ROMANTISMUL

prezentare sintetica
 Ce este romantismul?
Romantismul este un curent artistic al Europei
Occidentale apărut în secolul al XVIII-lea în
zona care va fi mai târziu Germania (orientarea
culturală a avut și ea o importanță fundamentală
în unificarea germană prin mișcarea Sturm und
Drang) și în Anglia, apoi în secolul al XIX-lea în
Franţa, în Italia şi în Spania. Se dezvoltă în
Franţa ca reacţie la regulile clasice considerate
prea rigide şi împotriva raţionalismului filozofic
al secolelor anterioare.
Romantismul se caracterizează prin dorinţa de a
explora toate posibilităţile artei cu scopul de a
scoate în evidenţă toate experienţele personale.
În mare parte este o reacție împotriva Revoluției
Industriale, cât și împotriva normelor politice și
sociale ale Iluminismului.
 Baudelaire defineşte astfel romantismul :

 “Cine spune romantism, spune artă modernă –

adică intimitate, spiritualitate, culoare, aspiraţie spre
infinit, exprimate prin toate mijloacele specifice artei.”
 “Pentru mine, romantismul este expresia cea mai recentă,
cea mai actuală a frumosului.”
 “Romantismul se află în maniera de a simţi.”
 “Trebuie, deci, înainte de toate, să cunoaştem toate
aspectele realităţii şi toate situaţiile în care se află omul, pe
care artiştii trecutului le-au dispreţuit sau nu le-au
cunoscut.”
Mişcarea Sturm und Drang (literal, furtună şi imbold) este
considerată a fi precursoarea Romantismului în Germania.

Poetul Johann Wolfgang von Goethe a fost cel mai faimos

reprezentant al acesteia.
Goethe publică Suferinţele tânărului Werther, operă de intensă
subiectivitate datorită unei iubiri imposibile a protagonistului
acesteia (Werther). Cartea a cauzat multă vâlvă în perioada sa,
datorită faptului că un val de sinucideri a fost atribuit lecturii
volumului.

Goethe

Doctorul Faust

din drama lui Goethe

1. Cultul sentimentului şi al fanteziei
creatoare

Romanticii suprimă limitele şi legile

experienţei concrete, oferă conştiinţei şi
imagineţei un câmp nemărginit, acordând
spiritului individual libertatea şi
capacitatea unui loc neîngrădit.
“Zugrăvind eul poetului, poezia va zugrăvi
umanitatea întreagă. intr-adevăr, inima omului
nu se schimbă, ea va rămâne totdeauna inima
omului, temelia artei. Ecoul sonor al veacului
său, poetul trebuie să fie călăuza acestuia spre
Ingres, Le Songe d'Ossian, 1812
ideal.” (V. Hugo)
2. Interesul pentru frumuseţea şi
pitorescul naturii, pentru culoarea
locală

Romanticii consideră omul un

microcosmos (univers mic),
în care se oglindeşte şi se rezumă
macrocosmosul (universul mare),
într-o perfectă comuniune
cu natura.
3. Lărgind cadrul de inspiraţie al artistului,
romantismul scoate în evidenţă şi valoarea
artistică a ceea ce nu este frumos

Urâtul se prezintă şi el în
numeroase forme şi “fidelitatea”
faţă de natură impune
surprinderea extremelor naturii:
frumos-urât, ochiul romanticului
fiind creat pentru a descoperi
contrastele.
Quasimodo-ilustratie de Alfred Barbou
4. Personajul romantic provine din toate
mediile sociale, este un erou excepţional
care acţionează în împrejurări excepţionale

Autorul romantic realizează

personaje din trăsături psihice
antitetice, din alb şi negru,
cu sentimente contrastante.
“Ca şi ceilalţi oameni, personajele
trebuie să fie complexe şi nuanţate,
alcătuite, în adâncul lor din
Delacroix : Dante si Virgiliu in Infern
bine şi rău.” (V. Hugo)
5. Arta romantică, în opoziţie cu arta clasică,
preocupată de unitate, este caracterizată de
amestecul genurilor, de renunţarea la regulile
unităţilor de timp şi spaţiu în numele verosimilului
şi al culorii locale.

Tabloul amplu al vieţii necesită

amestecul genurilor, căci
adevărata poezie se află în
armonia contrariilor.
Ingres :Apoteoza lui Homer
Romantismul în pictură:

Romantismul introduce în pictură sentimentul

melancoliei, care apoi cunoaşte mai multe aspecte,
melancolia întotdeauna însoţind un anumit moment
al zilei (amurgul, apusul soarelui).
Frumuseţea este bizară, decurge din stranietate, cerul
oferă marea deschidere perspectivală. Tensiunea,
impulsurile conturează cel mai bine natura
romantică.Personalităţile istorice contradictorii sunt alese
de autorii, pictorii romantici ca teme ale operelor lor.
 Francisco Goya
(1746 -1828)

Primele manifestări romantice în pictură vor aparea când

Francisco Goya începe să picteze la pierderea auzului. Surzenia îl
izolează de lume și îl eliberează de convenția picturii oficiale.
"3 Mai 1808" este o pictură terminată in 1814 de către Goya, în
care acesta caută să comemoreze rezistenţa Spaniei împotriva
armatelor lui Napoleon în timpul ocupaţiei din 1808.
Deși Goya a fost un pictor academic, Romantismul va ajunge
mult mai târziu la Academie.
 Eugène Delacroix (1798-1863)

Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor romantic

prin excelenţă și este reprezentantul major al romantismului; el
caută să transpună în pictură stările de spirit și referințele literare
care caracterizează această mișcare. Tabloul său Libertatea
conducând poporul reuneşte vigoarea şi idealul romantic într-o
operă care este compusă dintr-un vârtej de forme. Tema este
dată de revoluţionarii din 1830 ghidaţi de spiritul Libertăţii
(reprezent aici de o femeie purtând drapelul francez).
Artistul se plasează metaforic ca un revoluţionar din vârtej, deşi
vedea evenimentele cu o anumită rezervare (reflectând influenţa
burgheză asupra romantismului).
Aceasta este probabil opera romantică cea mai cunoscută.
 Eugène Delacroix (1798-1863)

O lucrare grandioasa este Moartea lui Sardanapal:

ultimele ore de viata ale regelui sunt ilustrarea unui
dezastru in care cele mai pretioase bunuri (femei, scalvi,
bogatii) sunt distruse sub ochii sai. Atitudinile
personajelor sunt contorsionate ,iar folosirea
contrastelor cromatice ,de umbra si lumina servesc la
exprimarea tragediei care are loc.
 Eugène Delacroix (1798-1863)

Măcelul din Chios. Tabloul a fost expus la Salon în anul

1824 cu titlul integral: Scene din măcelul de la Chios;
familii grecești în așteptarea morții sau a robiei etc.
(vezi: diverse relații, precum și jurnalele vremii). Pânza
a provocat o mare indignare: "Un pictor plin de
pretenții persistă în urâțenie". - comentează unul dintre
critici. Baron Gros nu a ezitat să utilizeze calificativul
"măcelul picturii", iar Ingres, observând intransigența
estetică a lui Delacroix, îl numește un "Robespierre al
 Theodore GERICAULT
(1791-1824)

Theodore GERICAULT este primul pictor

romantic francez, insa moartea sa prematura lasă
o operă destul de putin intinsă. Pluta Meduzei,
poate cea mai marcantă lucrare a sa este inspirată
dintr-o intamplare reală pe care Gericault o
trateaza cu un excepțional simț al tragicului .
 John Constable (1776-1837)

In Anglia, peisajul romantic este pus în valoare de John

Constable, peocupat de variațiile luminii și ale atmosferei. El
influențează peisagiștii romantici francezi și, indirect, pe
impresioniști. Constable este peisagistul prin excelență, un fel de
portdrapel al pictorilor englezi care descoperă la începutul
secolului al XIX-lea natura de dincolo de orizontul convențional
al grădinii sau parcului, fascinația jocurilor de lumină care pot da
identități diferite aceluiași loc, stările sufletești răsfrânte într-un
cadru natural, norii, cerul, curcubeul, mirajul unui ținut. Toate
acestea se înscriu fără echivoc într-o viziune romantică și mai
ales sunt modalități de desprindere de temele tradiționale ale
picturii și de raționalismul iluminist. Furtuna pe mare
William TURNER (1775-1851) este atras și el de peisaje, dând o
viziune onirică și fantastică metamorfozelor colorate ale luminii
și spațiilor, parcă mișcătoare, pe care le pictează. Abandonarea
aproape totală a oricăror referințe la real îl face să apară ca un
precursor al impresionismului. Căutarea de exotic, de neprimitor
și de sălbatic va reprezenta o altă caracteristică fundamentală a
romantismului. Exprimarea senzațiilor extreme, paradisurile
artificiale și naturalețea în aspectul său rudimentar, lansarea în
„aventuri” i-au inspirat pe anumiți artiști ai romantismului.
William Turner a reflectat acest spirit în opere precum Furtună
pe mare unde apariția unui fenomen natural este folosit pentru
atingerea sentimentelor menționate mai sus.
Pictura lui Caspar-David Fridrich (1774-1840) este
reprezentativă pentru romantismul german, temele sale de
predilecție fiind peisajele și ruinele, sub o lumina rece,
evidențiind relația om-natură. n atmosfera sumbra a meleagurilor
Germaniei pictorul isi regaseste dorintele si dispozitia sufleteasca.
Peisajele lui Caspar David Friedrich surprind adesea regiuni din
nord: dealuri acoperite de copaci, porturi, natura in ceata; toate
picturile au la baza reprezentarea luminii ca definitie veridica a
naturii. In 1808 a expus una din cele mai controversate picturi:
"The Cross in the Mountains" - lucrare ce surprinde simbolul
crestinismului in imaginea naturii.
Romantismul în arhitectură:

Romantismul nu are caracteristici de sine stătătoare în arhitectură, de aceea

nu putem vorbi de un curent romantic aşa cum se întâmplă în celelalte arte
Totuşi o schimbare de orientare se observă la mijlocul secolul al XVIII -lea,
când Horace Walpole și-a construit castelul Strawberry Hill astfel, încât
arhitectura castelului să corespundă exact caracterului și minții sale care
explora neobosit trecutul. În acest scop a folosit elementele artei gotice și,
în ciuda faptului că pentru acest lucru contemporanii lui l-au ironizat, a creat
ceea ce azi numim arhitectura neogotică. Acest stil arhitectural a avut un rol
foarte important în secolul XIX, reprezentând practic echivalentul
curentului romantic din celelalte arte, şi fiind poate principalul stil al epocii;
aşa apar la Londra construcţii precum Houses of Parliament după
proiectele lui Charles Barry, sau Tower Bridge. În paralel, se dezvoltă al
doilea curent arhitectural important din perioada romantică, ce folosea
elemente din arhitectura indiană, a Orientului Apropiat, adăugând apoi
elemente din arhitectura maură și bizantină. Unul dintre elementele de
noutate în arhitectură îl reprezintă şi apariţia, la mijlocul secolului XIX, a
construcțiilor pe bază de schelet din oțel, care la acea vreme reprezentau
încă o curiozitate, cele mai cunoscute construcţii fiind Palatul de Cristal
din Madrd din fontă și sticlă, şi Turnul Eiffel din Paris, devenit celebru şi
considerat astăzi unul dintre simbolurile metropolei franceze.
Castelul Strawberry Hill al lui Horace Walpole
 Houses of Parliament după
proiectele lui Charles Barry

ojogmihaela@gmail.com

Tower Bridge
Pavilionul Regal, Brighton, de John Nash
Palatul de Cristal din Madrd

Turnul Eiffel, Paris

Sculptura

Romantismul secolului al XlXlea nu este atat de unitar cat a fost clasicismul si are un mult
mai pronuntat caracter burghez. Programul clasicismului concepea opera de arta ca rod al
gandirii, nazuind sa trateze subiecte ce indeamna la meditatie, cu un continut moral si
moralizator, intr-o forma frumoasa, adica conform idealului antic. In conceptia
romantismului, opera de arta trebuie sa fie expresia caracterului si personalitatii creatoare a
artistului. In sculptura, romantismul se afirma aproape exclusiv in Franta si Germania.
In cadrul romantismului francez, un remarcabil sculptor, original si temerar, revolutionar in
viata ca si in arta, a fost Francois Rude (1784-1855). Opera sa, cunoscuta sub numele de
„Marsilieza” este un exemplu tipic si graitor al creatiei dinamice in care patriotismul, elanul
si forta se imbina intr-un tot impresionant si unitar. Redarea miscarii s-a realizat prin
trecerea de la o atitudine la alta a nudurilor; o impresie de avant si eroism tasneste irezistibil
din grupul admirabil compus. Antoine Louis Barye (1796-1875), cunoscutul sculptor
animalier, a creat, pe langa numeroase lucrari monumentale, si nuduri („Theseu si
minotaurul”. Din nudurile sculptorului Jean Baptiste Carpeaux (1827-1877) razbate
sentimentul viu al sculptorului in fata elasticitatii corpului uman, in fata figurii insufletite a
femeii, pe care a modelat-o aprobandu-i voluptatea si puternicul elan vital („Dansul”). In
sculptura lui Jules Dalou (1838-1902), cu trasaturi romantice, se remarca numeroase
tendinte realiste (Disperare). Belgianul Constantin Meunier (1831 – 1905): statuile lui se
caracterizeaza in primul rand prin monumentalitate. „Fiul risipitor” e frumos construita,
compusa din doua nuduri, unul de tanar si altul de barbat matur.
Francois Rude - Marsilieza
Antoine Louis Barye -
Theseu si minotaurul
Jean Baptiste Carpeaux, Dansul
Jules Dalou - Disperare
Constantin Meunier
– Fiul risipitor