Diversitatea tematică,

stilistică şi de viziune în
opera marilor clasici
de Dan
Bianca
Lorena
CEI 4 MARI CLASICI
• Mihai Eminescu
•
•
• Ion Creangă
•
•
• Ion Luca Caragiale
•
•
• Ioan Slavici
 Reprezentanții cei mai valoroși, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ion Creangă,
Ioan Slavici şi Titu Maiorescu sunt considerați astăzi modele în domeniul
poeziei, dramaturgiei, prozei şi criticii literare. Clasicismul lor constă, tocmai, în
valoarea incontestabilă a operelor, devenite în timp puncte de reper în
maturizarea fenomenului literar românesc. Dincolo de diversitatea tematică,
stilistică şi de viziune îi unește același cult al valorii, manifestat atât prin nivelul
creațiilor, cât şi prin critica formelor fără fond, prezentă nu numai la mentorul
grupării, ci şi la ceilalți patru scriitori, în poeziile satirice eminesciene sau în
publicistica poetului, în toată opera comică a lui Caragiale, în "Amintirile" lui
Creangă sau în proza lui Slavici. Eticheta de mari clasici este postumă şi se
referă la valoarea consacrată a operei şi nu la curentul clasicist.
 MIHAI EMINESCU (1850-1889)
• A fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară
postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Mihai Eminescu
este, în literatura română, creator al unei opere ce străbate timpul, trăind într-o perpetuă
actualitate. Semnificația lui a dobândit în conștiința poporului nostru caracterul unui mit.
Poetul “nepereche”, cum avea să-l numească G. Călinescu, reprezintă în literatura noastră
un dublu reper de valoare luată în absolut. Incursiunile filozofice ale lui Eminescu susțin
coordonatele complexității poeziei sale. Abordând atâtea probleme fundamentale ce țin de
viață şi de moarte, natură şi iubire, geneză şi sfârșitul lumii, sau civilizații, poetul subliniază
zbaterile şi nefericirile omului de geniu, într-o societate total străină de el.
• Eminescu a utilizat, în operele sale, teme precum: timpul, geniul, cosmogeneza, sociogeneza,
istoria şi natura.
ROMANTISMUL ÎN POEZIA
EMINESCIANĂ
• Romantismul este un curent literar, apărut la începutul secolului al XIX-
lea, ca o manifestare vehementă față de ordinea social-feudală și, implicit
față de curentul clasicist. Romantismul exaltă sentimentele, frenezia,
pasionalul, imaginația creatoare, misterul si fantasticul, sensibilitatea față
de natură, evaziunea în vis dar și trecutul istoric.
• Cel mai mare poet romantic al nostru este Eminescu, ultimul romantic pe
plan european care s-a și autodefinit ca atare în poezia "Eu nu cred nici în
Iehova"; "Eu ramân ce am fost: un romantic”. A vorbi despre universul
poeziei eminesciene și a-i releva diversitatea înseamnă a-i determina
temele principale, vibrația interioară, ordinea particulară, așa cum explică
și G. Călinescu: "Poezia își are universul ei, așa cum un continent are fauna
și flora lui".
TEME LITERARE
• Arta poetică - menirea poetului și a
poeziei în societate ("Epigonii")
• Trecutul istoric ("Scrisoarea III")
• Dragostea și natura - se contopesc, iar
natura apare în două ipostaze: terestră
și cosmică ("Dorința", "Floare albastră",
"Sara pe deal")
• Poezia folclorică ("Revedere")
• Poezia filozofică - se referă la condiția
omului de geniu ("Luceafărul")
Eminescu e dragoste și durere de
dragoste. Decepția continuă în dragoste
influențează toată inspirația lui de
sentiment.[...] Dragostea lui Eminescu e
mai cu seamă senzuală, o dragoste
pribeagă, de pasiune. Ea e momentană
și totală în momentul ei, și se epuizează
în întregime pe o singură împrejurare
relatată continuu, continuu trăită și
continuu epuizată în întregime.
(Tudor Arghezi)
ION CREANGĂ (1837-1889)
• A fost un scriitor român.
• Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și
povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul
dintre clasicii literaturii române mai ales datorită
operei sale autobiografice “Amintiri din copilărie”.
• Ion Creangă este, ca scriitor, după mărturisirile unora,
o “descoperire” a lui Eminescu. Acesta l-ar fi
îndemnat să scrie, iar în toamna anului 1875 erau
văzuți împreună la ședințele societății Junimea.
• Creangă a utilizat, în operele sale, teme precum
copilăria şi jocul.
TRĂSĂTURILE OPERELOR LUI
CREANGĂ
• Ion Creangă nu este un simplu autor deoarece el valorifică în mod
creator folclorul, prin talentul său adaptându-l unor concepții de
viață mai vechi și mai noi. Influența folclorului se observă în primul
rând în faptul că majoritatea personajelor sale sunt construite pe
motivul luptei dintre bine și rău, luptă în care triumfă întotdeauna
binele și dreptatea. Personajele negative sunt întotdeauna înfrânte
și chiar eliminate: soacra cu cele trei nurori este omorâtă, lupul
asasin este pedepsit exemplar de capra care are concepțiile unei
lumi lucrative, spânul este nimicit de calul lui Harap Alb.
• Toate acestea dovedesc o dragoste de viață nemaipomenită și o
fierbinte sete de libertate și dreptate.
• O altă trăsătură a lui Creangă este
umorul, dublat adesea de ironie critică
foarte fină. În general umorul rezultă
la Creangă din tot felul de situații
hazlii, în care se pun diverse personaje
ale operei și chiar și el însuși. Umorul
mai poate să rezulte și din descrierea
personajelor sau a unor formule hazlii
folosite de autor ca "Dumnezeu să-l
iepure”. "Na-ţi-o frântă că ți-am dres-
o” , "Ai să trăiești trei zile cu cea de
alaltăieri.” "Poftim, pungă, Ia masă, /
Dacă ți-ai adus de-acasă."
Creanga este atât de realist,
încât unele din poveștile lui sunt
aproape lipsite de miraculos, în
altele au numai acea specie de
miraculos care îngăduie
povestitorului să înzestreze pe
eroii săi cu însușiri sufletești și
trupești peste măsură
omeneasca. Iar creațiile pur
fantastice, ca zmeii, Creanga le
împrumută o viață curat
omenească, și anume
țărănească; îi amesteca cu
desăvârșire în mediul de toate
zilele din Humulești și-i tratează
pe un picior de perfectă
egalitate. (Garabet Ibrăileanu)
ION LUCA CARAGIALE (1852-1912)
• A fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet,
scriitor, director de teatru, comentator politic
și ziarist român, de origine greacă. Este
considerat a fi cel mai mare dramaturg român
și unul dintre cei mai importanți scriitori
români.
• I.L.Caragiale a creat opere în care se disting cu
ușurință trei universuri diferite: comic, tragic
și fantastic.
• Caragiale a utilizat, în operele sale, teme
precum: viața politică, moravurile şi amorul.
DESPRE STILUL OPERELOR LUI
CARAGIALE
• Viziunea comică este suverană în comedii și schițe, unde se
surprinde puternicul contrast între fondul și forma clasei burgheze
românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului
XX. Caragiale prezintă evoluția burgheziei, formele parvenirii ei,
trăsăturile afișate și cele reale, ambiția și orgoliul unei lumi care
trăiește într-un moment istoric favorabil afirmării. Această
preocupare este evidentă încă de la prima lui piesa, care aducea în
dramaturgia românească moravuri și tipuri specifice societății
noastre. Mica burghezie, dornică să avanseze cât mai rapid pe
scara socială, nu mai este înfățișată după modele străine, ca acelea
de care se folosiseră primii noștri dramaturgi.
 TIPURI DE COMIC
• Comicul de situații: reiese din situații surprinzătoare, "Lucrarea d-lui Caragiale este
coincidențe, încurcături, confuzii. originală; comediile sale pun pe
scenă câteva tipuri din viața
• Comicul de nume: Numele personajelor sugerează nu noastră socială de astăzi și le
numai o trăsătură dominantă, ci chiar un întreg caracter. dezvoltă cu semnele lor
caracteristice, cu deprinderile lor,
• Comicul de caracter: prin crearea unor tipologii de cu expresiile lor, cu tot aparatul
personaje (exemplu: cetățeanul alergător- conu Leonida) înfățișării lor în situațiile anume
alese de autor.
• Comicul de limbaj: exemplu-reiese din asocieri neașteptate (Titu Maiorescu)
de cuvinte ("12 trecute fix"), pronunții greșite ("bampir",
"catindrală"), nonsensul ("Nu cunosc la un așa rezon
fără motiv").
IOAN SLAVICI (1848-1925)
• A fost un scriitor şi jurnalist român.
• Slavici a început să scrie la îndemnul lui M. Eminescu,
care multă vreme i-a făcut cu discreție îndreptări pe
manuscrise. A debutat în 1871, la “Convorbiri
literare”, cu comedia “Fata de birău”.
• Dar ceea ce l-a impus în cultura românească este, mai
presus de orice, vigurosul său talent de prozator.
Cele mai valoroase roade pe care le-a dat acest
talent al lui Slavici sunt însă cele din domeniul
nuvelisticii.
• Slavici a utilizat, în operele sale, teme precum patima
banului, dragostea şi evoluția omului.
TRASATURILE OPERELOR LUI SLAVICI
• Prin nuvelele sale, Slavici fundamentează analiza psihologică, prin
crearea unor personaje care au o viață interioară tensionată,
determinată de aspecte exterioare, de natura socială.
• De aceea, aceste personaje se afla în conflict continuu cu lumea, fiind
copleșite de un neiertător zbucium interior. În nuvele sunt reliefate
vechile rânduieli rurale, obiceiurile, datinile, prejudecățile oamenilor
simpli, Slavici încercând să creeze un amplu tablou al satului
transilvănean sub aspect social, psihologic și moral.
• Nuvela „Moara cu noroc”, reprezintă în literatura română curentul
realist, prin vocația de a picta mediul social şi de a crea tipologii
umane complexe.
REALIZAREA ARTISTICĂ
• Exactitatea termenilor, exprimarea
impersonală, raritatea ornamentelor
retorice, repetiții, aglomerări
enumerative, comparații cu elemente
concrete.
• Regionalismele și expresiile populare tipic
ardelenești dau culoare locală mediilor
sociale prezentate într-un stil veridic.
• Stilul literar este denotativ, fapt care îi
conferă precizie, sobrietate și concizie.
“Ceea ce pare nou și fără
asemănare în epoca
începuturilor lui este analiza
psihologica pe care Slavici o
practică într-un limbaj
abstract.(…) povestitorul
vede oamenii lui din lăuntru
în sentimentele sau în
crizele lor morale.”
(Tudor Vianu)
BIBLIOGRAFIE
• Citate Ioan Slavici
• Informații despre cei patru
• Studiu de caz despre operele marilor clasici
• Citat despre Ion Creangă
• Poză Ion Creangă
• Poză Mihai Eminescu
• Poză I.L. Caragiale
• Poză Ioan Slavici
• Informații despre marii clasici