Democraţia Contemporană. Alternative Politice Şi Comportamentale (1992-2000) Transilvania

Democraţia postdecembristă
3.4 Democraţia contemporană. Alternative politice

şi comportamentale (1992-2000)
După o perioadă extrem de critică a guvernării Frontului Salvării

Naţionale, datorată situaţiei economice-sociale a României şi disensiunilor apărute
în cadrul partidului aflat la putere (concretizate prin scindarea acestuia, în urma
intenţiilor preşedintelui de a schimba calea reformei aleasă de premier, în toamna
anului 1991), are loc formarea unui nou guvern de coaliţie naţională, însărcinat cu
organizarea alegerilor generale din 1992. Perioada următoarelor două legislaturi
este marcată de consolidarea partidelor de opoziţie, prin unirea acestora într-o
singură coaliţie şi prin erodarea continuă a suportului electoral pentru partidul
preşedintelui Iliescu, ce va pierde treptat majoritatea din parlamentul României.
Bipolaritatea politică se menţine şi în această perioadă, chiar dacă au apărut o serie
de formaţiuni “de centru” (în sensul situării între FDSN/PDSR şi CDR), desprinse
din partidul unic al primelor alegeri, adică Partidul Democrat şi Alianţa pentru
România. Partidul etnic al maghiarilor şi-a menţinut electoratul său constant, la fel
ca şi cel al naţionaliştilor români, dar care în final se vor orienta spre alte partide cu
programe asemănătoare sau mai radicale. De remarcat apariţia partidelor de stânga
(Partidul Socialist al Muncii, Socialist şi Socialist al Muncitorilor din România) şi
a celor extremiste (Partidul România Mare), în parlamentul constituit în urma
alegerilor din 1992, acestea sprijinind Frontul Democrat al Salvării Naţionale în
cea mai stabilă guvernare postdecembristă. În sânul partidelor istorice au loc o
serie de fragmentări, în special în cazul Partidului Naţional Liberal, dar care în
final vor forma coaliţia ce va întrerupe guvernarea FSN/FDSN/PDSR. Guvernele
reieşite în urma alegerilor din 1996, prin slaba prestaţie a acestora şi prin
instabilitatea accentuată (trei guverne în patru ani, cu remanieri repetate),
manifestată prin contradicţiile dintre CDR şi PD, PNŢCD şi PNL sau cele din sânul
PNŢCD, au determinat reorientarea electoratului spre partidul care a condus
România în primii şapte ani postcomunişti şi mai ales spre partidul cu cea mai
spectaculoasă ascensiune, Partidul România Mare. Alternanţa la guvernare a celor
două tabere, adverse ca principii şi platforme, demonstrează fragilitatea sistemului
politic şi democratic românesc, pe fondul unei economii în continuă tranziţie, şi
menţine în continuare instabilitatea electoratului românesc. Concentrarea forţelor
politice în câteva mari partide, ca urmare a ridicării pragului electoral, constituie
una din realizările pozitive ale politicii electorale, iar în perspectivă, schimbarea
sistemului electoral va fi mult mai benefică pentru o reprezentare corespunzătoare
a regionalismului politic din România. De asemenea, pentru prima dată după 1989
au loc alegeri locale, în aceiaşi ani cu cele generale şi care deseori au prezentat o
policromie a hărţii electorale mult mai nuanţată, ca urmare a influenţelor
problemelor specifice fiecărei circumscripţii electorale.
143
Geografie şi politică în Transilvania
3.4.1 Contextul legislativ şi configuraţia generală a voturilor în Transilvania
Contextul legislativ al alegerilor din 1992, 1996 şi 2000 este asemănător

primelor alegeri libere din România postcomunistă. Diferenţe au apărut la norma
de reprezentare, la pragul electoral, precum şi la reprezentarea minorităţilor
naţionale ce au participat cu formaţiuni specifice.
Astfel, conform Legii nr. 68 din 1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor
şi a Senatului, norma de reprezentare a fost de un deputat la 70 000 de locuitori şi
de 1 senator la 160 000 de locuitori, dar fără ca numărul acestora să fie mai mic de
4 pentru camera inferioară (impropriu spus dacă avem în vedere prerogativele
acesteia) şi de 2 pentru Senat. În cazul în care se depăşeşte jumătatea normei de
reprezentare, se mai adăuga câte un loc de deputat sau de senator în judeţele care
înregistrau asemenea situaţii. Numărul locuitorilor fiecărui judeţ era stabilit în
funcţie de datele oferite de Comisia Naţională pentru Statistică şi publicate în
Anuarul Statistic, respectiv populaţia la 1 iulie, anul alegerilor, sau cea înregistrată
la recensăminte, dacă nu s-a depăşit 5 luni de la efectuarea acestuia (7 ianuarie,
1992). Analiza noastră de detaliu nu ne permite compararea datelor electorale cu
cele de la mijlocul fiecărui an electoral, astfel că interpretările statistice vor avea ca
bază populaţia înregistrată la recensământul din 1992, în fiecare circumscripţie sau
secţie de votare.
Pragul electoral a crescut în perioada postdecembristă pentru a determina
coalizarea forţelor politice în partide puternice şi pentru a frâna proliferarea de
partide şi finanţarea acestora din bani publici. Dacă în 1990 acesta a fost doar de
1%, în 1992 şi 1996 s-a ridicat la 3% şi la 5% în 2000, iar pentru coaliţii la 5 şi
respectiv, 8% (pentru o coaliţie formată din două partide, la fiecare formaţiune
politică adăugată pragul electoral crescând cu 1%). În aceste condiţii, reprezentarea
parlamentară s-a redus de la 9 partide şi coaliţii în 1990, la 8 în 1992, 6 în 1996 şi
la numai 5 în 2000, cel mai mare partid de centru-dreapta din România
nemaireuşind să acceadă în legislativ chiar dacă s-a aflat la guvernare (situaţie
înregistrată o singură dată în istoria parlamentară a României, când Partidul
Poporului, câştigător cu peste 50% din voturi în 1926, nu a depăşit pragul electoral
în alegerile din 1927).
Dacă numărul partidelor parlamentare s-a redus continuu, numărul
locurilor alocate minorităţilor naţionale a crescut, cu fiecare scrutin organizat.
Conform prevederilor legii electorale, o formaţiune politică aparţinând unei
minorităţi naţionale care nu a reuşit să depăşească pragul electoral, are dreptul la un
loc în Adunarea Deputaţilor dacă a adunat un număr de voturi egal cu cel puţin 5%
din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat.
La alegerile din 1996, voturile necesare pentru alegerea unui deputat au fost de
29 880, deci o formaţiune aparţinând minorităţilor naţionale avea nevoie de 1494
de voturi pentru a trimite un deputat în parlamentul României. În 2000, numărul
mediu de voturi pentru alegerea unui deputat a fost de 25 464, astfel că 1273 de
voturi a constituit pragul electoral al partidelor etnice. În aceste condiţii, numărul
144
de locuri alocate minorităţilor a fost de 9 în primul parlament postdecembrist, 13 în

cel de-al doilea, 15 după scrutinul din 1996 şi 18 în urma ultimelor alegeri.
Perioada de după 1992 marchează şi începutul desfăşurării alegerilor locale
în România, acestea precedând alegerile generale şi constituind de fiecare dată, un
test electoral al popularităţii partidelor înaintea competiţiei pentru parlament.
Procedura electorală pentru scrutinul local, stabilită prin Legea nr. 70 din 26
noiembrie 1991, respectă aceleaşi prevederi legislative aplicate în alegerile
generale. Pentru alegerea consiliilor municipale, comunale şi judeţene, au fost
aplicate procedurile electorale pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor, iar pentru
alegerea primarilor, cele aplicate alegerii preşedintelui României.
Analiza comportamentului electoral se bazează pe datele oficiale

referitoare la alegerea Camerei Deputaţilor şi nu la cele valabile pentru Senat,
deoarece formaţiunile “culturale” ale minorităţilor naţionale au putut concura doar
pentru ocuparea de locuri în camera inferioară a parlamentului, aspect urmărit de
noi pentru toată perioada avută în studiu.
Alegerile din 1992 au angrenat în competiţia electorală 85 de partide,
coaliţii sau candidaţi independenţi la nivelul întregii ţări, însă numai 54 dintre
acestea au participat sau au obţinut cel puţin un vot în regiunea analizată. Dintre
acestea, 10 au aparţinut minorităţilor naţionale (4 ţigăneşti şi câte unul al
maghiarilor, germanilor, italienilor, armenilor, grecilor şi lipovenilor), faţă de 21
înregistrate la nivel naţional. În 1996, numărul partidelor înscrise în competiţia
electorală a fost de 95 la nivel naţional şi de 45 la nivelul regiunii analizate.
Treizeci şi trei dintre acestea au fost partide aparţinând minorităţilor naţionale, din
care numai 16 în Transilvania (câte trei italiene, maghiare şi ţigăneşti şi câte unul
german, evreiesc, lipovenesc, bulgar, albanez şi slovac-ceh). În 2000, din cele 91
de formaţiuni înscrise, 22 nu au obţinut nici un vot la nivelul întregii ţări şi alte 18
la nivelul Transilvaniei. Din cele 39 de formaţiuni politice aparţinând celor 19
grupuri etnice înscrise în competiţia electorală (18 dintre acestea obţinând
reprezentare parlamentară, huţulii nereuşind depăşirea pragului de 1273 de voturi),
22 au activat şi în Transilvania (câte două albaneze, italiene, ţigăneşti, maghiare,
croate, bulgare, elene şi poloneze şi câte una germană, evreiască, lipovenească,
slovacă şi cehă, macedoneano-slavă şi armeană).
Şase candidaţi s-au înscris în cursa electorală pentru alegerea preşedintelui
României în 1992, 16 în 1996 şi 12 în 2000. Trei dintre aceştia (Emil
Constantinescu, Gheorghe Funar şi Ion Iliescu) în primele alegeri, şi câte cinci în
următoarele (Emil Constantinescu, György Frunda, Petre Roman, Ion Iliescu şi
Gheorghe Funar în 1996 şi Corneliu Vadim Tudor, György Frunda, Ion Iliescu,
Theodor Stolojan şi Mugur Isărescu în 2000), au monopolizat voturile în
Transilvania.
Numai 11 partide în 1992 şi 2000 şi 12 în 1996 au depăşit 1% din voturi,
dar au totalizat peste 90% din opţiunile electoratului ardealean, în număr de 3 125
320 de alegători şi respectiv, 3 258 949 şi 3 356 639 la penultimele şi ultimele
alegeri legislative. Cuantumul corpului electoral, care influenţează prin
145
caracteristicile sale calitative opţiunile electorale, s-a menţinut în jurul valorii de

73%, cu aproximativ 2 procente sub nivelul corpului electoral naţional, diferenţă
rezultată din configuraţiile diferite ale piramidei vârstelor, caracteristice celor două
areale luate spre comparaţie. Prezenţa la vot a fost de fiecare dată mai mare decât
cea înregistrată la nivel naţional, situându-se în jurul valorii de 81% în cazul
alegerilor din 1992 şi 1996 şi 68% la ultimele alegeri generale. Cea mai masivă
participare la vot, de cele mai multe ori peste 90% (fig. 64), a caracterizat judeţele
cu pondere ridicată a populaţiei maghiare (Harghita, Covasna, Mureş) şi cele din
sudul provinciei (Sibiu, Braşov), în anumite situaţii prezenţa fiind de peste 100% (!),
iar cea mai scăzută în arealele montane sau în zonele cu frecvenţă ridicată a
penticostalilor şi a altor grupări religioase (presupunem, în lipsa datelor oficiale,
cazul Martorilor lui Iehova).
Alte Alte
Alte UDMR
UDMR partide CDR partide
partide 22.8%
23.8% 18.8% 25.5% 24.7%
21.7% PDSR
FSN 7.6 PD 6%
PUNR 10.9%
FDSN CDR PUNR UDMR PNL PDSR
19.1% USD PRM
11.3% 16.6% 11.2% 21.9% 6.3% 21.1%
11.7% 19.1%
1992 1996 2000

Fig. 47. Ponderea voturilor obţinute de principalele partide în Transilvania,
pentru alegerea Camerei Deputaţilor
Principalele opţiuni ale electoratului ardelean s-au menţinut relativ

constante în primele alegeri legislative, 5 partide monopolizând voturile
alegătorilor în proporţie de aproximativ 80%. Este vorba de partidele adverse ca
platforme, orientare politică şi contiguitate teritorială: Uniunea Democrată
Maghiară din România şi Partidul Unităţii Naţionale Române, construite pe
principii naţionaliste şi care s-au menţinut relativ constante în ceea ce priveşte
ponderea voturilor în toate alegerile de după decembrie 1989, în teritorii bine
delimitate din punct de vedere cultural; Convenţia Democratică din România şi
Frontul Democrat al Salvării Naţionale/Partidul Democraţiei Sociale din România,
cu platforme economico-sociale şi areale de aderenţă diferite şi Frontul Salvării
Naţionale/Partidul Democrat, rezultat în urma desprinderii din partidul post-
revoluţionar de tip front. Aceste partide au dominat viaţa politică a anilor ’90 în
Transilvania şi România, prezenţa altor formaţiuni politice pe eşicherul politic
transilvan fiind legată de conjuncturi locale, cu excepţia Partidului România Mare,
ce a reuşit atragerea unei bune părţi din opţiunile exprimate la ultimele alegeri legislative.
În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, specificul electoral al
Transilvaniei a fost mult mai bine pus în evidenţă prin discrepanţele existente între
ponderea obţinută de diferiţi candidaţi în regiunea analizată şi rezultatele acestora
la nivel naţional. Emil Constantinescu, Gheorghe Funar, Ion Iliescu, György
Frunda şi Petre Roman au constituit candidaţii la preşedenţie care au adunat de
fiecare dată peste 85% din opţiunile ardelenilor, iar competiţia din cel de-al doilea
146
tur de scrutin a consemnat în ambele alegeri victoria clară a fostului preşedinte al

României. Ultimele alegeri prezidenţiale au consemnat pentru prima dată lipsa în
cel de-al doilea tur de scrutin a candidatului partidelor de centru, centru-dreapta
precum şi victoria detaşată, pentru prima dată în Transilvania, a unui reprezentant a
partidelor de stânga.
Fig. 48. Ponderea voturilor obţinute de candidaţii la preşedenţie în Transilvania
Vadim
Altii
3.4%Altii Altii
9.4% Funar 3.8% Is a re s c u 7.8%
8.6% Vadim
Constantinescu 8.1% Constantinescu 29.1%
Iliescu 43.7 25.3%
Iliescu S to lo ja n
23.3%
1992 17.9% 1996 13.3% 2000
Frunda
20.8% Iliescu Frunda
Funar Roman
20.2% 20.9%
23.6% 20.7%
În cadrul celor trei alegeri locale desfăşurate în aceiaşi ani cu cele generale,
policromia hărţii electorale a fost mult mai accentuată în cazul partidelor
româneşti, datorate unor fenomene şi efecte cu rezonanţă locală şi regională, mai
ales în ceea ce priveşte alegerea primarilor, dar şi datorită actorilor constituiţi în
configuraţii total diferite faţă de competiţia naţională. Pe lângă candidaţii
independenţi, principalele câştigătoare ale alegerilor locale au fost de asemenea
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Unităţii Naţionale
Române, Partidul Democraţiei Sociale din România (FDSN), Convenţia
Democratică din România sau partide ce au făcut parte din această alianţă, Partidul
Democrat (USD) şi Partidul România Mare.
Alegerile din 1992, atât cele locale cât mai ales cele generale, au
consemnat erodarea credibilităţii partidului de guvernământ, consolidarea celor
două partide naţionaliste ce au dominat covârşitor electoratul din cele patru judeţe
transilvane cu minoritate maghiară, precum şi ofensiva decisivă a forţelor de
opoziţie reprezentate prin coaliţia partidelor istorice. În 1996, pentru prima dată în
România, are loc schimbarea puterii politice, atât la nivelul preşedenţiei cât şi a
celei executiv-legislative, însă prestaţia coaliţiei guvernamentale formate în urma
alegerilor, deosebit de instabilă (trei guverne în patru ani), a perpetuat reticenţa
comunităţii internaţionale faţă de evoluţia democratică a României. Deciziile
politice şi economice, care nu au condus la o reformă reală, ci la scăderea
dramatică a nivelului de trai al populaţiei, au impus exercitarea unui vot negativ al
electoratului transilvan faţă de partidele de centru-dreapta şi orientarea spre
partidele de stânga sau spre cele radicale.
Nu se poate vorbi de o delimitare clară a formaţiunilor politice româneşti,
nici pe axa ideologică stânga-dreapta, care de altfel şi-a pierdut din relevanţa
social-politică din trecut (Drăgan, 1997), nici pe criteriile denumirii şi organizării.
Multe dintre acestea fie că au adoptat platforme politice care nu au nici o legătură
cu denumirea sau cu acţiunile lor, fie au fuzionat sau au fost absorbite de partide cu
147
programe sau ideologii total diferite. Cu toate acestea, se poate vorbi de partide
liberale, creştin-democrate, social-democrate, socialiste şi naţionaliste, multe dintre
ele neîncadrându-se însă în categoria partidelor similare existente la nivel european.
Transformarea Frontului Salvării Naţionale în partid politic la începutul
anilor ’90, a determinat apariţia a două tabere adverse ca ideologie sau ca programe
politico-economice şi sociale, fapt care ne permie o clasificare empirică a
partidelor româneşti. Pe de o parte, considerată la stânga spectrului politic
românesc, se află Partidul Democraţiei Sociale din România şi o serie de partide
care în anumite momente au atras suficiente voturi pentru a trece pragul electoral
(Partidul Democrat-Agrar din România, Partidul Socialist al Muncii, Partidul
Umanist din România), toate acţionând pentru o reformă moderată şi pentru
menţinerea unui control al statului mai pronunţat în economie şi de cealaltă parte,
de la centru la dreapta, având ca lideri Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-
Democrat, Partidul Naţional Liberal şi variantele acestora, precum şi alte
formaţiuni politice de diverse orientări cum ar fi: Partidul Alianţei Civice, Partidul
Alternativa României/Uniunea Forţelor de Dreapta şi Partidul Ecologist Român.
Aşa zisele formaţiuni de centru, dar aliate fie cu o tabără fie cu cealaltă, au fost
reprezentate de Partidul Democrat, Alianţa pentru România, Partidul Republican
sau Partidul Social-Democrat Român, care a alternat în alianţe, de la centru-dreapta
(CDR) în 1992, la centru (USD) în 1996 şi centru-stânga (PDSR) în 2000.
Alături de această bipolaritate socio-economică, există şi o altă categorie
de partide construite pe principii naţionaliste: este vorba de Uniunea Democrată a
Maghiarilor din România şi câteva alte asociaţii culturale ale minorităţilor
naţionale şi de cealaltă parte, Partidul Unităţii Naţionale Române, formaţiunea
politică a Vetrei Româneşti şi Partidul România Mare, ambele destul de greu de
definit în ceea ce priveşte orientarea socio-economică, dar bine încadrate în
doctrina naţională.
3.4.2 Democraţia populară vs reformă radicală
Frontul Salvării Naţionale, ce a dominat alegerile din 1990, a fost

reprezentat la alegerile din 1992 de Frontul Democrat al Salvării Naţionale, ca
urmare a desprinderii din frontul postrevoluţionar a grupării radicale conduse de
fostul premier, sciziune începută în septembrie 1991. La alegerile din 1996 şi 2000
formaţiunea politică condusă de Ion Iliescu a purtat titulatura de Partidul
Democraţiei Sociale din România, în urma adoptării unei platforme social-
democrate, şi foarte probabil la viitoarele alegeri, conform intenţiilor anunţate de
liderii acesteia, se va numi Partidul Social-Democrat. Eşecul electoral din 1996 a
determinat o nouă divizare a partidului, fracţiunea social-liberală a fostului
ministru de externe, Theodor Meleşcanu, fondând Alianţa pentru România, partid
ce a atras într-o primă fază o bună parte din elitele PDSR, dar care nu va reuşi să
depăşească pragul electoral în 2000. La ultimele alegeri, actualul partid de
guvernământ a intrat pentru prima dată în competiţia electorală într-o coaliţie a
148
FIG 49 DEPUTATI 1992
149
social-democraţiei, alături de partidul “istoric” al lui Sergiu Cunescu, Partidul

Social Democrat Român, fost membru a Convenţiei Democratice din România la
precedentele alegeri şi de Partidul Umanist din România, al omului de afaceri Dan
Voiculescu. Toate acestea au format Polul Democrat Social din România, alianţă
ce a dominat covârşitor electoratul extracarpatic şi o bună parte din cel ardelean.
După numărul şi ponderea voturilor obţinute, FDSN a constituit al patrulea
partid în 1992, al cincelea în 1996 şi al doilea în 2000. Fieful acestui partid a
corespuns în toate alegerile, electoratului din comunele suprapuse Depresiunii
Petroşani, Munţilor Poiana Ruscă, Metaliferi şi Bihor, Podişului Secaşelor,
Depresiunii Almaşului şi Podişului Someşan, Câmpiei Sărmaşului, Depresiunii
Întorsurii şi zonei Branului. Judeţele cu frecvenţă ridicată a populaţiei maghiare,
precum şi Sibiul şi Bistriţa-Năsăud, au constituit regiuni cu aderenţă scăzută faţă de
politica promovată de acest partid. În anul în care acesta a pierdut alegerile, o
singură comună braşoveană a înregistrat majoritate relativă PDSR, 7 în Alba, 6 în
Cluj şi nici una în Bistriţa-Năsăud şi Sibiu. În schimb, la ultimele alegeri, arealul
majoritar PDSR s-a extins mult în aceste judeţe, pe aceeaşi configuraţie teritorială,
la acestea adăugându-se fostele fiefuri ale CDR şi PUNR. De remarcat
individualitatea judeţului Bistriţa-Năsăud, numai în patru unităţi administrative
înregistrându-se o majoritate a opţiunilor electoratului pentru această formaţiune
politică.
Cea mai mare aderenţă s-a înregistrat în aceleaşi areale, peste 40% la
alegerile din 1992 în comunele Lozna, Hida şi Leţca (Sălaj), Vad (Cluj), Ciuruleasa
(Alba), Bărcani (Covasna) şi Vama Buzăului (Braşov), iar la cele din 1996, în
Bilbor (maxima în regiune, 56,5%), Aninoasa şi Vorţa din Hunedoara, Leţca şi
Bărcani din Sălaj, respectiv din Covasna. În 2000, pe lângă extensiunea teritorială
considerabilă a aderenţilor, s-a înregistrat şi o creştere a ponderii voturilor pentru
acest partid, peste 50% din voturi consemnându-se în oraşele hunedorene Lupeni,
Vulcan, Petrila şi Aninoasa, în comunele mureşene Pogăceaua, Zau de Câmpie şi
Sânger, în Bărcani (maxima de 60,5%), Vama Buzăului, Bilbor şi Marpod din
judeţul Sibiu. La polul opus stau arealele majoritar maghiare din Harghita şi
Covasna şi din Dealurile Nirajului, precum şi celelalte areale izolate cu frecvenţe
ridicate ale voturilor pentru UDMR. În zonele cu populaţie românească majoritară,
FDSN/PDSR nu a reuşit să atragă de partea sa electoratul din zona montană şi
piemontană a Gurghiului şi Călimanilor, precum şi din bazinul Someşului Mare şi
Depresiunea Făgăraş, regiuni cu orientări tradiţionale de dreapta. Sub 5% din
voturi s-au înregistrat, la alegerile din 1992, în comunele de pe Valea Gurghiului:
Hodac, Ibăneşti şi Gurghiu, apoi în Crăieşti şi Sâncraiu de Mureş şi în municipiul
Cluj-Napoca, toate cu voturi masive pentru PUNR. În 1996, aceleaşi valori reduse
în aşezările majoritar româneşti s-au consemnat în Parva, Feleacu, Poplaca, toate
fiefuri ale partidelor de centru-dreapta, iar la cele din 2000, valori de 5-10% au
caracterizat comunele bistriţene Cetate, Dumitra, Şieuţ etc., cu puternic suport
pentru PRM, Parva şi Voila pentru PD, sau cele de pe Arieşul superior (Horea,
Albac) care au sprijinit candidaţii independenţi.
150
fig.50 deputati 1996
151
fig.51 deputati 2000
152
Alegerile locale nu prezintă o regionare bine definită în ceea ce priveşte

opţiunile pentru acest partid, deşi rezultatele obţinute pentru consiliile locale au
fost superioare alegerilor generale din acelaşi an. Pe lângă electoratul stabil al
partidului din zonele descrise anterior, se remarcă o înclinare a electoratului
românesc din zona Călimani-Gurghiu spre PDSR, în condiţiile în care, de regulă,
alegătorii din aceste areale votează la generale cu partidele naţionaliste româneşti.
Alegerile locale din 2000 au marcat începutul revenirii în forţă a PDSR, chiar în
condiţiile scindării partidului şi a popularităţii formaţiunii desprinse din acesta
(Alianţa pentru România), acest fapt datorându-se în bună măsură câştigării
voturilor foştilor adepţi ai PUNR, partid aflat la vremea respectivă într-o mare criză
de identitate. Distribuţia voturilor a prezentat aceleaşi configuraţii teritoriale, dar cu
o frecvenţă mai redusă în Sibiu şi Bistriţa-Năsăud.
Candidatul la preşedenţie al acestei formaţiuni politice, la fiecare din cele
trei alegeri a fost Ion Iliescu, principalul fondator al acestui partid. Spre deosebire
de restul ţării, unde acesta a câştigat detaşat alegerile, în Transilvania s-a situat
defiecare dată pe locul trei sau patru în primul tur de scrutin şi pe locul doi în cel
de-al doilea, cu excepţia alegerilor de anul trecut, în care a cules aproape două
treimi din voturile electoratului ardelean. Cu o medie de 20 de procente în primul
tur de scrutin, Iliescu a fost depăşit de fiecare dată de candidaţii Convenţiei
Democrate, Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Partidului Democrat,
Partidului Unităţii Naţionale Române sau a Partidului România Mare. Asemănător
lui György Frunda, Ion Iliescu a contat pe cel mai stabil electorat, concentrat în
majoritatea comunelor hunedorene şi sălăjene, în cele româneşti din Harghita şi
Covasna, în Ţara Bârsei, pe Valea Fizeşului şi a Luduşului şi în celorlalte comune
mureşene simpatizante ale partidelor naţionaliste româneşti. Harta electorală a
ultimelor prezidenţiale a fost mult diferită faţă de cele anterioare, majoritatea
relativă din primul tur de scrutin fiind obţinută doar în fiefurile hunedorene şi în
cele câteva areale izolate cu pondere ridicată de ţigani din Braşov şi Mureş, marea
majoritate a secţiilor de votare desemnând de această dată câştigători pe Corneliu
Vadim Tudor, în regiunile româneşti şi pe Frunda, în cele ungureşti.
Asemănător partidului care l-a susţinut, cele mai ridicate frecvenţe ale
voturilor pentru Iliescu s-au concentrat în Depresiunea Petroşani, Munţii Metaliferi
şi Poiana Ruscă, Dealurile Şimişna-Gârbou, Depresiunea Bilbor şi Întorsurii.
Ponderile cele mai ridicate s-au înregistrat, în cele trei alegeri, în aproape toate
oraşele din bazinul Petroşani: Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Petrila, apoi în Bărcani
(peste 50%), Bunila, Teliucu Inferior, Topliţa, Lelese şi Lunca Cernii de Jos, Sita şi
Vama Buzăului, Letca şi Lozna, Iclănzel, Zau de Câmpie şi Pogăceaua, Bilbor etc.,
iar cele mai scăzute, pe lângă comunele majoritar maghiare, care în 1992 au votat
cu candidatul CDR, iar în 1996 cu cel al UDMR, în Crăieşti, Hodac, Ibăneşti,
Pogăceaua, Parva, Cetate, Brateiu, Orlat, Şugag sau Voila, unde cea mai mare parte
din voturi s-au orientat spre Funar sau Vadim Tudor, şi izolat spre Constantinescu
(Parva) sau Mânzatu (Rebrişoara, 49,5% din voturile valabil exprimate în 1992).
În cel de-al doilea tur de scrutin, electoratul preşedintelui Iliescu a dat
dovadă de instabilitate accentuată în cea mai mare parte a sa. Dacă în 1992 acesta
153
cuprindea majoritatea comunelor româneşti din Transilvania, cu excepţia celor

sibiene şi braşovene, în 1996 s-a restrâns, din punct de vedere teritorial, în câteva
areale izolate din Hunedoara sau Sălaj, iar în 2000, distribuţia teritorială a scos în
evidenţă o situaţie inedită a configuraţiei electorale postdecembriste, aderenţa
majoritară având loc de data aceasta în regiunile predominant maghiare sau mixte
din punct de vedere etnic.
La alegerile locale, performanţele PDSR au fost mai reduse, dar apropiate
de rezultatele obţinute pentru legislative (11,4% în 1996 şi 15,1% în 2000), situaţie
caracteristică pentru fiecare partid, datorită prezenţei unor formaţiuni politice sau
alianţe cu identificare locală, care au determinat o mai bună reprezentare a
electoratului în propriile administraţii. Distribuţia voturilor pentru consiliile locale
a păstrat în general aceleaşi configuraţii teritoriale, cu frecvenţe mai ridicate în
arealele montane din Hunedoara, Alba, Cluj şi Braşov.
Partide aliate sau apropiate ca platformă politică de PDSR au fost, în
diferite momente, Partidul Democrat-Agrar din România şi Partidul Umanist din
România, a căror contribuţie la configuraţia hărţii electorale au avut-o cu
predilecţie în alegerile locale, în cele generale aportul lor fiind nesemnificativ.
Arealul lor de aderenţă a fost, în cele două alegeri, judeţele Sibiu şi Hunedoara,
agrarienii deţinând de regulă majoritatea în aproximativ 30 de consilii locale şi
primării.
De cealaltă parte a eşichierului politic s-au aflat în toată perioada
postcomunistă, formaţiunile politice concentrate în jurul celor două mari partide
tradiţionale ce au dominat politica României înainte şi după primul război mondial.
Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat, alături de Partidul Alianţa Civică
condus Nicolae Manolescu, Partidul Naţional Liberal-Aripa Tânără (ulterior
Partidul Liberal-1993), Partidul Social Democrat Român al lui Sergiu Cunescu,
Partidul Ecologist Român al lui Otto Weber şi Partidul Naţional Liberal-Convenţia
Democratică, au format Convenţia Democratică în 1992, iar PNŢCD, Partidul
Naţional Liberal, Partidul Ecologist Român, Partidul Alternativa României şi
Partidul Naţional Liberal-Convenţia Democratică s-au aliat în Convenţia
Democratică din România în 1996. La ultimele alegeri, retragerea PNL din
convenţie a determinat formarea coaliţiei CDR 2000, în care, alături de PNŢCD,
s-au înscris Uniunea Forţelor de Dreapta, condusă de Varujan Vosganian, Partidul
Moldovenilor, condus de Constantin Simirad şi Alianţa Naţională Creştin-
Democrată, condusă de fostul premier ţărănist Victor Ciorbea.
Atât Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat, cât şi Partidul Naţional
Liberal au cunoscut nenumărate disensiuni interne care au determinat sciziuni
repetate, fie pe baza unor interpretări diferite a platformelor sau programelor
politice, fie pe baza contradicţiilor apărute între liderii acestora. Astfel, din primul
partid s-au desprins PNŢCD-Independent din România, Partidul Naţional
Democrat-Creştin Linia Maniu-Mihalache, condus de Ion Puiu, Alianţa Naţională
Creştin-Democrată, Partidul Popular, condus de Radu Vasile, iar din al doilea,
Uniunea Liberală Brătianu, PNL-Câmpeanu, PNL-Aripa Tânără/Partidul Liberal
’93, PNL-Convenţia Democrată şi Noul Partid Liberal. Multe dintre acestea au
154
reintrat în Convenţie, au fuzionat cu partidele din care s-au desprins, sau au activat
în continuare bazându-se pe un suport electoral redus.
Considerată de centru-dreapta, coaliţia de partide ce a deţinut puterea în
penultima legislatură se baza pe platforme politice creştin-democrate şi liberale dar
şi pe mişcări de stânga, de tipul formaţiunilor ecologiste sau de dreapta,
corespunzătoare Alternativei României sau Uniunii Forţelor de Dreapta. Suportul
electoral câştigat în primii zece ani a fost pierdut, în cea mai mare parte, în ultimii
ani de guvernare, consemnându-se probabil cel mai mare eşec electoral din istoria
parlamentară a României, prin nereprezentarea în noul legislativ. Ridicarea
pragului electoral la 8%, pentru alianţele de două partide şi adăugarea a câte unui
procent pentru fiecare formaţiune ataşată, a necesitat un minim de 10% din voturi,
nerealizat nici în România şi nici în Transilvania, regiune tradiţională a creştin-
democraţiei în România. La această situaţie a contribuit bineînţeles şi desprinderea
din sânul convenţiei a PNL, ce a reuşit să atragă mai multe voturi decât întreaga
coaliţie de centru-dreapta.
Dacă în 1992, CDR a obţinut 16,5% din voturi, fiind al treilea partid din
Transilvania, după UDMR şi PUNR, în 1996 a dominat electoratul cu 25,4% din
voturi (locul I), iar în 2000 aceasta a obţinut doar 4,6%, valoare inferioară celei
înregistrate la nivel naţional, în contradicţie cu alegerile precedente. Câştigarea
electoratului s-a realizat în primele alegeri de la sud spre nord, din Braşov şi Sibiu,
dominat încă din 1992 de alegători CDR, spre regiunile mixte din punct de vedere
etnic, foste areale simpatizante ale PUNR. Dacă în 1996 numărul de comune şi
oraşe cu majoritate relativă din voturi pentru acest partid a fost dublat, la ultimele
alegeri acesta a scăzut dramatic, numai cinci comune deţinând această calitate în
2000: Şieuţ din Bistriţa-Năsăud, Râmeţ, Mogoş, Ponor şi Cenade din judeţul Alba,
ultima dintre acestea înregistrând performanţa de a fi singura unitate electorală cu
victoria acestei coaliţii în toate alegerile desfăşurate după 1990.
În primele alegeri, marea majoritate a comunelor şi oraşelor sibiene şi
braşovene, a unităţilor electorale din culoarul Mureşului (în Alba şi Hunedoara),
din depresiunea Haţeg şi de pe Valea Bistriţei Ardelene, au constituit majorităţi
relative CDR, cu frecvenţele cele mai ridicate (peste 30%) în Depresiunea Făgăraş
(Lisa 55%, Voila, Recea peste 40%, Hârseni, Făgăraş, Mândra, Şinca, Şercaia,
Părău, Dumbrăviţa), Valea Cibinului, Oltului şi Depresiunea Sibiu (Sălişte,
Răşinari, Poplaca, Sibiu, Şura şi Şeica Mare, Tălmaciu, Turnu Roşu, Racoviţa) şi în
alte câteva areale izolate (Parva 50%, Buciumi, Sântimbru, Ohaba, Brateiu,
Nocrich, Ormeniş, Dobirlău).
În alegerile din 1996, arealul dominat de Convenţia Democratică s-a extins
considerabil în special peste arealele majoritare PUNR din judeţele Cluj, Alba şi
Bistriţa iar frecvenţa voturilor a fost mai ridicată în regiunile deja majoritare de
centru-dreapta. Cele mai multe comune din Braşov, Sibiu, Alba, Bistriţa-Năsăud,
arealele depresionare din Hunedoara, bazinul Arieşului şi al Someşului Mic, în aval
de Cluj-Napoca, au fost dominate de opţiunile pentru această coaliţie. Zonele
montane şi piemontane ale Bârgăului, Dealurile Ciceului, Depresiunea Făgăraş,
Sibiu şi culoarul Mureşului, au înregistrat cele mai ridicate frecvenţe, cu maxime în
155
Tiha Bârgăului, Parva şi Rebra, Poşaga şi Şugag, Lisa şi Voila, toate cu peste
jumătate din voturile valabil
exprimate, arealele limitrofe
acestora concentrând, de
asemenea, peste 40% din
opţiuni.
În cadrul ultimelor
alegeri configuraţia hărţii
electorale este deosebit de
dramatică pentru această
formaţiune politică, chiar în
condiţiile cumulării voturilor
cu Partidul Naţional Liberal.
O singură comună (Ponor) a
depăşit pragul de 50%, două
de 30% (Mogoş şi Cenade), patru de 20% (Şieuţ şi Cetate, Cristolţ şi Râmeţ), iar
peste 10% s-a înregistrat în areale restrânse şi bine delimitate din Depresiunea
Făgăraş, Culoarul Orăştiei, de la confluenţa Târnavelor, de pe Valea Bistriţei şi în
câteva secţii de votare izolate. Cu excepţia comunei Saschiz, nici o unitate
administrativ-teritorială din Harghita, Covasna şi Mureş nu a înregistrat mai mult
de 5% din opţiuni pentru CDR, iar în judeţul Cluj numai 14 au depăşit această
valoare şi una singură (Chiuieşti) cea de 10%. Nici la precedentele alegeri arealele
menţionate nu au prezentat valori încurajatoare pentru această formaţiune politică,
opţiunile pentru CDR încadrându-se între 5% şi 20%, iar peste 20% numai în
judeţul Cluj. Valori scăzute s-au înregistrat în toate alegerile în arealele tradiţionale
PDSR sau PUNR din bazinul Petroşani, Munţii Metaliferi şi Poiana Ruscă,
comunele sălajene, cele româneşti din Covasna şi Harghita şi cele maghiare din
Cluj, Alba şi Bistriţa-Năsăud.
Electoratul CDR din 1996 nu a fost înlocuit de cel al Partidului Naţional
Liberal. Acolo unde convenţia a obţinut valori minime ale opţiunilor, lipsesc şi
voturile pentru PNL. Frecvenţe mari ale voturilor liberale apar tot în arealele cu
ponderi mai ridicate ale CDR, marea majoritate a acestora fiind specifice centrelor
urbane din depresiunile Braşov, Făgăraş şi Sibiu, din culoarul Mureşului şi mai
ales al Orăştiei, de pe Târnava Mare, din depresiunile Zlatna şi Almaş şi de pe
cursul superior al Someşului Mare. Valorile maxime ale aderenţei PNL s-au
înregistrat la Zlatna (29,2%), care de altfel a constituit şi singura unitate electorală
majoritar liberală, Almaşu Mare şi Şugag din judeţul Alba, Creaca şi Sânmihaiu
Almaşului din Sălaj şi Şanţ din Bistriţa-Năsăud, toate cu valori peste 20%.
Aderenţa scăzută a liberalilor, aşa cum am mai menţionat, a caracterizat aceleaşi
areale corespunzătoare judeţelor Covasna, Harghita, Mureş şi Cluj. Celelalte
partide liberale, şi ne referim în principal la partidul condus de fostul candidat la
preşedenţie Radu Câmpeanu, au obţinut 1-3 procente la fiecare alegere, arealul
primordial de aderenţă al acestora fiind asemănător PNL, adică urbanul mare din
Transilvania şi comunele învecinate acestora.
156
fig 53 presedinte 1992
157
Convenţia Democrată nu a mai avut acelaşi succes în alegerile locale,

specificitatea problemelor supuse votării în fiecare circumscripţie electorală ducând
la o accentuată fragmentare a hărţii electorale, în favoarea altor partide cu
performanţe modeste la nivel naţional. Evident, distribuţia şi frecvenţa voturilor
pentru această coaliţie, a cărei componenţă a fost deosebită faţă de cea din
competiţia naţională, a înregistrat maxime la localele din 1996, în aproximativ 60
de consilii locale, majoritatea din sudul Transilvaniei. De remarcat este obţinerea
unor posturi de primari în regiunea majoritar maghiară, din Dealurile Nirajului, la
alegerile din 1992.
Partidele de dreapta din sânul convenţiei au fost reprezentate de
Alternativa României, la localele din 1996 şi de Uniunea Forţelor de Dreapta la
cele din 2000, ambele formaţiuni fiind conduse de Varujan Vosganian. Primul
partid a obţinut voturi numai în judeţele Cluj, Braşov şi Hunedoara, în special din
mediul urban, iar cel de-al doilea, cu 1,6% din voturile valabil exprimate la nivelul
întregii regiuni, a reuşit o majoritate locală în Măgura Ilvei şi frecvenţe mai ridicate
în depresiunile Sibiu şi Făgăraş, Culoarul Mureşului şi în alte câteva areale izolate
din Cluj şi Bistriţa-Năsăud.
Dacă în primele două alegeri din perioada analizată, candidatul unic la
preşedenţie a fost Emil Constantinescu, acesta câştigând de fiecare dată, atât în
primul cât şi în cel de-al doilea tur de scrutin, la ultimele alegeri, divizarea
electoratului de centru-dreapta s-a realizat între candidatul PNL, Theodor Stolojan
şi cel al CDR 2000, Mugur Isărescu, determinând clasarea acestora pe locurile 4 şi
5 în preferinţele alegătorilor din Transilvania. Cumularea voturilor celor doi
candidaţi ar fi determinat situarea unicului candidat pe poziţia a doua, după Vadim
Tudor, şi care cu siguranţă ar fi câştigat în cel de-al doilea tur, având în vedere cele
21 de procente ale maghiarilor. Dacă luăm în considerare ipoteza candidatului unic,
forţele de centru-dreapta din Transilvania s-au bazat, în lupta pentru Cotroceni din
primul tur, pe un electorat mediu de aproximativ 23-24 de procente şi majoritar în
cel de-al doilea tur. Astfel de situaţii opuse s-au înregistrat în toate alegerile, între
electoratul transilvan şi cel naţional.
În 1992, Constantinescu a fost sprijinit în cursa prezidenţială şi de
electoratul UDMR, în lipsa unui candidat propriu, fapt ce a condus la atragerea a
peste 43% din opţiunile ardelenilor, dar aproximativ egale (23%) cu a celorlalţi doi
competitori (Iliescu şi Funar) dacă luăm în considerare doar electoratul românesc.
Evident, frecvenţele cele mai ridicate la nivel de unitate administrativă au
corespuns comunelor şi oraşelor majoritar maghiare sau cu prezenţă semnificativă
a acestora, depăşind cu mult majoritatea absolută încă din primul tur de scrutin. În
cadrul comunelor româneşti, valori ridicate (dar care nu au depăşit 50%) au
prezentat secţiile de votare corespunzătoare comunelor din depresiunea Făgăraş
(Lisa, Voila, Recea, Făgăraş etc.), Sibiu, culoarul Mureşului sau aşezărilor cu
frecvenţă ridicată a penticostalilor (Jina şi Parva) şi foarte reduse, zonele montane
ale Occidentalilor şi Orientalilor, precum şi arealele mixte cu suport PUNR. Dacă
în primul tur, numărul comunelor cu majoritate de voturi pentru Constantinescu a
fost mult mai mare decât a celorlalţi doi candidaţi, în cel de-al doilea, balanţa s-a
158
fig. 54 presedinte 1996
159
schimbat în favoarea lui Iliescu, prin cumularea voturilor lui Gheorghe Funar.
Acest fapt demonstrează divizarea etno-electorală, bazată pe un suport românesc în
zonele montane şi marginale secuimii pentru Iliescu, şi pe unul maghiar în cele trei
judeţe pentru Constantinescu, la acestea adăugându-se Sibiul şi Braşovul, cu
excepţia Podişului Hârtibaciu, cu prezenţă masivă a ţiganilor şi opţiuni pentru
preşedintele în exerciţiu.
În 1996, atât ponderea voturilor cât şi extinderea teritorială a acestora a
crescut covârşitor, în anumite cazuri Constantinescu obţinând majoritatea absolută
din primul tur (Lisa, Voila, Mihăileni, Răşinari, Poplaca, Şugag, Cenade, Tiha
Bârgăului, Târlişiua, Rebra şi Parva, cu maxima de 62,5%), iar în altele, peste 40%
din voturi (în majoritatea secţiilor din Sibiu, Braşov, Alba, Bistriţa şi în numeroase
areale din Cluj şi Hunedoara). Situaţia s-a prezentat mult mai tranşant în turul doi,
arealele tradiţionale de stânga sau naţionaliste s-au redus la bazinele carbonifere
hunedorene, la arealele montane din Cluj şi Mureş şi la comunele sălăjene, toate
optând pentru Iliescu, iar marea majoritate a Transilvaniei pentru Constantinescu.
Asemănător partidelor de centru-dreapta, urbanul mare a cântărit decisiv în
detaşarea netă a candidatului acestora la preşedenţie.
Tabelul 15. Numărul de oraşe şi comune cu majoritate relativă în alegerile

prezidenţiale
1992 1996 2000

Candidat
tur 1 tur 2 tur 1 tur 2 tur 1 tur 2
Ion Iliescu 192 371 189 159 107 377
Emil Constantinescu 254 240 179 453 - -
György Frunda - - 153 - 151 -
Gheorghe Funar 162 - 18 - - -
Corneliu Vadim Tudor - - 0 - 352 237
Petre Roman - - 72 - 0 -
Theodor Stolojan - - - - 1 -
Teodor Meleşcanu - - - - 1 -
Ion Mânzatu 1 - - - - -
În anul 2000, în condiţiile întrunirii a peste 20% din opţiunile electoratului,

situaţia a fost deosebit de dramatică la nivelul majorităţilor teritoriale, numai în
Vânători, judeţul Mureş, Stolojan obţinând majoritatea relativă, iar Isărescu, în nici
o secţie de votare din Transilvania (la nivelul întregii ţări, premierul în exerciţiu a
reuşit o majoritate relativă doar în trei comune din Ţara Oaşului: Cămârzana,
Târşolţ şi Bixad). Cei doi candidaţi, cu excepţia regiunilor montane şi minereşti şi a
celor majoritar maghiare, au obţinut ponderi între 5 şi 20%, fără o concentrare
teritorială care să poată fi pusă în evidenţă. Isărescu a depăşit 20% din voturi doar
în Cristolţ (26,5%, valoarea maximă), Zalha şi Buciumi din Sălaj şi în Poiana
Sibiului, iar Stolojan în oraşele Cluj-Napoca, Deva, Alba Iulia, Sebeş, Sibiu,
160
Mediaş, Braşov, Făgăraş, Victoria şi Sighişoara şi în comune apropiate acestora:

Vânători, Cristian, Ghimbav, Lisa, Poplaca, Gura Râului, Micăsasa, Ceru-Băcăinţi
şi Şugag, unde a înregistrat şi valoarea maximă, de 35,8% din voturile valabil
exprimate. Cumularea voturilor celor doi candidaţi denotă totuşi o concentrare a
acestora în vechile fiefuri ale Convenţiei Democrate, mai precis depresiunile
Braşov, Făgăraş, Sibiu, culoarul Mureşului şi a Târnavei Mari, precum şi areale
mai restrânse din zona de influenţă apropiată a Clujului şi Bistriţei. În 11 municipii
şi oraşe (Sibiu cu 44%, Cluj-Napoca cu 39,4%, Braşov, Făgăraş, Victoria, Mediaş,
Dumbrăveni, Sighişoara, Alba Iulia, Sebeş, Deva) şi în 8 comune (Şugag cu 46,8%,
Cenade, Poiana Sibiului, Şercaia, Biertan, Vânători, Cristian, Cristolţ), un candidat
unic ar fi obţinut majoritatea de voturi.
3.4.3 Autonomie etnică vs Stat naţional unitar
Coalizarea tuturor forţelor politice maghiare într-un partid etnic a

determinat apariţia primelor partide regionale din România. Este vorba de Uniunea
Democrată Maghiară din România şi Partidul Unităţii Naţionale Române, partide
adverse constituite pe aceleaşi configuraţie teritorială. Dacă partidul etnic maghiar
a fost probabil singurul mare partid din România care nu a suferit nici o scindare
semnificativă, şi care a înregistrat cel mai stabil electorat în toate alegerile
desfăşurate, atât generale cât şi locale, Partidul Unităţii Naţionale Române şi-a
pierdut treptat din aderenţa membrilor şi simpatizanţilor acestuia, care au migrat
spre PDSR şi PRM. Numirea preşedintelui PUNR, cea mai populară personalitate
din acest partid, ca secretar general al PRM a determinat şi atragerea celei mai mari
părţi a electoratului la ultimele alegeri legislative. Din această cauză, vom analiza
şi compara, ca parte adversă UDMR, PUNR la alegerile din 1992 şi 1996 şi PRM
la alegerile din 2000, deoarece partidul lui Valeriu Tabără, în alianţă cu cel al lui
Virgil Măgureanu, nu a reuşit atragerea unui electorat semnificativ în nici una din
circumscripţiile electorale.
Uniunea Democrată Maghiară din România constituie singura formaţiune
politică reprezentantă a unei minorităţi naţionale care reuşeşte, de fiecare dată, să
fie reprezentată parlamentar pe baza depăşirii pragului electoral şi nu pe alocarea
din oficiu a unui loc în Adunarea Deputaţilor, situaţie specifică celorlalte asociaţii
minoritare ce au obţinut cel puţin 5% din voturile necesare alegerii unui deputat.
Firesc, votul etnic maghiar se suprapune teritorial cu prezenţa grupului respectiv,
numărul de comune şi oraşe în care acest partid a avut majoritatea relativă în toate
alegerile fiind superior celui cu majoritate etnică, principala cauză fiind divizarea
electoratului românesc din circumscripţiile respective şi mai ales prezenţei masive
la urne printre cele mai ridicate din ţară. Dacă numărul comunelor cu majoritate
maghiară absolută a fost în 1992 de 126, iar cel cu majoritate relativă de 131,
cuantumul unităţilor electorale cu majoritate de voturi pentru UDMR a fost de 158
în 1992, 175 în 1996 şi 168 în 2000. Toate unităţile teritorial-administrative
elementare din Harghita şi Covasna (cu excepţia celor nordice şi sudice româneşti),
partea central-estică a judeţului Mureş (Dealurile Nirajului, Mădăraşului, Podişul
161
Târnavelor, Depresiunea Reghin etc.), culoarul Mureş-Arieş, Valea Nadăşului şi

Crişului Repede, a Fizeşului şi Meleşului, au consemnat în toate alegerile, victoria
relativă a partidului etnic maghiar.
În toate secţiile de votare unde au existat peste 1% electori de etnie
maghiară, s-au înregistrat şi voturi pentru UDMR, cu excepţia comunei Bruiu
(1,14% maghiari în 1992) din judeţul Sibiu, în 1996 şi a comunei Băniţa (1,22%
maghiari) din judeţul Hunedoara, în alegerile generale din 2000. Numai în 17
comune unde exista cel puţin un alegător maghiar (dar cu o pondere a acestei etnii
sub un procent) nu s-au înregistrat voturi pentru acest partid etnic în 1996 şi în 35,
în anul 2000. În ultimele alegeri, suprareprezentare electorală (cu o diferenţă mai
mare de 5% voturi UDMR peste ponderea maghiarilor din unitatea administrativ-
teritorială respectivă) s-a înregistrat în 8 comune, printre care Crăciuneşti (Mureş),
Belin (Covasna) şi Întregalde (Alba). În această din urmă comună, exista la
recensământul din 1992 un singur maghiar, iar voturile obţinute de UDMR au fost
în număr de 95 (în condiţiile în care numai 33 de alegători erau înscrişi pe liste
speciale), reprezentând 16,75% din voturile valabil exprimate, faţă de 0,64% în
1996. Subreprezentarea electorală (cu peste 5% mai puţine voturi UDMR decât
ponderea grupului etnic) a caracterizat 60 de comune şi oraşe, 41 dintre acestea
aparţinând judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş. În alegerile generale din 1996,
numai 2 comune au fost suprareprezentate şi 102 subreprezentate electoral de
partidul etnic maghiar, fiind localizate, în marea lor majoritate, tot în ţinuturile
ungureşti.
În 1992, 73 de comune şi oraşe au înregistrat peste 90% voturi pentru
UDMR (Păuleni-Ciuc 99,4% şi Lupeni 99%) în condiţiile în care, în marea
majoritate a acestora, participarea la vot a avut aceleaşi valori (chiar peste 100%:
Ocland, Mărtiniş, Felicieni, Ulieş, toate în judeţul Harghita), iar în alte 42, votul
etnic a fost de peste 50%. În 1996, 115 de unităţi electorale au consemnat peste
50% din voturi pentru acelaşi partid (din care 55 peste 90%) iar în 2000, numărul
acestora a fost de 121 şi respectiv, de 70 (cu maxima de 99% din voturi, în
Ghindari, judeţul Mureş). Într-o singură comună cu majoritate relativă românească
(Brâncoveneşti, judeţul Mureş), UDMR a obţinut majoritatea absolută de voturi.
Toate comunele cu majoritate absolută sau relativă maghiară au consemnat şi
victoria partidului etnic. Pe lângă acestea, 32 de comune şi oraşe au prezentat
majoritate relativă UDMR, toate cu majoritate relativă sau absolută românească.
Au existat situaţii când românii formau peste 70% din populaţie, dar partidul etnic
al maghiarilor s-a situat pe primul loc: Cluj-Napoca (75,65% români, 20,54%
UDMR), Feleacu, Tureni, Palatca, Uriu şi Chiochiş.
Distribuţia teritorială şi ponderea voturilor pentru candidatul la preşedenţie
a fost similară cu cea a partidului maghiar. Dacă în alegerile din 1990 şi 1992
această formaţiune politică nu a avut un candidat propriu, sprijinind pe Radu
Câmpeanu şi pe Emil Constantinescu, în ultimele două UDMR şi-a desemnat
candidatul la preşedenţie în persoana lui György Frunda, pentru a spori
popularitatea partidului şi pentru a dovedi implicarea activă a acestuia în politica
162
fig. 55 primari1996
163
românească. De fiecare dată, Frunda s-a situat pe locul doi, obţinând aproximativ
21% din voturi, cu 2 procente sub ponderea maghiarilor în regiune şi aproximativ
egal cu rezultatul obţinut de partidul care l-a propulsat. Acelaşi cuantum de voturi
l-a obţinut şi Emil Constantinescu în 1992, din partea electoratului maghiar, fapt
dovedit şi de configuraţia hărţii electorale. În 1996, 153 de comune au consemnat
majoritatea relativă sau absolută din voturi pentru candidatul UDMR, iar la
ultimele alegeri 151. Numărul mai mic de comune cu majoritate Frunda, faţă de
cele ale UDMR, se explică prin posibilitatea de opţiune mult mai restrânsă în cazul
prezidenţialelor în raport cu cele pentru Camera Deputaţilor. Peste 90% din voturi
s-a înregistrat în 55 de comune şi oraşe în 1996, şi în 62 în 2000, marea majoritate
a acestora aparţinând Harghitei şi Văii Nirajului. În afara regiunii specifice, numai
în Rimetea, Sâncraiu, Izvoru Crişului şi Braniştea s-a mai obţinut majoritatea
absolută de voturi, la acestea adăugându-se Suatu, Unguraş şi Moldoveneşti în anul
2000. Zonele montane din Sibiu, Hunedoara (cu excepţia bazinelor miniere în care
s-au înregistrat ponderi de câteva procente), Alba, Cluj şi Bistriţa-Năsăud sunt
caracterizate prin lipsa opţiunilor pentru acest candidat la preşedenţie.
Alegerile locale consemnează câteva situaţii mai deosebite, deşi
configuraţia teritorială generală a voturilor etnice maghiare rămâne neschimbată.
Când nu se mai pune problema reprezentării la nivel naţional, unde fiecare vot
contează în cadrul unui sistem proporţional, în comunele majoritare maghiare,
unitatea UDMR a fost afectată de apariţia candidaţilor independenţi, care au
câştigat posturi de consilieri sau de primari în numeroase comune şi oraşe. Dovadă
stau numai cele 93 de primării
Tabelul 16. Numărul posturilor de primari,
câştigate de UDMR în 1992 şi cele
pe partide
96 în 1996, valori mult inferioare
celor obţinute la consiliile locale
Partide 1992 1996 sau judeţene. De remarcat alegerea
FSN/PDSR 190 132 unor primari reprezentanţi ai
UDMR 93 96 Convenţiei Democrate în comune
PUNR 67 78 majoritar ungureşti din judeţul
Independenţi 136 71 Mureş: Ghindari, Măgherani,
CDR 66 62 Miercurea Nirajului, Ernei,
USD - 97 Gorneşti, Livezeni, Acăţari, Pănet,
PDAR 31 30 Crăciuneşti, Gheorghe Doja,
MER 8 3
Sângeorgiu de Pădure şi Fântânele
PRM 1 6
(Pop & Bodocan, 1991). De
Liberali 6 12
asemenea, în Săcel şi Mihăileni
Socialişti 0 9
(Harghita), fotoliul primăriei a fost
ocupat de candidaţii PDSR. Pe de altă parte, în alegerea consiliilor locale, UDMR
rămâne dominant, ponderea voturilor înregistrată atingând chiar 100% din voturi în
34 de comune din Harghita, Covasna, Mureş şi Cluj (comuna Sic), ceea ce denotă
non-participarea electoratului românesc din aceste aşezări, lipsa altor formaţiunilor
politice în competiţia electorală din circumscripţiile respective, sau opţiunea
acestora, alături de cea a ţiganilor (a căror pondere este, de exemplu, în Secuieni,
164
fig.56 mures
165
de peste 19%) sau a altor naţionalităţi, pentru primarul şi formaţiunea politică

maghiară. Cu toate acestea, numai 155 de comune au avut în 1996 majoritatea
relativă UDMR şi 157 în 2000, mai puţine decât în alegerile generale.
Nu se poate pune în discuţie unitatea de opţiune a electoratului maghiar
pentru formaţiunea lor politică reprezentativă, dar pe lângă aceasta, în alegerile
generale sau locale, au candidat şi alte partide specific maghiare. Este vorba de
Partidul Liber Democrat Maghiar din România (apărut în 1990 la Târgu Mureş, sub
numele de Partidul Independent Maghiar), Asociaţia Civică Pro-Odorhei
(Udvarhelyért Polgári Egyesület), Forumul Tineretului Secuiesc şi Uniunea
Democrată a Tinerilor Maghiari (fără voturi obţinute).
Dintre acestea, cel mai bine reprezentat a fost Partidul Liber Democrat
Maghiar din România, care a intrat în competiţie în mai multe judeţe din teritoriile
de la vest de Carpaţi (Mureş, Hunedoara, Braşov, Cluj, Satu Mare etc.), cele mai
bune rezultate fiind obţinute la alegerile locale din 2000 în Sâncraiu de Mureş
(21,5%), Sovata (18,7%), Eremitu (15,3%), Ernei (10%), Band (8,1%) şi Gorneşti
(5%), precum şi în cele generale, în mai multe oraşe din Transilvania, iar în judeţul
Satu Mare, în comuna Săuca, reuşind chiar majoritatea relativă în 1996. De
asemenea, în Târgu Mureş, Odorheiu Secuiesc şi Sovata, precum şi în comunele
amintite, cel de-al doilea partid maghiar a avut candidaţi la primăriile din
circumscripţiile respective. Asociaţia Civică Pro-Odorhei, cu majoritatea listelor
depuse pentru consiliul judeţean (în Zetea obţinând peste 12%), a obţinut rezultate
notabile în Odorheiu-Secuiesc (27,4%) şi în Vlăhiţa pentru consiliile locale din
2000, fiind deci un partid strict regional, specific doar judeţului Harghita, iar
Forumul Tineretului Secuiesc a candidat în Cristuru Secuiesc (la primărie şi
consiliul local) şi în alte câteva aşezări din judeţele majoritar maghiare. Un caz mai
aparte îl reprezintă ultimele alegeri pentru consiliul judeţean din Mureş, unde
Partidul Naţional Democrat Creştin a dominat autoritar electoratul din oraşele şi
comunele maghiare (fig. 56). Deşi a concurat în toată Transilvania, şi nu numai,
atât pentru primării cât şi pentru consiliile locale şi judeţene, acesta nu a reuşit
atragerea unui mare număr de voturi, în schimb, în cadrul arealului maghiar de pe
tot cuprinsul judeţului Mureş, PNDC a obţinut majoritatea covârşitoare de voturi,
în 10 comune chiar peste 90% (maxima în Ghindari, de 99,4%). Cu excepţia
Sovatei, unde UDMR a câştigat aproape 11% din voturi, principalul partid maghiar
a fost lipsit de susţinători, majoritatea secţiilor de votare înscriindu-se cu ponderi
sub 1%.
Ca reacţie la activitatea elitelor politice maghiare din perioada imediat
următoare evenimentelor din decembrie 1989, pe scena politică românească a
apărut Partidul Unităţii Naţionale Române (iniţial Partidul de Uniune Naţională
a Românilor din Transilvania, fondat la Braşov în 15 martie), partid care a dominat
electoratul românesc din judeţele Cluj, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Alba în primele
două alegeri generale şi locale. Majoritate electorală PUNR s-a înregistrat în 192
de comune şi oraşe din Transilvania, în alegerile pentru Camera Deputaţilor din
1992, fiind detaşat partidul cu cea mai mare răspândire teritorială din regiune.
166
Toate unităţile administrativ-teritoriale româneşti din judeţul Mureş şi

Harghita, marea majoritate a celor din Cluj, partea central-sudică a Bistriţei-Năsăud
şi nordică a judeţului Alba, au intrat în această categorie, contribuind la realizarea
unei hărţi electorale foarte exact conturată în raport cu opţiunile alegătorilor. Cea
mai ridicată frecvenţă a susţinătorilor acestui partid corespunde comunelor clujene
şi celor mureşene din zona montană: Mărgău, Măguri-Răcătău, Râşca, Mărişel,
Valea Ierii, Ciucea, Crăieşti, Hodac şi Ibăneşti, valorile înregistrate fiind de peste
80% din voturi. Chiar dacă în sudul provinciei, fără populaţie maghiară, electoratul
dominant a fost adeptul politicii Convenţiei Democrate, ponderea voturilor obţinute
de acest partid a fost semnificativă, înscriindu-se între 10 şi 20%. Aceste valori au
fost minime sau chiar nule în arealul compact locuit de maghiari în cele trei judeţe.
În 1996, arealul dominat de partidul românesc s-a restrâns (57 de majorităţi
relative) la regiunile tradiţionale din Munţii Gilău-Muntele Mare şi Gurghiu şi la
comunelor româneşti din partea vestică a judeţului Mureş, valorile înregistrate fiind
mult mai reduse, peste 50% din voturi fiind exprimate numai în comuna Măguri-
Răcătău. Rezultate deosebite s-au înregistrat şi la primele două alegeri locale, pe
aceleaşi configuraţii teritoriale, multe consilii locale sau primării, majoritatea din
Cluj şi Mureş, având coloratura acestui partid.
La alegerile din anul 2000, locul PUNR în Transilvania a fost luat de
Partidul România Mare şi de PDSR ca urmare a neînţelegerilor la nivelul elitelor
partidului ce au determinat migrarea fracţiunii Funar în formaţiunea condusă de
Vadim Tudor şi a celorlalţi membri în cea condusă de Iliescu. Popularitatea PRM
nu a fost pe măsura liderilor acestuia, fapt dovedit şi de rezultatele slabe obţinute la
localele din acelaşi an, întreaga imagine a partidului fiind asociată cu discursul
radical al lui Vadim Tudor şi cu declaraţiile antimaghiare ale lui Gheorghe Funar.
Chiar dacă ponderea voturilor obţinute şi numărul de comune şi oraşe cu majoritate
PRM a fost aproape de cel al PUNR în 1992, repartiţia lor teritorială nu corespunde
decât în mică măsură. Fieful acestora rămâne zona piemontană şi montană a
Gurghiului şi Călimanilor şi a Munţilor Apuseni (bazinul Arieşului şi Crişului
Repede), la acestea adăugându-se marea majoritate a comunelor şi oraşelor
bistriţene. Areale cu concentrare masivă PRM corespund şi Munţilor Cibinului,
Depresiunii Petroşani şi Văii Sălăuţei. Cele mai bune rezultate au fost obţinute în
comunele Ibăneşti (64,2%), Vătava şi Cozma (peste 50%), toate în judeţul Mureş.
În primele două alegeri PRM nu a constituit una din principalele opţiuni
ale ardelenilor, ponderea voturilor fiind de 2-3% (cu maxime în comuna Horea, în
1992 – 17,9% şi în Vătava, în 1996-16,3%), înregistrate în zonele miniere şi
siderurgice ale Hunedoarei, pe Valea Arieşului Superior, Călimani-Gurghiu şi
Depresiunea Braşov. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în cazul localelor, inclusiv la
cele din 2000, numai 12 comune consemnând majoritate PRM, iar ponderea
voturilor a fost de 6,2%, mult inferioară celei obţinute în toamna aceluiaşi an.
Gruparea Tabără-Gavra din PUNR a încheiat pact electoral cu Partidul
Naţional Român, condus de fostul director al Serviciului Român de Informaţii,
Virgil Măgureanu (din care a făcut parte şi fostul lider liberal, Viorel Cataramă), în
aşa zisul Partid al Alianţei Naţionale, nesemnificativ în opţiunile electoratului
167
transilvan şi românesc. Acesta a avut o oarecare aderenţă în arealele tradiţionale

PUNR din Mureş şi în alte câteva regiuni izolate, ponderea maximă fiind
înregistrată în Ideciu de Jos (20,6%), Brâncoveneşti, Band, Valea Largă (Mureş),
Căianu Mic, Monor (Bistriţa-Năsăud) şi Certeju de Sus (Hunedoara), toate cu peste
10%.
Candidaţii la preşedenţie ai celor două formaţiuni politice au avut evoluţii
modeste la nivel naţional, în primele două alegeri şi spectaculoase, în cazul
ultimelor. Dacă ne referim la Transilvania, rolul acestora a fost deosebit de
important, mai ales în cazul alegerilor din 1992 şi 2000. Gheorghe Funar, cu
aproape 24 de procente, a ocupat locul II în prezidenţialele din 1992, peste 10% din
voturi obţinând în toate comunele fără populaţie maghiară semnificativă. Între 10 şi
20% din preferinţele electoratului au fost înregistrate numai în fiefurile lui Iliescu
din Hunedoara şi ale lui Constantinescu din Braşov, iar frecvenţele maxime, peste
70% în primele alegeri şi peste 40% în cele de-a doua, atât în 1992 cât şi în 1996,
au caracterizat judeţele Cluj şi Mureş, cu arealele rurale din Munţii Apuseni
(Râşca, Mărişel, Măguri-Răcătău) şi din Gurghiu-Călimani (Hodac, Ibăneşti,
Vătava) sau cu cele din Câmpia Transilvaniei (Crăieşti, Grebenişu de Câmpie).
Arealul de aderenţă s-a restrâns, în alegerile din 1996, numai la judeţele Cluj şi
Mureş. Chiar în condiţiile cumulării voturilor, cei doi candidaţi ai partidelor din
această categorie nu au reuşit în Transilvania, decât un scor electoral de 11%.
De remarcat migrarea treptată a electoratului din nordul judeţului Mureş,
dinspre Funar înspre Vadim Tudor, proces generalizat la ultimele alegeri (în
condiţiile unei singure candidaturi) şi pentru areale care aveau până atunci alte
orientări politice. Evoluţia spectaculoasă a preşedintelui PRM se datorează
aderenţei surprinzătoare a acestuia la vest de Carpaţi. În Transilvania, toate
unităţile teritorial-administrative au consemnat peste 30% din opţiuni pentru
Vadim Tudor, sub această valoare înregistrându-se numai în cazul electoratului
mixt sau maghiar. Areale compacte cu majoritate absolută de voturi a caracterizat
Valea Arieşului, Munţii Gilău-Muntele-Mare şi Gurghiu-Călimani-Bârgău-Rodna,
maximele fiind atinse în Ibăneşti (71%), Vătava, Cozma, Bala, Chiheru de Jos
(Mureş), Leşu, Ilva Mică şi Coşbuc (Bistriţa-Năsăud), Săcuieu, Ciucea şi Râşca
(Cluj) şi Vidra, Lupşa şi Poiana Vadului (Alba), toate cu peste 60% din voturi. De
altfel, culoarea dominată a 352 de comune şi oraşe aparţine lui Vadim Tudor,
asemenea performanţă nemaifiind atinsă de nici un candidat la preşedenţie în
Transilvania, spre deosebire de restul ţării cu stabilităţi electorale remarcabile, dacă
nu chiar exagerate pentru un anume candidat. Cu excepţia bazinelor miniere din
Hunedoara (tradiţional pro-Iliescu), a părţii sudice din Depresiunea Braşov şi a
Depresiunii Întorsurii, a Dealurilor Clujului şi Dejului şi a comunelor din arealul
compact maghiar şi cele limitrofe acestuia, întreaga regiune a votat majoritar cu
liderul PRM. În cel de-al doilea tur de scrutin, numărul de comune majoritare a
scăzut considerabil, dar a cuprins aproape toate din judeţele Bistriţa-Năsăud (care
de altfel a constituit singurul judeţ din România cu majoritate Vadim Tudor) şi
Sibiu, din Depresiunea Făgăraş şi zona montană a Albei, Clujului şi Mureşului,
168
fig. 57 presedinte 2000
169
peste 80% din voturi înregistrându-se în Valea Viilor (Sibiu), Lunca Ilvei (Bistriţa-
Năsăud) şi Subcetate (Harghita).
3.4.4 Partidele de centru. Între PDSR şi CDR
Atât partidele situate între cele două mari formaţiuni politice, cât şi
candidaţii la preşedenţie ai acestora, au avut, cu câteva excepţii, o contribuţie
modestă în configuraţia hărţii electorale a Transilvaniei postdecembriste. Partidele
pe care le-am considerat ca făcând parte din această categorie sunt Frontul Salvării
Naţionale/Partidul Democrat, Alianţa pentru România, Partidul Social-Democrat
Român şi într-o oarecare măsură, Partidul Republican.
Cel mai puternic dintre partidele de centru, Partidul Democrat condus de
Petre Roman, a luat fiinţă prin desprinderea aripii reformatoare din fostul Front al
Salvării Naţionale şi a participat pentru prima dată în alegeri, la generalele din
1992. În 1996, a format coaliţia social-democraţiei cu Partidul Social Democrat
Român în cadrul Uniunii Social-Democrate, a participat la coaliţia guvernamentală
din ultima legislatură şi a candidat pe liste proprii în 2000, atât la locale cât şi la
generale. De fiecare dată s-a situat pe locul patru sau cinci, după cele patru mari
formaţiuni politice, cu ponderi între 6 şi 12% din voturi. Cu valori cuprinse între 10
şi 20% s-au înscris aproape toate comunele şi oraşele din Braşov, Sibiu,
Hunedoara, Bistriţa şi Sălaj, maximele fiind înregistrate în comunele româneşti din
Covasna (Sita şi Întorsura Buzăului, Bărcani, Dobirlău) şi în Ceru-Băcăinţi din
Alba (45,6%). Majoritatea relativă a caracterizat aşezările din Turdaş, Mărtineşti,
Răchitova (Hunedoara), Iacobeni (Sibiu), Ceru Băcăinţi şi Întorsura Buzăului. În
cadrul Uniunii Social Democrate arealul de aderenţă rămâne neschimbat, însă
frecvenţa voturilor este mult mai ridicată în câteva zone de concentrare din Alba,
Braşov şi Bistriţa-Năsăud, majorităţile incluzând 6 comune sibiene, 6 braşovene,
11 bistriţene (maxima în Zagra, 40,6%), 2 hunedorene şi câte una din Mureş şi
Covasna. În 2000, chiar dacă valoarea maximă s-a înregistrat în judeţul Sibiu, la
Ludoş (51,4%), concentrarea teritorială a voturilor a caracterizat judeţul Bistriţa-
Năsăud, în bazinul Someşului Mare, Lechinţei şi Meleşului, comunele cu
majoritare relativă PD fiind Milaş, Miceştii de Câmpie, Şieu-Magheruş, Nuşeni,
Dumitra, Rebrişoara, Şintereag, Budacu şi Parva. La acestea se adaugă Mărgău
(Cluj), Dârlos (Sibiu) şi Voila (Braşov).
Mult mai bine s-a prezentat partidul la alegerile locale, o mare parte din
consiliile locale (86 în 1996 şi 94 în 2000) înregistrând o majoritate pentru USD şi
PD, pe lângă zonele cu suport stabil, intrând în această categorie şi o serie de
aşezări din Cluj, Hunedoara sau Alba. De asemenea, în 1996, 97 de primari au
aparţinut acestei coaliţii social-democrate. Consilii cu majoritate relativă au
caracterizat areale compacte din Ţara Bârsei, Podişul Hârtibaciului şi Secaşelor,
Valea Sebeşului, Munţii Poiana Ruscă şi Muntele Mare, Dealurile Năsăudului şi
Bistriţei.
Candidatul la preşedenţie a fost Petre Roman în 1996 şi 2000, dar evoluţia
lui a fost mult mai spectaculoasă decât a partidului care l-a propulsat.
170
fig. 58 consiliu local 2000
171
Dacă ponderea partidului s-a înjumătăţit în 2000 faţă de 1996, scorul electoral
obţinut de Roman a scăzut de aproape 8 ori, mare parte din electoratul său optând
de data aceasta pentru Vadim Tudor. Regiunile tradiţionale de suport pentru
candidatul PD au rămas aceleaşi, judeţele Sibiu, Braşov şi mai ales Bistriţa-Năsăud
(Valea Someşului Mare) înregistrând de fiecare dată cele mai mari frecvenţe.
Alianţa pentru România a luat fiinţă după eşecul electoral al PDSR din
1996, la iniţiativa fostului ministru de externe, Teodor Meleşcanu. Dacă la locale
partidul a reuşit atragerea a aproape 7% din electoratul transilvan, fiind cotat şi în
sondaje la vremea respectivă, ca un candidat serios la generale, nu a obţinut mai
mult de 4% la acestea din urmă, iar candidatul său la preşedenţie doar 2,1%. De la
49 de majorităţi în consiliile locale, s-a ajuns la numai 4 în cele generale (Altâna,
Biertan, Blăjel şi Balşa) şi la una (Bârghiş) la prezidenţiale. Concentrarea voturilor
a corespuns judeţelor din sudul Transilvaniei, Braşovul, Sibiul, Alba şi Hunedoara
concentrând marea majoritate a voturilor.
Activitatea Partidului Republican s-a limitat la primele alegeri, mai ales la
locale, în special în judeţele din partea nordică a regiunii, şi la cele prezidenţiale,
prin candidatul acestuia, Ion Mânzatu. Ulterior, o mare parte a membrilor
partidului au migrat spre PDSR. Regiunea cea mai receptivă la acţiunile partidului
şi candidatului la preşedenţie a fost judeţul Bistriţa-Năsăud, Rebrişoara şi Ciceu-
Giurgeşti reuşind chiar o majoritate electorală pentru Camera Deputaţilor în 1992,
iar în prima dintre acestea şi cele mai multe voturi pentru Ion Mânzatu la
prezidenţialele din acelaşi an.
3.4.5 Mişcările ecologiste
Chiar dacă nu se poate vorbi de o orientare ecologistă în România, cu un

electorat stabil numeric sau teritorial, au existat formaţiuni politice care au reuşit să
se impună în unele zone ale Transilvaniei. Principalele partide de acest tip au fost
Mişcarea Ecologistă din România, Partidul Ecologist Român, Federaţia Ecologistă
din România, alături de acestea participând şi alte formaţiuni cu titulatura de
“ecologişti”.
În 1992, Mişcarea Ecologistă a obţinut 2,5% din voturile valabil exprimate
pentru Camera Deputaţilor şi chiar majorităţi relative pe Valea Arieşului la Poşaga
şi Sălciua, şi frecvenţe ridicate la Baia de Arieş şi Ocoliş, pe Valea Ampoiului
(Zlatna şi Meteş) şi Mureşului (Alba Iulia, Daia Romană, Berghin, Orăştie).
Majorităţi locale s-au înregistrat în Zlatna (8 consilieri), Meteş, Orlat, Moeciu,
Şercaia şi Voşlăbeni, toate cu câte cinci posturi de consilieri. Primării MER au fost
câştigate în Zlatna, Orăştie, Bistriţa, Şercaia, Târlungeni, Voşlăbeni, Alţîna şi
Bazna.
În 1996, numai Partidul Convenţia Ecologistă din România a participat cu
liste în Transilvania, în doar două judeţe, Braşov şi Cluj (Partidul Ecologist Român
a facut parte din CDR), iar la locale, MER a obţinut majorităţi în consiliile din
Geoagiu, Balşa, Simeria, Lupeni, Şura Mare (Sibiu) şi Viştea (Braşov) şi primăriile
din Balşa, Şura Mare şi Comana (Braşov).
172
Partidul Ecologist a participat la ultimele alegeri legislative pe liste proprii,

frecvenţa cea mai mare a voturilor fiind consemnată în sudul provinciei, mai ales în
depresiunile Braşov, Făgăraş, Sibiu, Culoarul Orăştiei şi Piemontul Călimanilor,
maximele fiind înregistrate la Livezile (6,2%), Mărişelu, Codlea, Făgăraş, Victoria,
Lisa, Cisnădie şi Rapolţu Mare. Judeţele Cluj, Mureş şi Sălaj nu au înregistrat nici
un vot ecologist, iar Harghita şi Covasna numai în comune majoritar româneşti. În
schimb, la locale, acest partid a participat numai pentru alegerea unor consilii din
Sibiu şi Hunedoara, locul acestora fiind luat de Federaţia Ecologistă din România
care a reuşit obţinerea a 31 540 de voturi (1,82%) în întreaga regiune, formând
majorităţi locale în Lupeni, Băiţa, Orăştioara (Hunedoara), Avram Iancu şi Şibot
(Alba), Beclean şi Lisa (Braşov). Convenţia Ecologistă din România a candidat
numai în Turda, iar “Ecologiştii” au obţinut 4118 voturi, toate în judeţul Bistriţa-
Năsăud, formând majoritatea locală din Romuli şi depunând candidaturi pentru 27
de primării din judeţ.
3.4.6 Partidele de stânga. Socialismul conservator sau reformator
În cadrul partidelor de stânga, patru formaţiuni au activat în Transilvania,

de la cele socialiste de tip occidental (Partidul Socialist), sau est-european (Partidul
Socialist al Muncii), până la cele de tip comunist (Partidul Socialist Muncitoresc
Român).
În 1992, singurul partid de această orientare a fost Partidul Socialist al
Muncii, condus de fostul premier comunist Ilie Verdeţ, care a reuşit obţinerea a
1,3% din voturile electoratului transilvan, reprezentarea parlamentară şi chiar
guvernamentală, prin coaliţia iniţiată de partidul lui Iliescu. Dacă la localele din
acelaşi an această formaţiune a fost slab reprezentată, fără să obţină nici o
majoritate sau post de primar, în cele generale, electoratul hunedorean s-a dovedit a
fi principalul ei susţinător, în special cel suprapus Munţilor Poiana Ruscă şi a
Depresiunii Brad (Lunca Cernii de Jos cu 25,4%, Cerbal cu majoritate relativă,
Bulzeştii de Jos peste 20%), urmat de cel din bazinul Arieşului (Roşia Montană şi
Baia de Arieş), din ruralul sălăjean şi bistriţean şi din oraşul Bălan.
În 1996 se înregistrează maxima aderenţă a acestor partide (3,4% voturi
“socialiste”), chiar dacă electoratul a fost divizat în mai multe partide de acest tip.
Din PSM s-a desprins Partidul Socialist al lui Mohora, reformator, care a obţinut şi
cel mai mare număr de voturi (1,38%), urmat îndeaproape de partidul lui Verdeţ
(1,3%) şi cel comunist conservator, Partidul Socialist Muncitoresc Român (0,72%).
Distribuţia voturilor acestora este în cea mai mare parte similară, judeţul
Hunedoara fiind de departe principalul furnizor de voturi pentru aceste partide, mai
ales din bazinul Petroşani, Munţii Poiana Ruscă şi Metaliferi, din ruralul Câmpiei
Transilvaniei, Podişului Someşan şi din arealul montan al Bistriţei-Năsăud. Romuli
(5,7%) pentru PSMR, Vulcan (19,1%) pentru PSM şi Răchitova (13%) pentru PS,
au înregistrat maximele în regiune pentru fiecare dintre partidele socialiste, fără
însă a se exclude unele pe altele (în consiliul comunei Cârjiţi, ponderea totală a
acestora a fost de 40,8%). La localele din acelaşi an, ponderea voturilor pentru
173
partidele de stânga a crescut hotărâtor în anumite circumscripţii electorale.

Majorităţi relative şi primării s-au consemnat la Romuli, Ţaga, Băcia, Vorţa şi
Cârjiţi, majorităţi la Ilia, Ghelari, Toteşti şi Roşia Montană şi primării la Mărtineşti
(PS), Beriu, Tulgheş şi Întregalde (PSM). Fiecare dintre cele două partide a avut
candidaţi la preşedenţia României, Adrian Păunescu din partea PSM şi Tudor
Mohora din partea PS, obţinând câte 10 şi 19 mii de voturi, primul cu predilecţie
din Hunedoara şi Bistriţa-Năsăud (Cârjiţi 5,2%) şi cel de-al doilea din Hunedoara,
Alba şi Sibiu (cu ponderi de 5-6%, în Mărtineşti, Lelese, şi Răchitova).
La ultimele alegeri se constată o scădere accentuată a opţiunilor de stânga,
şi dispariţia Partidului Socialist, care a fuzionat cu PDSR. PSM a obţinut 0,59%
din voturi în aceleaşi regiuni, iar Partidul Socialist Român doar 0,09%, numai din
judeţele Braşov şi Covasna. Candidatul la preşedenţie al PSM, Ion Sasu, a avut o
prestaţie nesemnificativă, iar distribuţia voturilor, fără o concentrare teritorială, s-a
suprapus judeţelor Hunedoara (maxima la Bătrâna, 2,6% din voturi), Alba, Mureş,
Sălaj şi Bistriţa-Năsăud. La locale, PS a avut aderenţi în special din judeţul Cluj,
prin popularitatea liderului său (Ioan Rus), viitor ministru de interne în cabinetul
Năstase, PSM în toate judeţele, iar PSMR numai în Deva, Petroşani, Hunedoara,
Băiţa, Băniţa şi Pui.
3.4.6 Asociaţiile sau uniunile “culturale”
În afara partidului etnic maghiar, nici o altă formaţiune politică aparţinând

unei minorităţi naţionale nu a reuşit obţinerea unui scor electoral care să-i permită
accesul în Parlamentul României conform pragului electoral, şi nici să formeze (cu
câteva excepţii minore) majoritatea în vreun consiliu local. Chiar dacă numai
ţiganii şi germanii trăiesc într-un număr semnificativ în Transilvania, alte 12
grupuri etnice existente sau inexistente au participat la alegerile generale sau
locale: grecii, bulgarii, armenii, ruşii-lipoveni, croaţii, cehii şi slovacii, italienii,
evreii, rutenii, polonezii şi albanezi. Din cele 27 de grupuri şi subgrupuri etnice
înregistrate la recensământul din 1992, 11 nu au o formaţiune politică
corespondentă sau nu au participat la alegerile din Transilvania. Este vorba de
aromâni şi macedoromâni, saşi şi şvabi, ucrainieni, sârbi, sloveni, turci, tătari,
ceangăi şi găgăuzi. Alte trei grupuri etnice, neînregistrate separat (la categoria alte
naţionalităţi, în Transilvania au fost înregistrate 540 de persoane), cel al italienilor,
macedonenilor slavi şi al albanezilor, au obţinut un număr considerabil de voturi în
regiunea analizată.
Comunitatea ţiganilor din Transilvania, şi de altfel din toată România, a
fost cea mai divizată din punct de vedere al participării la viaţa electorală. Dacă în
primele alegeri au participat 4 formaţiuni ţigăneşti (Partidul Ţiganilor din
România, Uniunea Generală a Romilor din România, Partida Romilor şi Uniunea
Liber Democrată a Romilor din România), în următoarele, numărul acestora a fost
de 3 (PR, UGRR, Comunitatea Etniei Romilor din România) şi apoi de 2 (PR,
Centrul Creştin al Romilor din România), deşi a crescut numărul de voturi
exprimate pentru acestea. La alegerile locale au mai participat Alianţa Naţională
174
pentru Unitatea Romilor, Uniunea Democrată a Romilor din România şi Asociaţia

Romilor Harghita. Partida Romilor şi Uniunea Generala a Romilor din România a
atras cele mai multe voturi, la fiecare dintre alegeri, o singură dată reuşind un scor
de peste 1% (UGRR, 1,05% în 1996).
Distribuţia teritorială a voturilor se suprapune hărţii etnice, frecvenţele
maxime ale voturilor corespunzând Podişului Hârtibaciului, Târnavelor şi Câmpiei
Transilvaniei. Comuna Buneşti din judeţul Braşov a înregistrat singura majoritate
electorală a unui partid ţigănesc (Uniunea Generală a Romilor), cu 21,7% în
alegerile generale din 1996, iar la celelalte alegeri, maximele fiind menţionate la
Apold (Mureş), 15,3% pentru Partida Romilor şi la Fărăgău (Mureş), 15,9% pentru
acelaşi partid. La alegerile locale (64 de consilieri locali în 1996), maxima a fost în
Budila (Braşov), cu 25,6% şi împreună cu Fărăgău (26,5% ţigani în 1992) au
format singurele majorităţi în 2000, această din urmă comună realizând aceeaşi
performanţă şi în 1996. De regulă, câte doi sau trei consilieri din partea romilor
s-au ales în comunele bistriţene Lechinţa, Cetate, în cele mureşene Fărăgău,
Târnăveni, Sânpaul, Glodeni, Bahnea, Băgaciu, Crăciuneşti, Petelea, în cele sibiene
Târnava, Şura Mică, Vurpăr, Turnu Roşu sau în cele braşovene Budacu, Budila,
Buneşti etc. Partidele ţigăneşti au depus candidaturi, fără să câştige (Bădescu,
2000) şi pentru numeroase primării ale oraşelor (Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Sibiu,
Turda, Alba Iulia, Cisnădie, Copşa Mică, Sovata, Hunedoara, Vulcan) şi comunelor
din Mureş, Sibiu, Bistriţa-Năsăud şi Braşov şi în câte una din Harghita (Atid) şi
Covasna (Belin), în aceasta din urmă concurând chiar două formaţiuni, Partida
Romilor (care a intrat în turul doi) şi Centrul Creştin al Romilor din România.
Forumul Democrat al Germanilor, formaţiunea unică a tuturor saşilor,
şvabilor şi germanilor din România, a reuşit cea mai bună reprezentare electorală
la ultimele alegeri, singura dată când a depăşit 1% din voturile valabil exprimate pe
întreaga regiune. Nu a reuşit niciodată majoritatea în consilii locale, chiar dacă a
ocupat posturi de primar (primarul ales al Sibiului la ultimele alegeri aparţine
acestei formaţiuni politice). Concentrarea voturilor este evidentă în teritoriile
acestora de locuire, cu precădere în judeţul Sibiu, în Depresiunea Braşov, în jurul
Sebeşului, Orăştiei, Reghinului sau Bistriţei şi în alte centre izolate (Cojocna, Batoş
şi Fărăgău).
La alegerile generale, valorile maxime au fost obţinute în 1992 în Laslea şi
Cârţa (peste 17%), acestea deţinând primele locuri şi în celelalte alegeri, în municipiul
Sibiu în 2000 (15,88%), apoi în Miercurea Sibiului, Cisnădie, Sebeş, Mediaş, Agnita,
Rupea, Jibert, Măieruş, Buneşti, Cristian, Buneşti, Hărman, Batoş etc.
La localele din 1992, în Cârţa şi Merghindeal 4 consilieri au aparţinut
Forumului German, în Sibiu şi Cisnădie câte 3, iar în Cenade 2. În 1996, comuna
Cârţa a înregistrat o pondere de 18,2% pentru partidul german (2 consilieri locali),
iar în 2000 s-a înregistrat cel mai spectaculos scor electoral pentru această
formaţiune politică şi pentru candidatul ei la primăria Sibiului. Forumul Democrat
German a obţinut 10 275 de voturi (16,8%), situându-se pe locul doi la consiliul
local, iar Iohannis Klaus-Werner, cu 20 629 de voturi (locul 1) a intrat şi a câştigat
în cel de-al doilea tur de scrutin (alături de candidatul PDSR) fotoliul primăriei
175
acestui oraş. Toate acestea au avut loc în condiţiile în care, în Sibiul anului 1992,
erau înregistraţi un număr de 5511 cetăţeni de etnie germană, ceea ce demonstrează
caracterul multietnic al votului, situaţie întâlnită numai în cazul câtorva formaţiuni
aparţinătoare minorităţilor naţionale. De regulă, posturi de consilieri s-au obţinut de
fiecare dată în oraşele sibiene şi în localităţile cu pondere apreciabilă de saşi din
Sibiu, Braşov, Alba şi Mureş, numărul acestora fiind de 12 în 1996.
După numărul de voturi obţinute, a treia “comunitate naţională”
reprezentată electoral este cea a italienilor. Comunitatea Italiană din România (cu
sediul la Iaşi) a participat în toate alegerile generale, Asociaţia Etnicilor Italieni
“Circolo Trentino” şi Federaţia Italienilor din România în 1996, iar Liga
Comunităţilor Italiene din România în 2000. Votul cumulat al acestora a fost de
1796 în 1992, 4986 în 1996 şi de 7144 în 2000, în condiţiile în care, aşa cum am
mai menţionat, prezenţa oficială a etnicilor italieni, declaraţi în Transilvania, a fost
cel mult de ordinul sutelor. Dintre acestea, Comunitatea Italienilor a obţinut cel mai
mare număr de voturi în 1992 şi 2000, iar Asociaţia Italienilor în 1996.
În 1992, Comunitatea Italienilor a avut o pondere de 0.8% din voturi la
nivelul întregii regiuni analizate, concentrate în totalitate în Hunedoara (cu maxima
în Sântămăria-Orlea, 1,5%), Cluj şi Braşov, remarcându-se comunele Râu de Mori,
Mărtineşti şi Bătrâna, Mărişel, Floreşti, Baciu şi Sânmărtin, Vama Buzăului şi
Cristian.
În 1996, principala formaţiune a fost Asociaţia Italienilor care a înregistrat
o pondere de 0,12% în Transilvania, urmată de Comunitatea Italienilor cu 0,07% şi
de Federaţia Italienilor cu 0,01%, fiecare dintre acestea împărţindu-şi arealele de
influenţă teritorială. Prima formaţiune a avut aderenţă maximă în Alba (Cenade
2,6%, Săsciori, Ohaba, Horea, Scărişoara şi Râmeţ peste 2%), Hunedoara, Cluj şi
Braşov, cea de-a doua în Mureş (Gheorghe Doja 3,5%), Sibiu (Axente Sever peste
2%), Hunedoara (Gura Râului peste 2%) şi Cluj, şi cea de-a treia numai în judeţul
Braşov (valabil şi pentru alegerile locale), cel mai mare număr de voturi fiind
obţinut în oraşele Braşov, Zărneşti şi Făgăraş.
La ultimele alegeri, Comunitatea Italienilor a obţinut 0,27% din voturile
valabil exprimate, arealul său de influenţă desfăşurându-se cu preponderenţă în
centrele urbane din Alba, Cluj, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara şi Braşov, şi cu
puţine excepţii şi în unele areale rurale (Valea Arieşului, Apahida, Jucu, Tritenii de
Jos, Râu de Mori). În mod asemănător, Liga Comunităţilor Italiene a înregistrat
marea majoritate de voturi din urbanul din sudul provinciei (Braşov, Sibiu, Alba şi
Hunedoara), cele mai multe dintre acestea provenind din oraşele Sibiu, Braşov şi
Petroşani.
Uniunea Armenilor din România constituie o altă formaţiune a
minorităţilor naţionale a căror suport electoral depăşeşte baza etnică (165 armeni
declaraţi la ultimul recensământ). Alături de germani şi lipoveni, armenii
constituie un alt grup etnic reprezentat de o singură mişcare politică, atât la nivelul
Transilvaniei cât şi la nivelul întregii ţări. Participând la toate alegerile generale
(lipsind de la locale), a obţinut un număr de voturi de ordinul sutelor, în primele
176
fig. 59 vot minoritati
177
două, şi de ordinul miilor (3701) la cele din 2000. Distribuţia voturilor s-a rezumat
în general la centrele urbane din câteva judeţe şi la câteva areale rurale izolate. În
1992, astfel de voturi s-au înregistrat numai în judeţele Cluj şi Mureş, în 1996
numai în oraşele din Cluj, iar în 2000 arealul s-a extins considerabil, concentrarea
acestora fiind specifică atât judeţului Cluj, cât mai ales celor din sudul provinciei
(Braşov, Sibiu şi Hunedoara). Peste 100 de voturi s-au înregistrat în oraşele Braşov
(541), Hunedoara, Cluj-Napoca şi Deva.
Cel de-al şaselea grup etnic ce a participat cu formaţiune proprie (şi unică)
la fiecare alegeri a fost cel al ruşilor-lipoveni prin Comunitatea Ruşilor-Lipoveni
din România. Chiar dacă la recensământ au fost înregistraţi ca ruşi şi lipoveni,
datorită confuziei subiecţilor sau recenzorilor, sau datorită contradicţiilor din sânul
comunităţii acestora în ceea ce priveşte autoidentificarea, această formaţiune
politică aparţine lipovenilor, adică populaţiei de origine rusă individualizată prin
religia ca “staroobreadţi” sau “staroveri”. Dacă în 1992, repartiţia voturilor
corespunde judeţelor Braşov şi Mureş (de regulă în urban, dar cu ponderi mai
ridicate la Saschiz şi Nadeş), în următoarele alegeri, existenţa acestora se rezumă
doar la judeţul Braşov, în cel mai mare oraş înregistrându-se şi cele mai numeroase
voturi, corespunzător repartiţiei teritoriale a acestei grup etnic.
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, ca unică reprezentantă a
evreilor mozaici a obţinut un număr de 785 de voturi în 1996 (în 1992 nu a
participat) şi de 1785 în 2000. Judeţele Cluj şi Mureş au reprezentat arealul de
răspândire a voturilor în 1996, cu maxime ca ponderi în Veţca, Mica, Sânpaul,
Glodeni, Cătina şi Aşchileu, la acestea adăugându-se Braşovul în 2000, cel mai
mare număr de voturi fiind înregistrat în urbanul mare din aceste unităţi
administrative.
Uniunea Elenă din România este principala formaţiune politică a grecilor
din România, dar alături de aceasta a mai participat la alegerile din 2000 şi
Comunitatea Elenă-Prahova. La primele alegeri, opţiuni pentru această formaţiune
s-au înregistrat doar în judeţul Braşov, cu ponderi mai ridicate în Viştea, Ucea,
Jibert, Buneşti, Măieruş, Hărman etc. În 2000, comunitatea prahoveană a atras
voturi doar din acelaşi judeţ, în schimb Uniunea Elenă a avut ca suport electoratul
din oraşele mari, din Braşov, Sibiu, Hunedoara, Alba şi Cluj. Şi în cazul acestei
comunităţi, numărul de voturi depăşeşte cu mult numărul declarat al etnicilor greci
la recensământ.
Cele două formaţiuni principale ale bulgarilor au participat la ultimele
două alegeri şi în Transilvania, dar pe areale diferite de la un scrutin la altul. Dacă
în 1996, Uniunea Bulgară din Banat a obţinut voturi doar din judeţul Hunedoara
(cu precădere din cele două oraşe mari şi din bazinul Petroşani), în 2000 aceasta a
caracterizat toate judeţele din regiune, cel mai mare număr fiind obţinut în
reşedinţele de judeţ (Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj-Napoca şi Bistriţa) iar cel
mai întins areal a caracterizat Bistriţa-Năsăud şi Mureş. Cea de-a doua formaţiune,
specifică bulgarilor din Muntenia, Comunitatea “Bratstvo” a Bulgarilor din
România a participat la alegerile din 2000, Braşovul fiind singurul judeţ unde au
existat opţiuni pentru aceasta (94 de voturi). În număr de 154 de bulgari declaraţi,
178
este greu de explicat numărul mare de voturi obţinut (4067), fiind una dintre
comunităţile cu cea mai mare suprareprezentare electorală din Transilvania. Alături
de greci, comunitatea bulgară din România este cea mai divizată din punct de
vedere politico-organizatoric, nu mai puţin de 4 organizaţii participând cu liste
proprii în ultimele alegeri.
Albanezii, grup etnic care, de asemenea, nu a fost surprins detaliat la
recensământ, numărul acestora neputând depăşi câteva sute, au înregistrat 683 de
voturi în 1996 şi 3797 în 2000, prin Uniunea Culturală a Albanezilor din România
şi prin Liga Albanezilor din România. Prima formaţiune a participat în ambele
alegeri, arealul de aderenţă fiind judeţele Braşov, Sibiu şi Cluj, la acestea
adăugându-se Mureşul şi Hunedoara la ultimul scrutin, concentraţia maximă a
voturilor caracterizând judeţul Cluj şi oraşele mari din celelalte unităţi
administrative. Liga Albanezilor din România a atras voturi din toate judeţele, cu
excepţia Harghitei şi Covasnei, frecvenţă mai ridicată consemnându-se în Mureş,
Bistriţa-Năsăud şi Alba şi în urbanul mare din regiune.
Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România a obţinut 166 de
voturi în 1996 şi 49 în 2000 (scădere determinată probabil de apariţia unei alte
formaţiuni a cehilor), acestea fiind concentrate în ruralul din Sălaj, cele mai multe
în Almaşu, Rus, Bălan, Gârbou, Leţca, Băbeni etc., corespunzând cu distribuţia
teritorială a slovacilor, însă fără a cuprinde şi celelalte areale de rezidenţă din
Hunedoara sau Cluj. La alegerile locale, uniunea nu a prezentat candidaţi în
regiune, de altfel singura circumscripţie cu liste fiind comuna Plopiş, unde slovacii
deţin majoritatea absolută a populaţiei.
Alte patru formaţiuni ale unor populaţii de origine slavă s-au mai înscris în
competiţia electorală din 2000. Croaţii, cu cel mai mare număr de voturi etnice,
după maghiari, germani, ţigani şi italieni, şi cu două formaţiuni politice, deşi
numărul lor în regiune este de numai 28, iar distribuţia lor este cu totul
întâmplătoare, locuind numai în oraşe (ca excepţii, câte un croat în Cheţani şi Baia
de Criş şi doi în Brădeni). Uniunea Croaţilor din România se detaşează net cu 4744
de voturi exprimate în Braşov (municipiul Braşov cu cel mai mare număr, 406),
Sibiu, Hunedoara, Alba şi Cluj, mai ales în oraşe, şi Liga Democrată a Croaţilor din
România, a cărei răspândire teritorială a voturilor (451) corespunde în întregime
judeţului Sălaj. Situaţia este cel puţin bizară, în condiţiile în care nu există nici un
croat declarat în acest judeţ, iar în comuna Gârbou, secţia de votare numărul 127
din satul Bezded, din totalul de 188 de voturi valabil exprimate, 162 (86%) au fost
pentru liga croată. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în Românaşi, Gâlgău şi Băbeni,
şi explicată, neoficial, prin manevrele electorale nu tocmai ortodoxe, anumiţi lideri
locali căutând diverse modalităţi de acces în parlamentul României, speculând legi
care se dovedesc a fi prea flexibile.
Polonezii, în număr de 480, au candidat în România prin două asociaţii,
Uniunea Polonezilor din România (423 de voturi în Transilvania, 5055 în
România) şi Uniunea Polonezilor din România ”Dom Polski” (172 de voturi, 1619
în România), diferite în ceea ce priveşte distribuţia teritorială a voturilor. Prima
formaţiune a obţinut voturi în Cluj şi Sibiu, atât în urban cât şi în rural, iar cea de-a
179
doua, numai în judeţul Braşov, marea majoritate în oraşele din Depresiunea Braşov
şi Făgăraş.
O formaţiune, cu totul nouă pe scena politică românească, este Asociaţia
Macedonenilor Slavi din România, grup etnic care, de asemenea, nu a fost cuprins
în datele recensământului din 1992. Numărul voturilor acestei asociaţii a fost de
2569, exprimate doar în areale restrânse din judeţul Cluj şi Hunedoara: Cluj-
Napoca (578), Apahida, Bonţida, Gherla, Dej, Turda şi Câmpia Turzii, Petroşani şi
Petrila (peste 300), Vulcan, Lupeni, Uricani, Baru, Deva, Brad şi Baia de Criş.
Ultima formaţiune etnică este cea a rutenilor, Uniunea Culturală a
Rutenilor din România, aceasta reuşind obţinerea a 1508 voturi, cu siguranţă nu de
pe urma celor 52 de ruteni declaraţi. Repartiţia teritorială a voturilor acoperă atât
urbanul cât şi ruralul din Cluj (Cluj-Napoca, cu cel mai mare număr de voturi),
Mureş, Braşov, Alba şi Hunedoara.
Candidaţii independenţi rareori au reuşit să se impună în alegerile
generale, singura situaţie de acest fel înregistrată, a fost cea de din bazinul superior
al Arieşului, la ultimele alegeri, în comunele Horea, Arieşeni, Gârda de Jos, Avram
Iancu, Scărişoara şi Albac. În schimb la locale, reprezentarea acestora a fost
deosebită, mai ales la alegerile pentru primării (136 în 1992 şi 71 în 1996) dar şi
pentru consiliile locale, atât în judeţele cu populaţie românească majoritară cât şi în
arealul de locuire compactă maghiară.
180

Democraţia Contemporană. Alternative Politice Şi Comportamentale (1992-2000) Transilvania

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Democraţia Contemporană. Alternative Politice Şi Comportamentale (1992-2000) Transilvania

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Democraţia postdecembristă

3.4 Democraţia contemporană. Alternative politice

După o perioadă extrem de critică a guvernării Frontului Salvării

3.4.1 Contextul legislativ şi configuraţia generală a voturilor în Transilvania

Contextul legislativ al alegerilor din 1992, 1996 şi 2000 este asemănător

de locuri alocate minorităţilor a fost de 9 în primul parlament postdecembrist, 13 în

Analiza comportamentului electoral se bazează pe datele oficiale

caracteristicile sale calitative opţiunile electorale, s-a menţinut în jurul valorii de

1992 1996 2000

Principalele opţiuni ale electoratului ardelean s-au menţinut relativ

tur de scrutin a consemnat în ambele alegeri victoria clară a fostului preşedinte al

3.4.2 Democraţia populară vs reformă radicală

Frontul Salvării Naţionale, ce a dominat alegerile din 1990, a fost

FIG 49 DEPUTATI 1992

social-democraţiei, alături de partidul “istoric” al lui Sergiu Cunescu, Partidul

fig.50 deputati 1996

fig.51 deputati 2000

Alegerile locale nu prezintă o regionare bine definită în ceea ce priveşte

cuprindea majoritatea comunelor româneşti din Transilvania, cu excepţia celor

fig 53 presedinte 1992

Convenţia Democrată nu a mai avut acelaşi succes în alegerile locale,

fig. 54 presedinte 1996

Tabelul 15. Numărul de oraşe şi comune cu majoritate relativă în alegerile

1992 1996 2000

În anul 2000, în condiţiile întrunirii a peste 20% din opţiunile electoratului,

Mediaş, Braşov, Făgăraş, Victoria şi Sighişoara şi în comune apropiate acestora:

3.4.3 Autonomie etnică vs Stat naţional unitar

Coalizarea tuturor forţelor politice maghiare într-un partid etnic a

Târnavelor, Depresiunea Reghin etc.), culoarul Mureş-Arieş, Valea Nadăşului şi

de peste 19%) sau a altor naţionalităţi, pentru primarul şi formaţiunea politică

Toate unităţile administrativ-teritoriale româneşti din judeţul Mureş şi

transilvan şi românesc. Acesta a avut o oarecare aderenţă în arealele tradiţionale

fig. 57 presedinte 2000

3.4.4 Partidele de centru. Între PDSR şi CDR

fig. 58 consiliu local 2000

3.4.5 Mişcările ecologiste

Chiar dacă nu se poate vorbi de o orientare ecologistă în România, cu un

Partidul Ecologist a participat la ultimele alegeri legislative pe liste proprii,

3.4.6 Partidele de stânga. Socialismul conservator sau reformator

În cadrul partidelor de stânga, patru formaţiuni au activat în Transilvania,

partidele de stânga a crescut hotărâtor în anumite circumscripţii electorale.

3.4.6 Asociaţiile sau uniunile “culturale”

În afara partidului etnic maghiar, nici o altă formaţiune politică aparţinând

pentru Unitatea Romilor, Uniunea Democrată a Romilor din România şi Asociaţia

fig. 59 vot minoritati

S-ar putea să vă placă și