Perioada a doua a literaturii franceze din Secolul Luminilor este

reprezentată de o generaţie de iluminişti ale căror idei şi concepţii

sînt mult mai radicale, impunîndu-se activitatea lui Denis Diderot şi

Jean-Jacques Rousseau. În literatură se mai menţine clasicismul ilu-

minist, se dezvoltă în continuare realismul iluminist, ia naştere un nou

curent literar sentimentalismul –, iar spre sfîrşitul secolului începe să

se afirme romantismul în faza sa iniţială, numită preromantism.

Denis Diderot (1713–1784), filozof, teoretician al artei, prozator,

dramaturg, a jucat un rol considerabil în istoria iluminismului francez,

îndeosebi în publicarea unei lucrări fundamentale cum este Enciclope-

dia, în care au fost adunate ideile înaintate ale epocii, lucrarea avînd

un larg ecou în toată Europa. Ca teoretician al artei, Diderot îi sfătu-

ieşte pe creatori „să consulte natura“, dar, totodată, să-şi exprime în

operele create şi ideile personale, deoarece poezia sau pictura lipsită

de idei nu valorează nimic. Diderot nu este doar cel mai important

teoretician francez al realismului iluminist, ci şi unul dintre scriitorii

ce îl ilustrează prin propria creaţie. Expresie a necesităţii de a zugrăvi

critic viaţa societăţii contemporane sînt: romanul Călugăriţa, în care

autorul denunţă ascetismul şi instituţiile monahale ce mutilează natura

umană; Nepotul lui Rameau, un microroman scris în tradiţia dialogului

filozofic, în care asistăm la dezvăluirea esenţei antiumane a întregii

orînduiri existente, scriitorul prefigurînd personajele şi realismul seco-

lului următor; Jacques fatalistul, un soi de roman picaresc, gen literar