Simbolistica lui ADY ENDRE

Cine era Ady Endre?

Ady Endre, (n. 22 noiembrie 1877, Érmindszent, comitatul Sălaj, azi localitatea Ady
Endre, judeţul Satu Mare -d. 27 ianuarie 1919, Budapesta) a fost un poet maghiar,
considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi ai secolului XX, şi ai literaturii
maghiare în special.

S-a născut în comitatul Sălaj (Szilágy) într-o familie de nobili dar săracă. Tatăl, Ady
Lőrinc (1851-1929) agricultor, mama Pásztor Mária (1858-1937) provine dintr-o familie
de preoţi reformaţi. Ady Endre îşi începe studiile în Mincenţiu, unde este elevul lui
Katona Károly, apoi continuă la liceul catolic sub îndrumarea lui Hark István. În 1886
continuă cu studiile liceale la Carei la liceul piarist. Din 1892 învaţă la Zalău. Face
bacaleureatul in 1896.

Prima poezie publică în 22 martie 1896 in jurnalul "Szilágy". În 1903 o cunoaşte pe

Diósy Ödönné, Brüll Adél (Léda). Léda locuieşte la Paris şi este soţia unui om bogat.
Ady se îndrogosteşte de ea, şi o urmează la Paris. Léda devine muza lui Ady.

Ady ducea o viaţa hedonistă: nu era străin de el alcoolul şi drogurile. În 1909 ajunge
într-un sanatoriu de dezintoxicare. Cum se ridică pe scara popularităţii ca poet aşa
coboară în viaţa sentimentală: se răceşte legătura cu Léda până când rupe orice
legătură cu ea.

În 1914 se căsătoreşte cu Boncza Berta, cu care corespondea în scrisori încă din 1911.
Pe Berta o cheamă în poezii "Csinszka". Ea este fiica proprietarului castelului de la
Ciucea.

Moare în 27 ianuarie 1919 la Budapesta

În literatura maghiară este primul care rupe legătura cu stilurile vechi, creând un stil
modern. Poezia lui este influenţată de Baudlaire, Verlaine. Este un poet simbolist.
Simboluri des folosite: Dumnezeu, Bani, Léda. Întodeauna scrie simbolurile cu literă
mare. Ady nu a fost cunoscut doar ca poet ci şi ca jurnalist.

Inainte de a vorbi de simbolistica lui Ady trebuie sa recapitulam ce este

simbolismul?
Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX- lea
si reprezinta o miscare artistica si literara, care se opune naturalismului ,romantismului
si parnasianismului , potrivit careia valoarea fiecarui obiect si fenomen din lumea
inconjuratoare poate fi exprimat si descifrat cu ajutorul simbolurilor ; mod de exprimare, de
manifestare propriu acestui curent..
Poezia simbolista este una exclusiv a sensibilitatii pure. Obiectul poeziei simboliste
il reprezinta starile sufletesti nelamurite, fluide, vagi, muzicale, care sunt transmise
recurgand la analogie, la sugestie, utilizand un limbaj poetic inedit. Ca obiect al
artei este proclamat domeniul impalpabilului si al imaginarului, subconstientul;
inclinatia catre stari sufletesti nedefinite, are ca reprezentari: nelinistea, nevroza,
plictisul, oboseala, angoasa, disperarea, amaraciunea, macabrul, exotismui.
Trasaturile estetice simboliste sunt: simbolul (cunoasterea pe calea analogiei şi a
conventiei), sugestia (sugestia conduce spre o zonaa vagului, a ambiguitatii),
corespondenta (afinitatile invizibile dintre diferitele parti ale universului),
muzicalitatea (se datoreaza starii de inefabil, de taină, care nu poate fi descrisă şi
expusă, ci numai sugerată, poezia nu este decat muzica prin excelenta) si prozodia
(ducerea în poezie a versului liber).
Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas, care în 1886,a publicat un
celebru articol-manifest, ”Le symbolisme”.
Toti poetii simbolisti francezi il recunosc drept parinte literar pe Charles
Baudelaire,din poezia caruia, „Corespondente” se desprind principalele trasaturi ale
curentului.
Influenta simbolismului se intinde rapid pe tot spatiul European (Italia,
Spania, Anglia, Germania), mai ales in Est, unde se dezvolta un simbolism
rus, polonez, maghiar si roman); ajunge in America de Nord si in America Latina.
Simbolistica Lui ADY ENDRE
Ady este considerat fondatorul poeziei moderne maghiare. El este cel care rupe
legatura cu traditionalismul maghiar, bazat pe poetica si stilul popular a lui Petofy
si Arany, el va utiliza pentru prima data simbolul in poezia maghiara.
Ady Endre, reprezentant de seamă al simbolismului maghiar, prin integrarea
conceptelor de viaţă şi de moarte în lirismul său realizează un mod de exprimare, de
manifestare cu totul aparte în literatura maghiară. Încarnarea diferitelor simboluri
în poezii în vederea reprezentării celor două concepte se face prin abordarea temelor
şi motivelor literare ca dorinţa, visul, taina, miracolul, dragostea, bucuria, cercul
motivului minunii; motivul dragostei şi al iubirii cu multiplele sale variaţiuni;
motivul „Blestemului” şi al coruperii, motivul singurătăţii, al „abandonului”.
Printre aceste teme, o funcţie deloc neglijabilă ocupă motivul morţii. Ceea ce îl
deosebeşte pe Ady Endre în primul rând este faptul că în lirismul poetului cele două
concepte antagoniste apar ca două elemente complementare.
Viaţă-moarte.
Cea mai specifică problematică a lui Ady este problema vieţii şi a morţii. Teama şi
chinul constituie apanajele Vieţii, sensul existenţei este dat de suferinţă care devine
sursa vieţii. Viaţa nu poate fi imaginată fără suferinţă, ori o formulare mult mai
radicală este viaţa-chin. gândul de moarte specific lui Ady provine tocmai din
„manifestarea elementului personalităţii autorului – pesimismul cultural oferă doar
o formă exterioară – în vreme ce la cei mai mulţi contemporani lui Ady în primul
rând s-a manifestat influenţa externă decât o pornire interioară născută din dorinţă
şi experienţe personale.
La simbolişti moartea nu constituie partea negativă a vieţii, ci una din cele două
părţi al unui Întreg care cuprinde: viaţa şi moartea. Ady aduce cu el un cosmos intern
din care fac parte în egală măsură viaţa şi moartea. Nu este nevoit să caute secrete
nedesluşite în afara lui. În stilul său de viaţă alergător, frenetic, cu o sete dezlănţuită
de viaţă cu care vrea să-şi trăiască viaţa este prezentă şi moartea, dispariţia cosmică.
Sângele, aurul şi moartea nu sunt, pentru Ady, pretexte de simbolizări
convenţionale, ci elemente constitutive ale unui joc grav, care se numeşte Viaţa.
Moartea apare şi sub forma „doctorului înţelept”. Este una dintre cele mai
subiective afirmaţii ale poetului şi relevă faptul că se află într-o relaţie de prietenie.
Adjectivele palid şi obosit sunt frecvente în poeziile lui Ady, ca şi viziunile în care
îndrăgostiţii par morţi. Alte motive, teme recurente ale poeziei lui sunt: decăderea,
răsăritul soarelui
Odată cu apariţia volumului Vér és arany (Sânge şi aur) vocea eului se înduioşă
întrun mod simţit. Goarnele revoltătoare ale furiei se domolesc şi se adâncesc. În
sufletul poetului s-a strecurat gândul morţii. Această umbră neagră va cuprinde
întregul orizont învăluind întreaga sa poetică în draperia tristeţii, decepţiei negre.
Nemuritorul îndrăgostit al vieţii aşteaptă moartea, fiecare gând al său fiind
impregnat de ideea trecerii în neant şi acoperă întreaga lume. În poezii se face auzit
acel proces psihic, care îl poartă pe poet „dincoace de moarte şi dincolo de viaţă”,
ajungând în imposibilitatea de a se dedica vieţii datorită sentimentului morţii.
„Stă pe malul apei vieţii,
în suflet purtând dorinţa
de a se scufunda în îmbulzeala valurilor,
dar nu se mai aruncă, doar se uită la ele plângându-se,
stingându-se în el dorinţa.”
Este o stare de neurastenie, o degradare lentă a dorinţei de a trăi. Introvertirea
energiilor se datorează şi bolii contactate la Oradea care i-a apăsat necontenit
conştiinţa şi l-a ţinut într-o stare de alertă permanentă supraveghind simptoamele
bolii. Un alt factor decisiv care a contribuit la conturarea imaginii ideii de moarte
este stilul său de viaţă auto-distrugător. Treptat se îndepărtează cât mai mult de
oameni, retrăgându-se în singurătate la Budapesta. Modul său de viaţă semăna cu o
sinucidere lentă de care era conştient fiind mereu deprimat, indispus, doar rareori
eliberându-se din această stare în jurul a câtorva prieteni apropiaţi.
Moartea nu capătă înfăţişarea înfricoşătoare cu care este ilustrată ca de obicei. Nu
realizează o imagine definitoare, statornică, ci o transformă în simbol care apare
uneori închis la culoare ca un nor, uneori capătă o imagine petrecăreaţă. În alte
creaţii apare sub forma trenului care trece peste omul care se prinde cu ghearele de
şine sau este întruchipat de automobilul care derapează. Ceea ce leagă aceste
ipostaze ale morţii este ideea că moartea de fiecare dată se apropie prin ceva ce se
mişcă. Poetul nu contemplă cu spaimă această apropiere, ci tânjeşte după ea:
„Hei, căpitane, pe corăbii roşii,
Au n-aş putea să merg şi eu cu tine?
Mi-e dulce să m-avânt în Gol, şi-mi place
Tot ce-i frumos şi orb, mortal: Nimicul
Şi socotesc că-i bine.”.
In poeziile sale moartea, chiar dacă nu este reprezentată şi nu e înzestrată cu o formă
concretă, totuşi prezenţa sa se face simţită, vie, ceea ce constituie motivele
paradoxului. Se fac simţite concomitent atât viaţa cât şi moarte, dar nu ca două
procese antagonice, ci ca două elemente de complementare. Specific stării sufleteşti
lui Ady este acea stare de iminenţă a morţii când conştiinţa de viaţă este asuprită,
raţiunea se concentrează inclusiv pe tristeţe, dezolare, imaginile lumii ajung la
suflet doar prin contururi şterse în lumini estompate situate la graniţa între vis şi
realitate. Ilustrarea acestor stări se poate face prin evocarea imaginii amurgului unei
zile de toamnă, când lumina difuză şi adierea rece sugerează apropierea iernii. În
aceste imagini se împletesc subtil, în mod armonios visul, viaţa şi moartea.
Nu există bucurie, nu cunoaşte limanul liniştit al sufletului, voioşia. Aproape că se
apără împotriva fericirii, dacă apare câte o imagine a plenitudinii o învăluie cu
voalul tristeţii, le străpunge cu fulgerul negru al morţii. Sărutul nu este dulce
pentru el, are un gust acru, amar, purtând veninul negru, îmbrăţişarea doare, însă
caută neîncetat fericirea fără să o găsească.
Fire egocentric, aflată în imposibilitatea eliberării de sine nu se poate identifica
nici cu dorinţa de a trăi, nici cu ideea morţii, considerând vii ambele, suferă în
egală măsură de ele. Nici una nu constituie realitatea pentru el, ambele sunt doar
simboluri. Singura realitate o reprezintă el însuşi.
Confruntarea lui Ady cu moartea este prezentă deja în etapa de la Oradea. A tratat-
o dintr-o perspectivă personală din două motive: amintirea imaginii rămase din
copilărie a cimitirului învecinat cu casa părintească din Metenţiu şi boala tragică a
poetului. Cea mai relevantă poezie în acest sens este A halál rokona (Ruda morţii
sau Neam cu moarte), poezie ce ar putea fi arta programatică a decadentismului.
Poezia redă starea sufletească a unui individ aflat pe pragul sinuciderii, dar credinţa
în viaţă a poetului anihilează această atmosferă şi o transformă într-o adevărată odă
a vieţii.
Poezia „Ruda morţii” apare în volumul întitulat „Sânge şi Aur” în anul 1907.
Această poezie deschide primul ciclu de poezii pe tema morţii de unde provine şi
denumirea ciclului.
Ruda Morţii în traducerea lui Tudor George:
„Sunt ruda Morţii, mi-i pe plac
Numai în treacăt dragostea
Şi-mi place să-l sărut pe-acel
Care va pleca.

Şi rozele bolnave-mi plac

Numai femei trecute vrem
Şi-n triste raze-abia răzbătind
Toamna vremi.

Chemarea mustrătoare-o vreau

A orei triste prinsă-n trans –
Al marei Morţi, al sfintei Morţi
Fidelul dans.

Acei ce pleacă dragii mi-s

Cei smulşi din somn, or cei plânşi, or
Brumate câmpurile-mi plac
În recii zori.

Plâns fără lacrimi, renunţări,

Vreau liniştea care-a mai fost
Pentru-nţelepţi, poeţi, infirmi
Vechi adăpost.

Îmi place cel ce-i amăgit,

Infirmul, şleampătu-l iubesc,
Pe cel ce-i trist, ne-ncrezător,
Tot ce-i lumesc.
Sunt ruda Morţii, mi-i pe plac
Numai în treacăt dragostea
Şi-mi place să-l sărut pe-acel
Care va pleca.”
Antiteza morţii cu melancolia caracterizează poezia: moartea apare ca simbol al
melancoliei, ca un numitor comun.
Poezia se poate interpreta în cel mai simplu mod ca fiind imaginea apropierii morţii.
Întreaga sa creaţie lirică abundă cu poezii pe tema morţii. sentimentul de moarte
care-l însoţeşte pe Ady de-a lungul vieţii se adânceşte în copilăria poetului. Jocurile
înspăimântătoare, palpitante printre mormintele şi criptele din cimitirul aflat în
vecinătatea casei părinteşti de la Meţentea au putut contribui la afinitatea poetului
faţă de moarte. Această afirmaţie este susţinută şi de poezia Aproape de cimitir.
Micul cimitir „cu ochi smeriţi” constituie imaginea cimitirului din satul natal. În
această poezie Ady se foloseşte de imaginea cimitirului ca să-şi exprime prezenţa
ideii de moarte şi nu şi să o explice, totuşi este o poezie reprezentativă privind
evoluţia poeziilor pe tema morţii.
Viziunea morţii la poetul Ady Endre este un conglomerat format din experienţa
personală a poetului, influenţa curentelor vremii şi din predestinarea firii poetului
de tânjire după moarte, firii sale melancolice. Din această împreunare s-a născut
opera poetului, reprezentând valori umane, mai puţin apreciate, cum este Moartea,
Acest sentiment al morţii este mult mai apropiat de noi, este mai personal şi real în
acelaşi timp.
Ady lucrează cu simboluri având valenţe duble. În poeziile sale nu imaginile sunt
asociate gândurilor, nu prin imagini vrea să reprezinte abstractul, ci le gândeşte în
realitate prin imagini.
In viața lui, la fel ca la orice mare poet au fost prezenti femeile si dragostea.
Prima dragostew adevarata o simte pentru Brull Adel . Numele ei este simbolizata
in creatia sa prin citire inversa Leda, simbolizand prin acesta natura relatiei lor
intotdeauna ma intorc la tine.
In poeziile scrisa pentru ea „Lupta eterna” si „Heja-nasz”exprima conceptul ca
dragostea exprimata ca sentiment exista din cele mai vechi timpuri si va exista pana
la disparitia lumii iar lupta si naș ul sunt simbolul ca nu poti trai nici cu dragostea
dar nici fara dragoste. O numeste pe Leda „femeia mea” ceea ce simbolizeaza iubirea
catre o femeie matura, iar ultimele versuri „eterna va fi lupta noastra/ si eternitatea
este naș ul nostru” exprima natura relatiei lor, o lupta continua, se stie faptul ca la
iunceput Adel nu ceda avansurilor poetului.
O poezie mai tarzie catre Adel este „ Cu Leda la bal” aparuta in 1907 in volumul
„Sange si aur”. Aici deja constatam asocierea viata- moarta prezenta si in dragoste,
iar dragostea este asemenea vietii pline de suferinta. Balul din titlu de fapt
simbolizeaza viata, la bal asemenea vietii fiecare isi danseaza dansul sau, iar in
momentul in care obosesc sec dau laoparte si isi cedeaza locul celor tineri, fiindca
acesta este „regula de dans ” al vietii.Poezia nu este lunga are doar trei strofe dar
asemenea creatiilor simboliste putem continua sa filozofam asupra idei, se
ragandim, sa reinterpretam cuvintele poeziei.
Gândul morţii, care s-a împletit de la început cu dragostea a devenit o prezenţă
continuă. Au pierit culorile roşii, strigătele răsunătoare, s-a domolit zbuciumul
inimii, iar iubirea este cuprinsă de o tristeţe adâncă, neîmpăcată. Focul este încă
încins, dar arde înăbuşit, nu mai este cuprins în flăcări. Cea mai frecventă imagine
este visul în care poetul apare mort, câteodată chiar şi muza lui, Léda. Aşa merg ei
doi la bal, îmbrăcaţi în negru, un cuplu trist, îndurerat păşeşte domol în sala de dans,
feţele lor moarte sunt acoperite de un voal de doliu, muzica încetează, se despart
plângând, îngroziţi perechile de îndrăgostiţi în timp ce ei îşi încep dansul. Acesta
este dansul macabru al lui Ady, printre viziunile sale macabre este cea mai izbitoare
realizare.
Floarea morţii, chin, mânie, luptă, bunătate, răutate, slăbiciune şi tortură, iubire şi
ură antagonisme şi nelinişte, dar care l-au făcut pe poet să-şi simtă propria existenţă,
să simtă că trăieşte.

Prezenta lor la bal imbracati in negru deja ne duce cu gandul la moarte fizica sau
doar la moartea relatiei celor doi. Totul este viu colorat in jurul lor doar ei sunt in
negru, apare o antagonie intre lumea reala si perechea lor, sau ei sunt cei real si
lumea din jurul lor este doar un vis. Sentimentele noastre sunt intre fericire si
tristete. Prima data suntem impresionati de tineri cu coronite de trandafir de mult
zgomot, dar incepe dansul petrechea in negru si totul in jurul lor devine liniste si
rece.

In acest moment relatia intre Ady si Leda nu mai mergea prea bine, in 1912 ei se
despart definitiv. Dupa o lunga corespondenta se intalneste cu Boncza Berta, o fata
abia trecuta de 18 ani si cu care ser casatoreste in 1915, si o va boteza cu numele de
Csinszka

Ady cu Csinszka a gasit linistea, armonia si pacea unui camin la care in adancul
sufletului sau intotdeauna a visat. A gasit acea pereche care ia asigurat tinerete si
refugiu sentimental. Dragostea lor era una al sentimentelor clare, linistite, iar in
poeziile catre Csinszka regasim idea de forta al dragostei. Cea mai frumoasa poezie
al ciclului Csinszka este „ Pazesc ochii tai”. Poezia este un simbol al fidelitatii, a
iubirii
Deja din titlu gasim primul simbol „ochii” simbolul celei mai mari comori si aflam
cine este detinatorul acestei comor. Se spune ca ochii sunt oglindsa sufletului, ceea
ce simbolizeaza ca cei doi nu au doar o relatie fizica ci mai mult una sentimentala.
Apare si expresia „pazesc mana ta” daca ochii simbolizau sufletul, mana
simbolizeaza uniuynea intre cei doi, ei aprtin unui celuilalt dar ultimele versuri
exprima si aici iminenta mortii „Nu stiu , de ce, pana cand/ Raman pentru tine.”
Criticii literar maghiar considera ca genialitatea poetica a lui Ady izvoreste din
aceste sentimente profunde si confuze fata de viata fata de moarte si fata de orice ce
se intampla intre cele doua clipe naster si moarte.