Sunteți pe pagina 1din 2

Maiorescu Despre Eminescu si poeziile sale

Cu totul dosebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget,


iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate [...], dar in
fine poet, poet in toata puterea cuvantului.. Eminescu, din punct de vedere al egoismului
cel mai nepasator om ce si-l poate inchipui cineva, precum nu putea fi atins de un simtamant
prea intensiv al fericirii, nu putea fi nici expus la o prea mare nefericire. Seninatatea
abstracta, iaca nota lui caracteristica in melancolie, ca si in veselie. Acesta a fost
Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura
poetica romana va incepe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui si forma limbii
nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi,
va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vesmantului cugetarii
romanesti.,,
Eminescu i poeziile lui este un studiu de Titu Maiorescu. A fost publicat n anul 1889,
anul morii lui Eminescu, i este prima lucrare de exegez a operei eminesciene. Aa
cum arat i titlul, studiul cuprinde dou pri:prima parte se refer la viaa
poetului, (vizeaz omul Eminescu), n timp ce a doua cuprinde o analiz a operei
acestuia (poeziile lui). n partea nti, criticul fixeaz sumar cteva date din
biografia lui Eminescu, artnd c acesta s-a nscut la Botoani, a studiat la
Cernui, Viena i Berlin, a fost inspector colar, bibliotecar; a murit n 1889.
Maiorescu ncearc s dezlege misterul bolii lui Eminescu. El nu admite ideea
potrivit creia boala de care a suferit Eminescu (nebunia) ar fi fost declanat de
srcie i arat c ea a fost motenit ereditar (doi frai ai acestuia s-au sinucis
dup ce nnebuniser!). Consider c viaa sa plin de excese (abuz de tutun, cafea;
lecturile excesive) a fost o consecin a acestei boli i nu factorul care a cauzat-o.
Face un portret spiritual al lui Eminescu, evideniindu-i ca trasaturi definitorii
inteligena, memoria extraordinar (capacitatea de a reine un volum imens de
cunotine), cultura excepional (cunosctor al filosofiei, al credinelor religioase;
pasionat de marile scrieri ale lumii), setea de cunoatere (interesul constant pentru
nou, pentru teoriile tiinifice, economice, filosofice etc.), modestia (refuzul
premiilor i al gloriei; simplitatea pe care o dovedete n discuia cu regina
Romniei, Carmen Sylva). Afirm c biografia lui Eminescu se apropie de cea a
geniului romantic: inteligent,visator, nsetat de cunoatere, dar nefericit n plan
familial, neneles de societate. Pune n discuie pesimismul eminescian i arat c
acesta a fost unul nativ ( ine deci de structura interioar a poetului), nu unul
dobndit ca urmare a srciei n care a trit, a mizeriei i a lipsurilor cu care s-a
confruntat. Dup ce exclude factorul material ca generator al pesimismului, art
c, oricnd i oriunde ar fi trit Eminescu, din opera sa ar fi rzbit acelai pesimism,
aceeai dezamgire. Pesimismul eminsecian nu este unul egoist (n lirica sa,
Eminescu nu-i plnge propriile nempliniri erotice!), ci unul metafizic, izvort din
contientizarea nedreptilor sociale, politice, dar mai ales din contientizarea
tragismului condiiei umane. Contactul cu filosofia lui Schopenhauer a alimentat
ns acest pesimism nativ, corespunznd perfect structurii sufleteti a lui Eminescu.
"Daca ne-ar intreba cineva: a fost fericit Eminescu? am raspunde: cine e fericit? Dar daca ne-
ar intreba: a fost nefericit Eminescu? am raspunde cu toata convingerea: nu! Ce e drept, el era
un adept convins al lui Schopenhauer, era, prin urmare, pesimist. Dar acest pesimism nu era
redus la plangerea marginita a unui egoist nemultumit cu soarta sa particulara, ci era eterizat
sub forma cea mai senina a melancoliei pentru soarta omenirii indeobste; si chiar acolo unde
din poezia lui strabate indignarea in contra epigonilor si a demagogilor inselatori avem a face
cu un simtamant estetic, iar nu cu o amaraciune personala."
Criticul supune analizei cteva dintre poeziile eminesciene reprezentative care-i pun n valoare
genialitatea, comentndu-le sub aspectul limbajului i al coninutului de idei, socotit novator
n literatura romn a momentului. Maiorescu afirm c ceea ce individualizeaz opera lui
Eminescu n raport cu opera scriitorilor dinaintea sa i o face inconfundabil este bogia
ideilor filosofice i frumuseea limbajului, semnul celor alei (i-a ales ntotdeauna cele mai
potrivite cuvinte pentru a exact ideile). Remarc multitudinea de idei filosofice, religioase,
tiinifice, mitologice care se regsesc la Eminescu, i le explic prin cultura excepional a
acestuia. Evideniaz talentul excepional dovedit n mnuirea limbii, concretizat n alegerea
cuvintelor celor mai potrivite pentru exprimarea ideilor
Analizeaz poezia de dragoste a lui Eminescu, afirmnd c poetul a vzut n femeie doar copia
imperfect a unui prototip irealizabil. n mod greit, arat c erotica eminescian are o
dimensiune pur instinctual, refuzndu-i deci platonismul.
Remarc bogia i varietatea rimelor din lirica eminescian. Potrivit criticului, originalitatea
acestor rime este indiscutabilObserv c poetul a utilizat relativ puine cuvinte, dar le-a
atribuit sensuri noi. Apreciaz sonetele eminesciene, Glossa i Oda. Arat c una dintre
sursele muzicalitii liricii poetului de la Ipoteti o constituie numele proprii (Dalila, Venera,
Basarabi, Muatini). Laud nteresul acestuia pentru folclor i faptul c a valorificat o serie de
cuvinte populare (sar, nouri), dnd versurilor o perfeciune aproape onomatopeic. Poeziile
lui Eminescu sunt strabatute de un fior transcendent, pentru c descopera, in mod
obiectiv, un adevar esential asupra amorului, asupra realitatii naturii sau a simtamantului
national. Eminescu valorifica "povara suferintei mute prin farmecul exprimarii".


Concluzia criticului nu poate fi decat una singura, remarcabila prin adevarul ei de
necontestat, confirmat peste timp:

"Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cat se poate omeneste prevedea,
literatura poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui, si forma
limbei nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana
astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii
romanesti."