Costache Negruzzi

Costache Negruzzi s-a născut la 24 august 1868, în satul Trifeștii, astăzi Hermeziu, județul Iași, din
apropierea Prutului și a fost fiul lui Dinu Negruzzi și al Sofiei Hermeziu. Și-a început învățătura în limba greacă cu
unul dintre dascălii greci cu renume din Iași, iar limba română a învățat-o singur dintr-o carte a lui Petru Maior.
Când a început revoluția din 1821, Negruzzi s-a refugiat cu tatăl său în Basarabia, iar la Chișinău a făcut
cunoștință cu poetul rus Pușkin, cel care i-a trezit interesul pentru literatură, dar și cu un emigrant francez de la care
a luat lecții de limba și literatura franceză. Chiar din această perioadă datează primele sale încercări literare:
„Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822”.

În 1837 este ales deputat de Iași în “Obșteasca obișnuită adunare”, apoi devine funcționar superior ca mai
târziu să fie director al teatrului împreună cu Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. În anul 1840, Costache
Negruzzi a fost ales primar al orașului Iași.

Activitatea literară a lui Negruzzi

Debutează în literatură cu traducerea poeziei „Șalul negru” după Aleksandr Pușkin. A scris poezii, iar cea
mai însemnată lucrare în versuri a sa este “Aprodul Purice”.

Operele în proză sunt împărțite în trei grupe, botezate cu titlul general de “Păcatele tinerețelor” (1857). În
prima grupă intră “Amintiri din junețe”, câteva povestiri și “O alergare de cai”, nuvele în care intriga este plină de
interes.

Tot în această grupă intră și povestea “Toderică”. Din a doua grupă face parte cea mai însemnată lucrare a
lui Costache Negruzzi, “Alexandru Lăpușneanu”, una dintre nuvelele de referință ale literaturii române, iar din a
treia grupă fac parte “Scrisorile”, peste 30 de bucăți, care au fost publicate antum în volumul “Negru pe alb”.

Negruzzi s-a ocupat și de teatru, ba chiar a fost unul dintre personajele care a pornit mișcarea în anul 1840.
El a tradus din franceză și a scris lucrări originale în care și-a propus să-i ridiculizeze pe puriști și neologiști.

Costache Negruzzi s-a stins din viață pe data de 24 august 1868 și a fost înmormântat în cimitirul bisericii
din Trifeștii Vechi, satul său natal.

„Alexandru Lăpuşneanul” - Costache Negruzzi

Nuvela istorică este opera epică în proză care are drept personaje figuri atestate istoric sau prezintă
evenimente care se referă la un moment din trecut.Prima nuvelă istorică din literatura română este Alexandru
Lăpuşneanul de Costache Negruzzi, apărută în 1840 în primul număr al revistei Dacia literară, ca răspuns la
îndemnul acesteia de a folosi trecutul naţional ca sursă de inspiraţie.

Subiectul nuvelei este preluat din cronica lui Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, din care
autorul preia anumite scene, fapte şi replici: venirea lui Lăpuşneanul la a doua domnie, întâlnirea cu boierii
trimişi de Tomşa, uciderea celor 47 de boieri, arderea cetăţilor Moldovei, călugărirea şi uciderea prin otrăvire a
domnitorului. O altă sursă importantă de inspiraţie esteLetopiseţul Ţării Moldovei de Miron Costin de unde
prelucrează, pentru episodul omorârii lui Moţoc din nuvelă, scena uciderii unui boier în timpul domniei lui
Alexandru Iliaş. Nuvela reconstituie cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569),
prezentând lupta pentru impunerea autorităţii domneşti în Moldova secolului al XVI-lea. Autorul nu transcrie
evenimentele ca în cronicile istorice ci le modifică în funcţie de propria sa viziune, influenţată de romantismul
paşoptist. Autorul modifică realitatea istorică, dar acţiunea nuvelei se păstrează în limitele verosimilului.
Personajul lui Negruzzi nu se aseamănă până la confundare cu personalitatea reală, istorică a lui Alexandru
Lăpuşneanul.

Personajul ilustrează un tip uman, este un personaj de factură romantică, prin intermediul căruia
autorul îşi exprimă propria sa viziune artistică.
Nuvela are ca temă evocarea artistică a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, şi anume cea de-a doua
domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul şi consecinţele deţinerii puterii de un domnitor crud, tiran.
Nuvela este structurată în patru capitole, fiecare având un moto sugestiv pentru conţinutul acestora:

„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”

„Ai să dai samă, doamnă!…”

„Capul lui Moţoc vrem!…”

„De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…”

Naratorul este omniscient, naraţiunea se realizează la persoana a III-a, perspectiva asupra

evenimentelor fiind obiectivă. Naraţiunea se desfăşoară linear, cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative
şi a episoadelor. Deşi nuvela este o specie care aparţine genului epic, se remarcă în acest caz caracterul
dramatic oferit de rolul capitolelor în ansamblul textului (seamănă cu actele unei piese de teatru), de realizarea
scenică a secvenţelor narative, de utilizarea predominantă a dialogului şi de minima intrevenţia a naratorului.

Motoul din primul capitol„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…” subliniază întreaga ură şi tenacitate a
lui Alexandru Lăpuşneanul, care mai fusese o dată pe tronul ţării, dar fiind trădat de boieri, a fost nevoit să
părăsească ţara. Scena dintre viitorul domnitor şi boierii trimişi de Tomşa prefigurează conflictul principal al
nuvelei, acela dintre Lăpuşneanul şi boieri. Un rol important îl va avea vornicul Moţoc, boier viclean care îi
vânduse pe toţi domnitorii care au ocupat tronul Moldovei în ultimii ani.

Al doilea capitol prezintă planurile de distrugere a boierimii puse la cale de domnitor. Motoul se referă
la „leacul de frică” pe care Lăpuşneanul îl promite soţiei sale, Ruxanda.Abia în al treilea capitol personajul
atinge plenitudinea personalităţii sale. Disimularea, diplomaţia ating punctul culminant şi ele se vor combina
cu plăcerea estetică a contemplării cruzimii. „Leacul de frică” al doamnei Ruxanda este de fapt piramida de
patruzeci şi şapte de capete pe care acesta o relizează după ce ucide boierii. În acest capitol care are ca moto
replica poporului: Capul lui Moţoc vrem!…” se explică şi promisiunea pe care Lăpuşneanul i-a făcut-o la
început vornicului: nu a murit de mâna domnitorului deoarece acesta a dorit încă de la început să-l sacrifice ca
ţap ispăşitor. De asemenea, în finalul acestui capitol se mai face o promisiune, care va fi îndeplinită la sfârşitul
nuvelei. Boierii care scapă de la masacru, Spancioc şi Stoici fac o promisiune pe malul Nistrului: „Spuneţi
celui ce v-au trimis, strigă către ei Spancioc, că ne vom vedea pân-a nu muri!”.

În ultimul capitol este prezentat sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul. Acesta se mută împreună cu
familia la Hotin pentru a-i supraveghea mai de aproape pe Spancioc şi Stroici „care şedeau la Cameniţă,
aşteptând şi pândind vreme.” Doamna „dă samă” şi, împinsă de ceilalţi, îşi otrăveşte soţul care moare sub
privirile neiertătoare ale lui Spancioc şi Stroici, spre a împlini promisiunea de pe apa Nistrului.

În nuvela se îmbina, într-o reuşita sinteză, trasăturile a trei curente literare: clasicismul(echilibrul
compoziţiei, evoluţia conflictului, mesajul, economia de mijloace, realizarea unor caractere, atitudinea detaşata
a autorului), romantismul (antiteza angelic-demonic, culoarea de epocă, surse de inspiraţie, personajul
principal alcătuit din contraste tari, accentuarea unor trasaturi) şi reaslismul (caracterul pictural al unor scene,
imaginea mulţimii din capitolul altreilea).