Sunteți pe pagina 1din 53

Cuprins:

1 Simbolismul –definiţie
-reprezentanţi
-manifestul simbolist
2 a Charles Bandelnir
b Arthur Rimbaud
3 Simbolismul românesc-istoric
4 Alexandru Macedonski
5Dimitrie Anghel
6 Ion Minulescu
INTOCMIT DE:

• Balint Marian
• Jurãu Dana
• Jurcuţ Tiberiu
• Lukici Brigitta
• Sabo Vasile
• Valkai Cristian
1 S im
(Sab bo lism
o Va ul
s il e )
Definiţie
-este o mişcare artistică şi literară de la finele
secolului XIX, care se opunea naturalismului şi
parnasianismului, potrivit căruia valoarea
fiecărui obiect şi fenomen din lumea
înconjurătoare poate fi exprimată şi descifrată
cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de
manifestare propriu acestui curent.
Reprezentanţi:
Adesea se consideră ca
facând parte din acest
curent poeţi ca
Charles Baudelaire,
Arthur Rimbaud şi Paul Verlaine
dar Stephane Mallarmé e cel care îl
încarnează cel mai bine în poezie.
Manifestul simbolist
În acest articol, Jean Moréas vorbeşte
despre o artă care va fi inamica declamaţiei, a
didacticismului sau a falsei sensibilităţi şi
proclamă că poezia trebuie să sugereze iar nu să
descrie. La acestea adaugă folosirea cuvintelor
rare, a metaforelor rafinate şi preţioase şi a
versurilor impare ce ar permite reînoirea
limbajului poetic.
Deşi simbolismul francez a durat foarte
puţin, el a fertilizat poezia modernă, negând
gândirea ştiinţifică, raţionalistă
Pe drumul deschis de simbolism au păşit ulterior Arthur
Rimbaud cu experieţa clarviziunii, s-au născut tema lui
Charles Baudelaire a corespondenţelor şi una din temele
poeziei lui Stephane Mallarmé în care lumea întreagă e
doar o imensă carte.

Dintre temele simboliste cităm doar câteva:


impalpabilul, angoasele identitare ale Eului, imaginea
femeii, decadenta, arta pentru artă.Manifestul simbolist
a fost ulterior pus în versuri de Arthur Rimbaud în
poemul Les Voyelles (Vocalele), un exemplu perfect de
sinestezie literară şi Charles Baudelaire în poemul
Correspondances( Corespondente), în care natura este
definită drept un "templu de simboluri".
2 a) Ch
arl e s
Baudel
ai r e
(J
urcut T
iberiu)
-1821 Se naşte la Paris, Charles Baudelaire.
-1827 Moare tatăl său, care era cu 30 de ani mai în
vârstă decât mama.
-1832-1835 Perioada de studii în Lyon, în garnizoana
căruia colonelul Aupick fusese trimis.
-1836-1840 Perioadă de studii la Paris, încheiate cu un
bacalaureat. În acest timp Baudelaire a frecventat
Cartierul latin, atunci sediul artiştilor din Paris unde
s-a îndatorat peste măsură. Ii intalneste pe de Nerval
si Balzac. Se crede că tot atunci a contractat sifilisul.
• 1841-1842 Pentru a-l scoate din mediul boem, tatal vitreg îl
trimite în India dar revine un an mai tarziu la Paris, fugind de pe
vas. La întoarcere moşteneşte o avere considerabilă care-i va
permite să ducă o viaţă de dandy parizian. Începe să iubească
hainele şi îşi petrece zilele în galeriile de artă şi cafenelele din
Oraşul luminilor. Începe să folosească drogurile, în special haşiş
şi opium.
• Se îndrăgosteşte de Jeanne Duval, cea care îl va inspira când scrie
poemele din secţiunea "Venus cea neagră" a volumului Les Fleurs
du mal, o prostituată din Africa. Până în 1844, cheltuise
aproximativ jumătate din moştenire. Primele datorii importante,
originea viitoarelor sale dificultăţi financiare. Consiliul de familie
îi impune un notar drept consiliu judiciar, care va avea în grijă
averea lui Baudelaire şi îi va plăti o mică rentă pentru tot restul
vieţii. O tentativă de suicid se produce în anul 1845. Pentru a-şi
suplimenta venitul Baudelaire scrie critică de artă, eseuri, şi
cronici pentru diverse jurnale. Criticile pictorilor contemporani
francezi Eugene Delacroix şi Gustave Courbet l-au ajutat să se
impună drept critic cu idiosincrazii, dar care ştie să facă diferenţa
între arta adevărată şi kitsch.
• În 1847, publică nuvela autobiografică "La
Fanfarlo". Primele versuri îi apar în reviste la
jumatatea deceniului '40. Îl descopera pe
Edgar Allan Poe.
• În 1848, publica si lucreaza la variate gazete.
În 1854 si 1855, publica traducerea prozelor
lui Edgar Allan Poe pe care il consideră un
suflet geamăn. Traducerea sa devine celebră.
Florile răului
În 1857, Auguste Poulet-Malassis
publică prima ediţie din Les Fleurs du mal.
Baudelaire era atât de îngrijorat de calitatea
tipăriturii încât închiriază o cameră lângă
tipografie pentru a putea supraveghea apriţia
cărţii. În luna august, are loc procesul "Florilor
răului" cu un rechizitoriu susţinut de acelaşi
procuror care în anul precedent se ocupase de
"Madame Bovary". Poetul şi editorii sunt
condamnaţi, iar şase dintre poeme care
descriau dragostea lesbiană sau vampiri au fost
excluse din cadrul volumului. Interdicţia a fost
ridicată în Franţa abia în 1949.
În 1861, Baudelaire a adăugat 36 de poeme noi la
această colecţie. Florile răului i-au adus lui
Baudelaire un oarecare grad de popularitate;
scriitori ca Gustave Flaubert şi Victor Hugo i-au
lăudat poemele. Flaubert i-a scris lui Baudelaire
"Aţi găsit o cale de a injecta o nouă viaţă
Romantismului, sunteţi diferit de toţi, şi aceasta e
cea mai mare calitate". Spre deosebire însă de
poeţii romantici, Baudelaire se inspira din viaţa
citadină a Parisului. El argumenta că arta trebuie
să creeze frumuseţe chiar şi din cele mai josnice,
mai non-poetice situaţii. Florile răului l-au
transformat pe Baudelaire într-un poet blestemat.
În 1869 a publicat şi poeme în proză, care au fost adunate
postum în volumul Petits poémes en prose (Mici poeme în
proză).
În 1862, Baudelaire a început să aibă coşmaruri şi temeri, iar
sănătatea i s-a şubrezit brusc. A plecat la Bruxelles să ţină o
serie de conferinţe, dar a avut o serie de atacuri cerebrale care
s-au finalizat printr-o paralizie parţială. În iulie 1866, mama sa
îl aduce în Paris şi îl intrenează în diverse sanatorii pentru
tratament.
• Pe 31 august, 1867, la 46 de ani, dupa o lungă agonie, Charles
Baudelaire a murit la Paris. Chiar dacă doctorii nu au declarat-
o, moartea sa a fost provocată de sifilis.
• Posteritatea sa de mare poet era însă asigurată. Poeţii timpului
Stephane Mallarmé, Paul Verlaine, şi Arthur Rimbaud l-au
considerat imediat un predecesor. În secolul al XX-lea,
gânditori, critici sau poeţi celebri i-au celebrat opera. La noi
voulumul poetului Tudor Arghezi, Flori de mucigai a fost
influenţat de volumul lui Baudelaire, Florile răului
Jean Nicolas Arthur Rimbaud
(*20 octombrie 1854 - †10 noiembrie 1891, Marsilia) a fost un
poet francez, figură centrală a literaturii moderne, precursor al
simbolismului.
A început să scrie poezii deja la vârsta de 10 ani, în 1870 publică
prima sa scriere "Les étrennes des orphelins". În acelaşi an, la
29 august, fuge de acasă la Paris, unde vagabondează şi este
închis într-o casă de corecţie pentru minori. Este eliberat de un
prieten al familiei, Georges Izambart, care-l readuce acasă. La
vârsta de 17 ani, în 1871, scrie poemul esoteric "Le Bateau ivre"
("Corabia beată"), pe care i-l prezintă poetului Paul Verlaine. În
aceste creaţii de debut se simte influenţa lui Charles Baudelaire,
dar ,în acelaşi timp ,se recunoaşte propria sa originalitate în
asociaţiile metaforice neaşteptate şi în amestecul între conştiinţa
de sine şi resemnare, care va fi prezent şi în operele ulterioare.
La propunerea lui Paul Verlaine, Rimbaud se stabileşte în 1871
în locuinţa acestuia din Paris, unde întreţin până în anul 1873 o
relaţie homofilă. Se ajunge la ruptură definitivă în 1873, când
Verlaine, încercând să-l ucidă, îi produce o rănire gravă.
Acest episod este redat de Rimbaud în poemul în
proză "Une Saison en enfer" ("O vreme petrecută'n
iad", 1973), care marchează un punct de cotitură în
istoria literaturii. Tot din această perioadă datează
ciclul de poeme în proză "Les Illuminations"
("Iluminările"), creaţii vizionare, pline de explozie
poetică a tiparelor convenţionale. În acest ciclu se
găseşte celebrul "Sonnet des voyelles" ("Sonetul
vocalelor"), în care, fiecăreia din cele cinci vocale,
i se atribuie o anumită culoare.
Urmează o viaţă de peregrinări şi vagabondaj prin
Anglia, Germania, Italia, Java şi Cipru, lucrînd ca
prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră
de piatră etc. Din 1880 este negustor de cafea, piei de
animale şi arme în Africa de nord şi ia parte la expediţii
în Etiopia şi Somalia. În afara unei bogate corespondenţe
cu familia, de la vârsta de 20 de ani, Rimbaud nu a mai
scris nimic în domeniul literaturii. Bolnav fiind, se
întoarce în 1891 la Marsilia, unde moare la 10 noiembrie,
in dureri salbatice din cauza unei gangrene,la varsta de
37 de ani.
3 Simbo
l i s mu l
Române
sc
(Jurau D
a na )
În literatura română, simbolismul
pătrunde prin poemele şi textele teoretice ale
lui Alexandru Macedonski.
Alţi reprezentanţi sunt Ştefan Petică,
Ion Minulescu şi mai ales George Bacovia,
care foloseşte poezia simbolista drept pretext,
pentru a crea o poezie metafizică, cu nuanţe
expresioniste sau existenţialiste.
Primele idei care prefigurează
simbolismul la români
care încearcă să-l teoretizeze apar odată cu
Macedonski şi sunt puse în circulaţie prin
revista poetului, “Literatorul”.
Încă în 1880 apăruse în literatorul articolul
intitulat “Despre logica poeziei”, în care erau
formulate idei ce anticipau anumite judecăţi ale
lui Mallarmé. Nu numai că se făceau apropieri
între poezie şi muzică, dar se releva şi
deosebirea de structură dintre poezie şi proză.
Poezia - accentua Macedonski - îşi
are logica ei particulară, deosebită de logica
prozei: ”logica poeziei e, dacă ne putem
exprima astfel, nelogică la modul sublim”.
Întrucât tot ce nu e logic e absurd, “logica
poeziei e, prin urmare, însuşi absurdul”.
Un adevărat manifest presimbolist, apărut în “Literatorul”
din 15 iunie 1892, este articolul lui Macedonski - Poezia
viitorului. Prin simbolism - se spune în articol - ca şi prin
ins-trumentalism care e “tot un simbolism, cu deosebire că
sunetele joacă în instrumentalism locul imaginilor”,
poezia “şi-a creat un limbaj al ei propriu, limbaj în care se
simte în largul ei…”.
După părerea poetului “simbolismul unit cu
instrumentalismul” este, ca şi wagnerismul, “ultimul
cuvânt al geniului omenesc".
Puncte de vedere presimboliste conţin şi
alte articole publicate de Macedonski în “Lite-
ratorul”, ca Despre poezie sau Despre poemă
1881, în care poetul pledează pentru concentrare şi
sinteză lirică, pentru poezia care să adune în ea,
imprevizibil, mişcări sufleteşti contrastante.
Caracteristici:
- eliberarea poeziei de
fabulatie si anecdotic(banal)
- cultivarea simbolului
- muzicalitatea versurilor
- polisemia,ambiguitatea
limbajului poetic
- folosirea sugestiei
- preferinta pentru anumite teme si
motive:iubirea,nevroza,targul provincial ca
element al izolarii,,natura ca loc al
corspondentelor,ploaia,toamna.
- versul liber.
Reprezentanţi
In Simbolismul românesc:
- Al Macedonski(symbolism experimental),
- M. Demetriad,
- Tr. Demetrescu,
- D. Anghel(symbolism ornamental),
- St. Petrica(simbolism musical),
- I. Minulescu(symbolism exterior),
- G. Bacovia(symbolism profound).
4 Ale
xand
Mace ru
(Luk donski
ici Br
igitta
)
Alexandru M.
Macedonski
(nepotul lui Dimitrie Macedonski) (n.
14 martie 1854; d. 24 noiembrie
1920) a fost un poet şi prozator;
dramaturg; sef de cenaclu literar,
publicist român, de origine bulgară.
Poezia lui Macedonski este eclectica, are
elemente imprumutate de la parnasianism,
simbolism, sau romantism. A publicat Prima
verba (1872); Poesii (1882); Excelsior (1895);
Flori sacre (1912); Poema rondelurilor (1927),
Drama banala (1896); Cartea de aur (1902); Le
calvaire de feu (1906); Thalassa (1915); Nuvele
(1923), Moartea lui Dante Alighieri (1916).
Pana in 1890 Macedonski scrie
poeme ample, de factura romantica, cu versuri
lungi, si cu un pronuntat caracter satiric; Dupa
1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece
printr-un proces de esentializare. Acum scrie
Rondelurile; discursul liric este rezultatul unui
efort de sinteza si se bazeaza pe o metafora
concreta.
Poetul renunta la retorismul primei etape,
poezia devenind sugestie si muzicalitate.
Spre exemplu acum scrie Rondelul rozelor
ce mor, Rondelul apei din gradina
japonezului, Rondelul cainilor, Rondelul
lucrurilor. Macedonski e unul dintre putinii
nostri autori de rondel. Spre sfarsitul vietii a
scris celebrele cicluri, Rondelurile pribege,
Rondelurile celor patru vanturi,
Rondelurile rozelor, Rondelurile Senei si
Rondelurile de portelan. Cele cinci cicluri
au fost publicate in volumul postum Poema
Rondelurilor (1927). A publicat un volum
de versuri in limba franceza intitulat
Bronzes.
Activitatea publicistică şi cenaclul

Macedonski este şi fondatorul revistei şi


cenaclului Literatorul, o grupare formată în
1880 ca reacţie a influenţei germane a grupării
Junimea.
Poetul a încercat astfel să relanseze caractarul
neolatin al limbii şi literaturii române.
Macedonski a încurajat, la
începuturile activităţii lor scriitoriceşti,
numeroşi tineri talentaţi, printre care George
Bacovia, Tudor Vianu, pe care i-a publicat în
revista sa - Literatorul. În 1873 scoate ziarul
Oltul, iar în 1896 revista Liga ortodoxă în care
vor debuta alţi mari scriitori: Tudor Arghezi,
Gala Galaction.
Teoretician al simbolismului şi promotor al noii
poezii: Arta versului (1890); Poezia viitorului
(1892). A fost influenţat de instrumentalismului
poetului belgian René Ghil.
A fost ales ca membru post-mortem al
Academiei Române (în 2006).
5 Dimit
r ie
Anghel
(Valkai
Cristian
)
Dimitrie Anghel
Dimitrie Anghel (n 16 iulie
1872 la Corneşti, Iaşi - d.13
noiembrie 1914, Iaşi) a fost un
poet, prozator, reprezentant al
simbolismului român. A urmat
şcoala primarã şi liceul la Iaşi,
între 1879 si 1890, când a
pãrãsit studiile pentru a se
dedica scrisului. A cãlãtorit în
Italia, Franţa, Elvetia si Spania,
revenind în 1902. A fost
funcţionar în Dobrogea (1906 -
1907), referent la Casa
şcoalelor si inspector al
Ministerului Cultelor si
Instrucţiunii Publice (din 1911).
1907 Rascoala va gasi ecou in
poeziile 1907 si Scrisoare
deschisa a unui melc publicate
de Anghel si Iosif in
Caleidoscopul lui A. Mirea
1909 Apare al doilea volum de
poezii Fantazii
1911 Pe 29 ianuarie, pe cand
se afla la Paris, ii arde locuinta
din Calea Victoriei, unde era si
sediul Societatii scriitorilor
romani. In acel incendiu a
pierdut intreaga avere, iar la
intoarcerea in tara este internat
intr-o clinica de boli nervoase.
1912 - 1913 Semneaza in Flacara sub
pseudonimul Ola Canta, admirabile versuri si
proza, scrise in colaborare cu Leon Feraru
1913 Intre martie si octombrie publica ultimele
poezii in Flacara : Gherghina, Cantecul
greierului, Balul pomilor si Puterea amintirii
1914 Moare si este inmormantat la cimitirul
Eternitatea din Iasi
A publicat douã volume de versuri : In
grãdinã ( 1903 ) şi Fantezii (1909).
Impreunã cu St. O. Iosif a scris, sub
pseudonimul A. Mirea , Caleidoscopul lui
A. Mirea în doua volume, între 1908 -
1909. Sub acelaşi pseudonim au aparut
poeme dramatice ( Legenda funigeilor ,
Cometa ), prozã ( Cireşul lui Lucullus).
A tradus din Goethe, Lenau, Heine, Ibsen.
Dimitrie Anghel este unul dintre cei mai importanţi
reprezentanţi ai simbolismului în literatura româna. El
cultivã mediul naturii artificiale, umanizate, al grãdinilor
şi procedeul sinsteziilor. Este un contemplativ, un visator,
care aduce în poezie tema cãlãtoriilor, a evaziunii, motivul
boemei şi imagini ale peisajului marin. Simbolismul se
îmbina în poezia lui cu notele romantice.

Proza sa vadeste înzestrare picturalã, eleganţã a stilului si


vervã polemicã.
6 Ion M
inulesc
(Balint u
Marian
)
Ion Minulescu (n. 6
ianuarie 1881, Bucureşti
- d. 11 aprilie 1944,
Bucureşti) a fost un poet
şi un prozator român,
unul dintre cei mai
importanţi reprezentanţi
ai Simbolismului
românesc.
Aprecieri critice

Cultivând motive lirice tipic simboliste, poezia


sa cântă mirajul ţinuturilor exotice, marea,
aspiraţia spre un absolut indefinisabil, stările
sufleteşti enigmatice apăsate de melancolie,
ispita erotică şi moartea, într-un limbaj alegoric
de o sonoritate exterioară specifică. Viziunea sa
e în cele mai multe cazuri a unui umorist
sentimental fantezist
Versuri

• Romanţe pentru mai târziu, Ed. Alacalay, 1908,


• De vorbă cu mine însumi, Bucureşti, 1913
• Spovedanii, colecţia Manuscriptum, 1927
• Strofe pentru toată lumea, Ed. Cultura
Naţională, 1930
• Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundaţiilor, 1936
• Versuri, ediţie definitivă îngrijită de autor, 1939
Proză
• Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908
• Măşti de bronz şi lampioane de porţelan, Ed. Alcalay,
1920
• Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
• Pleacă berzele, Ed. Alcalay, 1920
• Roşu, galben şi albastru, Ed. Cultura naţională, 1924
• Manechinul sentimental, Ed. Cultura naţională, 1926
• Corigent la limba română, Ed. Cultura naţională, 1929
• Bărbierul regelui Midas, Bucureşti, 1929
• 3 şi cu Rezeda 4, Ed. Adevărul, 1933
• Cetiţile noaptea, Ed. Cultura naţională, 1933
Odeleta
Poezia a fost inclusa in volumul "Romante pentru mai
tarziu" (1908), dupa ce aparuse pentru prima data in
revista "Convorbiri critice", nr. 19, din 10 octombrie
1907. Este o oda inchinata iubitei, construita cu o
recuzita simbolista eclatanta, avantata, intr-un stil ce
imbina solemnitatea cu ludicul, gesturile teatrale si
grandilocvente cu sinceritatea, fraza ampla, retorica si
muzicala cu limbajul parodic si ironic. Poetul are, in
acelasi timp, "mistica numerelor" (G. Calinescu), obsesia
cifrei trei, cu functie magica, generatoare de ordine in
haos, sorgintea ei divina conferind aura sacra fiintei
adorate.
Poetul aglomereaza, in versuri scurte, simboluri ale
poeziei erotice, ode, romante, elegii, exersate de-a lungul
timpului in omagierea unor celebre povesti de dragoste,
subordonate magic cifrei trei, impodobite apoi, in chip
exotic, cu bronz, argint si nestemate. Poetul grupeaza in
jurul iubitei ecouri si nostalgii din tari indepartate, intr-o
proiectie magica a unor orizonturi misterioase, pierdute
in mirajele desertului sau in adancuri de mare, din care
extrage podoabe scumpe. Numarul de pietre este, de
asemenea, ca intreaga atmosfera a culegerii lor, magic,
trei, toate fiind porti si chei simbolice catre o alta lume,
cai ce duc in taramuri neumblate, ale fanteziei si ale
visului.
Proiectia iubirii in spatii exotice se face printr-o ampla
insumare de simboluri, prin enumeratie ritmica si refren, intr-o
poezie a exuberantei lirice, a nazuintei catre mister si insolit, a
evadarii din cotidian catre tarmuri insorite, intr-o vasta
desfasurare a orchestratiei unui incarcat instrumentar poetic
simbolist. Imaginatia poetica, pusa in slujba retorica a celebrarii
sentimentului erotic, retrezeste la viata lumi ascunse, scoate la
iveala comori pierdute in legenda, ilustreaza decoruri si
orchestreaza solemne ceremonii simboliste, pune la cale
sublime evadari onirice, ca modalitate de traire a unor senzatii
puternice, prin conceptualizarea sugestiva, muzicala, a " altor
taramuri", a altor zari, nelimitate. Ion Minulescu celebreaza
iubirea prin proiectie in afara, prin evadarea din banalitate si
cotidian, prin departarea de taramurile natale, determinata de
lipsa de compatibilitate a eului poetic cu monotonia provinciei,
intreg periplu in care sentimentul final este tristetea intoarcerii
sau a nedescifrarii enigmelor intalnite, "Fiindca nu-i/ in lume
nimeni sa-nteleaga simbolul Trioletului....".
Teme si motive ale poeziei "Odeleta"

•  Simbolistica numarului trei, pe care se edifica intregul


existential, lumea si eternitatea. Lumea se transforma
intr-o existenta triala. Numarul de trei exista in
mitologia crestina sub forma Sfintei Treimi, in timp ce
in mitologia germanica reprezinta acelasi principiu prim
de formare a universului.
• Simbolurile metalelor rare: argint, bronzuri si pietre
nestemate/
• Exotismul evocarii, al lumii situate dincolo de zarile
obisnuite.
• Evanescenta iubirii, prin proiectie magica pe
orizonturile vaste, enigmatice ale lumii
Romanta cheii
Poezia, aparuta in volumul "Romante pentru
mai tarziu" (1908), exploateaza anecdotic
simbolistica bogata a cheii, ilustrata de la scrierile
mitologice si folclorice pana in vremurile
moderne, simbolistii nefacarid nici ei exceptie.
Cheia e un instrument initiatic, ce poate deschide
cai ascunse ale cunoasterii, in poezia lui Minulescu
"poarta verde", misterioasa, a taramurilor interzise.
Alteori cheia inchide, izoleaza, separa lumi:
"Pazniculmi-a-nchis cavoul/ Si-am ramas afara-n
ploaie..." ("Romanta mortului"). In "Romanta
cheii", promisiunea spatiilor ascunse e lovita de
fatalitate, anuland misterele cunoasterii, posibil
erotice.
Cheia dispare, ca un simbol al unei lumi posibile,
pierdute in umbra timpului. Poetul ramane izolat in
"turnul gotic", spatiu al solitudinii, al izolarii, taram
misterios, marcat prin lipsa de actiune, prin proiectia in
abstract, in idee, dar si in tenebrele eului, generate de
sentimentul singuratatii. Refugierea in taramul misterelor
e insotita de o accelerare a timpului, de trecerea rapida a
clipelor si a orelor, intr-un flux nesfarsit.Izolarea in
turnul gotic al misterelor propune o noua initiere, o
coborare in spatiul tenebrelor, al posibilei extinctii,
semnificand oricum sfarsitul iubirii. Ultima treapta
initiatica e o confirmare
a naufragiului sentimental al poetului.