Mihai Florina Diana, Anul II, Seria II, Grupa 6

Personalitatea lui Eminescu

Considerat cel mai mare poet romn i unul din marii lirici ai lumii, Mihai Eminescu,s-a nscut n 1850 la Botoani.Eminescu se arata interesat de teatru,poezie,cultur inca din primii ani de scoala. ntre 1869 i 1874 urmeaza cursurile universitilor de la Berlin si Viena, n scopul obinerii unui doctorat n filozofie.

Poetul ncearc o apropiere de cercul junimist n care lucrarile sale sunt primite cu sentimentul descoperirii marelui poet al epocii;primele poezii trimise Convorbirilor literare(Venere i Madon,Epigonii,Mortua est!)apar in 1870 i 1871, servindu-i lui Maiorescu drept argument principal n definirea direciei noi.Rentors la Iai,lucreaz ca director al Bibliotecii centrale(1874), profesor la Institutul academic, revizor colar(1875-1876, perioad cnd l cunoate pe Creang) ,apoi redactor la Curierul de Iai.Din 1877 lucreaz ca redactor la Bucureti(alturi de Slavici i Caragiale) la Timpul .Urmeaz ase ani de epuizant activitate jurnalistic, ncheiat prin izbucnirea bolii care marcheaz destinul tragic al Eminovicilor i capt istovitoarei tensiuni a gndului(1883).Poetul se cufund n nebunie ca ntr-o salvatoare uitare;cnd Maiorescu i aduce la sanatoriu volumul Poezii, aprut n decembrie 1883, Eminescu l primete ca pe un obiect strin, lipsit de sens.Volumul editat de Maiorescu dezvluise culturii romne fenomenul Eminescu i, odat cu el, propriile posibilitai latente, nebnuite.

Amintirile detinute de Ioan Slavici contribuie la descoperirea obiceiurilor si caracterului lui Mihai Eminescu.Dorind sa puna in evidenta latura omeneasca a personajului Mihai Eminescu, Slavici lasa deoparte sentimentele, avand o usoara pornire de a generaliza.In acest portret Slavici nu tolereaza slabiciunile, defectele personajului, dar nici nu il blameaza.Moartea lui Eminescu in viziunea lui Slavici, a avut loc prea devreme iar din aceasta cauza opera lui Eminescu nu a apucat sa prinda forma.

Portretul lui Eminescu realizat de Caragiale este cel al unui tanar genial, cu predispozitiile tipice unei persoane romantice, care traieste in inchipuire, neputand sa se adapteze vietii.Acesta avea o atitudine foarte shimbatoare:cand expansiv, cand abatut de moarte. Slavici realizeaza un tablou al geniului Eminescu, lasand la o parte trairile, sentimentele care lar fi putut prezenta pe Eminescu ca pe un simplu muritor;el era mai mult de atat. Maiorescu vede viata lui Eminescu foarte simplu de povestit.Acesta nu trebuia sa depuna eforturi pentru a realiza capodopere.Avea talentul innascut, fiind mult prea puternic pentru a fi umbrit de actiunile muritorului Eminescu. Tot Maiorescu scrie ca poetul este caracterizat de o inteligenta sclipitoare, iar cu ajutorul memoriei tot ceea ce intiparise in minte nu mai putea fi pierdut.Faptul ca Eminescu avea o memorie buna o dovedeste si Slavici cand isi aminteste o intalnire cu acesta, in care ii dovedeste ca citise mult, avand cunostinte de literatura, istorie, filozofie, limbi clasice. Intrebandu-se daca Eminescu a fost nefericit, Maiorescu, cu indiferenta, referitor la soarta poetului raspunde ca acesta a fost un pesimist, fiind un adept convins a lui Schopenhauer.Pesimismul acestuia nu era provocat de nemultumirea artistului de propria soarta, ci din cauza sortii omenirii. Slavici il vede pe Eminescu ca pe un simplu om:flamand, zdrentuit, lipsit de adapost si rabdator la ger. Tot Slavici remarca la poet o indiferenta; sentimentalitatea nu exista pentru artist;de asemenea el nu avea slabiciuni. Atat Maiorescu cat si Slavici, nu uita sa mentioneze o anumita dezordine a vietii lui Eminescu, insa era o dezordine care nu prezenta anumite apucaturi excesive, dupa cum il corecteaza Slavici pe Maiorescu, atunci cand respinge parerea ca Eminescu ar fi abuzat candva de bauturi alcoolice. Relatia cu Veronica Micle ar fi putut fi si ea o relatie vicioasa, daca acesta nu renunta la ea.Incredintat intr-o lume abstracta , cand existenta sa devine aproape pura, el rupe relatia cu Veronica, pe care o considera o primejdie pentru viata sa. Avand nevoie de concentrare foarte mare, poetul renunta la tot ceea ce l-ar fi putut abate de la munca sa.

Literatura injghebata in jurul poeziei lui Eminescu a intrunit pana acum, in cea mai mare parte a ei, o seama de contributii uneori pretioase, dar in definitive straine de obiectul propriu si essential al criticii literare. In cei patruzeci de ani de la moartea poetului, bibliografia eminesciana, care in tot acest timp nu a incetat sa creasca, a adus unele informatii noi cu privire la viata si imprejurarile familiei sale, a descoperit cateva din izvoarele care l-au inspirit, sau s-au multumit numai sa dezbata procesul dureros al vietii si destinului poetului.Preocuparea fundamental si singura importanta cand este vorba de o opera poetica si care nu poate consta

decat din incercarea de a patrunde mai adanc in lumea motivelor si aspiratiilor sale.Credinta pentru poezia lui Eminescu nu se poate multumi insa cu acest fel al lucrurilor. Studiile intrunite isi propun sa ajute la implinirea unei lipse, adeseori observate, deplanes, dar care a starnit mai mult pretentii decat initiative rodnice.Eminescu este marele subiect al literaturii romanesti.Opera lui poate fi comparata cu o cetate puernica a carei cucerire cere pregatiri numeroase, un asediu rabdator, o masurare indelunga a puterilor, un avant pornit de departe.De patruzeci de ani cercetatorii izvoarelor si biografii lui Eminescu aduna documentele, precizeaza metoda, inregistreaza marturiile cele mai umile si chiar cele mai putin semnificative, multiplicand zadarnicul cu inutilul.Aceasta incordare inspaimantata de sine raspandeste parerea ca tema adancirii literare a poeziei lui Eminescu nu poate trece in faza de executie decat dup ace se va fi adunat intregul material teribil al eruditiei socotita necesara.

Atitudini si motive in poezia eminesciana

Opera poetica a lui Eminescu, chiar daca nu tinem seama decat de data publicarii ei successive, se lasa cu destula usurinta sistematizata de cicluri.Intr-un numar de ani relativ restrans Eminescu, este totdeauna preocupat de anumite motive tipice.Pentru epoca tineretii motivele preponderente sunt de o parte imbinarea dintre revolutionarismul liberal si reflectia sceptica asupra lumii si vietii, iar pe de alta parte suferinta iubirii dezamagite unita cu linistea cucerita prin iubire.Lirica sociala, filozofica sunt, asadar, din primul moment categoriile de capetenie ale poeziei lui Eminescu.

Eminescu se ridica cu glasul maturitatii pentru a vesteji in Scrisoarea III, societatea contemporana, pacatul acestei societati va fi tot scepticismul pe care il acuza acum si care va ramane totdeauna obiectul satirei sale soicale, iar amintirile romane vor fi atunci mijlocul prin care el incearca sa rusineze prezentul.O opera ca Epigonii este semnificativa pentru scepticismul contemporan, relevant prin comparatia trecutului, care nu mai inspira poetului in cele din urma niciun protest, nicio aderare cu atat mai inflacarata la idealurile optimismului revolutionar, asa cum se intamplase in Junii corupti, ci se incheie cu meditatia asupra

nimicniciei vietii omenesti, si, prin urmare cu o generalizare facuta asupra starii vietii omenesti, cu o generalizare facuta asupra starii de spirit pe care mai inainte o infierase. Scepticismul pe care Eminescu il vestejeste in societatea contemporana, raceala si sterilitatea inimii care prilejuiesc primele sale accente satirice ii smulg si primele acorduri ale suferintei si dragostei.Si dupa ce scepticismul ramane totdeauna obiectul satirei sale sociale, desi el alcatuieste in acelasi timp propriul sau sentiment modern de viata, tot astfel impietrita inima a femeii ramane tema acelei parti a liricii sale erotice in care procedeaza cu arma satiricului. Marea mobilitate a starilor de suflet care se inlocuiesc in furtuna si instabilitatea pasiunii a revenit de atatea ori sub penelul romanticilor incat analogiile pe care scena eminesciana le poate sugera nu sunt decat prea numeroase. Se poate spune in adevar ca cercul de idei al poeziilor lui Eminescu apartine mai cu seama romantismului de nuanta franceza. Poet, filozof, dar si invatat, Eminescu a fost una din personalitatile cele mai complexe ale secolului sau si operele lui, traduse in multe tari, au fixat locul sau in literatura lumii, ca pe acel al unui geniu romantic, a carui seductie dulce si amara cucereste astazi sensibilitatea oamenilor in multe limbi.

Bibliografie

Tudor Vianu, Despre Eminescu ,Bucuresti, editura Minerva, 2009. http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu Cruceanu Alina-Corina, Eminescu si Maiorescu. Oglinzi ale prieteniei, editura Vladimed Rovimed, 2011.