Pierre Le Pesant de Boisguilbert Primul care a incercat sa evalueze proportiile declinului economic in Franta si sa gaseasca explicatiile aparitiei lui

a fost Pierre Le Pesant de Boisguilbert. El porneste de la combaterea conceptului mercantilist privind factorii cresterii bogatiei, demonstrnd ca nici abundenta oamenilor, nici cea a banilor nu sunt, in sine, favorabile dezvoltarii economice. Astfel, cresterea demografica conduce la o scadere a productiei pe locuitor si, deci, la o saracie generala. Iar abundenta monetara, prezenta si in economia franceza, nu a putut impiedica aparitia declinului economic. n realitate, considera Boisguilbert, aurul si argintul nu sunt valori in sine, ci mijloc de obtinere a bunurilor necesare, caci oamenii cum au bani, cum ii si cheltuie. Rezulta, deci, ca adevaratul obiect al bogatiei nu sunt banii, ci totalitatea bunurilor produse, aceasta totalitate fiind divizata in doua categorii: "bogatii necesare" si "bogatii comode". Prima o reprezinta bunurile necesare satisfacerii nevoilor vitale - produsele agricole, a doua - produsele manufacturate si serviciile. ntruct ramura producatoare de "bogatii necesare" este agricultura anume ea, si nu comertul exterior, este sfera crearii bogatiei unui stat, conchide Boisguilbert. Deci, anume starea deplorabila a agriculturii a conditionat declinul economic, el, la rndul lui, fiind consecinta consumului insuficient al paturilor sociale. Pentru a fi inteles mai bine, Boisguilbert pentru prima data in istoria gndirii economice integreaza in analiza economica elemente sociologice de cercetare, trasnd urmatorul circuit macroeconomic:

n schema data muncitorii agricoli reprezinta creatorii "bogatiei necesare", vnzatorii - creatorii "bogatiei comode", iar nobilimea (regele si proprietarii funciari) - consumatorii principali. Muncitorii agricoli si vnzatorii, prin schimb de bunuri, obtin venituri de la activitate, iar nobilimea, prin incasarile fiscale si rente - venituri de la proprietate. Desi neproductiva, nobilimea in circuitul lui Boisguilbert are un rol economic foarte important. Cererea ei la produsele agricole si manufacturate creeaza conditii pentru formarea veniturilor muncitorilor agricoli si a vnzatorilor. Daca aceasta cerere se va reduce, se vor reduce veniturile acestora. Daca se vor reduce veniturile agricultorilor si vnzatorilor, se vor reduce impozitele si rentele, determinnd reducerea cererii nobilimii, etc. Prin aceasta cercetare Boisguilbert a pus bazele teoriei multiplicatorului, dezvoltata in sec. XX de englezul Kahn si reluata de marele J.M.Keynes. Pornind de la aceste interpretari teoretice, el inainteaza o noua strategie a cresterii bogatiei: accentul se cere a fi pus nu pe dezvoltarea cererii externe, bazata pe exportul bunurilor manufacturate, cum sustineau mercantilistii, ci pe cererea interna, bazata pe schimbul de produse agricole. Pentru a sustine aceasta noua strategie, Boisguilbert propune un nou tip de politica economica, bazata pe relansarea consumului in agricultura. Chintesenta ei o alcatuiau reforma fiscala si liberalizarea comertului cu grne.

Reforma fiscala era conceputa ca o largire a bazei impozitate pe seama lichidarii privilegiilor fiscale. Ca urmare a cresterii numarului contribuabililor, cotele impozitare puteau fi chiar reduse, considera Boisguilbert, evitnd prin aceasta ruinarea continua a taranilor. Desi importanta, reforma nu a fost realizata in practica, autorul ei fiind exilat. Liberalizarea comertului cu grne va permite, considera Boisguilbert, largirea pietelor de desfacere a produselor agricole si majorarea preturilor la ele. Aceasta din cauza ca excedentele din unele regiuni vor putea fi transferate cu cstig in alte regiuni, ba chiar si peste hotarele tarii. Iar majorarea pretului la grne va mari veniturile si consumul lucratorilor cu tot lantul ulterior al consecintelor.

coala fiziocrata

nsa apogeul dezvoltarii mentalitatii pro-agrariene revine scolii fiziocrate, strict delimitate in timp anii 1750-1775 . Etimologic "fiziocratie" inseamna "puterea naturii". Spre deosebire de mercantilisti, fiziocratii reprezinta prima scoala economica organizata in adevaratul sens al cuvntului - un fondator, Francois Quesnay, un sistem notional distinct, o incercare de a lamuri functionarea sistemului economic. Alaturi de Quesnay, in asa-numita "secta a economistilor" fiziocrati mai pot fi retinuti: marchizul de Mirabeau, Mercier de la Riviere, Pierre Dupont de Nemours. Ca si la mercantilisti, scopul activitatii economice ramne producerea si sporirea bogatiei. De la Boisguilbert fiziocratii au preluat ideea obiectului bogatiei - bunuri create de natura, produse agricole in primul rnd, si a sferei crearii ei agricultura (numai pamntul produce, numai natura "inmulteste").

Aceste idei sunt dezvoltate, insa, prin conceptul produsului net ca izvor al bogatiei. Acest produs era conceput ca o diferenta intre productia agricola obtinuta sicheltuielile efectuate pentru obtinerea ei . De exemplu, agricultorul insamnteaza primavara 1 sac de gru, iar la toamna obtine o roada de 5 saci. Din acesti 5 saci, 2 saci sunt utilizati pentru alimentatia agricultorului si a familiei sale, precum si pentru intretinerea vitelor. Restul 3 saci reprezinta un excedent, sau produs net, explicat de fiziocrati sub aspect calitativ ca dar al lui Dumnezeu, iar cantitativ - ca diferenta dintre bogatia creata si cea consumata in agricultura.

ntruct pamntul furnizeaza bunuri att pentru alimentatie, ct si materie prima pentru activitatea manufacturiera, agricultura, producnd direct produse alimentare, produce indirect toate celelalte bunuri. Prin aceasta ea este considerata drept unica ramura productiva. Toate celelalte ramuri nu creeaza, ci doar transforma sau transfera materia prima agricola, fiind sub aspectul crearii bogatiei sterile. Pentru ca pamntul sa creeze bogatie sunt necesare, considerau fiziocratii, anumite avansuri: Avansuri funciare, cheltuieli pe care le fac proprietarii pentru amenajarea si introducerea in cultura a terenurilor (desecari, defrisari, indiguiri); fiind facute o data pentru totdeauna, ele nu presupun amortizarea; Avansuri initiale, cheltuieli suportate de fermieri pentru achizitionarea de echipamente, instrumente, animale de munca care, cu timpul, se uzeaza si se cer a fi recuperate; Avansuri anuale, cheltuieli efectuate permanent de producatorii agricoli pentru intretinerea personala si a animalelor de lucru, seminte, ingrasaminte, lucrari agricole; acestea se recupereaza integral din productia anului respectiv.

Avansurile funciare si cele initiale pot fi atribuite investitiilor, pe cnd cele anuale - costului de productie, delimitarea lor fiind inca o contributie importanta a scolii fiziocrate. Cu ct aceste avansuri vor fi mai mari, cu att mai mult va creste cantitatea si calitatea loturilor prelucrate, deci mai mare va fi produsul net si, ca urmare, mai bogata va deveni tara. nsa ca sa existe interes in majorarea avansurilor este necesar, considerau fiziocratii, sa existe un "pret bun" la grne, pret ce ar permite aceasta majorare. Fr. Quesnay mentiona ca "abundenta si ieftinatatea nu-i bogatie; lipsa si scumpetea este saracie; abundenta si scumpetea este imbelsugare". Ca urmare, factorii decisivi ai cresterii bogatiei sunt:

nsa fiziocratii au inaintat nu doar un nou concept de crestere a bogatiei ci, prelund ideea lui Boisguilbert cu privire la circuitul economic, au analizat schimbul fluxurilor de bunuri produse si venituri distribuite in societate, punnd bazele modelarii economice. Aportul cel mai consistent in acest domeniu l-a adus Fr.Quesnay in lucrarea "Tabloul economic". n aceasta lucrare cercetarile efectuate se bazeaza pe urmatoarele premise: 1. Circulatia produsului si distribuirea veniturilor se efectueaza intre 3 clase: clasa productiva (arendasii si muncitorii agricoli) care produc produsul net; clasa proprietarilor (regele, proprietarii funciari, functionarii de stat, clerul) care insuseste produsul net sub forma rentei si a impozitelor; clasa sterila (mestesugarii, manufacturierii, negustorii) care transforma si transfera produsul net. 2. Tot pamntul este acordat de clasa proprietarilor in arenda clasei productive; prin aceasta mijloacele banesti care ar fi fost necesare cumpararii pamntului sunt utilizate pentru cumpararea mijloacelor de productie necesare prelucrarii eficiente a loturilor funciare. 3. Pentru a asigura claritatea modelului se face abstractie de oscilatiile de preturi, de comertul exterior si de circulatia in cadrul aceleiasi clase. 4. Toate veniturile sunt cheltuite integral pentru consum. Bazndu-se pe aceste premise, Fr.Quesnay presupune ca clasa productiva dispune de un capital initial in valoare de 10 miliarde livre, din care 2mld avansuri anuale. Prin utilizarea acestuia se obtine o productie agricola de 5 mld livre, cifra care corespunde celor realizate in Franta la vremea respectiva. Din aceasta productie obtinuta, 2 mld reprezinta recuperarea capitalului circulant avansat, deci nu intra in circulatie, fiind retinuta la nivelul acestei clase pentru anul urmator. Cu cele 3 mld ramase care intra in procesul de circulatie (din care 2 mld sub forma de alimente si 1 mld sub forma de materii prime), se petrec urmatoarele tranzactii:

Dupa cum se poate observa din schema, clasa producatorilor, din produsul net in valoare de 3 mld livre, vnd clasei proprietarilor pe 1 mld produse alimentare si clasei sterile pe 2 mld produse alimentare si materie prima agricola. Venitul de 3 mld astfel obtinut permite de a cumpara pe 1 mld produse manufacturate de la clasa

sterila si de a indrepta cele 2 mld livre ramase la platirea veniturilor clasei proprietarilor( rentei, impozitelor, zeciuelei). Clasa proprietarilor isi cheltuieste veniturile sale obtinute in anul precedent in valoare de 2 mld livre pentru a cumpara de la clasa productiva produse alimentare pe 1 mld livre si de la clasa sterila produse manufacturate pe 1 mld livre. Aceste venituri sunt restituite la finele anului prin platile efectuate de clasa productiva. Clasa sterila cheltuieste avansul de 1md pentru cumpararea materiei prime pe care o transforma in produse manufacturate vndute ulterior clasei proprietarilor. Cu mijloacele financiare primite de la clasa proprietarilor si cea productiva ( 2 mld) ea cumpara produse alimentare si materie prima care, ulterior, se va transforma in bunuri manufacturate. Deci, clasa sterila nu produce nici un surplus - ea consuma att ct produce ( pe 2 mld). Concluziile pe care le putem face in privinta acestui circuit sunt urmatoarele: Tabloul lui Quesnay pune in evidenta un dublu circuit: fizic si monetar. El descrie o stare stationara, procesul de productie fiind efectuat in aceleasi proportii. Aceasta pe motivul ca clasa proprietarilor isi cheltuieste toate veniturile pe consum, iar mijloacele obtinute de clasa productiva si sterila ajung doar pentru restituirea avansurilor. El reprezinta un model dinamic, deoarece cuprinde variabile ce apartin unor perioade diferite (de exemplu, veniturile anterioare ale clasei proprietarilor sunt cheltuite pentru consumul in perioada curenta). El este un model teoretic, un ideal care, prin abstractiile introduse, nu reflecta intru totul realitatea economica. Modelul lui Fr. Quesnay reprezinta un sistem macroeconomic autoechilibrat, care functioneaza independent, fara interventia statului, in conditiile asa-numitei "ordini naturale".

Ordinea naturala, in viziunea fiziocratilor, era "Constitutia fizica pe care insusi Dumnezeu a dat-o Universului". Dupa cum natura se bazeaza pe legile eterne si universale stabilite de Dumnezeu, sustineau fiziocratii, la fel si activitatea economica, ca parte componenta a naturii, se supune actiunii acestor legi naturale - legi ce trebuiesc cunoscute si respectate chiar de regi. Aceasta din motivul ca nimeni nu poate intocmi legi mai bune si echitabile dect cele pe care le-a stabilit forta divina. Bazndu-se pe aceasta idee, Fr.Quesnay il indruma pe dafinul Ludovic al XVI: "Nu faceti nimic, legile vor conduce in locul Dvs", de unde a si pornit vestitul postulat fiziocrat "laisser faire, laisser passer, tout va de lui meme". Care sunt, deci, pilonii care asigura aparitia si mentinerea ordinii naturale ? proprietatea, legata de insesi esenta omului, fiziocratii delimitnd proprietatea personala (dreptul de a dispune de sine insusi), proprietatea mobiliara (dreptul de a dispune de roadele muncii sale) si proprietatea funciara; libertatea, exprimata in egalitatea drepturilor de a activa in interesul propriu si inlaturarea oricaror piedici din calea concurentei; autoritatea, in primul rnd a monarcului, care exprima interesul general.

Bazndu-se pe acesti piloni, mentionau fiziocratii, ordinea naturala permite atingerea a 3 scopuri majore: 1. imbogatirea statului pentru asigurarea ordinii economice: 2. perfectionarea ordinii economice existente pna la nivelul celei naturale; 3. asigurarea prosperitatii agriculturii prin investitii masive in sectorul agrar. n aceste conditii interventia activa a statului in economie devine inutila, functiile lui economice reducndu-se la urmatoarele: 1. Protectia proprietatii ca sursa a libertatii individuale si fundament al ordinii naturale; 2. Liberalizarea comertului ca sursa a libertatii economice, a majorarii cererii la produsele agricole si, deci, a preturilor la ele; 3. Asigurarea instruirii cetatenilor in vederea inzestrarii acestora cu capacitatile necesare cunoasterii si respectarii ordinii naturale; 4. Realizarea lucrarilor publice in vederea sporirii randamentului muncii agricole; 5. Asigurarea justitiei fiscale. Daca agricultura este sfera crearii bogatiei, ea nu trebuie sa fie destimulata de impozite. Multitudinea lor se cere a fi inlocuita cu un unic impozit funciar. Dar cine sa-l plateasca ? Aplicarea lui asupra veniturilor clasei productive si celei sterile, considerau fiziocratii, va impiedica restituirea avansurilor acestora, genernd aparitia declinului in agricultura. De unde rezulta ca unicii platitori ai impozitului funciar trebuie sa fie beneficiarii produsului net - proprietarii funciari. A fost

propusa chiar marimea acestui impozit - 1/3 din veniturile detinute de acestia pentru a nu afecta considerabil consumul lor si, deci, veniturile clasei productive. Un asemenea tip de interventie minimala a statului in economie a primit denumirea de politica laisser faire.

Anne R.-J. Turgot

ncercari de a transpune politica laisser faire in practica au fost intreprinse de A.Turgot, ministru de finante al regelui Ludovic al XVI. nsa opozitia din partea paturilor privilegiate a determinat destituirea lui din functie, aportul lui Turgot in cercetarile teoretice fiind, totusi, incontestabil. Acest aport poate fi redus la urmatoarele momente: 1. Turgot sustinea ca desi agricultura este o ramura extrem de importanta, ea nu este, totusi, unica ramura productiva, productive fiind, de rnd cu agricultura, industria si comertul ( idee reluata ulterior de A.Smith); totodata, agricultura era considerata drept ramura cu productivitatea cea mai mare. 2. Pe lnga pamnt si munca el recunostea rolul capitalului ca factor de productie necesar oricarei activitati, acest capital fiind generat de economii. 3. O contributie deosebita a fost adusa de Turgot in domeniul randamentului capitalului. El a constatat ca in agricultura, in cazul unor investitii succesive de munca si de capital, randamentul obtinut va creste pna la un anumit punct, dincolo de care el va scadea, tinznd spre zero. Deci a fost descoperita legea fertilitatii descrescnde a solului, care contine elemente de analiza marginalista. 4. El a divizat clasa productiva si cea sterila in alte doua clase distincte - a antreprenorilor, ce obtin din activitate profit, si a salariatilor, ce primesc pentru activitate salariu. Astfel, in viziunea lui Turgot societatea se imparte nu in trei, ci in cinci clase. 5. O alta contributie importanta a lui Turgot priveste teoria valorii. Pentru el valoarea avea un caracter subiectiv si relativ, la aprecierea fiecaruia, functie de loc, timp si prin comparare cu alte bunuri, ea fiind de aceea denumita "valoare estimativa". n societate fiecare are nevoie de produsele altora, prin urmare valoarea estimativa trebuie considerata in dublu sens: din punct de vedere al producatorului si din cel al cumparatorului. Din confruntarea pe piata a celor doua "estimari" rezulta pretul, o medie pe care Turgot a numit-o "valoare apreciativa". Aceasta teorie a fost preluata si dezvoltata de catre economistii neoclasici in secolul urmator. De fapt, Turgot, ultimul fiziocrat, reprezinta o punte de legatura intre liberalii francezi si cei englezi care, in scurt timp, prin intermediul scolii clasice au inceput sa domine gndirea economica mondiala. La aceasta a contribuit, intr-o masura, si lucrarile fondatorului chimiei moderne Lavoisier, a carui lege a conservarii materiei a determinat ca in natura "nimic nu se pierde si nimic nu se creeaza, totul se transforma". Deci, agricultura nu poate fi creatoarea bogatiei, postulatul fiziocrat fiind, astfel, contestat.

Concluzii Doctrina fiziocrata a aparut ca o reactie critica la greselile generate de teoria si politica mercantilista, greseli care au provocat disproportii si un prodund declin economic. coala fiziocrata a fost prima scoala organizata: un fondator si un sistem notional distinct; de la recomandari practice s-a trecut la explicarea functionarii sistemului economic. i la fiziocrati obiectul cercetarii l -a constituit bogatia, ea fiind, insa, conceputa ca totalitatea bunurilor create de natura. Sfera crearii acestei bogatii era considerata agricultura, iar izvorul produsul net. Produsul net era determinat ca diferenta intre productia globala si avansurile anuale plus amortizarea avansurilor initiale. Factorii cresterii bogatiei erau considerati preturile bune la produsele agricole si ma jorarea avansurilor in agricultura. Deci, accentul se punea nu pe dezvoltarea cererii externe, bazata pe exportul bunurilor manufacturate, ci pe cererea interna, bazata pe schimbul produselor agricole. Prin intermediul circuitelor macroeconomice fiziocratii au studiat modalitatile de repartitie-circulatie a bogatiei intre clasele sociale, consumul lor interdependent, reducerea cheltuielilor din partea unei clase determinnd reducerea veniturilor celorlaltor clase si a venitului national in ansamblu. Aceste circuite reprezentau, de asemenea, sisteme autoechilibrate, care functioneaza in conditiile unei ordini naturale, ale carei piloni principali erau considerate proprietatea, libertatea si autoritatea. Ca urmare, fiziocratii au propus minimizarea functiilor economice ale statului, interventia minimala a statului in economie fiind denumita politica laisser faire.