Voltaire a lăsat posterităţii o vastă operă filozofică, istorică şi lite-

rară. În creaţia sa artistică a abordat toate genurile şi speciile literare,

considerînd că „toate genurile sînt bune, cu excepţia celui plictisitor“.

Operele scrise de Voltaire se încadrează în două curente literare: clasi-

cismul iluminist şi realismul iluminist. Ca poet şi dramaturg, Voltaire

este preponderent clasicist, ca prozator, se înscrie în realismul iluminist.

Dar toate operele sînt străbătute de idei iluministe. Voltaire a folosit

orice gen în care a scris pentru a-şi face cunoscute ideile. Poemul eroic

Henriada, clasicist după formă, capătă evidente accente iluministe, fiind

pătruns, în special, de concepţia iluministă despre monarhul iluminat.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre poemul Fecioara din Orléans, în

care clasicismul se modifică radical prin utilizarea experienţei poemelor

eroicomice renascentiste. O transformare şi mai pronunţată a clasicis-

mului se observă în tragediile lui Voltaire, prin care autorul apare ca cel

mai de seamă reprezentant al clasicismului iluminist francez. Păstrînd

unele principii clasiciste, mai mult formale (preluarea subiectelor din

Antichitate sau din Evul Mediu, conflictul dintre datorie şi sentiment,

respectarea unui şir de reguli, deşi autorul încalcă mai multe dintre

ele), Voltaire introduce în tragediile sale (Oedipe, Brutus, Moartea lui

Caesar, Zaïre, Alzire, Mahomet sau Fanatismul) o nouă problematică

iluministă, condamnînd samavolnicia, despotismul şi fanatismul re-

ligios. Pentru eroii lui Voltaire conflictul dintre datorie şi sentiment

se rezolvă, ca şi în tragedia clasicistă din sec. al XVII-lea, în favoarea

datoriei. Însă datoria este înţeleasă acum în spirit iluminist, eroii nu

luptă pentru interesele monarhice, ci pentru cele republicane, nu mor

în numele unei religii, ci luptă împotriva oricărei forme de fanatism

religios, afirmînd dreptul omului la o viaţă demnă într-o lume bazată

pe principii raţionale. Voltaire credea că teatrul şi tragedia trebuie să se

transforme într-o tribună, de unde scriitorul să-şi poată exprima ideile.

Dorindu-şi cel mai mult să fie dramaturg, Voltaire a încercat să-i ega-

leze pe Corneille şi Racine, pentru care a avut o admiraţie deosebită.

Povestirile filozofice se înscriu printre cele mai valoroase realizări

literare ale lui Voltaire. Povestirea filozofică s-a constituit ca specie

literară în Secolul Luminilor şi, la fel ca şi romanul filozofic, ilustrează

sau verifică o teză filozofică. Dintre povestirile filozofice ale lui Voltaire

(Zadig, Micromegas, Naivul ş.a.) cea mai importantă este Candid sau

Optimismul.