C.

STATUL ŞI POLITICA
1. Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (sec. IX-XVIII)

a. Autonomii locale – sec. IX-XIII

b. Formarea statelor medievale româneşti – sec. XIV
c. Instituţiile statului medieval
a. Autonomii locale – sec. IX-XIII
Obştile săteşti – reprezintă primele autonomii locale. Acestea erau comunită ţi umane ce-şi
desfă şurau activitatea pe un anumit teritoriu pe care îl aveau în stă pâ nire, conduse de cnezi sau
juzi. Obştile să teşti s-au grupat în unuini de obşti ce purtau diferite denumiri: codri, ocoale, ţă ri etc.
Acestea au stat la baza primelor structuri statale medievale româ neşti: cnezate şi voievodate.
1. Transilvania - intracarpatic
 Sec. IX – Gesta Hungarorum (Faptele ungurilor) a lui Anonymus
menţionează voievodatele lui:
 Gelu – în Podişul Transilvaniei;
 Glad – în Banat;
 Menumorut – în Crişana;
 Sec. XI – Legenda Sfântului Gerard menţionează 2 voievodate româneşti:
 Ahtum – în Banat;
 Gyla (Gyula) – în centrul Transilvaniei;
2. Dobrogea
 Sec. X – formaţiunile politice conduse de jupan Dimitrie şi jupan Gheorghe;
 Sec. XI – Ana Comnena în Alexiada vorbeşte despre existenţa a 3 conducă tori
locali:
 Tatos – în S Dobrogei;
 Satza – în N-V Dobrogei;
 Sestlav – în N-E Dobrogei;
3. Moldova (Estul Carpaților) – informaţiile narative sunt reduse, dar sunt completate de
dovezi arheologice; existenţa unor formaţiuni prestatale ce purtau diverse denumiri:
codri, câmpuri, ţări, ocoale;
- ex.: Ţara Şipeniţiului, Ţara Brodnicilor, Codrii Cosminului, Codrii Orheiului,
Codrii Herţei, Câmpul lui Dragoş etc;
4. Ţara Românească (la Sud de Carpați) – Diploma Cavalerilor Ioaniţi (1247) menţionează la
sud de Carpaţi 5 formaţiuni politice:
 Ț ara Severinului (Banatul de Severin)– în vestul Olteniei şi o
parte a Banatului;
 Cnezatul lui Ioan – în sudul Olteniei;
 Cnezatul lui Farcaş – în nordul Olteniei;
 Voievodatul lui Litovoi – în dreapta Oltului;
 Voievodatul lui Seneslau – în stânga Oltului;
5. Semnificaţia autonomiilor româneşti
 Nu sunt simple unită ţi geografice, ci entită ţi politice şi de drept corespunză toare unui
teritoriu;

1
 b. Formarea statelor medievale româneşti
Constituirea statelor medievale româ neşti a fost rezultatul evoluţiei mai multor factori interni,
dar şi al unei conjucturi externe favorabile:
 Condiţii interne
 Factorul demografic – creşterea populaţiei;
 Factorul economic – dezvoltarea meşteşugurilor şi a comerţului;
 Factorul social – stratificarea societă ţii;
 Factorul politic – consolidarea formațiunilor prestatale (autonomii locale-
sec. IX-XIII) și afirmarea unor conducă tori locali;
 Condiţii externe
 Marea invazie tătară şi consecinţele ei; constituirea Hanatului Hoardei de
Aur în nordul Mă rii Negre; impunerea unui tribut populaţiei româ neşti,
prilej pentru afirmarea unor conducă tori locali; descurajarea iniţiativelor
expansioniste maghiare;
 Criza politică din Ungaria; stingerea dinastiei arpadiene şi luptele
iscate pentru tron;
 Tendinţele Ungariei şi Poloniei de a înlă tura dominaţia Hoardei de Aur din
spaţiul carpato-nistrean;

1. Transilvania
 Existenţa structurilor statale din sec. IX-XI;
 Instaurarea stă pâ nirii maghiare (sec. XI-XIII);
 Organizarea treptată a teritoriului cucerit în comitate, unită ţi
administrativ-teritoriale aflate sub autoritatea regelui Ungariei;
 După eşuarea încercă rii de organizare a Transilvaniei în principat (1111 –
este menţionat în documente un Mercurius princeps), a avut loc
organizarea politică a Transilvaniei ca voievodat (instituţie specifică
românilor şi slavilor), cu o largă autonomie în cadrul regatului (1176 –
Leustachius voievod este menționat în documente);
 Colonizarea secuilor, sașilor și a cavalerilor teutoni; cauzele coloniză rii au
fost: întă rirea stă pâ nirii maghiare în Transilvania; apă rarea granițelor
voievodatului de atacurile migratorilor turanici;
 Îşi continuă existenţa vechile forme de organizare – ţările – (Bâ rsa,
Făgăraş, Maramureş, Haţeg, Zarand); în sec. XIV-XV vor fi organizate
sub forma districtelor românești; autonomia acestor țări era
recunoscută în schimbul fidelității față de regele Ungariei; la sfâ rșitul
secolului al XIII și începutul secolului al XIV-lea, o serie de acte ale
regilor Ungariei au diminuat autonomia românilor, condiționând
calitatea nobiliară de apartenența la confesiunea catolică; prin
urmare, românii au urmat trei căi: - au trecut la catolicism; - au rămas
ortodocși, renunțând la statutul de nobili; - au trecut munții,
contribuind la formarea statelor medievale extracarpatice;

2
 Statele medievale extracarpatice s-au format în mai multe etape de evoluție:
o Unificarea formațiunilor prestatale;
o Delimitarea teritorială a noii formațiuni politice;
o Obținerea independenței;
o Formarea instituțiilor laice și ecleziastice;

2. Ţara Românească
 Etapa structurilor prestatale;
 Încercarea de unificare în jurul voievodatului lui Litovoi şi de ieşire de sub
suzeranitatea maghiară – nereușită;
 Tradiția descălecatului îl menționează ca întemeietor al Țării Românești pe
Negru Vodă din Țara Făgărașului, care, la sfârșitul secolului al XIII-lea
(1290), ar fi întemeiat orașul Câmpulung;
 Unificarea politică a cnezatelor şi voievodatelor de către Basarab I
Întemeietorul;
 Este primul domnitor atestat documentar al Ţ ă rii Româ neşti;
 Ţ ara Româ nească cuprindea: Banatul de Severin, Oltenia, Muntenia, S
Basarabiei; capitala ță rii se afla la Curtea de Argeş;
 Cel mai cunoscut act al domniei sale a fost obţinerea
independenţei faţă de coroana maghiară; stăpânirea Banatului de
Severin a declanşat conflictul dintre Ungaria şi Ţara Românească;
Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, iniţiază o campanie
împortiva lui Basarab, relatată de Cronica pictată de la Viena;
confruntarea decisivă a avut loc la Posada (noiembrie 1330),
victoria aparţinând lui Basarab;
 Consolidarea statului; crearea instituţiilor interne şi afirmarea ca stat de
sine stătător în timpul urmaşilor lui Basarab I: Nicolae Alexandru (a
întemeiat Mitropolia Țării Românești), Vladislav Vlaicu (bate primele
monede);
3. Moldova
 Etapa structurilor prestatale;
 Crearea de către regalitatea maghiară, în contextul luptelor cu tătarii, a unei
mărci de apărare cu centrul la Baia ulterior la Siret, pusă sub conducerea
voievodului maramureşean Dragoş; această structură este considerată
Moldova Mică şi era vasală regelui Ungariei;
 Întemeierea propriu-zisă; 1359 – descălecatul voievodului Bogdan din
Maramureş, care alungă pe urmașii lui Dragoș (Sas și Balc); în urma
înfruntărilor militare pe care le-a avut cu regele Ungariei Ludovic de Anjou,
Bogdan obține independența Moldovei (1365);
 Consolidarea statului; în timpul lui Lațcu (obține recunoașterea
internațională a noului stat), Petru Mușat (întemeiază Mitropolia Moldovei
și emite primele monede), Roman I (încorporarea sudului Moldovei);
4. Dobrogea

3
  Etapa structurilor prestatale;
 Nucleul statal l-a constituit Ţara Cărvunei situată între Mangalia şi Varna;
 Dobrotici (Dobrotiţă) a unificat ţă rile dintre Dună re şi Mare, întemeind
Dobrogea;
 La sfă rşitul sec. XIV Dobrogea intră în componenţa Ţ ă rii Româ neşti (în timpul lui
Mircea cel Bă trâ n);

c. Instituţiile statului medieval

Organizarea instituţională a Ţ ă rilor Româ ne a îmbinat formele specifice româ neşti cu
influenţe bizantine şi occidentale. Instituţiile statului medieval erau:
 Domnia
 Biserica - principalele
instituţii
 Sfatul domnesc
 Armata
 Adună rile obşteşti
1. DOMNIA
a. Țara Românească și Moldova (sec. XIV-XVI)
- Instituție centrală reprezentată de domn; domnul deține puterea în stat cu
asentimentul marii boierimi;
- Era ereditar-electivă și viageră; succesiunea la tron – domnul este ales de boieri
sau de Adunarea ță rii din râ ndul familiilor domnitoare (Basarabii în Ț ara
Româ nească și Mușatinii în Moldova);
- Titulatura domnilor cuprinde mai multe elemente:
o domn – stăpân; era stăpânul întregului teritoriu;
o voievod – comandant suprem al armatei;
o autocrator – singur stă pâ nitor;
o Io – prescurtarea de la Ioannes (cel ales de Dumnezeu) – afirma sursa divină
a puterii domnești;
- Prerogativele(atribuțiile) domnului:
o proprietar de drept al întregului pă mâ nt al ță rii; acorda proprietă ți funciare;
confirma dreptul de proprietate;
o comandant suprem al armatei;
o suprema instanţă judecă torească ;
o numea şi revoca dregă torii;
o bă tea monedă şi stabilea impozitele;
o acorda privilegii şi imunită ţi;
o conducea politica externă (declara război şi încheia pace; primea şi
trimitea soli);
o confirma episcopii și mitropolitul cu acceptul Patriarhiei din
Constantinopol;
- Evoluția domniei (modificări ale instituției domniei) – SEC. XVI-XVII;

4
 o Ca urmare a instaurării dominației otomane (secolul al XVI-lea), ideea
de domnie suferă transformări notabile; în concepția otomană,
domnia a devenit din a doua jumătate a secolului al XVI-lea o funcție
administrativă, iar domnul un înalt dregător al Porții (domnul
depunea omagiul și jurământul de credință sultanului); numirile și
confirmările domnie se făceau prin plata unor sume de bani; astfel,
domniile sunt scurte ca durată; atribuțiile de politică internă ale
domnului sunt neschimbate, în schimb atribuțiile de politică externă
sunt limitate, domnul nemaiavând voie să ducă decât o politică
externă conformă intereselor Imperiului Otoman;
o Secolul al XVIII-lea – odată cu instaurarea regimului fanariot; 1711 –
Moldova și 1716 – Țara Românească; domnii sunt numiți direct de
către sultan (în general greci ce rezidau în cartierul Fanar din
Constantinopol); funcționau ca administratori ai sultanului în cele
două Principate; perioadele de domnie sunt scurte, domnii fiind
schimbați dintr-o țară în alta; sunt lipsiți de inițiativă externă și are loc
declinul puterii militare; în aceste condiții autonomia Țărilor Române
se diminuează considerabil;

b. Transilvania
- Secolele XII-XVI – instituția voievodatului; Transilvania este voievodat
autonom sub suzeranitate (=dominație) maghiară; voievozii Transilvaniei
concentrau în mâna lor atribuții legislative, militare, judiciare; în politica
externă depinde de regele Ungariei; din secolul al XV-lea voievodul exercită
conducerea statului împreună cu reprezentanții categoriilor privilegiate
(nobilimea maghiară, clerul catolic, reprezentanții sași ai orașelor și mica
nobilime secuiască);
- Secolul al XVI-lea – din 1541 Transilvania devine principat autonom sub
suzeranitate otomană; principele este ales de Dietă, dar are nevoie de
confirmarea puterii suzerane (Imperiul Otoman); principele își menține
prerogativele de politică internă, dar sunt limitate cele legate de politica
externă;
- Secolul al XVII-lea –– Prin Pacea de la Karlowitz (1699) Imperiul Otoman
recunoștea trecerea Transilvaniei sub dominația Imperiului Habsburgic
(Austria); autonomia Transilvaniei se diminuează; titlul de principe este
deținut de împărat, care numește un guvernator pentru a conduce în numele
său; guvernatorul conduce un guberniu cu atribuții executive;

2. BISERICA
a. Țara Românească și Moldova
- Româ nii au adoptat modelul bizantin; avea o ierarhie clar definită : mitropolit,
episcopi, preoți și că lugă ri;

5
 - Consolidarea statului prin întemeierea mitropoliilor (erau subordonate Patriarhiei
de la Constantinopol):
o 1359 – Mitropolia Țării Românești cu sediul la Curtea de Argeș
– de Nicolae Alexandru;
o 1386 (recunoscută în 1402) – Mitropolia Moldovei cu sediul la
Suceava) – de Petru Mușat;
- a sprijinit instituția domniei; raporturi de colaborare și interdependență;
Biserica îl unge pe domn (îi oferă dreptul de a conduce), în schimb domnul îi
oferă Bisericii privilegii (pământuri, scutiri de taxe);
- Mitropolitul :
o era supus autorității domnului;
o membru de drept al Sfatului domnesc; al doilea demnitar în stat;
o întâiul sfetnic al domnului;
o încorona domnul;
o participa la scaunul de judecată al domnului;
o locțiitor al domnitorului în caz de vacanță a tronului;
b. Transilvania
- confesiunea ortodoxă era tolerată ;
- prin Diplomele leopoldine din 1699 și 1701 se organiza Biserica greco-catolică ; uniții
primeau aceleași drepturi ca și catolicii și protestanții;

3. SFATUL DOMNESC
- organism consultativ pentru domni; avea atribuții judecă torești, administrative,
fiscale; inițial era alcă tuit din marii boieri, apoi din boieri cu dregă torii (ex: banul,
portarul, logofă tul, vornicul, spă tarul etc.);

4. ADUNĂRILE OBȘTEȘTI
- Marea Adunare a Țării în Moldova și Ț ara Româ nească - reunea reprezentanți ai
stă rilor privilegiate; hotă ra în chestiuni legate de alegerea domnului, vota impozitele,
semnarea tratatelor și declanșarea ră zboaielor; în istoria celor două ță ri, convocarea
acesteia a fost consemnată foarte rar;
- Congregația generală a nobililor/ Dieta (din secolul al XVI-lea) în Transilvania –
alcă tuită din reprezentanții națiunilor privilegiate (unguri, sași, secui);

5. ARMATA - identică în toate Ț ă rile Româ ne; era alcă tuită din Oastea cea Mică (permanentă ) și
Oastea cea Mare (nepermanentă ); un rol deosebit l-a jucat sistemul defensiv (cetă țile);