ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL

De COSTACHE NEGRUZZI
Costache Negruzzi este o personalitate plurivalentă a culturii române, un scriitor de
tip goethean, plasat sub auspiciile autodesăvârșirii și ale armoniei intelectuale.
Costache Negruzzi face parte din epoca pașoptistă a literaturii române, ilustrând
magistral ideologia pașoptistă.
Pașoptismul este mișcarea de emancipare socială, politică, națională și culturală
dintre anii 1830-1860, având în centru Revoluția de la 1848 . Pașoptismul are o serie de
particularități specifice. Principalele teme pașoptiste sunt: istoria, natura, folclorul, timpul,
societatea, patriotismul. Sursele de inspirație Folosite de scriitorii pașoptiști sunt: istoria
națională, trecutul istoric, frumusețile patriei, folclorul romanesc, mitologia . Caracterul
hibrid este omniprezent în literatura pașoptistă prin amestecul elementelor specifice mai
multor curente literare (clasicism, romantism, realism) în cadrul aceleiași opere sau chiar pe
aceeași pagină a unei opere . Principalele elemente de,,hipotextualitate” ale literaturii
pașoptiste sunt letopisețele cronicarilor moldoveni: Grigore Ureche, Miron Costin și Ion
Neculce. De asemenea idealul literaturii pașoptiste era unirea principatelor române:
Moldova, Transilvania și Țara Românească.
În opinia mea, opera ,,Alexandru Lăpușneanul” ilustrează magistral particularitățile
pașoptismului.
În primul rând, nuvela dezvoltă tema pașoptistă a istoriei naționale .
În al doilea rând, principala sursă de inspirație a autorului o constituie trecutul
istoric, istoria națională .
În al treilea rând, principalul ,, element de hipotextualitate” (Gérard Genette) al
nuvelei este,, Letopisetul Țării Moldovei” al lui Grigore Ureche, în special capitolul când ,,au
omorât Alixandru-Vodă 47 de boieri”.
De asemenea, nuvela ,, Alexandru Lăpușneanul “are un caracter hibrid, îmbinând
într-o țesătură epică elemente romantice, realiste și clasice .
Romantismul își face simțită prezența în această nuvelă printr-o serie de
particularități specifice: personajul principal Alexandru Lăpușneanul este ,,utopia unui om
excepțional” ( George Călinescu), un personaj excepțional ce acționează în împrejurări
excepționale, principala sursă de inspirație este de sorginte romantică, fiind reprezentată de
istorie, gustul pentru scenele dure, violente specifice romantismului.
Clasicismul este evidențiat în opera lui Negruzzi prin trăsături precum: simetrie,
echilibrul tablourilor, concizie, procedeul clasic al ,,epitetului general” (Tudor Vianu).
Realismul este omniprezent în nuvela istorică ,,Alexandru Lăpușneanul” . Teama de
realistă a nuvelei are valente sociale, etice, politice și culturale, aceasta devenind o frescă
socială ce configurează o ,, imago mundi” a Moldovei secolului al XVI-lea. Personajele
realiste sunt veridice, verosimile și autentice, ,,fac concurență stării civile”(Balzac) și ,,
creează efectul de real” (Roland Barthes), acestea încarnând diverse tipologii: domnitorul
tiran, boierii trădători, femeia angelică . Principalele tehnici realiste folosite de scriitorul
pașoptist sunt: flash-back-ul, determinismul ambiental, obsesia socială,
comportamentismul.
 Weltanschaungul lui Costache Negruzzi, concepția despre lume și viață a autorului,
are la bază îmbinarea osmotică dintre realitatea istorică și ficțiunea auctorială.
Imaginarul artistic a lui Costache Negruzzi se încadrează in ,,regimul nocturn al
conștiinței”( Gilbert Durand, ,,Structurile antropologice ale imaginarului”) .
Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul își exprimă în mod
indirect gândurile sentimentele și ideile, prin intermediul naratorului, al acțiunii și al
personajelor antrenate într-un conflict interior sau exterior.
,,Alexandru Lăpușneanul” este prima nuvelă istorică din literatura română. Nuvela
este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni medii, mai mari decât ale schiței și mai
mici decât ale romanului, având un singur fir narativ, un număr redus de personaje, dar
puternic individualizate, care gravitează în jurul protagonistului. Principalele particularități
ale nuvelei sunt: configurarea unui singur fir narativ, realizarea unui conflict unic,
concentrat, crearea unui număr redus de personaje și o intrigă riguros construită.
Principalele ,,elemente de hipotextualitate” (Gerard Genette) ale nuvelei îl
reprezintă ,,Letopisețul Țării Moldovei” al lui Grigore Ureche. Elementele preluate din
cronica lui Grigore Ureche sunt: motto-urile, detaliile legate de ultimii 5 ani, scena revenirii
la tron , scena uciderii, scena otrăvirii. Elementele preluate din cronica lui Miron Costin sunt:
scena linșării lui Moțoc.
Nuvela a apărut la 30 ianuarie 1840, în primul număr al revistei ,,Dacia literară”.
Titlul este un ,,element de paratextualitate”( Gerard Genette), un prag textual prin
care se creează un orizont de așteptare lectorului.Totodată, titlul are valențe de ,,motiv
anticipativ” ( Boris Tomașevski), întrucât anticipează tematica și conținutul operei. Jean
Ricardou definește titlul ca fiind un ,,onomatext”.
Din punct de vedere structural și morfologic, titlul nuvelei este unul analitic fiind
alcătuit din două substantive proprii . conform clasificării lui Gerard Genette, titlul este
subiect al, ce conferă eroului statut de personaj eponim .
Tema nuvelei are valente ontologice și gnoseologiece . La nivel macro textual, Tema
nuvelei este istoria, respectiv evocare a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu .
La nivel microtextual, nuvela dezvoltă teme precum: familia, viața, moartea, condiția umană
.
Structura nuvelei este echilibrată, armonioasă, aceasta fiind alcătuită din patru
capitole cu motto-uri sugestive. Primul capitol are drept motto cuvintele lui
Lăpușneanul:,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”. Al doilea capitol are drept motto
cuvintele ,,Ai să dai samă, doamnă”, adresate doamnei Ruxanda soția lui Lăpușneanul, de
către văduva unui boier, ucis din ordinul domnului. Capitolul al treilea având drept motto
cuvintele ,,capul lui Motoc vrem” redă strigătul mulțimii. Ultimul capitol Intitulat ,,De mă voi
scula, pre mulți am să popesc și eu”, surprinde starea vindicativă a domnitorului.
De ce sa nuvelei redă într-o gradare subtil orchestrată ,,voința de putere“ (Friedrich
Nietzsche) .
Incipitul este un termen provenit din latinescul ,, incipitum” și reprezintă formula
introductiva a unui text literar. Rolul incipitului este de a introduce lectorul in universul
ficțiunii, intr-o ,, mundus imaginalis” , insolită, originală, de a fixa cronotopul diegetic, de a
introduce in scenă personajele, de a anticipa conflictele latente ale diegezei etc. Există două
tipuri fundamentale de incipit: incipitul de tip ,,ex-abrupto” ( un incipit brusc, prin care se

2
intra direct ,, in medis res” in diegeză) și incipitul de tip ,, captatio benevolentiae” ( un incipit
prin care se încearcă sa se capteze atenția lectorului anterior prezentării diegezei).
Incipitul este de tip ex-abrupto, marcat de scena sosirii lui Alexandru Lăpușneanul în
Moldova ca să ocupe tronul pentru a doua oară . Scena prezintă: în prima domnie fusese
alungat din cauza unui complot pus la cale de boierii trădători .
La granița Moldovei, Lăpușneanu este întâmpinat de patru boieri, dornici să-l
convingă să renunțe la tron .
Replicile lui Lăpușneanu sunt: ,, Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu” si ,,dacă voi nu mă
iubiți, eu vă iubesc pre voi” .
Speriat de spiritul vindicativ al domnitorului, Moțoc cade în genunchi și cere iertare
pentru trădarea lui. Primul capitol este dominat de realitatea istorică, fiind inspirat din
cronica lui Grigore Ureche.
Al doilea capitol: ,,Ai să dai samă,doamnă!” Începe cu înscăunarea lui Lăpușneanu,
care e primit de popor cu bucurie, iar de boieri cu groază. Prima decizie a lui Lăpușneanu
este de ea arde toate cetățile Moldovei, cu excepția Hotinului, după care trece la pedepsirea
aspră a boierilor, cărora le ia averile și le taie capetele. Acest episod ilustrează latura istorică
a nuvelei, întrucât prezintă fapte reale .
Scena întâlnirii dintre domnița Ruxanda și văduva unui boier. Domnița Ruxanda este
vizitată de văduva unui boier ucis de Lăpușneanu, care o avertizează ,,ai să dai samă!
Doamnă!” . în acest context, doamna Ruxanda îi cere soțului ei să nu mai ucidă, iar acesta îi
promite ironic: ,,un leac de frică pentru a doua zi” .
Biografia doamnei Ruxanda este redată prin flash-back, făcând trimitere la adevărul
istoric.
Punctul culminant începe cu al treilea capitol. Scena de la mitropolie este produsul
ficțiunii auctoriale. Lăpușneanul îi chemase pe boieri să participe la slujba de la mitropolie,
după care erau invitați cu toții ,,să prânzească la curte”. Alexandru Lăpușneanul îi invită pe
boieri la un ospăț pantagruelic în vederea împăcării, însă Stroici și Spancioc refuză,
anticipând duplicitatea domnitorului. La palat sosesc patruzeci și șapte de boieri însoțiți
fiecare de vreo două, trei slugi. Bun cunoscător al psihologiei umane, Negruzzi descrie
trăirile intrinseci ale boierilor care evoluează de la frică, când văd că nu mai pot ieși din
curtea domnească și că patru tunuri erau îndreptate spre sala ospățului, la groază când
constată că în spatele fiecăruia dintre ei se află un ostaș înarmat. La finalul ospățului,
slujitorii domnitorului îi ucid pe cei patruzeci și șapte de boieri spre satisfacția acestuia.
Cruzimea exacerbată a scenei reflectă realitatea istorică. Lăpușneanul realizează apoi o
piramidă din capetele celor 47 de boieri uciși, așezându-le ierarhic in funcție de rangul
fiecăruia , iar capul celui mai de seamă boier se afla in vârful piramidei.
O altă scenă semnificativă este scena linșării lui Moțoc. Slujitorii de la curte se adună
la porțile curții domnești din curiozitate, fără un scop anume. Inițial, Lăpușneanu plănuiește
să dea ,,cu tunurile în prostimea aceea’’, fiind încurajat și de Moțoc, boier care consideră
că ,,nu-i vro pagubă c-or muri câteva sute de mojici’’. La întrebarea domnitorului ,,ce vor și
ce cer țăranii’’ încep să-și strige nemulțumirile, asociindu-și toate necazurile cu boierul
Moțoc. În cele din urmă încep să strige toți într-un singur glas : ,,Capul lui Moțoc vrem!’’. La
strigătul mulțimii răzvrătite, Moțoc are o reacție duplicitară. Inițial, acesta se roagă Maicii
Domnului să-l scape, jurându-se să postească toată viața, să construiască o biserică, însă
ulterior îi cere domnitorului să-i ucidă pe toți pe motiv că : ,,Eu sunt boier mare, ei sunt niște

3
proști!’’. Vodă îi răspunde cu sânge rece : ,,Proști, dar mulți (…) să omor o mulțime de
oameni pentru un om, nu ar fi păcat?’’ și îl dă pe Moțoc mulțimii, care îl linșează.
Lăpușneanu se răzbună astfel pe Moțoc pentru trădarea lui, respectându-și promisiunea de
a nu-și mânji sabia în sângele acestuia.
După ce așează sub forma unei piramide ,,după neam și după ranguri” capetele celor
47 de boieri uciși, Alexandru Lăpușneanul o cheamă pe domnița Ruxanda să-i de ,,leacul de
frică” promis. La vederea acestei atrocități, domnița Ruxanda leșină, iar Lăpușneanul
exclamă ,,femeia tot femeie, în loc să se bucure, ea se sperie”.
Deznodământul prezintă capitolul patru in care Lăpușneanul in acești patru ani își
respectă promisiunea făcută doamnei Ruxanda ,,de a nu mai ucide niciun boier”, dar
născocește tot felul de scuze .
Scena călugăririi lui Lăpușneanul prezintă îmbolnăvirea acestuia ,, de lingoare” și in
delirul frigurilor îl mustră conștiința și îi cere mitropolitului Teofan să îl călugărească.
Acestuia i se dă numele de Paisie și îl proclamă pe Bogdan, domn al Moldovei. Trezindu-se
din starea de inconștiență și văzându-se îmbrăcat in călugăr, Lăpușneanul își pierde controlul
și îi amenință cu moartea pe toti cei din jur.
Speriată de amenințarea soțului ei și încurajată de mitropolitul Teofan, Ruxanda ii
pune otravă în băutură soțului său la sfatul lui Spancioc. Stroici și Spancioc îi toarnă pe gât
domnitorului ultimele resturi de otravă îndemnându-l cu ironie ,,învață a muri, tu cel care
știai nu mai au omoî”. Chinurile acestuia sunt descrise detaliat de către naratorul
omniscien ,,spume făcea la gură, dinții strâjneau, ochii săi sângereti se holbaseră”, iar în
cele din urmă ,, își dete duhul în mâinile dușmanilor săi”.
Finalul nuvelei ilustrează adevărul istoric. Astfel, Lăpușneanul a fost înmormântat la
mănăstirea Slatina.
Perspectiva narativă este una obiectivă, diegeza fiind relatată la persoana a treia, de
către un narator obiectiv, heterodiegetic, extradiegetic, omniprezent, omnicient, ubicuu și
demiurg. Viziunea narativă ,,dindărăt’’ se îmbină osmotic cu tipul narativ ,,auctorial’’ (Jaap
Lintvelt) și cu focalizarea externă sau zero.
Limbajul folosit în opera ,,Alexandru Lăpușneanul’’ este unul popular, regional,
arhaic, ancestral, tradițional și are un stil anticalofil.
În concluzie, Costache Negruzzi este un ,,spiritus rector’’ al literaturii pașoptiste și un
veritabil creator de cosmogonii artistice.