Costache Negruzzi

Biografie

Născut în Trifeştii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropiera Prutului, lângă Iaşi, este fiul lui
Dinu Negruzzi, de origine răzăşească, ajuns boiernaş în rang de paharnic, şi al Sofiei
Hermeziu. Şi-a început învăţătura în greaca cu unul din dascălii greci mai cu renume pe
atunci în Iaşi, iar româneşte învăţă singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuşi
mărturiseşte într-un articol intitulat Cum am învăţat româneşte, foarte interesant pentru
detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuinţate de profesorii din acea vreme.

Izbucnind revoluţia din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chişinău face
cunoştinţă cu poetul rus Puşkin, care-i deşteaptă gustul pentru literatură şi cu un emigrant
francez de la care ia lecţii de limba şi literatura franceză. Din această perioadă datează
primele sale încercări literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822.

Dupa moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viaţa politică, cum
făceau toţi fiii de boieri pe atunci.

În acest timp publică câteva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia Elenei de
Marmontel), şi câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioţilor de
peste munţi, studie istoria şi dădu la lumină Aprodul Purice ca un fel de protestare
indirectă la adresa domnului şi boierilor din timpul său.

Ales, în 1837, deputat de Iaşi în Obşteasca obişnuită adunare, instituită de Regulamentul

Organic, apoi ca funcţionar superior, şi ca director al teatrului (alături de Mihail
Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale şi doritor de progres.
În 1840 este ales primar al oraşului Iaşi.

Negruzzi nu ia parte la mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile
statului, reintrând numai mai târziu ca judecător, ca membru în Divanul domnesc (1857)
şi apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanţelor, ca deputat şi ca
epitrop la Sf. Spiridon.

Se stinge din viaţă la 24 august 1868, şi este înmormântat în cimitirul bisericii din
Trifeştii Vechi.

Operele în proză sunt împărţite în trei grupe, botezate cu titlul general de Păcatele
tinereţelor (1857). În prima intră Amintirile din juneţe, câteva povestiri, din care unele cu
caracter personal, de exemplu Zoe (1829) şi O alergare de cai (1840), nuvele în care
intriga e bine condusă şi plină de interes, iar limba e românească şi cu expresiuni
nimerite. Fiziologia provinţialului reprezintă poate cea mai bună fiziologie scrisă în limba
română.
Tot în această grupă intră şi povestea Toderică, jucătorul de cărţi (1844), imitată cu
destulă libertate după Federico de Prosper Mérimée. E vorba aici de un jucător de cărţi
care pierduse toată averea, şi găzduind odată pe Iisus Hristos şi pe Sfântul Petru, a obţinut
ca răsplată trei lucruri: cărţile pe care le avem în mână au fost dăruite cu putere ca
totdeauna să aducă câştig lui Toderică, pomul de la uşa lui să fie aşa că oricine se va sui
să nu se poată coborî fără voia lui, în fine un scaun de asemenea fu blagoslovit ca oricine
va sta pe el să nu se ridice fără voia lui Toderică. Cu mijloacele acestea el făcu avere
mare, scăpă în câteva rânduri de moarte şi în fine, când muri, izbuti să intre în rai prin
şiretenia lui.

Această glumă nevinovată, despre care însuşi Negruzzi ne spune că s-a tipărit mai mult
ca să umple coloanele revistei decât cu vreo pretenţiune literară, supără grozav clerul şi
administraţia din acel timp -1844 - încât îl trimiseră în exil la o mănăstire, iar revista
Propăşirea a fost suspendată.

Dintre fragmentele care alcătuiesc grupa a doua, cea mai însemnată lucrare este
Alexandru Lăpuşneanul, publicată în Dacia Literară în 1840, una din nuvelele de referinţă
ale literaturii române. Nuvela se compune din patru părţi, fiecare purtând un motto, care
este tema ei. Iacob Eraclid, cunoscut sub numele de Despot Vodă, fusese ucis de Tomşa,
care devenise domn al Moldovei; Alexandru Lăpuşneanu, care mai domnise o dată, vine
cu oşti turceşti ca să reintre în posesia tronului.

A treia grupă din scrierile lui Negruzzi o formează Scrisorile, peste 30 de bucăţi. În unele
se găsesc observări critice şi satirice asupra obiceiurilor societăţii; în alte notiţe despre
diferiţi scriitori (Scavin, Alexandru Donici), în alte amintiri personale sau po vestiri din
istoria ţării. Tonul este în genere glumeţ, potrivit cu genul acesta chiar când tratează
chestiuni serioase şi tratează şi asemenea chestiuni cum sunt cele privitoare la ortografie
şi la limbă. Scrisorile au fost publicate antum în volumul Negru pe alb.

Negruzzi ia parte la discuţiile cu Ion Heliade Rădulescu şi cu ardelenii şi înfăţişează,

chiar din primii ani ai acestei lupte, punctul de vedere cel mai cuminte. Scrisorile acestea
sunt un bogat izvor de informaţii de tot felul, de care nu se poate lipsi cel care voieşte să
cunoască viaţa socială şi culturală a epocii dintre 1838-39.

Negruzzi s-a ocupat şi de teatru. Ştim că a fost unul din cei care au pornit mişcarea din
1840. Pentru aceasta a tradus din franceză şi a scris şi lucrări originale - slabe ca
întocmire dramatică, dar cu pasaje satirice hazlii: Cârlanii, vodevil într-un act (1857) şi
Muza de la Burdujeni (1850), în care îşi propune să ridiculizeze pe purişti şi neologişti.

Prin titlul nuvelei autorul isi pronune sa scoata in relief figura impresionanta a
acestui domnitor, personalitatea lui complexa si controversata , astfel el devenind un
personaj eponim. In viziunea lui E.M.Forster Lapusneanul este un personaj rotund ,in
opozitie cu Motoc si Ruxandra , deoarece are capacitatea de a ne surprinde in mod
convingator.
 Tipologia nuvelei poate fi impartita in trei ramuri : cea istorica, cea romantica si
cea clasica.

Aspectele care fac din aceasta nuvela una istorica sunt urmatoarele :
Naratorul se inspira din cronicile Moldovei respectand un mare parte adevarul
istoric, comitand in mod voluntar unele inadvertente printre care:
1.Motoc a murit decapitat imediat ce s-a inscaunat Alexandru Lapusneanul.
Naratorul ii confera o resurectie/inviere fizica pentru a-l ucide moral dar si fizic, pentru a-
i atribui o moarte pe masura lipsei lui de caracter. Pentru scena linsarii se inspira din
Letopisetul Tarii Moldovei de Miron Costin de unde a prelua psihologia gloatei si
personajul colectiv amplificate de Liviu Rebreanu in Rascoala. Prin acest personaj
naratorul are prilejul de a realiza anumite antiteze.
2.Stroici si Spancioc nu traiau nici ei. Autorul ii “aduce” in Moldova pentru a
construi alte antiteze.

Aspectele care fac din aceasta nuvela una clasica sunt urmatoarele :
1. Simetria nuvelei precum si echilibrul tablourilor, acestea fiind in numar de
patru; semnificatia acestui numar fiind in acord cu ideologia curentului clasicist:
semnificatiile simbolice ale numarului “patru” sunt legate de ale patratului si ale crucii
sugerand solidul, sensibilul, terestrul, totalitatea, universalitatea, forta, matricea
originara...
2. Aceasta opera se remarca prin valoare, fiind singura nuvela istorica, neegalata
nici pana azi, “care ar fi putut sta alaturi de Hamlet daca ar fi avut prestigiul unei limbi
internationale” (G. Calinescu);
3. Se foloseste procedeul clasic al “epitetului general”(T. Vianu): “toata pompa
domneasca”, :sfanta slujba” ;
4. O alta caracteristica a nuvelei clasice este reprezentata de personaje care apartin
de regula aristocratiei si de sentimentele nobile inzestrate unora dintre acestea;
5. Sunt prezentate valori morale si este folosit limbajul elevat;
Aspectele care fac din aceasta nuvela una romantica sunt urmatoarele :
Alexandru Lapusneanul este un personaj exceptional situat in conjuncturi,
circumstante exceptionale, ilustrand un destin de exceptie: venit in Moldova pentru a-si
ocupa tronul pentru a doua oara, cu ajutorul turcesc “intovarasit de vro sapte mii spahii si
de vro trei mii oaste stransura”, in ciuda avertismentului boierilor Stoici, Motoc,
Spancioc, Veverita: “tara nici te vrea, nici te iubeste”. Al Lapusneanu da dovada de o
vointa inflexibila in a concentra puterea in mainile sale (“Daca voi nu ma vreti, eu va
vreu... si daca voi nu ma iubiti eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia
voastra... Nu ma vrea tara? Nu ma vreti voi, cum intaleg?”)si, o data domn , incepe
represaliile impotriva boierilor(“.. ii omora din cand in cand. La cea mai mica gresala
dregatoreasca, la ccea mai mica plangere ce i s-arata, capul vinovatului se spanzura in
poarta curtii”), acte pedepsitoare culminand cu uciderea celor 47 de boieri si oferirea lui
Motoc poporului spre a fi linsat.
Dupa promisiunea facuta doamne Ruxandra, patru ani se limiteaza doar la a-i
schilodi, maltrata pe boieri(“ pentru ca sa nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri
omenesti, nascoci feluri de schingiuiri. Scotea ochi, taia maini, ciuntea si seca pe care
avea prepus..”), si bolnav, retras la cetatea Hotinului hotaraste sa se calugareasca
devenind fratele Paisie in speranta ca se va insanatosi. Intr-un moment de luciditate
decide sa-i omoare pe toti cei care-i considera vinovati de “popia” lui si implicit de la
indepartarea de la scaunul Moldovei (mitropolitul Teofan, doamna Ruxandra, fiul sau
Bogdan ). Doamna Ruxandra la interventia lui Spancioc si Stroici si incuviintarea
indirecta a precuviosului Teofan il otraveste.
O alta trasatura a laturii romantice a nuvelei este reprezentata de seria de opozitii
si contraste intre : dorinta voievodului de a centraliza puterea in mainile sale si dorinta
boierilor de a o faramita pentru a duce tara la anarhie(situatie in care ei ar conduce, iar
domnitorul ar fi o simpla marioneta), cruzimea lu Alexandru Lapusneanul si blandetea
doamnei Ruxandra, oporunismul lu Motoc si consecventa boierilor Stroici si Spancioc,
interesele meschine ale lui Moto si patriotismul lui Stoici si Spancioc, lipsa de caracter a
lui Motoc si personalitatea accentuata a lui Lapusneanu. La nivelul personajului central
se afirma o antiteza interna, fiind cladit pe o serie intreaga de contraste.

Aprecieri Critice:

„Negruzzi era un burghez cu legaturi in lumea feudala prin mosie, relatii de

familie si raporturi sociale, situat ca inalt slujbas intr-o pozitie de dependenta fata de
autoritate; in ordinea spiritului, el incearca sa se elibereze, insa, de ingerintele puterii si
de lestul inertiei conservatoare; voia sa mearga cu veacul si intelegea ca inaintarea spre o
oranduire noua e inevitabila; avea idei mai limpezi sau mai tenebroase, cateodata nimerea
adevarul si alteori bajbaia sa-l descopere, darprin intreaga structura a mintii si prin telul
cautarilor lui, participa deplin la universul valorilor burgheze.” (Paul Cornea)

„Impotriva celor care au cautat sa afirme impersonalitatea in creatie, calitate care

ar constitui inalta valoare artistica a nuvelei in discutie –, sa aratam ca contradictiile
sociale intra in insusi procesul de creatie si astfel, impersonalitatea apare ca o diversiune
tendentioasa a esteticii idealiste, menita sa falsifice pozitia scriitorului discutat fata de
framantarile sociale pe care le oglindeste.”(Grigore Scorpan)

“Publicist, traducator, poet, dramaturg, prozator, filolog, creatorul nuvelei istorice

romanesti, neegalate pana astazi, Costache Negruzzi este un deschizator de drumuri in
literatura romana moderna, „un clasic al romantismului” (Al. Piru)