Mihai Eminescu

I. Date despre autor și operă

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist romîn, socotit drept cea mai
mare voce poetică din literatura romînă. Acesta a dus o viață boemă, trăiește în preajma scenei își
formează o cultură dramatică, visînd să devină ca Shakespeare, citea cărți în limba germană,
pasiunea sa era istoria și își formează o cultură serioasă. Iosif Vulcan îi schimbă numele din
Eminovici în Eminescu. Eminescu era naționalist, era apropiat de ardeleni. Tatăl său îl sprijină
financiar. La 19 ani pleacă la Viena (1869-1872) să studieze filosofia, unde devine liderul
studenților romîni și i se încredințează diferite posturi. În 1870-1871 este cunoscut de Iacob
Negruzzi care îi publică poemele Epigonii, Venere si Madona, Mortua est. În această perioadă o
cunoaște pe Veronica Micle și pe Ioan Slavici. În 1872 revine la Iași și este chemat la Junimea.
Eminescu prețuiește filosofia încît idea de literatură nu îl mai interesează. A fost gazetar,
redactor la mai multe reviste cum ar fi Curierul de Iași, Timpul. A fost un scriitor productiv, nu
trăia decît la masa de scris, nu era un om public, ci retras. În 1883 are parte de o criză. Problema
identității era o problemă crucială în cazul lui. Creativitatea eminesciană se bazează pe ideea de
accesibil – complexitate prin opera sa realistă, conjuncția dintre popular și cult, amestecul de
elemente culte și elemente populare (Schauppenhauer). Opera sa pornește de la împrejurări
concrete de viață. Eminescu este un poet actual, deoarece are capacitatea de sugestie muzicală,
atinge cele mai profunde coarde ale sufletului omenesc.

II. Opera

Opera sa cuprinde 2 motive poetice fundamentale, titanul și geniul. Titanul este

cel care se revoltă (Rugăciunea unui dac – revoltă împotriva divinității). Motivul geniului este
specific întregului romantism, expresie a unei personalități excepționale (genialitatea), a unei
creativități spontane. În romantism contează originalitatea. Schoppenhauer atribuie geniul unei
capacități supranaturale inteligente. Creativitatea eminesciană se exprimă plenar în acele poeme
în structură, formă de baladă și exprimarea lirismului în forme dramatice. Poeziile sale transmit
un mesaj prin intermediul unei povești. Titanul este o atitudine tranzitorie, iar geniul este o
atitudine contemplativă, definitorie. P. Creția consider că la Eminescu avem de-a face cu o petică
a panlirismului cosmic. Poezia exprimă viața cosmosului și universului. G. Călinescu afirmă că
poezia eminesciană ,,e străbătută de la un capăt la altul de fiorul cosmogonic”.

Pesimismul eminescian și fatalismul se remarcă la nivelul poeziei prin faptul că

natura eminesciană rămîne neschimbată, doar omul este trecător. Natura este generică, însă omul
este văzut ca un fenomen. Legătura dintre poezie și viață nu face decît sa traducă acest panlirism
cosmic.
 Mihai Eminescu este considerat un poet național deoarece în el s-au regăsit toți.
Rămîne un poet liric, al fervoriei intimiste. Este un poet erotic în literatura universală deoarece
reduce iubirea la elementaritate. Are 3 categorii de forme poetice: o lirică a eului, o lirică
mascată și o lirică a rolurilor. Exprimă ideea că eul liric nu trebuie să exprime doar o identitate
sieși suficientă, egoismul.

III. Etapele liricii eminesciene – tipuri

1. 1866-1870 (poeziile din revista Familia)

Acestea mizează pe punerea în valoare a sentimentului de dragoste, grație, frumusețe, gingășie,

cultivarea diminutivului, exprimînd gingășia sufletească. Sancționează înstrăinarea de patrie a
tinerilor din generația sa. Intervine influența folclorului în redactarea poeziilor sale.

2. 1870-1880 (perioada definitorie a operei sale)

Definitoriu este poemul Mortua est, cînd acesta suferă șocul pierderii iubitei, deznădejde, revoltă
împotriva soartei. Epigonii evocă naivitatea, sentimentele neîncrederii, scepticismul. Cultivă
metafora menită să redea o prospețime originală, pune cuvintele într-o libertate pe care clișeele
lingvistice o restricționează drastic. Romanticii vedeau în metaforă limbajul.

3. 1880-1883

Este perioada poemelor care recurg (Luceafărul, Odă, Glossa) în care se manifestă o dimensiune
tragic, un tragism musical. Tristețea de a exista unde moartea este văzută ca liman a suferințelor,
ca izbăvire. Cultivă versul liber.

IV. Publicista lui Eminescu

Eminescu avea tendință enciclopedică, voia să facă opere de culturalizare,

iluminism. Toată opera lui poartă amprenta oratoriei, a tratat cele mai variate teme, a făcut
recenzii, o cronică dramatică despre vechile tradiții romînești și propunea republicarea unor texte
uitate. Utiliza retorica modelului biblic, bazată pe accesibilitate și un repertoriu familiar, care are
aspectul. predicilor propuse să moralizeze. Autorul utilizează strategia retorică bazată pe
structurarea mai multor niveluri de sens.

Ca poet, a fost cunoscut de un cerc restrîns, iar ca gazetar de publicul larg.

Eminescu era un conservator moderat, pleda pentru progresul în trepte, dar și continuitate.
Acesta era împotriva votului universal, ideii de inegalitate a oamenilor, deplîngea modernizarea
pentru că a exclus clasa meșteșugarilor și susținea învățămîntul conectat la realitățile locale.
 V. Eminescu – modele cosmologice și viziunea poetică, de Ioana Em. Petrescu

Cele două modele cosmologice, platonician și kantian, sunt două modalități

diametral opuse de concepere a situației ființei în lume. Romantismul dezvoltă un model
cosmologic platonician. Puternic ancorat în spiritualitatea pașoptistă, universul poetic
eminescian dezvoltă în începuturi un model cosmologic platonician, implicit în poemele sociale
și istorice, dar tematizat explicit în viziunile poetice din Ondina. Motivele dominante sunt
gîndirea divină, cîntecul, dansul, lumina (ca substanță a lumii). Personajele fundamental
caracteristice ale creației eminesciene sunt copilul și bardul, adică varianta ritualizat-mesianică
a poetului.