Cupluri celebre

Enigma
Otiliei
De George
Călinescu
 Date despre autor
• George Călinescu se încadrează în seria personalităţilor româneşti de
tip enciclopedic. Este un spirit polivalent, critic şi istoric literar,
biograf,George Călinescu poet,
eseist, romancier, se încadrează
dramaturgîn deseria personalităţilor
la sfârşitul perioadei
interbelice
româneşti şii începutul
de tip perioadei contemporane.
enciclopedic. Este un El scrie
spirit volumecritic
polivalent, de şi
versuri: „Poezii”, „Laudă lucrurilor”, romane: „Cartea nunţii”, „Enigma
istoric
Otiliei”, literar,
„Bietul biograf,
Ioanide”, eseist,
„Scrinul romancier,
negru”, poet,
piese de dramaturg
teatru: „Şun sau de la
calea netulburată.
sfârşitul perioadei interbelice şi începutul perioadei
contemporane. El scrie volume de versuri: „Poezii”, „Laudă
lucrurilor”, romane: „Cartea nunţii”, „Enigma Otiliei”, „Bietul
Ioanide”, „Scrinul negru”, piese de teatru: „Şun sau calea
netulburată.”
 Definiția romanului
• Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe
personaje principale, cu mai multe conflicte şi planuri narative. „Enigma
Otiliei” este un roman realist, obiectiv, balzacian.
• Este realist prin prezentarea veridică a evenimentelor, prin precizarea
indicilor temporali şi spaţiali, prin tehnica detaliului: „Într-o seară de la
începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele 10, Felix Sima soseşte în
Bucureşti”.
• Este un roman obiectiv prin utilizarea persoanei a III-a, prin prezenţa
naratorului obiectiv, omniscient, omniprezent. Perspectiva narativă este una
obiectivă în principal, cu viziunea „dindărăt” dar mai avem pasaje în care
apare naratorul subiectiv , Felix Sima, în ipostaza de martor al evenimentelor.
• „Enigma Otiliei” este şi un roman de factură balzaciană (după prozatorul
realist francez Honoré de Balzac) prin utilizarea unor motive literare specifice
creatorului francez: motivul moştenirii (averea lui Costache Giurgiuveanu),
ideea paternităţii (Moş Costache/ Moş Goriot), relaţiile familiale conflictuale şi
degradate, tehnica detaliilor: “Într-o seară, de la începutul lui iulie 1909, cu
puţin înainte de orele 10, […] în strada Antim, venind dinspre strada Sfinţii
Apostoli….”. Tot amănunţit sunt descrise şi fizionomiile, coafurile,
îmbrăcămintea, gesturile, interioarele şi exterioarele caselor şi străzile.
.
 Arta litarară

Deși romanul Enigma Otiliei de George Călinescu este scris cu scopul de a arăta
viabilitatea formulei balzaciene, în structura lui apar și elemente romantice și moderne.

A. Elemente balzaciene:

- tema(istoria unei moșteniri, parvenirea, motivul paternității);

- construcția romanului (expoziție largă, situarea spațio-temporală, descrierile

amănunțite: străzi, case, interioare);

- personaje tipice (descriere minuțioasă, îmbrăcăminte, gesturi, mimica sunt

reprezentative, folosirea unei game variate de mijloace pentru caracterizare;
omnisciență; limbaj uniformizat al personajelor);
• B. Elemente clasice:
.

• - crearea de personaje-caractere (avarul, femeia rea, generosul

etc.)
• C. Elemente romantice:
• - iubirea dintre Felix și Otilia; analiza sentimentului iubirii; suferința;
• D. Elemente moderniste:
• - ambiguitatea personajelor (Otilia)
• - interesul pentru procesele psihice (alienare, dedublarea
conștiinței, senilitate – Simion; dar și pentru consecințele eredității –
Titi);
• - maniera comportamentalistă de prezentare a personajului din mai
multe unghiuri de vedere (Otilia, de exemplu, văzută prin ochii lui
Costache, ai lui Felix, ai lui Pascalopol și ai Aglaei)
Ce este romanul balzacian?
.

 
• A spune despre un roman că este balzacian înseamnă că acel roman
exemplifică tehnicile narative pe care scriitorul francez Honoré de
Balzac le-a folosit în opera sa. (,,Comedia umană”);
• Romanul de tip balzacian apare în perioada realismului ( în jurul anului
1830 apare în Franța ) dar e cultivat și mai târziu ( Enigma Otiliei
apare în 1938 );
• În literatura română, Balzac a avut doi mari admiratori, G. Calinescu și
Mircea Eliade.
Trăsături ale romanului balzacian
.

•  romanul balzacian este o specie a genului epic cult– se inspiră

din societatea contemporană ( acțiunea romanului își are
incipitul în 1909, romanul este scris in 1938 ) deci își are
acțiunea situată într-un context relativ actual;
• – naratorul este obiectiv ( narează întotdeauna la persoana a
III-a, este doar un martor al acțiunii, este obiectiv deoarece nu
interferează în acțiune ci doar prezintă faptele );
• – abordează aspecte ale sociețătii ca teme centrale: avariție,
carierism (urmărește numai satisfacerea nevoilor personale) , 
demagogie (înșelare a opiniei publice prin promisiuni
mincinoase);
• – reconstituirea epocii se realizează prin descrieri minuțioase ale arhitecturii,
( incipitul romanului ,,Enigma Otiliei ) , ale detaliilor vestimentare  ( exact ca o
poză );
.

• – personajele pot fi grupate ușor in tipologii : carieristul, parvenitul, avarul, fata

bătrână (sunt destul de ușor de distins, pentru că acțiunile fiecărui personaj
corespund cu tipologia lui și sunt destul de previzibile);
• – personajul suferă din cauza determinismului social ( înseamnă că personajul are
un conflict din pricina societății ce îi conduce evoluția ) [ Felix, Otilia ];
• – acțiunile sunt verosimile (care au o aparență de adevăr, posibile: Felix nu
zboară, Moș Costache nu învie din morți);
• – cultivă gradația dinspre exterior spre interior;

Imaginați-vă că aveți o imagine de o calitate foarte ridicată a unui oras: mai întâi
vedeți întreg orașul, apoi un cartier anume, apoi o stradă, apoi un bloc, apoi un
etaj, o fereastră, o persoană înăuntru, apoi pătrundeți în mintea personajului. Se
numește gradație deoarece se realizează în pași succesivi, iar trecerile nu sunt
bruște ( de la cartier direct în mintea personajului de ex. )
• – preferința pentru personajele vicioase ( Stanica, Georgeta );
• – stilul concis, clar, sobru ( datorită caracteristicilor realiste );
• .
Un bildungsroman este o scriere în proză, care prezintă procesul de
formare a personalității eroului principal sub influența experienței directe.
Cuvântul a fost preluat din germană, în care Bildungsroman înseamnă,
literal, „roman de formare”.
• Tema maturizării, a formării unei personalități este o temă comună în 
literatura universală. Bildungsromanul este axat exclusiv pe acumulări de
experiențe de către un personaj care, inițial, se prezintă ca o foaie
imaculată pe care viața urmează să își pună amprentele decisive.
 Apariția romanului

Enigma Otiliei, al doilea roman al lui George

Calinescu, a apărut în 1938, cu acest titlu, deși
autorul propusese Părinții Otiliei. Editorului i s-a
părut, însă, mai potrivit titlul cu care astăzi este
cunoscut cel mai reușit roman călinescian, pe care
autorul îl numise într-o revistă "monografia unei
familii bucureștene."
.
 Geneza romanului
.

„Copil fiind, am cunoscut în mediul familial o fată cu

mult mai în vârstă decât mine și care îmi era rudă. Nimic
de ordin afectiv n-a putut să se ivească , nici nu știam
atunci că există dragoste", mărturisește autorul într-o
Cronică a optimistului. Autorul explică apoi că această
imagine din copilărie a devenit o proiecție feminină ideală,
"fata cu părul ca un fum, exuberantă și reflexivă, cultă,
nebunatică, serioasă, furtunoasă, meditativă, muzicantă.
Ori de câte ori admirația mea a înregistrat o ființă
feminină, în ea era un minim de Otilia". De altfel, iubita
ipotetică din versurile sale poartă tot numele Otilia.
soților Popescu, relatat de autor 
într-un jurnal, în care se povestea cum
"Bica Simion, fratele,
a invadat cu numeroșii săi copiii, dibuind banii ș
i 
luând lacom din ei". Autorul își dezvăluia intenți
a  de
a scrie un român "despre nulitatea vieții lor".
Prototipul lui Felix Sima din roman pare să fie 

însuși George Călinescu, deoarece portretul fizi
c 
aduce mult cu acela al autorului: nas acvilin,
ten măsliniu, dar și preocuparea excesivă pentr
u  studiu.
 Tema romanului
.

  
        Tema romanului este de factură balzaciană: istoria unei moșteniri (c
ea a lui Costache Giurgiuveanu) care favorizează o parvenire (cel care
o obține prin furt, avocatul Stănică Rațiu, reușește să urce pe scara social
ă),
o parte a moștenirii (cea imobiliară) va rămâne Aglaei Tulea, sora avidă c
are a așteptat de multă vreme moartea fratelui ei
bătrân.Povestea de dragoste dintre Felix și Otilia, desfășurată în alt plan ș
i un
alt registru (romantic), eșuează din cauza nepotrivirii de caracter și de id
ealuri. Cât privește comportamentul ciudat al fetei, adică "enigmă", autor
ul explică  astfel: "Nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede că le
are. Pentru orice tânăr de douăzeci de ani, enigmatică va fi în veci fata ca
re îl  va respinge, dându-
i totuși dovezi de afecțiune. Iraționalitatea Otiliei supără mintea clară, fin
alistă a lui Felix.  Se
pare că fetele nu iubesc în chip necesar pe tinerii de vârsta lor și că boga
ții   exercită asupra lor un
 Construcția romanului
.

Romanul Enigma Otiliei, de G. Calinescu, este structurat în 20 de

capitole, iar acțiunea lui se desfășoară în doua planuri narative, care se
intersectează: cel social, în care sunt urmărite evenimente din cadrul unei
familii bogate, generalizabile la nivelul întregii societăți românești de la
începutul secolului al XX-lea, în familia lui Costache Giurgiuveanu se
desfășoară istoria unei moșteniri. Sora sa, Aglae Tulea, și familia acesteia,
locuind în acceași casă, așteaptă cu nerăbdare moartea bătrânului pentru a
intra în posesia bunurilor și a banilor acestuia, fiind intrigați de prezența
Otiliei Mărculescu, fiica celei de-a doua soții a lui Costache, rămasă orfană,
posibila concurentă la moștenire; cel erotic, in care se desfășoară istoria
unei iubiri adolescentine între Felix Sima, un tânăr student de la Iași, al
cărui unchi și tutore este Costache Giurgiuveanu, și Otilia Mărculescu,
prietena din copilărie a lui Felix. În această poveste de dragoste se
insinuează și Leonida Pascalopol, un moșier în vârstă care frecventează
casa Giurgiuveanu de multă vreme, ale cărui sentimente față de Otilia
oscilează între cele paterne și cele erotice. Deși iubindu-l pe Felix, Otilia se
căsătorește cu Pascalopol, iar după câțiva ani, va pleca și de lângă acesta,
pentru un conte sud-american.
• Conflictul romanului este dublu, atât în plan social, cât și în cel
erotic, în planul social, conflictul apare în relațiile dintre cele două
familii: a lui Costache Giurgiuveanu (care o include și pe Otilia
.

Mărculescu, fiica nelegitimă) și a Aglaei Tulea, sora sa (care-i include

pe Simion, soțul, și copiii: Olimpia, Aurica și Titi), pe tema moștenirii
averii lui Costache. Familia Tulea se teme că fratele ei o va
înfia pe Otilia și-i va da o parte din avere. În casa Giurgiuveanu apar,
însă, și niște intruși: Felix Sima, care stă la Costache, împreună cu
Otilia, primind rentă de la Costache, până la majorat; Leonida
Pascalopol, un oaspete aproape nelipsit, dorit de ambele familii,
generos și civilizat; Stănică Rațiu, un avocat fără procese, soțul
Olimpiei, fiind în familia Tulea în scop de parvenire, așteptând și el
evenimentul morții bătrânului Costache. În planul erotic, conflictul
este psihologic, în primul rând, Felix se îndrăgostește de Otilia și
începe să fie gelos pe Pascalopol, care este agreat de Otilia și, în cele
din urmă, preferat ca soț, deoarece i-a putut oferi fericirea iluzorie a
Parisului în anii cei mai frumoși ai unei femei, ideal pe care Otilia i l-a
și mărturisit lui Felix.
 Subiectul romanului
Naratorul omniscient îl prezintă la începutul romanului pe Felix Sima, " un tânăr de vreo
optsprezece am, îmbrăcat în uniformă de licean, întrând pe la orele zece, intr-o seară de iulie a
anului 1909, pe stradă Antim din București, și căutând casa unchiului și tutorelui său Costache
Giurgiuveanu. Venea de la Liceul Internat din Iași pentru a urma Facultatea de Medicină. Era
orfan și Costache Giurgiuveanu avea să-i asigure o rentă viageră până la vârsta majoratului".
În casa lui Costache Giurgiuveanu, Felix Sima îi cunoaște pe Otilia Mărculescu, pe Leonida
Pascalopol, pe Marina, servitoarea, și tot clanul Tulea (Aglae, sora lui Costache; Simion, soțul ei;
Olimpia și Aurica, fiicele Aglaei; Titi, fiul Aglaei, și Stănică Radu, soțul Olimpiei). Sunt redate
apoi tabieturile familiei (cadourile lui Pascalopol, remarcile răutăcioase ale Aglaei, cântatul la
pian al Otiliei, zgârcenia lui Costache, ocupațiile lui Titi etc.). Felix și Otilia fac o vizită la moșia
lui Pascalopol în Bărăgan. Copilul Olimpiei și al lui Stănică, proaspăt căsătoriți, cade din pat și
moare. Felix intră la facultate. Familia Tulea se teme că averea lui Costache va ajunge pe mâna
Otiliei și aduce, cu sprijinul lui Stănică Rațiu, pe medicul Vasiliad să constate degradarea
mintală a bătrânului. Titi Tulea se căsătorește cu Ana Sohatchi, sora unui coleg de la școala de
arte, dar, după un timp, divorțează. Relațiile sentimentale dintre Felix și Otilia devin tot mai
trainice, mai aprinse. Simion se pretinde bolnav incurabil. Otilia pleacă pe neașteptate la Paris
cu Pascalopol, fapt care-l întristează mult pe Felix, care se simte trădat. Acceptă o aventură
amoroasă cu Georgeta, căreia i se confesează.
• Simion este dus la azil de către Aglae, iar ea își schimbă comportamentul, devenind o
femeie mondenă. Stănică Rațiu plănuiește să-l căsătorească pe Felix cu Lili, o nepoata a lui.
.

Otilia se întoarce de la Paris cu Pascalopol, iar Felix află că acesta s-a comportat cu ea ca
un tată. Moș Costache are un accident vascular, iar Felix descoperă, întâmplător, un caiet
în care bătrânul ținea evidența cheltuielilor "pentru minorul Felix Sima" și-și dă seama că
are un venit mare din care unchiul nu i-a dat mai nimic. Bătrânul îi spune lui Pascalopol
că-i va da zestrea Otiliei, dar a două zi nu se poate hotărî să se despartă de banii pe care-i
ține sub saltea. După majorat, Felix rămâne tot în casa lui Costache. Peste câteva luni,
bătrânul are o nouă criză, vrea să-i dea lui Pascalopol banii pregătiți (trei sute de mii de
lei), dar se răzgândește și-i dă doar o sută de mii. Punându-i sub saltea, are impresia că este
privit pe geam de către cineva. Stănică Rațiu ia banii, iar bătrânul, încercând să se opună,
cade din pat și moare. Aglae caută banii în toată casa, iar Stănică Rațiu o părăsește pe
Olimpia, își deschide cabinet de avocatură și se căsătorește cu Georgeta. Felix dorește să se
căsătorească cu Otilia, dar ea pleacă la Paris cu Pascalopol. După ani, Felix ajunge profesor
universitar, medic de prestigiu, autor de tratate de medicină, bine căsătorit și află
întâmplător de la Pascalopol că Otilia e căsătorită prin America de Sud cu un conte. Mânat
de amintiri, Felix revede casa lui moş Costache, înnegrită de vreme, nelocuită şi curtea
năpădită de scaieţi şi-i răsună limpede în urechi cuvintele bătrânului din prima zi: „Aici nu
stă nimeni.”
 Statutul personajelor
Statutul personajelor
Personaj realist şi modern, Otilia este o tânără de optsprezece ani, fata celei de-a
doua soţii a lui Costache Giurgiuveanu, femeie frumoasă şi bogată care murise de
supărare şi-i lăsase lui toată averea, împreună cu îndatorirea creşterii Otiliei, rămasă de
mică fără mamă. Costache iubeşte „fe-fe-tiţa” dar avariţia îl împiedică s-o înfieze
oficial şi astfel să-i asigure un viitor. Otilia Mărculescu este un personaj principal  şi
totodată un personaj eponim (care dă numele operei). Ea este tipul feminităţii
misterioase şi controversate, „eroina mea lirică” în viziunea autorului.
• Este respinsă de clanul Tulea, în ciuda faptului că este indiferentă față de averea lui
moș Costache. Fiind studentă la conservator, are temperament de artistă, studiază
pianul și alege să citească reviste și cărți franțuzești. Statutul psihologic al tinerei este
marcat de faptul că a rămas orfană și de viața ei în casa Giurgiuveanu.
• Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabilă de
emoții puternice, trecând brusc de la o stare la alta, uneori împrăștiată și visătoare,
alteori dând dovadă de luciditate și tact. Pare copilaroasă, dar, în același timp, matură.
Otilia
• În conturarea personajului, Călinescu utilizează tehnica modernă a reflectării,
imaginea ei fiind relativă, privită din mai multe unghiuri de vedere. Astfel că
personalitate ei este una ambiuguă şi enigmatică. Moş Costache o sorbea umilit
din ochi, iubind-o foarte mult pe „fe-fe-tiţa” lui, Pascalopol o admiră şi o consideră
o „fiinţă gingaşă”, „o ştrengăriţă”, „o artistă” sau „o floare rară”. Pentru Aglae
însă, ea e „o fată fără căpătâi”, „o dezmăţată”, „o stricată”, catalogări izvorâte
din răutate şi invidie. Tot admirativ o caracterizează şi Stănică Raţiu: „Nostimă
fată, Otilia”, „deşteaptă fată”, dar „şireată”. Aurica o urăşte şi o invidiază pentru
că are succes la bărbaţi. Otilia are capacitatea de a se autocaracteriza în mod
lucid: „Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă! Mă plictisesc repede, sufăr
când sunt contrariată … eu sunt o zăpăcită…” Este deci o fire contrastantă cu
alternanţe între teribile copilării (aleargă desculţă prin iarbă) şi raţiune rece şi
profunzime în gândire, între faptul că este împrăştiaţă şi dezordonată, dar totuşi
înţelegătoare şi plină de tact în comportamentul faţă de moş Costache şi faţă de
răutăţile clanului Tulea. Otilia întruchipează şi misterul sufletului feminin:
tânără inteligentă, cu sensibilitate artistică, cu atracţie către lux şi călătorii,
fascinantă şi imprevizibilă, împrăştiată şi visătoare, matură prin felul în care
judecă relaţia cu Felix. Cei doi bărbaţi (Pascalopol şi Felix) sunt tulburaţi şi ei de
această complexitate.
 Felix și Otilia
.
Felix
• Pe de altă parte, statutul social al lui Felix suferă modificări pe tot
parcursul acțiunii. Inițial, în casa bătrânului Giurgiuveanu, acesta este
un tânăr orfan, proaspăt absolvent de liceu, cu aspirații mari în cariera
de medicină. Faptul că el este un posibil pretendent la averea lui
Giurgiuveanu stârnește disprețul Aglaei Tulea. Felix evoluează de la
statutul de simplu student la medicină la cel al unui medic de renume,
împlinindu-și astfel dorința de afirmare din punctul de vedere al
carierei. Statutul psihologic al tânărului îi surprinde de la început
imaturitatea din perspectivă emoțională, fiind lipsit de experiență.
Eșecul emoțional suferit în urma realizării imposibilității de a avea o
relație cu Otilia și, de asemenea, puterea cu care a făcut față acestei
experiențe contribuie la grăbirea procesului de maturizare pe plan
psihologic.
• Felix este tipologia tânărului carierist, a omului inteligent, cu studii,
care încă își caută locul în societate.
Felix & Otilia
• Felix Sima și Otilia Mărculescu, reprezintă tipologia intelectualului în
formare și a femeii enigmatice, alcătuind un cuplu de personaje care
ilustrează tema iubirii adolescentine.
• Condiția socială: ambii sunt adolescenți orfani care au nevoie de
protejare.
• O secvență care ilustrează relația dintre cei doi este reprezentată de
ultima întâlnire înaintea plecării Otiliei din țară, împreună cu
Pascalopol. Această secvență este esențială pentru înțelegerea
personalității și a atitudinii lor față de iubire. Otilia concepe iubirea în
felul aventurii, al artistului, cu dăruire și libertate absolută, iar Felix,
este dispus să aștepte oricât pentru a se căsători cu ea. Dându-și
seama că ea ar putea reprezenta o piedică în realizarea profesională a
lui Felix, Otilia îl părăsește pe tânăr și se căsătorește cu Pascalopol.
 La început, relația dintre Felix și Otilia este una de prietenie, iar pe
parcurs aceasta se transformă într-o poveste de dragoste adolescentină
care i-a sfârșit. Cei doi se întâlnesc după mult timp în anul 1909 la conacul
lui Costache Giurguveanu, loc în care se va desfășura acțiunea. Deși sunt
firi diferite, statutul de orfani îi apropie. Otilia îl privește pe Felix ca pe
cineva care o poate înțelege și oferi libertatea la care ea visează, în timp
ce gesturile de altruism și grijă ale acesteia îl fac pe Felix să se simtă
special, iar la observarea generalizării acestora, tânărul devine pesimist,
încercând sentimente de gelozie. În timp, comportamentul capricios și
totodată înțelept al fetei și grijă pe care i-o poartă băiatului stârnesc o
iubire pasională care îi cuprinde pe amândoi. Felix ajunge să o privească
pe Otilia precum un ideal feminin, deși caracterul fetei este unul derutant
și decide să-i mărturisească printr-o scrisoae că o iubește. Otilia, decide
să nu-i răspundă la scrisoare, fapt care îl întristează pe Felix, dar aceasta
îl liniștește spunându-i că nu-l urăște, iar mai târziu când tânărul o cere în
căsătorie fata refuză și pleacă la Paris cu Pascalopol. La întoarcere,
sentimentele lui Felix sunt la fel de profunde, însă Otilia nu își schimbă
decizia și se căsătorește cu Pascalopol întorcându-se la Paris. După
moartea lui Moș Costache, povestea ei de dragoste cu Felix ia astfel
sfârșit. Felix devine doctor și se căsătorește cu o față a caselor mari
aflând mai târziu de la Pascalopol că acesta a divorțat de Otilia pentru a-i
reda libertatea, iar ea este acum căsătorită cu un bogătaș din Buenos
Aries.
 Opinii ale criticii literare
.

• Paul Georgescu : Tehnica romanului e balzaciană în zidirea ei.

Nu numai în aspectele de suprafață (exteriorul casei, interiorul
ei, schițarea conflictului etc.), ci și în sensul acestei tehnici.
Pentru Balzac, exteriorul unei case și mobla ei caracterizează o
familie. Descriind veșmintele unui personaj, descriindu-i
locuința, el îi prefigurează portretul. Fiindcă descrierea
balzaciană (uneori obositoare prin desimea amănuntelor )
stabilește corelația între venitul, temperamentul, gesturile și
caracterul unui personaj. Caracterul dat se exterioarizează în
veșminte, mobilă etc., exteriorizează adică starea lui socială
(posibilitățile) și anume trăsături de caracter inidicând un
anumit gust artistic, nivel intelectual etc.
• Ovid S. Crohmălniceanu: Enigma Otiliei se dovește, astfel, un roman
de profundă critică socială, de sângeroasa execuție a familiei
burgheze, într-o perspectivă mult mai amplă de natură universală.
Lumea banului apare exagerâng monstruos viciile umanității.
.

• Pompiliu Constantinescu : Romanul D-lui G. Călinescu este unul dintre

cele mai bune romane din ultima vreme. De o construcție sigură, cu o
intuiție socială și psihologică de solid realism, de un adevăr sufletesc
adânc și de nuanțe sufletești revelatoare – Enigma Otiliei se clasează
printre operele de întâia mână ale epocii noastre urbane.
 “Două suflete oarecare, într-o zi se întîlniră,
Discutară, se priviră, intr-un final se și iubiră,
Ea atrăgatoare si ispititoare, frumoasă, înțelegătoare,
Îl cuprinse pe iubit într-o mreajă mare,
Din care părea că nu va mai avea scapare.
. Iubirea datase de o primăvară
Când intr-o zi a realizat, ispita perfectă l-a influențat,
Nemaifiind același bărbat.
Timpul trecuse, opinii se schimbară,
Dragostea nu mai predomina ca odinioară
Ea iubind orbește, el purtând un act,
Iubita neștiind că el e dezinteresat,
Mai mult timp trecuse, el fiind tot mai frământat,
Realizând că iubita nu-i mai era pe plac
Ce obișnuia să fie plăcere, pentru el era acum ca un infern
Totul era repetitiv, un abis ce părea etern
Ducând la păreri de rău fără sens
Dragostea nu mai urma al său natural demers
Într-un final, el nu mai suportase
De iubită intr-un final se scăpase,
Ce avea pe suflet el exprimase,
Scăpând astfel de lucrul ce nu-l mai suportase.
Trimițând astfel iubita la sentință,
La durere cumplită si suferință,
Într-un final,iubirea metamorfozându-se in ură,
Iar cei doi nu se mai vazură Compoziție proprie de
În timpul tuturor evenimentelor, anotimpuri trecură,
Persista dragostea convertită in ură,
Nica Andrei.
Iubita resimțind puternic presiunea regretului
 "Pentru mine acest film va fi rezultatul unei îndelungate munci de cercetare
și studiu cinematografic. Dacă nu mi s-ar părea exagerat, l-aș numi filmul vieții
mele" - mărturisea regizorul Ii Iulian Mihu într-un interviu publicat în România
literară.

O dramă de familie, cu multe personaje și care s-ar fi putut spune într-un

serial întreg, este comprimată în doar 146 de minute de film. Tânărul Felix Sima
vine la București pentru a studia la Facultatea de Medicină și se îndrăgostește de
Otilia Mărculecsu, fata vitregă a gazdei sale, care îi este și unchi-Costache
Giurgiuveanu. Aceasta însă cochetează cu un moșier bogat pe nume Leonida
Pascalopol. Deși recunoaște că este îndrăgostită de Felix, Otilia fuge la Paris și se
căsătorește cu Pascalopol, spunându-i lui Felix că nu vrea să-i pericliteze
strălucita carieră medicală.
Cu o maturitate dezarmată, antrenată de traiul alături de o familie
meschină, cu o gândire lucidă, capabilă de autoanaliză ce uimește în cazul unei
fete exuberante, ștrengare ca ea, Otilia intuiește corect că nu se va putea fi
fericită alături de Felix și nu-l va putea face fericit. Se consideră o fire mult prea
capricioasă, neascultătoare, neîncrezătoare, avidă de lux și atenție, frivolă,
independentă, cu alte cuvinte, departe de obiectivele austere grave ale tânărului
căruia îi proiectează un viitor strălucit în medicină. Până atunci este dispusă să-i
poarte o afecțiune maternă, îl ajută în orice situație, face rost de bani și cărți de
studiu pentru el.
În cele din urmă, Felix va trebui să accepte dragostea Otiliei așa cum i-o dă
ea, nu cum visează el. Nici Otilia nu are de ales pentru că tânărul, încă imatur,
 Detalii cinematografice(film)

Regia:Iulian Mihu Scenariul:George Călinescu, Ioan Grigorescu

Muzica:Anatol Vieru
Imagine:Color
Premiera:1972
Interpreți:Radu Boruzescu(Felix Sima), Julieta Szonyi(Otilia Mărculescu),
Sergiu Nicolaescu (Leonida Pascalopol), Clody Bertola(Aglae Tulea),
.
Gheorghe Dinică(Stănică Rațiu), Gina Patrichi(Olimpia Tulcea), Elena
Dacian(Aurica Tulcea),Violeta Andrei(Georgeta), Eliza Petrăchescu(Marina),
Ovidiu Schumacher(Titi Tulcea), Șerban Sturdza(Weissman), Herman
Chrodower(Costache Giurgiuveanu), Arpad Kemeny(Simion Tulcea).
Decoruri:Radu Boruzescu, Liviu Popa
Dublaj voce:Marin Moraru(Costache Giurgiuveanu), Cornel Coman(Leonida
Pascalopol), Șerban Cantacuzino(Felix Sima), Rodica Mandache(Aurica
Tulea), Mihai Paladescu(Simion Tulea)
 Sinteza artistică a filmului este remarcabilă, componente esențiale
fiind decorul și imaginea. Cum s-a mai spus aproape fiecare cadru este
un tablou de epocă. Limbajul clădirilor, al încăperilor, glasul secret al
mobilelor au o expresivitate rar întâlnită. Casa lui Moș Costache este un
univers tainic, cu ziduri groase de cetate, o lume fără intrări și ieșiri în
care prin ferestre se văd camere, o lume în care personajele și
spectatorii se rătăcesc ca într-un labirint, iar porțile sunt ferecate cu
drugi grele de fier.

"Arhitecții" filmului, Radu Boruzescu și Liviu Popa(în colaborare cu

Ioana Cantuniari) au știut să utilizeze la maximum contribuția
"anonimă" a arhitectului Ioanide. Tonul dominant al filmului este
pastelat, o tentă calmă de culoare se suprapune pe un desen grafic
specific imaginii în alb-negru.

Premii: -1972-ACIN- Premiile pentru regie, scenariu, imagine,

interpretare masculină(Gheorghe Dinică), decoruri, montaj;
- 1972-Veneția- Premiul de selecție;
- 1974-Salerno- Premiul de excelență pentru sistemul"Graphys
color„;
Profesor : Ilieș Roxana
Proiect realizat de:
 Bertea Claudia
 Bodiu Rareș
 Ciorna Denisa
 Kadlecz Paul
 Moisi Vanesa
 Nagy Ákos
 Nica Andrei