Ministerul Educației , Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău

Referat
Disciplina : Teoria Economică
Tema : Originile și etapele de dezvoltare a teoriei economice

Elaborat : Ahmatova Renata , T-201

Coordonator : Golovca Diana
 Cuprinsul :

1)Introducere ………………………………………………

2)Originile teoriei economice ……………………………..

3)Etapele de dezvoltare a teoriei economice ………………

4) Concluzia ……………………………………………….

5) Bibliografia ……………………………………………..
 Introducere :

Cand se cere o definitie a Economiei, profanii care au de-a face

pentru prima data cu aceasta materie obisnuiesc sa dea concepte care
se refera la bani, la valoarea lucrurilor sau la bogatia persoanelor,
tarilor. Daca intrebam o persoana de pe strada ce opinie are despre
problemele economice, raspunsul sau se va referi cu siguranta la
somaj, cresterea preturilor sau la situatia Bursei.

Campul de studiu conventional al Economiei contine efectiv toate

problemele referitoare la determinarea preturilor, cu analize ale
activitatilor, ce implica costuri si care produc beneficii masurabile in
bani, la productia si distributia bunurilor si serviciilor pentru
satisfacerea necesitatilor umane.

Dar banii nu sunt totul. De aceea este posibil sa se rezolve foarte

multe probleme economice, fara insa sa se utilizeze banii. A existat un
timp in care fiintele umane traiau fara bani. Mai recent, in 1976,
guvernul cambodgian al Kmerilor Rosii a abolit toate formele de bani
si a mentinut in tara o economie demonetizata mai mult de trei ani.
Rezultatele au fost foarte negative cu scaderea grava a productiei si se
calculeaza ca in campurile de munca fortata au murit 3 milioane de
persoane, dar in orice caz s-a demonstrat ca era posibila realizarea
acestui lucru.

Pe de alta parte, pretul multor lucruri nu este exprimat in unitati

monetare; delincventul care este inchis, de exemplu, isi plateste dauna
societatii pe timpul incarcerarii. Aceeasi metoda, pentru calcularea
efectului asupra consumului de ulei de masline la o crestere a pretului
sau, este utilizata de asemeni de unii teoreticieni ai economiei
dreptului, pentru a estima efectul, pe care l-ar avea o crestere a
pedepselor asupra activitatii delincventilor.
Cu o fraza scurta, profesorul Lionnel Robbins a transformat intr-un
lucru de scara gigantica campul de studiu al economiei, cunoscuta sa
definitie spune ca "Economia este o stiinta care studiaza relatiile
dintre scopuri si mijloace reduse, susceptibile de uzante alternative".
Obiectivele fiintelor umane sunt numeroase si in continua expansiune:
pornesc de la satisfacerea celor mai elementare necesitati biologice
pana la cele mai elevate gusturi culturale sau spirituale. Cum
nerabdarea satisfacerii acestor necesitati este insatiabila, mijloacele
pentru a le obtine - timpul dedicat muncii, fabricile, minele sau
puturile de petrol, de exemplu - sunt si vor fi mereu insuficiente.
Aceste mijloace pot fi dedicate producerii diferitelor bunuri si
produsele sale pot fi destinate diferitor persoane. Fiinta umana trebuie
sa aleaga intre aceste foloase alternative, ia in continuu decizii de
acest tip. Criteriile pentru aceasta alegere, metodele pentru valorarea
diferitelor alternative si efectele deciziilor adoptate vor constitui
obiectul cursului nostru.
 Originile teoriei economice :
Noţiunea de economie îşi are originea în două cuvinte greceşti: oikos
= casă, gospodărie şi nomos = normă, lege. Ea a fost pusă în circulaţie
de filozoful grec Xenophon (430 – 355 î. Christos) prin lucrarea
Oikonomia. La origine conceptul respectiv desemna administrarea
gospodăriei.
Astăzi acest concept are două semnificaţii majore:

a) acţiunile şi activitatea prin care oamenii, colectivităţile şi societatea

îşi asigură cele necesare
traiului;
b) ştiinţa care studiază şi explică bazele şi legile
acestei activităţi. Ulterior, o lungă perioadă această
ştiinţă se va numi economie politică.

Conceptul respectiv a fost lansat în anul 1615 de către

Antoine de Montchretien prin publicarea Tratatului de economie
politică, o carte despre finanţele publice, despre normele de
gospodărire a statului. Între epoca în care terme- nul a fost utilizat
pentru prima dată în Antichitate şi perioada actuală, economia ca
realitate şi componentă a vieţii sociale şi ca ştiinţă a parcurs un drum
lung şi complicat. Acest drum a pus în evidenţă un lucru elementar şi
în acelaşi timp funda- mental: omul şi societatea nu pot să existe şi să
se dezvolte decât în condiţiile în care îşi produce cele necesare
traiului.
Ca realitate constituită din ansamblul activităţilor, ramurilor şi
gospodăriilor sau întreprinderilor care produc şi comercializează
aceste bunuri, economia contemporană se
deosebeşte fundamental de cea din Antichitate.

În Antichitatea greacă şi chiar în cea romană, nivelul

producţiei era redus, iar întreprinderile, cu mici excepţii, aveau
dimensiuni artizanale. În Evul Mediu, datorită fărâmiţării feudale,
economia progresează lent şi cu diferenţe mari de la o zonă la alta.
Renaşterea, dezvoltarea comerţului, dezvoltarea manu- facturilor, şi
mai ales, revoluţia industrială de mai târziu din Europa veacului al
XVIII-lea aveau să impulsioneze tot mai puternic atât producţia de
bunuri materiale şi creşterea bogăţiei, cât şi dezvoltarea comerţului
intern şi a schimburilor între popoare. Ca urmare, s-au intensificat
preocupările pentru înţelegerea fenomenelor economice, pentru
definirea obiectului de studiu al economiei. În acest proces s-au
constituit mai multe curente (şcoli) de gândire.

Etapele de dezvoltare a teoriei economice :

Primul curent de gândire economică l-a constituit mercantilismul, din

secolele XVI-XVII şi prima jumătate a secolului XVIII în Italia,
Spania, Franţa, Germania şi Anglia.
Principalele coordonate ale mecanismului erau:
- banii sub formă de lingouri de aur şi comori de orice
fel ca esenţă a bogăţiei;
- încurajarea exportului, în special la produse finite;
- reglarea comerţului exterior, astfel încât să aibă loc intrarea de aur şi
argint în ţară.
Curentul fiziocrat (fiziocraţia) a apărut la mijlocul secolului XVIII,
având ca mentor pe François Quesnay (1694 – 1774) , autorul lucrării
intitulate Tabloul economic.
Contrar mercantiliştilor, fiziocraţii considerau agricultura ca fiind
singura în care se realizează produs net, celelalte fiind sterile. De
asemenea, ei susţineau teza conform căreia economia se desfăşoară pe
baza unor legi naturale şi a unei ordini naturale, care nu trebuie
încălcate ci respectate.
Şcoala clasică engleză a pus fundamentele economiei politice ca
ştiinţă şi ale curentului de gândire denumit liberalismul economic,
având ca reprezentanţi de seamă pe Adam Smith, David Ricardo,
Thomas Robert Malthus şi John Stuart Mill.
Adam Smith (1723 – 1790), profesor de filozofie morală la
Universitatea din Glasgow (Scoţia) este autorul lucrării intitulată
Avuţia Naţiunilor – cercetări asupra naturii şi cauzelor ei. Avuţia,
arată Smith, „constă din bunurile pe care toţi membri societăţii le
consumă”.
David Ricardo (1772 –1823) publică în 1817 lucrarea intitulată
Principiile Economiei politice şi ale impunerii. Ricardo duce mai
departe fundamentele teoriei economice iniţiate de fiziocraţi şi, mai
ales, de Adam Smith. El a realizat teoria valorii – muncă, teoria pieţei
şi a rolului acesteia, teoria rentei diferenţiale şi mai ales, teoria
costurilor comparative.

Thomas Robert Malthus (1776 – 1834) este renumit îndeosebi prin

lucrarea sa intitulată Eseu asupra principiului populaţiei, în care a
formulat ideea mult discutată şi criticată, conform căreia populaţia
creşte mai repede în raport cu producţia bunurilor de subzistenţă; a
publicat şi lucrări de economie.
John Stuart Mill (1806 – 1873) este economistul care a desăvârşit
gândirea clasică engleză iar manualul său, Principiile economiei
politice, a fost utilizat decenii întregi în universităţile engleze şi
americane.
În lucrările şcolii clasice engleze au fost fundamentate principiile
liberalismului economic şi anume:
a) piaţa are rolul de motor al activităţii economice, impulsionând pe
producători să producă şi să mărească oferta;
b) cererea şi oferta au rolul esenţial în formarea preţurilor şi în
orientarea economiei;
c) în acţiunile lor oamenii au un comportament raţional, urmărind
permanent raportul avantaje/ dezavantaje şi obţinerea profitului (ceea
ce clasicii exprimau prin „Homo Economicus”)
d) libera circulaţie a mărfurilor între ţări (teoria liber- schimbismului)
etc..
Protecţionismul. Spre deosebire de liber-schimbism, protecţionismul
este sistemul şi concepţia în care comerţul şi industria unei ţări trebuie
să fie apărate de concurenţa străină cu ajutorul statului prin măsuri de
ordin vamal şi nevamal. Bazele acestui sistem au fost puse de
germanul Frederich List (1789 – 1854) în lucrarea intitulată Sistem
naţional de economie politică.
Din gândirea clasică s-au desprins două direcţii de mişcare a gândirii
economice, sau „marea schismă” cum o califică unii economişti.
Prima este cea a lui Karl Marx (1811-1883), filosof, economist şi om
politic german. Lucrarea sa fundamentată este Capitalul, în care
continuă şi dezvoltă teoria valorii-muncă, analizează rolul şi formele
capitalului şi profitului şi ale reproducţiei capitalului social.
Cea de a doua filiaţie o reprezintă gândirea neoclasică reprezentată la
început prin trei economişti: englezul William Stanley Jevons (1835 –
1882), autorul lucrării Teoria econo- miei politice; austriacul Carl
Menger (1840-1921), autorul lucrării Fundamentele economiei
politice şi francezul (stabilit ulterior în Elveţia) Leon Walras (1834 –
1910), autorul lucrării Elemente de teorie economică pură.
Pe această bază s-au format apoi trei şcoli de gândire neoclasică şi
anume:
a) şcoala de la Viena sau şcoala utilităţii finale (marginale);
b) şcoala de la Laussanne, cunoscută prin teoria echilibrului general
(static şi dinamic);
c) şcoala de Cambridge, având ca reprezentant de frunte pe Alfred
Marshall (1842 – 1924).
Reprezentanţii şcolii neoclasice sunt adversari ai teoriei valorii –
muncă şi adepţi ai teoriei valorii-utilitate. În cerce- tarea fenomenelor,
neoclasicii foloseau un aparat matematic dezvoltat. Şcoala neoclasică
punea un accent deosebit pe: utilitatea marginală, productivitatea
marginală, costul marginal şi venitul marginal.
Keynesismul reprezintă un curent important în gândirea
economică. Denumirea vine de la fondatorul curentului, englezul John
Maynard Keynes (1883 – 1946), autorul lucrării intitulată Teoria
generală a folosirii mâinii de lucru, a dobân- zilor şi a banilor, lucrare
scrisă în perioada în care omenirea a fost confruntată cu consecinţe
grave ale crizei din 1929-1933 – mari scăderi de preţuri, reducerea
puternică a producţiei, şomaj în proporţii de masă (30 milioane de
şomeri) - publicată în 1936. Aceste fenomene l-au determinat pe
Keynes la o regândire radicală a teoriei economice:
analiza are un caracter macro-economic, operând îndeosebi cu mărimi
agregate ca: venitul naţional, oferta globală, cererea globală, nivelul
ocupării mâinii de lucru, echilibrul la scara economiei naţionale;
pentru Keynes ocuparea forţei de muncă, are un rol central;
în situaţia de depresiune (criză), în condiţiile subocupării forţei de
muncă este necesară intervenţia statului, care trebuie să încurajeze
consumul şi investiţiile, în vederea creşterii cererii şi a gradului de
ocupare a forţei de muncă.
În perioada postbelică, economiştii, care au adoptat ideile lui Keynes
s-au grupat în curentul de la Cambridge punând un accent deosebit nu
pe rolul creditului şi dobânzii, ci pe alte instrumente de intervenţie:
investiţiile de stat, împrumuturile de stat, controlul preţurilor şi
salariilor şi bugetul ca „stabilizator organic” al economiei.
În perioada de după cel de-al doilea Război Mondial, gândirea
americană a fost dominată de dezbaterile şi confruntările dintre
Keynesism-neoliberalism, socialism, instituţionalism şi teoriile mai
noi orientale spre dezvoltarea durabilă. O formă de adaptare a
Keynesismului la condiţiile acestei perioade o reprezintă: „sinteza
neoclasică” sau teoria despre economia mixtă, formulată îndeosebi de
Paul A. Samuelson, laureat la premiului Nobel pentru economie, în
viziunea căruia, economiile dezvoltate contemporane se bazează pe
îmbinarea mecanismului pieţei cu diferite forme de intervenţie statală,
precum şi pe armonizarea macroeconomiei cu macroeconomia.
Gândirea economică din România s-a înscris pe coordonatele
fundamentale ale gândirii mondiale, dar cu particularitatea abordării
problemelor în strânsă legătură cu condiţiile şi cerinţele progresului
ţării noastre.
În acest cadru, Mihail Manoilescu s-a înscris în gândirea economică
internaţională cu o contribuţie importantă denumită „o teorie a
învingerii subdezvoltării”
În această lucrare, N. Georgescu-Roegen a analizat critic principalele
curente de gândire, îndeosebi Keynesismul, căruia i-a reproşat
transformarea cheltuielilor guvernamentale în factor inflaţionist şi
gândirea neoclasică („economia standard”), căreia i-a reproşat
absolutizarea lui „homo oeconomicus”, neglijarea raportului
economie-natură, precum şi faptul că ea este o teorie inaplicabilă la
condiţiile ţărilor agrare suprapopulate. Pe această bază el a formulat o
nouă teorie, denumită bioeconomie, care are la bază universalitatea
legii entropiei.
 Concluzia :
În concluzie ,pot spune că gândirea economică are o istorie relativ
îndelungată ,care apare încă în Antichitate . După cum
observăm ,economia este foarte relevantă in viața omului și
gestionarea finanțelor este un lucru esențial ,fără care omul nu-și va
putea satisface nevoile . Economia este o parte integrantă a vieții
omului și interesează toate aspectele necesare supraviețuirii și
prosperității sale.
De exemplu, economia se referă la modul în care oamenii produc și
consumă bunuri și servicii, furnizează locuri de muncă și venituri și
investesc resursele financiare pentru a atinge obiectivele personale și
colective.
În plus, economia poate influența și determina politici
guvernamentale, precum cele referitoare la impozite și cheltuieli
publice, sănătate, educație și alte servicii sociale.
În mod indirect, economia poate influența și viața socială și culturală
a oamenilor, prin creșterea nivelului de trai, accesul la tehnologii și
alte resurse, precum și dezvoltarea de oportunități de afaceri și de
învățare.
Аstfel, economia joacă un rol crucial în viața omului, de la nivel
individual până la nivel global, și poate fi considerată un factor
esențial în deciziile și acțiunile acestuia.
 Bibliografia :
https://uspee.md/wp-content/uploads/2017/05/Ghid-didactic-
Teorie-economica-2015.pdf

tinread.usarb.md:8888/tinread/fulltext/branasco/
doctr_econom.pdf

https://www.studocu.com/ro/document/academia-de-studii-
economice-din-bucuresti/microeconomie-microeconomics/1-ce-
este-economia/11320904

https://www.eumed.net/ecorom/I.%20%20Stiinta%20economiei/
1%20ce_este_economia.htm

https://www.economiafinanzas.com/ro/ce-este-economia/amp/

https://www.slideshare.net/rodyca/ce-este-economia