EVOLUŢIA ORAŞELOR DIN

TRANSILVANIA. RETROSPECTIVĂ
GEOGRAFICO-ISTORICĂ
 “Aşezările reprezintă creaţii umane durate de-a lungul timpului în diverse condiţii
social-economice, în procesul neîntrerupt de valorificare a spaţiului geografic” după afirmaţia
domnului profesor universitar dr. emerit Surd Vasile reliefăm faptul că o aşezare urbană este
asemenea unei fiinţe vii care îşi are specificul şi particularităţile sale, individualitatea sa
inconfundabilă, simbolurile sale cât şi o experienţă istorică şi culturală transpusă în marea
diversitate a cadrului fizico-geografic planetar. De-a lungul timpului a fost revelată ideea că un
oraş are un rol concludent pentru vechimea populării unei zone, pentru nivelul de civilizaţie atins
în diferite perioade de timp, reprezentând un adevărat “barometru” al stării economice şi
culturale.
Omenirea şi oraşele au urcat în istorie mai multe trepte, marcate de unele transformări
structurale. Cronologic primul pas a fost cel al acumulării de bogăţii materiale. Acestea şi-au
cerut ulterior drepturile, necesitând protecţie, astfel au apărut zidurile de cetate, însoţite însă de
boli şi războaie.
Astăzi oraşele se raportează atât la un timp propriu, cel care marchează devenirea lor,
dar şi la un cadru temporal general, aparţinând regiunii, statului şi continentului din care fac
parte. Cele trei dimensiuni esenţiale ale timpului, trecut, prezent şi viitor se regăsesc invariabil în
fizionomia urbană. Trecutul reprezentând scheletul organismului uman, trasează liniile de bază
ale dezvoltării ulterioare, conferindu-i echilibrul de care are nevoie. Prezentul îşi face loc de prea
multe ori cu brutalitate printre valorile trecutului, în căutarea unui viitor presupus înfloritor,
sfâşiind uneori la propriu o imagine unitară, realizată de-a lungul secolelor, într-un efort continuu
de împăcare a nevoilor materiale cu rigorile unei viziuni estetice.
Dintr-o perspectivă sintetică, oraşele din Transilvania aparţin celor trei generaţii de
bază. Identificăm astfel oraşele antice, precum Napoca (Cluj-Napoca), Apulum (Alba-Iulia) şi
Potaissa (Turda), oraşele medievale (Sibiu, Bistriţa, Mediaş, Sighişoara, Târgu Mureş, Făgăraş,
Braşov, Dej, Sebeş) şi oraşele din epoca modernă şi contemporană (Ocna Mureş, Victoria,
Târnăveni, etc).
Traseul sinuţios al acestui spaţiu prin istorie, ne obligă să nuanţăm prezentarea lor şi să
subliniem existenţa unui moment de înflorire a reţelei urbane, urmate de perioade de stagnare şi
regres. Antichitatea este caracterizată de dezvoltarea unei reţele urbane ample, centrele ei fiind
poziţionate de-a lungul marilor artere de circulaţie.

1
 În Evul Mediu, creşterea interesului pentru meşteşuguri şi comerţ, aduce o nouă etapă
de evoluţie, în care apar şi se consolidează oraşele-târguri şi apoi, în urma navălirilor tatare,
oraşele-cetăţi, pe ruinele sau în imediata vecinătate a vechilor aşezări, dar şi în lungul drumurilor
comerciale deja cunoscute. Oraşele evoluează atât din punct de vedere architectonic, dar şi al
facilităţilor necesare vieţii zi de zi.
Fiecare dintre oraşele Transilvaniei trăiesc un prezent continuu al României şi Europei,
dar şi al propriului traseu în istorie. De aceea ele se transformă din simple forme de aşezare
umană într-un conglomerat valoros. În fiecare oraş prezenţa vestigiilor atestă continuitatea
evolutivă a aşezării şi conturează caracterul de conglomerat al acestuia. Din alt punct de vedere,
afirmăm faptul că majoritatea vestigiilor vizează punctual final al existenţei umane şi totuşi doar
începuturile unei societăţi în ansamblul ei.
Incursiunea geografico-istorică include oraşele din Transilvania reprezentând cele mai
dinamice structuri componenţiale ale spaţiului geografic, devenind în timp adevărate “centre de
comandă” ale organizării teritoriului. În această incursiune includem partea central-vestică a
României reprezentată de judeţul Alba, având ca reşedinţă oraşul Alba-Iulia situat pe cursul
mijlociu al râului Mureş şi pe cel inferior al râului Târnava reprezintând o străveche vatră
românească din perioada antică care a fost locuită neîntrerupt din Neolitic (vestigii descoperite la
Câlnic, Daia Română, Pianu, Tărtăria, Petreşti) cu urme de viaţă din Epoca bronzului (Câlnic,
Daia Română, Spălnaca) şi din Epoca fierului (Ciumbrud), etc. Teritoriu pe care se află astăzi a
cunoscut o continuă dezvoltare în timpul dacilor prin materializarea unor aşezări numeroase şi
mari ca Apulum (azi Alba Iulia), Brucla (azi Aiud), Ampelum (azi Zlatna), Alburnus Minor
(Abrud), Salinae (Ocna Mureş),etc. Aceste aşezări au fost atestate documentar între anii 1203-
1347 simţind de-a lungul timpului asuprimea invaziilor, în acest sens amintim invazia tătară din
anul 1241. Mai amintim de oraşe medievale, cum ar fi: oraşul Sebeş atestat documentar în anul
1245, oraşul Cugir atestat documentar din anul 1330, la care se adaugă oraşele din epoca
modernă şi contemporană, în acest sens amintim de oraşul Blaj aparţinând culturii scitice dintre
anii 1876-1881, fiind menţionat pentru prima oară în anul 1271, mai apoi în anul 1290 este
menţionat oraşul Teiuş fiind considerat un oraş de tip târg, mai târziu în anul 1325 este menţionat
documentar oraşul Baia de Arieş cunoscut pentru exploatarea aurului încă de pe vremea dacilor,
iar abia în anul 1565 este menţionat oraşul Câmpeni fiind aşezat chiar în “inima Ţării Moţilor”

2
 În perimetrul judeţului Alba, cea mai veche atestare la rangul de oraş s-a făcut în anul
1341 pentru oraşul Sebeş, apoi în anul 1357 pentru oraşele Blaj şi Abrud, mai apoi în anul 1387
pentru oraşul Zlatna. Cea mai nouă atestare la rang de oraş s-a efectuat în anul 1994, amintim în
acest sens oraşul Aiud, urmat de oraşul Teiuş în anul 1994, apoi în anul 1997 amintim de oraşul
Baia de Arieş.

În extremitatea nordică a României ne raportăm la judeţul Bistriţa-Năsăud în jumătatea

septentrională a Transilvaniei, în bazinul superior al Someşului Mare, unde cea mai mare parte
din actualul judeţ Bistriţa-Năsăud era inclusă în provincia romană  Dacia, vestigiile care
dovedesc acest fapt sunt castrele romane de la Orheiu Bistriţei, Ilişua şi Livezile. Reşedinţa de
judeţ, oraşul Bistriţa este atestat pentru prima dată în anul 1264 şi datorează într-o mare măsură
geneza, evoluţia şi caracteristicile fizice, colonizării germane medievale, apoi a fost ridicat la
rang de oraş în anul 1349. Dezvoltarea şi evoluţia urbanistică a Bistriţei, prezintă numeroase
similitudini planimetrice cu oraşe din Europa Centrală şi de Nord, din spaţiul de colonizare
german: caracteristici geometrice destul de exacte, o textură omogenă a lotizărilor, un sistem de
străzi riguros trasate care converg către Piaţa Centrală, precum şi tipologia de bază după modelul
unei pieţe dreptunghiulare apropiate de un pătrat, cu două străzi longitudinale, tangente, dintre
care una este dominantă.Tot în anul 1264 într-un act de donaţie este menţionat documentar şi
oraşul Năsăud, cu toate că izvoarele istorice certifică atestarea sa într-un document din anul 1440
prin care regina Elisabeta a Ungariei dăruieşte satul Năsăud unui anume Mihail, fiul unui fost
comite săsesc. În schimb oraşul Beclean intră în categoria oraşelor din epoca contemporană,
fiind un oraş târg atestat documentar în anul 1235, dar ridicat la categoria de oraş mai târziu abia
în anul 1968. Mai amintim de oraşul Sângeorz-Băi care este menţionat pentru prima oară în anul
1245 cu numele Sanct Gurgh, apoi abia în anul 1770 este consemnat ca şi localitate cu ape
minerale, având titlul de oraş din anul 1960.

În zona centrală a României regăsim judeţul Braşov situat în curbura interioară a arcului
carpatic, în zona de întâlnire a Carpaţilor Orientali cu cei Meridionali şi cu Podişul Transilvaniei,
pe cursul mijlociu şi superior al Oltului. În anul 1203 izvoarele istorice ale Braşovului apreciază
pentru acest an întemeierea oraşului medieval Braşov, dată care figurează şi în cronicile
calendarelor braşovene ca an "în care s-a început zidirea Braşovului", cu toate că prima atestare
documentară apare abia în anul 1234 cu numele Corona.

3
 Oraşul Codlea este considerat un oraş medieval raportat la cetatea forificată ridicată încă
din anul 1211 denumită “Cetatea Neagră”, însă evoluţia sa ca aşezare urbană este contestată abia
în anul 1950. În categoria oraşelor medievale este încadrat şi oraşul Făgăraş care este atestat
documentar în anul 1291, considerat micul târg, astfel că în timpul călătoriei sale în Transilvania,
Nicolae Iorga vedea în dimineaţa anului 1906, Făgăraşul, „cu apa săracă a râului sau limpede
(Berivoiul) care-si încreţeşte mersul încetinel subt podurile de lemn care tremura, cu uliţele
nespus de prăfoase, cu movilitele caselor de gospodărie smerită...". Mai amintim de oraşul
Ghimbav care este menţionat pentru prima oară în anul 1342. Originea aşezarii actuale a
Ghimbavului este legată de prezenţa cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei între anii 1211 – 1225 şi
de colonizarea saşilor în zonă, în secolul al XIII-lea. În schimb oraşul Râşnov este o aşezare
străveche, primele  documente care amintesc de ,,Cumidava “ datează din epoca dacică, oraşul
fiind atestat documentar în anul 1331. În schimb, în urma săpăturilor efectuate pe raza oraşului
Rupea s-a atestat prezenţa omului pe aceste meleaguri încă de acum 2.000 ani, în partea de jos a
oraşului descoperindu-se o piatră militară romană. Denumirea localităţii derivă din cuvântul latin
“rupes” care înseamnă “con de stâncă”, oraşul fiind atestat documentar în anul 1324. De
asemenea după atestările documentare, vechimea aşezării Zărneşti datează din secolele XIII –
XIV, mai exact în anul 1367, din perioada colonizărilor săseşti în Transilvania, Banat respectiv
“Ţara Bârsei”. În schimb oraşul Săcele aparţine de epoca modernă şi contemporană, fiind
menţionat pentru prima oară în anul 1482, mai amintim de oraşul Predeal care comparativ cu
celelalte oraşe din judeţ este menţionat documentar pentru prima oară abia în anul 1700 cât şi
oraşul Victoria care a luat fiinţă pe lângă uzinele Ucea, în anul 1949 când au fost construite
primele locuinţe sub numele de “Colonia Ucea” .

În Nord-Vestul Podişului Transilvaniei, în partea central-vestică a României se

desfăşoară judeţul Cluj, pe cursul mijlociu al Someşului Mic, fiind înconjurat de Dealurile
Clujului şi Feleacului. Prima atestare documentară a oraşului Cluj-Napoca a fost făcută
de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menţionat că este una dintre cele mai însemnate
aşezări din Dacia, cu numele Napuca care a primit privilegii urbane în anul 1316, fiind cea mai
veche atestare privind rangul de oraş din cadrul judeţului. La fel, oraşul Turda este considerat o
aşezare dacică Potaissa, un important oraş roman şi centru militar al Daciei Superior. Prima
menţiune documentară s-a făcut în anul 1705 cu numele Castrum Turda, apoi a fost declarat oraş
în anul 1968.

4
 În schimb abordând istoria oraşului Câmpia Turzii, se poate afirma ca acesta se numară
printre cele mai vechi aşezări atestate documentar în Transilvania evului mediu, mai exact în
anul 1219, fiind astfel considerat un oraş medieval ridicat la rangul de privilegii urbane în anul
1952. Primele menţiuni documentare care atestă existenţa oraşului medieval Dej datează din anii
1061 şi 1214, sub numele de Dees, însă dovezi ale existenţei unei aşezări importante se regăsesc
încă din epocile îndepărtate (neolitic). Mai amintim de oraşul Gherla marcat cu urme de locuire
privind trecerea de la Neolitic la Epoca bronzului este atestat documentar în anul 1291 sub
numele de Gherlahida şi apoi ridicat la rang de oraş în anul 1510. În ceea ce priveşte oraşul
Huedin, prima atestare documentară datează din 1332 într-un registru papal.
În ceea ce priveşte judeţul Covasna, acesta se găseşte în centrul României în partea
internă a Carpaţilor de Curbură. Oraşul Sfântu Gheorghe încadrat în categoria oraşelor din epoca
modernă şi contempoarană, fiind cel mai important oraş al judeţului Covasna, regiunea istorică
Trei Scaune, aşezarea este menţionată prima dată în anul 1332, fiind ridicată la rang de oraş în
anul 1461 comparativ cu celelalte oraşe din judeţ care au fost atestate abia în anul 1968. De
asemenea şi oraşul Târgu Secuiesc este un oraş din epoca modernă şi contemporană, prima
menţiune documentară a fost făcută abia în anul 1407. Prima atestare documentară a
oraşului Covasna datează din 1567, în anul 1773 apele minerale de la Covasna sunt analizate
chimic iar într-un manual de geografie apărut la Viena în anul 1818 este deja menţionată ca
staţiune balneară. În schimb oraşul Baraolt este considerat vechi oraş minier cu caracter medieval
unde s-au stabilit saşii, în prezent este axat pe exploatarea lemnului fiind atestat documentar din
anul 1224. Oraşul Întorsura Buzăului, comparativ cu celelalte oraşe din judeţ este atestat
documentar doar în anul 1770.

În partea central-nordică a României găsim judeţul Harghita extins în zona central-

vestică a Carpaţilor Orientali, în bazinele superioare ale râurilor Olt, Mureş, Târnava Mare,
Târnava Mică. Pe raza judeţului apar primele oraşe care se încadrează în categoria oraşelor din
epoca modernă şi contemporană considerate oraşe de tip târg, cum ar fi oraşul Odorheiul
Secuiesc atestat în 1301 cu numele de Uduor (atestat ca târg în 1485 şi ca oraş în 1558) oraşul
Gheorgheni este atestat în 1333 (declarat oraş în 1905), oraşul Cristuru-Secuiesc este atestat în
1395 (atestat ca târg în 1503 şi ca oraş în 1559, decăzut la statutul de târg în secolul XVII,
decăzut la statutul de comună în 1886, declarat din nou oraş în 1956), oraşul Miercurea Ciuc este
atestat ca târg în 1427 denumit “oraş de câmpie” şi declarat la rangul de oraş în anul 1558, oraşul

5
Topliţa este atestat în 1567 (declarat oraş în anul 1956), oraşul Băile-Tuşnad este atestat
în 1732 (declarat oraş în anul 1968). Mai amintim de oraşul Borsec care în anul 1767 figura
printre cele mai importante staţiuni balneare. După Orban Blazs oraşul Vlăhiţa a primit numele
de la un cioban numit Olah Janos “ ai cui fii şi descendenţii au ăntemeiat satul şi l-au numit
după primul localnic”, prima atestare fiind făcută în anul 1301, cu numele Villa Nostra “regis”
Olachalis.
Amintim şi de judeţul Hunedoara situat în partea central-vestică a României, pe cursul
inferior al râului Mureş, în zona de contact a Carpaţilor Meridionali cu Carpaţii Occidentali. În
perimetrul judeţului încadrăm oraşul Deva considerat oraş din perioada dacilor. Prima atestare a
oraşului Deva datează din 1269, numeroase vestigii, în mare parte conservate la Muzeul Judeţean
Hunedoara, demonstrează că localitatea datează din neolitic, din epoca pietrei şlefuite (5500-
2500 i.e.n.). Numele Castrum Deva se consideră că provine din cuvântul dac "dava" însemnând
fortăreaţă sau cetate. În schimb oraşul Brad menţionat documentar pentru prima dată în anul
1445, apoi în anul 1585 este considerat un oraş târg aparţinând epocii moderne şi contemporane.
Oraşul Hunedoara atestat documentar la 1265 sub numele Hungnod, conform registrului de
dijme papale, iar în anul 1276 este atestat documentar oraşul Simeria, însă comparativ cu
celelalte oraşe din judeţ, oraşul Hunedoara a primit în anul 1415 privilegii urbane. În ceea ce
priveşte oraşul Lupeni care este atestat documentar abia în anul 1770, când s-au stabilit locuitori
din satul Valea Lupului, Ţara Haţegului aşa-numiţi “lupeni”, apoi declarat oraş în anul 1941.
Oraşul Orăştie este atestat documentar în anul 1224 fiind considerat un oraş medieval, pe când
oraşul minier Vulcan, Aninoasa şi Călan atestate documentar între anii 1387-1462 sunt
considerate oraşe care aparţin epocii moderne şi contemporane, mai amintim şi de oraşul Petrila
denumit “drum pietros neasfaltat” atestat documentar mai târziu, mai exact în anul 1499. De
asemenea, oraşul Petroşani atestat documentar în anul 1778 considerat oraş-minier şi oraşul
minier Uricani atestat documentar în anul 1835.
În perimetrul judeţului se încadrează şi oraşul Geoagiu-Băi, fiind un oraş din epoca
română din anul 1291. Primele date privitoare la existenţa localităţii provin de pe vremea dacilor
(mileniul I i. Ch.) şi se datorează numeroaselor descoperiri arheologice făcute în zonă. Conform
teoriilor mai multor istorici, numele de Germisara al castrului roman construit dupa cucerire
(sec. II d. Ch.) este de origine dacă şi castrul însuşi a fost ridicat pe locul unei vechi cetăţi dacice.

6
 Germisara însemna "apă caldă" (germi = caldură; sara = cădere de apă) şi se referea la
apele termale din zonă. În schimb oraşul Haţeg atestat documentar în anul 1247 era considerat un
oraş medieval ce aparţinea cavalerilor Ioaniţi, având cea mai veche atestare dintre oraşele
înglobate în cadrul judeţului Harghita.
În ceea ce priveşte partea central-nordică a României regăsim judeţul Mureş situat în
Podişul Transilvaniei, în bazinul superior al râului Mureş şi parţial în bazinele râurilor Târnava
Mare şi Târnava Mică. Oraşul Târgu Mureş este atestat documentar în anul 1300, fiind
considerat un oraş medieval, în cadrul acestuia s-au descoperit aşezări neolitice de tip “crâng”
aparţinând Culturii Criş. Mai amintim de oraşul medieval Sighişoara care a fost atestat
documentar în anul 1280 sub numele de Castrum Sex. Pe când vechea denumire a oraşului
Reghin este aceea de "Reghinul Săsesc", traducere românească a denumirii germane "Sächsisch
Regen", însă într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea
este menţionată cu denumirea de "Regun". Oraşul Iernut aparţinând epocii romane a fost atestat
documentar din anul 1257 cu numele de Ranoltu. Pe situl oraşului s-au găsit vestigii ale unei
colonii romane. Amintim de oraşele din epoca modernă şi contemporană, cum ar fi: oraşul Luduş
atestat documentar în anul 1377, declarat oraş în anul 1960; oraşul Miercurea Nirajului atestat
documentar în anul 1567 cu numele de Zereda (Târg de Miercurea); oraşul Sărmaşu menţionat
documentar pentru prima oară în anul 1329, declarat oraş cel mai târziu abia în anul 2003 faţă de
celelalte oraşe din cadrul judeţului; oraşul Sângiorgiu de Pădure atestat documentar pentru prima
oară în anul 1333 într-un document de dijme papale; oraşul Ungheni este atestat pentru prima
dată în anul 1264, sub numele de Ingheni (Naradtew), cu ocazia daniei unei moşii făcută de
Ştefan, ducele de Transilvania, lui Megyes şi Fysch. Denumirea de Ingheni derivă de la unghiul
format prin vărsarea Nirajului în Mureş, în cadrul căruia este aşezat oraşul. Prima menţiune a
aşezării Sovata datează din 13 septembrie 1578 în actul privilegial al principelui Cristofor
Bathory acordat paznicilor exploatărilor de sare de la Sovata. În anul 1952 Sovata a fost declarată
oraş datorită în primul rând notorietăţii sale de staţiune balneoclimaterică.
În Nord-Vestul României regăsim judeţul Sălaj situat în Nord-Vestul Transilvaniei, în
zona de contact dintre Podişul Transilvaniei şi Dealurile de Vest. Cele mai vechi urme de locuire
datează din Paleolitic, iar cele mai frecvente din Neolitic (Zăuan, Borla), epoca bronzului
(Moigrad, Româneşti) şi a fierului.

7
 Menţionăm faptul că oraşul Zalău face parte din categoria oraşelor specifice epocii
dacice sub numele de Porolissum, fiind atestat documentar în anul 1220 şi declarat oraş mai
târziu decât celelalte oraşe din cadrul judeţului şi anume în anul 1978. În schimb oraşul Cehu
Silvaniei este un oraş aparţinător tiparului dat de epoca modernă şi contemporană, fiind
menţionat documentar în anul 1319 sub numele “Castrum Cheevar” (cetate de pământ), iar ca
târg în anul 1566, devine oraş în anul 1968. Oraş din epoca romană este considerat şi oraşul
Jibou care face parte din ţinutul Someşului, străvechi ţinut românesc, documentele istorice
continuând multiple dovezi ale existentei aşezării de-a lungul veacurilor, astfel încât prima
atestare documentară a oraşului datează încă din anul 1205, sub numele de Chybur. Pe când
oraşul Şimleul Silvaniei datorează existenţa şi evoluţia sa familiei Bathory, fiind atestat prima
dată în anul 1251, apoi ridicat la rang de târg în anul 1429.
În sudul Transilvaniei regăsim judeţul Sibiu situat în podişul cu aceelaşi nume, la nord
de Carpaţii Meridionali. Reşedinţa judeţului Sibiu reprezentată de oraşul medieval Sibiu
menţionat documentar încă din anul 1191, urmat apoi de oraşul medieval Mediaş atestat
documentar în anul 1267 cu numele Villa Medies, apoi declarat oraş în anul 1968. Însă cel mai
recent oraşul medieval atestat este Copşa Mică din anul 1402. În cadrul judeţului amintim
oraşele care fac parte din epoca modernă şi contemporană în acest sens avem: oraşul Avrig
atestat în anul 1364; oraşul Agnita atestat în anul 1280; oraşul Dumbrăveni atestat în anul 1332;
oraşul Miercurea Sibiului atestat în anul 1290 aparţinând unei zone rurale cunoscute pentru
vestigiile sale din epoca romană şi postromană; oraşul Ocna Sibiului atestat în anul 1346, fiind o
staţiune balneoclimaterică cunoscută pentru apele sale sărate; oraşul Sălişte atestat în anul 1354
sub numele latinesc de Magna Villa, oraşul Tălmaciu atestat în anul 1318 şi oraşul Cisnădie
atestat în anul 1204, pe vatra aşezării fiind descoperite urme ale civilizaţiei dacice şi romane .
Oraşele din judeţul respectiv li s-au oferit privilegii urbane între anii 1961-1989.
Evoluţia oraşelor din Transilvania a urmat calea unei istorii tumultoase de-a lungul
vremii, fiind situată în interiorul arcului Carpatic. În existenţa sa, a făcut parte din Imperiul
Roman, din Regatul Ungariei, respectiv din Imperiul Austro-Ungar, însă a fost şi o perioadă în
care a fost independentă sub numele de Principatul Transilvaniei.  În secolul I până la începutul
secolulul al II-lea, pe teritoriul actual al Transilvaniei s-a aflat centrul politic al regatului Dacia,
la cetatea Sarmizegetusa Regia, în Munţii Orăştiei.

8
 Transilvania îşi trage numele din expresia latină Trans Silva, ce înseamnă Ţara de
dincolo de Păduri, datorită pădurilor dese ce acopereau munţii ce o înconjoară.
Retrospectiva geografico-istorică a oraşelor din Transilvania conturează imaginea unei
evoluţii succesive a oraşelor de-a lungul timpului, astfel cele mai vechi oraşe sunt reprezentate
de oraşele antice considerate oraşe cetăţi începând din anul 1100 până în anul 1300, urmate de
oraşele medievale conturate de-a lungul anului 1300 până în anul 1400, apoi amintim de oraşele
din epoca modernă şi contemporană începând din anul 1400-1900.
Incursiunea geografico-istorică ne ajută să ne orientăm în timp şi spaţiu privind evoluţia
cronologică a oraşelor aparţinătoare ţinutului Transilvaniei şi focalizează importanţa cunoaşterii
unor momente de reper din istoria regiunii, momente care au marcat evoluţia urbană din
Transilvania întregind numărul populaţiei prin contopirea originii, a migraţiilor de popoare de-a
lungul timpului. Astfel putem spune că oraşul a încetat să fie privit ca o aşezare izolată, ci ca una
care întreţine relaţii intense de natură economică, demografică, socială şi culturală cu alte aşezări
rurale sau urbane. Se constituie adesea structuri similare sistemelor locale, regionale,
naţionale sau internaţionale de aşezări şi care reprezintă diverse forme de concentrare
urbană. Reprezentând nodul unei imense reţele de schimburi şi de comunicaţie, oraşul este locul
în care interacţionează componente naturale şi antropice, dând diferite forme de organizare
materială, socială, economică, spaţială şi culturală de-a lungul timpului.

9
Bibliografie:

 Ghinea, D., (2002), Enciclopedia Geografică a României, Edit. Enciclopedică,

Bucureşti;
 Vlăsceanu, Gh., Ianoş, I., (1998), Oraşele României, Edit. Casa Editorială,
Oradea;
 Surd, V., (2003), Geografia aşezărilor, Edit Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca;
 Muscalagiu, Arabela, (2011), Potenţialul turistic şi cultural al oraşelor din
Depresiunea Transilvaniei şi valorificarea acestuia”, Teză de doctorat, Cluj-
Napoca;

10