Simbolismul

Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului al XIX-

lea, care se opunea romantismului, naturalismului și parnasianismului și potrivit căreia
valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată și
descifrată cu ajutorul simbolurilor. Tot prin simbolism se înțelege și modul de
exprimare, de manifestare, propriu acestui curent.
Adesea se consideră că poeți ca Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud și Paul
Verlaine fac parte din acest curent, dar Stephane Mallarme este cel care îl
întruchipează cel mai bine în poezie.
Definit în sens strict, simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care
făceau parte poeți cum ar fi Stuart Merrill, Albert Samain și Jean Moreas. Ultimul a
publicat manifestul mișcării în 1886, în ziarul Le Figaro.
În acel articol, Jean Moreas vorbește despre o artă care va fi inamica declamației,
a didacticismului sau a falsei sensibilități și proclamă că poezia trebuie să sugereze, nu
să descrie. La acestea adaugă folosirea cuvintelor rare, a metaforelor rafinate și
prețioase și a versurilor impare ce ar permite reînnoirea limbajului poetic.
Deși simbolismul francez a durat foarte puțin, el a fertilizat poezia modernă,
negând gândirea științifică, raționalistă. Pe drumul deschis de simbolism au pășit
ulterior Arthur Rimbaud cu experiența clarviziunii, s-au născut tema lui Charles
Baudelaire a corespondențelor și una din temele poeziei lui Stephane Mallarme în care
lumea întreagă e doar o imensă carte.
Dintre temele simboliste pot fi citate: impalpabilul, angoasele identitare ale Eului,
imaginea femeii, decadenta, arta pentru artă.
Manifestul simbolist a fost ulterior pus în versuri de Arthur Rimbaud în poemul
Les Voyelles („Vocalele”), un exemplu perfect de sinestezie literară și Charles
Baudelaire în poemul Correspondances („Corespondențe”), în care natura este definită
drept un "templu de simboluri".
Deschizătorul influenței simboliste în poezia autohtonă este Alexandru
Macedonski, iar alți reprezentanți sunt Ștefan Petică, Ion Minulescu și cel mai
reprezentativ poet al simbolismului George Bacovia.
Spre deosebire de romantism, simbolismul este curentul literar care preferă un
ton mai confesiv și mai intim, nu un ton formal. Simbolismul se bazează pe emoție și
muzica interioară a ideii.
Curentul are ca scop cultivarea celor 3S: simbolul, sinestezia și sugestia. Prin
simbol cuvintele capătă un alt înțeles, o altă semnificație, deoarece sugestia este
construită din stări sufletești nedefinite.
Simbolismul se diferențiază de celelalte curente literare prin cultivarea versului
liber și a corespondenței între senzații diferite: vizuale, olfactive, auditive și motorii.
Trăsături:
 Poezia simbolistă pune accent pe stările sufletești vagi, neclare ori nedefinite.
 Se remarcă cultivarea culorilor, a pietrelor prețioase, iar cu ajutorul lor se
realizează corespondența, transferul de sens.
 Sugestia și simbolul sunt două instrumente literare reprezentative
simbolismului și sunt cultivate în special de către poeții simboliști.
 Temele și motivele curentului literar sunt: iubirea, tristețea, singurătatea,
nevroza, golul, sentimentul morții, oralul, ploaia, plictisul, viața târgurilor
provinciale.
 Culoarea și instrumentele folosite în simbolism au rolul de a exprima emoții și
stări sufletești și sunt definite prin alb, negru, galben, violet și prin instrumente
precum flaut, pian sau fluier.
 Natura simbolismului este dezolant, invită la tristețe, angoase și nevroză.
 Poezia simbolistă se remarcă prin muzicalitatea versurilor. Muzicalitatea, spre
deosebire de sonoritate, se manifestă la interior, în adâncul cuvintelor,
simbolurilor.

Principiile poeziei simboliste

 Folosirea simbolurilor, care exprimă corespondente între diferite elemente ale
universului;
 Cultivarea sugestiei;
 Muzicalitatea prin aliterație și asonanță;
 Sinestezia este folosită ca modalitate de a reda imagini artistice diferite în
aceeași structură;
 Întrebuințarea versului liber;
 Prezența estetica urâtului.