Ordinea naturală-Ideea de bază a Școlii Fiziocrate

Premisele apariției școlii fiziocrate:

1. Instaurarea cultului rațiunii
2. Zeificarea naturii și instaurarea ordinii naturale.
3. Apariția clasei sociale formate din comercianți, bancheri și
proprietari de manufacturi, numiți „ burghezii dornici de a se
îmbogăți”.
4. Triumful ideilor care „ glorifică munca și crearea de bogății”.
5. Declinul serios al sectorului agricol soldat cu o criză agrară de
subproducție și creșterea prețurilor la produse agricole.

Cuvântul „fiziocrație” provine de la latinul „fizio”- natură și „cratos”- putere,

respectând convingerea fiziocraților ca și în economia societății domnește o
„ordine naturală”, la fel ca în natură. Apare și se dezvoltă în a doua jumătate a
sec.XVІII, pronunțându-se în Europa Occidentală, mai ales în Anglia și Franța.
Fiziocrații au fost un grup de economiști francezi cu vederi liberale care au
criticat vehement mercantilismul și au adus o serie de inovații importante în
teoria economică, printre care mai ales: ideea unei ordini naturale în economie;
deplasarea bogăției din sfera comerțului în sfera producției; trecerea de la micro-
analiză la macro-analiză și încercarea de a surprinde legătura dintre repartiția
produsului social, circulația lui între clasele sociale și reluare procesului de
producție de aceeași scară.
Acești economiști au format o adevărată „școală” în frunte cu dr. Francois
Quesnay (1694-1774), medic la curtea lui Ludovic al XV-lea. De la Quesnay ne-
a rămas un celebru „Iou economic”(1758) urmat de „ Analiza tabloului
economic” ( 1766), articole „Fermieri” (1756) , „Grâne” (1757), și
„ Oameni”(1757) în Enciclopedia Franceză. Alți reprezentanți de seamă ai școlii
au fost: V.R. Mirabeau, P.P. Mercier de la Riviere, C.J. Le Trosne, N. Baudeau,
P.S. Dupont de Nemours, J.C. M. Vincent de Gournay și mai ales A.R.J.
Turgot(1727-1781) care a îndeplinit și funcția de ministru de finanțe înainte de
revoluția din 1789. În 1766 Turgot a publicat lucrarea „ Reflecții asupra formării
și reatiției bogățiilor”.
Fiziocrații dau o formă mai șlefuită noii paradigme. Ei făuresc o noua
doctrină, în esență liberală. Punerea ei în practică are nevoie de o nouă concepție
despre mecanismul economic de ansamblu. După părerea lor, viața economică
nu este arbitrară, nu se desfășoară la întâmplare, ci pe baza unor legături
durabile, mai puternice decât voința și sentimentele, inclusiv iluziile oamenilor,
respectiv pe baza unor legături naturale. Pe temeiul acestor legi economice,
fiziocrații au denunțat caracterul iluzoriu sau chiar dăunător al măsurilor de
intervenție a statului în problemele economice, de totală libertate a agenților
economici.
Concepția fiziocraților despre „ ordinea naturală” și concluzia practică = politica
economică a liberului schimb. Fiziocrații au criticat și respins voluntarismul
mercantiliștilor manifestat în ideea intervenției statului în economie, inclusiv
protecționismul vamal, deoarece erau convinși că mai presus de dorințele și
voința oamenilor exista în societate, deci și în economie , o ordine „firească” sau
„naturală” care se impunea cu forța lucrurilor implacabile și care, dacă era
cunoscută și respectată, asigură buna funcționare a economiei și armonia dintre
toate componentele societății. După părerea lor, viața economică nu este
arbitrară, nu se desfășoară la întâmplare, ci pe baza unor legături durabile, mai
puternice decât voința și sentimentele oamenilor, respectiv pe baza unor „legi
naturale”.
Concepția fiziocrată despre „ordinea naturală” și „legile naturale” din economie
a constituit un argument esențial în apărarea liberalismului economic împotriva
mercantilismului.
Ostilitatea fiziocraților față de mercantiliști i-a determinat să respingă concepția
acestora despre bogăție și sursa ei. După părerea fiziocraților, bogăția nu consta
numai sau în primul rând în bani, în metale prețioase, ci în produsele utile care
puteau satisface diferite trebuințe ale oamenilor. Bogăția nu putea fi creată în
sfera circulației mărfurilor, în comerț(inclus cel exterior), deoarece schimbul de
mărfuri presupunea echivalenta dintre ele sau dintre ele și bani, astfel încât nu
putea apare un spor de avuție în comerț. În opoziție cu mercantiliștii, fiziocrații
susțin că bogăția sau avuția poate fi creată numai în sfera producției, mai precis
în agricultură. Prin aceasta ei au meritul de a-i fi obligat pe economiști să acorde
o mai mare atenție producției și „legilor naturale” care o guvernau.
Preponderența agriculturii în Franța pre-revoluționară i-a făcut să considere însă
că numai în această ramură poate spori bogăția, susținând că toate celelalte
ramuri ale economiei, inclusiv industria, erau incapabile să asigure un spor peste
cheltuielile de producție.
Raționalitatea, reprezintă o trăsătură esențială a ordinii naturale. Francois
Quesnay afirmă că ” Fiecare om trebuie să obțină cea mai mare satisfacție prin
cheltuiala cea mai mică posibilă, aceasta-i perfecția conducerii economice. Și
când fiecare va face la fel, această ordine în loc de a fi tulburată, va fi
dimpotrivă mai bine asigurată”. Să lăsăm deci, ca totul să se îndeplinească de la
sine:” laissez-faire, laissez passer, le monde va lui meme „.
În concepția fiziocrată „laissez-faire” nu imprimă doctrinei pasivitate și fatalism.
„ Pentru indivizi, apreciază fiziocrații, va fi totul de făcut, trebuie lăsat fiecaruia
câmp de acțiune fără teamă că interesele private se vor ciocni între ele, aducând
prejudicii interesului general”. Statul, consideră fiziocrații, este chemat „să
suprime piedicile create în mod artificial, să asigure menținerea proprietății și a
libertății, să pedepsească pe cei care se vor atinge de dânsele și mai ales, să arate
legile ordinii naturale”.
Referitor la legile economice, concepția fiziocrată consideră știința economică
ca pe o știință a „ordinii naturale”. Ea conține o serie de legi naturale,
irevocabile, care țin de esența oamenilor și a lucrurilor, a căror existență este atât
de clară încât spiritul uman nu o poate refuza, deoarece „ordinea naturală” este
fondată pe: proprietate, libertate și armonia intereselor.
Spre deosebire de mercantiliști, care au pus accentul pe comerț, bani și prețuri,
fiziocrații, preocupați de producție, pun accentul pe fluxurile economice,
începând cu repartiția produsului social, continuând cu circulația lui, inclusiv
„produsul net”, între clasele sociale existente și terminând cu crearea premiselor
pentru reluarea procesului de producție la aceeași scară, adică reproducția
simplă.
Societatea este divizată în trei clase, Quesnay examinând această divizare d.p.d.
v. economic, și anume în funcție de participarea diferitelor pături sociale la
crearea și repartizarea produsului net:
1. Clasa productivă formată din fermieri și muncitori agricoli care
creează, care organizează producția, obțin „produsul net” pe care sunt
obligați să-l cedeze proprietarilor funciari pentru permisiunea de a
folosi pământul.
2. Clasa proprietarilor din care făceau parte proprietarii de pământ, regele
și clerul și cei care trăiau din produsul net însușit sub formă de rentă
funciară sau impozit.
 3. Clasa sterilă compusă din celelalte pături sociale, cum sunt: negustorii,
meseriașii, proprietarii manufacturilor, medicii, profesorii, care nici nu
creau și nici nu însușeau produsul net, ci doar îl transformau. Această
clasă cuprindea toate activitățile în afară de cea agricolă.
Ideea de bază a fiziocraților, în legătură cu repartiția produsului social constă în
faptul că procesul este declanșat de plata arendei de către fermieri proprietarilor
de pământ, astfel încât întregul „ produs net” ajunge în proprietatea acestora din
urmă. Celelalte două clase sociale nu fac altceva decât să-și recupereze
cheltuielile de producție, inclusiv salariile, creând astfel condiții pentru reluarea
procesului de producție. În aceste împrejurări, fiziocrații susțin că impozitul
pentru asigurarea de venituri statului trebuie plătit de proprietarii funciari din
„produsul net” pe care și l-au însușit fără contraprestație.
Concluzii:
 Doctrina fiziocrată a apărut ca reacție critică la greșelile generate de teoria
și politica mercantilistă, greșeli care au provocat disproporții și un
profund declin economic.
 Școala fiziocrată a fost prima școală organizată: un fondator și un sistem
noțional distinct; de la recomandări practice s-a trecut la explicarea
funcționării sistemului economic.
 Și la fiziocrați obiectul cercetării l-a constituit bogăția, ea fiind, însă,
concepută ca totalitatea bunurilor create de natură. Sfera creării acestei
bogății este considerată agricultura, iar izvorul-produsul net.
 Produsul net este determinat ca diferența între producția globală și
avansurile anuale plus amortizarea avansurilor inițiale.
 Factorii creșterii bogăției erau considerate prețurile „bune” la produsele
agricole și majorarea avansurilor în agricultură. Deci, accentul se punea
nu pe dezvoltarea cererii externe, bazată pe exportul bunurilor
manufacturate, ci pe cererea internă, bazată pe schimbul produselor
agricole.
 Prin intermediul circuitelor macroeconomice fiziocrații au studiat
modalitățile de repetiție-circulație a bogăției între clasele sociale,
consumul interdependent, reducerea cheltuielilor din partea unei clase
determinând reducerea veniturilor celorlalte clase și a venitului național în
ansamblu.
 Aceste circuite reprezentau, de asemenea, sisteme autoechilibrate, care
funcționează în condițiile unei „ordini naturale”, ale cărui piloni principali
erau considerate proprietatea , libertatea și autoritatea.
 Ca urmare fiziocrații au propus minimizarea funcțiilor economice ale
statului, intervenția minimală a statului în economie fiind denumită
„politica laissez faire”