Plutarh (în unele lucrări Plutarch; în limba greacă Πλούταρχος Ploutarkhos, a adoptat numele

de Mestrius Plutarchus) s-a născut la Cheroneea, în Beotia, în jurul anului 46 și a decedat în

aceeași localitate, în anul 127. A fost un scriitor și moralist de origine greacă, cunoscut mai ales
prin scrierile sale biografice și filosofice. A fost unul din principalii reprezentanți
ai aticismului în literatura greacă dar a fost și un istoric antic, cunoscut pentru lucrarea Viețile
Paralele; De Phythiae oraculis se traduce prin Despre oracolul Phythiei, celebra preoteasă a
templului lui Apollo din Delphi, unde, în stare de transă, prevedea viitorul.

Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr, n. cca. 4 î.Hr. –
d. 65) a fost un filosof stoic roman, preceptor - profesor al împăratului Nero. Seneca a ocupat și
funcții în administrația Imperiului. A fost fiul lui Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.-41d.Hr.).

William Shakespeare (n. aprilie 1564,[9] Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei – d. 23 aprilie/3

mai 1616,[10][11][12][13] Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei) a fost un dramaturg și poet englez,
considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză și supranumit „Poetul din Avon”
(în engleză "Bard of Avon”) sau „Lebăda de pe Avon” ("The Swan of Avon"). Din vasta sa operă -
parte realizată în colaborare - s-au păstrat aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi
poeme narative, precum și alte multe poezii traduse în aproape fiecare limbă vorbită.

Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854,[1][2][5][6] Dublin, Regatul Unit al Marii
Britanii și Irlandei – d. 30 noiembrie 1900,[7][1][2][5] Paris, Franța) a fost un scriitor irlandez, cel mai
cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză. Oscar Wilde a publicat versuri
(Poems, 1881), povestiri (Prințul fericit și alte povestiri, 1888), eseuri (The Soul of Man under
Socialism, 1891). Romanul „Portretul lui Dorian Gray” (The Picture of Dorian Gray, 1891), cea
mai importantă operă a sa, este o ilustrare pregnantă a principiilor sale estetice.

Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927, Aracataca, Columbia - d. 17 aprilie 2014, Ciudad de
México, Mexic) a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în
anul 1982, pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume
liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către
prieteni drept Gabo.

Johann Wolfgang Goethe, înnobilat în anul 1782 (n. 28 august 1749, Frankfurt am Main – d. 22
martie 1832, Weimar) a fost un poet german, ilustru gânditor și om de știință, una dintre cele mai
de seamă personalități ale culturii universale.

Lev Tolstoi (sau Contele Lev Nikolaevici Tolstoi,[11] rusă Лев Никола́ евич Толсто́ й; n. 28
august/9 septembrie 1828,[5][6][7][8] Iasnaia Poleana, Gubernia Tula(d), Imperiul Rus – d. 7/20
noiembrie 1910,[6][8] Astapovo(d), Okteabrski selsovet(d), Regiunea Lipețk, Rusia) a fost un scriitor
rus. Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii.[12] Alături
de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută
ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută în 1820 cu primele opere ale lui Pușkin, și terminată
în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski). Operele sale Război și pace și Anna Karenina au
avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale
religioase, filosofice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte opere, sunt reunite și
cunoscute sub denumirea de „tolstoianism”.[13] Creația sa epică se impune prin capacitatea de
cuprindere, adâncimea viziunii, acuitatea observației sociale și psihologice, sentimentul tragicului
și omenescului.[14]
Tolstoi s-a manifestat, totodată, și ca eseist, dramaturg[15] și reformator în domeniu educației,
calități care l-au consacrat drept unul dintre cei mai cunoscuți membri ai acestei vechi și
aristocratice familii rusești. Interpretările sale literare privind învățăturile etice ale lui Iisus
Hristos l-au făcut să devină mai târziu, spre sfârșitul vieții sale, un fervent comentator al
învățăturilor lui Hristos, în sensul lor social, pacifist și nemediat de vreo putere lumească. Ideile
sale despre rezistența nonviolentă, expusă în opere ca „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul
vostru”, au avut un profund impact asupra unor personalități de referință din secolul al XX-lea,
printre care Mahatma Gandhi[16] și Martin Luther King, sau, înainte de aceștia, poeți
ca Rabindranath Tagore ori Maitreyi Devi.
Efigia lui Lev Tolstoi a fost imprimată pe o monedă rusească din aur.

Honoré de Balzac (n. 20 mai 1799,[1][5][6][7] Tours, Prima Republică Franceză – d. 18

august 1850,[8][5][6][7] Paris, A Doua Republică Franceză) a fost un romancier, critic literar, eseist,
jurnalist și scriitor francez.
El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist,
romanului psihologic și a romanului fantastic.
Apreciat de critica literară, Gérard Gengembre,[11] G. Vannier,[12] cât și de filozofi sau eseiști ca
Alain[13], Albert Béguin[14] el a fost caracterizat drept un autor vizionar de către Albert Béguin [14].
În cultura română a avut doi admiratori de valoare, G.Călinescu, cel care milita pentru
balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în romanul Enigma
Otiliei, și de Mircea Eliade, care, în tinerețe și-a dorit să scrie o monografie consacrată operei lui
Balzac. Pornind de la motivul androginului, care constituie de fapt nucleul nuvelei de ample
dimensiuni Séraphita, Mircea Eliade a dezvoltat teoria sa din eseul Mitul reintegrării.[15]
Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea
perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categorii deja existente, aparte.
El a creat un adevărat monument, "Comedia umană" (în franceză Comédie humaine), ciclu în a
cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane și eseuri) și 48 lucrări
neterminate. Ideea continuității dintr-o lucrare în alta, a uniunii, a apărut pentru prima dată în
1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul Scènes de la vie privée.

Victor Hugo (n. 26 februarie 1802,[1][2][7][8] Besançon, Franța – d. 22 mai 1885,[1][2][7]

[8]
Paris, Franța) a fost un poet, dramaturg și romancier francez.
Scriitor romantic, era pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei
Franceze din 1841. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Mizerabilii (1882)
și Notre-Dame de Paris (roman) (1831), precum și volumele de poezii Les Contemplations și La
Légende des siècles.
Victor Hugo este un exponent al curentului literar romantic cu piesa sa Cromwell și cu
drama Hernani și un militant pentru cauze sociale printre care eliminarea pedepsei capitale.
Deși era un regalist convins în tinerețea sa, opiniile sale politice s-au schimbat cu trecerea
deceniilor devenind un susținător pasionat al republicanismului; lucrările sale ating majoritatea
problemelor politice și sociale și tendințele artistice ale timpului său.
Este înmormântat în Panthéon, la Paris. Moștenirea lui a fost onorată în numeroase moduri,
inclusiv prin imprimarea portretului său pe bancnotele franceze.

Miguel de Cervantes Saavedra (n. 29 septembrie 1547,[1][2][3] Alcalá de Henares, Coroana

Castiliei – d. 22 aprilie 1616,[4][1][5][2] Madrid, Coroana Castiliei) a fost
un romancier, poet și dramaturg spaniol, considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut în
primul rând ca autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”, („hidalgo” este
un reprezentant al micii nobilimi) pe care mulți critici literari l-au considerat primul roman modern
și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit „Principele
ingeniozității”

Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet (n. 21 noiembrie 1694,[3][4]

[5]
Paris, Regatul Franței – d. 30 mai 1778,[6][7][8][9] Paris, Regatul Franței) a fost
un scriitor și filosof al Iluminismului francez. Autorul a adoptat numele de "Voltaire" în 1718, în
urma incarcerarii lui de la Bastille. Originea sa este neclară. Este o anagrama de AROVET LI,
ortografia latinizat a numelui său, Arouet, iar literele inițiale ale Le Jeune ( "tineri"). În
conformitate cu o tradiție de familie printre descendenții surorii sale, el a fost cunoscut sub
numele de Le petit volontaire ( "lucrul mic determinat"), ca un copil, și a înviat o variantă a
numelui în viața sa de adult. Numele inversează, de asemenea, silabele Airvault, orașul natal al
familiei sale în regiunea Poitou. Richard Holmes susține derivarea anagramatica a numelui, dar
adaugă că un scriitor, cum ar fi Voltaire ar fi intenționat să transmită, de asemenea, conotațiile
sale de viteză și îndrăzneț. Acestea provin de la asociații de cuvinte precum voltige (acrobații pe
un trapez sau cal), schimbări de poziție (o filare pe cale să se confrunte cu dușmanii), și volatile
(inițial, orice creatură cu aripi). "Arouet" nu a fost un nume de potrivire nobil pentru reputația sa în
creștere, mai ales având în vedere faptul că numele de rezonanță cu rouer à ( "să fie bătut în
sus") și Roue (un Debauche). Într-o scrisoare adresată lui Jean-Baptiste Rousseau martie 1719,
Voltaire concluzionează întrebând că, dacă Rousseau dorește să-i trimită o scrisoare de
întoarcere, el face acest lucru adresându-l domnului de Voltaire. Un post-scriptum explica: "J'ai
été si Malheureux sous le nom d'Arouet que j'en AI pris Autre onu surtout pour n'être plus
confondu avec le Roi Poète", (am fost atât de nefericit, sub numele de Arouet pe care am au luat
o alta, în primul rând, astfel încât să înceteze să fie confundat cu poetul Roi.) Aceasta se referă
probabil la Adenes le Roi, iar diftongul "oi" a fost apoi pronuntat la fel ca "ouai" moderne, astfel
încât asemănarea cu "Arouet "este clar, și, astfel, s-ar putea sa fi fost o parte din raționamentul
său. Intr-adevar, Voltaire este cunoscut, de asemenea, s-au utilizat cel puțin 178 de pseudonime
separate, în timpul vieții sale. În luna februarie 1778 Voltaire a revenit pentru prima dată în peste
25 de ani la Paris, printre alte motive pentru a vedea premiera ultimei tragedii ale sale, Irene.

Marcus Tullius Cicero (n. 3 ianuarie 106 î.Hr.,[12][6][7] Arpino, Lazio, Italia – d. 7 decembrie 43 î.Hr.,
[6][7]
Formia, Lazio, Italia) a fost un filozof, politician, jurist, orator, teoretician politic, consul și
constituționalist roman. El a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane.
Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât
Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a
exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei
mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca și Augustin.

Michelangelo Buonarroti (n. 6 martie 1475,[4][5][2][6] Caprese Michelangelo, Republica

Florentină(d) – d. 18 februarie 1564,[7][4][5][2] Roma, Statele Papale) a fost, alături de Leonardo da
Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii Italiene. Geniul său universal este
deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în
genul sonetului și madrigalului.

Aristotel (în greacă: Αριστοτέλης, Aristoteles) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) este unul
dintre cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic,
fondator al școlii peripatetice. Ca discipol al lui Platon a tras concluziile necesare din filosofia
acestuia dezvoltând-o.
A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca metafizica, logica formală, retorica, etica,
politologia. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale constituia forma de referință
pentru mai mult de un mileniu în Europa.
În lucrările de logică a analizat exemple de demonstrație din matematici ca și condițiile construirii
unui sistem deductiv[8].

Sofocle (Greacă veche Σοφοκλῆς-Sofokles - n. cca. 496 î.Hr. - d. 406 î.Hr.) a fost un
poet tragic grec. Împreună cu Eschil și Euripide a pus bazele tragediei clasice grecești[2]. Aduce
însemnate inovații în tehnica teatrală: renunțarea la conexiunea trilogiei prin crearea de piese
independente, mărirea numărului coreilor (picior de vers antic) de la 12 la 15, introducerea celui
de-al treilea actor, dezvoltarea dialogului, importanța acordată decorului și costumelor[2]. Opera
marelui poet tragic, continuator al lui Eschil, cuprinde peste 120 de piese[3] (după diverse păreri
și izvoare, numărul pieselor e de 123, 130, 133, ba chiar și de 140), dintre care ne-au mai rămas
în întregime numai șapte.

Durante degli Alighieri (Dante Alighieri; n. 1265,[3] Florența, Republica Florentină(d) – d. 14

septembrie 1321,[3] Ravenna, Statele Papale) a fost un poet și filosof italian, om politic florentin,
cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii
universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt
grad”).
„Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii
mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și
gânditoare” (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante).

Mahatma Gandhi (n. 2 octombrie 1869,[1][4][5][6] Porbandar(d), Bombay Presidency(d), India

Britanică – d. 30 ianuarie 1948,[1][4][5][6] New Delhi, Delhi, India) cu adevăratul său
nume Mohandas Karamchand Gandhi a fost un avocat[13] indian, părintele
independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente. Numele de „Mahatma“
(în sanscrită înseamnă „marele suflet“) i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore.
Marcel Proust (franceză maʁsɛl pʁust; n. 10 iulie 1871,[4][5][6][7] Paris, A Treia Republică
Franceză – d. 18 noiembrie 1922,[8][9][4][6] Paris, A Treia Republică Franceză) a fost
un romancier, eseist și critic francez, cunoscut mai ales datorită romanului În căutarea timpului
pierdut (în limba franceză À la recherche du temps perdu), operă monumentală de ficțiune a
secolului XX, publicată de Gallimard în șapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani.
Această colaborare cu Gallimard nu a fost lipsită de peripeții, autorul a propus volumul editurii,
care în epocă purta titulatura de Nouvelle Revue française, dar marele scriitor André Gide a
respins manuscrisul, astfel încât autorul a publicat prima parte a romanului pe speze proprii la
editura Grasset. Ulterior Gaston Gallimard însuși a cumpărat drepturile de publicare pentru
editura pe care o patrona și care deține și azi copy-right-ul operei proustiene.

SODOMA ȘI GOMORA