SPECIFICUL SI STRUCTURA PUTERII POLITICE 2.1.

SPECIFICUL PUTERII POLITICE Puterea politica reprezinta o componenta esentiala, un subsistem central al sistemului politic, de care depinde in mare masura functionarea intregului angrenaj social. Tocmai de aceea, elucidarea raporturilor de putere si a mecanismelor acesteia au o importanta deosebita. Ca subsistem al puterii sociale, cu rol determinant in reglarea si functionarea vietii sociale, puterea politica reprezinta capacitatea unor grupuri umane de a-si impune vointa in organizarea si conducerea de ansamblu a societatii . Puterea politica se regaseste in procese, fenomene, forme de constiinta sau cultura, relatii sociale, ideologii cu impact social deosebit si, mai ales, in institutii, prin intermediul carora se manifesta in mod esential. Puterea organizata institutional, respectiv manifestata sub forma institutiilor, are capacitatea de a asigura ordinea, coerenta, rigoarea, precizia relatiilor sociale, progresul social, bunastarea cetatenilor, cu conditia exercitarii ei democratice. In acest sens, mecanismele ei trebuie mai profund cunoscute pentru a o determina sa actioneze cat mai bine in interesul societatii. Gandirea moderna a fost captivata de puterea politica, considerata, pe buna dreptate, forma cea mai spectaculoasa, dar si omniprezenta a puterii. Sociologia politica, dar si politologia actuala confera o acceptie foarte larga termenului de "politic", in sensul ca toate fenomenele care implica relatii de putere, autoritate, conducere etc. apartin universului politic. Politicul este o zona a activitatii sociale, cu un profil si cu o anume calitate a valorilor si finalitatilor sociale care il disting de alte forme ale umanului. Spre deosebire de puterea sociala, puterea politica si deciziile care ii sunt specifice se manifesta si isi intinde efectele asupra globalitatii societatii, ansamblului acesteia. Puterea politica actioneaza prin modelarea regimului politic, care devine astfel regimul puterii politice, respectiv al puterii institutiilor politice fundamentale. Puterea politica devine, prin urmare, moderator si modelator social, avand un caracter precis si concret. Concluzia care se impune este ca in societate se manifesta doua tipuri de putere: politica si ne-politica . Primul se refera la autoritatea institutionala, cu trimitere la puterea regimului politic, respectiv, a statului. Cea de-a doua abordeaza atributele puterii existente in afara statului, a regimului politic, a sistemului politic. Ca element de organizare si reglare a vietii sociale, puterea politica fixeaza scopurile generale ale activitatii umane, mijloacele si metodele pentru indeplinirea acestora, strategia dupa care urmeaza sa se actioneze in acest sens. Ea are rolul de a pune in valoare energiile umane prin actiuni sociale organizate, cu scopul impunerii ordinii sociale. 2.2. RAPORTURILE PUTERII POLITICE CU PUTEREA ECONOMICA SI PUTEREA MILITARA Aprofundarea fundamentelor, resurselor si rolului precumpanitor al puterii politice in societate trebuie abordata prin evidentierea interdependentelor acesteia cu alte doua forme importante ale puterii sociale: economica si militara. Raporturile cu puterea economica. Puterea economica (baza materiala care propulseaza nivelul de civilizatie) depinde de resursele umane utilizate (nivelul de calificare, gradul de coeziune, disciplina si spirit organizatoric ale fortei de munca), resursele financiare (avere, rezerve financiare, pachete de actiuni etc.), bogatiile naturale (un potential de mare pret al acestei forme de putere) si, mai ales, de orientarea pe care puterea politica o imprima strategiilor de dezvoltare economica dintr-o societate. Este esential sa remarcam ca, atat in viata interna a natiunilor, cat si pe plan international, puterea economica se afla intr-o stransa interdependenta cu puterea politica: astfel, nu poate

exista putere politica echilibrata si compatibila cu normele vietii democratice, care sa nu se fundamenteze pe o putere economica sanatoasa, dupa cum orice sistem economic are nevoie de interventia si sprijinul factorului politic pentru o dezvoltare normala . Influentarea reciproca dintre cele doua forme ale puterii a fost relevata, intre alti cercetatori de prestigiu, si de Jean-William Lapierre, care, in lucrarea sa intitulata "Eseu asupra fundamentului puterii politice" (Aix-en-Provence, 1968), arata ca "In prezent, in natiunile al caror sistem economic este capitalist, statul intervine in mare masura in deciziile economice: puterea economica este impartita intre detinatorii puterii politice si conducatorii marilor banci, marilor societati industriale. Acestia din urma dispun de o putere sociala care le permite sa faca presiune asupra puterii politice, intelegand prin asta esuarea unora dintre hotararile acesteia" . Raporturile cu puterea militara. Raporturile dintre puterea politica si cea militara (prin care se intelege capacitatea de actiune militara a unui stat, asigurata de: a) fortele armate ale sistemului militar potential; b) potentialitatea militara - resursele, capacitatea de a mari sau perfectiona forte militare; c) prestigiul/statusul militar, ce vizeaza capacitatea de descurajare determinata de predispozitia unui stat de a recurge, in anumite imprejurari, la amenintari militare) au fost si vor continua sa ramana o preocupare importanta a sociologiei politice. Pentru o intelegere adecvata a aspectelor de mai sus, consideram necesar sa precizam ca forta militara, adica puterea militara in actiune, este utilizata mai ales in situatiile conflictuale, sub urmatoarele forme: a) ca mijloc principal in desfasurarea razboiului, cand este depasita faza negocierilor; b) ca forta de descurajare in cadrul interventiilor militare pentru realizarea unor obiective politice limitate, fara a se apela efectiv la arme . Analiza pertinenta facuta de cercetatori reprezentativi in domeniu releva interferente semnificative intre puterea politica si puterea militara. Astfel, puterea militara poate fi considerata ca o resursa a puterii politice sau ca un instrument de care cea din urma uzeaza in imprejurari extreme (nu putine au fost situatiile, in istoria natiunilor, cand instaurarea si continuarea existentei puterii politice s-a intemeiat pe interventia factorului militar). Este de mentionat insa si faptul ca puterea politica a devenit, uneori, apanajul puterii militare, ajungand sa fie subordonata total unor strategii militariste. Desi practica relatiilor nationale si internationale ne ofera suficiente argumente pentru a nu absolutiza rolul puterii militare de resursa a celei politice, consideram nimerit sa relevam faptul ca aceasta este traiectoria normala a raporturilor dintre cele doua forme ale puterii sociale, cu accent pe contributia puterii militare la apararea caracteristicilor democratice ale puterii politice. 2.3. STRUCTURA (SISTEMUL) PUTERII POLITICE In sfera puterii politice intra : I. pe plan intern: - PUTEREA SUVERANA A STATULUI. Puterea statului este puterea de a exprima si realiza vointa guvernatilor, ca vointa general-obligatorie (intr-un stat democratic, guvernantii sunt reprezentantii poporului - ai guvernatilor - de care au fost mandatati, prin lege, iar programele lor, expuse in campaniile electorale, vizeaza interesele generale pe care trebuie sa le satisfaca si mijloacele necesar a fi folosite in scopul exprimarii vointei guvernatilor). Ea se manifesta sub forma unui aparat, mecanism sau autoritati investite cu "puteri" exprimate in competente organizate intr-o ierarhie speciala si este suverana (trasatura ce ii evidentiaza suprematia si independenta in realizarea vointei guvernatilor, ca vointa de stat). Puterea statala are capacitatea de a organiza si conduce societatea (intrucat dispune de parghiile de constrangere necesare pentru ca vointa, legile si normele stabilite sa fie respectate ) in interesul comunitatii umane respective si de a o reprezenta in raporturile cu alte comunitati. Prin intermediul principalelor sale structuri (legislativa, executiva, judecatoreasca), statul reprezinta pivotul puterii politice. Ca si componenta esentiala a puterii, puterea de stat se poate manifesta numai in plan politic, unde isi amplifica necontenit tendinta sa autoritara. Ea este asigurata prin "forta dreptului", in

societatile democratice, sau prin "dreptul fortei", in societatile intemeiate pe ratiuni totalitare. Statul este principala componenta a puterii politice, dar nu si singura; - PARTIDELE SI ALTE ORGANIZATII POLITICE. Obiectivul partidelor este cucerirea, detinerea si exercitarea puterii politice. Impreuna cu statul, partidele politice sunt principalele expresii institutionalizate ale puterii politice. Prin natura relatiilor de putere, prin locul ocupat in sistemul puterii si prin modul de consacrare a sistemului partidist, partidele prezinta anumite elemente institutionale specifice. Coalitiile lor, aliantele, diversele conventii se inscriu in categoria institutiilor politice de tip partidist. Institutionalizarea puterii in forma partidelor implica doua aspecte esentiale: a) constituirea lor ca institutii apte de a participa permanent la viata politica in calitate de structuri de sine statatoare; b) consacrarea de catre puterea de stat a statutului partidelor in structurile puterii politice . Ca institutie politica, partidul se individualizeaza prin intermediul doctrinei, programului, idealurilor si scopurilor urmarite. Pe baza unor norme politice si juridice, el devine o componenta principala a mecanismului puterii, un element esential al configurarii regimului politic. Institutionalizarea partidelor este uneori consacrata prin prevederi constitutionale; - MASS-MEDIA PUTERII. Mijloacele si modalitatile tehnice, moderne, de informare si influentare in masa (presa, radio, televiziune, cinematograf, discuri, benzi magnetice audio si video, faxuri, sistemele videotext, teletext, internet etc.) dispun, in prezent, de capacitatea de influentare a opiniei publice si au, in consecinta, un rol important in adoptarea unor atitudini si impunerea unor pozitii in conducerea societatii. Aceasta situatie a determinat o anumita estompare a formelor traditionale de comunicare politica. Controlul politic al mass-media de catre putere. In nici o tara din lume mijloacele de informare in masa nu au o libertate totala. Puterea politica este in mod special preocupata sa le subordoneze si sa le utilizeze in scopuri propagandistice. In statele democratice, aceasta tendinta este, in ultima perioada, temperata. a) Subordonarea mass-media de catre puterea politica. Statul si-a rezervat intotdeauna monopolul comunicatiilor: posta, telegraf, radioteleviziune etc.. Interventia puterii asupra mass-media, in sensul subordonarii acestora, propriilor interese politice, poate lua mai multe forme: interdictia de publicare a ziarelor, cenzura informatiei, numirea conducatorilor canalelor publice, "monitorizarea", in anumite epoci, a ziaristilor. Radio-ul si, mai ales, televiziunea sunt, nu de putine ori, considerate de cercurile guvernante ca fiind piese esentiale ale dispozitivelor lor institutionale. Astazi, mai mult ca oricand, "telecratia" sau arta de a guverna prin televiziune a devenit o trasatura constitutiva a puterii politice . b) Incercari de liberalizare a raporturilor dintre puterea politica si mass-media. In statele democratice, presiunea puterii politice asupra mass-media se micsoreaza lent. Dar daca interventiile cercurilor guvernamentale in cadrul mass-media sunt din ce in ce mai rare sau mai discrete, privatizarea principalelor canale de televiziune, concentrarea presei si importanta publicitatii contribuie din plin la subordonarea mediilor de informare fata de grupurile de interese financiare a caror influenta asupra puterii politice nu este deloc de neglijat. Utilizarea mass-media de catre puterea politica. Oamenii politici au fost intotdeauna convinsi de puterea de influenta ale mass-media si au incercat, in consecinta, sa le foloseasca in interese partizane. a) Propaganda. In statele totalitare, propaganda se defineste ca fiind difuzia autoritara a unei informatii unilaterale susceptibile de a transforma radical si rapid reprezentarile politice ale indivizilor. In aceasta situatie, mass-media joaca un triplu rol: legitimarea ordinii stabilite; construirea de inamici in randul opozantilor politici; crearea aparentei unei opinii unanime . b) Comunicarea politica. Adesea numita marketing politic, comunicarea politica regrupeaza tehnici si strategii provenite din lumea comerciala, a caror obiectiv este de a atrage cetateanul. Ea consta, de exemplu, in dotarea candidatului in alegeri cu o identitate pozitiva care il pozitioneaza favorabil in mintea alegatorilor. Mass-media este deci utilizata pentru a distribui imagini, pentru a provoca emotii care vor determina alegerea pe care o va face cetateanul. Dezvoltarea

comunicarii politice si utilizarea mijloacelor presei si audiovizualului poate accentua predominanta aparentelor in detrimentul ideilor . * Presa si audiovizualul indeplinesc, din ce in ce mai mult, un rol activ in modelarea personalitatii oamenilor, in modificarea mentalitatilor, in determinarea atitudinilor. Din acest punct de vedere, mass-media nu sunt doar un instrument de circulatie libera a informatiei, ci si un mijloc de blocare si deformare a informatiei, intrucat pot elabora o falsa realitate, diferita de cea adevarata. Indiferent de formele lor si de mijloacele utilizate (cuvant tiparit, sunet, imagine etc.), massmedia indeplinesc, dupa caz, ori dupa dorinta celui care le controleaza, unele si aceleasi functii: mijloc de mobilizare politica, factor de manipulare si, uneori, instrument de "neutralizare" sau de dezactivare sociala . Mediatizarea vietii politice are efecte ambivalente: pe de o parte multiplica posibilitatile de informare a cetatenilor, iar pe de alta parte amplifica puterea fortelor politice de a manipula masele . II. pe plan international: - PUTEREA INTERNATIONALA. Puterea internationala este o varianta a conceptului de putere politica, adaptata sferei relatiilor internationale . Conceptul de putere internationala si diferitele modele de sistem international au aparut din necesitatea depasirii situatiei de vacuum de putere in reglementarea relatiilor internationale, in conditiile inexistentei unei autoritati centrale pe plan mondial. In acest context, exercitarea puterii de catre unul sau mai multe state, inclusiv de catre aliante cu caracter politico-militar, tinde, in esenta, sa indeplineasca un rol analog celui al statului in viata interna a societatii. Modelele clasice ale puterii internationale sunt: modelul unipolar (hegemonic), bazat pe o singura putere dominanta ("pax romana", "pax britanica", "pax americana" - mai ales astazi, cand S.U.A. au rolul de singura superputere mondiala); modelul bipolar (valabil mai ales in perioada postbelica, care a avut ca rezultat impartirea lumii in doua blocuri militare si politice N.A.T.O./Tratatul de la Varsovia); echilibrul de forte sau modelul multipolar (in care mai multe centre de putere se echilibreaza pe arena internationala, ca dominatie si influenta, impiedicand pe vreuna din ele sa devina hegemonica - ex. modelul pentagonal/S.U.A., Federatia Rusa, China, Japonia, Uniunea Europeana, reflectand cresterea rolului pe care il are potentialul economic si tehnologic in influentarea evenimentelor din lumea contemporana). Puterea internationala este supusa unui dublu proces: de difuzare (cresterea numarului de centre de putere si a unitatilor politice autonome) si de eroziune (ineficacitatea crescanda atat in influentarea cursului evenimentelor, cat si in rezolvarea noilor probleme internationale populatie, poluare, subdezvoltare etc.). * Componentele mai sus-mentionate alcatuiesc impreuna sistemul puterii politice.