TEMA 9.

DREPTUL ELECTORAL – INSTRUMENT DE BAZĂ A CREĂRII AUTORITĂȚILOR REPREZINTATIVE

1. Noțiunea și esența sistemului electoral

Noţiunile de drept electoral şi sistem electoral nu trebuie confundate.

Drept electoral – totalitatea normelor juridice care reglementează participarea cetăţenilor la procesul
de formare a organelor de stat centrale şi locale elective, precum şi alegerea funcţionarilor lor, prin
intermediul drepturilor şi libertăţilor electorale garantate de Constituţia Republicii Moldova.

Sistem electoral – procedurile utilizate pentru desemnarea de reprezentanţi ai poporului în organismele

puterii centrale şi locale. Sistemul electoral este totodată modalitatea de repartizare a mandatelor
disputate în alegeri în funcţie de rezultatele alegerilor. Pe lîngă noţiunea de sistem electoral este
utilizată pe larg şi noţiunea de scrutin.

Orice naţiune posedă o anumită formă de sistem electoral, dar acesta diferă în funcţie de sistemul
politic. În practica electorală există două mari categorii de sisteme (scrutin) electorale: sistemul
majoritar şi sistemul electoral al reprezentării proporţionale. Toate celelalte tipuri sînt considerate
combinaţii în diverse proporţii ale acestora. Ele sînt numite sisteme electorale mixte.

Sistemul electoral cuprinde trei componente distincte. Prima este formula electorală – variabila unui
sistem electoral, care se referă la transformarea matematică a voturilor în mandate.

Cea de-a doua componentă este structura buletinului de vot, care prevede opțiunile pe care alegătorii le
pot alege atunci când își dau votul. În cadrul anumitor sisteme electorale, buletinul de vot cere
alegătorilor să voteze pentru partide politice, în timp ce, în altele, alegătorii aleg candidați individuali. În
plus, unele sisteme impun alegătorilor să facă o singură alegere (de exemplu, să aleagă o listă de partid),
în timp ce altele prevăd un sistem prin care alegătorii își pot exprima anumite preferințe (de exemplu, să
aranjeze, în ordinea descrescătoare a preferinței, toți candidații individuali propuși pentru circumscripția
electorală respectivă).

Cea de-a treia și ultima componentă – magnitudinea circumscripției – are legătură cu numărul de
reprezentanți aleși dintr-o circumscripție electorală. Fiecare circumscripție electorală trebuie să aleagă
minimum un reprezentant. Pe de altă parte, numărul maxim de reprezentanți aleși este egal cu numărul
total de mandate disponibile. Între aceste două extreme, magnitudinea circumscripției poate varia de la
una mai mică (3–4 reprezentanți) la una mare (10–15 reprezentanți). În combinație cu formula
electorală, magnitudinea districtului influențează măsura în care un sistem electoral este capabil să
reflecte voința exprimată de alegători la urne în componența unei anumite adunări. Astfel, cele două
elemente asigură ceea ce frecvent se numește „pragul natural” de reprezentare.

Potrivit lui Reeve și Ware, „sistemele electorale nu sunt simple detalii, ci factori cheie

de cauzalitate în determinarea rezultatelor. Ele acționează direct, astfel încât cei care sunt aleși în cadrul
unui sistem pot să nu fie aleși în cadrul unui alt sistem.”5 Astfel, „modul în care voturile se transformă în
mandate înseamnă că anumite grupuri, partide și reprezentanți sunt admiși în procesul de elaborare a
politicilor, în timp ce alții sunt excluși.” Mai mult, prin impactul lor și structurarea a numeroase aspecte
ale vieții politice, „sistemele electorale sunt motoarele care mențin democrația pe roate”. Sistemul
electoral formează caracteristicile reprezentării, determină dezvoltarea partidelor și a sistemului de
partide și influențează dinamica proceselor parlamentare, inclusiv politica construirii de coaliții. Prin
urmare, consecințele proiectării sistemului electoral nu ar trebui neglijate.
2. Principiile dreptului electoral

Principiile electorale reprezintă o serie de standarde general acceptabile care reflectă

natura juridică democratică a alegerilor. Principiile electorale formează un sistem de proceduri și

garanții care asigură desfășurarea unor alegeri transparente, corecte care au la bază pluralismului
politic. În doctrina dreptului constituțional principiile electorale se clasifică în

1. Principiile organizării și desfășurării alegerilor; 2. Principiile participării cetățenilor RM la alegeri. În

prima categorie se pot include:

1. Obligativitatea alegerilor – în RM alegerile sunt unica modalitate de formare a

organelor reprezentative; 6 P. Midrigan, Partidele politice în procesul electoral, Chișinău, 2005

2. Nefalsificarea alegerilor este o garanție pentru niște alegeri corecte;

3. Periodicitatea alegerilor presupune că autoritățile reprezentative și cele locale își

exercită mandatul pe o perioada de timp (4 ani);

4. Libertatea alegerilor presupune că procesul de organizare al alegerilor exclude

orice

formă de constrîngere sau presiuni asupra alegătorului sau asupra candidaților;

5. Alternativitatea alegerilor presupune, că în listele

electorale sau numărul

candidaților înregistrați să fie mai mare decît numărul mandatelor disputate;

6. Admisibilitatea diferitor sisteme electorale, nici constituția, nici Codul Electoral

nu

prevede interdicții cu privire la utilizarea mai multor sisteme electorale;

7. Independența organelor electorale.

În a doua categorie includem: dreptul alegătorului, care conform Codului Electoral

cetățenii RM participă la alegeri prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.

Ţinînd cont de particularităţile dreptului constituţional, principiile electorale din Republica Moldova se
clasifică în:

principiile organizării şi desfăşurării alegerilor; principiile participării cetăţenilor Republicii Moldova la

alegeri; principii complimentare (este părerea doar a unor autori).

3. Sisteme electorale

Majoritatea modurilor de alegere se Cele trei forme de scrutin majoritar cele mai
răspândite sunt: scrutinul uninominal cu un singur tur, de tip britanic; scrutinul majoritar uninominal cu
două tururi, de tip francez; votul alternativ, pe care îl putem desemna sub numele de sistem australian,
care este practicat numai în această ţară.

Scrutinul majoritar uninominal cu un singur tur (sistemul britanic)

Este cel mai simplu dintre toate modurile de scrutin: un singur loc se află în joc în

fiecare circumscripţie, alegerea se face într-un singur tur, ocupat de candidatul care a fost ales cu cel
mai mare număr de voturi, fără să fie cerută condiţia unui procentaj minim prin raportare la voturile
exprimate sau la numărul alegătorilor aleşi. bazează pe opoziţia sistemelor majoritare şi a sistemelor
proporţionale. Dar numeroase ţări au adoptat un sistem mixt, după modalităţi variabile, de elemente
majoritare şi proporţionale.

1. Sistemele majoritare

Trăsătura caracteristică scrutinurilor majoritare constă în faptul că, în fiecare circumscripţie, locul sau
locurile sunt atribuite în bloc candidaţilor sau listei care a ajuns în vârf; cu alte cuvinte, tendinţele
minoritare nu sunt reprezentate. Scrutinul majoritar se poate practica în cadrul marilor circumscripţii,
unde electorul trebuie să aleagă o listă de candidaţi.

Scrutinul majoritar uninominal cu două tururi (sistemul francez)

Diferenţa faţă de sistemul precedent ţine de faptul că primul tur nu este întotdeauna

decisiv; el nu este aşa decât dacă un candidat întruneşte majoritatea absolută a voturilor exprimate. In
caz contrar, este organizat un al doilea tur de scrutin, iar locul este atribuit candidatului care a întrunit
cel mai mare număr de voturi, chiar dacă nu este vorba decât de o majoritate relativă.

Scrutinul majoritar cu două tururi de scrutin determină bipola-rizarea vieţii

politice, dar influenţa sa este combinată cu alţi factori ce merg în acelaşi sens, mai ales dreptul de
dizolvare şi alegerea preşedintelui prin sufragiu universal direct, după un sistem de scrutin majoritar cu
două tururi, obligând electorii să aleagă între doi candidaţi numai în al doilea tur.

Votul alternativ (sistemul australian)

Este vorba de un scrutin uninominal cu un tur, asemănător scrutinului de tip britanic;

dar, în loc de a selecţiona un singur candidat, alegătorul poate să îi claseze pe toţi (sau să claseze cel
puţin doi) în ordinea preferinţelor sale. Principiul este următorul: dacă un candidat obţine majoritatea
absolută a voturilor (adică întruneşte preferinţele de prim rang), el este ales. în caz contrar, candidatul
care a obţinut cele mai puţine voturi este eliminat, iar preferinţele secundare ale acestor electori sunt
reportate supra candidaţilor care rămân în competiţie. Dacă în urma acestui report un candidat obţine
majoritatea absolută a voturilor, el este ales. în caz contrar, operaţia poate fi reluată până se obţine o
majoritate absolută.

2. Sistemele proporţionale

Caracteristic acestor tipuri de scrutin este faptul că locurile vor fi repartizate proporţional cu numărul
locurilor obţinute de candidaţi sau de listele corespunzând diferitelor tendinţe de opinie.

Aplicarea reprezentării proporționale:

Alegerea circumscripţiei de bază. Există un număr mic de ţări (Israel, Polonia şi mai

ales Luxemburg) care, pentru alegerile legislative, pun în aplicare reprezentarea proporţională în cadrul
unei circumscripţii naţionale unice. Acest procedeu este uneori desemnat sub numele de
„reprezentare proporţională integrală”, căci alegerea unui astfel de cadru geografic permite a atribui
fiecărei liste un număr de locuri corespunzând aproape exact cu proporţia sufragiilor pe care ea le-a
cules, limitând la minimum pierderile datorate resturilor neutilizate.

Repartizarea locurilor după liste. După procedura cea mai obişnuită, se determină mai întâi un cât
electoral, care este egal cu numărul de sufragii exprimate, divizat cu numărul de locuri ce urmează a fi
ocupate. Dacă nu există o circumscripţie naţională unică, acest cât trebuie în mod normal să fie calculat
separat pentru fiecare circumscripţie. Se atribuie fiecărei liste atâtea locuri cât numărul de voturi pe
care ea le-a obţinut cât cuprinde câtul electoral.

4. Noțiunea și etapele procesului electoral

Alegeri – acţiune prin care cetăţenii selectează şi desemnează prin vot, în conformitate cu anumite
proceduri, persoanele care urmează să facă parte din organele de conducere ale unui stat, unitate
teritorial-administrativă sau ale unei organizaţii. Alegerile sînt de diferite tipuri. - alegeri directe: votare
în care între alegător şi candidatul la postul electiv nu există instanţe intermediare care ar media
exprimarea voinţei alegătorului. Alegătorul votează direct pentru candidatul la postul electiv.

- alegeri indirecte :electoratul alege doar reprezentanţi sau delegaţi care, la rîndul lor, aleg
candidaţii propuşi.

- alegeri generale: cînd se aleg reprezentanţii pentru toate locurile din organismele
reprezentative. - alegeri parţiale sau suplimentare: se desfăşoară pentru a completa o parte din
locuri. - alegeri naţionale se desfăşoară în toată ţara.

- alegeri ordinare se desfăşoară în termenele prevăzute de constituţie sau lege, de regulă, în

legătură cu expirarea termenului împuternicirilor.

- alegeri extraordinare se desfăşoară în cazul dezolvării anticipate a parlamentului.

- alegeri desfăşurate într-un singur scrutin: cînd rezultatele alegerilor stabilesc după votarea
unică a alegătorilor. Are caracter definitivat

- alegeri desfăşurate în două sau mai multe scrutine: cînd este necesar de două sau mai multe
votări în scopul determinării învingătorilor din numărul candidaţilor la postul electiv.

- alegeri repetate se desfăşoară în cazurile în care alegerile deja efectuate se dovedesc a fi

nevalabile. Ele nu sînt recunoscute din cauza încălcării legislaţiei cu privire la alegeri. 1

Alegerile se declară prin decretul conducătorului statului. în marea majoritate a statelor alegerile se
desfăşoară numai în zilele de odihnă.

Etapele procesului electoral sînt:

1. fixarea alegerilor;

2. formarea comisiilor electorale;

3. prezentarea informaţiilor despre alegători, întocmirea şi precizarea listelor electorale;

1 Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., op. cit., p.106.

 4. formarea circumscripţiilor electorale;

5. desemnarea şi înregistrarea candidaţilor;

6. realizarea campaniei electorale şi finanţarea măsurilor ei;

7. organizarea votării, stabilirea rezultatelor alegerilor;

8. înregistrarea deputaţilor aleşi, a persoanelor cu funcţii publice, publicarea rezultatelor

alegerilor.

Pornind de la conţinutul de bază al legislaţiei electorale naţionale, formarea bazelor organizaţional-

tehnologice ale alegerilor presupune:

1.) formarea circumscripţiilor electorale şi a secţiilor de votare;

2.) formarea organelor electorale sau a unora dintre ele;

3.) întocmirea listelor electorale.

În Republica Moldova în scopul organizării şi desfăşurării alegerilor se constituie: a) Comisia Electorala

Centrală;

b) consiliile electorale de circumscripţie;

c) birourile electorale ale secţiilor de votare.

Revocarea are loc atunci cînd un număr de semnături pe o petiţie (de la 20% pînă la 30%) cere
organizarea şi desfăşurarea alegerilor speciale pentru îndepărtarea din funcţie a unei anumite oficialităţi
alese în prealabil. Motivele pentru care se cere îndepărtarea din funcţie variază de la acţiunii contrare
legii pînă la nemulţumirea publică a alegătorilor. În Republica Moldova revocarea ca formă de
manifestare a democraţiei poate fi aplicată doar în raport cu primarii.

5. Organizarea și desfășurarea referendumului

Istoric referendumul este asociat cu Elveţia, Statele Unite și Franţa. În prezent,

constituția oricărui stat, care pretinde de a fi democratic, prevede că națiunea, poporul este titular
absolut al suveranitătii, care o exercită prin reprezentanți sau prin referendum. În SUA practica
referendumului îşi are tradiţia în democraţia directă la nivel local. După conflictele religioase
(protestanţi vs catolici) din cantoanele sale, în 1848 Elveţia a preluat modelul SUA de democraţie directă
şi l-a transpus aproape integral în constituţia federală. Azi, orice iniţiativă sau amendament la constituţia
elveţiană trebuie să treacă printr-un referendum la nivel naţional, care este aprobat atunci când
majoritatea cantoanelor îl votează, atribuie vocii poporului un fel de autoritate definitivă şi de
înţelepciune nemărginită

Conform Codului electoral, referendum – scrutin prin care poporul îşi exprimă opţiunea în cele mai
importante probleme ale statului şi societăţii în ansamblu, avînd drept scop soluţionarea acestora,
precum şi consultare a cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit;

Conform art. 153 CE, Referendumul republican se desfăşoară în scopul exercitării

puterii poporului şi participării lui nemijlocite la conducerea şi administrarea treburilor de stat.

Referendumul republican se efectuează prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în
conformitate cu Constituţia şi prevederile prezentului cod.
Actele adoptate prin referendum republican au putere juridică după confirmarea lor de către Curtea
Constituţională şi sînt executorii pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Tipurile de referendum republican

În funcţie de natura juridică a problemelor supuse referendumului, referendumurile republicane pot fi

constituţionale, legislative, privind demiterea Președintelui Republicii Moldova şi consultative.

Referendumului constituţional sînt supuse propunerile privind revizuirea Constituţiei.

Referendumului legislativ sînt supuse proiectele de legi sau unele prevederi ale acestora de importanţă
deosebită.

Referendumului consultativ sînt supuse problemele de interes naţional, în scopul consultării opiniei
poporului asupra unor astfel de probleme şi adoptării ulterioare, de către autorităţile publice
competente, a unor hotărîri definitive. Textul întrebării supuse referendumului consultativ se redactează
în manieră neutră, fără ambiguităţi sau sugerarea răspunsului.

Iniţierea referendumului republican

(1) Referendumul republican poate fi iniţiat de:

a) un număr de cel puţin 200000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot. În cazul
referendumului constituţional, se aplică prevederile art.141 alin.(1) lit.a) din Constituţie;

b) un număr de cel puţin o treime din deputaţii în Parlament;

c) Preşedintele Republicii Moldova;
d) Guvern.
Restricţiile privind desfăşurarea referendumului republican

Referendumul republican nu se desfăşoară în cazul decretării stării de urgenţă, de asediu ori de război şi
nici în decursul a 120 de zile de la ridicarea acestor stări. Dacă data referendumului republican a fost
stabilită pentru ziua în care, ulterior, se decretează sau se instituie starea de urgenţă, de asediu ori de
război, el se anulează de drept sau se amînă pentru o altă zi, respectîndu-se termenele de desfăşurare în
condiţiile prezentului cod. Hotărîrea privind amînarea referendumului republican se adoptă de către
organul care a emis actul de declarare a referendumului.