Sistemele electorale, alegerile și structurile

parlamentare în România, Franța și Marea Britanie

Buna funcționare a politicii unui stat democratic depinde într-o mare măsură
de o serie de factori politici, divizați la rândul lor în instituții de coordonare
politică, organizații, reguli formale sau actori care iau parte la viața politică fie prin
încadrarea lor în mecanismele de natură politică, fie prin simpla participare la vot,
care joacă un rol esențial în accentuarea regimurilor democratice. Cristian Preda
considera că participarea la viața politică prin vot se încadrează în categoria
participării convenționale, caracterizată de ”exprimarea opțiunii în cadrul unui
proces electoral”1. Modul în care sunt organizate și desfășurate alegerile
parlamentare au o importanță crucială în ceea ce privește viitorul unui stat, întrucât
exprimarea vocii poporului se face în mod liber, egal și secret, odată cu împlinirea
vârstei de 18 ani, excepție de la acest fapt făcând ”debilii sau alienații mintal, puși
sub interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească
definitivă, la pierderea drepturilor electorale”, conform Articolului 36 din
Constituția României2, aceste prevederi fiind valabile pentru majoritatea statelor
europene.
Întrucât alegerile parlamentare presupun un proces complex, am ales să
prezint această caracteristică democratică pentru a înțelege cât mai bine modul de
funcționare a acestora și relația stabilită între cetățenii cu drept de vot și
reprezentanții pe care aceștia sunt dispuși să-i aleagă prin votul ce mai apoi este
transpus la nivelul instituțiilor prin sistemul electoral, un factor important în
constituirea sistemului de partide, acesta la rândul său determinând caracteristicile
şi stabilitatea guvernelor3 .
Necesitatea unor alegeri libere, democratice, pentru stabilirea conducătorilor
abilitați este sesizabilă și în exemplul atenian, pe care Pierre Martin îl reia în cartea
sa, ”Sisteme electorale și modurile de scrutin”, explicând că deși sufragiul este o
procedură care presupune inegalitatea, specific regimurilor oligarhice, această
inegalitate reiese cel mai bine din modelul atenian: în timp ce posturile de
magistrați erau acordate prin tragere la sorți, cel pentru strateg se făcea prin alegeri.
Astfel se demonstrează că ”inegalitatea care justifică procedura alegerilor este cea
a competenței.”4, întărindu-se astfel cunoscuta afirmație făcută de Winston

1
Cristian Preda, Introducere în știința politică, 83.
2
„Constituția României” Art. 36.
3
Cristian Pîrvulescu, Politici și Instituții Politice., 81
4
Pierre Martin, Sistemele electorale și modurile de scrutin, 12.
Churchill: ”Democrația este cel mai rău dintre formele de guvernământ, cu
excepția tuturor celorlalte”.
Sistemul electoral reprezintă modalitatea principală de reprezentare a
cetățenilor în instituțiile puterii, alegerile devenind astfel un aspect cheie al
democrației reprezentative. Modul de scrutin, prin intermediul căruia, ulterior,
voturile se transformă în locuri de conducere, se regăsește într-o formă diferențiată,
în funcție de accepțiunile statelor, care le-au adoptat și dezvoltat în forme
particulare de-a lungul timpului, clasificându-se în următoarele tipuri: scrutin
majoritar, scrutin proporțional si scrutin mixt.
Scrutinul majoritar este unul în care sunt favorizate partidele mari în
repartizarea locurilor și obținerea majorității guvernamentale, divizându-se la
rândul său în: scrutin majoritar uninominal sau plurinominal, care substituie
candidatura individuală cu o listă propusă de către partide. Acestea se realizează
într-un singur tur (valabil pentru Marea Britanie), în care este necesar să se obțină
majoritatea voturilor exprimate sau în două tururi (specific României în alegerile
prezidențiale), în care primii doi clasați merg în cel de-al doilea tur de scrutin,
urmând ca unul dintre aceștia să obțina mai mult de jumătate din voturile valabile
exprimate.
Un alt model de scrutin este reprezentarea proporțională, ”apărută ca o
reacţie la sistemul majoritar la sfârșitul secolului XIX-lea” 5, fiind considerată
mai ideală pentru un stat democratic, deoarece opinia electoratului se resfrânge
mai bine asupra deținătorilor autorității, însă, așa cum remarca și Cristian
Pîrvulescu în cartea sa ”Politici și instituții politice”, aceasta ” prezintă
serioase inconveniente în ceea ce privește stabilitatea și autoritatea guvernelor.” 6
Premisa acestui sistem constă în proporționalitatea directă între voturile
electoraturilor și atribuirea mandatelor. Conform analizei lui Arend Lijphart,
reprezentarea proporțională se clasifică în trei tipuri: reprezentare
proporțională pe liste, în care partidele prezintă liste de candidați, reprezentare
proporțională sub forma ”mixtă membru-proporțională”, în care fiecare
alegător are dreptul la două voturi, unul pentru candidatul de circumscripție și
unul pentru lista propusă de către partid și reprezentare proporțională prin
votul unic transferabil, în care care biletul de vot înaintat electoratului conține
numele candidaților, urmând ca alegătorii să realizeze o ierarhie a acestora, în
funcție de preferințe, continuându-se prin transferul voturilor rezultate din
surplus până când se ajunge la un singur cap al listei. În ceea ce privește
locurile neatribuite, acestea se repartizează în funcție de resturi, calculându-se
după metoda restului cel mai puternic, în această metodă fiind favorabilă
partidelor mici, prin metoda celei mai puternice majorități, favorizând
5
Cristian Pîrvulescu, Politici și Instituții Politice, 82.
6
Cristian Pîrvulescu, Politici și Instituții Politice. 82
partidele mari sau prin metode precum ”moteda lui D Hondt” sau ”metoda lui
Sainte-Lague” 7
Un al treilea tip de scrutin îl reprezintă cel mixt, apărut la sfârșitul celui de-al
doilea Război Mondial, în urma combinării celor două sisteme electorale, cel
majoritar uninominal și cel al reprezentării proporționale, încercând să se
rezolve astfel deficitele celor două scrutine. Prin îmbinarea acestora, aparatele
statului au încercat să sustragă avantajele modurilor anterioare și să rezolve
”atât problema reprezentării minorităţii în organele legislative, cât și formarea
majorităţilor necesare guvernărilor stabile” 8.
Martin afirma în cartea sa, ”Democrațiile reprezentative”, că ”modurile de
scrutin nu transformă numai voturile în locuri. Dar însuși faptul că ele constituie
una din regulile jocului politic, ele participă la organizarea activității politice, mai
ales prin influența strategiei actorilor politici și poate chiar a votului alegătorilor.” 9
Astfel, influența sistemelor este determinantă în structurarea sistemului politic.
Pentru a evidenția sistemele electorale și formulele electorale ale acestora,
am ales drept exemple România, Franța și Marea Britanie, state democratice
membre ale Uniunii Europene, dar în care aparatul politic funcționează după
principii atât comune, cât și diferite. Printre altele, asemănările și deosebirile între
cele trei state constau atât în tipurile de regim politic, tipul Parlamentului sau
sistemul electoral, Franța și Marea Britanie fiind singurele state în care se
utilizează formula majoritară. În toate cele trei state, perioada electorală se
desfășoară după o structură asemănătoare, în care organismele electorale, fie ele
independente sau nu, au de îndeplinit în mod preponderent sarcini diferite. Ciclul
electoral cuprinde perioada dintre alegeri, cea a campaniei electorale, ziua votării și
perioada de numărare a voturilor.10
În toate cele trei țări, procesul de înregistrare a alegătorilor este organizat
prin stabilirea unor criterii de egalitate și eligibilitate pentru votanți și realizat de
către aparatul administrativ în colaborare cu instituţiile abilitate să organizeze
recesământul populaţiei, promovându-se astfel corectitudinea și transparența
electorală atât pentru votanți cât și pentru votați. Delimitarea circumscripțiilor este
realizată de către organismele electorale specifice fiecărui stat, independente sau
nu de partidele poltitice, ce-și distribuie responsabilitățile pentru fiecare sub-
diviziune administrativă în așa fel încât să se asigure corectitudinea pe tot
parcursul alegerilor. Alegerile parlamentare se desfășoară în cursul zilei de
duminică, în locuri special amenajate anterior, sub supravegherea unor persoane
abilitate desemnate de către organismele organizatoare. Cetățenii, prezentându-se

7
Arend Lijphart, Modele ale democrației, 142-46.
8
Cristian Pîrvulescu, Politici și Instituții Politice, 82.
9
Asociația Pro Democrația, „Organisme electorale”, 9.
10
Ibidem.
cu cartea de identitate, își exercită votul prin ștampilarea biletului în dreptul
candidatului/candidaților pe care îl/îi susțin, urmând ca biletul să fie introdus în
urnă, votul rămânând unul secret. După încheierea perioadei de vot, organismele
electorale colectează și calculează cu exactitate numărul voturilor, urmând ca
publicarea rezultatelor să se facă în funcție de programul stabilit anterior.
În România, stat cu un regim semiprezidențial, alegerile se desfășoară,
potrivit Legii electorale nr.34/2008, utlizându-se scrutinul electoral proporțional cu
liste prestabilite, organizat pe trei niveluri de organizare a organismelor electorale:
central, județean și local, în 41 de circumscripții electorale județene, adăugându-se
municipiul București și o circumscripție separată pentru cetățenii români din
străinătate, existând în total 43 de circumscripții electorale, în cadrul fiecăreia
constituindu-se colegii uninominale. Instituția Parlamentului din României este
una bicamerală, alcătuită din Senat, compus din 176 de membri și Camera
Deputaților, cu un număr de 412 membri.11. Conform Articolului 62 și Articolului
63 din Constituția României, numărul de deputați și senatori se stabilește prin legea
electorală, în raport cu populația țării, durata mandatului fiind de 4 ani, putând fi
prelungit în condiții special, precum cele de război. 12 Candidații sunt aleși prin vot
în colegii uninominale, din partidele ce au reușit să depășească pragul electoral de
5%. După finalizarea procedurilor de numărare a voturilor, pentru alocarea
mandatelor se urmează o procedură dublă. Un prim pas îl reprezintă stabilirea
coeficientului electoral și împărțirea voturilor obținute de lista de candidați la
coeficientul obținut, urmând cea de-a doua procedură, în care se cumulează
resturile fiecărui partid la nivel national. După această operație, numărul obținut de
către fiecare partid se împarte la un număr de divizori consecutive, câturile
rezultate dispunându-se în ordine descrescătoare până la epuizarea mandatelor ce
sunt de alocat, urmând ca mandatele rezultate să fie repartizate pentru partide în
anumite circumscripții, ”în funcție de ordinea descrescătoare a resturilor rămase în
circumscripțiile respective”13.
În Franța, țară cu regim semiprezidențial, asemenea României, sistemul
electoral este unul majoritar uninominal cu două tururi de scrutin (inclusiv la
alegerile prezidenţiale). Alegerile în Republică se impart în circumscripții stabilite
de către o comisie independentă, conform Articolului 25 din Constituție: ” O
comisie independentă, ale cărei componenţă şi reguli de organizare şi funcţionare
sunt stabilite prin lege, se pronunţă, (…)asupra proiectelor de text şi a propunerilor
de lege privind delimitarea circumscripţiilor electorale în vederea alegerii
deputaţilor sau modificarea repartizării mandatelor de deputaţi sau de senatori ” 14.

11
„Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului”.
12
„Constituția României” Art.62, Art. 63.
13
Asociația Pro Democrația, „Sisteme electorale”, 39.
14
„Constituția Republicii Franceze” Art. 25.
Asemenea României, Parlamentul Franței este unul bicameral, compus din
Adunarea Națională și Senatul (Camera Superioară), alese prin metode diferite,
pentru a se asigura cea mai bună reprezentare a societății franceze. Deputații din
Adunarea Națională, în număr de 577, sunt aleși prin scrutin uninominal majoritar
cu două tururi, formulă denumită de Arend Lijphart drept mixtă majoritate –
pluralitate, deoarece căștigrea mandatului presupune obținerea unei majorități a
voturilor valabil exprimate pe circumscripții. În caz contrar, pentru a ajunge în cel
de-al doilea tur de scrutin, candidații trebuie să obțină un procent de minim 12,5 %
din voturile valabil exprimate, iar dacă niciun candidat nu îndeplinește acest
criteriu, în turul doi de scrutin sunt calificați primii doi clasați. Senatul Franței
prezintă o modalitate particulară de alegere, pentru acesta utlizându-se două tipuri
de sisteme: sistem majoritar cu scrutin uninominal în două tururi pentru
departamentele în care urmează să se aleagă un număr nu mai mare de 3 senatori și
sistem proporțional cu listă blocată pentru departamentele cu un număr mai mare
de 3 senatori. Astfel, Senatul este ales prin vot universal indirect, de către ”un
colegiu electoral din peste 145.000 de deputați, consilieri regionali sau generali,
delegați ai consiliilor locale, membrii ai Consiliului Superior al francezilor din
strainatate”15, Rolul Senatului este de reprezentare a zonelor teritoriale franceze și a
populației franceze aflate peste granițe. Acesta este format din 321 de senatori, 309
dintre aceștia reprezentând autoritățile locale și 12 reprezentând cetățenii francezi
din străinătate. Atribuirea mandatelor pentru Senat se realizează după aceeași
metodă folosită în cazul Adunării Naționale, mixtă majoritate – pluralitate pentru
departamentele mici și după regula celui mai mare rest pentru departamentele cu
mai mult de 3 senatori. Tot Articolul 25 din Constituția Franței prevede că ”durata
puterilor fiecărei camere, numărul membrilor fiecăreia, indemnizaţia acestora,
condiţiile de eligibilitate, regimul ineligibilităţilor şi al incompatibilităţilor sunt
stabilite prin lege organică”16. Cu toate acestea, se obișnuiește ca mandatul pentru
cei 321 de senatori să fie de 6 ani, putând fi reînnoit, la 3 ani organizându-se
alegeri pentru jumătate din numărul senatorilor.
În Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, sistemul electoral
este unul majoritar cu un singur tur de scrutin, organizat în 650 de circumscripții
uninominale, împărțite între cele 4 state, fiecare partid având dreptul la un singur
candidat pentru fiecare circumscripție electorală. Parlamentul coincide cu cele
exemplificate anterior, fiind unul bicameral, format din Camera Lorzilor având 760
membri și Camera Comunelor, cu 659 de membri având un mandat pe o perioadă
de 5 ani, ce se poate prelungi, la solicitarea Prim-ministrului, cu aprobarea
monarhului.17. Spre deosebire de Franța și România, alegerile se efectuează doar
15
Asociația Pro Democrația, „Sisteme electorale”, 20.
16
„Constituția Republicii Franceze” Art. 25.
17
Prof. univ. dr. Elena Simina Tănăsescu, „Constituția Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord”, 209-10.
pentru Camera Comunelor, mandatul fiind pentru o perioadă de 5 ani, candidații
nefiind obligați să obțină 50% din voturile valabil exprimate, ci doar să obțină cel
mai mare număr de voturi. O altă caracteristică a sistemului britanic constă în
faptul că în Irlanda de Nord, alegerile parlamentare se organizează prin votul unic
transferabil. Funcțiile pentru Camerele Lorzilor au o natură ereditară sau sunt
distribuite de către Regină. O altă deosebire față de România și Franța, funcția de
președinte este inexistentă în Marea Britanie deoarece aceasta este o monarhie
constituțională, însă liderul în practică a Regatului Unit este șeful Cabinetului
Maiestății Sale, prim-ministrul care deține puterea executivă în Regat.18
Importanța alegerilor Parlamentare este una evidentă în cadrul sistemelor
democratice, fiind una dintre posibilitățile societăților de a lua parte la viața
politică, desemnând atât preferința pentru candidați sau partid, cât și exprimând
opinia față de activitățile de dreapta sau de stânga ale acestora prin susținerea
candidaturii. De aceea, o altă caracteristică esențială politicii o reprezintă sistemul
electoral, tipul adoptat de fiecare țară putând ”influenţa atât sistemul de partide cât
şi participarea politică”.19 Deoarece evoluția din punct de vedere social, politic,
democratic, economic se poate datora în mare măsură sistemului electoral cât și
structurii parlamentare pe care fiecare stat o adoptă, aceste forme trebuie analizate
și urmărite în detaliu, pentru a adopta sau adapta cea mai bună modalitate pentru
folosința proprie.

18
Ibidem, 207-8.
19
Asociația Pro Democrația, „Sisteme electorale”, 9.
Anexă:
România Franța Marea
Britanie
Forma de Republică Republică Monarhie
guvernămâ semiprezidențială semiprezidențială constituțională
nt
Parlamentul Senat Senat Camera
și numărul (176) (321) Lorzilor
Bicamer Bicamer Bicamer (760)
de
al Camera al Adunar al Camera
palamentari Deputați ea Comunel
lor (412) Naționa or (650)
lă (577)
Autoritatea Președintele,
electorală Puterea Guvernul Guvernul
Judecătorească,
Parlamentul și
partidele politice
Durată Camera
mandate 4 ani Stabilită prin lege Comunelor – 5 ani
organică Camera Lorzilor:
perioadă
nedeterminată
Tipul de Adunarea
scrutin Națională: Sistem
majoritar
Scrutin electoral uninominal cu Scrutin majoritar
proporțional cu două tururi uninominal cu un
liste prestabilite Senat: sistem singur tur
majoritar cu scrutin
uninominal în două
tururi + sistem
proportional cu
listă blocată
Circumscrip 42 (stabilite la
țiile nivel județean, 650
incluzând circumscripții 533 circumscripții
Municipiul uninominale
București) + o
 circumscripție
pentru cetățenii
români din
străinătate
Votul Universal, secret, egal, direct

Bibliografie:
Arend Lijphart. Modele ale democrației. CA Publishing, 2010.
Asociația Pro Democrația. „25+2 Modele electorale”. Sistemele
electorale, 2006.
http://www.apd.ro/files/publicatii/25plus2_Modele_electorale_
I_Sisteme_electorale.pdf.
———. „25+2 Modele electorale”. Organismele electorale, 2007.
http://www.apd.ro/files/publicatii/25plus2_Modele_electorale_
III_Organisme_electorale.pdf.
„Constituția Republicii Franceze”. Data accesării 22 mai 2016.
https://constitutii.files.wordpress.com/2013/02/constitution_r
oumain.pdf.
„Constituția României”. Data accesării 22 mai 2016.
http://www.constitutiaromaniei.ro/.
Cristian Pîrvulescu. Politici și Instituții Politice. București: Trei,
2000. http://documents.tips/documents/cristian-parvulescu-
politici-si-institutii-politice.html.
Cristian Preda. Introducere în știința politică. II. București: Polirom,
2013.
„Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a
Senatului”. Data accesării 30 mai 2016.
http://www.becparlamentare2012.ro/DOCUMENTE/Legislatie/
legea%2035%20(1).pdf.
Pierre Martin. Sistemele electorale și modurile de scrutin. Regia
Autonomă Monitorul Oficial, 1999.
https://books.google.ro/books?id=GNkVAQAAIAAJ.
Prof. univ. dr. Elena Simina Tănăsescu. „Constituția Regatului Unit
al Marii Britanii și al Irlandei de Nord”. Data accesării 21 mai
2016. http://codex.just.ro/Tari/Download/UK.