Poemele homerice au fost admirate de mulţi scriitori clasici şi

moderni din lume, inclusiv de scriitorii noştri. Ca specie a genului

epic, regăsim ecouri ale epopeilor homerice în unele opere ale lui

Ioan Budai-Deleanu (Ţiganiada, Trei viteji) şi Ion Heliade Rădu-

lescu (Mihaida, Anatolida), iar reminiscenţe homerice la nivel de

expresii (de exemplu, „mărul discordiei“, „călcîiul lui Ahile“, „ca-

lul troian“), sintagme, epitete, comparaţii etc. atestăm în operele

scriitorilor români. S-au făcut mai multe încercări de a traduce

poemele lui Homer în limba română, unele în proză, cum este cea

a Odiseii, realizată de Eugen Lovinescu şi publicată prima oară în

1935. Traducător consacrat al ambelor poeme rămîne, însă, Geor-

ge Murnu care, convins de excepţionala viabilitate a verbului epic,

l-a întrupat în româneşte, pentru „a-l integra pe cît e cu putinţă

în cultura noastră literară“, umplînd un gol în literatura română,

„întrucît ea e lipsită de o mare epopee naţională“. „Pe lîngă aceasta,

spune G. Murnu, în starea noastră de popor tînăr şi la răspîntia

în care ne găsim noi astăzi, în vremurile tulburi şi haotice în care

trăim, vremuri de cumplită dezorientare şi sărăcire etică şi estetică,

de intervertire şi pervertire a tuturor valorilor valabile, am crezut

că o întoarcere ad fontes, o călire a sufletului nostru în fîntîna

fîntînilor (de care noi, românii, n-am avut parte mai niciodată în

măsura dorită) ar fi putut să aibă o înrîurire dintre cele mai bine-

făcătoare“. Această afirmaţie, făcută de G. Murnu în 1938, răsună

actual şi astăzi. La Chişinău, au tradus poemele homerice Nicolae

Costenco şi Vladimir Belistov.