Romantismul european

Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artistică,

literară și intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea,
atingând apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare parte o reacție împotriva
Revoluției Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale ale
Iluminismului. Își face cel mai simțită prezența în artele vizuale, literatură și
muzică, dar de asemenea a avut un impact și asupra istoriografiei, educației și
istoriei naturale (științele naturii).Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un
sentiment așa-zis romantic înainte de răspândirea sa efectivă, fiind numiți de
aceea pre-romantici. Printre aceștia se află Francisco Goya și Manuel Maria
Barbosa du Bocage.
LITERATURA
Una din caracteristicile romantismului este faptul că se împotrivește
clasicismului. Tema centrală a romantismului este idealul și dorința de libertate,
individul și autoexprimarea sunt promovate în prim-plan. La romantici,
personajele aparțin tuturorcategoriilor sociale, nu există tipuri umane, ci
individualități. Se pune accent pe individualitatea creatoare, afirmarea
originalității și a sensibilității. Temele predilecte romanticilor sunt: iubirea,
natura, istoria, folclorul autohton, condiția omului de geniu,moartea,
singurătatea, revolta împotriva condiției umane.
Romanticii resping convenții în opera literară impuse de clasiciști, cum
ar fi regula celor trei unități: de loc, de timp, de acțiune, resping tipologia
umană, alegerea personajelor din înalta pătură a societății. Romanticii sunt
pasionați de mister, de exotic, au gust pentru macabru, creează personaje și
situații excepționale. In prefata dramei Cromwell, manifestul literar al
romantismului francez, Victor Hugo proclama ca „nu exista reguli, nici modele',
caci noua doctrina este „liberalismul literaturii'. In primele decenii ale secolului
al XlX-lea, principala preocupare a roman-tismului va fi sa isi configureze
doctrina, in opozitie cu principiile clasicismului. Astfel, in vreme ce clasicismul
dezvaluie o lume ideala, statica, obiectiva, structurata in categorii ideale si tipuri
eterne, in care fiinteaza un personaj abstract, echilibrat si dominat de morala,
romantismul propune, in replica, un univers determinat de miscarile istoriei,
fantastic, subiectiv, cu o natura care il copleseste pe individ, in care se profileaza
un erou dinamic, sentimental, angajat intr-o continua cautare a absolutului. In
Anglia, prima manifestare a romantismului este marcata de „poetii lacurilor'
(Samuel Taylor Coleridge, Walter Scott, William Wordsworth si John Keats),
care preiau din doctrina romantica intoarcerea spre natura patriarhala. Marii
exponenti ai romantismului raman insa Byron si Shelley, primul impunand prin
Peregrinarile lui Childe Harold prototipul eroului romantic, eroul byronian, cel
de-al doilea sintetizand in Prometeu imaginea geniului revoltat impotriva tiraniei
si care se defineste prin idealuri de bine, dreptate si dragoste. In Italia si Rusia,
curentul se dezvolta pe fundalul framantat al luptelor de eliberare nationala sau
sociala, reprezentantii sai fiind preocupati si de problema omului in angrenajul
vremii lui, dar si in lupta cu limitele, pentru atingerea unui ideal. Leopardi
mediteaza pe tema conditiei umane, prefigurand lirica moderna existentialista,
Puskin observa istoria si societatea cu interesul poetului-cetatean al carui destin
este puternic marcat de iubirea de patrie, iar Lermontov se dovedeste liricul
sensibil in a carui acceptie geniul poate fi salvat de blestemul singuratatii prin
iubire. Alfred de Musset in ‚Noapte de decembrie’, defineste trecutul ca pe o
lunga insiruire de episoade in fata carora omul este mereu singur, iar Alphonse
de Lamartine ofera in ‚Meditatii poetice’ perspectiva timpului divizat in
generatii ce se scurg in acelasi sens si suporta aceleasi realitati: ‚Si secolul ce
moare, povestindu-si durerea/ Celui ce renaste’ (‚Disperarea’). De altfel, pentru
el tema timpului reprezinta o adevarata super tema, fiecare poezie a sa continand
trimiteri de o frumusete plastica aparte spre coordonata primordiala a
universului: ‚Vesnicie, neant, trecut, sumbre abisuri,/ Ce faceti voi din zilele pe
care le-nghititi?’ (‚Lacul’)
Pe de alta parte, Percy Shelley slaveste in ‚Un nou imn national’ o istorie
mareata, care trebuie inviata si care este pusa in antiteza cu realitatea cruda si
aproape macabra din ‚Randuri scrise in timpul gevernului Castlereagh’. Poetii
germani vor cultiva indeosebi tema istoriei, pe care o vor folosi si ca sursa de
inspiratie pentru multe din operele lor. Goethe, in ‚Hermann si Dorothea’ va
dezvolta conceptul calatoriei spiritului in timp, sau mai bine spus, a spiritului
care traieste intr-un spatiu atemporal etern, alaturi de celelalte spirite mari ale
omenirii, acest spatiu fiind Latium.Iar Novalis, in ‚La Falckenstein’ da glas
dorintei dintotdeauna a omului de a se putea intoarce in timp, de a putea vedea
aievea eroii din vechime.
PICTURA
Primele manifestări romantice în pictură vor apărea când Francisco Goya
începe să picteze la pierderea auzului. O pictură cu tematică neoclasică precum
Saturn devorându-și fiii, de exemplu, prezintă o serie de emoții pentru
spectatorul pe care îl face să se simtă nesigur și speriat. Goya creează un joc de
lumini și umbre care accentuează situația dramatică reprezentată. Deși Goya a
fost un pictor academic, romantismul va ajunge mult mai târziu la
Academie.Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin
excelență. Tabloul său Libertatea conducând poporul reunește vigoarea și idealul
romantic într-ooperă care este compusă 1dintr-un vârtej de forme. Tema este
dată de revoluționarii de la 1830 ghidați de spiritul Libertății (reprezentați aici
de o femeie purtând drapelul francez). Artistul se plasează metaforic ca un
revoluționar din vârtej, deși vedea evenimentele cu o anumită rezervare
(reflectând influența burgheză asupra romantismului). Aceasta este probabil
opera romantică cea mai cunoscută. Pictorul englez William Turner a reflectat
acest spirit în opere precum Furtună pe mare unde apariția unui fenomen natural
este folosit pentru atingerea sentimentelor menționate mai sus.Alții, folosind
figuri mai mici au ales pictura istorică, cum ar fi Salvator Rosa, care picta în
maniera lui Claude Lorrain, artist baroc târziu cu elemente romantice în picturi.
Caspar David Friedrich a fost unul dintre cei mai reprezentativi prictori
ai romantismului tanar. Operele sale cuprin in general peisaje din natura, natura
avand adesea un caracter metafizic-trascendent. El intrupeaza imaginea
romancierului tipic. Era introvertit, legat de natura si religios. Adesea picturile
sale au un caracter melancolic. Pentru el, natura este oglinda sufeltului. Individul
se regaseste in ea, se implineste. Simbolurile folosite de el sunt violetul – care
creeaza o stare de vis, de melancolie, de depresie; o reflexie a sufletului
suferiind; Omul ca un copac al vietii si ca observator (ideea Copacului
singuratic) care apare in picturile „Der Wanderer über dem Nebelmeer”
(Calatorul peste Marea de Ceata) si „Der Mönch am Meer“ (Calugarul la Mare).
In pictura Der Wanderer über dem Nebelmeer figura intoarsa cu spatele este
autorul si are ca scop accentuarea atentiei acordate actiunii din fata sa. El se
regaseste deplin in natura. Interesant de adaugat ideea autoruli de liniste
absoluta. Acea liniste reprezinta izolarea autorului de lume si dedicarea sa
deplina naturii.
In anul 1824, se poate privi la Salon tabloul „Macelul din
Chios”(stanga). Sursa de inspiratie a tabloului este de natura istorica. In luna
aprilie a anului 1822, populatia greaca din insula Chios a fost masacrata de
armata Inaltei Porti, cum era numit pe atunci imperiul otoman. Hecatomba
infricosatoare a cutremurat intreaga Europa. Pregatindu-si tabloul, Delacroix a
scos informatii din cartea locotenentului Voutier, ofiter francez, care a luptat in
randurile grecilor si a scris in anul 1823 'Amintiri din actualul razboi grecesc'.
Intr-adevar, Delacroix realizeaza o revolutie in pictura. Culorile lui socheaza.
Renunta la tonurile stinse ale primelor sale panze, foloseste culori noi, pure si
intense: albastru cobalt, verde smarald, rosu aprins. Delacroix doreste sa
exprime caracterul cutremurator al temei si cauta indelung o abordare cat mai
dramatica a intregii scene. Creeaza o compozitie zguduitoare, in care reuseste sa
transmita emotii diferite: resemnarea extrema din privirea barbatului cu legatura
rosie pe cap, disperarea femeii cu turban, care sta la picioarele lui, caracterul
nemilos al cotropitorului otoman.

BIBLIOGRAFIE
http://puteminvataonline.blogspot.com/2013/09/romantism-european.html

https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-de-vest-din-timisoara/literatura-romantica/
literatura-romantica/3831761

https://www.scritub.com/literatura-romana/Romantismul32411.php

https://www.scrigroup.com/diverse/arta-cultura/Romantismul-Pictura-romantica32912.php

https://ro.wikipedia.org/wiki/Romantism