Ion Creanga: (n. 1 martie 1837,[3] Humuleștii Noi, județul Neamț, România – d.

31 decembrie 1889,[4]
[3] Iași, România) a fost un scriitor, dascăl și diacon român. Figură principală a literaturii române din
secolul al XIX-lea, este cunoscut pentru autobiografia Amintiri din copilărie, precum și pentru nuvelele și
povestirile sale. Principala contribuție a lui Creangă la literatura fantastică și pentru copii include
narațiuni structurate în jurul unor protagoniști eponimi (Ivan Turbincă, Dănilă Prepeleac, Stan Pățitul),
precum și basme ce pictează tabloul valorilor autohtone (Povestea porcului, Capra cu trei iezi, Soacra cu
trei nurori, Punguța cu doi bani, Fata babei și fata moșneagului). Considerate pe scară largă drept
capodopere ale limbii și umorului românesc, scrierile sale ocupă o poziție de mijloc între o culegere din
surse folclorice și o contribuție originală la un realism literar de inspirație rurală.

Mihai Eminescu: (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,[2][3][4][5] Botoșani, Moldova – d. 15

iunie 1889,[2] București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca
fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.[7] A publicat un singur volum
antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății
Junimea, din care Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în
metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).

Tudor Arghezi: (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu; n. 21 mai 1880,[3][4][5] București, România[6][5]
– d. 14 iulie 1967,[7][8][9][10] București, România[11][5]) a fost un scriitor român, cunoscut pentru
contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o
originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele,
teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum
și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română.
Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S.
Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele
două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri
eretici, Arie și Geza. După o altă ipoteză, numele poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália) care de
fapt ar fi adevărata mamă.