ROMANTISM

UL
EMINESCIAN
Proiect realizat de:
Bianca - Nicoleta Bratu
Maria - Diana Cîrstea
Andreea - Georgiana Iliuș
Oana - Cristina Șerbulea
Profesor coordonator:
Nina Marcu
 Romantismul
Romantismul este mișcarea artistică și literară,
dezvoltată în primele decenii ale secolului al XIX-lea în
Europa, extinsă in alte continente. Apare ca o reacţie a
clasicismului rigid.
Principii estetice generale:
•Cultivă sensibilitatea și fantezia creatoare;
•Expansiunea eului individual;
•Reabilitarea personalităţii umane în complexitatea sa;
•Evaziunea în trecut, istorie, tradiţie, vis;
•Contemplarea naturii: culoarea locală;
•Interes pentru folclor;
•Personaje din toate mediile sociale;
•Erou excepţional, acţionând în împrejurări excepţionale;
•Libertatea totală în creaţie;
•Lărgirea și îmbogăţirea limbii literare.
Reprezentanţi din România: Grigore Alexandrescu,
Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu,
B.P. Hașdeu.
Teme și motive romantice întâlnite
în opera lui Mihai Eminescu

Geniul;
Singurătatea;
Visul și reveria;
Meditaţia nocturnă;
Somnul;
Extazul;
Melancolia;
Natura și iubirea;
Trecutul (ruinele);
Viaţa ca vis;
Poezia și condiţia poetului;
Timpul;
Revolta împotriva condiţiei umane;
Miraculosul;
Interesul pentru mituri și basme.
 Scrisoarea I
„Scrisoarea I” impresionează prin sensurile
adânci și tulburătoare, dar și prin somptuozitatea
rostirii, de o eleganţă și de o armonie cu adevărat
clasice.
Tema reflectă cosmogonia (nașterea, evoluţia și
stingerea universului) și condiţia geniului. Aceste
aspecte sunt subordonate relaţiei omului cu
timpul.

Motive
→ specifice:
timpul bivalent;
luna;
bătrânul dascăl;
geneza (haosul și creaţia);
extirecţia;
→ generale:
fortuna labilis;
fugit irreparabile tempus.
 În manieră romantică, asistăm la amestecul
genurilor și a speciilor literare.
După cum rezultă din titlu, „Scrisoarea I” este
o epistolă. Dar, în același timp, ea conţine note
meditative și elegiace, precum și satirice.
Așadar, epistola și satira, specii clasice, se
combină cu meditaţia, specie romantică.
Dar epistola și satira sunt cultivate într-o
manieră romantică, virulentă.
Ilustrând artistic mitul creatorului, Eminescu
traiește sentimentul de amărăciune, dând glas
ironiei: „Fericească-l scriitorii, toată lumea
recunoască-l/ Ce-o să aibă din acestea pentru el
bătrânul dascăl?”. Sunt prezente formele arhaice
de conjunctiv (fără conjuncţia „și”) având
valoare de imperativ. În continuare,
amărăciunea poetului se amplifică prin motivul
„vanitas-vanitatum”, realizat artistic cu ajutorul
litotei: „Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfară-
mi...orice-ai spune/ Peste toate o lopată de
ţarână se depune”.
 Odă (în metru antic)
Titlul "Odă (în metru antic)" relevă
antiteza dintre sensul cuvântului "odă",
care înseamnă laudă, imn de slavă, și
tristeţea profundă, chinurile sfâșietoare
ale poetului, care a rămas nemuritor prin
puterea geniului său ilustrată și în
versurile acestei poezii.
Tema poeziei este filozofică, ilustrând
atitudinea superioară a poetului privind
cunoașterea și mai ales autocunoașterea,
prin opoziţia dintre atitudinea
contemplativă a trecutului și prezentul
mistuitor, construind imaginea eului
poetic, "acel eu care a aflat că «este in
noi ceva mai adânc decât noi inșine»,
așadar eul care și-a găsit sinele"
(Constantin Noica). În poezie se
manifestă, așadar, lirismul subiectiv.
Procedee artistice:
un limbaj artistic expresiv prin
valorificarea metaforică a limbii
la nivel morfologic și sintactic;
verbele din prima strofă, aflate
la imperfect -"nu credeam",
'"naitam"-, proiectează
acţiunea conjunctivului "să-
nvăţ" într-un trecut relativ în
care eul liric se simţea contopit
cu Cosmosul;
stare întreruptă cu brutalitate
de infinitivul "a muri" cu
valoare atemporală, definind un
fenomen continuu, ce pândește
omul.
 Luceafărul
Ca specie, este un poem alegoric (suită de
evenimente in contradicţie) și pune în valoare
simbolurile romantice.
În acest poem se intersectează toate
genurile literare:
Elemente epice – povestea de dragoste
dintre Luceafăr și fata de împărat – eul liric
narativ;
Elemente lirice – metamorfozele
Luceafărului (cele două înterpretări);
descrierile naturii și invocaţiile fetei;
Elemente dramatice – împârţirea in
tablouri; dialogurile;
Temele:
Condiţia dramatică a omului de geniu;
Iubirea;
Natura;
Meditaţia filozofică asupra raportului om-
univers.
 Trăsături stilistice:
•Folosirea antitezei;
•Limbajul Luceafărului;
•Atitudinea fetei de împărat;
•Geniul muritor;
•Contrastul demonic – angelic.
Figuri de stil folosite in operă:
•Epitete: “rude mari împărătești”, “vânăt
giulgi”;
•Metafore (au o mare încărcătură simbolică):
“palate de mărgean”, “cununi de stele”;
•Hiperbole: “Venea plutind in adevăr/ Scăldat
în foc de soare”;
•Forme arhaice ce accentuează atmosfera
specifică basmului: “Si apa unde-au fost
căzut”;
•Antiteze: “Ei doar au stele cu noroc/ Și
prigoniri de soarte/ Noi nu avem nici timp
nici loc,/ Și nu cunoaștem moarte”.
 Bibliografie
www.referat.ro;
“Eseul – pregătire individuală
pentru proba scrisă – examenul
BACALAUREAT” – L. Paicu, M.
Lupu, M. Lazăr – Editura ART;
“Limba și literatura română –
manual pentru clasa a XI-a” –
Adrian Costache, Florin Ioniţă, M.N.
Lascăr, Adrian Savoiu – Editura
ART.
Vă mulţumim
pentru
atenţie!