Parnasianismul este denumirea unui curent literar din a doua jumătate a secolului

al XIX-lea. (1866);

- Apare ca reacție a scriitorilor împotriva principiilor naturaliste, deci a

naturalismului.
- Parnasianismul promova: impersonalismul; natura obiectivată; cultivarea
formelor fixe de poezie (sonetul, rondelul, glosa, gazelul etc.); surprinderea
spațiilor exotice sau luxuriante;
- Poezia parnasiană exclude orice sentiment sau întrebare de ordin social
(viața socială nu le reține atenția parnasienilor);
- Singurul lucru care îl interesează este propriul El ;
- Este o poezie a trăirilor, dar nu e sentimentală;
- Poezia parnasiană este o poezie de inspirație savantă, intelectuală (este o
poezie de idei, filosofică );
- Peisajul nu mai apare ca la romantici, nu este sensibilizat (este o realitate
proprie pentru ea însăși);
- Atenția excesivă acordată formei, modului de exprimare.

Baudelaire, Charles (-Pierre) (1821-1867)- Poet, traducător şi critic literar şi de

artă francez, faimos îndeosebi datorită lucrării Florile răului (Les Fleurs du mal,
1857), care a fost, poate, cea mai importantă şi mai influentă colecţie de poezii
publicată în Europa în sec. XIX. În mod similar, Mici poeme în proză (Petits
poèmes en prose, 1868) a fost cel mai reuşit şi mai inovator experiment de poeme
în proză din timpul său.

Charles Baudelaire a fost singurul copil din a doua căsătorie a unui înstărit, iubitor
de artă și literatură, fost funcționar public Joseph-François Baudelaire (1759-1829)
și soția sa cu 34 ani mai tânără, Caroline Archimbaut-Dufay (1793 - 1871), născută
în Londra din mamă englezoaică.

La vârsta de șase ani rămâne orfan prin moartea tatălui în vârstă de aproape 68 de
ani. În plus traumatizat de recăsătorirea rapidă a mamei (1828) cu ofițerul autoritar
și ambițios Jacques Aupick precum și prin mutarea din Paris la Lyon (1832) și din
nou la Paris (1836), devine un băiat dificil, simțindu-se neiubit și fără rădăcini, de
multe ori depresiv. Între (1832-1835) învață în Lyon, în garnizoana în care
colonelul Aupick l-a trimis iar între (1836 - 1840) la Paris.

și artiști ai Parisului unde s-a îndatorat peste măsură. Se crede că tot atunci a
contractat sifilisul.
La îndemnul mamei sale și, mai ales al tatălui vitreg, care între timp a devenit
general, acceptă în iunie 1841 o călătorie cu vaporul care îl duce în India și care ar
trebui să-i aducă la alte gânduri. El a mers însă numai până în
insulele Mauritius și Réunion în Oceanul Indian, unde a petrecut câteva săptămâni
și fiind influențat de natura tropicală, care îi va fi inspirație pentru poezii.

Scriitorul

Pentru a-și suplimenta venitul Baudelaire scrie critică de artă, eseuri, și cronici
pentru diverse jurnale. În 1846 și 1847 îi apăreau în reviste două povești: Le Jeune
enchanteur, o poveste de dragoste și La Fanfarlo, o nuvela autobiografică. Drame
scrise între 1843-1854, precum La Fin de Don Juan, au rămas doar la faza de
proiect, tot așa ca multe schițe de proză. Primele versuri îi apar în reviste la
jumătatea deceniului '40.

Socialist și revoluționar

La izbucnirea revoluției din februarie din 1848 a fost un revoluționar entuziast pe

străzile pariziene. El a fondat cu doi prieteni un ziar temporar de stânga și a activat
ulterior ca publicist politic. A participat la revolta din iunie în fruntea muncitorilor
din Paris. Având în vedere preluarea treptată a puterii de către conservatori, se
simțea din ce în ce mai frustrat, ca mulți tineri intelectuali dedicați acestei
revoluții. După lovitura de stat din 02 decembrie 1851, Louis-Napoléon
Bonaparte fiind ales președinte al Republicii Franceze, Baudelaire s-a retras la o
viață ca scriitor apolitic , limitându-se la poezie, proză scurtă, eseuri, portrete ale
autorilor și recenzii de carte din scena literară pariziană.

Florile răului

Auguste Poulet-Malassis publică prima ediție din Les Fleurs du mal și veghea

apariția cărții. În luna august, are loc procesul "Florilor răului" cu un rechizitoriu
susținut de același procuror care în anul precedent se ocupase de "Madame
Bovary". Poetul și editorii sunt condamnați, iar șase dintre poeme care descriau
dragostea lesbiană sau vampiri au fost excluse din cadrul volumului. Interdicția a
fost ridicată în Franța abia în 1949.

În 1861, Baudelaire a adăugat 36 de poeme noi la această colecție. Florile răului i-

au adus lui Baudelaire un oarecare grad de popularitate; scriitori ca Gustave
Flaubert și Victor Hugo i-au lăudat poemele. Flaubert i-a scris lui Baudelaire "Ați
găsit o cale de a injecta o nouă viață Romantismului, sunteți diferit de toți, și
aceasta e cea mai mare calitate". Spre deosebire însă de poeții romantici,
Baudelaire se inspira din viața citadină a Parisului.
El argumenta că arta trebuie să creeze frumusețe chiar și din cele mai josnice și
non-poetice situații. Florile răului l-au transformat pe Baudelaire într-un poet
blestemat.

Ultimii ani

În anii 1860 Baudelaire a continuat să scrie articole și eseuri ocupându-se de o

mare varietate de figuri și teme.

În 1869 a publicat și poeme în proză, care au fost adunate postum în

volumul Petits poémes en prose (Mici poeme în proză). Prin faptul că a denumit
aceste compoziții în vers alb poeme, Baudelaire a fost primul poet care a spart
forma tradițională a versificației.

În 1862, Baudelaire a început să aibă coșmaruri și temeri, iar sănătatea i s-a

șubrezit brusc. A plecat la Bruxelles să țină o serie de conferințe, dar a avut câteva
atacuri cerebrale care s-au finalizat printr-o paralizie parțială. În iulie 1866, mama
sa îl aduce în Paris și îl internează în diverse sanatorii pentru tratament.

Pe 31 august 1867, la 46 de ani, după o lungă agonie, Charles Baudelaire a murit la

Paris. Chiar dacă doctorii nu au declarat-o, moartea sa a fost provocată de sifilis.

Posteritatea sa de mare poet era însă asigurată. Poeții timpului Stephane

Mallarmé, Paul Verlaine, și Arthur Rimbaud l-au considerat imediat un predecesor.
Volumul Flori de mucigai scris de Tudor Arghezi a fost influențat de volumul lui
Baudelaire, Florile răului.

Idei estetice Baudelaire-iene

1. Nu concepe frumosul în mod metafizic ( frumosul există doar în planul

idealității);
Are convingerea că fiecare popor a posedat expresia frumosului său;
2. Idealul modern de frumos îl reprezintă romantismul, dar nu cel didacticist și
nici grandilocvent. Poezia este „pasiune pe care o implică frumosul”;
3. Urâtul, morbidul, demonicul conțin în ele frumosul;
4. Neașteptatul, surpriza, uimirea sunt o parte esențială a frumuseții;
5. Conceptul de grotesc este înțeles de Baudelaire ca o contradicție dintre
diabolic și divin, idealitate și brutalitate;
6. Nu numai interioritatea este obiect al artei ci și natura exterioară .
 „Florile răului”

(157 de poeme incluse în 6 cicluri. În suita lor reflectă istoria unei drame
zbuciumate a eului, a unei crize nerezolvate pe care o trăiește Eul liric. )

Structură

Prima ediție a fost împărțite după teme în șase secțiuni:

 Spleen (stare interioară care cuprinde plictiseală, tristețe, neliniște) et idéal

(85 poezii)- sugerează contradicția dintre cădere și speranța salvării, nevoia
de puritate, lumină. Lumea în care trăiește Eul liric este un utilitarism
vulgar. Apare plictiseala îngrozitoare.
 Imagini pariziene (18 poezii)- tentativa poetului de a evada în lumea,
atmosfera și în ritmul marelor metropole.
Motivele acestui cilcu- plânsetele omenești în marele oraș care sunt
asemenea unei cetăți de mistere, fantome cu canalele pe care curge sângele.

„Orbii”

 Vinul (5 poezii)- Motiv- vinul, o consolare, o ușurare în fața durităților

vieții sau o dezlănțuire a forțelor demonice. Pentru poet vinul nu este
evadarea. „Femeile damnate”
 Florile răului (9 poezii)- Motivul profund: suferința provocată de mizerie;

Lite-motivul: deznădejdea damnatului aruncat în oceanul dezolării.

În fiecare minut suntem striviți de ideea și de senzația timpului.
„Imn al frumuseții”

 Revolta (3 poezii)- (protest vehement, revoltă împotriva ordinii sociale).

Dorința de redresare a poetului. În acest ciclu, autorul negă forma de
autoritarism pe ceea ce privește spiritul (desacralizrea forței divine).
Indiferența lui D-zeu față de suferințele umane. În viziunea atutorului,
„Satan” este un simbol al energiei, este un erou înduplecat.
 Moartea (6 poezii)- făgăduința odihnei și a consolării, ieșirea din tenebrele
existenței. Moartea este „poarta” spre magnificul necunoscut.

„Doar moartea consolează și ne-ndeamnă a trăi”

Moartea- un amestec de dorință și de groază: „Muream, simțeam în mintea mea
dorința, dar și groaza”;
Așteptarea morții ca izbăvire.
 Noutatea liricii Baudelairiene
Asemănarea „Florilor răului” cu „Divina Comedie” la nivel de concepția de
viziune.

- Posibilitatea omului de a se înălța deasupra viciului este condiționată de

înfățișarea prealabilă în culorile celor mai tari a întreg spectacolului de
decădere morală a omului;
- Fiorul nou poetic în poezie- sinceritatea absolută (joc de sinceritate)
- Autorul își sondează stările sufletești în zonele obscure ale spiritului;
- El impune în poezia modernă conceptual de corespondențe dintre senzațiile
umane;
- Dualitatea tragicăpe care e fondată concepția lui Baudelaire (Satanism și
îngeresc, idealiatate și profan).

Influența lui Baudelaire

1. Simbolițtii preiau corespondența;

2. „Tablouri pariziene” inspiră reacția (mișcarea) realist și modernist;
3. Suprarealiștii îl au pe Baudelaire drept precursor.