Tradițiile Jocului și a Horei satului

În patrimoniul poporului nostru un loc aparte îl ocupă Jocul sau Hora,

desfășurat cu anumite ocazii: Hram, sărbătoare, duminică etc., care în trecut era
unicul mijloc de distracție a tineretului.
Dansul este o creaţie expresivă și profundă a poporului, o reflectare artistică
emoţională specifică vieţii sale multiseculare.
Din cele mai vechi timpuri viaţa cotidiană a poporului a fost însoţită de dansurile
de colectivitate, în care s-a reflectat cu o putere deosebit de mare  energia
emoţională a moldovenilor – „Hora”, „Sîrba”, „Bătuta”, „Brîul”
Hora satului constituie, prin tradiție, unul dintre prilejurile-cheie de cunoaștere
și apropiere reciprocă între tineri, un moment cu multiple semnificații pentru
trecere din stadiul copilăriei în rândurile flăcăilor de însurat și fetelor de măritat.
Hora este un joc popular practicat până astăzi în toate satele din țara noastră. Pe
timpuri, hora era jocul de bază al evenimentelor organizate în sat, care reușea să
adune la un loc toți localnicii. Satul de la mic la mare se aduna la „Hora Mare,
„Ciuleandra”,„Boiereasca”, „Brâul”, „Brâulețul”, „Țeapa”, „Fusul”, la care
pământul forfotea de râuri mișcătoare de oameni, care aduceau splendoare
evenimentului.
În multe localități se încearcă a organiza Hora după anumite reguli, stabilite și
transmise prin tradiție. Hora începe, de obocei, în a doua jumătate a zilei, prima
fiind folosită pentru pregătiri. Despre faptul că în sat va fi horă se știe din timp. La
vatra horelor, cum e numit locul unde se desfășoară sărbătoarea,se construiește
estrada pentru muzicanți, astfel ca ei să fie auziți la distanță; estrada este umbrită
cu ramuri verzi, flori de câmp, iarbă; pot fi plasate și alte obiecte și recuzită:
tradiționalul scrânciob, tejghele pentru dulciuri și băuturi răcoritoare etc.
Din timp se aleg gazdele, care poartă înreaga responsabilitate pentru
desfășurarea horei: angajează muzicanții, îi asigură cu transport, îi hrănesc, se
achită cu ei. Tot gazdele urmăresc cu atenție comportamentul participanților și
desfășurarea fără excese a manifestării.
De regulă, hora începe printr-o sârbă ori bătută executată de flăcăii-gazdă. Tot
ei sunt ceu care „scot fetele la joc” ( cele care participă pentru prima dată). Se
considera o rușine și lipsă de respect, dacă fetele intrau în horă neinvitate oficial de
către flăcăii-gazdă.
Scosul la joc este trecerea solemnă a fetelor și băeților de la o categorie de
vârstă la alta, care în trecut se efectua prim ceremoniale speciale (diferânr de la o
zonă la alta) în fața întregii comunități. Scosul la joc este tranziția de la vârsta
copilăriei la cea a tinereții, vârsta la care se pot întemeia familii.
 Ar fi binevenită organizarea paradei portului popilar – cel mai însemnat prilej
pentru fete de a-și demonstra în fața întregii comunități atât hărnicia și răbdarea,
cât și talentul în a făuri frumosul ( în cazul când piesele de port popular sunt
confecționate de ele inseși). Acest obicei are semnificații cu totul deosebite, pentru
că, pe lângă faptul că atestă păstrarea unor străvechi tradiții, mai atestă și
permanența creativității, vitalitatea artei populare în rândul fetelor, al femeilor,
până în zilele noastre. La parada portului popular sunt anunțate și înmânate premii
pentru cele mai reușite piese de port.
Horele și jocul popular au un potențial moral destul de prețios, deoarece, pe
baza forței opiniei piblice, li se educă tinerilor simțul datoriei și conștiinciozității,
al omeniei, al cinstei și rușinii. În felul acesta, se cultivă oamenilor- din cea mai
fragedă copilărie- calitățile morale de mare preț, care îi vor însoți pe tot parcursul
vieții. Spre regret, aceste tradiții nu sunt promovate pretutindeni, ceea ce a dus
inevitabil la sărăcia calităților morale, cum ar fi rușinea, stima față de oamenii mai
în vârstă, dragostea de creația populară tradițională. Astfel, a dispărut acel
macanism construit timp de secole – opinia publică, ce stă de veghe la procesul de
devenire morală a personalității. Treptat, rușinea, modestia și alte calități au fost
înlocuite cu fenomene negative. Moralitatea, în special, a satului, cândva atât de
curată, atât de viguroasă, sedează pozițiile, se rudimentează, degradează.
Ar fi rgeșit să înțelegem că hora, jocul, alte tradiții de odinioară pot deveni un
panaceu sau un remediu momentan pentru cultura, morala și spiritul tineretului de
astăzi, că ele ar putea stăvili fenomenele negative ce afectează tineretul. Dar, totuși,
în ultimii ani are loc o renaștere a horelor și a altor tradiții seculare. În așa mod are
loc reînvierea și păstrarea tradițiilor, a cântecelor și dansurilor de odinioară. La joc
participă cu mare plăcere și tineretul care îmbină în mod organic viața
contemporană cu frumosul de altă dată.
Pe bună dreptate menționa scriitorul Mihail Gh. Cibotaru, că „pe lângă
momentul distractiv, pe lângă partea ei veselă, hora mai era un fel de școală a
satului, o școală pentru toate vârstele, o școală de etică și estetică, o școală cu lecții
de omenie, de comportare în societate, o școală de popularizare a ceea ce e bun,
frumos, modest, de preț, spiritual, vesel, și în același timp, de biciuire a obrăzniciei,
a îngâmfării, a fuduliei și a altor metehne omenești”.
Cu lux de amănunte, vine cu destăinuiri și amintiri dintre cele mai frumoase
despre horele copilăriei sale Maestrul Vladimir Curbet:„La hora satului se
zămisleau diferite planuri, multe dintre problemele cele mai complicate erau
rezolvate anume aici. La această petrecere muzical-coregrafică sătenii făceau
schimburi de gânduri frumoase și pline de înțelepciune. La hora satului începeau să
se cimenteze cele mai multe idile. Aici se înfiripau sentimente ce se terminau cu
căsătoria tinerilor. Tineretul nu-și permitea să vorbească vorbe urâte, nedestoinice.
Asemenea cazuri erau o mare rușine pentru părinți. Oamenii își făceau noi
prieteni, se cunoșteau mai îndeaproape, își iertau obodele...”
La rolul educativ al horei satului se referă și pedagogul Valeriu Capcelea,
regretând dispariția acestei tradiții în multe sate după Războiul al Doilea Mondial.
Aceasta a dus, inevitabil, la sărăcirea sufletului oamenilor, fiindcă treptat au
dispărut calitățile morale.
În prezent sunt puține localități unde se fac hore la sărbători (or. Cahul,
s.Brânzeni rnul Edineț, s. Cociulia și Baimaclia din rnul Cantemir).