şi proceselor. Principalele procedee folosite în cercetare sunt:
abstracţia ştiinţifică, inducţia şi deducţia, analiza şi sinteza. În procesul cercetărilor s-a
apelat la prevederile actelor legislative şi normative în vigoare, precum şi la diverse
concepte teoretice ale savanţilor autohtoni şi străini din domeniu. Bază empirică pentru
efectuarea cercetărilor au servit modul de organizare al evidenţei primare şi datele
registrelor contabile ce vizează consumurile de producţie şi activele imature, precum şi
produsele înregistrate în secţiile de incubare ale entităţilor cu profil avicol cu bază
industrială de producţie din Republica Moldova („Avicola Shaver” S.R.L., „Leggorn”
S.A., „Larsan Nor” S.R.L. etc.).
Potrivit articolului 13 alineatul 2 din Legea contabilităţii (Ghidul contabilului,
2007) întreprinderile trebuie să organizeze şi să asigure ţinerea contabilităţii în mod
continuu în scopul corespunderii datelor contabile proceselor tehnologice care au loc în
realitate. Controlul biologic al proceselor derulate la incubarea artificială a ouălor
constituie un procedeu obligatoriu realizat la toate staţiunile de incubare. La efectuarea
controlului biologic se practică o serie de analize specifice, axate pe numeroase tehnici de
lucru (M. Bălăşescu, 1993) care permit, în opinia noastră, delimitarea centrelor de
consumuri în cadrul centrului de responsabilitate „Secţia de incubare”.
Segmentarea centrelor de consumuri permite organizarea raţională, consecutivă şi
oportună a documentării proceselor complexe de incubare. Calitatea informaţiei primare
influenţează inevitabil gradul de precizie a costului de producţie a activelor biologice
suplimentare şi produselor înregistrate. În funcţie de succesiunea derulării proceselor de
incubare se denotă trei etape specifice de analiză în cadrul cărora, în opinia noastră, poate
fi organizată documentarea primară:
I. Examinarea ouălor destinate incubării – presortarea, vizează în special selectarea
din lotul ouălor înaintate incubării a celor necondiţionate, adică a ouălor care nu corespund
după mărime (sunt mai mari sau mai mici), murdare, fisurate etc.;
II. Examinarea ouălor în timpul incubării – mirajul, procedură obligatorie pentru
controlul biologic la orice secţie de incubare. Aceasta constă în examinarea la ovoscop a
oului pus la incubaţie;
III. Examinarea puilor sau bobocilor eclozionaţi – sortarea, care vizează calitatea
activelor biologice suplimentare obţinute (puilor şi bobocilor) după aspectul exterior,
viabilitatea şi starea lor fizică. După sortare se execută sexarea (dacă este cazul) şi
vaccinarea puilor (I. Vacaru-Opriş, 2002; M. Bălăşescu, 1993).
La prima etapă ouăle transmise de la depozit la incubator în baza bonului (de uz
intern) se supun presortării şi selectării din totalul ouălor înaintate pentru incubare a celor
condiţionate, adică care corespund cerinţelor de incubare.
În prezent rezultatele presortării se înregistrează în baza unui act de formă liberă în
care se indică ouăle condiţionate care urmează a fi plasate în incubator, precum şi a cele
necondiţionate (neincubabile) remise fără specificarea acestora în funcţie de criteriile
calităţii şi integrităţii (de masă, fisurate, alterate etc.), ceea ce provoacă un şir de
incomodităţi la documentarea ulterioară şi repartizarea după destinaţie a acestora.
90
Pentru înlăturarea lacunelor menţionate se recomandă utilizarea documentului primar
„procesul-verbal de sortare a ouălor în secţia de incubare”, implementarea căruia este
oportună şi binevenită. Specimenul procesului dat este prezentat în continuare (tabelul 1).
Tabelul 1
Specimenul documentului primar „Proces-verbal de sortare a ouălor în secţia de
incubare”
Aprob: „14” „mai” 2010
Entitatea S.R.L.
Anul Luna Data
Avicola „Shaver”
Secţia Brigada Proces-verbal nr. 101 de sortare a ouălor în
cod fiscal Incubator
secţia de incubare
2010 05 14 nr. 1
___________ „Sângerei” Tipul ouălor Ouă de găină (rase grele)
Intrate din depozit – Gavriliţa Vasile În baza bonului (de uz intern) – nr. 81
Cantitatea intrată iniţial – 2340 ouă Plasate în incubator – 1500 Lotul nr. – 6
Codul evidenţei
sintetice
Cantitatea de
Nr. crt. Specificarea rezultatelor sortării Preţul, lei Suma, lei
ouă
debit credit
A B 1 2 3 4 5
1 Incubabile 1500 2,50 3750 811 216
2 De masă 740 1,40 1036 216 216
3 Lezate 60 0,80 48 216 216
4 Alterate 40 0,50 20 811/714 216
Total sortat 2340 X 4854 216 216
Şeful secţiei de incubare ______ Şeful brigăzii nr. ______ Operator _________ Sortator _________ Contabil________
Arhitectonica procesului-verbal recomandat permite specificarea ouălor sortate după

criteriile calităţilor înaintate: condiţionate (incubabile) şi necondiţionate (de masă, lezate,
ciocnite etc.). Ouăle necondiţionate, dar care corespund cerinţelor ouălor de masă, se
transmit la depozit pentru utilizare ulterioară, iar cele cu leziuni mecanice (fisurate,
ciocnite) sau alterate se înregistrează separat şi se transmit în secţia de preparare a
melanjului şi/sau nutreţurilor (cu condiţia prezenţei unor astfel de secţii) sau se decontează
la pierderi în baza bonului (de uz intern). Ouăle incubabile (care corespund după mărime,
greutate, grosimea cojii, consistenţa albuşului, prezenţa germenului şi alte criterii) se
plasează în incubator. Cu aceasta se finisează prima etapă şi începe etapa a doua.
Fiecărui lot de ouă plasate în incubator i se atribuie un număr permanent până la
finisarea perioadei de incubare şi ecloziunii puilor de o zi. Acest număr se utilizează pe
parcurs la perfectarea altor documente operative.
În perioada de incubare ouăle plasate în incubator se expun controlului periodic -
mirajului – cu ocazia căruia din lot se exclud ouăle necondiţionate. Acest procedeu se
efectuează de două ori:
• la primul miraj – se exclud ouăle negerminate (limpezi), cu cercuri de sânge,
fisurate etc.;
• la al doilea miraj - se exclud ouăle cu embrion mort, diform, îngheţat etc.
În majoritatea staţiunilor de incubare ouăle excluse din loturi cu ocazia mirajelor nu
se documentează şi, evident, valoarea acestora nu se înregistrează în sistemul de conturi
contabile ca pierdere. La unele incubatoare ouăle excluse se consemnează de către
gestionar doar în darea de seamă privind rezultatele incubării (de exemplu, în S.A.
„Leggorn”), dar nici în aceste cazuri valoarea lor nu se exclude din consumurile totale
privind incubarea ouălor.
91
Analiza practicii întreprinderilor avicole autohtone de înregistrare a ouălor excluse
din incubator a conturat următoarele lacune:
1) acestea nu se documentează, deoarece persistă o opinie că valoarea lor este ne-
semnificativă şi nu influenţează semnificativ consumurile aferente tehnicilor de incubare;
2) valoarea acestora nu se diminuează din consumurile ocazionate de procesele de
incubare.
Ca urmare:
• nejustificat sporeşte costul puilor în vârstă de o zi;
• se majorează valoarea de bilanţ a păsărilor tinere transferate la creştere şi îngrăşat;
• se modifică nejustificat costul vânzărilor rezultat din comercializarea puilor de o zi
şi puilor la creştere şi îngrăşat;
• se denaturează valoarea produselor înregistrate din sacrificarea păsărilor mature,
rebutate din cârdul de bază;
• se creează premise juste pentru calcularea penalităţii fiscale rezumate din dimi-
nuarea nejustificată a venitului impozabil în consecinţa consecinţelor enumerate anterior.
În scopul înregistrării şi decontării ouălor excluse din incubator în procesul mirajelor
periodice se recomandă utilizarea procesului-verbal de excludere a ouălor la miraj
specimenul căruia este prezentat în continuare (tabelul 2).
Tabelul 2
Specimenul documentului primar „Proces-verbal de excludere a ouălor la miraj”
Aprob: ”23” „mai” 2010
Anul Luna Data Entitatea S.R.L. Avicola „Shaver” Secţia Brigada Proces-verbal nr.
85 de excludere a
2010 05 23 cod fiscal _______________ Incubator „Sângerei” Nr. 1
ouălor la miraj
Tipul ouălor - ouă de găină
Cantitatea plasată -2340 ouă Lotul nr.- 6
(rase grele)
Ouă supuse mirajului
Nr. crt. Specificarea rezultatelor
mirajul I mirajul II
A B 1 2
Total sortate (nr. mirajului 1) 2340 –
1 Incubabile 2128 –
2 Negerminate 104 –
3 Lezate 35 –
4 Cu cercuri de sânge 62 –
5 Alterate 11 –
6 Cu embrion îngheţat - –
Total necondiţionate 212 X
Preţul unitar, lei 0,50 –
Suma, lei 106 x
Codul evidenţei • debit 216 „Produse”; 714 „Alte cheltuieli operaţionale” –
sintetice • credit 811 „Activităţi de bază”, –
Cantitatea ouălor rămase în incubator:
Şeful secţiei de incubare _______ Şeful brigăzii nr. __________
după • mirajul I 2128
Operator ____________ Sortator _________ Contabil ________
• mirajul II –
Odată cu excluderea ouălor necondiţionate, după al doilea miraj se finisează etapa a

doua. Procesele de incubare şi toate tehnicile de lucru ce derulează în continuare se referă
la etapa a treia.
Puişorii de o zi obţinuţi din ecloziune se sortează prin separarea celor viabili şi
neviabili, iar rezultatele sortării se înregistrează cu bon (de uz intern) sau alte documente
cu caracter similar („Leggorn” S.A., „Larsan Nor” S.R.L. etc.).
92
Datele ce vizează procesele incubării, începând cu sortarea ouălor şi finisând cu
înregistrarea puilor de o zi, sunt sistematizate într-o darea de seamă de formă liberă, la
completarea căreia se omit un şir de indicatori ce desemnează calitatea proceselor de
incubare: câte ouă au fost excluse din incubator în procesele incubării; câţi puişori
mediocri s-au obţinut; ponderea ecloziunii etc.
În aceste scopuri se recomandă utilizarea procesului-verbal de ecloziune şi sortare a
puilor, specimenul căruia este prezentat în continuare (tabelul 3).
Tabelul 3
Specimenul documentului primar „Proces-verbal de ecloziune şi sortare a puilor”
Aprob: „23” „mai” 2010
Proces-verbal nr. 79 de ecloziune şi sortare a
Entitatea S.R.L.
Anul Luna Data
Avicola „Shaver”
Secţia Incubator Brigada puilor
„Sângerei” nr. 1__
Tipul ouălor ouă de găină (rase grele) Lotul nr. 6
2010 05 23 cod fiscal ____
Cantitatea ouălor în incubator plasate iniţial – 2340 ouă rămase după al doilea miraj – 2022 ouă
Codul evidenţei sintetice
Specificarea rezultatelor la Efectivul de Ponderea,
Nr. crt. Preţul, lei Suma, lei
mirajare capete % debit credit
A B 1 2 3 4 5 6
1 Viabili 1686 72,0 4,70 7924,20 212 811
2 Mediocri 191 8,2 4,70 897,70 212 811
3 Fiinţe diforme, infirme etc. 145 6,2 1,50 223,5 811/714 811
Total 2022 86,4 X 9045,20 X X
Şeful secţiei de incubare ________ Şeful brigăzii nr. ___________ Operator ____________ Sortator __________
Transmis din secţia de incubare: capete 1877 greutatea 76 kg Şeful brigăzii (secţiei) de incubare nr. ___ ___________
Primit la creştere: capete 1877 greutatea 76 kg Şeful brigăzii (secţiei) de creştere nr. _1__ _____ Contabil
___________
Pentru ameliorarea modului de sistematizare a informaţiei privind procesele de incubare

la finele lunii, ţinând cont de indicatorii calităţii acestora se recomandă centralizarea datelor
primare relatate în procesele-verbale menţionate anterior în raportul despre procesele incubării şi
ecloziune, specimenul căruia este prezentat în continuare (tabelul 4).
Arhitectonica raportului recomandat permite obţinerea datelor ce vizează efectivul
puilor obţinuţi din ecloziune, precum şi determinarea cantităţii ouălor rămase în incubator
la sfârşitul lunii, ponderii preventive a puilor viabili (fără mediocri) obţinuţi, numărului de
capetele efectiv înregistrate la intrări, inclusiv şi din componenţa celor mediocri, ponderii
finale a efectivului înregistrat la intrări.
Raportul este semnat de către şeful secţiei de incubare şi alte persoane specificate în
acest document. Mai apoi, împreună cu alte documente primare justificative anexate, se
prezintă în contabilitate.
Datele sistematizate servesc drept bază pentru excluderea din consumurile secţiei de
incubare a costului ouălor necondiţionate şi alterate selectate în procesul presortării şi
mirajelor periodice, determinarea zilelor de incubare şi costului unitar al acestora,
dimensionarea valorii producţiei în curs de execuţie, înregistrarea puilor obţinuţi şi
calcularea costului efectiv al acestora.
93
Tabelul 4
Specimenul documentului primar „Raport despre procesele incubării şi ecloziune”
Aprob: „30” „mai” 2010
Entitatea S.R.L. Avicola Brigada nr. Raport nr. 26 despre procesele incubării şi
Anul Luna Data Secţia
„Shaver” 1 ecloziunii
Incubator
2010 05 30 cod fiscal ___________ Secţia nr. 1 Tipul ouălor plasate ouă de găină (rase grele)
„Sângerei”
I. REZULTATELE PROCESELOR ÎNCUBĂRII
Ouă în incubator Retrase la mirajul periodic Rezultatul efectiv al ecloziunii, cap.
în incubator la finele
mirajul I mirajul II total obţinut, cap. reflectaţi la intrări, cap.
la începutul lunii
Ponderea preventivă
(fără mediocri), %
cu cercuri de
negerminate
cu embrion
lunii
îngheţate
trecuţi din
mediocri
alterate
data nr. lot plasate
lezate
sânge ponderea,
mort
viabili mediocri total
%
1 2 3 4 7 58 6 9 10 11 12 13 14 15 16 17
1 1 – 4683– 167 –
– – 879 – 3583 54 76,5 54 3637 77,7
2 2 – 900 – 104 2 – 47 – 718 29 79,8 29 747 83,0
4 4 – 3220– 123 –
– – 293 – 2747 57 85,3 57 2804 87,0
14 6 – 2340
62 11 104 35 – 106 2022 – – – – – –
etc. – – – –– – – – – – – – – – –
Total – 11098
62 11 498 37 – 1325 2022 7048 140 80,0 140 7188 81,65
II. ÎNREGISTRAREA REZULTATELOR INCUBĂRII
Nr. crt. Specificare Efectiv, cap. Preţ unitar, lei Suma, lei Codul evidenţei sintetice
• debit • 212 „Animale la creştere şi îngrăşat”
1 Pui de o zi 3388 4,70 16393,60
• credit • 811 „Activităţi de bază”
• debit • 216 „Produse”
Producţie
2 1933 0,50 966,50 • 714 „Alte cheltuieli operaţionale”
secundară
• credit • 811 „Activităţi de bază”
Şeful secţiei de incubare ______ Şeful brigăzii nr. ______ Operator _______ Sortator ______ Verificat contabil ______
CONCLUZII
1. Actualmente modul de documentare a faptelor economice care vizează procesele
de incubare a ouălor şi ecloziune a puilor necesită perfecţionare, deoarece la acest capitol
până în prezent nu sunt elaborate formulare de documente primare, arhitectonica cărora ar
corespunde cerinţelor Legii contabilităţii.
2. Majoritatea întreprinderilor cu profil avicol care practică incubarea ouălor nu
înregistrează ouăle excluse din incubator la efectuarea mirajelor periodice, considerând că
valoarea acestora nu influenţează semnificativ consumurile secţie de incubare.
3. Documentarea faptelor economice care vizează procesele complexe de incubare
poate realizată prin segmentarea centrelor de consumuri în funcţie de succesiunea derulării
acestora.
4. Specimenele documentelor primare şi centralizatoare recomandate sunt predispuse
să amelioreze modul de documentare a faptelor economice aferente proceselor de incubare
prin micşorarea numărului de documente primare perfectate şi sporirea operativităţii
informaţiei primare şi centralizatoare;
5. Specimenele documentelor primare şi centralizatoare recomandate pot fi utilizate
în scopul prelucrării computerizate a informaţiei primare.
BIBLIOGRAFIE
1. Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007. În: Ghidul contabilului. Chişinău:
Vivar-editor, 2007. 533 p. ISBN 978-9975-9623-9-1
94
agricole”. In: Ghidul contabilului. Chişinău: Vivar-editor, 2007. 533 p. ISBN 978-9975-9623-9-1
3. BĂLĂŞESCU, M. etc. Avicultura. Chişinău: Universitas, 1993. 432 p. ISBN 5-362-01075-1
4. VACARU-OPRIŞ, I. Tratat de avicultură. Bucureşti: Editura Ceres, 2002. 612 p. ISBN
973-40-0463-8
ОСОБЕННОСТИ ИСЧИСЛЕНИЯ ФАКТИЧЕСКОЙ

СЕБЕСТОИМОСТИ ПРОДУКЦИИ КРОЛИКОВОДСТВА
НАТАЛИЯ КИРИЛЕНКО
Abstract. The current state of the food market of Republic Moldova can be
characterised as the latent deficiency of a great bulk of products in relation to meat and
meat products. Deficiency is expressed in a low volume of output and, as consequence in
the high prices. However development of market relations for last 15-20 years promotes
creation of conditions for increase of motivation of business in the food problem decision.
Such branch as the rabbit breeding, different physiological feature – high efficiency of
animals becomes the most perspective for business development in a meat subcomplex.
One of the main tools of effective management is the administrative account based
on modern concepts of the account of expenses and of the cost price on which formation of
final financial result and, on this basis, management of incomes and expenses in the
organisations in many respects depends.
Key words: Accounting, Business offspring, Count, Consumption, Cost, Calcula-
tion, Gain of live weight, Young growth, Rabbit-breeding.
ВВЕДЕНИЕ
Согласно Классификатору видов экономической деятельности Молдовы
(КЭДМ) № 261-XVI от 27 октября 2005 г. такие виды деятельности, как разведение
кроликов, разведение в неволе полуодомашненных или диких животных и производство
пушнины относятся к секции А «Сельское хозяйство, охота и лесоводство».
Кролиководство как одна из подотраслей скороспелого продуктивного животно-
водства предназначено для производства диетического мяса, дешевых шкурок и пуха.
При правильном выращивании от каждой крольчихи в год можно получить в среднем
24–36 крольчат или шкурок и 60–90 килограммов мяса в живой массе. В то же время
без каких-либо объективных причин продукция кролиководства имеет низкий уровень
товарности. В основном мясо этих животных реализуется на городских рынках и лишь
в небольших объемах – через торговые предприятия.
К сожалению, теоретические и практические вопросы учета затрат и исчисления
себестоимости продукции кролиководства недостаточно исследованы в специальной и
научной литературе, что порождает множество неопределенностей и даже ошибок при
регистрации хозяйственных фактов и заполнении форм отчетности.
В качестве базы для проведенного исследования послужили НСБУ 3 «Состав
затрат и расходов предприятия» (Contabilitate şi audit, 1998) и НСБУ 6 «Особен-
ности учета на сельскохозяйственных предприятиях» (Contabilitate şi audit, 2001).
Расчеты производились с помощью статистических и отчетных данных экспери-
ментально - технологической станции „Maximovca” и крестьянского (фермерского)
хозяйства „Palaiciuc Constantin”. Теоретической и методологической основой
95
исследования послужили труды отечественных и зарубежных ученых по проблемам
теории и практики управленческого учета. Для оценки явлений и процессов
использовались следующие методы: абстрактно - логический, сравнения,
наблюдения, детализации, коэффициентов и др.
Бухгалтерский учет затрат и выхода продукции кролиководства ведут на каль-
куляционном счете 811 «Основная деятельность», субсчет «Животноводство».
В кролиководстве затраты на производство продукции осуществляются в течение
года равномерно, поэтому нет необходимости разграничивать их в учете по смежным
годам. Все затраты отчетного года, как правило, включаются в состав себестоимости
продукции текущего года. При этом затраты учитывают в целом по подотрасли, но они
неоднородны и включают различные виды материальных, денежных и трудовых
ресурсов (корма, медикаменты, износ основных средств, оплату труда и т. п.).
В кролиководстве структура себестоимости значительно отличается от струк-
туры себестоимости продукции других подотраслей животноводства. Если в
себестоимости молока, мяса, яиц и других основных видов животноводческой
продукции удельный вес кормов составляет 50-65 %, а оплаты труда – 14-25 %, то в
себестоимости одной головы молодняка кроликов доля этих двух видов затрат
примерно одна и та же – 25-35 %.
В качестве примера в таблице 1 приведена структура затрат по выращиванию
делового приплода кроликов в экспериментально-технологической станции
„Maximovca”.
Таблица 1
Структура затрат по выращиванию делового приплода кроликов в
экспериментально-технологической станции „Maximovca”
Удельный
Статья затрат
вес, %
Затраты на оплату труда, отчисления на государственное социальное и
36
медицинское страхование
Стоимость кормов 29
Средства защиты животных 5
Прочие прямые затраты 13
Косвенные производственные затраты 17
Итого 100
Объектами калькуляции в кролиководстве являются деловой приплод

(приплод, сохранившийся к концу года), прирост живой массы молодняка и живая
масса кроликов (S. Оrehov, N. Koldaev, 2007).
Себестоимость одной головы делового приплода определяется делением
общей суммы затрат на содержание взрослых самок, самцов и молодняка до отсадки
(за вычетом стоимости побочной продукции) на количество голов делового
приплода. Затраты на выращивание молодняка после отсадки (за вычетом стоимости
побочной продукции) составляют себестоимость прироста живой массы.
Себестоимость живой массы кроликов слагается из стоимости поголовья,
имевшегося в хозяйстве на начало года, стоимости приплода и прироста живой
массы молодняка, полученных в текущем году. Себестоимость одного центнера
живой массы кроликов исчисляется делением их стоимости на калькулируемое
количество живой массы животных (реализованных, забитых на мясо и оставшихся
в хозяйстве на конец года).
96
Для составления расчета используются данные аналитического учета к счету
212 «Животные на выращивании и откорме».
Далее на условных примерах рассмотрим порядок исчисления себестоимости
продукции кролиководства.
Пример 1. Затраты на содержание молодняка до отсадки, самок и самцов
кроликов составили за год 135,8 тыс. леев. От данной группы животных получили
побочной продукции на сумму 1,3 тыс. леев. Затраты по выращиванию молодняка
кроликов после отсадки составили 106,8 тыс. леев, а побочная продукция, полученная от
них, оценена в 1,8 тыс. леев. Сведения о движении молодняка кроликов за год
представлены в таблице 2.
Таблица 2
Движение молодняка кроликов за год
Количество Живая
Показатель
голов масса, ц
А 1 2
1. Остаток на начало года 720 8,60
2. Поступило в течение года:
· приплод 2430 0,24
· прирост живой массы – 33,10
Итого поступило 2430 33,34
3. Реализовано 1645 22,70
4. Забито на мясо 74 10,06
5. Падеж 30 0,30
Итого выбыло 2415 33,06
6. Остаток на конец года 735 8,88
Порядок исчисления показателей себестоимости изложен ниже.
1. Определяем себестоимость одной головы делового приплода:

(135,8 тыс. леев – 1,3 тыс. леев) : 2430 голов = 55 леев.
2. Рассчитываем прирост живой массы по формуле:
П = Жк + Жв – Жп – Жн, (1)
где П – прирост живой массы, ц;
Жк – живая масса поголовья на конец отчетного периода, ц;
Жв – живая масса выбывших кроликов, ц;
Жп – живая масса поступивших кроликов, ц;
Жн – живая масса поголовья на начало отчетного периода, ц.
Таким образом, прирост живой массы кроликов за отчетный период составил
33,10 ц (8,88 + 33,06 – 0,24 – 8,60).
3. Определяем себестоимость одного центнера прироста живой массы
кроликов:
(106,8 тыс. леев – 1,8 тыс. леев) : 33,10 ц = 3172 леев.
С целью определения себестоимости одного центнера живой массы кроликов
рассчитываются два показателя:
· себестоимость живой массы, которая в данном примере составила 146,1 тыс.
леев;
· количество центнеров живой массы, которое в данном примере составило
41,64 ц (8,88 + 33,06 – 0,3).
4. Рассчитываем себестоимость одного центнера живой массы кроликов:
97
146,1 тыс. леев : 41,64 ц = 3508 леев.
По себестоимости одного центнера живой массы оценивается реализованное
поголовье, забитое на мясо количество животных, а также остаток поголовья на
конец года.
Затраты по забою кроликов распределяются между видами полученной
продукции (мясо и шкурки) пропорционально их стоимости по ценам реализации.
Себестоимость одного центнера мяса и одной шкурки определяется делением
исчисленных затрат на количество того или иного вида продукции.
Пример 2. В хозяйстве забили 350 голов кроликов живым весом 1400 кг. Их
фактическая себестоимость равна 47,8 тыс. леев. Затраты по забою составили 3 тыс.
леев. От забоя получили 1050 кг мяса в оценке по ценам реализации на сумму 63,0
тыс. леев и 350 шкурок на сумму 17,5 тыс. леев.
Удельный вес стоимости мяса в общей стоимости продукции составляет 80,6
% (50800 : 63000 × 100), а удельный вес стоимости шкурок – 19,4 % (100 – 80,6). Из
общей суммы затрат (47800 + 3000) на мясо относится 40944,8 лея (50800 × 80,6 :
100), а на шкурки – 9855,2 лея (50800 – 40944,8). Фактическая себестоимость одного
килограмма мяса кроликов равна 38,99 лея (40944,8 : 1050), а одной шкурки – 28,15
лея (9855,2 : 350).
ВЫВОДЫ
1. В кролиководстве, как и во многих других подотраслях животноводства,
затраты на производство продукции осуществляются в течение года равномерно и
включаются в состав себестоимости продукции текущего года.
2. При выращивании делового приплода кроликов структура себестоимости
продукции отличается от структуры себестоимости продукции других подотраслей
животноводства. Она включает следующий состав затрат: корма, затраты кормо-
кухни, оплата труда, взносы на государственное социальное и медицинское страхо-
вание, средства защиты животных, прочие прямые затраты, косвенные производст-
венные затраты.
3. Объектами калькуляции в кролиководстве являются продукция (мясо и
шкурки), деловой приплод, прирост живой массы молодняка и живая масса кроликов.
4. При определении себестоимости одного килограмма мяса и одной шкурки
целесообразно исходить из их удельного веса в общей стоимости продукции в
оценке по реализационным ценам.
1. Natsional'nyi standart buhgalterskogo ucheta 3 «Sostav zatrat i rashodov
predpriyatiya». În: Contabilitate şi audit. 1998, nr. 1, р. 23 – 39
2. Natsional'nyi standart buhgalterskogo ucheta 6 «Osobennosti ucheta na
sel'skohozyaistvennyh predpriyatiya». În: Contabilitate şi audit. 2001, nr. 4, р. 78 - 95
3. OREHOV, S.; KOLDAEV, N. Sovershenstvovanie zootehnicheskogo i
buhgalterskogo ucheta v zverohozyaistvah. V: Krolikovodstvo i zverovodstvo,
2007, № 2, s. 13-17
98
ABORDĂRI PRIVIND APLICAREA PREVEDERILOR S.N.C. 2
„STOCURILE DE MĂRFURI ŞI MATERIALE” LA ÎNTREPRINDERILE
AGRICOLE
BULGARU VERONICA
Abstra ct. Since the moment of the putting in application of S.N.C. 2 „The stocks
of goods and materials” have appeared certain difficulties related to the practical
realization of the objectives of this standard. So it is necessary a deep estimation of the
mentioned standard content with the making evident of the existent inconveniences and the
possibilities of solving of these ones.
Key words: Consumptions, Cost, Materials, Standard, Stocks.
INTRODUCERE
Din momentul punerii în aplicare a S.N.C. 2 „Stocurile de mărfuri şi materiale”
au apărut anumite dificultăţi legate de realizarea practică a obiectivelor acestui standard.
Actualmente conform paragrafului 8 din S.N.C. 2 stocurile achiziţionate urmează a fi
înregistrate la costul efectiv care înglobează consumurile de achiziţionare, consumurile de
prelucrare şi alte consumuri aferente aducerii bunurilor respective la locul de păstrare şi în
starea de utilitate. Deşi standardul în cauză a fundamentat costul în calitate de bază pentru
evaluarea iniţială a stocurilor, prevederile acestuia n-au fost armonizate suficient cu conţinutul
altor acte normative, ceea ce generează incertitudini în privinţa contabilizării consumurilor
aferente aducerii bunurilor până în starea de utilitate. Pentru a exclude inconvenientele
existente este oportun de a stabili o limită concretă până la care consumurile suportate în
procesul de aprovizionare sau de producţie să fie atribuite la costul stocurilor procurate sau
obţinute pe teren. În plus, este necesar de a preciza condiţiile de includere în costul stocurilor
importate a diferenţelor de curs valutar.
Studiul efectuat se bazează pe generalizarea şi sistematizarea problemelor
existente în domeniul recunoaşterii iniţiale a stocurilor într-un şir de întreprinderi agricole
din Republica Moldova (staţiunea tehnologico-experimentală „Paşcani”, cooperativele
agricole de producţie ”Ciobalaccia” şi „Manubeevca”, societatea cu responsabilitate
limitată ”Pohoarna-Agro” ş. a.). Drept suport metodologic au servit principiile fundamen-
tale ale contabilităţii, prevederile S.N.C. 6 „Particularităţile contabilităţii la întreprin-
derile agricole”, IAS 2 „Stocuri”, Bazele conceptuale ale pregătirii şi prezentării
rapoartelor financiare, alte acte normative. În calitate de metode de cercetare s-au utilizat
analiza, sinteza şi studiul monografic.
S.N.C. 2, fiind unul din elementele de bază ale sistemului complex de reglementare
statală din domeniu, stabileşte regulile de evaluare a stocurilor de mărfuri şi materiale, de
calculare a costului acestora şi de reflectare a activelor materiale curente în rapoartele
financiare. De asemenea în standard este dezvăluită componenţa stocurilor care pe lângă
valorile tradiţionale, tratate ca stocuri şi până la reforma contabilă, suplimentar includ
producţia în curs de execuţie, produsele şi mărfurile. Astfel de abordare corespunde, în
fond, normelor internaţionale şi reflectă exhaustiv conţinutul economic al categoriei
„Stocuri de mărfuri şi materiale”.
Deşi S.N.C. 2 a extins semnificativ componenţa stocurilor, totuşi problema
esenţei economice a părţilor componente ale acestora a rămas nesoluţionată.
Stocurile sunt tratate doar ca active care îmbracă forma de materiale, produse finite,
99
producţie neterminată, mărfuri şi obiecte de mică valoare şi scurtă durată. Precizarea
inclusă în standard privind destinaţia acestora (pentru vânzare sau consum) şi forma
de manifestare (ca producţie neterminată) este corectă, însă insuficientă, întrucât
neglijează şi alte sfere, nu mai puţin importante, de utilizare a stocurilor de mărfuri şi
materiale (de exemplu, crearea activelor pe termen lung, deservirea necesităţilor
generale şi administrative etc.). Nu-i specificat nici modul de includere a valorii
acestora în consumurile sau cheltuielile perioadei de gestiune (treptat sau dintr-o
dată). Astfel, materialele ca condiţie indispensabilă a oricărei activităţi economice
influenţează direct ritmul şi continuitatea procesului de producţie, realizându-şi
proprietăţile utile prin cele mai diverse forme (carburanţii – prin ardere, seminţele –
prin încorporare în sol şi încolţire, furajele - prin nutriţie etc.). Însă S.N.C. 2, menit
să reglementeze aspectele primordiale ale evidenţei materialelor, nu conţine cel puţin
noţiunea lor. În acest context, pornind de la prevederile Bazelor conceptuale ale
pregătirii şi prezentării rapoartelor financiare şi S.N.C. 5 (Ghidul contabilului,
2007) se propune de a defini materialele ca parte componentă a stocurilor, destinate
utilizării în termen de 12 luni şi care se folosesc doar o singură dată în procesul de
fabricare a produselor (executarea lucrărilor, prestarea serviciilor) sau în alte scopuri.
Nu este dezvăluită în S.N.C. 2 nici noţiunea de producţie în curs de execuţie.
De menţionat că şi în literatura de specialitate esenţa acesteia se tratează în mod
diferit, fără indicarea conţinutului concret. Astfel, autorii definesc această noţiune ca
„ ...producţie care nu a trecut toate fazele de prelucrare prevăzute de procesul
tehnologic, precum şi produsele terminate, dar nesupuse probelor şi recepţiei
calitative şi cantitative” (A. Nederiţa, 2003; N. Feleagă, I. Ionaşcu, 1993; L.
Chirică, 2001), „ ...produse sau servicii aflate la etapele intermediare de prelucrare
sau efectuare (prestare)” (A. Nederiţa, 2007) etc. În viziunea noastră, producţia în
curs de execuţie reprezintă materia primă şi materialele de bază care n-au trecut
toate etapele prelucrării tehnologice şi, ca urmare, nu pot fi calificate drept produse.
Prin astfel de abordare se precizează componenţa materialelor care participă direct
în procesul de fabricare a produselor şi formează conţinutul fizic al acestora.
Totodată în sectorul agrar, spre deosebire de alte ramuri ale economiei naţionale,
producţia în curs de execuţie durează o perioadă îndelungată. Astfel, în funcţie de
particularităţile ciclului agricol această perioadă poate constitui până la 11 luni
pentru culturile cerealiere de toamnă şi circa 6-9 luni – pentru celelalte culturi
anuale de câmp. De aceea în agricultură producţia în curs de execuţie reprezintă
lucrările executate şi materialele de bază consumate pentru formarea, dezvoltarea,
îngrijirea şi protejarea activelor biologice care încă nu s-au transformat în produse.
O particularitate importantă a S.N.C. 2 constă în extinderea componenţei
consumurilor care urmează a fi incluse în costul efectiv al stocurilor de valori
materiale. Astfel, conform paragrafului 8 din acest standard la costul stocurilor,
deopotrivă cu consumurile de achiziţionare şi prelucrare, se raportează suplimentar
consumurile privind aducerea acestora la locul de păstrare şi/sau în starea de
utilitate. Deşi S.N.C. 2 prevede includerea în costul bunurilor a consumurilor
pentru aducerea lor în stare de utilitate, însă nu se specifică ce anume se
subînţelege prin astfel de stare: capacitatea de păstrare îndelungată, pregătirea
100
pentru consumul de producţie etc. Astfel, dacă se acceptă varianta a doua, atunci
rezultă că costul seminţelor apte pentru însămânţare include şi consumurile pentru
dezinfectare, iar costul îngrăşămintelor pregătite pentru încorporare în sol – şi
consumurile pentru mărunţire sau malaxare. Însă aceasta contravine prevederilor
S.N.C. 6 (Ghidul contabilului, 2007) şi conţinutului procesului tehnologic din fito-
tehnie. Discordanţele menţionate generează numeroase incertitudini în activitatea
practică a contabililor şi conduc deseori la aplicarea sancţiunilor financiare de către
organele de control.
Pentru a exclude litigiile potenţiale este oportun de a stabili o limită concretă
până la care consumurile suportate în procesul de aprovizionare sau de producţie
pot fi incluse în costul stocurilor procurate sau obţinute pe teren. Limita indicată se
marchează în contabilitate printr-un termen special – „franco”. Plafonul până la
care consumurile pot fi incluse în costul stocurilor este prezentat în tabelul 1.
Tabelul 1
Limita pentru includerea consumurilor în costul stocurilor procurate
sau obţinute pe teren de către întreprinderile agricole
Nr. Tipul stocurilor Limita consumurilor
crt.
A B C
1. Stocuri cumpărate Franco-punct de depozitare (păstrare)
2. Stocuri obţinute pe teren şi supuse condiţionării Franco-făţare sau alt loc de condiţionare a
recoltei
3. Stocuri obţinute pe teren şi destinate vânzării sau Franco-punct de recepţie (păstrare)
consumului intern fără condiţionare prealabilă
4. Stocuri de furaje destinate nutriţiei animalelor Franco-loc de consum
5. Stocuri de masă verde destinate producerii Franco-loc de utilizare, de obţinere a fânajului,
silozului, fânajului, făinii de ierburi sau granulelor de preparare a făinii de ierburi sau granulelor
În afară de aceasta, întreprinderile se confruntă cu anumite dificultăţi şi în domeniul

contabilizării diferenţelor de curs valutar constatate cu ocazia achiziţionării stocurilor contra
valutei străine. De menţionat că potrivit paragrafului 10 din S.N.C. 2 consumurile de
achiziţionare a stocurilor pot include diferenţa favorabilă de curs valutar, survenită nemijlocit la
procurarea bunurilor din străinătate şi facturate în condiţiile devalorizării semnificative a
valutei naţionale. Concomitent paragraful respectiv din S.N.C. 21 „Efectele variaţiilor
cursurilor valutare” (Ghidul contabilului, 2007) se precizează că diferenţa respectivă se
include în valoarea de intrare a activelor cu condiţia că valoarea de bilanţ rectificată nu
depăşeşte valoarea cea mai mică dintre valoarea curentă şi valoarea venală. Însă aplicarea
acestor prevederi în practică se confruntă cu dificultăţi de ordin tehnic, întrucât sintagma
„devalorizare sau depreciere serioasă a valutei” din S.N.C. 2 nu conţine parametri valorici
sau cantitativi concreţi care ar facilita calculele respective. După cum se ştie, modificarea
valorii de intrare a stocurilor după recunoaşterea lor iniţială nu se permite, cu excepţia
cazurilor deteriorării sau degradării parţiale a acestora, uzurii parţiale sau integrale,
reducerii preţurilor de vânzare etc. De aceea, dacă nu are loc hiperinflaţie, diferenţele de
curs valutar rezultate din achiziţionarea stocurilor urmează a fi contabilizate, după caz, în
componenţa cheltuielilor sau a veniturilor din activitatea financiară. Anume din aceste
considerente din prevederile IAS 2 a fost eliminată metoda alternativă de capitalizare a
diferenţelor de curs valutar.
101
În scopul reflectării obiective a elementelor contabile în rapoartele financiare S.N.C.
2 prevede evaluarea stocurilor de valori materiale la preţul de procurare (adică la valoarea
de intrare sau istorică) sau la preţul de piaţă, dacă acesta este mai mic decât preţul de
procurare. În acest sens, conform paragrafului 26 din standardul în cauză entităţile au
dreptul de a efectua reevaluarea bunurilor materiale, stabilind valoarea realizabilă netă a
acestora. Diferenţele apărute în urma reevaluării sunt constatate ca rezultat al activităţii
operaţionale şi conform S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprin-
derii” (Ghidul contabilului, 2007) urmează a fi atribuite la alte cheltuieli operaţionale.
Asemenea interpretare, însă, nu are importanţă şi în scopuri fiscale, deoarece diferenţele
menţionate nu se permit spre deducere. Totodată conform paragraful 30 din S.N.C. 2
(Ghidul contabilului, 2007) materialele şi alte stocuri destinate fabricării produselor nu pot
fi evaluate sub costul lor, dacă se prevede că aceste produse vor fi vândute la un preţ egal
sau mai mare decât acest cost. Dacă, însă, se preconizează că costul produselor va fi mai
mare decât preţurile de piaţă curente, atunci materialele şi alte stocuri urmează a fi evaluate
la valoarea realizabilă netă. Această măsură orientează entităţile spre reflectarea autentică a
elementelor contabile atât la etapa actuală, cât şi în viitorul previzibil.
Pe de altă parte, paragraful 32 din standardul de mai sus prescrie respectarea
principiului prudenţei la constatarea valorii stocurilor de bunuri materiale drept cheltuială.
Dacă în perioada de gestiune curentă s-au atribuit la cheltuieli pierderile din diminuarea
valorii realizabile nete, iar în perioada următoare preţul de piaţă s-a majorat, atunci
diferenţa apărută din majorare în limitele costului se recunoaşte drept venit.
CONCLUZII
1. Prevederile S.N.C. 2 nu dezvăluie în măsura necesară componenţa consumurilor
care urmează a fi incluse în costul efectiv al stocurilor de valori materiale. În plus,
prevederile acestui standard sunt corelate insuficient cu conţinutul S.N.C. 6, ceea ce
generează incertitudini în procesul contabilizării consumurilor respective.
2. Stabilirea limitei până la care consumurile suportate în procesul de aprovizionare
sau de producţie urmează să fie atribuite la costul stocurilor procurate sau obţinute pe teren
facilitează delimitarea acestora şi determinarea mai corectă a unui număr impunător de
indicatori economici.
3. Diferenţele favorabile de curs valutar constatate cu ocazia procurării stocurilor din
străinătate şi facturate în condiţiile devalorizării semnificative a valutei naţionale pot fi incluse
în costul bunurilor achiziţionate doar în cazul hiperinflaţiei. În rest aceste diferenţe urmează a fi
contabilizate, după caz, în componenţa rezultatelor din activitatea financiară.
BIBLIOGRAFIE
1. CHIRICĂ, L. Curs complet de contabilitate şi fiscalitate. Bucureşti: Editura Economică,
2001. 416 p. ISBN 973-590-482-9
2. FELEAGĂ, N., IONAŞCU, I. Contabilitate financiară. Bucureşti: Editura economică,
1993. 255 p. ISBN 973-590-715-2
3. Ghidul contabilului. Chişinău: „Vivar – Editor” S.R.L., 2007. 533 p. ISBN 978-9975-
9623-9-1
4. NEDERIŢA, A. Corespondenţa conturilor contabile conform prevederilor S.N.C. şi
Codului fiscal. Chişinău: Contabilitate şi audit, 2007. 640 p. ISBN 978-9975-9546-4-8
5. NEDERIŢA, A şi alţii. Contabilitate financiară. Chişinău: ACAP, 2003. 637 p. ISBN
9975-9702-1-4
102
К ВОПРОСУ ОБ УЧЕТЕ УВЕЛИЧЕНИЯ УСТАВНОГО
КАПИТАЛА КОММЕРЧЕСКОГО БАНКА
НАТАЛИЯ ДРАГОМИР
Молдавская экономическая академия
Abstract. There are analyzed the problems of the accounting of the commercial
bank capital increase through the additional stock issue.
There is explained the necessity for the usage of the account for the record of the
liabilities in front of promoters and shareholders, as well as the nay the record of stock
issue expenses.
Key words: Commercial bank, Joint-stock company, Stock issue.
ВВЕДЕНИЕ
Коммерческие банки Республики Молдова по способу формирования
уставного капитала являются акционерными обществами. Увеличение их уставного
капитала может быть осуществлено посредством дополнительной эмиссии акций
либо увеличения номинальной стоимости размещенных акций и регламентируется
Инструкцией об особенностях эмиссий акций/облигаций банков и порядке
выдачи разрешения на их осуществление Национальным банком Молдовы
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000).
Наряду с требованиями указанной Инструкции коммерческие банки как
субъекты с публичным финансовым интересом при учете операций дополнительной
эмиссии акций должны руководствоваться требованиями МСБУ(IAS) 32
«Финансовые инструменты: представление» и МСБУ (IAS) 39 «Финансовые
инструменты: признание и оценка» (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008).
В соответствии с требованиями МСБУ (IAS) 32 эмитируемые коммерческими
банками акции, являющиеся финансовыми инструментами, следует отражать в учете
и финансовых отчетах исключительно в соответствии с их экономическим
содержанием независимо от юридической формы.
Однако только юридическая форма простых непогашаемых акций совпадает с
их экономическим содержанием. Юридическая форма остальных типов акций не
всегда соответствует их экономическому содержанию.
При этом действующей инструкцией установлен порядок их признания как
элемента капитала, являющегося долевым инструментом, то есть исключительно в
соответствии с юридической формой независимо от типов и классов,
удостоверяющих различные права их держателей.
Выпуску акций обычно сопутствуют соответствующие расходы (сбор за регис-
трацию публичного предложения акций, сбор за регистрацию акций, разрешенных к
размещению, сбор за государственную регистрацию отчета о результатах эмиссии
акций, типографские расходы и др.). Однако указанная Инструкция не излагает порядок
их признания. Следовательно, как инструктивная база, так и практика учета указанных
операций должны быть приведены в соответствие с требованиями МСБУ.
МЕТОДИКА И МАТЕРИАЛ ИССЛЕДОВАНИЯ

Материал излагается на базе обобщения проблем учета, связанных с
увеличением уставного капитала коммерческих банков Республики Молдова
посредством дополнительной эмиссии акций. Осмысление практики учета
указанных операций осуществляется на базе элементов диалектического метода
познания, руководствуясь одновременно требованиями действующих нормативных
103
актов и основополагающими принципами бухгалтерского учета (приоритет
содержания над формой, обособленность имущества и обязательств и др.).
Выпуск акций с целью увеличения уставного капитала может быть
осуществлен посредством как открытой (публичной), так и закрытой эмиссий.
При проведении открытой эмиссии после получения разрешения
Национального банка Молдовы и регистрации проспекта эмиссии в Национальной
комиссии по финансовому рынку Инструкцией предусмотрено открытие временного
счета в молдавских леях. В случае закрытой эмиссии Инструкция предписывает
открытие временного счета в банке- эмитенте.
Некоторые авторы рассматривают денежные средства учредителей и
акционеров, аккумулированные на временном счете до регистрации отчета о
результатах эмиссии и ее признания в качестве состоявшейся, как собственные
источники средств и предлагают отражать их эквивалент в составе собственного
капитала (например, на счете для учета добавочного капитала).
Однако, по нашему мнению, такой подход является неправомерным, так как,
эквивалент денежных средств, аккумулированных на временном счете до момента
регистрации отчета о результатах эмиссии акций, соответствует условиям признания
обязательств, то есть их сумма достоверно определена и существует вероятность
оттока активов (денежных средств), ибо в случае непризнания итогов эмиссии
привлеченные в оплату акций денежные средства должны быть возвращены
покупателям. Поэтому аккумулированные на временном счете денежные средства
могут быть использованы только в случае предоставления другим уполномоченным
банком Республики Молдова поручительства либо гарантии в обеспечение
обязательств банка-эмитента. В продолжение после признания итогов эмиссии и
регистрации соответствующих изменений в уставе денежные средства,
привлеченные в оплату акций, перечисляются с временного на постоянный
корреспондентский счет банка и отражаются как уставный и добавочный капитал, то
есть признаются в качестве источников собственных средств. Кроме того, следует
иметь в виду, что добавочный капитал – это элемент источников собственных
средств, производный от уставного капитала. Следовательно, если не
зарегистрирован уставный капитал, неправомерно регистрировать и добавочный. А
регистрация добавочного капитала до отражения в учете уставного нарушает
указанную причинно-следственную связь.
Таким образом, до момента признания эмиссии в качестве состоявшейся и
регистрации в уставном капитале банка изменений, связанных с ее итогами,
эквивалент денежных средств акционеров, аккумулированных на временном счете,
следует рассматривать как обязательство перед акционерами и отражать на
соответствующем счете в составе обязательств, а не как элемент собственного
капитала.
Планом счетов для этих целей в случае закрытой эмиссии предусмотрено
использование счета 2234 «Накопление денежных средств уставного капитала»,
который входит в состав группы 2220 «Беспроцентные депозиты до
востребования клиентов» и изначально был предназначен только для отражения
сумм накопления денежных средств при формировании и увеличении уставного
капитала предприятий – клиентов банка. Но обязательства банка – эмитента перед
учредителями и акционерами, возникающие в результате размещения акций, по
104
своему экономическому содержанию не являются депозитами клиентов. Следова-
тельно, использование указанного счета для отражения обязательств перед
учредителями и акционерами при закрытой эмиссии акций банков экономически
неправомерно. Наряду с этим в действующем плане счетов отсутствует счет для
отражения обязательств перед учредителями и акционерами при проведении
банками открытой подписки на акции.
Исходя из вышеизложенного нами предлагается для учета обязательств банка
учредителям и акционерам по указанным и другим операциям использовать счет
2808 «Начисленные дивиденды» из группы 2800 «Прочие обязательства»,
предназначенный только для учета обязательств по дивидендам, присвоив ему
название «Обязательства учредителям и акционерам банка».
Расходы, сопутствующие эмиссии акций, следует относить в соответствии с
требованиями МСБУ непосредственно на уменьшение капитала. Эта операция, по
нашему мнению, может быть отражена в учете банков следующей сложной
бухгалтерской записью:
дебет счета 3501 «Избыток капитала»,
кредит счета 5788 «Прочие налоги и сборы»,
кредит счета 5941 «Прочие расходы».
В случае непризнания эмиссии в качестве состоявшейся указанные расходы
следует отнести на расходы периода бухгалтерской записью:
дебет счета 5788 «Прочие налоги и сборы»,
дебет счета 5941 «Прочие расходы»,
кредит счета 1031 «Счет Ностро в НБМ».
ВЫВОДЫ
1. Действующую инструктивную базу и практику учета операций, связанных с
увеличением уставного капитала коммерческих банков посредством дополнитель-
ной эмиссии акций, следует привести в соответствие с требованиями МСБУ.
2. Выделение счета 2234 «Накопление денежных средств уставного капи-
тала» в составе группы счетов 2220 «Беспроцентные депозиты до востребования
клиентов» в действующем плане счетов экономически не правомерно.
3. Для учета обязательств банка учредителям и акционерам по операциям
подписки на акции предлагается использовать счет 2808 «Начисление дивидендов»
из состава группы 2800 «Прочие обязательства», присвоив ему название
«Обязательства учредителям и акционерам банка».
4. Расходы, сопутствующие эмиссии акций, в случае ее непризнания необходимо
отнести на расходы текущего периода бухгалтерской записью в дебет счетов 5788
«Прочие налоги и сборы» и 5941 «Прочие расходы» с кредита счета 1031 «Счет
Ностро в НБМ».
5. Расходы, сопутствующие эмиссии акций, в случае ее признания целесооб-
разно отразить как уменьшение капитала бухгалтерской записью в дебет счета 3501
«Избыток капитала» с кредита счетов 5788 «Прочие налоги и сборы» и 5941
«Прочие расходы».
1. IAS 32 «Instrumente financiare: prezentare». În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Ch.: Moldpres, 2008. 736 p. ISBN 978-9975-78-704-8
2. IAS 39 «Instrumente financiare: recunoastere si evaluare». În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova. Ch.: Moldpres, 2008. 736 p. ISBN 978-9975-78-704-8
105
UNELE ASPECTE PRIVIND CIRCULAŢIA DOCUMENTELOR
PRIMARE PE CENTRE DE RESPONSABILITATE ÎN
ENTITĂŢILE AVICOLE
TATIANA ŢAPU
Abstract. The fragmentation of the specialized formations of great proportions, the

commercial autonomy of the enterprises, the occurred changes in the autochthonous
accounting have been at the basis of the system teasing, being some day well regulated by
the documentation and contributed to the essential reduction of the later utilization and
keeping of an excessive number of documents referring to the recording of the technolo-
gical process with industrial base of production in the poultry breeding. Besides the docu-
ments architectonics of old type foreseen the fulfillment of an excessive number of
conditioned elements by former activity conditions and forms of applied accounting.
Key words: Aspects, The circuit of Documents, Responsibility Centers, Poultry
Breeding, Accounting.
INTRODUCERE
Luarea deciziilor manageriale operative aferente gestionării entităţii în ansamblu,
precum şi a procesului de producţie în condiţiile conjuncturii dinamice de piaţă şi de
concurenţă a producătorilor este imposibilă fără prezenţa unei informaţii oportune,
autentice şi analitice. Independenţa economică a entităţilor cu profil avicol, statutul juridic
al acestora au atenuat cerinţelor faţă de ţinerea evidenţei primare ceea ce, în opinia noastră,
creează premise în vederea revizuirii arhitectonicii documentelor primare utilizate în
avicultură, forma şi conţinutul cărora variază esenţial în funcţie de tehnologiile aplicate.
De menţionat că până în prezent majoritatea entităţilor avicole reflectă faptele economice
privind consumurile de producţie şi produsele obţinute în documente primare de model
învechit, elaborate şi destinate pentru formaţiunile avicole mari care activau în condiţiile
diverselor forme şi relaţii de producţie, precum şi sisteme de salarizare şi motivare materială.
Impedimentele depistate în practica întreprinderilor avicole la capitolul utilizării
documentelor primare au desemnat necesitatea revizuirii modului de documentare a
faptelor economice specifice ramurii, nomenclatorului şi arhitectonicii documentelor
primare şi centralizatoare.
Elaborarea unor agenţi de informaţie primară şi centralizatoare ţinând cont de particula-
rităţile proceselor complexe de producţie va contribui la soluţionarea problemelor cauzate de
aspectele tehnologice aplicate şi la realizarea calitativă a etapei iniţiale a procesului contabil –
documentarea primară. Actualmente majoritatea formularelor utilizate conţin elemente:
• în limba rusă, ceea ce contravine prevederilor articolului 8 alineatul 1 din Legea contabi-
lităţii, potrivit căruia „...contabilitatea se ţine în limba de stat …”(Contabilitate şi audit, 2007);
• inutile modalităţii actuale de înregistrare a informaţiei contabile, de exemplu,
simbolurile de codificare destinate automatizării procedeelor contabile în condiţiile unor
sisteme perimate de prelucrare a agenţilor de informaţie primară.
În scopul soluţionării problemelor conturate la capitolul documentării consumurilor
de producţie, produselor avicole, puişorilor de o zi considerăm oportună delimitarea
totalităţii documentelor primare şi centralizatoare în avicultură pe centre de responsa-
bilitate – locuri de apariţie a acestora.
Cercetările în domeniu au fost efectuate în baza generalizării problemelor, dificultă-
ţilor şi incertitudinilor condiţionate de înregistrarea primară a operaţiunilor economice
ocazionate de procesele de producţie în cadrul întreprinderilor avicole cu bază industrială
106
de producţie din Republica Moldova („Leggorn” S.A., „Floreni” S.A., „Dant Agro” S.R.L.,
„Larsan Nor” S.R.L. etc.).
Experienţa acumulată de către entităţile avicole a fost evaluată prin prisma
concordanţei acesteia cu particularităţile tehnologice de producţie, prevederile Legii
contabilităţii, Standardelor Naţionale de Contabilitate, precum şi ale altor acte
legislative şi normative ce ţin de acest domeniu. În procesul cercetărilor s-a acordat
prioritate metodei studiului monografic de descriere a obiectelor contabile cu aplicarea
elementelor de comparaţie, inducţie şi deducţie.
La organizarea evidenţei primare a consumurilor de producţie, produselor avicole şi
activelor biologice suplimentare este necesar să se respecte, în mod deosebit, următoarele
concepte de bază: plenitudinea documentării şi înregistrării în contabilitate a tuturor
faptelor economice (articolul 13, alineatul (2) litera (f) din Legea contabilităţii), aplicarea
unor metode stabile de evidenţă a consumurilor de producţie, produselor avicole şi
activelor biologice suplimentare prevăzute de Standardele Naţionale de Contabilitate,
delimitarea corectă în contabilitate a consumurilor de producţie aferente perioadei de
gestiune, raportarea corectă a abaterilor dintre costul efectiv şi cel planificat pe direcţii de
utilizare, ţinând cont de stocul produselor şi activelor curente.
Conform articolului 19 alineatul 2 din Legea contabilităţii documentele primare se întoc-
mesc în timpul efectuării operaţiunii, iar dacă aceasta este imposibil – nemijlocit după efectuarea
operaţiunii sau după producerea evenimentului. Selectarea nomenclatorului, precum şi a modului
de utilizare a agenţilor de informaţie primară este o problemă internă a fiecărei entităţi economice.
În această ordine de idei, se conturează următoarele cerinţe care urmează a fi respectate:
1) plenitudinea şi continuitatea înregistrării tuturor faptelor economice perfectate
documentar;
2) totalizarea şi sistematizarea informaţiei primare prin prisma indicatorilor necesari
pentru gestionare, control şi elaborarea rapoartelor corespunzătoare.
În opinia noastră, restructurarea şi perfecţionarea evidenţei primare constituie o etapă
importantă în sporirea calităţii informaţiei primare, precum şi rezultative, ceea ce,
incontestabil, influenţează precizia costului de producţie, iar, prin prisma acestuia, şi a
deciziilor manageriale.
În scopul soluţionării problemelor conturate la capitolul documentării consumurilor
de producţie, produselor şi a activelor biologice curente considerăm oportună delimitarea
acestora în funcţie de locurile de apariţie distinct pe subdiviziuni ale activităţilor de bază şi
auxiliare – centre de responsabilitate.
În cadrul subdiviziunilor activităţilor de bază pot fi delimitate următoarele centre de
responsabilitate:
• secţia de incubare;
• secţia de întreţinere şi creştere a tineretului/creşterea şi îngrăşarea puilor de rase grele;
• secţia de întreţinere a efectivului parental;
• secţia de întreţinere a cârdului industrial al găinilor ouătoare;
• secţia de sacrificare a păsărilor;
• secţia frigorifică şi de depozitare.
Fluxul informaţiei primare, ocazionat de procesele de producţie, privind consu-
murile, produsele şi activele biologice curente obţinute segmentat pe centre de respon-
sabilitate reliefează succesiunea etapelor tehnologice proprii entităţilor cu profil avicol.
Secţia de incubare este primul centru de responsabilitate în cadrul căruia se desfăşoară
anumite etape tehnologice care în funcţie de specificul său se documentează diferit (tabelul 1).
107
Tabelul 1
Documentele primare şi destinaţia acestora în cadrul centrului de responsabilitate
„Secţia de incubare”
Etapele tehnologice Denumirea documentul primar Destinaţia documentului
1 2 3
Înregistrarea ouălor primite în secţie
Plasarea ouălor incubabile în incubator
Bon (de uz intern)
Sortarea şi plasarea Transmiterea la depozit (la prelucrare) a
ouălor în incubator ouălor neincubabile
Proces-verbal de sortarea a Înregistrarea rezultatelor sortării ouălor
ouălor în secţia de incubare primite de la depozit
Proces-verbal de excludere a Înregistrarea rezultatelor sortării ouălor în
ouălor la miraj (cu cercuri de procesul incubării şi excluderea ouălor
sânge, limpezi etc.) limpezi, precum şi cu alte defecţiuni
Transmiterea secţiei de preparare a nutreţurilor a
Derularea proce- Bon (de uz intern)
ouălor necondiţionate excluse din incubator
selor de incubare
Proces-verbal de ecloziune şi Sortarea şi înregistrarea puilor de o zi
sortare a puilor de o zi
Proces-verbal de casare a Decontarea puilor de o zi neviabili
puilor neviabili
Informaţia ce vizează procesele incubării ouălor şi ecloziune a puilor la finele lunii
se supune centralizării (tabelul 2).
Tabelul 2
Documentele centralizatoare şi destinaţia acestora în cadrul centrului de responsabilitate
„Secţia de incubare”
Documentul centralizator Destinaţia documentului Sursa de perfectare
1 2 3
Centralizarea informaţiei Proces-verbal de sortare a ouălor în secţie
Raportul privind procesele
primare la finele lunii vizând Proces-verbal de excludere a ouălor la miraj
incubării şi ecloziune a
procesele incubării şi Proces-verbal de ecloziune şi sortare a puilor
puilor
ecloziune a puilor Proces-verbal de casare a puilor neviabili
Registrul de evidenţă a Înregistrarea zilnică a Proces-verbal de ecloziune şi sortare a puilor
păsărilor mişcării păsărilor Proces-verbal de casare a puilor neviabili
Evidenţa zilnică a prezenţei şi mişcării păsărilor în secţia de întreţinere şi creştere a
tineretului diferă esenţial de modul de documentare a proceselor tehnologice în secţia de
incubare. În cazul în care puii obţinuţi în incubatoarele proprii sunt destinaţi creşterii şi
îngrăşării, aceştia se reflectă la intrări în baza exemplarului doi al procesului-verbal de
ecloziune şi sortare a puilor. În cazul în care puii destinaţi creşterii sunt procuraţi de la
persoane terţe, trecerea acestora la intrări se consemnează în factura fiscală sau în alt
document ce justifică procurarea acestora.
Existenţa şi mişcarea păsărilor în secţia de întreţinere şi creştere a tineretului se
înregistrează actualmente în fişa de evidenţă a mişcării păsărilor tinere, iar a păsărilor
mature – în fişa de evidenţă a efectivului matur. Ambele fişe sunt destinate evidenţei
zilnice a efectivului avicol distinct pe grupe de evidenţă şi pe avicultori responsabili.
De menţionat că ouăle colectate de la puicuţele de remontă la începutul ouatului în
majoritatea entităţilor avicole producătoare de ouă se înregistrează într-un bon (de uz intern),
deoarece arhitectonica fişei de evidenţă a mişcării păsărilor tinere nu prevede sistematizarea
unei astfel de informaţie. Perfectarea zilnică a bonului (de uz intern) destinat înregistrării
acestor ouă creează incomodităţi cauzate de perfectarea unui număr excesiv de documente.
108
Analiza minuţioasă a acestor două documente a demonstrat că pentru micşorarea
numărului formularelor utilizate şi simplificarea utilizării documentelor primare destinate
evidenţei mişcării efectivului avicol de toate vârstele şi este rezonabilă unificarea acestora
într-un document, asigurând, totodată, comparabilitatea datelor şi corelarea elementelor
existente. În consecinţă, pentru înregistrarea existenţei şi mişcării efectivului avicol (de
toate vârstele) se recomandă utilizarea doar a unui formular, şi anume a fişei de evidenţă a
mişcării efectivului avicol (tineret/matur).
Efectivul avicol atât tânăr, cât şi matur nu se cântăreşte integral la determinarea
producţiei creşterii. Pentru a determina sporul în greutate se cântăresc doar păsările din
grupe-control de, iar apoi se calculează sporul în greutate a întregului grup care se
înregistrează într-un proces-verbal de formă liberă. Efectivul total al păsărilor se cântăreşte
în anumite cazuri, cum ar fi: trecerea păsărilor dintr-un grup de vârstă în altul, transferul în
cârdul industrial şi/sau în cârdul parental, vânzarea păsărilor etc. În acest caz se perfectează
lista de cântărire a animalelor. Sporul global se determină în acelaşi mod ca şi la alte
specii de animale în calculul sporului în greutate.
La ieşirea păsărilor destinate sacrificării şi/sau pierite se întocmeşte zilnic procesul-
verbal de ieşire a animalelor şi păsărilor (sacrificate, pierite) care la entităţile avicole se
perfectează zilnic ceea ce, în viziunea noastră, sporeşte vădit fluxul documentelor primare.
Efectivul păsărilor pierite şi sacrificate poate fi înregistrat cu un proces-verbal de ieşire similar,
dar care are un caracter cumulativ destinat înregistrării efectivului sacrificat şi pierit în cursul
unei luni analogic fişei de evidenţă. Carcasele păsărilor pierite se transmit la nimicire sau
utilizare ulterioară în baza procesului-verbal sus-menţionat, conform căruia se decontează
valoarea acestora. Circulaţia documentelor în secţia de întreţinere şi creşterea
tineretului/creşterea şi îngrăşarea puilor de rase grele este prezentată în continuare (desenul 1).
CENTRALIZAREA INFORMAŢIEI PRIMARE
DOCUMENTE PRIMARE
Procesul-verbal de ecloziune şi
Intrarea păsărilor în sortare a puilor
secţia de creştere
Factură fiscală
Fişă de evidenţă
Înregistrarea Procesul-verbal privind cântărirea a mişcării
producţiei din de control al păsărilor efectivului
creşterea tineretului avicol
Lista de cântărire a animalelor (tineret/matur)
Calculul sporului în greutate
Transferul păsărilor
dintr-un grupă de Procesul-verbal de transfer al
animalelor din grupă în grupă RAPORTUL
vârstă în alta MIŞCĂRII
EFECTIVULUI
Ieşirea păsărilor Procesul-verbal de ieşire a AVICOL
(sacrificate, pierite) păsărilor (sacrificate, pierite)
Semne convenţionale:
– înregistrarea informaţiei primare;
– verificarea reciprocă a informaţiei primare şi centralizatoare.
Desenul 1. Circulaţia documentelor primare şi centralizatoare în cadrul
centrului de responsabilitate „Secţia de întreţinere şi creştere a
tineretului/creştere şi îngrăşare a puilor de rase grele”
109
Puicuţele de remontă care au atins vârsta ouatului (aceasta variază în dependenţă de
crosul găinilor exploatate de la 17 până la 20 săptămâni) se trec în cârdul industrial.
Transferul se reflectă în procesul-verbal de transfer al animalelor din grupă în grupă.
Costul acestor puicuţe însumează totalitatea consumurilor acumulate în perioada de
creştere diminuat cu valoarea producţiei secundare.
Circuitul documentelor primare şi centralizatoare în cadrul centrului de responsa-
bilitate „Întreţinerea cârdului industrial/întreţinerea efectivului parental” este practic ace-
laşi ca şi în cazul centrului de responsabilitate „Secţia de întreţinere şi creşterea
tineretului/creşterea şi îngrăşarea puilor de rase grele” (desenul 1).
Actualmente ouăle colectate zilnic din hale se transmit în baza fişei-limită de
ridicare a valorilor materiale şi/sau a bonului de consum sau de uz intern:
• care corespund condiţiilor standardelor calităţii în vigoare (condiţionate) - „Secţiei
frigorifice şi depozitare” în calitate de produse agricole finite;
• cu leziuni mecanice, fisurate, stricate şi /sau alterate - secţiei de preparare a prafului
(melanjului) şi /sau a nutreţurilor ca produse secundare.
La finele zilei şeful secţiei frigorifice şi depozitare întocmeşte în două exemplare
raportul privind ouăle colectate şi sortate. Un exemplar al acestuia, împreună cu
documentele justificative, se transmite în contabilitate, iar al doilea exemplar cu semnătura
contabilului responsabil rămâne la gestionar.
În prezent la întreprinderile avicole pentru ouă sortarea ouălor se efectuează de două ori:
• prima sortare se efectuează nemijlocit în hale cu divizarea ouălor în condiţionate şi
necondiţionate (ouăle de diferite mărimi murdare, fisurate şi alterate). Rezultatele sortării
se reflectă în bonuri de consum sau fişe-limite de ridicare a valorilor materiale;
• sortarea ulterioară se efectuează nemijlocit în „Secţia frigorifică şi depozitare” cu
divizarea acestora pe categorii de calitate. Rezultatele sortării se reflectă în raportul
privind ouăle colectate şi sortate.
Modalitatea examinată prevede înregistrarea în documente primare a rezultatelor sortării
la fiecare etapă. În consecinţă, sporesc nejustificat consumurile ce vizează retribuirea muncii a
angajaţilor acestei secţii, ceea ce duce la folosirea iraţională a resurselor existente destul de
limitate deoarece scade cointeresarea materială a avicultorilor responsabili de colectarea ouălor
în hale. Totodată sporeşte cantitatea ouălor fisurate şi alterate. În opinia noastră, mai raţională
ar fi sortarea a ouălor pe categorii de calitate nemijlocit în hale, mai ales că avicultorii se
remunerează în funcţie de calitatea ouălor colectate.
În scopul facilitării modului de înregistrare a ouălor pe categorii de calitate se propune
combinarea conţinutului documentelor sus-menţionate într-un document primar cumulativ –
borderoul colectării ouălor, care ar permite înregistrarea rezultatelor sortării la etapa iniţială de
colectare a ouălor în hale. Asemenea borderou poate fi folosit în calitate de:
• document primar – pentru înregistrarea zilnică a ouălor colectate, separat pe hale;
• document centralizator la depozit (brigadă) – pentru înregistrarea rezultatelor
producţiei în ansamblu pe brigadă;
• document centralizator în ansamblu pe întreprindere – pentru evidenţa operativă a
rezultatelor procesului de producţie în scopul luării deciziilor manageriale adecvate.
În acest context, este de remarcat că modul de determinare a nivelului calităţii,
actualmente utilizat la entităţile avicole, nu este adecvat şi nu exprimă, în opinia noastră,
nivelul real al calităţii produselor obţinute, cu atât mai mult că acesta se aplică în calcule
pentru determinarea retribuirii muncii (T. Ţapu, 2006).
Tineretul avicol traumatizat sau selectat pentru sacrificare, la fel ca şi găinile adulte
cu productivitatea scăzută, se rebutează şi se transmit la abator pentru sacrificare.
110
Mişcarea documentelor primare în cadrul centrului de responsabilitate „Secţia de
sacrificare a păsărilor” este prezentată în continuare (desenul 2).
SECŢIA DE SACRIFICARE A PĂSĂRILOR
Procesul-verbal de ieşire a
păsărilor (sacrificate, pierite) Raportul de producţie
privind prelucrarea
păsărilor şi obţinerea
Registrul de evidenţă a produselor
mişcării păsărilor
Raportul secţiei
Raportul mişcării frigorifice şi
efectivului avicol depozitare
Semne convenţionale:
– înregistrarea informaţiei primare;
– verificarea reciprocă a informaţiei primare şi centralizatoare.
Desenul 2. Circulaţia documentelor primare şi centralizatoare în cadrul centrului de
responsabilitate „Secţia de sacrificare a păsărilor”
În secţia de sacrificare datele despre prelucrarea păsărilor sunt centralizate în

raportul de producţie privind prelucrarea păsărilor şi obţinerea produselor care se
întocmeşte în două exemplare şi conţine informaţia despre specia, grupul şi efectivul
păsărilor transmise la abator, felul şi cantitatea produselor obţinute din sacrificare.
La fel ca şi alte documente primare perfectate în avicultură, raportul de producţie
privind prelucrarea păsărilor şi obţinerea produselor necesită perfecţionare, deoarece:
• conţine un şir de elemente de prisos caracteristice sistemului contabil aplicat în
Republica Moldova în trecut;
• trebuie să fie adaptat la necesităţile prelucrării computerizate a informaţiei primare;
• este necesară extinderea perioadei de înregistrare a produselor (de la o zi) şi
centralizarea informaţiei primare pe parcursul unei perioade de gestiune curentă (o lună) etc.
În această ordine de idei, considerăm oportună îmbinarea elementelor constitutive
ale acestui raport prin analogie cu fişa de evidenţă a mişcării efectivului avicol
(tineret/matur). Drept bază pentru perfectarea raportului în cauză serveşte procesul-verbal
de ieşire a animalelor şi păsărilor (sacrificate, pierite) şi bonul (de uz intern) privind
transmiterea produselor la depozit.
Perfecţionarea arhitectonicii raportului de producţie privind prelucrarea păsărilor şi
obţinerea produselor prin extinderea perioadei de circulaţie a acestuia permite:
• înregistrarea zilnică la intrări pe parcursul unei luni a produselor din sacrificare;
• centralizarea informaţiei primare în ansamblu pe subdiviziune (pe parcursul anului)
şi/sau pe entitate, în cazul în care în gestiune sunt înregistrate două sau mai multe abatoare;
• micşorarea numărului de documente primare.
La entităţile cu profil avicol existenţa şi mişcarea produselor în „Secţia frigorifică şi
depozitare” se reflectă în darea de seamă pe depozitul-frigorifer. Acest raport are o circulaţie
zilnică şi nu este adaptat pentru prelucrarea computerizată a informaţiei. Pe lângă cele menţio-
nate, în prezenta dare de seamă produsele din sacrificare stocate la păstrare sunt sistematizate pe
categorii de calitate (categoria I, categoria II şi subproduse). În condiţiile actuale, însă, produsele
111
obţinute din sacrificarea păsărilor sunt divizate în funcţie de feluri (carcase semieviscerate şi
eviscerate, capete, picioare, pipote, ficat, inimi), iar în cazul tranşării carcaselor (de regulă, se
tranşează carcasele mai puţin calitative şi/sau cu defecte) se înregistrează diferite feluri de produse
obţinute din tranşare (de exemplu, fileuri, pulpe, gambe, aripi etc.).
Diversitatea produselor avicole obţinute din sacrificare, în opinia noastră, creează
dificultăţi la capitolul documentării şi gestionării acestora la locurile de păstrare. Pornind de la
aceste aspecte, considerăm oportună elaborarea unui document centralizator „Raportul secţiei
frigorifice şi depozitare” care ar soluţiona problemele enunţate. Scopul conturat poate fi atins
prin îmbinarea elementelor constitutive din două documente cumulative şi anume:
• darea de seamă pe depozitul-frigorifer care are circulaţie zilnică;
• darea de seamă privind mişcarea valorilor materiale care are circulaţie lunară.
În această ordine de idei, se recomandă cumularea datelor pe următoarele direcţii:
• separat pe zile şi total pe lună;
• pe feluri de produse şi total pe secţie;
• pe locuri de păstrare şi gestionari;
• separat pe direcţiile de mişcare: intrări şi ieşiri.
CONCLUZII
1. Realmente consumurile de producţie, produsele şi activele biologice suplimentare
obţinute de către entităţile cu profil avicol sunt perfectate în documente primare perimate,
majoritatea elementelor cărora nu corespund prevederilor Legii contabilităţii.
2. Experienţa întreprinderilor avicole la capitolul utilizării documentelor primare
destinate înregistrării consumurilor, produselor şi activelor biologice suplimentare este
contradictorie şi generează numeroase probleme de ordin tehnic şi aplicativ exprimate prin
prezenţa unui şir de elemente inutile care reduc operativitatea şi complică efectuarea
procedeelor contabile.
3. Segmentarea circulaţiei documentelor primare pe centre de responsabilitate
permite reliefarea informaţiei primare şi centralizatoare pe etape tehnologice proprii
entităţilor cu profil avicol, precum şi furnizarea operativă a acesteia cadrului managerial în
scopul monitorizării procesului de producţie, sistematizării consumurilor, produselor
obţinute pe centre de responsabilitate şi luării deciziilor manageriale adecvate.
BIBLIOGRAFIE
1. Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007. În: Contabilitate şi audit. 2007, nr. 9,
p. 71-87
2. Standardul Naţional de Contabilitate 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor
întreprinderii”. În: Contabilitate şi audit. 1998, nr. 1, p. 44–73
agricole”. În: Contabilitate şi audit. 2001, nr. 4, p. 78–95
4. ŢAPU, T. Perfecţionarea modului de înregistrare a produselor în avicultura pentru ouă.
În: Ştiinţa agricolă. 2006, nr. 1, p. 91-94
112
CONTABILIZAREA VENITURILOR DIN VÎNZAREA BUNURILOR ÎN
CORESPUNDERE CU IAS 18 „VENITURI”
DINA ROMANCIUC
Abstract. Revenues from the sale of assets represents the overall inflow of economic
benefits derived by the entity during the management of marketing products and goods
(including land, buildings and other assets). Upon registration of this element appear
numerous accounting problems and uncertainties related mainly to the recognition,
evaluation and registration revenue accounting system at enterprise accounts.
Thus, income from sale of property depends on whether he is paid by the buyer:
immediate, over a given time or in stages. Each of these cases that its own particularities, but
existing regulations are not evident, leading ultimately to errors and financial penalties. Therefore
to avoid deviations of the application and issue tax treatment of income from sales is necessary to
study all sides of the issue and develop a viable mechanism for their coverage of the entity.
Key words: Account, Assets, Evaluation, Fair value, Income, Recognition.
INTRODUCERE
Veniturile din vînzarea bunurilor reprezintă afluxul global de avantaje economice
obţinute de entitate în perioada de gestiune din comercializarea produselor şi mărfurilor (inclu-
siv a terenuri, clădiri şi alte active deţinute în scopul revînzării). La înregistrarea acestui ele-
ment contabil apar numeroase probleme şi incertitudini legate preponderent de recunoaşterea,
evaluarea şi înregistrarea veniturilor în sistemul de conturi contabile la nivel de întreprindere.
Astfel, veniturilor din vînzarea bunurilor depinde de faptul cînd se efectuează plata de
către cumpărător: imediat, peste un termen anumit sau în mod eşalonat. Fiecărui din aceste
cazuri îi sunt proprii anumite particularităţi care, însă în actele normative în vigoare nu sînt
evidenţiate, conducînd în cele din urmă la erori şi sancţiuni financiare. De aceea pentru evitarea
discordanţelor dintre aspectul aplicativ şi tratamentul fiscal al veniturilor din vînzări este
necesar de a studia toate laturile problemei şi de a elabora un mecanism viabil de reflectare a
acestora de către entităţi.
Suportul metodologic al investigaţiilor îl constituie principiile fundamentale ale contabilităţii
(prudenţa, esenţialitatea, supremaţia economicului asupra juridicului ş. a.), elaborările metodologice
ale savanţilor de notorietate din ţară şi de peste hotare, prevederile Legii contabilităţii nr. 113-XVI
din 27 aprilie 2007 şi abordările conceptuale din IAS 18 „Venituri”.
Cercetările efectuate se bazează pe materialul empiric al întreprinderii agricole
„Regis Agro” S.R.L. din raionul Făleşti şi datele generalizatoare din raportul de profit şi
pierdere al entităţii în cauză din anul 2009.
Tratamentul contabil al veniturilor diferă de la un act normativ la altul, deşi
deosebirile existente nu sunt semnificative şi nu denaturează esenţa lor economică. Astfel,
în Cadrul general pentru Întocmirea şi Prezentarea Situaţiilor Financiare, aprobat de
Consiliul IASC în aprilie 1989, veniturile sunt definite drept majorări ale beneficiilor
economice în urma intrării sau majorării valorii activelor, precum şi a diminuării datoriilor
care conduc la creşterea capitalului propriu, altele decât cele obţinute prin contribuţii de la
fondatori (participanţi, asociaţi, acţionari). Potrivit prevederilor IAS 18 „Venituri” venitul
reprezintă afluxul brut de beneficii economice dintr-un exerciţiu financiar care se
materializează prin creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât creşterile datorate
113
contribuţiilor din partea proprietarilor întreprinderii (Standardele Internaţionale de
Raportare Financiară, 2007). Prin urmare, în toate cazurile în componenţa veniturilor nu se
includ următoarele elemente:
· aporturile proprietarilor entităţii (de exemplu, pentru acoperirea pierderilor din anii
precedenţi, pentru majorarea capitalului statutar etc.);
· sumele încasate în numele persoanelor terţe (de exemplu, taxa pe valoarea
adăugată şi accizele care sunt percepute de la cumpărători din numele organelor de stat şi
transferate apoi la buget);
· sumele încasate în cazul efectuării operaţiunilor de misitie din numele posesorului
bunurilor şi plătite în continuare acestuia (A. Frecăuţeanu, A. Ştahovschi, A. Chişlaru, 2010).
Principalele probleme abordate de IAS 18 „Venituri” vizează recunoaşterea
veniturilor în rapoartele financiare, precum şi evaluarea acestora în funcţie de diferiţi
factori: vînzare cu plată imediată sau amânată; vînzare cu reduceri comerciale sau fără
acestea; contraprestaţia primită sau de primit în numerar sau prin barter etc. Modul de
recunoaştere şi de evaluare a veniturilor, precum şi cel de identificare a tranzacţiilor legate
de înstrăinarea bunurilor, porneşte de la relaţia marfă-bani şi se axează pe jaloanele
economiei de piaţă.
Recunoaşterea veniturilor urmează să fie efectuată simultan cu constatarea majorării
activelor sau diminuării datoriilor (de exemplu, o dată cu încasarea mijloacelor băneşti sau
calcularea creanţelor rezultate din vînzarea bunurilor). Recunoaşterea veniturilor, indiferent de
natura acestora, trebuie să se bazeze pe contabilitatea de angajamente şi să asigure respectarea
următoarelor principii fundamentale: necompensarea, autonomia întreprinderii, prevalenţa
economicului asupra juridicului, periodicitatea şi concordanţa.
Evaluarea veniturilor se efectuează la valoarea justă a contraprestaţiei primite sau
de primit, ţinând cont de mărimea reducerilor comerciale şi a rabatului (discontului)
acordat de entitate. La rîndul său valoarea justă reprezintă suma la care poate fi
comercializat un activ sau decontată o datorie, între părţi interesate şi în cunoştinţă de
cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective. Evaluarea veniturilor se
bazează pe următoarele principii metodologice: prudenţa (conservatismul), permanenţa
metodelor, pragul de semnificaţie (importanţa relativă), unitatea monetară şi evaluarea
separată a elementelor de venituri şi cheltuieli. În plus, la evaluarea curentă a veniturilor
este necesar de luat în considerare cerinţele contabilităţii de angajamente şi principiul
necompensării care se aplică şi în cazul recunoaşterii acestora.
După cum se ştie venitul poate fi obţinut din diverse surse: din vînzarea produselor,
prestarea serviciilor, transmiterea activelor în folosinţă temporară (în arendă, locaţiune sau
leasing), eliberarea produselor sub formă de retribuire a muncii în natură etc. Indiferent de
sursa obţinerii venitului pentru constatarea lui se conduc de următoarele criterii generale:
· prezenţa unei certitudini ferme la entitate că avantajele economice din
tranzacţia în cauză vor fi obţinute (cu alte cuvinte activele se vor majora, iar datoriile se
vor micşora);
· existenţa unei posibilităţi reale de a determina cu exactitate suma venitului.
Potrivit IAS 18 „Venituri” bunurile reprezintă valorile materiale produse de entitate
pentru a fi vîndute, elementele patrimoniale achiziţionate în vederea revînzării, mărfurile
procurate de la întreprinderi de tîrguială cu amănuntul sau terenurile şi alte bunuri
imobiliare destinate comercializării. Veniturile din vînzarea bunurilor enumerate se
recunosc în momentul în care sunt îndeplinite concomitent următoarele condiţii:
1. Entitatea a transmis cumpărătorului toate riscurile şi avantajele semnificative
care rezultă din dreptul de proprietate asupra bunurilor;
114
2. Entitatea nu mai gestionează bunurile vîndute şi nici nu mai efectuează
controlul efectiv asupra valorilor cedate din gestiune;
3. Mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod credibil;
4. Există o probabilitate înaltă că avantajele economice asociate tranzacţiei vor fi
transferate entităţii;
5. Costurile tranzacţiei se determină autentic şi se bazează pe informaţii
verificate şi înregistrate.
Transmiterea riscurilor şi avantajelor de la un subiect economic la altul are loc, de
regulă, odată cu cedarea dreptului de proprietate sau cu livrarea bunurilor. În acest caz
evaluarea veniturilor depinde de faptul cum se efectuează cu plata pentru bunurile
înstrăinate – imediat sau peste un termen anumit. Dacă plata se derulează concomitent cu
vînzarea, atunci valoarea nominală a mijloacelor băneşti în numerar este egală cu valoarea
justă a bunurilor vîndute. Dacă, însă plata se efectuează mai tîrziu, atunci valoarea livrării
se constituie din veniturile din vînzări şi veniturile din dobînzi.
În continuare să ilustrăm printr-un exemplu modul de contabilizare a veniturilor din
vînzarea bunurilor în cazul plăţii imediate sau amînate. Astfel, în luna noiembrie 2009
întreprinderea agricolă „Regis Agro” S.R.L. a vîndut produse agricole contra unei plăţi
amînate în sumă de 185000 lei (inclusiv T.V.A.). Vînzătorul şi cumpărătorul au negociat
următoarele condiţii de achitare a livrării: 60 % - în momentul livrării, 30 % - peste 1 an şi
10 % - peste 2 ani. Rata dobînzii bancare la data efectuării livrării a constituit 24 %.
În baza datelor de mai sus pot fi întocmite diverse formule. De exemplu, dacă toată
plata (în proporţie de 100 %) ar fi fost virată gospodăriei imediat, atunci corespondenţa
conturilor se prezenta în modul următor.
1. Calcularea veniturilor din vînzarea produselor agricole în mărimea valorii
contractuale a livrărilor efectuate:
debit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” – în sumă
de 154166,67 lei (185000 lei – 185000 lei : 6),
credit contul 611 „Venituri din vînzări” – în sumă de 154166,67 lei (185000 lei –
185000 lei : 6).
2. Calcularea taxei pe valoarea adăugată în mărime de 20 % de la valoarea
produselor agricole vîndute:
debit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” – în sumă de
30833,33 lei [(185000 lei : 6) sau (185000 lei – 154166,67 lei) sau (154166,67 lei × 20 % : 100)],
credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” – în sumă de 30833,33
lei [(185000 lei : 6) sau (185000 lei – 154166,67 lei) sau (154166,67 lei × 20 % : 100)].
3. Încasarea mijloacelor băneşti în contul curent în valută naţională al entităţii:
debit contul 242 „Conturi curente în valută naţională” – în sumă de 185000 lei,
credit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” – în sumă
de 185000 lei.
Dacă, însă, transferul este tergiversat în timp, valoarea justă a bunurilor vîndute se
determină prin actualizarea sumei primite sau de primit în viitor, utilizînd o rată a dobînzii
implicită. Această valoare este mai mică decît valoarea nominală. Diferenţa dintre cele
două valori reprezintă venitul din dobînzi care poate fi determinat prin două modalităţi:
· sau ca diferenţa dintre preţul utilizat în cazul plăţii amînate şi preţul utilizat în
cazul plăţii imediate;
· sau prin actualizarea încasărilor viitoare la o rată a dobînzii cu care s-ar fi
procurat un activ cu risc echivalent cu cel al cumpărătorului.
Valoarea actualizată se determină cu ajutorul următoarei relaţii de calcul:
115
Va= Vî : (1+i)n, (1)
unde Va – valoarea actualizată, lei;
Vî – valoarea de încasat, lei;
i – rata dobînzii;
n – perioada de creditare, ani.
Din datele exemplului de mai sus rezultă că valoarea actualizată a veniturilor este egală
cu 139809,21 lei [ 92500 lei + (46250 lei : 1,24) + (156416,67 lei : 1,54) unde 92500 lei
reprezintă venitul aferent cotei-părţi de 60 % (154166,67 lei × 60 % : 100). La rîndul său,
venitul din dobînzi constituie 14357,46 lei şi a fost determinat ca diferenţa dintre valoarea de
încasat a veniturilor şi valoarea actualizată a acestuia (154166,67 lei – 139809,21 lei).
Corespondenţa conturilor aferentă recunoaşterii venitului în cazul plăţii amînate este
prezentată în continuare.
1. Calcularea veniturilor din vînzarea produselor agricole în mărimea valorii actuali-
zate:
de 139809,21 lei,
credit contul 611 „Venituri din vînzări” – în sumă de 139809,21 lei.
2. Calcularea venitului din dobînzi aferent produselor agricole vîndute:
de 14357,46 lei,
credit contul 222 „Corecţii la creanţe dubioase” – în sumă de 14357,46 lei.
3. Calcularea sumei T.V.A. de la valoarea produselor agricole vîndute:
debit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” – în
sumă de 30833,33 lei,
credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” – în sumă de 30833,33 lei.
4. Încasarea mijloacelor băneşti în contul curent al entităţii în mărime de 60 % din
suma pasibilă achitării în anul 2009:
debit contul 242 „Conturi curente în valută naţională” – în sumă de 92500 lei
(154166,67 lei × 60 %),
credit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” – în
sumă de 92500 lei (154166,67 lei × 60 %).
5. Recunoaşterea veniturilor financiare din dobînzi la finele anului 2009:
debit contul 222 „Corecţii la creanţe dubioase” – în sumă de 11354,21 lei
[(139809,21 lei – 92500 lei) × 24 %],
credit contul 622 „Venituri din activitatea financiară” – în sumă de 11354,21 lei
[(139809,21 lei – 92500 lei) × 24 %].
6. Încasarea mijloacelor băneşti în contul curent al entităţii în mărime de 30 % în anul
2010:
debit contul 242 „Conturi curente în valută naţională” – în sumă de 46250 lei
(154166,67 lei × 30 %),
sumă de 46250 lei (154166,67 lei × 30 %).
7. Recunoaşterea veniturilor financiare din dobînzi la finele anului 2010:
debit contul 222 „Corecţii la creanţe dubioase” – în sumă de 2979,22 lei
[(139809,21 lei – 92500 lei – 46250 lei + 11354,21 lei ) × 24 %],
[(139809,21 lei – 92500 lei – 46250 lei + 11354,21 lei ) × 24 %].
8. Încasarea mijloacelor băneşti în contul curent al entităţii în mărime de 10 % în anul 2011:
116
debit contul 242 „Conturi curente în valută naţională” – în sumă de 15416,67 lei
(154166,67 lei × 10 %),
sumă de 15416,67 lei (154166,67 lei × 10 %).
9. Recunoaşterea veniturilor financiare din dobînzi, la finele anului 2011 după
încasarea ultimei tranşe de mijloace băneşti:
debit contul 222 „Corecţii la creanţe dubioase” – în sumă de 24,03 lei (139809,21
lei – 92500 lei – 46250 lei – 15416,67 lei + 11354,21 lei + 2979,22 lei),
(139809,21 lei – 92500 lei – 46250 lei – 15416,67 lei + 11354,21 lei + 2979,22 lei).
Astfel, în cazul plăţii amînate a livrărilor efectuate valoarea de vînzare în momentul
înstrăinării bunurilor cuprinde două componente: venitul din vînzări (în exemplul de mai sus el
a constituit 139809,21 lei) şi venitul din dobînzi (în exemplul de mai sus el a constituit
14309,40 lei).
Dar, după cum au arătat investigaţiile efectuate, gospodăriile agricole (inclusiv
societatea cu răspundere limitată „Regis Agro” S.R.L.) contabilizează veniturile obţinute
prin unul şi acelaşi mod, fără a lua în considerare momentul achitării definitive. Ca urmare,
venitul din vînzări al perioadei de gestiune se majorează nejustificat, denaturînd
concomitent şi alţi indicatori economici importanţi.
CONCLUZII
1. Actualmente modul de contabilizare a veniturilor din vînzarea bunurilor contra unei
plăţi amînate nu diferă de cel aplicat în cazul unei plăţi imediate, ceea ce contravine experienţei
internaţionale şi prevederilor concrete din punct de vedere conceptual ale IAS 18 „Venituri”.
2. Pentru contabilizarea veniturilor din vînzarea bunurilor contra unei plăţi amînate
urmează a fi utilizate conturile de pasiv 611 „Venituri din vînzări” şi 622 „Venituri din
activitatea financiară”, cu reflectarea prealabilă a dobânzilor în contul 222 „Corecţii la
creanţe dubioase”.
3. Delimitarea valorii actualizate a veniturilor de suma dobânzilor permite de a
obţine informaţii mai veridice despre procesul de comercializare a bunurilor şi de a
determina mai corect indicatorii.
BIBLIOGRAFIE
1. IAS 18 „Venituri”. În: Standardele Internaţionale de Raportare Financiară. Chişinău: F:E.
– P. „Tipografia Centrală”, 2007. 736 p. ISBN 978-9975-78-704-8
2. FRECĂUŢEANU, A.; ŞTAHOVSCHI, A.; CHIŞLARU, A. Contabilitatea financiară şi de
gestiune. Chişinău: S.n. Tipogr. „Print-Caro” S.R.L., 2010. 353 p. ISBN 978-9975-092-3
CONTABILITATEA FORMĂRII CIREZII DE BAZĂ ÎN CONDIŢIILE

SUBVENŢIONĂRII DE STAT
Tatiana COJOCARI
Abstract: Investigations have shown that both subsidies received, as well as

consumption incurred for training basic herd are recorded in accounts erroneously distort
the content of financial reports and a number of important economic indicators.
In this connection still has some arguments and proposals are asked to rank existing
vicious practice, bringing it in line with requirements of normative acts, international
experience and basic principles of accounting.
117
Key words: Accounting, Cattle herd basis, Consumption, Revenue, Subsidy.
INTRODUCERE
În scopul revitalizării subramurii de creştere a bovinelor, îmbunătăţirii calităţii şi
sporirii competitivităţii produselor de origine animalieră pe piaţa internă şi europeană,
susţinerii producătorilor care dispun de condiţiile necesare pentru exploatarea şeptelului şi
au deja în posesiune sau procură cel puţin 3 vaci pe care le întreţin la ferme zootehnice
situate în extravilan, statul acordă ajutoare pecuniare sub formă de subvenţii. Totodată la
procurarea vacilor donatoare de embrioni subvenţiile se acordă indiferent de numărul lor şi
de locul întreţinerii.
Investigaţiile efectuate au demonstrat că atît subvenţiile primite, cît şi consumurile
suportate pentru formarea cirezii de bază sînt înregistrate în conturi în mod eronat,
denaturînd semnificativ conţinutul rapoartelor financiare şi un şir de indicatori economici
importanţi (mărimea profitului brut, nivelul rentabilităţii etc.).
În legătură cu aceasta în continuare se prezintă unele argumente şi propuneri chemate
să ordoneze practica vicioasă existentă, aducînd-o în concordanţă cu cerinţele actelor
normative în vigoare, experienţa internaţională şi principiile de bază ale contabilităţii.
În procesul investigaţiilor s-au aplicat diverse metode de cercetare, preferinţă
acordîndu-se studiului monografic, analizei şi sintezei, observării şi selectării.
Drept suport al investigaţiilor la temă au servit convenţiile fundamentale ale contabi-
lităţii (continuitatea activităţii, permanenţa metodelor şi contabilitatea de angajamente) în
îmbinare cu principiile prudenţei, priorităţii conţinutului asupra formei şi esenţialităţii.
Totodată constatarea şi contabilitatea subvenţiilor primite de producătorii agricoli urmează a
fi organizate în conformitate cu prevederile S.N.C. 20 “Contabilitatea subvenţiilor şi
publicitatea informaţiei privind asistenţa de stat” (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2000), normele metodologice de utilizare a conturilor 423 şi 342 (Contabilitate şi
audit, 1998), iar recunoaşterea şi contabilitatea consumurilor aferente formării (completării)
cirezii de bază – în conformitate cu prevederile S.N.C. 3 “Componenţa consumurilor şi
cheltuielilor întreprinderii” (Contabilitate şi audit, 1998) şi S.N.C. 16 “Contabilitatea
activelor materiale pe termen lung” (Contabilitate şi audit, 1998), precum şi normele
metodologice de utilizare a conturilor 811, 212 şi 121 (Contabilitate şi audit, 1998).
Ca obiect al investigaţiilor a servit societatea cu răspundere limitată “JLC Agro-
Maiac” din raionul Ocniţa.
Măsurile finanţate din mijloacele fondului pentru subvenţionarea producătorilor
agricoli, precum şi modalitatea de administrare a fondului privind asigurarea şi garantarea
corectitudinii alocării mijloacelor, inclusiv condiţiile minime obligatorii necesare pentru
obţinerea mijloacelor, criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, cuantumul sprijinului
alocat, perioada alocării şi modalităţile cu privire la autorizarea, executarea şi
contabilizarea plăţilor sunt stabilite de Regulamentul privind modul de utilizare a
mijloacelor fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli, anexa nr. 1 la
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 167 din 09 martie 2010 (Contabilitate şi audit,
2010) (în continuare – Regulament). Astfel, conform punctelor 61-63 din Regulament
subvenţia se acordă pentru fiecare kilogram de masă vie a animalelor, procurate de la
ferme de prăsilă atestate, cu categoria de bonitare nu mai mică de clasa II (femele), în
vîrstă de cel puţin 12 luni pentru juninci şi pentru vaci donatoare de embrioni cu
productivitatea de cel puţin 9000 kg de lapte pe lactaţie, după cum urmează:
· vaci primipare, junci şi juninci – 30 lei/kg;
118
· vaci donatoare de embrioni – 65 lei/kg.
Persoanele care intenţionează să procure animale de la fermele de prăsilă din ţară sau
din străinătate (în cazul în care în ţară lipsesc animalele solicitate) depun la comisia locală
de profil o cerere cu anexarea contractului de intenţie a procurării animalelor, încheiat cu
potenţialul vînzător, în care se specifică grupul de animale, efectivul, masa lor vie etc.
Comisia locală de profil examinează actele primite şi aprobă cererile de procurare a
animalelor de prăsilă ce corespund prevederilor din Regulament.
Persoana a cărei cerere a fost aprobată procură animalele de prăsilă specificate în
cerere şi depune la comisia locală de profil următoarele documente:
a) factura fiscală (invoice şi declaraţia vamală, în cazul procurării animalelor din
străinătate), copia şi originalul pentru verificare, vizate de inspectorul zootehnic teritorial;
b) copia certificatului de rasă (pedigreu) al fiecărui animal;
c) copia certificatului de înregistrare (în cazul persoanelor juridice);
d) copia buletinului de identitate (în cazul persoanelor fizice);
e) copia certificatului eliberat de banca comercială care atestă deschiderea contului
curent în valută naţională.
Ulterior comisia locală de profil verifică pe teren faptul procurării animalelor, condiţiile
de întreţinere şi autenticitatea documentelor, întocmind un proces-verbal, prin care se
adevereşte că solicitantul subvenţiei dispune de numărul necesar de animale şi de condiţiile
respective de întreţinere a acestora în extravilan. Apoi cererile sunt sistematizate într-un
borderou, cu anexarea documentelor respective şi a proceselor-verbale şi sunt depuse la
comisia centrală de profil cu scrisoare de însoţire, vizată de inspectorul zootehnic teritorial.
Comisia centrală de profil verifică în termen de 15 zile autenticitatea documentelor
şi depune la Direcţia finanţe şi contabilitate a Ministerului Agriculturii şi Industriei
Alimentare procesul-verbal şi borderoul persoanelor care au procurat animale de prăsilă
pentru a li se acorda subvenţie.
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare prezintă în termen de 5 zile Ministe-
rului Finanţelor dispoziţie de plată care, la rîndul său, în termen de 5 zile transferă
mijloacele bugetare la contul beneficiarului de subvenţie.
Persoana care a procurat animale de prăsilă subvenţionate de stat şi care ulterior le-a
înstrăinat (vîndut, donat etc.), le-a sacrificat sau a admis pieirea lor pînă la expirarea
termenului normativ de exploatare restituie suma subvenţiei primite pentru aceste animale,
cu excepţia situaţiilor de forţă majoră, precum şi a cazurilor de epizootie sau de anomalii
reproductive, confirmate prin act de o comisie competentă în componenţa unor specialişti
de profil de la direcţia raională pentru agricultură şi alimentaţie, inspectorului zootehnic
teritorial, medicului veterinar de circumscripţie şi a specialiştilor locali. Actul urmează a fi
aprobat de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală.
Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală ţine
permanent sub control respectarea procedurii de vînzare-cumpărare şi a termenelor de
exploatare a animalelor şi utilajelor tehnologice procurate cu subvenţie de stat, întocmeşte
procese-verbale de constatare şi adoptă decizii privind restituirea sumelor de subvenţionare
de către persoanele care au înstrăinat utilajul şi animalele subvenţionate, precum şi au
sacrificat animalele ori au admis pieirea lor.
Exemplu. Admitem că la 10 mai 2010 întreprinderea agricolă “JLC Agro-Maiac”
S.R.L. a procurat de la un furnizor autohton 5 vaci primipare cu greutatea vie de 2100 kg,
în valoare de 48 300 lei (fără T.V.A.) şi 3 junci gestante de prasilă (4 luni de gestatie) cu
greutatea vie de 1080 kg, în valoare de 22100 lei (fără T.V.A.). Conform facturilor fiscale
suma T.V.A. spre trecere în cont a constituit în primul caz 9660 lei, iar în al doilea caz –
119
4420 lei. Consumurile privind transportarea animalelor cu transportul propriu au constituit:
pentru vaci – 960 lei, pentru junci – 580 lei. În luna iulie 2010 Ministerul Finanţelor a
transferat întreprinderii mijloacele prevăzute pentru subvenţionarea consumurilor aferente
procurării vacilor primipare în sumă de 63000 lei (2100 x 30) şi juncilor – în sumă de
32400 lei (1080 x 30).
Conform proceselor-verbale de trecere la intrări a produşilor animalelor (3 viţei în
valoare de 1607,2 lei) şi a proceselor-verbale de transferare a animalelor dintr-o grupă în alta în
luna octombrie 2010 juncile au fost transferate în cireada de bază a bovinelor. În perioada mai-
octombrie 2010 consumurile aferente întreţinerii acestora au constituit 4500 lei.
Formulele contabile aferente operaţiunilor economice de mai sus sunt prezentate în
tabelul 1.
Tabelul 1
Faptele economice şi formulele contabile privind formarea
cirezii de bază în condiţiile subvenţionării de stat
Corespondenţa
Nr. Suma,
Conţinutul faptei economice conturilor Luna
crt. lei
debit credit
1. S-au trecut la intrări:
· vaci – 5 capete cu masa vie de 2100 kg 48300 123 521
mai
· junci gestante – 3 capete cu masa vie de 1080 kg 22100 121 521
2. S-a trecut în cont la decontări cu bugetul suma T.V.A.
aferentă valorii de cumpărare a animalelor 14080 534 521 mai
3. S-a reflectat costul serviciilor de transport aferente:
· vacilor 960 123 812 mai
· juncilor 580 121 812
4. S-a încasat în contul curent subvenţia pentru animalele
procurate (63000 + 32400) 95400 242 423 iulie
5. S-a inclus în componenţa capitalului propriu suma
subvenţiei primite pentru vacile procurate 63000 423 342 iulie
211, 213,
S-a reflectat suma consumurilor aferente întreţinerii
6. 4500 121 214, 531, mai-iulie
juncilor gestante
533 etc.
7. S-au trecut la intrări 3 viţei din prima fătare cu masa vie
de 82 kg 1607,2 212 121 octombrie
8. S-au transferat juncile de prăsilă în cireada de bază
(22100 + 580 + 4500 – 1548) 25632 123 121 octombrie
9. S-a inclus în componenţa capitalului propriu suma
subvenţiei primite pentru juncile de prăsilă procurate 32400 423 342 octombrie
Dacă întreprinderea a luat decizia de a creşte animalele tinere pentru completarea

cirezii de bază, consumurile aferente întreţinerii acestora pot fi contabilizate în contul 121
“Active materiale în curs de execuţie”. În acest caz este necesar de a separa animalele şi
consumurile aferente creşterii acestora.
Dacă, însă, contabilizarea consumurilor menţionate în contul 121 este imposibilă,
acestea pot fi reflectate în contul 811 “Activităţi de bază” (de exemplu, în contul analitic
“Consumuri aferente întreţinerii bovinelor la creştere şi îngrăşat”). În acest caz în contul
212 “Animale la creştere şi îngrăşat” se reflectă masa vie şi valoarea animalelor, iar în
contul 811 “Activităţi de bază” – consumurile aferente întreţinerii animalelor pentru
formarea cirezii de bază.
120
În cazul cînd consumurile aferente întreţinerii animalelor pregătite pentru
transferarea în cireada de bază pot fi contabilizate separat, suma acumulată în contul 121
este raţional sa fie repartizata între viţei şi vaci proporţional cu masa lor vie în kilograme
sau chintale şi costul unui kilogram sau chintal. De menţionat că juncile gestante pînă la
fătare şi transferarea în cireada de bază nu se cântăresc. Să admitem că după fătare 3 junci
au fost cîntărite. Masa vie a acestora a constituit 1305 kg, iar împreună cu viţeii – 1387 kg
(1305 + 82). Conform datelor de mai sus costul efectiv al viţeilor şi vacilor în momentul
transferării în cireada de bază a constituit 27180 lei (22100 + 580 + 4500), costul 1 kg de
masă vie – 19,60 lei (27180 : 1387), costul tuturor viţeilor – 1607,2 lei (19,60 x 82), costul
unui viţel – 535,73 lei (1607,2 : 3), iar costul vacilor – 25572,8 lei (27180 – 1607,2).
Dacă întreprinderea va păstra pînă la finele anului 2010 animalele procurate, în
rapoartele financiare va fi reflectata suma totala a subvenţiilor primite în sumă de 95400
lei. De menţionat că în acest caz nu vor fi recunoscute nici un fel de venituri, întrucît
termenul normat de exploatare a bovinelor conform condiţiilor de subvenţionare încă n-a
expirat. În anii 2011 şi 2012 în bilanţul contabil, în anexa la bilanţul contabil şi în nota
explicativă informaţia va rămîne fără schimbări. Pentru a determina momentul
recunoaşterii subvenţiilor în calitate de venituri este necesar să se calculeze de la data
prăsilei obţinute termenul normativ de exploatare a animalelor (de exemplu, pentru vaci şi
junci – 4 ani). Astfel, în lunile mai şi octombrie 2014 (peste 4 ani) în cazul păstrării
efectivului de vaci şi junci cumpărate suma subvenţiei va fi recunoscută ca venit în sumă
de 95400 lei (63000 + 32400). Respectiv se va întocmi formula contabilă:
debit contul 342 “Subvenţii” – în sumă de 95400 lei,
credit contul 622 “Venituri din activitatea financiară” – în sumă de 95400 lei.
Această sumă va fi reflectată în Raportul de profit şi pierdere. De menţionat că nu
totdeauna recunoaşterea subvenţiilor în calitate de venit se corelează cu necesitatea
reflectării cheltuielilor corespunzătoare. Din aceste considerente conturile din clasa 7 nu se
vor utiliza. Totodată în Declaraţia persoanei juridice cu privire la impozitul pe venit (forma
VEN 08) este necesar să se completeze rîndul 02012 “Mijloace băneşti obţinute din
fondurile speciale şi utilizate în conformitate cu destinaţia fondurilor specificate în baza
legislaţiei fiscale ca neimpozabile” din anexa 1D.
În cazul în care întreprinderea nu îndeplineşte condiţiile subvenţionării suma
subvenţiilor primite urmează a fi restituita integral, ceea ce se reflectă prin următoarea
formulă contabilă:
debit contul 342 “Subvenţii”,
credit contul 242 “Conturi curente în valută naţională”.
CONCLUZII
1. Consumurile aferente întreţinerii bovinelor tinere pentru completarea cirezii de
bază urmează a fi contabilizate în contul 121 “Active materiale în curs de execuţie”. În
acest caz este necesar de a separa animalele în cauză şi consumurile aferente creşterii
acestora. Dacă, însă, contabilizarea consumurilor menţionate în contul 121 este imposibilă,
acestea vor fi reflectate în contul 811 “Activităţi de bază”.
2. În cazul în care consumurile aferente întreţinerii animalelor pregătite pentru
transferarea în cireada de bază pot fi contabilizate separat, suma acumulată în contul 121
este raţional sa fie repartizata între viţei şi vaci proporţional cu masa lor vie în kilograme
(chintale) şi costul unui kilogram (chintal).
3. Pentru a determina corect momentul recunoaşterii subvenţiilor ca venituri este
necesar să se calculeze de la data obţinerii prăsilei termenul normativ de exploatare a
animalelor. Dacă întreprinderea nu îndeplineşte condiţiile subvenţionării (de exemplu,
121
comite sacrificarea, vînzarea sau transmiterea gratuita a animalelor procurate înainte de
termenul prevăzut), atunci suma subvenţiilor primite urmează a fi restituita integral.
BIBLIOGRAFIE
1. Hotărîrea nr. 167 din 9 martie 2010 cu privire la aprobarea modului de utilizare a mijloacelor
fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli. În: Contabilitate şi audit. 2010, nr. 3, p 91-
100
3. Standardul Naţional de Contabilitate 1 “Politica de contabilitate”. În: Contabilitate şi audit.
1998, nr. 1, p. 8-14
4. Standardul Naţional de Contabilitate 3 “Componenţa consumurilor şi cheltuielilor
întreprinderii”. În: Contabilitate şi audit. 1998, nr. 1, p. 24-44
5. Standardul Naţional de Contabilitate 16 “Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”.
În: Contabilitate şi audit. 1998, nr. 1, p. 102-130
6. Standardul Naţional de Contabilitate 20 “Contabilitatea subvenţiilor şi publicitatea informaţiei
privind asistenţa de stat”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2002, nr. 75
PERFECŢIONAREA EVIDENŢEI SINTETICE ŞI ANALITICE A

CONSUMURILOR AFERENTE REPARAŢIEI TEHNICII AGRICOLE
A. ROMANCIUC
Abstract. A very important factor of production for the phytotechny is the park of
machines and tractors. Juspite of its enormous role the evidence mode of consumptions
and mechanical works is not yet definitized, the fact which is confirmed by the palette of
opinions extremely varied and the numerous problems of methodological and applied
nature that appears at the economic individuals.
The majority of Moldovan enterprises operating conditions and tractor fleet are identical
(high degree of wear of technical means, non systematic rational exploitation requirements for
lack of financial resources, use of multiple objects under operational lease, etc.). Therefore the
principles of recording, grouping and sharing related consumption and mechanical work on
repairing agricultural work must be unique, ensuring on the one hand, the comparability of
data, and second, elucidating features and objectives of each business .
To resolve the issue argued that data must be clarified include the repair of agricul-
tural machinery works, when they occur and how they can be shared.
Key words: Accounting, Biological actives, Calculation, Cost, Expense, Fixed
asseds, Park of machines and tractors, Prime cost.
INTRODUCERE
Un factor de producţie foarte important pentru fitotehnie este parcul de maşini şi
tractoare. Dar în pofida rolului său enorm în realizarea obiectivelor ramurii modul de
evidenţă a consumurilor aferente reparaţiei tehnicii agricole pînă în prezent nu-i definitivat,
fapt care se confirmă prin paleta de opinii extrem de variată şi numeroasele probleme de
ordin metodologic şi aplicativ ce apar la subiecţii economici.
În majoritatea întreprinderilor din Republica Moldova condiţiile de funcţionare a
parcului de maşini şi tractoare sînt identice (gradul înalt de uzură a mijloacelor tehnice,
nerespectarea sistematică a cerinţelor exploatării raţionale din cauza insuficienţei surselor
financiare, utilizarea multor obiecte în baza arendei operaţionale etc.). De aceea şi
122
principiile de înregistrare, grupare şi repartizare a consumurilor aferente lucrărilor
mecanizate şi lucrărilor de reparaţie a tehnicii agricole trebuie să fie unice, asigurînd, pe de
o parte, comparabilitatea datelor, iar pe de altă parte, elucidarea particularităţilor fiecărei
întreprinderi. Pentru soluţionarea problemei date trebuie de clarificat ce anume se include
în componenţa consumurilor aferente reparaţiei tehnicii agricole, cînd ele sunt suportate şi
cum pot fi repartizate după destinaţie.
Ca suport metodologic al investigaţiilor a servit metoda dialectică de cunoaştere a
materiei, fenomenelor şi proceselor cu componentele ei principale (analiza, sinteza,
inducţia, deducţia), precum şi metodele inerente disciplinelor economice – observarea,
compararea, selectarea etc. Totodată s-a apelat la diverse concepte teoretice şi aplicative ale
savanţilor din ţară şi din străinătate, convenţiile fundamentale ale contabilităţii în corelare cu
principiile acesteia, precum şi la normele de bază ale legilor şi actelor normative în vigoare
aferente contabilităţii consumurilor, inclusiv consumurile ce ţin de reparaţia mijloacelor fixe.
Cercetările efectuate s-au bazat pe materialul empiric al unor staţiuni tehnologice de
maşini şi întreprinderi agricole din raionul Făleşti (S.R.L. „Regis Agro”, S.R.L.
„Scumprodagro”, S.R.L. „Abilitate Agro” ş. a.).
Procesul de producţie reprezintă etapa principală a circuitului economic al unei
entităţi, în cadrul căreia are loc consumul resurselor disponibile, utilizarea forţei de muncă
şi formarea costului produselor fabricate (lucrărilor executate, serviciilor prestate).
Principalul act normativ care reglementează modul de organizare a contabilităţii
consumurilor la întreprinderile sferei de producţie este S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor
şi cheltuielilor întreprinderii”. La fel gospodăriile agricole şi staţiunile tehnologice de maşini
se conduc de prevederile S.N.C. 6 „Particularităţile contabilităţii la întreprinderile
agricole”. Respectarea necondiţionată a cerinţelor acestor două standarde serveşte ca premisă
pentru calcularea corectă a costurilor şi a altor indicatori economici.
Pentru determinarea eficienţei utilizării parcului de maşini şi tractoare şi analiza costului
lucrărilor mecanizate este nevoie de o informaţie veridică şi exhaustivă aferentă volumului
lucrărilor îndeplinite şi consumurilor suportate. Asemenea informaţie poate fi obţinută doar în
cazul cînd consumurile vor fi reflectate în conturile respective de evidenţă sintetică şi analitică.
În Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor pentru
evidenţa consumurilor de producţie sînt prevăzute cinci conturi sintetice: 811 „Activităţi de
bază”, 812 „Activităţi auxiliare”, 813 „Consumuri indirecte de producţie”, 814
„Consumuri generale aferente contractelor de construcţii” şi 816 „Consumuri aferente
valorilor materiale transmise spre prelucrare terţilor”. Însă în activitatea lor cotidiană
gospodăriile deschid doar acele conturi de care au necesitate. La selectarea şi deschiderea
conturilor trebuie luate în considerare mărimea entităţii, specificul activităţii, dotarea cu
mijloace tehnice etc. (A. Frecăuţeanu, A. Ştahovschi, A. Chişlaru, 2010).
În cazul staţiunilor tehnologice de maşini a căror activitatea de bază constă în
prestarea serviciilor mecanizate la comanda întreprinderilor agricole şi gospodăriilor
ţărăneşti (de fermier). De aceea evidenţa consumurilor ce ţin de activitatea operaţională a
acestora se efectuează cu ajutorul contului 811 „Activităţi de bază” la care poate fi
deschis un subcont suplimentar „Lucrări mecanizate”.
Este evident că staţiunile tehnologice de maşini pe lîngă îndeplinirea lucrărilor
mecanizate pot presta de asemenea servicii de transport, de construcţie şi montaj, de
transmitere în leasing a mijloacelor fixe etc. Consumurile aferente acestor tipuri de
activităţi se reflectă pe subconturi distincte deschise la contul 811 „Activităţi de bază”.
123
Evidenţa consumurilor aferente reparaţiei tehnicii agricole în staţiunile tehnologice de
maşini precum şi în gospodăriile deservite de acestea se ţine în subcontul „Atelierul mecanic de
reparaţie” deschis în cadrul contului de calculaţie 812 „Activităţi auxiliare”. La majoritatea
staţiunilor tehnologice, după cum au demonstrat investigaţiile efectuate consumurile suportate
în legătură cu reparaţia mijloacelor fixe sînt grupate pe următoarele articole:
1. Retribuirea muncii personalului de bază;
2. Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii;
3. Primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală;
4. Uzura mijloacelor fixe;
5. Piese de schimb;
6. Alte consumuri.
Totodată trebuie de menţionat că în atelierele staţiunilor tehnologice se efectuează
reparaţia atît a tehnicii şi utilajului propriu, cît şi a mijloacelor fixe nefuncţionale care au fost
primite de la întreprinderile agricole din zona de deservire. La sfîrşitul lunii consumurile
efective aferente reparaţiei încheiate a obiectelor proprii se repartizează din creditul contului
812 „Activităţi auxiliare” în debitul conturilor 811 „Activităţi de bază”, 812 „Activităţi
auxiliare” etc., iar consumurile aferente reparaţiei la comandă a mijloacelor fixe primite de la
terţi sînt raportate în debitul contului 711 „Costul vînzărilor”.
Există şi altă particularitate a evidenţei consumurilor aferente reparaţiei tehnicii agricole
în unele gospodării. Astfel, în debitul contului 812 „Activităţi auxiliare”, subcontul „Atelierul
mecanic de reparaţie” (articolul „Retribuirea muncii personalului de bază”) urmează să fie
reflectate salariile angajaţilor antrenaţi în reparaţia tehnicii. Însă sunt cazuri cînd reparaţia se
efectuează de sine stătător de către mecanizatori în condiţii de cîmp (de exemplu, la înlăturarea
defectelor nesemnificative, substituirea pieselor ieşite din uz cu altele noi etc.). În asemenea
situaţii salariile şi valoarea pieselor de schimb se decontează direct la consumurile fitotehniei
prin debitarea contului 811 „Activităţi de bază” şi creditarea conturilor 531 „Datorii faţă de
personal privind retribuirea muncii”, 211 „Materiale” ş. a.
După cum s-a menţionat anterior, staţiunile tehnologice de maşini pe lîngă servicii
mecanizate pot presta de asemenea şi servicii de reparaţie. În acest caz pentru evidenţa
consumurilor respective la contul 811 „Activităţi de bază” se deschide un subcont
suplimentar „Servicii de reparaţie prestate terţilor”.
Sondajele efectuate într-un şir de entităţi din raionul Făleşti au demonstrat că
reparaţia tehnicii proprii în atelierele mecanice are, de regulă, un caracter sezonier. Aceasta
se explică prin faptul că exploatarea intensivă a mijloacelor tehnice în gospodării revine
preponderent lunilor de primăvară şi de toamnă. În timpul verii volumul lucrărilor
mecanizate se reduce esenţial, iar iarna asemenea lucrări practic nu se efectuează. De aceea
anume în timpul iernii se efectuează reparaţia planificată a tractoarelor, combinelor, a
semănăturilor şi altor maşini agricole. Prin urmare, consumurile aferente reparaţiei tehnicii
agricole sînt suportate în acea perioadă de gestiune în care nu se efectuează lucrări
mecanizate şi nici nu există obiecte de atribuire a consumurilor în fitotehnie.
În contextul celor expuse mai sus, considerăm că staţiunile tehnologice de maşini ar
putea să deschidă un subcont suplimentar „Reparaţia tehnicii” la contul 141 „Cheltuieli
anticipate pe termen lung” pentru separarea consumurilor aferente reparaţiei tehnicii
agricole. Evidenţa analitică a acestor consumuri urmează să fie ţinută distinct pe tipuri,
mărci şi numere de inventar concrete ale obiectelor reparate.
În continuare consumurile acumulate în contul 141 „Cheltuieli anticipate pe
termen lung”, subcontul „Reparaţia tehnicii” se decontează în mod eşalonat pe parcursul
efectuării lucrărilor mecanizate în debitul contului 811 „Activităţi de bază” cu reflectarea
124
în articolul „Reparaţia mijloacelor fixe”. Pe de altă parte, consumurile suportate în
procesul înlăturării defectelor episodice (neplanificate) survenite în procesul îngrijirii
semănăturilor sau plantaţiilor se raportează direct la obiecte concrete de evidenţă din
fitotehnie, fără abordarea contului intermediar al cheltuielilor anticipate.
Evidenţa consumurilor aferente reparaţiei planificate a tehnicii agricole cu utilizarea
contului 141 „Cheltuieli anticipate pe termen lung” într-o anumită măsură contravine
prevederilor S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”,
întrucît potrivit acestui act normativ mijloacele folosite pentru reparaţie urmează să fie
reflectate drept consumuri sau cheltuieli ale perioadei de referinţă. În schimb această mo-
dalitate asigură raportarea uniformă (în sume egale) a consumurilor aferente reparaţiei pe
parcursul ciclului agricol la culturi sau plantaţii pe rod concrete şi atenuează variaţiile sem-
nificative ale costurilor în fitotehnie şi sectorul zootehnic. În consecinţa repartizării eşalo-
nate (treptate) a sumelor înregistrate în procesul reparaţiilor planificate contul 141 „Chel-
tuieli anticipate pe termen lung” se închide şi la finele anului de gestiune sold nu are.
Totodată trebuie de menţionat că contul cheltuielilor anticipate pe termen lung este
binevenit pentru aplicare doar în cazul cînd reparaţia curentă planificată se efectuează cu o
periodicitate mai mare de un an. În caz contrar urmează să fie folosit contul 251
„Cheltuieli anticipate curente”.
În practică mai este posibilă şi altă metodă de atribuire uniformă a consumurilor aferente
reparaţiei mijloacelor fixe la consumurile ramurilor de bază. În conformitate cu politica de
contabilitate entităţile pot crea în cursul anului un provizion pentru acoperirea consumurilor
şi/sau cheltuielilor aferente reparaţiei curente a mijloacelor fixe. Prelevările în astfel de
provizion se efectuează lunar, în mărime de 8,3 % de la suma anuală planificată.
Constituirea provizionului aferent reparaţiei mijloacelor fixe se reflectă prin
următoarea formulă contabilă:
debit contul 811 „Activităţi de bază” (în cazul staţiunilor tehnologice de maşini)
sau 812 „Activităţi auxiliare” (în cazul gospodăriilor agricole),
credit contul 538 „Provizioane aferente cheltuielilor şi plăţilor preliminare”,
subcontul „Provizioane pentru reparaţia mijloacelor fixe”.
La sfîrşitul anului sumele provizioanelor în plus constituite prin intermediul contului 538
„Provizioane aferente cheltuielilor şi plăţilor preliminare” se stornează sau se atribuie la alte
venituri operaţionale. Dacă lucrările de reparaţie urmează să fie încheiate în perioada de gestiune
următoare, atunci soldul provizionului pentru reparaţia mijloacelor fixe se menţine în mărime efectivă.
CONCLUZII
1. Implementarea realizărilor progresului tehnico-ştiinţific în agricultură este posibilă, în
primul rînd, prin mecanizarea proceselor tehnologice cu ajutorul tractoarelor şi maşinilor
agricole. Însă caracterul eterogen al mijloacelor fixe în cauză şi insuficienţa cronică de resurse
financiare generează problema utilizării eficiente a mijloacelor fixe, fortificării controlului şi
perfecţionării evidenţei în scopul obţinerii unor informaţii veridice şi oportune.
2. În majoritatea entităţilor agricole reparaţia mijloacelor tehnice proprii se efec-
tuează în ateliere mecanice şi are un caracter sezonier bine pronunţat. În aşa caz se impune
deschiderea unui aşa subcont suplimentar la contul 141 „Cheltuieli anticipate pe termen
lung” sau 251 „Cheltuieli anticipate curente” pentru acumularea consumurilor aferente
reparaţiei tehnicii agricole. Ulterior acestea se raportează în mod eşalonat şi în sume egale
la obiectele de evidenţă din cadrul contului 811 „Activităţi de bază”.
3. Constituirea provizioanelor aferente reparaţiei mijloacelor fixe contribuie la
atribuirea uniformă a consumurilor în cauză la costul produselor vegetale şi zootehnice şi
exclude fluctuaţiile semnificative ale acestui indicator pe parcursul anului de gestiune.
125
BIBLIOGRAFIE
1. Standardul Naţional de Contabilitate 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor
întreprinderii”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1997, nr. 88-91
2. Standardul Naţional de Contabilitate 16 „Contabilitatea activelor materiale pe termen
lung”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1997, nr. 88-91
3. Comentarii cu privire la aplicarea standardului naţional de contabilitate 16
„Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
2001, nr. 73-74
4. FRECĂUŢEANU, A.; ŞTAHOVSCHI, A.; CHIŞLARU, A. Contabilitatea financiară şi
de gestiune. Chişinău: S.n. Tipogr. „Print-Caro” S.R.L., 2010. 353 p. ISBN 978-9975-092-3
CALCULAŢIA COSTULUI PRODUSELOR ÎN FUNCŢIE DE

PARTICULARITĂŢILE ACTIVITĂŢII AGRICOLE
ANA DIACONU
Abstract. The market economy, businesses are required to pay full costs, given their
reduction, which contributes directly to increased profits as the main objective of any
enterprise. So the production cost is the most important synthetic indicator characterizing the
whole business of manufacturers, the final criterion for determining the economic efficiency.
As demonstrated, any consumer cost is associated if the following elements:
resource consumption, time, place of consumption, activity and product or service. To that
end consumption must be subject to join the process of evaluating, measuring,
classification, calculation and ventilation in relation to the structures above. This selection
process is called aggregation and cost calculation. It is, therefore, a set of mathematical
operations, more or less complex, through which the identification, assessment, grouping,
splitting and aggregation of consumer items and structures.
Key words: Consumption, Cost, Cost calculation, Unit cost, Cost effective,
Production cost, Agricultural products, Production obtained.
INTRODUCERE
Complexitatea agriculturii ca ramură de bază a economiei naţionale este determinată
de rolul ei semnificativ în crearea produsului intern brut şi particularităţile transformării
orientate a activelor biologice sub formă de plante şi animale. Spre deosebire de alte tipuri
de activităţi (industria, comerţul, deservirea socială etc.) în activitatea agricolă sunt
implicate organisme vii şi pământul care concomitent se manifestă şi ca obiecte de muncă,
şi ca mijloace de muncă. În afară de aceasta, în majoritatea ramurilor economiei naţionale
rezultatele obţinute depind nemijlocit de cantitatea şi calitatea muncii prestate de angajaţi,
de modul cum este organizată şi gestionată activitatea colectivelor, subdiviziunilor,
serviciilor. În agricultură, însă, rezultatele obţinute sunt influenţate în mare măsură de
factorii naturali (fertilitatea solului, suma temperaturilor active, cantitatea de precipitaţii
atmosferice etc.). Altă particularitate a procesului de producţie în fitotehnie şi sectorul
zootehnic constă în aceea că între perioada suportării consumurilor (efectuării lucrărilor) şi
perioada recuperării acestora prin diverse produse şi/sau active biologice suplimentare
există un decalaj evident, cu o durată de până la câteva luni.
Astfel, la culturile cerealiere de toamnă consumurile ce ţin de lucrarea solului şi
însămânţare se recuperează doar după recoltare, peste o perioadă de circa 10-11 luni.
În sfârşit, în procesul recoltării concomitent cu produsele de bază de la activele
biologice pot fi obţinute produse cu o importanţă secundară (paie, gunoi de grajd etc.). Ca
126
urmare, trebuie selectate metode argumentate de delimitare a consumurilor pe tipuri de
produse (de bază, conjugate şi secundare). De aceea calculaţia costului produselor vegetale
şi zootehnice trebuie să se efectueze în conformitate cu particularităţile de mai sus,
asigurând obţinerea unor indicatori veridici şi argumentaţi din punct de vedere economic.
Ca suport metodologic al investigaţiilor a servit metoda dialectică de cunoaştere a
materiei, fenomenelor şi proceselor cu componentele ei principale (analiza, sinteza, inducţia şi
deducţia), precum şi metodele inerente disciplinelor economice – observarea, compararea şi
selectarea. Cercetările au fost efectuate în baza datelor societăţii cu răspundere limitată
„UNVIN-AGRO” din raionul Ungheni. La elaborarea propunerilor şi selectarea argumentelor
s-au luat în considerare de asemenea lucrările ştiinţifice ale savanţilor autohtoni şi din
străinătate, precum şi prevederile S.N.C. 6 „Particularităţile contabilităţii la întreprinderile
agricole” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000).
Agricultura ca şi celelalte ramuri ale sferei de producţie se dezvoltă conform unor
legităţi economice unice (comune), dar cu forme specifice de manifestare, determinate de
existenţa unor particularităţi (implicarea organismelor vii, utilizarea terenurilor,
dependenţa de factorii climaterici ş.a.). Aceste particularităţi în mod inevitabil influenţează
modul de ţinere a evidenţei şi de calculaţie a costului produselor vegetale şi zootehnice.
Astfel, costul efectiv al produselor agricole şi activelor biologice suplimentare spre
deosebire de costul produselor fabricate în întreprinderile industriale cu ciclul tehnologic
de scurtă durată (de exemplu, mezeluri, produse de panificaţie, produse lactate ş.a.) se
determină doar o singură dată la finele anului, în baza datelor din registrele de evidenţă
analitică (conturi personale ale subdiviziunilor, rapoarte de producţie etc.).
După cum se ştie, în funcţie de importanţă produsele agricole se divizează în produse
de bază, produse conjugate şi produse secundare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2000). De aceea, calculaţia corectă a costurilor este imposibilă fără stabilirea argumentată a
normativelor de consumuri aferente produselor secundare. Aceste normative trebuie să ţină
cont de tehnologiile aplicate, tarifele şi normele adoptate la întreprindere, manopera
lucrărilor şi de mulţi alţi factori economici şi organizatorici. La unele întreprinderi care nu
dispun de specialişti calificaţi şi de o bază normativă performantă se recurge la altă
modalitate de evaluare a produselor secundare – conform valorii realizabile nete. De
exemplu, în anul 2009 la întreprinderea agricolă „UNVIN AGRO” S.R.L. din raionul
Ungheni la recoltarea grâului de toamnă s-a înregistrat produse de bază (boabe de grâu de
toamnă) în cantitate de 3580 q şi produse secundare (paie) în cantitate de 1200 q. În
conformitate cu politica de contabilitate a entităţii produsele secundare au fost evaluate la
valoarea realizabilă netă care a constituit 40 lei /q. Astfel, valoarea totală a produselor
secundare în sumă de 48000 lei (1200 × 40) urmează a fi exclusă din suma totală a
consumurilor aferente cultivării grâului de toamnă, ceea ce va influenţa direct asupra
costului efectiv al produselor de bază, micşorându-l în expresia absolută şi relativă.
Calculaţia costului unitar al produselor are la bază datele privind consumurile
suportate şi bunurile obţinute care în evidenţa analitică sunt grupate pe subdiviziuni, tipuri
de terenuri, agricole etc. De regulă, pentru culturile şi grupele de animale (păsări) drept
unitate de calculaţie a costului serveşte un chintal de produse. În afară de aceasta, în unele
subramuri se utilizează şi alte etaloane – bucăţi, capete, kilograme etc. Totodată, dacă la
întreprindere există producţie în curs de execuţie, atunci drept unitate de calculaţie a
costului serveşte un hectar de lucrări efectuate sau o tonă de îngrăşăminte transportate în
cîmp şi încorporate în sol.
127
Într-o forma generalizată lucrările de determinare a costului efectiv pot fi prezentate
în succesiunea următoare:
1. Centralizarea datelor privind consumurile suportate şi produsele obţinute. Aceasta
constituie etapa de grupare a datelor din evidenţa analitică a subdiviziunii. Problema se
soluţionează cu ajutorul Registrului de evidenţă a consumurilor şi a produselor obţinute.
Ordonarea datelor în acest registru se efectuează în concordanţă cu necesităţile
informaţionale ale entităţii, iar consumurile în mod obligatoriu se sistematizează pe
articole;
2. Repartizarea consumurilor indirecte de producţie pe obiectele de evidenţă. Ca
bază de repartizare poate fi selectată suma totală a consumurilor directe cu excluderea
valorii seminţelor în fitotehnie şi furajelor în sectorul zootehnic. Coeficientul de repartizare
a consumurilor indirecte se determină cu ajutorul relaţiei:
K cip = Tcons : Brep, (1)
unde K cip - coeficientul de repartizare a consumurilor indirecte de producţie;
Tcons – totalul consumurilor indirecte de producţie, lei;
Brep – baza de repartizare, lei.
În practică gospodăriile pot selecta şi alte baze de repartizare a consumurilor
indirecte de producţie. Astfel, la întreprinderea agricolă „UNVIN AGRO” S.R.L. drept
bază de repartizare a consumurilor indirecte de producţie servesc consumurile directe
privind retribuirea muncii personalului de bază. Respectiv coeficientul Kcip în anul 2009 a
fost determinat în modul următor:
279252 lei : 402379 lei = 0,694.
În continuare acest coeficient se foloseşte pentru a afla suma consumurilor indirecte
de producţie aferente unei sau altei culturi agricole. De exemplu, pentru grâul de toamnă
suma consumurilor repartizabile determinată ca produsul dintre suma retribuirii muncii şi
coeficientul de repartizare a consumurilor indirecte de producţie în anul 2009 a constituit:
143100 × 0,694 = 99311,74 lei.
În ansamblu costul efectiv al produselor agricole de bază poate fi calculat conform relaţiei:
Cef = (PEînc + CDP + CIP – CPS – PEsf) : PO, (2)
unde Cef - costul efectiv al unui chintal de produse, lei;
PEînc – producţia în curs de execuţie la începutul anului, lei;
CDP – consumurile directe de producţie, lei;
CIP – consumurile indirecte de producţie aferente produselor obţinute, lei;
CPS – consumurile aferente produselor secundare, lei;
PEsf – producţia în curs de execuţie la finele anului, lei;
PO – cantitatea de produse obţinute, q.
Astfel, în anul 2009 costul unui chintal de boabe de grâu de toamnă la întreprinderea
agricolă „UNVIN AGRO” S.R.L. determinat cu ajutorul relaţiei de mai sus a constituit:
Cef = (123410 + 297658,26 + 99311,74 – 48000 – 114380) : 3580 = 100 lei.
În sectorul zootehnic se calculează costul efectiv al activelor biologice suplimentare
(viţei, purcei etc.), al produselor animaliere (lapte, ouă, lână ş. a.) şi al unui chintal de masă
vie a efectivului de animale ieşite din gestiune şi/sau rămas la finele anului la fermă.
În ramura creşterii bovinelor pentru carne se determină costul unui chintal de spor în
masă vie (A. Frecăuţeanu, A. Ştahovschi, A. Chişlaru, 2010). Dacă în perioada de gestiune
în componenţa grupei de animale nu au avut loc mişcări (procurări, sacrificări, vînzări ş.
a.), atunci sporul în masă vie se determină conform relaţiei:
Sp = Gf – Gi, (3)
unde Sp – sporul în masă vie obţinut în cursul lunii, q;
128
Gf –masa vie a şeptelului la sfârşitul lunii, q;
Gi – masa vie a şeptelului la începutul lunii, q.
Însă, de regulă, în cursul lunii în componenţa efectivului de animale au loc mişcări
de care trebuie să se ţină cont la determinarea sporului în masă vie. În acest caz sporul în
masă vie se determină conform relaţiei:
Sp = (Gf + Gis) – (Gi + Gin) (4)
unde Gis –masă vie a animalelor ieşite în cursul lunii, q;
Gin – masa vie a animalelor intrate în cursul lunii, q.
La determinarea cotului unui chintal de masă vie trebuie luată în considerare valoarea:
· efectivului de animale tinere şi la îngrăşat la începutul perioadei de gestiune;
· intrărilor din producţia proprie;
· intrărilor de la subdiviziunile entităţii;
· intrărilor din grupele inferioare de vârsta sau din alte grupe tehnologice;
· intrărilor din procurările de la alte persoane fizice şi juridice.
Totodată este necesar de menţionat că animalele intrate se evaluează la preţuri
diferite care variază în funcţie de sursa de provenienţa a şeptelului.
CONCLUZII
1. Calculaţia corectă a costului produselor agricole este imposibilă fără stabilirea
argumentată a normativului de consumuri aferente produselor secundare. Ca excepţie,
aceste produse pot fi evaluate la valoarea realizabilă netă. La determinarea costului din
suma totală a consumurilor se exclude valoarea produselor secundare.
2. Repartizarea consumurilor indirecte de producţie se efectuează proporţional cu
baza selectată de sine stătător de către întreprindere care trebuie să fie argumentată în plan
teoretic şi explicativ.
3. La determinarea costului unitar al sporului în masă vie şi a unui chintal de masă
vie este oportun de luat în considerare atât consumurile efective cît şi valoarea de intrare a
animalelor parvenite de la terţi.
BIBLIOGRAFIE
agricole”. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2000, nr. 163-165
2. FRECĂUŢEANU, A.; ŞTAHOVSCHI, A.; CHIŞLARU, A. Contabilitatea financiară şi de
gestiune. Chişinău: S.n. Tipogr. „Print-Caro” S.R.L., 2010. 353 p. ISBN 978-9975-092-3
129
ECONOMIE, STATISTICĂ ŞI ANALIZĂ ŞI
MANAGEMENT
MODELE DE ANALIZĂ A RENTABILITĂŢII ACTIVELOR CU
DESTINAŢIE DE PRODUCŢIE
NATALIA TCACI, VIRGINIA COJOCARU

Abstract. This article proposes factorial model of return on assets with production
destination based on the peculiarities of agricultural enterprises. The advantage is that the
proposed model combines efficiency of production means utilisation with market level of
agricultural produce and with sales profitableness. Factorial model proof was done basing
on the data of 238 agricultural enterprises from Central region, quantifying joint influence
of advanced capital efficiency, degree of production capitalization and profitability of
production assets intended for sale on the profitability of production.
Key words: Assets with agricultural destination, Factors, Method, Model of
analysis, Sales profitability, Return on advanced capital.
INTRODUCERE
Creşterea complexităţii activităţii financiare a întreprinderilor agricole în condiţiile
actuale are profunde implicaţii în procesul de adaptare a deciziilor manageriale, care obligă
la utilizarea unor metode ştiinţifice bazate pe cunoaşterea realităţii în vederea stabilirii
legăturilor cauzale dintre fenomenele economice.
Abordarea problemelor ce vizează de activitatea întreprinderii, cu reflectare directă a
performanţelor, impune studiul prin prisma relaţiei cauză-efect a modului de acţiune a
factorilor aplicând modele specifice de analiză economico-financiară. Astfel aplicarea
modelelor de analiză factorială a rentabilităţii activelor cu destinaţie de producţie va
permite relevarea punctelor forte şi vulnerabile în activitatea întreprinderilor şi elaborarea
deciziilor privind gestionarea eficientă a resurselor economice.
În calitate de surse informaţionale pentru cercetare au servit rapoartele financiare şi
formularele specializate pe activitatea a 238 întreprinderi agricole din regiunea de Centru,
respectiv şi datele generalizatoare ale Biroului Naţional de Statistică al Republicii
Moldova. Suportul metodologic îl constituie principiile teoretico-metodice în domeniul
analizei economico-financiare, lucrările ştiinţifice ale savanţilor autohtoni şi de peste
hotare la tema de cercetare.
În cadrul investigaţiilor au fost aplicate următoarele metode: comparaţia, ratelor,
participării prin cotă , legăturilor directe şi indirecte, diferenţelor absolute.
Rentabilitatea constituie una din formele de exprimare a eficienţei economice, şi
anume o formă sintetică realizată cu ajutorul categoriilor valorice (S. Petrescu, 2006). În
opinia Iosif Gh. „rentabilitatea demonstrează capacitatea unei întreprinderi de a realiza
profit, ceea ce înseamnă că îşi acoperă cheltuielile din veniturile proprii şi obţine totodată
un venit net sub forma profitului” (Gh. Iosif, 2000).
În literatura de specialitate rentabilitatea se exprimă printr-un sistem de indicatori,
care se unesc în trei grupe: ratele rentabilităţii producţiei (resurselor consumate); ratele
rentabilităţii activelor; ratele rentabilităţii capitalului.
130
Din tot ansamblul de rate, în opinia noastră, printre cei mai sintetici se situează ratele
rentabilităţii activelor, deoarece acestea reflectă capacitatea întreprinderii de a supraveţui
sub aspect financiar.
Un indicator particular al rentabilităţii activelor se consideră rata rentabilităţii activelor
cu destinaţie de producţie, care mai poate fi denumit rentabilitatea capitalului avansat. Această
rată reflectă mărimea profitului obţinut la fiecare leu investit în mijloacele de producţie.
Modelul de calcul a ratei rentabilităţii activelor cu destinaţie de producţie se exprimă:
Pimp
Ra. p. = x100 (1)
ADP
unde: Pimp – profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
ADP = MF + AC (2)
MF - valoarea medie a mijloacelor fixe productive;
AC - valoarea medie a activelor curente.
De regulă analiza ratelor de rentabilitate se începe cu aprecierea evoluţiei în timp.
Pentru acesta în baza informaţiei din bilanţul contabil şi raportul de profit şi pierderi vom
examina modificările survenite în dinamica ratelor rentabilităţii activelor totale şi activelor
cu destinaţie de producţie (figura 1). Datele prezentate în figura 1 demonstrează, că în
întreprinderile agricole din regiunea de Centru nu se respectă o legitate unică vizând
evoluţia ratelor de rentabilitate. Totuşi ţinem să menţionăm, că începând cu anul 2006 s-a
stabilit o tendinţă de majorare a tuturor ratelor de rentabilitate, ceea ce este un rezultat al
majorării profitului până la impozitare în medie pe anii 2006-2008 de 3,78 ori faţă de
media 2003-2005. Însă nivelul acestor rate este destul de redus. Astfel la fiecare leu de
active totale şi active de producţie în anul 2008 s-a obţinut doar 6,81 şi 7,13 bani d e
pr of it până la imp ozitar e.
10 Rentabilitatea activ elor totale (Pimp/A)
8
6 Rentabilitatea activ elor cu destinatie
de productie calculata Pimp/(MF + AC)
4
2
Rentabilitatea activ elor cu destinatie
0 de productie calculata Pimp/(MF +
2003 2004 2005 2006 2007 2008 SMM)
Figura 1. Dinamica rentabilităţii activelor totale şi activelor totale şi activelor cu

destinaţie de producţie în întreprinderile agricole din regiunea de Centru
Conform estimărilor I. Stancu în economiile occidentale rata rentabilităţii activelor

trebuie să depăşească 25 %, ceea ce înseamnă, că în maxim patru ani întreprinderea îşi
poate reînnoi capitalurile angajate (1, p. 299).
Analizând rezultatele calculelor în baza prezentării grafice (figura 1) putem deduce
că în comparaţie cu plafonul stabilit (> 25 %) în întreprinderile agricole din regiunea de
Centru s-a creat o situaţie nesatisfăcătoare, deorece nivelul efectiv al ratelor rentabilităţii
activelor nu atinge nici 10%.
Situaţia creată impune necesitatea identificării influenţei factorilor ce au determinat
nivelul redus al ratelor rentabilităţii. Pentru aceasta în baza modelului 1 vom demonstra
calculul influenţei factorilor la modificarea rentabilităţii activelor în câteva etape.
131
La prima etapă vom calcula influenţa factorilor generali asupra rentabilităţii, şi
anume a profitului până la impozitare şi a valorii medii a activelor cu destinaţie de
producţie aplicând procedeul legăturilor directe şi indirecte (tabelul 1).
Conform calculelor efectuate în tabelul 1 constatăm o majorare a rentabilităţii
activelor cu destinaţie de producţie în medie pe 2007 – 2008 faţă de 2005 – 2006. Aceasta
este un rezultat al majorării profitului până la impozitare cu 4,31 puncte procentuale pe
seama creşterii profitului din activitatea financiară cu 44,8 %. Concomitent creşterea
valorii medii a activelor cu destinaţie de producţie cu 41,3 % a cauzat reducerea ratei
rentabilităţii cu 0,48 puncte procentuale.
Însă ţinem să menţionăm că factorii generali ne asigură o caracteristică amplă a
modificării rentabilităţii activelor cu destinaţie de producţie. În acest context v-om recurge
la transformarea modelului 1 prin lărgirea sistemului factorial iniţial.
Astfel în formula 1 vom înlocui profitul până la impozitare şi valoarea medie a
activelor cu destinaţie de producţie cu elementele componente ale acestora. În rezultat
obţinem următorul model factorial:
Rop + Rinv + Rf + Re xp
Ra. p. = x100 (3)
MF + AC
unde: Rop, Rinv, Rf, Rexp respectiv rezultatul financiar din activităţile operaţională, de
investiţii, financiară şi rezultatul excepţional.
Tabelul 1
Calculul influenţei factorilor generali asupra modificării rentabilităţii activelor cu
destinaţie de producţie în întreprinderile agricole din regiunea de Centru
influenţei +,- p.p.

În medie
Rezultatul
Calculul influenţei
Indicatorul Metoda de calcul
factorilor
2005-2006 2007-2008
A 1 2 B 3 4
Factoriali
1. Profitul perioadei
de gestiune până la 21166,2 98837,0 é Pimp1 Pimp 0 ù é 98837 21166.2 ù
impozitare, mii lei ê - ú x100 ê1799968.2 - 1799968.2 ú x100 + 4,31
ë ADP1 ADP 1 û ë û
2. Valoarea medie
a activelor cu
destinaţie de é Pimp0 Pimp0 ù
é 21166.2 21166.2 ù
ê - ú x100 ê1799968.2 - 1274035ú x100
producţie, mii lei 1274035,0 1799968,2 ë û - 0,48
ë ADP1 ADP0 û
Rezultativ
3. Rata
rentabilităţii DRa.p. = DRa. p.Pimp + 5,49–1,66 = 4,31+(–0,48)
activelor cu 1,66 5,49 + 3,83 = + 3,83 X
destinaţie de + DRa. p. ADP
producţie, %
Parametrii numărătorului şi numitorului formulei 3 reprezintă factorii detaliaţi (sau

factorii de gradul II), care exercită diferite influenţe asupra rentabilităţii activelor cu
destinaţie de producţie.
132
Ţinând cont de faptul, că forma de legătură dintre factori şi indicatorul rezultativ în
modelul 3 este combinată, vom calcula influenţa factorilor aplicând metoda participării
prin cotă (tabelul 2).
Calculele efectuate în tabelul 2 ne atestă o intensitate diferită cu care au acţionat
factorii detaliaţi la modificarea rentabilităţii activelor cu destinaţie de producţie. Astfel
majorarea profitului din activitatea financiară cu 103618,9 mii lei a contribuit la creşterea
rentabiltăţii cu 5,74 puncte procentuale, ceea ce se consideră ca factor cu acţiune decisivă
la majorarea indicatorului rezultativ. La fel pozitiv se apreciază majorarea rentabilităţii pe
seama creşterii profitului din activitatea investiţională. Concomitent creşterea pierderilor
din activitatea operaţională cu 15347,9 mii lei a cauzat reducerea rentabilităţii activelor cu
destinaţie de producţie cu 0,85 puncte procentuale. Această situaţiese explică prin faptul că
veniturile din vânzări în întreprinderile agricole a regiunii de Centru nu sunt suficiente
pentru acoperirea consumurilor şi cheltuielilor suportate cât şi formării profitului.
Tabelul 2
Calculul influenţei factorilor detaliaţi asupra modificării activelor cu destinaţie de
producţie în întreprinderile agricole din regiunea de Centru
Cota de Rezultatul
Denumirea factorilor influenţă Calculul influenţei factorilor influenţei
+,- mii lei +,- p.p.
A 1 2 3
1. Modificarea profitului până la impozitare Coeficientul de participare:
şi a ratei rentabilităţii + 77670,8 + 4.31 + 4,31
inclusiv sub influenţa factorilor detaliaţi: = +0 .0000554
+ 77670 .8
1.1 Rezultatul financiar din activitatea
operaţională - 15347,9 -15347,9 x (+0,0000554) - 0,85
1.2 Rezultatul financiar din activitatea de
investiţii + 9031,5 +9031,5 x (+0,0000554) + 0,51
1.3 Rezultatul din activitatea financiară + 103618,9 +103618,9 x (+0,0000554) + 5,74
1.4 Rezultatul excepţional - 19631,7 -19361,7 x (+0,0000554) - 1,09
2. Modificarea valorii medii a activelor cu Coeficientul de participare:
destinaţie de producţie şi a ratei rentabilităţii - 0.48 - 0,48
= -0.0000009
inclusiv sub influenţa factorilor detaliaţi: + 525933,2 + 525933.2
2.1 Valorii medii a mijloacelor fixe productive + 190889,2 +190889,2 x (-0,0000009) - 0,17
2.2 Valorii medii a activelor curente +335043,5 +335043,5 x (-0,0000009) - 0,31
În practică analitică pot fi întâlnite şi alte modele de analiză factorială a rentabilităţii

activelor cu destinaţie de producţie. Astfel A. Şeremet şi R. Saifulin au modificat formula
de bază a acestui indicator obţinând următorul model factorial:
(4)
Însă luând în consideraţie faptul că în procesul de producţie nu participă toate
activele curente ci numai stocurile de materiale, animalele la creştere şi îngrăşare, calculele
vor fi mai exacte dacă la numitorul formulei 1 parametrul AC va fi înlocuit cu valoarea
medie a stocurilor de mărfuri şi materiale (SMM), adică modelul de calcul se va prezenta:
(5)
Pentru efectuarea analizei factoriale vom transforma formula 5 ţinând cont de
particularităţile întreprinderilor agricole. Astfel modelul factorial se va exprima:
133
(6)
Totuşi, ţinem să menţionăm, că ordinea de analiză a influenţei factorilor trebuie efectuată
în funcţie de raporturile de condiţionare economică a factorilor asupra fenomenului analizat.
Astfel în modelul factorial 6 ordinea primului factor nu necesită modificări atunci când ultimii
doi factori din model trebuie să suporte unele rectificări. După părerea noastră pe măsura
creşterii nivelului de comercializare va creşte şi nivelul profitabilităţii vânzărilor. Din aceste
considerente vom poziţiona factorul pe locul doi, iar profitabilitatea vânzărilor – pe
ultima poziţie. În rezultatul transformărilor bazate pe raporturile de condiţionare economică a
factorilor asupra rentabilităţii obţinem modelul factorial 7:
(7)
În modelul propus 7, primul factor exprimă valoarea producţiei agricole

globale la un leu de mijloace fixe şi resurse materiale, adică randamentul acestora.
Factorul doi exprimă gradul de valorificare a producţiei agricole, adică
permite de a releva, dacă vânzările în corelaţie cu producţia obţinută sunt suficiente pentru
acoperirea consumurilor şi cheltuielilor cât şi formarea profitului.
Factorul trei exprimă profitabilitatea vânzărilor, adică cât profit generează
fiecare leu a veniturilor din vânzări.
Modelul propus în opinia noastră are următoarele avantaje:
- exprimă eficienţa utilizării mijloacelor de producţie;
- îmbină eficienţa mijloacelor de producţie cu nivelul de comercializare a producţiei
agricole şi cu profitabilitatea vânzărilor.
Testarea modelului propus a fost efectuată, utilizând baza informaţională a 238
întreprinderi agricole din regiunea de Centru în medie pe perioadele 2005-2006 şi 2006-
2008 (tabelul 3)
Tabelul 3
Calculul influenţei factorilor asupra modificării rentabilităţii activelor cu destinaţie
de producţie
Rezul-
Calculul influenţei tatul in-
Denumirea factorului Metoda de calcul
factorilor fluenţei
+,- p.p.
1.Modificarea randamentului æ VPG ö æ VV ö æ Pimp ö
Dç ÷xç ÷ xç x100÷
mijloacelor fixe şi a resurselor è MF + SMM ø è VPGø0 è VV ø0
materiale (-0,036) x 0,608 x 3,2 - 0,07
2. Modificarea nivelului de
æ VPG ö æ VV ö æ Pimp ö
comercializare a producţiei ç ÷ xDç ÷ xç x100÷
agricole è MF + SMMø1 è VPGø è VV ø0 1,385 x (- 0,095) x 3,2 - 0,421
3. Modificaea nivelului æ VPG ö æ VV ö æ Pimp ö
ç ÷ xç ÷ xDç x100÷
profitabilităţii vînzărilor è MF + SMM ø1 è VPG ø1 è VV ø 1,385 x 0,513 x (+6,6) + 4,689
Total X X + 4,198
134
Reieşind din calculele efectuate în tabelul 3 putem constata, că factorul decisiv ce a
contribuit la majorarea rentabilităţii activelor cu destinaţie de producţie în perioada de referinţă
a fost creşterea nivelului profitabilităţii vânzărilor cu 6,6 puncte procentuale. Sub acţiunea
acestui factor indicatorul rezultativ s-a majorat aproape cu 4,7 puncte procentuale. Concomitent
reducerea nivelului de comercializare a producţiei agricole cu 9,5% a cauzat diminuarea
rentabilităţii cu 0,42 puncte procentuale, ceea ce denotă că întreprinderile agricole nu
comercializează suficiente produse ce ar permite asigurarea unui disponibil de mijloace băneşti.
Mai mult ca atât în medie pe anii 2007-2008 se constată o reducere a volumului vânzărilor ce a
avut un impact negativ cauzând piederi din activitatea operaţională.
CONCLUZII
1. Au fost abordate definiţiile rentabilităţii ca formă de exprimare a eficienţei
economice, sistemul de rate al rentabilităţii şi modelele de analiză a rentabilităţii activelor
cu destinaţie de producţie;
2. A fost propus modelul factorial pentru a cuantifica influenţa comună a
randamentului mijloacelor fixe şi resurselor materiale, a gradului de valorificare a
producţiei agricole şi a profitabilităţii vânzărilor asupra modificării rentabilităţii activelor
cu destinaţie de producţie în ntreprinderile agricole;
3. Modelul propus în opinia noastră are următoarele avantaje:
- exprimă eficienţa utilizării mijloacelor de producţie;
- îmbină eficienţa mijloacelor de producţie cu nivelul de comercializare
a producţiei agricole şi cu profitabilitatea vânzărilor;
4. Evaluarea modelului factorial s-a efectuat în baza informaţiei din întreprinderile
agricole a regiunii de Centru a Republicii Moldova, cuantificând influenţa decisivă a
profitabilităţii vânzărilor care a condus la majorarea rentabilităţii activelor de producţie cu
4,689 puncte procentuale.
BIBLIOGRAFIE
1. PETRESCU, S.; MIHALCIUC, C. Diagnosticul financiar-contabil privind performanţa
întreprinderii: aspecte teoretice şi aplicative de contabilitate şi analiză financiară. Suceava: Editura
Universităţii din Suceava, 2006. 357 p. ISBN (10) 973-666-191-1
2. IOSIF, Gh. Analiza economico-financiară a firmei în domeniul agroalimentar. Bucureşti:
Editura „Tribuna Economică”, 2000. 528 p. ISBN 973-9348-81-5
COMPONENTELE SUBZISTENŢEI PENTRU

POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ
G. POPESCU, LAURA CIOBANU, OANA MAŢOSCHI
Academia de Studii Economice din Bucureşti, România
Abstract. Common Agricultural Policy (CAP) from the begining until now, in the
classic democratic spirit that characterizes the entire European building, addressed all
categories of farms, regardless of size (small, medium or large) practiced agricultural
system (extensive, intensive or mixed), or adopted production structure. However, it was
acknowledged and it is still recognized, that the “family farm” needs to remain the
foundation of the European agriculture.
If in the future, The Common Agricultural Policy will concentrate on the family
farms, logically, we can conclude that we are witnessing the dilution of the industrial
model from agriculture, model that led the European agriculture to obtaining never seen
results in the history of this continent.
135
For Romania, implementing this model generates, or should generate, in the
scientific field, but also a in what agriculture policy decedents are concerned, a series of
unknown elements, that we will try to decode in the fallowing paper.
Key words: Family farm; Common Agriculture Policy, Subsistence farm,
Agricultural holdings.
INTRODUCERE
În literatura de specialitate, într-o accepţiune aproape generalizată, dar fără o
argumentaţie ştiinţifică clară sunt utilizate în mod frecvent două mari titulaturi referitoare
la structurile de proprietate şi exploatare din agricultură: gospodăriile ţărăneşti (g.t.) şi
exploataţiile agricole (e.a.).
La realizarea acestui material s-au folosit sursele enciclopedice ale Republicii
Populare Române din perioada postbelică, datele Anuarului Statistic Naţional al
Institutului Naţional de Statistică al României. Rezultatele obţinute ale cercetărilor s-au
axat pe metoda istorică, sondajele realizate în unele regiuni ale ţării, publicaţiile şi
cercetările în domeniu ale Uniunii Europene.
Fiecare în parte substituie şi, în acelaşi timp, poate fi substituită cu multe altele. De
pildă gospodăriile ţărăneşti cu încă 12, iar exploataţiile agricole cu alte 8. Subliniem că
acestea sunt noţiunile identificate pe parcursul unei lungi documentări, dar nu suntem
siguri că lista este şi completă.
Exploataţie agricolă Gospodărie ţărănească
• Ferme agricole • Gospodării tradiţionale
• Ferme industriale • Gospodării de subzistenţă (semisubzistenţă)
• Ferme comerciale • Exploataţii de subzistenţă (semisubzistenţă)
• Societăţi agricole • Ferme de subzistenţă (semisubzistenţă)
• Exploataţii mari • Gospodării agricole
• Exploataţii comerciale • Gospodării private
• Moşii • Gospodării ale populaţiei
• Latifundii • Gospodării individuale
• Ferme familiale
• Exploataţii familiale
• Ferme mici
• Ferme de hobby
La o privire de ansamblu în agricultura partenerilor noştri din UE constatăm că această

situaţie nu se întâmplă numai la noi. Astfel, la o conferinţă internaţională despre fermele
agricole din ţările Central şi Est Europene, organizată de Institutul Naţional de Economie
Agrară din Polonia, în decembrie 2008 (Institute of Agricultural and Food Economics, National
Research Institute, Farms in Central and Eastern Europe – Today and Tomorrow, No. 98.1,
Warsaw, 2008), unul din participanţi, B. Domasyewicz (Idem p. 231), menţiona faptul că a
reţinut 15 adjective distincte prin care erau descrise exploataţiile agricole. În completare,
profesorului I. Benet, din Ungaria, lansa întrebarea cu titlul retoric „Vă rog să definiţi, în
termeni cuprinzători, ceea ce înseamnă ferma familială”(Idem p. 229).
În fapt, atât titulatura, cât şi enunţul, prin care se definesc structurile agrare, îmbracă forme
diverse, în funcţie de ţară, etapă istorică, domeniu ştiinţific, criteriile de raportare şi altele7.
7
Numai statistica consideră statistica rezolvată. Aici definiţiile se bazează în exclusivitate, pe
criterii de ordin spaţial, ceea ce simplifică foarte mult lucrurile.
136
Din raţionamente de ordin lingvistic, dar cu efecte benefice şi în ramurile
economice, ce au ca obiect de studiu agricultura şi mediul rural, natural este nevoie de un
termen cuprinzător, altul decât unul din cei doi menţionaţi mai sus, respectiv gospodăria
ţărănească şi exploataţia agricolă, în care să se regăsească toate criteriile după care să se
configureze structurile de proprietate, exploatare şi producţie din agricultură.
Dacă ne întoarcem în timp, la perioadele ante şi interbelică, vom constata că, din
acest punct de vedere lucrurile erau rezolvate.
De pildă, în „Politica agrară cu privire specială la România”, de Gh. Ionescu- Siseşti
(Politica agrară cu privire specială la România, Editura Leon Alcalay, Bucureşti, p.52)8 sau în
„Enciclopedia României”, din 1940 (Enciclopedia României, Vol. III, Economia Naţională,
Editată de Asociaţia Ştiinţifică pentru Enciclopedia României (ASPER), Tipografia Imprimeria
Naţională, 1939, p. 24)9 precum şi în multe alte surse din perioadele menţionate anterior,
trimiterile cu sens generic, la entităţile de proprietate şi producţie din agricultură, se intitulau
„exploatări agrare” şi nu „exploataţii agricole” aşa cum sunt ele recunoscute astăzi.
În baza studiului bibliografic vom încerca, în cele ce urmează, o redefinire a celor
două noţiuni, aşa cum au rezultat ele din combinarea termenilor „exploatare”( Marea
Enciclopedie Agricolă, Vol. II, Editura PAS, Bucureşti, p.459)10 şi „agrar” (Idem p. 89) 11
pentru „exploatările agrare” şi respectiv „exploataţii”(Idem p. 460)12 şi „agricol”(Idem p.
90)13 pentru „exploataţiile agricole”.
Exploatările agrare le putem defini ca fiind acele structuri de natură juridică, economică,
socială, politică ce privesc măsurile de politică economică, în chestiuni legate de proprietate,
factori de producţie, organizare, management şi piaţă, în scopul obţinerii de profit sau a altor
foloase, din urma cultivării pământului, creşterea animalelor, precum şi din prelucrarea şi
valorificarea producţiei agricole, principală şi secundară, şi a altor resurse locale.
Exploataţiile agricole sunt structurile ce privesc laturile tehnice şi economice ale
proceselor de cultivare a pământului sau/şi de creştere şi îngrijire a animalelor, cu
focalizare pe totalitatea factorilor de producţie, indiferent de conţinutul lor, dintr-un spaţiu
mai mult sau mai puţin organizat, în scopuri productive.
Din analiza comparativă a acestor noţiuni, este evident că prin conţinut, exploatările
agrare cuprind toate segmentele ce compun economia acestor entităţi, adică proprietatea
funciară, factori de producţie, organizarea, piaţa, utilitatea sau eficienţa producţiei şi altele.
La rândul lor, exploataţiile agricole, au ca obiect de activitate numai aspectele tehnice şi
8
Când Gh. Ionescu-Siseşti, face referire la mărimea entităţilor productive din agricultură, el
vorbeşte de „exploatări agricole” şi nicidecum de „exploataţii agricole”, deoarece prima este o
noţiune atotcuprinzătoare asupra tuturor formelor producţie, fie că sunt exploataţii în sens concret,
sau gospodării ţărăneşti.
9
În Enciclopedia României din 1940 se precizează că „prin exploatarea agricolă se înţelege o
suprafaţă cultivată sub o singură îndrumare, fără a se avea în vedere proprietatea juridică.
10
Exploatare, în sens economic, este acţiunea prin care se urmăreşte, fie obţinerea de profit din
moşii, ferme, bălţi, păduri, fie dobândirea unor foloase din lucrarea pământului, îngrijirea şi
înmulţirea animalelor, precum şi din valorificarea produselor.
11
Agrar, „este un atribut mai larg” de natură juridică, economică, socială, politică ce priveşte „toate
măsurile ce se iau de Stat sau cooperaţiuni” „în chestiuni legate de proprietatea pământului” „propăşirea
populaţiunii agricole şi a agriculturii cu toate ramurile ei, deci a întregii economii rurale”.
12
Exploataţia, în sens economic, priveşte totalitatea forţelor, adică a factorilor, indiferent de conţinutul
lor, dintr-un spaţiu mai mult sau mai puţin apropiat, „în vederea producerii de bogăţii sub influenţa
omului” (...) „Cele agricole sunt caracterizate prin exploatarea forţei embrionare vegetală şi animală”.
13
Agricol, „atribut cu caracter tehnic şi economic al tuturor chestiunilor privitoare la cultura pământului”.
137
economice ale procesului de producţie, ceea ce înseamnă că ele se regăsesc prin conţinut în
sfera exploatărilor agrare.
Ca atare „exploatarea agrară” era o noţiune largă, sub a cărei umbrelă se regăseau
toate entităţile organizatorice, inclusiv „exploataţia agricolă” şi „gospodăria ţărănească”.
Teoria economică actuală oferă, însă, o situaţie schimbată, dar şi contradictorie faţă
de trecut, deoarece:
- „exploatarea agrară” aproape că a dispărut, atunci când se fac trimiteri la
entităţile productive din ramură;
- „exploataţia agricolă” a dobândit caracter general, fiind folosită ca noţiune
care substituie toate categoriile organizatorice din acest sector de activitate.
Iată confuzia din termeni şi, în acelaşi timp, una din cauzele, dar şi efectele percep-
ţiei superficiale a fenomenelor din domeniul economiei agrare, şi anume dubla substituire
prin care se operează cu „exploataţiile agricole”, în primul rând, faţă de „exploatările
agrare”, iar în al doilea rând, faţă de „gospodăriile ţărăneşti”.
Domeniu Exploataţie agricolă Gospodărie ţărănească

Domeniul de
Economia agrară Economia rurală
cunoaştere
Destinaţia Consum propriu cu preponderenţă
Piaţă
producţiei şi piaţă, în mod sporadic
Sistemul agricol Industrial, Ecologic, Biologic, Organic,
Tradiţional
dominant Integrat, Permacultura, Durabil
Maximizarea venitului net, respectiv a
Maximizarea veniturilor totale, în
profitului, pentru obţinerea unei
vederea creşterii gradului de
Scopul producţiei eficienţe economice cât mai mari, prin:
acoperire a nevoilor familiei de
- minimizarea cheltuielilor
agricultori
- creşterea randamentelor
Deoarece arhitectura structurală a agriculturii noastre a suferit modificări nesemnificative
faţă de perioadele premergătoare erei comuniste şi ţinând cont de opiniile înaintaşilor noştri,
prezentate anterior, rezultă că nu putem greşi dacă şi pentru viitor „exploataţia agricolă” sau
„gospodăria ţărănească” le vom substitui cu termenul generic de „exploataţie agrară”.
Rămâne spre rezolvare raportul dintre „exploataţia agricolă” şi „gospodăria ţără-
nească”. Aici faptele sunt mult mai complicate şi solicită un studiu mai aprofundat.
Politica Agricolă Comună (PAC), de la lansare şi până în prezent, în clasicul spirit
democratic ce caracterizează întreaga construcţie europeană, s-a adresat tuturor categoriilor
de exploatări agricole, indiferent de dimensiune (mică, mijlocie sau mare), sistemul agricol
practicat (extensiv, intensiv sau mixt), sau structura de producţie adoptată (cu referire, în
vegetal, la cereale, oleaginoase, leguminoase, legume, culturi hortiviticole sau în zooteh-
nie, la bovine, ovine, porcine, păsări şi altele). Totuşi, s-a recunoscut şi se recunoaşte, încă,
faptul că „ferma familială” (s.n.) trebuie să rămână la temelia agriculturii europene” [Luca,
L., O ţară şi două agriculturi. România şi reforma PAC, Centrul Român de Politici
Europene, Policy Memo nr. 4, 2009, p. 4], iar prioritatea în susţinere, aşa cum s-a
demonstrat în primele trei decenii de funcţionare a PAC, s-a acordat acelor structuri în care
dominant era sistemul industrial, sistem care, obiectiv, garanta creşterea ofertei proprii pe
piaţa produselor agricole. Or, creşterea ofertei, era ţinta a două din cele cinci obiective
iniţiale ale PAC.
Focalizarea atenţiei PAC pe fermele familiale de tip industrial se sprijinea, din punct
de vedere doctrinar, pe cel puţin două argumentaţii:
138
· prima, îşi găseşte justificarea în opinia unor economişti germani care, pe la începutul
secolului al XX-lea, susţineau că afirmarea revoluţiei industriale în economie avea ca
efect în agricultură concentrarea proprietăţii funciare în jurul familiei de agricultori;
· A doua argumentaţie, vizează procesul în ramură care, natural, a fost integrat în
matricea sistemelor agricole de tip industrial. Simbioza dintre progres şi industrialism
a fost abordată din unghiul liberalismului pur, cel care, doctrinar, a fost sâmburele
tuturor politicilor economice din UE.
Pornind de la acest considerent de ordin generic, acceptat de unii economişti agrari
ca o legitate economică obiectivă, în strategiile europene din domeniul politicilor agricole
pot fi identificate două perioade distincte:
a) perioada ce vizează intervalul de la lansarea PAC (1962) şi până în prezent, când,
fermele familiale, au fost considerate ca fiind elementul specific, cheie, în configurarea
personalităţii modelului socio-cultural al agriculturii europene, model fundamental diferit de
cel american, unde elementul central este ferma mare, de tip comercial, în a cărei matrice
productivă, familia fermierului sau a agricultorului, nu îşi găseşte locul.
b) perioada 2014-2021, când, după cum se prefigurează majoritatea opiniilor din
domeniul politicilor agricole, se va porni tot de la ferma familială, dar, cu accent, de data
aceasta, pe segmentul celor de subzistenţă, fapt ce va avantaja ţările central şi est europene,
cu agriculturi mai puţin performante, în special România, unde, în plaja structurilor de
proprietate şi exploatare, aceste exploatări, sunt cele mai numeroase din toată Europa.
§ A doua argumentaţie, vizează procesul în ramură care, natural, a fost integrat în
matricea sistemelor agricole de tip industrial. Simbioza dintre progres şi industrialism
a fost abordată din unghiul liberalismului pur, cel care, doctrinar, a fost sâmburele
tuturor politicilor economice din UE.
Dacă pentru viitor, PAC, aşa cum am arătat anterior, va pune accent pe fermele de
subzistenţă, în mod logic, putem concluziona că asistăm la o diluare a modelului industrial
din agricultură, model care a condus agricultura europeană către rezultate fără precedent în
istoria acestui continent.
Probabilitatea substituirii modelului clasic, care dădea întâietate pieţei şi accentua
latura randamentală la nivelul ofertei, prin unul nou (nu ştim încă cum va fi definit), cu
focalizare pe segmentele de natură socială şi culturală, poate fi privită ca un rezultat firesc
dacă ne raportăm la efectele pe care le-au indus principalele acţiuni ale PAC, de la pragul
anului 1992 şi până în prezent, prin care s-a urmărit încetinirea ritmului de creştere a
producţiei şi nu accelerarea activităţii productive din ramură.
Iată câteva din aceste acţiuni, poate printre cele mai importante, din conţinutul
Politicilor Agricole, după reforma MacSharry şi până în prezent, care conduc către un nou
model structural din agricultura europeană:
· Promovarea continuă, de multe ori cu accente de agresivitate, a sistemelor
agricole de tip extensiv, cu trimiteri speciale către agricultura ecologică;
· Scoaterea din cultură a unor suprafeţe de terenuri din ce în ce mai mari în
sistem set aside;
· Decuplarea susţinerii de producţie, prin canalizarea fondurilor către
veniturile agricultorilor;
· Volatilizarea, până la abandon, a acţiunilor de susţinere a pieţelor agricole;
· Diminuarea simţitoare a alocărilor de fonduri pentru Pilonul I în favoarea
Pilonului II;
Pentru România, materializarea acestui model generează, sau ar trebui să genereze,
atât în domeniul ştiinţific, dar şi la nivelul decidenţilor de politici agricole o serie de
139
necunoscute pe care, în cele ce urmează, încercăm să le decodificăm, dar nu şi cu pretenţia
de a emite reţete spre rezolvare.
Indiscutabil, românii au fost printre cei mai înfocaţi susţinători ai procesului de
integrare europeană. Prezenţa României în rândul ţărilor UE, dincolo de mândria că vor fi
pe picior de egalitate cu celelalte popoare ale continentului, oferea o soluţie credibilă
speranţei că vom intra în era stabilităţii şi creşterii economice şi a unui trai mai bun.
Rezultatele au fost anapoda, neanticipate chiar şi de către cei mai pesimişti analişti
economici, deoarece:
- Procesul de dematerializare a industriei naţionale a continuat.
- Agricultorii au descoperit că poţi să primeşti bani chiar şi când nu lucrezi
pământul, şi, ca atare, au rezultat cu peste 3 milioane de ha de terenuri, dintre cele
mai fertile, abandonate.
- Din segmentul, cu potenţialul de muncă cel mai ridicat al persoanelor în vârstă de
muncă, respectiv cei între 25-40 de ani, fie că erau bărbaţi sau femei, muncitori,
ţărani sau intelectuali, săraci sau mai puţin săraci, în număr, spun statisticile de
aproape 4 milioane, au luat drumul străinătăţii, unde s-au dus să producă, ceea ce
pe mai săracii cu duhul în ale economiei i-a bucurat, pentru că, argumentau ei,
aduceau bani în ţară. Dar aceşti bani, după cum spunea Directorul Adjunct al
Institutului Naţional de Economie, erau, citez „bani otrăviţi”. Bani otrăviţi,
deoarece substanţa dezvoltării rămânea departe de ţară, iar aici aveau libertatea de
a „ronţăi”, vorba poetului Dinescu, costul muncii, şi nu acumulările ei.
Acesta este contextul personal în care suntem împinşi să adoptăm modelul social
european în agricultură. Adică, să mergem, nu pe autostrada progresului, configurată de
europeni pentru agricultorii lor de mai bine de cinzeci de ani, ci pe tradiţionalele noastre
potecuţe înguste pline de gropi şi hurducăiţi de căruţele, la care, cu mândrie patriotică, am
pus cauciucuri «good year» şi am înhămat ceea ce a rezultat din dragostea nebună dintre o
iapă colectivistă şi un armăsar urecheat al celui de la marginea satului care face chirpici,
din pământ cu paie, pentru a-şi construi casă nouă.
Cum putem interpreta sau mai corect spus decripta o atare linie strategică?
Pentru a fi cât mai aproape de adevăr vom dezvolta, în cele ce urmează, câteva
construcţii logice, cu dublu înţeles – fie întrebare, fie răspuns – despre care, însă, nu avem
pretenţia că pot şi pătrunde în ceea ce s-a şi dorit de către strategii de politici agricole:
- Europa este în criză de identitate, ceea ce natural o determină să se întoarcă la
valorile tradiţionale?!
În acest context, gospodăria de subzistenţă, care, în conformitate cu viziunea
sociologilor, este principala depozitară a valorilor tradiţionale din rural, poate
deveni elementul central al politicilor agricole comune.
- Europa celor bogaţi, fie nu mai este atât de bogată, fie nu mai poate sau, pur şi
simplu nu mai vrea să-şi ajute vecinii de la est mai puţin înstăriţi?!
CONCLUZII
1. Europa este interesată într-o mică măsură de rezultatele în producţie a ţărilor
intrate după 2004, întrucât agricultura primelor 15 state membre este capabilă să asigure
bunăstarea alimentară pentru toate popoarele Europei unite?! În concluzie, abordarea
fermei de subzistenţă ca element cheie în evaluarea acţiunilor de Politică Agricolă
Comună, pentru perioada 2014-2021, în mod categoric nu va rezolva problema atât de
gravă a subdezvoltării sectorului agricol românesc. Nu putem fi îngăduitori cu cei ce susţin
o atare abordare, deoarece sunt înainte de toate, fie analfabeţi economici, fie inconştienţi,
fie, (chiar dacă unii pretinşi cetăţeni ai Europei mă vor condamna) antiromâni.
140
2. Soluţia viabilă pentru agricultura românească este, aşa cum am susţinut-o din `90
până în prezent, racordarea ei la piaţă. Altfel spus, configurarea ei în conformitate cu
cerinţele pieţei. În fapt, noi nu propunem nimic altceva decât ceea ce au cerut europenii
pentru propria lor agricultură din 96 şi până în pragul anului 2000: susţinerea, cu
deosebire, prin preţ a producţiei destinate pieţei. Aceasta este unica şi singura garanţie în
favoarea progresului din ramură.
BIBLIOGRAFIE
1. IONESCU-SISEŞTI, Gh. Politica agrară cu privire specială la România. Bucureşti:
Editura Leon Alcalay. 2007. 187 p.
2. LUCA, L. O ţară şi două agriculturi. România şi reforma PAC. În: Centrul Român de
Politici Europene. Bucureşti. nr. 4. 2009;
3. Enciclopedia României, Vol. III, Economia Naţională. Bucureşti: Editată de Asociaţia
Ştiinţifică pentru Enciclopedia României. 1939. 185 p.
4. Farms in Central and Eastern Europe – Today and Tomorrow. Institute of Agricultural
and Food Economics. Warsaw. 2008. nr. 98/1
РОЛЬ ПРЕДПРИЯТИЙ АГРОБИЗНЕСА В

РАЗВИТИИ СЕЛЬСКИХ ТЕРРИТОРИЙ
А. МИЦКЕВИЧ, П. МИЦКЕВИЧ
Сельскохозяйственная Академия, гор. Щецин, Польша
Summary. The paper presents situation of polish agribusiness after accession to EU.
Chances and problems of food production have been analyzed.
Key words: Competitiveness of polish products, Banks, Supporting programs rural,
People earnings.
ВВЕДЕНИЕ
Нынешние предприятия действуют в сложном и весьма изменчивом
окружении. Это следует из растущего числа хозяйственных субъектов и других
институтов, которые определяют их деятельность. Связь предприятий с окружением
имеет место не только в технико-экономической сфере, но и в социальной. Имея
ввиду, что ресурсы предприятия существуют в его окружении, можно утверждать,
что основным показателем деятельности предприятия являются его связи с
окружением. Именно они определяют, будет ли хозяйственный субъект развиваться
или направляться к закату своей деятельности.
Связи предприятий с окружением особенно видны в агробизнесе. Он является
продуктом длительного развития экономики и особенно тех ее отраслей, которые
связаны с продовольствием. Начало агробизнеса исходит из стадии общественного
разделения труда, когда от традиционного сельского хозяйства начало отделяться
сначала ремесленничество, а затем переработка продовольственного сырья и
торговля. Сегодня в состав агробизнеса входят три составляющие: обеспечение
средствами сельскохозяйственного и продовольственного производства, произ-
водство домашних хозяйств, а также переработка и распределение продовольствия.
Агробизнес является самой крупной самостоятельной экономической
подсистемой в Польше. В производстве продовольствия участвует 1/3 общего
количества основных производственных средств и почти 30% рабочей силы.
Одновременно в этой подсистеме производится 1/5 глобального внутреннего
продукта и почти 1/6 национального дохода.
141
Интеграция Польши с Евросоюзом не осталась незамеченной для предприятий
агробизнеса. Финансовое стимулирование отдельных элементов агробизнеса
посредством реализации Совместной Сельскохозяйственной Политики и введение
структурных фондов способствуют инвестиционным процессам. Оказывают они
непосредственное или косвенное влияние и на структурные перемены на польском
селе и доходность сельского населения.
Цель статьи – показать влияние функционирования предприятий агробизнеса
на развитие сельских территорий.
Объектом исследований явилась случайная выборка фирм агробизнеса и их
владельцев на сельских территориях северо-западной Польши. Исследованиями
охвачено 800 предприятий агробизнеса с разными направлениями деятельности. В
исследованиях применена методика диагностики с использованием анкетного
опроса. Полученные результаты обработаны статистически с использованием
методов социально-экономических наук.
Каждое предприятие агробизнеса действует в переменном окружении. Это
окружение рассматривается как комплекс различного вида внешних воздействий,
влияющих на определенные сферы деятельности предприятия. Воздействия эти
могут создавать выгодные, нейтральные или невыгодные условия для его развития,
которые формируют шансы или барьеры. Вступление Польши в Евросоюз наиболее
часто рассматривается как шансы. На функционирование предприятий, в том числе
и не связанных с агробизнесом, наиболее сильно влияет рынок.
Польский сельскохозяйственный рынок со времени вступления Польши в ЕС
стал частью Общего Европейского Рынка. Производственные и экономические
результаты сельскохозяйственно-продовольственного сектора подтвердили хоро-
шую подготовленность и значительные адаптационные способности этого сектора к
деятельности на общем рынке. Производители продуктов умело использовали кон-
курентное преимущество, увеличили экспорт и улучшили свои позиции в расши-
ренном Евросоюзе. В последние годы объем экспорта польских продовольственных
продуктов увеличился почти на 31%. Медленнее рос импорт, который увеличился
примерно на 24%.
Общий Европейский Рынок стал для польской торговли продовольственными
товарами доминирующим рынком снабжения и сбыта. Доля ЕС в общем
заграничном торговом обороте Польши увеличилась с 51% в 2002-2003 годах почти
до 56%. А доля EC-27 в торговом обороте этой группой товаров вырос уже с почти
63% в 2002-2003 годах до 68% в последующем периоде.
Вступление Польши в структуры Евросоюза и как результат взаимная ликвидация
ограничений на доступ к сельскохозяйственным рынкам, а также обязательное преодо-
ление различных предпосылок, связанных с доступом на рынки третьих стран, оказа-
лись выгодными для польского продовольственного хозяйства. Вступление в Евросоюз
не вызвало заполнения польского рынка импортным продовольствием из стран ЕС.
Наоборот, после десяти лет дефицита в торговле продовольственными товарами со
странами ЕС-15, в последнее время имело место положительное сальдо оборота в этой
группе товаров при одновременном росте экспорта и импорта.
Конкурентность предприятий польского продовольственного сектора высокая.
Польские производители продовольствия имеют на рынках Евросоюза значительное
конкурентное преимущество, которое умело используют. Главным источником этого
142
преимущества являются более низкие цены на продовольствие в Польше в сравнении со
странами ЕС. В свою очередь, источником этого ценового преимущества является
прежде всего в несколько раз низшая в Польше оплата труда, причем не только
сельскохозяйственных работников, но и работников перерабатывающей промышлен-
ности, которая целиком компенсирует разницу в производительности труда. К этому
надо добавить более низкие цены на землю, энергию и другие средства производства.
Ценовые преимущества касаются также большинства сельскохозяйственного сырья и
основных продуктов продовольственной переработки.
Существенным преимуществом польских продуктов являются также их
качественные характеристики, которые следуют из более низкой интенсивности
сельскохозяйственного производства, а также широкого применения традиционных
рецептур и технологии переработки.
Возможности развития польских предприятий продовольственного сектора
появляются также в результате охвата польского сельского хозяйства Совместной
Сельскохозяйственной Политикой, которая стабилизирует сельскохозяйственные
рынки. Польские предприниматели хорошо используют экспортные доплаты Евро-
союза. Шансы развития дают также структурные фонды ЕС, в частности Секторная
Оперативная Программа «Реструктуризация и модернизация продовольственного
сектора и развитие сельских территорий» в части, касающейся «Улучшения
переработки и маркетинга сельскохозяйственных товаров».
Увеличение спроса на польское продовольствие и связанное с ним развитие
экспорта после вступления Польши в Евросоюз в первую очередь касается молочной
продукции. Ее доля в объеме экспорта продуктов переработки долгие годы
составляла 11-12%. Положительным явлением является высокая динамика экспорта
товаров высокой переработки, а именно дозревающих сыров, молочных напитков,
сметаны и мороженого. Такие результаты могли быть достигнуты благодаря
повышению качества молочных продуктов при сохранении их вкусовых и полезных
для здоровья свойств.
Существенным элементом перемен в молочном секторе является его консоли-
дация. Она создает возможности углубления специализации и расширения произ-
водства продуктов высокого качества.
Процесс консолидации молочной промышленности происходит по-разному в
зависимости от регионов. Невозможно однозначно определить зависимости между
структурными переменами в производстве молока и реструктуризацией в его
переработке. Наиболее сильно развита переработка в Подляском воеводстве. Здесь
функционируют две фирмы (Mlekpol и Mlekovita), которые существенно влияют на
состояние переработки в этих и соседних воеводствах. Хуже всего дело обстоит в
юго-западных регионах Польши.
Управление кооперативами как основной формой собственности в молочной
переработке в большинстве случаев концентрируется на модернизации имеющейся
недвижимости и совершенствовании производственных процессов, в частности
приобретении производственных машин и оборудования. Приоритетом является
обеспечение соответствующего уровня безопасности и качества продовольствия,
гарантией которого является внедрение системы безопасности здоровья НАССР
(Hazard Analysis and Critical Control Point – Система угроз и критических пунктов
контроля). Внедрение и эксплуатация системы хотя и требуют значительных
средств, но являются условием усиления конкурентной позиции на рынке.
Вступление Польши в Евросоюз оказывает также значительное влияние на
143
функционирование сельскохозяйственных предприятий. До вступления в ЕС в
Польше существовал механизм регулирования в сельском хозяйстве который
объединял рыночные инструменты с интервенцией государства. С учетом того, что
государство не имело возможности непосредственного регулирования рынка, а
именно установления цен, бюджет оставался наиболее важным инструментом,
позволяющим поддерживать процессы развития в сельском хозяйстве и ослаблять
деструктивные силы. Именно бюджет корректировал невыгодные для сельского
хозяйства трансферы прибавочной стоимости, которые осуществлялись и по-
прежнему осуществляются на рынке. От 1 мая 2004 года появился третий поток
финансирования польского сельского хозяйства. Он связан с реализацией
Совместной Сельскохозяйственной Политики в рамках Евросоюза. Это средства,
предоставляемые путем непосредственных доплат, и структурные фонды. Всего в
2004-2006 годах только из бюджета Евросоюза в сельское хозяйство и сельские
территории должно было поступить более 30 млрд злотых.
Наиболее сильно будет влиять на реструктуризацию и модернизацию сель-
ского хозяйства План Развития сельских территорий (PROW). С финансовой точки
зрения он является крупнейшей программой поддержки развития сельского хо-
зяйства и сельских территорий. В рамках PROW больше всего финансовых средств
(35%) предназначено на поддержку предприятий на территориях с трудными для
развития сельского хозяйства условиями хозяйствования, следующие 24% средств –
на структурные ренты и 14% средств – на поддержку низкотоварных предприятий.
Характерной особенностью PROW является относительно большая доля
средств, предназначенных на охрану окружающей среды – 17%, из которых 13% - на
программы экологического сельского хозяйства. Это свидетельствует о правильной,
соответствующей европейским направлениям поддержке.
Возврат к направлению устойчивого развития сельского хозяйства есть следст-
вием изменений в главных положениях Совместной Сельскохозяйственной Поли-
тики Евросоюза. Основой для критической оценки Политики является то, что в пре-
дыдущем варианте она поддерживала процессы в сельском хозяйстве и на селе,
которые в большинстве случаев оценивались негативно. Особенно это касалось про-
цесса интенсификации сельскохозяйственного производства за счет увеличения
использования средств промышленного происхождения, процесса концентрации
производства за счет увеличения средней поверхности хозяйства, процесса спе-
циализации производства путем развития одной отрасли. Это приводило к дегра-
дации природной среды, опустению сельских территорий, снижало биологическую
разнородность окружающей среды.
Вместе с производственной и экономической функциями, наиболее часто
ассоциированными с сельскохозяйственными предприятиями, обращено внимание
также на социально-культурную и экологическую функции. Социальная функция
связана с обаянием сельского натурального окружения.
Недостаточной по отношению к потребностям представляется квота, предназ-
наченная на финансирование программы структурных рент в рамках PROW. В
последние годы в возрасте 54-59 лет насчитывается около 160 тысяч сельчан.
Потенциально структурными рентами может пользоваться около 52 тысяч человек.
Структурные ренты предназначены для ускорения структурных перемен в
польском сельском хозяйстве. Польша принадлежит к группе стран с высокой долей
населения, занятого в сельском хозяйстве, в общей численности трудоспособного
населения. Такая ситуация имеет исторические корни. Рост производительности
144
труда, улучшение соотношения между средствами производства в сельском
хозяйстве (труд-земля, труд-капитал) могут быть достигнуты главным образом
путем сокращения трудоустройства. Структурные ренты направлены также на
ускорение смены поколений. Они связаны с естественным процессом жизненного
цикла предприятий. С точки зрения судьбы отдельного предприятия, а также
глобальных интересов, важно, чтобы период его свертывания был возможно короче,
т.е. чтобы новый владелец принял хозяйство, прежде чем его экономический
потенциал деградировал. Здесь также есть место для продуманной и согласованной
сельскохозяйственной и пенсионной политики, способствующей возможно более
раннему переходу предприятий к молодым хозяевам.
Необходимость приспособления польских сельскохозяйственных предприятий
к рыночным условиям требует их реструктуризации путем перемен в производст-
венном потенциале и структуре продукции. Одним из условий их выживания на
европейском рынке является повышение эффективности производства и конку-
рентности производимых продуктов. Существенным средством, которое может это
гарантировать, являются инвестиции для модернизации существующих производст-
венных технологий. Один из стимуляторов инвестиций в хозяйствах – это средства
Секторной Оперативной Программы «Реструктуризация и модернизация продо-
вольственного сектора и развитие сельских территорий» (SPO).
Характерной особенностью нынешней доходной ситуации польского сельского
хозяйства является удерживающееся различие в доходах. Это вызвано как внутренними
показателями (объем производственных ресурсов, их качество и использование), так и
внешними (ценовые соотношения, финансовые нагрузки, экономическая ситуация). По-
прежнему 1/5 сельскохозяйственных семей не достигает даже прожиточного минимума,
а еще 10% находится на пороге нищеты. Особенно трудная ситуация в хозяйствах с
малой поверхностью земли, расположенных в местах, отдаленных от рынка труда,
содержащихся исключительно за счет работы в хозяйстве. Такая ситуация приводит к
тому, что нищета и недостаток в сельскохозяйственных и сельских семьях более чем в
два раза выше, чем в городских.
ВЫВОДЫ
1. От даты вступления Польши в Евросоюз прошло еще очень мало времени,
чтобы выявить все потенциальные последствия для предприятий агробизнеса. Это
следует из факта, что оплата наступает с определенным опозданием. Должно пройти
больше времени, чтобы проявились результаты предпринятых действий в области
производственных структур и реализации структурных фондов.
2. Положительным аспектом, связанным с интеграцией, является тот факт,
что много сельскохозяйственных работников и занятых в переработке связывают
свое будущее с селом, сельским хозяйством и сельской территорией. Это те
предприниматели и сельскохозяйственные работники, которые имеют способности к
инвестициям, производят продукцию, основанную на новейших технологиях, и
могут конкурировать на Общем Европейском Рынке.
1. CHAMOT, В. Ocena wpływu Wspólnej Polityki Rolnej na rynki rolne. Ekonomiczne i
społeczne uwarunkowania rozwoju polskiej gospodarki żywnościowej po wstapieniu Polski do Unii
Europejskiej. Materiały konferencyjne IERiGŻ, Pułtusk №12. 2007r.
2. Program Rozwoju Obszarów Wiejskich. Ministerstwo Rolnictwa i Rozwoju Wsi. 2007. 48 стр.
3. SZUMSKI, S. Wspólna Polityka Rolna Unii Europejskiej. Wydawnictwo akademickie i
profesjonalne, Warszawa. 2007, 56 стр.
145
ANALIZA GRADULUI DE FRAGMENTARE A TERENURILOR
AGRICOLE DIN ROMÂNIA
LAURA CIOBANU, G. POPESCU, OANA MAŢOSCHI
Academia de Studii Economice din Bucureşti, România
Abstract. For the Romanian agriculture, the transition from command economy to
market economy has generated a number of structural imbalances, such as: a significant surplus
of labour resources and lack of alternative jobs; a dual structure of ownership and exploitation;
excessive fragmentation of agricultural land; low technical procurement, etc.. This imbalance
reduces the efficiency and performance of the agricultural sector in general.
From all these aspects, the two dimensions of the fragmentation process – the small
size of the holdings and the large number of parcels per holding - are seen as major
obstacles for the introduction of technical progress in the Romanian agriculture and will
represent the subject of this study.
Key words: Agricultural land; Fragmentation degree, Land consolidation, Rural households.
INTRODUCERE
Pentru agricultura României, tranziţia de la economia de comandă la economia de piaţă a
generat o serie de dezechilibre structurale, precum: un însemnat surplus al resurselor de muncă
şi lipsa locurilor de muncă alternative; o structură duală de proprietate şi de exploatare;
fragmentarea excesivă a terenurilor agricole; grad redus de înzestrare tehnică, etc. Aceste
dezechilibre diminuează eficienţa şi performanţa sectorului agricol în general.
Dintre toate aceste aspecte, cele două dimensiuni ale fragmentării - dimensiunea
mică a exploataţiilor şi numărul mare de parcele ce revin pe exploataţie - sunt considerate
ca fiind obstacole majore pentru introducerea progresului tehnic în agricultura României şi
vor constitui subiectul prezentului studiu.
La baze cercetărilor au stat rezultatele sondajelor efectuate în anii 2002-2007 în
regiunile de dezvoltare, cu precădere agricole. De asemenea, s-au folosit datele Anuarului
Statistic al anului 2008, precum şi alte publicaţii cu referinţă la problematica respectivă.
În România, fragmentarea terenurilor agricole este o realitate, un rezultat al faptului
că, procesul de restituire a proprietăţilor agricole, o reparaţie politică şi morală de înţeles,
nu a fost însoţit de măsuri de politică structurală agricolă aplicate la timp şi cu alocarea
financiară necesară. Cauzele parcelării se regăsesc, în egală măsură, în acţiuni de politică
agrară, trecute sau mai aproape de zilele noastre, şi anume (G. Popescu, 2007):
· Împroprietăririle rezultate în urma aplicării primelor trei reforme agrare, respectiv
1864, 1921, 1945;
· Reconstituirea şi constituirea dreptului de proprietate înfăptuite, de regulă, pe aceleaşi
amplasamente, conform prevederilor legilor 18/1991 şi 1/2000;
Dintre toate acestea, Legea fondului funciar este considerată cea mai slabă cons-
trucţie juridică de reformă agrară cu consecinţele cele mai grave asupra spaţiului rural
(P. Otiman, 2003), deoarece:
· Este limitat dreptul de reconstituire şi constituire a proprietăţii funciare la maximum 10 ha
de familie. În Bulgaria, suprafaţa pe familie este limitată la 30 ha, iar în Letonia la 50 ha.
· Până în 1998 nu este restricţionată vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole în funcţie
de dreptul de preemţiune al coproprietarilor, vecinilor sau arendaşilor.
· Arendarea este legiferată de abia în 1995; în toate ţările fost comuniste această lege
apare imediat după `90.
146
· Reconstituirea dreptului de proprietate asupra pământului se înfăptuieşte fără trecerea
activelor de producţie (tractoare, utilaje, construcţii, sisteme de îmbunătăţiri funciare
etc) în proprietatea agricultorilor.
Acest cadru legislativ confuz şi incoplet, reprezentat iniţial prin Legea fondului fun-
ciar plus numeroase legi conexe acesteia, a influenţat negativ formarea şi consolidarea noi-
lor structuri agrare bazate pe proprietatea privată.
Fragmentarea este recunoscută ca fiind un impediment major în calea dezvoltării
unei agriculturi competitive. În acest sens, există o literatură voluminoasă care analizează
modul în care fragmentarea afectează eficienţa şi productivitatea muncii în exploataţiile
agricole (E. Matveev, 2005), investiţiile private şi publice în zonele rurale (D. Palmer,
2005), bunăstarea familiilor de agricultori (D. Cimpoeş, 2009), iar concluziile acestor
studii arată există un raport direct proporţional între valorile indicatorilor anterior men-
ţionaţi şi dimensiunea exploataţiei, pe de o parte, şi un raport invers proporţional, pe de
altă parte, atunci când numarul de parcele pe exploataţie creşte.
De asemenea, gradul ridicat de parcelare existent în agricultura ţării noastre gene-
rează o serie de costuri suplimentare, ca de exemplu, cele legate de înfaptuirea masurăto-
rilor cadastrale, înscrierea în cartea funciară a datelor privind fiecare parcelă, transportul
materialelor, a forţei de muncă la fiecare parcelă etc.
Situaţia curentă privind fragmentarea terenurilor agricole
După două decenii de transformări, în agricultura României s-a format şi consolidat
o structură duală de proprietate şi de exploatare: pe de o parte un numar de 3913,65 mii de
exploataţii agricole individuale, numite şi gospodării ţărăneşti, care deţin 65,2% din
suprafaţa agricolă utilizată, iar la polul opus se situează exploataţiile agricole cu statut
juridic (17,7 mii unităţi) care deţin 34,8% din suprafata agricolă utilizată. Astfel, în
agricultura ţării noastre, dominante sunt gospodăriile ţărăneşti - peste 99,5%, iar unităţile
cu personalitate juridică au o pondere mai mică, de 0,5% din totalul exploataţiilor. În
ambele categorii de unitaţi performanţele în producţie sunt modeste comparativ cu
rezultatele agriculturii din Uniunea Europeană.
În perioada 2002 – 2007 s-au produs importante modificări în ceea ce priveşte numărul
de exploataţii şi în suprafaţa utilizată. S-a redus numărul total de exploataţii şi numărul de
gospodării ţărăneşti cu 12%. În schimb, suprafaţa agricolă totală utilizată a rămas practic
neschimbată, dar s-au produs modificări semnificative în evoluţia structurii acesteia, şi anume
în suprafaţa agricolă utilizată de gospodăriile ţărăneşti care a crescut cu 16%.
Tabelul 1
Evoluţia gospodăriilor ţărăneşti şi a suprafeţei agricole utilizate
% gospodării % SAU de
Exploataţii Gospodării Suprafaţa SAU14 de
ţărăneşti din gospodăriile
Anul agricole - ţărăneşti - agricolă gospodăriile
total ţărăneşti din
număr număr utilizată (ha) ţărăneşti
exploataţii totalul SAU
2002 4484893 4462221 99,5 13930710,1 7708757,6 55,3
2005 4256152 4237889 99,5 13906701,3 9102018,2 65,4
2007 3931350 3913651 99,5 13753046,5 8966308,5 65,2
2007/
87,7 87,7 - 98,7 116,3 -
2002, %
Sursa: Anuarul Statistic 2008, INS
14 Suprafaţa agricolă utilizată este cea declarată de utilizatori; ea diferă de cea efectiv utilizată,
aceasta fiind mai mică şi în ultimii ani cu tendinţa accentuată de reducere.
147
O asemenea mutaţie în suprafaţa agricolă utilizată a avut loc, în principal ca urmare a
desfiinţării unor exploataţii/asociaţii agricole şi a retrocedării unor suprafeţe de teren de la
societăţile comerciale şi de la unităţile administraţiei publice pe baza Legii nr.247/2005
privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei. Această modificare în structura
suprafeţei utilizate a diminuat ponderea exploataţiilor agricole care dispuneau de suprafeţe
mari şi foarte mari de teren.
În cee a ce priveşte evoluţia structurii gospodăriilor şi a suprafeţelor utilizate de acestea
pe clase de mărime, din 2002 până în 2007, s-au produs importante schimbări, astfel:
a) s-a redus numărul gospodăriilor ţărăneşti sub 2 ha cu 20%, iar suprafaţa agricolă
utilizată de acestea a scăzut cu 11%;
b) a crescut suprafaţa utilizată şi numărul de gospodării ce au dimensiuni între 2-10 ha, cu
16%, respectiv 10%;
Tabelul 2
Evoluţia gospodăriilor ţărăneşti şi a suprafeţei agricole utilizate în funcţie de clasele
de mărime
Clasă de mărime - ha 0,1-0,5 0,5-1 1-2 2-5 5-10 10-20 20-50 >50 Total
2002
Gospodării ţărăneşti (mii) 1444,7 724,5 897,9 925,4 218,8 37,4 9,5 14,0 4299,3
% din total 33,7 16,8 20,9 21,6 5,1 0,9 0,2 0,3 100
SAU (mii ha) 251,9 505,8 1271,0 2898,6 1421,2 453,2 251,3 655,7 7708,8
% din total 3,3 6,6 16,5 37,6 18,4 5,8 3,3 8,5 100
2005
% din total 28,5 16,5 21,1 24,6 7,0 1,6 0,4 0,3 100
SAU (mii ha) 214,3 479,5 1245,8 3153,1 1909,8 832,4 442,8 824,4 9102,0
% din total 2,3 5,3 13,7 34,6 21,0 9,1 4,9 9,1 100
2007
% din total 27,9 15,8 20,7 25,1 7,8 1,8 0,4 0,4 100
SAU (mii ha) 211,7 437,3 1156,8 3014,8 2002,6 908,6 449,5 785,1 8966,3
% din total 2,5 4,9 13,0 33,6 22,2 10,1 5,0 8,7 100
Sursa: Calcule pe baza Anuarului Statistic 2008, INS; Recensământul Agricol 2002, INS
c) la clasa de mărime 10-50 ha, atât numărul gospodăriilor cât şi suprafaţa exploatată de
acestea aproape că s-au dublat (in cea mai mare parte, pe seama exploataţiilor de până
în 20 ha);
d) numărul exploataţiilor cu peste 50 ha a ramas relativ constant faţă de anul 2002, modificări
s-au produs doar în ceea ce priveşte suprafaţa utilizată, aceasta crescând cu 20%.
Ca urmare s-a ajuns la următoarea situaţie:
1) Gospodării ţărăneşti foarte mici şi mici – sub 5 ha a căror pondere este de 90% din totalul
gospodăriilor şi de 54% din totalul suprafeţelor utilizate (suprafaţa medie 1,4 ha): aceste
exploataţii practică o agricultură de subsistenţă, produsele fiind destinate în măsură
considerabilă consumului propriu; pe piaţă sunt comercializate cantităţi neînsemnate pentru
obţinerea unor venituri băneşti necesare acoperirii unor nevoi stringente;
2) Gospodării mici spre mijlocii având între 5 şi 10 ha care reprezintă 7,8% din totalul
exploataţiilor agricole individuale, dispun de 22% din suprafaţa utilizată şi au o mărime
medie de 6,7 ha; ele practică o agricultură de semisubsistenţă, producţia fiind destinată
în principal consumului propriu şi parţial pieţei;
148
3) Exploataţii de dimensiune mijlocie având între 10 şi 50 ha care au o pondere de 2,2% din
total gospodării şi de 15% din suprafaţa utilizată, cu o suprafaţă medie de 15,7 ha.
Caracteristic acestor exploataţii este practicarea unei agriculturi predominant pentru piaţă;
4) Exploataţii mari între 50 şi 100 ha şi foarte mari cu 100 şi peste 100 ha; ponderea lor
este de 0,4% din numărul de gospodării şi de 8,7% din suprafaţa utilizată; aceste
exploataţii au o suprafaţă medie de 54 ha şi practică o agricultură cu caracter comercial.
Din situaţia prezentată rezultă starea critică în care se află exploataţiile agricole
individuale. Datele Anchetei Structurale din 2005 arată că din gospodăriile ţărăneşti care
au utilizat suprafaţa agricolă în anul 2005, 84% au avut un consum propriu mai mare de
50% din producţie, iar suprafaţa de pe care s-a realizat un astfel de consum a reprezentat
64% din totalul suprafeţei utilizate de exploataţiile agricole individuale15. Numai 16% din
exploataţiile agricole individuale livrau pe piaţă mai mult de 50% din producţia obţinută de
pe 36% din suprafaţa agricolă utilizată.
Creşterea gradului de parcelare a suprafeţelor agricole este oglindită de sporirea
numărului de parcele în perioada 2002-2005. Deşi numărul de exploataţii s-a redus,
numărul de parcele a crescut în perioada analizată cu 6,5%, influenţând suprafaţa de teren
ce revine pe o parcelă.
Tabelul 3
Gospodăriile ţărăneşti şi suprafaţa agricolă utilizată în funcţie de gradul de
parcelare, 2005
% gospodării ţărăneşti % SAU
Compact (1 parcelă) 25 5
Grad moderat de parcelare (2-3 parcele) 35 22,5
Grad ridicat de parcelare (4-5 parcele) 20 26
Grad excesiv de parcelare (³6 parcele) 20 46,5
Suprafaţa medie pe o gospodărie 2,3 ha
Numărul mediu de parcele pe gospodărie
3,7 parcele
ţărănească
Suprafaţa medie a unei parcele 0,6 ha/parcelă
Sursa: Calcule pe baza Anchetei Structurale în Agricultură, 2005, INS
Analiza gradului de fragmentare a suprafeţei agricole arată o distribuţie a gospodăriilor

relativ constantă: numărul celor cu o parcelă reprezintă 25% dint totalul gospodăriilor ţărăneşti
şi exploatează o suprafaţă de 5%; 35% din exploataţii au un nivel moderat de parcelare,
utilizând 22,5% din suprafaţa agricolă; 40% din numărul de gospodării au un grad ridicat şi
excesiv de parcelare ţi utilizează aproape 73% din suprafaţă.
CONCLUZII
1. Necesitatea comasării pentru creşterea gradului de concentrare a producţiei este un fapt
obiectiv, deoarece o punem în ecuaţia performării agriculturii româneşti;
2. Pentru adoptarea unei asemenea decizii de maximă importanţă de politică agrară, dincolo de
voinţa politică, este nevoie de un cadru normativ juridic propriu, flexibil, operaţional;
3. Adoptare comasării în formule graduale şi cu sprijin efectiv din partea politicilor
economice;
4. Încadrarea comasării în categoria lucrărilor de îmbunătăţiri funciare pentru a se bucura
de un regim juridic asemănător;
5. Crearea unei burse locale pentru schimb de parcele.
15
Ancheta Structurală în Agricultură 2005, INS,
149
BIBLIOGRAFIE
1. POPESCU, G. Cooperarea în agricultură, de la piaţa funciară la transferul de cunoaştere,
Ed. Terra Nostra, Iaşi. 2007. 430 p.
2. OTIMAN, P. Discurs de recepţie la Academia Română, 2003. p. 31
3. MATVEEV, E. Evaluation of the efficiency of agricultural holdings in view of structural
changes in Estonia, În: EAAE seminar. Ashford. 2005. 16 p.
4. PALMER, D.; Evtimov, V. Land consolidation and rural development, În: FAO workshop.
Prague. 2005. 23 p.
5. CIMPOIEŞ, D.; LERMAN, Z.; RACUL, A. The economics of land consolidation in family
farms of Moldova, În: EAAE-IAAE seminar, Unites Kingdom. 2009. 18 p.
CONCURENŢA ÎN AGRICULTURĂ CA O PÂRGHIE DE STIMULARE A

COMPETITIVITĂŢII PRODUSELOR ÎN UNITĂŢILE AGRICOLE DIN
ROMÂNIA ŞI REPUBLICA MOLDOVA
AGATHA POPESCU
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
ELENA TIMOFTI
Universitatea Agrară de Stat de Moldova
Abstract. In nowadays conditions when the competition fight between the producers
of merchandises from different branches of activity take scope, the economic agents, who
dispose of some economic advantages are placed at some level of competitiveness. One of
the premises of this process served the keeping of the competition at the level of the global
economy for the right of each country to occupy a forehead place in the system of global
economic relations, what in its turn, constitute an important factor of stimulation of the
internal economic efficiency growing of each state.
Key words: Competition, Competitiveness, Agriculture, Advantages, Efficiency,
Product.
INTRODUCERE
Nici un agent economic nu poate activa în afara pieţei, piaţa este mecanismul care
mediază între producţie şi consum, între producător şi consumator. Alocarea resurselor,
fundamentarea tehnologiilor şi modalităţilor de combinare a acestora, cât şi atestarea
calităţii deciziilor, a concordanţei ofertei cu necesităţile sociale se fac de către piaţă prin
mecanismul preţurilor.
Prin intermediul pieţei producătorii primesc informaţiile necesare pentru a decide: ce
să producă, cât să producă, pentru cine să producă şi cum să producă. Consumatorii de
asemenea sunt informaţi despre ce, cât şi cum să consume.
Forma activă a liberei iniţiative este manifestarea concurenţei, trăsătură esenţială a
relaţiilor economice, al căror mecanism este concurenţa. Prin intermediul mecanismului
concurenţial sunt favorizaţi cei abili şi eliminaţi cei slabi, care nu au mobilitatea necesară
de adaptare la noile condiţii în modificare continuă.
Scopul acestui studiu constă în cercetarea teoriei concurenţei în agricultură şi for-
marea concepţiilor proprii în acest domeniu, precum şi evidenţierea avantajelor concu-
renţiale în unităţile agricole din România şi Republica Moldova. Drept sursă principală
pentru efectuarea cercetării a servit literatura contemporană a autorilor naţionali şi de peste
hotare şi investigaţiile autorilor.
150
Pe agenţii economici concurenţa îi determină să se orienteze către consumatori, mai
precis, către necesităţile acestora, încercând să le satisfacă cât mai bine prin oferirea unor
produse sau servicii diferenţiate faţă de cele ale celorlalţi concurenţi. Acest lucru
presupune adoptarea unui anumit comportament concurenţial, comportament care se
manifestă în relaţiile de concurenţă existente într-un domeniu de activitate sau într-o piaţă.
Din această competiţie iese învingător acela care satisface mai bine interesele
consumatorilor. Prin influenţa directă asupra psihologiei agentului economic mediul
concurenţial stimulează creativitatea şi preocuparea continuă de creştere a efectelor
activităţii, de maximizarea profitului şi de satisfacerea la un nivel cît mai înalt a nevoilor
consumatorilor. În acest scop producătorii aplică diverse instrumente de luptă
concurenţială, care pot fi de natură economică şi extraeconomică.
Printre instrumentele de natură economică ale productorilor agricoli vom menţiona:
optimizarea alocarii resurselor, modernizarea tehnologica, reducerea costurilor produselor
agricole, diversificarea productiei, creşterea calităţii forţei de muncă, sporirea productivi-
tatii muncii, ridicarea calităţii produselor agroalimentare, extinderea segmentelor de piata
pe care penetreaza si gasiurea de noi pieţe de desfacere a produselor, promovarea imaginii
firmei în lumea afacerilor ş.a.
Pîrghii de natură extraeconomică a luptei concurenţiale pot fi: specularea unor
situaţii critice; sponsorizarea unor acţiuni sociale de interes local şi naţional etc.
Pentru a înţelege mai bine ce reprezintă concurenţa pentru o economie de piaţă,
trebuie cunoscut însuşi conceptul de concurenţă. În ştiinţa economică nu există o definiţie
a concurenţei ca o categorie a pieţei acceptată unanim de către majoritatea savanţilor.
Actualmente, putem evidenţia 3 direcţii de abordare conceptuală a concurenţei:
1. Abordarea din punctul de vedere al comportamentului. În viziunea adepţilor
acestei teorii, concurenţa este o competiţie a agenţilor economici cu scopul de a
cumpăra sau vinde în cele mai avantajoase condiţii, este o luptă a întreprinzătorilor
pentru cele mai avantajoase sfere de alocare a capitalului, cucerirea de noi
segmente de distribuire, pentru sursele mai avantajoase ale resurselor de producţie,
pentru pieţe de desfacere cît mai atractive. Exprimă, totodată, comportamentul
specific, interesat al tuturor agenţilor economici, comportament ce se realizează
diferit, în funcţie de cadrul concurenţial şi de particularităţile diverselor pieţe. O
asemenea definire a conceptului concurenţei găsim la A.Smith, A.Marchall,
M.Porter ş.a.
În literatura de specialitate sunt expuse mai multe puncte de vedere referitor la
conceptul de concurenţă. O contribuţie fundamentală la definirea conceptului de concu-
renţă a avut-o Adam Smith, în lucrarea sa “Avuţia naţiunilor”, în care a formulat principiul
“mîinii invizibile” a concurenţei, potrivit căruia concurenţa are rolul de adaptare a cererii şi
ofertei şi de reglare într-un mod natural a activităţii economice. Datorită acestui rol,
concurenţa maximizează avuţia naţiunilor, conducînd la o alocare optimă a forţei de muncă
şi a capitalului în toate domeniile de activitate. A. Smith defineşte concurenţa ca “… o
categorie, cînd vînzătorii şi cumpărătorii individuali concurează pe piaţă pentru condiţii
mai avantajoase de vînzare şi cumpărare corespunzător” (Rynocinaia ěconomika, 1992).
În această ordine de idei, economistul american Michael E. Porter consideră că
“Concurenţa e factorul determinant, esenţial în succesul sau eşecul firmelor. Concurenţa
determină oportunitatea acelor activităţi ale unei firme care pot contribui la performanţa
acesteia, cum ar fi inovaţiile, o cultură unitară sau implementare judicioasă” (M. Porter, 1992).
151
2. O definire mai amplă a acestui concept este abordarea structurală. În acest
context, concurenţa este examinată nu ca o categorie condiţionată de premise
subiective, ci pornind de la analiza structurală a pieţei. Printre adepţii acestei teorii
sunt şi savanţii J.M. Keynes, J. Schumpeter, Fr. Hayek ş.a. Aceştia au evidenţiat 4
modele clasice ale concurenţei: concurenţa perfectă sau liberă, concurenţa
monopolistică, concurenţă de oligopol şi monopolul pur.
În condiţiile economiei concurenţiale asupra activităţii întreprinderii influenţează şi
structura de ramură, în care această activează. Structura în funcţie de forma concurenţei se
caracterizează prin numărul concurenţilor, omogenitatea ofertei de produse şi servicii,
precum şi gradul de accesibilitate pe piaţă pentru noii producători. Modul de acţiune a
întreprinderilor în domeniul formării preţurilor se deosebeşte de alte ramuri, la fel ca şi
particularităţile specifice ale acestei ramuri.
3. Abordarea funcţională a concurenţei. Promotorii acestei teorii (L. Erclard, L.
Mizes, B. Plotkin ş.a.) susţin că conceptul concurenţei trebuie definit prin prisma
rolului pe care aceasta îl are în dezvoltarea economică. Ei consideră că o
concurenţă eficientă este posibilă în condiţiile unei economii dinamice cu un flux
continuu de inovaţii. Adică concurenţa reprezintă o competiţie între nou şi vechi
(mărfuri noi, tehnologii noi, noi surse de satisfacere a necesităţilor etc).
Concurenţa reprezintă factorul motor care motivează, atît afacerile, cît si existenţa
oamenilor. Astfel, întreprinderile agricole trebuie să se raporteze permanent la ceilalţi
competitori de pe piaţă, competiţia fiind cea care va determina poziţia competitorilor în
cadrul pieţei. Făcînd o generalizare a celor expuse mai sus, considerăm că în definirea
conceptului de “concurenţă” la etapa actuală de dezvoltare a relaţiilor economice trebuie
luate în considerare toate cele trei abordări.
Conform dicţionarului explicativ al limbii române, concurenţa reprezintă: “o
rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi,
monopoluri, ţări etc. pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, clientelă şi pentru
obţinerea unor cîştiguri cît mai mari” (Dicţionar explicativ al limbii române, 1996).
Friederich Hayek susţinea că concurenţa este metodă de descoperire a factorilor
concreţi, care sunt semnificativi pentru realizarea unor obiective stabilite. “… Concurenţa
este importantă ca proces de cercetare, în decursul căruia cercetătorii caută să stabilească
posibilităţi nefolosite, aceesibile în caz de succes şi celorlalţi oameni…” (L. Rodionova, S.
Paŝin, O. Cantor et. al., 2001). O altă problemă abordată de F. Hayek se referă la modul de
acumulare şi folosire a cunoştinţelor în luarea decizilor economice, menţionînd că nu
numai cunoaşterea preţurilor joacă un rol important în luarea unei decizii economice, ci şi
alţi factori care reflectă situaţia reală a pieţei.
Organizaţia de Cooperare Economică şi de Dezvoltare – organism internaţional ce
militează pentru crearea unui climat economic şi de afaceri optim pentru statele membre, a
definit concurenţa astfel: “Concurenţa exprimă situaţia de pe o piaţă în care firme sau
vânzători se luptă în mod independent pentru a câştiga clientela cumpărătorilor, în scopul
de a atinge un obiectiv economic, de exemplu, profituri, vânzări şi/sau împărţirea pieţei. În
acest context, concurenţa este adesea echivalentă cu rivalitatea. Această rivalitate poate să
se refere la preţuri, calitate, servicii sau combinaţii ale acestor sau altor factori pe care
clienţii îi preţuiesc” (A. Constantinescu, I. Rucăreanu, 1986).
Sintetizând ideile prezentate, afirmăm că concurenţa reprezintă un fenomen deosebit
de important pentru viaţa economică, dar şi pentru viaţa socială, deoarece ea constituie
factorul motor care motivează, atât afacerile, cât si existenţa oamenilor, rezultă deci că
concurenţa este un factor de dinamism pentru progres şi eficienţă, care contribuie la
152
sporirea bunăstării societăţii. Este sau nu benefică pentru societate concurenţa se poate afla
numai în măsura în care, pe ansamblul economiei, se înregistrează o creştere semnificativă
de la o perioadă la alta, iar la nivel microeconomic se observă câştigarea unei poziţii
competitive mai bune faţă de perioada anterioară.
Odată ce a atins o poziţie de lider pe o anumită piaţă de referinţă, agentul economic
trebuie să fie conştient că lupta concurenţială nu s-a terminat. El va trebui să continue să se
adapteze la mediul concurenţial, să fie flexibil la noile modificări din mediul la care se
raportează, să caute noi strategii competitive, deci să fie permanent “în alertă”, să caute noi
soluţii, să inoveze chiar, astfel încât să-şi poată păstra poziţia câştigată. Piaţa va fi
dominată de acei producători care vor şti să-şi folosească cel mai eficient resursele de care
dispune, de cei care vor fi capabili să adopte strategii competitive avantajoase.
În baza studiului esenţei şi particularităţilor concurenţei în agricultură se poate
accentua că, concurenţa ca instrument al progresului tehnico-ştiinţific este unul din cele
mai importante elemente ale economiei concurenţiale, iar în asemenea condiţii concurenţa
trebuie să genereze competitivitate, care se manifestă prin însuşirea unităţilor agricole din
România şi Republica Moldova de a concura cu alţi agenţi economici în cadrul unei
anumite pieţe pentru obţinerea unui profit maximal.
În condiţiile actuale competitivitatea reprezintă un indicator complex, integral, care
se formează sub influenţa mai multor factori. Fiind cercetate diverse aspecte ale
competitivităţii, diferiţi savanţi tratează în mod diferit conceptul acesteia, în funcţie de
aspectele cercetate. Trăsătura specifică a acestei categorii economice constă în aceea, că ea
poate fi atribuită atât obiectului concurenţei (spre ex., competitivitatea produsului), cât şi
subiecţilor concurenţei (competitivitatea întreprinderii, regiunii, ţării). În acelaşi timp
menţionăm că elementul cheie în acest sistem de categorii este, totuşi, competitivitatea
întreprinderii, adică fundamentul, în baza căreia se formează competitivitatea produsului.
Anume la întreprindere, în cadrul procesului de producţie, se formează trăsăturile calitative
ale produselor, care constituie calităţile de consum, şi numai la întreprindere se elaborează
şi se realizează strategia şi tactica de promovare şi desfacere a producţiei, creând condiţii
pentru vânzarea eficientă a acesteia.
Ca rezultat, agentul economic dispunând de anumite avantaje concurenţiale şi
comparative, capătă un anumit nivel de competitivitate. Una din premisele acestui proces o
reprezintă înteţirea luptei de concurenţă economică pe plan global pentru dreptul fiecărei
ţări de a ocupa un loc destoinic în sistemul relaţiilor economice mondiale, care, la rândul
său, reprezintă un factor important, ce stimulează sporirea eficienţei economiei interne a
fiecărei ţări, inclusiv a României şi a Republicii Moldova.
În ultimii ani teoria şi practica economică a progresat esenţial în cercetarea
problemelor privind avantajele comparative şi aplicarea concluziilor în practică. Printre
cercetările fundamentale cele mai recente vom menţiona aportul profesorului Şcolii de
business din Harvard – M. Porter, întemeietorul teoriei contemporane a concurenţei şi
competitivităţii. El a pus bazele conceptuale ale esenţei contemporane a concurenţei şi
competitivităţii.
Un aport semnificativ la dezvoltarea conceptului competitivităţii M. Porter l-a adus
prin cercetările sale în domeniul analizei lanţului valoric. Conceptul lanţului valoric are ca
obiectiv cuprinderea avantajelor comparative, adică descrie poziţia relativă a întreprinderii
faţă de concurenţii săi şi arată avantajele şi dezavantajele concurenţiale cât se poate de
obiectiv. Acest lucru este deosebit de important, deoarece avantajele concurenţiale
determină perspectiva eficienţei întreprinderii. Lanţul valoric al lui Porter depăşeşte analiza
întreprinderii şi serveşte şi ca instrument de dezvoltare a strategiei. Cu ajutorul lanţului
153
valoric activităţile întreprinderii pot fi analizate mai aprofundat şi sistematic. Acesta se
compune din activităţi valorice (care aduc venituri) şi din marja de profit. Activităţile
valorice sunt acele procese care creează utilităţi pentru consumatori, iar marja de profit este
diferenţa dintre venituri şi costuri. Lanţul valoric al fiecărei întreprinderi în opinia lui M.
Porter este corelat cu lanţurile valorice ale furnizorilor şi cu cele ale consumatorilor. Toate
împreună formează sistemul creator de valoare al unei ramuri. O importanţă deosebită are
cunoaşterea exactă a lanţului valoric al consumatorului, deoarece avantajele concurenţiale
se vor forma atunci când producţia va reprezenta o valoare în lanţul valoric al clientului.
Avantajul concurenţial al unei întreprinderi din România şi Republica Moldova se
compune din activele şi caracteristicile acesteia (existenţa resurselor funciare, tehnicii,
utilajelor, marca comercială, elasticitatea, capacitatea de a se adapta la modificările pieţei,
nivelul de calificare a personalului etc.) întreprinderile concurează între ele prin politica de
preţuri, prin calitatea produselor, precum şi prin selectarea unei nişe proprii de piaţă.
CONCLUZII
1. competitivitatea unei întreprinderi este examinată, de regulă, ca o categorie
relativă, adică fiecare întreprindere trebuie comparată cu alte întreprinderi concurente în
funcţie de anumite caracteristici şi criterii de evaluare.
2. competitivitatea întreprinderii este o categorie care se modifică mereu, condiţio-
nată de modificarea factorilor mediului intern şi extern al întreprinderii.
3. accentul principal se pune pe compararea indicatorilor între concurenţi,
concomitent cu adaptarea la timp la modificările condiţiilor mediului extern.
4. în condiţiile actuale competitivitatea reprezintă un indicator complex, integral,
care se formează sub influenţa mai multor factori. În acelaşi timp, menţionăm că elementul
cheie în acest sistem de categorii este, totuşi, competitivitatea întreprinderii, veriga
principală în baza căreia se formează competitivitatea produsului.
5. cerinţele consumatorilor, flexibilitatea agentului economic de a răspunde la
schimbările pieţei, capacitatea de combinare optimă a resurselor, politica de investiţii
destinată modernizării tehnologice, preocuparea permanentă pentru ridicarea nivelului de
pregătire profesională a personalului, politica de marketing pe produs: concepţie,
structura, calitate, preţ, promovarea imaginii, lansarea pe piaţă a produsului, ţinerea
permanenta sub control a costurilor de producţie, crearea de valoare adăugată integrată în
produs, promovarea imaginii firmei în lumea afacerilor constituie factorii cei mai
importanţi care condiţionează competitivitatea unei firme pe piaţă.
BIBLIOGRAFIE
1. BÎZGU, I. Integrare, eficienţă, competitivitate. Chişinău: Tipografia ASEM, 2005. 367
p.
2. CONSTANTINESCU, A.; RUCĂREANU, I. Concurenţa în “Dicţionar juridic de
comerţ exterior”. Bucureşti, 1986. 58 p.
3. PORTER, M. Wettbewerbsstrategie. Methoden zur Analyse von Branchen und
Konkurrenten. Frankfurt: 7 Auflage, 1992. 94 p.
4. POPESCU D., Competitivitatea întreprinderilor mici şi mijlocii. Bucureşti: Editura
Economică, 2001.
5. TIMOFTI E., Eficienţă şi competitivitate în agricultură. Chişinău: Complexul Editorial
Poligrafic al IEFS, 2009. 296 p.
6. RODIONOVA L.; PAŜIN S.; CANTOR О. et al. Konkurentnosposobnosti produkcij kak
reŝajuŝii faktor komerceskogo uspeha Moscva: Ếconomika i upravlenjeю 2001, № 1(39), s. 35-44
7. Rynocinaia ěconomika v 3 – h tomah. Makroěconomika. Moskva: Somintěc, 1992, 255 s.
154
ANALIZA UTILIZĂRII FACTORILOR DE PRODUCŢIE PRIN
PRISMA CRITERIULUI DE EFICIENŢĂ
ANA NICOLAESCU
Abstract. This article reflects the level of efficiency of production factors use in
agricultural entities in the Central zone of Moldova. The research shows that the farming is
difficult, and production is inefficient. However, investigations confirmed that despite
existing problems, the period 2006-2008 the agricultural activity was positive appreciated,
which is reflected by obtaining considerable economic and financial indicators.
Key words: Agricultural entities, Efficiency production, Factors, Production activity.
INTRODUCERE
Capacitatea entităţii de a răspunde cerinţelor şi reacţiilor pieţei este dependenta de
asigurarea cu resurse materiale, umane si financiare, dar fără a pierde din vedere aspectele
privind eficienţa utilizării acestora. Asigurarea din punct de vedere cantitativ, calitativ şi la
termen cu resurse, trebuie realizata pe baza identificării corecte a solicitărilor si
motivaţiilor clienţilor. Aceasta constituie o modalitate de a răspunde cerinţelor pieţei, fiind
expresia utilizării eficiente a factorilor de producţie (natura, munca si capitalul) ai entităţii.
Baza informaţională pentru aprecierea eficienţei activităţii de producţie o constituie
rapoartele ale entităţilor agricole din regiunea de Centru a Republicii Moldova. În cadrul
cercetărilor au fost utilizate metodele analizei orizontale, verticale şi a ratelor.
Orice activitate economică presupune atragerea şi combinarea raţională a resurselor
în cadrul producţiei. Resursele se transformă în factori de producţie numai în măsura
atragerii, utilizării şi consumării acestora.
În acest context factorii de producţie reprezintă totalitatea resurselor materiale şi
umane atrase şi utilizate în activitatea economică, ei nu sunt altceva decât resursele
economice „activizate” în circuitul economic.
De obicei, noţiunea de factor de producţie este privită în complexitate cu cea de
producţie. Deoarece anume producţia presupune atragerea şi combinarea resurselor
existente, care apoi se transformă în factori de producţie.
Conform calculelor tabelului 1 se constată următoarele:
1. În dinamică se observă sporirea eficienţei terenurilor agricole. În anul 2008 are loc
sporirea randamentului terenurilor agricole, atât în comparaţie cu anul 2007 cât şi cu anul
2006, respectiv cu 60,61 şi 1187,01 lei. Suntem de părerea, că administrarea optimă a
îngrăşămintelor, restabilirea sistemelor de irigare, respectarea tehnologiilor de cultivare
sunt premisele ce au condus la rezultatele obţinute;
2. Pozitiv se apreciază creşterea productivităţii muncii unui lucrător încadrat în
agricultură. Astfel, în anul 2008 productivitatea medie anuală a unui lucrător încadrat în
agricultură s-a majorat cu 4228,65 lei în comparaţie cu anul 2007 şi cu 13845,89 faţă de
anul 2006. Cauzele ritmului de creştere a productivităţii munci medii anuale a unui lucrător
angajat în agricultură pot fi multiple începând cu motivarea lucrătorilor şi terminând cu
perfecţionarea tehnologiei de cultivare, şi doar a analiză aprofundată poate releva
caracterul promotor al indicatorului respectiv;
3. Randamentul mijloacelor fixe de producţie cu destinaţie agricolă înregistrează
tendinţe negative. Dacă comparativ cu anul 2006 s-a înregistrat o creştere – 0,208 lei,
atunci faţă de anul 2007 se constată o diminuare – 0,243 lei. Reducerea randamentului
155
mijloacelor fixe demonstrează ineficienţa utilizării mijloacelor fixe;
Tabelul 1
Eficienţa economică a utilizării factorilor de producţie în entităţile agricole din zona
de Centru a Republicii Moldova
Abateri (±) faţă de:
Indicatorul 2006 2007 2008
2006 2007
A 1 2 3 4 5
1. Valoarea producţiei agricole globale în
preţuri comparabile în calcul:
1.1. la un hectar teren agricol, lei; 2369,65 3492,05 3552,66 +1187,01 +60,61
1.2. la un lucrător încadrat în agricultură, lei; 14433,64 24050,88 28279,53 +13845,89 +4228,65
1.3. la un leu mijloace fixe productive cu
0,474 0,925 0,682 +0,208 -0,243
destinaţie agricolă, lei.
2. Venit global din agricultură în calcul:
2.1. la un hectar teren agricol, lei; 782,28 1138,14 1022,69 +201,41 -115,45
2.2. la un lucrător încadrat în agricultură, lei; 4764,93 7838,73 8140,70 +3375,37 +301,97
2.3. la un leu mijloace fixe productive cu
0,517 0,301 0,196 -0,321 -0,105
destinaţie agricolă, lei.
3. Revin resurse energetice:
3.1. la un hectar teren agricol, c.p.; 12,22 21,98 18,80 +6,58 -3,18
3.2. la un lucrător încadrat în agricultură, c.p. 2,01 +3,19 2,36 +0,35 -0,83
4. Tendinţă negativă se constată în dinamica asigurării şi înzestrării cu resurse
energetice. Astfel, la fiecare hectar de teren agricol revin 18,8 c.p. resurse energetice sau
cu 3,18 c.p. mai puţin comparativ cu anul 2007, iar la fiecare lucrător resursele energetice
s-au redus în perioada respectivă cu 0,83 c.p.
Activitatea de producţie reprezintă obiectivul principal al entităţii, indiferent de forma de
proprietate, deoarece prin aceasta se realizează bunurile necesare satisfacerii unor nevoi sociale.
Aprecierea eficienţei activităţii de producţie se efectuează printr-un sistem de
indicatorii sintetici de eficienţă, care caracterizează rezultatele activităţii economice şi
financiare, adică capacitatea agentului economic de a obţine profit în calcul la o unitate de
consumuri, de mijloace producţie sau la o unitate de teren utilizat pentru obţinerea
efectului util (tabelul 2).
Tabelul 2
Aprecierea eficienţei activităţii de producţie în entităţile agricole din zona de
Centru a Republicii Moldova
Abateri (±) faţă de:
Indicatorul 2006 2007 2008
2006 2007
A 1 2 3 4 5
1. Marja profitului, % 16,43 17,10 15,62 -0,81 -1,48
2. Nivelul recuperabilităţii consumurilor, % 19,66 20,63 18,51 -1,15 -2,12
3. Profitul din comercializarea producţiei
552,28 812,24 862,14 +309,86 +49,90
agricole în calcul la un hectar teren agricol, lei
4. Nivelul rentabilităţii mijloacelor de
1,74 2,45 1,22 -0,52 -1,23
producţie, %
5. Nivelul rentabilităţii producţiei agricole, % 7,62 8,75 6,88 -0,74 -1,87
În entităţile agricole din Zona de Centru a Republicii Moldova, conform calculelor
tabelului 2, se constată diminuarea majorităţii indicatorilor ce caracterizează eficienţa
activităţii de producţie.
Sporirea profitului brut cu ritmuri mai lente decât cel al veniturilor din vânzări a
favorizat diminuarea marjei profitului în anul 2008 atât faţă de anul 2006, cât şi comparativ
156
cu anul 2007 respectiv cu 0,81 puncte procentuale şi 1,48 puncte procentuale. Această
tendinţă se apreciază negativ, deoarece are implicaţii directe asupra performanţelor
economico-financiare a entităţilor agricole.
Indicatorii rentabilităţii de asemenea înregistrează diminuări. Nivelul rentabilităţii
producţiei agricole s-a redus până la 6,88 % sau cu 0,74 puncte procentuale faţă de anul
2006 şi cu 1,87 puncte procentuale comparativ cu anul 2007. Considerăm, că tendinţa de
reducere a acestui a acestui indicator se datorează în special creşterii costurilor cu ritmuri
mai mari decât a veniturilor din vânzări. Nivelul recuperabilităţii consumurilor în perioada
respectivă de asemenea s-a redus, ceea ce înseamnă că la fiecare leu costuri din vânzări,
profitul brut s-a redus respectiv cu 1,15 puncte procentuale şi 2,12 puncte procentuale.
Pozitiv se apreciază creşterea profitului din comercializarea producţiei agricole în
calcul la un hectar teren agricol, care a atins în anul 2008 nivelul 862,14 lei sau cu 309,86
lei mai mult comparativ cu anul 2006 şi cu 49,90 lei faţă de anul 2007.
CONCLUZII
1. Entităţile agricole din Zona de Centru a Republicii Moldova gestionează eficient
factorii de producţii. Rezultatele se concretizează prin sporirea randamentului terenurilor
agricole, productivităţii muncii anuale a unui lucrător angajat în agricultură. Totodată se
constată diminuarea randamentului mijloacelor fixe, precum şi a nivelului de asigurare şi
înzestrare cu resurse energetice.
2. Pozitiv se apreciază manevrarea eficientă a activităţii de producţie în perioada
2006-2008, ceea ce se concretizează prin obţinerea indicatorilor economico-financiari
apreciabili. Totodată în dinamică se constată o diminuare a performanţelor, în special
considerăm din cauza condiţiilor nefavorabile însoţite de secetă, a creşterii excesive a
preţurilor la produsele petroliere, seminţe şi îngrăşăminte.
BIBLIOGRAFIE
1. CAPANU, I.; ANGHELACHE, C. Indicatorii economici pentru managementul micro şi
macroeconomic (calcul, prezentare, analiză). Bucureşti: Editura Economică, 2000. 256 p.
2. BOEVOJ V. Metodica ekonomiceskih issledovanij v agropromyšlennom proizvodstve.
Moskva, 1995. 198 s.
COMERŢUL CU PRODUSE AGROALIMENTARE DINTRE REPUBLICA

MOLDOVA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ
B. COREŢCHI, A. GRIBINCEA
Universitatea de Stat din Moldova
Abstract: The rapid development of globalization processes are characterized

primarily by the liberalization of economic relations between countries, removing barriers
to flows of goods, capital and labor. An important step towards integration of Moldova
into the EU economic relations took place in 2005, Moldova gained access to the General
System of Preferences (GSP +).
This event has consequences dual nature. First quality open access, in terms of its
effective mechanisms, opening doors to new opportunities for countries to exploit more
active markets, increase export potential and application of defensive measures against
unfair competition, offering additional security to foreign investors while maintaining
liberalized trade regime.
Keywords: International trade, Liberalization of export relations, Foreign market,
Unfair competition, Investment.
157
INTRODUCERE
Sectorul agrar în Republica Moldova pe parcursul ultimului deceniu a fost supus
unor transformări importante, care au influenţat considerabil mai multe domenii din
economia naţională.
Astfel, pe parcursul perioadei 2005-2009 au fost implementate reforme ce au
favorizat deschiderea economiei republicii Moldova faţă de economia globală. După cum
şi era de aşteptat în condiţiile unei recesiuni economice generalizate în care se afla Repub-
lica Moldova, exporturile şi importurile au reacţionat în mod diferit la această deschidere,
rezultatul general fiind explodarea deficitului comercial.
Uniunea Europeană devine tot mai importantă în comerţul agricol al Moldovei.
Conform acordului încheiat cu Uniunea Europeana în 2005, Republica Moldova a obţinut
accesul la Sistemul General de Preferinţe (GSP+). Conform acestui acord, începând cu 1
ianuarie 2006, se permite accesul liber pe piaţa Uniunii Europene a circa 9200 poziţii
tarifare din cele 10200 (11000) poziţii existente în Nomenclatorul combinat de bunuri.
Astfel, 2000 poziţii sunt acordate tuturor ţărilor terţe în conformitate cu tariful vamal UE şi
7200 conform GSP+, de care beneficiază doar 15 ţări. Aplicarea sistemului GSP+ permite
accesul la tariful vamal zero a circa 88% din exporturile Republicii Moldova în Uniunea
Europeană (M. Spiridon, 2004).
Pentru relevarea problemei în cauză s-au efectuat cercetări în baza datelor Biroului
Naţional de Statistică al Republicii Moldova. Au fost examinate datele pe perioada anilor
2005-2009 relatate în dările de seamă ale World Economic Outlook, IMF şi Organizaţiei
Mondiale ale Comerţului.
În calitate de metode de cercetare s-au folosit: comparaţia, analiză, sinteză statistică,
deducţia, metoda grafică, monografică şi comparativă.
Analiza comerţului cu produse agroalimentare cât şi modulul în care sunt utilizate
permite aprecierea ce se efectuează în câteva etape. La prima etapă s-a efectuat analiza
exportului şi a doua a importului.
Aşadar, în perioada anilor 2008-2009, exporturile Republicii Moldova de mărfuri s-
au micşorat cu 25,1%, iar importurile cu 37,8% (figura 1).
Figura 1. Evoluţia exporturilor şi importurilor Republicii Moldova în perioada

anilor 2008-2009, (%)
Reorientarea geografică spre piaţa comună europeană în ultimul deceniu nu a alterat

cursul urmat de exporturile Republicii Moldova, aşadar pot menţiona că criza economică
158
mondială a afectat puternic exporturile moldoveneşti. Analizând figura de mai jos
menţionăm că procesul a continuat şi în primele luni ale anului 2009. În această perioadă
cota exporturilor către piaţa europeană a sporit cu 1,1% de la 51,6% la 52,7% din total faţă
de aceeaşi perioadă a anului precedent. Această creştere s-a produs din contul exporturilor
către CSI, iar cota altor ţări a rămas la fel.
120
100
80
60
40
20
0
1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Eport altii Export UE Export CSI
Figura 2. Evoluţia geografică a ponderii exporturilor Republicii Moldova în perioada

anilor 1997-2009, (%)
În urma analizei efectuate la baza evoluţiei date stă o serie de factori fundamentali şi
de conjunctură. Printre factorii fundamentali putem menţiona liberalizarea comerţului la
începutul perioadei de tranziţie, revenirea economiei din recesiunea transformaţională şi
„gravitarea” (P. Senarclens, 2000), firească a exporturilor către pieţele europene apropiate
şi cu puterea înaltă de cumpărare. Un alt factor fundamental a fost liberalizarea consecutivă
a regimului comercial între UE şi Republica Moldova: de la GSP (1999) prin GSP+ (2006)
şi până la Preferinţe Comerciale Autonome acordate de UE în martie 2008 (World
Economic Outlook, IMF, 2009).
Factori de conjuncturali la diferite etape au luat forma unor şocuri comerciale,
precum criza rusă din 1998 sau embargoul „vinicol” instituit de autorităţile ruseşti în
martie 2006. Ambele şocuri au avut un impact considerabil asupra exporturilor
moldoveneşti pe piaţa rusă şi au „facilitat” reorientarea acestora către pieţe mai previzibile
europene. În acest sens, criza economică mondială se înscrie în această serie de factori (cu
toate că rămâne de văzut cât de durabile vor fi efectele acesteia). Faptul că partenerii
comerciali din CSI au fost afectaţi mai grav de criza mondială a determinat şi comprimarea
mai drastică a exporturilor tocmai în această direcţie.
Totodată, o privire asupra evoluţiei importurilor totale în ţările respective relevă
evoluţii în linii mari similare cu cele legate de importurile moldoveneşti. De pildă, în
ianuarie-octombrie 2009, importurile totale au scăzut în Ucraina şi România cu 52% şi
41%, respectiv. Aceste scăderi sunt şi mai pronunţate decât în cazul exporturilor
moldoveneşti în aceste ţări, iar în cazul comerţului cu România infirmă indirect ipoteza că
scăderea exporturilor moldoveneşti în România ar fi fost cauzată de tensionarea relaţiilor
politice între ambele state şi introducerea regimului de vize faţă de cetăţenii români.
Un alt factor important care a avut efecte adverse asupra comerţului cu ţările din
Europa Centrală şi de Est şi ţările CSI este evoluţia ratei de schimb. În timp ce valutele
naţionale din Rusia, Ucraina şi România au început să se devalorizeze (cu peste 30% în
prima jumătate de an după demararea crizei), leul moldovenesc se „bucura” de o stabilitate
fără precedent în regiune. [1] Aceasta la fel a subminat competitivitatea exporturilor
moldoveneşti în raport cu ţările ce şi-au devalorizat valutele.
159
Criza a afectat semnificativ şi compoziţia exporturilor moldoveneşti, ceea ce a adus
şi la anumite modificări în structura exporturilor moldoveneşti pe piaţa europeană. O
analiză a acestora relevă că victimele principale au fost metalele comune (-77,2%) şi
materiale de construcţii (-59%), ceea ce este uşor de înţeles dacă să ţinem cont de
prăbuşirea sectorului de construcţii în mai multe state din Europa Centrală şi de Est,
inclusiv România. Dimpotrivă, produsele agro-alimentare au fost cele rezistente în faţa
crizei, având scăderi mai puţin semnificative, în cazul produselor alimentare şi băuturilor (-
13,1%), sau chiar creşteri spectaculoase cum este cazul produselor vegetale (+25%).
Perspectivele ulterioare pentru exporturile agroalimentare rămân în continuare optimiste,
nu în ultimul rând graţie menţinerii preţurilor alimentare relativ înalte la nivel global şi
demontării unei serii de bariere instituţionale în Republica Moldova. În acelaşi timp,
evoluţia categoriilor „perdante” va depinde în mare măsură de recuperarea economică în
regiune. Totuşi, revenirea spectaculoasă a acestor exporturi este puţin probabilă.
35,00
30,00
25,00
20,00
15,00
10,00
5,00
0,00
p rod u se materiale p rod u se maş ini şi grăsimi şi metale încălţămin te, materiale d e p ieii bru te, p ro du se
altele
alimen tare, textile vegetale aparate uleiuri co mu ne p ălării, co n stru cţii p iei tăb ăcite min erale
20 0 8 8 ,30 30 ,20 8 ,80 1 4 ,3 0 3 ,5 0 8 ,7 0 5 ,6 0 6 ,8 0 3 ,9 0 2,9 0 7,0 0
20 0 9 10 ,60 32 ,30 14 ,70 1 7 ,4 0 3 ,5 0 2 ,7 0 4 ,3 0 4 ,1 0 3 ,5 0 2,1 0 4,8 0
Figura 3. Evoluţia exporturilor Republicii Moldova pe piaţa Uniunii

Europene în perioada anilor 2008-2009, (%)
În urma analizei comparative cu exporturile, scăderea importurilor a fost destul de

uniformă din punct de vedere geografic: ponderea importurilor din UE s-a micşorat cu
0,2%, iar a celor din CSI a crescu cu 0,1%. În general, exporturile din UE au scăzut în
primele zece luni ale 2009 cu 22,5% reflectând atât diminuarea cererii din Moldova, cât şi
micşorarea valorii unitare a unor produse importate, precum produse petroliere.
25,00
20,00 20,00
17,50 17,60
15,00 14,80 15,10 14,60
13,00
10,00 10,20 9,50

9,40
8,00
6,60
6,40 6,10 6,60
5,00 5,00 4,80
4,10
3,20
2,70 2,50
2,30
0,00
0,00 2,00 4,00 6,00 8,00 10,00 12,00
2008 2009
Figura 4. Evoluţia importurilor Republicii Moldova pe piaţa Uniunii Europene

în perioada anilor 2008-2009, (%)
Acesta a fost şi unul din factorii importanţi ce au determinat comprimarea

importurilor româneşti în Moldova. Printre ţările europene cu ponderi relativ importante în
totalul importurilor cele mai semnificative scăderi au fost remarcate în cazul importurilor
din România (-53%), Polonia (-34,4%) şi Germania (-35,2%).
160
CONCLUZII
1. Aparent, Moldova conţine un regim comercial liberal, atât în domeniul
exporturilor, cât şi al importurilor, dar este necesar pentru a crea un cadru legislativ şi a
infrastructurii adecvate pentru promovarea comerţului al Republicii Moldova, ce a devenit
posibilă odată cu ajustarea bazei normative la standardele europene şi internaţionale;
2. Relaţiile Republicii Moldova cu alte state în domeniul activităţii comerciale
externe se întemeiază pe respectarea principiilor şi normelor de drept internaţional general
- acceptate şi a angajamentelor ce decurg din tratatele internaţionale la care Republica
Moldova face parte;
3. Exportul are o mare importanţă în dezvoltare atât timp cât o ţară obţine creşterea
potenţialului său economic, creşterea eficienţei economice şi echilibrarea economiei
naţionale deoarece, activitatea de export se manifestă prin participarea ţării la schimburi de
bunuri şi servicii economice;
4. Importul are o mare însemnătate în dezvoltare atât timp cât duce la creşterea
bunăstării dar, participând la schimbul de bunuri şi servicii economice, importul poate
duce la înlocuirea producţiei interne şi deci, la micşorarea resurselor financiare;
5. Structura şi dinamica exporturilor din Republica Moldova vorbesc despre faptul
că ţara noastră abia începe să facă primii paşi timizi pe calea integrării pe pieţele globale.
Exporturile sale rămân excesiv concentrate geografic şi pe categorii de produse .
6. În contextul unui potenţial Acord de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv
cu UE, este imperativ necesar ca Moldova să-şi îmbunătăţească mediul instituţional
comercial, pentru a utiliza din plin preferinţele comerciale şi pentru ca companiile din
Moldova să poată rezista în concurenţa cu companiile europene.
BIBLIOGRAFIE
1. RUJAN, O.; PÂRGARU, I. Economie internaţională. Chişinău: Editura Economica, 2004.
251 p.
2. SENARCLENS P.; L’ Etat du monde 2001, Paris: La Decouverte, 2000. 75 p.
3. SPIRIDON, M. Uniunea Europeană şi ţările candidate din est: dezvoltare prin
transformare sistemică, În: Colecţia de studii I.E.R. 2004
4. World Economic Outlook, În: IMF. 2009
AN ECONOMETRIC MODEL OF TECHNICAL EFFICIENCY

EFFECTS IN A STOCHASTIC FRONTIER PRODUCTION
FUNCTION FOR AGRICULTURAL LAND
CONSOLIDATION IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA
D. CIMPOIEŞ, A. RACUL16
The State Agrarian University of Moldova
Abstract. Economical efficiency reveals the quality of economical processes in

agricultural unities to produce positive financial effects with a minimum effort. In cereal
production the efficiency is influenced by a number of factors, which act together and
between them there is interdependence. We have used the stochastic frontier analysis for
calculating the economical efficiency of producing the cereal cultures in the Republic of
Moldova. Methodologically speaking, it is important to compare the traditional indicators
16
This research work was carried out with the support of Academy of Sciences of Moldova and
also was financed from Sate Project No. 02.02.04P.
161
used to evaluate the efficiency in agriculture (profitableness, unitary cost of production)
with the parameters that result from the stochastic frontier analysis. Considering the market
economy, the main objective of the economic agents is to use with a maximum of
efficiency the factors they have for raising income and profit. The suggested method of
evaluation the efficiency of cereal cultures allows appreciating how much each of the
analyzed factors influence the size of the output indicator and how much they are linked
one to each other.
Key words: Economical efficiecy, Stochastic frontier, Cobb-Douglas, Regression
analysis
INTRODUCTION
The necessity to study the indicators that characterize economical efficiency of cereal
crops in the agricultural enterprises from Republic of Moldova, including the reserves of
agricultural production increase, requires identifying the causal links between exogenous
factors which influence the final indicators in taking decisions and making future forecasts.
Final indicator of cereal production efficiency must be a logical result of factors action and it
has to be in correlative connection with the factors that influence it. An important role in this
concern is assigned to the definition of production functions in agriculture on the basis of
regression-correlative analysis in order to specify endogenous variables or final ones,
exogenous variables or causal ones, and the functional type of relation between them.
MATERIAL AND METHODS
The first empirical analysis of the efficiency has been done by Farrel in 1957. He
divided general economic efficiency in two components: technical efficiency (TE ) and
allocative efficiency (AE). According to Farrel, technical efficiency indicates agricultural
enterprise capacity to attain maximal volume of production consuming a given measure of
the production factors (D. Aigner, C. Lovell, and P. Schmidt, 1977).
Let’s consider one simple production process, in which one single input (x) is used to
produce one single output (y). In fig. 1 OF’ curve represents the production frontier, which is
applied to define the relation between input and output. It represents the maximal volume of
output obtained at each input level. Thus the area under the production frontier represents
technology fesible production set. The enterprises operate on frontier when they are technically
efficient or under frontier when they are technically inefficient. Point A represents an
inefficient enterprise, while the points B and C – efficient enterprises. The enterprise A is
inefficient, because technically it can increase its output volume up to the enterprise B level
without increasing somehow the input. In other words, enterprise A possesses reserves to
increase its production volume without additional expenses for used means of production. If
the agricultural enterprise is situated on the production frontier curve OF’, then the ratio
between real and optimal productivity equals to 1, and as a consequence such an enterprise if
considered to be efficient. If the agricultural enterprise productivity becomes worse it leads to a
removal from the production frontier and the ratio becomes lower than 1 (but higher than 0),
fact that proves that the enterprise becomes inefficient.
Allocative efficiency value, as the technical one, varies between the limits of 0 and
1. Allocative efficiency takes place only when the agricultural enterprises chooses the
resources to produce a product at the existing prices, with minimum expenses and it also
determines the difference between the decision to produce it with minimum expenses and
the decision to produce technically efficient. Allocative inefficiency supposes that the
enterprises don’t make optimal use of production factors, taking into consideration their
prices, i. e. they don’t minimize the expenses. It’s important to mention that to determine
the allocative efficiency apart from quantitative data it is also necessary to fin out data
162
concerning prices. Besides, as a compulsory condition to determine the allocative
efficiency, technical efficiency determination is indispensable.
Fig 1. Technical efficiency and scale economy [3] .
General economic efficiency represents nothing else than the product between
technical and allocative efficiency and it also expresses the difference between real and
potential production. The investigation of factors which determine the economical
efficiency increase of the cereal production requires the exact determination of economical
indicators that express it. Every indicator has its specific role in the analysis of different
directions of branch, agricultural unit and agricultural farm efficiency to solve the
problems connected with technological process optimization.
The method of stochastic frontier supposes the use of exponential production
function Cobb-Douglas [1]:
5
Y = A*Õ X a
i
i
* e (v-u ) (1)
i =1
where:
Y – total cereal production volume, thousand lei
X1 – surface of agricultural land sown with cereal crops, ha
X2 – expenses for labor wages with contributions for social and medical insurance,
thousand lei
X3 – expenses for seeds and planting material, thousand lei
X4 – expenses for chemical and natural fertilizers, thousand lei
X5 – expenses for additional activities and indirect consumptions, thousand lei
A, αi – constants
v – aleatory variable with normal repartition N (0, s v2 ) and it is independent of u
It represents the stochastic component of technical inefficiency limit.
u – non-negative aleatory variable which evaluates technical inefficiency of the
agricultural farm productivity and which has a normal repartition N (0, s u ) .
2
163
Parameters evaluation of production function for the given set of exogenous
variables (input) has as a purpose to obtain the adequate conditions for final factor
maximization (output) [2]. The stochastic frontier is a limit for the given economic agent i
in fixed conditions of total consumptions X2i…X5i and the surface of available agricultural
land X1i. Technical inefficiency of agricultural farm i can be calculated as follows:
- ui
TE i = e (2)
where TEi –represents technical inefficiency, and ui is the proportion between the value of
total cereal production volume and stochastic frontier Yi.
RESULTS AND DISCUSIONS
On the basis of 33 agricultural enterprises from Republic of Moldova in 2008 using
the method of the least squares the production function Cobb-Douglas was evaluated
resulting from the enumerated factors. Link intensity between the variables in the
regression function, which expresses the relation between endogenous factor Y and
exogenous factors X1…X5, was estimated with the help of correlation coefficients R yx i .
Regression equation parameters α1… α5 represent partial elasticity of exogenous
factors and give the possibility to calculate how much will total cereal production volume
increase if we raise the consumption by a unit. Total elasticity of factors can be estimated
as the sum of elasticity partial coefficients
5
e = åe
i =1
i (3)
and it requires the following restrictions:
1. if e i > 1, then the increase of production factor i leads to a bigger growing rate of
total production volume then the used production factor;
2. if e i = 1, then the growing rhytm of final factor and the one of factor use i are
identical;
3. if e i < 1, this means that the increase of exogenous factor i leads to a smaller
growing rate of total production volume.
Initial data processing with the help of applied programs “FRONTIER 4.1” [3]
allowed to obtain the following regression equation :
- 0 , 085
Y = 1 , 373 * X 10 , 879 * X 0 , 029
2 * X 3 * X 0 , 170
4 * X 0 , 130
5 (4)
On the basis of these elasticity coefficients we can calculate total cereal production
increase depending on each exogenous factor:
- when modifying the agricultural land surface by 4,68 ha Y increases by 0,87%;
- when increasing consumptions for labor wages with contributions for social and
medical insurance by 0,879 thousand lei the endogenous factor increases by 0,029%;
- if natural and chemical fertilizers use increases by 1,06 thousand lei cereal
production volume increases by 0,17 %;
- when increasing the additional activities and indirect consumptions by 4,56
thousand lei Y increases by 0,13%.
The consumptions for seed tree material, according to the regression equation, is a
factor that reduces the endogenous factor as follows: consumptions increase for seeds and
planting material by 1,44 thousand lei imposes income decrease by 0,085%. This fact
indicates the necessity of technological process optimization at the compartment of
excessive consumptions of seeds and planting material.
164
The multiple determination coefficient R2=0,807 proves that between the total cereal
production volume and exogenous factors included in the model there is an important
connection. The included factors explain 80,7% from final factor variation. X1 factor
contribution to the obtained result is of 23%. This fact indicates the major influence of the
agricultural land surface on the endogenous factor. TE value decreases with land surface
increase sown with cereals. For example the agricultural enterprise SRL "Iapcaz-Agro"
with a surface of only 59 ha of cereal crops has a technical inefficiency of 0,918, while the
agricultural enterprise SRL "Accesoriu-Agro" where the cereals occupy 1786 ha has a
TE=0,305. Another factor, which has an important weight in determination coefficient , is
X4- consumptions for natural and chemical fertilizers. This factor contribution is of 37%
and taking into consideration that the elasticity coefficient equals to 0,17, we can mention
that economic forecasts for utilization of natural and chemical fertilizers has a decisive
influence. Exogenous factor X5 – additional activities and indirect consumptions has a
weight of 22% in determination equation. This fact shows that there are still reserves to
improve the technological process and to avoid some consumptions that are not strictly
necessary. Other exogenous factors included in the model have a minor influence (<10%)
and there is no reason to evaluate them.
The stochastic frontier analysis of cereal sector give us the possibility to estimate to what
extent the agricultural enterprises have a similar economic efficiency with other enterprises
from the district which have an optimal technological process. Technical inefficiency average
value of all 33 agricultural enterprises equals to 0,655, which indicates substantial dispersal of
the economic agents according to the TE criterion of cereal production.
CONCLUSIONS
1. The study revealed that evidence of significant farm organization technical
efficiencies in Moldova crop production. The results suggest that more labor-intensive and
technologically complex productions provide a lager scope for managerial mistakes and
transition costs in lager and complex organizations.
2. In conclusion we can mention that stochastic frontier analysis method is a relevant
tool for economic efficiency evaluation in agriculture. The comparison between traditio-
nally used indicators for economic efficiency evaluation in agriculture (profitableness,
unitary cost of production etc.) and technical efficiency TE has a methodological impor-
tance and may be useful in economic practice.
BIBLIOGRAPHY
1. AIGNER, D.; Lovell, C.; and SCHMIDT, P. Formulation and estimation of stochastic
frontier production function models. In: Journal of econometrics, 1977. no. 6. p. 21-37
2. CIMPOIEŞ, D.; and Lerman Z. Land policy and farm efficiency: the lessons of Moldova.
Studies on the Agricultural and Food Sector in Central and Eastern Europe. In: Leibniz Institut für
Agrarentwicklung in Mittel und Osteuropa (IAMO). 2008, vol. 44, 603 p.
3. COELLI T. A guide to FRONTIER version 4.1: A computer program for stochastic
frontier production and cost function estimation. In: Departament of econometrics. University of
New England. Armidale. 1994.
165
GESTIONAREA EFICIENTĂ A RESURSELOR CONSUMATE LA
PRODUCEREA PRODUCŢIEI AGRICOLE ÎN REGIUNILE DE
DEZVOLTARE ALE REPUBLICII MOLDOVA
ELENA TIMOFTI, DANIELA POPA

Universitatea Agrară de Stat de Moldova
Abstract. The modification of dynamic resources ensurance: land, labor, fix means
and current assets in conditions of the market economy are different in each agricultural
unit, so have different directions of production and development branches of development.
Nowadays, the changes in the size of potential production in agricultural units from
Republic of Moldova depend, in large extent, by the influence of different administration
trends of production resources: first of all, by the reduction of labor recourses number and
agricultural land, secondly, by the quantitative and qualitative administration of the fix
means of production, current assets and others.
Key words: Resources, Administration, Production, Efficiency, Regions.
INTRODUCERE
Resursele de producţie sunt reprezentate de potenţialul natural, material, financiar şi
uman de care dispune o unitate agricolă care, în contextul creat de mediul social, sunt
atrase şi folosite în procesul de producere a produselor agricole. Resursele atrase în
procesul de producţie mai poartă denumirea şi de factori de producţie, care, prin
mecanismul funcţionării lor, asigură obţinerea produselor vegetale şi animale. În noţiunea
de resurse se cuprind şi resursele neatrase în procesul de producţie. O importanţă
deosebită are atragerea în procesul de producţie a acelor resurse care asigură sporirea
producţiei agricole în condiţii de eficienţă economică ridicată, în special prin multiplicarea
efectului resurselor naturale nepurtătoare de costuri (energia solară, clima etc.). Între
diferite resurse există legături de dependenţă şi condiţionare reciprocă.
Scopul acestui studiu constă în cercetarea gestionării eficiente a resurselor
consumate la producerea producţiei agricole în regiunile de dezvoltare ale Republicii
Moldova. Drept sursă principală pentru efectuarea cercetării a servit literatura contem-
porană a autorilor naţionali şi de peste hotare. În lucrarea prezentă sunt folosite metodele
economico-statistice precum şi investigaţiile autorilor.
Resursele de producţie sunt nişte elemente aparte ale potenţialului de producţie.
Cercetarea eficienţei economice privind folosirea resurselor de producţie permite a efectua
o analiză mai profundă şi diferenţiată a diferitor factori de producţie cu scopul dezvăluirii
rezervelor pentru accelerarea ritmurilor de creştere a economiei. Acest lucru este necesar,
deoarece, după cum am menţionat mai înainte, factorii de dezvoltare a producţiei nu se
înlocuiesc pe deplin între ei. Pentru a mobiliza rezervele existente este imporatnt a dispune
de date obiective, care caracterizează eficienţa economică nu numai a resurselor de
producţie în întregime (potenţialul de producere) sau a unui tip de resurse, de exemplu,
mijloacele de muncă, dar şi fiecare tip de resurse de producţie luat în parte.
În opinia unor savanţi, resursele de producţie sunt reprezentate de potenţialul natural,
material, financiar şi uman de care dispune o entitate agricolă care, în contextul creat de mediul
social, sunt atrase şi folosite în procesul de producere a produselor agricole (P. Panţiru, 2003;
D. Moldovanu, 2005; D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, 1999).
Alţi autori utilizează gruparea resurselor în patru categorii de bază: pământ, muncă,
166
capital şi management sau activitatea antreprenorială. (A. Dobrynina, A. Tarasovič, 2000;
A. Iancu, 1992,; L. Zahiu, 1999).
Suntem de acord cu această părere şi ţinem să precizăm, că esenţa managementului
constă în utilizarea eficientă a resurselor limitate şi protejarea efectelor resurselor
nelimitate prin utilizarea unor metode şi tehnici de combinare şi substituire bazate pe
aplicarea cercetării ştiinţifice agricole şi a raţionamentelor economice.
Prin organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii se urmăreşte creşterea gradului de
utilizare a resurselor, în special a resurselor ieftine şi nepurtătoare de costuri (resurse naturale şi
biologice), a resurselor umane de a căror folosire raţională depinde nivelul şi ritmul de creştere
a productivităţii agricole. Gradul de mobilizare a potenţialului de resurse, ce caracterizează
intensitatea utilizării lor, se exprimă cu ajutorul a doi indicatori: intensitatea consumării
(cheltuirii) potenţialului de resurse şi eficienţa (rezultatul) utilizării potenţialului de resurse.
Resursele economice atrase în circuitul economic, aflate în mişcare ca fluxuri, constituie
factori de producţie. J.B. Say, reprezentant al Şcolii Clasice, sublinia în lucrarea sa „Tratat de
economie politică”, că la producerea bunurilor participă trei factori: munca, natura (pământul)
şi capitalul. Primii doi factori – munca şi natura – sunt factori primari sau originari, întrucât ei
reprezintă punctul de plecare a activităţii economice. Celălalt factor, capitalul este factor
derivat, care rezultă din interacţiunea primelor (Economie, 2000).
Gestionarea resurselor consumate la producerea producţiei orientate spre obţinerea
unor maxime efecte utile la o unitate de eforturi se exprimă prin randamentul resurselor de
producţie, care se determină prin raportul dintre rezultatele obţinute (producţia, venitul,
profitul) şi eforturile (factorii sau resursele utilizate) depuse pentru a le obţine.
În funcţie de modalităţile de măsurare şi apreciere a rezultatelor, există câteva
metodologii de abordare a randamentului, şi anume:
· randament în natură al utilizării factorilor de producţie, exprimat în unităţi naturale
sau convenţionale;
· randament exprimat valoric, care permite măsurarea eficienţei utilizării resurselor în
expresie valorică (lei, mii lei etc.);
· randament parţial, care exprimă eficienţa cu care este utilizată fiecare resursă de
producţie aparte (pământ, muncă etc.);
· randament integral (global) al resurselor de producţie, care reprezintă rezultatul
combinării tuturor resurselor de producţie, măsurând performanţa şi eficienţa generală.
Randamentul resurselor (parţial şi integral (global)), bazat pe progresul tehnic, poate
fi: crescător, constant sau descrescător.
Conform Legii privind Dezvoltarea regională în Republica Moldova din 16
februarie 2007 nr. 68 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007) se definesc
următoarele regiuni de dezvoltare: Nord, Centru, Sud, mun. Chişinău, U.T.A. Găgăuzia,
regiunea din stânga Nistrului (unde nu avem acces la date).
Principiile de bază ale susţinerii dezvoltării regionale sunt eficienţa – buna utilizare a
resurselor naturale, umane, financiare, de producţie pe întreg teritoriul. Scopul regiunilor
este de a asigura folosirea raţională, completă şi cu maximum de randament a tuturor
resurselor pe care le foloseşte agricultura în vederea obţinerii întregului sortiment de
produse agricole în cantităţi şi de calitate corespunzătoare cerinţelor economiei naţionale şi
în condiţiile economice cele mai avantajoase.
În baza datelor întreprinderilor agricole corporative din republică, care sunt producătoare
de producţie-marfă, utilizează terenuri arendate, o mare parte din ele sunt plătitoare de TVA,
prezintă dări de seamă fiscale şi statistice vom analiza în plan regional ponderea, gestionarea şi
eficienţa principalelor resurse consumate la producerea producţiei agricole.
167
Tabelul 1
Ponderea principalilor indicatori economici ai întreprinderilor agricole pe regiunile
de dezvoltare ale Republicii Moldova în medie pe anii 2004 – 2008
inclusiv
Indicatorul Total pe
mun. U.T.A.
Nord Centru Sud Republica
Chişinău Găgăuzia
Moldova
A 1 2 3 4 5 6
Numărul de întreprinderi 88 570 465 302 96 1521
Suprafaţa terenurilor agricole, ha 24575 359490 191160 234600 92134 901959
ponderea, % 2,7 39,8 21,2 26,0 10,3 100,0
Efectivul mediu anual de lucrători,
persoane 2948 35005 19814 19437 7273 84477
ponderea, % 3,5 41,4 23,5 23,0 8,6 100,0
Valoarea medie anuală a mijloacelor
fixe cu destinaţie agricolă, mii lei 322591 1298682 1193035 1352820 431602 4598730
ponderea, % 7,1 28,2 25,9 29,4 9,4 100,0
Consumurile materiale incluse în
costul producţiei agricole, mii lei 206112 944454 715015 472093 169032 2506706
ponderea, % 8,2 37,7 28,5 18,9 6,7 100,0
Valoarea producţiei agricole globale
în preţuri comparabile ale anului
2005, mii lei 211038 1381732 799815 775725 278964 3447274
ponderea, % 6,1 40,1 23,2 22,5 8,1 100,0
Venituri din vânzarea producţiei
agricole, mii lei 317757 1718625 1023730 952378 324064 4336554
ponderea, % 7,3 39,6 23,6 21,9 7,5 100,0
Profit, mii lei 63630 266346 158171 170804 43512 702463
ponderea, % 9,1 37,9 22,5 24,3 6,2 100,0
Analiza datelor tabelul 1 denotă faptul că ponderea cea mai mare a principalelor resurse
precum şi a rezultatelor din activitatea întreprinderilor agricole o deţine regiunea de dezvoltare
Nord (30-40%), urmată de regiunile Sud şi Centru (20- 25%), U.T.A. Găgăuzia şi mun.
Chişinău – cu ponderea de până la 10%. Această situaţie ne permite să conchidem că în
întreprinderile agricole din regiunile de dezvoltare ale Republicii Moldova ponderea resurselor
nu este uniformă, precum şi rezultatele utilizării acestora diferă sub influenţa diferitor factori.
Cercetările demonstrează că:
· randamentul terenului agricol este mai înalt în mun. Chişinău, Centru şi Sud iar în
regiunea de Nord indicatorul este aproximativ la nivelul mediu pe ţară;
· productivitatea muncii mai înaltă s-a evidenţiat în mun. Chişinău, regiunile Centru şi Sud;
· randamentul consumurilor de producţie este mai ridicat în regiunile de Nord, Sud şi UTA
“Găgăuzia”;
· mijloacele fixe sunt utilizate mai eficient în regiunile Nord şi Centru;
· la fiecare 1 leu consumat în mun. Chişinău au fost obţinute 28,69 bani profit, în regiunile
Sud 25,55 bani, aceasta este mai redus ca media pe întreprinderile ţară.
168
Tabelul 2
Eficienţa economică a producţiei în întreprinderile agricole pe regiunile de dezvoltare
din Republica Moldova în medie pe anii 2004 -2008
Regiunile de dezvoltare
Media pe
Indicatorul Mun. UTA
Nord Centru Sud republică
Chişinău “Găgăuzia”
A 1 2 3 4 5 6
Numărul de întreprinderi 88 570 465 302 96 1521
Valoarea producţiei globale vegetale şi
animaliere (în preţuri comparabile ale
a.2005), lei
calculată la:
1 ha teren agricol; 10691 4083 4656 3715 3474 4209
1 leu consumuri de producţie; 0,72 0,91 0,75 0,93 0,91 0,86
1 leu mijloace fixe de producţie. 0,74 1,27 0,81 0,70 0,70 0,89
1 lucrător mediu anual 71587 39472 40366 39909 38356 40807
Profit obţinut din vânzarea producţiei
agricole, lei,
calculat la:
1 ha teren agricol; 1915 668 665 665 356 666
1 leu consumuri de producţie 0,13 0,15 0,11 0,17 0,09 0,14
Rentabilitatea mijloacelor fixe de
producţie cu destinaţie agricolă, % 11,4 10,3 2,92 4,9 0,69 5,97
Rentabilitatea producţiei agricole, % 28,69 19,92 19,69 25,55 13,38 20,95
CONCLUZII
1. Potenţialul integral de resurse în întreprinderile Republicii Moldova în anii 2004-2008
s-a utilizat neeficient, întreprinderile agricole se dezvoltă extensiv.
2. Investiţiile în reutilarea procesului tehnologic sunt reduse din lipsa surselor de finanţare.
3. Terenurile agricole au un randament constant scăzut.
4. Forţa de muncă este utilizată ineficient.
5. Consumurile materiale nu se recuperează.
BIBLIOGRAFIE
1. Legea cu privire la dezvoltarea regională în Republica Moldova nr. 438 – XVI din 28 decembrie
2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2007, nr. 21-24
2. CIUCUR D.; GAVRILĂ I.; POPESCU C. Economie. Bucureşti, 1999. 236 p.
3. DOBROTĂ, N. Economie politică. Bucureşti: Editura Economică, 2000. 495 p.
4. Economie. Bucureşti: Editura Economică, 2000. 550 p.
5. IANCU, A. Tratat de economie. Bucureşti: Editura Economică, 1992. 112 p.
6. MOLDOVANU, D. Capitalism subteran sau economie de piaţă. Chişinău, 2005. 98 p.
7. PANŢIRU, P. Economie şi politică agrară. Galaţi, 2003. 99 p.
8. ZAHIU, L. Management agricol. Bucureşti: Editura Economică, 1999. 189 p.
9. Ếconomičeskaia teoriậ, pod redakciei A.I. Dobrynina. Sankt – Peterburg: Piter, 2000. 542 p.
169
ASPECTE RELEVANTE PRIVIND MODIFICĂRILE STRUCTURALE
ALE FONDULUI FUNCIAR ÎN REPUBLICA MOLDOVA
CORINA BURCIU
Abstract. This article is investigating some relevant aspects considering structural

changes of the land fund in the Republic of Moldova. Also it is considering the structure
evolution of land fund along 2007-2009 years. The results of the research conclude that
one of the most important rise components of efficient usage of land fund is spread of
fertilizers according to settled standards by scientific research institutions. Economical
efficacy using the land fund may be provided by supplying the agricultural enterprises with
modern equipment (creating technological stations and machines), fertilizers spread,
performing all agricultural ground according to scientific recommendations. Soil erosion
and landslides are a big and risky danger bringing a huge loss to economy, population,
diminishing the land fund of the Republic of Moldova. Land is becoming wealth and
valuable just being carefully and wisely looked after.
Key words: Agricultural ground, Economical efficacy, Overall agricultural produc-
tion, Land cadastre, Land fund, Land resources, Soil erosion.
INTRODUCERE
Fondul funciar constituie totalitatea suprafeţelor de teren cuprinse între hotarele ţării,
inclusiv cele de sub ape, construcţii şi căi de comunicaţie, reprezentînd condiţia de bază a
existenţei unui popor sau stat. În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Codul funciar Nr.
828-XII din 25.12.91, toate terenurile, indiferent de destinaţie şi de proprietate, constituie
fondul funciar al Republicii Moldova. Fondul funciar, în funcţie de destinaţia principală, se
compune din următoarele categorii de terenuri: cu destinaţie agricolă, din intravilanul
localităţilor, destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii
speciale, destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurile de
valoare istorico-culturală, terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi, ale fondului
silvic, ale fondului acvatic şi ale fondului de rezervă.
Pe parcursul cercetărilor au fost aplicate următoarele metode: monografică, statistică şi
analitică. Baza informaţională o constituie datele generalizatoare ale Biroului Naţional de
Statistică din Republica Moldova. Drept suport metodologic au servit actele legislative şi
normative ale Republicii Moldova, conceptele savanţilor economişti la tema de cercetare.
În Republica Moldova în anul 2008, suprafaţa fondului funciar constituia 3384,6 mii
ha, inclusiv 2506,23 mii ha (74,04 la sută) – terenuri agricole: din care 1821,72 mii ha
(72,6 la sută) – terenuri arabile, 302,76 mii ha (12,08 la sută) – plantaţii perene, 360,06 mii
ha (14,37 la sută) – fîneţe şi păşuni, 21,69 mii ha (0,87 la sută) – pârloage.
La 1 ianuarie 2009, fondul funciar era astfel repartizat pe categorii de terenuri:
· terenurile cu destinaţie agricolă - 1984,6 ha, fiind о creştere faţă de anii 2007 şi
2008 cu 10,5 mii ha şi respectiv 5,7 mii ha.
· terenurile din intravilanul localităţilor - 311,42 mii ha, о descreştere faţă de anii
2007 şi 2008, cu 3,9 mii ha şi respectiv 8,2 mii ha.
· terenurile destinate industriei, transportului, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii
speciale - 58,5 mii ha, ceea ce constituie o reducere neesenţială a suprafeţei faţă
de anul 2008 (0,1 mii ha).
170
· terenurile destinate protecţiei naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative,
terenuri cu valoare istorico-culturală, terenuri ale zonelor suburbane şi ale zonelor
verzi – 3,95 mii ha.
· terenurile fondului silvic - 443,1 mii ha, fiind în creştere faţă de anii 2007 şi 2008,
cu 7,7 mii ha şi 3 mii ha.
· terenurile fondului acvatic- 86,0 mii ha, fiind într-o creştere lentă faţă de anii 2007
şi respectiv 2008, cu 1,2 mii ha şi 0,8 mii ha.
· terenurile fondului de rezervă - 497,0 mii ha, în descreştere faţă de anii 2007 şi
2008 cu 11,6 mii ha şi respectiv 5,1 mii ha.
Tabelul 1
Evoluţia şi structura fondului funciar în Republica Moldova
Categoria terenurilor 2007 2008 2009
ponderea, ponderea, ponderea,
mii, ha mii, ha mii, ha
% % %
Terenuri cu destinaţie agricolă 1974,1 58,33 1978,9 58,47 1984,6 58,64
Terenurile localităţilor 319,6 9,44 315,7 9,33 311,4 9,2
Terenurile destinate industriei,
transporturilor şi de altă destinaţie 58,4 1,73 58,6 1,73 58,5 1,73
Terenurile destinate protecţiei naturii, ocro-
tirii sănătăţii, activităţii recreative, terenuri
cu valoare istorico-culturală, terenuri ale
zonelor suburbane şi ale zonelor verzi 3,7 0,11 4,0 0,12 3,95 0,12
Terenurile fondului silvic 435,4 12,86 440,1 13,0 443,1 13,09
Terenurile fondului apelor 84,8 2,50 85,2 2,52 86,0 2,54
Terenurile fondului de rezervă 508,6 15,03 502,1 14,83 497,0 14,68
Total terenuri 3384,6 100 3384,6 100 3384,6 100
Conform datelor prezentate în tabelul 1 la începutul anului 2008 din 3384625,55 ha

de terenuri ale fondului funciar (2368178 deţinători funciari), 782709,0664 ha se aflau în
proprietatea publică a statului (4392 de deţinători funciari), 724809,892 ha în proprietatea
publică a unităţilor administrativ-teritoriale (62588 de deţinători funciari) şi 1877106,592
mii ha în proprietate privată (2301198 de deţinători funciari).
La 1 ianuarie 2009, terenurile cu destinaţie agricolă în Republica Moldova au
cuprins o suprafaţă de 1984550,091 ha şi au fost constituite din terenuri arabile –
1661126,216 ha, terenuri ocupate de pîrloagă - 19029,479 ha, fîneţe - 326,32 ha, livezi -
119271,382 ha, vii - 121918,811 ha, plantaţii de nuci - 4763,19 ha, plantaţii de dud -
503,64 ha, arbuşti fructiferi - 483,21 ha, plantaţii mamă - 918,25 ha, pepiniere pomicole -
207,69 ha, alte plantaţii multianuale - 522,25 ha, terenuri aflate în stadiul de ameliorare şi
restabilire a fertilităţii - 1636,9 ha, terenuri ocupate cu plantaţii forestiere - 8973,7992 ha,
răpi - 445,1 ha, alunecări de teren - 325,15 ha, terenuri aflate sub ape - 3104,38 ha, drumuri
- 9906,283 ha, străzi şi pieţe - 41,2359 ha, construcţii şi curţi - 13295,8726 ha. Din aceste
terenuri, sunt irigabile 225240,06 ha, din care 211399,25 ha sunt terenuri arabile. Efectiv,
sunt irigate circa 50 mii de ha. Terenurile cu destinaţie agricola în Republica Moldova sunt
repartizate unui număr de 1316253 beneficiari. În medie, unui beneficiar îi revin 1,507 ha
de teren cu destinaţie agricolă.
Rezultatele calculelor (tabelul 1) ne demonstrează că cota preponderentă o deţin
terenurile cu destinaţie agricolă – 58, 33%.
171
După suprafaţa arabilă care îi revine unui locuitor, Republica Moldova, cu 0,41
ha/locuitor, ocupă unul din primele locuri în Europa, fiind devansată numai de Ungaria
(0,466 ha/locuitor), Finlanda (0,424 ha/locuitor), Danemarca (0,422 ha/ locuitor), Bulgaria
(0,422 ha/locuitor), şi România (0,422 ha/locuitor). Totodată, raportul dintre suprafaţa
arabilă a Republica Moldova la numărul de locuitori este aproape de 8 ori mai mare decît
valorii ce-i revine unor state, cunoscute ca ţări cu performanţe în agricultură, ca Olanda şi
Elveţia. Referitor la suprafaţa arabilă care îi revine unui locuitor, Republica Moldova
înregistrează o valoare aproape dublă faţă de media mondială, care constituie 0,26 ha /
locuitor şi dublă faţă de cea europeană – 0,236 ha/locuitor (figura 1).
Figura 1. Suprafaţa arabilă pe cap de locuitor în unele ţări europene
În baza unor investigaţii, solurile Moldovei sunt apreciate ca unele dintre cele mai fertile
din lume-cca 1 miliard tone de humus, 50 milioane tone de azot, 60 milioane tone de fosfor,
700 milioane tone de potasiu. Ele prezintă principala bogăţie naturala a ţării şi merita,
necondiţionat, o atenţie permanenta a statului, instituţiilor de profil şi a fiecărui locuitor aparte.
În Republica Moldova principalele tipuri de soluri- cernoziomurile constituie 70%
din suprafaţa totală. Cernoziomurile luvice (podzolite) ocupă 117,7 mii ha (3,49%),
cernoziomurile cambice (levigate) 395,5 mii ha (11,71%), cernoziomurile tipice 281,6 mii
ha (8,34%), cernoziomurile obişnuite 634,1 mii ha (18,78%), cernoziomurile carbonatice
671,9 mii ha (19,91%), cernoziomurile sudice 1,7 mii ha (0,05%), cernoziomurile
compacte 13,6 mii ha (0,4%), cernoziomurile xeroforestiere 18,2 mii ha (0,54%).
Din cauza activităţilor umane neadecvate si extensive, altor factori obiectivi si
subiectivi, conţinutul de humus în soluri s-a diminuat de la 5-6% pînă la 2,5-3,0%,
suprafaţa terenurilor erodate majorându-se pînă la circa 850 mii ha, ceea ce constituie peste
35 la suta din suprafaţa terenurilor agricole. S-a mărit şi suprafaţa terenurilor afectate de
alunecări, care actualmente constituie peste 55 mii ha de alunecări active si circa 350 mii
ha de alunecări în stare de stagnare.
Prevenirea degradării solurilor se poate realiza doar prin schimbări profunde de ordin
spiritual, de comportare şi gospodărire a populaţiei. Pentru reanimarea agriculturii,
redresarea situaţiei în utilizarea fondului funciar şi protecţia resurselor naturale sunt
172
necesare acţiuni de perfecţionare a sistemului de lucrare a solului, implementare a
măsurilor complexe antierozionale şi de prevenire a alunecărilor de teren, creare a carcasei
verzi protectoare de terenuri, ameliorare si fertilizare a solurilor.
CONCLUZII
1. Unul din principalele rezerve de creştere a eficienţei utilizării fondului funciar este
aplicarea îngrăşămintelor conform normelor stabilite de instituţiile de cercetări ştiinţifice.
2. Creşterea eficienţei utilizării fondului funciar poate fi asigurată prin dotarea
întreprinderilor agricole cu tehnică performantă (crearea staţiunilor tehnologice de maşini),
administrarea îngrăşămintelor, executarea tuturor lucrărilor agricole pe întreaga suprafaţă
conform recomandărilor ştiinţifice.
3. Eroziunea solurilor si alunecările de teren prezintă un pericol şi un fenomen de
risc, care condiţionează pierderi enorme economiei, populaţiei şi diminuează esenţial
fondul funciar al republicii.
4. Pentru ameliorarea situaţiei în domeniul vital al Republicii Moldova se cere o
Programă de Stat de utilizare eficientă a pământului.
BIBLIOGRAFIE
1. Dezvoltarea social - economică a Republicii Moldova în anul 2008. În: Anuarul statistic al
Republicii Moldova. 2009
2. Publicaţie trimestrială editată de CPE- IDIS Viitorul. În: Monitorul Economic. 2009
3. Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea Cadastrului funciar, conform situaţiei de la 1
ianuarie 2009 nr. 264/03.04.2009. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2009, nr.69-71/316
4. ANDIEŞ, S.; ŢÎGANOC, V. Starea regimurilor nutritive şi măsurile de sporire a
fertilităţii solurilor în Republica Moldova. În: Serviciul agrochimic în patru decenii de afirmare.
2004. 120 p. ISBN 9975-9791-6-5
5. IOSIF, Gh. Analiza economico-financiară a firmei în domeniul agroalimentar. Bucureşti:
Editura Tribuna Economică, 2000. 528 p. ISBN 973-9348-81-5
ASPECTE PRIVIND ANALIZA POTENŢIALULUI FINANCIAR ÎN

ÎNTREPRINDERILE AGRICOLE
NATALIA TCACI, E. BULGAC

Abstract. Based on data of 238 agricultural enterprises of the Centre region was
examined the financial potential as part of the current liquidity and financial autonomy.
Was found high level of indebtedness, which in late 2008 formed 67.4%. Given situation
caused insolvency of agricultural enterprises because liquidity indicators were not
classified in the optimum. In the result was argued optimal structure of financial sources.
Keywords: Current liquidity rate, Debt level, Financial autonomy, Financial
potential, Own capital
INTRODUCERE
Integrarea Republicii Moldova în comunitatea europeană şi asigurarea securităţii
alimentare necesită o dezvoltare stabilă a sectorului agrar. Soluţionarea problemei în cauză
depinde de potenţialul financiar, care reflectă posibilităţile întreprinderilor agricole în
gestionarea şi combinarea eficientă a surselor financiare proprii şi împrumutate (E.
Dobrescu, 2000). Reieşind din cele menţionate apare necesitatea analizei potenţialului
financiar în vederea argumentării nivelului optim al structurii surselor de finanţare ce poate
să favorizeze sporirea eficienţei potenţialului de producţie
173
Aici devine semnificativă prima lege a economistului B. Raian, conform căreia
„întreprinderea nu v-a supraveţui, folosind potenţialul de resurse în modul cel mai efectiv,
dacă nu v-a dispune de mijloace băneşti necesare pentru acoperirea consumurilor şi
cheltuielilor la întreţinerea acestui potenţial”.
Baza informaţională o constituie Rapoartele financiare pe activitatea a 238
întreprinderi agricole din regiunea de Centru şi datele generalizatoare ale Biroului Naţional
de Statistică al Republicii Moldova.
1. Drept suport metodologic au servit actele legislative şi normative ale
Republicii Moldova, conceptele savanţilor economişti din ţară şi de peste hotare la
tema de cercetare (L. Sosnenko, 2004).
2. În cadrul investigaţiilor au fost aplicate următoarele metode de cercetare:
ratelor, comparaţiei, grupărilor statistice.
Pentru fortificarea potenţialului de producţie a întreprinderii este necesară asigurarea
unui disponibil suficient de mijloace proprii, ceea ce este posibil numai în condiţiile unei
situaţii financiare stabile. Aceasta se explică prin corelaţiile interdependente dintre
elementele potenţialului de producţie şi a potenţialului financiar ce determină autonomia
financiară şi capacitatea de plată a agentului economic.
Investigaţiile noastre atestă faptul, că situaţia financiară a întreprinderilor agricole
din regiunea de Centru este riscantă. Analiza structurii surselor de finanţare a patrimoniului
demonstrează un nivel înalt al gradului de îndatorare, care la finele anului 2008 constituie
67,4%, ceea ce semnifică, că activitatea întreprinderilor agricole din regiune este
dependentă de sursele împrumutate.
3. Analizînd structura datoriilor pe termen scurt după caracterul achitării,
observăm, că situaţia financiară continuie să se agraveze. Astfel la finele anului 2008
din suma totală a datoriilor pe termen scurt aproximativ 68,0% sunt cu termenul
expirat (tabelul 1). Mai mult ca atît, din suma datoriilor expirate 34,8% sunt datorii
cu termenul expirat mai mare de un an.
Examinînd structura pe tipuri de datorii, putem constata, că ponderea majoră revine
datoriilor pe termen scurt privind facturile comerciale, care ocupă 42,19% din totalul
datoriilor. Din totalul acestora 247,6 mln. lei, sau 31,93%, sunt datoriile cu termenul
expirat. Anume datoriile privind facturile comerciale agravează nivelul de îndatorare şi
crează o instabilitate financiară.
Din datoriile cu termenul expirat o pondere semnificativă revine datoriilor faţă de
fondatori şi alţi participanţi, cît şi altor datorii pe termen scurt, respectiv 7,1 şi 8,19%
(tabelul 1).
Neachitarea la timp a datoriilor privind facturile comerciale, cît şi a altor datorii
poate să conducă la includerea în contracte de către furnizorii de materie primă şi materiale
a plăţii în avans sau, în cel mai rău caz, la nefurnizarea materialelor.
Concomitent pe lîngă această situaţie, datoriile faţă de personal privind retribuirea
muncii cu termenul expirat constituie 24,2 mln. lei sau 3,12%. Datoriile faţă de personal
privind alte operaţii cu termenul expirat alcătuiesc 35,4 mln. lei sau 74,7%.
Datoriile cu termenul expirat se atribuie, în mare parte, decontărilor cu bugetul şi
datoriilor privind asigurările.
Rezultatele calculelor (tabelul 1) ne permit să constatăm, că în situaţia creată
întreprinderile agricole n-au fost în stare să lichideze restanţele faţă de buget, fondul social,
personal şi să reînnoiască baza tehnico-materială.
174
Tabelul 1
Structura datoriilor pe termen scurt după termenii de scadenţă în întreprinderile
agricole din regiunea de Centru
Suma la inclusiv
finele La care Cu termenul expirat
Tipul datoriilor
anului termenul de Pînă la 3 De la 3 luni Mai mult
2008 plată n-a sosit luni pînă la 1 an de 1 an
1. Credite bancare pe teremn scurt,
- mii lei 65033,0 45389,6 3181,6 9848,6 6613,2
- în procente 8,38 5,85 0,41 1,27 0,85
2. Împrumuturi pe termen scurt,
- mii lei 91115,2 54807,1 7617,6 13003,6 15686,9
- în procente 11,75 7,07 0,98 1,68 2,02
3. Datorii pe termen scurt privind
facturile comerciale,
- mii lei 327204,8 79564,8 71921,5 106586,5 69132,0
- în procente 42,19 10,26 9,27 13,74 8,92
4. Avansuri primite
- mii lei 27773,9 10155,0 11222,2 5465,8 930,9
- în procente 3,58 1,31 1,45 0,7 0,12
5. Datorii faţă de personal privind
retribuirea muncii, mii lei 32328,9 8178,9 16378,8 4937,2 2834,0
- în procente 4,17 1,05 2,12 0,64 0,34
6. Datorii faţă de personal privind alte
operaţii
- mii lei 47340,2 11971,0 12175,3 10098,5 3095,4
- în procente 6,11 1,54 1,57 1,31 1,69
7. Datorii privind asigurările,
- mii lei 15263,1 5105,1 6834,0 2370,7 953,3
- în procente 1,97 0,66 0,88 0,31 0,12
8. Datorii aferente decontărilor cu
bugetul, -mii lei
- în procente 24513,4 6857,5 9735,0 2629,4 5291,5
3,16 0,88 1,26 0,34 0,68
9. Datorii faţă de fondatorii şi alţi
participanţi
- mii lei 69834,4 14739,5 7594,9 6707,8 40792,2
- în procente 9,00 1,9 0,98 0,86 5,26
10. Alte datorii pe termen scurt
- mii lei 75151,3 11618,4 19622,0 15593,9 28317,0
- în procente 9,69 1,5 2,53 2,01 3,65
Total datorii pe termen scurt,
- mii lei 775558,2 248386,9 166282,9 177242,0 183646,4
- în procente 100,00 32,02 21,44 22,85 23,68
Tendinţa de reducere a stabilităţii financiare este determinată de asigurarea

nesatisfăcătoare cu surse proprii. Gruparea după rata autonomiei financiare atestă faptul, că
în 33,2% din numărul total al întreprinderilor agricole capitalul propriu este negativ, ceea
ce este un rezultat al creşterii din an în an a pierderilor neacoperite (tabelul 2). Astfel în
prima grupă de întreprinderi pierderea netă constituie 238,1 mii lei, iar rata de manevrare a
175
capitalului propriu este negativă, ceea ce semnifică despre incapacitatea capitalului propriu
de a manevra cu activele curente proprii.
Tabelul 2
Influenţa nivelului de asigurare cu surse proprii asupra stabilităţii financiare a
întreprinderilor agricole din regiunea de Centru în medie pe 2006-2008
Grupele de întreprinderi după rata autonomiei
În medie pe
Indicatorii financiare
totalitate
-1,0-0,0 0,01-0,3 0,31-0,5 mai mult de 0,5
1. Numărul de întreprinderi 105 93 43 75 316
2. Rata autonomiei financiare în
medie pe grupă -0,687 0,143 0,403 0,722 0,135
3. Venituri din vînzări, mii lei 1327,4 1553,3 2064,8 3036,1 2025,0
4. Profit brut, mii lei 176,5 232,7 243,0 614,1 310,1
5. Profit net, mii lei -238,1 152,5 249,4 566,7 134,2
6. Rentabilitatea produselor finite, % 23,33 23,74 29,27 30,95 26,21
7. Rata lichidităţii curente,
coeficient 1,038 1,859 2,287 4,852 1,203
8. Rata de manevrare a capitalului
propriu, coeficient -2,09 0,252 0,479 1,242 -0,054
Rezultatele calculelor prezentate în tabelul 2 ne demonstrează, că pe măsura creşterii

ratei autonomiei financiare are loc sporirea veniturilor din vînzări, profitului brut, profi-
tului net, rentabilităţii produse finite, ratei lichidităţii curente şi capacităţii de manevrare a
capitalului propriu.
Concomitent constatăm, că nivelul optim al ratei autonomiei financiare pentru
întreprinderile agricole constituie 0,722 sau 72,2%. Astfel, cînd ponderea capitalului
propriu în totalul surselor alcătuieşte 72,2%, se observă majorarea veniturilor din vînzări,
profitului brut şi profitului net faţă de media pe totalitate respectiv de 1,5, 1, 98 şi 4,22 ori.
Nivelul rentabilităţii produselor finite este mai sporit cu 4,74 puncte procentuale, iar rata
lichidităţii curente cu 3,649 puncte. Aceste rezultate sunt explicate prin faptul, că
întreprinderile agricole, unde sursele proprii alcătuiesc 72,2%, au posibilităţi în procurarea
seminţelor de calitate, îngrăşămintelor minerale, produselor petroliere şi, totodată, să
respecte toate operaţiunile tehnologice.
În întreprinderile grupei a patra nu se simte insuficienţă de active curente, deoarece
acestea depăşesc suma datoriilor pe termen scurt de 4,85 ori.
În acelaşi timp, datele prezentate în tabelul 2 ne demonstrează, că întreprinderile
agricole din grupele 1, 2, 3 dispun de rezerve privind obţinerea performanţelor economico-
financiare. Astfel în prima grupă de întreprinderi rezervele de sporire a veniturilor din
vînzări, profitului brut, nivelului rentabilităţii şi lichidităţii curente constituie respectiv 1,7
mln. lei, 437,6 mii lei, 7,62 puncte procentuale şi 3,814 puncte.
Dacă întreprinderile grupei a doua vor majora rata autonomiei financiare de la 14,3%
pînă la 72,2%, atunci va spori venitul din vînzări, profitul brut şi profitul net respectiv cu
1,5 mln. lei, 381,4 mii lei şi 414,2 mii lei.
În urma majorării ponderii capitalului propriu în gospodăriile grupei a treia de la
40,3% pînă la 72,2% profitul brut, profitul net şi rata lichidităţii curente vor spori respectiv
cu 371,1 mii lei, 317,3 mii lei şi 2,565 puncte. Capacitatea de manevrare a capitalului
propriu se va majora de la 47,9% pînă la 124,2%.
Rezultatele grupării întreprinderilor agricole după rata lichidităţii curente ne
confirmă o situaţie nesatisfăcătoare privind capacitatea de plată a acestora. Din numărul
176
total de întreprinderi agricole 61,8% n-au fost în stare să-şi onoreze obligaţiunile de plată
mobilizînd toate activele curente deoarece la fiecare leu de datorii pe termen scurt acestea
constituie respectiv 30,6 şi 93,5 bani.
Situaţia dificilă în aceste întreprinderi este determinată şi de lipsa surselor proprii de
finanţare, ceea ce demonstrează că practic finanţarea patrimoniului se efectuează din surse
împrumutate. În întreprinderile, unde rata lichidităţii curente practic a atins graniţa de jos a
intervalului teoretic (2,0), ponderea capitalului propriu în totalul surselor constituie
42,75%. Creşterea autonomiei financiare cu 37% a permis majorarea veniturilor din vînzări
şi a profitului brut respectiv de 1,81 şi 3,47 ori, rentabilităţii produselor finite şi a
capitalului propriu respectiv cu 7,0 şi 46,7 puncte procentuale.
Cercetările noastre atestă faptul, că în întreprinderile agricole, unde rata lichidităţii
curente a depăşit cu mult graniţa de sus a intervalului optim (2,5), au fost obţinute cele mai
înalte performanţe economico-financiare. Astfel sursele proprii în aceste întreprinderi deţin
o cotă preponderentă – 59,1%, ceea ce a redus gradul de îndatorare faţă de media pe
întreprinderile cercetate cu 52,6%. În aceste întreprinderi la fiecare leu al capitalului
propriu s-a obţinut profit net în mărime de 1,66 lei, ceea ce a depăşit datele medii pe
totalitatea studiată de 5,4 ori.
CONCLUZII
1. În rezultatul analizei structurii surselor de finanţare s-a constatat un nivel înalt al
gradului de îndatorare, care la finele anului 2008 constituie 67,4%, fapt ce semnifică, că
activitatea întreprinderilor agricole din regiunea de Centru este dependentă de sursele
împrumutate.
2. La finele anului 2008 din suma totală a datoriilor pe termen scurt aproximativ
68,0% sunt cu termenul expirat, dintre care 34,8% constituie datoriile cu termenul expirat
mai mult de un an. Examinarea structurii datoriilor a demonstrat, că 42,2% din suma totală
revine datoriilor pe termen scurt privind facturile comerciale, care practic sunt cu termenul
expirat, ceea ce a condus la agravarea situaţiei financiare în întreprinderile agricole.
3. Rezultatele cercetărilor au permis argumentarea nivelului optim al ratei
autonomiei financiare pentru întreprinderile agricole de la 0,5 până la 0,72 puncte, fapt ce
poate asigura majorarea profitului brut de la 150% până la 198%.
4. În vederea sporirii eficienţei activităţii operaţionale intervalul optim al lichidităţii
curente pentru întreprinderile agricole poate fi considerat în limitele 1,8-2,0, ceea ce asigură
creşterea profitului brut de 3,47 ori şi a rentabilităţii producţiei finite cu 7,0 puncte procentuale.
BIBLIOGRAFIE
1. DOBRESCU, E. O privire asupra potenţialului economiei româneşti în tranziţie// În: Economie
şi finanţe. 2000, nr. 2 (33), p.28-40
2. SOSNENKO L. Analiz èkonomičeskogo potenciala dejstuûŝego predpriâtiâ. Moskva, 2004. 208 s.
177
ВЗАИМОСВЯЗЬ ПОЛИТИКИ ЗАНЯТОСТИ НАСЕЛЕНИЯ С
ПОЛИТИКОЙ ДОХОДОВ И ПРОБЛЕМЫ ЕЁ РЕГУЛИРОВАНИЯ В
РЕСПУБЛИКЕ МОЛДОВА
ЕЛЕНА БАРАНОВ
Государственный аграрный университет Республике Молдова
Abstract. The dramatic transformation of economic relations in the Republic of

Moldova since independence have led to significant changes in work-related issues, have
had profound social and psychological consequences. Socio-labor relations depended on
the labor market situation, supply and demand of labor for the structure of the proposed
vacancy socio-professional characteristics of job seekers as well as the prevailing culture
in the society of norms and values.
Key words: Employment, Active population, Unemployment, Rate of unemploy-
ment, Income policy.
ВВЕДЕНИЕ
Занятость населения представляет собой не только важный производственный
ресурс общества, эффективное использование которого является необходимым
фактором ускорения экономического роста, но и в значительной степени основу для
социальной стабильности в обществе и гармоничного общественного развития в
целом. Занятость остается важным моментом в жизни трудоспособного населения.
Поскольку существует тесная взаимосвязь между направлениями занятости и
политикой доходов, это требует изучения подходов к проблеме занятости, рынка
труда, деятельности государства в области регулирования занятости и методов
социальной работы с безработными гражданами.
Объектом исследования является занятость населения, представляющая собой
сложное социально-экономическое явление, которое приобретает свое конкретное
содержание под воздействием множества факторов и процессов, начиная от
демографических процессов в обществе и кончая государственным регулирующим
воздействием на макроэкономику и на рынок труда, а также политикой государства
в сфере образования и здравоохранения.
Для исследования данных процессов были изучены научные работы
отечественных и зарубежных специалистов в данной области, кроме того,
статистические данные и нормативно-правовые акты законодательства Республике
Молдова. В работе использованы следующие методы экономического исследования:
сравнительный, статистико-экономический, анализ и синтез.
Основной тенденцией изменения отношений занятости в Молдове явилось
абсолютное снижение численности и удельного веса занятых в народном хозяйстве.
Уменьшение численности занятых шло во многом за счет наиболее уязвимых
категорий населения: многодетных женщин, лиц предпенсионного возраста,
инвалидов, молодых людей. Оно вызывало также перемещения работников внутри
предприятий, означало для многих нисходящую социальную мобильность.
Сокращается не только занятое, но и экономически активное население в целом (то
есть и занятые и безработные, находящиеся в поиске работы).
Согласно данным Национального бюро статистики экономически активное
население Республики Молдова в 2009 году составило 1265,3 тыс. человек, что по
сравнению с 2001 годом меньше на 351,4 тыс. человек (или 21,7%), а по сравнению с
178
2008 годом – на 2,9%. Численность занятого населения составила 1184,4 тыс.
человек, что по сравнению с 2008 годом меньше на 5,3% (график 1).
График 1. Динамика активного населения, уровня экономической активности

и уровня занятости населения РМ
Численность безработных, согласно определению Международного бюро труда, в

2009 году составила почти 81 тыс. человек, что на 30,7 тыс. человек, или на 60% больше,
чем в 2008 году. За период 2001-2009гг. заметно значительное снижение уровня
экономической активности и соответственно, уровня занятости населения. Так, в 2009
году уровень экономической активности населения составил 42,1%, что по сравнению с
2001 годом меньше на 15,8 п.п. Уровень занятости населения в возрасте 15 лет и старше
(соотношение занятого населения к общему населению 15 лет и старше) составил
40,7%, что также по сравнению с 2001 годом ниже на 13 п.п. (Статистический
бюллетень Республики Молдова январь-декабрь 2009 года)
Распределение по полу показывает практически одинаковый уровень
занятости среди мужчин и женщин (50,5%, соответственно к 49,5%). Городскому
населению относится 53,7% всего занятого населения, а сельскому – 46,3%.
Меняется и отраслевая структура занятости (график 2 и 3). Снижается
численность занятых в материальном производстве, при этом падает доля занятых в
сельском хозяйстве и возрастает доля занятых в сфере услуг. Так, можно отметить,
что в 2009 году 28,2% (или 334 тыс. чел.) из всего занятого населения было
задействовано в аграрном секторе, что по сравнению с 2008 годом меньше на 2,9
п.п., а по сравнению с 2001 годом – на 22,8п.п. Количество занятого населения в
данном секторе в 2009 году снизилась по сравнению с 2008 годом и 2001 годом
соответственно на 55 тыс. чел. (-14,1%) и 430 тыс. чел (-56,3%).
Численность занятого населения в несельскохозяйственном секторе в 2009 году
составила 850,4 тыс. чел., что по сравнению с 2008 годом меньше на 1,3% (11,6 тыс.
чел.). В кадре данного сектора было отмечено снижение численности занятого
населения в промышленности в 2009 году по сравнению с 2008 годом на 8 тыс. чел., в
сфере услуг в 2009 году замечено незначительное увеличение численности занятого
населения, отмеченное в основном в области гостиничной деятельности и торговли.
179
График 2. Динамика распределения занятого населения по
секторам экономики в РМ, тыс. чел.
Доля занятого населения в промышленности в 2009 году составила 13,1% из

всего занятого населения РМ, в строительстве – 6,2%, в обоих случаях сохранив
уровень 2008 года.
График 3. Динамика распределения занятого населения по

секторам экономики в РМ, %
Существует прямая связь политики занятости с политикой доходов, так как

занятость должна приносить трудящимся доход, обеспечивающий достойные
человека условия жизни. Среднемесячная заработная плата в национальной
экономике в 2009 году составила 2748 лей и увеличилась по сравнению с 2008 годом
на 8,7%. В 2009 году среднемесячная заработная плата в бюджетной сфере достигла
2406 лей, а в реальном секторе составила 2946 лей. В зависимости от деятельности
национальной экономики наблюдается максимальный уровень покрытия
прожиточного минимума работников, занятых в финансовом секторе - в 4,5 раз, а и
минимальный уровень - для работников, занятых в сельском хозяйстве, охоте и
лесном хозяйстве, заработные платы которых покрывают прожиточный минимум в
пропорции к 129,5%.
180
График 4. Динамика среднемесячной заработной платы одного
работника в экономике по видам деятельности в РМ, лей
В 2009 году наиболее высокая среднемесячная заработная плата одного работ-
ника наблюдалась в области промышленности – 3168 леев, что по сравнению с 2001
годом и 2008 годом выше соответственно в 3,8 раз и на 4,1%, хотя в январе-феврале
2010 наблюдается снижение на 197 леев и 224 лея соответственно, а в марте
составив 1448 лей.
За анализируемый период наиболее низкие заработные платы на одного
работника наблюдаются в сфере деятельности – сельское хозяйство, где максимальное
значение составило 1484 лей в 2008 году, что по сравнению с такими видами деятель-
ности, как строительство, промышленность и оказание услуг за соответствующий
период меньше соответственно на 57,22п.п.; 52,2п.п. и 47,8п.п. Так, в 2009 году по
сравнению с 2008 годом наблюдается снижение среднемесячной заработной платы
одного работника, занятого в сельском хозяйстве на 30 лей (2,02п.п.).
В январе-марте 2010 года среднемесячная заработная плата работника нацио-
нальной экономики составила 2740,2 лей, увеличившись по сравнению с аналогич-
ным периодом 2009 года на 6,7%, реальная заработная плата, практически не
изменившись с уровнем прощлого года (100,9%). В бюджетной сфере среднемесяч-
ная зарплата составила 2432,8 леев и увеличилась по сравнению с аналогичным
периодом 2009 года на 10,2%, в реальном секторе экономики – 2923,5 леев,
увеличившись на 5,1% по сравнению с аналогичным периодом предыдущего года.
В марте 2010 года среднемесячная заработная плата работника национальной
экономики составила 2857,5 леев, что по сравнению с соответствующим периодом
2009 года увеличилась на 8,1%. В бюджетной сфере среднемесячная зарплата
составила 2505,8 леев и увеличилась по сравнению с аналогичным периодом 2009
года на 8,7%, в реальном секторе экономики – 3059,9 леев, увеличившись на 7,7% по
сравнению с аналогичным периодом предыдущего года. (Remunerarea salariaţilor în
Republica Moldova în ianuarie-martie 2010)
181
ВЫВОДЫ
1. Рынок труда Республики Молдова в 2009г. по сравнению с 2001г.
характеризуется снижением безработных с 117,7 тыс.чел. до 80,9 тыс.чел., а по
сравнению с 2008г. – увеличением на 29,2 тыс.чел. Уровень безработицы в 2009г.
увеличился по сравнению с 2008г. на 2,4п.п., отрицательно характеризуя ситуацию
на рынке труда. Экономика страны далека от стабилизации, более того, объемы
производства продолжают сокращаться, нависла реальная угроза сокращения
занятости в больших масштабах.
2. Наибольшее сокращение численности занятых работников отмечалось в
отраслях с низким уровнем оплаты труда, где наблюдается спад производства, и
прежде всего, в отрасли сельского хозяйства.
3. Для того чтобы политика занятости стала эффективной и результативной,
необходимо, чтобы она была ориентирована на регулирование структурой
безработицы, на перераспределение рабочей силы по отраслям, территориям и видам
занятости в интересах роста эффективности труда. Забота государства о достижении
в стране наиболее полной и эффективной занятости населения и росте на этой
основе его доходов является важнейшим аспектом государственного регулирования
рыночной экономики.
4. Механизм формирования и регулирования рынка труда населения должен
постоянно совершенствоваться в увязке с системой других макроэкономических показа-
телей применительно к новым рыночным условиям развития многоукладного хозяйства,
структурной перестройки и институциональных преобразований в экономике.
1. ZAÂC, O. Zanâteost’ naseleniâ i ee regulirovanie. Vladivostok. 2003. 89 p.
2. КЭМПБЕЛЛ, Р.; МАККОННЕЛЛ, Б. Экономикс: принципы, проблемы и политика. Mos-
kva. 2003. 68 p.
3. Social’no-èkonomičeskoe razvitie Respublike Moldova v 2009 godu. Kišinev. 2009. 115 p.
4. Statističeskij bûleteni’ Respubliki Moldova za ânvari-fevral’ 2009 goda. Kišinev. 2009. 8 p.
5. Remunerarea salariaţilor în Republica Moldova în ianuarie-martie 2010. În: Comunicat de
presa. 2010, nr. 02 – 11/57
IMPORTANŢA POLITICII DE SUBVENŢIONARE ÎN

DEZVOLTAREA SECTORULUI AGRICOL AL REPUBLICII MOLDOVA
LILIANA CIMPOIEŞ
Abstract. The transformation process at the beginning of 90s, in many Eastern

European countries, and particularly the ex-soviet republics lead to significant changes.
The transition from a planned to a market economy affected their agricultural production,
consumption and trade as an impact of the carried reforms in different spheres as: political,
economic and administrative. For Moldova the agri-food sector plays an important role
into its economy sector. Therefore, a leading role belongs to the improvement of the
subsidizing system as a key instrument for economic growth and improvement of living
standards for rural population. In this context, is important to mention that in 2007 has
been adopted a new National Strategy for Sustainable Development of the agri-food sector
182
and the Concept of the Subsidizing System for agricultural producers until 2015. In the
given paper we will analyze the impact of subsidizing policy for Moldova’s agricultural
policy and its positive advantages for farmers. In the same way, is necessary to improve
the priority directions for subsidies, a greater role should be given to export subsidies in
order to increase the amount of exported foodstuffs, as well as the access to new markets.
Key words: Subsidies, Investments, Agricultural producers, Agricultural policy,
Governmental regulation.
INTRODUCERE
Procesele transformaţionale de la începutul anilor 90 au condus la schimbări esenţiale în
economiile multor ţări din Europa Centrală şi de Est, în special în fostele republici sovietice.
Astfel procesul de tranziţie de la o economie planificată la una de piaţă a afectat considerabil
producţia, consumul şi comerţul agricol ca urmare a numeroaselor reforme politice, economice,
administrative etc. Această situaţie poate fi observată şi în cazul Moldovei unde sectorul agro-
alimentar are un rol esenţial în cadrul economiei naţionale a ţării, statul susţinînd acest sector ca
„prioritar” printr-o serie de legi şi acte normative. O posibilă explicaţie ar putea fi găsită în
principalele instrumentele de politică agricolă a ţării.
Scopul acestui studiu constă în analiza impactului politicii de subvenţionare a
statului asupra dezvoltării sectorului agricol. În acest scop au fost utilizate informaţiile
statistice furnizate de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, precum şi a
Departamentului de Statistică şi Sociologie al RM.
Există numeroase discuţii cu privire la politicile macroeconomice şi rolul lor în
dezvoltarea economică a unei ţări, în special cu privire la atenţia sporită acordată politicilor
agricole. Această prioritate derivă din faptul că agricultura reprezintă unica sursă de venit
şi forţă de muncă în spaţiul rural, de asemenea deseori fiind şi unicul mijloc de reducere a
sărăciei atît în spaţiul rural cît şi urban. Acest sector este şi cel mai mult legat de celelalte
sectoare ale economiei deoarece uneori abuză de resurse vitale ca apă, soluri, păduri etc.,
făcând imposibilă aplicarea unei politici laisser-faire.
Din aceste considerente, statul prin intermediul diferitor instrumente ale politicii
agricole este nevoit să se implice în reglementarea acestui sector. Unul dintre cele mai
importante instrumente ale politicii agricole sunt subvenţiile, adică cheltuielile
irecuperabile efectuate de către stat în favoarea cărora beneficiari ai politicii. În literatura
de specialitate se evidenţiază două tipuri de subvenţii: explicite (adică subsidiile fiscale) şi
cele implicite ca taxele pe import menite să protejeze producătorii autohtoni, astfel
subvenţionând costurile înalte de producţie.
Totuşi există diverse argumente pro şi contra subvenţionării. Subvenţiile au o
importanţă majoră în reducerea sărăciei, când sunt utilizate într-un mod tranzitoriu pot
facilita trecerea la un regim economic mai puţin dependent de subvenţii într-o perioadă
îndelungată, sunt necesare în cazul calamităţilor naturale etc. În acelaşi timp subvenţiile
sunt alocate celor mai puţin competitive ramuri ale economiei naţionale, iar odată alocate
acestea sunt greu de eliminat, conduc la diminuarea posibilităţilor dezvoltării instituţiilor
care sunt viabile pe termin lung şi fără alocarea de subvenţii etc. (R. Norton, 2004)
În procesul de perfecţionării politicii agricole a ţării este important de luat în
consideraţie practica mondială în reglementarea sectorului agricol, principalele principii şi
priorităţi ale acesteia. Subvenţionarea este un instrument al politicii agricole pe larg utilizat
atât în ţările UE, cât şi în SUA, Canada etc.
183
Astfel, în SUA la începutul anilor 90 peste 1/3 din gospodăriile de fermieri primeau
subsidii directe de la stat de peste 12 mlrd dolari SUA anual. Cea mai mare parte din subvenţii
sau circa 60% erau destinate fermierilor ocupaţi cu creşterea cerealelor. Gospodăriile
producătoare de bumbac constituie circa 3% din gospodăriile subvenţionate şi primeau 7% din
suma totală a subvenţiilor. De asemenea, gospodăriile specializate în creşterea animalelor şi
producerea producţiei animaliere care alcătuiesc circa 1/3 din gospodăriile subvenţionate, şi
primeau circa 20% din suma alocată de la bugetul statului. Printre gospodăriile subvenţionate,
2/3 din acestea (61,3%) sunt ferme cu un venit de pînă la 50 mii dolari SUA, tot această grupă
avînd şi cea mai mare pondere în mărimea subvenţiilor acordate de stat.
Ţările Uniunii Europene beneficiază de subvenţii prin intermediul Politicii Agricole
Comune (PAC), ce reprezintă un sistem de subvenţii plătite fermierilor din ţările membre
ale UE. Circa 48% din bugetul UE este destinat PAC. Din ţările UE cel mai mult
beneficiază de subvenţii Franţa (22%), urmată de Spania (15%) iar cel mai puţin ţările
scandinave şi Marea Britanie (9%). Cea mai mare parte din plăţi sunt destinate produselor
arabile (40%), cărnii (18%), uleiului de măsline (5,4%) ş.a. (A. Lissitsa, 2006).
În Canada cea mai subvenţionată ramură este cea de producere a laptelui, cu
aproximativ 35% din totalul resurselor bugetare, şi 75% din surse fiind utilizate pentru
reglementarea preţurilor pe piaţă.
Agricultura şi industria alimentară sunt ramurile principale ale economiei naţionale
împreună contribuind la formarea a circa ¼ din PIB şi angajând aproximativ jumătate din
populaţia aptă de muncă. Astfel, este necesar să fie asigurată creşterea permanentă a
sectorului agricol, securitatea produselor alimentare, precum şi crearea unui mecanism de
gestionare mai optimal a resurselor naturale.
Tabelul 1
Dezvoltarea sectorului agrar
Anul
Indicatorul
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Dinamica salarizării, mln. lei 251,7 315,1 393,8 498,6 642,6 744 914,5 1098,6 1305,2
Dinamica producţiei agricole,
8268,0 8646,0 9474,0 10354,0 11819,0 12688,0 13734,0 12550,0 18433,0
mln lei
inclusiv:
- Fitotehnie 5790,0 5727,0 6298,0 7086,0 7900,0 8449,0 9079,0 7280,0 12229
- zootehnie 2202,0 2655,0 2870,0 2937,0 3524,0 3851,0 4278,0 4884,0 5824
Dinamica investiţiilor în
58,9 112,5 159,9 186,7 308,2 460 493,8 - -
sectorul agrar, mln lei
Astfel, în tabelul de mai sus sunt prezentaţi principalii indicatori ai dezvoltării

sectorului agrar. Toţi indicatorii au avut o evoluţie pozitivă pe parcursul perioadei analizate
înregistrând o creştere continuă. Salarizării forţei de muncă a înregistrat în mediu pe
parcursul perioadei analizate valoarea de 739,1 lei, cu de 2,93 ori mai mult decât în anul
2000. În ce priveşte valoarea producţiei agricole globale aceasta de asemenea s-a majorat
în aceasta perioada cu circa 47 la sută faţă de nivelul anului 2000, excepţie fiind doar anul
2007 nivelul acesteia depreciindu-se puţin datorită condiţiilor climaterice nefavorabile.
Totuşi cea mai mare pondere în cadrul producţiei agricole continuă sa-i revină sectorului
fitotehnic, circa 66 la sută.
Investiţiile în agricultură de asemenea au avut o tendinţă pozitivă, nivelul mediu al
acestora majorându-se de aproximativ 3 ori faţă nivelul înregistrat în anul 2000 însă fiind
absente investiţiile în ultimii doi ani analizaţi.
184
Datorită importanţei sectorului agrar pentru economia naţională, perfecţionarea şi
eficientizarea sistemului de subvenţionare reprezintă prin sine un instrument important în
contextul creşterii economice precum şi reducerea sărăciei din spaţiul rural.
În anul 2007 a fost adoptată Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă a
Complexului Agroindustrial al RM până în 2015 care îşi propune ca principal obiectiv
asigurarea creşterii durabile a sectorului agroindustrial, ameliorarea calităţii vieţii în cadrul
spaţiului rural prin intermediul sporirii competitivităţii şi productivităţii sectorului agricol.
Printre politicile promovate în scopul realizării obiectivelor stabilite un rol primordial îi
revine politicii de subvenţionare a producătorilor agricoli. Anume acest instrument al
politicii agricole este cuplat în conformitate cu documentele politicii statului, luând în
consideraţie necesităţile diferitor producători agricoli. Mijloacele financiare alocate
fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli sunt repartizate de la bugetul de stat în
concordanţă cu Concepţia sistemului de subvenţionare a producătorilor agricoli în RM
până în 2015 (Monitorul oficial al Republicii Moldova, 2007).
În Republica Moldova în ultimii ani au fost majorate nivelul subvenţiilor de la 11
mln lei în anul 2002 până la circa 660 mil lei în 2008. Acest fapt poate fi observat şi în
figura de mai jos:
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

estimat
Figura 1. Dinamica subvenţiilor acordate producătorilor agricoli

De asemenea, putem menţiona faptul că s-a încercat identificarea unui mecanism
optim de selectare a direcţiilor de alocare a subvenţiilor, astfel trecerea treptată de la
stimularea creditării, subvenţionarea lucrărilor agricole şi crearea staţiunilor tehnologice de
maşini către înfiinţarea de plantaţii pomicole, viticole, susţinerea sectorului zootehnic,
subvenţionarea de riscuri în agricultură etc.
Este cunoscut faptul că subvenţiile agricole au o influenţă pozitivă asupra profitului
întreprinderilor agricole. Am încercat să demonstrăm acest fapt prin corelarea profitului
obţinut de întreprinderile agricole cu volumul subvenţiilor în agricultură pe parcursul
aceleiaşi perioade (figura 2).
Astfel, ca rezultat am obţinut o legătură puternică valoarea coeficientului de corelaţie
fiind egală cu 0,88, ceea ce ne confirmă ipoteză susţinută, adică cu cît sunt mai mari
subvenţiile într-un sector cu atît mai mare este şi profitul obţinut în cadrul aceluiaşi sector.
185
Scatterplot: Subventii vs. Profit (Casewise MD deletion)
Profit = -114,1 + ,87007 * Subventii
Correlation: r = ,88250
800
700
600
500
400
300
Profit
200
100
-100
-200
-300
-100 0 100 200 300 400 500 600 700 800
Subventii 95% confidence
Figura 2. Interdependenţa dintre profitul obţinut şi
subvenţiile acordate sectorului agricol
CONCLUZII
1. Politicile guvernamentale de susţinere a agriculturii se prezintă în mare parte ca
fiind dezechilibrate şi ineficiente, fiind observată şi o incertitudine în ceea ce priveşte
aplicarea şi necesitatea subvenţionării sectorului agricol.
2. Pentru obţinerea unei creşteri în cadrul sectorului agrar este absolut necesar
crearea unui mecanism pentru determinarea sectoarelor prioritare precum şi a agenţilor
economici ce ar trebui să beneficieze de subvenţii din partea statului, facilitarea procedurii
de acordarea a subvenţiilor.
3. O atenţie sporită ar trebui acordată subvenţionării exporturilor agricole, aceasta
fiind o modalitate bună de a majora volumul produselor destinate exportului cît şi accesul
către noi pieţe de desfacere.
BIBLIOGRAFIE
1. Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea Concepţiei sistemului de subvenţionare a
producătorilor agricoli pentru anii 2008-2015 nr. 1305 din 28. 11. 2007, În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova. 2007, nr.14-15
2. Strategia Naţionala de Dezvoltare Durabila a Complexului Agroindustrial al Republicii
Moldova 2008 – 2015. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2008, nr.38-39
3. LISSITSA, A. Common Agricultural Policy of the European Union – Development and
Principles of Functioning, Discussion paper, 2006. no.92.
4. NORTON, R. Agricultural Development Policy – concepts and experiences, FAO, John
Wiley and Sons LTD. 528 p.
186
НАПРАВЛЕНИЯ РАЗВИТИЯ РЫНКА МОЛОЧНОЙ ПРОДУКЦИИ
РЕСПУБЛИКИ БЕЛАРУСЬ
ИРИНА МИРОЧИЦКАЯ
Белорусский государственный экономический университет Республики Беларусь
Summary. A number of countries in the world have different practice of production

of the quality agricultural products. Research of this practice assist to determine the most
common methods used to regulate the quality of products at dairy farm level. Questions of
management groups on production and milt processing in conditions of processing
enterprises quantity optimization, creation of raw material zones, management
organization in a group are statend in the article.
Key words: economic growth, branches of farming, intensification, innovation,
factors, milk, price, quality.
ВВЕДЕНИЕ
Формирование национального рынка молочной продукции Республики
Беларусь и его эффективное функционирование предполагает исследование тенден-
ций среднедушевого производства и потребления молочных продуктов населением
республики, а также факторов, влияющих на изменение спроса и емкости
внутреннего и внешнего рынка.
Теоретической и методологической основой исследования были законода-
тельные и правовые акты Республики Беларусь, работы ведущих ученых-эконо-
мистов по проблеме развития рынка молочной продукции.
В процессе исследований использованы следующие методы: монографичес-
кий, статистико-экономический, расчетно-конструктивный, абстрактно-логический,
экспертных оценок.
Производство молока и молочных продуктов занимает ведущее место в
отраслевой структуре сельского хозяйства и перерабатывающей промышленности
Республики Беларусь. На долю молока приходится до 20% товарной продукции
сельскохозяйственных организаций, а удельный вес молочной промышленности в
структуре продукции пищевых отраслей составляет около 25%.
По производству и потреблению молока в расчете на душу населения Республика
Беларусь входит в число ведущих стран мира. В 90-е годы на одного жителя республики
производилось более 700 кг молока, что в 1,9 раза превышало внутренние нормативные
потребности. За годы рыночных преобразований в среднедушевом производстве молока
и его потреблении произошли значительные изменения.
Ксф характеризует соотношение между производством молока на душу
населения и его фактическим потреблением.
Ксн характеризует соотношение между производством молока на душу
населения и его нормативным потреблением.
Как показывает анализ приведенных данных с 1990 г. по 2004 г. на рынке
молока имели место негативные тенденции сокращения среднедушевого
производства молока более чем на 40%. С 2004 наметилась положительная динамика
роста производства молока, хотя уровень 1990 года еще не достигнут.
187
Таблица 1.
Динамика изменения производства и потребления молока и молочной
продукции на душу населения
Годы
Показатели
1990 1995 2000 2003 2004 2006 2007
Производство молока на душу населения, кг 732 497 449 474 524 606 609
Индекс изменения производства молока на
душу населения X 0,68 0,9 0,99 1,11 1,04 1,005
Потребление молока на душу населения, кг 428 367 295 265 246 275 233
Индекс изменения потребления молока на
душу населения X 0,86 0,8 0,93 0,93 1,06 0,85
Индекс соотношения (к научной норме1) 1,09 0,93 0,75 0,67 0,63 0,7 0,59
Коэффициент фактического потребления (Ксф) 1,71 1,35 1,52 1,79 2,13 2,2 2,6
Коэффициент нормативного потребления (Ксн) 1,88 1,26 1,14 1,20 1,32 1,54 1,55
1)
Научно обоснованная норма потребления молока 393 кг
При наметившимся в последние годы росте производства молока потребление его

на душу населения за 1990 – 2007 годы сократилось почти на 46% (с 428 до 233кг) и
составило 59% к нормативному уровню. Несмотря на это дефицита молочной про-
дукции в стране не наблюдалось, а доля молока и молокопродуктов в структуре потреб-
ляемых населением продуктов (по калорийности) по-прежнему составляет 25-30%.
Среди причин снижения потребления молока следует отметить изменение структуры
питания, невысокий уровень среднедушевых доходов населения и рост цен на молочные
продукты. Вместе с тем, по уровню среднедушевого потребления молока и молочных
продуктов республика остается лидером среди стран СНГ (Россия – 231 кг, Украина –
226 кг, Молдова – 164 кг, Армения – 151 кг) и Западной Европы (286 кг).
Индексы изменения производства и потребления молока и молочной
продукции на душу населения в динамике за ряд лет (рис. 1) показывают, что
потребительский рынок молока и молокопродуктов в Республике Беларусь
характеризуется превышением предложения над спросом. Несмотря на то, что объем
производства молока на душу населения в 2007 году составил 83,2% к уровню 1990
года, он в два с лишним раза превышает его фактическое потребление населением
республики (Ксф – 2,6) и 1,5 раза нормативные потребности (Ксн – 1,55). Это
свидетельствует о наличии экспортных ресурсов молочной продукции в республике.
3
Значениекоэффициентов
2,61
2,5
2,13 2,2
2 1,86 1,79
1,71 1,76
1,5 1,52 1,54 1,55
1,35 1,33
1,09 1,14 1,21
1 0,93
0,75 0,67 0,63 0,7 0,59
0,5
0
1990 1995 2000 2003 2004 2006 2007
Годы
Коэффициент соотношения потр ебления к нау сной нор ме (393 кг)

Коэффициент фактической обеспеченности (Кф)
Коэффициент нор мативной обеспеченности (Кн)
Рисунок 1. Динамика изменения индексов производства и потребления

молока и молочной продукции на душу населения
188
Для удовлетворения спроса на молоко и молочные продукты по всем
направлениям использования, а также расширения экспорта при благоприятной
конъюнктуре рынка и конкурентоспособности продукции, производство молока
должно составлять не менее 7,0-7,5 млн. тонн, в том числе внутриреспубликанская
потребность – 4,5 млн. тонн. Выпуск цельномолочной продукции в пересчете на
молоко при сохранении современной структуры переработки должен составить 1,0-
1,6 млн. тонн, консервов – 100 млн. усл. банок, животного масла – 78-90 тыс. тонн,
жирных сыров – 34-44 тыс. тонн.
Важнейшим факторам, определяющим параметры конъюнктуры рынка
молока, направленность и амплитуду ее колебаний является динамика уровня цен на
молочную продукцию.
Анализ динамики розничных цен на отдельные виды молочной продукции
свидетельствует об их существенном росте (табл. 2).
Таблица 2.
Динамика роста розничных цен на молочные продукты, руб за кг
Годы
Виды продукции
2000 2004 2005 2006
Молоко, за литр 201 738 792 852
Индекс роста к предыдущему году - 3,7 1,07 1,07
Масло животное 1866 7001 7377 7891
Сыр твердый 2447 8157 8771 9146
За период с 2000 года цены на молоко и масло животное выросли в 4,2 раза.
При этом основной их рост происходил на протяжении 2000-2004гг., а в 2005-2006
гг. это повышение составляло примерно 7% в год. Темпы роста цен на сыры были
несколько ниже. За 6 лет они выросли в 3,7 раза, в том числе за 2006 год – на 4%.
Рост цен на молочную продукцию негативно отразился на динамике объемов
ее продаж на внутреннем рынке (таблица 3).
Таблица 3.
Динамика объемов продажи молочной продукции на внутреннем рынке
Виды продукции Годы
1995 2000 2004 2005 2006 2007 2007 в %
к 1995
Молоко и молочные продукты (в
пересчете на молоко), тыс.т 1950 1995 1749 1823 1845 1970 101
Индекс изменения к предыдущему году - 1,02 0,87 1,04 1,01 1,07 X
Масло животное, тыс.т 45 41 36 37 35 37 82
Цельномолочная продукция, тыс. тонн 831 803 825 865 870 931 112
Сыры, тыс. т 11 19 22 27 32 35 318
Молочные консервы, млн. усл. банок 16 12 16 18 21 22 138
Объем продажи молочной продукции до 2005 года имел тенденцию к

снижению. Это связано в основном со значительным сокращением объема продаж
масла животного. С 2005 года наметился рост объемов продаж молочной продукции,
189
которые к 2007 году увеличились на 8% и превысили уровень 1995 года. Это
обусловлено значительным ростом продажи сыров и молочных консервов.
Падение реального потребления молочных продуктов вызвало снижение
емкости внутреннего рынка по сравнению с 1990 годом почти на 45%. Низкая
емкость внутреннего рынка молока и высокий уровень самообеспечения
увеличивают возможности республики по поставке молочной продукции на экспорт
(таблица 4).
Таблица 4.
Ресурсы молока и молочных продуктов пересчете на молоко и их
использование, тыс. тонн
Годы
Показатели
1990 1995 2000 2005 2006 2007
Ресурсы
Запасы на начало года 362 209 266 155 151 179
Производство 7457 5070 4490 5678 5897 5909
Импорт 12 41 54 50 86 65
Итого ресурсов 7831 5320 4810 5883 6134 6153
Использование
Производственное потребление 1498 859 776 832 805 805
Потери 6 3 1 1 1 0,4
Экспорт 1888 497 786 2366 2677 2725
Личное потребление 4158 3745 2593 2532 2472 2423
Запасы на конец года 281 216 294 152 179 200
Доля экспорта молока в объеме производства достигла в 2007 году 46,1%

против 9,8% в 1995 году, доля импорта составила всего 1,1%. Более 90% экспорта
молока и молокопродуктов и 57% их импорта приходится на Россию.
Производственное потребление молока за анализируемый период сократилось с
16,9% до 13,2%, что свидетельствует о росте уровня его товарности.
При снижении производства молока с 1990 по 2007 год на 21% объемы экс-
порта выросли в 1,4 раза, а к уровню 1995 года – в 5,5 раза. Основными поставщи-
ками молочной продукции на экспорт являются сельскохозяйственные организации,
находящиеся в подчинении Министерства сельского хозяйства и продовольствия. На
их долю приходится более 95% всего экспорта. В перспективе планируется
наращивание объемов продукции, поставляемой на экспорт.
Анализ объемов и стоимости экспорта молочной продукции свидетельствует о
том, что в динамике наблюдается увеличение экспорта по всем основным экспор-
тируемым видам молочной продукции. В товарной структуре экспорта молочных
продуктов преобладает молоко и сливки сгущенные, масло животное, сыры и творог
(таблица 5).
Таблица 5.
Динамика товарного ассортимента экспортируемой молочной продукции
Годы
Наименование продукции
2000 2004 2005 2006 2007
Молоко и сливки сгущенные и сухие 49,9 94,3 119,0 153,0 161,0
Масло сливочное 17,0 46,8 51,3 53,6 49,5
Сыры и творог 16,9 53,5 65,1 82,6 99,0
Основным импортером сливочного масла из Республики Беларусь является
Россия. Другие станы СНГ отдают предпочтение белорусским молочным продуктам
190
длительного срока хранения – консервированному и сгущенному молоку, а также
сыру.
В 2007 году экспорт почти всех видов молокопродуктов из Республики
Беларусь вырос в сравнении с 2006 годом, в том числе молока и сливок сгущенных и
сухих на 5%, сыров и творога – почти на 20%. Рост объемов экспорта сопровождался
ростом цен. Рост экспортных цен на молочную продукцию имел место и в 2007 году
(таблица 6).
Таблица 6.
Динамика средних экспортных цен на молочную продукцию за 2005 – 2007 гг.,
(долларов США за 1 тонну)
Годы Темп роста 2007 г.
Наименование продукции
2005 2006 2007 в % к 2006
Масло 1822,8 1944,6 2268,4 117
Сыры и творог 2404,2 2606,7 3011,9 116
СОМ 1986,9 1817,3 3277,8 181
Казеин 5468,1 4506,0 7592,0 169
Нестабильность цен на внешнем рынке в определенной мере связана с
организацией экспортных поставок молочной продукции. С 1 января 2006 г.
реализация технического казеина и сухого обезжиренного молока осуществлялась
посредством биржевых торгов в ОАО «Белорусская универсальная товарная биржа».
В 2006 году наблюдалось снижение на 10% экспортных цен на СОМ и на 18% на
технический казеин. К июню 2007 года рост цен на СОМ и казеин на внешнем рынке
значительно опережал их рост на масло и сыры. Так, в июне 2007 года цены на СОМ
были выше уровня 2006 года в 1,8 раза, на казеин почти в 1,7 раза, а на сыры и масло
только на 16-17%. Это свидетельствует о росте спроса на СОМ и казеин на внешнем
рынке и высокой эффективности его экспорта. Однако утверждать, что эта
тенденция будет устойчивой, преждевременно.
Несмотря на рост экспортных цен эффективность реализации некоторых видов
молочной продукции низкая (таблица 7).
Таблица 7.
Эффективность реализации молока и молокопродуктов в 2007 г.
Прибыль от реализации тонны Экспорт к
Наименование продукции продукции. внутреннему рынку,
внутренний рынок экспорт %
Цельномолочная продукция 28 89 3,2 раза
Животное масло -401 -1577 3,9 раза
Твердые сыры 717 464 64,7
Молочные консервы 85 92 108,2
Сухое цельное молоко 54 -332 –
Сухое обезжиренное молоко 604 407 67,4
Технический казеин – 807 –
В 2006 году от экспорта масла и сухого цельного молока получен убыток. При
этом, экспортная цена масла оказалась в 3,9 раза ниже цены внутреннего рынка.
Экспортные цены на цельномолочную продукцию превышали внутренние более чем
в три раза, молочных консервов на 8,2%, а экспортные цены на сыры твердые
сложились ниже внутренних на 35,3%.
191
ВЫВОДЫ
1. Анализ рынка молочной продукции свидетельствует, что в перспективе
возможно увеличение емкости не только национального рынка, но и рост объемов
поставок данных продуктов за пределы республики. Однако, в силу высокой
ресурсоемкости отечественного производства, несоответствия системы
качественной оценки в стране мировому уровню, а также постоянства структуры и
устойчивой сегментации европейского рынка молока, Республика Беларусь не может
в полном объеме конкурировать с западными производителями.
2. Существенно затрудняют конкурентную борьбу и несоответствие
государственной поддержки сельского хозяйства в Беларуси. Кроме того,
производители молочной продукции должны уделить внимание повышению ее
качества, поскольку мировой рынок функционирует в новой жесткой относительно
экологической безопасности продукта системе международных стандартов качества
ИСО 9000.
3. Приоритетным направлением экспорта остается Россия. Незначительное
количество белорусской продукции на рынках российских регионов объясняется
отсутствием разветвленной товаропроводящей сети. При создании торговых домов в
регионах России следует предусматривать обязательное участие в составе
учредителей товаропроизводителей с обеих сторон, а также банков и других
кредитно-финансовых структур, страховых компаний. Целесообразно отработать
новые подходы в сфере торговли с Россией. Одним из подходов может быть
создание объединенного аграрного рынка стран СНГ и крупных оптовых рынков по
продаже белорусской продукции в регионах России.
4. Необходимо отметить, что конкурентоспособность, экспортоспособность и
устойчивость развития молочной индустрии будут возможны только при условии
достижения животноводством республики уровня адекватного уровню развитых
стран, дальнейшего повышения концентрации молочной промышленности, создания
современной инфраструктуры комплексной переработки сырья и производства всей
гаммы продуктов, включая производство молочно-белковых концентратов и
концентратов сывороточных белков, заменителей цельного молока, и т.д. Решение
этой задачи невозможно без опоры на отечественную техническую и
интеллектуальную базы, развитие которых должно соответствовать требованиям
эффективного функционирования молочной индустрии на каждом этапе ее развития.
5. Изменение структуры потребления молочной продукции, появление
принципиально новых продуктов и технологий их производства, значительное
расширение ассортимента выпускаемой продукции как в Беларуси, так и в соседних
странах обуславливают необходимость переспециализации молочных предприятий и
повышения концентрации производства. Это позволит максимально эффективно
использовать сырье в зависимости от конъюнктуры рынка на основе поэтапной
модернизации перспективных предприятии молочной отрасли.
1. Сельское хозяйство Республики Беларусь. Мн.: Министерство статистики и анализа
Республики Беларусь, 2008. 89 стр.
2. ИЛЬИНА, З. Рынок молока: тенденции и перспективы. Минск: Агроэкономика.
2007. №-10. с. 2-8.
3. КОТКОВЕЦ, Н. Устойчивость функционирования рынков сельскохозяйственного
сырья и продовольствия в условиях развития международной экономической интеграции.
Минск: Ин-т экономики НАН Беларуси, 2007. 172 с.
192
INOVAŢIA – FACTOR DETERMINANT AL INVESTIŢIILOR ÎN
REPUBLICA MOLDOVA
VIORICA STICI, A. STRATAN

Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică al AŞM
Abstract. Innovation is a measure with the most lasting effect of restructuring and
modernization policies, determining the profitability of investment growth in a knowledge-
based economy. Investments are the source of innovation, and innovation is a means of
attracting investment. Thus, innovative process involves transforming scientific ideas in
innovation, in which innovation is developed from idea to product, technology or new
service and expanding practical application, which needs to be investigated in the
indivisible investment. A correlation between these two processes does not imply their
intersection consistently, but determination of technical feasibility, economic and financial
needs of transformation the innovative ideas of investment in specific economic goals.
Key words: Innovation, Innovative process, Investment, Innovative product,
Economical growth.
INTRODUCERE
În condiţiile actuale realizarea în bune condiţii a programelor de creştere economică
a ţării depinde de sporirea investiţiilor. Deoarece investiţiile reprezintă suportul material al
inovaţiilor, iar inovaţiile constituie un factor determinant în stimularea procesului
investiţional apare necesitatea abordării ştiinţifice a procesului inovaţional, precum şi a
impactului factorului inovaţional asupra dezvoltării economice, în special prin investiţii.
Totodată menţionăm că investiţiile sunt necesare pentru inovaţii, dar şi viceversa,
deoarece prin inovare se poate obţine o eficienţă înaltă a investiţiilor. Investiţiile, care servesc
ca suport material pentru inovaţii, contribuie direct la promovarea proceselor inovaţionale,
deoarece, simultan cu realizarea investiţiilor în economie, are loc un proces de inovare.
Concomitent, activizarea proceselor inovatoare generează o cerere suplimentară pentru
investiţii. Acest fapt argumentează strânsa corelare a inovaţiilor cu activitatea investiţională.
În procesul desfăşurării investigaţiilor preconizate s-au utilizat metode de cercetare
specifice, cum ar fi: observaţia, raţionamentul, comparaţia, clasificarea, analiza şi sinteza,
precum şi alte metode de înţelegere a proceselor economice. Ca bază metodologică şi
teoretică au servit lucrările savanţilor Bargan P., Bunu M., Rogers E. M.., Legea bugetului
de stat pe anul 2010, Raportul privind activitatea C.S.Ş.D.T. şi rezultatele ştiinţifice
principale, obţinute în sfera ştiinţei şi inovării în anul 2009.
Strategia naţională de dezvoltare economică a Republicii Moldova, ca obiectiv
principal, urmăreşte funcţionarea unei economii de piaţă viabilă, compatibilă cu principiile,
mecanismele şi politicile Uniunii Europene. Această strategie vizează, în mare parte,
asigurarea unei creşteri economice durabile prin modernizarea şi dezvoltarea întregului
mediu socio-economic. În acest context, inovaţiile constituie o măsură importantă a
politicilor de restructurare şi modernizare în cadrul unei economii bazate pe cunoaştere.
Resursele intelectuale sunt generatoare de inovaţii, generatoare de modificări apărute
în procesul producţiei mărfurilor, prestării de servicii, produsele generate de ştiinţă fiind
orientate spre modernizarea proceselor de producţie în toate domeniile economiei. De
aceea, inovaţia este o necesitate economică, socială, ecologică, militară, realizată prin
cerinţele pieţei. Inovaţia constituie o trecere de la idee la produs şi are drept scop creşterea
competitivităţii mărfurilor, serviciilor, care devin stimulent pentru noi inovaţii.
193
Inovaţia este considerată, în general, ca motorul principal al creşterii economice în
economia globală de astăzi. În literatura economică mondială, inovaţia este interpretată sub
diferite aspecte, concretizându-se în două tendinţe: atunci când inovaţia se prezintă ca rezultat
final al procesului creativ sub forma producţiei şi tehnicii noi, tehnologiilor şi metodelor
performante etc., ori ca proces de implementare a noilor elemente, aspecte şi principii prin
înlocuirea celor existente. Prin introducerea în practică a inovaţiilor se pot obţine produse cu
caracteristici de calitate îmbunătăţite, servicii de calitate superioară, procese de producţie noi,
mai eficiente şi mai ecologice, modele îmbunătăţite ale sistemului de management al afacerilor,
metode moderne de management al forţei de muncă etc.
Pentru Republica Moldova inovaţiile constituie o posibilitate importantă de
dezvoltare a economiei, un factor esenţial al progresului economic şi social, care permite
diversificarea şi creşterea calitativă a factorilor de producţie, suplimentarea numărului
locurilor de muncă, sporirea productivităţii muncii, înnoirea producţiei, astfel, devenind un
element determinant în cucerirea pieţelor şi menţinerea competitivităţii întreprinderilor
autohtone şi a economiei naţionale, orientate spre calea integrării europene.
Principalele direcţii de influenţă a inovării în economia naţională, care determină
importanţa inovaţiei sunt:
a) stimularea creşterii economice;
b) asigurarea competitivităţii naţionale;
c) cooperarea pe plan internaţional;
d) asigurarea stabilităţii sociale;
e) menţinerea echilibrului ecologic (E. M. Rogers, 2003).
În spiritul celor menţionate, considerăm că inovaţiile au cel mai durabil efect asupra
dezvoltării economiei naţionale, deoarece reprezintă suportul consolidării poziţiei
economiei naţionale pe piaţa mondială, determinantul creşterii rentabilităţii investiţiilor.
Totodată, având o poziţie – cheie în creşterea PIB-ului, după calculele specialiştilor din
străinătate, până la 80 %, inovaţiile stimulează creşterea economică, în timp ce investiţiile
se manifestă ca forţă motrică pentru extinderea lor.
Astfel, investiţiile reprezintă sursa inovaţiilor, iar inovaţiile constituie un mijloc de
atragere a investiţiilor. Din cele expuse reiese că procesul inovaţional presupune transformarea
ideii ştiinţifice în inovaţie, adică o succesiune a etapelor, în cadrul cărora inovaţia se dezvoltă
de la idee la produs, tehnologie sau serviciu nou şi se extinde în aplicarea practică, ce necesită a
fi cercetat indivizibil în procesul investiţional. Existenţa unei corelaţii între aceste două procese
nu presupune intersectarea acestora în mod consecvent. Însă, temeiul acestui fapt este de a
stabili posibilităţile tehnice şi necesităţile economice, financiare de transformare a unor idei
novatoare de investire în obiective economice concrete.
În baza analizei conceptelor privind inovaţia, s-a reliefat convingerea că inovaţia
poate fi abordată ca un rezultat al activităţii creative şi investiţionale, orientată spre
elaborarea, producerea şi difuzia noilor tipuri de produse, tehnologii şi forme de
management la nivelul unităţii economice, ceea ce implică obţinerea profitului. Acesta, la
rândul său, serveşte drept factor stimulent pentru noi inovaţii. Conform procedeului
menţionat, crearea şi implementarea inovaţiei generează „lanţul de profit”: crearea
produsului inovaţional → investirea în produsul inovaţional → obţinerea surplusului de
profit în rezultatul implementării inovaţiilor (M. Bunu, 2001).
Reuşita activităţii inovaţionale, în mare parte, este determinată de asigurarea financiară a
acesteia. Resursele investiţionale necesare desfăşurării activităţii inovaţionale pot fi atrase atât
din contul resurselor publice, cât şi al celor private. Alocările din bugetul de stat sunt una din
cele mai importante surse de finanţare a activităţii inovaţionale şi includ cheltuieli bugetare
194
pentru cercetare-dezvoltare de la bugetul consolidat oferite în bază de concurs, mijloace
financiare ale fondurilor inovaţionale, cheltuieli din resurse extrabugetare.
La etapa actuală, rolul statului la facilitarea investirii în inovaţii este primordial,
deoarece acesta confirmă posibilităţile de participare la procesul inovaţional atât a
investitorilor autohtoni, cât şi a celor străini. Politica de stat în sfera ştiinţei şi inovării
necesită a fi orientată spre stimularea spiritului inovator şi crearea unui climat favorabil
pentru procesele inovatoare, astfel ca sistemul de măsuri întreprinse de organele puterii de
stat să constituie, efectiv puntea de trecere de la activităţile tehnico – ştiinţifice academice
la sfera producţiei propiru - zise. În acest context, crearea condiţiilor favorabile pentru
investirea în inovaţii va realiza premise pentru implementarea inovaţiei la toate nivelurile
economiei naţionale, iar aceasta va favoriza o creştere economică de durată.
Direcţiile prioritare de acţiune a statului în scopul dezvoltării şi amplificării
activităţilor de cercetare – inovare la nivel naţional pot fi:
· extinderea sistemului de finanţare prin stimularea investiţiilor publice şi private în
firme inovative, crearea unor fonduri de investiţii cu capital mixt, precum şi parteneriatul
dintre sectorul public şi cel privat;
· adoptarea unor politici de încurajare a implicării sectorului privat în activităţile de
cercetare – dezvoltare, ceea ce ar duce la activizarea proceselor inovaţionale;
· stimularea parteneriatului internaţional în domeniul ştiinţei şi inovării, precum şi
crearea condiţiilor favorabile pentru atragerea investitorilor străini (P. Bargan, 2006).
În conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 133 – XVIII din 23
decembrie 2009 alocările pentru finanţarea sferei ştiinţei şi inovării vor fi în mărime de 0,53%
din PIB sau 341,7 mil. lei. În continuare vom prezenta dinamica cuantumului finanţării sferei
ştiinţei şi inovării din bugetul de stat al Republicii Moldova pe anii 2008-2010.
Tabelul 1
Dinamica cuantumului finanţării sferei ştiinţei şi inovării în Republica
Moldova pe anii 2008-2010, mii lei
Abaterea (+,-) anului
Anul
Tip de cercetare 2010* faţă de anul:
2008 2009 2010* 2008 2009
Ştiinţă şi inovare, total 308750,5 311820,9 341713,7 +32963,2 +29892,8
inclusiv:
1.1 Cercetări ştiinţifice fundamentale 86727,1 88103,7 87536,0 +808,9 -567,7
1.2 Cercetări ştiinţifice aplicate 169933,1 173362,8 174731,5 +4798,4 +1368,7
1.3 Pregătirea cadrelor ştiinţifice 14305,1 17526,2 17085,7 +2780,6 -440,5
1.4 Instituţii şi acţiuni din domeniul ştiinţei
29207,0 25642,5 49561,4 +20354,4 +23918,9
şi inovării neatribuite altor grupuri
1.5 Organe administrative 8578,2 7185,7 12799,1 +4220,9 +5613,4
* - planificat
Conform datelor prezentate menţionăm faptul că volumul alocaţiilor bugetare în

sfera ştiinţei şi inovării aprobate a fost majorat în anul 2010 comparativ cu anul 2008 şi
2009 cu 32963,2 şi respectiv 29892,8 mii lei, ceea ce se apreciază pozitiv.
Analiza distribuirii alocaţiilor bugetare conform Legii bugetului de stat pe anul 2010
denotă că cele mai mari alocaţii – 174731,5 mii lei (51,1%) au fost repartizate cercetărilor
ştiinţifice aplicate, urmate de cercetările ştiinţifice fundamentale cu un volum de 87536,0
mii lei (25,6%).
Totodată, finanţarea inovaţiilor este realizată cu mijloace atrase prin sistemul de
creditare, precum şi prin formarea capitalului de risc, care, după practica statelor cu
195
economie dezvoltată, reprezintă o formă de finanţare adecvată specificului activităţii
inovaţionale. Un rol important în activizarea proceselor de inovare îl au investiţiile din
sectorul privat şi investiţiile străine directe, care, pe lângă efortul financiar, prezintă
avantaje apreciabile de realizare a transferului know-how tehnologic, managerial, de
marketing şi ale accesului pe pieţele internaţionale.
Eficienţa economică generală a investiţiilor poate fi evaluată atât la nivelul economiei
naţionale sau la nivel de ramură, cât şi la nivel de unitate economică sau proiect individual. În
toate aceste situaţii, eficienţa este exprimată prin majorarea efectului economic obţinut din
contul utilizării factorului inovaţional, care poate fi de următoarele tipuri:
a) efecte directe: creşterea volumului de producţie, diminuarea costurilor,
majorarea rentabilităţii, reducerea termenului de recuperare a investiţiilor;
b) efecte indirecte: efecte sociale, efecte informaţionale, efecte ecologice;
c) efecte de difuziune: transfer de tehnologie, dezvoltarea mediului inovaţional în
alte ramuri, obţinerea rentabilităţii adiţionale (M. Bunu, 2001).
Deciziile cu privire la aplicarea inovaţiei sunt luate în baza aprecierii caracteristicilor
de bază pe care le posedă inovaţia şi evaluării costurilor investiţionale ce asigură
implementarea inovaţiei, precum şi a limitelor acestora. Aceasta presupune că varianta
aleasă de repartizare a investiţiilor alocate pentru inovare să conducă la realizarea
profiturilor maxime în baza costurilor de implementare optime. Deci, rezultă că mărimea
profiturilor realizate constituie dominantele analizei eficienţei economice a investiţiilor
alocate pentru implementarea inovaţiilor.
Astfel, concluzionăm că eficienţa economică a proiectelor de investiţii în inovaţii
depinde, în mare măsură, de modalitatea repartizării judicioase a resurselor disponibile.
Deoarece resursele investiţionale sunt limitate, problema alegerii alternativei optime de inovare
presupune ca resursele investiţionale disponibile alocate pentru inovare să fie direcţionate spre
ramurile care prezintă cele mai mari premise pentru creşterea economică, adică numai în
condiţii de maximizare a efectelor, în scopul justificării investiţiilor alocate pentru inovare.
Importanţa şi semnificaţia inovaţiei se manifestă prin totalitatea acţiunilor şi
măsurilor generate de aceasta, din care rezultă creşterea eficienţei economice la toate
nivelurile. Rolul inovaţiei în dezvoltarea economiei naţionale, care face ca efectele
economice obţinute la acelaşi volum de eforturi să fie mai semnificative, a determinat
necesitatea cercetării inovaţiilor ca factor determinant al investiţiilor.
Astfel, inovaţia constituie abordarea unor aspecte privind estimarea investiţiilor în
inovaţii, care vizează majorarea eficienţei inovaţiei implementate în activitatea economică în
contextul formării interdependenţelor tehnologice între ramuri la nivelul economiei naţionale.
CONCLUZII
1. La etapa actuală de dezvoltare a economiei naţionale, caracterizată de
insuficienţa investiţiilor pentru modernizarea economiei, de o importanţă înaltă sunt
acţiunile de ameliorare a climatului investiţional, în scopul creării condiţiilor de atragere a
investiţiilor, inclusiv străine.
2. În condiţiile în care inovarea, ca proces, se bazează pe interdependenţele
tehnologice ce se formează în rezultatul implementării inovaţiei la nivelul ramurilor
economiei naţionale, se recomandă stabilirea ramurilor prioritare ale economiei naţionale,
care reprezintă surse de inovare.
3. În condiţiile economiei de piaţă şi ale concurenţei naţionale şi internaţionale,
inovaţiile, privite ca un rezultat obţinut pe piaţa în urma investiţiilor într-un produs sau
tehnologii noi, trebuie să fie asimilate în modul cel mai eficient, adică cu nivel maxim al
efectelor pe o unitate de efort.
196
4. Este de apreciat caracterul multiplicator al efectului inovaţiei, eficienţa sa
influenţând pozitiv celelalte sectoare ale economiei, iar, în baza acestui fapt, aprecierea
eficienţei economice a unei investiţii în inovaţie nu poate fi efectuată separat.
5. Deciziile cu privire la alocarea investiţiilor în inovaţii în ramurile prioritare ale
economiei naţionale necesită a fi luate în baza selectării proiectelor inovaţionale cu
perspective sporite de eficienţă economică.
BIBLIOGRAFIE
1. Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 133-XVIII din 23.12.2009. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova. 2009, nr. 193-196
2. Raport privind activitatea Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică şi
rezultatele ştiinţifice principale, obţinute în sfera ştiinţei şi inovării în anul 2009. Chişinău: Ed.
AŞM, 2010, 304 p., ISBN 978-9975-62-271-4
3. BARGAN, P. Managementul inovaţional şi eficienţa activităţilor de cercetare-
dezvoltare. În: Agricultura Moldovei. 2006, nr. 4, p. 11-12
4. BUNU, M. Investiţiile în inovaţii – factor al creşterii economice. Chişinău: Ed. ASEM,
2001, p. 80-86;
5. ROGERS, E. M. Diffusion of innovations. New York: The Free Press, 2003, 5 th. Ed., p.
512, ISBN 978-0743222099
ARGUMENTAREA ECONOMICĂ A ACTIVITĂŢILOR DE PRODUCERE

PRIN INTERMEDIUL BUGETELOR DE VENITURI ŞI CHELTUIELI
V. MOREI, A. STRATAN, A. ZBANCĂ

Abstract. The article describes the economic argumentation of production

activities performed in the agricultural vegetal sector of the Republic of Moldova.
To this end, one has focused from the very beginning on the necessity to elaborate
and calculate the economically argued budgets of agricultural plant growing. Thus,
in our investigations, we considered the principle of economic argumentation of
incomes and costs in the agricultural units calculating the gross profit coming from
the cultivation of agricultural plants in the vegetal sector of the country. As
example, an economic argued budget has been proposed for the growing of
tomatoes from seeds and an analysis has been performed concerning the possible
results obtained when applying the recommended technology to those obtained at
agricultural enterprises and farms. Data presented shows that the economic
efficiency of growing tomatoes from seeds with application of recommended
technology recorded the highest level of profitability (175,1 %) compared with that
obtained in case of the technology applied in the agricultural enterprises (156,8 %)
and farms (85,0 %). This is subject to the following factors: increase of the yield
per unit area and of the income from sales; optimization of total and per unit of
production costs; rational use of inputs.
Key words: Budget, Production costs, Sales income, Cost, Profitability.
INTRODUCERE
Economia, ca ştiinţă şi activitate practică, precum şi comportamentul econo-
197
mic, ca expresie a implicării agenţilor economici în această realitate, se raportează,
în esenţă, la necesitatea utilizării optime a resurselor limitate în vederea satisfacerii
cât mai depline şi echilibrate a necesităţilor.
În condiţiile actuale, caracterizate prin schimbări esenţiale în toate domeniile
economiei naţionale şi societăţii în întregime, agenţii economici trebuie să dispună
de cunoştinţe profunde, necesare pentru luarea deciziilor economice optime, care
vor contribui la realizarea cu succes a scopurilor şi sarcinilor prestabilite.
În acest sens, în procesul gestiunii eficiente a unei întreprinderi un rol deo-
sebit îi revine planificării afacerii atât pe subdiviziuni de producere în particular,
cât şi pe ansamblul acestora în general.
Pentru efectuarea acestui studiu au fost utilizate noţiunile şi teoriile reflectate
în literatura de specialitate, actele legislative, care reglementează activitatea
exploataţiilor agricole, precum şi diferite surse din Internet.
Totodată, pentru a avea un tablou clar al posibilităţilor de practicare a activităţilor
de producere în sectorul vegetal al republicii, din start s-a axat pe necesitatea elaborării
şi calculării bugetelor de argumentare economică pentru cultivarea culturilor agricole.
Astfel, în efectuarea cercetărilor, axate pe anchetarea producătorilor din cele trei zone
de dezvoltare, s-a mers pe principiul de argumentare economică a veniturilor şi
cheltuielilor în exploataţiile agricole cu calcularea profitului brut (contribuţiei
marginale) obţinut din activitatea de cultivare a diferitor culturi agricole din sectorul
vegetal al republicii (A. Stratan, A. Zbancă, V. Morei, 2009).
Pentru realizarea scopului prestabilit au fost folosite diferite metode de
cercetări ştiinţifice, dintre care evidenţiem: monografică, analiza comparativă,
sinteza etc.
Republica Moldova este ţara, unde sectorul agrar este activitatea tradiţională
în spaţiul rural. În prezent, în agricultura republicii activează antreprenori, care pot
fi grupaţi în următoarele categorii: întreprinderi agricole mari şi medii, gospodării
ţărăneşti (de fermieri) şi gospodăriile casnice. Întreprinderile şi fermierii se
confruntă cu un şir de probleme de ordin economic şi tehnologic. În cazul
întreprinderilor mari şi medii, se practică superficial sau simplu procesul de
planificare a activităţilor şi de analiză economică a rezultatelor obţinute din
activitatea operaţională, iar în cazul gospodăriilor ţărăneşti (de fermieri) acest
proces practic nu se efectuează (A. Stratan, 2007).
Majoritatea managerilor şi întreprinderilor nu-şi pot permite luxul încercării,
adică al acţiunii fără un plan elaborat, datorită costului ridicat al resurselor ce pot fi
irosite. Planificarea ne ajută să evităm erorile, pierderile şi întârzierile şi, totodată,
face ca eforturile să devină eficace şi eficiente. Planificarea este prima funcţie a
managerilor, datorită faptului că ea trebuie exercitată înaintea celorlalte. Prin
planificare sunt influenţate toate funcţiile managementului unei întreprinderi.
198
Scopurile de bază ale planificării constau în evitarea efectului negativ al
incertitudinii şi al variabilităţilor mediului în care activează agenţii economici şi
concentrarea resurselor în vederea soluţionării problemelor principale.
În cadrul întreprinderilor agricole activitatea de planificare presupune elaborarea
unor bugete de venituri şi cheltuieli (bugete de argumentare economică) pentru
sectorul vegetal şi animal.
Bugetele de argumentare economică a cultivării culturilor, spre deosebire de
bilanţul contabil, nu sunt destinate marelui public, ci nevoilor interne de orientare
spre realizarea obiectivului propus în exerciţiul financiar viitor (creşterea
performanţei, a valorii întreprinderii; dezvoltarea lanţului valoric; compararea
profitabilităţii; planificarea costului unitar etc.). Bugetele întreprinderii trasează
traiectoriile pentru atingerea scopului propus. Evenimentele ulterioare, dirijate pe
aceste traiectorii, vor evolua, mai mult sau mai puţin, în acest sens în funcţie de
realismul planificării şi de activitatea managerială de realizare a acesteia.
Bugetele, argumentate din punct de vedere ştiinţific, constituie documentul de
bază iniţial, în care se elaborează succesiv activităţi orientate spre sporirea
productivităţii şi majorarea cantităţii producţiei finite. Aceste activităţi se referă la:
- tehnologie;
- utilizarea mijloacelor de producţie şi resurselor;
- organizarea şi retribuirea muncii;
- determinarea rezultatelor economice din activitatea operaţională.
În baza bugetelor:
· se apreciază rentabilitatea şi se determină raţionalitatea cultivării anumitor specii de
culturi;
· se selectează metodele agrotehnologice, tehnice şi organizatorico-economice
de organizare a producţiei, efective din punct de vedere economic;
· se elaborează acţiunile, orientate spre sporirea productivităţii culturilor
agricole şi majorarea cantitativă a producţiei competitive de înaltă calitate;
· se determină costurile interne de executare a diferitor tipuri de muncă şi costul
producţiei de bază şi secundară;
· se stabilesc metodele de diminuare a consumurilor de muncă şi a mijloacelor,
necesare pentru producerea unei unităţi de producţie.
Suplimentar la informaţia, necesară pentru elaborarea bugetelor, se alcătuiesc
variante de utilizare a tehnologiilor în cadrul unei activităţi (de exemplu, structura
suprafeţelor însămânţate), în dependenţă de care se efectuează compararea varian-
telor activităţii întreprinderii, precum şi alcătuirea şi compararea planurilor
coordonatoare pe tipul de activitate în întregime.
Elaborarea bugetelor de argumentare economică a cultivării culturilor agri-
cole include:
· planificarea veniturilor din vânzări;
· planificarea consumurilor;
· planificarea profitului brut (contribuţiei marginale).
În continuare este prezentat un buget de argumentare economică la cultivarea
199
tomatelor prin seminţe şi este efectuată analiza rezultatelor posibil de obţinut în cazul
aplicării tehnologiei recomandate cu cele obţinute la nivel de întreprinderi agricole şi
gospodării ţărăneşti (tab. 1, 2, 3, figura 1) (A. Stratan, A. Zbancă, V. Morei, 2009).
Tabelul 1
Buget de argumentare economică la cultivarea tomatelor prin seminţe cu
aplicarea tehnologiei recomandate
în calcul la 1 ha
Tehnologia recomandată
Specificare UM Cantitatea/ Preţ Structura con-
Suma, lei
norma la hectar unitar, lei sumurilor, %
I. Venituri din vânzări lei 70,00 X 161 000,00 X
Tomate comercializate la pieţele agricole (50%) t 35,00 3 000,00 105 000,00 X
Tomate comercializate la fabricile de procesare (50%) t 35,00 1 600,00 56 000,00 X
II. Costul mijloacelor de producţie lei X X 25 630,44 43,79
Material semincer de tomate kg 1,00 2 500,00 2 500,00 4,27
Îngrăşăminte minerale: lei 5 477,20 9,36
- azotate (Salpetru de amoniu) kg 200,00 5,05 1 010,00 1,73
- complexe (NPK 16:16:16) kg 400,00 9,10 3 640,00 6,22
- macro şi microelemente (Cristalon) kg 10,00 27,72 277,20 0,47
- macro şi microelemente (Terraflex T) kg 25,00 22,00 550,00 0,94
Substanţe chimice: lei 3 959,38 6,76
- erbicid (Agil 100 EC) l 1,25 374,40 468,00 0,80
- erbicid (Sencor 70 WP) kg 1,00 479,23 479,23 0,82
- insecticid (Actara 25 WG) kg 0,10 1 659,84 165,98 0,28
- fungicid (Cuproxat SC) kg 5,00 77,38 386,88 0,66
- insecticid (Confidor 200 SL) kg 0,50 673,92 336,96 0,58
- fungicid (Tatoo 55 SC) l 3,00 157,25 471,74 0,81
- fungicid (Ridomil Gold 68 WG) kg 2,50 197,18 492,96 0,84
- fungicid (Kocide 2000) kg 3,00 148,51 445,54 0,76
- fungicid (Acrobat 79 WP) l 2,00 188,50 376,99 0,64
- insecticid (Calypso 480 SC) l 0,25 1 340,35 335,09 0,57
Apă pentru irigare m3 900,00 1,00 900,00 1,54
Sistem de irigare prin picurare (preţ 17000 lei şi este utilizat
3 ani - uzura anuală 5666,7 lei) unit 1,00 17 000,00 5 666,67 9,68
Materiale pentru ambalare p/u producţia comer- cializată cu
amănuntul (lăzi - 10 kg, 5 rotaţii) unit 700,00 9,00 6 300,00 10,76
III. Costul serviciilor mecanizate lei X X 12 578,82 21,49
Dezmiriştirea (discuirea) ha 1,00 211,37 211,37 0,36
Transportarea îngrăşămintelor (L=10 km) t/km 6,00 7,09 42,56 0,07
Introducerea îngrăşămintelor ha 1,00 222,02 222,02 0,38
Arătură de toamnă ( 25-27 cm) ha 1,00 595,46 595,46 1,02
Nivelarea arăturii ha 2,00 116,87 233,73 0,40
Grăparea ha 1,00 178,61 178,61 0,31
Transportarea soluţiei (L=10 km) t/km 10,00 7,09 70,93 0,12
Introducerea erbicidelor totale ha 1,00 163,01 163,01 0,28
Cultivare totală + fertilizarea ha 2,00 205,12 410,24 0,70
Semănatul tomatelor ha 1,00 282,66 282,66 0,48
Tăvălugirea semănaturilor ha 1,00 123,17 123,17 0,21
Transportarea apei pentru stropire (L=10 km) t/km 60,00 7,09 425,57 0,73
Stropirea semănăturilor ha 6,00 163,01 978,08 1,67
Servicii de irigare m3 900,00 3,27 2 946,04 5,03
Cultivarea între rânduri ha 3,00 243,50 730,49 1,25
Transportarea recoltei comercializate (L=10 km) t/km 700,00 7,09 4 964,93 8,48
IV. Costul operaţiilor manuale lei X X 15 003,80 25,63
Instalarea sistemului de irigare prin picurare om/schimb 4,00 100,00 400,00 0,68
Încărcarea şi descărcarea îngrăşămintelor om/schimb 0,24 120,00 28,80 0,05
Încărcarea şi descărcarea răsadului om/schimb 2,00 100,00 200,00 0,34
Prăşitul om/schimb 100,00 0,00 0,00
Recoltarea manuală a tomatelor pentru piaţă om/schimb 70,00 100,00 7 000,00 11,96
Recoltarea manuală a tomatelor pentru procesare om/schimb 43,75 100,00 4 375,00 7,47
Încărcarea şi descărcarea recoltei om/schimb 14,00 100,00 1 400,00 2,39
Paza roadei om/lună 2,00 800,00 1 600,00 2,73
V. Cheltuieli neprevăzute ((II+III+IV)*10%/100%) lei X X 5 321,31 9,09
VI. Consumuri variabile (II+III+IV+V) lei X X 58 534,37 100,00
VII. Marja brută (profit brut) (I-VI) lei X X 102 465,63 X
VIII. Marja brută (profit brut) (I/VI*100%) % X X 275,05 X
Notă:
200
1. Sistemul propus de protecţie integrată a plantelor este un exemplu ce poate fi aplicat şi acomodat în dependenţă de
starea fitosanitară a plantaţiei pentru variantele de calcul.
2. În cazul tehnologiei recomandate achitarea retribuirii muncii include asigurări sociale de stat şi asigurările medicale obligatorii.
3. Materialul semincer/săditor în cazul tehnologiilor recomandate este de calitate (elită, hibrizi performanţi, etc.).
4. În cazul tehnologiei recomandate serviciile mecanizate sunt evaluate la costul unitar.
Tabelul 2
Buget de argumentare economică la cultivarea tomatelor prin seminţe în
întreprinderile agricole şi gospodăriile ţărăneşti
în calcul la 1 ha
Întreprinderi agricole Gospodării ţărăneşti
Cantitatea
Cantitatea
/ norma la
/ norma la
Structura
Structura
unitar, lei
unitar, lei
consumu-
consumu-
Suma, lei
Suma, lei
rilor, %
rilor, %
hectar
hectar
Specificare UM
Preţ
Preţ
I. Venituri din vânzări lei 48,56 X 111 688,00 X 31,42 X 60 221,67 X
Tomate comercializate la pieţele agricole (50%) t 24,28 3 000,00 72 840,00 X 15,71 2 500,00 39 275,00 X
Tomate comercializate la fabricile de procesare (50%) t 24,28 1 600,00 38 848,00 X 15,71 1 333,33 20 946,67 X
II. Costul mijloacelor de producţie lei X X 18 830,29 43,29 X X 8 256,59 25,36
Material semincer de tomate kg 1,00 2 500,00 2 500,00 5,75 2,50 570,00 1 425,00 4,38
Îngrăşăminte minerale: lei 2 738,60 6,30 910,00 2,79
- azotate (Salpetru de amoniu) kg 100,00 5,05 505,00 1,16 5,05 0,00 0,00
- complexe (NPK 16:16:16) kg 200,00 9,10 1 820,00 4,18 100,00 9,10 910,00 2,79
- macro şi microelemente (Cristalon) kg 5,00 27,72 138,60 0,32 27,72 0,00 0,00
- macro şi microelemente (Terraflex T) kg 12,50 22,00 275,00 0,63 22,00 0,00 0,00
Substanţe chimice: lei 2 541,02 5,84 1 593,79 4,89
- erbicid (Agil 100 EC) l 1,25 374,40 468,00 1,08 374,40 0,00 0,00
- erbicid (Sencor 70 WP) kg 1,00 479,23 479,23 1,10 479,23 0,00 0,00
- insecticid (Actara 25 WG) kg 1 659,84 0,00 0,00 1 659,84 0,00 0,00
- fungicid (Cuproxat SC) kg 5,00 77,38 386,88 0,89 5,00 77,38 386,88 1,19
- insecticid (Confidor 200 SL) kg 0,50 673,92 336,96 0,77 0,50 673,92 336,96 1,03
- fungicid (Tatoo 55 SC) l 157,25 0,00 0,00 157,25 0,00 0,00
- fungicid (Ridomil Gold 68 WG) kg 2,50 197,18 492,96 1,13 2,50 197,18 492,96 1,51
- fungicid (Kocide 2000) kg 148,51 0,00 0,00 148,51 0,00 0,00
- fungicid (Acrobat 79 WP) l 2,00 188,50 376,99 0,87 2,00 188,50 376,99 1,16
- insecticid (Calypso 480 SC) l 1 340,35 0,00 0,00 1 340,35 0,00 0,00
Apă pentru irigare m3 600,00 1,00 600,00 1,38 1 500,00 1,00 1 500,00 4,61
Sistem de irigare prin picurare (preţ 17000 lei
şi este utilizat 3 ani - uzura anuală 5666,7 lei) unit 1,00 17000,00 5 666,67 13,03 17000,00 0,00 0,00
Materiale pentru ambalare p/u producţia comer-
cializată cu amănuntul (lăzi - 10 kg, 5 rotaţii) unit 485,60 9,00 4 370,40 10,05 314,20 9,00 2 827,80 8,68
III. Costul serviciilor mecanizate lei X X 9 138,35 21,01 X X 15 402,00 47,30
Dezmiriştirea (discuirea) ha 1,00 211,37 211,37 0,49 1,00 400,00 400,00 1,23
Transportarea îngrăşămintelor (L=10 km) t/km 3,00 7,09 21,28 0,05 1,00 10,00 10,00 0,03
Introducerea îngrăşămintelor ha 1,00 222,02 222,02 0,51 1,00 300,00 300,00 0,92
Arătură de toamnă ( 25-27 cm) ha 1,00 595,46 595,46 1,37 1,00 900,00 900,00 2,76
Nivelarea arăturii ha 2,00 116,87 233,73 0,54 2,00 200,00 400,00 1,23
Grăparea ha 1,00 178,61 178,61 0,41 400,00 0,00 0,00
Transportarea soluţiei (L=10 km) t/km 10,00 7,09 70,93 0,16 10,00 0,00 0,00
Introducerea erbicidelor totale ha 1,00 163,01 163,01 0,37 250,00 0,00 0,00
Cultivare totală + fertilizarea ha 1,00 205,12 205,12 0,47 1,00 350,00 350,00 1,07
Semănatul tomatelor ha 1,00 282,66 282,66 0,65 1,00 800,00 800,00 2,46
Tăvălugirea semănaturilor ha 1,00 123,17 123,17 0,28 1,00 200,00 200,00 0,61
Transportarea apei pentru stropire (L=10 km) t/km 40,00 7,09 283,71 0,65 30,00 10,00 300,00 0,92
Stropirea semănăturilor ha 4,00 163,01 652,05 1,50 3,00 250,00 750,00 2,30
Servicii de irigare m3 600,00 3,27 1 964,03 4,52 1 500,00 5,00 7 500,00 23,03
Cultivarea între rânduri ha 2,00 243,50 486,99 1,12 1,00 350,00 350,00 1,07
Transportarea recoltei comercializate (L=10 km) t/km 485,60 7,09 3 444,24 7,92 314,20 10,00 3 142,00 9,65
IV. Costul operaţiilor manuale lei X X 11 576,60 26,61 X X 5 941,74 18,25
Instalarea sistemului de irigare prin picurare om/schimb 4,00 100,00 400,00 0,92 75,00 0,00 0,00
Încărcarea şi descărcarea îngrăşămintelor om/schimb 0,12 120,00 14,40 0,03 0,04 75,00 3,00 0,01
Încărcarea şi descărcarea răsadului om/schimb 2,00 100,00 200,00 0,46 2,00 75,00 150,00 0,46
Prăşitul om/schimb 5,00 100,00 500,00 1,15 10,00 75,00 750,00 2,30
Recoltarea manuală a tomatelor pentru piaţă om/schimb 48,56 100,00 4 856,00 11,16 31,42 75,00 2 356,50 7,24
Recoltarea manuală a tomatelor pentru procesare om/schimb 30,35 100,00 3 035,00 6,98 19,64 75,00 1 472,81 4,52
Încărcarea şi descărcarea recoltei om/schimb 9,71 100,00 971,20 2,23 0,13 75,00 9,43 0,03
Paza roadei om/lună 2,00 800,00 1 600,00 3,68 2,00 600,00 1 200,00 3,69
V. Cheltuieli neprevăzute ((II+III+IV)*10%/100%) lei X X 3 954,52 9,09 X X 2 960,03 9,09
VI. Consumuri variabile (II+III+IV+V) lei X X 43 499,77 100,00 X X 32 560,36 100,00
201
VII. Marja brută (profit brut) (I-VI) lei X X 68 188,23 X X X 27 661,30 X
VIII. Marja brută (profit brut) (I/VI*100%) % X X 256,76 X X X 184,95 X
Notă:
1. În cazul întreprinderile agricole achitarea retribuirii muncii include asigurări sociale de stat şi asigurările medicale obligatorii.
2. Materialul semincer/săditor în cazul întreprinderile agricole este de calitate (elită, hibrizi performanţi, etc.).
3. În cazul întreprinderii agricole serviciile mecanizate sunt evaluate la costul unitar.
4. În cazul gospodăriilor ţărăneşti achitarea retribuirii muncii nu include asigurări sociale de stat şi asigurările medicale obligatorii.
5. Materialul semincer/săditor în cazul gospodăriilor ţărăneşti este de calitate medie (reproducţia I, hibrizi autohtoni, soiuri, etc.).
6. În cazul gospodăriilor ţărăneşti serviciile mecanizate sunt evaluate la preţul mediu de piaţă.
Tabelul 3
Analiza eficienţei economice la cultivarea tomatelor prin seminţe
Date de calcul la cultivarea tomatelor Abaterile ("+" sau "-")
prin seminţe pentru suprafaţa tehnologiei recomandate în
Specificare UM de un hectar comparaţie cu:
Tehnologia Întreprinderi Gospodării Întreprinderile Gospodăriile
recomandată agricole ţărăneşti agricole ţărăneşti
Recolta de tomate t/ha 70,00 48,56 31,42 21,44 38,58
Venituri din vânzări lei 161 000,00 111 688,00 60 221,67 49 312,0 100 778,3
Consumuri variabile lei 58 534,37 43 499,77 32 560,36 15 034,6 25 974,0
Profit brut lei 102 465,63 68 188,23 27 661,30 34 277,4 74 804,3
Costul unitar al producţiei lei/t 836,21 895,79 1 036,29 -59,6 -200,1
Consumuri la 1 leu venituri din vânzări lei 0,364 0,389 0,541 -0,026 -0,177
Rentabilitatea producţiei agricole % 175,1 156,8 85,0 18,3 90,1
Datele prezentate denotă, că eficienţa economică la cultivarea tomatelor

prin seminţe cu aplicarea tehnologiei recomandate înregistrează cel mai înalt nivel
de rentabilitate (175,1%) în comparaţie cu cel obţinut în cazul tehnologiei aplicate
în întreprinderile agricole (156,8%) şi gospodăriile ţărăneşti (85,0%). Acest fapt
este condiţionat de următorii factori:
· sporirea recoltei la o unitate de suprafaţă şi a venitului din vânzări;
· optimizarea consumurilor totale şi a costului unitar al producţiei;
· utilizarea raţională a factorilor de producţie.
lei 180 000,00

160 000,00
140 000,00
120 000,00
100 000,00 Prag de
80 000,00 rentabilitate
60 000,00
40 000,00
20 000,00
161 000 58 534 111 688 43 500 60 222 32 560
0,00
Tehnologia recomandată Întreprinderi agricole Gospodării ţărăneşti
Venituri din vânzări Consumuri variabile
Figura 1. Pragul de rentabilitate la cultivarea tomatelor prin seminţe
202
Analiza celor trei variante de tehnologii aplicate la cultivarea tomatelor prin
seminţe permite să constatăm, că odată cu creşterea argumentată a consumurilor de
producţie sporeşte efectul economic obţinut peste pragul de rentabilitate şi anume:
gospodăriile ţărăneşti – 27661,30 lei (punct critic – 32560 lei), întreprinderi
agricole – 68188,23 lei (punct critic – 43500 lei) şi la aplicarea tehnologiei
recomandată – 102465,63 lei (punct critic – 58534 lei).
CONCLUZII
1. Orice activitate economică trebuie să se încadreze şi să respecte următoarea
legitate: consumurile efectuate (efort) trebuie să fie recuperate prin veniturile
obţinute (efect). Deci, activităţile economice trebuie să fie gestionate în modul cel
mai eficient şi prietenos mediului, prin dezvoltarea agriculturii durabile şi
înregistrarea unor rezultate pozitive din activitatea operaţională.
2. Condiţiile economiei de piaţă impun producătorilor agricoli să-şi orienteze
activitatea prin practicarea afacerilor care se încadrează şi respectă următoarele
aspecte importante: calitate şi productivitate, implementarea tehnologiilor moderne
şi intensive, dezvoltarea lanţurilor valorice pe produse, combinarea agriculturii de
valoare înaltă cu cea de subzistenţă, dezvoltarea infrastructurii de marketing,
asocierea pe interese în organizaţii profesionale şi cooperarea pentru promovarea şi
penetrarea pe noi pieţe avantajoase etc. Agricultura moldovenească se va revitaliza
şi se va dezvolta numai în cazul, când producătorii agricoli se vor conforma şi vor
practica o agricultură durabilă pentru toate sectoarele.
3. Elaborarea şi analiza bugetelor de argumentare economică la cultivarea
culturilor agricole permite:
· determinarea necesarului în tehnică şi compararea ei cu mijloacele
tehnice disponibile;
· aprecierea cantităţii necesare şi a potenţialei eficacităţi a utilizării
tehnicii, pînă la procurarea faptică a acesteia;
· determinarea limitelor consumurilor lunare la producerea producţiei,
fapt care va permite în viitor elaborarea graficului de obţinere şi
rambursare a creditelor.
4. Astfel, în condiţiile unei concurenţe intense, ale unei limitări a mijloacelor
materiale şi umane şi ale unei cereri de produse şi servicii stabilizate, întreprin-
derile sunt nevoite să planifice pentru a supravieţui. Preocuparea pentru planificare
trebuie însoţită de controlul bugetar al realizărilor faţă de previziuni, al cauzelor
abaterilor, pentru a modifica, după caz, previziunile atunci când realitatea impune
aceasta sau, invers, să acţioneze asupra funcţionării, pentru a se apropia realizările
de previziuni. În acest fel, conducerea întreprinderii şi fiecare compartiment
funcţional sunt obligate să stabilească un program de munca şi să verifice periodic
dacă acest program este respectat. Programul nu poate elimina imprevizibilul, dar îl
poate dezvălui cât mai curând posibil.
BIBLIOGRAFIE
1. STRATAN, A. Evoluţia economiei agriculturii Republicii Moldova: reflecţii, probleme,
mecanisme economice. Chişinău: Tipografia AŞM, 2007, 380 p.
203
2. STRATAN, A.; ZBANCĂ, A.; MOREI, V. Ghid privind argumentarea economică a
activităţilor din agricultura Republicii Moldova (sectorul vegetal). Chişinău: Casa editorial-
poligrafică Bons Offices, 2009, 214 p.
204
PROBLEMA IMIGRAŢIEI FORŢEI DE MUNCĂ DIN SPAŢIUL RURAL
AL REPUBLICII MOLDOVA ŞI FACTORII CARE O CONDIŢIONEAZĂ
VERONICA PRISĂCARU
Abstract. One of the problems of the rural labor market in Moldova is the active
population’s migration abroad. The purpose of this article is to elucidate the problem of
labor migration from rural areas of Moldova. Also, there were identified the reasons for
this process, economic motivation being outlined.
Key words: Rural area, Employment, Migration
INTRODUCERE
Migraţia populaţiei reprezintă un fenomen demografic complex, cu implicaţii majore
asupra dezvoltării economice şi sociale a ţării. Intensitatea şi direcţiile migraţiei populaţiei
unei ţări sunt condiţionate de numeroşi factorii: economici, sociali, psihologici,
demografici, naturali, educaţionali, culturali etc.
La etape diferite de dezvoltare a societăţii fenomenul migraţiei în Republica
Moldova s-a manifestat în mod diferit. În perioada postbelică (1950-1990) a avut un
caracter pronunţat procesul de urbanizare, care s-a soldat cu creşterea populaţiei urbane de
5,4 ori. Ulterior procesul de urbanizare intensivă a stopat, iar în ultimii 10 ani se menţine o
proporţie relativ stabilă între ponderea populaţiei rurale şi urbane, fiind respectiv de cca
58 şi 42 %. Aceasta însă nu exclude fenomenul migraţiei populaţiei ţării noastre, doar că
el a căpătat o nouă faţetă: emigraţia populaţiei peste hotarele ţării.
În calitate de material de cercetare au servit datele oficializate de Biroul Naţional de
Statistică, informaţia expusă în Cartea Verde a Populaţiei, precum şi unele relatări din
Raportul Naţional de Dezvoltare Umană în Moldova, 2009-2010.
Instrumentariul de cercetare a inclus metodele: analiza, sinteza, generalizarea etc.
Migraţia în proporţii masive a populaţiei apte de muncă peste hotarele ţării constituie
astăzi una din problemele de primă importanţă a pieţei muncii în Republica Moldova,
inclusiv şi a pieţei muncii din spaţiul rural. Problema respectivă se complică şi prin faptul
că statistica oficială are un grad redus de exactitate, deoarece un număr mare de persoane
emigrează ilegal, de aceia evidenţa acestora este dificilă, iar uneori chiar imposibilă.
Chiar şi datele oficiale referitor la numărul emigranţilor sunt destul de impunătoare,
comparativ cu numărul imigranţilor şi a persoanelor repatriate (tabelul 1).
Tabelul 1
Numărul emigranţilor, imigranţilor şi repatriaţilor în Republica Moldova, persoane
Specificare 2001 2002 2005 2007 2008
A 1 2 3 4 5
Emigranţi 6446 7376 6827 7172 6988
Imigranţi 1293 1620 2056 2070 2749
Repatriaţi 1462 1285 1131 1763 2023
Total 9201 10281 10014 11005 11757
Sursă: Cartea verde a populaţiei 2009
Din tabelul 1 putem observa că numărul de persoane cuprinse în procesele
migraţionale în perioada 2001-2008 este relativ stabil. Totodată, remarcăm un decalaj
substanţial între numărul emigranţilor şi imigranţilor în perioada analizată, decalaj care se
observă mai lesne în prezentare grafică (figura 1).
205
8000
7000 Numarul
6000 emigrantilor, pers.
5000 Numarul imigrantilor,

pers.
4000
3000
2000
1000
0
2001 2003 2005 2007 2008
Figura 1. Evoluţia comparativă a emigraţiei şi imigraţiei în Republica Moldova în

perioada 2001-2008
Conform unor alte estimări, dacă in anii 2001-2002 s-au aflat în afara ţării cca 200
mii persoane, în anii 2007-2008 numărul acestora constituia 335 mii. Mai mult de două
treimi din numărul emigranţilor provin din mediul rural, majoritatea având studii medii şi
superioare (Raportul Naţional de Dezvoltare Umană în Moldova, 2009-2010). Astfel, dacă
datele prezentate în tabelul 1 dovedesc o oarecare stabilitate numerică a emigranţilor,
datele oferite în Raportul Naţional de Dezvoltare Umană în Moldova denotă amplificarea
emigraţiei în perioada examinată. Aceasta se explică prin faptul că, cu toate că cu
problemele migraţiei se ocupă mai multe instituţii de stat, în sistemul de evidenţă şi
dirijare a proceselor migraţionale mai continuă să existe lacune serioase.
Am putea identifica mai multe motive ale fenomenului emigraţiei în masă a
populaţiei apte de muncă, dar cel mai important totuşi rămâne cel economic. Cota
emigranţilor cu motivaţie economică se estimează la cca 70% (C. Matei, 2009). Situaţia se
agravează prin faptul că cea mai mare parte a emigraţiei se efectuează ilegal, costurile
acesteia fiind impunătoare şi crescând din an în an. Interesul în venituri mai mari este
argumentat prin nivelul extrem de redus al veniturilor la locul de trai sau chiar lipsa, în
multe cazuri, a sursei de venit. Ţinând cont de faptul că majoritatea populaţiei rurale este
încadrată în activităţi agricole, vom efectua o analiză comparativă a salariului mediu lunar
în sectorul respectiv şi minimul de existenţă (tabelul 2).
Tabelul 2
Evoluţia corelativă a sariului mediu lunar în agricultură şi raportul
acestuia cu minimul de existenţă în anii 2001-2008 în Republica Moldova
Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

A 1 2 3 4 5 6 7 8
Salariul mediu lunar în agricultură, lei 315 394 499 643 744 915 1099 1484
Minimul de existenţă pentru populaţia aptă
de muncă (media lunară pe o persoană), lei 496 571 665 719 809 987 1159 1446
Raportul salariului mediu în agricultură cu
minimul de existenţă, % 64 69 75 89 92 93 95 103
Sursă: Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2009
206
Indicatorii prezentaţi în tabelul 2 relevă doar parţial situaţia, deoarece, pe de o parte,
salariul primit de unul sau doi membri ai familiei este destinat întreţinerii a cel puţin 3-4
membri; pe de altă parte, pentru a putea estima situaţia reală, este nevoie de date despre
veniturile gospodăriilor casnice, care însă sunt reflectate statistic cu un grad redus de
veridicitate din motivul lipsei evidenţei. Prin urmare, dacă aparent situaţia veniturilor
agriculturilor este deplorabilă, efectiv ea este şi mai stringentă. La acestea am putea adăuga
efectele secetei devastatoare din anul 2007 care au afectat peste 90 % din teritoriul ţării şi
cca 80 % a populaţiei rurale. Conform estimărilor oficiale, pierderile totale cauzate de
secetă au constituit până la 1 miliard de dolari SUA. Drept consecinţă, volumul producţiei
culturilor cerealiere s-a micşorat cu 70 %, şeptelul de bovine s-a redus cu o pătrime, de
porcine - cu aproape 50%, ovine şi caprine - cu 10%, numărul de păsări – cu 25%
(Raportul Naţional de Dezvoltare Umană în Moldova, 2009-2010).
Referindu-ne la situaţia generală a agriculturii, nu putem trece cu vederea şi faptul
că în ultimii ani s-a micşorat avantajul competitiv al acesteia ca urmare a creşterii
suprafeţelor semănate cu grâu şi floarea soarelui în detrimentul produselor de valoare
înaltă (merele, strugurii, roşiile, carnea). Aceasta a influenţat negativ veniturile producă-
torilor agricoli.
Drept consecinţă a secetei, s-a înrăutăţit semnificativ alimentaţia populaţiei, cele mai
vulnerabile la sărăcie fiind familiile mari, gospodăriile casnice cu o singură persoană şi
familiile din care fac parte persoane cu dezabilităţi.
De rând cu factorul economic, emigraţia populaţiei apte de muncă din spaţiul rural
mai este condiţionată şi de problemele sociale cu care se confruntă satul în ultimele
decenii. Printre ele am putea evidenţia asistenţa medicală la un nivel insuficient, reducerea
numerică a edificiilor culturale, calitatea redusă a instruirii în şcolile şi liceele din sate,
calitatea proastă a drumurilor etc.
CONCLUZII
În contextul celor relatate, putem afirma cu certitudine următoarele:
1. Emigraţia populaţiei apte de muncă din spaţiul rural al Republicii Moldova
este condiţionată, în primul rând, de motivaţii economice;
2. Strategiile statale, orientate la creşterea eficienţei sectorului agrar şi
reducerea sărăciei, adoptate până la etapa actuală (Strategia de Dezvoltare Durabilă a
complexului agroindustrial al Republicii Moldova în perioada 2008-2015, Strategia de
Creştere Economica şi Reducere a Sărăciei in Republica Moldova, Programul Naţional
„Satul moldovenesc (2005-2015)” ş.a.) nu s-au soldat deocamdată cu efecte pozitive atât
în aspect general, cât şi în gestionarea resurselor umane;
3. Reducerea fluxului emigraţional din spaţiul rural al Republicii Moldova este
posibil, în primul rând, prin perfecţionarea mecanismului de susţinere a sectorului agrar,
aceasta având implicaţii majore şi în creşterea calităţii vieţii la sate.
BIBLIOGRAFIE
1. MATEI, C. ş.a. Cartea verde a populaţiei, 2009. Chişinău: „Statistica”, 2009, 56 p. ISBN
978-9975-4034-9-8.
2. Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2009. Chişinău: Editura „Statistica”, 2009. 576 p.
ISBN 978-9975-4068-0-2.
3. Raportul Naţional de Dezvoltare Umană în Moldova, 2009-2010. Accesibil pe Internet <
http://www.undp.md>
207
ANALIZA EFICIENŢEI UTILIZĂRII MIJLOACELOR FIXE ÎN
ÎNTREPRINDERILE AGRICOLE DIN REGIUNEA DE NORD A
REPUBLICII MOLDOVA
VIRGINIA COJOCARU
Abstract. Based on data from 552 agricultural enterprises in the Northern region of
Moldova has studied the structure, dynamics and effective use of productive fixed assets. It
was found that during consideration of productive fixed assets were used effectively. From
factor analysis it was noted that on account of increase in fixed assets by 84.64%
efficiency, overall agricultural output value rose by 803.43 million lei.
Key words: Economical efficacy analysis, Efficiency, Fixed means, Factors.
INTRODUCERE
Pentru a desfăşura o activitate profitabilă orice unitate de producţie trebuie să
dispună de un potenţial tehnic corespunzător ca volum, structură, calitate, care să ofere
întreprinderii posibilitatea realizării unei producţii corespunzătoare exigenţelor pieţei
interne şi internaţionale. Mijloacele fixe ocupă un loc predominant între factorii de
producţie, deoarece acestea constituie baza procesului de producţie a valorilor materiale,
serviciilor prestate, activităţii comerciale, (V. Bălănuţă, 2003). Gradul de utilizare a
mijloacelor fixe determină şi eficienţa unităţii patrimoniale.
Baza informaţională pentru cercetare o constituie formularele specializate şi rapoartele
financiare pe activitatea a 552 întreprinderi agricole din regiunea de Nord a Republicii
Moldova. Drept suport metodologic al investigaţiilor au servit conceptele teoretice ale savan-
ţilor autohtoni şi de peste hotare, standardele naţionale de contabilitate. În procesul cercetării au
fost utilizate: metoda monografică conform căreia au fost studiate lucrările ştiinţifice ale
savanţilor din ţară şi din străinătate; metodele de comparaţie şi diferenţelor absolute.
În conformitate cu Standardul Naţional de Contabilitate 16 „Contabilitatea
activelor materiale pe termen lung”, mijloacele fixe includ activele materiale, al căror
preţ unitar depăşesc plafonul stabilit de legislaţie (3000 lei), planificate pentru utilizare în
activitatea de producţie, comercială şi alte activităţi cu durata de funcţionare utilă mai mare
de un an, (Contabilitate şi audit, 1998).
Mijloacele fixe pot asigura prin structura şi conţinutul său, precum şi gradul de
utilizare, o concordanţă justificată cu resursele materiale consumate şi forţa de muncă
antrenată în sfera de producţie. O dată cu trecerea la economia de piaţă s-a preconizat
crearea unor astfel de întreprinderi care promovează o utilizare mult mai eficientă a
potenţialului tehnic existent şi a celui reînnoit pe baza implementării unor tehnologii
performante, echipamentelor industriale moderne, formelor şi metodelor noi de organizare
a procesului de producţie pe teren, (V. Bălănuţă, 2003).
În analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe o funcţie importantă o îndeplineşte
structura acestora, care are rolul de a orienta efortul investiţional către acele categorii de
mijloace fixe ce participă nemijlocit la obţinerea produselor finite, a lucrărilor, serviciilor
etc. În continuare vom analiza modificările structurale în componenţa mijloacelor fixe
(tabelul 1).
208
Tabelul 1
Structura şi dinamica mijloacelor fixe productive în întreprinderile agricole din
regiunea de Nord, %
Anul Abaterile (+,-) anului 2008 faţă de:
Categoria de mijloace fixe
2006 2007 2008 2006 2007
Clădiri 41,0 38,71 35,14 -5,86 -3,57
Construcţii speciale 7,1 6,48 5,94 - 1,16 - 0,54
Maşini, utilaje, instalaţii de transmisie 34,03 36,23 41,08 + 7,05 +4,85
Mijloace de transport 6,5 7,39 8,01 + 1,51 + 0,62
Animale de producţie şi de muncă 1,8 1,37 2,16 + 0,36 + 0,79
Plantaţii perene 7,27 8,06 6,42 - 0,85 - 1,64
Alte mijloace fixe 2,3 1,76 1,25 - 1,05 - 0,51
Total mijloace fixe 100,00 100,00 100,00 X X
Din datele tabelului 1 constatăm că în întreprinderile agricole din regiunea de Nord a

Republicii Moldova în decursul perioadei analizate cota preponderentă revine maşinilor,
utilajelor, instalaţiilor de transmisie şi clădirilor. În anul 2008 se observă reducerea
ponderii mijloacelor fixe pasive, astfel cota clădirilor s-a micşorat cu 5,86 puncte
procentuale în comparaţie cu anul 2006 şi respectiv, cu 3,57 puncte procentuale în
comparaţie cu anul 2007, iar cota construcţiilor speciale s-a redus cu 1,16 şi 0,54 puncte
procentuale. Aceasta se explică prin faptul, că din cauza lipsei mijloacelor băneşti şi a
preţurilor exagerate la materialele de construcţie, întreprinderile agricole nu sunt în stare să
construiască clădiri şi edificii.
Concomitent se observă majorarea ponderii maşinilor şi utilajelor de la 34,03 până la
41,08 %; mijloacelor de transport de la 6,5 până la 8,01 %; animalelor de producţie şi de
muncă de la 1,8 până la 2,16 %.
Analizând modificările structurale în componenţa mijloacelor fixe observăm că
raportul dintre mijloacele fixe active şi pasive s-a majorat în favoarea celor active de la
49,6:50,4% până la 57,67:42,33 %, adică în anul 2008 faţă de 2006 ponderea mijloacelor
fixe active s-a majorat cu 8,07 puncte procentuale, fapt ce se apreciază pozitiv.
Deci putem concluziona că structura mijloacelor fixe şi modificările intervenite în
componenţa lor corespund cerinţelor utilizării intensive. Acestea, cît şi starea funcţională a
mijloacelor fixe au o amprentă asupra eficienţei economice a mijloacelor de producţie.
Ca noţiune şi categorie ştiinţifică „eficienţa”, exprimă proprietăţile şi relaţiile
esenţiale ale unui fenomen, proces de a produce rezultate sau efecte aşteptate, conform
condiţiilor de existenţă şi evoluţie ale acestora. Rezultatele sau efectele aşteptate, la rândul
lor, pot fi favorabile şi nefavorabile în dependenţă de posibilităţile sau imposibilităţile
proprietăţilor fenomenului, procesului studiat de a se realiza eficient sau neeficient.
Eficienţa utilizării mijloacelor fixe se determină ca raportul dintre mărimea efectului
obţinut şi a efortului depus. Aceasta se concretizează în creşterea mai rapidă a rezultatelor
(efectelor) obţinute faţă de efortul depus şi nu în reducerea valorii medii a mijloacelor fixe
(A. Işfănescu, 1999). Efectele utilizării mijloacelor fixe pot fi reflectate în baza următorilor
indicatori: valoarea producţiei agricole globale, venitul global, veniturile din vânzări,
profitul perioadei de gestiune până la impozitare.
În practica analitică pentru aprecierea eficienţei utilizării mijloacelor fixe de
producţie în cele mai dese cazuri se apelează la următorii indicatori generalizatori sintetici:
- randamentul mijloacelor fixe productive;
- capacitatea mijloacelor fixe.
209
În baza calculelor efectuate în tabelul 2 observăm că în întreprinderile agricole din
regiunea de Nord a Republicii Moldova eficienţa utilizării mijloacelor fixe în anul 2008 a
sporit considerabil comparativ cu nivelul anilor precedenţi. Astfel, în anul de gestiune
randamentul calculat după producţia agricolă globală în preţuri comparabile, venitul
global, veniturile din vânzări şi profitul până la impozitare s-au majorat respectiv cu 0,39;
0,24; 0,31 şi 0,25 lei în comparaţie cu anul 2006 şi respectiv cu 0,57; 0,19; 0,41 şi 0,14 lei
în comparaţie cu anul 2007. De asemenea, o majorare în dinamică a înregistrat şi
rentabilitatea mijloacelor de producţie. Astfel, în anul 2007
Tabelul 2
Dinamica eficienţei economice a mijloacelor fixe productive cu destinaţie agricolă în
regiunea de Nord
Abaterile (+,-) anului
Anul
Indicatorul 2008 faţă de:
2006 2007 2008 2006 2007
1.Capacitatea mijloacelor fixe, lei 0,93 1,11 0,68 - 0,25 - 0,43
2.Revine la un leu de mijloace fixe productive
cu destinaţie agricolă, lei:
· producţie agricolă globală în preţuri
comparabile ale anului 2005 1,08 0,9 1,47 + 0,39 + 0,57
· venit global 0,43 0,48 0,67 + 0,24 + 0,19
· venituri din vânzări 1,55 1,45 1,86 + 0,31 + 0,41
· profitul perioadei de gestiune până la
impozitare 0,08 0,19 0,33 + 0,25 + 0,14
3. Rentabilitatea mijloacelor de producţie, % 7,16 10,79 13,43 + 6,27 + 2,64
La fiecare leu de mijloace fixe productive cu destinaţie agricolă şi active curente

întreprinderile agricole au înregistrat 7,16 bani profit până la impozitare iar în anul 2008
mărimea acestuia este de 13,43 bani, adică s-a majorat cu 2,64 bani.
Reducerea capacităţii mijloacelor fixe de la 93 la 68 bani arată că ritmul creşterii
valorii producţiei agricole globale depăşeşte ritmul valorii mijloacelor fixe de producţie,
ceea ce a influenţat pozitiv asupra randamentului acestora.
În practica analitică se utilizează mai multe metode de analiză referitoare la calculul
şi aprecierea influenţei factorilor privind asigurarea cu mijloace fixe şi utilizarea acestora
la devierea valorii producţiei agricole globale.
În continuare vom examina influenţa factorilor generali privind asigurarea cu
mijloace fixe productive şi a eficienţei utilizării acestora la devierea valorii producţiei
agricole globale:
- modificarea valorii medii a mijloacelor fixe de producţie ( DMF );
- modificarea randamentului mijloacelor fixe de producţie (∆ Rmf).
Calculul şi aprecierea factorilor generali la modificarea producţiei agricole globale
se efectuează prin metoda diferenţelor absolute (tabelul 3).
Conform calculelor efectuate în tabelul 3 se poate constata că în întreprinderile analizate
în anul de gestiune valoarea producţiei agricole globale s-a majorat faţă de nivelul anului
precedent cu 803430 mii lei. Modificarea menţionată a fost condiţionată de influenţa
următorilor doi factori generali:
Ÿ creşterea valorii medii a mijloacelor fixe de producţie cu destinaţie agricolă cu 137096
mii lei a dus la sporirea indicatorului rezultativ cu 123386 mii lei;
210
Tabelul 3
Calculul influenţei factorilor de utilizare a mijloacelor fixe la devierea valorii
producţiei agricole globale în întreprinderile agricole din regiunea de Nord
Indicatorul Anul Anul de Abaterea inclusiv sub
precedent gestiune absolută influenţa:
(2007) (2008) (+,-) DMF ∆ Rmf
A 1 2 3 4 5
Rezultativ
1.Valoarea producţiei agricole globale (în 175079
947368 + 803430 + 123386 + 680044
preţuri comparabile ale anului 2005), mii lei 8
Factoriali
2.Valoarea medie a mijloacelor fixe de 119121
1054114 + 137096 x x
producţie cu destinaţie agricolă, mii lei 0
3. Randamentul mijloacelor fixe de producţie, lei 0,9 1,47 + 0,57 x x
Balanţa influenţei factorilor: + 803430 = 123386 + 680044

+ 803430 mii lei = + 803430mii lei
Ÿ majorarea randamentului mijloacelor fixe productive cu 0,57 lei a dus la creşterea
indicatorului rezultativ cu 680044 mii lei.
Deci, rezultatele analizei factoriale dau posibilitate să menţionăm că ambii factori a
influenţat pozitiv, contribuind la creşterea producţiei agricole globale. Considerăm că
întreprinderile agricole din regiunea de Nord a Republicii Moldova dispun de rezerve interne
de majorare a valorii producţiei agricole globale pe seama sporirii randamentului mijloacelor
fixe de producţie.
CONCLUZII
1. Analizând modificările structurale în componenţa mijloacelor fixe observăm că
raportul dintre mijloacele fixe active şi pasive s-a majorat în favoarea celor active de la
49,6:50,4% până la 57,67:42,33 %, adică în anul 2008 faţă de 2006 ponderea mijloacelor
fixe active s-a majorat cu 8,07 puncte procentuale, fapt ce se apreciază pozitiv.
2. Eficienţa utilizării mijloacelor fixe în întreprinderile agricole din regiunea de Nord
a Republicii Moldova a sporit considerabil în anul 2008 comparativ cu anii precedenţi.
Astfel, randamentul calculat după producţia agricolă globală în preţuri comparabile,
venitul global, veniturile din vânzări şi profitul până la impozitare s-au majorat respectiv
cu 0,39; 0,24; 0,31 şi 0,25 lei în comparaţie cu anul 2006 şi respectiv cu 0,57; 0,19; 0,41 şi
0,14 lei în comparaţie cu anul 2007.
3. Valoarea producţiei agricole globale în anul 2008 s-a majorat faţă de nivelul anului
precedent cu 803430 mii lei, pe seama majorării randamentului mijloacelor fixe cu 84,64 %.
BIBLIOGRAFIE
1. Standardul Naţional de Contabilitate 16 „Contabilitatea activelor materiale pe termen
lung”. În: Contabilitate şi audit. 1998, nr. 1, p. 102 – 128
2. BĂLĂNUŢĂ, V. Analiza gestionară. Chişinău: ASEM, 2003. 120 p. ISBN 9975-75-186-5
3. IŞFĂNESCU, A.; STĂNESCU, C.; BAICUŞI, A. Analiza economico-financiară.
Bucureşti: Editura Economică, 1996. 320 p. ISBN 973-590-145-5
211
PĂMÎNTUL – PRINCIPALUL MIJLOC DE PRODUCŢIE ŞI PREŢUL LUI
CORINA BURCIU
Abstract. Land price is a theoretical economic category levied by practice, an

operational notion in the field of land, a flexible indicator with rises and decreases based
on the economic life. The economical evaluation of land is a concept that defines an
operation, a quantification method of land value set in an office, with a low participation
in view of economic mechanism, but strictly necessary for the moment as on macro so at
microeconomic level. This way this article shows the land price in different regions of our
country as well as the calculation formula of it, using the following methods: the method
of comparable sale, method of normative price, the income method. Willingly or not the
economic evaluation of land will exist as long as necessary. If market imposes the land
price, yet life imposes the economical evaluation of land.
Key words: Agriculture, Agricultural soil, Fruitfulness level, Fruitfulness, Land
price, Normative price, Production means.
INTRODUCERE
Fondul funciar este sursa cea mai principală a bogăţiei naţionale. El este prima
condiţie şi baza naţională a fiecărui produs la fel ca şi existenţa omului.
Ca mijloc de producţie pămîntul are trăsături speciale care îl deosebesc de alte
mijloace de producţie. Dacă toate celelalte mijloace de producţie sînt căpătate prin munca
omului, atunci pămîntul este un dar al naturii:
· Pămîntul nu se poate înlocui cu alte mijloace de producţie, fără el nu se pot
îndeplini procesele de producţie în agricultură;
· Pămîntul spaţial este limitat, suprafaţa lui nu poate fi mărită sau micşorată;.
· Întrebuinţarea pămîntului ca mijloc de producţie este legată cu permanenţa lui de
amplasare.
Pe parcursul cercetărilor a fost aplicată o analiză regională a preţului mediu ponderat pe
hectar (arabil, plantaţie de viţă-de-vie şi livadă) înregistrat la oficiile cadastrale teritoriale şi a
preţului mediu pe ţară al unui hectar de pământ pe anul 2009. Totodată au fost aplicate
următoarele metode: metoda vânzărilor comparabile; metoda preţului normativ; metoda
venitului. Baza informaţională a cercetărilor o constituite materialele Biroului Naţional de
Statistică al Republicii Moldova, rapoartele statistice şi financiare, formularele specializate pe
activitate, literatura de specialitate şi analiza materialului factologic.
În Republica Moldova, pământul este preţuit foarte scump, chiar dacă circuitul
resurselor funciare este redus, totuşi este extrem de necesar, fiindcă datorită lui poate fi pus
în funcţiune mecanismul de reglementare a sistemului de folosire a pământului, care s-a
constituit după etapa privatizării. Trăsătura distinctivă a acestei etape, este supradis-
persionarea terenurilor, ceea ce împiedică gospodărirea raţională în agricultură şi
exploatarea eficientă a pământului.
Pământul are valoare, deoarece este util. El poate servi ca teren pentru construirea
clădirilor, pentru agricultură, pentru crearea spaţiilor de recreare, pentru construcţia drumurilor,
dar mai sunt un şir de factori (economic, sociali, politici de mediu) care determină valoarea lui
şi trebuie analizaţi în procesul evaluării, desfăşurat prin următoarele metode:
I. Metoda vânzărilor comparabile;
212
II. Metoda preţului normativ;
III. Metoda venitului.
Destinaţia şi folosirea productivă a pământului este diferită, deoarece multe terenuri
după calităţile lor naturale şi alte particularităţi nu sunt omogene, însă intensificarea
acţiunilor antropice asupra mediului ambiant, administrarea, repartizarea, utilizarea
fondului funciar, devine unul dintre principalele obiective strategice de soluţionare a
problemelor de mediu şi economice a ţării.
Teoria statală privind preţul terenului (teoria lui Von Thunen) se bazează pe ipoteza
determinării precise a folosinţei terenului. Iată de ce, în mod teoretic, preţul pământului
reflectă nu doar valoarea lui prezentă, ci şi valoarea lui viitoare, datorită potenţialului, sau
a investiţiilor autorităţilor publice prin activitatea de planificare. În cazul specific însă,
preţul terenului este influenţat de particularităţile lui şi de caracteristicile pieţei pe care
acest teren este introdus.
Formula generală de calculare a preţului normativ este:
Pn = S x T x B,
unde Pn – preţul normativ al pământului, lei;
S – suprafaţa sectorului de teren, ha;
T – tarifele de calculare a preţului normativ pentru fiecare teritoriu administrativ;
B – gradul de fertilitate.
Examinând 1 ha de teren cu destinaţie agricolă, cu bonitatea de 640 (media pe
republică) şi tariful pentru vânzarea-cumpărarea terenurilor cu destinaţie agricolă, loturi de
pământ de pe lângă casă şi loturile pomicole, preţul normativ va fi:
Pn = 1 x 289,53 x 64 = 18529,92 lei.
Suprafaţa şi gradul de fertilitate, reprezintă pentru un sector de teren mărimi constante,
obiective, pe când tarifele stabilite pentru un grad · ha reprezintă mărimi variabile, subiective.
Cuantumul minim al plăţii anuale pentru arenda unui sector de teren agricol, indife-
rent dacă pe acest teren sunt sau nu amplasate construcţii, amenajări, instalaţii sau plantaţii
multianuale, prevăzut în contract, nu trebuie să fie mai mic decât cuantumul minim definit
conform „Legii cu privire la arendă”, nr. 198-XV din 15 mai 2003. Calculul acestei plăţi se
efectuează conform formulei:
Pa.teren = S x B x T x M/100,
unde Pa.teren – cuantumul minim al plăţii anuale pentru arenda sectorului de teren agricol,
lei/an;
S – suprafaţa terenului agricol arendat, ha;
B – bonitatea solului pe sectorul de teren agricol, grade;
T – tariful pentru calcularea preţului normativ al sectorului de teren agricol,
lei/grad-ha;
M – nivelul minim al plăţii anuale pentru arenda sectorului de tern agricol, % an.
Preţul de gajare (ipotecare) a terenurilor agricole poate fi redat printr-o expresie
matematică:
Pg = Vp – R,
unde Pg – preţul de gaj a terenurilor;
Vp – preţul de piaţă a terenurilor;
R – mărimea riscului, care în dependenţă de influenţa factorilor de vise poate să
devieze între 10-40%.
213
180000
155000
160000
140000
120000
100000
80000
43215
60000
2275
40000 12000 11500
7000 4250 3500
20000 7800 9000 7500 5950 7500 10000
0
Cr n i
ul
ni
S o ei
a
t
ca
ra
cl i
h
le
rh
ro
m
gh
Ca
ra
iu
O
Co
Ta
Un
Figura 1. Preţul mediu pe hectar în 2009
Asupra formării preţului la etapa iniţială a dezvoltării pieţei funciare influenţează
asemenea factori, cum ar fi: lipsa de informaţie, despre capacitatea de influenţă a diferitor
factori. Iată de ce, pentru a formula o părere obiectivă faţă de preţul unui sector de teren, este
necesar o pondere de 3-5% a tranzacţiilor cu terenuri agricole din suprafaţa terenurilor agricole
din localitatea respectivă.
În diagrama de mai jos este arătată o analiză regională a preţului mediu ponderat pe
hectar (arabil, plantaţie de viţă-de-vie şi livadă) înregistrat la oficiile cadastrale teritoriale
şi a preţului mediu pe ţară al unui hectar de pământ pe anul 2009.
Astfel, cel mai înalt preţ pe hectar a fost înregistrat în jurul municipiilor Chişinău şi Bălţi;
în regiunile Străşeni, Criuleni, Călăraşi (unde este mai bine dezvoltat spiritul antreprenorial, iar
ponderea fermierilor individuali este mai mare precum şi Orhei. Este evident că terenurile
agricole amplasate în jurul oraşelor au o valoare mai mare, datorită distanţei mici până la piaţa
de desfacere şi a preţurilor mai înalte a producţiei agricole. Însă, preţul exorbitant pentru 1 ar de
pământ înregistrat în jurul municipiului Chişinău este suspicios, ridicându-se la 155000 lei
(circa 15,5 mii dolari), fiind de 14 ori mai mare decât media pe ţară.
Tabelul 1
Evoluţia preţului unui hectar, (lei)
Raionul Anul
2005 2006 2007 2008 2009
mun. Chişinău 13770 21861 92262 138392 155000
Edineţ 5393 5944 6200 3800 3500
mun. Bălţi 2800 5330 6432 6612 43215
Străşeni 4611 5325 7724 9862 12000
Ungheni 3527 4917 5421 6527 7500
Orhei 4681 4503 6754 8029 9000
Taraclia 3338 4419 4933 5503 5950
Soroca 3056 4160 5408 6700 7500
Comrat 2911 3811 3902 2275 2275
Hânceşti 4087 3261 4858 6759 7800
Cahul 2648 2238 3714 5103 7000
Căuşeni 5509 2153 2599 3330 4250
Media pe ţară 4027 4309 9388 10669 11033
214
Oricum, analiza datelor statistice ne reflectă o tendinţă spre creştere a preţurilor medii pe
1 ha de teren agricol, dar fără mari oscilaţii, cu excepţia centrelor raionale şi municipiilor.
Cele mai joase preţuri au fost înregistrate la Comrat şi Căuşeni la sudul şi sud-estul
Moldovei. În anul 2009, preţul pe hectar în aceste regiuni a constituit 2275 şi, respectiv
4250 lei pentru 1 ha de pământ agricol, adică în medie cu 70 la sută decât media pe ţară în
anul respectiv.
Cumpărarea sau arendarea terenurilor disponibile se face prin intermediul licitaţiilor
organizate de Primărie, cu toate că în ultimul timp, acestea se anunţă foarte rar.
Tabelul 2
Preţul mediu al terenurilor pentru construcţia caselor de locuit
Zona geografică şi sectorul mun. Preţul pentru Zona geografică şi sectorul Preţul pentru
Chişinău 0,01 ha, mii mun. Chişinău 0,01 ha, mii
dolari dolari
Nord, sect. Râşcani Est, sectorul Ciocana Nouă
Microraionul Râşcanii de Jos 10-12 Microraionul Ciocana 12-14
Microraionul Râşcani 15-18 Microraionul Otovasca 8-10
Microraionul Poşta Veche 8-11 Vest, sectorul Buiucani
Microraionul Albişoara 10-12 Microraionul Buiucanii Noi 12-15
Sud, sectorul Botanica Microraionul Sculeni 12-15
Microraionul Botanica de Jos 8-10 Microraionul Buiucani 15-18
Microraionul Aeroport 8-10 Centru, sectorul Centru
Microraionul Botanica 12-15 Microraionul Telecentru 15-18
Microraionul Centru 25-30
Potrivit datelor „Lara”, cele mai ieftine sectoare se află în regiunile Otovasca, Poşta
Veche, Botanica de Jos şi Aeroport (8-10 mii dolari), urmând în ordine Râşcanii de Jos şi
Albişoara (10-12 mii dolari), Ciocana Nouă (12-14 mii dolari), Botanica, Buiucanii Noi,
Sculeni (12-15 mii dolari), Râşcani, Buiucani, Telecentru (15-18 mii dolari). În centrul
capitalei preţul unui ar de pământ oscilează între 25 şi 30 mii dolari.
Preţul pământului în capitală va creşte cu un ritm devansator, dacă ţinem cont şi de
dinamica preţurilor pe piaţa secundară a imobilului de locuit. În prezent, se dezvoltă tendinţa de
demolare a acelora ce se află în stare şubredă (apartamente la sol şi în curţi colective), iar în
locul lor se înalţă edificii noi cu obiective de infrastructură. Aceste terenuri sunt foarte atractive
sub aspectul pieţei, datorită costului terenului şi situaţiei reuşite.
Tranzacţiile cu terenuri agricole se dezvoltă încet. Investiţiile în acest sector sunt
încă destul de riscante.
Pentru un investitor care îşi poate permite să-şi asume riscuri, plasamentul ideal,
recomandat de majoritatea consultanţilor de proprietate, este cel în livezi şi vii sau în terenuri
din apropierea zonelor urbane, care, prin atractivitatea lor, sunt de zeci de ori mai scumpe.
Mulţi cumpără loturi în suburbia capitalei sau a oraşului Bălţi, în speranţa că în perspectivă vor
reuşi să schimbe statutul şi destinaţia acestor terenuri amplasând pe ele construcţii, chiar dacă
procedurile durează de la şase luni până la câţiva ani. O atracţie în acest sens au devenit
raioanele Criuleni şi Ialoveni, unde tranzacţiile de vânzare-cumpărare sunt în creştere.
Se vând, cu rare excepţii, loturi mici, de câţiva zeci de ari, deşi un interese
semnificativ îl au cumpărătorii şi faţă de terenurile consolidate. Cu cât este mai mare
terenul consolidat cu atât este mai mare preţul. Preţurile la loturile de pământ cu destinaţie
agricolă în municipiul Chişinău au crescut cu 10% în 2009, cu puţin sub scumpirea
loturilor pentru construcţie, ceea ce, în opinia experţilor de la Bursa de Imobil „Lara” „este
o confirmare semnificativă a interesului cumpărătorilor pentru terenurile agricole”.
215
Tabelul 3
Datele statistice privind tranzacţiile de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole
Tranzacţii cu terenuri agricole Preţul de piaţă în 2009, lei
Abateri (±)
Nr. Raionul, 2008 2009
2009 faţă
d/o municipiul vânzări- vânzări- minimal maximal
% % de 2008
cumpărări cumpărări
1 mun. Chişinău 4541 9,6 5270 10,2 729 10000 300000
2 mun. Bălţi 53 0,1 66 0,1 13 9030 77400
3 Anenii Noi 2136 4,5 3610 7,0 1474 3500 7000
4 Basarabeasca 591 1,2 503 1,0 -88 4000 6000
5 Briceni 1188 2,5 1176 2,3 -12 2600 15200
6 Cahul 3902 8,2 2453 4,8 -1449 4000 10000
7 Cantemir 961 2,0 690 1,3 -271 5000 8000
8 Căinari 164 0,3 392 0,8 228 3000 3500
9 Călăraşi 969 2,0 1437 2,8 468 5000 15000
10 Căuşeni 769 1,6 695 1,3 -74 3000 00
11 Ceadâr-Lunga 236 0,5 184 0,4 -52 2000 5000
12 Cimişlia 1002 2,1 903 1,8 -99 4000 6000
13 Comrat 1502 3,2 935 1,8 -567 1300 3250
14 Criuleni 2595 5,5 3637 7,1 1042 3000 20000
15 Donduşeni 809 1,7 578 1,1 -231 2000 4000
16 Drochia 659 1,4 895 1,7 236 3000 6000
17 Dubăsari 397 2,8 1060 2,0 663 5000 10000
18 Edineţ 919 1,9 1036 2,0 117 2000 5000
19 Făleşti 554 1,2 484 1,0 -70 2000 12000
20 Floreşti 943 2,0 626 1,2 -317 2000 15000
21 Glodeni 451 1,0 621 1,2 170 2000 6500
22 Hânceşti 1965 4,1 2359 4,6 394 2600 13000
23 Ialoveni 2511 5,3 2892 5,6 381 8000 30000
24 Leova 1029 2,2 1258 2,4 229 3500 6000
25 Nisporeni 428 1,0 882 1,7 454 3000 7000
26 Ocniţa 501 1,1 512 1,0 11 2400 5000
27 Orhei 3405 7,2 3978 7,7 573 3000 15000
28 Râşcani 932 2,0 634 1,2 -298 1000 5000
29 Rezina 675 1,0 617 1,2 -58 2000 10000
30 Sângerei 876 1,8 945 1,8 69 2000 4650
31 Soroca 2008 4,2 1368 2,7 -640 5000 10000
32 Străşeni 1952 4,1 1522 3,0 -430 3000 21000
33 Şoldăneşti 617 1,3 1016 2,0 399 500 3400
34 Ştefan-Vodă 1278 2,7 1208 2,3 -70 1000 10000
35 Taraclia 682 1,4 1056 2,0 374 4000 7900
36 Teleneşti 1260 2,7 1053 2,0 -207 3000 5500
37 Ungheni 1550 3,3 2226 4,3 676 5000 10000
38 Vulcăneşti 409 0,8 706 1,4 297 3150 4160
Total 47419 100 51483 100 4064 3410 18657
Experţii prognozează creşterea în anul 2010-2011 a preţurilor la loturile de pămînt pentru

construcţie într-un ritm mult mai înalt decît costurile pe piaţa imobilului locativ. Potrivit bursei
LARA, preţurile la terenurile destinate construcţiei spaţiilor locative în municipiul Chişinău se
vor majora cu 10-15%, în perioada 2010-2011. Cea mai mare creştere a preţurilor, între 25% si
216
30%, va fi înregistrată la terenurile destinate construcţiei spaţiilor comerciale. Iar terenurile
pentru spaţiile de producţie se vor scumpi cu 20-25%, iar în unele zone, ca, de exemplu, strada
Uzinelor - cu 40%. Nu este exclus, însă, să se repete situaţia din acest an, cand preţurile la
terenurile de pamant au crescut cu mult peste asteptări.
CONCLUZII
1. Evaluarea economică a pămîntului este un concept care defineşte o operaţiune, o
metodă de cuantificare a valorii pămîntului stabilită într-un birou, cu o participare mai
redusă în cadrul mecanizmului economic, dar absolut necesară la un moment dat, atît la
nivel macro cît şi microeconomic;
2. Cel mai înalt preţ pe hectar a fost înregistrat în jurul municipiilor Chişinău şi Bălţi;
în regiunile Străşeni, Criuleni, Călăraşi (unde este mai bine dezvoltat spiritul
antreprenoriatului, iar ponderea fermierilor individuali este mai mare precum şi Orhei;
3. Analiza datelor statistice ne reflectă o tendinţă spre creştere a preţurilor medii pe 1
ha de teren agricol, dar fără mari oscilaţii, cu excepţia centrelor raionale şi municipiilor;
4. Experţii prognozează creşterea în anul 2010-2011 a preţurilor la loturile de pămînt
pentru construcţie într-un ritm mult mai înalt decît costurile pe piaţa imobilului locativ.
Vrem sau nu vrem, evaluarea economică a pămîntului va exista atîta timp cît va fi
necesară. Dacă preţul pămîntului îl impune piaţa, evaluarea economică a pămîntului o
impune deocamdată viaţa;
BIBLIOGRAFIE
1. Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea Cadastrului funciar, conform situaţiei de la 1
ianuarie 2009 nr. 264/03.04.2009.În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova 69-71/316
2. BĂLĂNUŢĂ, V. Diagnosticul şi estimarea eficienţei utilizării factorilor de producţie în condi-
ţiile actuale de dezvoltare. În: Analele ASEM, 2005. p 294-298
AGRICULTURA ECOLOGICĂ – BAZA DE SPORIRE A EFICIENŢEI

ECONOMICE A PRODUCERII AGRICOLE
DIANA MEMEŢ
Abstract. The Republic of Moldova wants an orientation towards European markets,

so it is absolutely necessary a new conceptual approach to agriculture, that would require
new methods, techniques and skills and would take into account the environment, the
resources and consumers health protection. This new approach bears the appointment of
organic farming.
Key words: Organic farming, Environment, Export, Agricultural production
INTRODUCERE
Actualmente, exporturile producţiei sectorului agrar în Republica Moldova depind
de starea generală a economiei consumatorilor principali ai producţiei moldoveneşti, cum
ar fi România, Ucraina, Rusia. Dat fiind faptul că Rusia este unul din partenerii de bază ai
Republicii Moldova la importul de produse agroalimentare, o decizie de a sista, din
anumite motive, importul de produse moldoveneşti (de ex. vinul), ar crea pentru republică
riscul să rămână cu producţia nevândută. Acest fapt ar trebui să determine producătorii
autohtoni să se adreseze către o mai largă piaţă de desfacere, cum ar fi UE. Politica UE faţă
de produsele agroalimentare şi faţă de agricultură în general, e foarte clară. Ea vizează
susţinerea mediului înconjurător ca fiind un obiectiv strategic de bază, iar agricultura
ecologică e cea care va contribui la atingerea lui.
217
Scopul acestui studiu constă în cercetarea în domeniu a agriculturii ecologice. Drept
sursă principală pentru efectuarea cercetării a servit literatura contemporană a autorilor
naţionali şi de peste hotare, datele Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare al
Republicii Moldova, precum şi investigaţiile proprii. La baza studiului este pusă
caracteristica agriculturii conform cerinţelor Politicii Comune a UE. Au fost utilizate
metode economico-statistice ca: metoda grupării, mărimile medii şi relative.
Conform Politicii Agricole Comune a UE, principalele caracteristici ale agriculturii
europene sunt:
· agricultura UE e bine reglementată în toate aspectele ei (50% din actele legislative
de negociere pentru integrarea unei ţări în UE se adresează agriculturii);
· agricultura trebuie să fie înalt tehnologizată, bine asigurată cu resurse umane, să
respecte toate standardele;
· este necesară distribuirea echilibrată şi argumentată a resurselor şi orientarea
prioritară către latura calitativă şi nu cea cantitativă;
· vizează menţinerea integrităţii mediului, protecţia resurselor naturale;
· exploataţiile agricole (fermele) sunt veriga prinipală a structurilor agricole.
Acestea sunt obiectivele de bază pe care ar trebui să le aibă în vizor Moldova în
orientarea sa către o nouă agricultură. Pentru a defini agricultura ecologică, am putea spune că
ea constituie un sistem ce presupune obţinerea producţiei alimentare prin metode favorabile
specificului fiecărei culturi (specii) de dezvoltare naturală, bazat pe resurse locale regenerabile,
având ca obiective principale conservarea solului, a rezervelor naturale, protecţia mediului
înconjurător şi nu admite organismele modificate genetic sau derivatele acestora. Aici se includ
aşa practici agricole ca perturbarea minimă a solului, pentru a conserva structura şi fauna
acestuia; acoperirea permanentă a solului, pentru protecţia lui şi eliminarea buruienilor, diverse
rotaţii ale culturii ce ar stimula microorganismele din sol şi ar elimina dăunătorii. La aceste
capitole Moldova mai are multe de recuperat, aflându-se la etapa iniţială. Dat fiind faptul că,
aflată în componenţa URSS, Republica Moldova a fost supusă de prin anii 60, conform politicii
vremii, procesului de intensificare tehnogenă, care ignora recomandările ştiinţei, agricultura era
orientată exclusiv la obţinerea producţiei prin investirea maximă (a îngrăşămintelor,
pesticidelor, maşinilor şi mecanismelor agricole), fără ca acestea să fie corelate cu anumite
norme ştiinţifice şi fără a se ţine cont de eficienţa economică a unei astfel de intensificări şi de
impactul acesteia asupra mediului înconjurător. Efectele acestor măsuri nu s-au lăsat aşteptate:
cantităţile enorme de combustibil şi chimicale ce le necesita agricultura au avut un impact
negativ atît din punct de vedere economic, cât şi ecologic. Apoi, intensificarea mecanicistă a
dus la micşorarea, ba chiar pierdera totală a rezistenţei naturale a culturilor faţă de stresurile la
care sunt supuse în mod normal organismele biologice, dereglarea mecanismului de
autoregulare, adică a imunităţii. Acest lucru a dus, la rândul lui, la necesitatea utilizării unei
cantităţi şi mai mari de substanţe chimice pentru protejarea de dăunatori.
O altă problemă a agriculturii autohtone este folosirea iraţională a nitraţilor. Aceştia sunt
un component natural al produselor agricole, iar concentraţia lor înaltă în sol duce la creşterea
vertiginoasă a părţii aeriene a plantelor şi deci la o recoltă mai înaltă. Dar, după cum se
menţionează în literatura de specialitate (V. Andrûŝenko, 1983), problema apare la folosirea
iraţională şi neargumentată ştiinţific a nitraţilor ca îngrăşământ. Ideea „cu cât mai mult, cu atât
mai bine” aici nu-şi are rostul. Plus la aceasta, nitraţii se mai folosesc în farmacologie, industria
chimică, metalurgică, textilă, pot pătrunde în apele subterane la o mare adâncime. Astfel,
nitraţii pătrund în organismul uman pe mai multe căi şi cantitatea lor se acumulează. Diversele
218
combinaţii pe care le îmbracă nitraţii sunt foarte periculoase şi aflându-se în cantităţi mai mari
decât dozele admise provoacă distrugerea hemoglobinei în sânge, exercită o acţiune
cancerigenă, mutagenică şi toxică. Toate acestea au condus la situaţia că producţia agricolă
moldovenească a devenit inatractibilă din punct de vedere economic şi ecologic, fapt care îi
impune reorientarea. Agricultura ecologică ar fi rezolvarea acestor probleme, însă ea presupune
răbdare şi dăruire. O astfel de agricultură e preferabilă şi din punct de vedere economic,
deoarece materiile prime apar şi se prelucrează mai mult în mediile rurale, deci dezvoltă
infrastructura şi măreşte posibilităţile economice ale satelor. Ea oferă noi locuri de muncă,
deoarece necesită un potenţial înalt de mână de lucru, aspect important pentru populaţia rurală,
care suferă în prezent din cauza şomajului. Deci avantajele sunt evidente:
· protecţia mediului prin reducerea degradării solului, îmbunătăţirea structurii şi
biodiversităţii acestuia, a calitatăţii apei şi aerului (nu se mai pulverizează produse
chimice, emisiile de CO2 sunt mai scăzute);
· condiţii mai sigure de muncă pentru agricultori;
· produsele ecologice conţin mai mulţi aminoacizi, vitamine, săruri minerale, etc. şi nu
conţin metale grele.
· volumul de muncă şi cantităţile de energie implicate sunt mai reduse, cheltuielile pentru
substanţe chimice vor fi evitate, ceea ce în condiţiile de sărăcie a Moldovei e foarte actual.
· o potenţială sursă de profit pentru fermele de tip familial
Desigur, aici apar şi unele dezavantaje, care ar putea să-i sperie pe producătorii
autohtoni. Bazându-ne pe constatările proiectului “Agricultura durabilă şi conservarea
solului”(SoCo) (http://soco.jrc.ec.europa.eu.), menţionăm:
· e nevoie de o perioadă de tranziţie de 5-7 ani pentru ca sistemul să se echilibreze. Este
posibil ca productivitatea să fie mai redusă în primii ani;
· nerespectarea factorilor sezonieri, aplicarea necorespunzătoare a chimicalelor poate
creşte riscul percolării din cauza deplasării mai rapide a apei prin biopori;
· emisiile de protoxid de azot (N2O) cresc în perioada de tranziţie;
· este necesară o investiţie iniţială în utilaje specializate şi accesul la seminţe pentru
culturi de acoperire, adaptate condiţiilor locale, la costuri rezonabile;
· e nevoie de instruire şi acces la servicii specializate de consiliere şi, în comparaţie cu
agricultura tradiţională, de schimbarea fundamentală a abordării.
Dacă ne dorim o promovare către piaţa europeană de desfacere trebuie să ne asumăm
aceste riscuri şi să respectăm normele şi tehnicile recomandate.
Dezvoltarea agriculturii ecologice ar presupune şi existenţa unui organism de
certificare, recunoscut la nivel internaţional. În Republica Moldova există 2 organisme de
inspecţie şi certificare: Organismul de Inspecţie şi Certificare a Produselor Agroalimentare
CRPA Inspect şi Institutul de Certificare Etică şi Ambientală ICEA Group. UE nu oferă
consemnări specifice de aprobare şi monitorizare a organismelor de certificare de către
statele membre, şi în acest fel se crează o mare varietate între acestea. Astfel, organismele
de certificare a UE au o structură stratificată, nu toate certificatele UE fiind acceptate de
toate organismele de certificare, deoarece unele organisme de certificare insistă pe
standarde mai stricte decât cele din legislaţia UE.( ec.europa.eu).
Este de menţionat faptul că conceptul de agricultură ecologică este identificat prin
Strategia Naţională de export a Republicii Moldova ca fiind prioritar pentru dezvoltarea
exporturilor moldoveneşti. Fără îndoială suprotul, mai ales cel financiar prin
subvenţionare, din partea statului, este indispensabil pentru dezvoltarea şi înrădăcinarea în
Moldova acestui tip de agricultură (pentru exemplu în Grecia un fermier primeşte 600 euro
pentru 1 hectar de suprafaţă ecologic cultivată). Dezvoltarea unei agriculturi îngăduitoare
219
cu mediul ambiant este şi o problemă de educaţie, care ar trebui promovată în spiritul
respectării naturii, a tradiţiilor. O actualizare a metodelor tradiţionale, verificate de timp, şi
îmbinarea lor cu metode moderne şi realizări ale ştiinţei ne-ar permite să transmitem
generaţiilor viitoare deprinderea unei agriculturi care să meargă într-un pas cu ritmul
naturii, să o respecte şi să se afle într-o relaţie armonioasă cu mediul.
CONCLUZII
1. Aplicarea agriculturii ecologice ar avea efect benefic din punct de vedere econo-
mic, venind în întâmpinarea cererilor crescânde de hrană şi furaj, ar duce la economisirea
de combustibili şi apă, deoarece un sol sănătos reţine mai multă umiditate şi necesită mai
puţine îngrijiri.
2. Agricultura durabilă va contribui la protejarea mediului ambiant, resurselor
naturale şi fertilităţii naturale a solului;
3. Exploataţiile agricole ar putea adeveni, în timp, spaţii turistice rurale, care ar
menţine şi înfrumuseţa peisajul rural.
4. Este necesară furnizarea de servicii de consultanta şi asistenţă tehnică pentru
agricultori, susţinere prin subvenţionare şi informare din partea statului.
BIBLIOGRAFIE
1. GUMOVSCHI, A. Magazin economic În: Economist. 2010, nr. 266
2. ANDRÛŜENKO, V. Nitraty v ovoŝâh i puti ih sniženia. Kišinev, 1983. 59 s.
СОЦИАЛЬНО-ЭКОНОМИЧЕСКИЕ ПОСЛЕДСТВИЯ БЕЗРАБОТИЦЫ

В РЕСПУБЛИКЕ МОЛДОВА
ЕЛЕНА БАРАНОВ, ЕЛЕНА МОРОЙ
Государственный аграрный университет Республике Молдова
Abstract. In the Republic of Moldova, the unemployed are able-bodied citizens, job
seekers registered at employment offices and do not get jobs commensurate with their
work skills, education requirements. Unemployment is the following forms: structural,
seasonal, cyclical and regional. Unemployment is a consequence of scientific and techno-
logical progress, growth, production efficiency, changes in economic structure, reduce
production, which releases the workforce or new requirements to its quality and structure.
Unemployment rises sharply in times of crisis.
Key words: Unemployment, Active population, Unemployed, Rate of
unemployment, Standard of living (welfare).
ВВЕДЕНИЕ
Как и всякое социально-экономическое явление, безработица имеет законо-
мерные и случайные черты, сущностные и поверхностные характеристики, позитив-
ные и негативные стороны. Их интенсивность зависит от масштабов, уровня, регио-
нальной специфики, формы безработицы. С точки зрения теории и практического
регулирования рынка труда, наибольший интерес предоставляет анализ негативных
социальных последствий роста безработицы, он позволяет повысить качество
мероприятий по предупреждению и смягчению этих последствий, минимизировать
социальную цену радикальных реформ.
Объектом исследования является явление «безработица», имеющее ряд нега-
тивных и позитивных сторон, как с точки зрения рядового гражданина, так и с точки
зрения экономистов, а также социально-экономические последствия при росте
220
безработицы и пути снижения безработицы. Для исследования данных процессов были
изучены научные работы отечественных и зарубежных специалистов в данной области,
кроме того, статистические данные и нормативно-правовые акты законодательства
Республики Молдова. В работе использованы следующие методы экономического
исследования: сравнительный, статистико-экономический, анализ и синтез.
В настоящее время выборочным обследованиям населения по проблемам
занятости (обследование рабочей силы) принадлежит ведущая роль организации
статистического наблюдения за процессами на рынке труда, основной целью
которого является получение информации о численности и составе экономически
активного населения, занятых и безработных, уровне экономической активности,
безработицы и их динамике (К. Макконнелл, С. Брю, 2003).
Численность постоянного населения Республики Молдова на 1 января 2010
года составила 3563,7 тыс. человек17 (что по сравнению с 2009 годом меньше на 1900
человек), из которых 1476,7 тыс. человек (41,44%) – городское население и 2087,0
тыс. человек (58,56%) – население сельских местностей.
Согласно данным Национального бюро статистики экономически активное
население Республики Молдова в 2009 году составило 1265,3 тыс. человек, что по
сравнению с 2001 годом меньше на 351,4 тыс. человек (или 21,7%), а по сравнению с
2008 годом – на 2,9%. Численность занятого населения составила более 1184,3 тыс.
человек. За период 2001-2009гг. заметно снижение уровня экономической
активности; так, в 2009 году данный показатель составил 42,1%, что по сравнению с
2001 годом меньше на 15,8п.п. Уровень занятости населения в возрасте 15 лет и
старше (соотношение занятого населения к общему населению 15 лет и старше)
составил 40,7%, что также по сравнению с 2001 годом ниже на 13 п.п. (график 1).
График 1. Уровень экономической активности и уровень занятости населения

Республике Молдова в возрасте от15 до 65 лет
Численность безработных, согласно определению Международного бюро

труда, в 2009 году составила почти 81 тыс. человек. Численность официально
зарегистрированных безработных, по данным Национального агентства занятости,
на 1 января 2010 года составила около 38,7 тыс. человек, каждый восьмой из
которых был уволен с хозяйствующих субъектов по сокращению штатов. Из общего
17
Примечание: Без численности населения левобережья Днестра и мун.Бендеры
221
числа безработных, 55% составляют женщины. Около 14% зарегистрированных
получают пособие по безработице, средний размер которого составил в декабре 2009
года 876,3 лея. На одно свободное рабочее место, заявленное предприятиями,
приходилось в среднем 29 безработных.
Уровень безработицы (соотношение безработных МБТ к активному
населению) в 2009 году составил 6,4%, что представляет собой самый низкий
результат по сравнению с 2001-2006гг., но по сравнению с 2007 и 2008 годами выше
соответственно на 1,3 и 2,4п.п. (график 2).
График 2. Численность безработных и уровень безработицы в стране
Анализ состава безработных определяемых по методологии Международной

Организации Труда (МОТ) показывает, что уровень безработицы мужчин выше. Среди
мужчин уровень безработицы в 2009 году зарегистрировал значение 7,8%, а среди
женщин – 4,9%. Наблюдается существенное изменение между уровнем безработицы в
городской местности – 8,0%, по сравнению с сельской местностью – 5,0% (график 3).
График 3. Структура уровня безработицы по гендерству и типу местности в

Республикe Молдова, %
Влияние безработицы на экономическую и социальную жизнь общества

противоречиво. В качестве позитивных аспектов проблемы можно назвать следующие:
222
Во-первых, безработица выступает как условие роста производства, появления
новых предприятий. Не будь этого фактора, было бы затруднено расширенное
воспроизводство, которое требует дополнительных ресурсов: труда, земли, капитала.
Во-вторых, безработица поднимает дисциплину и эффективность труда тех,
кто пока занят в производстве. (Т. Агапова, С. Серегина, 2004)
В то же время безработица порождает тяжелейшие отрицательные социально-
экономические последствия (Л. Тарасевич, 2006):
1. Незанятая рабочая сила означает недоиспользование экономического
потенциала общества, прямые экономические потери, являющиеся следствием
естественной и фактической безработицы (и соответственно занятости). В этих
условиях возникает необходимость определить, какую часть ВНП общество
недополучает вследствие превышения естественного уровня безработицы.
Американский экономист Артур Оукен (1928 –1980) сформулировал закон, согласно
которому между уровнем безработицы и реальным объемом ВНП существует
обратная зависимость, показывающая, что сокращение безработицы на один
процентный пункт дает дополнительный прирост реального ВНП примерно на 2%.
Так, если естественный уровень безработицы в 2009 году равен 4%, а
фактический ее уровень – 6,4%, то разница составит 2,4%. Эти 2,4% надо умножить
на коэффициент Оукена (2,4% 2,0 = 4,8%). Если фактический ВНП в 2009 году
составляет 44146 млн. лей (что по сравнению с 2008г. меньше на 7,7 п.п.), то
общество недополучило в данном году 4,8% от 44146 млн. лей, т. е. 2119 млн. лей, а
потенциальный ВНП в Республике Молдова в 2009 году составил бы 46265 млн. лей.
2. Безработица сковывает требования профсоюзов о повышении заработной
платы, как бы срабатывает в пользу требований союзов предпринимателей.
3. При длительной безработице работник теряет квалификацию, а получение новой
квалификации и адаптация к новым условиям часто протекают для него болезненно.
4. Сам факт безработицы наносит человеку тяжелейшую психологическую
травму, сравнимую с самыми неприятными обстоятельствами (смерть близких,
тюремное заключение и т. п.). Многие социологи связывают рост преступности с
ростом безработицы. Рост безработицы на 1% ведет к увеличению числа преступлений
на 8%; 39% зарегистрированных преступлений совершают лица, не имеющие
постоянного источника дохода. Согласно информации Министерства внутренних дел, в
2009 году зарегистрировано 25,7 тыс. преступлений, что на 7,0 % меньше, чем в 2005
году. Наибольшее число преступлений зарегистрировано в городской местности – 68%.
Число зарегистрированных преступлений на 10 тыс. жителей составило 69 случаев в
2009 году по сравнению с 74 – в 2005 году и 105 случаев в 2000 году.
5. Безработица ведет к прямому падению ранее достигнутого уровня жизни.
Пособия по безработице всегда меньше заработной платы, имеют временный
характер. Рост безработицы снижает покупательный и инвестиционный спросы,
сокращает объемы сбережений у населения. Безработица усиливает социальную
напряженность и политическую нестабильность в обществе, к снижению заработной
платы, вследствие конкуренции на рынке труда.
Cреднемесячная заработная плата в национальной экономике в 2009 году
составила 2748 лей и увеличилась по сравнению с 2008 годом на 8,7%. В 2009 году
среднемесячная заработная плата в бюджетной сфере достигла 2406 лей, а в реальном
секторе составила 2946 лей. В зависимости от деятельности национальной экономики
наблюдается максимальный уровень покрытия прожиточного минимума работников,
занятых в финансовом секторе - в 4,5 раз, а и минимальный уровень - для работников,
223
занятых в сельском хозяйстве, охоте и лесном хозяйстве, заработные платы которых
покрывают прожиточный минимум в пропорции к 129,5% (график 4).
График 4. Динамика основных социально-экономических показателей уровня

жизни населения по стране, лей
Располагаемые доходы населения 2009 года составили 1204,4[18] лея в среднем

на человека в месяц, увеличившись по сравнению с 2008 года на 1,33%, а соотно-
шение между среднемесячными располагаемыми доходами и средним размером
прожиточного минимума в 2009 году составляет 101,4%, а в 2008 году – 86,9%.
Размер прожиточного минимума в 2009 году составил в среднем на человека
1187,8 лея, что на 13,2% меньше по сравнению с 2008 годом. Это уменьшение
обусловлено в основном снижением цен на продовольственные товары[19], которые
входят в продовольственную корзину прожиточного минимума – на 10,2%. Кроме
того, снизился и удельный вес непродовольственной корзины прожиточного
минимума – на 1,7 процентных пункта.
По данным Доклада ООН 2009 года о развитии человека «Преодоление
барьеров: человеческая мобильность и развитие» Республика Молдова занимает 117
место в рейтинге качества жизни (самый низкий показатель в Европе) и включена в
группу стран со средним уровнем развития человеческого потенциала. Индекс
развития человеческого потенциала увеличился в 2009 году по сравнению с 2008
годом на 0,720. (Доклад о развитии человека 2009)
Потеря безработными значительной части личных доходов и ухудшение
жизненного уровня характерна для всех стран, независимо от системы страхования в
фонд занятости, размеров пособий и другой материальной помощи.
Методы борьбы с безработицей различны. Зачастую они вытекают из той концепции,
которой те или иные современные экономисты придерживаются при объяснении причин
безработицы. Для существенного сокращения масштабов безработицы необходимы
экономический рост и соответствующая структурная перестройка экономики.
ВЫВОДЫ
1. Безработица является характерной чертой рыночной экономики. Она
должна быть поставлена в определенные рамки, в пределах которых достигается
18
Согласно данным Обследования домашних хозяйств
19
Средние индексы потребительских цен для продовольственных товаров в 2009 году по
отношению к 2008 году составили 94,4%
224
режим оптимального роста и состояние экономической стабильности. Возможность
проблем занятости осознается на государственном уровне т.к. разрастание
безработицы сверх 15% от числа занятых делает недостижимым здоровый рынок из-
за криминогенной ситуации и может привести к социальному взрыву.
2. По мере нарастания кризисных явлений в экономике ситуация в области
занятости продолжает ухудшаться, застойная безработица охватила многие районы
страны, неплатежи в фонд занятости стали массовыми, многие территории
столкнулись с хронической нехваткой средств даже на выплату пособий.
3. Назрела необходимость корректировки позиции Министерства труда,
социальной защиты и Семьи Республике Молдова в осуществлении политики на
рынке труда, как в центре, так и в регионах, финансировании республиканских и
региональных программ занятости населения.
ЛИТЕРАТУРA
1. Agapova, T.; SEREGINA, S. Macroèkonomika. Moskva. 2004. 115 p.
2. КЭМПБЕЛЛ, Р.; МАККОННЕЛЛ, Б. Экономикс: принципы, проблемы и политика.
Moskva. 2003. 68 p.
3. TARASEVIČI, L; GREBENNIKOV, P.; LEUSSKIJ, L. Macroèkonomika. Moskva. 2006. 365 p.
4. Social’no-èkonomičeskoe razvitie Respublike Moldova v 2009 godu. Kišinev. 2009. 115 p.
5. Statističeskij bûleteni’ Respubliki Moldova za ânvari-fevral’ 2009 goda. Kišinev. 2009. 8 p.
DEPENDENŢA EFICIENŢEI UTILIZĂRII FONDULUI FUNCIAR DE

NIVELUL ASIGURĂRII CU MIJLOACE FIXE
EFROS ELENA,
Abstract. Studies accomplished by the author proved that within the agricultural
enterprises situated in the Northern Region of the Republic of Moldova the productivity of
leguminous and cereal crops, winter wheat inclusive, depends directly on the level of
supply with fixed means per 100 ha of agricultural land. According as the fixed means
value increases per 100 ha of agricultural land, we noticed that natural, value and
profitableness indices of winter increase too especially for the IInd and IIIrd groups of
enterprises if compared with the Ist group of enterprises.
Key words: Efficiency, Productivity, Unitary Price, Price of Sale, Profit, Profitableness.
INTRODUCERE
În condiţiile economiei de piaţă sporeşte rolul surselor proprii în creşterea rentabilităţii
producţiei agricole din contul utilizării mai eficiente a tuturor resurselor existente în fiecare
unitate agricolă. Nivelul eficienţei producţiei agricole este strict dependent de modul cum
aceste resurse sunt folosite în acest proces. Sporirea bazei tehnico-materiale a agriculturii îşi
găseşte o reflectare directă în indicatorii asigurării şi înzestrării cu mijloace fixe a
întreprinderilor agricole. Asigurarea întreprinderilor cu mijloace fixe presupune satisfacerea
unor necesităţi atât de ordin cantitativ, cât şi de ordin calitativ.
Tot mai mare însemnătate capătă nu atât acumularea cantitativă a mijloacelor fixe,
cît aspectul lor calitativ. Perfecţionarea lor poate fi atinsă pe calea trecerii de la formele
extensive de producere la cele intensive ce va aduce după sine necesitatea reînnoirii
mijloacelor fixe vechi cu altele noi şi mai productive (L. Zahiu, 1999).
Eficienţa şi viabilitatea unei firme într-o economie concurenţială, este asigurată şi de
225
măsura în care aceasta dispune de un potenţial material al căror parametri tehnici şi funcţionali
corespund noilor exigenţe ale economiei de piaţă. Aceasta presupune valorificarea mijloacelor
tehnice ca volum, structură, calitate, care să ofere firmei posibilitatea realizării unei producţii
care să asigure nevoile pieţei interne şi internaţionale, competitive şi eficiente.
În condiţiile actuale necesită o profundă cercetare ştiinţifică şi abordare practică a proble-
mei utilizării eficiente a mijloacelor fixe în întreprinderile agricole din Republica Moldova.
Cercetările au fost efectuate pe 442 de întreprinderi agricole din Regiunea de Nord a
Moldovei. Gruparea întreprinderilor agricole a fost efectuată după valoarea mijloacelor
fixe de menire agricolă la 100 ha terenuri agricole în mii lei, conform metodologiei
grupărilor expuse în literatura de specialitate (C. Angelache, 1999).
În scopul stidierii dependenţei eficienţei utilizării fondului funciar de nivelul
intensităţii producţiei în toate întreprinderile agricole cu suprafaţa de peste 50 ha din
Regiunea de Nord au fost efectuate grupări după valoarea mijloacelor fixe de menire
agricolă la 100 ha terenuri agricole, tabelul 1.
Tabelul 1
Dependenţa creşterii eficienţei utilizării fondului funciar de nivelul intensităţii
producţiei în toate întreprinderile agricole cu suprafaţa de peste 50 ha din Regiunea
de Nord în anul 2008
Grupele întreprinerilor după valoarea
mijloacelor fixe de menire agricolă la
Total,
Indicatorul 100 ha teren agricol, mii lei
media
de la 1000,
pînă la 1000 peste 3000
pînă la 3000
A 1 2 3 4
Numărul de întreprinderi 114 167 161 442
Structura, % 25,8 37,8 36,4 100
Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe de
886 2856 3786 3185
menire agricolă la 1 ha teren agricol, lei
Productivitatea, q/ha
-cereale şi leguminoase boabe 21,3 23,8 26,1 24,4
-inclusiv grîu de toamnă 23,4 25,1 28,4 26,5
Costul unitar, lei
Preţul mediu de vînzare, lei/q
Profitul obţinut, lei/q
Nivelul rentabilităţii, %
În grupa a 3 valoarea medie anuală a mijloacelor fixe de menire agricolă la 1 ha
teren agricol este mai mare decît în grupa 1 de 3786:886=4,27 ori, productivitatea
cerealelor şi leguminoaselor a sporit cu (26,1*100:21,3)-100= 22,5 la sută, inclusiv grîu de
toamnă - cu (28,4*100:23,4)-100=21,4 la sută, costul unitar se reduce la cereale şi
leguminoase cu 100-94,1*100:108,4= 13,2 la sută, inclusiv grîu de toamnă- cu 100-
226
83,8*100:101,7 = 17,6 la sută, ceea ce a influienţat pozitiv la creşterea nivelului rentabi-
lităţii în grupa III în comparaţie cu gr. I la cereale şi leguminoase cu 33,37-6,55=26,82
p.p., inclusiv la grîu de toamnă cu 30,11-8,06= 22,05 p.p.
Calculăm creşterea economică (efectul economic) posibilă pentru întreprinderile
agricole din grupele 1 şi 2 dacă ar fi atins nivelul intensităţii grupei a 3 în urma:
1) Majorării nivelului intensităţii prin sporirea valorii medii anuale a
mijloacelor fixe la 1 ha teren agricol:
3786-886=2900 lei
2) Creşterea productivităţii în grupa a 2 comparativ cu media primelor grupe:
- cereale şi leguminoase
26,1-24,4=1,7q/ha
- inclusiv grîu de toamnă
28,4-26,5=1,9q/ha
3) Creşterea posibilă a recoltei globale în primele două grupe:
1,7q x 93488 ha în grupele 1, 2 =158930q
1,9 q x 42784 ha în grupele 1, 2 = 81289,6q
4) Creşterea posibilă a veniturilor din vînzări de la realizarea producţiei, dacă
întreprinderile grupele 1 şi 2 ar fi atins nivelul grupei 3:
158930q x 125,5 lei/q = 19945715 lei
81289,6 q x 119,9 lei/q = 9746623 lei
5) Creşterea posibilă a profitului din vînzarea producţiei suplimentare posibile:
158930 q x 31,4 lei/q = 4990402lei
81289,6 q x 36,1 lei/q = 2934554,6 lei
CONCLUZII
1. În grupa I cu valoarea mijloacelor fixe de menire agricolă la 100 ha teren agricol
revin 25,8% întreprinderi agricole, în grupa 2- 37,8% şi în grupa 3- 36,4%.
2. Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe de menire agricolă la 1ha teren agricol în
grupa 2 de întreprinderi este mai mare cu 1970 lei, iar în grupa 3 cu 2900 lei.
3. Diferit nivel de asigurare cu mijloace fixe de menire agricolă pe grupe de
întreprinderi agricole au demonstrat o creştere a indicatorilor eficienţei economice pe
măsura sporirii lor la un hectar teren agricol.
4. Calculele demonstrează că numai din contul atingerii nivelului intensificării în între-
prinderile agricole din Regiunea de Nord nivelul grupei 3 este posibilă o creştere economică în
281 întreprinderi în sumă de 4990402 lei. Astfel de situaţie ar contribui la obţinerea unui profit
mediu la 1q de cereale şi leguminoase în sumă nu de 21,0 lei, dar 4990402 lei.
BIBLIOGRAFIE
1. ANGHELACHE, C. Statistica generală. Editura economică. Bucureşti. 1999. 27 p.
2. TOBĂ, A.; MALAI, A.; TOBĂ, D. Teorie economică generală. Chişinău. 2001. 288 p.
3. VALENTIN, N. Previziune şi orientare economică. Editura economică. Bucureşti. 1998. 247 p.
4. ZAHIU, L. Managementul agricol. Editura economică. Bucureşti. 1999. 400 p.
227
PROBLEMELE FUNCŢIONĂRII PIEŢII FUNCIARE ÎN REPUBLICA
MOLDOVA: PERSPECTIVE ŞI TENDINŢE
G. BALTAG
Abstract. Actually the land market of the Republic of Moldova represent a characteristic
development of whole national economy. Practically the evolution of land market is not
difference at the privatization period in the agrarian sector. It was manifested through limited
land fund, small attractive land market for foreign investors, low prices of agriculture lands in
comparison with the lots of other destination, the reduced area of agriculture enterprises, low
competitiveness of agriculture enterprises, a lot of erosion soils in the structure of land fund.
Agriculture sector represents one of the main source of income for a big part of population.
Over 60% of population is concentrated in rural sector. The goal of the study is to analyze the
evolution of agriculture land market, the land relations in agrarian sector from Moldova and to
identify the perspectives and tendencies of these.
Key words: Land, Land market, Perspectives, Peasant farms.
INTRODUCERE
Piaţa funciară a Republicii Moldova, în lipsa unor catalizatori interni şi externi capabili
să influenţeze dezvoltarea acesteia, cunoaşte în prezent о dezvoltare contradictorie. Starea
actuală a pieţii funciare nu diferă prin nimic de cea din perioada procesului de privatizare în
agricultură, fiind remarcată prin următoarele probleme: fondul funciar agricol al ţării este
limitat, dimensiunile proprietăţilor funciare sunt reduse; piaţa funciară este puţin atractivă
(terenurile cu destinaţie agricolă); competitivitatea redusă a exploataţiilor agricole.
În scopul cercetării problemelor de funcţionare a pieţei funciare agricole s-au
analizat asemenea indicatori: numărul de tranzacţii de vânzare-cumpărare a terenurilor
agricole, suprafaţa terenurilor comercializate de destinaţie agricolă, preţul mediu de
vânzare-cumpărare a terenurilor agricole, suprafaţa totală a terenurilor agricole ş.a.
Perioada analizată a acestui studiu este perioada anilor 2000-2008. Sursele datelor
colectate constituie Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova,
Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, publicaţiile Institutului pentru
Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru a
Republicii Moldova (Codul funciar, 1991).
Înviorarea activităţii economice din ţară din perioada anilor 2002-2007, impulsionată
de creşterea investiţiilor străine în sectorul real al economiei naţionale a determinat un
trend pozitiv şi al sectorului agricol. Astfel se înregistrează o creştere a numărului de
tranzacţii de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole. În decursul anilor 2000-2008, au
fost înregistrate 391301 de tranzacţii de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole (figura
1). În anii 2007 şi 2008 se observă o creştere a numărului de tranzacţii de vânzare-
cumpărare a terenurilor, ceea ce se explică prin condiţiile climaterice dificile în care au
activat producătorii agricoli. Anume această situaţie a cauzat în mare măsură renunţarea,
din partea unor agricultori, la activităţi antreprenoriale agricole. În pofida faptului de
majorare a tranzacţiilor cu terenuri agricole, suprafaţa terenurilor agricole comercializate
este încă mică, în comparaţie cu suprafaţa terenurilor arendate.
228
Figura 1. Numărul de tranzacţii de vânzare-cumpărare a terenurilor
agricole.
2008 72000
2007 65000
2006 51483
2005 47382
2004 44134
2003 49165 Numărul
2002 27759 tranzacţiilor
2001 24625
2000 9753
0 20000 40000 60000 80000
Figura 1. Numărul de tranzacţii de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole
În perioada anilor 2000-2008 suprafaţa terenurilor comercializate a constituit

37713ha (figura 2). Suprafaţa medie a unui teren agricol comercializat într-o tranzacţie
funciară a înregistrat 0,08 ha. În anul 2008 se înregistrează a creştere considerabilă a
suprafeţelor terenurilor agricole comercializate de circa 2,7 ori. Aceasta se explică prin
diminuarea preţului la terenurile agricole în comparaţie cu 2007, ca urmare a consecinţelor
secetei din anul 2007.
Figura 2. Suprafaţa terenurilor agricole comercializate (total ha)

2008 12911
2007 4697
2006 3773
2005 3250
2004 3201
2003 3595
2002 2682
2001 2336
2000 1268
0 2000 4000 6000 8000 10000 12000 14000
Figura 2. Suprafaţa terenurilor agricole comercializate, ha
Conform datelor Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru a Republicii Moldova, cele

mai multe tranzacţii de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole, în anul 2008, s-au
înregistrat în raioanele Anenii Noi (4611), Cahul (5204), Criuleni (4173), Hânceşti (4077)
şi Orhei (3819).
Suprafaţa totală a terenurilor comercializate a constituit 12911ha, preţul mediu a
unui hectar de teren agricol comercializat fiind de 10301 lei. Dacă e să analizăm după
regiuni sau chiar suburbiile centrelor urbane, atunci situaţia, de fapt, este una asemănătoare
tendinţelor generale de comercializare terenurilor pentru construcţii individuale. Astfel, în
Chişinău preţul 1ha teren agricol a ajuns până la 300mii lei, Bălţi – 75mii lei, Ialoveni –
229
30mii lei, Orhei – 15mii lei. Conform legislaţiei în vigoare, proprietarii terenurilor agricole
private au dreptul de vinde terenurile la preţ. Astfel, subiecţii contractului de vânzare-
cumpărare adesea stabilesc preţuri mult mai mici decât valoarea terenului, pentru a suporta
cheltuieli minime la perfectarea contractului şi o ulterioară micşorare a veniturilor în
calitate de contribuabil. De asemenea, o bună parte din tranzacţii funciare include
operaţiuni cu terenuri „fără preţ”, ceea ce ar presupune, că preţul terenurilor agricole poate
fi unele cazuri şi mai mare. În cazul vânzării-cumpărării terenurilor agricole din domeniul
privat al unităţii administrativ-teritoriale, preţul terenului nu poate fi mai mic decât preţul
normativ al pământului.
Figura 3. Preţul mediu a terenurilor agricole comercializate, lei/ha
2008 10301
2007 12104
2006 11000
2005 9040
2004 8001
2003 3733
2002 3781
2001 2928
2000 3100
0 2000 4000 6000 8000 10000 12000 14000
Figura 3. Preţul mediu a terenurilor agricole comercializate, lei/ha
Cea mai des întâlnită dintre formele de transmitere a dreptului de proprietate

(vânzare-cumpărare, arenda, schimbul, donaţia, moştenirea) este arenda. În anul 2008,
suprafaţa terenurilor arendate cu destinaţie agricolă în Republica Moldova a fost de
808,1mii ha, ceea ce reprezintă cca. 25% din fondul funciar al ţării (3384,6mii ha) sau
41,07% din suprafaţa totală a terenurilor cu destinaţie agricolă. În anul 2009, suprafaţa
terenurilor arendate a crescut până la 825964mii ha, din 591,6 mii sunt arendate de
societăţi cu răspundere limitată, 66,0mii ha de gospodării ţărăneşti (de fermier), 122,9mii
ha de cooperative agricole de producţie iar 45,4mii ha de societăţi pe acţiuni (Tabelul 1).
Problema cea mai mare este, însă, termenul de arendă a terenurilor. Termenul de arendă
stabileşte obiectivele arendaşului pe perioada respectivă, investiţiile, asolamentul şi alte
pârghii importante în activitatea de producere. Suprafaţa terenurilor arendate pe un termen
mai mare de 3 ani este mică, În anul 2009, din suprafaţa terenurilor arendate – 825,9mii ha,
doar 37,4mii ha au fost arendate pe un termen mai mare de 3 ani. Din ele, 28,0mii ha au
fost arendate de societăţi cu răspundere limitată, 305ha de gospodării ţărăneşti (de
fermier), 1785 ha de cooperative agricole de producţie şi 4053ha de societăţi pe acţiuni.
Tabelul 1
Structura terenurilor arendate, mii ha
Terenurile arendate după forme organizatorico-juridice 2007 2008 2009
Suprafaţa totală a terenurilor arendate 786,0 808,1 825,9
Societăţi cu răspundere limitată 581,5 585,3 591,6
Gospodării ţărăneşti 61,0 68,4 66,0
Cooperative agricole de producţie 86,2 107,2 122,9
Societăţi pe acţiuni 39,4 47,2 45,4
230
În agricultură, terenurile agricole sunt arendate pe un termen mai mic de 3 ani.
Astfel, în anul 2009, din suprafaţa totală a terenurilor arendate, 788,6mii ha au fost
arendate pe un termen mai mic de 3 ani. Din ele, 619,6mii ha au fost arendate de societăţi
cu răspundere limitată, 62,9mii ha de gospodării ţărăneşti (de fermier), 65,3mii ha de
cooperativele agricole şi 41,0mii ha de societăţi pe acţiuni. Plata pentru arendă se
determină în funcţie de următorii indici: suprafaţa terenului arendat, bonitatea solului,
relief, posibilitatea efectuării lucrărilor mecanizate, valoarea plantaţiilor multianuale, dar
nu va constitui mai puţin de 2% din valoarea preţului normativ al terenului arendat (V.
Chivriga, 2009). Termenul de arendă maxim este de 30 ani. Analiza dată demonstrează că
cele mai multe contracte de arendă sunt încheiate pe o perioadă până la 3 ani. Această se
mai explică şi prin cheltuieli mai reduse la întocmirea contractului.
CONCLUZII
1. Statutul juridic ale unor terenuri agricole au un caracter îndoielnic.
2. Forma limitată a accesului persoanelor străine pe piaţa funciară a ţării.
3. Caracterul depăşit şi contradictoriu al reglementărilor normative din domeniul
relaţiilor funciare.
4. Lipsa capacităţilor funcţionale din partea autorităţilor centrale de a ajusta rapid şi
eficient cadrul legal respectiv.
Actualmente, sunt supuse discuţiilor publice două acte normative, ce vor contribui la
soluţionarea problemelor de funcţionalitate a pieţei funciare din Republica Moldova:
proiectul noului Cod Funciar şi proiectul Legii cu privire la renta viageră. Renta viageră
agricolă este aplicată în mai multe ţări, ca instrument de consolidare a terenurilor agricole
în proporţii optime.
BIBLIOGRAFIA
1. CHIVRIGA, V. Evoluţia pieţei funciare agricole în Republica Moldova, În: Politici
Publice. 2009, nr. 4
2. Legea cu privire la arendă în agricultură, nr. 198-XV din 15 mai 2003. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova. 2003, nr. 42-43
3. Codul funciar al Republicii Moldova. 1991
4. Legea cu privire la preţul normativ şi modul de vînzare – cumpărare a pămîntului. În:
Monorul Oficial al Republicii Moldova. 1997, nr. 40-41
ANALIZA ŞI GESTIUNEA RISCULUI DE FALIMENT ÎN ACTIVITATEA

ÎNTREPRINDERILOR AGRICOLE
OLGA SÂRBU, ELENA NIREAN

Abstract. Every trader is at risk, whether a bank or firm performing a certain type of
activity are not only financial, commercial or investment, but largely depend on the trader's
position on the market, its economic power financial, but if companies go about
agricultural and climatic conditions to which he added the risk arising due to structural
changes taking place at the macroeconomic level.
In these circumstances, risk is an essential component of any economic agent
management policy, developed by this strategy, which depends almost entirely on
individual ability and capacity to anticipate developments and aces harness opportunities,
assuming a risk business failure.
231
Key words: Bankruptcy risk, Solvency, Working capital, Liquidity, Management of risk.
INTRODUCERE
Orice agent economic este expus riscului de faliment. Acesta poate avea consecinţe
negative, cu implicaţii complexe asupra întregii activităţi a agentului economic, cât şi
asupra altor "actori" care vin în contact cu agentul respectiv.
Riscul de faliment poate fi definit ca fiind imposibilitatea firmelor de a face fată unei
tranzacţii financiar-bancare, respectiv incapacitatea sa de a rambursa la timp sumele
împrumutate în condiţiile stabilite de comun acord cu terţii, în baza unui contract de credit.
El poate fi rezultatul apariţiei pe parcursul derulării contractului a unor dificultăţi ce nu au
putut fi identificate la analiza, evaluarea şi aprobarea creditului (N. Coicoiu, 2006).
Prin urmare, diagnosticul riscului de faliment constă în evaluarea capacităţii
întreprinderii de a face faţă angajamentelor asumate faţă de terţi, deci în evaluarea
solvabilităţii întreprinderii.
În prezent sunt cunoscute insuficiente metode ce s-ar putea aplica în analiza şi
evaluarea complexă a riscurilor în activitatea întreprinderilor. Aceasta devine o problemă
primordială în gestiunea riscurilor în activitatea întreprinderilor agricole.
Analiza riscului de faliment se poate realiza în manieră statică, prin analiza
echilibrelor financiare din bilanţ, sau dinamică, prin analiza fluxurilor din tabloul de
finanţare.
Principalele instrumente operaţionale utilizate în analiza statică patrimonială a
riscului de faliment sunt fondul de rulment şi ratele de lichiditate.
Pentru relevarea problemei în cauză au fost folosite aşa metode ca: analiza, sinteza,
inducţia, deducţia, analiza comparativă, metoda balanţieră, metoda tabelară.. S-au folosit
datele societăţii pe acţiuni „Elevator Kelley Grains”, materialele conferinţelor ştiinţifice pe
problematica cercetată, literatura de specialitate.
Analiza şi gestiunea riscului de faliment impune necesitatea cercetării unor categorii
economice ca: solvabilitatea, fondul de rulment, lichiditatea.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea unităţii patrimoniale de a face fată obligaţiilor
scadente care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operaţii curente, fie
din prelevări obligatorii (S. Popescu, 1997).
Pornind de la acestea, fondul de rulment este un indicator important în aprecierea
situaţiei financiare a societăţii, reprezentând partea din resursele financiare permanente
care asigură finanţarea activelor circulante reînnoibile permanent (S. Popescu, 1997).
Ratele de solvabilitate sunt semnificative în cazul unei comparaţii între
întreprinderile din acelaşi sector sau între ratele realizate de către aceeaşi întreprindere la
diferite momente de timp. Aceste rate sunt legate de un alt concept reprezentativ pentru
analiza riscurilor firmei, respectiv „lichiditatea” (S. Popescu, 1997).
Lichiditatea în sens general este definită de gradul în care un activ poate fi
transformat rapid şi fără cheltuieli suplimentare în mijloace de plată imediate (cash, conturi
la vedere), exprimând capacitatea agentului economic de a-şi finanţa obligaţiile curente. La
nivelul unei întreprinderi elementele activelor circulante au un grad diferit de lichiditate.
Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:
1. Rata curentă (rata lichidităţii generale);
2. Rata rapidă sau rata lichidităţii parţiale;
3. Rata lichidităţii absolute.
232
Rata curentă (rata lichidităţii generale) - exprimă gradul de acoperire a datoriilor totale
de către activele curente sau, cu alte cuvinte, compară ansamblul lichidităţilor potenţiale
asociate activelor circulante cu ansamblul datoriilor scadente sub un an (Ph. Avare, 2002)
Rata lichidităţii generale = Active curente / Datorii pe termen scurt (1)
În mod normal, această rată trebuie să fie mai mare decât 1, ceea ce semnifică
existenta unui fond de rulment.
Rata rapidă sau rata lichidităţii parţiale - arată în ce măsură datoriile totale ale firmei
pot fi acoperite într-un timp cât mai scurt, fără a lua în calcul stocurile existente (Ph.
Avare, 2002)
Rata lichidităţii parţiale = (Active curente - Stocuri) / Datorii pe termen scurt (2)
Această rată exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile pe termen scurt
din creanţe şi disponibilităţi.
Rata lichidităţii absolute asigură interfaţa elementelor celor mai lichide ale activului
cu obligaţiile pe termen scurt (Ph. Avare, 2002).
Rata lichidităţii absolute = Mijloace băneşti / Datorii pe termen scurt (3)
În continuare vor fi determinate ratele de lichiditate în baza datelor S.A. „Elevator
Kelley Grains”- o gospodărie de dimensiuni mari, specializată în producerea şi colectarea
producţiei de cereale şi a seminţelor de floarea soarelui.
Tabelul 1
Analiza ratelor de lichiditate în S.A. „Elevator Kelley Grains”
Abateri ±, anul 2008
Anul
Indicatorul faţă de:
2006 2007 2008 2006 2007
Rata lichidităţii generale 2,00 1,29 1,33 -0,67 +0,04
Rata lichidităţii parţiale 0,94 0,77 1,01 +0,07 +0,24
Rata lichidităţii absolute 0,062 0,004 0,003 -0,059 -0,001
Calculele efectuate în tabelul dat ne arată o majorare a ratei lichidităţii generale în

anul 2008 faţă de anul 2007 cu 0,04, însă aceasta este în diminuare cu 0,67 faţă de anul
2006. Însă în toţi trei ani aceasta a înregistrat valori mai mari decât unu, ceea ce semnifică
existenţa unui fond de rulment la întreprindere.
Pozitiv se apreciază majorarea ratei lichidităţii parţiale în anul 2008 faţă de anii 2007
şi 2006 cu 0,24 şi respectiv, 0,07 ceea ce ne arată că datoriile totale ale întreprinderii pot fi
acoperite într-o perioadă scurtă de timp fără a fi luate în calcul stocurile.
Negativ se apreciază reducerea ratei lichidităţii absolute cu 0,001 în anul 2008 faţă
de anul 2007 şi cu 0,059 faţă de anul 2006. Aceasta ne arată reducerea la întreprindere a
lichidităţilor.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea economico-financiară a unei întreprinderi de a-
şi onora angajamentele de plată la termenele de rambursare fixate sau capacitatea acesteia
de a face faţă plăţilor pe o anumită perioadă de timp. Pentru determinarea şi analiza
solvabilităţii se pot folosi atât mărimi relative cât şi absolute, luându-se ca punct de plecare
compararea disponibilităţilor băneşti imediate şi în perspectivă (capital propriu) cu
obligaţiile de plată ale întreprinderii pentru aceeaşi perioadă de timp. Indicatorii cei mai
importanţi sub aspectul analizei de risc sunt rata de acoperire a datoriilor totale şi rata de
acoperire a datoriilor pe termen mediu şi lung (S. Popescu, 1997).
Rata de acoperire a datoriilor totale (solvabilitatea patrimonială) - exprimă gradul
de acoperire a capitalului împrumutat din capitalul propriu (Ph. Avare, 2002).
233
Rap = (Capital propriu / Total Pasiv) x 100 (4)
Rata de acoperire a datoriilor pe termen mediu şi lung
Rapm = (Capital propriu / Pasive pe termen mediu şi lung) x 100 (5)
Acestea vor fi determinate în tabelul ce urmează în baza datelor S.A. „Elevator
Kelley Grains”.
Tabelul 2
Analiza ratelor de acoperire a datoriilor în S.A. „Elevator Kelley Grains”
Abateri ±, anul 2008
Anul
Indicatorul faţă de:
2006 2007 2008 2006 2007
Rata de acoperire a datoriilor totale 17,42 4,91 10,52 -6,9 +5,61
Rata de acoperire a datoriilor pe
33,38 10,47 3,83 -29,55 -6,64
termen mediu şi lung
Analizând datele din tabelul dat se observă o reducere în dinamică a ratei de

acoperire a datoriilor pe termen mediu şi lung cu 29,55 puncte procentuale în anul 2008
faţă de anul 2006 şi cu 6,64 puncte procentuale faţă de anul 2007. Aceasta ne denotă faptul
că scade capacitatea întreprinderii de aşi onora datoriile pe termen mediu şi lung.
Pozitiv se apreciază majorarea ratei de acoperire a datoriilor totale în anul 2008 faţă
de anul 2007 cu 5,61 puncte procentuale.
Analiza în dinamică a riscului de faliment permite diagnosticarea şi explicarea
dezechilibrului financiar, evidenţiat prin analiza statică. Cele două tipuri de analiză sunt
complementare şi trebuiesc făcute în acelaşi timp.
Măsurile de gestionare a riscului ce pot fi aplicate de un agent economic cunosc o
varietate deosebită, alegerea unei astfel de măsuri depinzând atât de natura riscului cât şi
de resursele de care dispune firma la un moment dat şi de scopul urmărit. Pentru
gestionarea riscului decidenţii pot adopta următoarele măsuri mai importante:
1. Evitarea riscului. Cea mai uşoară şi mai eficientă tehnică de protecţie împotriva
riscului este evitarea lui. Această măsură este adoptată de un mare număr de firme şi presupune
monitorizarea permanentă a condiţiilor economice de pe anumite pieţe, sectoare, activităţi, etc.,
firma evitând astfel să investească în acele domenii caracterizate printr-un grad ridicat de risc.
În acest caz o importanţă deosebită revin calităţii informaţiilor şi personalului antrenat în
efectuarea studiilor şi previziunilor asupra riscului ce afectează diferite proiecte de afaceri.
Înaintea adoptării unei astfel de tehnici managerii trebuie să stabilească raportul dintre nivelul
rentabilităţii pe care doresc să o obţină şi riscul pe care sunt dispuşi să şi-l asume.
2. Asigurarea împotriva riscului. O altă alternativă de protecţie împotriva riscului este
asigurarea. Companiile de asigurare acceptă să asigure numai riscurile cu caracter pur,
accidental, întâmplător, a căror materializare nu poate fi prevăzută dinainte, atât ca intensitate
cât şi ca moment. În schimbul preluării totale sau parţiale a riscului de la agenţii economici,
firmele de asigurare solicită o primă de asigurare, a cărei valoare este cu cât mai mare cu atât
riscul este mai mare. Agenţii economici apelează la această tehnică atunci când se confruntă cu
riscuri provocate de variabile de mediu pe care nu le pot controla sau pentru care gradul de
control este foarte mic. În acest fel, firmele se pot concentra asupra derulării afacerilor proprii
fără a mai fi preocupate de pierderile ce pot apărea ca urmare a materializare riscului.
3. Restructurarea activităţii presupune preocuparea permanentă a firmei pentru
monitorizarea constantă a climatului de afaceri în scopul anticipării evenimentelor care ar
putea deteriora mediul în care evoluează compania. În funcţie de natura fenomenelor
negative estimate a se produce, managerii pot stabili măsuri de restructurare şi adoptare a
234
activităţii la noile condiţii manifestate pe piaţă. O formă de punere în aplicare a acestei
tehnici este alegerea unei forme juridice de organizare adecvate şi flexibile, precum
asocierea cu o altă firmă şi crearea unei companii mixte, în scopul împărţirii riscurilor, sau,
atunci când nivelul riscurilor este foarte ridicat, acordarea de licenţe altor companii,
întrucât nu necesită investiţii foarte mari, dar poate aduce beneficii importante. De
asemenea, reducerea riscului se poate realiza prin patentarea produselor şi tehnologiilor
create de către întreprindere şi prin menţinerea unui control strict asupra acestora, ceea ce-i
asigură firmei în cauză un avans tehnologic faţă de concurenţă. Crearea unei tehnologii
superioare presupune, însă cheltuieli foarte mari de cercetare – dezvoltare, care nu se
finalizează totdeauna cu rezultate ce pot fi implementate în cadrul firmei. Utilizarea unui
număr cât mai mare de furnizori, diversificarea clientelei şi nomenclatorului de produse
pot reduce substanţial riscul. Implementarea acestor măsuri determină, de regulă, o creştere
a cheltuielilor de exploatare ale firmei. Astfel, în privinţa furnizorilor, întreprinderea ar
trebui să-i aleagă pe cei care sigură cele mai mici preţuri la calitatea dorită a materiilor
prime şi materialelor şi care sunt situate la mică distanţei de sediul firmei, în scopul
reducerii cheltuielilor de transport. Extinderea numărului de furnizori reduce riscul
apariţiei unor disfuncţionalităţi în activitatea de aprovizionare (nerespectarea termenilor de
livrare sau a cantităţilor), dar creşte considerabil cheltuielile de aprovizionare. Diversifi-
carea nomenclatorului de produse permite, de asemenea diminuarea riscului vânzărilor,
prin pătrunderea pe noi segmente de piaţă şi prin atragerea astfel, a noi categorii de clienţi.
Firma, trebuie, însă să se preocupe de creşterea numărului de clienţi din fiecare segment de
piaţă în scopul reducerii dependenţei de un număr redus de consumatori.
4. Dezinvestirea. Presupune reducerea volumului capitalului investit atunci când apare o
creştere considerabilă a riscului, prin vânzarea totală sau parţială a unui anumit activ către alţi
agenţi economici. Problemele care pot apărea atunci când se adoptă această măsură, se referă la
dificultatea obţinerii unui preţ corect, cât mai apropiat de valoarea de piaţă, pentru activul
vândut, precum şi la dificultăţi în găsirea unui cumpărător pentru o afacere a cărei rentabilitate
a scăzut semnificativ sau care este afectată de un nivel considerabil al riscului.
5. Maximizarea profitului pe termen scurt. Această tehnică se aplică atunci când
firmele urmăresc dezinvestirea totală şi retragerea completă de pe o anumită piaţă datorită
nivelului ridicat al riscului. În acest fel, se urmăreşte maximizarea pe termen scurt a
profiturilor din operaţiunile derulate până la vânzarea activelor. Pentru a realiza acest
lucru, agenţii economici vor urmări reducerea cheltuielilor prin renunţarea la efectuarea
operaţiunilor de întreţinere şi reparaţii, diminuarea cheltuielilor cu distribuţia, cu activi-
tăţile promoţionale, creşterea în limita posibilităţilor a preţurilor de vânzare, anularea
programelor de pregătire a salariaţilor, reducerea personalului, toate acestea având drept
rezultat reducerea cheltuielilor şi sporirea profitului pe termen foarte scurt.
În acest caz firma va trebui să stabilească orizontul de timp pe care doreşte maximi-
zarea profitului şi să determine modul în care relaţiile cu furnizorii, clienţii şi personalul
sunt afectate.
CONCLUZII
1. Toate măsurile de gestionare a riscului se bazează pe o monitorizare permanentă a
nivelului riscului cu care se confruntă agentul economic. Utilizarea lor determină o
diminuare a vulnerabilităţii firmei la condiţiile de mediu, precum şi o reducere a pierderilor
care ar putea apărea în cazul materializării riscului.
2. Managementul riscului nu trebuie să aibă un caracter pasiv, ci unul activ, care ă
permită optimizarea raportului risc asumat – rentabilitate obţinută. Includerea riscului în
procesul decizional permite o utilizare mai eficientă a resurselor de care dispune firma.
235
Prin utilizarea managementului riscului firma îşi poate spori eficienţa şi siguranţa în
afacerile pe care le derulează.
3. Există o gamă largă de instrumente pentru gestionarea riscurilor legate de timp în
agricultură, iar asigurarea agricolă şi asistenţa în caz de catastrofă sunt câteva dintre ele.
4. În ceea ce priveşte S.A. „Elevator Kelley Grains” din calculele efectuate am
observat că întreprinderea este capabilă să-şi achite datoriile pe termen scurt, însă în cazul
datoriilor pe termen mediu şi lung capacitatea întreprinderii de a le achita scade pe
parcursul perioadei analizate.
BIBLIOGRAFIE
1. AVARE, Ph.; LEROS G.; LAVARY L. Gestiune şi analiză financiară. Bucureşti, 2002. 261 p.
2. COICOIU, N. Managementul riscului în afaceri şi proiecte. Bucureşti, 2006. 234 p.
3. POPESCU, S. Riscul economic şi financiar – bancar. Bucureşti, 1997. 268 p.
ANALIZA SISTEMULUI DE SUBVENŢII AL PRODUCĂTORILOR

AGRICOLI ÎN REPUBLICII MOLDOVA
G. BALTAG
Universitatea agrară de Stat din Moldova
Abstract. One of public policy to promote of agriculture it’s represent through

subvention system. In dependence of politic factors and macroeconomics results the size of
subventions depends from one period to other. More of them the subvention mechanism in
agriculture is enough diversify in different periods and in methodological aspects, which
often create for producers a illusion than a reward. The foal of this study is to analyze the
importance of subventions for agriculture producers, to research the function of
methodology and to identify the proposals and recommendations from the researches.
Key words: Land, Land market, Perspectives, Peasant farms.
INTRODUCERE
Scenariile de dezvoltare a ramurii agricole, în dependenţă de ţară, este variată şi
depinde în mare măsură de posibilităţile financiare bugetare ale guvernului, gradul de
atragere a investiţiilor, de politicile agricole aplicate, existenţa unor strategii clare de
dezvoltare în sensul respectiv. De asemenea, realizarea unor strategii şi activităţi în
domeniul agricol în mare parte depinde de gradul de repartizare a cheltuielilor publice. În
perioada ultimilor ani, evoluţia cheltuielilor publice pentru agricultură este foarte variat,
ceea ce redă, de fapt, şi dezvoltarea, în ansamblu, a economiei naţionale.
Pentru analiza sistemului de subvenţii în agricultură s-a folosit publicaţiile Biroului
Naţional de Statistică al Republicii Moldova, Concepţia sistemului de subvenţionare a
producătorilor agricoli pentru anii 2008-2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007)
al Ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare. În scopul efectuării unor comparaţii s-a
utilizat rapoartele Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi a Institutului
pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Republica Moldova.
Pe parcursul perioadei 2003-2009 totalitatea subvenţiilor pentru sectorul agricol a
crescut aproape de 10 ori. Dacă în anul 2003 această cifră era de 30 mln. lei, atunci în anul
2010 cifra este cca. 300 mln. lei MDL. Reieşind din destinaţia lor, sectorul agricol,
subvenţiile nu sunt administrate doar de ministerul de resort. Actualmente, gestionarea
236
subvenţiilor destinate sectorului agricol este repartizată pe câteva instituţii publice, şi
anume: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Finanţelor, Agenţia
„Moldresurse”, Agenţia „Apele Moldovei”.
Conform Concepţiei sistemului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anii
2008-2015 sunt prevăzute subvenţionarea următoarelor direcţii: Modernizarea sectorului
agricol, care prevede activităţi investiţionale legate de iniţierea activităţilor de prelucrare a
producţiei agricole, înnoirea utilajului agricol şi a liniilor de procesare, formarea reţelelor de
achiziţionare şi colectare a producţiei agricole, înfiinţarea plantaţiilor multianuale, iniţierea în-
treprinderilor de producere a materialului semincer, săditor şi reproductiv, iniţierea întreprin-
derilor de prestare a serviciilor în agricultură; Activităţi agricole performante în sectorul
vegetal şi animalier, ce urmăreşte sporirea competitivităţii produselor agricole, asigurarea
securităţii alimentare şi a veniturilor echitabile pentru agricultori, stabilizarea pieţei (tabelul 1).
Tabelul 1
Repartizarea mijloacelor fondului pentru subvenţionarea producătorilor agricoli în
anii 2003-2010, milioane lei
Direcţiile de subvenţionare 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
A 1 2 3 4 5 6 7 8
Total 30 45,3 180 220 465,3 270 313,5 300,0
Subvenţionarea creditării în agricultură 30 21,2 29,0 - - - - 100,0
Stimularea creării staţiunilor de maşini 9,0 18,0 20,0 43,0 20,0 23,5
Subvenţionarea lucrărilor legate de
15,3 - - - - -
efectuarea aratului de toamnă
Susţinerea sectorului pomicol - 10,0 15,0 17,0 25,0 52,9
Dotarea oficiilor zooveterinare - 2,0 - -
Subvenţionarea producătorilor de sfeclă
- - 20,0 8,8
de zahăr
Subvenţionarea utilizatorilor de produse
- - 50,0 130,0 50,0 50,0
de uz fitosanitar şi fertilizanţi
Susţinerea sectorului zootehnic - - 15,0 15,0 23,0 12,5 15,0
Restituirea cotei TVA la livrarea
- - 100,0 140,0 50,0 50,0
producţiei agricole de fabricaţie proprie
Pentru subvenţionarea lucrărilor agricole - 121,0 - 99,0
Subvenţionarea cultivatorilor de tutun 5,0 2,5 8,0
Pentru încurajarea dezvoltării culturii
3,0 5,0 8,0
nucului
Pentru susţinerea promovării şi
2,0 4,0 7,0
dezvoltării agriculturii ecologice
Compensarea sumei TVA calculate la
5,0 - -
procurarea tehnicii şi utilajului agricol
Pentru subvenţionarea asigurării de
18,0 24,1 15,0
riscuri în agricultură
Stimularea investiţiilor în producerea de
legume pe teren protejat ţi în procurarea 20,0 12,5 18,0
tehnicii şi echipamentului de irigare
Stimularea investiţiilor în procurarea de
echipament şi utilaj pentru întreprinderile
mici şi mijlocii de procesare, uscare şi
20 - 30,0
congelare a fructelor şi legumelor,
amplasate în localităţile rurale şi pentru
casele de ambalare şi frigidere
237
Continuarea tabelului 1
A 1 2 3 4 5 6 7 8
Stimularea investiţiilor în înfiinţarea
60,0
plantaţiilor multianuale
Stimularea investiţiilor în procurarea de
tehnică şi utilaj agricol, a echipamentului 20,0 - 40,0
de irigare
Stimularea procurării animalelor de
15,0
prăsilă şi menţinerii fondului lor genetic
Pentru acoperirea cheltuielilor de
7,0 10,0
pompare a apei
Odată cu evoluţia mecanismului de subvenţii s-a lărgit şi direcţiile de subvenţionare

a activităţilor din agricultură, astfel pentru anul 2010 sunt prevăzute 9 direcţii de
subvenţionare finanţate din contul mijloacelor fondului de subvenţionare a producătorilor
agricoli în sumă de 300 mln. lei şi anume:
1. Stimularea creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale. Această
măsură vine să stimuleze sistemul de creditare în sectorul agricol, în condiţiile de criză
economică şi costului înalt al resurselor financiare disponibile pe piaţa Moldovei.
Valoarea maximă a sprijinului acordat unui beneficiar nu va depăşi 85mii lei
(Hotărârea Parlamentului nr. 312 - XIII din 25.12.2008);
2. Stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură. Această măsură
presupune promovarea dezvoltării sistemului de asigurare a riscurilor în agricultură.
Mijloacele financiare prevăzute în acest capitol vor fi utilizate în conformitate cu
Legea privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură
nr.243-XV din 8 iulie 2004 şi în baza Listei riscurilor şi obiectivelor supuse asigurării
subvenţionate în agricultură în anul 2010, aprobată prin hotărâre de Guvern: a)secetă
excesivă (care a provocat o scădere a recoltei de peste 30%), grindină, b)temperaturi
scăzute sub limita biologică de rezistenţă a plantelor, c)furtuni, d)inundaţii, e)pieirea
animalelor şi păsărilor din cauză de boală, furtună, grindină, inundaţie, răcire
excesivă, traume, f)sacrificarea de necesitate a animalelor, conform indicaţiilor
Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală.
3. Subvenţionarea investiţiilor în înfiinţarea plantaţiilor multianuale. Mărimea
sprijinului acordat se calculează sub forma cuantumurilor exprimate ca sume fixe la
unitate de suprafaţă:
i. pentru speciile sămânţoase:
· 15 mii lei la un hectar de livadă superintensivă cu densitatea de plantare de
1800 pomi la un hectar, dar nu va depăşi suma totală de 150 mii lei pentru
fiecare beneficiar;
· 10 mii lei la un hectar de livadă intensivă sau clasică, dar nu va depăşi suma
totală de 100 mii lei pentru fiecare beneficiar;
ii. pentru speciile sâmburoase, inclusiv migdal şi alun : 7.5mii lei la un hectar, dar nu
va depăşi suma totală de 150 mii lei pentru fiecare beneficiar;
iii. pentru bacifere: 20 mii lei la un hectar, dar nu va depăşi suma totală de 200 mii lei
pentru fiecare beneficiar;
iv. pentru nucifere (altoit): 10 mii lei la un hectar, dar nu va depăşi suma totală de 100
mii lei pentru fiecare beneficiar;
v. pentru plantaţiile de viţă de vie cu specii de masă: 30 mii lei la un hectar, dar nu mai
mult de 200 mii lei pentru fiecare beneficiar.
238
4. Subvenţionarea investiţiilor în producerea legumelor pe teren protejat (sere de
iarnă şi solarii). Mărimea sprijinului acordat se calculă sub forma de compensaţie în
rate procentuale în proporţie de 30% din costul modulelor de sere, al echipamentului
şi al utilajului procurat, necesare producerii legumelor pe teren protejat. Valoarea
maximă a sprijinului pentru fiecare beneficiar – 100mii lei.
5. Stimularea investiţiilor în procurarea tehnicii şi echipamentului agricol, a
echipamentului de irigare. Mărimea sprijinului acordat se stabileşte sub formă de
compensaţie în proporţie de 30% din costul tehnicii şi echipamentului pentru irigare,
dar nu depăşeşte suma de 150 mii lei pentru un beneficiar.
6. Susţinerea promovării şi dezvoltării agriculturii ecologice-urmăreşte obiectivul de
utilizare eficientă a resurselor naturale şi conservare mediului prin dezvoltarea
sectorului agricol ecologic. Mărimea sprijinului acordat se calculează sub forma
cuantumurilor exprimate ca sume fixe la unitate de măsură şi constitui: a) 700 lei
pentru un hectar de teren agricol supus procesului de conversiune în primul an (până
la 100 ha) şi de 400 lei în al doilea an (până la 100 ha), şi b) 20% la preţul produselor
agroalimentare ecologice comercializate pe teritoriul republicii. Valoarea maximă de
suport acordat pentru un beneficiar este de 100mii lei.
7. Stimularea investiţiilor în utilarea şi renovarea tehnologică a fermelor
zootehnice. Mărimea sprijinului acordat se calculă sub formă de compensaţie în
mărime de 30% din costul utilajului tehnologic destinat dotării şi modernizării mini-
fermelor zootehnice situate în extravilan. Valoarea maximă a sprijinului acordat este
de 200mii lei.
8. Stimularea procurării animalelor de prăsilă şi menţinerea fondului lor genetic.
Mărimea sprijinului acordat se calculă sub forma cuantumurilor exprimate ca sume
fixe la unitate de greutate:
i. vaci donatoare de embrioni cu productivitatea de cel puţin 9000 kg de lapte pe
lactaţie - 65 lei/kg;
ii. vaci primipare, junci şi juninci cu vârstă de cel puţin 12 luni - 30 lei/kg;
iii. vieri cu vârsta de 6–8 luni - 25 lei/kg;
iv. scrofiţe neînsămânţate cu vârsta de 6–8 luni (rasă pură) - 20 lei/kg;
v. scrofiţe neînsămânţate cu vârsta de 6–8 luni (birasiale) - 10 lei/kg;
vi. berbeci şi ţapi cu vârsta de 6–20 luni - 25 lei/kg;
vii. mioare şi căpriţe cu vârsta de 6–20 luni - 15 lei/kg;
viii. matca de albine cu vârsta de cel mult 3 luni - 50 lei/unitate.
Valoarea maximă de suport pentru un beneficiar este de 150 000 Lei.
9. Stimularea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii post-recoltare şi de
procesare. Mărimea sprijinului acordat se calculă sub formă de compensaţie în rate
procentuale, în proporţie de 20% din costul echipamentului tehnologic şi utilajului
procurat. Valoarea maximă de suport pentru un beneficiar nu depăşeşte suma de
150mii lei pentru fiecare participant asociat la proiectul depus.
CONCLUZII
1. Concentrarea fondurilor din agricultură pentru subvenţionare într-unul singur şi
gestionat de către un singură instituţie - Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare,
ceea ce va spori eficienţa gestionării lor.
2. Crearea Agenţiei de Subvenţii în cadrul Ministerul Agriculturii şi Industriei Ali-
mentare care va monitoriza utilizarea fondului pentru subvenţionarea producătorilor agricoli.
3. Existenţa disparităţilor în repartizarea subvenţiilor în raport de forme organiza-
torico-juridice.
239
4. În urma cercetărilor constatăm lipsa listelor beneficiarilor de subvenţii pentru
anii precedenţi, fapt care invocă lipsa transparenţei.
BIBLIOGRAFIE
1. CHIVRIGA, V. Reformarea sistemului de subvenţionare în agricultură: rezultate concrete şi
eşecuri, În: Policy Brief, IDIS „Viitorul”. Chişinău. 2009.
2. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Concepţiei sistemului de subvenţionare a
producătorilor agricoli pentru anii 2008-2015. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
2007, nr. 188-191/1356
3. Hotărârea Parlamentului privind aprobarea modului de utilizare a mijloacelor fondului de
subvenţionare a producătorilor agricoli nr. 137 – XIII. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. 2009, nr. 38-39
4. Hotărârea Parlamentului privind aprobarea modului de utilizare a mijloacelor fondului de
subvenţionare a producătorilor agricoli nr. 312 – XIII. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. 2009, nr. 38-39
PROMOVAREA POLITICILOR ACTUALE DIN COMPLEXUL

AGROINDUSTRIAL AL REPUBLICII MOLDOVA
O. GHERMAN
Abstract: The bases of the Agro-Industrial policies of the Republic of Moldova are
revitalization and facilitation of development of all branches of the agro-industrial
complex. This can be achieved by development and approval of more than 20 programmes
of sectorial development aimed at setting up the objectives and conditions for raising the
efficiency, as well as dynamic and stable functioning of all related branches.
Key words: Agro-Industrial policies, Agro-industrial complex, Programmes, Efficiency.
INTRODUCERE
Instrumentele şi mecanismele utilizate pentru atingerea obiectivelor politicilor
agricole, aplicate în Republica Moldova, îmbină un set de instrumente agricole specifice
economiilor în tranziţie şi mecanisme, care sunt aplicate tradiţional în ţările în curs de
dezvoltare. Această simbioză de mecanisme de politici agricole canalizează importante
resurse financiare publice pentru obiective tranzitorii, realizate pentru promovarea unei
dezvoltări durabile a sectorului agrar.
Prin monitorizarea activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii de procesare a fructelor şi
legumelor, prelucrare a laptelui şi cărnii s-a constatat că acestea activează şi industrializează cca
25 la sută din materia primă. Veriga slabă a acestui proces sunt deseori fondatorii (proprietarii),
care de regulă, procură utilaje tehnologice recondiţionate (foste în folosinţă) şi mizează în cele
mai multe cazuri pe piaţă internă de desfacere a produselor fabricate (I. Badâr, 2000).
Cercetările s-au efectuat în baza materialelor didactice expuse în studiile lui Badâr
Ion, Popescu Gheorghe, I.Toncea ş,a. care conţin considerente referitoare la eficienţa
economică a agriculturii. Sunt utilizate totodată materiale informative şi analitice ale
Băncii Mondiale ,MAIA TACIS, privitoare la nivelul de eficienţă economică a activităţii
agricole a întreprinderilor mari şi celor mici, expuse prin prisma deducţiei, inducţiei,
sintezei, analizei fenomenelor definitorii.
240
Per total, pentru anul 2008, PIB a înregistrat o creştere de 7,2 la sută , spor
condiţionat pe fundalul producţiei agricole din anul precedent, al cărei grad de influenţă în
majorarea PIB, a constituit 3,5 la sută. Acţiunile Guvernului Republicii Moldova în
domeniul agroindustrial, sunt axate pe promovarea politicilor de reformare a proprietăţii şi
consolidării terenurilor agricole, crearea condiţiilor favorabile pentru activitatea
producătorilor agricoli din sector, obţinerea unei producţii competitive, diversificarea
relaţiilor economice externe, structurarea sistemului de servicii, acordarea asistenţei
informaţionale, consultative şi de perfecţionare a cunoştinţelor producătorilor din sectorul
agroalimentar, care rezultă din implementarea prevederilor Programului de activitate al
Guvernului. Este la maxim conştientizat impactul agriculturii asupra economiei , iar
unitatea agricolă reprezintă forma generală de organizare a producţiei de bunuri şi servicii
agricole, fapt care a fost modelat de către autor în tabelul 1.
Tabelul 1
Impactul agriculturii asupra economiei, organizării şi conducerii unităţilor
agricole
Particularităţi ale producţiei Efecte şi consecinţe pe planul economiei, organizării şi
agricole conducerii
1. Utilizarea unor mijloace de producţie Utilizarea unei resurse cu o mobilitate redusă; lichiditatea
specifice. scăzută a plasamentelor de capital în resursa financiară;
ponderea ridicată a elementelor neamortizabile (teren,
amenajări funciare) în patrimoniul exploataţiei: o cifră de
afaceri relativ scăzută în raport cu capitalul investit
(ponderea mare a capitalului funciar); implicaţii în
profitabilitatea activităţii economice şi în atragerea de
capital din afara exploataţiei.
2. Desfăşurarea proceselor de muncă · Neconcordanţa dintre timpul de muncă şi timpul de
sub impactul şi în corelaţie cu procesele producţie.
naturale de creştere şi dezvoltare a · Sezonalitatea utilizării resurselor de muncă şi a unora
materialului biologic. din mijloacele tehnice; diminuarea productivităţii
muncii şi a capitalului; necesitatea promovării unor
acţiuni / măsuri de diminuare a sezonalităţii
(îmbinarea ramurilor, cooperarea între
3. Desfăşurarea activităţii de producţie · Raporturile dintre unităţile agricole generează un
în unităţi economice care, luate autentic mediu concurenţial (condiţii apropiate de
individual, nu pot influenţa condiţiile „concurenţă perfectă”); implicaţii în formarea
de piaţă. preţurilor (de regulă, nu pot fi impuse preţuri de
monopol).
4. Elasticitatea scăzută a cererii. · Legea lui Engel; efectul Malassis; declinul relativ al
agriculturii în condiţiile unei economii în creştere;
necesitatea creşterii productivităţii factorilor de
producţie într-un ritm superior mediei pe economie
pentru prezentarea veniturilor.
5. Agricultura –activitate economică, dar · O diversitate a tipurilor de exploataţii agricole.
ocupaţia agricolă reprezintă şi un mod de · Raţionalitate economică diferenţiată în funcţie de tipul
viaţă. de exploataţie agricolă (profitul, venitul brut,
asigurarea securităţii alimentare a familiei etc.);
implicaţii în sfera obiectivelor urmărite şi a
organizării producţiei etc.
241
În continuare vom face o sinteză a rezultatelor dezvoltării politicilor din complexul
agroindustrial al Republicii Moldova.
politica de consolidare a cadrului normativ este orientată spre:
-revitalizarea şi accelerarea dezvoltării activităţii tuturor ramurilor din complexul
agroindustrial, prin elaborarea şi aprobarea a circa 20 programe de dezvoltare sectorială, ce
trasează sarcinile şi condiţiile de creştere a eficienţei şi funcţionare dinamică şi stabilă a
sectoarelor conexe sectorului;
-aprobarea unui şir de legi ce reglementează un vast şi complex spectru de activităţi
din sector, precum: legalizarea şi evidenţa introducerii în ţară a produselor de uz fitosa-
nitar, legalizarea căilor de depozitare a cerealelor, stabilirea raporturilor sociale privind
obţinerea produselor agroalimentare ecologice, reglementarea măsurilor de protejare a
consumatorului şi producătorului autohton, etc.
politica funciară - sprijinită şi promovată de către stat, cu accente pe consolidarea
terenurilor agricole, prin aplicarea mecanismelor de cooperare, asociere, arendă şi vîn-
zare/cumpărare, ceea ce a favorizat majorarea ariilor consolidate – la 69% din suprafeţele
pasibile, sau o creştere cu 23 puncte procentuale comparativ cu anul 2001.
S-a modificat esenţial structura instituţională a deţinătorilor de terenuri agricole (tabelul 2).
Tabelul 2
Unele categorii de gospodării în Republica Moldova
Tipuri de gospodării 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Cooperative agricole 64 87 111 140 147 239 293
Gospodării ţărăneşti 546804 530036 557981 503072 378070 390380 386218
Societăţi pe acţiuni 1153 70 95 112 104 116 109
Societăţi cu răspundere limitată 1124 1239 1189 1263 1292 1342 1444
Numărul cooperativelor agricole de producţie a crescut de 4,4 ori, atingînd în anul
2008 - 293 unităţi, cu o suprafaţă de peste 160 mii ha; gospodăriile ţărăneşti, au înregistrat
o reducere semnificativă: de la 546804 în anul 2002 - la 386 mii structuri în anul 2008.
Catalizator important, în procesul de consolidare a terenurilor agricole, îl constituie
implementarea, iniţiativei prezidenţiale privind crearea STM, a căror dinamică de fondare
a sporit la 211 astfel de structuri, favorizînd nu doar procesul de consolidare a peste 300
mii ha de terenuri agricole, crearea a circa 1200 locuri noi de muncă, dar şi asigurarea
producătorilor agricoli cu servicii mecanizate şi utilizarea tehnicii moderne de randament
maxim, productivitate ridicată şi consum redus de combustibil la operaţiile tehnologice de
lucrare a solului.Întru stimularea creării STM, de la bugetul de stat, au fost alocate 135 mln
lei; pentru anul curent fiind preconizată fondarea a încă 50 astfel de structuri, cu un suport
financiar din partea statului, în mărime de 23,5 mln lei.
politica de subvenţionare - perfecţionarea sistemului de subvenţionare în agricultură
- prioritate în politica agrară a statului. Subvenţiile s-au majorat considerabil în ultimii ani,
înregistrînd un spor: de la 11 mln lei în 2002 – la peste 658 mln lei în 2008. Pe parcursul
ultimilor ani, s-a încercat o abordare cît mai complexă şi multidimensională a acestui
sistem, insistînd, începînd cu anul 2008, asupra aspectelor investiţionale, menite să
dezvolte avantajele competitive ale sectorului agrar şi integrarea acestuia în sistemul
comercial internaţional de tipul:
-sporirea înfiinţării plantaţiilor pomicole noi cu circa 18 mii ha, sau o creştere de
peste 11 ori: de la 519 ha în 2001 – la 6100 ha, în anul 2008. Suprafaţa integrală a
plantaţiilor pomicole, se cifrează la circa 114 mii ha, cu o perspectivă de reînnoire a
acestora, pe o arie de 60 mii ha;
-relansarea unei ramuri noi – nucicultura, prin plantarea a circa 3100 ha plantaţii nucifere;
242
-startarea şi extinderea suprafeţelor aflate în producerea ecologică – la circa 22 mii
ha, inclusiv 15 mii ha – certificate ecologic de către organismele internaţionale de profil.
Pentru anul 2009, suprafeţele încadrate în conversie ecologică au sporit la 26 mii ha, ceea
ce permite nu doar direcţionarea a 32 mii tone – spre export, ci şi comercializarea, în
premieră, a circa 10 mii tone de produse ecologice pe piaţa autohtonă;
-redresarea situaţiei economico-financiare şi revitalizarea activităţii a peste 20
întreprinderi avicole şi 15 unităţi de producere a cărnii de porc; menţinerea şi restabilirea
resurselor genetice; crearea la sate a infrastructurii de prestare a serviciilor deţinătorilor de
animale, prin înfiinţarea şi consolidarea bazei tehnico–materiale a oficiilor locale pentru
însămînţarea artificială, colectarea laptelui şi ocrotirea sănătăţii animalelor, etc. În ramura
zootehnică, au fost implementate performanţe ştiinţifico-inovaţionale, prin crearea structu-
rilor instituţionale Î.S. „Moldsuinhibrid”, Î.S. „Avicola-Moldova”, Î.S. „Acvacultura-
Moldova” şi Î.S. „Centrul Republican pentru Ameliorarea şi Reproducţia Animalelor”;
-renovarea şi modernizarea (doar din subvenţiile alocate în anul 2008) bazei
tehnico-materiale a unităţilor de procesare şi păstrare a producţiei agricole în mediul rural,
prin modernizarea a 25 frigidere, 4 întreprinderi de procesare a fructelor şi 3 uscătorii;
-extinderea suprafeţelor irigate - de 7 ori: de la 3,4 ha în 2001 - la 23,3 mii ha în 2008.
Totodată, în conformitate cu Programul de revitalizare a gospodăririi apelor şi hidroame-
lioraţiei, către anul 2015 vor fi reabilitate şi construite sisteme de irigare pe o suprafaţă de peste
200 mii ha, urmînd ca acestea să fie extinse la 600 mii ha, către anul 2025;
-majorarea suprafeţelor protejate de grindină - de 11 ori: de la 130 mii ha în 2001 –
la 1400 mii ha, în anul 2008 (51 mln lei), cu o extindere pentru anul 2009 – de 1500 mii ha.
politica fiscală - în scopul susţinerii producătorilor agricoli, în premieră pentru statul
nostru, începînd cu anul 2006 este implementat un regim special de impozitare, potrivit căruia
întreprinderile agricole achită un singur impozit - impozitul funciar. În vederea diminuării
pressing-ului fiscal, producătorii agricoli, indiferent de forma organizatorico-juridică, sînt
scutiţi pe un termen de 5 ani de plata impozitului pe venit, impozitului pe bunurile imobiliare,
taxei de folosire a drumurilor şi taxei pentru apa captată. Are loc deasemeni şi :
· Restituirea TVA la investiţiile capitale, cu excepţia investiţiilor cu destinaţie loca-
tivă şi a celor în mijloace de transport, precum şi a celor efectuate în municipiile
Chişinău şi Bălţi.
· Scutirea de TVA: a activelor materiale a căror valoare depăşeşte 3000 lei pentru o
unitate şi al căror termen de exploatare depăşeşte un an.
CONCLUZII
1. Este vital necesară continuarea politicilor, reformelor şi proiectelor demarate
în complexul agroindustrial moldav, cu accente şi aspecte noi, racordate la cerinţele şi
normele europene, ce vor alinia Republica Moldova la practicile şi exigenţele comunitare
şi vor asigura dezvoltarea unui complex agroindustrial durabil şi stabil; sprijinirea şi
promovarea intensă a politicii funciare, cu accente pe consolidarea terenurilor agricole,
precum şi continuarea implementării iniţiativei prezidenţiale de creare a staţiunilor
tehnologice de maşini – catalizator fundamental în acest proces; perfecţionarea şi
eficientizarea sistemului de subvenţionare în agricultură, prin dezvoltarea
2. Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, reexaminînd posibilitatea
de stimulare a creditării şi de accedere mai largă a gospodăriilor ţărăneşti la sursele
financiare statale; diminuarea pressing-ului fiscal asupra activităţilor agricole, prin
aplicarea unor regimuri speciale de impozitare şi de atragere a investiţiilor străine în sector;
stimularea creării şi dezvoltării obiectelor infrastructurii de piaţă: pieţe agroalimentare
naţionale şi regionale, centre de achiziţie, sortare, prelucrare, ambalare, refrigerare şi
243
realizare a producţiei agroalimentare – generatoare de locuri noi de muncă; revitalizarea
activităţii întreprinderilor zootehnice, precum şi crearea la sate, a infrastructurii de prestare
a serviciilor deţinătorilor de animale.
BIBLIOGRAFIE
1. BADÂR, I. Perspectiva tehnologică a ţării. Chişinău: ARC, 2004. 203 p.
2. Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă a Complexului Agroindustrial al Republicii Moldova
(2008-2015). Chişinău: MAIA , 2007. 42 p.
3. POMPESCU, Gh. Economie europeană. Bucureşti: Editura Economică, 2007. 146 p.
ANALIZA INVESTIŢIILOR ÎN MIJLOACELE FIXE A ENTITĂŢILOR

AGRICOLE DIN REPUBLICA MOLDOVA
V. IGNAT
Abstract. This article for publication studies the ways through which the
reproduction of fixed assets takes place, investments types in production fixed assets of the
items with production destination, it considers the forms of proprietorship in the Republic
of Moldova. Special attention is paid to the evolution of social sphere development of
agricultural enterprises, that emphasize putting in operation of the items of social - cultural
destination for rural areas. Here are examined general high schools, houses for living and
clubs. The article states that there exists great budget means deficit that impose
substantiation and realization of certain priorities in the structural policy of investments.
The article studies major problems of the industrial sphere of agro - industrial complex
concerning food production.
Key words: Budget, Fixed assets, Fixed capital, Investments, Items of socio –
cultural destination, Proprietorship types, Reproduction, Social sphere.
ÎNTRODUCERE
Este bine cunoscut faptul că înainte de lansarea reformei agrare agricultura autohtonă
(cu excepţia gospodăriilor casnice auxiliare) a fost practicată exclusiv în cadrul
întreprinderilor agricole mari, fie de stat, fie cele colectiv-cooperatiste. Având o istorie de
lungă durată, aceste întreprinderi au practicat şi o activitate investiţională cuvenită. De
menţionat că pe parcursul perioadei de centralizare excesivă au fost atinse şi unele succese
remarcabile, însă, nefiind bazate pe relaţii adecvate de proprietate şi cele de producţie,
practic toate întreprinderile agricole mari, ca şi sistemul administrativ de comandă în
ansamblu, nu a reuşit să se adapteze la condiţiile economiei de piaţă şi, în cele din urmă,
primele au dispărut, iar celelalte au falimentat.
Cu toate că procesele de privatizare şi de restabilire a producţiei agricole în baza
proprietăţii private nu au avut alternative, fiind executate în grabă şi deseori în mod haotic, nici
până astăzi nu a fost creat un climat investiţional adecvat necesităţilor, dar şi posibilităţilor
obiective existente în ţară. Drept consecinţă, fluxurile investiţionale la nivel de economie
naţională sunt la fel de schimonosite şi haotice ca şi întreaga reformă socioeconomică, care, de
facto, a plasat Republica Moldova pe ultimul loc în Europa după venituri pe cap de locuitor. În
calitate de argument la cele expuse poate servi creşterea în ritmuri accelerate a împrumuturilor.
Redirecţionarea investiţiilor spre crearea întreprinderilor agricole mici şi mijlocii
constituie unul dintre scopurile principale ale etapei postprivatizare de reformare a
sectorului agrar (T. Bajura, 2007).
244
În rezultatul cercetărilor efectuate au fost utilizate următoarele metode: monografică,
economico-statistică, de calcul constructiv şi de observaţie logică. Ca suport informaţional
au servit formularele specializate şi rapoartele financiare generalizate, datele Biroului
Naţional de Statistică (Anuarul Statistic al Republicii Moldova, 2009). Drept bază meto-
dologică a servit contribuţia adusă în analiza acestei probleme de diverşi savanţi econo-
mişti, cum ar fi Bajura Tudor, Tcaci Natalia..
În entităţile agricole reproducţia mijloacelor fixe se înfăptuieşte pe calea construcţiei
noilor clădiri şi edificii, majorarea efectivului de animale productive şi perfecţionarea
calităţilor, procurarea suplimentară a tehnicii, sădirea şi îngrijirea plantaţiilor perene,
construcţii hidrotehnice, la fel reconstrucţia şi modernizarea mijloacelor fixe. Toate
cheltuielile legate cu înfăptuirea acestor măsuri reprezintă investiţii în capitalul fix.
Tabelul 1
Dinamica investiţiilor în mijloacele fixe de producţie cu destinaţie agricolă pe forme
de proprietate în Republica Moldova, milioane lei
Anul
Tipul investiţiei
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Investiţii în mijloace fixe pe
obiecte de menire productivă 113,7 159,9 186,7 308,2 460,0 498,6 743,3 1025,5
din care:
publică 20,4 17,5 27,5 30,2 42,9 45,8 48,9 52,0
privată 82,3 131,4 147,6 248,3 375,9 383,9 558,8 857,1
mixtă (publică şi privată),
fără participare străină 8,6 5,7 6,4 5,5 6,4 5,4 20,1 14,8
a întreprinderilor mixte 2,3 5,3 3,4 24,2 30,3 61,8 110,2 97,5
a investiţiilor străini - 0,008 1,8 - 4,5 2,0 5,2 4,0
Analiza efectuată arată, că investiţiile în mijloacele fixe de producţie în Republica
Moldova s-au majorat substanţial în dinamică pe parcursul anilor 2001-2008. Astfel, cel
mai înalt nivel a fost atins în anul 2008 circa 1025,5 mln lei ceea ce este de 9,02 ori mai
mult decât în anul 2001 şi respectiv de 2,06 şi 1,38 ori mai mult decât în anii 2006 şi 2007
(T. Bajura, 2007).
În ce priveşte pe forme de proprietate şi aici avem creşteri semnificative. Spre
exemplu, investiţiile alocate în entităţile de proprietate publică s-au majorat în anul 2008
faţă de 2001 de 2,54 ori, iar comparativ cu anii 2006 şi 2007 corespunzător cu 13,54 şi
6,34 %. Creşteri şi mai evidente s-au înregistrat în entităţile de proprietate privată în
aceeaşi perioadă respectiv de 10,41; 2,23 şi 1,53 ori, fiind înregistrate cele mai mari
investiţii în capitolul fix din Republica Moldova ponderea cărora în anul 2008 a constituit
83,58 %. Însemnătate primordială capătă investiţiile întreprinderilor mixte, care în mediu
pe anii 2004-2008 au avut o pondere în investiţiile efectuate în mijloacele fixe productive
de 10,67 %. În ce priveşte proprietatea mixtă şi a investitorilor străini aici ponderile sunt
neînsemnate şi au alcătuit în anul 2008 corespunzător 1,44 şi 0,39 %.
Aceste majorări a investiţiilor în capitolul fix pe obiecte de menire productivă au fost
condiţionate de ridicarea considerabilă a preţurilor în această perioadă datorită inflaţiei şi
nici pe departe nu înseamnă că investiţiile s-au mărit şi cantitativ, ci din contra s-au
micşorat (N. Tcaci, 2006).
O însemnătate primordială în agricultură au şi investiţiile cu destinaţie neproductivă
care nu contribuie la obţinerea producţiei, dar care ajută la desfăşurarea în bune condiţii a
245
procesului de producţie. În componenţa acestor investiţii intră cheltuielile pentru
construcţia obiectelor social – culturale, de trai, învăţământ, cultură, comerţ, ocrotirea
sănătăţii. Cu toate că ele sunt neproductive, ele însă participă şi acţionează indirect la
obţinerea producţiei agricole globale. În continuare vom reflecta investiţiile neproductive
efectuate în sfera socială a întreprinderilor agricole din Republica Moldova.
Tabelul 2
Dezvoltarea sferei sociale a întreprinderilor agricole
Darea în folosinţă a obiectelor de menire social – culturală din localităţile rurale:
Anul şcoli de cultură generală, cluburi şi case de cultură,
case de locuit, mii m2
locuri pentru elevi locuri
2001 69 170 -
2002 69 864 -
2003 76 - -
2004 78 425 -
2005 87 776 -
2006 96 120 -
2007 94 761 -
2008 95 470 250
Cercetările efectuate în spaţiul rural al Republicii Moldova arată că în mediu pe anii

2005-2008 au fost date în folosinţă case de locuit cu 27,4 % mai mult decât în mediu pe anii
2001-2004, iar şcoli de cultură generală corespunzător cu 45,8 % mai mult. Cel mai înalt nivel
fiind atins în anul 2002 când au fost date în folosinţă cu 83,8 % mai multe locuri pentru elevi
decât în anul 2008 şi corespunzător mai multe şcoli de 5,1 şi 7,2 ori decât în anul 2001 şi 2006.
în ce priveşte cluburile şi casele de cultură apoi în anii 2001-2007 n-a fost dată în exploatare
nici o casă de cultură, cu excepţia anului 2008 când au fost date în exploatare 250 locuri.
Perioada de criză contemporană, deficitul colosal al mijloacelor bugetare impun
fundamentarea şi realizarea anumitor priorităţi în politica structurală a investiţiilor, precum
şi a dezvoltării ştiinţei şi tehnicii. În sfera industrială a complexului agroindustrial
problema primordială este producţia şi fabricarea, importul echipamentului modern,
reconstrucţia şi modernizarea întreprinderilor constructoare de maşini agricole, de fabricare
a produselor alimentare cu antrenarea investiţiilor străine (N. Tcaci, V. Cojocaru, 2008).
CONCLUZII
1. Decalajul dintre preţurile de achiziţie la produsele agricole şi a preţurilor la
livrarea mijloacelor de producţie de către agricultură este o problemă veche, a cărei
soluţionare se impune şi astăzi prin mecanisme noi. Mai subliniem, că în condiţiile actuale,
finanţele şi creditele devin pârghii eficiente în politica structurală. Prin intermediul lor se
pot regla ritmurile şi proporţiile dezvoltării diverselor ramuri ale complexului în întregime.
2. Aceste fenomene economice ca reducerea investiţiilor, restrângerea programelor
de construcţii din cauza inflaţiei, întreruperea relaţiilor economice, înăsprirea sistemelor
impozitare şi de credit, nerespectarea regimului de plăţi sunt fenomene inerente ale crizei
economice, prin care trece societatea. Activitatea investiţională se stopează şi din cauza
tărăgănării acţiunilor de modificare a formelor de proprietate.
3. Realizarea politicii investiţionale ar trebui să se bazeze pe decentralizarea
investiţiilor cu provenirea surselor din sistemul relaţiilor de piaţă. Mijloacele bugetului de
stat destinate reechipării şi modernizării trebuie alocate prin intermediul creditelor.
4. Investiţiile centralizate ale statului trebuie să fie orientate cu preponderenţă, pentru
crearea unor noi producţii cu înalt grad de aplicare a realizărilor ştiinţei, pentru
infrastructura de producţie şi socială. Construcţiile capitale de producţie se realizează mai
246
mult din propriile surse, ale întreprinderilor, credite din capitalul acţionarilor, după
criteriile pieţei. Pentru a stimula investiţiile decentralizate se impune o reducere
substanţială a impozitului pe cota profitului utilizat pentru investiţii.
BIBLIOGRAFIE
1. Anuarul Statistic al Republicii Moldova. Chişinău: Statistica, 2009, 576 p. – ISBN 978-
9975-4068-0-2
2. BAJURA, T., Economia agrară şi dezvoltarea spaţiului rural. Chişinău: CE USM, 2007,
155 p. ISBN 978-9975-70-164-8
3. TCACI, N.; COJOCARU, V. Unele aspecte privind analiza eficienţei utilizării
mijloacelor fixe în întreprinderile agricole. Lucrări ştiinţifice, UASM, Chişinău, vol. 17, 2008, p.
103-1107
4. TCACI, N.; COJOCARU, V. Analiza rotaţiei şi eficienţei utilizării activelor curente în
întreprinderile agricole. În: Economica, 2009, nr. 6, p. 137-14
СОВЕРШЕНСТВОВАНИЕ СИСТЕМЫ АВТОТРАНСПОРТНОГО

ОБСЛУЖИНИЯ АПК РЕСПУБЛИКИ БЕЛАРУСЬ
ЗИНАИДА ИЛЬИНА
Государственное предприятие «Институт системных исследований в АПК НАН
Беларуси»
АНТОНИНА ЕФИМЕНКО
Могилевский государственный университет продовольствия, Беларусь
Abstract. In the article theoretical and methodological principles of the effective

market of autotractor service in AIC; have been developed the most important conceptual
theories have been proved and the mechanism of autotractor service in AIC in the service
market has been determined, methodology of demand determination on autotransport
cervices in AIC.
Key words: Organizations and subdivisions, Market of autotransport service in AIC,
expenses, Optimization, Economic evaluation.
ВВЕДЕНИЕ
Производственная инфраструктура агропромышленного комплекса в целом
обеспечивает взаимосвязь всех фаз процесса воспроизводства: производства,
распределения, обмена и потребления. Ее задачи – гарантия нормального функцио-
нирования агропромышленного производства, освобождение от не свойственных им
функций и сосредоточение их усилий на основной деятельности. Эффективность
функционирования производственной инфраструктуры, в том числе автотранс-
портного обслуживания выражается в увеличении производства продукции,
сохранении качества и повышения ее конкурентоспособности. Следовательно, ее
роль в интенсификации и эффективности АПК на современном этапе становится
более весомой и значимой.
МЕТОДИКА И МАТЕРИАЛ ИССЛЕДОВАНИЯ
Применяемые методы исследований: экономико-математический, сравни-
тельного анализа.
Исследования показали, что спрос на услуги автотранспорта во многом
определяется экономической ситуацией в Республике Беларусь. В частности
наблюдается достаточно тесная взаимосвязь между объемом грузоперевозок и
величиной валового внутреннего продукта (рисунок 1).
247
%
160
140
120
100
80
60
40
20
0
Год
90
92
94
96
98
00
02
04
06
19
19
19
19
19
20
20
20
20
индекс ВВП (1990 = 100)
индекс грузооборота транспорта общего пользования (1990 = 100)
Рисунок 1. Динамика объема грузоперевозок и размера валового внутреннего

продукта в Республике Беларусь
Формирование рыночных отношений в Республике Беларусь потребовало

разработки теоретических, методологических и практических аспектов автотранс-
портного обслуживания агропромышленного производства в соответствии с новыми
экономическими условиями. Результаты выполненного исследования позволили
сформулировать концепцию эффективного функционирования рынка автотранс-
портных услуг в АПК. Предлагаемый подход позволяет: во-первых, создать
общеэкономические условия, обеспечивающие оптимальное функционирование
системы автотранспортного обслуживания организаций АПК и осуществление
расширенного воспроизводства сельскохозяйственной продукции; во-вторых, в
определении важнейших особенностей, присущих рынку автотранспортных услуг в
АПК, проявляющихся в необходимости поддержания определенного соотношения
спроса и предложения; в-третьих, в выработке стратегии, тактики и перспективных
направлений формирования и эффективного развития рынка автотранспортных
услуг в АПК Республики Беларусь.
Рынок автотранспортных услуг в АПК включает экономические отношения,
посредством которых регулируются все стадии, связанные с производством,
переработкой и реализацией сельскохозяйственной продукции и формируются
экономические связи между всеми хозяйствующими субъектами рынка.
Эффективный рынок автотранспортных услуг в АПК определен как совокупность
юридически и экономически самостоятельных производителей и потребителей этих
услуг, а также ряда инфраструктурных подразделений, взаимодействующих на
определенной территории по поводу купли – продажи услуг. Сбалансированный по
спросу и предложению рынок автотранспортных услуг в АПК представляет новую
модель хозяйствования, выражающую куплю – продажу услуг, за счет которых
осуществляются хозяйственные связи между всеми его субъектами.
Исследованиями установлено, что функционирование эффективного рынка
автотранспортных услуг в АПК предполагает рациональный выбор транспортных
248
средств при перевозках различных грузов. Необходимо отметить, что внутренние
перевозки организациями АПК, как правило, осуществляются за счет собственных
грузовых автомобилей. Для выполнения внешних перевозок используется, в основном
привлеченный транспорт Республиканского автотранспортного унитарного предп-
риятия «Минскагротранс», автотранспортные подразделения Республиканского объе-
динения «Белагросервис», другие автотранспортные предприятия и частные лица.
Основным видом деятельности Могилевского областного унитарного коммунального
автотранспортного предприятия (МОУКА) «Облагропромтранс» является оказание
транспортных и эксплуатационных услуг с целью получения прибыли. Основные виды
оказываемых услуг – это центровывоз молока и скота, удельный вес которых в общей
структуре перевозок составляет соответственно 76,3% и 92,2%.
Проведенные исследования показали, что в период 2002-2007гг. наметилась
тенденция к сокращению перевозок грузов и росту грузооборота в данной
организации. Снижение уровня рентабельности оказываемых услуг произошло за
счет уменьшения суммы прибыли и роста себестоимости автотранспортных услуг в
4,4 раза. Следовательно, автотранспортным организациям АПК необходимо
активизировать работу по повышению эффективности их функционирования на
рынке. Для совершенствования оперативного управления в автотранспортных
организациях АПК предполагается создание логистического отдела, конечной целью
функционирования которых являются увеличение прибыли, рентабельности и
ликвидности, оптимизация материалопотоков и повышение технической
эффективности использования грузового автотранспорта АПК.
Исследованиями установлено, что важным фактором организационного проекти-
рования системы автотранспортного обслуживания организаций АПК является бизнес-
планирование. Цель разработки данного бизнес-плана заключается в оценке эконо-
мической эффективности мероприятий по финансовому оздоровлению, восстановлению
платежеспособности и выходу на безубыточную работу МОУКА «Облагропромтранс».
Составленный бизнес-план данной автотранспортной организации позволяет оценить
результативность деятельности и эффективность инвестиций в условиях конкуренции
на рынке услуг, определить перспективы развития эффективного рынка
автотранспортных услуг в АПК Могилевской области. Расчеты свидетельствуют, что
сумма инвестиций в основной капитал МОУКА «Облагропромтранс» определяет
стоимость инвестиционного проекта, которая равна 872 млн. руб.
Проведенные исследования позволили также установить, что важным фак-
тором эффективности функционирования рынка автотранспортных услуг является
разработка стратегии построения модели автотранспортного обслуживания АПК.
Исследования были проведены в организации «Облагропромтранс» по автотранс-
портному обслуживанию АПК Могилевской области. Грузовой автотранспорт
оказывает услуги по перевозке молока, скота и транспортировке различной
сельскохозяйственной продукции. В этой связи нами разработана экономико-
математическая модель оптимизации состава грузового автопарка для перевозки
необходимого объема грузов. В качестве критерия оптимальности был выбран
максимум прибыли от оказания услуг по перевозке грузов.
В соответствии с этим, целевая функция данной задачи примет следующий вид:
Fmax = å å å pijt × xijt -å å å cijt × xijt , (1)
iÎI 0 jÎ J 0 t ÎT0 iÎI 0 jÎ J 0 t ÎT0
где i – номер вида груза;
I0 – множество видов грузов;
249
j – номер вида транспортного средства;
J0 – множество видов транспортных средств;
t – номер периода;
T0 – множество видов периодов;
cijt – затраты на эксплуатацию транспортного средства вида j при перевозке
груза вида i в период времени t;
pijt – доход от использования транспортного средства вида j при перевозке
груза вида i в период времени t;
xijt – количество автомобиле - дней работы транспортных средств вида j,
используемых на перевозке груза вида i в период времени t.
Апробация разработанной экономико- математической модели оптимизации

состава грузового автопарка проведена на примере МОУКА «Облагропромтранс».
Проведенные исследования показали, что прибыль в размере 32,3 млн. руб.,
превышающая фактический финансовый результат на 45,3 млн. руб., позволит
достичь уровня рентабельности 1,2%.
Для проведения прогнозных расчетов использовалось экспоненциальное
сглаживание. Расчеты проводились в пакете Statistica 6.0. Определение параметров
используемых моделей и прогнозные значения определялись программой в
автоматическом режиме. Прогноз на основании экспоненциального сглаживания
позволяет определить перспективный грузооборот в автотранспортных организациях
АПК с учетом сложившихся тенденций. Для выявления влияния сезонного фактора
расчеты проводились по двум вариантам: равномерный рост грузооборота в каждом
месяце (в этом случае сезонность уменьшается) и пропорциональный рост грузооборота
в каждом месяце (поскольку объем перевозок растет более быстрыми темпами при
большем фактическом значении грузооборота, то сезонность в этом случае возрастает).
Размер грузооборота оказывает существенное влияние на финансовое состояние даже
при сохранении тарифов и издержек на существующем уровне.
По проведенным расчетам, рост данного показателя на 10% будет
способствовать увеличению прибыли в МОУКА «Облагропромтранс» на 60- 65 млн.
руб. При этом снижение сезонности позволяет сократить размер убытков в период с
ноября по апрель, когда спрос на услуги грузового автотранспорта АПК является
наименьшим, но в то же время не оказывает существенного влияния на общий
финансовый результат. Экономический эффект от предложенных мероприятий
выражается в достижении безубыточной работы: прибыль составит 32,3 млн. руб., в
то время как убытки в 2005г. составили 13 млн. руб.
ВЫВОДЫ
1. Проведенные исследования показали, что ситуация, сложившаяся в сфере
автотранспортного обслуживания организаций АПК Могилевской области типична
и для других региональных АПК и в целом по АПК Республики Беларусь.
Необходимо отметить, что в целом в автотранспортных организациях АПК
Республики Беларусь произошло резкое сокращение объемов автотранспортных
услуг, при этом постоянно наблюдается рост затрат и соответственно, рост тарифов
на грузовые перевозки.
2. Результаты изучения отечественного и зарубежного опыта свидетельствуют
о том, что показатели эффективности автотранспортного обслуживания отраслей
АПК оценивают степень реализации комплекса мер по эффективному
использованию ресурсов производства и в конечном итоге отражают трудоемкость
250
автотранспортного процесса, производительность грузового автомобильного
транспорта и уровень производственных затрат. Направленность на конечные
результаты эффективности АПК - главный критерий совершенствования рыночного
механизма на автотранспорте, его права считаться органическим звеном единого
рыночного механизма. Экономическая сбалансированность развития грузового
автотранспорта достигается в том случае, если он используется в сфере
эффективного применения и оказывает влияние на результативные показатели
(трудоемкость, издержкоемкость, доходность), а также отражает конечные
результаты АПК на современном этапе.
3. Исследования рынка автотранспортных услуг в АПК Республики Беларусь
показали, что современные условия позволяют расширить сферу функционирования
автотранспортных услуг таким образом, чтобы полностью удовлетворять требования
заказчиков с наименьшими издержками. Новый подход к формированию и
функционированию рынка автотранспортных услуг в АПК означает его изучение в
разных аспектах: приспособление ассортимента предлагаемых автотранспортных
услуг к специфическим требованиям заказчиков; активного формирование спроса на
услуги грузового автомобильного транспорта с целью получения доходов.
Проведенные исследования позволили установить, что наибольший удельный вес
будет приходиться на специализированные автотранспортные перевозки в АПК,
которые обслуживают определенный регион, а также специализация по виду
перевозимых грузов, по характеру маршрутов. Специализация позволяет отдельным
автоперевозчикам занять свое место на рынке транспортировки грузов и обеспечит
необходимую величину прибыли автотранспортным организациям и
подразделениям АПК, которая неразрывно связана с качеством услуг.
1. Сельское хозяйство Республики Беларусь. Мн.: Министерство статистики и анализа
Республики Беларусь, 2008. 75 стр.
2. КОТКОВЕЦ. Н. Устойчивость функционирования рынков сельскохозяйственного сырья
и продовольствия в условиях развития международной экономической интеграции.
Минск: Ин-т экономики НАН Беларусь, 2007, 172 стр.
3. ЗИМИН, Н., СОЛОГОВА, В. Анализ и диагностика финансово-хозяйственной
деятельности предприятия. Москва: Колос. 2004. 384 стр. ISBN 5-9532-0151-6
К ВОПРОСУ НЕТАРИФНОГО РЕГУЛИРОВАНИЯ ТОРГОВЛИ

ПРОДУКЦИЕЙ АПК БЕЛАРУСИ
М. БАЙГОТ
Государственное предприятие «Институт системных исследований в АПК НАН Беларуси»
Abstract. In clause classification of measures of not tariff regulation, the factors defining
necessity of application of such measures of influence on trade by agricultural raw material and
the foodstuffs in Belarus, and also conditions of their use are presented. The developed
algorithm of definition of damage from the increased, dumping and-or subsidized import of the
goods, methodical approaches to a substantiation of economic feasibility of carrying out of
investigation by definition of damage is given. The conclusion that at use of tariff and not tariff
measures is necessary to consider that the excessive protectionism can lead to passivity and
251
decrease in competitiveness of a domestic production is done, therefore it is necessary to find
optimum balance between protectionism and liberalization.
Key words: economic growth, branches of farming, intensification, innovation,
factors, milk, price, quality.
ВВЕДЕНИЕ
Меры нетарифного регулирования представляют собой мощный инструмент
воздействия на мировую торговлю, включающий в себя все виды регуляций,
действий или иных процедур, предпринимаемых органами государственного
управления, которые могут оказать ограничительное воздействие на развитие
международных экономических отношений и препятствуют свободному потоку
международного товарообмена. Нетарифные ограничения создают более жесткие
условия для перемещения через таможенную границу товаров иностранного
происхождения, по сравнению с условиями для товаров национального
производства или неравнозначный режим для товаров разных стран. Цель этих мер
заключается не только в создании наиболее благоприятных условий для
национальных товаропроизводителей и стимулировании экспорта, но и в защите
национальной безопасности, жизни и здоровья населения, окружающей среды,
охране растительного мира и животных, экологической обстановки.
Особенностью инструментов нетарифного регулирования выступает
своеобразная неопределенность воздействия конкретных форм регулирования и
сложность количественной оценки эффекта от применения нетарифных мер. В
настоящее время, по некоторым оценкам, в мировой практике используется более
200 мер нетарифного регулирования внешнеэкономической деятельности (Н.
Галицкая, 2005; Е. Гаращенко, 2006; Н. Панькова, 2006).
РЕЗУЛЬТАТЫ ИССЛЕДОВАНИЙ
Анализ и обобщение теоретических основ и международных требований по
использованию нетарифных мер регулирования внешней торговли позволили нам
выделить три основные группы этих мер: экономические, административные и
технические (таблица 1).
Таблица 1
Меры нетарифного регулирования внешней торговли
Экономические Административные Технические
субсидирование; количественные ограничения; международные и

налогообложение запрещение импорта; национальные стандарты;
импорта; лицензирование; технические предписания;
акцизные сборы; добровольные ограничения экспорта; сертификация продукции;
специальные защитные, определение таможенной стоимости санитарные и
антидемпинговые и товаров; фитосанитарные нормы;
компенсационные меры; фиксированные цены; карантинные правила;
валютное и финансовое регулирование сроков внесения требования экологического
регулирование; платежей; характера;
страхование экспортно- обязательная продажа валютной требования к упаковке,
импортных операций; выручки; маркировке;
льготное кредитование государственные закупки; предотгрузочная
экспортеров требования о содержании местных инспекция;
компонентов; ограничение пунктов про-
государственная монополия на пуска через таможенную
торговлю и др. границу и др.
252
В настоящее время в Беларуси также используются не только импортные
(экспортные) таможенные пошлины, но и квотирование, лицензирование, различные
формы налогообложения, технические и другие меры нетарифных ограничений.
Наибольший удельный вес среди средств регулирования внешнеэкономической
деятельности занимают меры защитного характера, что объясняется как внутренними,
так и внешними факторами, основными из которых являются следующие:
1. Сформировалась неблагоприятная для Беларуси географическая структура
внешней торговли, поскольку импорт Беларуси, как и экспорт, характеризуется
высокой степенью концентрации на основных торговых партнерах: России, Польши,
Германии и некоторых других стран.
2. Структура взаимной торговли Беларуси и экономически развитых государств
является пока еще несбалансированной. Импорт сельскохозяйственной продукции и
продовольствия из стран вне СНГ увеличивается в большей степени, чем белорусский
экспорт в эти страны.
3. Во внутренней торговле стран-членов региональных торгово-экономических
сообществ в рамках СНГ используется целый спектр методов нетарифного
регулирования. Наибольшее количество нетарифных барьеров во взаимной торговле
друг с другом применяют Россия, Беларусь, Украина и Казахстан. Так, Казахстан в свое
время ограничил импорт из России ряда товаров, в т.ч. яиц, маргарина, майонеза,
изделий из дрожжевого теста и др.
Правительство Российской Федерации занимает достаточно жесткую позицию в
отношении белоруской продукции и особенно сельскохозяйственного сырья и
продовольствия, используя нетарифные методы регулирования, прибегая все больше к
ограничительным мерам экспорта из Беларуси, включая техническую стандартизацию и
санитарные нормы. Российская сторона требует, чтобы экспорт из Беларуси
мясомолочной продукции и рыбы осуществлялся только с аттестованных предприятий.
Это ставит белорусских товаропроизводителей в неравные условия с российскими и не
соответствует принципу режима наибольшего благоприятствования (РНБ) при взаимной
торговле, декларируемому нормами Всемирной торговой организации (ВТО). В
настоящее время во взаимной торговле Беларуси и России существует разногласие и по
использованию такого метода, как государственные закупки.
Поэтому Республика Беларусь, являясь участником региональных торгово-
экономических соглашений в рамках стран СНГ должна взвешенно подходить к
применению нетарифных мер при взаимной торговле, особенно таких как квотиро-
вание и лицензирование, стандарты и требования к качеству товаров, внутренние
налоги и сборы, политика в рамках государственных закупок, субсидирование про-
изводства и экспорта товаров, использование специальных защитных, антидемпин-
говых и компенсационных мер.
Совершенствование внешнеэкономической политики Беларуси в области
торговли сельскохозяйственной продукцией и продовольствием должно базироваться на
использовании международных стандартов и правил, зафиксированных, прежде всего, в
рамках ВТО и согласовании позиций с государствами-участниками региональных
интеграционных сообществ. Разработка и принятие взвешенных инструментов при
внешней торговле позволит сельскохозяйственной и перерабатывающей отраслям более
эффективно включаться в систему международного разделения труда.
Как свидетельствует практика, одной из главных задач при этом является
обеспечение эффективной защиты внутреннего рынка от неблагоприятного и
недобросовестного воздействия импорта товаров. В соответствии с требованиями
253
ВТО протекционистские меры по ограничению импорта, разрешенные в рамках
ВТО, можно условно разделить на две категории.
К первой категории относятся меры по защите жизни и здоровья людей,
окружающей среды, общественной морали, законодательства; по обеспечению
национальной безопасности; по поддержке сельского хозяйства, в рамках принятых
обязательств, которые не наносят ущерба стране, импортирующей продукцию и
некоторые другие.
Установлено, что основными мерами по защите экономических интересов
второй категории являются: специальные защитные меры; антидемпинговые меры;
компенсационные меры; меры по поддержке платежного баланса; общие отказы от
обязательств и др. В таблице 2 представлены выявленные нами условия исполь-
зования основных нетарифных меры регулирования внешней торговли продукцией
сельского хозяйства.
Таблица 2
Условия использования основных нетарифных меры регулирования внешней
торговли продукцией сельского хозяйства
Основные меры Методы и инструменты Условия использования
импортная квота, специальная
Специальные защитные значительное увеличение импорта
пошлина
антидемпинговая пошлина, демпинговая маржа (превышение
Антидемпинговые принятие ценовых обязательств нормальной стоимости над экспортной
со стороны экспортера ценой)
использование поддержки,
оказывающей искажающее
Компенсационные компенсационная пошлина воздействие на производство и
торговлю, а также экспортных
субсидии
Специальные защитные меры представляют собой временную защиту от роста
импорта товаров в случае, когда импорт наносит либо угрожает нанести
существенный ущерб отечественной отрасли аналогичного товара. Специальные
защитные меры могут вводиться только после проведения расследования и
определения серьезного ущерба, а также определенный срок, в течение которого
могут применяться специальные защитные меры.
Антидемпинговые меры – меры по ограничению импорта товара по цене ниже его
нормальной стоимости (демпингового импорта товара), применяемые посредством
введения антидемпинговой пошлины, в том числе временной антидемпинговой
пошлины, либо принятия ценовых обязательств со стороны экспортера этого товара.
Компенсационной мерой является мера по нейтрализации воздействия специ-
фической субсидии на национального производителя, применяемая посредством
введения компенсационной пошлины. Компенсационная мера может быть приме-
нена к импортированному товару, при производстве, экспорте или транспортировке
которого использовалась специфическая субсидия государства-экспортера, в случае,
если по результатам расследования, проведенного компетентным органом, установ-
лено, что импорт такого товара на таможенную территорию импортирующего
государства причиняет значительный ущерб или создает угрозу причинения
значительного ущерба национальному производителю или существенно замедляет
развитие национального производителя.
Таким образом, каждый инструмент нетарифного регулирования обладает
собственными отличительными особенностями воздействия и механизмом
254
реализации на внешнюю торговлю. В большинстве случаев использование
нетарифных методов, особенно интенсивных количественных, наряду даже с отно-
сительно либеральным таможенным режимом приводит к более ограничительному
характеру государственной торговой политики.
Практика создания и функционирования международных и региональных
торгово-экономических сообществ свидетельствует, что разработка, принятие и
использование механизмов регулирования внешней торговли является достаточно
сложным процессом. Участие Беларуси в региональных Сообществах также сопряжено
с постоянно возникающими проблемами при взаимной торговле сельскохозяйственной
продукцией и продовольствием, вследствие использования странами-участницами
нетарифных методов регулирования, в том числе и экономических.
Поэтому с целью совершенствования механизма регулирования торгово-
экономических отношений при использовании субсидирования сельского хозяйства
в рамках Союза Беларуси и России, а также Евразийского экономического
Сообщества (ЕврАзЭС), наряду с другими, разрабатываются Соглашения о единых
принципах и правилах применения субсидий в сельском хозяйстве. Одним из
значимых вопросов в данном Соглашении является определение критериев
применения компенсационных и ответных мер предпосылкой введения, которых
является причинение ущерба. Как показывает практика, установление объемов ущерба
весьма сложная процедура и требует определенных подходов и методов. Особенно это
касается отрасли сельского хозяйства, где продукция, предназначенная на экспорт,
проходит достаточно длительный биологический и технологический путь – от
выращивания до ее переработки и продвижения на рынки.
При разработке Соглашения одним из основных методологических инструментов
механизма применения компенсационных мер должна быть методика оценки
существенного ущерба или угрозы такого ущерба национальному товаропроиз-
водителю, которая позволяла бы при введении тех или иных защитных мер оценить
величину ущерба, необходимый уровень использования чрезвычайных мер при
импорте, а также последствия для потребителей и экономики государства от
возможного введения протекционистских мер.
Разработанные нами методические подходы определения ущерба отрасли
национального АПК от возросшего, демпингового и/или субсидируемого импорта
товаров, конкретизированы с учетом особенностей торговли сельскохозяйственной
продукцией и продовольствием и предполагают шесть этапов:
· определение объекта применения протекционистских мер;
· установление факта возросшего, демпингового или субсидируемого импорта
товара;
· анализ состояния внутреннего рынка;
· анализ влияния импорта на развитие отрасли национального АПК;
· условия введения специальных защитных, антидемпинговых и компен-
сационных мер;
· результат проведения расследования.
Принятие обязательств по уровню финансовой поддержки сельского
хозяйства, должно базироваться, во-первых, на оптимизации объемов и направлений
ее использования, во-вторых, на учете требований международных норм и правил. В
свою очередь, введение тех или иных мер ограничительного характера возможно
только в случае установления факта серьезного ущерба или угрозы его причинения
отрасли, чему должно предшествовать специальное расследование.
255
ВЫВОДЫ
1. При использовании тарифных и нетарифных мер необходимо учитывать
то, что излишний и продолжительный во времени протекционизм регулирования
внешней торговли может привести к снижению активности национальных
производителей, пассивному использованию инновационных методов и тем
самим способствовать снижению конкурентоспособности отечественной про-
дукции, что в перспективе негативно скажется на развитии отрасли.
2. Беларуси необходимо постоянно находить оптимальный баланс между
протекционизмом, при котором государство дает возможность развиваться
национальной отрасли, защищая внутренний рынок от иностранной конкуренции, и
либерализацией, предполагающей минимальное вмешательство государства во
внешнюю торговлю. Защитные меры должны носить не сплошной, а исключи-
тельный выборочный и временный характер, их уровень по мере роста
конкурентоспособности отечественных производителей следует снижать.
1. ВАСИЛЕВСКИЙ, С. Формирование механизма защиты белорусских товаропроизводителей
от импорта товаров. Минск, ИООО «Право и экономика». 2004. 178 стр.
2. ГАЛИЦКАЯ, Н. Нетарифное регулирование внешнеторговой деятельности в таможенных
правоотношениях: автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата
юридических наук - 12.00.14. Саратов. 2005. 26 стр.
3. ГАРАЩЕНКО, Е. Международное регулирование внешней торговли и его взаимосвязь с
системой таможенной тарифной политики государств. 2006. №3, Экономика и
управление. стр. 87–94.
4. ПАНЬКОВА, Н. Возможности, пути и последствия применения нетарифных мер регули-
рования внешней торговли России в условиях ее вступления в ВТО: автореферат диссертации
на соискание ученой степени кандидата экономических наук-08.00.14. Москва. 2006. 26 стр.
5. ТАРАСОВ, В. Нетарифные меры защиты агропродовольственного рынка. Москва. 2005.
128 стр.
DIFFICULTĂŢILE GESTIONĂRII RESURSELOR FUNCIARE ÎN

REPUBLICA MOLDOVA
VERONICA PRISĂCARU
Abstract. The article exposed the structure and land resource management issues
worldwide. Also, it explains the difficulties of effective management of land in Moldova
and the factors that generate them: high fragmentation of land, failure to comply with the
technological processing rules of the land, short-term lease etc.
Key words: Land resources, Agricultural land, Lease
INTRODUCERE
Printre multiplele roluri ale pământului în activitatea umană, rolul primordial este
cel de factor unic, de neînlocuit în activitatea agricolă. Obţinerea produselor vegetale şi
utilizarea acestora pentru întreţinerea animalelor nu este posibilă fără stratul fertil de sol.
La rândul său, produsele vegetale şi animaliere obţinute cu contribuţia directă a
pământului, reprezintă sursa de existenţă pentru oameni şi, implicit, materia primă pentru
perpetuarea vieţii pe planetă.
256
Valoarea pământului în activitatea agricolă este superioară valorii acestuia în oricare altă
activitate, de aceia nivelul la care se gestionează fondul funciar de fiecare unitate economică în
parte condiţionează eficienţa activităţii acestora, dar şi prosperitatea ţării în întregime.
În calitate de material pentru cercetare au servit date selectate din Anuarul statistic
al Republicii Moldova, unele relatări din studiul efectuat de V. Chivriga „Evoluţia pieţei
funciare agricole în Republica Moldova”, date selective din capitolul 6 „Impactul
schimbărilor climatice asupra sectorului agricol” din Raportul Naţional de Dezvoltare
Umană în Moldova, 2009-2010, precum constatările făcute prin investigarea surselor
bibliografice autohtone şi româneşti.
Au fost utilizate metodele: analiza, sinteza, generalizarea, formularea raţionamentelor.
Referindu-ne la situaţia resurselor funciare pe mapamond, constatăm că din cele 51
mlrd ha ale Terei, 37,6 mlrd ha (73,7 %) sunt ocupate de ape, 8,5 mlrd ha (16,7%) sunt
deţinute de terenuri neagricole şi doar 4,9 mlrd ha, ceea ce constituie 9,6 % sau 1/3 din
uscat revine terenurilor agricole (figura 1).
Terenuri agricole
Terenuri neagricole
Ape
Figura 1. Componenţa suprafeţei Terei

În general în lume se constată o tendinţă de reducere a suprafeţelor de teren
agricol şi pădurilor, şi creştere a suprafeţelor aride. În Coreea de Sud, Japonia, Taiwan,
spre exemplu, în ultimii 45 ani suprafeţele agricole s-au redus cu mai bine de jumătate. În
China s-a creat o situaţie analogică. Astfel în această ţară, după lansarea în anul 1978 a
programului de industrializare, o mare parte de teren a fost sustras din circuitul agricol
pentru cele peste 1 mil. de fabrici, căi de comunicaţie pentru peste 3 mil. de mijloace de
transport rutier produse anual, locuinţe etc. (I. Caia, 1998).
În America de Nord terenul agricol deţine doar un sfert din suprafaţa uscatului, pe
când ponderea terenului arid depăşeşte 41% .
Cea mai bună situaţie în gestionarea terenurilor se constată în Australia, unde
terenurilor agricole le revin cca 60% din suprafaţa uscatului.
În Europa structura terenurilor este mai apropiată de cea medie pe mapamond şi
superioară tuturor celorlalte continente (cu excepţia Australiei): suprafaţa aridă deţine
ceva mai mult de 1/5, iar terenului agricol îi revine aproape o jumătate din suprafaţa totală
a uscatului.
257
Suprafaţa fondului funciar al Republicii Moldova la etapa actuală constituie 3384,6
mii ha. Repartizarea fondului funciar pe categorii de folosinţă se prezintă în tabelul 1.
Tabelul 1
Repartizarea fondului funciar al Republicii Moldova pe categorii de folosinţă
Suprafaţa totală (mii ha) conform
situaţiei la începutul anului
Categorii de destinaţie a terenurilor
2007 2008 2009
A 1 2 3
Terenuri cu destinaţie agricolă 1974,1 1978,9 1984,6
Terenurile localităţilor 319,6 315,7 311,4
Terenurile destinate industriei, transporturilor şi cu altă destinaţie 58,4 58,6 58,5
Terenurile destinate protecţiei naturii, ocrotirii sănătăţii,
activităţilor recreative, cu valoare istorico-culturală, zonele 3,7 4 3,95
suburbane şi zonele verzi
Terenurile fondului silvic 435,4 440,1 443,1
Terenurile fondului apelor 84,8 85,2 86
Terenurile fondului de rezervă 508,6 502,1 497
Total terenuri 3384,6 3384,6 3384,55
Datele prezentate în tabelul 1 ne permit de a constata că în perioada 2007-2009 nu

s-au produs schimbări esenţiale în structura fondului funciar al Republicii Moldova.
Ponderea diferitor categorii de terenuri în suprafaţa totală a acestuia se prezintă
mai accesibil în figura 2.
Terenuri cu destinaţie agricolă
Terenurile localităţilor
Terenurile destinate industriei, transporturilor şi cu

altă destinaţie
Terenurile destinate protecţiei naturii, ocrotirii

sănătăţii, activităţilor recreative, cu valoare istorico-
culturală, zonele suburbane şi zonele verzi
Terenurile fondului silvic
Terenurile fondului apelor
Terenurile fondului de rezervă
Figura 2. Structura fondului funciar al Republicii Moldova
Din figura prezentată mai sus conchidem că cea mai mare pondere în structura
fondului funciar al Republicii Moldova o deţin terenurile cu destinaţie agricolă – peste 58 %,
fiind urmate, cu un decalaj substanţial, de terenurile fondului de rezervă şi ale fondului silvic.
Conform datelor prezentate în tabelul 1 şi figura 2 constatăm că în Republica
Moldova ponderea terenului agricol în structura fondului funciar este superioară celei
medii pe ţările europene. Este semnificativ faptul că în structura fondului funciar total,
258
terenurile arabile deţin 73 %, ceea ce reprezintă unul dintre cei mai înalţi indicatori din
Europa. Ca urmare, suprafaţa arabilă pe locuitor în Republica Moldova depăşeşte de circa
două ori media mondială (0,26 ha) şi peste două ori pe cea europeană (0,236 ha).
Republica Moldova, cu toate că se consideră o zonă favorabilă pentru agricultură, are
terenuri foarte variate după calitate şi relief. În opinia cunoscutului pedolog rus Docuceaev,
care a cercetat solurile guberniei Basarabia, aici pot fi întâlnite toate categoriile de terenuri,
specifice părţii europene a Rusiei, cu excepţia Tundrei. Totuşi, peste 2519 milioane ha sau
78 % din terenurile arabile reprezintă cernoziomul, care este cel mai valoros sol.
Cu alte cuvinte, sunt eronate unele afirmaţii, precum că în Republica Moldova se resimte
o insuficienţă de teren agricol. Totodată, trebuie să recunoaştem existenţa unor probleme ce ţin
de gestionarea resurselor funciare ale ţării noastre. Una din probleme constă în fragmentarea
terenurilor agricole, fapt ce diminuează posibilitatea aplicării unor tehnologii avansate de
producţie. Astfel, la 1 ianuarie 2008 în Republica Moldova erau înregistrate 259 cooperative
agricole care deţineau 7,9 % din toate terenurile agricole, 109 societăţi pe acţiuni (1,7%), 1344
societăţi cu răspundere limitată (31,6%) şi 386200 gospodării ţărăneşti (28,4%). Dacă
suprafaţa medie a fondului funciar al cooperativelor agricole este de 607 ha, a societăţilor pe
acţiuni – 539 ha, a societăţilor cu răspundere limitată – 466 ha, gospodăriile ţărăneşti dispun în
mediu de doar 1,5 ha [Raportul Naţional de Dezvoltare Umană în Moldova, 2009-2010].
Astfel constatăm că cca 30% din terenurile agricole sunt divizate în loturi mici, fapt ce creează
dificultăţi la o gestionare raţională a acestora. Printre problemele cele mai stringente ce ţin de
utilizarea resurselor funciare în cadrul gospodăriilor ţărăneşti putem menţiona încălcarea
normelor tehnologice de prelucrare a terenurilor, nerespectarea condiţiilor necesare pentru
menţinerea şi sporirea fertilităţii: asolamentul, încorporarea îngrăşămintelor, desecarea,
conservarea etc. Ca urmare, pământurile pierd o parte semnificativă din fertilitatea sa, iar
activitatea agricolă se realizează cu o eficienţă redusă sau se soldează cu pierderi.
O altă problemă majoră a gestionării fondului funciar constă în faptul că mai mult de
jumătate din terenurile agricole din Republica Moldova sunt date în arendă pe un termen
până la 3 ani. De asemenea, remarcăm o tendinţă de creştere a suprafeţelor de teren
arendate pe un termen mai mic de trei ani în ultima perioadă (tabelul 2).
Consecinţele negative ale arendei pe un termen atât de scurt constau, în primul rând,
în descurajarea investiţiilor în afacerile agricole, deoarece se pierde motivaţia pentru a face
investiţii mari atunci, când perioada în care gestionezi pământul este atât de scurtă; drept
urmare, investiţiile efectuate nu pot fi practic recuperate de investitor. Pe de altă parte,
termenul redus pentru care este oferit în arendă terenul nu-l poate motiva pe arendaş pentru
anumite acţiuni de menţinere şi sporire a fertilităţii solului.
Tabelul 2
Suprafaţa terenurilor arendate pe un termen mai mic de 3 ani, mii ha
Specificare 2007 2008 2009
A 1 2 3
Societăţi cu răspundere limitată 564,9 563,4 619,6
Gospodării ţărăneşti 60,1 67,01 62,9
Cooperative agricole de producţie 85,9 106,7 65,2
Societăţi pe acţiuni 33,2 42,0 40,9
Total 744,4 779,2 788,6
Sursă: Chivriga, V. Evoluţia pieţei funciare agricole în Republica Moldova, p. 27
Securitatea alimentară a ţării şi prosperitatea agriculturii depinde decisiv de

fertilitatea solului. Gestionarea iraţională a terenurilor agricole conduc, însă, la diminuarea
259
fertilităţii: dacă în anul 1970 scorul mediu anual al calităţii solurilor pe pământurile arabile
era de 70 puncte, în anul 2008 scorul mediu anual al calităţii solului era de doar 63 puncte
[Raportul Naţional de Dezvoltare Umană în Moldova, 2009-2010].
În ultimele decenii, ca urmare a nerespectării normelor tehnologice de prelucrare a
terenurilor, au avut loc frecvente alunecări de teren, s-a răspândit eroziunea solurilor, s-au
format multe râpe. Prin distrugerea văilor cu stuhării, imaşurilor, cultivarea luncilor, s-a
contribuit la secarea multor râuri şi râuleţe, precum şi la scăderea nivelului apelor
subterane. Prin folosirea excesivă a chimicalelor s-a generat otrăvirea solului şi apelor,
acumularea de nitraţi care ulterior trec în produse, făcându-le nocive pentru om şi animale.
O problemă semnificativă a agriculturii Republicii Moldova este generată de o
anumită criză de apă care a persistat întotdeauna, cât şi de faptul că teritoriul relativ mic al
ţării noastre este amplasat în două zone climaterice. Ele sunt separate de aşa numita
cumpănă a apelor Soroca – Floreşti – Bălţi - Ungheni. În partea de Nord a ei este situată
zona Bucovineană, unde clima se află sub influenţa munţilor Carpaţi; clima părţii de Sud
se află sub influenţa mărilor Neagră şi Mediterană.
CONCLUZII
1. Cu toate că în Republica Moldova ponderea terenurilor agricole în suprafaţa
totală de teren este destul de înaltă şi cca 78 % din suprafeţele arabile le reprezintă
cernoziomul, constatăm o utilizare iraţională a fondului funciar, fapt ce conduce atât la o
eficienţă redusă a activităţii agricole, cât şi la degradarea solului;
2. Printre principalii factori care diminuează eficienţa utilizării fondului funciar
sunt: fragmentarea mare a terenurilor în rezultatul privatizării, încălcarea normelor
tehnologice de prelucrare a terenurilor, criza de apă etc.;
3. O altă problemă majoră a gestionării fondului funciar al Republicii Moldova constă în
faptul că mai mult de jumătate din terenurile agricole din Republica Moldova sunt date în
arendă pe un termen până la 3 ani. Consecinţele negative ale arendei pe un termen atât de scurt
constau, în primul rând, în descurajarea investiţiilor în afacerile agricole.
BIBLIOGRAFIE
1. CAIA, I.; MAGAZIN, P.; ŞTEFAN, G. Economie agrară. Iaşi: Editura „Ion Ionescu de la Brad”,
1998. 252 p. ISBN 973-98424-1-0.
2. CHIVRIGA, V. Evoluţia pieţei funciare agricole în Republica Moldova. Institutul pentru
Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) "Viitorul". Chişinău:IDIS "Viitorul", 2009. 48 p. ISBN
978-9975-4007-4-9.
3. Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2009. Chişinău: Editura „Statistica”, 2009. 576 p.
ISBN 978-9975-4068-0-2.
4. Raportul Naţional de Dezvoltare Umană în Moldova, 2009-2010. Accesibil pe Internet <
http://www.undp.md>
260
ПРОДОВОЛЬСТВЕННАЯ БЕЗОПАСНОСТЬ В КОНТЕКСТЕ
МИРОВЫХ ТЕНДЕНЦИЙ
Государственное предприятие «Институт системных исследований в АПК НАН Беларуси»
Summary. The author justified the essence of the national food security, its
peculiarities, regularities, trends, and principles of the formation of world produce resources.
Ensuring food security is one of the most important tasks of the state, irrespectively of its
social from and level of development. However, the approaches to solving this task, the
principles of economic, foreign trade and agrarian policy in different countries are different.
There have been developed theoretical foundations for the food security of the country, based
on self sufficiency of the agricultural production and sales. Therefore there are different
forms how the states solve their internal and external economic tasks.
Key words: Food security, Principles, Strategy, Self sufficiency, Regulation,
Liberalization, Trade, World market.
ВВЕДЕНИЕ
Проблема продовольственной безопасности исследуется и решается в странах
с развитой и развивающейся экономикой совершенно по-разному. Тем не менее все
известные концепции, методики и механизмы решения продовольственной
проблемы, как правило, сводятся к рациональному использованию потенциала
сельского хозяйства, развитию национального производства, расширению сбыта при
государственной поддержке продуцентов.
Выработка критериев зависит от экономического потенциала конкретной
страны, природно-климатических условий, уровня развития науки и техники,
традиций в питании. В экономически развитых странах продовольственная безопас-
ность ориентирована на качество питания и факторы стабильного функциониро-
вания продуктовых рынков, в развивающихся – на преодоление голода и снижение
зависимости от импорта продовольствия.
Более глубоко разработана проблема продовольственной безопасности в странах с
развитой экономикой (США, страны ЕС). Теоретические исследования проводятся
применительно к каждому этапу развития страны, завершаются разработкой комплекса
мер и механизмов, обеспечивающих достижение продовольственной безопасности, и
каждые пять лет принимаются соответствующие законодательные акты.
В Беларуси в отраслевом аспекте рассматриваемой проблеме также уделяется
достаточно внимания. На основе этих исследований подготовлена Концепция продо-
вольственной безопасности, включающая основные понятия и определения продовольст-
венной безопасности, этапы ее достижения, направления аграрной политики, перечень
ключевых внутренних и внешних угроз продовольственной безопасности, модель
национальной продовольственной безопасности, методику оценки продовольственного
обеспечения на национальном и региональном уровнях, параметры национальной и
региональной продовольственной безопасности, механизм регулирования сбалансиро-
ванности внутреннего рынка продовольствия по спросу и предложению.
Теоретической и методологической основой исследований являлись разра-
ботки отечественных и зарубежных ученых. Систематизация результатов позво-
ляющая раскрыть сущность и особенности формирования продовольственной без-
261
опасности, построена на комплексном подходе, предполагающем при едином
объекте исследования определенное разделение функций по его изучению.
Применялись следующие методы: монографический, аналитический, система-
тизации, экспертных оценок, балансовых расчетов.
Обеспечение продовольственной безопасности – стратегически важное
направление политики, одно из условий сохранения экономической стабильности,
социальной устойчивости и суверенитета государств. Проблема тесно связана с
демографическими и экологическими факторами, развитием производства,
необходимого для внутреннего рынка, обеспечиваемого ресурсным потенциалом,
рациональное использование которого, как и другие вложения в собственную
экономику, позволяет иметь более длительный эффект по сравнению даже с очень
выгодными, разовыми торговыми сделками.
Тенденции формирования мировых продовольственных ресурсов свидетельст-
вуют о необходимости развития национального сельского хозяйства, состояние кото-
рого определяется государственной политикой. Дефицит ресурсов, прогнозируемый на
период до 2030 г., и сокращение переходящих запасов, указывают на возможность
смещения рынка из сферы коммерческой в политическую. Это существенно усложняет
решение продовольственной проблемы для государств, зависящих от импорта.
Ориентируясь на мировые тенденции и в соответствии с международными
соглашениями по агроэкономической политике, государства в зависимости от
уровня экономики определяют границы безопасности, разрабатывают стратегию и
направления развития аграрной сферы, обеспечивающие решение проблемы
преимущественно за счет собственного производства. Но это совсем не означает
замкнутость системы. Речь идет о производстве конкурентоспособной продукции
при рациональном использовании собственного потенциала и преимуществ
международного разделения труда.
В мире в последние пятнадцать лет объем сельскохозяйственной продукции
увеличивался на 2,2 % в год. Прирост обеспечен, главным образом, в развивающихся
странах, где он составил 3,4 % против 0,2% - в развитых. В настоящее время в
развивающихся странах производится около 67% мирового объема продукции, четверть
века назад было только 50 %. Валовая продукция растениеводства (63 % от общего
объема сельскохозяйственного производства) и животноводства (37 %) увеличиваются
на 2 % в год. Производство продовольственных культур выросло на 2%, но наиболее
важных из них –зерновых – только на 1 %. Прирост объемов масличных культур,
фруктов и овощей, яиц составил 3,8 – 4 %, мяса – 2,7 % и молока – 1,2 %.
Население в мире увеличивается приблизительно на 1,4 % в год, в то время
как, объем производства продовольствия на душу населения на 0,9%. Основной рост
производства происходил в развивающихся странах – 1,8 % в год, при практически
полном его отсутствии в развитых странах. Вся сельскохозяйственная продукция (95
%) предназначена для производства продовольствия, темпы прироста которой в
мире в последние годы составили 2,4 % в год, в т.ч. в развивающих странах 3,7 % и в
развитых странах – 0,4 %. Несмотря на рост объемов, потребность в
сельскохозяйственной продукции опережает ее производство. В результате
количество голодающих и недоедающих в мире, достигнув почти миллиарда
человек, почти не сокращается.
Определяющим фактором устойчивости продовольственной системы является
зерно. Уменьшение конечных запасов этой продукции по отношению к общей
262
потребности с 16,32 % в 2003 г. до 13,61 % в 2007 г. оказывает дестабилизирующее
воздействие на мировой продовольственный рынок. Расход зерна растет постоянно как
на продовольственные цели непосредственно, так и опосредовано, на корм животных в
связи с изменением структуры потребления населения. В развивающихся странах за
последнее десятилетие потребление мяса и мясопродуктов возросло на 5-6 процентных
пункта, молока и молочных продуктов – на 3,4-3,8 процентных пункта. В мировом
производстве мяса и мясопродуктов увеличился удельный вес птицеводческого сектора
с 13 % (60-70-е годы прошлого столетия) до 28% в настоящее время. Рост мирового
молочного сектора (1,2 % в год) стимулируется наращиванием объемов производства в
странах с переходной экономикой.
Калорийность суточного рациона населения в мире за пятьдесят лет
повысилась с 2358 до 2803 ккал, в развивающихся странах – с 1840 до 2460, в
развитых странах – с 3060 до 3380 ккал. В промышленно развитых государствах
основная тенденция – является повышение качества питания за счет потребления
продуктов с биодиетическими свойствами. Доля продовольствия в потребительских
расходах в странах с низким и средненизким уровнем дохода составляет 41,5% и
38,0% соответственно, что не позволяет потреблять в полной мере продукты с
высокой степенью переработки.
Страны с высоким и средневысоким уровнем доходов занимают 60 % рынка
переработанного продовольствия в мире. Прибавляя ежегодно 2,0 % и 7,0 % соответст-
венно, они практически исчерпали резервы роста потребления его, тогда как
государства с средненизким и низким доходом увеличивают объемы потребления
продуктов с высокой степенью переработки на 28,0 и 12,0 % в год соответственно.
Суточное потребление белков на душу населения в развитых странах составляет около
100 г, из которых свыше 50% приходится на белки животного происхождения; для
развивающихся стран эти показатели – 50 г и 20 % соответственно.
В белковой диете жителей ряда стран на мясо приходится только 2 %
потребляемых белков, и из рациона питания населения почти полностью выпадают
некоторые животноводческие продукты (Индия, Бангладеш и Шри-Ланка), в других –
отчетливо выражено доминирование какого-либо одного продукта, что придает диете
однообразный характер (зона рисоводства). Рассматривая глобальный продовольст-
венный рынок в целом, а также субрегиональные рынки, правомерно сделать вывод, что
их состояние определяет тенденция роста товарооборота, обусловленная как
повышенным спросом, так и нестабильностью цен на многие категории продуктов.
Негативные тенденции на мировом продовольственном рынке имеют долго-
временный характер. Их необходимо учитывать при обосновании национальных
стратегий продовольственной безопасности.
Для Беларуси продовольственная безопасность является условием поддер-
жания благоприятной конъюнктуры рынка, способного обеспечить достаточный
уровень высококачественного и сбалансированного питания населения, а также
эффективного развития внешнеторговых связей. Это предусмотрено в Концепции
национальной продовольственной безопасности, разработанной на основе
теоретических и прикладных исследований продовольственной безопасности страны
с учетом анализа системы потребления и факторов, формирующих спрос. По
многоплановости и всесторонности рассмотрения проблемы, обоснованию мер и
механизмов ее решения Концепция соответствует программным документам.
Обеспечение продовольственной безопасности сводится к следующим направлениям
решения проблемы: поддержание снабжения продуктами на уровне, достаточном
263
для здорового питания и удовлетворения платежеспособного спроса, устранение
зависимости от импорта и защиту интересов производителей.
Мониторинг продовольственной безопасности показывает, что уровень ее в
республике имеет положительную динамику. В энергетической оценке при
фактическом среднесуточном потреблении в 3100 ккал уровень продовольственной
безопасности обеспечен на 89 % (оптимальный уровень – 3500 ккал). Структура
потребления продовольствия по качественным параметрам требует совершенст-
вования в целях сбалансированности рациона по белку. Экономическая доступность
продовольствия характеризуется значительной долей расходов на питание, которые
имеют тенденцию к снижению. При увеличении производства продукции сельского
хозяйства и поставок на экспорт некоторый рост импорта продовольствия не
представляет угрозу безопасности, но требует структурной оптимизации.
В республике сохранилась положительная тенденция обеспечения сбаланси-
рованности спроса и предложения на внутреннем рынке сырья и продовольствия в
основном за счет собственного производства (исключение – масло растительное и
рыба). Достаточность объемов производства сырья и продовольствия гарантируется
реализацией мер, предусмотренных в Государственной программе возрождения и
развития села на 2005-2010 годы. Интеграция республики в мировую экономику в
условиях глобализации, непосредственная близость к рынкам ЕС, где предложение
превышает спрос, обуславливают необходимость реализации эффективных мер
повышения конкурентоспособности сельскохозяйственной продукции.
Стратегия продовольственной безопасности предполагает достижение эффек-
тивного уровня развития экономики, в том числе и АПК, обеспеченного соответст-
вующими ресурсами, потенциалом, при котором населению гарантируется стабиль-
ная поставка продовольствия в количестве, соответствующем научно обоснованным
параметрам и создаются условия для поддержания рационального потребления
продуктов, независимо от состояния международных отношений или конъюнктуры
мирового рынка.
Суверенное государство должно решать проблему продовольственной безопас-
ности, исходя из собственных возможностей. Учитывая мировой опыт, достижения
АПК республики в прошлые годы, достаточную обеспеченность земельными, трудо-
выми ресурсами, кадрами специалистов и массовых профессии, курс национальной
политики на самообеспечение продовольствием реальный и единственно верный.
Наряду с обеспечением продовольственной безопасности государства, потенциал
аграрной сферы позволяет иметь экспортную ориентацию.
Решая задачу самообеспечения продовольствием, необходимо учитывать
относительный характер его, поскольку это касается, прежде всего, приоритетных
(базовых) продуктов, определяющими признаками которых являются: значительная
доля в потреблении населением; сравнительно высокая транспортабельность,
позволяющая перераспределять ресурсы между регионами; пригодность к хранению
как условие создания страховых запасов.
ВЫВОДЫ
1. Задача реализации проблем достижения продовольственной безопасности на
национальном уровне, нельзя игнорировать усиливающиеся тенденции
глобализации мировой экономики, а также быстро развивающиеся экономические
связи стран.
2. Взаимоотношения строятся на взаимодействии национальных экономик и
они должны быть обусловлены в первую очередь созданием в сфере национального
264
сельского хозяйства внутренних возможностей устойчивого и эффективного
развития, в том числе путем принятия законодательных нормативов.
3. Для Беларуси как страны с переходной экономикой, что позволит ей менее
болезненно пройти путь адаптации национального АПК к требованиям мировой
торговли и его последующей интеграции в международную систему хозяйствования,
формирования продовольственной безопасности страны.
1. БОРИСЕНКО, Е. Продовольственная безопасность России: проблемы и перспективы.
Москва: Изд-во Экономика, 1997. 349 стр.
2. БУЛАТОВ, Д. Ресурсы «продовольственной дипломатии» США. В: Междун. с.-х. журн.
Москва, 1995, № 2. стр. 47-51.
3. ИЛЬИНА, З. Научные основы продовольственной безопасности. Минск: ООО
«Мисанта», 2001. 228 стр.
4. Мировой рынок продовольствия В: Экономика сельского хозяйства России. Москва, 2000,
№ 6. стр. 34.
ANALIZA LICHIDITĂŢII BILANŢULUI CONTABIL ÎN EXPLOATAŢILE

AGRICOLE
VIRGINIA COJOCARU
Abstract. The analysis of balance sheet takes an important place in the appreciation
of enterprise financial situation. From the notional point of view, the liquidity, solvability
and purchasing capacity problem is very complex, being approached in different ways in
scientific works of specialty and practical methods. In this work there was studied the level
of absolute, intermediary and current rate liquidity in 47 agricultural enterprises of
Ungheni district. There was analyzed the modification of current liquidity under the
influence of general and detailed factors, on the base of which it was stated that the current
liquidity can be increased of 0,56 points on the base of the duties reducing and of the
investments and monetary increasing in a short time.
Key words: Liquidity, Balance sheet, Asset, Debts, Factors.
INTRODUCERE
Pentru a supravieţui în condiţiile economice interne şi externe actuale, întreprinderea
trebuie să reacţioneze prudent la toate schimbările ce au loc în lumea interioară şi
exterioară. Doar o asemenea concepţie şi poate asigura întreprinderii un echilibru stabil şi
o creştere stabilă.
Stabilitatea economico-financiară a întreprinderii reprezintă un sistem de corelaţii
prin care se stabilesc anumite proporţionalităţi în cadrul şi între diferite fluxuri financiare
(Tcaci N., 2002). Ea constituie o premisă, dar şi o consecinţă a desfăşurării normale a
activităţii întreprinderii, în conformitate cu obiectivul său.
Pentru o apreciere corectă, competentă şi multilaterală a echilibrului economico –
financiar permanent al întreprinderilor agricole e necesar de efectuat analiza situaţiei
asigurării cu disponibilităţi băneşti, a solvabilităţii, a lichidităţii.
Importanţa deosebită a lichidităţii decurge din natura economică a acestui indice. În
cadrul echilibrului financiar lichiditatea caracterizează una din cele mai importante condiţii
265
de existenţă a întreprinderii pe piaţă - posibilitatea de a-şi onora obligaţiile de plată la
termenele scadente (N. Ţiriulnicova, 2004).
Baza informaţională pentru cercetare o constituie rapoartele financiare pe activitatea
a 47 întreprinderi agricole din raionul Ungheni a Republicii Moldova. Drept suport
metodologic al investigaţiilor au servit conceptele teoretice ale savanţilor autohtoni (N.
Tcaci, 2002; N. Ţiriulnicova 2004; V. Bălănuţă, 1999) şi de peste hotare (A. Işfănescu, C.
Stănescu 1996; D. Mărgulescu, 1994). În procesul cercetării au fost utilizate: metoda
monografică conform căreia au fost studiate lucrările ştiinţifice ale savanţilor din ţară şi din
străinătate; metodele de comparaţie, substituţie în lanţ şi participării prin cotă.
Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în
bani, aceasta putând fi şi un criteriu de grupare a posturilor în bilanţ. Deci, ar fi un raport
între elementele de activ, în sensul că se poate stabili cît din valoarea activului se află sub
formă lichidă în conturile de disponibilităţi băneşti, şi cît pot deveni lichide imediat (A.
Işfănescu, 1996).
Lichiditatea bilanţului contabil reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi achita
datoriile pe termen scurt, formula de bază a acestui indice:
MP
L= (1)
OP
unde L – rata lichidităţii;
MP - mijloacele de plată disponibile;
OP – obligaţiile de plată pe termen scurt.
În funcţie de componenţa numărătorului şi numitorului formulei de bază, pot fi
constituite numeroase variante de indicatori ai lichidităţii, printre care:
Ÿ Lichiditatea curentă - presupune comparaţia activelor curente cu datoriile pe termen
scurt. Acest indice arată dacă întreprinderea dispune de active curente suficiente pentru
achitarea datoriilor pe termen scurt în suma deplină.
Ÿ Lichiditatea intermediară - reprezintă un caz particular al lichidităţii curente, condiţionat
de faptul excluderii din componenţa activelor lichide a stocurilor de mărfuri şi materiale,
precum şi a altor active curente. Acest coeficient reflectă cota datoriilor pe termen scurt
care întreprinderea este capabilă să achite prin mobilizarea mijloacelor băneşti,
investiţiilor pe termen scurt şi creanţelor pe termen scurt.
Ÿ Lichiditatea absolută - compară cele mai lichide active curente cu datoriile pe termen
scurt. După conţinutul său economic, acest coeficient caracterizează cota datoriilor pe
termen scurt care întreprinderea este capabilă să achite imediat utilizând numai
mijloacele băneşti disponibile la moment.
Ca un factor pozitiv se apreciază creşterea lichidităţii, dar până la nivelul maximal
recomandat. Cu alte cuvinte, creşterea excesivă a coeficienţilor nu este binevenită. Depă-
şirea nivelului maximal recomandat reflectă o structură iraţională a activelor întreprinderii,
când o parte de mijloace sunt „îngheţate” în stocuri anormale şi ne justificate, care nu aduc
venit (Ţiriulnicova N., 2004).
Analizând datele tabelului 1, observăm că întreprinderile agricole din raionul Ungheni la
sfârşitul anului 2007 au fost capabile să-şi achite 9,8 % din obligaţii, iar la sfârşitul anului 2008
mărimea acestei rate s-a redus până la 4,3 %. Aceste valori sunt mult mai mici decât nivelul
optim al coeficientului dat, demonstrând evoluţia negativă în urma reducerii sumei mijloacelor
băneşti disponibile în condiţiile creşterii datoriilor pe termen scurt.
266
Tabelul 1
Calculul şi aprecierea lichidităţii bilanţului contabil în întreprinderile agricole din
raionul Ungheni
La finele La finele Abaterea Intervalul
Indicatorul
anului 2007 anului 2008 absolută (+,-) optim
1. Rata lichidităţii absolute 0,098 0,043 - 0,055 [0,2-0,25]
2. Rata lichidităţii intermediare 0,59 0,58 - 0,01 [0,7-0,8]
3. Rata lichidităţii curente 1,19 1,26 + 0,07 [2,0-2,5]
Totodată, rata lichidităţii intermediare s-a redus de la 0,59 la 0,58 puncte în anul
2008 ca rezultat al diminuării sumei mijloacelor băneşti în condiţiile creşterii datoriilor pe
termen scurt. Deoarece, valoarea lichidităţii intermediare este mai mică ca nivelul optim,
întreprinderile analizate nu vor putea primi credite comerciale.
O creştere lentă a înregistrat rata lichidităţii curente, care s-a majorat cu 0,07 puncte
în anul 2008 faţă de 2007, ceea ce se apreciază pozitiv. Totodată, mărimea acestei rate nu
se încadrează în intervalul optim, ceea ce demonstrează că solvabilitatea întreprinderilor
agricole nu este asigurată.
Necorespunderea coeficienţilor de lichiditatea parametrilor recomandaţi, impune
depistarea cauzelor ce au condiţionat modificarea acestora. Lichiditatea curentă, ca
indicator rezultativ, depinde de doi factori de gradul I, în acest scop se aplică metoda
substituţiilor în lanţ (tabelul 2).
Calculele efectuate în tabelul 2 arată, că în urma majorării valorii activelor curente
rata lichidităţii curente la finele anului 2008 a sporit cu 0,59 puncte în comparaţie cu anul
2007. Însă o influenţă negativă a înregistrat datoriile pe termen scurt. Sporirea valorii
acestora a condiţionat reducerea indicatorului rezultativ cu 0,52 puncte.
Tabelul 2
Calculul influenţei factorilor generali asupra modificării ratei lichidităţii curente
Factorii corelaţi
Nr. substituţiei
Calculul Mărimea
Nr. calcului
Rata lichidităţii influenţei influenţei Cauzele

Active Datorii pe termen curente, puncte factorilor (+,-) abaterii
curente, lei scurt, lei puncte
1 0 78823760 66080778 1.19 x x x

2 1 117780109 66080778 1,78 1,78 – 1,19 + 0,59 - DAC
3 2 117780109 93123050 1,26 1,26 – 1,78 - 0,52 - DDts
În continuare prin metoda participării prin cotă influenţa factorilor de gradul I se

descompune în profilul factorilor de gradul II (tabelul 3).
Rezultatele obţinute în tabelul 3 reflectă influenţa diversă a factorilor de gradul II
asupra lichidităţii curente în întreprinderile agricole din raionul Ungheni. O influenţă
negativă asupra indicatorului rezultativ a înregistrat creşterea datoriilor financiare,
comerciale şi calculate pe termen scurt, precum şi scăderea investiţiilor pe termen scurt şi a
mijloacelor băneşti. Acţiunea factorilor menţionaţi au condiţionat reducerea lichidităţii
curente cu 0,56 puncte (0,109 + 0,335 + 0,076 + 0,001 + 0,037).
267
Tabelul 3
Calculul influenţei factorilor de gradul II asupra modificării ratei lichidităţii curente
La finele La finele Cota Influenţa
Abaterea
anului anuui de factorilor factorilor,
Denumirea factorului absolută
precedent gestiune detaliaţi, (+,-)
(+,-), lei
(2008) (2009) % puncte
A 1 2 3 4 5
1. Active curente 78823760 117780109 +38956349 100 + 0,59
inclusiv:
1.1.Stocuri de mărfuri şi material 40023702 63597760 + 23574058 60,51 + 0,357
Creanţe pe termen scurt 32020857 49868802 + 17847945 45,81 + 0,27
Investiţii pe termen scurt 212199 163930 - 48269 - 0,12 - 0,001
Mijloace băneşti 6497910 4016244 - 2481666 - 6,37 - 0,037
Alte active curente 69092 133373 + 64281 0,17 + 0,001
2. Datorii pe termen scurt 66080778 93123050 + 27042272 100 - 0,52
inclusiv:
2.1. Datorii financiare pe termen scurt 19046449 24737530 + 5691081 21,05 - 0,109
2.2.Datorii comerciale pe termen scurt 31186893 48583760 + 17396867 64,33 - 0,335
2.3.Datorii pe termen scurt calculate 15847436 19801760 + 3954324 14,62 - 0,076
Influenţa negativă a factorilor de gradul II a fost diminuată datorită creşterii

stocurilor de mărfuri şi materiale, creanţelor pe termen scurt şi a altor active curente. Sub
influenţa acestor factori lichiditatea curentă s-a majorat cu 0,63 (0,357 + 0,27 + 0,001).
CONCLUZII
1. Întreprinderile agricole din raionul Ungheni la sfârşitul anului 2008 au fost capabile
să-şi achite doar 4,3 % din obligaţii, demonstrând evoluţia negativă în urma reducerii sumei
mijloacelor băneşti disponibile în condiţiile creşterii datoriilor pe termen scurt.
2. O creştere lentă a înregistrat rata lichidităţii curente, care s-a majorat cu 0,07
puncte în anul 2008 faţă de 2007, însă mărimea acestei rate nu se încadrează în intervalul
optim, ceea ce demonstrează că solvabilitatea întreprinderilor agricole nu este asigurată.
3. În baza calculelor influenţei factorilor de gradul II asupra lichidităţii curente s-a
constatat că în întreprinderile agricole din raionul Ungheni lichiditatea curentă poate fi
majorată cu 0,56 puncte pe seama reducerii datoriilor pe termen scurt şi a majorării
investiţiilor pe termen scurt şi a mijloacelor băneşti.
BIBLIOGRAFIE
1. BALANUŢĂ, V. Diagnosticul şi estimarea potenţialului economico-financiar al întreprinderii în
contextul analizei exprese. În: Contabilitate şi audit. 1999, nr. 3, 41 p.
2. IŞFĂNESCU, A.; STĂNESCU, C. Analiza economico-financiară. Bucureşti: Editura Economică,
1996. 320 p. ISBN 973-9198-29-5
3. MĂRGULESCU, D. Analiza economico-financiară a întreprinderii. Bucureşti: Editura
Economică, 1994. 388 p.
4. TCACI, N.; ZAHARCO, S. Evaluarea rezultatelor activităţii economico – financiare a unităţilor
agricole, Chişinău, 2002. p. 31 – 38.
5. ŢIRIULNICOVA, N. ş. a., Analiza rapoartelor financiare. Chişinău: F.E.P.”Tipografia
Centrală”, 2004. 384 p.
268
DEZVOLTAREA ŞI EFICIENŢA PRODUCŢIEI DE TUTUN LA ETAPA
CONTEMPORANĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
V. IGNAT
Abstract. This article is devoted on theoretical and practical explication of the tobacco
branch development and economical efficiency of the market conditions, the
characteristically efficiency of tobacco production processing, and the elaboration of
recommendations for improving the efficiency of tobacco branch under competitive
conditions. Mew economical conditions, the efficiency of increasing complexity concerning
the intensification of the tobacco production, the methods of processing the raw materials,
argue the interest of mode researches. A great significance in this context is the annual
weighting tobacco industry in agriculture, of the industry structure of agricultural production,
yield per hectare, of the unit cost production and to the levels of tobacco profitability.
Key words: Global production structure in current prices, Level of profitability,
Labor consumption, Productivity per hectare production cost, Sales revenue.
INTRODUCERE
Una din ramurile strategice ale economiei naţionale şi în primul rând a agriculturii o
constituie tutunăritul. În Moldova tutunul se consideră o cultură tradiţională. În anii
precedenţi, ramura tutunăritului a jucat un rol foarte însemnat în economia Moldovei.
Cultura tutunului ocupând până la 3 % în terenurile arabile, veniturile băneşti obţinute din
vânzarea materiei prime se cifrau la 20 % din veniturile totale, iar în unele gospodării
ponderea veniturilor ajungea până la 50-60 %. În anul 1985 întreprinderile republicii au
obţinut din ramura tutunului un venit din vânzări cu 30 % mai mare decât cel obţinut din
ramura viticulturii. Volumul de producţie al materiei prime de tutun atingea nivelul de
133-140 mii tone anual, din care se produceau 9,5-10 miliarde bucăţi de ţigarete şi care
asigurau cu locuri de muncă circa 50 mii de lucrători (T. Bujor, 1997).
Acum însă, tutunăritul republicii, ca şi alte ramuri ale economiei naţionale trece
printr-o profundă criză economică. Aceasta s-a soldat, mai întâi de toate, cu reducerea
volumului de producere a tutunului, care alcătuieşte acuma în an puţin mai mult de 3 mii
tone sau de 41-43 ori mai puţin decât în anii precedenţi. Cauza primordială, evident constă
în destrămarea bazei tehnico-materiale şi în problemele deficitare cu care se confruntă
întreprinderile producătoare de tutun la procurarea carburanţilor – prin minimum necesar
proceselor tehnologice. Toate acestea au condus la aceea, că întreprinderile nu sunt în stare
să sporească volumul şi eficienţa producţiei de tutun. Totodată, trebuie de menţionat, că
reducerea producerii tutunului şi a articolelor de tutun poate fi cauzată numai de
micşorarea cererii la producţia finită. Însă cererea la momentul actual, rămâne încă mare
atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. Ca o dovadă convingătoare în republică s-a
format un număr mare de firme, care se ocupă cu operaţiuni comerciale în această ramură.
În procesul analizei au fost utilizate metodele: economico-statistică, monografică şi
de calcul constructiv. Drept bază informaţională constituie rapoartele financiare, formu-
larele specializate, datele generalizatoare ale Biroului Naţional de Statistică (Anuarul
Statistic al Republicii Moldova, 2009). Ca suport metodologic a servit aportul considerabil
în cercetarea acestei probleme de diverşi savanţi economişti (V. Buza, P. Pîrvan, Tcaci N.).
269
Producerea tutunului în Moldova a devenit o ramură de bază a agriculturii, care până
în anul 1987 a fost în creştere. Aşa, dacă în anii 1976-1980 s-au produs 450 mii tone de
materie primă, iar peste hotarele republicii anual s-au expediat 89,8 mii tone de tutun
fermentat sau 97,3 % din cantitatea prelucrată. În anii 1986-1988 au fost colectate 327,4
mii tone de materie primă, ceea ce a constituit în medie câte 109,1 mii tone anual. În
următorii doi ani producerea şi colectarea tutunului s-a redus respectiv până la 71,7 în anul
1989 şi 66,2 mii tone în anul 1990. O reducere în continuare s-a înregistrat şi la început de
tranziţie la economia de piaţă: până la 27 mii tone în anul 1995 numai 19 mii tone în anul
1996, iar în anii 2007 şi 2008 acest indicator a constituit corespunzător 2,9 şi 3,2 mii tone.
Cercetările denotă că condiţiile economico – climaterice pentru cultivarea tutunului
nu sunt aceleaşi în toate zonele Republicii Moldova. Cea mai prielnică pentru producerea
tutunului s-a dovedit a fi zona de Centru, care în anul 2008 a concentrat cea mai mare
suprafaţă totală ocupată sub plantaţii de tutun.
Ponderile producţiei globale de tutun în zonele de Nord, Centru, Sud şi UTA
Găgăuzia alcătuiesc corespunzător 26; 32,8; 23,1 şi 18,1 %. În anul 2008 a fost înregistrat
cel mai înalt randament la hectar din ultimii 8 ani şi a constituit 14,5 q, cu 5 q mai mult
decât în anul 2001. Costul unitar al 1 t de tutun în anul 2008 s-a majorat faţă de anul 2001
cu 57 % fapt ce a condus şi la majorarea preţurilor de vânzare. Ca rezultat în anul 2008
nivelul rentabilităţii producţiei de tutun s-a majorat faţă de anii 2006 şi 2007 respectiv cu
5,9 şi 14 puncte procentuale. Acest fapt a fost condiţionat de preţurile exorbitante cu care
industria vinde produsele sale necesare ramurii, ce pun la grea încercare resursele
financiare ale producătorilor agricoli în perioada actuală de criză economică.
În rezultatul analizei efectuate, putem menţiona că zona de Centru deţine volumul de
bază a producerii şi vânzării tutunului din Moldova. Consumurile mai mari efectuate la 1
ha în această zonă sunt îndreptate spre obţinerea unui randament mai mare. Însă pierderile
obţinute, ne vorbesc despre problemele utilizării eficiente a resurselor proprii, cât şi a celor
antrenate suplimentar.
Dezvoltarea ramurii tutunului şi locul ei în sectorul agrar a ţării a avut o evoluţie
decisivă în perioada anilor 2001-2008, ceea ce ne demonstrează şi datele din tabelul 1.
Tabelul 1
Ponderea medie anuală a producţiei de tutun în sectorul
agrar al Republicii Moldova, %
Valoarea producţiei
Suprafaţa Consumurile de Venituri din
Anul globale în preţuri Costul producţiei
terenului agricol muncă vânzări
curente
2001 1,1 1,3 3,6 4,8 2,5
2002 0,6 0,9 2,2 4,1 1,9
2003 0,4 0,7 1,8 3,7 3,2
2004 0,4 0,6 1,6 3,5 3,6
2005 0,3 0,5 2,0 4,1 2,1
2006 0,2 0,4 1,4 3,4 4,1
2007 0,2 0,4 1,9 3,0 2,9
2008 0,2 0,3 0,8 2,2 4,5
Analiza datelor din tabelul 1 demonstrează că ponderea suprafeţelor cultivate cu

tutun în suprafaţa terenurilor agricole s-a micşorat considerabil în anii 2006-2008 în
comparaţie cu anii 2001-2005, în Republica Moldova. Micşorarea suprafeţelor plantate cu
tutun a redus ponderea valorii tutunului în producţia agricolă globală în anul 2008 faţă de
270
anul 2001 cu un punct procentual, costul producţiei cu 2,8 puncte procentuale şi consu-
murile de muncă cu 2,6 puncte procentuale, în timp ce veniturile din vânzări s-au majorat
cu 2 puncte procentuale.
O importanţă deosebită în agricultura ţării o au subramurile fitotehniei. Ele repre-
zintă sursa de bază a materiei prime pentru industria alimentară şi de prelucrare (N. Tcaci,
Tcaci A., 2009).
În ultimul timp cultivarea tutunului în republică a trecut printr-o prismă largă de
discuţii contradictorii, menţionând faptul rentabilităţii economice şi incompatibilităţii
sociale şi ecologice (tabelul 2).
Tabelul 2
Structura producţiei agricole pe culturi, %
Anul
Cultura
2005 2006 2007 2008
Tutunul 0,5 0,4 0,4 0,3
Cerealierele 22,9 18,4 9,5 24,6
Floarea soarelui 6,3 7,2 3,8 6,9
Sfecla pentru zahăr 2,6 3,2 2,1 2,5
Legumele 7,3 9,3 6,2 8,0
Fructele 4,4 3,9 4,0 4,2
Struguri 12,8 11,6 19,4 15,6
Cartofi 6,5 6,5 4,5 4,6
Cea mai mare pondere a structurii producţiei agricole pe ramuri o deţin cerealierele
în anul 2008 cu 24,6 %, fiind urmată de struguri cu 15,6 %, floarea soarelui şi legume
respectiv cu 8 şi 6,9 %.
În economia contemporană de eficienţă este cointeresat mai întâi de toate
proprietarul întreprinderii. Concurenţa îl face să adapteze producţia la cerinţele pieţei, îl
cointeresează pentru a obţine un profit cât mai mare. Nemijlocit este cointeresată şi
societatea în întregime, deoarece eficienţa este un factor important al creşterii economice a
ţării, al sporirii bogăţiei naţionale (V. Buza, 2007).
Indicele de bază, care arată obiectiv nivelul de producţie obţinut, gradul de utilizare a
terenului agricol şi totodată eficienţa obţinută fără de nici un fel de convenţii este
productivitatea culturilor agricole la hectar (tabelul 3).
Tabelul 3
Eficienţa producţiei de tutun în întreprinderile agricole din Republica Moldova
Costul unei unităţi de
Anul Productivitatea, q/ha Nivelul rentabilităţii, %
producţie, lei/t
2001 9,5 8144 -14,7
2002 12,8 7687 -6,6
2003 12,5 8806 9,3
2004 13,9 8857 11,2
2005 14,2 10366 0,7
2006 13,9 9981 12,3
2007 11,9 12126 4,2
2008 14,5 12782 18,2
În anul 2008 s-a obţinut cel mai mare randament la un ha de tutun şi a constituit 14,5 q,
care este cu 52,6 % mai mare decât în anul 2001 şi cu 21,8 % mai mare decât în anul 2007.
De asemenea putem menţiona, că ea a fost cu 14,6 % mai mare decât productivitatea medie
în perioada anilor 2002-2003 şi cu 3,6 % mai mare decât în anii 2004-2006.
271
E evident de a menţiona, că randamentul la hectar a tutunului în perioada anilor
2001-2008 a avut o tendinţă de creştere. Începând cu anul 2010 productivitatea la hectar a
tutunului atât în republică, cât şi în zona de Nord şi Centru tinde spre micşorare. Acest fapt
se explică şi prin aceea, că în majoritatea gospodăriilor, fiind limitate resursele financiare
pentru a procura mijloacele necesare procesului de producere, precum şi folosirea
neefectivă a forţelor de muncă, nu reuşeau la timp cu recoltarea frunzelor şi ca urmare o
mare parte a recoltei rămânea în câmp. Toate acestea au acţionat la sporirea cu mult a
costului la producerea tutunului. În anii 2007-2008 costul unei tone a constituit în mediu
12454 lei, ceea ce este cu 51,7 % mai mult decât în anii 2001-2003 şi cu 27,9 % mai mult
decât în anii 2004-2006. Datorită majorării veniturilor din vânzări în perioada anilor 2001-
2008 s-a majorat atât profitul şi în ultimă instanţă nivelul rentabilităţi producţiei de tutun.
Astfel în anul 2008 faţă de anul 2001 nivelul rentabilităţii s-a majorat cu 32,9 puncte
procentuale, iar faţă de anul 2007 cu 14 puncte procentuale.
Astfel, modificarea permanentă a preţurilor în perioada anilor 2005-2008, cât şi
perpetuarea tot mai evidentă a disproporţiilor dintre agricultură şi industrie, în folosul
ultimei, au dus la sporirea costului unitar la nivelul de 12782 lei în anul 2008 ceea ce este
cu 56,9 % mai mare decât în anul 2001 (T. Natalia, A. Nicolăescu, 2004).
CONCLUZII
1. În rezultatul cercetărilor efectuate s-a stabilit că în perioada anilor 2006-2008
în comparaţie cu anii 2001-2005, ponderea suprafeţelor cultivate cu tutun în suprafaţa
terenurilor agricole din Republica Moldova s-a micşorat considerabil.
2. Micşorarea suprafeţelor plantate cu tutun a redus ponderea valorii tutunului în
producţia agricolă globală în anul 2008 faţă de anul 2001 cu un punct procentual, costul
producţiei cu 2,8 puncte procentuale şi consumurile de muncă cu 2,6 puncte procentuale,
în timp ce veniturile din vânzări s-au majorat cu 2 puncte procentuale.
3. Analiza arată că în anul 2008 în Republica Moldova s-a obţinut cel mai mare
randament la un ha de tutun şi a constituit 14,5 q, cu 52,6 % mai mare decât în anul 2001 şi
cu 21,8 % mai mare decât în anul 2007. De asemenea putem menţiona că ea a fost cu 14,6
% mai mare decât productivitatea medie în perioada anilor 2002-2003 şi cu 3,6 % mai
mare decât în anii 2004-2006.
4. În anii 2007-2008 costul unei tone de tutun a constituit în mediu 12454 lei, ceea ce
este cu 51,7 % mai mult decât în anii 2001-2003 şi cu 27,9 % mai mult decât în anii 2004-
2006. În pofida acesteia în anul 2008 faţă de anul 2001 nivelul rentabilităţii s-a majorat cu
32,9 puncte procentuale, iar faţă de anul 2007 cu 14 puncte procentuale.
BIBLIOGRAFIE
1. Anuarul Statistic al Republicii Moldova. Chişinău: Statistica, 2009. 576 p. ISBN 978-9975-
4068-0-2
2. Analiza economico – financiară. Bucureşti: Ed. Tribuna Economică. 2004. 432 p. ISBN 973-
709-049-7
3. BUZA, V.; PÎRVAN,P.; BALAN I.; Managementul riscurilor dezastrelor în Republica
Moldova. Agenţia de Consultanţă şi Şcolarizare în Agricultură din Republica Moldova.
Chişinău, 2007. 104 p. ISBN 978-9975-78-558-7
4. TCACI, N.; TCACI, A. Particularităţile analizei rentabilităţii producţiei în întreprinderile
agricole. În: Economica. 2009, nr. 4, p. 52-58
5. TCACI, N.; NICOLĂESCU, A.; Rezervele de sporire a veniturilor. În: Agricultura Moldovei.
2004, nr. 1, p. 15
272
PRINCIPALII PARTENERI COMERCIALI LA IMPORTURI A
REPUBLICII MOLDOVA
ILIE LUPU
Abstract. Moldavian imports almost geography has not changed the top end in
recent years, like five years ago the first four places, even in the same order, are Ukraine,
Russian Federation, Romania and Germany and only the fifth rose instantaneously
Kazakhstan, whose exports to Moldova rose by 8.8 times in the first nine months of 2009,
following the delivery of gas through the first half year's Gazprom.
Keywords: Moldavian imports, Russian Federation, Ukraine, Romania, National
Bureau of Statistics of the Republic of Moldova.
INTRODUCERE
Geografia importurilor moldoveneşti aproape că nu s-a schimbat în ultimii ani, la fel
ca şi acum cinci ani principalii parteneri sunt: Ucraina, Federaţia Rusă, România şi
Germania şi doar pe locul cinci a urcat Kazahstan, a căror exporturi spre Republica
Moldova au crescut de 8,8 ori în primele nouă luni ale anului 2009, ca urmare a livrării de
gaze în prima jumătate de an prin intermediul Gazprom-ului.
În această ierarhie faţă de 2004 Italia, a coborât două trepte, care până în 2009 s-a menţinut
pe poziţia a cincea datorită creşterii de peste două ori a livrărilor de materie primă pentru
prelucrare. În clasamentul ţărilor din care Moldova importă mărfuri a făcut un salt important
China, care de pe locul 10 pe care îl ocupa în 2004 s-a ridicat pe poziţia a cincea în 2009.
Cercetările au fost efectuate în baza datelor Biroului Naţional de Statistică a
Republicii Moldova, breviarele Statistice ale Republicii Moldova. Pe parcursul cercetărilor
a fost acordată preferinţă următoarele metode: analiza economică, sinteza, inducţia,
deducţia, metode comparative, metoda statistică, etc.
După anul 2000 Ucraina a devenit cel mai mare furnizor de mărfuri pentru Republica
Moldova, ca în următorii zece ani să-şi mărească exporturile pe piaţa moldovenească de
aproape opt ori, până la 838,9 milioane de dolari în 2008 (figura 1). Ţara vecină s-a
menţinut în fruntea clasamentului, top 10 parteneri la importuri, mult înaintea
concurenţilor, chiar şi după reducerea la jumătate a exporturilor pe piaţa moldovenească, în
nouă luni 2009. Însă cota Ucrainei în importurile realizate de Moldova s-a redus până la
14.1% în ianuarie-septembrie 2009, faţă de 17.5% în aceeaşi perioadă a anului precedent.
Republica Moldova importă din Ucraina produse agroalimentare, care au cea mai mare
pondere (circa 20%) în livrările de bunuri ucrainene pe piaţa moldovenească, după care
urmează fontă, fier şi oţel şi articolele din acestea, uleiurile din petrol şi minerale bituminoase.
Figura 1. Importurile Republicii Moldova din Ucraina, mii dolari SUA
273
În anul 2001 Federaţia Rusă a cedat primul loc printre ţările-partenere ale Moldovei în
derularea importurilor, pe care l-a deţinut din 1991. În numai patru ani (1997-2000) exporturile
din Rusia pe piaţa moldovenească au scăzut de aproape trei ori. Majorarea treptată a preţului la
exportul de gaze ruse după 1 ianuarie 2007 a dus la o creştere valorică considerabilă a
importurilor din Federaţia Rusă, cu circa 170 milioane de dolari într-un singur an, 2008 (figura
2). În primele nouă luni ale anului 2009 Republica Moldova a importat din Rusia mărfuri în
valoare ce 229,4 mil. $ SUA, ceea cea reprezintă 51.3% faţă de perioada similară anului 2008,
iar ponderea în total s-a micşorat de la 12,2% la 10%. În perioada rece a anului, când consumul
de gaze este mult mai mare decât în alte perioade, aproximativ 75-80% din importurile din
Rusia în Moldova o constituie gazul de sondă şi alte hidrocarburi gazoase.
Figura 2. Importurile Republicii Moldova din Federaţia Rusă, mii dolari SUA
Importurile din România au crescut de 3,6 ori, în anii 2004-2006, mai pronunţat decât
din alte ţări ce fac parte din TOP-10. În 2008 importurile româneşti au ajuns la 590 mil. USD
(figura 3). Anul 2009 înregistrează o cădere a importurilor din România cu 54.1%, iar a
ponderii în total importuri realizate de Republica Moldova până la 9.6% în nouă luni, faţă de
13.0% în perioada similară a anului 2008. Printre cele mai importante categorii de bunuri
importate de Republica Moldova din România se numără uleiurile din petrol sau minerale
bituminoase (25-30% din total livrări), maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, produse
ale industriei chimice, materiale plastice şi articole din acestea.
Figura 3. Importurile Republicii Moldova din România, mii dolari SUA

Unul dintre principalii parteneri la importuri ai Moldovei este Germania.
Importurile din această ţară s-au ridicat la 364 mil. USD în 2008 (figura 4), iar în nouă luni
2009 au constituit 176.2 mil. USD, ceea ce reprezintă 63.0% faţă de perioada similară a
anului precedent. Cota în total a crescut nesemnificativ, cu 0.1 p.p., până la 7.7%.
Figura 4. Importurile Republicii Moldova din Germania, mii dolari SUA
274
Republica Moldova importă din Germania preponderent maşini, aparate şi
echipamente, mijloace de transport, produse ale industriei chimice, medicamente.
Importurile din Kazahstan au avut mai curând un caracter accidental, decât unul
bazat pe nişte contracte de lungă durată. Astfel, dacă în 2005 importul atinsese 66.8 mil.
USD, apoi în anul imediat următor a căzut la 5.6 mil. USD, în 2007 a urcat la 11,4 mil.
USD (figura 5). Livrările de gaze din această ţară prin intermediul Gazprom (deci, mai
curând e vorba de reexport) către Republica Moldova la începutul anului 2009, a dus la cea
mai impresionantă creştere a importurilor cu o ţară, de peste 18 ori. Ulterior s-a revenit la
gazele ruse, ca urmare creşterea a scăzut treptat până la 8.8 ori, în nouă luni.
Figura 5. Importurile Republicii Moldova din Kazahstan, mii dolari SUA
Mărfurile chinezeşti invadează tot mai insistent pe piaţa moldovenească,

importurile din China au crescut de 8.63 de ori în anii 2004-2008, mai mult decât din orice
altă ţară. Iar după deschiderea unui impetuos mall chinezesc la Chişinău şi crearea unor
firme-satelit ale acestuia, viteza expansiunii se pare s-a mărit, în 2008 importurile
chinezeşti s-au ridicat la 325 mil. USD (figura 6).
Figura 6. Importurile Republicii Moldova din China, mii dolari SUA
Extinderea producerii în lohn în Republica Moldova, a favorizat noi relaţiile

comerciale cu Italia. Tot mai multe companii din această ţară îşi plasează comenzile la
întreprinderi din industria uşoară moldovenească. În 2008 importurile din Italia au atins
cifra de 306 mil. USD, faţă de 131 mil. în 2004 (figura 7).
Figura 7. Importurile Republicii Moldova din Italia, mii dolari SUA
275
Producerea cu materia primă a fost prima care a fost afectată de criză, importurile
din Italia au scăzut în nouă luni ale acestui an cu 31.3%, până la 157.7 mil. USD. Cele mai
importante categorii de mărfuri importate de Republica Moldova din Italia sunt materialele
textile şi articolele din acestea, maşini şi aparate, echipamente electrice şi mecanice, dar şi
medicamente, piei, blănuri.
Importurile din Turcia au crescut de 3,4 ori în anii 2004-2008 şi au atins cifra de 231.8
mil. USD (figura 8). Mărfurile turceşti, care în anii 90 invadase piaţa moldovenească, pierd tot
mai mult concurenţa în faţa celor chinezeşti, poloneze etc. În nouă luni ale acestui an
importurile din Turcia au scăzut cu 31.1%, până la 120.9 mil. USD, însă ponderea în total a
crescut de la 4.8% în ianuarie-septembrie 2008 la 5.3% în nouă luni 2009. Republica Moldova
mai importă din Turcia metale comune şi articole din acestea, maşini şi aparate.
Figura 8. Importurile Republicii Moldova din Turcia, mii dolari SUA
Unul dintre partenerii tradiţionali ai Moldovei în est este Belarus, care pe parcursul
anilor a furnizat tehnică agricolă pentru fermierii moldoveni, dar şi produse minerale.
Importurile din Belarus au crescut constant pe parcursul ultimilor cinci ani, până la 199
mil. USD în 2008, în nouă luni 2009 importurile belaruse au scăzut cu 41.9%.
Figura 9. Importurile Republicii Moldova din Belarus, mii dolari SUA
CONCLUZII
1. Analiza evoluţiei importurilor pe ţări relevă, că reducerea livrărilor din Ucraina
(-49,0%), România (-53,0%), Federaţia Rusă (-47,8%), Germania (-35,2%), Italia (-
29,6%), China (-27,7%), Belarus (-39,1%), Turcia (-28,7%), a influenţat diminuarea pe
total importurile cu 33,8%.
2. Principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova la importuri deţin 74,5%
din importurile realizate de spre Republica Moldova.
3. În perioada lunilor ianuarie-octombrie 2009, comparativ cu perioada similară
din anul 2008, s-au redus importurile de produse minerale (-39,6%), maşini şi aparate;
echipamente electrice; mijloace şi materiale de transport (-61,8%), metale comune şi
articole din metale comune (-53,6%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (-
35,7%), produse chimice (-19,4%), produse alimentare, băuturi şi tutun (-23,7%), materiale
276
textile şi articole din aceste materiale (-17,5%), produse vegetale (-25,5%), fapt care a
condiţionat diminuarea pe total importuri cu 33,5%.
BIBLIOGRAFIE
1. CEBOTARI, S. Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor integraţioniste:
interese şi priorităţi. Chişinău, 2007
2. CHIRTOACĂ, N. Moldova – CSI: Posibilităţi ratate şi aşteptări nejustificate. Editura:
„CAPTES”, Chişinău, 2001
3. JURAVSCHI, L. Comerţul Moldovei şi României cu UE. Editura: Economica. 2006, nr. 1 (53),
147 p.
4. JURAVSCHI, L. Relaţiile economice ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeană Chişinău,
2003, 129 p.
ESTIMAREA REZULTATELOR ACTIVITĂŢII OPERAŢIONALE ÎN

CONTEXTUL ANALIZEI FACTORIALE
Alexandru TCACI
Universitatea de Stat din Moldova
Ina DOMBROVSCHI
Abstract. This article is dedicated to studying the financial results of operational

activities in terms of factorial analysis. Basing on the data of 252 agricultural enterprises in
the Central region was identified the influence on the modification of gross profit and
profitability of goods. It was found that the influence of increasing unit costs of finished
product and gross profit rate decreased profitability respectively 10,945,200 lei and 1.49
percentage points.
Keywords: Estimation of financial performance, Factorial analysis, Operational
activity, Profitability of finished products.
ÎNTRODUCERE
Pentru a asigura o activitate profitabilă sunt necesare unele condiţii specifice pe o
perioadă îndelungată. Totodată criza economică aprofundată şi cerinţele aprige ale
economiei concurenţiale nu permit o redresare financiară rapidă a întreprinderilor agricole.
În acest context este necesară cunoaşterea modalităţilor de estimare a rezultatelor
financiare obţinute din activitatea de bază.Însă actualmente tot mai insistent apare
necesitatea aplicării unor metode de calcul şi analiză a influenţei factorilor ţinînd cont de
eforturile întreprinderilor agricole în obţinerea rezultatelor financiare.
Suportul metodologic al investigaţiilor îl constituie principiile teoretico-metodice în
domeniul analizei şi estimării rezultatelor financiare ale unităţilor de producţie, prevederile
Standardului Naţional de Contabilitate 5 „Prezentarea rapoartelor financiare” şi lucrările
ştiinţifice ale savanţilor autohtoni şi de peste hotare în domeniul analizei rezultatelor
financiare şi managementului financiar.
Cercetările au fost efectuate în baza rapoartelor financiare a întreprinderilor agricole
din regiunea de Centru şi datelor generalizatoare ale Biroului Naţional de Statistică al
Republicii Moldova.
În cadrul investigaţiior au fost aplicate metoda ratelor, comparaţiei, diferenţelor
absolute, bazată pe recalcularea indicatorilor, substituţiilor alternative.
277
Dezvoltarea activităţii operaţionale într-o manieră profitabilă şi totodată menţinerea
echilibrului financiar, necesită estimarea şi analiza rezultatelor financiare obţinute din
această activitate, deoarece ele nu sunt întotdeauna în concordanţă cu eforturile depuse de
întreprindere.Analizînd dinamica rezultatelor financiare în întrepriderile agricole din
regiunea de Centru constatăm existenţa unei tendinţe instabile (tabelul 1).În medie pe anii
2007 – 2008 în comparaţie cu 2003 – 2004 şi 2005 – 2006 se observă următoarele
modificări în evoluţia indicatorilor de rezultate financiare:
-reducerea profitului din vînzarea produselor agricole respectiv cu 0,5 şi 2,5 %, fapt
ce atestă că întreprinderile agricole nu comercializează suficiente produse pentru aşi
acoperi consumurile şi cheltuielile şi aşi asigura o activitate profitabilă;
Tabelul 1
Dinamica rezultatelor financiare în întreprinderile agricole din regiunea de Centru a
Republicii Moldova
Ritmul de creştere (%)în
În medie
Indicatorul 2007-2008 faţă de:
2003-2004 2005-2006 2007-2008 2003-2004 2005-2006
A 1 2 3 4 5
1.Profitul brut, mii lei 165969,2 131240,2 132819,3 80,0 101,2
inclusiv:
1.1din vînzarea produselor agricole 113415,5 115781,8 112839,6 99,5 97,5
2.Profitul(pierderea) din activitatea
operaţională, mii lei 23563,8 (15474,5) (30822,4) -130,8 -199,2
3.Profitul perioadei de gestiune pînă
la impozitare, mii lei 29001,7 21166,2 98837,0 340,8 467,0
4.Profitul net, mii lei 21877,0 19157,4 98654,5 451,0 515,0
-reducerea profitului brut faţă de 2003-2004 cu 20% şi o creştere lentă a acestuia în

comparaţie cu 2005-2006 de 1,2%;
-majorarea semnificativă a profitului pînă la impozitare şi a profitului net pe seama
creşterii rezultatului din activitatea financiară;
-tendinţa de majorare a pierderilor din activitatea operaţională respectiv de 1,31 şi
1,99 ori cauzată de creşterea cheltuielilor perioadei faţă de 2003-2004 şi 2005-2006
respectiv de 1,6 şi 1,8 ori.
Cercetările efectuate ne permit să deducem,că rezutatele financiare din activitatea
operaţională a întreprinderilor agricole se află în concordanţă cu gestionarea eficientă a
sistemului de factori ce determină modificarea profitului brut – element de bază al
activităţii de producţie şi desfacere.
Pentru a reda tabloul real al rezultatelor financiare din activitatea operaţională am
recurs la identificarea influenţei factorilor asipra modificării profitului brut (tabelul
2),avînd la bază recalculul veniturilor din vînzări şi a costului vînzărilor.
Calculele efectuate în tabelul 2 ne constată, că cea mai mare influenţă asupra
majorării profitului brut a exercitat-o modificarea structurii şi sortimentului vînzărilor – cu
9703,2 mii lei, reflectînd astfel schimbările în structura producţiei vîndute în favoarea
produselor cu o rată de rentabilitate mai mare decît cea medie ceia ce atestă şi despre
orientarea cererii la cerinţele consumatorilor.
Un alt factor cea a avut un efect favorabil, reflectînd prezenţa strategiei de
marketing, se consideră modificarea volumului vînzărilor, care a contribuit la creşterea
profitului brut cu 2624,8 mii lei.
278
Tabelul 2
Calculul influenţei factorilor asupra modificării profitului brut în întreprinderile
agricole din regiunea de Centru
Rezultatul
Denumirea factorilor Metoda de calcul Calculul influenţei factorilor influenţei
(+;-), mii lei
A B 1 2
1.Modificarea volumului q
=
vînzărilor +2624,8
2.Modificarea structurii şi ∆PBstr=(PBrec-PB0)- q (143568,2-131240,2)-
sortimentului vînzărilor -2624,8 +9703,2
3.Modificarea costului c
=-(CV1-CVrec) -(860969,0-850023,8)
-10945,2
vînzărilor
4.Modificarea preţurilor
de vînzare p
=(VV1-VVrec) (993788,3-993592,0) +196,3
Total X X +1579,1
Conform calculelor (tabelul 2) se observă majorarea profitului brut înregistrat sub

influenţa creşterii preţurilor la produsele finite în valoare de 196,3 mii lei.
Concomitent majorarea costurilor unitare la produsele finite a avut un impact negativ
cauzînd reducerea profitului brut cu 10945,2 mii lei, astfel reflectînd lipsa măsurilor privind
implimentarea tehnologiilor avansate la producerea produselor vegetale şi animaliere. Pe de
altă parte acest factor în condiţiile actuale nu depinde numai de activitatea întreprinderii, dar
mai mult de majorarea tarifelor la energie, gaze naturale, carburanţi, îngrăşăminte minerale şi
alte materiale de origine industrială folosite în agricultură.
Pentru o apreciere mai obiectivă a rezultatelor obţinute din activitatea operaţională v-
om apela la analza factorială a rentabilităţii produselor finite. Calculul şi aprecierea
influenţei factorilor se propune după următoarele formule:
· Influenţa structurii şi sortimentului vînzărilor
∆Rstr= (1)
· Influenţa costirilor unitare la produsele finite
c
∆R = (2)
· Influenţa preţurilor de vînzare la produselor finite
p
∆R = (3)
În tabelul 3 vom reflecta calculul influenţei factorilor la modificarea rentabilităţii
conform algoritmului prezentat.
În urma calculelor efectuate în tabelul 3 constatăm o reducere neesenţială a
rentabilităţii produselor finite în medie pe anii 2007-2008 faţă de 2005-2006 de la 15,44
pînă la 15,43%. Reducerea în cauză este un rezultat al majorăriii costurilor unitare ca
urmare a creşterii preţurilor la materiale şi servicii ce a condus la diminuarea rentabilităţii
cu 1,49 puncte procentuale. În acelaşi timp,creşterea ponderii produselor cu o rentabilitate
mai înaltă în volumul total al vînzărilor a favorizat majorarea indicatorului rezultativ cu
1,45 puncte procentuale.datorită majorării preţurilor de vînzare rata rentabilităţii a sporit cu
0,03 puncte procentuale.
279
Tabelul 3
Analiza factorială a ratei rentabilităţii produselor finite în întreprinderile agricole
din regiunea de Centru
Rezultatul influenţei (+;-)
Denumirea factorilor Calculul influenţei factorilor
puncte procentuale
A 1 2
1.Modificarea structurii şi
sortimentului vînzărilor +1,45
2.Modificarea costurilor unitare
la produsele finite -1,49
3.Modificarea preţurilor de
vînzare la produsele finite +0,03
Total X -0,01
Rezultatele analizei factoriale ne permit să deducem că rentabilitatea produselor

agricole poate fi majorată în baza sporirii competitivităţii şi orientării la cerinţele pieţei.
CONCLUZII
1.În medie pe anii 2007-2008 în întreprinderile agricole din regiunea de Centru s-a
stabilit tendinţa de majorare a pierderilor din activitatea operaţională faţă de perioadele
2003-2004 şi 2005-2006 respectiv de 1,31 şi 1,99 ori ca rezltat al devansării cheltuielilor
perioadea în raport cu dinamica veniturilor;
2.Rezultatele investigaţiilor efectuate ne constată că cea mai mare influenţă asupra
majorării profitului brut a exercitat-o modificarea structurii şi sortimentului vînzărilor cu
9703,2 mii lei , reflectînd orientarea producătorilor agricoli la cerinţele consumatorilor cît
şi prezenţa strategiei de marketing;
3.A fost propus modelul de calcul privind influenţa factorilor asupra modificării ratei
rentabilităţii produselor finite pentru intreprinderile agricole;
4.În urma majorării costurilor unitare la produsele finite se constată diminuarea
profitului brut cu 10945,2 mii lei şi a ratei rentabilităţii cu 1,49 puncte procentuale.
BIBLIOGRAFIE
1. ŢIRIULNICOVA,N. şi alţii. Analiza rapoartelor financiare. Chişinău 2004,387 p. ISBN 9975-
78-300-7
2. GHEORGHIU,A. Analiza economico-financiară la nivel microeconomic. Bucureşti,ed. Econo-
mică,2004,320 p.ISBN 978-973-666-191
280
Cuprins
SECŢIUNEA 1 – Evidenţa contabilă
PERFECŢIONAREA CONTABILITĂŢII CONSUMURILOR

PRIVIND CONDIŢIONAREA RECOLTEI ................................................3
IMPLEMENTAREA STANDARDELOR INTERNAŢIONALE

DE CONTABILITATE ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII
EUROPENE A REPUBLICII MOLDOVA ................................................ 15
V. ŢURCANU
ION IONESCU DE LA BRAD – PROMOTOR AL INTRODUCERII

CONTABILITĂŢII ÎN AGRICULTURA ROMÎNEASCĂ ...................... 18
N. TABĂRĂ, ALINA RUSU
SUBVENŢIILE PENTRU IMOBILIZĂRILE

NECORPORALE ŞI CORPORALE EVALUATE
LA COST ŞI DEPRECIEREA ACESTORA .............................................. 23
V. BUCUR, NATALIA CURAGĂU
PARTICULARITĂŢILE CREĂRII ŞI EVIDENŢEI

PROVIZIOANELOR CONFORM IFRS .................................................... 28
LILIA GRIGOROI, MARIA DIMA
CONTABILITATEA CONSTITUIRII CAPITALULUI

STATUTAR ÎN SOCIETĂŢILE PE ACŢIUNI ......................................... 34
A. FRECĂUŢEANU, ANGELA CHIŞLARU, VIORICA STICI
CРАВНИТЕЛЬНАЯ ОЦЕНКА БИОЛОГИЧЕСКИХ

АКТИВОВ ПО МСБУ 41 «СЕЛЬСКОЕ ХОЗЯЙСТВО» И
НСБУ 6 «ОСОБЕННОСТИ УЧЕТА НА
СЕЛЬСКОХОЗЯЙСТВЕННЫХ ПРЕДПРИЯТИЯХ» .......................... 40
ЛЮДМИЛА ТОДОРОВА, Г. КИРЕЙЦЕВ
EVALUAREA ŞI RECUNOAŞTEREA LUCRĂRILOR

AGRICOLE CA ELEMENT DISTINCT AL
EVIDENŢEI OPERATIVE ......................................................................... 44
V. COJOCARI
СОБСТВЕННО-СЛУЧАЙНЫЙ ОТБОР – ОДИН ИЗ

СПОСОБОВ ИЗВЛЕЧЕНИЯ ВЫБОРОК В АУДИТЕ .......................... 48
И. БАЛАН
281
CONTABILITATEA PIERDERILOR AGRICOLE
SPRE RECUPERARE ................................................................................. 53
A. FRECĂUŢEANU, ADA ŞTAHOVSCHI, ANGELA CHIŞLARU
CONSIDERAŢII CI PRIVIRE LA MODUL DE CALCULAŢIE
A COSTULUI PRODUSELOR MINIERE ................................................. 57
TATIANA ŞEVCIUC
ОСОБЕННОСТИ УЧЕТА СТОИМОСТИ

ГУДВИЛЛА (ЦЕНЫ ФИРМЫ) ................................................................ 60
ЛЮДМИЛА ТОДОРОВА, В. БУКУР
PERFECŢIONAREA CONTABILITĂŢII UTILIZĂRII

FERTILIZANŢILOR DE CĂTRE PRODUCĂTORII AGRICOLI ......... 65
EVIDENŢA PIERDERILOR DIN DIMINUAREA MASEI

FIZICE ŞI A CALITĂŢII RIZOCARPILOR INDUSTRIALI
PE ETAPE DE MIŞCARE A ACESTORA ................................................ 73
V. COJOCARI
ELABORAREA RAPOARTELOR FINANCIARE

CONSOLIDATE ÎN CONTEXTUL STANDARDELOR
INTERNAŢIONALE DE RAPORTARE FINANCIARĂ .......................... 76
NATALIA CURAGĂU
СРАВНИТЕЛЬНАЯ ХАРАКТЕРИСТИКА И ОЦЕНКА

СУЩНОСТИ РЕВИЗИИ И ВНУТРЕННЕГО АУДИТА ..................................81
И. БАЛАН
UNELE ASPECTE ALE CONTABILITĂŢII EXPLORĂRII

ŞI EXTRACŢIEI RESURSELOR MINERALE ....................................... 85
TATIANA ŞEVCIUC
ASPECTELE EVIDENŢEI PRIMARE ALE

PROCESELOR DE INCUBARE A OUĂLOR ........................................... 89
TATIANA ŢAPU
ОСОБЕННОСТИ ИСЧИСЛЕНИЯ ФАКТИЧЕСКОЙ

СЕБЕСТОИМОСТИ ПРОДУКЦИИ КРОЛИКОВОДСТВА ................ 95
НАТАЛИЯ КИРИЛЕНКО
ABORDĂRI PRIVIND APLICAREA PREVEDERILOR

S.N.C. 2 „STOCURILE DE MĂRFURI ŞI MATERIALE”
LA ÎNTREPRINDERILE AGRICOLE ...................................................... 99
VERONICA BULGARU
282
К ВОПРОСУ ОБ УЧЕТЕ УВЕЛИЧЕНИЯ УСТАВНОГО
КАПИТАЛА КОММЕРЧЕСКОГО БАНКА ......................................... 103
НАТАЛИЯ ДРАГОМИР
UNELE ASPECTE PRIVIND CIRCULAŢIA
DOCUMENTELOR PRIMARE PE CENTRE DE
RESPONSABILITATE ÎN ENTITĂŢILE AVICOLE ............................ 106
TATIANA ŢAPU
CONTABILITATEA VENITURILOR DIN VÎNZAREA

BUNURILOR ÎN CORESPUNDERE CU IAS 18 „VENITURI” ............ 113
DINA ROMANCIUC
CONTABILITATEA FORMĂRII CIREZII DE BAZĂ ÎN

CONDIŢIILE SUBVENŢIONĂRII DE STAT ......................................... 117
TATIANA COJOCARI
PERFECŢIONAREA EVIDENŢEI SINTETICE ŞI

ANALITICE A CONSUMURILOR AFERENTE
REPARAŢIEI TEHNICII AGRICOLE ................................................... 122
A. ROMANCIUC
CALCULAŢIA COSTULUI PRODUSELOR ÎN FUNCŢIE

DE PARTICULARITĂŢILE ACTIVITĂŢII AGRICOLE ..................... 126
ANA DIACONU
SECŢIUNEA 2 – Economie, statistică şi

analiză şi management
MODELE DE ANALIZĂ A RENTABILITĂŢII ACTIVELOR
CU DESTINAŢIE DE PRODUCŢIE ........................................................ 130
NATALIA TCACI, VIRGINIA COJOCARU
COMPONENTELE SUBZISTENŢEI PENTRU
POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ ......................................................... 135
G. POPESCU
РОЛЬ ПРЕДПРИЯТИЙ АГРОБИЗНЕСА В РАЗВИТИИ
СЕЛЬСКИХ ТЕРРИТОРИЙ ................................................................... 141
А. МИЦКЕВИЧ, П. МИЦКЕВИЧ
ANALIZA GRADULUI DE FRAGMENTARE A
TERENURILOR AGRICOLE DIN ROMÂNIA ...................................... 146
LAURA CIOBANU
CONCURENŢA ÎN AGRICULTURĂ CA O
PÂRGHIE DE STIMULARE A COMPETITIVITĂŢII
283
PRODUSELOR ÎN UNITĂŢILE AGRICOLE DIN
ROMÂNIA ŞI REPUBLICA MOLDOVA ................................................ 150
AGATHA POPESCU,ELENA TIMOFTI
ANALIZA UTILIZĂRII FACTORILOR DE PRODUCŢIE
PRIN PRISMA CRITERIULUI DE EFICIENŢĂ ................................... 155
ANA NICOLAESCU
COMERŢUL CU PRODUSE AGROALIMENTARE DINTRE
REPUBLICA MOLDOVA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ ....................... 157
B. COREŢCHI, A. GRIBINCEA
AN ECONOMETRIC MODEL OF TECHNICAL EFFICIENCY
EFFECTS IN A STOCHASTIC FRONTIER PRODUCTION
FUNCTION FOR AGRICULTURAL LAND CONSOLIDATION
IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA ...................................................... 161
D. CIMPOIEŞ, A. RACUL
GESTIONAREA EFICIENTĂ A RESURSELOR CONSUMATE LA
PRODUCEREA PRODUCŢIEI AGRICOLE ÎN REGIUNILE DE
DEZVOLTARE ALE REPUBLICII MOLDOVA ................................... 166
ELENA TIMOFTI,DANIELA POPA
ASPECTE RELEVANTE PRIVIND MODIFICĂRILE
STRUCTURALE ALE FONDULUI FUNCIAR ÎN
REPUBLICA MOLDOVA ........................................................................ 170
CORINA BURCIU
ASPECTE PRIVIND ANALIZA POTENŢIALULUI
FINANCIAR ÎN ÎNTREPRINDERILE AGRICOLE .............................. 173
NATALIA TCACI, E. BULGAC
ВЗАИМОСВЯЗЬ ПОЛИТИКИ ЗАНЯТОСТИ НАСЕЛЕНИЯ С
ПОЛИТИКОЙ ДОХОДОВ И ПРОБЛЕМЫ ЕЁ
РЕГУЛИРОВАНИЯ В РЕСПУБЛИКЕ МОЛДОВА ............................ 178
ELENA BARANOV
IMPORTANŢA POLITICII DE SUBVENŢIONARE
ÎN DEZVOLTAREA SECTORULUI AGRICOL AL
REPUBLICII MOLDOVA ........................................................................ 182
LILIANA CIMPOIEŞ
НАПРАВЛЕНИЯ РАЗВИТИЯ РЫНКА МОЛОЧНОЙ
ПРОДУКЦИИ РЕСПУБЛИКЕ БЕЛАРУСЬ ....................................... 187
ИРИНА МИРОЧИЦКАЯ
INOVAŢIA – FACTOR DETERMINANT AL
INVESTIŢIILOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA .................................... 193
VIORICA STICI, A. STRATAN
284
ARGUMENTAREA ECONOMICĂ A ACTIVITĂŢILOR
DE PRODUCERE PRIN INTERMEDIUL BUGETELOR
DE VENITURI ŞI CHELTUIELI ............................................................. 197
V. MOREI, A. STRATAN, A. ZBANCĂ
PROBLEMA IMIGRAŢIEI FORŢEI DE MUNCĂ DIN SPAŢIUL
RURAL ŞI FACTORII CARE O CONDIŢIONEAZĂ ............................ 205
VERONICA PRISĂCARU
ANALIZA EFICIENŢEI UTILIZĂRII MIJLOACELOR
FIXE ÎN ÎNTREPRINDERILE AGRICOLE DIN REGIUNEA
DE NORD A REPUBLICII MOLDOVA .................................................. 208
VIRGINIA COJOCARU
PĂMÂNTUL – PRINCIPALUL MIJLOC DE PRODUCŢIE
ŞI PREŢUL LUI ........................................................................................ 212
CORINA BURCIU
AGRICULTURA ECOLOGICĂ – BAZA DE SPORIRE A
EFICIENŢEI ECONOMICE A PRODUCERII AGRICOLE ................. 217
DIANA MEMEŢ
СОЦИАЛЬНО-ЭКОНОМИЧЕСКИЕ ПОСЛЕДСТВИЯ
БЕЗРАБОТИЦЫ В РЕСПУБЛИКЕ МОЛДОВА ................................. 220
ELENA BARANOV, ELENA MOROI
DEPENDENŢA EFICIENŢEI UTILIZĂRII FONDULUI
FUNCIAR DE NIVELUL ASIGURĂRII CU MIJLOACE FIXE .......... 225
ELENA EFROS
PROBLEME FUNCŢIONĂRII PIEŢII FUNCIARE ÎN
REPUBLICA MOLDOVA ........................................................................ 228
G. BALTAG
ANALIZA ŞI GESTIUNEA RISCULUI DE FALIMENT
ÎN ACTIVITATEA ÎNTREPRINDERILOR AGRICOLE ...................... 231
OLGA SÂRBU, ELENA NIREAN
SISTEMUL DE SUBVENŢIONARE AL PRODUCĂTORILOR
AGRICOLI ÎN REPUBLICA MOLDOVA .............................................. 236
G. BALTAG
PROMOVAREA POLITICILOR ACTUALE DIN COMPLEXUL
AGROINDUSTRIAL AL REPUBLICII MOLDOVA ............................. 240
O. GHERMAN
ANALIZA INVESTIŢIILOR ÎN MIJLOACELE FIXE A
ENTITĂŢILOR AGRICOLE DIN REPUBLICA MOLDOVA .............. 244
V. IGNAT
285
СОВЕРШЕНСТВОВАНИЕ СИСТЕМЫ
АВТОТРАНСПОРТНОГО ОБСЛУЖИВАНИЯ
АПК РЕСПУБЛИКИ БЕЛАРУСЬ ......................................................... 247
ЗИНАИДА ИЛЬИНА, АНТОНИНА ЕФИМЕНКО
К ВОПРОСУ НЕТАРИФНОГО РЕГУЛИРОВАНИЯ

ТОРГОВЛИ ПРОДУКЦИЕЙ АПК БЕЛАРУСИ ................................. 251
М. БАЙГОТ
DIFICULTĂŢILE GESTIONĂRII RESURSELOR
FUNCIARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA .............................................. 256
VERONICA PRISĂCARU
ПРОДОВОЛЬСТВЕННАЯ БЕЗОПАСНОСТЬ В
КОНТЕКСТЕ МИРОВЫХ ТЕНДЕНЦИЙ ............................................ 261
ANALIZA LICHIDITĂŢII BILANŢULUI CONTABIL
ÎN EXPLOATAŢIILE AGRICOLE ........................................................ 265
VIRGINIA COJOCARU
DEZVOLTAREA ŞI EFICIENŢA PRODUCŢIEI DE
TUTUN LA ETAPA CONTEMPORANĂ
ÎN REPUBLICA MOLDOVA ................................................................... 269
V. IGNAT
PRINCIPALII PARTENERI COMERCIALI LA
IMPORTURI A REPUBLICII MOLDOVA ............................................. 273
I. LUPU
ESTIMAREA REZULTATELOR ACTIVITĂŢII
OPERAŢIONALE ÎN CONTEXTUL ANALIZEI FACTORIALE ........ 277
A. TCACI, Ina DOMBROVSCHI
286

Vol 27 Contabilitate 2010

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vol 27 Contabilitate 2010

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTRIEI

Redactor-şef – Gh. CIMPOIEŞ, m. c. al AŞM, doctor habilitat, profesor universitar

Membrii colegiului de redacţie:

Se editează conform deciziei

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Volumul 27 include materialele Simpozionului ştiinţific internaţional „Reali-

A. FRECĂUŢEANU, VERONICA BULGARU, ANGELA CHIŞLARU

Abstract. Plant harvesters must satisfy certain requirements by quality and

Abstract. Pour que la compatibilité dans la République de Moldova soit en

ION IONESCU DE LA BRAD – PROMOTOR AL INTRODUCERII

Abstract. Ion Ionescu de la Brad lived during a period of intensive socio-

V. BUCUR, NATALIA CURAGĂU

LILIA GRIGOROI, MARIA DIMA

În conformitate cu datele tabelului 1 la entitatea în cauză se vor întocmi

CРАВНИТЕЛЬНАЯ ОЦЕНКА БИОЛОГИЧЕСКИХ АКТИВОВ ПО

Abstract. In the International Standard of Book Keeping 41 «Agriculture»

доходов или любых других финансовых результатов, обеспечивается единство

EVALUAREA ŞI RECUNOAŞTEREA LUCRĂRILOR AGRICOLE CA

Abstract. One of the improvement directions of the consumption accounting

Estimarea generală a calităţii

Numărător - semnificaţia indicatorului Andronic tului

Numitor - coeficientul calităţii

De menţionat, însă, că implementarea acestui document necesită anumite lucrări

СОБСТВЕННО-СЛУЧАЙНЫЙ ОТБОР – ОДИН ИЗ СПОСОБОВ

Abstract. In order to generate valid conclusions on which the audit opinion

CONTABILITATEA PIERDERILOR AGRICOLE

Abstract. Currently there is no formal method for determining the size of

CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA MODUL DE CALCULAŢIE A

tone). Însă în aşa caz simbolul åi =1

å Cdij + å Ciij + å C gij + å Ccij åC dij +Ciij + C gij + Ccij

ОСОБЕННОСТИ УЧЕТА СТОИМОСТИ

Если у предприятия-покупателя возникают какие-либо расходы, связанные с

дебет счета 121 «Незавершенные материальные активы» − на сумму 360071 лей,

Proporţiile (sau cotele procentuale) de repartizare a valorii îngrăşămintelor pe anii

Nr. Conţinutul operaţiunilor economice Conturi

Metoda recomandată de casare a îngrăşămintelor necesită de asemenea revizuirea

ELABORAREA RAPOARTELOR FINANCIARE CONSOLIDATE ÎN

Abstract. In present times groups of companies have a great economic importance.

Abstract. Of a market economy in the Republic of Moldova led to division of labor

Одновременно, несмотря на отличие внутреннего аудита от ревизии, при

UNELE ASPECTE ALE CONTABILITĂŢII EXPLORĂRII ŞI

ASPECTELE EVIDENŢEI PRIMARE ALE PROCESELOR

Abstract. Technological processes of production in poultry enterprises (industrial

Arhitectonica procesului-verbal recomandat permite specificarea ouălor sortate după

Odată cu excluderea ouălor necondiţionate, după al doilea miraj se finisează etapa a

Pentru ameliorarea modului de sistematizare a informaţiei privind procesele de incubare

ОСОБЕННОСТИ ИСЧИСЛЕНИЯ ФАКТИЧЕСКОЙ

Объектами калькуляции в кролиководстве являются деловой приплод

Порядок исчисления показателей себестоимости изложен ниже.

1. Определяем себестоимость одной головы делового приплода:

În afară de aceasta, întreprinderile se confruntă cu anumite dificultăţi şi în domeniul

МЕТОДИКА И МАТЕРИАЛ ИССЛЕДОВАНИЯ

Abstract. The fragmentation of the specialized formations of great proportions, the

În secţia de sacrificare datele despre prelucrarea păsărilor sunt centralizate în

CONTABILITATEA FORMĂRII CIREZII DE BAZĂ ÎN CONDIŢIILE

Abstract: Investigations have shown that both subsidies received, as well as

Dacă întreprinderea a luat decizia de a creşte animalele tinere pentru completarea

PERFECŢIONAREA EVIDENŢEI SINTETICE ŞI ANALITICE A

CALCULAŢIA COSTULUI PRODUSELOR ÎN FUNCŢIE DE

NATALIA TCACI, VIRGINIA COJOCARU

10 Rentabilitatea activ elor totale (Pimp/A)

Figura 1. Dinamica rentabilităţii activelor totale şi activelor totale şi activelor cu

Conform estimărilor I. Stancu în economiile occidentale rata rentabilităţii activelor

influenţei +,- p.p.