LICENTA Gianfranco Pasquino

Curs de tiin politic

tiina politic contemporan este un ansamblu de reflecii i analize ale fenomenelor politice. n observarea evolutiei stiinei politice trebuie avut in vedere atat obiectul ei (puterea, statul) cat si metoda de strangere a informaiilor (la inceput istoria politic). Odat cu Machiavelli, alturi de istoria politic se dezv. observarea fenomenelor politice. Dup revoluia stiinific de la sf sec 19 n Europa (sunt experimentate noi metode de studiu), direcia de analiz a fenom pol este centrat pe modul de formare i schimbare a claselor politice (teoria elitelor). n noile condiii din a 2 a jum a sec XX(analiza nazismului, comunismului, a societilor fr stat dar nu fr politic) , odat cu multiplicarea direciilor de analiz apare i necesitatea reformulrii obiectului de studiu al tiinei poltice. Acum apare definia lui D.Easton dat politicii ca activitate de atribuire imperativ de valori pentru o societate precum i propunerea de analiz sistemic a politicii (analiza sist pol n ansamblu). n concepia lui analiza pol, pt a deveni o tiin, trebuie s se axeze pe obs i analiza comportamentelor concrete ale actorilor politici ct i pe tehnici specifice (sondaje, interviuri, etc) comportamentismul n politic. Dup comportamentism Dhl sustine 5 fragmente in cutarea unitaii: cuantificarea, cercetri empirice, apelul la istorie, teoria politica, speculatia teoretica. Participarea social Def = ansamblul raporturilor in forme, modalitati, frecvene i instansitati diferite intre indivizi, grupuri, asociaii = ansamblul actelor i atitudinilor care influenteaz(direct/indirect, legal/ilegal) deciziile guvernantilor, alegerea lor pentru a pastra/modifica structura sistemului. Daca part pol a existat dintotdeauna ea a cpatat o caracteristica specifica odata cu formarea statelor (part electorala). Rokkhan identifica 4 trepte institutionale privind legatura dintre democratizare si participare pol:- legitimarea;- ncorporarea;- reprezentarea;- puterea executiv. Diferenta intre participare pol si mobilizare este ca primul e un proces spontan, autonom, porneste de jos, n timp ce al II lea este indus si heteronom. Procesul participrii include 2 gfaze: politizarea naintea participrii i receptivitatea de dup participare. Participarea are 2 forme: activitatea orientat ctre decizie i cea orientat ctre expresie. 1

Participarea electorala este cea mai raspndita forma de participare. Oamenii voteaza datoria grijii fata de statutul sociala sau contiinei de clasa. Exist participare ne/conventional si de aici mai multe tipuri de participanti: inactivi, conformiti, reformiti activiti, contestatari. Participarea electoral are 3 aspecte importante: motivaiile individuale raportul ntre aciunea individual i cea de grup (rolul grupurilor n participare) natura si importanta beneficiilor individuale/colective

Participarea electoral se aociaz cu importanta alegerilor, cu importanta pe care alegtorul o atribuie reuitei acestora si cu percepia propriei influene asupra acestei reuite. Pe de alt parte, dac ne gndim c politica modern presupune o competiie ntre grupuri, e necesar o analiz a fenomenului de asociere politic [grupuri de interese, micri colective etc] acestea reprezentnd locuri si instrumente de participare politica.

Grupuri si miscari Cercettorii anglo-saxoni au realizat c pluralitatea grupurilor i competiia dintre ele sunt elemente esentiale pentru manifestarea, meninerea i transformarea democraiei. Modalitatea clasic de aciune a grupurilor este presiunea. Fiecare grup caut s determine cu precizie nivelul la care este luata decizia care l privete. Astfel, anlizarea activitii grupurilor duce la reconstituirea proceselor decizionale iar astfel se poate determina cine executa o putere mai mare asupra crei politici publice. Succesul grupurilor de interes este determinat att de gradul de adecvare la normele culturale generale ale unei societati ct i de resursele sale [dimensiunea gr, resurse financiare, reprezentativitatea, integrarea in activitatea social, etc]. Neocorporatismul = model de raporturi intre organizaii i stat. Este util pentru c ofer o viziune mai ampl a modurilor de articulare i agregare a intereselor n sistemele politice compacte, reuind s in seam att de dinamismul concurenial ct i de nelegerile ineriale. Avnd n vedere c micrile coletive atac instituiile si structura oportunittilor politice se poate contura o tipologie a acestor micri:

Tipuri de raporturi

conflictual pacific

Nivel de opozitie partial Miscari expresive Miscari reformiste 2

total Miscari integriste Miscari comunitare

Privind consecintele participarii, indivizii mai activi vor exercita o influenta dominanta att n comunicarea preferintelor cat si in alegerea liderilor in detrimentul majoritatii populatiei care este prea putin activa. Apoi, receptivitatea liderilor creste odata cu cresterea participarii politice dar totodat scade si egalitatea (receptivitatea generala a liderilor este mai mare si pentru cei ce nu participa). n fial, participarea politica este favorizata de : raspndirea instrumentelor de participare; proliferarea grupurilor de interese si explozia micarilor colectivel; cresterea nivelului educatiei, venitului, dezv mijloacelor mass media.

Alegeri si sisteme electorale Unul din aspectele fundamentale ale democratiei sunt alegerile libere, concurentiale, tinute la date stabilite, semnificative. Votul democratic ar trebui sa fie univ, liber, egal, direct, secret, semnificativ. De asemenea cea mai mare parte a regimurilor democratice impun limite in cheltuielile electorale si restrictii privind timpul de acces la tv. Alegerile sunt proceduri istitutionalizate care au drept scop desemnarea reprezentantilor selectionati dintre unii sau dintre toti membrii oficial recunoscuti ai unei organizatii[Rokkan]. Exista 3 categorii de sisteme electorale: Sistemul electoral majoritar cu un singur tur in circumscriptii uninominale Sistemul electoral cu 2 tururi Sistemele de reprezentare proportionala Sistemul majoritar cu un singur tur. Orice sistem de acest tip care a functionat o perioada a selectionat numarul candidatilor in fiecare circumscriptie. Cand sistemul e introdus pentru prima data, numarul partidelor si candidatilor e mult mai mare. Doar consolidarea sistemului de partide, nr acestora, eventual votul alegatorilor. Procedura: - sistemul votului alternativ dupa exprimarea primelor preferinte, daca nici un patid nu obtine majoritatea absoluta, cel care are cele mai putine voturi ies din cursa iar voturile lor se impart celorlalti ramasi in functie de preferintele exprimate; la fel cu urmatorul eliminat pana la ultimii 2 candidati; castiga cel cu majoritatea absoluta. Situatia se complica cand exista minoritati concentrate din p d vd geografic. Ele pot elimina bipartidismul din circumscriptie si pot face candidatul sa castige un anumit nr de mandate in circumscriptia din zonele in care e majoritara concentratia lor. O alta metoda de a elimina bipartidismul partidele in formarea guvernului sa fie mai mult de 2 si sa existe 3

guverne de coalitie sau minoritare. n sistemul bipartidist, partidul castigator formeaza guvernul. Efectele acestui sistem: creaza o majoritate parlamentara si de guvernare formata dintr-un singur partid. Observatie: partidele care pot obtine singure o majoritate absoluta vor opta pentru acest tip de sistem, cele care nu au astfel de asteptari vor opta pentru o reprezentare proportionala. Sistemul majoritar cu 2 tururi. Se numeste majoritar pentru ca in turul 1 castiga cine are majoritatea absoluta. Daca nu o obtine nimeni se face un al II lea tur in care castiga cine obtine mai multe voturi. Privind candidatii admisi la turul 2, avem metoda turului dublu deschis[sunt admisi toti candidatii de la turul 1, chiar si candidati noi] sau turlui dublu inchis [intra doar primi 2 candidati]. Turul dublu cu balotaj se potriveste mai bine alegerilor in functiile executive monocratice [presedinte, premier] datorita legitimitatii ce deriva din obtinerea majoritatii absolute, el se potriveste mai putin alegerilor reprezentative. ntr-un astfel de sistem, partidele extremiste si cele mici sunt fie impiedicate sa arate ceea ce pot, fie marginalizate. Solutia pentru ele ar fi intrarea in alianta dar fie nu vor fie nu gasesc aliati. Pentru alegerile in Parlament, n acest sistem exista un prag electoral. Pragul are o dubl logica: ncetarea fragmentarii sistemului de partide si incurajeaza formarea coalitiilor. n cazul turului 2 se poate produce desistarea : candidatul cu sanse mici, apartinand unei coalitii se poate retrage din competitie pentru a facilita orientarea voturilor catre candidatul coalitiei cu cele mai multe sanse de a invinge in ace circumscriptie. Pentru partide, turul dublu permite evaluarea fortei lor in teritoriu. Acest tur favorizeaza formarea majoritatii parlamentare si a guvernului. Sitemul proportional. Exista o varietate de formule proportionale. Principiul lor comun e intentia de a garnta o corespondenta procentuala imperfecta intre voturile obtinute de diverse partide si locurile care le sunt atribuite in Parlament. Problema reprezentativitatii este rezolvata in fnctie de marimea circumscriptiei; cu cat aceasta e mai mare cu atat partidele mici au sanse sa dobandeasca locuri si invers. Instrumentele proportionalitatii folosite pentru a impiedica fragmentarea sistemului de partide sunt: a)diminuarea circumscriptiilor; b)clauzele accesului la distribuirea de locuri[pragul electoal clauza germana intra partidele care nu depasesc pragul de 5% dar au cel putin 3 candidati alesi in circumsciptii]. Obs votul unic transferabil [ Irlanda] = unul din cele mai bune tipuri de reprezentare proportionala, ce permite totodata alegatorului sa aprecieze fiecare candidat in ordinea preferintei; c)numarul parlamentarilor ce urmeaza sa fie alesi nr mic duce la lipsa reprezentativitatii iar unul prea mar duce la fragmentare. Tinand cont de densitatea populatiei extremele pot fi intre putin peste 200 si putin sub 500 reprezentanti alesi. Fomulele proportionale de transpunee a voturilor in locuri 3 sunt cele mai raspandite: a) Saint Lague=se imparte nr voturilor obtinute de partid la 1,4,3,5,7 si ofera locul partidului cu cele mai multe voturi; b)dHondt=la fel dar divizorii sunt 1,2,3,4; c) Hare=se imparte nr de voturi la nr de locuri si se atribuie atatea locuri de cate ori voturile partidului sunt cuprinse in catul impartirii. n general, sistemele proportionale sun asociate sistemelor multipartidiste, nu se poate stabili concret un raport cauza-efect intre reprezentare proportionala si fragmentare. 4

Sisteme mixte: Ungaria, Japonia = preponderent majoritare; Noua Zeelanda = prponderent proportionale, Italia = 3 sferturi majoritar si un sfert proportional. Partide si sisteme de partide Sunt organizatii relativ recente, majoritatea autorilor convenind ca un partid ar trebui sa fie - dotat cu o structura care sa sustina participarea membrilor sai capabil sa formuleze un program de politici publice capabil sa reziste mai mult de un ciclu electoral Exista 2 perspective asupra nasterii partidelor, una genetica si una structurala. Rokkan a identificat 4 clivaje care au sta la baza crearii partidelor: centru/periferie; stat/biserica; interese agrare/industriale; patroni/muncitori. M.Duverger ntr-o prim faz partidele se nasc in parlament iar odata cu extinderea sufragiului apar structuri de partide extra-parlamentare. Tipuri de partide: M. Weber partide de mase[cu structuri permanente]; partide de notabili[cu structura embrionara, M. Duverger partide de mase[bazate pe membrii sai pentru sustinerea finantarii]; partide de Sigmund Neuman partide cu reprezentare individuala care actioneaza in timpul alegerilor; Kircheimer caracterizeaza partidele confesionale de mase si pe cele de clasa drept partide catchapelate doar in situatii electorale] cadre[formate din personalitati influente care i vor folosi bogatia, influenta pt a-si impune candidatura] partide de integrare sociala cu organizare extinsa, permanenta all[s-a produs o transformare de la partide de mase la partide catch-all]. Caracteristici: diluarea ideologiei, scaderea rolului membrilor, deschidere catre diferite grupuri de interese, slab interes acordat unei anume catagorii de indivizi sau asociatii religios-confesionale pentru a atrage sustinatori din toate segmentele populatiei. Pe langa partide catch-all, partidele de mase se pot transforma si in partide profesional electorale caracterizate prin: diminuarea ideologiei, conducere personala, pozitie centrala a celor interesati de cariere si resprezentarea grupurilor de interese]. Participarea in partide e de regula limitata si influentata de conducatori si functionari. Ele isi asigura o forma si o organizare specifica, scopul fiind castigarea alegerilor, ele trebuie sa se distinga de concurenta. Downs partidele formuleaza propuneri politice pentru a castiga alegerile, nu urmaresc sa castige alegerile pentru a realiza propunerile politice. Sistemele de partide ca sa existe trebuie sa existe o interactiune orizontala concurentiala intre cel putin 2 partide si o interdependenta verticala intre mai multe elemente: alegatori, partide, parlamente, guverne; aceste interactiuni multiple definind natura si calitatea sistemului de partid.Duverge, n analiza 5

sistemului de partid foloseste criteriul numeric, de aici, sistem monopartid, bipartid, multipartid. Acestui criteriu Sartorii l adaug pe cel al relevantei care ajuta la explicarea mecanicii sistemului de partide[exista 2 criterii de relevanta: potentialul de coalitie si potentialul de intimidare] si pe cel al distantei de ideologie[polarizarea] = partide extremiste. Apoi, avand in vedere aceste 3 criterii Sartoruii clasifica sistemele de partide in: sisteme neconcurentiale monopartidiste sau cu un partid hegemonic; sisteme concurentiale cu partid dominant; bipartidiste; atomizate[fluide, in formare dupa o perioada de totalitarism]; multipartidiste[limitate pluralism limitat, mai mari de 5 partide, alternanta la guvernare; extreme pluralism polarizat, mai putin de 5 partide, competitie centrifuga]. Sistemele de partide se pot transforma iar Duverger identifica 4 directii: alternanta, diviziune stabila, predominanta si stangismul. Partidele supravietuiesc pentru ca democratia nu poate exista fara ele. Este drept ca cei mai multi cercetatori vorbesc despre o criza a partidelor, acestea fiind aspuru criticate, dar nu mai poate fi vorba de o disparitie a lor. Un alt rol important indeplinesc sarcini politice pe care nu le indeplinesc nici o alta organizatie politica. Alte roluri [ Pizzorno]: mentin consensul, garanteaza coordonarea personalului politic, sondeaza opiniile cetatenilor si le reprezinta in mod responsabil, reduce excesul de probleme pe care administratia statului ar trebui sa le rezolve. Parlamente si reprezentare Parlamentele au lua nastere atunci cand s-a pus problema limitarii puterii executive si a regelui. Trasatura lor dominanta consta in caracterul electiv si reprezentativ. Camerele inferioare sunt alcatuite din reprezentanti alesi iar cele superioare au o componenta diferita, diversificata si puteri inferioare si sunt mai mici[exceptie Camera Lorzilor in Anglia]. Parlamentele pot fi monocamerale sau bicamerale. Ele includ comisii[permanente sau speciale]. Parlamentul englez este considerat parintele parlamentelor. n ceea ce priveste functiile: alegerea guvernului, acorda ne/increderea guvernului functie reprezentativa, pedagogica[loc de dezbateri], informativa[se adreseaza unor grupuri particulare], legislativa. Legea e rezultatul unei activiati comune desfasurate de guverne si parlamente. Legat de reprezentare, exista o diferenta intre parlamente de parlamentari [ autonomie si libertate de vot] si cele de partide politice [ disciplina de vot] reprezentarea parlamentara mediata de partide caracterizeaza mai toate regimurile democratice. Exista mai multe conceptii asupra reprezentarii: teoria repr democratico-electorale = reprez se naste din preferintele cetatenilor exprimate prin vot teoria participationista = poporul poate participa in mod diferit la formarea deciziilor care il privesc

teoria asemanarii = presupune ca guvernantii sa fie o oglinda sociologica a guvernatilor. Nu pare posibil pt ca caracteristicile sociologice ale populatiei variaza si ar tb sa fi un parlament foarte numeros.

Reprezentarea politica se caracterizeaza prin dorinta de a traduce in decizii programul prezentat alegatorilor si capacitatea de a o face. De aici problema receptivitatii si a responsabilitatii. n ceea ce proveste stilul reprezentarii, exista 3 tipuri: delegatul [ nu primeste direct ordine de la electoratul sau ci de la partidul care i-a asigurat alegerea]; imputernicitul [ isi rezerva o mai mare autonomie]; politicianul [ vrea sa gaseasca un echilibru intre exigentele partidului si angajamentele fata de electorat. Paul Karps si H.Evlau identifica 4 componente ale receptivitatii: a) in domeniul politicilor [reprezentantii abordeaza politicile mai importante si ofera solutii generale placute de alegatori]; b)in domeniul serviciilor [reprezentantii incerarca sa obtina avantaje pentru grupurile de alegatori din circumscriptiile proprii]; c) in domeniul atribuirii [ scopul e interesul general al circumscriptiei]; d) receptiv simbolica [incercarea de a stabili un raport general de incedere/sustinere in limita identificarii intre electorat si reprezentanti. Astfel sensul global al reprezentarii consta pe de-o parte in anticiparea problemelor, propunerea de solutii si capacitatea de a treduce aceste solutii in politici publice, iar pe de alta, capacitatea reprezentantului de a explica propriul comportamnet electoral in fata alegatorilor acceptand consecintele nu exista reprezentare politica daca nu exista o totala responsabilitate electorala. Degenerarea parlamentului Transformismul = atunci cand parlamentul se comporta autonom aceasta afectand negativ si contactul cu electoratul Consciativismul = se refera la tipurile de raporturi stabilite intre grupuri organizate, mai ales intre coalitiile de guvernare fragmentate si opozitie Parlamentul-adunare = afecteaza parlamentul ca structura. Aici guvernul nu poate controla legislativul, fixa agenda de lucru iar parlamentul tinde sa se transforme intr-un organizm guvernant facilitand instalarea guvernarii prezidentiale. Un factor in generarea declinului parlamentului e atribuirea acestuia conducerea sistemului politic prin productia legislativa. Un al II lea factor, capacitatea legislativului de a controla guvernul. Guvernele Privind evolutia guvernelor, la inceput exista monarhul apoi englezii introduc sintagma king in Parliment iar i final sarcina parlamentului e de a alege un guvern care sa detina puterea executiva [ W.Wilson introduce Congresional government astfel incat legislativul e mai puternic decat presedentia sau guvernul] Cu timpul puterea executiva obtine o pondere mai mare decat cea legislativa. Elementele 7

distinctive intre sistemele politice privind modul de formare si exercitare a puterii executive depind de 2 variabile: instituional = modul in care se formeaza guvernele [ alese de popor(presidentiale) sau investite de parlament (parlamentare)], guvernele semiprezidentiale au un executiv dual: presedinte ales de popor si prim muinistrul trebuie sa mentina un raport de incredere cu parlamentul. conjunctural = legata de elemente politice si de partid. n sistemul parlamentar bipartidist, selectarea premierului se face in interesul partidului (seful partidului ajunge premier). n cel multipartidist poate exista aceiasi logica daca un partid obtine singur majoritatea absoluta a locurilor. Daca nu, desemnarea premierului se face cautand punctul de echilibru in termeni de reprezentare si raporturi de forta intre diferite partide aliate. n cazul coalitiilor, candidatul pentru premier ajunge liderul partidului majoritar in coalitie dar in alte cazuri alegerea depinde de conditii si circumstante astfel incat premier ajunge un membru al aceluiasi partid majoritar sau liderul unui partid important numeric sau politic in cadrul coalitiei. Teoria coalitiilor n functie de diferente ideologice[sau lipsa acestora], experientele anterioare, strategii de partid, perceptia diferitelor coalitii posibile ca acceptabile sau de nesustinut , apar mai multe generalizari privind formarea coalitiilor: Coalitii minimal castigatoare bazate pe realizarea celei mai reduse mahoritati absolute a locurilor in parlamnet astfel incat membrii coalitiei sa obtina toate [posturile disponibile si sa aplice propriul program. Coalitii supradimensionate membri au asteptari legate de durata si relativitatea participarii lor la guvernare iar coalitia se formeaza avand in vedere o situatie viitoare[2 partide mari sau 2 partide mici la care se aliaza unul mare pt a ramane la guvernare] Coalitii subdimensionate (guverne minoritare) nu au o majoritate parlamentara. E vorba de guvernarea unuio singur partid, mai rar 2. Forta acestor guverne deriva din lipsa tensiunilor intre interese diferite. Sunt ceva mai operative pentru ca durata lor depinde de eficacitatea lor. Apoi, tin sub tensiune aliati potentiali care nu pot sa le conteste existenta pana cand nu intra in urmatoarea coalitie de guvernare. Pentru a determina consecintele coalitiilor trebuie sa analizam alcatuirea guvernelor si sarcinile lor. Majoritatea guvernelor contemporane sunt guverne de partid[exceptie SUA]. Acestea se clasifica in functie de numarul partidelor de la guvernare, unitatea/disciplina lor, partinizarea societatii, nivelul de prezenta a personalului organizatiei de partid in sistemul socio-economic. Srcinile asumate de guverne se schimba in functie de tipul guvernului si raporturile lui cu societatea. Guvernul minimal are 2 functii:

crearea/mentinerea ordinii politice si legii in interiorul satului si protectia cetatenilor in fata pericolului extern. Din diverse motive guvernele si-au marit sfera de activitate in societate si economie. Formele de guvernare - prezidentiale presedinte ales de cetateni cu legitimitate autonoma fata de Congres. Presedintele imparte puterea cu Congresul, mai ales pe cea legislativa. Problema prezidentialismuluie existenta unui presedinte fara majoritate in cele 2 camere sau viceversa(cu majoritate solida, eliminand opozitia). Guvernarea divizata presupune dificultati decizionale. Persistenta sa in SUA are 2 rationamente: a) corespunde viziunii institutionalizate a parintilor fondatori {institutii separate isi impart puterea); b) preferintele electoratului alegatorii isi impart votul intre candidatii la presedentie si cei pentru congres pentru a pastra principiul separarii puterilor. - semiprezidentiale pastreaza avantajul prezidentialismului si evita defectele parlamentarismuli. Presedintele e ales de popor si nu poate fi inlocuit de parlamnt. El numeste premierul, care are o dubla responsabilitate, in fata presedintelui si in fata parlamentului. Premierul fara o majoritate parlamentara poate cere presedintelui sa dizolve parlamnetul. Al;egeri separate pentru presedinte si parlament[presedintele e ales de o majoritate diferita de majoritatea parlamentara, care il sustine pe premier] duce la o coabitare. Tensiunile ce pot aparea pot fi aplanate printr-un element personal, atat presedintele cat si premierul vor cauta un punct de echilibru intre atributiile lor; dar si politico-partinic, e vorba de elemente de articulatie si flexibilitate care permite premierului si guvernului sau sa functioneze cu sustinere parlamentara chiar cand majoritatea prezidentiala si cea parlamentara nu coincid. - parlamentare sunt mai reprezentative si mai flexibile insa sunt expuse instabilitatii guvernamentale, avand nevoie de mecanisme de stabilizare. Acestea din urma pot fi teoretice[sistem de partide moderat cu cooperare bipolara centripeta] sau specifice [ votul de naincredere constructiv, descurajeaza partidele sa produca crize de guvernare]. Din punct de vedere al puterilor guvernului sistemul parlamentar cunoaste 2 degenerari: a) controlul exagerat al guvernului asupra majorotatii parlamentare; b) guvernarea prin decrete Politici publice Politicile sunt publice atunci cand sunt realizate de autoritatile guvernamentale. Nici o decizie izolata/specifica luata chiar de guvern la nivel national/local nu poate fi consideat politica publica. Orice astfel de politica e rezultatul unei decizii mergand pana la implementare. Punctul de plecare al diferitelor ipoteze privind configuratia autorilor importanti in eleborarea politicilor publice e constatarea ca guvernantii nu pot realiza singuri politici publice. Ipoteze: - modelul party government rolul decidentilor in politicile publice e atribuit actorilor cu apartenenta, originea sau desemnarea de partid, controlabili si usor de inlocuit. 9

- modelul neo-corporatist elaborarea politicii publice e rezultatul acordului intre guverne, organizatii, asociatii patronale, sindicate. Cand politicile publice devin prea complxe iar asociatiile patronale si organizatiile sindicale se diversifica este imposibil de a mentine structurile neocorporatiste in integralitatea lor. - triunghiurile de fier politicile publice sunt rezultatul raportului stabilit intre grupuri de interese, agenti birocratico-administrativi, comisii parlamentare. - retele tematice(issue networks) fata de triunghiurile de fier sunt mai structurate si mai deschise la o diversitate de participanti, interactioneaza ocazional cu publicul. Realizeaza politici publice instabile si schimbatoare. - policy communities contacte intre oameni politici birocrati, reprezentanti ai grupurilor de interese, experti; contacte cu o continuitate in timp. De aici un proces decizional ce poate multumi pe toata lumea. Prevalenta unui model sau altul e determinata de natura resurselor institutionale[forma de guvernamant, forma de stat, sistemul de partid etc]. Fazele realizarii unei politici publice[H.Lassvel]: informare, promovare, prescriere, invocare, aplicare, evaluare, terminare. O problema exprimata de societate sau produsa de autoritatile publice poate fi prezenta la inceputul unui proces decizional sau poate interveni in cadrul lui. Dupa o selectie a alternativelor acceptabile si practicabile se ajunge la o decizie. Implementarea politicii publice e un proces complex ce arata modul de structurare si functionare al unui sistem politic institutional, distributia puterii politice efective intre actorii interesati de decizie sau implicati in ea. Modele de implementare: - top down aproape linear, de la varful politic si birocratic care a format-o pana la baza - bottom up aplicarea politicii publice de catre operatori de la baza, adaptata particularitatilor publicului de referinta si la exigentele personale. Astfe, aceasta actiune poate duce la adecvarea/revizuirea sa de catre decidentii superiori receptivi. Criteriile de evaluare: eficacitatea[capacitatea de a urmari obiectivele propuse], eficienta[urmarirea obiectivelor cu costuri reduse], impactul. Evaluarea se mai poate face in functie de output[rezultatele in urma luarii deicziei] si de outcomes[rezultatele in urma implementarii ei.. Sunt putine politici publice care inceteaza definitiv, majoritatea sunt definite sau rezista in virtutea inertiei. Scheme decizionale - rationalitatea suinoptica decidentii culeg toate informatiile, stapanesc mental toate variabilele care influenteaza aplicarea politicii publice, examineaza totate consecintele, aleg cu precizie o politica publica. Iluzia acestui control complet a fost inlocuita cu schema rationalitatii limitatea = decidentul se limiteaza constient la satisfacerea anumitor exiogente realist definite, pe baza carora ia decizia. Cand va avea alternative si informatii, politica publica va fi reformulata.

10

- incrementalismul fragmentar procesele decizionale de productie a politicii publice evolueaza prin acorduri, schimburi, pe baza deciziilor deja luate, revizuindu-le. Rezultatul depinde de raportul de forta, de concurenta dintre difertiti actori. Scema caracterizeaza procesele decizionale de rutina in situatii stabile. extragerea din cos sub presiunea luarii unei decizii, decidentul extrage din cosul alternativelor disponibile o alternativa.

Tipuri de politici publice. Th.Lowi, in functie de obiectul lor: - distributive = luate de adunarile elective, aplicate de agentii se refera la diverse tipuri de servicii/distribuire resurse si sunt finantate prin taxe. - reglementative se refera la emiterea normelor ce reglementeaza comportamente - redistributive iau resurse de la anumite grupuri pentru a le da altora. Sunt poitici conflictuale, exista interventia statului. - constitutive se refera la formularea normelor de creare si functionare a structurilor autoritare si a autoritatilor - simbolice ajuta la intarirea/schimbarea identitatii colective, a sentimentului de apartenenta, a legaturii intre guvernati si guvernanti. Politicile publice sunt determinate de mai multi factori : a) variabilele socio-economice; b)ideologia partidelor si guvernelor produce o diferenta in privinta tipului, sectorului si calitatii politicii publice precum si o diferenta intre grupurile de referinta carora li se ofera o anumita politica publica; c) criza de guvernabilitate. Expresia lui Lowi policies determine politics are drept consecionta fie posibilitatea interventiei policy scientist-ului fie necesitatea ca political scientist sa formuleze propuneri pentru adecvarea institutiilor, structurilor, proceselor. Exista 2 probleme legate de procesele de formulare, aplicare, revizuire a politicii publice: complexitatea lor si spiritul democratic [ procesele sunt controlate de actori nealesi care nu au o responsabilitate in fata cetatenilor. Responsabilitatea apare rar, e chiar impracticabila, odata cu cresterea numarului actotilor importanti in realizarea unei politici publice. Regimurile nedemocratice La inceputul anilor `90 in pofida celui de-al II lea val de democratizare numarul regimurilor nedemocratice e inca net superior celor democratice. Regimurile autoritare si cel totalitare au 2 elemente in comun: eliminarea pluralismlui politic si criteriile de distribuire/atribuire a puterii politice prin control si folosirea fortei politice. n comparatie cu democratiile, sunt constructii fragile si precare.

11

Regimurile autoritare[Linz] sunt sisteme cu pluralism politic limitat, clasa politica non-responsabila, nu exista o ideologie politica clar articulata ci o mentalitate specifica[cea mai raspandita mentalitate autoritara se bazeaza pe triada Dzeu-patrie-familie] astfel difera de regimurile totalitare care au ideologie rigida, lipsite de mobilizare politica la baza[mobilizarea extinsa apare in unele momente, in tip ce regimurile totalitare cer angajare continua], liderul isi exercita puterea in limite arbitrare dar previzibile[regimurile depind de figura liderului lor, de aici criza de succesiune liderul nu e un produs al organizatiilor care-l sustin ci al situatiilor de care profita]. Partidul unic nu caracterizeaza regimul autoritar, constructia lui semnaleaza trecerea spre totalitarism. Puterea liderului autoritar e limitata de pluralism politic limitat care-l inconjoara si sustine. Teroarea caracterizeaza mai degraba puterile totalitare la fel; si lagarele de concentratie. Trasaturile totalitarismului: ideologie oficiala, prezenta partidului unic, monopolul statului asupra mijloacelor de comuicare. Controlul centralizat al organizarii politice, socio-culturale, crearea sistemului planificat, subordonarea armatei puterii politice. Linz si Stepan clasifica regimurile nedemocratice in: - sultanice nu exista ideologie bine eleborata, nu necesita mobilizarea maselor, distrug orice forma de pluralism, sterg diferenta intre privat si public, dispar odata cu moartea liderului. - posttotalitare aici exista 3 subcategorii: initial, inghetat si matur. n regimurile autoritare, pluralismul limitat se transforma devenind responsabil in fata propriilor componente, largindu-si sfera si facand loc noilor grupuri sociale si economice. n cele totalitare, pluralismul se poate naste odata cu aparitia unei dialectice putere polittica-societate manifestata sub 3 forme: constient, a liderului care pentru a mentine puterea relaxeaza regimul; decaderea componentelor totalitare; cuceririle sociale. Privind tranzitia, multe state posttotalitare se regasesc intr-o situatie de dezechilibru: inapoi nu pot merge, inainte spre democratie nu stiu sau nu pot sa mearga datorita vechilor structuri inca puternice. Regimurile autoritare apar in urma victoriei grupurilor ce se opun democratizarii sau in urma democratizerii prea rapide, ramasa incompleta si intoarsa asupra ei insasi[cresterea puterii maselor si declinul puterii conducatoare, organizarea cleselor popolare in partid unic]. Fascismul: regim autoritar, ca miscare politica reprezinta reactia claselor conducatoare la o provocare nereusita a celor populare. Pana cand sa devina o miscare el isi mentine potentialul de evolutie in sens totalitar apoi se transforma in regim pentru a-si subordona toate institutiile capatand un caracter autoritar. Exista un pluralism limitat, neconcurential si responsabil al institutiilor pe care nu le-a invins si de care nu a stiut sa se elibereze[monarh, armata, biserica]. Mobilizarea sustinatorilor e limitata si sporadica, iar liderul isi exercita puterea arbitrar dar previzibil. A reusit reformarea societatii limitandu-se la a o domina. Diferenta intre fascism si nazism tine de masura in care isi manifesta caracteristicile autoritarismului

12

- militare interventia militarilor in politica, au 3 faze: a) pretorianismul oligarhic partici[parea la politica e limitata la camarile si clanuri pentru obtinerea privilegiilor, nivelul de violenta e scazut; b)pretorianismul radical participarea politica cuprinde si clasele medii, guvernele militare exclud competitia electorala, nivelul de forta creste; c) pretorianism de masa puterea politica se extinde cuprinzand masele organizate in partide politice de stanga sau organizate in miscari populiste. Guvernele militare au o durata scurta, violenta are un nivel ridicat. Rezistenta tine de integritatea organizatiei militare, de problemele si de provocarile sociale pe care trebuie sa le infrunte. Iesirea institutiilor militare din politica se face sub 3 forme: a) infrangerea poitica a militarilor in urma unui conflict armat; b) dezangajarea voluntara in fata ostilitatii societatii; c) puci in puci inlocuirea conducatorilor interventuionisti cu cei constitutionalisti, care redau puterea poporului. - regimuri birocratico-autoritare baza sociala e formata dintr-o burghezie oligopolista transnationala, militarii au un rol decisiv, masele populare sunr excluse, nu exista institutii democratice si drepturi ale cetatenilor. Obiectivul regimurilor autoritare traditionale e controlarea/incetinirea schimbarii socio-economice. Atunci cand are loc o dezvoltare socio-economica incep tensiuni ce vor duce la tranzitie pentru ca se creaza conditii[apar grupuri, asociatii care vor depasi pluralismyul limitat]. Regimurile comuniste insa vor dezvolta economia, transformarea societatii prin alfabetizare si industrializare. Regimurile democratice Tensiunea intre democratia formala bazata pe respectarea regulilor si democratia substantiala care urmareste rezultatele procedurilor formale privind egalitatea si bunastarea cetatenilor reoprezinta esenta discursului filosofic, teoretic, politic, empiric asupra democratiei. A.Schumpeter metoda democratica e cea de ordine institutionala prin care se ajunge la decizii politice, ordine in care unele persoane obtin dreptul de a decide in urma unei infruntari concurentiale pentru obtinerea votului popular. Principiul reactiilor prevazute al lui Friedrich marea majoritate a guvernantilor vor incerca sa tina cont de preferintele electoratului, sa-si asume responsabilitatea pentru ce au realizat[pentru a fi realesi, pentru prestigiu etc) Caracteristicile democratiei. Pentru ca un regim sa fie democratic nu e suficient ca toti cetatenii sa aiba drept de vot e necesar ca toti cetatenii sa poata exercita liber dreptul la petitie, critici demonstratii, dreptul la libera intrunire si exprimare. Democratizarea = unirea procesului de liberalizare[largirea sferei oportunitatilorn de contestare] cu cel de cuprindere [largirea activitatii de participare]. Reusiat cansta in crearea unor regimuri poliarhice [R.Dahl]. Daca sistemul politic respecta conditiile indicate de Dahl democratia la intrare e dobandita efectiv. Aceasta democratie va evolua, va fi integrata si imbogatita recurgand la forme de democratie directa. Aici se ridica problema democartiei la iesire, gradul in care pot fi 13

controlate/revizuite deciziile guvernantilor, indentificate responsabilitati, gradul de receptivitate fata de preferintele cetatenilor. n timp ce definitia data de Schumpeter democratiei include esenta metodei democratice si conditiile politice fundamentale pentru afirmarea unui regim democratic concurential. Caracteristicile identificate de Dahl arata transformarea politica prin care se ajunge la democratia lui Schumpeter si se ramane acolo. Fazele democratizarii: - preliminare, sentimentul apartenentei la o comunitate politica - pregatitoare, cand lupta dintre grupurile de elite se incheie cu un compromis - faza deciziei, compromisul consta in decizia constienta de convietuire si intrare in competitie electorala - obisnuirea, artizanii compromisului trebuie sa-i convinga pe politicienii activisti si cetateni de eficienta principiilor de conciliere. Oricat de utile ar fi conditiile socio-economice in crearea regimului democratic accentul cade pe conditiile politice. Si impactul sistemului international asupra proceselor democratice si de destramare a democratiei e dificil de apreciat. Privind problema impactului conditiilor socio-ec asupra democratizarii trebuie mentionata teze lui Lipset: sistemele economice cele mai dezvoltate sunt cele care reusesc sa creeze si sa mentina un regim democratic. Teza a fost reformulata. Cateva conditii generale: - regimurile democratice tind sa devina regimuri dezvoltate socio-economic in timp ce regimurile autoritare au un grad de dezvoltare scazut - regimurile democratice apar in diferite stadii de dezvoltare, astfel incat momentul aparitiei lor nu e legat de nivelul de dezvoltare - odata aparute regimurile economice sunt mai durabile in tarile bogate chiar daca nu nivelul dezvoltarii socio economice produce democratia - daca regimurile nedemocratice sunt slabite de unele evenimente politice, este mai usoara instalarea si mentinerea unui regim democratic daca exista un nivel ridicat de dezvoltare socio economica. Tipuri de democratii. Regimurile democratice se clasifica in functie de structura institutionala, sistemul de partide, functionarea/randamentul lor. n ceea ce priveste ultimul criteriu, Galmod leaga stabilitatea/instabilitatea regimurilor democratice de cultura politica. O cultura politica omogena duce la stabilitate iar una eterogena la instabilitate. A Liphart adauga acestei clasificari criteriu comportamentului elitelor rezultand: democratia depolitizata, centripeta, centrifuga, consociationala. Democratia consociationala=cultura politica fragmentata Liphart si-a revizuit clasificarea in functie de principiul majoritar[axact pe conflictul politic] si cautarea unor acorduri. Astfel democratiile majoritariste se opun celor consensualiste.

14

- majoritariste centralizarea puterii politice, fuziunea executivului cu legislativul, bicameralism asimetric, bipartidism, sistem de partide unidimensional, sistem electoral majoritar, sistem de guvernare unitar, constitutie nescrisa, democratie reprezentativa consensualiste impartirea reprezentare puterii, separare, bicameralism echiuluibrat, sistem multipartid/multidimensional, proportionala, federalism descentralizare, constitutie

scrisa+putere de veto a minoritatii. n concluzie se poate face o clasificarwe a democratiilor in functie de 2 dimensiuni: 1) variabila privind sistemul de partide, sistemul electoral si coalitiile de guvernare concentrarea vs impartirea puterii dominarea executivului vs echilibrul puterii sistem bipartidist vs multipartidism sistem de partide unidimensional vs multidimensional sisteme electorale majoritare vs proportionale organisme unitar centralizate vs federal descentralizate monocameralism vs bicameralism constitutii nescrise vs constitutii scrise Privind evaluarea democratiei, Liphart are 2 criterii: durata guvernelor si calitatea lor. Aceasta din urma poate fi apreciata prin raportarea la o pluralitate de indicatori care vizeaza mai curand raportul dintre cetateni si autoritatile publice decat productia de politici publice. Mai dificila este evaluarea unei democratii pe baza receptivitatii si responsabilitatii guvernantilor. Aici putem inregistra gardul de satisfactie inregistrat de cetateni in sondaje. Privind viitorul democratiei Nbobbio pune in evidenta incapacitatea acestui regim de a-si respecta promisiunile referitoare la capacitatea sa. Dahl schiteaza 3 schimbari posibile: - cresterea semnificativa a numarului lor - alterarea profunda a limitelor si posibilitatilor procesului democratic - distribuirea mai echitabila a resurselor si a posibilitatilor politice intre cetateni si o largire a procesului democratic la institutii importante guvernate anterior nedemocratic. Regimurile democratice au posibilitatea de a se extinde si consolida. Teoria democratiei se bazeaza pe argumentul solid ca alegatorii sunt rationali si guvernantii responsabili. Vitalitatea regimurilor democratice rezida in continua, constanta si temeinica lor capacitate de invatare si transformare.

2) alte 3 variabile

15