Introducere

Reprezentarea politică depinde de anumite aspecte, cum ar fi sistemul electoral, de partide şi de

modul de formare a guvernului.

Sistemele electorale reprezintă ansamblul procedurilor de desemnare a reprezentanţilor corpului

electoral în organismele puterii locale şi centrale şi sunt esenţiale în formarea sistemului de
partide, care la rândul lui determină stabilitatea guvernelor. Aceste sisteme tind spre generarea
unor rezultate disproporţionate, mai exact diferenţa dintre distribuţiile voturilor si locurilor. În
cazul alegerilor prezidenţiale disproporţionalitatea este superioară din cauza formulei electorale
pluraliste(Lijphart 2006). Scăderea numărului de partide parlamentare în comparaţie cu cele
electorale si pot forma majoritatea parlamentară pentru acele partide care nu au primit susţinerea
majorităţii. Sistemele electorale diferite au impact asupra sistemelor de partide, nu numai cele
majoritate tind sa reprezinte în mod special partidele mari, nu pe cele mici. (Boari și Gherghina
2008)

În sociologia politică şi în politologie, relaţia dintre sistemele electorale şi sistemele de partide

reprezintă o temă de analiză încă de la mijlocul secolului trecut. Maurice Duverger (1950) a fost
primul care a sintetizat relaţia dintre sistemele electorale şi sistemele de partide prin 3 „legi”
principale:

(1) reprezentarea proporţională tinde către un sistem de partide multiple, rigide, independente
şi stabile (cu excepţia cazului prezentat de mişcările pasionale);
(2) scrutinul majoritar cu două tururi tinde către un sistem de partide multiple, suple,
dependente şi relativ stabile (pentru toate cazurile);
(3) scrutinul majoritar cu tur unic tinde spre un sistem dualist, cu alternanţa la putere a
marilor partide independente.

Cu alte cuvinte, sistemul majoritar uninominal cu 1 tur (exemplul britanic) conduce la un sistem
cu două mari partide, sistemul majoritar uninominal cu două tururi (exemplul francez) la un
sistem multipartid cu două mari coaliţii de partide, iar sistemul proporţional la un sistem
multipartid, cu un grad ridicat de libertate al partidelor în formarea coaliţiilor.

Duverger îşi construieşte explicaţia pe baza a două categorii de factori, mecanici şi psihologici.
Factorul mecanic reiese din efectele puternice de suprareprezentare în cazul primelor două
partide ca mărime, respectiv de subreprezentare în cazul celorlalte partide.

1
Factorul psihologic completează pe cel mecanic, în sensul că legile electorale schimbă
comportamentul alegătorilor şi al politicienilor. Ca urmare, factori structurali blochează
sistematic şansele partidelor mai mici de a accede în parlament.

Principala critică adusă legilor lui Duverger a fost că nu ar ţine cont de specificul istoric şi
sociologic al diferitelor ţări (Martin, 1999, p. 116). Ulterior, Duverger (1976, pp. 290-92) şi-a
nuanţat poziţia, comparând acţiunea sistemelor electorale cu cea a “unei frâne sau a unui
accelerator”, deoarece „modurile de scrutin nu joacă un rol motor propriu; realităţile naţionale,
ideologiile şi mai ales structura socio-economică au, în general, acţiunea cea mai hotărâtoare în
această privinţă.”

Arend Lijphart a dezvoltat studiile comparativiste asupra sistemelor electorale, în special asupra
disproporţionalităţii şi a influenţei asupra sistemelor de partide. Într-un studiu privind modele ale
democraţiei ce cuprinde 36 de ţări, Lijphart consideră că în ţările vest-europene (cu profil
multiconfesional, având câteva clivaje sociale şi sistem multipartid) sisteme proporţionale au
asigurat emergenţa unui sistem democratic cu o mai largă implicare a diferitelor grupuri sociale
în dezbaterea şi decizia politică, pe care l-a denumit democraţie consociativă. În acelaşi timp,
există şi un model anglo-saxon, pe care Lijphart îl denumeşte modelul Westminster, care include,
între altele, un sistem cu două partide, scrutin majoritar uninominal şi cabinete monocolore. Cu
alte cuvinte, cele două tipuri fundamentale de sistemele electorale, majoritar şi proporţional,
reprezintă şi moduri diferite de a face politică, două modele distincte de cultură politică
(Lijphart, 2006).

În ceea ce priveşte procesul de schimbare a sistemului electoral, Pierre Martin (1999, pp. 144-
145) a identificat câteva caracteristici generale:

a) modurile de scrutin sunt în aceeaşi măsură produsul sistemelor politice ca şi invers;

b) poziţiile partidelor politice faţă de modurile de scrutin sunt în esenţă în funcţie de
interesele lor electorale;
c) alegerea modului de scrutin este în general o înţelegere între principalele forţe politice;
d) schimbările de mod de scrutin intervin mai mereu în timpul crizelor politice care
antrenează bulversări, în care schimbările modurilor de scrutin nu sunt decât un aspect;
e) reprezentanţii aleşi printr-un anume mod de scrutin au adeseori tendinţa să creadă că
realegerea lor ar fi compromisă în alt mod de scrutin.

2
Principiile care stau la baza propunerii de faţă includ:

 asigurarea stabilităţii politice, prin formarea guvernului de către majorităţi parlamentare

clare şi transparente, evitând instabilitatea politică;
 reducerea costurilor campaniei electorale, ca factor stimulativ structural al corupţiei în
sistemul politic; 3. lărgirea bazei sociale de recrutare a parlamentarilor, asigurând astfel
un nivel mai ridicat de competenţă şi democraţie în procesul legislativ;
 asigurarea proporţionalităţii numărului de parlamentari cu populaţia României, conform
art. 62 (3) din Constituţie, caracterului unitar al Statului Român, tradiţiilor şi principiilor
democratice.

Modul de alegere a parlamentelor naționale

Spania

Tipul si structura Parlamentului

Parlamentul Spaniei este format din două Camere: Camera Deputaţilor (Congreso de los
Diputados) - având un număr de 350 de membri şi Senatul care are 248 de membri. Alegerea
parlamentarilor se face, pentru ambele Camere, odată la patru ani.

Tipul de sistem electoral folosit

Pentru alegerea Camerei Deputaţilor se foloseşte un sistem de reprezentare proporţională cu

scrutin de listă (blocată) organizat la nivelul a 50 de circumscripţii electorale.

Pentru alegerea Senatului se folosesc două sisteme

 208 senatori sunt aleşi în mod direct în 52 de cicrumscripţii electorale plurinominale (cu
patru senatori fiecare), prin aşa numitul “sistem cu vot limitat” în care fiecare alegător
votează nu o listă de candidaţi, ci un număr de maximum trei candidaţi;

3
  ceilalţi 40 de senatori sunt aleşi în mod indirect, ei fiind desemnaţi de adunările
legislative ale celor 17 comunităţi autonome, fiecare dintre acestea având dreptul de a
alege un senator la care se adaugă încă unul pentru fiecare milion de locuitori

Prag electoral

Pentru Camera Deputaţilor există un prag minim de 3% din voturile valibil exprimate la nivelul
întregii ţări. Acesta este valabil pentru toţi actorii competiţiei electorale, indiferent dacă este
vorba de partide politice sau de candidaţi independenţi

Pentru nu există un prag electoral minim acesta depinzând de numărul populaţiei din regiune.

Modul în care votează alegătorul

În cazul alegerilor pentru Camera Deputaţilor, alegătorul are dreptul să voteze doar pentru o listă
de candidaţi în circumscripţia sa. Pentru oraşele Ceuta şi Melilla, alegătorul are opţiunea de a
vota o listă sau un candidat de pe o listă prezentată de un partid. Pentru senatorii care se aleg în
mod direct, alegătorul poate vota un număr de maximum trei candidaţi în circumscripţia sa.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele

Stabilirea numărului de mandate care revin fiecărei liste de candidaţi se face aplicându-se
formula d'Hondt (a celei mai mari medii): numărul de voturi primit de fiecare listă de candidaţi
se împarte la un număr de divizori (1, 2, 3, ...) egal cu numărul de mandate care sunt de
distribuit, după care se dispun câturile obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine
descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat
până când sunt epuizate toate mandatele care sunt de distribuit. Pentru oraşele Ceuta şi Melilla,
în care se alege câte un deputat, mandatul este atribuit acelui candidat care obţine cel mai mare
număr de voturi. În cazul senatorilor care se aleg în mod direct, atribuirea celor patru mandate
din fiecare circumscripţie se face în favoarea candidaţilor care obţin cel mai mare număr de
voturi, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinut de fiecare dintre aceştia.

Sisteme electorale folosite în alegerile pentru Parlamentul European

4
Numărul de locuri în Parlamentul European – 64

Tipul de sistem electoral folosit

Alegerile sunt organizate pe baza unui sistem proporţional cu scrutin de listă (blocată) la nivelul
întregii ţări (întreaga ţară reprezintă o circumscripţie).

Prag electoral - Nu există prag electoral.

Modul în care votează alegătorul

Alegătorul trebuie să voteze una din listele de candidaţi de pe buletinul de vot, fără a putea
interveni în determinarea ordinii candidaţilor

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele

Numărul de mandate care revin fiecărei liste se stabileşte prin metoda d'Hondt: numărul de voturi
primit de fiecare listă se divide, pe rând cu 1, 2, 3, 4, 5, 6, ...64, după care se dispun câturile
obţinute pentru toate listele de candidaţi în ordine descrescătoare, aceasta fiind ordinea în care
fiecărui cât urmează să-i corespundă câte un mandat până când sunt epuizate toate mandatele. În
cazul fiecărei liste sunt declaraţi aleşi candidaţii în ordinea descrescătoare a locului ocupat pe
lista respectivă.

Austria

Tipul şi structura Parlamentului

Parlamentul austriac este unul bicameral, fiind format din Consiliul Naţional (Nationalrat) care
are 183 de membri, aleşi pentru o perioadă de patru ani şi Consiliul Federal (Bundesrat) care are
64 de membrii, aleşi pentru cinci sau şase ani, de către parlamentele regionale.

Tipul de sistem electoral folosit

Consiliul Naţional este ales printr-un sistem electoral proporţional cu scrutin de listă închisă şi
vot preferenţial (opţional). Partidele politice pot propune liste de candidaţi la nivelul celor 9

5
„provincii” (Länder), la nivelul celor 43 de districte regionale în care sunt împărţite cele 9
provincii, precum şi la nivel federal.

În Consiliul Federal, locurile sunt împărţite între partide, în conformitate cu numărul de locuri pe
care acestea le deţin în adunările regionale.

Prag electoral

Există un prag electoral de 4% prevăzut pentru accesul partidelor politice la cea de a doua şi a
treia fază a procesului de alocare a mandatelor, respectiv cele care se derulează la nivelul celor 9
provincii şi la nivel federal.

Modul în care votează alegătorul

Alegătorul poate vota o singură listă de candidaţi, listă pe care poate să exprime şi o preferinţă
pentru unul dintre candidaţi.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele

Numărătoarea voturilor se face, mai întâi, la nivelul districtelor regionale, unde numărul de
voturi necesar pentru a câştiga un mandat este egal cu numărul de voturi exprimate în district
împărţit la numărul de mandate atribuite districtului respectiv. Numărul de mandate care revin
fiecărui partid politic într-un district se determină prin metoda Hagenbach-Bischoff (pentru
fiecare partid, numărul de voturi se împarte la numărul de mandate care revin districtului, mărit
cu unu).

Voturile care nu sunt luate în considerare la nivelul districtelor (resturile operaţiilor de împărţire)
sunt cumulate, pentru fiecare partid în parte, la nivelul provinciilor, dar numai pentru partidele
care depăşesc pragul de 4% din totalul voturilor la nivelul provinciilor. Sistemul de atribuire a
mandatelor folosit la acest nivel este similar cu cel de la nivel local.

Voturile rămase nefolosite şi la nivelul provinciilor sunt cumulate la nivel federal, dar numai
pentru partidele care depăşesc 4% din totalul voturilor exprimate la nivel federal. La acest nivel,
este folosită formula d'Hondt pentru alocarea mandatelor.

Odată stabilit numărul de mandate corespunzător fiecărui partid politic, de mandatele respective
vor beneficia, în primul rând, candidaţii care întrunesc un număr de voturi preferenţiale egal cu

6
cel puţin jumătate din coeficientul electoral al circumscripţiei (numărul de voturi corespunzător
unui mandat, obţinut prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate în circumscripţie
la numărul de mandate corespunzător circumscripţiei respective) sau cel puţin este egal cu 1/6
din voturile valide acordate partidului său în respectiva cicumscripţie. Ordinea în care se face
distribuirea mandatelor este determinată de numărul voturilor preferenţiale obţinute de fiecare
candidat. In cazul în care unul sau mai mulţi candidaţi sunt îndreptăţiţi să primească ultimul
mandat care este de distribuit în circumscripţie, decisivă este poziţia candidatului pe lista
partidului.

Mandatele alocate unui partid care nu pot fi distribuite candidaţilor pe baza voturilor
preferenţiale (sunt mai puţini candidaţi care întrunesc condiţiile menţionate mai sus decât
numărul de mandate care sunt de distribuit), vor fi acordate candidaţilor în ordinea
descrescătoare a poziţiei pe care aceştia o ocupă pe lista partidului.

Sisteme electorale folosite în alegerile pentru Parlamentul European

Numărul de locuri în Parlamentul European – 21

Tipul de sistem electoral folosit

Alegerile sunt orgnizate pe baza sistemului proporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţial,
organizat într-o singur circumscripţie electoral constituit la nivelul întregului teritoriu federal.

Prag electoral

Listele de candidaţi care obţin mai puţin de 4% din voturi nu se califică pentru alocarea
mandatelor.

Modul în care votează alegătorul

Alegătorul are un singur vot pe care îl acordă fie unei liste cu toţi cei mentionaţi pe lista
respectivă, fie unui anume candidat de pe acea listă.

Modul în care se stabilesc rezultatele şi se atribuie mandatele

Repartizarea mandatelor către partidele politice se realizeaz prin algoritmul d'Hondt.

7
 În cadrul fiecărui partid, mandatele sunt distribuite candidaţilor de pe listă, în funcţie de numărul
de voturi preferenţiale obţinut de fiecare dintre aceştia, din totalul voturilor exprimate în favoarea
partidului respectiv.

Indicele Gallagher sau cel al celor mai mici patrate se calculează în felul următor: - se calculează
pentru fiecare partid diferenţa dintre procentul de voturi şi procentul de mandate - aceste
diferenţe se ridică la patrat - pătratele se însumează - suma se împarte la două - din rezultat se
extrage radical Rezultatul primit este un indice care, asemănător indicelui Loosemore-Hanby,
cuantifică neproporţionalitatea de la o alegere la alta, însă modul de calcul ţine cont de
diferenţele mai mari la partide, de diferenţele procent mandate – procent voturi care sunt mai
semnificative din punctul de vedere al caracterizării sistemului. (vezi Gallagher 1997, 116;
Gorun 2005, 109)

Alegeri parlamentare Austria

2006

Partid Voturi (V) Locuri (L) V/100 L/100 Diferenta intre Diferenta la
V/100 si L/100 patrat
% NR. %

Social Democratic Party (SPÖ) 35.71 68 37.15 0.3571 0.3715 -0.0144 0.00020736

People's Party (ÖVP) 34.22 66 36.06 0.3422 0.3606 -0.0184 0.00033856

Freedom Party (FPÖ) 21 11.47 0.1121 0.1147 -0.0026 0.00000676

11.21

Greens 20 10.92 0.1049 0.1092 -0.0043 0.00001849

10.49

Alliance for the Future of Austria 8 4.37 0,042 0,0437 -0.0017 0.00000289
(BZÖ) 4.20

Anexa 1 Austria

G2006=√ 1/2 ∑ ¿ ¿ =√ 1/20.00057406 = √ 0.000287= 0.016 X100 = 1.69

8
Anexa 2 Austria
Alegeri parlamentare Austria
2008

Partid Voturi (V) Locuri (L) V/100 L/100 Diferenta Diferenta

intre V/100 la patrat
% NR. % si L/100

Social Democratic Party (SPÖ) 29.26 57 31.14 0.2926 0.3114 -0.0188 0.00035344

People's Party (ÖVP) 25.98 51 27.86 0.2598 0.2786 -0.0188 0.00035344

Freedom Party (FPÖ) 34 18.57 0.1754 0.1857 -0.0103 0.00010609

17.54

Greens 20 10.92 0.1043 0.1092 -0.0049 0.00002401

10.43

Alliance for the Future of Austria 10.70 21 11.47 0.1070 0.1147 -0.0077 0.00005929
(BZÖ)

G2008=√ 1/2 ∑ ¿ ¿=√ 0.000448135 =0.0211691993235455 x 100 = 2.11

9
 Anexa 1 Spania

Alegeri parlamentare Spania

2011

Partid Voturi (V) Locuri (L) V/100 L/100 Diferenta intre Diferenta la

% NR. % V/100 si L/100 patrat

45.24 186 0.4524 0.5314 -0.079 0.006241

People's Party 53.14

Spanish Socialist Workers' Party 29.13 110 0.2913 0.3142 -0.0229 0.00052441
(PSOE) 31.42

Convergence and Union (CiU) 4.24 16 4.57 0.0424 0.0457 -0.0033 0.00001089

United Left (IU) - The Greens 7.02 11 0.0702 0.0314 0.0388 0.00150544
(LV) 3.14

Amaiur 1.39 7 2 0.0139 0.02 -0.0061 0.00003721

Union Progress and Democracy 4.76 5 0.0476 0.0142 0.0334 0.00111556

(UPyD) 1.42

Basque Nationalist Party (EAJ- 1.35 5 0.0135 0.0142 -0.0007 0.00000049

PNV) 1.42

ESQUERRA 1.07 3 0.85 0.0107 0.0085 0.0022 0.00000484

Galician Nationalist Party (BNG) 0.77 2 0.57 0.0077 0.0057 0.002 0.000004

CC-NC-PNC 0.6 2 0.57 0.006 0.0057 0.0003 0.00000009

Compromís-Q 0.52 1 0.28 0.0052 0.0028 0.0024 0.00000576

Asturian Forum (FAC) 0.41 1 0.28 0.0041 0.0028 0.0013 0.00000169

10
Geroa Bai (GBAI) 0.18 1 0.28 0.0018 0.0028 -0.001 0.000001

G2011=√ 1/2 ∑ ¿ ¿=√ 0.00472619 =0.068747290855713 x 100 = 6.87

Anexa 2 Spania

Alegeri parlamentare Spania

2008

Partid Voturi (V) Locuri (L) V/100 L/100 Diferenta intre Diferenta la

% NR. % V/100 si L/100 patrat

Spanish Socialist Workers' Party 44.14 169 48.29 0.4414 0.4829 -0.0415 0.00172225
(PSOE)
People's Party (PP) 40.57 153 43.71 0.4057 0.4371 -0.0314 0.00098596

Convergence and Union (CiU) 3.09 11 3.14 0.0309 0.0314 -0.0005 0.00000025

Basque Nationalist Party (EAJ- 1.21 6 1.71 0.0121 0.0171 -0.0050 0.000025
PNV)

Republican Left of Catalonia 1.18 3 0.86 0.0118 0.0086 0.0032 0.00001024

(ERC)
United Left (IU) 3.84 2 0.57 0.0384 0.0057 0.0327 0.00106929

Galician Nationalist Party (BNG) 0.83 2 0.57 0.0083 0.0057 0.0026 0.00000676

Canarian Coalition - Canarian 0.66 2 0.57 0.0066 0.0057 0.0009 0.00000081

Nationalist Party (CC-PNC)

Union Progress and Democracy 1.21 1 0.29 0.0121 0.0029 0.0092 0.00008464
(UPyD)
Nafarroa Bai (Na-Bai) 0.25 1 0.29 0.0025 0.0029 -0.0004 0.00000016

G2008=√ 1/2 ∑ ¿ ¿ =√ 0.00195268 =0.0441891389370737 x 100 = 4.41

11
Concluzie

Într-un final, fiecare scrutin are atât avantajele şi dezavantajele sale. Diferite societăţi
democratice stabile utilizează diverse modele de scrutin electoral, fapt ce demonstrează că nu
tipul anumit de scrutin asigură calitatea guvernării. Chestiunea modificării sistemului electoral
este una importantă pentru societate şi necesară de a fi discutată, şi analizată în mod public de
către toate părţile interesate şi iniţiate în domeniu. Departe de a fi un doar o simplă tehnică,
sistemul electoral se raportează la cultura sau culturile politice existente, cu care interacţionează.
Multipartidismul specific Europei continentale nu este reflectarea directă a sistemelor electorale,
ci dezvăluie tradiţii istorice, specificităţi sociale şi aspecte culturale care împreună contribuie la
constituirea unui sistem de partide.

Referinţe bibliografice:

1. Benoit K. Duverger’s Law and the Study of Electoral Systems. In: French Politics, 2006/4.

2. Iancu Gh., Glăvan Gh. Sistemul electoral. Bucureşti: All Beck, 2005.

3. 25+2 modele electorale (coordonator A.Sorescu). Bucureşti: Asociaţia ProDemocraţia,

2006.

4. Voicu G. Pluripartidismul. O teorie a democraţiei. Bucureşti: ALL, 1998.

5. Martin P. Sisteme electorale şi modurile de scrutin. Bucureşti: Regia Autonomă „Monitorul

Oficial”, 1999.

Resurse web:

http://archive.ipu.org/parline-e/reports/arc/2293_08.htm

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/59-65_0.pdf

http://www.inovatiasociala.ro/jurnal/article/view/art_1377702400.pdf

12
http://www.apd.ro/files/publicatii/25plus2_Modele_electorale_I_Sisteme_electorale.pdf

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:2017_UK_General_Election_Gallagher_Index.png

13