Fisa biografica

Vasile Alecsandri

Data nasterii a lui Vasile Alecsandri nu este

prcisa. In unele documente este scris ca s-a nascut
pe 21 iulie 1821; 14 iunie 1821 dar cea mai
rezonabila este cea de pe data de 14 iunie 1818.
Tatal lui (Vasile Alecsandri ) s-a nascut in anul 1793,
iar mama (Elena) s-a nascut in anul 1800. In anul
1827 are primele lui notiuni de invatatura cu calugarul maramuresean
Gherman Vida (care facea lectii si cu Mihail Kogalniceanu), in timpul
unei copilarii fericite petrecute la Iasi si la Mircesti, una din multele
mosii ale tatalui sau. Intre anii 1828-1834 este intern la pensionul
Victor Cuenim avand colegi pe Mihail Kogalniceanu swi pe Matei Millo.
Intre anii 1834-1839 se afla la Paris dupa un drum de 21 de zile cu
digilenta cu Alexandru Ioan Cuza Cuza, Nicolae Ducan si viitorul pictor
Negulici. La Paris ii cunoaste pe Costache Negri si Ion Ghica. Trce
bacalaureatul in litere, se inscrie la Facultatea de medicina dar o
paraseste in scut timp. Urmeaza niste cursuri la Facultatea de de
Drept. Tatal lui ar fi dorit sa urmeze ingineria. Primele versuei le scrie
in limba franceza (poemele Zunarilla si Le Kosaque). Dupa ce moare
tatal lui elibereaza robii de pe toate mosiile, iar apoi vinde toate
mosiile cu exceptia celei de la Mircesti. Scrie Legende (“Dan capitan
de plai”) Doine (“Baba cloanta”) Suvenire (Dezrobirea tiganilor). Se
stinge di viata pe data de 22.august 1890 la Mircesti.
Vasile Alecsandri | Opere

1. Volume de versuri:

 Pasteluri (1868)
o Iarna
o Malul Siretului
o Sfârșit de toamnă
o Mezul iernii
 Poezii populare. Balade (Cântice bătrâneşti) (1852)
 Poezii populare. Balade adunate şi îndreptate de V. Alecsandri,
partea a II-a (1853)
o Dan, căpitan de plai
 Doine şi lăcrămioare (1853)

2. Volume de proză:

 Istoria unui galben

 Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florenţa
 Iaşii în 1844
 Un salon din Iaşi
 Românii şi poezia lor
 O primblare la munţi
 Borsec
 Balta-albă
 Călătorie în Africa
 Un episod din anul 1848

3. Dramă

 Chirița în provinție
 Cetatea Nemţului
 Lipitorile satelor
 Sgârcitul risipitor
 Despot Vodă
 Fântâna Blanduziei
 Ovidiu
Constantin Negruzzi, biografie (1808 - 1868)

Constantin Negruzzi, scriitor

român

Constantin (Costache) Negruzzi (1808, satul Hermeziu, judeţul Iaşi – 24

august 1868) a fost un om politic şi scriitor român din perioada
paşoptistă.

Născut în Trifeştii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropiera Prutului,

lângă Iaşi, este fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzăşească, ajuns
boiernaş în rang de paharnic, şi al Sofiei Hermeziu. Şi-a început
învăţătura în greaca cu unul din dascălii greci mai cu renume pe
atunci în Iaşi, iar româneşte învăţă singur dintr-o carte a lui Petru
Maior, precum însuşi mărturiseşte într-un articol intitulat Cum am
învăţat româneşte, foarte interesant pentru detaliile pe care le dă
asupra metodelor întrebuinţate de profesorii din acea vreme.

Izbucnind revoluţia din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La

Chişinău face cunoştinţă cu poetul rus Puşkin, care-i deşteaptă gustul
pentru literatură şi cu un emigrant francez de la care ia lecţii de limba
şi literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale
încercări literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822.

Dupa moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viaţa
politică, cum făceau toţi fiii de boieri pe atunci.
În acest timp publică câteva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire,
Prostia Elenei de Marmontel), şi câteva nuvele, care făcură mult efect.
Îndemnat de scrierile patrioţilor de peste munţi, studie istoria şi dădu
la lumină Aprodul Purice ca un fel de protestare indirectă la adresa
domnului şi boierilor din timpul său.

Ales, în 1837, deputat de Iaşi în Obşteasca obişnuită adunare,

instituită de Regulamentul Organic, apoi ca funcţionar superior, şi ca
director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri), se
arată pătruns de idei liberale şi doritor de progres. În 1840 este ales primar al
oraşului Iaşi.

Negruzzi nu ia parte la mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile
statului, reintrând numai mai târziu ca judecător, ca membru în Divanul domnesc
(1857) şi apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanţelor, ca
deputat şi ca epitrop la Sf. Spiridon.

Negruzzi debutează cu traducerea poeziei Şalul negru după Alexandr Puşkin.

Apoi întreprinde traducerea baladelor lui Victor Hugo, lucrare meritorie,
pentru că a căutat să întrebuinţeze un vers analog cu al poetului francez,
vers greu de făcut în româneşte, mai ales în timpul când scria Negruzzi (ex.
Pasul de arme al Regelui Ioan) şi pentru că multe din ele exprimă foarte bine
ideea autorului într-o românească curată. Dintre cele mai reuşite
cităm Uriaşul. O altă traducere importantă este a satirelor lui Antioh
Cantemir, din ruseşte, făcută împreună cu Alexandru Donici.

Negruzzi a scris şi poezii originale, dar acestea nu sunt partea cea mai
strălucită din opera lui. Cea mai însemnată lucrare în versuri e Aprodul
Purice. Începutul e pastoral; tonul epic e păstrat câtva, dar interesul şi
calităţile poetice scad de la un moment şi de aci încolo este numai o cronică
rimată.

Operele în proză sunt împărţite în trei grupe, botezate cu titlul general

de Păcatele tinereţelor (1857). În prima intră Amintirile din juneţe, câteva
povestiri, din care unele cu caracter personal, de exemplu Zoe (1829) şi O
alergare de cai (1840), nuvele în care intriga e bine condusă şi plină de
interes, iar limba e românească şi cu expresiuni nimerite. Fiziologia
provinţialului reprezintă poate cea mai bună fiziologie scrisă în limba
română.

Tot în această grupă intră şi povestea Toderică, jucătorul de cărţi (1844),

imitată cu destulă libertate după Federico de Prosper Mérimée.
Dintre fragmentele care alcătuiesc grupa a doua, cea mai însemnată lucrare
este Alexandru Lăpuşneanul, publicată în Dacia Literară în 1840, una din
nuvelele de referinţă ale literaturii române.

A treia grupă din scrierile lui Negruzzi o formează Scrisorile, peste 30 de

bucăţi. În unele se găsesc observări critice şi satirice asupra obiceiurilor
societăţii; în alte notiţe despre diferiţi scriitori (Scavin, Alexandru Donici), în
alte amintiri personale sau povestiri din istoria ţării. Tonul este în genere
glumeţ, potrivit cu genul acesta chiar când tratează chestiuni serioase şi
tratează şi asemenea chestiuni cum sunt cele privitoare la ortografie şi la
limbă. Scrisorile au fost publicate antum în volumul Negru pe alb.

Negruzzi ia parte la discuţiile cu Ion Heliade Rădulescu şi cu ardelenii şi

înfăţişează, chiar din primii ani ai acestei lupte, punctul de vedere cel mai
cuminte. Scrisorile acestea sunt un bogat izvor de informaţii de tot felul, de care
nu se poate lipsi cel care voieşte să cunoască viaţa socială şi culturală a
epocii dintre 1838-39.

Negruzzi s-a ocupat şi de teatru. Ştim că a fost unul din cei care au pornit
mişcarea din 1840. Pentru aceasta a tradus din franceză şi a scris şi lucrări
originale - slabe ca întocmire dramatică, dar cu pasaje satirice
hazlii: Cârlanii, vodevil într-un act (1857) şi Muza de la Burdujeni (1850), în
care îşi propune să ridiculizeze pe purişti şi neologişti.

Se stinge din viaţă la 24 august 1868, şi este înmormântat în cimitirul

bisericii din Trifeştii Vechi.

Webografie: http://www.istoria.md/articol/553/Constantin_Negruzzi,_biografie (Articol ingrijit de

Vlada Afteni)

http://www.referatele.com/referate/romana/online38/Fisa-biografica---Vasile-
Alecsandri-referatele-com.php

https://liceunet.ro/vasile-alecsandri