Charles Baudelaire- Florile raului

9 aprilie 1821 - 31 august 1867

Opera lui Baudelaire patrunde in literature romana destul de timpuriu si deopotriva destul
de intarziat. Primul contact se produce cu cateva luni inainte de moartea lui. Primul roman care se
opreste asupra numelui poetului este Titu Maiorescu. La inceputul anului 1867, cand criticul
roman ia cunostinta de noul critic francez, Baudelaire era de cativa ani traducatorul operei lui
Edgar Allan Poe.
Cel care va deschide seria traducerilor din poeziile lui Baudelaire este V. Pogor; acesta
publica in Convorbiri literare Tiganii calatori si Don Juan in Inferne. Peste 5 ani, un
neidentificat P.E., semneaza timid Tristetea lunii in Revista Junimii, pentru ca dupa cateva luni
Ciru Oeconomu, mai curajos atat in semnatura, cat si in alegerea bucatii traduse, sa tipareasca in
Revista contemporana, chiar Lesbos, adica una dintre cele sase poezii condamnate la Paris.
Poetul florilor maladive si al poemelor in proza, damnat si condamnat, a zacut in epoca
nerecunoscut, ca si esteticianul si critical. Tiparite in timpul vietii lui, primele doua editii din Les
fleurs du mal(1857 si 1861), editia intai din Les Epaves(1866) si Petits poems en prose, acestea
risipite prin reviste, departe de a-l fi revelat ca poet, ii agravasera legenda biografica, sub care
murea in 1867. Totusi poetul avea sa cunoasca o resurgent mai apropiata decat criticul.
Volumul Les fleurs du mal formeaza poeme concepute pe ideea contrastelor tari, a caror
dominanta stilistica este oximoronica. Tematic, acestea trateaz despre via i moarte (O
martir), pasiune i intelectualizare (Cele dou surori), beia simurilor i raiunea pur (Izvorul
de snge) sau entuziasm i repulsie (Alegorie). n ciclurile sale poetice, Baudelaire reia aceste
aspecte, crora le adaug: durerea i frica (Portretul), grotescul i macabrul (Un hoit), frumuseea
pur i decderea (Vampirul), gelozia i devotamentul (Confesiune), angoasa fiinei i sigurana
negrii (Cntec de toamn, Zdrnicie).

Obsesia morii i a descompunerii nu este o noutate n lirica francez, ntruct Pierre de Ronsard
motiva, cu veacuri nainte, necesitatea tririi clipei tocmai prin aceast iminen a sfritului
(sonetul A Helene); nou este maniera n care Baudelaire exacerbeaz acest presentiment al
finalului i-l proiecteaz pe un fundal populat de motive susinnd urtul, grotescul n existen:
Slta-n cutremurare aprins viermuial / Cu opintiri i zvcnete adnci, / De parc trupu-acesta
trezit din toropeal, / Tria multiplicndu-se, atunci sau Tu, viermilor tcerii, ce-i vor muca
srutul, / Le spune, amintindu-i al meu dor, / C i-am pstrat esena divin, absolutul / Din taina
descompusului amor (Un hoit).

Sub raport stilistic, lirica baudelairian reine accesibilitatea lexicului concis, chiar
comun, prin lipsa tropilor ornani, strlucitori, fapt care i-a adus n epoc acuza de prozaism.
Versul lui Baudelaire trdeaz, totui, un proces ndelungat de elaborare, probnd muzicalitate i
fascinnd prin imagine.

La 31 august 1867, in varsta de numai patruzeci si sase de ani, dar aratand nefiresc de
albit si calcinat pentru un septuagenar, imobilizat de peste un an de paralizia unei jumatati a
trupului, lovit la scurt timp si de afazie pana la a nu mai putea decat sa scrasneasca injuratura
prescurtata Crenom (Sacre nom de Dieu), murea intr-un spital parizian Charles Baudelaire. De
pe urma lui ramaneau o legenda biografica grea si o opera literara ca si necunoscuta, desi tiparita.