Sunteți pe pagina 1din 6

NU TE GRĂBI!

Încearcă să vorbești mai lent și să-ți acorzi timp pentru a pronunţa cu atenţie
fiecare cuvânt. Evită să te grăbești sau sắ te simți presat să vorbești mai repede.

Am șapte lănțicele pănţicele chistovănțicele, nici o lănțică pănţică chistovănţică nu


se poate lănțici pănţici chistovănţici fără cealaltă lănţică pănţică chistovănţică.

Risc, rubin, regim, rulotă,

Rid, rugină, redingotă,

Ritm, rocadă, rufe, rundă.

Ring, regret, raia, rotundă

Rai, rahat, raport, reptile,

Raft, refuz, romani, rotile.

Ruguri, reguli, roluri, rar.

Rampă, raită, risc, rotar.

Cosaşul Saşa când coseşte, cât șase sași sașul coseşte, şi-n sus și-n jos de casa sa,
coseşte saşul și-n șosea, coseşte şi alte şase case, cosește si tot cosește saşul, până
dă gata tot satul.

Ştiu că știi că ştiuca-i ştiucă


Dar mai ştiu că știuca-i peşte
Şi că știuca se mănâncă
Şi că știuca se prăjeşte.

Sunetele S-Z-T

"Stancu Stanculescovici și Stancu Zenculescovici au spus că zic și au zis că spun,


dar n-au mai apucat nici să zică, nici să spună, pentru că Stanculescovici şi
Zenculescovici nu știau nici ce să spună și nici ce să zică, așa că au renunțat să mai
spună ceea ce nu știau și să mai zică ceea ce nu ziceau."
BA, BE, BI, BO, BU, BĂ. BÎ;
DA, DE, DI, DO, DU, DĂ, DÎ;
FA, FE, FI, FO, FU, FĂ, FÎ;
HA, HE, HI, HO, HU, HĂ, HÎ;
JA, JE, JI, JO, JU, JĂ, JÎ;
LA, LE, LI, LO, LU, LĂ, LÎ;
MA, ME, MI, MO, MU, MĂ, MÎ;
NA, NE, NI, NO, NU, NĂ, NÎ;
PA, PE, PI, PO, PU, PĂ, PÎ;
RA, RE, RI, RO, RU, RĂ, RÎ;
SA, SE, SI, SO, SU, SĂ, SÎ;
ȘA, ȘE, ȘI, ȘO, ȘU, SĂ, ŞÎ;
TA, TE, TI, TO, TU, TĂ, TÎ;
VA, VE, VI, VO, VU, VĂ, VÎ;
ZA, ZE, ZI, ZO, ZU, ZĂ, ZÎ.

Citește cu voce tare, în ritm rapid, cu intonație, următorul text. Este important să
reușești să citești fiecare paragraf pe o singură respirație, și să pronunți toate
sunetele!

1. Iată casa pe care zidarul i-a zidit-o lui Jack.


2. Și iată hambarul pe care tâmplarul l-a înălțat lângă casa pe care zidarul i-a zidit-
o lui Jack.
3. Și iată canarul ce-și face cuibarul atras de grânarul ce stă în hambarul pe care
tâmplarul l-a înălțat lângă casa pe care zidarul i-a zidit-o lui Jack.
4. Și iată motanul ce-nhață canarul ce-și face cuibarul atras de grânarul ce stă în
hambarul pe care tâmplarul l-a înălțat langă casa pe care zidarul i-a zidit-o lui Jack.
5. Și iată ogarul ce-aleargă motanul ce-nhață canarul ce-și face cuibarul atras de
grânarul ce stă în hambarul pe care tâmplarul l-a înălțat lângă casa pe care zidarul
i-a zidit-o lui Jack.
6. Și iată calul, ce dă cu copita-n ogarul ce-aleargă motanul ce-nhață canarul ce-și
face cuibarul atras de grânarul ce stă în hambarul pe care tâmplarul l-a înalțat lângă
casa pe care zidarul i-a zidit-o lui Jack.
7. Și iată-l pe Jack ce biciuie armăsarul ce dă cu copita-n ogarul ce-aleargă motanul
ce-nhață canarul ce-și face cuibarul atras de grânarul ce stă în hambarul pe care
tâmplarul l-a înalțat lângă casa pe care zidarul i-a zidit-o lui Jack.
Din atâţia dogi și doage,
Mulți mi-s dragi și mult mi-s drage,
Că de mult ce mă dogesc
Și mai mult le îndrăgesc
Dogul-doagă, doaga-doagă,
Unul drag și alta dragă,
Dogul doagă doagele,
Draga dragă dragele
Aș da dogul pentr-o doagă
Care-mi este cea mai dragă
Ea dogește tot și toate
Și o doagă cine poate.
Dragă doge, doagă dragă,
Până când o dragă doagă
Doagă dogele-dogina,
Întunericul, lumina
Și mai doagă cineva,
Numai pe inima mea!

- Spune-mi cine sosește pe șosea?


- Pe șosea soseşte un sas cu un sac.
- Aha, dacă pe șosea sosește un sas cu un sac și aici mai sunt 6 sași cu 6 saci, deci
vor fi 7 sași cu 7 saci?
- Da, dacă pe șosea sosește un sas cu un sac și aici mai sunt 6 sași cu 6 saci, deci
vor fi 7 saşi cu 7 saci.

O mierliţă fuflendiţă fuflendi fuflendăriţă poate ca să fuflendească fiuflendi-


fuflendărească Pe mierloiul fuflendoiul fuflendi-fuflendăroil. Iar mierloiul
fuflendoiul fuflendi-fuflendăroil Nu poate să fuflendească fuflendi-fuflendărească
Pe mierliţa fuflendița fuflendi fuflendăriţa.
Sunetele A-V

Arhiepiscopul Constantinopolului vrea să se dezarhiepiscopoconstantinopolizeze,


fiindcă armura arămie a asprului atrid Agamemnon, atârnată asupra altarului atic,
atrăgea atenţia armatorilor anatolieni, amici ai anticilor armate arhaice, așteptând
atenuarea aţâțărilor anarhice ale aprigului Achile, iar venerabilul veteran vrâncean
Vartolomeu Velisarie-Vulturescu vinde vanitos vechi vidiacuri vătuite veroșilor
vânători vasluieni, vociferând vehement validitatea vânării vulpilor vârstnice.
Dar dacă venerabilul veteran vrâncean Vartolomeu Velisarie-Vulturescu nu va
vinde vanitos vechi vidiacuri vătuite veroșilor vânători vaslueni și nu va vocifera
vehement validitatea vânării vulpilor vârstnice, iar armura arămie a asprului atrid
Agamemnon nu va atârna asupra altarului atic și nu va atrage atenţia armatorilor
anatolieni, atunci nici Arhiepiscopul Constantinopolului nu se va
dazarhiepiscopoconstantinopoliza.
Un cocostârc s-a dus la descocostârcărie, unde se descocostârcăreau şi alţi
cocostârci nedescocostârcăriţi, ca să se descocostârcărească de cocostârcăria lui.

Un bal fără egal cu final fatal la un halal carnaval estival cu scandal epocal dintr-un
opal oval, pal, real şi natural, fără rival, egal si actual.

Spre sfânta sa soră Suzana se suie, Spăşită din suflet suspinu să-şi spuie, Şi-n susul
sarcastic suspinu-şi şopteşte, Şi-odată pe scara sucită se-opreşte.

Unilateralitatea colocviilor desolidarizează conştiinciozitatea energeticienilor care


manifestă o imperturbabilitate indiscriptibilă în locul nabucodonosorienei
ireproşabilităţi.

O coropişniţă şi`un coropişniţoi se coropişniţeau la noi pe gunoi. Nu coropişniţa


coropişniţea pe coropişniţoi ci coropişniţoiul coropişniţea pe coropişniţă.

Creaţă isteaţă, zâmbitoare şi glumeaţă, scandează cu dicţie fără interdicţie fel de fel
de poezii - azurii - cu copii şi făclii, pe hârtii, mii şi mii apoi pe-un cal merg la bal
triumfal.

Zâna Zorilor de vrei s-o vezi

S-o cauți dimineața prin livezi.

Zadarnic un zmeu rătăcit

O așteaptă-n zarzăru-nverzit.

Eu sunt zdravăn și-o păzesc

E zâna bună, de-aceea o iubesc.


Litera care ne-arată
Cât rotund încape-n roată
Şi afirmă – prin rostire –
Rostul de rostogolire,
E un P proptit sub burtă,
Să nu cadă peste turtă
Şi să ducă mai departe
Alfabetul scris în carte,
Oferind consideraţii
Pentru ranguri, pentru raţii,
Pentru reguli, pentru rituri –
Mai ales prin răsărituri.

Cine râde şi-o ignoră,

Cade-n gol, din oră-n oră,

Şi rămâne de căruţă

Descântând vreo mămăruţă,

Care nu mai vrea să zboare,

Într-o doară, către soare.

Iată dar, cum ni se leagă

Doar prin R o vorbă-ntreagă

Şi în gând ni se imprimă,

Riguros, prin ritm şi rimă.

S-ar putea să vă placă și