Sunteți pe pagina 1din 6

c 

   

A doua poziţie după stat în sistemul politic al societăţii o ocupă asociaţiile, organizaţiile,
mişcările obşteşti şi social-politic. Ele pot fi politice, parţial-politice şi non-politice. Din rândul
primelor fac parte partidele politice.
Organizaţiile politice reprezintă asociaţii, uniuni, comuniuni benevole de oameni create
pentru satisfacerea (atingerea) anumitor scopuri, pe care şi le propun. Ele, de regulă se
caracterizează prin: a) existenţa anumitor structuri clar exprimate; b) distribuirea funcţiilor între
subdiviziunile lor structurale; c) caracterul sistematic de desfăşurare a acţiunilor (activităţii); d)
calitatea de membru (individual sau colectiv) al acestor organizaţii.
Organizaţii politice pot fi considerate diversele uniuni, asociaţii ale cetăţenilor, orientate
spre activitate politică de tineret, feministe, ale veteranilor etc., care îşi propun şi anumite
scopuri politice.
Organizaţiile politice, trebuiesc deosebite de cele obşteşti, care dispun şi de funcţii
politice cum ar fi de exemplu organizaţiile sindicale, asociaţiile cooperatiste, de creaţie ş.a.
Desigur cel mai elocvent exemplu de organizaţii politice sunt partidele politice despre
care vom vorbi în cadrul prelegerii date.

Planul:
1. Apariţia şi evoluţia istorică a partidelor politice. Repere teoretice privind definirea partidelor
politice
2. Tipologizarea partidelor politice
3. Funcţiile partidelor politice
4. Sisteme de partid
5. Partidismul în R. Moldova

           
            


    
   
Dacă ar fi să facem o istorie a partidelor politice putem spune că forme incipiente
nepurtând această denumire au existat încă din antichitate, însă partidele în sensul modern al
cuvântului apar mult mai târziu - în secolele XVIII-XIX şi îşi continuă biografia până în zilele
noastre. Primele partide politice apropiate de sensul modern apar în interiorul Parlamentului şi
reprezentau nişte forme de organizare contestate în numele unităţii politice. În societatea
modernă partidele politice s-au impus ca elemente componente incontestabile ale realităţii
politice într-o bună majoritate a ţărilor lumii.
Procesul apariţiei partidelor trebuie privit în strânsă corelaţie cu apariţia şi dezvoltarea
parlamentarismului, deci odată cu transpunerea în viaţă a ideii reprezentativităţii în viaţa
publică. În ansamblul instituţiilor unei societăţi cele mai apropiate pot fi considerate statul şi
partidele politice.
Scopul partidelor politice este cucerirea puterii politice şi de aici derivă două definiţii.
Definiţia în sens larg stipulează că partidele politice sunt acele asociaţii care participă la lupta
pentru putere. Definiţia în sens restrâns consemnează că partidele politice sunt organizaţii care
vizează prin lupta parlamentară cucerirea şi influenţarea puterii şi care sunt legate de regimul
democratic al puterii.
Filosofia modernă (de la iluminiştii francezi ca Montesquieu şi până la Jefferson) resping
fenomenul partidist datorit conflictului pe care acesta îl induce în interiorul statului. Pentru
Rousseau care considera democraţia directă ca unica formă de democraţie şi ca atare democraţia
devenea imposibilă, reprezenativitatea parlamentarilor devenea o formă de sclavaj politic.
Montesquieu considera că republica poate fi democratică sau aristocratică, însă cea democratică
nu poate funcţiona decât în cazul statelor mici (democraţia este directă în viziunea acestuia). El
explica cauzele apariţiei partidelor politice dar îşi manifesta suspiciunea în privinţa guvernării
prin partide şi al caracterului conflictual al societăţii care se bazează pe partide politice. Partidele
politice pot duce la un conflict între executiv şi legislativ. În plina perioadă a alegerii constituţiei
americane (1787) ÄScrierile federaliste´ reprezintă punctul de vedere al celor care susţineau
necesitatea unui guvernământ puternic şi sprijinul pe care aceştia îl dădeau transformării
confederaţiei în federaţie. Madison elaborează o teorie a facţiunilor politice, primul nume al
partidelor care însă evidenţiază aspectele nocive ale aceste organizaţii. Facţiunile contribuie la
instaurarea dictaturii, deci pentru el soluţia o constituia federalizarea.
Primii doi cercetători ai fenomenului partidist, Moisei Ostrogorschi şi Robert Michels,
vor critica partidele politice. Prima lucrare despre partide politice apare în 1901 cu numele de
ÄPartidele politice şi democraţia´ publicată de M. Ostrogorschi. El analizează evoluţia în
secolul XIX a partidelor politice americane şi englezeşti. El acuza deriva antidemocratică a
partidelor politice pentru a rămâne în contact cu cetăţenii. Analizând partidele americane acesta
acuză transformările lor, odată cu creşterea corpului politic, ca pe o manipulare care viciază
voinţa generala. Începând cu 1828 se transformă sistemul de alegere a preşedintelui american.
Andrew Jackson preşedintele ales atunci era reprezentantul partidului democrat.
În 1913 Robert Michels publica lucrarea ÄTendinţe oligarhice ale partidelor politice´ în
care analizează raporturile dintre structura de partid şi democraţie. Michels face un studiu
monografic al Partidului social-democrat german. Analiza demonstrează că partidele politice
sunt organizaţii şi ca orice organizaţie se birocratizează. Acest proces se datorează
profesionalizării politice. Totodată Michels precizează că cu cât un grup este mai organizat cu
atât el este mai oligarhic ceea ce reprezenta ´legea de fier a oligarhiei´. Conform opiniei acestui
autor partidele politice ar trebui interzise.
O concepţie total diferită de cele prezentate anterior o are Raymond Aron în lucrarea
ÄDemocraţia şi totalitarismul´ acesta elaborează o teorie a societăţii democratice în care rolul
central îl joacă partidele politice. Aron deosebeşte între societăţile totalitare în care pe lângă o
ideologie unică, dispariţia societăţii civile, se caracterizează şi prin existenţa factică a unui singur
partid. Toate acestea spre deosebire de societatea democratică care se caracterizează printr-un
sistem constituţional în care partidele politice au datoria de a respecta regulile jocului, de a
recunoaşte îndreptăţirea altor poziţii şi de a asigura guvernarea pe perioade de timp limitate.
Regulile jocului sunt atât juridice cât şi implicite, pe care partidele politice le respectă chiar dacă
sunt mai puţin conforme cu legea.
Partidul are mai multe nivele de organizare în funcţie de numărul de membri şi de
influenţa electorală. În privinţa raportului cu membrii partidul politic apare ca o convenţie care
stabileşte cât de strânsă este relaţia dintre partid şi individ.
Primul nivel al participării la viaţa politică este constituit de electorat. Electorii reprezintă
forma cea mai slabă de ataşament faţă de partid, ei nu sunt juridic membri dar sprijină partidul.
Anumite partide cu influenţă dispun de un număr de persoane care îşi păstrează ataşamentul
indiferent de situaţie.
Al doilea nivel este constituit de către simpatizanţi, aceştia nu sunt membri dar spre
deosebire de electori participă la reuniunile publice. Varsă ocazional sume de bani, sunt asumaţi
ca resurse mediatice în funcţie de notorietatea lor ± artişti, sportivi, savanţi.
Al treilea nivel este reprezentat de membri. Membrii sunt persoane care juridic fac parte
din partidele politice, varsă periodic sume de bani numite cotizaţii, aceasta fiind cea mai strânsă
legătură cu partidul. Un partid îşi formulează lista cu membri în funcţie de cotizanţi.
Un al patrulea nivel este reprezentat de militanţi, adică acei membri care îşi dedică o
parte din timp activităţilor de partid: împrăştie presa, scriu scrisorile şi declaraţiile, participă la
campaniile electorale. Dintre militanţi sunt selecţionaţi funcţionarii care sunt plătiţi, în cazul
partidelor de masă aceştia din urmă sunt în mod obligatoriu militanţi, iar in cazul partidelor de
cadre funcţionarii sunt specialişti. Totodată în cadrul partidelor de masă funcţionarii aspiră la
ocuparea poziţiilor de conducere.
Al cincilea nivel este reprezentat de conducere. Liderii de partid sunt acele persoane care
au dreptul să reprezinte partidul în raport cu terţii şi cu statul şi care determină strategia şi
stabilesc tacticile partidului, dispun de autoritate instituţională pentru a obţine acordul partidului
în luarea deciziilor. Ei fac parte din elita politică.
þc    
   
Tipologiile partidelor politice nu vor cuprinde niciodată diversitatea pe care ne-o oferă
realitatea socială dintr-o ţară sau alte. Din bogăţia de caracteristici pe care le are la dispoziţie, ele
încearcă să le sublinieze mai ales pe cele care fac mai uşoară detectarea asemănărilor şi
deosebirilor dintre partide. Acestea pot fi clasificate după o mulţime de criterii, cele mai
importante fiind prezentate mai jos:
Clasificarea în funcţie de gradul de organizare ne prezintă tabloul partidelor după cum
urmează:
Partide de cadre: Atunci când au apărut partidele, ele nu aveau decât foarte puţini
membri. Cetăţenii mai de vază au hotărât să se asocieze, activităţile lor fiind mai degrabă
voluntare. Astăzi, aceste partide poartă numele de partide de alegători. Prin acest lucru înţelegem
că numărul alegătorilor unui partid este în raport mult mai mare decât cel al membrilor acestuia,
iar legătura pe care o au aceştia faţă de partid este de cele mai multe ori slabă.
Partide de mase: În comparaţie cu partidele burgheze, constituite deseori din fracţiuni
parlamentare, partidele muncitoreşti au dispus încă de timpuriu de un aparat partinic bine
organizat, având un număr relativ crescut de membri (partid de membri). Partidele de masă, aşa
cum le cunoaştem noi astăzi, sunt şi ele foarte bine organizate. De aceea, ele îşi pot acoperi o
mare parte din cheltuieli prin cotizaţiile membrilor.
Clasificarea după funcţiile şi poziţia ocupată în cadrul sistemului politic deosebeşte:
Partide de guvernământ: Acest tip de partide a ieşit câştigător în urma câştigării
alegerilor, constituind guvernul până la următoarele alegeri. În acest sens pot exista mai multe
partide de guvernământ în acelaşi timp care alcătuiesc guvernul împreună, într-o coaliţie.
Partide de opoziţie: Acest tip de partide au pierdut alegerile, formând astfel opoziţia
parlamentară. Bineînţeles că pot exista mai multe partide de opoziţie, al căror obiectiv este de a
avansa în faţa alegătorilor prin mesage-program constructive, realiste şi mai elevate, oferind o
alternativă în perspectiva alegerilor viitoare.
După indicii cantitativi se cunosc partide mari şi partide mici (tipologia lui Tocqueville).
Mai pot fi enumerate şi alte feluri de clasificări ale partidelor: partide ideologice, partide
personale, partide istorice, partide de tendinţe, partide de interese etc.
Aceste clasificări vorbesc despre numărul mare şi varietatea partidelor politice.
  
   
În cadrul oricărei societăţi democratice partidele politice exercită un rol major în
organizarea şi conducerea vieţii social-politice. De regulă acest rol se exprimă şi se manifestă
prin funcţiile exercitate de partidele politice. Din rândul acestor funcţii vom evidenţia
următoarele:
- funcţia politică. Rolul, atributele, prerogativele acestei funcţii nu sunt la fel în cazul
tuturor partidelor politice. Partidele politice aflate la putere au rol major în constituirea şi
funcţionarea principalelor instituţii statale (parlament, guvern), în luarea deciziilor şi aplicarea
acestora, în organizarea şi conducerea vieţii social-politice. În schimb pentru partidele aflate în
opoziţie rolul acestei funcţii este de a monitoriza, de a influenţa puterea, de a prezenta opiniei
publice, electoratului, eventualele disfuncţionalităţi şi neâmliniri ale acesteia sau măsuri, decizii
neconstituţionale. Revenirea la putere, recucerirea acesteia este obiectivul oricărui partid aflat în
opoziţie.
- funcţia de organizare şi conducere a activităţii partidului, de menţinere a unei
permanente legături, comunicări cu propriile organizaţii, membri şi simpatizanţi. Formarea şi
pregătirea propriilor cadre pentru activitatea de partid şi de stat în condiţiile aflării sau revenirii
la putere, constituie de asemenea o importantă atribuţie a acestei funcţii.
- funcţia teoretico-ideologica vizează mai multe obiective:
*elaborarea, dezvoltarea şi adaptarea propriei paradigme doctrinare la condiţiile social-
istorice, la obiectivele şi sarcinile urmărite de partid;
*elaborarea programului politic, a strategiei şi tacticii politice a partidului;
*organizarea, susţinerea şi ducerea luptei ideologice împotriva altor partide şi formaţiuni
politice.
Această funcţie devine deosebit de activă în perioada luptei electorale, ea organizând,
orientând şi conducând lupta politică a partidului.
- funcţia civică, formativ educativă şi patriotică atât vizavi de propriii membri de partid
cât şi simpatizanţi.
4   
 

Sistemul partidist este noţiunea care semnifică modul de structurare, de funcţionare a
partidelor politice în cadrul vieţii politice dintr-o societate. El se refera cu precădere la numărul
partidelor politice care exista intr-o societate si prin a căror participare se derulează, se realizează
viata politica din cadrul acesteia.
Noţiunea de sistem partidist a fost folosită pentru prima oara în perioada interbelică şi
avea în vedere numărul şi natura partidelor politice dintr-o societate care erau angajate în viaţa
politică.
Sistemul partid nu se reduce la totalitatea partidelor politice din cadrul unui stat. Noţiunea dată
poate fi utilizată cu două sensuri: 1) accepţiunea largă, care presupune totalitatea partidelor dintr-
un stat; 2) în sensul îngust se au în vedere partidele importante. În mod simplist putem spune că
sistemul partidist reprezintă totalitatea partidelor politice dintr-un stat care participă la actul
guvernării.
Noţiunea de sistem partidist încorporează toate partidele existente în societatea concretă,
indiferent de mărimea, rolul şi statutul lor, de fundamentele şi orientările ideologice. Această
precizare ni se pare necesară, întrucât exista tendinţa de a exclude din sistemul partidist partidele
mici sau cele care nu au fost la putere şi nici nu pot ascede la aceasta.
Sistemul partidist nu a fost şi nu este identic în toate societăţile, ci el depinde în fiecare
ţară de o serie de factori printre care:
a. momentul apariţiei capitalismului şi al afirmării burgheziei;
b. natura regimului politic;
c. nivelul organizării şi funcţionării vieţii politice în general, a celei partidiste în special;
d. obiectivele şi sarcinile urmărite în plan social, economic, politic sau naţional, cum ar fi
dezvoltarea, modernizarea social-economică sau politică, în special cea legată de democratism,
sau înfăptuirea unor obiective ale luptei de eliberare naţionala;
e. anumite tradiţii istorico-naţionale.
Astăzi sistemul partidist se structurează şi evaluează în funcţie de doua criterii esenţiale:
1) al numărului partidelor politice dintr-o societate care prin aceasta dau şi asigură
funcţionalitatea vieţii politice. Din acest unghi de vedere avem următoarele tipuri de sisteme
partidiste:
a) monopartidiste; b) bipartidiste; c) pluripartidiste.
În cele ce urmează le vom da o caracteristică dintre cele mai generale şi succinte.
Monopartidismul constă în fundamentarea activităţii şi vieţii politice din societate pe
existenţa şi funcţionalitatea unui singur partid politic. O asemenea situaţie se întâlneşte în
împrejurări diferite, fiind generată de următorii factori cum ar fi:
- în cele mai multe cazuri existenta unui singur partid politic ţine de momentul iniţial al
apariţiei partitismului, în special de lupta antifeudală când forţele progresiste de esenţa burgheza
s-au grupat intr-un singur partid politic, de regula liberal;
- în alte societăţi constituirea monopartitismului a fost legat de îndeplinirea unor
obiective ale luptei naţionale (obţinerea independenţei, unitatea naţională, înlăturarea
subdezvolării, etc.). În aceste situaţii, forţele progresiste pentru a avea forţa, unitate programatică
coerenţa s-au grupat într-un singur partid politic.
Aceste situaţii au fost momentane, de circumstanţă şi pentru perioada respectivă au fost
chiar necesare, ele totuşi nu au constituit caracteristica determinantă a vieţii politice. Important
este că aceste stări să nu se permanentizeze, întrucât pot conduce uşor la instaurarea unor
regimuri dictatoriale;
Monopartitismul mai este atestat şi în perioade de maximă criză, când forţele reacţionare
pentru a-şi instaura propria putere, dictatura, apelează la sistemul unipartidist. Aşa a fost cazul în
perioada interbelică cu regimurile fasciste din Germania şi Italia. Unipartidismul a fost de
asemenea caracteristica majoră, determinantă a regimurilor comuniste din Europa răsăriteana,
Asia şi America Latină.
Bipartidismul este sistemul întemeiat pe existenţa şi funcţionalitatea a două partide
politice. El se întâlneşte în aproape toate fazele vieţii partidiste democratice, la începutul
acesteia, în perioada de dezvoltare şi maturizare a lui.
Factorii care au provocat apariţia bipartidismului au fost multipli şi diverşi. Momentul
apariţiei lui poate fi legat de cel al apariţiei partidelor politice, in speţă a luptei antifeudale, când
cele două forţe combatante-burghezia şi cea feudală, s-au organizat fiecare într-un partid politic
opus, de regulă liberal şi conservator.
Bipartidismul apare şi din necesitatea creării opoziţiei politice şi implicit a alternanţei
politice în organizarea şi conducerea societăţii.
Democratismul politic a determinat şi el apariţia bipartidismului. În multe cazuri,
bipartidismul a constituit fundamentul pe care s-a născut şi dezvoltat pluripartitismul.
Un caz relevant de bipartidism este acela al SUA, unde găsim partidele republican şi
democrat care îşi au originea în lupta de independenţă a coloniilor engleze din America de Nord,
ele guvernează de peste două secole alternativ.
Bipartidismul este expresia a două partide puternice ce guvernează într-o ţară şi care au
tradiţie. Cele mai relevante exemple sunt: Marea Britanie, SUA, Canada, Australia, Noua
Zeelandă.
Sistemele bipartidiste cunosc mai multe variante: sisteme bipartidiste pure sau integrale,
în care două partide ajung la putere alternativ, la anumite perioade (Marea Britanie, SUA,
Canada, Noua Zeelandă) şi sisteme bipartidiste imperfecte sau cu două partide şi jumătate.
Acestea se caracterizează prin faptul că unul dintre partidele mari are nevoie pentru a forma
guvernul de sprijinul unui al treilea partid, cu o influenţă electorală mai slabă decât a primelor
două. Exemple servesc sistemele de partide din Germania, Austria, Australia.
Pluripartitismul sau multipartidismul a apărut în perioada interbelică şi s-a extins
îndeosebi după cel de-al doilea război mondial în ţările din Europa occidentala. Cauzele ce au
condus la aparitia pluripartitismului constau in: a. impunerea şi generalizarea votului universal.
Acest fenomen politic a adus in prim-planul vieţii politice multiple şi diverse grupuri si segmente
sociale care pentru a-şi promova interesele, a se exprima şi manifesta în viaţa politică şi-au creat
propriile partide politice; b. complexitatea vieţii sociale, diversitatea intereselor, opţiunilor
grupurilor şi categoriilor sociale a determinat apariţia unor noi paradigme doctrinare şi
ideologice care, pentru a se materializa şi exprima în practica sociala aveau nevoie de propriile
partide si formaţiuni politice; ex. doctrina comunistă-partidele comuniste, doctrina ecologistă,
democrată, creştină sau social-democrată şi partidele lor respondente - ecologiste, creştin-
democrate sau social-democrate, etc. c. dezvoltarea şi amplificarea democratismului politic la
rândul său a impus de asemenea apariţia unor partide politice.
În cazul multipartidismului de asemenea putem face o diversificare: sistem multipartid cu
partid predominant şi sistem multipartid fără un partid predominant. Sistemul multipartid cu un
partid dominant se referă la situaţiile când există un partid major, căruia îi revin constant cca.
40% sau mai mult din totalul voturilor, sau, în orice caz, aproximativ de două ori mai multe
voturi decât partidului imediat următor în ce priveşte performanţa electorală.
Sistemele multipartidiste sunt caracteristice Europei de Vest: Franţa, Italia, Belgia,
Olanda, Elveţia, Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Irlanda, Portugalia, Spania.
Prin principiile şi valorile pe care le promovează, multitudinea opţiunilor politic e şi
ideologice ce se confruntă, atât sistemul bipartidist dar în deosebi cel pluripartidist, întemeiază
sistemele politice democratice. Primul sistem bipartidist a fost creat în Anglia iar cel mai
reprezentativ este astăzi cel din S.U.A.
Partitismul în R. Moldova
Partidele politice în Republica Moldova apar în rezultatul democratizării vieţii şi a
prăbuşirii regimului totalitar.
Pornind de la perioada scurtă de existenţă a sistemului partidist în RM, de la caracterul
tranziţional al sistemului politic considerăm că este prematur de a vorbi de un sistem partidist
cristalizat şi cert, ci doar de careva tendinţe constante. Ele se reduc, reieşind din cele patru
scrutine, la tendinţa spre pluripartitism cu un partid dominant sau cel puţin cu un partid-pivot.
Distanţa dinte extremele eşichierului politic este considerabilă. Partidele care constituie
acele extremităţi se află într-o contrapunere principială, cel puţin la nivel de doctrină şi
declaraţii, practica fiind plină de răsturnări de situaţie. Ele sunt, într-adevăr, relevante, dar numai
la nivel electoral şi nicidecum guvernamental. Multe din partidele politice prezente în parlament
sunt doar sateliţii "centrelor de putere" electorale.
Durata existenţei partidelor în avanscena politică, cu mici excepţii, este de scurtă durată.
Ceea ce nu permite de a opera cu componente stabile ale sistemului.

Sintetizând putem spune că partidul politic este o asociaţie de cetăţeni cu caracter


durabil, formată din adeziunea liberă a membrilor, pe baza intereselor şi ideilor comune, care
urmăresc schimbarea sau conservarea unei ordini socio-economice, cucerirea sau exercitarea
puterii de stat.
Funcţiile partidelor sunt multiple cea de sinteză putând fi expusă astfel - de a ajuta
grupurilor largi de cetăţeni să-şi conştientizeze propriile lor interese, de a-i atrage în viaţa
politică, inclusiv şi din rândurile lor oameni capabili şi responsabili de guvernare, când partidul
respectiv va prelua puterea.
Literatura de specialitate clasifică partidele după un şir de criterii, fapt care vorbeşte
despre caracterul lor pestriţ şi numărul lor mare.
În fiecare ţară găsim un partid, două sau mai multe, iar locul şi rolul lor formează ceea ce
se numeşte sistem de partide care pot fi clasificate în sistem monopartidist, bipartidist,
pluripatidist. Sistemul partidist reprezintă un element important al sistemului politic. El
determină, la cel mai înalt nivel modul de funcţionare şi realizare a puterii prin relaţia sa directă
cu statul. În aspect particular sistemul partidist determină sau influenţează sistemul de guvernare,
influenţă concretizată în stabilitatea guvernelor, accesul la putere al diferitor pături sociale,
relaţiile dintre acestea.